UNIVERSITATEA DE STAT ALECU RUSSO BĂLȚI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE REALE ECONOMICE ȘI ALE MEDIULUI

CATEDRA DE ȘTIINȚE FIZICE ȘI INGINEREȘTI

PERSOANA FIZICĂ CA SUBIECT DE

DREPT
(REFERAT ÎN ELEMENTE DE DREPT PRIVAT)

Verificat: Țaranu L. lect.univ.dr.

Executat: Braguța Eduard ET31R

Bălți 2018
 Cuprins

1. Introducere…………………………………………………………………………..pag. 3
2. Definirea persoanei fizice. Definirea persoanei fizice ca subiect de drept………..pag 4
3. Capacitatea persoanei fizice: Capacitatea de folosinţă. Capacitatea de exerciţiu....pag 4
4. Identificarea persoanei fizice: Numele. Domiciliul. Starea civilă...........................pag10
5. Legi şi articole........................................................................................................pag13
6. Concluzie...............................................................................................................pag 15
7. Bibliografie............................................................................................................pag 15

2
 1. Introducere
Ca subiecţi de drept Legislaţia Republicii Moldova prevede două persoane:
- persoană fizică
- persoană juridică
În referatul dat vom precăuta persoana fizică ca subiect de drept din toate aspectele.
Dexul defineşte Persoana ca „Individ al speciei umane, om considerat prin totalitatea
însușirilor sale fizice și psihice; ființă omenească.”
Din punct de vedeje al dreptului persoana fizică – subiect de drept – este omul privit în
individualitatea sa, caruia legea îi recunoaşte calitatea de subiect de drepturi şi obligaţiuni în
raporturile juridice.
Potrivit legislaţiei, orice persoana fizică e dotată cu capacitatea de folosinţă (art. 18 la
Codului Civil) şi capacitatea de exercitiu (art. 19 al Codului Civil) a drepturilor şi obligaţiunilor
prevăzute în ea.
Persoana fizică din punct de vedere juridic este un concept prin care leguitorul întelege să
definească omul în calitatea sa de fiinţă juridică, de participant la raporturile juridice şi de titular
de drepturi şi obligaţii.
Adoptarea acestei denumiri s-a impus atît datorită faptului că leguitorul a simţit nevoia să
precizeze că este vorba de un subiect de drept care are existenţă fizică, cît şi de nevoia de a
distinge această categorie de subiecte de drept de cealaltă categorie, categoria persoanelor
juridice, a persoanelor morale şi care reprezintă, de cele mai multe ori, un grup, un colectiv de
oameni organizat potrivit legii, care poate să participe independent sau de sine stătător la raportul
juridic.
Cei ce participă la raporturile de drept civil sînt denumiţi subiecţi ai unor astfel de raporturi
juridice. Subiectul de drept civil este definit în literatura de specialitate ca acel subiect de drept
care este titular de drepturi şi obligaţii civile. Aceşti subiecţi sînt oamenii priviţi fie în mod
individual, cît şi organizaţi în condiţiile legii. O categorie importantă de astfel de subiecte de
drept o constituie persoanele fizice. În cadrul dreptului civil se impune studierea a statutului
juridic al persoanei fizice ca subiect al raportului juridic civil care este reglementat în art. 17 – 54
C. civil. C. civil la art. 17, cuprinde o noţiune legală a persoanei fizice. Potrivit acestei dispoziții:
“persoana fizică este omul, privit individual, ca titular de drepturi şi obligaţii civile” . Au calitate
de persoană fizică toţi cetăţenii Republicii Moldova, cetăţenii străini, apatrizii.

3
 2. Definirea persoanei fizice. Definirea persoanei fizice ca subiect de drept

Legal, aptitudinea persoanei fizice de a dobindi anumite drepturi şi obligaţii s-a concretizat
prin formă, „capacitate juridică” a persoanei. Ea este garantată prin art. 4 al Constituţiei
Republicii Moldova „Drepturi şi libertăţile omului” şi prin art.
15„Universalitatea”,16„Egalitatea”,17„Cetăţenia Republicii Moldova” şi 20„Accesul liber la
justiţie” al Constituţiei R.M.
În baza celor spuse anterior în partea introductivă, putem sublinia că pentru a fi subiect de
drept persoanele trebuie să aibă capacitatea juridică. Prin capacitatea juridică a persoanelor se
înţelege aptitudinea acestora de a avea drepturi şi obligaţii, şi de afi subiect de drept în
raporturile juridice.
Capacitatea persoanelor, definită în acest mod, poate fi denumită capacitatea generală sau
capacitate civilă. Actul normativ care guvernează subiectele de drept în general şi pe cele de
drept civil în special, este COD 1107 din 06.06.2002 Codul Civil al Republicii Moldova şi
anume art. 18 „Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice” şi anume aliniatul unu „Capacitatea
de a avea drepturi şi obligaţii civile (capacitatea de folosinţă) se recunoaşte în egală măsură
tuturor persoanelor fizice”.
De aici putem trage concluzia că de regulă, capacitatea persoanelor poate varia în funcţie
doar de natura şi ramura de drept, de care aparţine raportul juridic. Astfel, putem avea
capacitatea de drept civil, capacitatea de drept penal, capacitatea de drept procesual etc.
Capacitatea persoanelor, deoarece este stabilita de lege care, le recunoaşte drepturi şi
obligaţii juridice, este o capacitate juridica.

