Sunteți pe pagina 1din 29

Sistemul de alimentare electric

3.1 Alternatorul

3.1.1 Condiţii de funcţionare

Generatorul de curent utilizat în prezent pe toate tipurile de autovehicule este


alternatorul. Acesta este un generator sincron de curent alternativ trifazat care
lucrează împreună cu un sistem de redresare.
Rolul alternatorului trifazat constă în furnizarea unui curent suficient de mare,
reţelei de bord, la toate regimurile, pentru a asigura în orice situaţie încărcarea
eficientă a bateriei de acumulatori. În acelaşi timp alternatorul trebuie să producă un
curent suficient de mare pentru a alimenta consumatorii, chiar şi atunci când motorul
funcţionează la relanti.
Pentru o bună conlucrare cu bateria de acumulatori şi consumatorii tensiunea
la bornele alternatorului trebuie să fie constantă, indiferent de regimul de funcţionare
al acestuia.
Cerinţele impuse alternatorului sunt:
• alimentarea cu curent continuu a tuturor consumatorilor conectaţi
la un moment dat;
• asigurarea unei puteri suplimentare pentru încărcarea rapidă a
bateriei, chiar şi atunci când receptorii permanenţi sunt conectaţi şi când
motorul funcţionează la o turaţie scăzută;
• asigurarea unei tensiuni constante la toate regimurile de
funcţionare a motorului;
• să aibă o construcţie solidă, să reziste la toate solicitările
exterioare cauzate de vibraţii, variaţii de temperatură, poluare, umiditate,
carburanţi şi lubrifianţi;
• să aibă o greutate şi un gabarit cât mai redus;
• să fie silenţios şi să asigure o fiabilitate ridicată;
Regimul de funcţionare al alternatorului este foarte sever fiind determinat de
regimul de funcţionare al motorului şi de numărul de consumatori conectaţi:
• turaţie de antrenare variabilă (în raport de 1:8 până la 1:12);
• sarcină variabilă (de la zero la sarcina maximă);
• variaţii bruşte ale turaţiei de antrenare şi ale sarcinii.
Gradul de utilizare al unui alternator (energia produsă, raportată la masă),
creşte o dată cu turaţia de antrenare.
Pentru aceasta în sistemul de antrenare se utilizează un raport de 1:2 până la
1:3 între arborele motor şi alternator.
Alternatorul trebuie să facă faţă unor condiţii contradictorii:
• forţe centrifuge importante la turaţiile ridicate ale motorului;
• durată de viaţă ridicată a lagărelor şi a altor piese supuse uzurii;

1
Sistemul de alimentare electric
• posibilităţi mari de accelerare la schimbarea bruscă a treptelor de
viteze, etc.
Alternatorul fiind montat pe motor este supus unor condiţii de mediu grele:
acceleraţii de ordinul a 50 ÷ 80 g, umezeală, vapori de ulei, carburant, acid care
provoacă coroziunea, temperaturi ridicate, etc.

3.1.2 Variante constructive

Gama de fabricaţie a alternatoarelor trifazate este foarte largă: tensiuni de 14


şi 28V, puteri cuprinse între 200 W şi 5000 W, turaţia de început a debitării 850 ÷ 1000
rot/min, turaţia maximă 20000 rot/min.
Alternatoarele diferă între ele prin următoarele caracteristici:
• forma polilor;
• modul de realizare a excitaţiei;
• locul de amplasare a excitaţiei;
• modul de legare a fazelor statorice;
• modul în care este dispus releul regulator de tensiuni;
• modul în care se face ventilaţia (răcirea);
• modul de antrenare;
• gradul de protecţie, etc.
Având în vedere aceste caracteristici se poate face următoarea clasificare:
• după forma polilor:
• cu piese polare în formă de ghiare
• cu poli aparenţi
• după modul de realizare a excitaţiei:
• cu excitaţie electromagnetică
• cu excitaţie alimentată de la baterie
• cu autoexcitaţie
• cu excitaţie cu magneţi permanenţi
• după locul de amplasare a înfăşurării de excitaţie
• pe rotor
• pe stator
• după modul de legare a fazelor statorice:
• în stea
• în triunghi
• după modul de dispunere a releului regulator:
• separat de alternator
• încorporat în alternator
• după modul de realizare a ventilaţiei:
• cu ventilaţie exterioară
• cu ventilaţie interioară • după modul de antrenare:
• cu curea
2
Sistemul de alimentare electric
• cu sistem hidrostatic
• cu ajutorul unui variator, etc. Modelele cele mai utilizate sunt:
• alternatorul cu excitaţie electromagnetică şi rotor în formă de
ghiare; • alternatorul cu excitaţie electromagnetică şi poli aparenţi;
• alternatorul cu excitaţie cu magneţi permanenţi.

3.1.2.1 Alternatorul cu rotor în formă de gheare

Aceasta reprezintă varianta clasică de alternator, cunoscută de foarte mult


timp. Utilizarea pe autovehicule a devenit posibilă doar în anii 1960 – 1965 când s–a
putut realiza un redresor compatibil cu condiţiile de pe autovehicul, o dată cu
fabricarea diodelor pe bază de siliciu, de dimensiuni reduse, performante şi
economice.

Figura 3.4
Schema de principiu a alternatorului cu rotor în formă de gheare

Schema de principiu a alternatorului este prezentată în fig. 3.4, iar construcţia


acestuia în fig. 3.5.
Statorul este format din pachetul de tole şi bobinajul statorului. Pachetul de
tole este construit din tole de oţel electrotehnic asamblate prin sudură. Partea
interioară a statorului este prevăzută cu crestături în care se asamblează bobinajul.
Izolaţia crestăturilor se realizează de obicei cu ajutorul unui lac electroizolant iar
bobinajul se fixează în crestături cu ajutorul penelor. După bobinare statorul se
impregnează pentru consolidarea şi protecţia înfăşurărilor.

