Sunteți pe pagina 1din 15

Jocul didactic

Conceptul de joc

Jocul este o activitate specific umană, dominantă în copilărie, o activitate de tip


fundamental cu rol hotărâtor în evoluția copilului, constând în reflectarea și reproducerea vieții
reale într-o modalitate proprie copilului, ca rezultat al interacțiunii dintre factorii bio-psiho-
sociali. Esența jocului constă în reflectarea și transformarea pe plan imaginar a realității
înconjurătoare. Copilul reușește să imite în mod specific viața și activitatea adulților.
S-a constatat că:
- jocul nu apare spontan și autonom, nu se dezvoltă de la sine, ci trebuie să fie învățat în
ambianță socială;
- jocul are un caracter universal cu rol de propulsare în procesul obiectiv al dezvoltării;
- jocul are un caracter polivalent, fiind pentru copil muncă, artă, realitate, fantezie;
- jocul este o realitate permanentă cu mare mobilitate pe scara vârstelor;
- caracterul colectiv al jocului reprezintă o expresie a trebuinței de comunicare.(Romănescu,
2012, p.7-8)
R. Caillois (1958) descrie jocul plecând de la următoarele caracteristici: jocul este o
activitate liberă; jocul este o activitate diferită de rutinele zilnice, având timp și spațiu dedicate;
jocul are un caracter de incertitudine, astfel încât rezultatul lui concret nu poate fi predeterminat
și astfel este implicată inițiativa celui care se joacă; jocul este o activitate neproductivă, în sensul
în care nu produce valoare; jocul este guvernat de reguli care contrazic principiile logicii sau
comportamentele ordinare; jocul implică comportamente de tipul „ca și cum”, ceea ce sugerează
că pentru cei care joacă există o realitate contrapusă celei reale.
Caillois vorbește despre patru tipuri de jocuri:
- jocurile de competiție care se desfășoară în cadrul unor arene de competiție artificiale, definite
de participant; în cadrul acestora, asigurarea unor condiții de întrecere echilibrate validează
superioritatea unuia sau altuia dintre participanți;
- jocurile de noroc extrem de atrăgătoare și care valorizează întâmplarea;
- jocurile de simulare sau cele care presupun interpretarea unor roluri, spectacolul;
- jocuri de vertij, de stimulare, de căutare și de acceptare a riscului.

1
Jocul are următoarele trăsături fundamentale:
- ficțiunea se manifestă prin faptul că în joc există o decuplare de realitate; jocul are caracteristici
imaginare, diferite de realismul cotidian; din acest punct de vedere, se manifestă o anumită
capacitate și o libertate de mișcare a copilului;
- destinderea este dată de capacitatea de detașare de tensiunile și constrângerile realității zilnice;
în joc copilul poate să realizeze acțiuni care îi sunt limitate sau interzise în viața de zi cu zi;
- explorarea se referă la capacitatea de a descoperi lumea, de a-și mobiliza propriile forțe pentru
a rezolva o situație problematică și pentru a depăși un obstacol; jocul este un exercițiu de putere,
iar prin joc copilul explorează lumea înconjurătoare, dar și pe sine;
- socializarea prin joc vizează tocmai capacitatea de a intra în relații cu alții, cadrul jocului este în
egală măsură un mod și o arenă de confruntare, colaborare, antagonism; datorită caracterului
ficțional al jocului, confruntarea este simbolică; copilul își întâlnește adversarul care este în egală
măsură și partener;
- competiția constituie scopul jocului; prin joc, copilul intră în competiție cu alții, fie cu sine;
plăcerea rezidă tocmai în speranța de a învinge în contextul acestei competiții;
- regula reprezintă modul de organizare a jocului și se bazează pe convenții; respectarea acestor
convenții este o parte consistentă a procesului de socializare; în egală măsură, copilul descoperă
și celălalt rol, de trișor, o persoană care nu respectă, ci încalcă regulile și care este sancționată de
ceilalți parteneri.(Stan, 2016, p. 93-94)
Etapele jocului

Etapele jocurilor copilăriei mici ( de la 0 la 2 ani)


Încă din primele luni de viață, în etapa de dezvoltare senzorio-motorie, se poate vorbi
despre apariția primelor rudimente de joc. Inițial, jocul înseamnă explorarea diverselor părți ale
corpului, mâinile, picioarele. Apoi, jocul cu diverse obiecte special create pentru această vârstă
(jucării care scot sunete, sunt viu colorate, sunt realizate din materiale speciale) duce la o
stimulare senzorială multiplă. Prin manipularea și folosirea acestora, copiii devin conștienți de
propriul corp și de lumea exterioară. Aceasta este etapa jocurilor funcționale, exerciții simple ale
funcțiilor care duc la dezvoltarea: limbajului (gângureli, scâncete, strigăte, țipete),
psihomotricitatea (mișcările membrelor, apucarea obiectelor, perfecționarea mișcării,
creativitatea (experimentare, combinare, anticiparea elementelor mediului de joc).

