Adesea am trecut; Înmărmureai măreţ, Mă cunoşteau vecinii toţi – Tu nu m-ai cunoscut. Un chip de-a pururi adorat Cum nu mai au perechi La geamul tău ce strălucea Acele zâne ce străbat Privii atât de des; Din timpurile vechi. O lume toată-nţelegea – Tu nu m-ai înţeles. Căci te iubeam cu ochi păgâni Şi plini de suferinţi, De câte ori am aşteptat Ce mi-i lăsară din bătrâni O şoaptă de răspuns! Părinţii din părinţi. O zi din viaţă să-mi fi dat, O zi mi-era de-ajuns; Azi nici măcar îmi pare rău Că trec cu mult mai rar, O oră să fi fost amici, Că cu tristeţe capul tău Să ne iubim cu dor, Se-ntoarce în zadar, S-ascult de glasul gurii mici O oră, şi să mor. Căci azi le semeni tuturor La umblet şi la port, Dându-mi din ochiul tău senin Şi te privesc nepăsător O rază dinadins, C-un rece ochi de mort. În calea timpilor ce vin O stea s-ar fi aprins; Tu trebuia să te cuprinzi De acel farmec sfânt, Ai fi trăit în veci de veci Şi noaptea candelă s-aprinzi Şi rânduri de vieţi, Iubirii pe pământ.