Sunteți pe pagina 1din 11

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE LIMBI ȘI LITERATURI STRĂINE

LIBERA CIRCULAȚIE A FORȚEI DE MUNCĂ ÎN SPAȚIUL EUROPEAN

Student:

Ungureanu Andreea Cerasela

BUCUREȘTI

2019

1
CUPRINS

1. Introducere..................................................................................................................................3

1.1.Conceptul de liberă circulație a forțelor de muncă în spațiul european..................................3

2. Drepturile de liberă circulație a muncii în spațiul comunitar al Uniunii Europene...................4

2.1. Dreptul de a căuta un loc de muncă.........................................................................................5

2.2. Dreptul la ședere.......................................................................................................................6

2.3. Dreptul pentru familie..............................................................................................................7

2.4. Egalitate de tratament privind avantajele fiscale......................................................................7

2.5. Egalitate de tratament privind avantajele sociale...............................................................8

2.6. Egalitatea de tratament privind accesul la pregătirea profesională.......................................8

3. Programe actuale în domeniul circulaţiei forţei de muncă.....................................................9

Bibliografie..................................................................................................................................11

2
INTRODUCERE

Scopul lucrării de față este acela de a prezenta unele dintre cele mai importante aspecte
ale liberei circulații a forțelor de muncă la nivelul Uniunii Europene. Obiectivul lucrării poate fi
detaliat în trei categorii: dezbaterea ideii de liberă circulație a muncitorilor, drepturile ce le revin
muncitorilor, dar și membrilor familiei acestora (dreptul de intrare pe teritoriul unui stat membru,
dreptul de ședere pentru perioade mai mari, egalitatea de tratament privind accesul la muncă,
egalitatea de tratament privind avantajele sociale, dar și pregătirea profesională), restricțiile la
care sunt supuși cetățenii, dar și efectele negative ale migrației muncitorilor.

1.Conceptul de liberă circulație a forțelor de muncă în spațiul european

Libera circulație a persoanelor este una din cele patru libertăți fundamentale ale spațiului
comunitar european ce are ca prim scop crearea unei piețe comune a forței de munca și realizarea
coeziunii dintre statele membre.

Unul dintre principiile esențiale care stau la baza proiectului de integrare europeană numit astăzi
Uniunea Europeana este eliminarea discriminărilor între cetățenii statelor membre pe teritoriul
cărora aceștia își desfășoară activitatea și cetățenii celorlalte state membre ce stau sau muncesc
pe teritoriul acelui stat. În acest fel se încearcă eliminarea în mod concret a discriminărilor
privind condițiile de intrare pe teritoriul unui alt stat membru, studiu, deplasare, muncă, angajare
sau remunerație. Un aspect extrem de important al legislației comunitare îl reprezintă libera
circulație a persoanelor, acest principiu constituind o problemă mai sensibilă pentru statele
membre decât libera circulație a mărfurilor, datorită implicațiilor ce țin de ordinea publică și de
siguranța naționala sau de sistemul de asigurări sociale.

Cu peste 14 milioane de cetățeni ai UE rezidenți într-un alt stat membru, libera circulație – și
anume posibilitatea de a trăi, a munci sau a studia oriunde în Uniunea Europeană – este dreptul
cel mai prețuit de europeni.

În dreptul comunitar, primele prevederi referitoare la libera circulaţie a forţei de muncă apar în
cadrul Tratatului de la Roma (1957), care stabilea eliminarea, între statele membre, a

3
obstacolelor în calea liberei circulaţii a persoanelor, serviciilor şi capitalului şi statua faptul că în
scopul aplicării tratatului şi fără a aduce prejudicii vreunei prevederi speciale incluse în acesta,
este interzisă orice discriminare pe motiv de naţionalitate. Deşi Tratatul de la Roma afirma
datoria Comunităţii de a asigura libera circulaţie a forţei de muncă, până la sfârşitul anilor '80,
eforturile depuse în acest sens au reuşit să reglementeze decât aspectele legate de libera circulaţie
a anumitor categorii de persoane: lucrătorii şi familiile acestora, furnizorii de servicii şi agenţii
economici. Curtea Europeană de Justiţie a jucat un rol extrem de important în consolidarea
acestui proces, atât prin semnalarea şi eliminarea neclarităţilor, cât şi prin evidenţierea golurilor
legislative.