2
Jocurile de tip „de-a v-ați ascunselea” permit copiilor să intre în contact și să se
familiarizeze cu persoanele care au grijă de ei. Este etapa primului râs intenționat atunci când
tata sau mama se ascund după un obiect. Plăcerea apare atât prin repetarea acțiunii care
anticipează comportamentul distractiv, cât și prin inversarea rolurilor.
Jocurile de repetiție și de rutină dezvoltă imaginația copilului, dar în egală măsură duc la
apariția primelor interacțiuni gratuite cu adultul. Către vârsta de 18 luni, jocurile în fața oglinzii
contribuie la recunoașterea de sine. Aceste jocuri pot deveni o sursă de plăcere pentru copil
indiferent de participarea adultului, astfel încât el devine conștient de corpul și individualitatea
sa.

Etapa jocurilor copilăriei (2-6 ani)


Odată cu înaintarea în vârstă, copilul pășește într-o nouă etapă, cea a jocurilor simbolice,
în cadrul căreia au loc o serie de transformări și achiziții clare: dezvoltarea imaginației,
conștiinței propriei individualități, organizarea mediului ambiant. Dezvoltarea unei lumi fictive
sau magice joacă un rol extrem de important în procesul de joc. Această perioadă cuprinde:
a) Stadiul preoperațional (2-4 ani) în care se observă o sporire a capacităților de utilizare
a reprezentărilor verbale. Este perioada în care copilul trece de la jocurile practice, simple, de tip
funcțional la jocurile simbolice. Treptat, copilul va căuta în jocurile sale elementele de noutate pe
care va încerca singur să le producă. Prin intermediul mecanismelor specifice de asimilare și de
acomodare, va integra treptat aceste elemente de joc, punându-se bazele primelor experiențe care
constituie fundamente ale evoluției intelectuale. Pe lângă o sporire accentuată a timpului alocat
jocului, apar și perioade specializate în care copilul dă atenție unui anumit joc sau unei anumite
jucării.
b) În stadiul gândirii intuitive (4-6 ani), progresele din domeniul cognitiv sunt deja
evidente. Copilul va începe treptat să stabilească relații între fenomene. Vorbirea devine mai
mult socială și mai puțin egocentrică. Copilul începe să înțeleagă într-o manieră intuitivă unele
concepte logice. În această etapă a dezvoltării copilul tinde să-și focalizeze atenția pe anumite
aspecte ale lucrurilor, ignorând în schimb altele. Este ușor influențabil, crede fără rezerve ceea ce
i se spune, componentele magice au succes la această vârstă.
Datorită capacităților creative și potențialului de exprimare ale copilului, jocul acestuia
devine mult mai diversificat și mai complex. În acest stadiu debutează perioada preșcolarității.

3
Introducerea copilului în cadrele educației formale îl va duce către un mediu de învățare
stimulativ din punct de vedere intelectual, diversificat și bazat în mare măsură pe joc. Evoluția
intelectuală este condiționată de popularea mediului cu alți copii. Evoluția în și împreună cu
grupul de covârstnici constituie una dintre condițiile esențiale pentru evoluția intelectuală a
copilului. Toate jocurile de rol specifice acestei perioade sunt manifestări clare ale funcției
simbolice. Copilul imită roluri pe care le observă în apropiere și reinterpretează diverse partituri
care aparțin repertoriului unui adult. Această etapă dominată de imitare și de jocurile de rol
reprezintă un timp consistent de pregătire a copilului pentru rolul de adult.

Etapa jocurilor de socializare (după 7 ani)


Apetitul pentru joc al copilului se păstrează și la această vârstă, în pofida schimbării
priorităților în sensul trecerii în primul plan a activității școlare. Cel puțin în ciclul primar, jocul
didactic rămâne o importantă resursă educațională. Diversele forme ale acestuia (jocuri logice și
matematice, jocuri de construcție, jocuri de rol, jocuri de mișcare) satisfac într-o măsură
accentuată necesitatea de manifestare a comportamentelor ludice ale copilului. Întrecerea și
competiția în diverse domenii devin tot mai prezente în joc. Comparația cu celălalt, întrecerea
prin demonstrarea calităților și a potențialului devin constante ale comportamentului ludic, în
pofida faptului că se pierde una dintre caracteristicile de bază ale jocului- lipsa unei finalități
clare.
La această vârstă, jocul cu prietenii și colegii este cel care îl bucură pe copil în mod
special. Aceste jocuri sunt cel mai adesea caracterizate prin reguli, care sunt o prefigurare a
comportamentului din societate cu normele, constrângerile și satisfacțiile sale. Este vârsta de
inițiere a jocurilor sportive care sunt adaptări ale sporturilor practicate de adulți la vârsta copiilor,
dar și vârsta jocurilor de societate, prilej pentru copil de a se întrece și se a se compara cu părinții
sau cu adulții din familie.
Copiii care folosesc calculatoare în activitățile de joc educațional au câștiguri
semnificativ mai mari în dezvoltare în comparație cu cei care nu folosesc calculatorul. Aceste
câștiguri se manifestă în zona inteligenței, aptitudinilor nonverbale, a cunoștințelor structurale, a
memoriei pe termen lung, a dexterității manuale, a abilităților verbale, a rezolvării de probleme, a
abstractizării și a abilităților conceptuale. Beneficiile folosirii jocurilor educaționale pe calculator
variază în funcție de experiența copilului în utilizarea acestuia. Câștigurile potențiale pentru

