Sunteți pe pagina 1din 5

Proiect Ecologie

Adaptări ale animalelor la lipsa de apă

Grupa 311

Munteanu Ștefana

Șchiopu Larisa

Aprilie 2019
În absența totală a apei viața nu poate exista, de aceea viețuitoarele ce au fost nevoite
să trăiască în medii cu deficit de apă prezintă anumite adaptări la aceste medii. Aceste adap-
tări pot fi clasificate în: adaptări comportamentale, adaptări fiziologice și adaptări morfologice.
Principalul scop al acestor adaptări este de a limita pierderile de apă din organism și folosirea
la maximum a resurselor de apă disponibile. (Pricope, Măzăreanu și Voicu 2014)

Adaptarea este definită drept o trăsătură cu eficiență crescută față de o altă trăsătură
într-un anume mediu, altfel spus, orice trăsătură comportamentală sau fizică a unui animal, ce
îl ajută să supraviețuiască în mediul său. (Asres și Amha 2014)

• Adaptări comportamentale la lipsa apei

Broasca țestoasă de deșert (Gopherus agassizii) evita cât poate de mult căldura. Mai
exact, iarna hibernează, iar vara stă în cea mai mare parte a timpului în vizuină, ceea ce în-
seamnă ca in 90% din viața ei nu se mișcă mai deloc. Broasca țestoasă de desert iese la supra-
față doar când plouă, iar atunci își face provizii: mănâncă plante cat mai multe si sapa gropi
pentru a colecta apa. (Nitescu 2012)

Lăcustele de deșert (Schistocera gregaria) sunt o specie de insecte ce trăiesc în mediile


aride și semi-aride din Africa și Asia. (Gerson și Applebaum 2015) Această specie de lăcuste
efectuează deplasări din zonele fără apă în cele cu precipitații bogate ce oferă medii propice
împerecherii. După ce vegetația din zonele atacate de lăcuste se usucă, acestea se ‚,mută’ ’în
alte zone ploioase. Femele depun ouăle într-o anumită zonă, după care atunci când se formea-
ză o nouă generație de adulți aceasta va migra într-o altă zonă pentru primăvară când va înce-
pe sezonul ploios. (Food and Agriculture Organization of the United Nations 2019)

O altă adaptare a lipsa apei din mediul înconjurător este și felul în care broasca de vi-
zuină din Australia se ferește de căldură, săpându-și vizuini în nisip. În aceste vizuini, Heleio-
porus picti depun ouă din care eclozează mormolocii atunci când plouă. (Pricope, Măzăreanu
și Voicu 2014) Pentru a ieși mormolocii este nevoie ca precipitațiile să fie abundente pentru a
putea inunda vizuinile construite de către Heleioporus pictus. Această specie de broască sapă
vizuini adânci de până la jumătate de metru, vizuini capabile să mențină apa timp de 100-120
de zile la temperaturi scăzute de cca 22C. (Keast 2013)

• Adaptările fiziologice ale animalelor la lipsa de apă

,,Adaptările fiziologice ale animalelor la lipsa de apă pot îmbrăca diferite aspecte: uti-
lizarea apei de metabolism, reducerea eliminării de urină și reducerea transpirației. [...] Apa
din metabolism, rezultată prin oxidarea materiilor grase acumulate de organism, permite unor
insecte, mamifere și păsări să trăiască fără a bea apă. ’’ (Pricope, Măzăreanu și Voicu 2014)

Cea mai importantă adaptare a broaștei țestoase de deșert la zona arida este legată de
vezica urinară. Aceasta, spre deosebire de cea a multor animale, permite broaștei să reabsoar-
bă apa din ea in loc sa o elimine, astfel ca o broasca țestoasă de deșert poate supraviețui circa
un an fără sa consume apa proaspăta. (Nitescu 2012)

Șobolanul cangur (Dipodomys) este un mamifer nocturn ce trăiește în zone aride pre-
cum deșerturile. Precum multe alte rozătoare ce trăiesc în climate foarte călduroase, șobolanul
cangur își limitează activitatea în timpul nopții. Acesta are însă si o adaptare ieșita din comun
la mediul înconjurător sărac în precipitații, si anume nu bea aproape niciodată apă. Acesta își
obține cantitatea de apă de care organismul lui are nevoie din apa folosită în procesele meta-
bolice, extrăgând-o din sursele sale de hrană. (San Diego Natural History Museum 2000) ,,El
își concentrează extraordinar urina (de cinci ori mai mult decât cea umană) și lichidele sale
interioare. Fecalele sunt foarte uscate, iar temperatura corpului poate crește foarte mult.’’
(Pricope, Măzăreanu și Voicu 2014)

,,Dromaderul (Camelus dromedarius) este un exemplu de mamife adaptat la viața din


deșert. Vara, pe timp de secetă, hrănindu-se doar cu plante uscate, dromaderul poate rezista
fără apă două săptămâni, timp în care se reduce eliminarea urinei, iar necesarul de apă este
asigurat prin oxidarea rezervelor de grăsime din cocoașă. În acest interval are loc și reducerea
transpirației, iar temperatura corpului variază în corelație cu cea a mediului.’’ (Pricope,
Măzăreanu și Voicu 2014)

• Adaptarile morfologice ale animalelor la lipsa de apa.

