Predica la Sfintii Împărați Constantin și Elena

Iubiti credincioși,
In sinaxarele noastre sunt trecuti, pentru ziua de 21 mai, doi sfinti, si anume Sfintii
Imparati Constantin si maica sa Elena, pe care Biserica îi socoteste ”intocmai cu Apostolii„ ,
acestia fiind de neam roman. Tatal sau, imparatul Constantin Chlor imparatea peste Galia si
Insulele britanice. Dupa moartea sa a lasat urmas la domnie pe fiul sau, fericitul Constantin,
ajutat de credinciosa lui maica, Sfanta Elena.

Sfintii pe care ii praznuim astazi nu fac parte dintre sfintii pe care i-am pomenit, caci
n-au fost nici martiri, nici binevestitori ai lui Hristos prin viu grai sau prin scris si nu s-au
invrednicit de harul facerii de minuni. Dar, cu toate acestea, Biserica le acorda o atentie
speciala, socotindu-i mai presus decat alti sfinti. Carui fapt se datoreaza aceasta cinstire
deosebita? O sumara cercetare a vietii si faptelor - inclusiv a conjuncturii social-politice in
care au trait – ne va convinge pe deplin ca aceasta cinstire pe care le-a acordat-o inca Biserica
primara este pe deplin meritata.

Imparatul Constantin Cel Mare, care, desi pagan, s-a aratat ingaduitor fata de crestini.
La moartea tatalui sau, Constantin a fost proclamat de armata ca imparat. In dorinta de a
reface unitatea Imperiului roman, Constantin a pornit un razboi impotriva celorlati, incat, in
cele din urma din anul 324 a ramas singurul carmuitor al a statului roman pana la moarte, in
anul 337. Scriitorul bisericesc Lactantiu si episcopul Eusebiu din Cezareea, care au trait in
preajma imparatului, relateaza ca in noaptea dinaintea luptei cu imparatul Maxentiu, in anul
312, Lui Constantin i s-a aratat in vis o cruce deasupra soarelui, cu inscriptia: ”Prin acest
semn vei invinge„. Drept aceea, dimineata a poruncit ca pe steagurile si scuturile soldatilor sa
fie inscrise initialele lui Hristos si semnul crucii. Si in adevar, armata mult mai numeroasa si
lui Maxentiu a fost infranta la podul Milvius din Roma, iar el s-a inecat in raul Tibru.

Dupa aceasta lupta, sau, mai bine spus, dupa acest semn dumnezeiesc, atitudinea lui
Constantin fata de crestini s-a schimbat cu totul. Constient de valoarea crestinismului, dar si
de decadenta paganismului, indrumat si de mama sa, binecredincioasa Elena, in anul 313,
Constantin cel Mare, in intelegere cu co-imparatul Liciniu, a dat un cunoscut Edict in orasul
Medolanum (azi Milano) prin care decreta libertatea de constiinta pentru toti cetatenii
imperiului. In felul acesta, au incetat persecutiile dezlantuite de imparatii romani impotriva
crestinilor, care facusera atatea jertfe omenesti in decursul aproximativ a trei veacuri. Locul
diferitelor religii pagane era luat acum de noua credinta adusa de Mantuitorul Iisus Hristos. In
locul urii se instaura iubirea generala, indiferent de neam sau de starea sociala; in locul
razbunarii, iertarea; in locul dezbinarii si al vrajbei, buna intelegere si pacea. Se inaugura
astfel o etapa noua in istorie, cu urmari binefacatoare pentru intrega omenire.

Imparatul Constantin, spre deosebire de precursorii sai persecutori, devine

protectorul lor. In felul acesta, roma pagana era inlocuita cu o noua capitala, crestina,
inaugurata in mod oficial la 11 mai din anul 330. Locul templelor pagane din roma veche era
luat de biserici crestine, in locul vulturului roman se ridica acum crucea lui Hristos. In anul
325 impartul Constantin a convocat primul Sinod ecumenic, adica o adunare a tuturor
ierarhilor Bisericii de atunci, in care au invatat invatatura gresita a lui Arie, formuland primele
sapte articole din „Simbolul de credinta”, stabilindu-se invatatura despre dumnezeirea Fiului
si care mai tarziu a fost completat cu alte cinci articole, la Sinodul al doilea ecumenic. In felul
acesta, dupa ce daduse libertate crestinismului, acum imparatul si-a castigat alt merit,
asigurand unitatea Bisericii.

