Sunteți pe pagina 1din 106

CUPRINS

INTRODUCERE.............................................................................................................................3

I. CONCEPTUL DE ŞOMAJ.......................................................................................................4
1.1 Conţinutul conceptului de şomaj.....................................................................................4
1.2 Teorii economice despre şomaj............................................................................................10
1.3 Aspecte caracteristice ale şomajului....................................................................................16
1.3.1 Nivelul şomajului..........................................................................................................16
1.3.2 Intensitatea şomajului...................................................................................................18
1.3.3 Durata şomajului...........................................................................................................19
1.3.3 Structura şomajului.......................................................................................................21
1.4 Cauze şi forme de manifestare ale şomajului......................................................................23
1.4.1 Cauze ale şomajului......................................................................................................23
1.4.2 Formele şomajului.......................................................................................................24
1.5. Efectele şomajului si măsuri pentru diminuarea lui...........................................................32
1.5.1 Efectele şomajului........................................................................................................32
1.5.2 Măsuri pentru diminuarea şomajului...........................................................................33
1.6 Costurile şomajului. Legea lui Okun...................................................................................36
1.7 Relaţia inflaţie-şomaj...........................................................................................................38

II. OCUPAREA COMPLETĂ A FORŢEI DE MUNCĂ.........................................................41


2.1 Rata naturală a şomajului.....................................................................................................41
2.2 Frecvenţa şomajului.............................................................................................................43
2.3 Estimări ale ratei naturale a şomajului.................................................................................43
2.4 Priorităţile politicii de ocupare a forţei de muncă...............................................................46
2.4.1 Aspecte strategice.........................................................................................................46
2.4.2 Salarii, impozite şi prestaţii..........................................................................................48
2.4.3 Politici active pentru piaţa muncii şi sistemul public de ocupare.................................50
2.5 Rolul Agenţiei Naţionale a Ocupării Forţei de Muncă în diminuarea
şomajului................................................................................................................................53

III. POLITICI DE COMBATERE A ŞOMAJULUI...............................................................56

1
3.1 Măsuri de diminuare a şomajului........................................................................................56
3.1.1 Piaţa muncii..................................................................................................................60
3.1.2 Informarea şi consilierea profesională..........................................................................61
3.1.3 Cursuri de calificare si recalificare...............................................................................61
3.1.4 Subvenţionarea locurilor de muncă..............................................................................63
3.2 Obiectivele programului de ocupare a forţei de muncă......................................................64
3.2.1 Măsuri pentru implementarea Programului de ocupare a forţei de muncă...................64
3.2.2 Măsuri pentru stimularea ocupării forţei de muncă......................................................65
3.3 Măsuri de combatere a şomajului........................................................................................68

IV. ROLUL INDEMNIZAŢIEI DE ŞOMAJ PENTRU ECHILIBRAREA PIEŢEI


MUNCII........................................................................................................................................72
4.1 Conţinutul, funcţiile şi trăsăturile pieţei forţei de muncă....................................................72
4.2 Echilibrul şi dezechilibrul pieţei muncii: ocuparea şi şomajul în teoria economică...........76
4.3 Sindicatele şi rolul lor în realizarea echilibrului în cadrul raporturilor de muncă...............81
4.4 Sistemul Asigurărilor pentru Şomaj.....................................................................................86
4.4.1 Categorii de persoane cuprinse în sistemul asigurărilor pentru şomaj........................86
4.4.2 Ajutorul sau indemnizaţia de şomaj..............................................................................88
4.4.3 Surse de constituire a bugetului asigurărilor pentru şomaj................90

V. STUDIU DE CAZ: EVOLUŢIA ŞOMAJULUI ÎNTRE ANII 2000-2008..........................91


5.1 Evoluţia şomajului în România între anii 2000-2008..........................................................91
5.2 Date statistice. Rata şomajului............................................................................................91
5.3 Comparaţie cu alte ţări.......................................................................................................102

CONCLUZII..............................................................................................................................103
BIBLIOGRAFIE........................................................................................................................105

2
INTRODUCERE

Prezenta lucrare „Şomajul şi efectele lui asupra economiei româneşti” tratează


problematica şomajului şi cea a ocupării forţei de muncă.
Şomajul este unul din fenomenele negative care se manifestă cu mare intensitate în
perioada de tranziţie. Este un fenomen inerent, întâlnit în orice economie, în ţara noastră, în
contextul transformărilor pe care le-a implicat reforma, proporţiile şomajului au atins cote
ridicate.
Lucrarea este structurată în 5 capitole din care 4 capitole teoretice şi un capitol care
studiază problematica şomajului în România între anii 2000-2008.
În prima parte a lucrării se prezintă conceptul de şomaj aşa cum apare în literatura de
specialitate,teorii ale şomajului,aspecte caracteristice ale lui,cauze şi forme de
manifestare,efectele şomajului precum şi costurile lui.
În cel de-al doilea capitol este tratată ocuparea completă a forţei de muncă cu accent
pe rata naturală a şomajului,frecvenţa lui, priorităţile politicii de ocupare a forţei de muncă
precum şi rolul Agenţiei Naţionale a Ocupării Forţei de Muncă în diminuarea
şomajului.
Al treilea capitol abordează politicile de combatere a şomajului cu
măsurile de diminuare şi combatere a şomajului contemporan.
Ultimul capitol teoretic abordează rolul indemnizaţiei de şomaj pentru echilibrarea
pieţii muncii prezentând conţinutul, funcţiile şi trăsăturile pieţei forţei de muncă, echilibre si
dezechilibre pe piaţa muncii, sindicatele şi rolul lor în realizarea echilibrului în cadrul
raporturilor de muncă şi prezintă sistemul asigurărilor pentru şomaj. Studiul de caz este realizat
pe baza datelor statistice din perioada 2000-2008 prezentând o evoluţie a şomajului înregistrat în
această perioadă in ţara noastră,rata şomajului,numărul şomerilor, evoluţia numărului
persoanelor intrate în şomaj, evoluţia numărului persoanelor încadrate în muncă precum şi o
comparaţie cu alte ţări in ceea ce priveşte rata şomajului înregistrat în această perioadă.
În ultimii ani evoluţiile înregistrate pe piaţa muncii au atins parametrii de normalitate,
ceea ce ne îndreptăţeşte să credem că şomajul a fost gestionat eficient în condiţiile evoluţiei
socio-economice din România şi devine un fenomen ţinut sub control.

