 Scurtă istorie a teatrului românesc, Mihai Florea, Editura Meridiane, 1970

 „Das rumänische Theater nach 1989. Seine Beziehungen zum deutschsprachigen Raum”
(„Teatrul românesc după 1989. Relațiile sale cu spațiul de expresie germană”), Alina Mazilu,
Medana Weident, Irina Wolf, editura Frank & Timme, Berlin, 2011 - recenzie
 Teatrul romînesc contemporan: Cetatea de foc, Margareta Bărbuță, Editura Tineretului, 1962

 O Antologie a dramaturgiei românești, 1944-1977: Teatrul de inspirație istorică, Valeriu

Râpeanu, Editura Eminescu, 1978
 Dramaturgie română contemporană, Volume 1, Valeriu Râpeanu, Editura Tineretului, 1967
 Dramaturgia istoricǎ românǎ contemporanǎ, Ion Nistor, Albatros, 1988
 O Antologie a dramei istorice românești: perioada contemporană, Ion Zamfirescu, Editura
Eminescu, 1986
 Istoria literaturii Române: evoluția genului dramatic, Volumes 1-2, Vicu Mîndra, Editura Tip.
Universitæa÷tii din Bucure÷sti, 1977
 Dramaturgie românească, 1918-1944, Volume 2, Margareta Bărbuță, Editura Tineretului,
1969
 O istorie a prozei și dramaturgiei românești: perspectiva personajului literar, Volume 2, Florin
Șindrilaru, Editura Casa Cărții de Știință, 2011

Teatrul un eveniment real sau imaginar(unde se prezintă piese)în fața unui public într-
un loc special, de cele mai multe ori pe o scenă.

Teatrul este și poate însemna fie arta, fie clădirea în acțiune importantă. De exemplu: teatrul
unei operațiuni (militare).Este vorba de spectacole în care actorii reprezintă personaje pentru
a fi privite din exterior (de către un public), într-un timp și spațiu limitat. Dialogurile scrise se
numesc piese de teatru, dar există și teatru fără text scris dinainte, sau chiar fără cuvinte,
folosindu-se de mimă și dans.

Este vorba de spectacole în care actorii reprezintă personaje pentru a fi privite din exterior (de către
un public), într-un timp și spațiu limitat. Dialogurile scrise se numesc piese de teatru, dar există și
teatru fără text scris dinainte, sau chiar fără cuvinte, folosindu-se de mimă și dans.

De ce, dacă noi jucăm în mod natural niște roluri, avem nevoie de teatru? În special, pentru a
crea o oglindă socială, un mymesis o reflectare care reproduce exact sau caricaturizează
societatea, care ne permite să înțelegem mai bine imperfecțiunile sale: acest rol politic era
mai evident în Grecia Antică (Pacea lui Aristofan de exemplu).

De asemenea, teatrul poate avea un efect de catharsis, pentru a exterioriza sentimentele care
nu sunt permise de societate. Teatru poate fi de asemenea și un mod de divertisment.

Teatrul Globe s-a deschis în Londra, în mai 1599. Structura sa circulară a fost construită din
lemn și aproape 3000 de oameni aveau locuri la balcoane sau în picioare în jurul scenei în aer
liber, într-o zonă cunoscută ca fosă. Wiliam Shakespeare a scris exclusiv pentru propria lui
companie de teatru, iar multe dintre piesele sale au avut loc la Teatrul Globe. Nu numai că a
scris piesele, dar el a și jucat în unele dintre ele. Intrarea costa un penny în fosă și 2 penny la
balcon.

Teatrul modern își are probabil rădăcinele în interpretările dramatice ale teatrului din Grecia
antică. Pentru realizarea unui spectacol dramatic, teatrul poate îmbina desenul, muzica,
dansul, dar și poezia și proza.
Piesele antice
Grecii antici au pus bazele tragediei și comediei. Corul cânta povestea piesei, în timp ce
actorii își mimau rolurile. Publicul stătea în locuri mai înalte (pe pantele colinelor), iar
acțiunea se desfășura pe un loc plat, numit orchestră. Din 450 î.Hr. s-au construit teatre cu
locuri pentru public, pe bănci de piatră, ca cel de la Epidarus. Romanii au adăugat o scenă
mai adecvată, care asigura un decor de fundal. În fața acestuia, la fel ca în teatrele moderne,
se afla o scenă ridicată deasupra orchestrei.

Arcade și scene
În anii 1950, teatrele englezești erau clădiri circulare de lemn, cu scenă deschisă. În secolul al
XVII-lea s-a introdus arcada, un cadru în jurul părții din față a scenei, care masca zonele unde
așteptau actorii sau cei ce înlocuiau decorurile. Cea mai importantă figură a teatrului
european din secolul al XVIII-lea a fost David Garrick (1717-1779), un actor și manager,
care a pus în scenă piese ale lui William Shakespeare dar și piese noi.

Teatru de revistă și dramă

În sec. al XIX-lea a devenit tot mai popular teatrul de revistă cunoscut în America de Nord
sub denumirea de vodevil. Aveau actori, cântăreți și comedianți, care evoluau în fața unui
public entuziast și zgomotos. Opera și baletul (dansul dramatic) au înflorit în secolul al XIX-
lea. S-au dezvoltat în același timp și iluminatul electric, scenele rotative, efectele speciale
incitante cu apă, fum și diverse iluzii vizuale. Producțiile au devenit atât de elaborate, încât
prin anul 1910, unii directori preferau decorurile. Noile idei includeau scena împinsă în față,
care a dus apoi la scena circulară, înconjurată complet de public și la teatrul în aer liber.

Teatrul azi
Producțiile teatrale moderne implică munca unei echipe în spatele scenei: proiectanți,
constructori, tehnicieni, costumieri și machiori, actori și regizori. Teatrele profisioniste oferă
ultimele inovații din electronică, sisteme de iluminat și sonorizare. Iar piesele de teatru sunt
jucate cu mult succes, de amatori, în săli mici și în școli.

Genuri teatrale
 comedie
 pantomimă
 romanță
 tragedie
 tragicomedie
 mistere medievale
 teatrul absurdului
 dramă

Autori de opere teatrale

(vezi și Dramaturg, Lista dramaturgilor români)

 Fernando Arrabal ;
 Beaumarchais ;
 Samuel Beckett ;
 Philippe Blasband ;
 Pierre Corneille ;
 Eugen Ionescu ;
 Marivaux ;
 Jean-Baptiste Poquelin zis si Molière ;
 Alfred de Musset ;
 Plautus ;
 Jean Racine ;
 William Shakespeare ;
 Sofocle
 Tom Stoppard ;
 Friedrich Durrenmatt;
 Luigi Pirandello;
 Julien Torma;
 Bertolt Brecht.