Tratatul de la Maastricht (Tratatul privind Uniunea Europeană)1, prin articolul 8, a instituit o


valoare nouă a Uniunii Europene, și anume „cetățenia europeană”. Conform acestui tratat, „orice
cetățean al Uniunii are dreptul de liberă circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre, sub
rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de prezentul tratat și de dispozițiile de aplicare a
acestuia.”

Un domeniu însemnat al acquis-ului comunitar privind libera circulație a persoanelor este


circulația forței de munca, legislația comunitară conținând prevederi referitoare la asigurarea
condițiilor necesare pentru deplasarea și șederea muncitorilor și a familiilor lor în interiorul
Uniunii.

Libera circulație a cetățenilor este, de asemenea, unul dintre pilonii pieței unice și un element
central al succesului acesteia: ea stimulează creșterea economică, permițându-le persoanelor să
călătorească, să consume și să lucreze peste graniță și dându-le companiilor ocazia să recruteze
dintr-un diversă gamă de talente. Mobilitatea forței de muncă între statele membre contribuie la
reducerea neconcordanțelor dintre competențele oferite și locurile de muncă disponibile, în
contextul unor dezechilibre semnificative pe piețele forței de muncă din UE și al îmbătrânirii
populației.

2. Drepturile de liberă circulație a muncii în spațiul comunitar al Uniunii


Europene

Libera circulaţie a forţei de muncă este reglementată în dreptul primar, la art. 39 şi următ. TCE,
precum şi în dreptul secundar, prin Regulamentul CE nr. 1612/68 şi Directiva CE 68/360 și
definește dreptul persoanelor de a se deplasa și a ramâne pe teritoriul statelor membre in scopul
desfășurarii unei activități specifice ofertelor locurilor de muncă existente, precum și de a ramâne
pe teritoriul uneia dintre acestea dupa încheierea activităților.

1
Tratatul de la Maastricht, publicat în JO C 191 din 29.7.1992.

4
Conform drepturilor principale sociale ale lucrătorilor, orice persoană ce aparține spațiului
european are dreptul la libera circulație pe întreg teritoriul comunității în limite ce țin de ordinea
și sănătatea publică și permite totodată exercitarea unei profesii sau meserii în comunitate
respectând principiul egalității de tratament în ceea ce privește accesul la angajare, condițiile de
muncă și protecția socială.

Potrivit art. 39 (2) din Tratatul Comunității Europene, este înterzisă orice discriminare, pe baza
de cetațenie, între lucrătorii statelor membre, conceptul de lucrător fiind definit de către dreptul
comunitar independent de legislația statelor membre. S-a considerat, astfel, ca daca definitia ar fi
fost lasata la indemana statelor membre, in functie de interesele acestora de a-si proteja piata
fortei de munca, o parte din persoanele carora le sunt recunoscute drepturi nu ar fi avut
posibilitatea de a le exercita.

Noţiunea de forţă de muncă în sensul art. 39 TCE este stabilită la nivelul dreptului comunitar,
având o interpretare mai largă, deoarece stabileşte domeniul de aplicare a uneia dintre libertăţile
fundamentale garantate prin Tratat. Definiţiile sau criteriile naţionale nu sunt baza în funcţie de
care se stabileşte dacă o persoană reprezintă forţă de muncă şi dacă poate să beneficieze de
dreptul la libera circulaţie a forţei de muncă, în sensul dreptului comunitar se consideră lucrător ,
acele persoane care lucrează în alte state membre care le permite intrarea și studierea pieței forței
de muncă pentru a fi în conformitate cu cererile existente.