3. Capacitatea persoanei fizice

Capacitatea de folosinta. Capacitatea de exercitiu

Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice este o componentă a capacităţii civile, care la

rîndul ei este o parte a capacităţii juridice. Capacitatea juridică constă în aptitudinea persoanei
sau colectivităţii de a fi titular de drepturi şi obligaţii civile şi de le a exercita. Capacitatea civilă
este o parte a capacităţii juridice care constă în aptitudinea acestuia de a avea şi a exercita
drepturi civile, de a avea şi aşi asuma drepturi şi obligaţii civile, prin încheierea de acte juridice.
Capacitatea de folosinţă este aptitudinea subiectului de drept de a avea drepturi şi obligaţii
civile. Aceasta rezultă din dispoziţiile art. 18 alin. 1, C. civ, unde se prevede că: “capacitatea de a
4
avea drepturi şi obligaţii este recunoscută în mod egal tuturor persoanelor fizice”. Din definiţie
rezultă următoarele trăsături ale capacităţii de folosinţă:
--- este o capacitate civilă a oamenilor;
--- constă în aptitudinea oamenilor de a avea drepturi şi obligaţii civile;
--- poate fi determinată numai prin lege.
Fie că este vorba de capacitatea civilă generală, fie că este vorba de capacitatea de drept
civil, de drept administrativ etc., capacitatea juridică are doua parţi componente: capacitatea de
folosinţă şi capacitatea de exerciţiu.
Art. 18 „Capacitatea de folosinţă a persoanelor fizice” în aliniatul doi prevede că
„Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice apare în momentul naşterii şi încetează o dată cu
moartea”. Astfel spus, capacitatea de folosinţă este posibilitatea de a avea drepturi şi obligaţii, iar
capacitatea de exerciţiu este atributul persoanei de a-şi exercita drepturile şi de aşi asuma
obligaţii săvîrşind acte juridice.
Desigur, într-un raport de drept civil, conţinutul capacităţii de folosinţă a subiectului de
drept se referă la aptitudinea de dobîndire a drepturilor şi obligatiilor patrimoniale sau
nepatrimoniale civile. Art. 18 aliniatul trei „Dreptul la moştenire a persoanei fizice apare la
concepţiune dacă se naşte vie”.
O primă caracteristică a capacităţii de folosinţă este aceea că, de principiu, ea nu poate
constitui obiect al înstrăinării sau renunţării de către subiectul de drept căruia îi aparţine.
O a doua caracteristică este aceea că nu pote fi îngradită. Neîngrădirea capacităţii de
folosinţă lasa loc totuşi unor situaţii concrete, cînd ingradirea opereaza în anumite limite.
Îngrădirea capacităţii de folosinţă se aplică în cazul cînd:
- unor tulburări psihice
- narcomanie
- abuz de alcool
- în cazul cînd persoana este anunţată dementă.
Începerea şi încetarea capacităţii de folosinţă.
Caractere juridice Caracterele juridice ale capacității de folosință sînt:
a.) Legalitatea care exprimă ideia că această capacitate este de domeniul legii, ea este
creaţia legiuitorului. În acest sens voinţa individuală a persoanei nu va putea avea nici o
semnificaţei juridică cu privire la începutul, conţinutul şi încetarea capaciăţii de folosinţă. Aceste
aspecte sînt în exclusivitate determinate de lege.
b.) Generalitatea exprimă ideia că fiecare persoană fizică are posibilitatea de a avea
drepturi şi obligaţii civile. Acest caracter al persoanei fizice rezultă din prevederile art. 18 din C.