4
copiii din ciclul primar sunt enorme: abilități motorii și gândire matematică îmbunătățite,
creșterea nivelului creativității, scoruri mai mari la testele de gândire critică și rezolvare de
probleme. Acești copii au demonstrat o creștere a nivelurilor de comunicare și de cooperare și au
dezvoltat atitudini pozitive față de învățare.
Facilitarea învățării este o caracteristică importantă a jocului. Prin joc, copilul învață mai
ușor mai rapid, fără efort, reținând un volum mai important de informații și cunoștințe,
contribuind la dezvoltarea de abilități și priceperi. Utilizând jocul în procesul de predare-învățare
îmbină utilul cu plăcutul, activitatea didactică devine mai atractivă și se pliază pe trebuințele și
interesele copilului. În învățământul preprimar, jocul didactic se poate organiza cu succes la
toate disciplinele școlare, în orice moment al lecției. Pentru a deveni joc, o activitate didactică
trebuie proiectată astfel încât să includă elemente ludice: explorarea, surpriza, așteptarea,
ghicirea, întrecerea. (Stan, 2016, p.98-99)

Relația dintre joc și învățare

H. Wallon apreciază jocul ca o activitate de preînvățare. Treptat în cadrul activității de


joc a preșcolarilor, începe să constituie și învățarea, care în etapa următoare va deveni activitatea
dominantă. Învățarea nu apare direct și în mod spontan din joc, ci este introdusă în mod special
de cadrul didactic ca o nouă treaptă în evoluția activității infantile. Învățarea este indisolubil
legată de joc. Treptat, elementele de joc încep să cedeze tot mai mult locul elementelor de
învățare.
La vârsta școlară, învățarea este predominantă de activitate. Jocul este subordonat
învățării exercitând o influență deosebită asupra dezvoltării psihice a copilului. La vârsta
preșcolară, jocul este o formă accesibilă de învățare activă, participativă. Corelația dintre joc și
învățare este condiționată de nivelul general de dezvoltare psihică a copiilor. Prin îmbinarea
elementelor de învățare cu cele de joc, copilul își însușește unele cunoștințe și face primii pași în
direcția formării deprinderilor de muncă intelectuală.
Învățarea ca fenomen complex, dinamic, multilateral are un conținut bogat și o sferă largă
de cuprindere: formarea priceperilor, însușirea unor cunoștințe, formarea motivației, atitudinilor,
sentimentelor și a voinței. Astfel, în procesul de învățare este antrenat întreg psihicul și toate
funcțiile. Învățarea este privită ca un proces destinat achiziționării unei experiențe noi, formării

5
unor capacități și deprinderi care să permită individului rezolvarea unor situații problematice sau
optimizarea relațiilor cu lumea înconjurătoare.
O modalitate de învățare o constituie jocul pentru că răspunde particularităților de vârstă
ale școlarilor mici și pentru că elementul distractiv pe care-l conține stimulează interesul și
curiozitatea școlarilor. Învățarea bazată pe joc este eficientă numai dacă este concepută în
corelație cu obiectivele urmărite în lecție. La fiecare joc, se impune să acordăm atenție sporită în
formularea sarcinii didactice, în asigurarea elementului distractiv care creează destindere și care-i
determină pe elevi să se implice în actul învățării. Jocul didactic face parte integrantă din
procesul învățării. Învățarea propriu-zisă prin joc facilitează actul de învățare, iar competiția din
activitatea de joc poate continua și în munca de învățare.
Atunci când învățarea îmbracă forma de joc, plăcerea care însoțește atmosfera de joc,
creează noi interese de participare, de activitate independentă pe baza unor interese nemijlocite.
Elementele de joc încorporate în procesul intruirii au calitatea de a stimula și de a motiva elevii,
mai ales în prima etapă a învățării. Jocul creează momente de tensiune și emoții. Dorința de a
câștiga, întrecerea motivează copiii la o activitate intensă, rapidă și plăcută. Datorită elementului
de atractivitate, elevii nu simt efortul depus în învățare. În jocul didactic predomină învățarea și
nu distracția. Jocul declanșează momente de bună dispoziție, se încheie cu aprecieri colective sau
individuale privind modul de realizare a sarcinii de învățare propusă. Prin joc, copilul trece lent,
recreativ spre activitatea intelectuală a elevilor.
În grădiniță, jocul reprezintă modalitatea cea mai importantă prin care copilul primește
informații, iar învățarea este considerată drept impuls principal al dezvoltării inteligenței.
Programa școlară creează premisele unui parcurs educațional flexibil, adaptat atât la
particularitățile de vârstă, precum și intereselor și nevoile individuale ale școlarilor mici, astfel
încât asigură reușita debutului școlarității la șase ani. Sunt puse în valoare obiective de ordin
atitudinal datorită potențialului interactiv și motivant pe care îl asigură, sprijinind nevoile
emoționale, de adaptare și relaționare specifice acestei vârste. Raportul joc-învățare se modifică
în favoarea învățării. Jocul cu forma sa didactică însoțește și ușurează sarcinile învățării, asigură
realizarea continuității grădiniță-școală, facilitând adaptarea copilului la activitatea școlară.
Adaptarea la noile condiții în cadrul școlii aduce în viața copilului aspecte noi pe plan
intelectual, afectiv, social. Dacă treapta anteșcolară se caracterizează prin joc, etapa școlară pune
învățarea în centrul activității copilului. Spre deosebire de joc, care este o activitate liber