3
Sistemul de alimentare electric
Alternatorul cu rotor în formă de ghiare se compune din: stator (1), rotor (2),
scutul dinspre antrenare (3), scutul dinspre partea opusă antrenării (4), redresorul (5)
şi fulia de antrenare (6).
În fig. 3.6 se prezintă variante constructive ale statorului.
Majoritatea alternatoarelor au în stator o înfăşurare trifazată legată în stea cu
sau fără diode auxiliare. Uneori se foloseşte şi legarea în triunghi în special când în
aceeaşi construcţie se doreşte reducerea tensiunii debitate în condiţiile menţinerii
puterii generatorului (fig.3.7).

Figura 3.5 Construcţia


alternatorului cu rotor în formă de gheare

4
Sistemul de alimentare electric

Figura 3.6
Variante constructive ale statorului

Figura 3.7
Legarea înfăşurărilor statorului

În fig. 3.8 este reprezentată o schemă de înfăşurare tipică pentru statoarele


alternatoarelor. Înfăşurarea de curent alternativ este în două straturi cu bobine egale
iar capetele înfăşurării, sunt uniform repartizate.

5
Sistemul de alimentare electric

Figura 3.8
Schema de înfăşurare a alternatoarelor

Începutul celor trei faze este notat A, B, C iar sfârşitul lor cu x, y, z. La legarea
în stea sfârşitul celor trei faze se leagă împreună, formând nulul înfăşurării.
Începutul celor trei faze se leagă la cele trei borne ale redresorului trifazat.
rămâne izolat, aceasta depinde de tipul
redresorului şi de modul în care se face
semnalizarea încărcării bateriei de
acumulatoare la bord.
În timp ce statorul alternatoarelor cu
poli în formă de gheare nu diferă din punct de
vedere constructiv, de cel al generatoarelor
sincrone care au altă destinaţie, rotorul diferă
fundamental de acestea. În fig. 3.9 este redată
o vedere desfăşurată a unui rotor cu poli în
Figura 3.9
Rotor cu poli în formă de gheare
formă de ghiare.
Nulul înfăşurării se Rotorul se compune din: ax, cele două
scoate la exterior sau piese polare în forme de ghiare, înfăşurarea
de excitaţie şi inele colectoare. Înfăşurarea de excitaţie este o înfăşurare concentrată
fixată pe o bucşă metalică între cele două piese polare.
Piesele polare se execută din oţel forjat cu conţinut redus de carbon şi cu
permeabilitate magnetică ridicată.
Forma pieselor şi a polilor are o influenţă mare asupra caracteristicilor electrice
ale alternatorului. În fig. 3.10 se prezintă câteva variante constructive.

6
Sistemul de alimentare electric

Figura 3.10
Rotoare cu piese polare în formă de gheare

După asamblare rotorul se impregnează pentru o mai bună rigidizare


mecanică a bobinei. La majoritatea alternatoarelor se utilizează inele colectoare
radiale însă în unele cazuri (ex. alternatorul din fig. 3.5), inelele se amplasează frontal.
Excitaţia poate fi alimentată de la baterie (excitaţie alimentată separat) sau prin
autoexcitaţie.
Arborele rotorului se roteşte în rulmenţi de tip capsulat ceea ce elimină
necesitatea gresării lui în timpul exploatării.
Scuturile se execută din aliaje neferomagnetice pentru a se reduce fluxurile
magnetice de dispersie.
Forma scuturilor este foarte variată fiind specifică fiecărei construcţii. Pe scutul
din partea opusă antrenării se montează redresorul şi suportul periilor. Redresorul este
format din diodele redresoare şi radiatoarele lor. Pentru asigurarea unui montaj mai
simplu se utilizează două tipuri de diode: pozitive, cu catodul (minus) legat la carcasă
şi negative, cu anodul (plus) legat la carcasă. Diodele pozitive se montează pe un
radiator comun şi constituie borna plus a alternatorului, iar cele negative se montează
pe un alt radiator şi constituie borna minus a alternatorului.
Din punct de vedere al gradului de protecţie aceste alternatoare pot fi de
construcţie deschisă sau închisă.
Cele de construcţie deschisă sunt prevăzute cu ventilator de răcire iar cele de
construcţie închisă de obicei nu sunt prevăzute cu ventilator.

7
Sistemul de alimentare electric
Alternatoarele de construcţie deschisă au cea mai largă utilizare.
Cele de construcţie închisă se utilizează pe autovehicule care lucrează în
medii cu densitate mare de praf şi umiditate (ex. tractoarele agricole). Din punct de
vedere al condiţiilor climatice în care pot funcţiona, alternatoarele pot fi construite
pentru a funcţiona în climă temperată, rece, tropicală sau pentru toate condiţiile.
Alternatoarele sunt surse puternice de paraziţi radio. Din acest punct de
vedere alternatoarele pot fi de construcţie normală, când nu se iau măsuri de reducere
a paraziţilor radiofonici sau de construcţie specială când se iau măsuri pentru
antiparazitarea parţială sau totală. Aceste măsuri constau în montarea unor
condensatoare sau realizarea unei construcţii care să ecraneze toate părţile
alternatoarelor care emit paraziţi radio.

3.1.2.2 Alternatorul cu poli aparenţi

Alternatoarele cu poli aparenţi se construiesc pentru puteri mai mari de 5000


W şi sunt destinate unui număr restrâns de autovehicule care au un consum ridicat de
energie electrică (ex. autocarele de lux).

Figura 3.11
Schema de principiu a alternatorului cu poli aparenţi

Diferenţa faţă de alternatorul cu rotor în formă de ghiare constă în faptul că


rotorul este prevăzut cu poli magnetici individuali, prevăzuţi cu înfăşurări de excitaţie
(fig. 3.11). Numărul polilor rotorului este de 4,6 sau 12.
Aceşti poli magnetici se rotesc într-un stator a cărui lungime, raportată la
diametru este mult mai mare decât la alternatorul cu rotor sub formă de ghiare. Soluţia,
permite obţinerea de puteri superioare raportat la un diametru identic.
Curentul de excitaţie este în acest caz mai mare decât la alternatorul cu rotor
sub formă de ghiare, motiv pentru care, de obicei, releul regulator este dispus separat.
În fig. 3.12 se prezintă construcţia unui astfel de alternator.