5
civil, în care se stipulează capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii civile fără a se îngrădi sfera
drepturilor şi obligaţiilor civile care le poate avea persoana fizică.
c.) Egalitatea aceastza se bazează pe principiul general al egalităţii în faţa legii. Acesta
rezultă atît din normele constituţionale cît şi din cele civile, care la art. 18 alin.
1 C. civil: “capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii civile se recunoaşte în egală măsură
tuturor persoanelor fizice”. De aici rezultă că sexul, rasa, naţionalitatea, gradul de cultură,
originea, relegia nu au nici o înrăurire a capacităţii de folosinţă. Egalitatea în capacitatea de
folosinţă este garantată şi apărată atît prin mijloace de drept civil cît și prin mijloace de drept
penal.
d.) Inalienabilitatea exprimă ideia că această capacitate de folosinţă nu poate forma obiect
de renunţare, în tot sau în parte, şi nici obiect de înstrăinare. Potrivit art. 23 alin 2 şi 4 C. civil, 94
persoana fizică nu poate fi lipsită de capacitate de folosinţă, iar renunţarea în tot sauîn parte la
capacitatea de folosinţă precum şi orice acte juridice îndreptate spre limitarea persoanei în
capacitatea de folosinţă sînt considerate nule. Interzicerea renunţării la capacitate de exerciţiu nu
trebuie confundată cu posibilitatea renunţării la un anumit drept subiectiv, operaţiune pe deplin
posibilă.
e.) Intangibilitatea exprimă caracteristica potrivit căreia capacităţii de folosinţă nu i se va
putea aduce limitări sau îngrădiri de cît în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, art. 23 alin. 3
C civil. Aşa dar, numai prin lege se poate stabili cazurile de limitare a capacităţii de folosinţă,
însă nici legea nu-l poate lipsi pe om total de această capacitate. Omul pierde integral capacitatea
de folosinţă numai în cazul dispariţiei sale ca subiect de drept.
f.) Universalitatea capacităţii de folosinţă constă în faptul că această capacitate este
recunoscută tuturor persoanelor fizice. Acest caracter reiese şi din art. 6 al Declaraţiei universale
a dreptului omului, care prevede că fiecare om are dreptul să i se recunoască pretutindeni
personalitatea sa juridică.
Aşa s-a mai spus, capacitatea de folosinţă începe odată cu nasterea persoanei şi încetează
odată cu moartea ei. Acesta este principiul stabilit de Articolul 18 aliniatul doi une se
menţionează că „Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice apare în momentul naşterii şi
încetează o dată cu moartea.”
Capacitatea de exercitiu a persoanelor fizice este confirmată de Articolul 19 al codului civil
„Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice” unde se specifică că „Capacitate de exerciţiu este
aptitudinea persoanei de a dobîndi prin fapta proprie şi de a exercita drepturi civile, de a-şi
asuma personal obligaţii civile şi de a le executa.”

6
 Capacitatea de exercitiu nu trebue confundată cu posibilitatea de a dobîndi drepturi şi
obligaţii ci, este tocmai concretizarea acestei aptitudini prin dobîndirea efectivă de drepturi şi
obligaţii, prin incheierea unor acte juridice, ceea ce înseamna asumarea unor drepturi şi obligaţii.
Asumarea de drepturi şi obligaţii de către subiectul de drept se înfaptuieşte de către acesta
singur şi personal. Aşadar nu mai operează nici reprezentarea nici asistarea.
Capacitatea de exerciţiu poate fi deplină, restransă şi lispsă de capacitatea de exerciţiu.
Ca lipsite total de capacitate de exercitiu sunt persoanele fizice care nu au implinit vîrsta de
14 ani şi cele puse sub interdicţie judecătorească.
Capacitatea de exerciţiu restrînsă se referă în principal la minorii care au împlinit vîrsta de
14 ani.(Articolul 21 al Codului civil „Capacitatea de exerciţiu a minorului care a împlinit vîrsta
de 14 ani”
Actele juridice incheiate de persoane lipsite de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de
exercitiu restrînsă sunt anulabile.
Există însa acte juridice incheiate de persoane lipsite de capacitatea de exercitiu sau cu
această capacitate restrînsă care sunt valabile. Este vorba de încheierea căsătoriei, unele acte
administrative efectuate în temeiul legii cum ar fi plata de impozite, etc.
Începutul capacitatii de exercitiu. Capacitatea de exerciţiu se dobîndeşte de persoanele
fizice odată cu dobîndirea majoratului iar de catre persoanele juridice, potrivit legii.
În realitate şi în cazul persoanelor fizice si în cazul persoanelor juridice numai legea
stabileşte momentul dobîndirii capacităţii de exerciţiu.
Pentru persoanele fizice, Art. 20 „Capacitatea deplină de exerciţiu a persoanei fizice”
Persoana devine majoră la împlinirea vîrstei de 18 ani. Minorul care se căsătoreşte
dobîndeşte prin aceasta, capacitatea deplină de exerciţiu.
Începutul capacității de folosință Potrivit art. 18 alin. 2, C. civ, capacitatea de folosinţă
începe de la naşterea omului. Această dispoziţie consacră principiul potrivit căruia începutul
capacităţii de folosinţă este cel al datei naşterii persoanei fizice, moment care se poate dovedi cu
actul de stare civilă care este certificatul de naştere eliberat în condiţiile legii.
În lipsa unui certificat constatator al naşterii, data naşterii va fi cea înscrisă în actul de
naştere potrivit declaraţiei făcute de persoana obligată. De la acest principiu codul civil prevede
şi o excepţie consacrată prin două dispoziţii legale.
Potrivit art. 18 alin. 3, C. civ: ”dreptul la moştenire a persoanei fizice apare la concepţiune
dacă se naşte viu”, şi art. 1500, alin. 1, lit. a, C. civ., atunci cînd stabileşte clasele de moştenitori
prevede că din prima clasă fac parte descendenţii inclusiv cei născuţi vii după decesul lui. Pentru
a se considera că s-a născut viu copilul trebuie să respire celpuțin o dată. Acest lucru se poate

