EDUCAŢIA PATRIOTICĂ A ŞCOLARILOR ÎN MILENIUL TREI

prof. COŞTIUG FLORENTINA

LICEUL ECONOMIC„Nicolae Iorga” Paşcani, jud.
Iaşi

„Învăţătorii trebuie să fie oameni cinstiţi,

de acţiune şi cu râvnă, modele vii ale virtuţilor
pe care trebuie să le cultive la alţii” I.A. Comenius

Dragostea de ţară este unul din sentimentele cele mai adânci, „instinct natural” după
cum spunea R. Martin du Gard, sentiment puternic care nu se învaţă, ci se trăieşte. Deci,
prioritar şi important este ca învăţătorul să trezească sentimentele de dragoste de pământ, de
tradiţii ale elevilor nu prin însuşirea fadă a unor date, locuri sau nume istorice, ci prin
evocarea unor pagini exemplare, a unor fapte deosebite, a unor personalităţi, evenimente din
istoria neamului nostru.
Ne aflăm în anii de începere a unui veac şi a unui mileniu atât de încărcat de planuri,
speranţe, dar şi nelinişti, de aspiraţii îndreptate spre mai bine; vor fi încă numeroase
probleme de rezolvat. Schimbările, dinamica epocii în care trăim impun mai mult orientarea
interdisciplinară în toate domeniile vieţii şi în mod special, în cel al învăţământului.
Şcoala este considerată ca principalul factor pentru formarea tinerii generaţii în
concordanţă cu cerinţele societăţii. Datoria noastră, a dascălilor, este să deschidem porţile
sufletului spre cunoaşterea celor care ne-au fost daţi în grijă având în vedere că trecutul
poporului nostru a fost demn şi plin de semeţie; trebuie să-i adăpăm şi pe ei din această
fântână a gloriei poporului român şi împreună cu ei să putem răspunde la întrebarea :
„ - Copii, ce e Patria, ce e patriotismul? Ce este acest sentiment care răscoleşte toate
puterile din om şi, în anumite clipe, îl ridic mai presus de existenţa lui şi-l face să
moară de bunăvoie pentru liniştea şi mărirea unor urmaşi pe care nu-i va cunoaşte şi
nu-l vor cunoaşte? ”
Textele de citire cu conţinut istoric urmăresc în mare măsură cultivarea unor
sentimente nobile, atât prin conţinutul faptelor, evenimentelor înfăţişate, prin înţelegerea
semnificaţiilor acestora, cât şi prin forma în care sunt realizate din punctul de vedere al
modului de exprimare. Este necesar să avem în vedere că sentimentele nu se „învaţă”, ele se
trăiesc. De aceea, abordarea acestor texte e bine să pornească de la dezvăluirea
conţinutului, a mesajului lor, precum şi a modului specific de exprimare.
O categorie aparte a unor asemenea texte evocatoare o constituie legendele istorice,
care au o mare valoare educativă, în special din punctul de vedere al cultivării unor
sentimente de înaltă vibraţie sufletească.
Experienţa acumulată în citirea legendelor istorice a demonstrat că soluţia cea mai
eficientă, care asigură realizarea dezideratului amintit este aceea că primul contact al elevilor
cu conţinutul legendelor, să fie realizat prin povestirea învăţătorului. Acesta favorizează, pe
de o parte, accesibilizarea înţelegerii mesajului legendei, a conţinutului ei, iar pe de altă parte
asigură crearea unui fond afectiv puternic, pe care se poate desfăşura, în continuare,
activitatea de analiză a textului.
Legenda se fixează, prin povestirea învăţătorului, în datele istoriei, iar acesta în datele
adevărului despre noi, despre poporul nostru ca spiritualitate şi viziune.
 Legendele istorice ca: „Mama lui Ştefan cel Mare”; „Ştefan cel Mare şi Vrâncioaia” şi
„Stejarul din Borzeşti”, sunt pline de încărcătură afectiv emoţională, întrucât domnitorul Ştefan
cel Mare şi Sfânt este viu în memoria poporului român prin faptele sale de glorie, prin felul
său de a fi „bun si viteaz şi nepărtinitor şi darnic, care drepte s-a făcut cărările lui
(înţelegând că) ce e a lui e-al ţării...ce e-al ţării e-al lui Dumnezeu”- B. Delavrancea –
„Teatru”
La întrebarea „De ce vroiau turcii să cucerească Moldova?”, elevii au răspuns
pătrunşi de înalte trăiri de dragoste faţă de ţară şi de frumuseţile ei, de admiraţia faţă de