8
Sistemul de alimentare electric

Figura 3.12
Construcţia alternatorului cu poli aparenţi

3.1.2.3 Alternatorul fără inele şi perii colectoare

La ambele tipuri de alternatoare analizate, apare o singură piesă de uzură,


reprezentată de sistemul de alimentare a excitaţiei prin inele şi perii colectoare.
Pentru a înlătura aceste piese supuse uzurii şi a realiza o îmbunătăţire
considerabilă a fiabilităţii, au apărut variante de alternatoare fără inele şi perii. Dintre
acestea se remarcă:
• alternatorul cu excitaţie electromagnetică “cu piese conducătoare”;
• alternatorul cu magneţi permanenţi.

a. Alternatorul cu piese conducătoare

Alternatorul cu rotor cu piese conducătoare constituie o versiune a


alternatorului cu rotor în formă de ghiare. În acest caz, rotorul are o construcţie
specială care permite ca doar platoul cu ghiare să se rotească, în timp ce înfăşurarea
de excitaţie cu piesele conducătoare inelare pentru fluxul magnetic să fie staţionară,
fig. 3.13.

9
Sistemul de alimentare electric
Înfăşurarea de excitaţie a acestui tip de demaror poate fi alimentată direct de
la redresor, prin intermediul releului regulator de tensiune, inelele şi periile nemaifiind
necesare.

Figura 3.13
Alternatorul cu piese conducătoare, fără perii şi inele

Greutatea alternatorului este superioară alternatorului cu rotor în formă de


ghiare clasic, deoarece, pentru aceeaşi putere, fluxul magnetic va traversa întrefieruri
suplimentare.

b. Alternatorul cu magneţi permanenţi

Spre deosebire de alternatoarele cu excitaţie


electromagnetică, alternatoarele cu magneţi permanenţi reprezintă o
construcţie simplă şi deci şi o întreţinere simplă. În funcţie de modul de aşezare al
magnetului permanent aceste alternatoare se construiesc în următoarele variante:
• magnetul permanent se montează pe rotor şi are forma unei roţi polare;
• magnetul permanent are forma cilindrică, iar piesele polare se execută sub forma
unei roţi cu ghiare;

10
Sistemul de alimentare electric
• magnetul permanent se aşează în stator, iar rotorul reprezintă un
comutator magnetic.
În toate cele trei cazuri înfăşurările de sarcină sunt aşezate în stator, trifazate
şi legate în stea. Astfel de generatoare nu au alte organe de uzură decât rulmenţii
lagărelor.
În fig. 3.14 a se prezintă schema de principiu a alternatorului cu magneţi
permanenţi sub formă de roată polară.
Generatorul se compune din rotorul 1 pe care se fixează magnetul permanent
2. În statorul 3 se montează fie pe piese polare, fie pe poli înecaţi, înfăşurările statorice
4. Dezavantajul construcţiei constă în dificultăţile tehnologice pe care le creează
prelucrarea magnetului permanent.

Figura 3.14
Schemele generatoarelor de c.a. cu magnet permanent

În fig. 3.14 b se reprezintă schema rotorului pentru generatorul la care


magnetul permanent are forma cilindrică. Rotorul se compune din magnetul
permanent 3 şi roţile polare 1 şi 2. Piesele polare se montează pe arbore prin
intermediul izolatorului magnetic 4 astfel încât liniile de câmp magnetice să se închidă

11
Sistemul de alimentare electric
prin întrefier şi piesa polară a statorului. În fig. 3.14 c se reprezintă schema electrică
de principiu a unui generator la care rotorul îndeplineşte rolul unui comutator magnetic.
Generatorul se compune din statorul 1 în care se montează magneţii
permanenţi2, iar rotorul este executat dintr-un oţel moale sub forma unei roţi polare.
Variaţia fluxului magnetic care străbate înfăşurările statorice 3 se realizează prin
rotirea rotorului.
În poziţia II-II sensul de parcurgere al înfăşurărilor statorice de către fluxul
magnetic este cel indicat prin linie plină.
La rotirea în poziţia I-I sensul de parcurgere al înfăşurării rotorice se schimbă.
Principalul neajuns al generatoarelor de curent alternativ cu magnet
permanent constă în demagnetizarea magnetului permanent de către câmpul de
reacţie longitudinal.
O reducere a acestui fenomen se poate obţine prin utilizarea înfăşurării
compound alimentate de la un transformator şi redresor. Acest efort constructiv
suplimentar reduce însă avantajul principal al generatoarelor de acest tip şi anume
simplitatea construcţiei.
Un alt mare dezavantaj îl reprezintă greutăţile legate de reglarea tensiunii care
trebuie făcută fie cu ajutorul unor şunturi magnetice fie prin reglarea pe partea de
curent alternativ.
Domeniul de utilizare al acestor generatoare rămâne numai cel al puterilor mici
unde apare fenomenul de autoreglare a tensiunii dacă curentul de sarcină e constant.

3.1.3 Particularităţi privind modul de excitare şi de semnalizare la bord a


funcţionării corecte a alternatorului

După modul de alimentare a excitaţiei, alternatoarele cu excitaţie


electromagnetică pot fi: cu excitaţie independentă (alimentată de la baterie) sau cu
autoexcitaţie.
Indiferent de numărul de faze statorice, alternatoarele cu excitaţie
independentă sunt prevăzute cu un singur dispozitiv de redresare care serveşte atât
la alimentarea înfăşurării de excitaţie cât şi a celorlalţi consumatori, iar alternatoarele
cu autoexcitaţie sun prevăzute cu două redresoare: unul secundar pentru alimentarea
excitaţiei şi altul principal pentru alimentarea celorlalţi consumatori.
Dispozitivele redresoare ale alternatoarelor trifazate cu
excitaţie independentă sunt în general punţi redresoare trifazate de tip
Larionov. Schema electrică a unui astfel de alternator este dată în fig. 3.15.
G – alternator format din generatorul sincron cu redresor;
RS – rezistenţa totală a consumatorilor;
B – baterie de acumulatoare; K –
comutator principal; Rr – rezistenţă de
reglaj.
Bornele accesibile ale alternatorului sunt:

12
Sistemul de alimentare electric
B+ = borna “+” a alternatorului;
D– = borna “-“ a alternatorului; DF –
borna de alimentare a excitaţiei;
C – nulul înfăşurării statorului; W
– borna de c.a.