7
dovedi prin mijloacele oferite de ştiinţele medicale, existenţa aerului în plămâni fiind în acest
sens concludent.
Trebuie de spus că această excepţie se referă doar la o parte a conţinutului capacităţii de
folosinţă şi anume la acea de dobîndire de drepturi subiective civile, nu şi obligaţii civile.
Aceasta deoarece anticiparea capacităţii de folosinţă este o măsură de protecţie a drepturilor
copilului conceput dar încă nenăscut, şi nicidecum o măsură îndreptată împotriva intereselor lui.
De asemenea trebuie de spus că această excepţie se referă doar la posibilitatea de a dobîndi
capacitatea înainte de naşterea acestuia, nu şi la situaţia cînd acesta ar putea fi dobîndită şi
ulterior naşterii persoanei fizice.
Conținutul capacității de folosință
Conţinutul capacităţii de folosinţă a persoanei fizice poate fi înţeles şi exprimat sintetic în
aptitudinea de a avea orice drept şi orice obligaţie civilă prevăzută de lege. Cu alte cuvinte
conţinutul capacităţii de folosinţă a persoanei fizice cuprinde toate drepturile şi obligaţiile civile
pe care le poate avea un subiect de drept.
Totuşi o precizare se impune şi anume conţinutul capacităţii de folosinţă poate fi întâlnit în
toate cazurile cu excepţia capacităţii de folosinţă anticipată care cuprinde doar aptitudinea de a
dobîndi drepturi subiective civile nu şi obligaţii.
Conţinutul capacităţii de folosinţă poate fi identificat, grupîndu-l după mai multe criterii,
dintre care:
a.) Raportat la sistemul legislativ în vigoare. Deşi inventarierea acestor drepturi şi obligaţii
este imposibilă de realizat, totuşi volumul acestor drepturi şi obligaţii este dependentă de regimul
social existent la un moment dat într-o societate dată. Astfel înainte de anul 1991 volumul acestor
drepturi era considerabil mai mic, de cît cel existent la ora actuală, dat fiind restrîngerile
dreptului de proprietate pe care acesta le-a cunoscut.
b.) Raportat la îngrădirele reglementate. Întinderea reală a conţinutului capacităţii de
folosinţă se va aprecia şi în funcţie de limitele de exercitarea a acestor drepturi şi asumarea
obligaţiilor prevăzute de lege. Aceste îngrădiri sînt stabilite de legislaţia în vigoare fie sub forma
unor măsuri de protecţie a unor interese individuale ori generale fie ca măsuri cu caracter de
sancţiune.
c.) Raportat la izvoarele drepturilor şi obligaţiilor din conţinutul capacităţii de folosinţă. În
acest sens drepturile şi obligaţiile din conţinutul capacităţii de folosinţă pot fi de origine civilă,
muncii, procesuală, ş.a.