Imparatul a realizat asemenea lucruri in folosul Bisericii, datorita mamei sale, un

adevarat model de femeie crestina. Sfanta Elena a avut o influenta covarsitoare aspura fiului
ei, sadind in inima lui dragostea fata de Dumnezeu si de oameni. Aceasta a fost cea care a fost
sa caute la Ierusalim crucea pe care fusese rastignit Mantuitorul, fiind descoperita in chip
minunat in pamantul de pe Golgota, prin vindecarea unei bolnave care s-a atins de ea.

Iubiti credinciosi,

Mare este sarbatoarea de astazi, caci astazi cinstim pe apostolii crestinismului din
secolul IV. Prin ei a dobandit libertate Biserica intemeiata de Hristos, prin ei Duhul Sfant a
extins Biserica si a intarit Ortodoxia in lume. Se cuvine sa cinstim cu cuvinte de lauda pe
Sfintii Imparati Constantin si Elena si sa inaltam rugaciuni de multumire lui Dumnezeu pentru
tot ce au facut ei in lume. Iata ca avem in tara multe biserici cu hramul lor si in mai toate
familiile nostre sunt crestini si crestine care le poarta numele, aratand de cata cinste se bucura
in tara nostra. Sa fim recunoscatori Bisericii ca ne-a pastrat nestricata si neamestecata traditia
apostolica, care impotriva tuturor impedimentelor vechi si noi, tine falnic stindarul
Ortodoxiei.De intamplarile acelea un lung trecut ne desparte.

Se pune intrebare: Întamplarile dintr-o vechime asa de adanca, mai au vreo

insemnatate pentru cei din secolul XXI? Noi traim din mostenirea pe care ne-au daruit-o
strabunii pe care ii praznuim. Noi suntem tari si biruitori pentru ca sorbim din izvorul care
adapa cu apele sale crestinatatea: crezul niceean. La fiecare litughie noi repetam maruria
parintilor de la Niceea: „Cred intru unul Dumnezeu....”. Sa nu uitam apoi ca daca ei au trait
intr-o lume pagana, noi, cei de azi, traim intr-o lume „repaganizata” din cauza
indiferentismului religios care domneste peste tot, din cauza atitudinii de ostilitate fata de
Biserica a multor semeni dintre noi, urmare a propagandei ateiste care a distrus constiintele
aproape o jumatate de veac. Daca Biserica din timpl imparatului Constantin a avut de
infruntat erezia lui Arie, Bisrica de azi se confrunta cu atatea erezii noic care vor sa predice
invataturi noi, necunoscute Bisericii si neamului nostru.

Cand era la Cina cea de Taina, cand isi lua ramas bun de la ucenicii Sai, Mantuitorul s-
a rugat Tatalui ceresc si a zis: „Parinte Sfinte, pazeste-i in numele Tau pe cei pe care Mi i-ai
dat, ca sa fie una precum suntem noi” (Ioan 17, 11). Acesta rugaciune desprinsa din Sfanta
Evanghelie de astazi constituie pentru Biserica un program. Trebuie sa refaca unitatea
crestinatatii in duhul dragostei si al pacii, sa nu mai fie dezbinare si ura intre frati, ci toti sa
alcatuisca un singur trup, al caruie cap sa fie Hristos. Privind mai adanc, trebuie sa vedem
lucrarea Duhului Sfant, care inn chip tainic isi marturiseste prezenta in lume.

Sa pasim inaite pe drumul acesta de lumina. Sa-l rugam pe Dumnezeu sa ne ajue sa

vedem fericita zi cand si ceilalti fii rataciti de la sanul Bisericii Ortodoxe sa se intoarca la
adevar, la staulul mantuirii, avand „un Domn, o credinta, un botez” (Efes. 4,5).

Atunci izbanda pacii in lume va fi deplina, Sfintii Constantin si Elena se vor bucura in
ceruri, iar idealul pe care Hristos L-a asezat Bisericii Sale se va implini: „o turma si un
pastor”

Amin!

Bibliografie:

GORDON, Vasile Pr. Prof. , Vademecum Omiletic 100 de schite pentru predici, ed.
Editura Renasterea.

PACURARIU, Mircea Pr. Prof. Dr. , Predici, ed. Editura Institului Biblic si de Misiune
al Bisericii Ortodoxe Romane.

SLEVOACA, Stefan Pr. Dr. , Predici la Duminici si Sarbatori, Editura Institului Biblic
si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane.

ILIE, Cleopa Arhim., Predici la praznice împărătești și la sfinții de peste an, ed.
Mănăstirea Sihăstria, s.l., 2010