Figura 3.15
Schema electrică a unui alternator cu excitaţie independentă, cu borna C şi W accesibile

Acest tip de alternator prezintă avantajul că are numai 6 diode redresoare şi


că turaţia de început de debitare nu este influenţată de magnetismul remanent însă
prezintă dezavantajul că nu se poate evita în mod raţional descărcarea bateriei de
acumulatoare B prin înfăşurarea de excitaţie “EX” la o staţionare prelungită. Borna “C”
se utilizează pentru semnalizarea la bord a funcţionării corecte a alternatorului. Atât
timp cît tensiunea debitată de alternator este sub valoarea prescrisă lampa L i de pe
bord este alimentată prin contactele normal închise ale releului R i, legat între borna
“C” şi “B+”.
Borna “W” se utilizează de obicei pentru alimentarea unui turometru electronic
utilizat pentru măsurarea turaţiei motorului termic, în special în cazul motoarelor cu
aprindere prin compresie.
Dispozitivele redresoare ale alternatoarelor cu autoexcitaţie conţin în plus pe
lângă cele 6 diode D1 … D6 ale redresorului principal încă un redresor format din 3
diode suplimentare D7 … D9 care servesc la alimentarea înfăşurării de excitaţie şi
uneori a releelor de protecţie împotriva pornirii accidentale a demarorului în timpul
funcţionării motorului termic şi a altor aparate de bord cum ar fi contorul de ore de
funcţionare al motorului termic, etc.
Curentul maxim debitat de redresorul suplimentar nu depăşeşte 1 A.
În fig. 3.16 este reprezentată schema de principiu a unui astfel de alternator.
G – alternator format din generatorul sincron şi redresor;

13
Sistemul de alimentare electric
RS – rezistenţa totală a consumatorilor; B
– bateria de acumulatoare;
Rr – rezistenţa de reglaj.
Bornele accesibile ale alternatorului sunt:
B+ – borna “+”; D–
– borna “–“;
DF – borna de alimentare a excitaţiei; W
– borna de c.a.;
D+ – plusul de la redresorul suplimentar.

Figura 3.16
Alternator cu autoexcitaţie cu bornele D+ şi W accesibile

La aceste alternatoare se înlătură neajunsurile prezente la alternatoarele cu


excitaţie independentă. Lampa de control Li are rol dublu: la începutul funcţionării
permite trecerea unui curent de premagnetizare în circuitul de excitaţie pentru ca
turaţia de început de debitare n0 să nu fie influenţată de magnetismul remanent şi de
a semnaliza regimul de funcţionare al alternatorului.
Când alternatorul nu este rotit de motorul termic după închiderea contactului
K, va lua naştere un curent prin circuitul bateriei, lampa L i, rezistenţa Rr, înfăşurarea
de excitaţie şi înapoi la baterie. Ca urmare, alternatorul se premagnetizează, iar lampa
Li se aprinde. După punerea în funcţiune a motorului termic când tensiunea de la borna
“D+” devine egală cu cea de la borna “B+” lampa se va stinge semnalizând că
alternatorul funcţionează corect. La unele alternatoare pe lângă cele 9 diode amintite
se mai utilizează încă două notate în schemă cu D10 şi D11 care se folosesc pentru
recuperarea armonicelor de ordinul trei simfazice din înfăşurările statorice legate în
stea.
La alternatoarele cu regulator de tensiune înglobat se utilizează cu precădere
excitaţia independentă. În acest caz borna DF nu mai este accesibilă.

14
Sistemul de alimentare electric

3.1.4 Caracteristicile electrice ale alternatoarelor

Comportarea alternatorului montat pe autovehicul este evidenţiată prin


caracteristica de curent I=f(n) la U=ct, după redresare.
Caracteristica de curent este o caracteristică artificială a alternatorului şi
reprezintă dependenţa dintre curentul maxim redresat pe care îl poate debita
alternatorul şi turaţie, atunci când tensiunea redresată la bornele lui se menţine
constantă.
În cazul alternatorului determinarea caracteristicii de curent se poate face
pornind de la ecuaţiile generale ale generatorului sincron şi ale redresorului asociat.
În fig. 3.17 este reprezentată schema electrică a unui alternator trifazat cu
înfăşurare statorică legată în stea, cu excitaţie electromagnetică şi redresor cu punte
hexafazată.

Figura 3.17
Schema electrică a unui alternator

Determinarea caracteristicii de debit a alternatorului se face pornind de la


caracteristica externă.
Având în vedere că de fapt alternatorul este compus din două părţi distincte:
generatorul sincron şi redresorul, pentru determinarea caracteristicii externe şi a
caracteristicii de debit în cele ce urmează se va analiza separat generatorul sincron şi
separat redresorul.

3.1.4.1 Caracteristicile generatorului sincron pentru alternatoare

Alternatorul se compune în principal dintr-un rotor care creează câmpul


magnetic inductor şi un stator pe care este amplasată înfăşurarea indusă. Câmpul

15
Sistemul de alimentare electric
magnetic este fix faţă de rotor şi are o repartiţie aproape sinusoidală în întrefier (în cele
ce urmează se va considera numai armonica fundamentală a câmpului magnetic).
Prin antrenarea rotorului, acest câmp învârtitor, care se roteşte împreună cu
rotorul, va induce în înfăşurările statorice un sistem de tensiuni alternative simetrice.
Alternatoarele auto au în rotor un număr mare de poli, însă pentru
determinarea caracteristicii exterioare se consideră cazul unui generator sincron,
bipolar, concluziile fiind similare şi pentru generatoarele multipolare.
În fig. 3.18 a este prezentată schema desfăşurată a unui generator sincron
bipolar la care s-a desenat pentru simplificare numai înfăşurarea fazei OA printr-o
singură bobină a acestei faze.