3
I. CONCEPTUL DE ŞOMAJ

1.1 Conţinutul conceptului de şomaj

Din ansamblul factorilor de producţie, individul cu forţa sa de muncă ocupă cel mai
important loc. De aici, necesitatea folosirii depline şi eficiente a acestei resurse.
Ocuparea forţei de muncă în activităţile economico - sociale de piaţă reflectă modul
cum funcţionează piaţa muncii, într-o economie de piaţă, la un moment dat. Raportul dintre
cererea şi oferta de forţă de muncă determină cele două stări opuse ale pieţei muncii - ocuparea
forţei de muncă şi şomajul. Deşi creşterea economică reprezintă obiectivul economic principal al
unei naţiuni, atunci când economia intră în recesiune, şomajul devine o sursă de îngrijorare.
Problematica ocupării şi şomajului constituie o latură importantă a echilibrului macroeconomic
şi o componentă indispensabilă a politicilor macroeconomice şi sociale. Şomajul, indiferent de
cauzele ce îl determină şi formele pe care le manifestă, este perceput ca un fenomen negativ cu
implicaţii profunde în întreg sistemul economic şi social.
Şomajul este un fenomen deosebit de complex a cărui geneză a făcut obiectul unor
ample cercetări încă din secolul XIX-lea.
Dacă în legătură cu existenţa şomajului nu există nici un dubiu, definirea şi măsurarea
acestuia formează obiectul unor ample controverse. Părerile şi opiniile exprimate cu privire la
şomaj au variat în timp, deoarece şi şomajul a acoperit realităţi specifice foarte diferite.
Pentru un economist, şomajul reprezintă o subutilizare a resurselor. Indivizii apţi de
muncă şi care doresc să lucreze la nivelul existent al salariile într-o economie nu sunt utilizaţi în
mod productiv. Pentru cei aflaţi în stare de şomaj şi pentru familiile acestora, şomajul reprezintă
o perioadă de greutăţi şi de schimbări în modul de viaţă.
În termenii pieţei muncii, şomajul reprezintă excedentul ofertei faţă de cererea de
muncă. Şomerii formează suprapopulaţia relativă pentru că reprezintă un surplus de forţă de
muncă în raport cu numărul persoanelor angajate.
Dacă o persoană este în şomaj o perioadă mai mare de timp, aceasta nu va fi capabilă
să-şi finanţeze cheltuielile curente şi va fi nevoită să - şi reducă nivelul de trai atât diminuându-şi
consumul cât şi prin modificarea obiceiurilor de cumpărare.
Şomajul nu afectează doar starea materială a individului, ci şi respectul de sine cu
ample efecte de natură psihologică, multe din familiile afectate de şomaj cedează sub presiunea
acestui fenomen.

4
Fiecare grup de angajaţi este afectat distinct de şomaj. Pentru tineri, a avea o slujbă
este o precondiţie pentru dezvoltarea aptitudinilor de muncă, fie despre valori mult mai generale
precum punctualitatea şi responsabilitatea. Această categorie de angajaţi dacă sunt şomeri o
perioadă mai îndelungată de timp sunt predispuşi la alienare faţă de societate, ceea ce îi poate
conduce la atitudini antisociale.
Pentru lucrătorii între două vârste şi cei bătrâni, pierderea locului de muncă
generează probleme diferite. Chiar dacă există reglementări clare ce interzic discriminarea în
funcţie de vârstă, angajatorii ezită să angajeze persoane în vârstă datorită riscului acestora de a se
îmbolnăvi sau de a deveni incapabili să mai muncească. Chiar dacă şomerii în vârstă reuşesc să-
şi găsească de lucru, aceste locuri de muncă vor fi însoţite de regulă de un nivel mai redus al
salariilor şi de un statut inferior faţă de locurile de muncă anterioare, astfel încât aptitudinile
acestora vor fi subutilizate.
Dincolo de pierderile în plan personal, şomajul ridică probleme şi la nivelul comunităţii.
Dacă persoanele din mediul rural/urban ajung în şomaj - ca urmare a închiderii unor
firme sau ca urmare a deciziei acestora de a se muta în alte zone - toţi ceilalţi locuitori vor avea de
suferit, deoarece suma veniturilor care circulă în acea comunitate şi care permit realizarea
achiziţiilor, de la automobile la locuinţe va fi mai mică. Deoarece un număr tot mai mare de şomeri
înseamnă mai puţine persoane care plătesc taxe şi impozite, calitatea serviciilor oferite de şcoli,
biblioteci, parcuri publice, poliţie va fi serios afectată.
Cu toate că fenomenul şomaj şi-a făcut simţită prezenţa încă de la începuturile
capitalismului (sec. al XIX - lea), înţelegerea cauzelor formelor de manifestare şi a efectelor pe
care acesta le presupune a fost posibilă odată cu apariţia teoriei macroeconomice moderne.
Şomajul este un concept care s-a conturat la începutul secolului XX. Iniţial, desemna
inactivitatea proprie zilelor de sărbătoare sau nelucrătoare; englezii vorbeau despre „out of
work”. Treptat, a dobândit sensul de încetare a activităţii, adică „unemployment”.
O înrăutăţire a activităţii economice determină creşterea şomajului.
De exemplu:Şomajul ridicat din anii 1930 a fost cel care a dus la apariţia unei
discipline cunoscute acum drept macroeconomie. In timpul marii crize din anii 1930, şomajul a
crescut la aproape 20% din forţa de muncă. Deşi în anii 1950 şi 1960 era constant foarte scăzut,
în anii 1980 şi 1990 a reapărut şomajul ridicat Soluţia pe care au găsit-o economiştii pentru
şomaj în anii 1930 a fost ca guvernele să-şi crească cheltuielile sau să reducă impozitele.
Analiza cauzelor şi a potenţialilor soluţii ale şomajului este de maximă actualitate pe
agenda de azi a macroeconomiei iar fenomenul şomaj a captat din ce în ce mai mult atenţia lumii
economice, aceasta conştientizând că ocuparea forţei de muncă este o problemă de natură
economică şi destul de complexă. Importanţa noţiunii de ocupare poate fi motivată tocmai prin

5
raportarea la termenul contrar (acela de neocupare), dat fiind că neutilizarea forţei de muncă
înseamnă, după cum ştim, nu atât un element în plus pentru raportări statistice, cât mai ales
costuri sociale suplimentare.
Gradul de ocupare al forţei de muncă se calculează ca raport procentual între
populaţia ocupată în economie şi populaţia aptă să lucreze:

Goc = Poc/Pa xlOO

unde: Poc - reprezintă populaţia ocupată


Pa - numărul persoanelor apte să lucreze

Gradul de ocupare într-o economie, nivelul subocupării şi cel al şomajului ţin seama de
multiple împrejurări, dintre care menţionăm doar câteva:
- Economie este determinată de un sistem propriu de organizare ( pe care şi ea îl
influenţează la rândul său), dispunând - la un anumit moment dat de timp - de un număr limitat de
locuri de muncă (este vorba, de fapt, de conceptul de cerere de muncă, necorelat cu oferta
existentă în domeniu);
- Societatea a fost şi va rămâne, probabil, stratificată, de aici decurgând o chestiune
controversată: eterogenitatea veniturilor, care, evident, influenţează negativ şi totodată definitoriu
gradul de ocupare;
- Piaţa forţei de muncă presupune anumite premise, care, dacă nu sunt respectate,
provoacă multiple disfuncţionalităţi în întreaga activitate economică: transparenţa în privinţa
informaţiei (acces la lucru, diverse condiţii de angajare, oportunităţi), raţionalitatea; mobilitatea
forţei de muncă;
- Există şi factori care determină în mod direct mărimea şomajului: creşterea
populaţiei, progresul tehnic, sistemul de învăţământ, nivelul cultural etc.
În cadrul unei economii datorită imposibilităţii folosirii în totalitate a forţei de muncă
disponibile avem de-a face cu fenomenul ocupării incomplete (subocupare), caracteristic
situaţiilor în care oferta depăşeşte cererea pieţei, fenomen ce determină apariţia dezechilibrului
macroeconomic - şomajul.
J.M. Keynes sublimia faptul ca orice politică macroeconomică de succes trebuie să
cuprindă în mod necesar măsuri şi instrumente statale, în vederea folosirii cât mai depline a forţei de
muncă. Aceasta, întrucât economiile în sine nu mai garantau, în virtutea mecanismelor spontane
autoreglatoare, ocuparea deplină a forţei de muncă şi din acel moment, şomajul devenea, alături
de inflaţie, o stare de dezechilibru nedorită dar permanentă a economie contemporane, făcând
obiectul de studiu şi cercetare al majorităţii teoriilor macroeconomice emise.
Trebuie precizat că nu există un mod unitar de a defini conceptul de şomaj (sau
şomer) şi, ca atare, există uneori deosebiri între numărul şomerilor din aceeaşi ţară şi perioadă,
6
în funcţie de modul de definire al acestora.
În general, fenomenul şomaj este definit în literatura economică, ca fiind o stare
negativă a economiei, concretizată într-un dezechilibru structural şi funcţional al pieţei muncii,
prin care oferta de forţă de muncă este mai mare decât cererea de forţă de muncă din partea
agenţilor economici.
Cea mai cunoscută şi mai larg utilizată definiţie a şomajului este cea adoptată de
Biroul Internaţional al Muncii – organizaţie din sistemul Naţiunilor Unite – care elaborează
statistici şi analize pe problemele muncii şi, potrivit căreia, este şomer oricine are mai mult de
15 ani şi îndeplineşte concomitent următoarele condiţii:
- este apt de muncă;
- nu are loc de muncă;
- este disponibil pentru o muncă salariată;
- caută un loc de muncă.
În România, legea nr.76/2002 stabileşte că este considerat şomer persoana care este
în vârstă de minimum 16 ani, nu are venituri sau nu realizează venituri mai mici decât indemnizaţia
de şomaj, este disponibilă pentru muncă şi este înregistrată la Agenţia Naţională pentru Ocuparea
Forţei de Muncă sau la alt furnizor de servicii de ocupare.
În rândul şomerilor se cuprind persoanele care şi-au pierdut locul de muncă, care nu
găsesc un loc de muncă adecvat propriilor cerinţe.
În termenii pieţei muncii, şomajul este un fenomen macroeconomic, opus ocupării,
reprezentând un surplus de populaţie activă faţă de aceea care poate fi angajată în condiţii de
rentabilitate, impuse de piaţă.
Deoarece fenomenul de şomaj este greu de definit teoria economică foloseşte o serie
de instrumente şi noţiuni ajutătoare, o importanţă deosebită având structura populaţiei.
Cererea de muncă (oferta de locuri de muncă) reprezintă ansamblul numărului de
ore de muncă şi, corespunzător, a personalului de o calificare şi pregătire adecvate necesare
pentru realizarea tuturor bunurilor şi serviciilor de care are nevoie societatea la un moment dat,
în condiţiile date de organizare şi de dotare tehnică a producţiei. Cererea de muncă vine din
partea agenţilor economici.48
Oferta de muncă (cererea de locuri de muncă), reprezintă numărul total de ore de
muncă sau a locurilor de muncă care, pot fi ocupate la un moment dat de populaţia activă a unei
ţări. Oferta de muncă vine din partea individului, persoană fizică ce doreşte să ocupe un loc de
muncă disponibil Ia un anumit moment dat.

7
În termenii pieţei forţei de muncă, şomajul este privit ca un fenomen
macroeconomic, opus ocupării, reprezentând un surplus de populaţie activă faţă de aceea
care poate fi angajată în condiţii de rentabilitate, impuse de piaţă.
A şoma înseamnă a nu lucra în mod oficial, adică lipsa, pentru o anumită perioadă
de timp, a unui Ioc de muncă, cu consemnarea acest fapt în evidenţa instituţiei specializate (în
ţara respectivă) cu problemele muncii şi ocrotirii sociale.
Şomajul este un fenomen specific pieţei muncii şi este de natură exclusiv economică.
Punctul de plecare îl formează omul şi societatea, dar cererea de muncă nu este direct şi exclusiv
determinată de trebuinţele acestora, ci şi de cele ale activităţii economice.1
Oferta de muncă este influenţată de economie dar nu şi determinată de aceasta. Aspectele
demografice sunt cele mai importante pentru explicarea acestui fenomen. Omul nu poate trăi fără să
producă, dar oferta de muncă poate fi mult mai mare sau mai mică în raport cu cererea de muncă
pe care o generează economia.
Astfel se poate preciza că existenţa şomajului nu se datorează numai economiei; piaţa
muncii fiind doar locul de întâlnire al tuturor factorilor ce dau expresie rezultantei negative care se
constituie, prin interacţiunea lor, sub formă de şomaj.
Şomajul devine, astfel, rezultanta schimbărilor ce intervin în dinamica productivităţii,
populaţiei active şi creşterii economice (PIB) care, la rândul lor, au alte determinări concrete:
- încetinirea creşterii PIB sub un anumit nivel sau scăderea acestuia, în condiţiile în
care ceilalţi doi factori rămân constanţi, generează şomaj sau, dacă există deja, îl extinde;
- dacă PIB evoluează în acelaşi fel, iar productivitatea şi populaţia activă luate
împreună scad mai mult decât PIB, nu se va forma şomaj, iar dacă acesta există, s-ar putea
resorbi într-o anumită măsură;
- dacă la o evoluţie a PIB cum este cea presupusă la punctul anterior productivitatea
creşte, şomajul se amplifică mai mult, iar dacă populaţia activă se va mări, şomajul va creşte şi
mai mult;
- şomajul poate să apară sau să crească şi când PIB creşte, dacă populaţia activă şi
productivitatea luate împreună cresc sau evoluează una crescând, şi alta scăzând de aşa natură
încât creşterea realizată o depăşeşte pe cea a PIB.
Şomajul este generat de cauze care ţin de următoarele criterii:
- de situaţia economică a utilizării forţei de muncă;
- de statutul social al ofertanţilor de muncă.
Pentru aprofundarea cauzelor şomajului, trebuie luate în consideraţie următoarele
procese:
- dinamica producţiei naţionale;
1
Năstase, Carmen, Macroeconomie şi politici macroeconomice, Editura Universităţii Suceava, 2006, p. 112

8
- rata de creştere economică şi modificarea sensului ei;
- progresul tehnico-ştiinţific;
- restructurările agenţilor economici;
- conjunctura internă şi internaţională.
Fiecare dintre aceste cauze au dat naştere la forme sau tipuri de şomaj.
Punctele de vedere şi opiniile exprimate cu privire la şomaj au variat în timp pentru că
şi şomajul, noţiune generică, a acoperit, în timp, realităţi specifice foarte diferite.
Literatura economică face referire la noţiunea de rată naturală a şomajului, situaţie în
care pe parcursul unei perioade de timp nivelul salariilor şi cel al preţurilor dintr-o economie, sunt
stabile şi situate la un nivel acceptabil.
Ocuparea deplină reprezintă acel nivel al ocupării resurselor de muncă, care permite
obţinerea maximului de bunuri şi servicii pentru acoperirea nevoilor oamenilor.
Ocuparea deplină nu înseamnă, însă, inexistenţa forţei de muncă neocupate, ci ocuparea
acesteia până la limita şomajului natural. Acest tip de şomaj este echivalent, de fapt, cu şomajul
voluntar, care constă în numărul celor neocupaţi, ca urmare a propriilor decizii (sub diverse
motivaţii) de a înceta să muncească.
Rata naturală a şomajului (Rns) este considerată "normalitate" atâta timp cât nivelul
şomajului înregistrat la nivel de economie nu accelerează procesul inflaţionist, aceasta situându-se
în ţările cu economie de piaţă între 3% şi 5%.
Rata naturală a şomajului se apreciază printr-o ecuaţie care corelează rata inflaţiei cu
nivelul agregat al şomajului (considerând că rata inflaţiei şi cea a şomajului rămân stabile o
anumită perioadă de timp).
În momentul de faţă, cel mai ridicat nivel al şomajului se întâlneşte în ţările slab
dezvoltate.
Datorită faptului că şomajul este o permanenţă în toate ţările, mai ales în contextul
crizei financiare actuale ce capătă o amploare din ce în ce mai mare, mărimea şi modificarea celor
doi indicatori prezentaţi anterior (numărul şomerilor şi rata şomajului), au şi alte conotaţii decât
cele prezentate deja.
În acest sens putem constata că existenţa şomajului nu exclude total şi definitiv starea
de ocupare deplină a forţei de muncă.
Drept urmare, ocuparea deplină a forţei de muncă este echivalentă cu un şomaj scăzut,
reflectat printr-o rată naturală de câteva procente sau, altfel spus, înseamnă angajarea a circa 95% -
97% din populaţia activă disponibilă, diferenţa până la 100% fiind considerată a fi şomaj natural
(normal). Dar ocuparea deplină este plasată de teoria economică sub unghiul relativităţii, deoarece