6
acceptată ce produce satisfacții, învățarea ca formă a muncii este o activitate impusă din afară,
care se efectuează într-un ritm susținut, solicită eforturi și urmărește scopuri pe care copilul nu le
înțelege la început
Și jocul didactic și învățarea solicită efort din partea copilului. Sunt jocuri care antrenează
copilul până la epuizare, după cum unele activități de tip școlar solicită în prea mică măsură
efortul copilului. Oricât ar fi de epuizante unele jocuri din punctul de vedere al consumului
energetic, nu se răsfrâng negativ asupra personalității copilului, după cum unele activități școlare
cu un consum energetic redus devin obositoare, epuizante, cu un coeficient mare de solicitare
psihică.
Solicitarea psihică și efortul pe care învățarea școlară le presupune trebuie integrate
într-un ansamblu psihosocial concret, în care se intersectează factorii de personalitate cu cel al
mediului în care este integrat copilul. Efortul pe care trebuie să îl depună copilul este un răspuns
la solicitările externe și este o expresie a atitudinii sale subiective față de aceste solicitări.
Saltul de la efortul în joc la efortul în învățare se înscrie ca unul din mecanismele
psihologice ale adaptării active ale copilului la solicitările tot mai accentuate ce le impune
activitatea de învățare. Jocul îmbinat cu elemente de muncă constituie o formă de realizare a unei
atitudini corecte față de muncă atât în procesul de învățare cât și în afara lui. În învățământul
primar se realizează o îmbinare armonioasă între activitatea de învățare și joc, sub directa
îndrumare a învățătorului.
Prin folosirea jocului didactic le stimulăm elevilor efortul susținut și-i determinăm să
lucreze cu plăcere, cu interes, atât în oră cât și în afara ei. Are un efect educativ evident: cultivă
încrederea în forțele proprii, spiritul de răspundere, de colaborare, dezvoltă imaginația, gândirea
și atenția. (Romănescu, 2012, p.15-16)

Bibliografie:
1) Romănescu, C. (2012). Jocul didactic în învățământul primar. Bacău: Editura Cadrelor
Didactice.
2) Stan, L. (2016). Educația timpurie: probleme și soluții. Iași: Editura Polirom.

7
Realizarea și dezvoltarea competențelor,
aptitudinilor și atitudinilor prin joc

Beneficiile jocului pentru copii


Jocul este modalitatea prin care copilul se manifestă în raport cu lumea, este modalitatea
naturală prin care el exprimă ceea ce gândește, simte sau trăiește la un moment dat. În același
timp, este metoda pe care copilul o folosește pentru a înțelege lumea, pentru a înțelege trecutul și
pentru a se pregăti pentru viitor. Jocul este limbajul universal al copilăriei, este o sursă de plăcere
prin care copilul se eliberează de realitatea constrângătoare având libertatea de reflectare şi
transformare în manieră personală a acesteia.
„Jocul este singura atmosferă în care fiinţa sa psihologică poate să respire şi în consecinţă
poate să acţioneze. A ne întreba de ce se joacă copilul înseamnă a ne întreba de ce este copil, nu
ne putem imagina copilăria fără râsetele şi jocurile sale”, spune Eduard Clapared în Psihologia
copilului şi pedagogia experimentală.
În același timp, jocul antrenează posibilitățile fizice, intelectuale, lingvistice și psihice ale
copilului, contribuind la conștientizarea sinelui și la formarea eu-lui. Astfel, putem spune că
jocul influențează cele patru domenii de dezvoltare precizate în cartea Developmentally
Appropriate Practice in Early Childhood Programs (Copple & Bredekamp 2009):
 fizic
 cognitiv
 lingvistic și de alfabetizare
 social și emoțional.
Cele patru domenii de dezvoltare nu funcționează izolat, ci dezvoltarea unui domeniu le
influențează pe celelalte trei. În acest sens, vorbim despre o abordare integrată a dezvoltării
copilului, în care este inclusă și componenta spirituală. Astfel, educatorul trebuie să țină cont de
această perspectivă integrativă asupra dezvoltării umane în momentul conceperii jocului.