,,Cele mai eficiente adaptări morfologice ale animalelor la lipsa de apă sunt imper-
meabilitatea tegumentelor și lipsa glandelor sudoripare.’’ (Pricope, Măzăreanu și Voicu 2014)

Impermeabilitatea tegumentelor a apărut ca adaptare la condițiile de trai din mediile


ostile cu temperaturi mare și uscăciune. Aceasta este întâlnită la insecte, reptile, păsări și la
unele mamifere. ,,Dintre nevertebrate cele mai bine protejate din punct de vedere al tegumen-
telor sunt insectele, la care se găsesc și grupe taxonomice clar xerofile.’’ (Pricope, Măzăreanu
și Voicu 2014)

Pentru a conserva rezervele de apă din organism, unele vertebrate au tegumente cărora
le lipsesc glandele sudoripare. Un astfel de exemplu este antilopa de deșert.
Șobolanul cangur (Dipodomys) are și el organe speciale în interiorul nasului care îi
permit să absoarbă umezeala direct din aer, iar rinichii, foarte eficienti, il tin hidratat. Mai
mult, acesta este atat de bine adaptat la climatul uscat încât si dacă ar trăi în captivitate ani
întregi tot ar refuza să bea apa. (Nitescu 2012)

O altă formă de adaptare foarte ingenioasă este cea ce a găinușelor de stepă (Pterocli-
dae) care sunt nevoite să ,,care’’ apa către pui deoarece mediul lor de viață este unul uscat.
Masculii acestei specii au penajul de pe piept foarte bogat în puf scurt ce reușește să absoarbă
apa din bălți precum un burete. Aceștia călătoresc zilnic de la locul cuiburilor către locurile cu
apă pentru a putea aduce apă proaspătă puilor și femelelor timp de două luni până când pui
învață să zboare. (Coles 2016)

În concluzie, pentru a-și asigura supraviețuirea în mediile uscate și călduroase, anima-


lele au trecut prin diferite procese de evoluție, în urma cărora au căpătat trăsături care să ajute
în ușurarea traiului și în perpetuarea speciei. De asemenea, acestea au dezvoltat obiceiuri și
comportamente pentru a conserva apa sau pentru a se aproviziona cu apa ce, de altfel le lip-
sește din mediul nativ.
Referințe
Asres, Aleme, și Negassie Amha. 2014. „Physiological Adaptation of Animals to the Change
of Enivironment: A Review.” International Journal of Recent Scientific Research, 28
Decembrie: 2205-2209.

Coles, Jeremy. 2016. Ingenious and cunning ways wildlife survives in a desert. 25 Noiembrie.
Accesat Aprilie 02, 2019. http://www.bbc.com/earth/story/20161115-ingenious-and-
cunning-ways-to-survive-in-a-desert.

Food and Agriculture Organization of the United Nations. 2019. FAO Locust Watch . 04
Martie. Accesat martie 30, 2019.
http://www.fao.org/ag/locusts/en/info/info/index.html.

Gerson, Uri, și Shalom Applebaum. 2015. „Schistocerca gregaria (Forsskål).” The Robert H
Smith Faculty of Agriculture, Food and Environment. 07 Februarie. Accesat Martie 30,
2019. http://www.agri.huji.ac.il/mepests/pest/Schistocerca_gregaria/.

Keast, Allen. 2013. „Biogeography and Ecology in Australia.” Books.Google. 20 Decembrie.


Accesat martie 31, 2019.
https://books.google.ro/books?id=v7_nCAAAQBAJ&pg=PA409&lpg=PA409&dq=H
eleioporus+pictus&source=bl&ots=spB9D2-
eDE&sig=ACfU3U0pYiAFM5CI2XL3y9W0IQRwsxGYAw&hl=ro&sa=X&ved=2ah
UKEwjTm4HPza_hAhXvoosKHfSBBSIQ6AEwBXoECAkQAQ#v=onepage&q=Hel
eioporus%20pictus&f=false.

Nitescu, Roxana. 2012. Animale si plante care rezista in Valea Mortii prin adaptari
uimitoare . 28 August. Accesat Aprilie 02, 2019. http://www.ziare.com/life-
style/animale/animale-si-plante-care-rezista-in-valea-mortii-prin-adaptari-uimitoare-
galerie-foto-1186612.

Pricope, Ferdiand, Constantin Măzăreanu, și Roxana Elena Voicu. 2014. Ecologie generală.
Bacău: Alma Mater.

San Diego Natural History Museum. 2000. Ocean Oasis Field Guide. Accesat Aprilie 01,
2019. https://www.sdnhm.org/oceanoasis/fieldguide/dipo-mer.html.