Îngrădirile capacității de folosință

8
 Din caracterul intangibil al capacităţii de folosinţă rezultă că nu pot exista îngrădiri ale
acestei capacităţi, de cît în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege. Aceste îngrădiri ale
capacităţii de folosinţă nu reprezintă de cît nişte incapacităţi de folosinţă, care sînt de două feluri:
a.) Îngrădiri cu caracter de sancţiune. Aceste incapacităţi sînt prevăzute atît de legislaţia
civilă cît şi cea penală, şi se face în funcţie de norma juridică care se încalcă prin conduita
persaonei.
--- Îngrădirile cu caracter de sancţiune civilă sînt reglementate în mod expres prin lege.
Trebuie de spus că fiind vorba de o pedeapsă, această îngrădire presupune existenţa unei hotătîri
judecîtoreşti în acest sens. Dintre aceste identificăm:
--- decăderea din drepturile părinteşti prevăzută de art. 67 din C. fam. Potrivit acestui art.
părinţii pot fi decăzuţi din drepturile părinteşti dacă se constată că se eschivează de la exercitarea
obligaţiilor părinteşti sau abuzează de drepturile părinteşti.
--- succesurul nedemn prevăzut de art. 1434 din C. civil, în conformitate cu care nu pot fi
succesori testamentari sau legali persoana care a comis intenţionat o infracţiune constatată de
către instanţă printr-o hotărîre judecîtorească sau a pus intenţionat pedici în calea realizării
ultimei voinţe a celui ce lasă moştenirea sau a contribuit astfel la chemarea sa la succesiune ori a
persoanelor apropiate sau la majorarea cotei succesorale a tuturor acestora.
--- Îngrădiri cu caracter de sancţiune penală sînt stabilite de legea penală.
Potrivit art. 62 din C. penal, persoana care a săvîrşit o infracţiune poate fi pedepsită cu
privaţiune de libertate şi poate fi privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o
anumită activitate.
b.) Îngrădiri cu caracter de protecţie sînt incapacităţi speciale care se referă fie la
încheierea unor acte juridice fie la dobîndirea unor drepturi şi obligaţii.
Trebuie de spus că aceste îngrădiri operează de plin drept, prin simpla incadrare a persoanei
fizice în ipoteza normei care stabileşte incapacitatea şi nicidecum prin efectul unei hotătîri
judecîtoreşti. Dintre acestea identificăm:
--- interdicţia de a fi tutore sau curator. În art. 38 alin 4, C. civ, sînt prevăzute o serie de
categorii de persoane care, fie există o incompatibilitate între interesele celui pus sub tutelă sau
curatelă şi persoana chemată a exercita această funcţie, fie că a decăzut sau i s-a interzis acest
drept, fie că nu are descernământul necesar, nu poate fi tutore sau curator.
--- interdicţia de a încheia unele acte juridice. Potrivit art. 43 alin. 3 din C. civil, tutorele
sau curatorul, soţul şi rudele acestora de pînă la gradul al patrulea inclusiv nu au dreptul să
încheie convenţii cu persoana pusă sub tutelă, cu excepţia transmiterii cître acesta a averii prin
donaţie sau în folosinţă gratuită.

9
 --- nedemnitate legală. Nu pot fi succesori legali ai copiilor lor părinţii decăzuţi din
drepturile părinteşti care, la data deschiderii succesiunii nu sînt restabiliţi în aceste drepturi şi
nici părinţii sau copii maturi care s-au eschivat cu rea-credinţă de la executarea obligaţiei de
întreţinere a celui ce a lăsat moştenirea dacă această circumstanţă este constatată printr-o
hotărâre judecîtorească.
4. Identificarea persoanei fizice.

Aşa cum am mai subliniat numai omul poate fi subiect de drept, participîndî în general în
sfera relaţiilor sociale fie că persoana fizică, fie în calitate de persoană juridică.
Prin identificarea persoanei fizice se înţelege individualizarea omului în cadrul raporturilor
juridice civile. După cum este bine ştiut, raportul juridic civil are trei elemente constitutive şi
anume: subiecte, conţinut şi obiect. Stabilirea în concret a primului element, implică
individualizarea ori identificarea subiectului de drept civil.
Atributele de identificare a persoanei fizice, recunoscute în legislaţia noastra civila sunt:
numele Art 28 „Numele persoanei fizice”, domiciliul Art 30 „Domiciliul şi reşedinţa”şi starea
civila Art 1587 aliniatul unu „Starea civilă şi capacitatea persoanei fizice sînt cîrmuite de legea
naţională.” şi Legea privind actele de stare civilă nr. 100-XV din 26.04.2001.
Acum vom discuta în parde despre fiecare din atribute de identificare a persoanei fizice.
Numele. În legislatie nu este definit numele, însa pe baza reglementarilor privind unele
aspecte referitoare la structura, stabilirea, modificarea şi schimbarea lui, în legea juridică s-a
apreciat ca fiind cuvantul sau cuvintele care individualizează persoana fizică în societate.
Putem deci defini numele ca fiind acel atribuit de identificare a persoanei fizice, care
constă în dreptul omului de a fi individualizat, în familie şi societate, prin cuvinte stabilite, în
condiţiile legii, cu această semnificaţie.
Structura legală a numelui este dată de dispoziţiile artcolului 29 „Utilizarea numelui”
Caracterele juridice ale numelui
Fiind un drept personal nepatrimonial, în esenţă numele se caracterizează prin:
- că toate drepturile personale nepatrimoniale, şi dreptul la nume este un drept absolut,
opozabil erga omnes;
- inalienabilitate; prin aceasta înţelegîndu-se faptul că nici o persoana fizica nu poate
renunţa la acest element de identificare, şi nu-l poate înstrăina (vinde sau dona)
- imprescriptibilitate; oricît ar dura neexercitarea lui, dreptul la nume nu se pierde pe
de o parte (prescriptie extinctiva), iar pe de alta parte el nu poate fi dobîndit oricît s-ar folosi,
decat în conditiile legii;