2.1. Dreptul de a căuta un loc de muncă

Criteriile folosite de CJE pentru definirea conceptului de lucrător se concentrează în jurul unui
raport de muncă: "o persoana să presteze o activitate pentru și sub conducerea unei alte persoane,
în schimbul căreia primește o remunerație". O persoană trebuie să întreprindă activitați reale și
efective, economice și renumerate, fără a se ține cont de natura și durata muncii.

Pentru ca forța de muncă să își exercite dreptul de liberă circulație trebuie sa indeplinească
anumite criterii precum: desfășurarea sau dorința de desfășurare a unei activități într-un stat
membru; activitatea nu se desfășoară într-un domeniu de administrație publică decât dacă este
nesemnificativă cu un salariu mai mic decât cel minim garantat în acel sector; activitatea nu
trebuie sa depașească mai mult de 10 ore/săptămână.

Un alt criteriu care trebuie îndeplinit pentru exercitarea dreptului de liberă circulație a forței de
muncă este ca respectivul resortisant să se încadreaze în categoria forței de muncă și practică în
cadrul pregătirii profesionale cu condiţia ca practica respectivă să conste într-o activitate propriu-
zisă şi reală în cadrul unui raport de salarizare. Studenţii nu intră la categoria forţă de muncă, dar
pot invoca dreptul general la liberă circulaţie de la art. 18 TCE.

5
Cetăţenii UE au dreptul să-şi căute un loc de muncă în altă ţară din UE și să beneficieze de
asistenţă din partea agenţiilor naţionale de ocupare a forţei de muncă, la fel ca şi resortisanţii ţării
gazdă. De asemenea, cetățenilor UE li se oferă dreptul de a locui în ţara gazdă pentru o perioadă
suficientă pentru a-şi putea căuta un loc de muncă, pentru a aplica pentru un post şi pentru a fi
angajat. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă nu pot fi expulzate dacă pot dovedi că
încă sunt în căutarea unui loc de muncă şi că au şanse reale de a fi angajate.

Orice resortisant al unui stat membru, indiferent de reședința sa, are dreptul de acces la o
activiate salariată și de a desfășura această activitate pe teritoriul altui stat membru. Acesta
beneficiază, în special pe teritoriul unui alt stat membru, de aceeași prioritate ca și resotisanții
statului respectiv în ceea ce privește accesul la locurile de muncă disponibile.

Este interzisă discriminarea directă, respectiv orice prevedere care restrânge sau supune unor
condiții, care nu se aplică cetățenilor statului membru respectiv, cererea și oferta de locuri de
munca, accesul la ocuparea unui loc de munca sau dreptul străinilor de a desfășura o activitate.
Este intersiză și discriminarea indirectă, respectiv prevederile ce se aplică indiferent de cetățenie,
care au ca scop sau efect împiedicarea accesului altui stat membru la locurile de munca oferite.

Lucratorul beneficiază de toate drepturile si avantajele acoradate lucrătorilor nationali în ceea ce


priveste locuințele, inclusiv dreptul de proprietate asupra locuinței de care are nevoie.Acesta
poate, în acelasi temei ca si resortisanții acelui stat, să se înscrie pe lista cererilor de locuință, în
regiunea în care ocupa un loc de munca , în cazul în care asfel de liste sunt ținute, și beneficiază
de avantajele și prioritățile care decurg din aceasta.

2.2. Dreptul la ședere

Persoanele care lucrează într-un alt stat membru au drept de şedere în ţara respectivă. Acelaşi
lucru este valabil şi pentru cei care îşi caută un loc de muncă (secţiunea Dreptul de a căuta un loc
de muncă). Ţara gazdă le poate cere acestor „lucrători migranţi” să se înscrie la autorităţile
competente (Directiva 2004/38/CE). Alte formalităţi legale şi administrative depind de durata
sejurului (până la 3 luni, mai mult de 3 luni sau permanent). Singura condiție pe care un cetățean
UE trebuie să o îndeplinească pentru a locui în altă țară din UE pe o perioadă mai scurtă de 3 luni
este să dețină o carte de identitate sau un pașaport valabil.