9
nu este plauzibilă o suprapunere perfectă a voinţei, gusturilor, posibilităţilor şi aptitudinilor
indivizilor cu cerinţele economiei, în plină mişcare şi transformare.
Subocuparea forţei de muncă se consideră a fi la limitele unei rate ale şomajului de
3%.
Din moment ce ocuparea deplină implică un şomaj peste un anumit nivel considerat
minim, scăderea şomajului sub acest nivel caracterizează o situaţie de supraocupare a forţei de
muncă. Un asemenea nivel al ocupării echivalează cu o rată a şomajului de aproximativ 1%. La
acest nivel al şomajului, mâna de lucru devine extrem de rară şi costul acesteia pentru angajatori
tinde să crească mult mai repede decât creşterea productivităţii muncii.2

1.2 Teorii economice despre şomaj

Problema şomajului a fost analizata de reprezentanţi ai şcolii clasice ca: David Ricardo,
Theodor Maltus, J.B. Say, J.S. Mill ce au studiat şomajul din perspectiva relaţiei lui cu maşinismul,
înţeles ca utilizare tot mai pregnantă a maşinilor în procesul industrial.
Încă din secolul al-XVII-lea W. Petty arata despre capital că economiseşte munca iar
despre maşini că ar putea determina indirect o creştere a numărului de locuitori ai unei ţări.
Încă de la Adam Smith a apărut ceea ce se numeşte substituţia între consum şi investiţii
şi care a fost larg studiată de Keynes. Este vorba de o substituţie maşină – muncă, în sensul că
utilizarea maşinilor ar diminua numărul locurilor de muncă şi ar duce la şomaj?
Desigur nu, ba dimpotrivă, afirmă Adam Smith . Acesta considera că acumularea
determină adâncirea diviziunii muncii, proporţional cu creşterea capitalului fix. Concluzia lui
Adam Smith este optimistă dar şi logică. Principalele argumente ale clasicilor cu privire la
„maşini” sunt:
1.pentru a produce maşini este nevoie de muncitori;
2.datorită preturilor scăzute ale produselor industriale, consumul acestora creşte, deci se
extind pieţele;
3.datorită maşinilor apar noi activităţi care răspund unor trebuinţe noi, deci creşte
numărul locurilor de muncă;
Toate acestea îi conduc pe Say şi pe Ricardo să fie mai puţin optimişti în legătură cu
progresul tehnic.

2
Ciobanu, Gh., coordonator, Macroeconomie, Editura Imprimeria Ardealul, Cluj - Napoca, 2006, p.234

10
Say considera că apariţia unor noi maşini determină o pierdere a locurilor de muncă,
argumentul principal al acestuia este că progresul tehnic reprezintă principala cale de creştere a
competitivităţii în raport cu străinătatea.
Şi Malthus considera că utilizarea maşinilor nu duce la şomaj, ci la creşterea locurilor
de muncă, şi ca toţi gânditorii aceluiaşi timp, Malthus îşi explică ideile cu fapte reale.
Ca o concluzie, se poate afirma că toţi marii clasici susţin cu argumente diferite sau
comune utilizarea maşinilor în industrie, ca şi ideea că progresul tehnic determina doar pe termen
scurt şomajul, în timp ce pe termen lung duce la creşterea numărului locurilor de muncă.
Clasicii englezi au studiat chiar „legile asupra săracilor”. Deşi abordau cu precădere
şomajul involuntar, exista, potrivit lor şi şomaj voluntar, în condiţiile în care mărimea salariului nu
era suficientă. Clasicii în virtutea mecanismelor autoreglatoare ale economiei, considerau că tot
ceea ce economiseşte se transformă automat în investiţii . O problemă a lipsei locurilor de muncă
nu se pune, deci ideea autoreglării şi a ocupării depline şi-a găsit formularea cea mai concisă, dar
şi cea mai precisă în „legea debuşeelor” a lui J.B. Say:”orice producţie îşi creează cererea
corespunzătoare capitalului fix. Concluzia lui Adam Smith este optimistă dar şi logică. Principalele
argumente ale clasicilor cu privire la „maşini” sunt:
1. pentru a produce maşini este nevoie de muncitori;
2. datorită preturilor scăzute ale produselor industriale, consumul acestora creşte, deci
se extind pieţele;
3. datorită maşinilor apar noi activităţi care răspund unor trebuinţe noi, deci creşte
numărul locurilor de muncă;
Toate acestea îi conduc pe Say şi pe Ricardo să fie mai puţin optimişti în legătură cu
progresul tehnic . Say considera că apariţia unor noi maşini determină o pierdere a locurilor de
muncă, argumentul principal al acestuia este că progresul tehnic reprezintă principala cale de
creştere a competitivităţii în raport cu străinătatea.
Şi Malthus considera că utilizarea maşinilor nu duce la şomaj, ci la creşterea locurilor
de muncă, şi ca toţi gânditorii aceluiaşi timp, Malthus îşi explică ideile cu fapte reale.
Ca o concluzie, se poate afirma că toţi marii clasici susţin cu argumente diferite sau
comune utilizarea maşinilor în industrie, ca şi ideea că progresul tehnic determina doar pe termen
scurt şomajul, în timp ce pe termen lung duce la creşterea numărului locurilor de muncă.
Clasicii englezi au studiat chiar „legile asupra săracilor”. Deşi abordau cu precădere
şomajul involuntar, exista, potrivit lor şi şomaj voluntar, în condiţiile în care mărimea salariului nu
era suficientă. Clasicii în virtutea mecanismelor autoreglatoare ale economiei, considerau că tot
ceea ce economiseşte se transformă automat în investiţii . O problemă a lipsei locurilor de muncă
nu se pune, deci ideea autoreglării şi a ocupării depline şi-a găsit formularea cea mai concisă, dar