renumele Moldovei în lume, de respectul faţă de înaintaşii care au stat ca un zid neclintit în
faţa invaziilor duşmane: „Pentru că turcii râvneau la bogăţiile ţării noastre”; „Pentru că
Moldova era o ţară frumoasă”; „Pentru că turcii doreau stăpânirea pământurilor
româneşti, tot aşa cum românii romanii au dorit cucerirea Daciei, ţară frumoasă şi
bogată”.
Pentru a întregi personalitatea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt am insistat asupra denumirii
de Cetatea Neamţului şi am explicat elevilor, deşi unii cunoşteau mai multe lucruri, că
domnitorul este cunoscut ca fiind ctitor de mănăstiri, biserici şi cetăţi de întărire (Hotin,
Cetatea-albă, Cetatea Neamţ, Cetatea Sucevei).
În manualele de limbă română pentru clasele I-IV sunt cuprinse numeroase poezii,
povestiri, istorioare, fragmente din opere literare etc., cu un profund conţinut patriotic.
Folosind cu pricepere aceste materiale, învăţătorul va putea nu numai să înţeleagă
cunoştinţele elevilor despre patrie, dar să le şi dezvolte anumite sentimente pozitive faţă de
locul natal, frumuseţile limbii materne şi a realizărilor obţinute de-a lungul timpului.
Amintim câteva dintre textele care se regăsesc în manualele de limbă română:
„Strămoşii” – după Al. Vlahuţă, „Cuza-Vodă şi Sultanul”, „Ştefan cel Mare şi Vrâncioaia”, „Visul
împlinit” după L. Blaga, „Scrisoarea III” de Mihai Eminescu, „Hora Unirii ” de V. Alecsandri,
„Peste 50 de ani” de I.L. Caragiale, „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie!” de M. Eminescu, „în
Vrancea” de Al. Vlahuţă, „Neguţătorul florentin” de Petre Ispirescu, „Cântarea României” după
A. Russo, „Drapelul” după M. Sadoveanu.
Predarea istoriei patriei ca obiect de învăţământ reprezintă un serios sprijin în
educarea patriotică a şcolarilor. Elevii dobândesc cunoştinţe despre trecutul glorios de luptă al
poporului român pentru independenţă naţională.
Doar dacă vom simţi fiorul neasemuit al iubirii de neam şi de patrie străbună, dacă ni
se vor umezi ochii vorbind despre Ştefan cel Mare şi Sfânt, dacă vocea va tremura povestind
despre Constantin Brîncoveanu sau dreptatea înfiorătoare a lui Vlad Ţepeş sau faptele de
vitejie ale lui Mihai Viteazul, numai atunci putem avea siguranţa că am reuşit să-i sensibilizăm
pe cei mici, să-i întoarcem în timp ca-n basme, să se simtă mândri că sunt români şi că
vorbesc limbă românească.
„Istoria românească mai ales să nu fie cartea de căpetenie, să nu fie paladiul
naţionalităţii noastre. Într-însa vom învăţa ce am făcut şi ce avem să mai facem; printr-însa
vom prevedea viitorul, printr-însa vom fi români, căci Istoria este măsura sau metrul prin care
se poate şti dacă un popor propăşeşte sau dacă se înapoiază. Întrebaţi doar istoria şi veţi şti
ce suntem, de unde venim şi unde mergem” (Mihail Kogălniceanu)
Dragostea faţă de patrie se dezvoltă la elevi, în egală măsură, şi prin însuşirea
cunoştinţelor de geografie, ştiinţe ale naturii. Cunoştinţele de geografie şi ştiinţe ale naturii
predate elevilor permit învăţătorului să descrie la început locul natal şi apoi diferite regiuni ale
ţării sub aspectul lor geografic, acela al bogăţiilor solului şi subsolului, al bogăţiei şi variaţiei
faunei şi florei de e întreg cuprinsul patriei noastre. Pe această cale se dezvoltă la elevi
dragostea pentru locul natal, admiraţia pentru frumuseţile naturii patriei, mândria pentru
bogăţiile ei naturale. Pe lângă aceasta, cunoştinţele de geografie şu ştiinţe ale naturii îi fac pe
elevi să înţeleagă mai bine şi să simtă mai adânc cum au înflorit şi au luat avânt unele regiuni
înapoiate. Pe această cale li se educă elevilor sentimentul solidarităţii naţionale.
Educaţia civică a elevilor claselor a III-a şi a IV-a vizează cultivarea trăsăturilor morale
ale elevilor, sub aspectul conştientizării propriului EU şi al modelării comportamentului ca
viitori membri ai unei comunităţi.