În cazul în care un cetățean al Uniunii Europene își pierde locul de muncă pe durata șederii în
altă țară, acesta poate rămâne în continuare acolo numai dacă: se află temporar în incapacitate de
muncă din cauza unei boli sau a unui accident; dacă urmează un program de pregătire
profesională; dacă s-a înregistrat la aurotitatea compententă ca șomer involuntar.

6
Orice retortisant al unui stat membru are dreptul de a locui în altă țară din UE atâta timp cât
îndepliniți condițiile de ședere. În caz contrar, autoritățile naționale îi pot cere acestuia să
părăsească țara, deoarece acesta reprezintă o amenințare fie din considerente de politică publică,
securitate publică sau sănătate publică.

Dreptul de sedere al membrilor de familie ai unui cetățean al Uniunii, care nu sunt resortisanți ai
unui stat membru, se cofirmă prin eliberarea unui document intitulat "Permis de sedere pentru un
membru de familie al unui cetățean al Uniunii", în termen de cel mult șase luni de la data la care
acestia prezintă cererea.O confirmare a depunerii cererii pentru permisul de ședere se eliberează
imediat. Pentru eliberarea permisului de ședere , statele membre solicită prezentarea
urmatoarelor documente: un pașaport valabil; un document care sa ateste existența unei relații de
familie sau a unui parteneriat înregistrat; certificatul de înregistrare sau, in absența unui sistem de
înregistrare, orice altă dovadă că cetățeanul Uniunii pe care îl însoțesc sau căruia i se alatură își
are reședinta în statul membru gazda; un document eliberat de autoritatea relevanta din țara de
origine sau din care au sosit , care sa ateste ca persoanele în cauza se află în întretinerea ori sunt
membrii ai gospodariei cetățeanului Uniunii, ori o dovada a existenței unor probleme grave de
sănătate care să necesite îngrijirea personală a membrului de familie de către cetățeanul Uniunii.
Permisul de sedere e valabil timp de 5 ani de la data eliberarii sau pe perioada prevazută de
ședere a cetățeanului Uniunii , dacă aceasta perioadă este mai mică de 5 ani.

2.3. Dreptul pentru familie

Următoarele categorii de membrii ai familiei lucrătorului migrant, indiferent de naţionalitate, au


drept de şedere în ţara respectivă: soţul sau soţia; partenerul înregistrat (cu condiţia ca ţara gazdă
să considere parteneriatul înregistrat ca fiind echivalent cu căsătoria); descendenţii direcţi în
vârstă de cel mult 21 de ani sau care se află în întreţinerea sa; descendenţii direcţi pe linie
ascendentă aflaţi în întreţinerea sa (ex.părinţi, bunici).

De asemenea, statele membre trebuie să faciliteze intrarea şi şederea pe teritoriul lor pentru
următoarele persoane: alţi membrii de familie care se află în întreţinerea sau sunt membri ai
gospodăriei lucrătorului; alţi membrii de familie cu probleme grave de sănătate care necesită
îngrijiri din partea lucrătorului; partenerul de viaţă al lucrătorului, cu care acesta are o relaţie
durabilă. În caz de divorţ, anulare a căsătoriei, încetare a parteneriatului înregistrat, deces sau
plecare a lucrătorului din ţara respectivă, membrii familiei îşi pot păstra dreptul de şedere, în
anumite condiţii.

2.4 . Egalitate de tratament privind avantajele fiscale

7
Un lucrător dintr-un alt stat membru beneficiază de aceleași avantaje fiscale ca și lucrătorii
naționali. Interdicția discriminarii presupune, în ceea ce privește avantajele fiscale, circumstanțe
comparabile pentru cetățenii statului membru și străinii din alte state membre.Pot exista diferențe
obiective între cele doua situații , datorate faptului că statul de reședință acordă avantaje fiscale
cetățenilor, în funcție de circumstanțele personale și familiale, pe care le poate evalua cu
usurință, întrucât aceștia au, de regulă, interesele personale și financiare în acest stat.