11
şi cea mai precisă în „legea debuşeelor” a lui J.B. Say:”orice producţie îşi creează cererea
corespunzătoare şi ca atare, nu există nici un motiv care să reducă imboldul de a investi şi a crea
noi locuri de muncă”3.
În principiu în teoria clasică utilizarea la maxim a capacităţilor de producţie rentabile şi
flexibilitatea salariilor asigurau echilibrul pieţei muncii (în ideea atingerii ocupării depline).
Caracteristica situaţiei fiind aceea că nivelul salariului real limita atât producţia, cât şi gradul de
ocupare, diminuarea lui părea a fi soluţia reducerii ratei şomajului.
Şomajul a fost explicat pentru prima data în a doua jumătate a secolului al-XIX- lea,
când raţionamentele ştiinţifice au început să recurgă la conceptele de piaţa a muncii şi folosirea
deplină a forţei de muncă.
Neoclasicii considerau piaţa forţei de muncă o piaţă supusă aceloraşi reguli ale
concurenţei; cererea de muncă confruntându-se cu oferta de muncă.
Punctul central al teoriei neoclasice este existenţa echilibrului general (atât pe piaţa
bunurilor economice cât şi pe piaţa muncii) în condiţiile în care preţurile (inclusiv salariul) sunt
presupuse flexibile astfel încât prin oscilaţiile lor se restabilesc automat echilibrul şi folosirea
deplină a forţei de muncă. Pe această bază şomajul poate exista sub doua forme4:
- şomaj voluntar sau clasic generat de faptul că o parte din ofertanţii de muncă nu
acceptă să se angajeze la salariul care se formează pe piaţă;
- şomajul tranzitoriu care se formează în decursul perioadei necesare adaptării ofertei la
nivelul cererii;
Aceste forme de şomaj nu sunt proprii numai perioadei în care a fost elaborată teoria lor
explicativă ci exista şi azi în proporţii mai mari sau mai mici.
Din punct de vedere macroeconomic şomajul clasic are la bază situaţia caracterizată
prin insuficienţa ofertei în raport cu cererea determinată de faptul că preţul efectiv al bunurilor
economice este mai mic decât preţul de echilibru.
şi ca atare, nu există nici un motiv care să reducă imboldul de a investi şi a crea noi locuri de
muncă”3.
În principiu în teoria clasică utilizarea la maxim a capacităţilor de producţie rentabile şi
flexibilitatea salariilor asigurau echilibrul pieţei muncii (în ideea atingerii ocupării depline).
Caracteristica situaţiei fiind aceea că nivelul salariului real limita atât producţia, cât şi
gradul de ocupare, diminuarea lui părea a fi soluţia reducerii ratei şomajului.

3
Badea Gabriela „Sistemul economic intre dezechilibru si dezvoltare”, Editura Dacia, Cluj-Napoca 1999, pag.72
4
Dobrota Nita „Eonomie politica”, Editura Economica, Bucuresti 1997, pag.36
3

12
Şomajul a fost explicat pentru prima data în a doua jumătate a secolului al-XIX- lea,
când raţionamentele ştiinţifice au început să recurgă la conceptele de piaţa a muncii şi folosirea
deplină a forţei de muncă.
Neoclasicii considerau piaţa forţei de muncă o piaţă supusă aceloraşi reguli ale
concurenţei; cererea de muncă confruntându-se cu oferta de muncă.
Punctul central al teoriei neoclasice este existenţa echilibrului general (atât pe piaţa
bunurilor economice cât şi pe piaţa muncii) în condiţiile în care preţurile (inclusiv salariul) sunt
presupuse flexibile astfel încât prin oscilaţiile lor se restabilesc automat echilibrul şi folosirea
deplină a forţei de muncă. Pe această bază şomajul poate exista sub doua forme:
- şomaj voluntar sau clasic generat de faptul că o parte din ofertanţii de muncă nu
acceptă să se angajeze la salariul care se formează pe piaţă;
- şomajul tranzitoriu care se formează în decursul perioadei necesare adaptării ofertei
la nivelul cererii;
Aceste forme de şomaj nu sunt proprii numai perioadei în care a fost elaborată teoria lor
explicativă ci exista şi azi în proporţii mai mari sau mai mici.
Din punct de vedere macroeconomic şomajul clasic are la bază situaţia caracterizată
prin insuficienţa ofertei în raport cu cererea determinată de faptul că preţul efectiv al bunurilor
economice este mai mic decât preţul de echilibru.
Şomajul clasic

13
PREŢUL

Preţ de echilibru

Preţ efectiv

CANTITATE DE BUNURI

Figura nr.I.1

În figura nr. I.1 cantitatea de bunuri oferite este Qo este inferioară cantităţii cerute Qd
la preţul pieţei. Dezechilibrul pe piaţa bunurilor economice derivă din preţul prea scăzut existent
în mod efectiv care diminuează rentabilitatea firmelor determinându-le să nu creeze noi locuri de
muncă sau chiar să-şi diminueze cererea de muncă. De aceea paradoxal, o cerere mai mare de
bunuri poate coincide cu formarea sau creşterea şomajului.
Dezechilibrul de pe piaţa muncii este dezechilibrul de pe piaţa bunurilor economice;
societăţile comerciale au capacităţi de producţie să angajeze noi salariaţi, dar nu realizează
aceasta deoarece cererea agregată de bunuri este prea mică pentru a resorbi excedentul ofertei de
muncă. În plus, preţurile nu sunt flexibile şi astfel oferta de bunuri nu se poate realiza astfel încât
producţia să se relanseze şi să facă necesară angajarea de noi salariaţi.
Economiştii neoclasici consideră că şomajul atinge niveluri înalte în timpul
recesiunilor deoarece lucrătorii au părere confuză despre conjunctura în care se află economia.
Dar în faza de expansiune a ciclului, producţia atinge niveluri înalte, iar şomajul scade când

14
oamenii, supraestimând mărimea salariului real, sunt păcăliţi şi determinaţi să muncească mai
mult5.
În perioada anilor ’30 ai secolului al XIX-lea J.M.Keynes remarca existenţa unui alt
gen de şomaj pe care îl numeşte şomaj involuntar. Oamenii din această categorie nu refuză să se
angajeze la un anumit salariu, ci nu găsesc de lucru pentru că cererea de muncă este insuficientă
în raport cu oferta. Potrivit lui Keynes, faptul că piaţa muncii nu era independenta de cea a
bunurilor şi serviciilor şi că „alegerile salariale ale firmelor se dovedeau a fi decisive”, făcea
posibil echilibrul macroeconomic. În aceeaşi concepţie, la baza şomajului, nu se situa blocajul
producţiei, ci cererea efectivă.
Reducerea ratei şomajului, era dată prin prisma cheltuielilor legate de investiţii
suficient de mari pentru a absorbi producţia furnizată de excedentul de lucrători6.
Cererea optimă de muncă, din partea agenţilor economici nu depinde astfel de salariul
real ci de cererea de bunuri. Şomajul rezultă din insuficienţa cererii şi poate fi redus printr-o
politică bugetară adecvată.

PIAŢA BUNURILOR
Capacitate de producţie insuficientă Capacitate de producţie excedentară
Oferta<Cererea Oferta>Cererea
ŞOMAJ CLASIC ŞOMAJ KEYNESIAN

PIAŢA MUNCII
Oferta>Cererea
ŞOMAJ
Figura I.2.
A.W.Philips a pus în evidenţă o corelaţie negativă între rata şomajului şi cea a
inflaţiei arătând că anii cu şomaj scăzut tind să înregistreze o inflaţie înaltă, în vreme ce anii cu
şomaj ridicat tind să aibă o inflaţie scăzuta.
Figura următoare prezintă un exemplu al „curbei Philips” într-o economie oarecare

5
Samuelson Paul., Nordhaus William D.. „Economie politica”, Editura Teora, Bucuresti 2000, pag.235
6
Badea Gabriela „Sistemul economic intre dezechilibru si dezvoltare”, Editura Dacia, Cluj-Napoca 1999, pag .7

15
rata inflaţiei

rata şomajului
Figura I.3.

Raţionamentul care a stat la baza justificării corelaţiei de mai sus a fost acela că un
şomaj redus este asociat unei cerii agregate mari ceea ce provoacă presiuni de creştere a salariilor
şi preturilor într-o economie.
Curba lui Philips prezintă combinaţiile pe termen scurt dintre şomaj şi inflaţie, care
apar ca urmare a deplasării cererii agregate de-a lungul curbei ofertei agregate pe termen scurt;
cu cât cererea agregata este mai mare cu atât producţia realizată şi nivelul preţurilor vor fi mai
mari. Autorii neoclasici au o
Raţionamentul care a stat la baza justificării corelaţiei de mai sus a fost acela că un
şomaj redus este asociat unei cerii agregate mari ceea ce provoacă presiuni de creştere a salariilor
şi preturilor într-o economie.
Curba lui Philips prezintă combinaţiile pe termen scurt dintre şomaj şi inflaţie, care apar ca
urmare a deplasării cererii agregate de-a lungul curbei ofertei agregate pe termen scurt; cu cât
cererea agregată este mai mare cu atât producţia realizată şi nivelul preţurilor vor fi mai mari.