Figura 3.18
Reacţia indusului generatorului sincron pentru ψ = 0

Se presupune că rotorul se roteşte în sensul săgeţii, care este şi sensul de


succesiune a fazelor.
După cum este cunoscut din teoria generală a maşinilor electrice în
înfăşurarea trifazată amplasată în statorul generatorului se va induce un sistem de
tensiuni trifazate simetric şi defazate în timp cu 120° electrice. Acest sistem de tensiuni
este reprezentat în planul complex din fig. 3.18 b.
Când generatorul lucrează în gol valoarea eficace a t.e.m. indusă în fiecare
fază este dată de relaţia:
pn
UeE = 4,44 fwKφeE (3.1) unde: f = -
frecvenţa tensiunii induse; 60 p -
numărul perechilor de poli; n - turaţia
rotorului;
w - numărul de spire al unei faze; K
- factorul de înfăşurare;

16
Sistemul de alimentare electric
φeE - fluxul inductor (dat de curentul de excitaţie) util la mers în gol
Când generatorul sincron lucrează în sarcină, respectiv prin înfăşurările
statorice începe să circule curent, ca urmare a căderilor de tensiune care apar în stator
cât şi a reacţiei de indus, apare o scădere a tensiunii induse în fazele statorice faţă de
tensiunea de mers în gol, în funcţie de valoarea curentului debitat.
Reacţia indusului influenţează puternic şi multilateral funcţionarea maşinii
sincrone.
Din punct de vedere fizic fenomenul reacţiei indusului generatorului sincron
corespunde fenomenului reacţiei indusului maşinii de c.c. Ea are însă un caracter mai
complex deoarece, aici apar simultan două reacţii: una transversală şi una
longitudinală.
Pentru înţelegerea fenomenului de reacţie a indusului se prezintă în cele ce
urmează reacţia indusului în trei cazuri, determinate de caracterul sarcinii
generatorului.
Dacă se notează cu statorice
şi tensiunea UeE indusă în faza respectivă, acest unghi poate varia între

− şi + . Cazurile limită care se vor analiza sunt

pur rezistiv) şi ϕ= (când sarcina are caracter pur inductiv).


Se analizează comportarea generatorului numai în aceste două cazuri,
deoarece generatorul sincron pentru autovehicule lucrează numai împreună cu un
dispozitiv de redresare, astfel că unghiul de defazaj va fi cuprins întotdeauna în acest
domeniu.
În cazul în care A atinge valoarea
maximă o dată cu tensiunea UeEA, şi anume în momentul când axele polilor inductori
se găsesc în dreptul mănunchiurilor de conductoare ale fazei, adică în poziţia din fig.
3.18 a. Acest curent indus creează la rândul lui o t.m.m., numită de reacţie, care se
va suprapune peste t.m.m. inductoare.
După cum reiese din fig. 3.15 a, amplitudinea maximă a t.m.m. de reacţie se
obţine în acest caz în dreptul axei transversale a generatorului, şi se demonstrează că
această undă a t.m.m. în cazul înfăşurărilor trifazate, se roteşte sincron cu rotorul.
Prin urmare, în cazul sarcinii rezistive, câmpul magnetic de reacţie al indusului
este un câmp transversal (cu amplitudinea maximă în axa transversală) şi este
deplasat în spaţiu cu 90° electrice (90/p grade geometrice) în urma t.m.m. a rotorului.

17
Sistemul de alimentare electric

Figura 3.19
Reacţia indusului generatorului sincron pentru ψ = π/2

Dacă cele două t.m.m. ar lucra separat, prima ar produce fluxul util de mers în
gol φeE, iar cea de-a doua fluxul de reacţie transversală a indusului.
Curbele 1 şi 2 se însumează algebric dând t.m.m. rezultantă (curba 3). Se
vede că amplitudinea t.m.m. a curbei rezultante este deplasată faţă de t.m.m. a
rotorului cu un anumit unghi spre marginea de fugă a polului. Acest unghi depinde de
amplitudinea curbei 2, deci de curentul de sarcină. Rezultă că, t.m.m. de reacţie
produce o deformare a distribuţiei t.m.m. inductoare de-a lungul întrefierului.

În cazul când ϕ= , curentul IA, fiind defazat cu unghiul ϕ= în urma t.e.m.


UeE (fig. 3.19 b) el atinge valoarea maximă cu un sfert de perioadă mai târziu decât
această t.e.m. adică după ce polii inductori s-au deplasat cu 90° electrice sau cu
jumătate pasului polar (fig. 3.19 b).
Liniile de câmp ale câmpului de reacţie se închid de data aceasta prin doi poli
vecini pe care îi parcurg în acelaşi sens cu câmpul propriu al acestor poli. Deci t.m.m.
de reacţie este de data aceasta o t.m.m. longitudinală demagnetizată. Semnificaţia
curbelor 1,2,3 din fig. 3.19 a, este aceeaşi cu cea din fig. 3.18 a.

În cazul când , curentul prezintă o componentă în fază cu UeE şi o

componentă defazată cu faţă de UeE. În aceste condiţii în înfăşurarea indusului


apar simultan două t.m.m.: una transversală Faq produsă de componenţa activă a
curentului I = I A cosϕ şi una longitudinală Fad, produsă de componenta longitudinală a
curentului Id = I A sinϕ, care vor produce câmpurile magnetice aq şi

ad de reacţie transversală şi longitudinală.