2.5. Egalitatea de tratament privind avantajele sociale


Un lucrător dintr-un alt stat membru beneficiază de aceleași avantaje sociale ca și lucrătorii
naționali. Conform Curții de Justiție, avantajele sociale sunt:" acele avantaje care, indiferent dacă
sunt sau nu legate de un contract de muncă, sunt acordate lucrătorilor naționali datorită statutului
obiectiv de lucrători ori în virtutea rezidenței pe teritotriul național și a căror extindere pentru
lucrătorii, cetățeni ai altor state membre, este menită să faciliteze mobilitatea lor în cadrul
Comunității".

Ca și în cazul avantajelor fiscale, și în acest domeniu, este necesar ca situația lucrătorului să fie
comparabilă cu cea a lucrătorului migrant. Spre exemplu, situația unui lucrător migrant nu este
comparabilă cu cea a unui lucrător național, care nu este supus restricțiilor în ceea ce privește
resedința. Avantajele sociale includ alocația pentru copii (în cazul celor legate de contractul de
munca), dreptul la folosirea limbii materne în procedurile penale și dreptul la plați care să
acopere costurile înmormantarii unui membru al familiei( în cazul celor care nu au legatură
directă cu contractul de munca). De asemenea și membrii familiei se bucură de egalitate de
tratament în ceea ce privește avantajele sociale.

2.6. Egalitatea de tratament privind accesul la pregătirea profesională

Pregătirea profesională poate fi definită că fiind orice formă de educație ce pregătește pentru
calificarea într-o anumită profesie, meserie, muncă sau care furnizează abilitățile necesare pentru
o asemenea profesie, meserie sau muncă, oricare ar fi vârsta sau nivelul elevului sau al
studentului. Decizia dacă o parte a cursurilor sau în întregime constituie pregătire profesionala
revine în sarcina instanței naționale, cursurile academice la nivel universitar nefiind excluse din
conceptul de pregătire profesionala. Nediscriminarea în ceea ce privește accesul la pregătire
include și egalitatea taxelor pentru învățământ, atât în cadrul statului gazdă, cât și în situația în

8
care statul gazda își asista cetățenii în urmarea cursurilor la colegii și universități din alte state
membre.

Copiii resortisantului unui stat membru, care este sau a fost încadrat în muncă pe teritoriul unui
stat membru, sunt admiși în sistemul de învățământ general, la cursurile de ucenici și de formare
profesională în aceleași condiții ca și resortisanții statului respectiv, daca aceștia domiciliază pe
teritoriul acelui stat. Statele membre încurajează inițiativele care le permit acestor copii să
urmeze cursurile menționate în cele mai bune condiții.

3. Programe actuale în domeniul circulaţiei forţei de muncă

Consiliul European de la Lisabona din 23 și 24 martie 2000 a inclus promovarea ocupării forţei
de muncă şi a integrării sociale ca o componentă importantă a strategiei globale a Uniunii, în
scopul îndeplinirii principalului obiectiv al UE pentru următoarea decadă, de a deveni cea mai
competitivă şi cea mai dinamică economie. Consiliul European a stabilit obiective ambiţioase
pentru Uniune, care vizează recrearea condiţiilor pentru ocuparea întregii forţe de muncă,
îmbunătăţirea calităţii şi productivităţii muncii, promovarea coeziunii sociale şi o piaţă a forţei de
muncă ce favorizează integrarea.