Dezvoltarea fizică
În ceea ce privește dezvoltarea fizică a copilului, jocul permite executarea frecventă a
acțiunilor complicate și îl ajută pe copil să-și îmbunătățească modul de conștientizare a corpului,
spațiului și direcției. Implicându-se într-o varietate mare de experiențe de mișcare în contexte de

8
joc activ, atât de natură motrică generală, cât și specială, copiii adună o cantitate mare de
informații pe care să-și bazeze percepțiile despre ei înșiși și despre lume (Nell & Drew 2016, p.
53). Astfel sunt jocurile:„Să ne cunoaştem corpul”, „Arată ce spun eu”, „Atenţie, să nu greşeşti”.
Pentru dobândirea şi dezvoltarea capacităţilor de orientare, organizare şi structurare
spaţio-temporală, se pot iniţia jocurile didactice: „Unde ai găsit obiectul ?”, „Spune unde te-ai
aşezat?” sau „Ghiceşte ce s-a schimbat în imagine”. Prin aceste jocuri copiii sunt solicitaţi să
precizeze poziţiile şi relaţiile spaţiale dintre obiecte sau plasarea propriului corp în raport cu
repere stabilite.
Jocurile didactice pot îmbrăca forma unor jocuri de mişcare cu reguli: parcurgerea unor
trasee („Cursa cailor”, „Drumul lui Moş Crăciun”), sub formă de concurs între echipe, jocuri
sportive („Ocheşte ţinta”, „Micii baschetbalişti”) sau jocuri concurs, în care copiii îndeplinesc
rolul unor personaje (Dacii şi romanii). Aceste jocuri de mişcare contribuie la dezvoltarea
atenţiei şi capacităţii de orientare (copiii trebuie să urmărească diferite semnale: de pornire, de
schimbare a direcţiei, întoarcere, de oprire). Încercând să ţină minte regulile jocului şi indicaţiile
educatorului, copiii îşi dezvoltă memoria.
Prin jocul didactic, copiii sunt puşi în situaţia de a găsi soluţii noi, originale de rezolvare
a sarcinilor, în vederea rezultatului final, pentru câştigarea concursului, dezvoltându-şi, astfel,
imaginaţia, capacitatea de inventivitate. Jocul de mişcare contribuie şi la exersarea unor
automatisme, mişcări, acţiuni simple, prin imitarea unor activităţi reale („Excursioniştii”,
„Trecem puntea”).

Dezvoltarea cognitivă
Dezvoltarea cognitivă a copilului este asigurată prin intermediului jocului. Acesta
contribuie la crearea și întărirea conexiunilor neuronale. Brown și Vaughan (2009, p.40) prezintă
pe scurt importanța jocului pentru dezvoltarea creierului: „Ce face jocul? Adevărul este că jocul
pare a fi una dintre cele mai dezvoltate metode inventate de natură pentru a permite autocrearea
unui creier complex”.
De asemenea, jocul are un rol stimulativ asupra inteligenței definită de Howard Gardener
ca „potențialul biofiziologic de a prelucra informații, care poate fi activat într-un mediu cultural
pentru a rezolva probleme sau a crea produse cu valoare culturală”. Acesta observă cum creierul
este un instrument ce caută tipare și îl numește „minte sintetizatoare”. Când copiii se joacă,