10
 - personalitate; acest caracter confera doar titularului dreptul de a exercita numele sau
în mod personal nefiind admisă reprezentarea;
- universalitatea şi legalitatea sunt atribute derivate din prevederile constitutionale şi
normele dreptului international ce îşi găsesc obiectivarea în dispoziţiile articolului 29
- unitate; acest caracter constă în faptul ca deşi are structura la care ne-am referit
numai numele de familie şi prenumele (impreuna), individualizeaza o persoana fizică.
Domiciliul. Ca şi numele, domiciliul este un element de identificare a persoanei fizice, care
deşi interesează toate ramurile de drept, în demersul nostru explicativ, ne vom opri doar la
domeniul raporturilor civile (art 30)
Punctul de referinţă în definirea domiciliului, este reglementarea cuprinsa în art. 30
aliniatul 1 „Domiciliul persoanei fizice este locul unde aceasta îşi are locuinţa statornică sau
principală. Se consideră că persoana îşi păstrează domiciliul atîta timp cît nu şi-a stabilit un
altul.”
În funcţie de modul de stabilire, domiciliul poate fi: de drept comun, legal sau
convenţional.
Dacă avem în vedere teritoriul statutlui pe care se afla, se distinge între domiciliu în ţară şi
domiciliu în străinatate.
Daca se pune problema succesiunii în timp a domiciliului, vom opera cu noţiunile de
vechiul domiciliu şi domiciliul actual al persoanei fizice.
în cele din urmă se mai distinge o situaţie particulară, în cadrul relaţiilor de familie, unde
din punct de vedere al soţilor, se poate distinge intre situaţia regula
- ceea a domiciliului conjugal, comun faţă de situatia de exceptie
- aceea a domiciliilor separate.
Daca locul nu este arătat, plata, în privinţa lucrurilor certe şi determinate se va face în locul
în care se găsea obiectul obligaţiei în timpul contractării. În orice alt caz, plata se face la
domiciliul debitorului.
Prin domiciliu legal se înţelege acel domiciliu, care este stabilit de lege pentru anumite
categorii de persoane fizice. Următoarele sunt situaţiile ce intra sub incidenţa acestor categorii:
- minorul are domiciliul legal, dupa caz la: a) parinţii săi; b) parintele la care
locuieşte statornic; c) parintele care-l ocroteşte; d) tutore.
- interzisul judecatoresc are domiciliul legal la tutore;
- cel ocrotit prin curatelă are domiciliul legal la curatorul său, în masura în care
acesta este în drept să-l reprezinte.
Reşedinţa este acel atribut de identificare, în spaţiu, a persoanei fizice, prin indicarea
locuinţei vremelnice ori temporare.
11
 Este de semnalat faptul că reşedinţa nu se bucură de caracterele juridice specifice ale
domiciliului: stabilitate, unicitate şi obligativitate, atributele acesteia fiind prin excelenţă
vremelnicia si caracterul facultativ.
Dovadă reşedinţei se face în principal cu actul de identitate, care are rubrică speciala pentru
mentionarea reşedinţei, dacă este cazul, însă s-a acceptat că în egala măsură reşedinţa poate fi
dovedită şi cu alte mijloace de probă.
Starea civilă. Ca şi numele şi domiciliul, starea civila este un drept personal nepatrimonial,
menit să individualizeze persoana fizică, reprezentînd mijlocul juridic care releva calităţile
personale ale persoanei fizice.
Aşa cum nu se confundă partea cu întregul, tot astfel nu trebuie confundat un element ori
un izvor de stare civila, cu însăşi starea civila (ca sumă a unor asemenea elemente).
Sunt acte de stare civila: recunoaşterea de filiaţie, adopţia căsătoria, hotărîrile judecătoreşti
definitive şi irevocabile date în acţiunile de stare civila.
Mai deosebim faţă de actele de stare civila, faptele de stare civila cum ar fi: naşterea (data,
loc), moartea (data, loc).
Fiind un drept personal nepatrimonial, starea civilă se bucură de aceleaşi caractere juridice
specifice acestei clase de drepturi.
Sunt acte de stare civila (instrumentum probationis) - inscrisurile oficiale, special tiparite şi
completate, avand denumirile: act de nastere, act de căsătorie, act de deces, precum şi: certificat
de naştere, certificat de căsătorie, certificat de deces, ca şi duplicatele acestor certificate,
eliberate în condiţiile legii. Toate acestea intră sub incidenţa Legii privind actele de stare civilă
nr. 100-XV din 26.04.2001 şi anume:
- cap. II secţiunea I „Întocmirea actului de naştere”
- cap. II secţiunea II „Întocmirea actului de căsătorie”
- cap. II secţiunea IV „Întocmirea actului de divorţ”
- cap. II secţiunea VI „Întocmirea actului de deces”