18
Sistemul de alimentare electric
În fig. 3.20 este prezentată vectorial t.m.m.
rotorică FeE respectiv la altă scară fluxul inductor
eE de reacţie transversală şi

longitudinală. Defazat în urmă cu este


reprezentat vectorul UeE al t.m.m. de mers în gol,
şi defazat cu ϕ în urma acestuia vectorul
curentului IA. Prin descompunerea lui IA se obţin
componentele Iq şi Id respectiv Fq şi Fd.
T.e.m. corespunzătoare t.m.m. Fq şi Fd Figura 3.20
vor fi Ueaq şi Uead şi vor fi defazate în urma Reacţia indusului pentru ψ ≠ π/2 acestora

cu .
Cu aceste precizări, pentru o fază statorică se poate scrie ecuaţia în
complex:
− − − −

U A = − z I A +U ead +U eaq (3.2) unde:


U eE = t.e.m. a câmpului inductor;


Uead = t.e.m. a câmpului de reacţie longitudinală;


U eaq = t.e.m. a câmpului de reacţie transversală;


z = impedanţa de scăpări;
− −

U A, I A = tensiunea şi curentul fazei considerate;


T.e.m. din formula (3.2) pot fi scrise în de reacţie transversală cu
complex în funcţie de curenţii şi impedanţele rezistenţa, respectiv
respective astfel:
− − −
reactanţa de reacţie

U eE =−zEm I E transversală;
− − − IE se consideră dat
U ead = −I dm I d (3.3) sub forma:
− − −

U eaq = − zqm I q unde:


zEm = REm + JX Em - impedanţa de excitaţie cu
rezistenţa, respectiv reactanţa de excitaţie;
zdm = Rdm + JX dm - impedanţa de reacţie
longitudinală cu rezistenţa, respectiv reactanţa de
reacţie longitudinală; zqm = Rqm + JX qm - impedanţa

19
Sistemul de alimentare electric
IE = j UIE U−A e jQ0 Figura 3.21
Diagrama în complex sub
formă obişnuită, a maşinii
sincrone

z = R + jX =impedanţa de scăpări cu rezistenţa, respectiv reactanţa de scăpări.


Reprezentarea în planul complex a relaţiei (3.2) este dată în fig. 3.21 şi
reprezintă diagrama în complex a maşinii sincrone în regim de generator. Se observă
corelaţia univocă între UA şi IA. Această corelaţie reprezintă caracteristica externă a
alternatorului.

Figura 3.22
Caracteristicile externe ale generatorului sincron

În fig. 3.22 sunt reprezentate grafic caracteristicile externe ale alternatorului la


diferite turaţii de antrenare constante, curenţi de excitaţie constanţi şi cosϕ= ct .
Din cauza redresorului la alternatorul pentru autovehicule cosϕ≅ 0,92 .
Dacă se trasează după fig. 3.22 variaţia Isc = f (n) se obţine caracteristica de
scurtcircuit din fig. 3.23. Se observă că la turaţii mari se produce limitarea curentului
de scurtcircuit datorită saturaţiei magnetice a circuitului. Prin urmare caracteristicile
externe ale alternatoarelor sunt căzătoare la turaţii mici şi converg spre un punct la
turaţii mari.

20
Sistemul de alimentare electric

Figura 3.23
Caracteristica de scurtcircuit a generatorului sincron

3.1.4.2 Caracteristicile redresorului

Cea mai răspândită schemă de redresare folosită la alternatoarele auto, este schema
de redresare în punte trifazată.
Redresorul în punte trifazată are şase diode şi redresează ambele alternanţe, din
sistemul de tensiuni trifazate dat de generatorul sincron.

Figura 3.24
Redresor hexafazat cu diode presate

În fig. 3.24 şi 3.25 sunt redate două dintre tipurile de redresoare trifazate mai
des utilizate.

21
Sistemul de alimentare electric
În fig. 3.24 este redat un redresor cu diode presate. Se observă că redresorul
este format în principal din două radiatoare, care formează de altfel şi bornele „+” şi
„–” ale redresorului, în care sunt presate două tipuri de diode şi anume: cu anodul la
carcasă şi cu catodul la carcasă.
În fig. 3.25 este redat un redresor cu diode buton. Acest redresor este format
în principal din cele două radiatoare, o piesă izolantă şi diodele buton care de obicei sunt
lipite pe radiatoare.
Ambele tipuri de redresoare sunt montate în interiorul alternatorului.
În fiecare moment funcţionează dioda din grupa diodelor pozitive care are
potenţialul anodului (bornei pozitive) cel mai ridicat şi dioda din grupa diodelor
negative care are potenţialul catodului (bornei negative) cel mai scăzut.

Figura 3.25
Redresor hexafazat cu diode buton

În fig. 3.26 şi 3.27 sunt reprezentate variaţiile în timp ale tensiunilor şi curentului înainte de
redresare (fig. 3.26 a) şi după redresare (fig. 3.26 b, c şi fig. 3.27 a, b, c).
După cum se poate vedea tensiunea urmăreşte vârfurile tensiunilor între faze şi
are o frecvenţă de 6 ori mai mare ca frecvenţa de bază.
Curentul redresat (fig. 3.27 a, b, c) urmăreşte de asemenea pulsaţiile tensiunii
redresate având o frecvenţă de 6 ori mai mare.
Legătura dintre valorile efective ale tensiunii UA şi curentului IA de pe o fază a
generatorului sincron (înainte de redresare) şi valoarea tensiunii U şi a curentului I
după redresare se determină după cum urmează.
Relaţia dintre tensiuni se determină la mersul în gol pentru cazul ideal al unor
tensiuni alternative sinusoidale având durata perioadei T (fig. 3.26 a).

22
Sistemul de alimentare electric
33
UU ABdt = 2U A (3.4) π

unde:

Figura 3.26 Figura 3.27

2 π
U AB = 2( 3U A)sin T t
Relaţia dintre valoarea efectivă a curentului alternativ de pe o fază a
generatorului IA şi valoarea medie a curentului mediu redresat I se determină la mersul
în sarcină pentru cazul ideal al neglijării curenţilor inverşi şi a neglijării pulsaţiilor
curentului.