9
creierul le este angajat în numeroase procese care caută tipare, procese care construiesc,
organizează și sintetizează cunoștințele. Aceste procese includ: sortarea, ordonarea, clasificarea,
numărarea, stabilirea de tipare, măsurarea, rezolvarea de probleme, organizarea, compararea,
descrierea, narațiunea, prognozarea, întrebările, simbolizarea, crearea, construirea, invenția,
luarea de decizii, explicarea, cartografierea, colaborarea, experimentarea, imaginația. Numeroase
școli se concentrează pe gândirea lineară și secvențială a copiilor. Într-un curriculum care
integrează și valorizează arta și jocul creativ va fi stimulată gândirea cognitivă. Aceasta produce
o focalizare echilibrată pe dezvoltarea intelectuală, respectiv pe cea creativă a copiilor,
permițându-le să gândească în moduri diferite (Nell & Drew 2016, pp. 54-55).
Piaget definește inteligența ca fiind capacitatea individului de a face față unei lumi
externe, în permanentă schimbare, prin manipulare și reorganizare. Dezvoltarea cognitivă a
copiilor se produce atunci când aceștia acționează asupra lumii, observă, o imită și când o
interpretează, jocul oferind contextul în care ei pot învăța să se adapteze la mediu și la contextul
cultural. Procesul de adaptare presupune asimilarea noilor informații și includerea lor în ceea ce
știu deja despre lume și acomodarea între vechile cunoștințe și a celor noi. Jocul le oferă copiilor
un context sigur în care ei pot încerca lucruri noi, încurajându-le flexibilitatea în modurile de
cunoaștere și existență.
Legătura dintre joc și rezolvarea de probleme este un element fundamental în dezvoltarea
timpurie a copiilor. Jocul constructiv și predarea bazată pe cercetare și pe activități în cadrul
activităților din educația timpurie se bazează pe curiozitatea înnăscută a copiilor și pe
satisfacerea nevoii de noutate a acestora. Atunci când copiii sunt implicați în învățare în mod
activ, ei își amintesc informațiile mai bine decât atunci când acestea le sunt oferite de-a gata.
Copiii își construiesc cnoștințele printr-un proces activ de interogare și rezolvare de probleme,
combinat cu experiențe practice și interacțiuni sociale directe. Acest proces activ de învățare și
de dobândire de cunoștințe se produce în timpul jocului cu materiale concrete, al jocului cu idei
și al jocului cu alte persoane (Nell & Drew 2016, p. 58).
Prin jocul utilizat în activitățile didactice, copilul face trecerea de la concret la abstract și
își devoltă capacitățile intelectuale. Acesta ajută la specializarea operațiilor gândirii: analiză,
sinteză, comparație, abstractizare și generalizare. Jocul constituie o formă de activitate instructiv-
educativă de o deosebită importanţă pentru dezvoltarea intelectuala, deoarece combinaţiile de
materiale precum şi orientarea în ansamblul caracteristicilor apărute în desfăşurarea jocului, pot

10
determina folosirea ulterioară a materialului respectiv ca instrument în rezolvarea problemelor.
Gândirea, definită ca proces psihic superior cu rol decisiv în cunoaștere, devine mai productivă
ca rezultat al creşterii gradului de flexibilitate şi mobilitate permis în cadrul jocului.
Există o serie de jocuri ca şahul, dominoul, moara etc., în care se exersează direct
capacitatea rezolutivă şi imaginaţia şcolarilor mici. Ei trebuie să găsească soluţii, să construiască
mental ipoteze şi strategii, să manifeste o gândire flexibilă pentru a se adapta la situaţia creată de
adversar, să exerseze variantele cele mai eficace şi să fie în stare să le aplice la momentul
oportun. Pentru aceasta trebuie să persevereze şi să fie capabil să analizeze în mod critic situaţia
care l-a adus la eşec sau să-şi perfecţioneze acele soluţii care i-au creat avantaje. În felul acesta
se educă onestitatea, corectitudinea în comportare, învaţă să se autoaprecieze şi să aprecieze pe
alţii. Dacă în aşa numitele jocuri intelectuale, (şahul, dominoul) componentele inteligenţei sunt
implicate nemijlocit, există şi jocuri în care acestea sunt întrevăzute mai ales prin soluţia finală a
jocului. Fără îndoială în toate jocurile intervin şi se exersează elementele creative, mobilitatea,
flexibilitatea, comprehensiunea gândirii, capacitatea de imaginare a unor soluţii, aplicarea în
practică a acelora care au fost memorate şi care şi-au dovedit eficienţa.
Jocurile logico-matematice facilitează dezvoltarea gândirii. Situaţiile problematice puse
în faţa copilului prin jocurile logice le solicită un efort de gândire, exersând capacitatea de a
aplica în practică cunoştinţele matematice acumulate anterior. Ele supun gândirea la un
antrenament sistematic, asigurând o valoare operaţională cunoştinţelor. În desfăşurarea jocurilor
logico-matematice pot fi urmărite principii care să contribuie la sporirea unor valori formative:
copilul să mediteze asupra unei situaţii create, să-şi confrunte opiniile sale cu ale colegilor, să
verifice variantele şi să-şi caracterizeze unele greşeli. Elevii trebuie orientaţi spre a-şi ordona
cunoştinţele dobîndite, spre a le formula corect, spre a crea şi a propune noi soluţii. Parcurgând
drumul de la concret la abstract şi de la abstract la concret în formarea noţiunilor matematice,
efectuând zilnic calcule cu diferite numere, pătrunzând în esenţa fiecărei probleme pentru a
stabili corelaţia dintre mărimile cunoscute şi cea căutată, procesele psihice ale copilului,
operaţiile gândirii lui sunt stimulate printr-o activitate din ce în ce mai vie, mai încordată
(Cemortan, 2008, p. 68, 71).