Actul de stare civila are o natura juridica complexa ori mixta, in sensul ca aceasta natura
trebuie determinata atat din punctul de vedere al dreptului civil (si familiei, chiar), cat si din
punctul de vedere al dreptului administrativ. Pentru dreptul administrativ, actul de stare civila
este inscrisul doveditor - instrumentum, al actului administrativ individual, care este tocmai
înregistrarea de stare civila. Totodată, el este şi un mijloc de evidenţă a populaţiei.

12
 5. Legi și Articole

Articolul 17. Noţiunea de persoană fizică

Persoană fizică este omul, privit individual, ca titular de drepturi şi de obligaţii civile.
Articolul 18. Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice
(1) Capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii civile (capacitatea de folosinţă) se recunoaşte în
egală măsură tuturor persoanelor fizice.
(2) Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice apare în momentul naşterii şi încetează o dată cu
moartea.
(3) Dreptul la moştenire a persoanei fizice apare la concepţiune dacă se naşte vie.
Articolul 19. Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice
Capacitate de exerciţiu este aptitudinea persoanei de a dobîndi prin fapta proprie şi de a
exercita drepturi civile, de a-şi asuma personal obligaţii civile şi de a le executa.
Articolul 20. Capacitatea deplină de exerciţiu a persoanei
fizice
(1) Capacitatea deplină de exerciţiu începe la data cînd persoana fizică devine majoră, adică la
împlinirea vîrstei de 18 ani.
(2) Minorul dobîndeşte prin căsătorie capacitate deplină de exerciţiu. Desfacerea căsătoriei nu
afectează capacitatea deplină de exerciţiu a minorului. În cazul declarării nulităţii căsătoriei,
instanţa de judecată îl poate lipsi pe soţul minor de capacitatea deplină de exerciţiu din momentul
stabilit de ea.
(3) Minorul care a atins vîrsta de 16 ani poate fi recunoscut ca avînd capacitate de exerciţiu
deplină dacă lucrează în baza unui contract de muncă sau, cu acordul părinţilor, adoptatorilor sau
curatorului, practică activitate de întreprinzător. Atribuirea capacităţii depline de exerciţiu unui
minor (emancipare) se efectuează prin hotărîre a autorităţii tutelare, cu acordul ambilor părinţi,
adoptatorilor sau curatorului, iar în lipsa unui astfel de acord, prin hotărîre judecătorească.
Articolul 21. Capacitatea de exerciţiu a minorului care a
împlinit vîrsta de 14 ani
(1) Minorul care a împlinit vîrsta de 14 ani încheie acte juridice cu încuviinţarea părinţilor,
adoptatorilor sau a curatorului, iar în cazurile prevăzute de lege, şi cu încuviinţarea autorităţii
tutelare.
(2) Minorul care a împlinit vîrsta de 14 ani are dreptul fără consimţămîntul părinţilor,
adoptatorilor sau al curatorului:
a) să dispună de salariu, bursă sau de alte venituri rezultate din activităţi proprii;
13
 b) să exercite dreptul de autor asupra unei lucrări ştiinţifice, literare sau de artă, asupra unei
invenţii sau unui alt rezultat al activităţii intelectuale apărate de lege;
c) să facă depuneri în instituţiile financiare şi să dispună de aceste depuneri în conformitate cu
legea;
d) să încheie actele juridice prevăzute la art.22 alin.(2).
(3) Din motive întemeiate minorul poate fi limitat de instanţa de judecată, la cererea părinţilor,
adoptatorilor sau a curatorului ori a autorităţii tutelare, în drepturile prevăzute la alin.(2) lit.a) şi
b).
(4) Minorul care a împlinit vîrsta de 16 ani poate deveni membru de cooperativă.
Articolul 22. Capacitatea de exerciţiu a minorului care nu
a împlinit vîrsta de 14 ani
(1) Toate actele juridice pentru şi în numele minorului pînă la împlinirea vîrstei de 14 ani pot
fi încheiate doar de părinţi, adoptatori sau tutore, în condiţiile prevăzute de lege.
(2) Minorul în vîrstă de la 7 la 14 ani este în drept să încheie de sine stătător:
a) acte juridice curente de mică valoare care se execută la momentul încheierii lor;
b) acte juridice de obţinere gratuită a unor beneficii care nu necesită autentificare notarială sau
înregistrarea de stat a drepturilor apărute în temeiul lor;
c) acte de conservare.