În vederea atingerii obiectivelor menţionate mai sus, Consiliul a adoptat următoarele directive,
care îi vizează şi pe lucrătorii migranţi:

- Directiva 2000/43/CE, din 29 iunie 2000, de punere în aplicare a principiului egalităţii de


tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică2, prin care se interzice
discriminarea pe bază de rasă sau origine etnică în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă,
formarea profesională, educaţia şi protecţia socială;

- Directiva 2000/78/CE, din 27 noiembrie 2000, de creare a unui cadru general în favoarea
egalităţii de tratament privind încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă3 , prin care se
interzice discriminarea în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă pe
motive de religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală;

- Directiva 2004/113/CE, din 13 decembrie 2004, de aplicare a principiului egalităţii de


tratament între femei şi bărbaţi privind accesul la bunuri şi servicii şi furnizarea de bunuri şi
servicii4.

2
JO L 180, 19.7.2000, p. 22.
3
JO L 303, 2.12.2000, p. 16
4
JO L 373, 21.12.2004, p. 37.

9
Aceste activităţi pot face obiectul unui sprijin financiar acordat în urma cererilor, de exemplu,
din partea statelor membre, în conformitate cu dispoziţiile relevante ale Regulamentului (CE,
Euratom) 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind Regulamentul financiar aplicabil
bugetului general al Comunităţilor Europene, în special articolul 110, şi ale Regulamentului (CE,
Euratom) 2342/2002 al Comisiei din 23 decembrie 2002 de stabilire a normelor de aplicare a
Regulamentului (CE, Euratom) 1605/2002 al Consiliului privind regulamentul financiar aplicabil
bugetului general al Comunităţilor Europene, în special articolul 168.

Pachetul financiar pentru punerea în aplicare a activităţilor comunitare menţionate în această


decizie pentru perioada de la 1 ianuarie 2007 la 31 decembrie 2013 a fost stabilit la 743 250 000
EUR, din care secţiunii privind ocuparea forţei de muncă îi sunt alocaţi 23%.

Examinarea programelor naţionale de reformă ale statelor membre, cuprinsă în rapoartele anuale
ale Comisiei privind progresele şi în rapoartele comune referitoare ocuparea forţei de muncă, pe
perioada 2005-2008, arăta că statele membre ar trebui să continue să depună eforturi pentru
abordarea următoarelor domenii prioritare:

- păstrarea unui număr cât mai mare de persoane ca forţă de muncă ocupată;

- creşterea ofertei de forţă de muncă şi modernizarea sistemelor de protecţie socială; -


îmbunătăţirea adaptabilităţii forţei de muncă şi a întreprinderilor;

- creşterea investiţiei în capital uman prin îmbunătăţirea educaţiei şi a competenţelor.

Consiliul European din 23 şi 24 martie 2006 a subliniat rolul central al politicilor de ocupare a
forţei de muncă în ordinea de zi de la Lisabona şi necesitatea creşterii oportunităţilor de ocupare
a forţei muncă pentru categoriile prioritare în cadrul unei abordări bazate pe ciclul de viaţă.
Îndepărtarea obstacolelor din calea mobilităţii lucrătorilor, astfel cum a fost prevăzută de tratate,
inclusiv de tratatele de aderare, ar trebui să consolideze funcţionarea Pieţei Interne Unice şi să îi
sporească potenţialul de creştere şi ocupare a forţei de muncă.

10
BIBLIOGRAFIE:

-Regulamentul nr. 1612/68 privind circulatia lucratorilor in interiorul Comunitatii, modificat prin
Regulamentul nr. 2434/92 şi respectiv Directiva nr. 2004/38;

- Directiva nr. 68/360 privind inlaturarea restrictiilor de deplasare şi stabilire pentru lucratorii
statelor membre şi a familiilor lor in interiorul Comunitatii;

- Regulamentul nr. 1251/70 privind dreptul de a ramane pe teritoriul unui stat membru dupa
angajarea in acel stat;

- Directiva nr. 64/221 privind dreptul statelor membre de a deroga de la prevederile liberei
circulatii pe motiv de ordine publica, securitate publica sau sanatate publica;

-http://europa.eu/rapid/press-release_IP-13-1151_ro.html

-https://europa.eu/youreurope/citizens/residence/residence-rights/workers/index_ro.htm

-https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/ALL/?uri=CELEX:52002DC0694

11