În clasa a III-a la disciplina Educaţie civică în cadrul unităţii de învăţare „Trăsături ale
persoanei” – (curaj, frica, laşitate) am propus elevilor spre analiză textul suport „Decebal,
regele erou” de D. Tudor, evidenţiind curajul regelui dac prin activităţi de tipul:
 Enumeraţi însuşirile regelui Decebal.
 Argumentaţi prin exemple că Decebal este un model de curaj.
 Enumeraţi personalităţi din alte domenii care au dat dovadă de curaj.
În clasa a IV-a, în cadrul lecţiei de istorie, personalitatea regelui dac a fost analizată
detaliat prin activităţi de tipul:
 Analizaţi portretul lui Decebal cu identificarea însuşirilor morale: hotărâre, mândrie,
dragoste faţă de ţară.
 Evidenţierea trăsăturilor morale din faptele sale.
 Extinderea trăsăturilor morale cunoscute: curaj → patriotism.
 Argumentarea prin exemple (din opere literare) că Decebal este un model de
patriotism.
Prin intermediul orelor de educaţie tehnologică, educaţie plastică şi educaţie
muzicală putem sădi în cugetul copiilor mugurii din care vor izbucni florile sensibilităţii,
dragostei, respectului, admiraţiei, stimei. Cu elevii din clasele I-III se pot executa diferite
modelaje (scene din luptele strămoşilor); din hârtie şi alte materiale se pot realiza portrete ale
domnitorilor (Ştefan cel Mare şi Sfânt, Mihai Viteazul); din fire se poate realiza chipul ţării,
portrete de domnitori, scene de lupte; din materiale din natură se pot executa diverse colaje
(machetă - Ţara mea, Satul / Oraşul meu). Orele de educaţie plastică cu tematică la alegere
au un rol important. În cadrul unei astfel de ore se prezintă o povestire cu conţinut istoric. Se
cere elevilor să ilustreze evenimentul istoric aşa cum şi-l imaginează fiecare (exemplu:
„Mama lui Ştefan cel Mare ” de D. Bolintineanu). Manualele de educaţie muzicală pentru
clasele a III-a şi a IV-a prezintă cântece care încearcă să sădească în inimile micilor şcolari
dragostea faţă de frumuseţile patriei, recunoştinţa faţă de trecutul ţării noastre şi a celor care
şi-au dat viaţa pentru es, dorinţa vie de a-i imita , de a păşi pe aceeaşi cale, de a sluji patria
(exemplu: „Deşteaptă-te, române!”, „Sunt român”, „Strămoşii”, „Ştefan. Ştefan domn cel
Mare”, „Rapsodia I” de G. Enescu, „Ţara mea”, „Limba românească”).
Educarea dragostei faţă de patrie la lecţii este întregită prin munca extraşcolară.
Diferitele forme ale muncii extracurriculare contribuie într-o însemnată măsură atât la
dezvoltarea convingerilor şi sentimentelor patriotice cât şi a conduitei patriotice a elevilor.
O eficienţă deosebită o au excursiile şcolare în educarea patriotică a elevilor,
înlesnind aprofundarea cunoaşterii istoriei, a tradiţiilor şi valorilor culturii noastre populare, a
vieţii şi activităţii înaintaşilor, a frumuseţilor patriei. Ce poate fi mai profund decât mândria de
a fi român susţinută de iubirea pentru peisajul românesc?
„De-ai veni pe-aici vreodată, ai vedea că am o ţară
Ca un fagure de miere strâns din flori de primăvară,
Ape line o sărută cu blândeţe de nespus,
Munţi cu creştet de aramă-i ţin cunună spre Apus...”
(V. Militaru – „Ţara mea”)
Excursia cu caracter instructiv - educativ este o formă de activitate didactică organizată
în afara clasei şi a şcolii, prin care elevii dobândesc cunoştinţe, îşi adâncesc, consolidează şi
sistematizează pe cele dobândite anterior, pe baza perceperii directe a obiectelor şi
fenomenelor studiate în condiţiile lor naturale sau a unor urme sau reproduceri ale acestora
păstrate în muzeu.
Ca formă de activitate extraşcolară, excursia îşi atinge scopul educativ când este bine
proiectată şi organizată. O bună organizare presupune parcurgerea unor etape: pregătirea
excursiei, desfăşurarea acesteia, prelucrarea datelor şi observaţiile elevilor, valorificarea
datelor.
Elevii au un prim contact cu o mare încărcătură emoţională în momentul alegerii
traseului adecvat pentru atingerea obiectivelor propuse. Împreună cu părinţii am stabilit un