Articolul 28. Numele persoanei fizice

(1) Orice persoană fizică are dreptul la numele stabilit sau dobîndit potrivit legii.
(2) Numele cuprinde numele de familie şi prenumele, iar în cazul prevăzut de lege, şi
patronimicul.
(3) Numele de familie se dobîndeşte prin efectul filiaţiei şi se modifică prin efectul schimbării
stării civile, în condiţiile prevăzute de lege.
(4) Prenumele se stabileşte la data înregistrării naşterii, în baza declaraţiei de naştere.
Articolul 29. Utilizarea numelui
(1) Orice persoană are dreptul la respectul numelui său.
(2) Persoana fizică dobîndeşte şi exercită drepturile şi execută obligaţiile în numele său.
(3) Cel care utilizează numele altuia este răspunzător de toate confuziile sau prejudiciile care
rezultă. Atît titularul numelui, cît şi soţul sau rudele lui apropiate pot să se opună acestei utilizări
şi să ceară repararea prejudiciului.
(4) Persoana fizică este obligată să ia măsuri pentru avizarea debitorilor şi creditorilor săi
despre schimbarea numelui şi poartă răspundere pentru prejudiciile cauzate prin nerespectarea
acestei obligaţii.
14
 Articolul 30. Domiciliul şi reşedinţa
(1) Domiciliul persoanei fizice este locul unde aceasta îşi are locuinţa statornică sau
principală. Se consideră că persoana îşi păstrează domiciliul atîta timp cît nu şi-a stabilit un altul.
(2) Reşedinţa persoanei fizice este locul unde îşi are locuinţa temporară sau secundară.
(3) Persoana al cărei domiciliu nu poate fi stabilit cu certitudine se consideră domiciliată la
locul reşedinţei sale.
(4) În lipsă de reşedinţă, persoana este considerată că domiciliază la locul unde se găseşte, iar
dacă acesta nu se cunoaşte, la locul ultimului domiciliu.
Articolul 1587. Legea naţională a persoanei fizice
(1) Starea civilă şi capacitatea persoanei fizice sînt cîrmuite de legea naţională.
(2) Legea naţională a cetăţeanului se consideră legea statului a cărui cetăţenie o are persoana.
Determinarea cetăţeniei se face conform legii statului a cărui cetăţenie se invocă. În cazul în care
persoana are două sau mai multe cetăţenii, legea naţională se consideră dreptul statului cu care
persoana are cele mai strînse legături.
(3) Legea naţională a apatridului se consideră legea statului în care el îşi are domiciliul sau
reşedinţa.
(4) Legea naţională a refugiatului se consideră legea statului care îi acordă azil.
(5) Legea naţională a cetăţeanului Republicii Moldova care, potrivit legii străine, este considerat
că are o altă cetăţenie este considerată legea Republicii Moldova.

6. Concluzie

După toate menţionate mai sus putem afirma că persoana fizică se constitue ca subiect de
drept de la naştere şi deţine acest statut pînă la moarte fiind primit pe cale petrimonială(legea
sîngelui, legea teritoriului). Acest statut evoluţionează pe parcursul vieţii şi este deplin după
împlinirea majoratului, avînd şi unele excepţii prevăzute de legislaţia în viguare.
Statutul de subiect de drept poate fi limitat sau complect îngrădit, depinzînd de situaţie şi
de cazurile prevăzute de legislaţie. Statutul de subiect de drept neapărat este individualizată prin
numele său, domiciliul şi stare civilă. În fine se poate spune că persoana fizică ocupă un loc de
bază în obiectul de drept avind rolul de subiect de drept.

7. Bibliografie
1. Note de curs. Drept civil. Parea generală (I). Ciclul (I). Ion Bîtcă. Nicolae Slutu. Chișinău
2013. 124 pag

15
16