12 T 2
I A2 = T 3 I (3.5)

I =1,234I A
Având în vedere cele de mai sus şi ţinând seama de relaţiile (3.4) şi (3.5)
înseamnă că atât caracteristica exterioară a generatorului sincron din fig. 3.21 cât şi
caracteristica de scurtcircuit din fig. 3.22 (înainte de redresare) reprezintă la o altă
scară chiar caracteristica externă a alternatorului şi caracteristica de scurtcircuit a
alternatorului (după redresare).

23
Sistemul de alimentare electric

3.1.4.3 Caracteristicile de curent ale alternatorului

Caracteristica de curent a alternatorului se obţine intersectând familia de caracteristici


externe cu o dreaptă U=UR=ct.
Începând de la turaţia n0 alternatorul începe să debiteze curent, iar curentul creşte
pe măsură ce creşte turaţia.
La turaţia nmax alternatorul debitează curentul maxim pentru care este
dimensionat. Dar aşa cum se vede, în fig. 3.21, din cauza caracteristicii externe, acest
curent este foarte apropiat de curentul de scurtcircuit al alternatorului.
Din acest motiv alternatoarele nu mai au nevoie de un releu de limitare automată a
curentului.
În fig. 3.28 este reprezentată
caracteristica de curent
a unui alternator adică
posibilităţile maxime ale alternatorului.
În fig. 3.28 s-a notat cu „a”
caracteristica alternatorului în stare
caldă şi cu „b” în stare rece. Diferenţa
dintre cele două caracteristici apare în
special datorită modificării curentului de
excitaţie din cauza încălzirii.
Semnificaţia notaţiilor din fig.
3.28 este următoarea:
n0 – turaţia de început de Figura 3.28
debitare. Această turaţie se poate obţine din
formula (3.1) şi (3.3), punând UR:

U R= 3 3 2UeE
π

n0 = 3 202πp.UwR.kθeE = 25,65 p.wU.kRθeE (3.6)

Imax – curentul maxim pe care îl poate debita alternatorul;


2/3 Imax – curentul pe care îl poate debita în regim de lungă durată;
nmax – turaţia maximă admisibilă; nd – turaţia la care se obţine
curentul de durată.
Încărcarea alternatorului, în timpul funcţionării pe autovehicule nu este
întotdeauna maximă, deci punctele de funcţionare nu se situează întotdeauna pe
caracteristica de curent.
Punctele de funcţionare se pot găsi în întreg domeniu aflat sub această
caracteristică, depinzând de starea de încărcare a bateriei de acumulatori şi de

24
Sistemul de alimentare electric
consumatorii de pe autovehicul conectaţi la un moment dat (în cazul extrem
alternatorul funcţionează în gol cu toată gama de turaţii cuprinsă între n 0 şi nmax).
În aceste cazuri pentru menţinerea
constantă a tensiunii la bornele alternatorului
este necesară modificarea în
mod corespunzător a curentului de
excitaţie. Pentru realizarea acestei modificări,
alternatoarele trebuie să lucreze pe
autovehicule împreună cu un regulator automat
de tensiune (regulator de curent aşa cum s-a
arătat nu mai este necesar).
Acest regulator realizează modificarea
continuă a curentului de excitaţie, astfel încât
tensiunea la bornele alternatorului se menţine constantă şi egală cu UR, în întreg
domeniul de turaţii şi
Figura 3.29 curent.
Modul în care trebuie să varieze curentul de excitaţie pentru a menţine tensiunea
constantă se poate determina analitic sau experimental.
Dependenţa IE=f(n) la U=ct şi I=ct redată în fig. 3.29 se numeşte caracteristica de reglaj.
Pentru menţinerea constantă a tensiunii la turaţia maximă şi sarcina zero este
necesar ca valoarea curentului de excitaţie să fie minimă (IEmin ), iar pentru menţinerea
tensiunii constante la turaţia minimă şi sarcina maximă este necesar ca valoarea
curentului de excitaţie să fie maximă (IEmax ).

Raportul dintre IEmax şi IEmin se numeşte factor de reglaj.


În cazul în care reglarea curentului de excitaţie se face prin înserierea unei
rezistenţe cu înfăşurarea de excitaţie factorul de amplificare este dat de relaţia:
UR

IEmaxmin UReR = ReR+eRr (3.7)


=
Ki IE =

Re + Rr
unde: UR – tensiunea redată;
Re – rezistenţa înfăşurării de excitaţie;
Rr – rezistenţa înseriată cu înfăşurarea de excitaţie.
Cunoscând valorile IEmax , IEmin şi Re se poate determina rezistenţa Rr,
reprezentând valoarea maximă care trebuie înseriată cu înfăşurarea de excitaţie
pentru menţinerea constantă a tensiunii la borne.

25
Sistemul de alimentare electric
Caracteristica externă şi caracteristica de scurtcircuit a alternatoarelor cu
magneţi permanenţi sunt similare cu cele ale alternatoarelor cu excitaţie
electromagnetică.
La aceste alternatoare reglarea tensiunii la borne este mai dificilă, făcânduse
prin modificarea fluxului de excitaţie, care se realizează prin modificarea reluctanţei
circuitului magnetic, fie direct prin modificarea tensiunii pe partea de curent alternativ
cu ajutorul unor redresoare comandate.

3.1.5 Perspective privind evoluţia alternatoarelor

Creşterea numărului de consumatori, necesitatea reducerii greutăţii, a


gabaritului ca şi a zgomotului şi consumului de combustibil determină evoluţia
permanentă a alternatoarelor.
a. Randamentul
Randamentul maxim al unui alternator răcit cu aer atinge 65%, dar poate creşte rapid
la turaţii ridicate de antrenare.
În condiţii normale de utilizare a autovehiculului, alternatorul funcţionează cel mai
des în plaja de încărcare parţială, randamentul mediu fiind de 55%.
Randamentul alternatorului este influenţat de pierderile înregistrate:
Utilizarea unui alternator mai mare (şi mai greu) permite funcţionarea acestuia
într-o plajă mai avantajoasă de randament pentru aceeaşi încărcare. Dar creşterea
gabaritului şi a greutăţii constituie un handicap pentru alternator, astfel încât trebuie
vizate îmbunătăţiri de natură electrică, magnetică şi termică.
b. Sistemul de răcire
Ventilaţia interioară Înlocuirea
sistemului de ventilaţie clasic
prevăzut cu un ventilator
amplasat la exterior cu două
mici ventilatoare amplasate în
interior, la capetele rotorului,
are ca efect, pe lângă o răcire
mai bună şi o reducere cu
cca. 50% a pierderilor prin
frecări aerodinamice. Efectul
pozitiv al acestei soluţii se
manifestă de asemenea prin
atenuarea zgomotului cu cca.
5 – 10 db (A).