1.3 Aspecte caracteristice ale şomajului

Constatat în practica economică şi studiat în teorie, şomajul se caracterizează prin


aspecte referitoare la: nivelul, intensitatea, durata şi structura acestuia.

1.3.1 Nivelul şomajului

16
Se determină atât în mărime absolută, prin numărul celor neocupaţi (numărul
şomerilor), cât şi în mărime relativă, ca rata a şomajului (Rs), calculată ca raport procentual între
numărul total al şomerilor (Ns) şi numărul total al populaţiei active sau ocupate (Pa sau Po).
Mărimea absolută a şomajului se exprimă ca număr de şomeri (Ns) -indivizii apţi şi
dispuşi să lucreze, dar care nu au, pentru moment, loc de muncă, şi este în căutarea unei slujbe
fiind luat şi în evidenţele Oficiului forţei de muncă.

Ns=Pa-P

unde:
Ns - numărul şomerilor
Pa - numărul persoanelor active, apte de muncă
Po - persoanele ocupate, ce au un loc de muncă remunerat

Mărimea relativă - rata şomajului (Rs) este un indicator care arată care este
proporţia şomerilor în totalul populaţiei active.

Rata şomajului se calculează ca raport procentual între numărul şomerilor


înregistraţi oficial şi numărul populaţiei active:

Rs = Ns/Pax 100

unde:
Rs - rata şomajului
Ns - numărul şomerilor
Pa - populaţia activă

Nivelul şomajului are amplitudini diferite pe zone geografice şi perioade, iar limitele
acestuia trebuie raportate la ceea ce înseamnă starea de ocupare deplină.
Ocuparea deplină reprezintă acel nivel al ocupării resurselor de muncă, care permite
obţinerea maximului de bunuri şi servicii pentru acoperirea nevoilor oamenilor.
Ocuparea deplină nu înseamnă, însă, inexistenţa forţei de muncă neocupate, ci
ocuparea acesteia până la limita şomajului natural. Acest tip de şomaj este echivalent, de fapt, cu
şomajul voluntar, care constă în numărul celor neocupaţi, ca urmare a propriilor decizii (sub
diverse motivaţii) de a înceta să muncească.
În general, se apreciază că rata şomajului natural în ţările cu economie de piaţă se
situează între 3% şi 5%.
17
Drept urmare, ocuparea deplină a forţei de muncă este echivalentă cu un şomaj
scăzut, reflectat printr-o rată naturală de câteva procente sau, altfel spus, însemnă angajarea a
circa 95%-97% din populaţia activă disponibilă, diferenţa până la 100%, fiind considerată a fi
şomaj natural (normal).
Economistul american Milton Friedman afirma despre şomajul natural că este un
şomaj de echilibru, întrucât rezultă dintr-o alegere deliberată a indivizilor. Treptat, mulţi
economişti occidentali au ajuns să susţină teza potrivit căreia şomajul existent în ultimele decenii
în ţările dezvoltate este, în special, şomaj voluntar şi mai puţin şomaj involuntar, acesta din urmă
fiind singurul care trebuie să preocupe politicile macroeconomice.
În funcţie de nivelul şomajului natural (considerat ca normal) se consideră, de regulă,
două situaţii: starea de subocupare şi starea de supraocupare. Starea de subocupare a forţei de
muncă există atunci când rata efectivă a şomajului este mai mare decât cea naturală, adică
suntem în prezenţa unui şomaj efectiv, anormal (de exemplu 8%, 10%, 12%). Supraocuparea
forţei de muncă se defineşte, de regulă, printr-o rată a şomajului de doar circa 1%-2%, deci mai
mică decât rata considerată normală sau naturală (în realitatea economică, această situaţie este
extrem de rară).
Principalii factori ce influenţează nivelul şomajului sunt: rata inflaţiei, numărul agenţilor
economici particulari, numărul total al regiilor autonome şi al societăţilor comerciale cu capital de stat,
numărul societăţilor cu capital străin, raportul de schimb leu/euro, numărul şomerilor şi volumul masei
monetare.
În general, se aşteaptă ca odată cu creşterea numărului societăţilor cu capital străin să
scadă rata şomajului. Dar, în condiţiile actuale ale economiei româneşti acest lucru nu este posibil.
Studierea nivelului şomajului în funcţie de influenţa exercitată asupra gradului de ocupare,
de rata inflaţiei, numărul agenţilor particulari ş.a., nu permite elaborarea unor prognoze privind rata
şomajului. Este necesară luarea în considerare şi a altor factori de influenţă a şomajului.
Dacă dintre factorii de influenţă a şomajului enumeraţi mai sus se păstrează inflaţia la
care se adaugă: soldul balanţei comerciale, nivelul productivităţii muncii, volumul stocului
producţiei industriale, soldul bugetului de stat şi veniturile salariate nete, iar toţi aceşti factori
influenţează inflaţia, totul se rezumă la relaţia inflaţie-şomaj.
Studierea ratei şomajului în funcţie de toţi aceşti factori evidenţiază faptul că politica
monetară poate stimula cererea de forţă de muncă. Dintre toţi aceştia, cea mai puternică influenţă
asupra ratei şomajului o are rata inflaţiei. Dacă ea scade suficient de mult se poate găsi o combinaţie
optimă a celorlalte măsuri de politică economică, astfel încât şomajul să atingă un minim stabil.

1.3.2 Intensitatea şomajului

18
Este o altă caracteristică a acestui fenomen, în funcţie de care se pot distinge
următoarele tipuri de şomaj:
- şomajul total care presupune pierderea locului de muncă şi încetarea totală a activităţii;
- şomajul parţial care constă în diminuarea activităţii depuse de o persoană în special prin
reducerea duratei săptămânii de lucru sub cea egală cu scăderea remunerării;
- şomajul deghizat este specific mai ales ţărilor slab dezvoltate, unde numeroase persoane
au o activitate aparentă, cu productivitate mică, dar este întâlnit şi în ţările est-europene, inclusiv în
România.
Intensitatea şomajului reflectă gradul de pierdere a posibilităţi de a munci pentru
posesorii forţei de muncă.
Statistic vorbind, se constată doua tendinţe principale.
Pe de o parte de-a lungul unei perioade de aproximativ 10 ani există o tendinţă
ondulatorie a şomajului în funcţie de variaţiile conjuncturii .Atunci când trendul sau mersul
precumpănitor al economiei este ascendent, şomajul are tendinţa să scadă. În condiţiile în care
trendul este descendent, şomajul are tendinţa de a creşte.
În urma crizei energetice declanşate în anii ’73-’74, economia mondiala a intrat într-o
fază ascendentă de lungă durată care, după unele indicii, se apropie de sfârşitul ei. De-a lungul
acestei perioade s-a constat o creştere a volumului şomajului şi implicit a ratei şomajului. În
ultimii ani şomajul s-a plafonat, iar în unele cazuri a scăzut ca urmare a unui început de relansare
a economiei într-o fază noua, ascendenta îndelungată. Principala sursă a acestei creşteri de durată
a şomajului se găseşte în restructurarea economiei pe calea trecerii ei la noi ramuri sau
subramuri.
Pe de altă parte sporire şomajului are limite, el nu creşte permanent şi nu depăşeşte
anumite proporţii. Apariţia şomajului, menţinerea şi modificarea intensităţii lui sunt aspecte ce
pot fi înţelese numai în legătură cu sistemul real al economiei de piaţă. În plus este necesar să ne
amintim că mecanismele pieţei muncii se află sub incidenţa a numeroase alte împrejurări, nu
doar sub cea a celor strict economice.3
Ca un flux macrosocial global, şomajul este generat de cauze ce ţin de situaţia
economică a utilizatorilor, pe de o parte, şi de statutul social al ofertanţilor de muncă, pe de altă
parte. În primul rând, ca urmare a unei evoluţii nefavorabile a activităţii social-economice sau ca
urmare a procesului de substituire a muncii prin capital, se produce pierderea locului de muncă
de câtre o parte a populaţiei ocupate.