itinerar care să ne permită să parcurgem acele locuri care au legătură directă cu domnia lui
Ştefan: Suceava (Cetatea de Scaun; Muzeul Judeţean Suceava – Sala tronului), Putna
(Chilia lui Daniel Sihastru), Voroneţ, Moldoviţa, Suceviţa.
La mănăstirea Putna, lângă mormântul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, s-au prezentat date
din trecutul de luptă a românilor conduşi de Ştefan cel Mare care au trezit admiraţia faţă de
rolul personalităţii domnitorului în menţinerea independenţei şi cultivarea mândriei faţă de
dovezile istoriei, astfel reuşind să atingem dublul scop instructiv-educativ al copiilor.
Ca demni urmaşi ai moldovenilor lui Ştefan, elevii noştri, în semn de adâncă
recunoştinţă şi preţuire, au evocat personalitatea ştefaniană prin cântec, poezii şi dramatizări
despre faptele de vitejie.
Întorşi la şcoală am încercat să valorificăm excursia cu ajutorul conversaţiei, pe baza
materialelor observate şi colectate, urmându-se aspectul emoţional.
Noţiunea de patrie s-a îmbogăţit cu noi elemente de conţinut, patria nefiind limitată la
spaţiul geografic cunoscut. Înţelegerea faptelor, evenimentelor şi fenomenelor istorice s-a
realizat prin convorbiri literare şi tematice, compuneri, jocuri de rol, desene tematice, rebusuri,
etc.
O activitate atractivă pentru elevi, excursia organizată este un „drum” prin peisajul
românesc şi istoria naţională, marcată de verbele a vedea, a cunoaşte, a descoperi, a ocroti,
a respecta, a se împrieteni, a cuteza, verbe care devin mai „vii” în înţelegerea noţiunii de
patrie.
Datorită condiţiilor istorice create de epoca contemporană atât pe plan naţional, cât şi
internaţional, consider ca o necesitate transmiterea pentru elevi şi în general pentru tineri,
cunoştinţe clare, corecte din punct de vedere ştiinţific despre trecutul, prezentul şi viitorul
patriei noastre.
Nu se poate vorbi de educaţie patriotică fără cunoaşterea şi cinstirea trecutului, a a
muncii şi luptei înaintaşilor noştri. Avem un trecut glorios care reprezintă cea mai preţioasă
moştenire a poporului nostru.
În lecţii, rolul este acela de a solicita, orienta, corecta, completa cunoştinţele şi
observaţiile propriilor elevi. De aceea din bogatul tezaur de evenimente istorice dascălul
trebuie să selecţioneze pe acelea care înalţă sufletul tinerei generaţii, iar analiză acestora
trebuie să fie făcută cu discernământ deoarece micii şcolari sunt sensibili la argumente de
natură emoţională, dar în acelaşi timp el gândeşte raţional, critic, vrea să fie convins de ceea
ce i se spune.
Activitatea învăţătorului pleacă de la axioma că sentimentele se trăiesc, ele nu se
învaţă aşa cum se însuşesc noţiunile cu caracter ştiinţific. Prin tot ceea ce face învăţătorul
trebuie să fie model pentru tinerele vlăstare, iar chipul său dăinuie în amintirea elevilor ca o
icoană, aşa cum au făcut-o strămoşii noştri dascăli, ale căror fapte nepieritoare ni le-au lăsat
moştenire scriitorii: Ion Creangă, Mihail Sadoveanu, Ion Luca Caragiale.
Realizarea unităţii între conştiinţa patriotică şi conduita patriotică a elevilor este un
proces foarte complex şi durează timp îndelungat.
 „Luaţi un copil de mână şi duceţi-l de la Dunăre la Mare...din sat în sat, şi întrebaţi-l:
Unde e? Şi cum îi zice locului pe care calcă? Şi va răspunde: ‘Nu ştiu cum se cheamă satul
acesta, dar ştiu că pretutindeni unde m-ai dus s-a vorbit româneşte, este pământul Patriei
mele, este Patria mea! ” (B. Delavrancea)

Bibliografie:

Delavrancea, Barbu – „Teatru”, Bucureşti, Editura Minerva, 1983, pag. 47-48

Grigoraş, I. – „Personalitatea morală”, Bucureşti, Editura Didactică şi
Pedagogică, 1982
Râmniceanu, Ilie – „Rolul şcolii în educarea patriotică a tineretului”, Revista de
pedagogie, nr. 9/1983, pag.5
Văiteanu, Viorica – „Interdisciplinitatea istorie – literatura românească în şcoală” în
„Studiu şi articole de istorie XLII-XLIV”, Bucureşti, 1981, pag.
108-109