Răcirea cu aer forţat


Înlocuirea ventilaţiei normale cu soluţia cu aer forţat are ca efect creşterea
puterii şi scăderea importantă a temperaturii componentelor. În plus, zgomotul produs
de alternator este atenuat chiar şi la turaţii mari.

26
Sistemul de alimentare electric
Inconvenientele sunt legate atât de creşterea gabaritului cât şi de creşterea costurilor
determinate de ventilator, tubulaturi, etc.

Răcirea cu lichid
Răcirea cu lichid a alternatorului, şi dispariţia ventilatorului, are ca efect o diminuare
semnificativă a zgomotului aerodinamic.
Un alt avantaj al acestei soluţii constă în posibilitatea utilizării căldurii disipate de
alternator pentru a încălzi mai rapid lichidul de răcire al motorului şi

Figura 3.30
Alternatorul răcit cu aer

încălzirea mai rapidă a habitaclului, mai ales în cazul motoarelor cu aprindere prin compresie.
Conceptul acesta, cu capsulare completă a alternatorului determină reducerea
considerabilă a zgomotului. O astfel de soluţie este prezentată în fig. 3.30.

c. Sistemul de antrenare
Evoluţia raportului de transmitere dintre alternator şi arborele motor la sistemul
de antrenare clasic a înregistrat o creştere de la 2 – 2,5 la 2,2 – 3,2, cu efect favorabil
asupra debitului alternatorului. Creşterea a fost determinată atât de necesarul crescut
de curent cât şi de faptul că motoarele moderne, cu consum redus de combustibil, au
un regim de relanti din ce în ce mai scăzut.

27
Sistemul de alimentare electric
Dacă se adoptă definirea unui alternator pentru menţinerea puterii furnizate la
un regim de rotaţie scăzut (50 – 70% din puterea maximă), se va degrada puterea
maximă şi randamentul.
Din contra, se poate decupla puterea maximă şi randamentul unui alternator (la
masă constantă), cu o definire a începutului de debitare întârziată.
Ameliorarea randamentului este legată de faptul că pierderile rămân
neschimbate pentru o curbă superioară a debitului. Pierderile la redresor cresc
proporţional cu curentul necesitând o răcire mai intensă.
În plus avantajele ţinând de zgomot şi randament, determină reducerea regimurilor de
turaţie maximă.
O turaţie de antrenare constantă de cca. 5000 rot/min va fi ideală pentru funcţionarea
alternatorului.
Diferite sisteme de antrenare permit modificarea raportului de transmitere între
arborele motor şi alternator pe plaja de regimuri utilizate.
Antrenarea hidrostatică la regim constant
Acest sistem, cu o pompă hidraulică antrenată de motor şi un motor
hidrostatic de antrenare a alternatorului permite adaptarea la un regim ideal.
Mărirea regimului de rotaţie al alternatorului la regimul de mers în gol al
motorului are ca efect benefic reducerea dimensiunilor alternatorului sau creşterea
randamentului cu 5 – 10%.
Dar, este dificil de atins randamentul mediu obţinut cu o antrenare directă cu
curea, având în vedere pierderile de 15 – 25% determinate de sistemul hidraulic. În
plus, zgomotul produs de alternator poate creşte sensibil la mersul în gol al motorului.
Antrenarea cu variator de turaţie
În acest caz, raportul de transmitere variază continuu între anumite limite.
Inconvenientul principal este reprezentat de gabaritul variatorului şi de
randamentul mediu de maxim 80 – 85%.
Antrenarea cu două rapoarte etajate
Soluţia cuprinde două variante constructive:
• cu reductor planetar
• cu două fulii de antrenare
Reductorul planetar, cuplat cu un ambreiaj poate fi integrat alternatorului. Trebuie însă
examinate: costul, durata de viaţă şi zgomotul.
Sistemul cu două fulii, foloseşte cele două turaţii diferite existente la arborele
motor şi la arborele de distribuţie, utilizând în plus un ambreiaj de cuplare. Ambreiajul
trebuie să permită o cuplare lină a celor două rapoarte. Punctele de schimbare a
raportului pot fi determinate funcţie de turaţie, putere sau chiar de reducerea
zgomotului.
Antrenarea cu ajutorul unei turbine
Este o soluţie, probabil de viitor în care antrenarea se face cu o turbină antrenată de
gazele din eşapament
d. Zgomotul produs de alternator

28
Sistemul de alimentare electric
Alternatorul contribuie la zgomotul general produs de autovehicule, deci şi
reducerea acestuia capătă importanţă în cazul autovehiculelor moderne. Principalele
surse de zgomot sunt:
• zgomotul aerodinamic;
• zgomotul magnetic;
• zgomotul mecanic.
Zgomotul aerodinamic, apare la turaţii mai mari de 3000 rot/min şi depinde în
principal de ventilaţie..
Zgomotul magnetic, se datoreşte forţelor magnetice alternante din întrefier şi se
manifestă mai puternic între turaţia de mers în gol şi cca. 2500 rot/min.
Zgomotul mecanic este influenţat de: frecările din rulmenţi, vibraţiile
transmise prin suport.
Atenuarea acestora se poate face prin utilizarea de lubrifianţi superiori şi prin
îmbunătăţirea construcţiei suportului.

29