37
Dobrotă Niţă „Dicţionar de economie”, Editura Economică, Bucureşti 1999, pag.456

19
În al doilea rând, solicitările suplimentare de muncă ale noilor generaţii ce au ajuns la
vârsta legala de munca nu pot fi onorate de utilizatorii de muncă.
Tânăra generaţie întâmpina greutăţi in găsirea locurilor de munca din mai multe
motive subiective sau obiective: neconcordanta pregătirii ei profesionale cu nevoile si exigentele
impuse de activitate economico-sociala; reţinerile unor agenţi economici, producători in a angaja
tineri fără experienţa in munca, fără să-şi fi însuşit disciplina muncii.
În al treilea rând, şomajul apare, se suplimentează si ca urmare a solicitărilor de locuri
de munca din partea unor persoane încadrate in vârsta a doua, care se decid sa-si ofere munca lor
pe piaţa. Unele dintre aceste persoane nu au lucrat pana in momentul respectiv, altele au întrerupt
activitatea pe o perioada relativ îndelungată.
Oricum, atât unele, cat si celelalte persoane se decid sa-si schimbe statutul social din
neangajat in angajat. La acest proces se poate adăuga si cel al deschiderii unor afaceri pe cont
propriu .

1.3.3 Durata şomajului

Reprezintă intervalul de timp cuprins între momentul pierderii locului de muncă sau
al scăderii activităţii depuse şi momentul reluării activităţii la parametrii anteriori. Durata
şomajului diferă de la o persoană la alta, astfel că pentru a surprinde fenomenul la nivel naţional,
se impune luarea în calcul a duratei medii a şomajului. Aceasta se poate stabili, deci, ca o medie
pe economie sau ramură de activitate, într-o anumită perioadă. . Nu există o durată a şomajului
legiferată, dar în numeroase ţări există reglementări care precizează durata pentru care se plăteşte
indemnizaţie de şomaj şi aceasta a avut tendinţa de creştere, atingând în unele cazuri chiar 24 luni.
În cea mai mare parte a ţărilor, şomajul de lungă durată este considerat un şomaj continuu
de mai mult de 12 luni. Acest gen de şomaj este relevat, adesea, printr-o analogie cu un fir de aşteptare
format de cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă. în competiţia care există între aceştia, cei mai
utilizabili în funcţie de cererea de muncă a întreprinderilor, sunt primii care părăsesc firul de
aşteptare. Cei care rămân sunt afectaţi de creşterea duratei şomajului şi aceasta cu atât mai mult cu cat
ei vor fi supuşi permanent concurenţei noilor generaţii care intră pe piaţa muncii. Pentru ei,
dificultăţilor iniţiale (calificare inadaptată, vârstă etc.) li se adaugă pierderea în sine, apariţia
problemelor de sănătate, precaritatea situaţiei materiale, pierderea calificării profesionale prin
inactivitate.4

4
Tănase, P., Economie, Editura A.S.E. Bucureşti, 2000, p. 118

20
O perioadă de şomaj se defineşte ca fiind perioada de timp în care individul s-a aflat în
mod continuu în şomaj. Durata şomajului este media lungimilor perioadelor de şomaj. La o rată
dată a şomajului, cu cât durata şomajului este mai scurtă, cu atât fluxurile sunt mai mari.
Trebuie neapărat făcută distincţie între perioadele deja încheiate de şomaj şi perioadele
aflate încă în desfăşurare. In fiecare moment există în economie un număr de şomeri, şi ne putem
întreba de câtă vreme se află aceştia în perioada respectivă. Unii şomeri vor părăsi curând această
postură alţii vor rămâne încă multă vreme în aceeaşi situaţie. Rezultatul cel mai evident este ca,
ulterior unei recesiuni, durata şomajului este mare; după câţiva ani de expansiune, ea va fi relativ
redusă.
Corelările privind durata şomajului pot fi mai bine înţelese din următoarea schemă:

Din rândul celor Din afara celor care au


care au lucrat: avut loc de munca:
-concediaţi; -absolvenţi;
-neutilizaţi; -casnice;

SOMERI

Din aceiaşi categorie: Din aceiaşi categorie:


-găsesc servicii noi; -renunţa sa mai caute loc
-se întorc la vechiul de munca;
serviciu; -emigrează;
-rămân acasă pentru a
îngrijii copii;
-pensionari;
-decedaţi;

Figura 1.4.

Trăsături ale şomajului prin prisma duratei de manifestare:


- indiferent de situaţia de pe piaţa muncii, mai mult de jumătate din perioadele de şomaj
încheiate au o durată mai mică de o lună. Aceasta vine în sprijinul ideii că majoritatea
experimentelor legate de şomaj sunt de scurtă durată;
- durata medie a perioadelor de şomaj încheiate, deşi scurtă este influenţată de
condiţiile de pe piaţa muncii. In timpul unei recesiuni ca cea din 1975, durata medie a depăşit cu
peste 50% valorile atinse în anii de expansiune economică.
- aproape jumătate din perioadele de şomaj au avut ca efect retragerea persoanei din

21
activitatea de muncă, şi aceasta independent de situaţia existentă pe piaţa muncii. Acest fapt
evidenţiază frecvenţa ridicată a muncitorilor descurajaţi, astfel că din această perspectivă, durata
medie scurtă a şomajului trebuie interpretată cu atenţie; ea nu înseamnă că indivizii îşi găsesc
imediat un loc de muncă.

1.3.3 Structura şomajului

Structura şomajului sau a componentelor acestuia, se referă la toate categoriile


sociale ce sunt afectate de acest fenomen şi clasificarea acestora după diferite criterii: nivelul
calificării, domeniul în care au lucrat, categoria socio - profesională căreia îi aparţin, ramurile de
activitate din care provin, sex, categorii de vârstă, rasă etc.

În ultima perioadă se acordă foarte mare atenţie studierii structurii şomajului pe sexe
şi categorii de vârstă. Se evidenţiază, astfel, că femeile sunt mai afectate de şomaj decât bărbaţii;
de asemenea, tinerii (până la 25 de ani) şi vârstnicii de peste 50 de ani în raport cu restul
populaţiei active. Tinerii, posesori ai unei diplome, sunt adesea contrariaţi şi puţin pregătiţi să
accepte că între idealul lor profesional şi ceea ce li se oferă şi li se cere să facă la terminarea
studiilor există anumite diferenţe. Până ce se vor convinge că piaţa îşi impune, în ultimă instanţă,
implacabilele-i condiţii, ei vor căuta ceva mai bun. De asemenea, problema căutării unui loc de
muncă, ca şi durata acestei căutări, este, la tineri, şi în funcţie de faptul dacă sunt căsătoriţi şi au,
sarcini şi cheltuieli proprii de acoperit sau sunt încă întreţinuţi de familiile din care provin; nevoia
şi urgenţa găsirii unui loc de muncă este mult mai mare în primul caz decât în al doilea.