11
Dezvoltarea lingvistică și alfabetizarea
Jocul are un rol fundamental în dezvoltarea lingvistică și alfabetizarea copiilor. Deși
acesta este văzut de multe ori ca o pierdere a timpului în școală, jocul oferă un context fără
riscuri, în care copiii pot să-și exerseze și să-și pună la încercare competențele de vorbire și
scriere, dar și să aplice alte cunoștințe generale. Jocul presupune interacțiune socială prin care
copiii exersează comunicarea prin gesturi, dialoguri, dezbateri și alte forme de comunicare
verbală și nonverbală. Astfel ei conștientizează că sensul unei conversații poate fi dat de
intonație și inflexiuni vocale. Modificarea vocii, a intonației, a volumului, ritmului sau a tonului
le permite copiilor să mențină un anumit rol asumat în joc: de personaj negativ, de supererou, de
mamă, bebeluș sau de animal. În cadrul jocului, copiii se folosesc adesea de suporturi scrise –
cărți, felicitări, table –, fapt ce contribuie la dezvoltarea competențelor de scris și citit, precum și
la formarea nevoii de a folosi limba scrisă. Prin jocul bazat pe comunicare, copiii își asumă
anumite roluri sociale, învățând să interacționeze cu celălalt, să îl asculte și să se facă înțeles.

Dezvoltarea socială și afectivă


Dezvoltarea socială și afectivă include patru componente: autoreglarea și
autoconștientizarea emoțională; cunoașterea și înțelegerea sociale; competențele sociale și
tendințele sociale. Jocul oferă un context perfect în care copiii să își dezvolte competențele
sociale și emoționale. Prin interacțiunile din cadrul jocului sociodramatic, copiii învață să își
controleze comportamentul datorită motivației intrinseci puternice de a rămâne în joc (Nell &
Drew 2016, p. 62). Recunoașterea și stăpânirea emoțiilor, dezvoltarea sentimentelor de grijă și
protecție față de alții, stabilirea unor relații pozitive, luarea de decizii responsabile și controlarea
situațiilor dificile din punct de vedere decizional și etic le permit copiilor să se calmeze atunci
când sunt furioși, să își facă prieteni, să rezolve conflictele într-un mod respectuos. Dezvoltarea
inteligenței emoționale îi va oferi copilului stabilitate pentru tot restul vieții, învățând prin joc să-
și stăpânească supărarea, să se calmeze, să se consoleze sau să fie empatic.
Prin urmare, în sălile de clasă, copiii ar trebui să perceapă aspectele emoționale,
comportamentale și spirituale ale vieții ca pe un întreg și să învețe să-și folosească mintea și să-și
descopere punctele tari și interesele, și, totodată, să conviețuiască cu alții. Prin experiențele de
joc, copiii învață să înțeleagă lumea în numeroase feluri, obținând astfel o înțelegere mai
profundă și mai robustă.

12
Stimularea creativității prin joc
Creativitatea joacă un rol important în educație privită ca proces ce vizează dezvoltarea
abilităților de gândire și pregătirea pentru o viață plină de succes. Educația se bazează pe
gândirea creativă a profesorilor și a elevilor, conducând la un mediu în care rezolvarea de
probleme e apreciată, practicată și considerată ca fiind necesară pentru a răspunde provocărilor
prezente și viitoare. Pentru ca actul educațional să fie unul de succes este nevoie de o încurajare a
creativității elevilor, de înlăturarea acelor bariere care stau împotriva actului creator al copiilor.
Jocul didactic poate constitui un mediu care îi încurajează pe copii să gândească diferite
soluții, să își asume riscuri și să-și dezvolte abilități înainte de a le folosi într-un context în care
pot apărea și urmări nedorite. Jocurile didactice cuprind sarcini didactice care contribuie la
modificarea creatoare a deprinderilor şi cunoştinţelor achiziţionate, la realizarea transferurilor
între acestea, la dobândirea prin mijloace proprii de noi cunoştinţe. Ele angajează întreaga
personalitate a copilului constituind adevărate mijloace de evidenţiere a capacităţilor creatoare,
dar şi metode de stimulare a potenţialului creativ al copilului, referindu-se la creativitatea de tip
şcolar, manifestată de elev în procesul de învăţământ, dar care pregăteşte şi anticipează creaţiile
pe diferite coordonate.
Jocul este acea modalitate ce le permite copiilor să învețe creativ și să gândească creativ.
Acesta își dovedește eficiența prin faptul că este atractiv pentru copii, indiferent de nivelul de
școlarizare, punând în valoare și antrenând capacitățile creatoare ale acestora.
Jocurile didactice permit o abordare interdisciplinară a noțiunilor determinând formarea
potențialului creativ și o creștere a randamentului școlar al elevilor. În activitatea de instruire,
jocul didactic generează atractivitate, plăcere, destindere, satisfăcând o trebuință interioară. Prin
intermediul jocului elevii devin mai volubili ieșind din tiparele rigide ale unei activități impuse,
sunt activi și curajoși, își înving timiditatea și învață de plăcere. El imprimă activității didactice
un caracter dinamic și atrăgător, induce o stare de bucurie și destindere care previne monotonia și
oboseala și fortifică energiile intelectuale și fizice ale elevilor. Astfel, învățarea creativă prin joc
implică dezvoltarea strategiilor euristice și construirea comportamentului creator al elevilor prin:
stimularea curiozității intelectuale a elevilor, promovarea gândirii divergente și a imaginației
creatoare; activizarea inteligenței creatoare; stimularea capacității de asociație și invenție, de a
stabili raporturi noi, de a combina și restructura, de a interpreta și redefini din perspective noi;

13
dezvoltarea spiritului de observație, a atitudinii interogative și nu în ultimul rând trezirea
motivației creatoare (Comănescu, 2015, p. 5).
Antrenarea creativității va avea efecte pozitive și asupra altor capacități ale copiilor. Ei
vor fi puși în poziția de a propune soluții, de a le analiza și de a alege pe cea mai potrivită, de a
identifica anumite consecințe, de a interpreta și evalua experiențe, fenomene, situații. În același
timp, în cadrul activităților pe echipe, se urmărește modul în care elevii sau preșcolarii
interacționează, comunică și cooperează, împărtășindu-și reciproc din energia lor creatoare. Prin
creativitate, ei se autodescoperă și reușesc să proceseze emoțiile.
Joan Erikson susține că pentru a se antrena în procesul creator indivizii trebuie să își
dezvolte un simț al ludicului. Însăși natura acestui ludic atrage experimentarea, descoperirea,
atenția concentrată și absorția totală în experiență (apud Nell & Drew, 2016, p. 68). În același
timp, pentru ca experiența creativă să își atingă scopul, trebuie ca elevii să se simtă liberi în
alegerea lor, să se descătușeze de rigori într-un joc al descoperirilor. Educatorii trebuie să le
ofere elevilor posibilități și experiențe variate care să le permită să își exprime creativitatea.
Prin urmare, jocul eliberează mintea dincolo de rigori și bariere, permițându-i individului
să dea frâu puterii sale creatoare. Copilul, încă de la vârstă mică, este familiarizat cu lumea
fantasticului expusă în povești, conștientizând astfel că limita imaginarului depășește granițele
realității înconjurătoare. De multe ori, în jocul său, se trenspune în acea lume imaginară, luptând
cu personaje fantastice, călărind pe cai zburători sau având puteri magice. Educatorul se va folosi
de această forță a imaginației sale, oferindu-i în cadrul activităților de învățare diferite roluri,
punându-l în situații diferite, pentru care el va găsi soluții și va învăța să-și controleze emoțiile
într-un mod creativ. Jocul creativ nu trebuie abandonat în mediul școlar, ci, cunoscând
beneficiile acestuia în dezvoltarea personalității umane, învățătorul sau profesorul va continua să
îi ofere elevii ocazii de joc. Lăsându-se purtați de reveria jocului, ei își vor dezvolta capacitatea
de creație și de exprimare.

Prin urmare, beneficiile jocului în cadrul actului educațional sunt multiple cu efecte
asupra întregii personalități a copilului. Jocul constituie forma cea mai plăcută prin care copilul
ajunge la o înțelegere și cunoaștere adecvată a lumii înconjurătoare, dar și a sinelui în raport cu
aceasta. Prin joc, el stabilește relații cu ceilalți, cooperează și empatizează cu aceștia.

14
Jocul este cea mai eficientă formă de activitate în ceea ce privește dezvoltarea elevului în
raport cu celelalte forme de activitate prin care se poate desfășura întregul proces instructiv-
educativ din școală. El crează condițiile prielnice pentru maturizarea fizică și intelectuală a
elevului necesară desfășurării activităților școlare și reușește să amplifice în mod creator la elevi
o întreagă gamă de procese și de fenomene de natură cognitivă, afectivă și volițională.
Jocul se afirmă ca un ansamblu de acte fizice, intelectuale și morale făcute în scopul
obținerii unui comportament independent al elevilor, stimulând participarea activă și efectivă a
fiecăruia. Nu trebuie însă uitat nici caracterul colectiv al jocului, care duce la întărirea
colectivului de elevi și îi învață pe aceștia să-și desfășoare activitatea într-un grup, să aibă o
anumită disciplină și să accepte părerile și dorințele celorlalți.

Bibliografie:
1. Cemortan, S. (coordonator) (2008). Educația copiilor pentru jocuri. Chișinău: Ed. Stelart;
2. Comănescu, A. (2015). „Rolul interdisciplinarității și al jocului didactic în dezvoltarea
creativității școlarului mic” în Revista Educrates.
http://educrates.ro/sites/default/files/uploads/RevistaEducrates_nr._4.pdf , data accesării:
13.04.2018;
3. Nell, M. & Drew, W. (2016). De la joc la învățare. Cum folosim jocul didactic în educația
timpurie. București: Ed. Trei.

15