Sub aspectul structurii socio-profesionale a şomerilor, muncitorii deţin ponderea


majorităţii din totalul şomerilor. Cea mai mare pondere o deţin şomerii cu studii medii. Totodată,
ponderea şomerilor cu studii superioare a înregistrat o scădere. în realitate, dimensiunea şomajului
în cazul specialiştilor de înaltă calificare este mai mare, deoarece unii dintre aceştia s-au
reprofilat pe alte activităţi, îndeosebi cele comerciale, iar alţii nu au loc de muncă şi nu sunt
înregistraţi ca şomeri.

România se confruntă şi cu fenomene negative care constau în aceea că o parte a


populaţiei apte de muncă nu este înregistrată la categoria şomeri şi lucrează în condiţii aşa-zise
„la negru”.

Luând în considerare structura populaţiei ocupate, pe măsură ce procesul de


restructurare şi privatizare mai ales prin, încă posibile, metode de „închidere” si „lichidare”, va
continua, putem constata cu uşurinţă că în perioada următoare este posibil să asistam la
îngroşarea rândurilor şomerilor, atât prin accelerarea procesului de privatizare în industrie,

22
construcţii, transport cât şi prin posibila reconsiderare a punctului de vedere în legătură cu fostele
I.A.S.

Analizând datele privind populaţia ocupată, numărul şomerilor, al pensionarilor şi al


populaţiei neocupate, constatăm că în prezent la un salariat revin mai mult de doua persoane care
nu desfăşoară o activitate organizată, pe bază de contract sau convenţie socială de muncă.

De aceea, acestui proces al şomajului trebuie să i se acorde o atenţie deosebită prin


elaborarea şi punerea în practică, cu maximum de urgenţă, a unor programe de reconversie
profesională, aşa încât să se realizeze un transfer al forţei de muncă ce va fi disponibilizată in
procesul de restructurare în unele unităţi comerciale în loc de trecerea imediata în şomaj.

Se poate constata că în rândul şomerilor predomină unele categorii cum ar fi:


tineretul, femeile şi chiar o parte din forţa de muncă cu calificare superioară.

În cele mai multe cazuri o serie de specialişti care au fost disponibilizaţi sau care au
devenit nemulţumiţi de activităţile şi veniturile obţinute au plecat şi îşi desfăşoară activitatea în
străinătate. Mulţi dintre medici, ingineri, cercetători, specialişti în domeniul lingvisticii lucrează
acum în ţări occidentale, creând mari dificultăţi economiei române care în scurt timp va resimţi
lipsa unor specialişti din cei menţionaţi mai sus.

Credem că măsurile de reformă ale economiei naţionale, de restructurare, trebuie să


aibă în vedere şi crearea de locuri pentru specialiştii de înalta calificare.

În caz contrar, urmând exemplul unora care şi-au găsit o mai bună realizare, tot mai
mulţi vor pleca în străinătate, iar după scurt timp economia va trebui sa găsească înlocuitori care
vor costa mai mult, comparativ cu eforturile de moment pentru a-i menţine pe cei existenţi la
locurile de muncă.

În altă ordine de idei, trebuie subliniat şi faptul că bugetul asigurărilor sociale de stat
nu va putea colecta veniturile necesare pentru plata pensiilor şi ajutoarelor de şomaj pentru un
număr mare de persoane, ceea ce impune cu necesitate găsirea surselor necesare prin masuri care
să poată deveni afective.5

Pe plan mondial, şomajul are tendinţa, în ultimii ani, să se agraveze. Şomajul, în mai
toate ţările este direct legat de scăderea producţiei industriale, creşterea cheltuielilor pentru
achiziţiile de petrol, sistarea sau restrângerea activităţii în unele sectoare sub incidenţa crizei
financiare actuale.

5
Anghelache Constantin „Romania 2001.Dupa 11 ani de tranzitie”, Editura Economica, Bucuresti 2001, pag.168

23
1.4 Cauze şi forme de manifestare ale şomajului

1.4.1 Cauze ale şomajului

Sintetizând din multitudinea studiilor şi analizelor elaborate până în prezent,


privitoare la cauzele şomajului, putem concluziona că acestea se împart în două mari categorii:
 după natura acestora:
- cauze subiective, care au ca element determinant voinţa individuală a celui care se
află în ipostaza de şomer;
- cauze obiective, în carul cărora se pot include ca cele mai importante: restructurarea
activităţilor economice, insuficienţa creşterii economice, caracterul ciclic al evoluţiei economiei
şi explozia demografică.
Din acest unghi de vedere se pot constata două forme (cauzale) clasice ale şomajului:
şomajul voluntar, generat de cauzele subiective şi şomajul involuntar, ca rezultat al cauzelor
obiective.

 în funcţie de factorii determinanţi ai pieţei muncii:


- teoria căutărilor locurilor de muncă, în condiţiile în care şomerul doreşte, mereu,
un nivel superior de salarizare;
- teoria căutărilor multiple, potrivit căreia acceptarea unor cuantumuri reduse ale
preţului forţei de muncă se datorează garanţiilor acordate de angajatori împotriva modificărilor
salariale precum şi împotriva disponibilizărilor.

1.4.2 Formele şomajului

Complexitatea naturii şomajului face din acesta un fenomen neomogen, de forme


diferite în funcţie de preponderenţa factorilor ce îl generează.

Analiza clasică ne prezintă şomajul voluntar ca fiind determinat de refuzul de a se


angaja al celor ce estimează că salariul şi condiţiile de muncă nu recompensează în mod
corespunzător eforturile pe care ei le consimt atunci când lucrează,referitor la acest tip de şomaj
Keynes considera că acesta este „datorat refuzului sau imposibilităţii pentru posesorul forţei de
muncă de a accepta o retribuţie corespunzătoare valorii produsului care-i poate fi atribuit, refuz
sau imposibilitate bazat (ă) pe anumite prevederi legale, pe uzanţe sociale, pe înţelegeri în
vederea negocierii contractelor colective, pe adaptarea lentă la schimbări sau pe simpla
încăpăţânare proprie naturii umane”.

24
În literatura de specialitate contemporană, se consideră că în cadrul şomajului
voluntar se includ persoanele care refuză actul muncii, fie datorită salariilor sau condiţiilor de
muncă oferite, care sunt inacceptabile în raport cu pretenţiile posesorului forţei de muncă şi
care consideră că indemnizaţia de şomaj îi este suficientă pentru un trai decent, fie datorită
existenţei altor mijloace de trai pe care persoanele le au şi care fac ca motivaţia muncii să
dispară.

Termenul voluntar nu are semnificaţia că indivizii sunt mulţumiţi de situaţia lor, ci


doar că ei preferă încă şomajul faţă de alte posibilităţi care le sunt oferite. Nu putem deduce
totuşi că indivizii vor să fie în şomaj, ci, aceştia refuză să lucreze la nivelul salariului existent.

Din punct de vedere structural, şomajul voluntar cuprinde următoarele categorii de


persoane:
 persoanele care, deşi lucrează, preferă să înceteze munca temporar, considerând
că prin indemnizaţia (ajutorul) de şomaj îşi pot asigura un trai decent;
 persoanele care hotărăsc în mod deliberat să înceteze lucrul, total sau parţial,
considerând că salariul real este prea mic şi că este mai avantajos să aibă timp liber pentru a
dobândi o altă meserie sau un alt loc de muncă;
 şomerii care aşteaptă locuri de muncă mai favorabile decât pe cele care le-au avut
sau decât cele oferite la un moment dat;
 persoanele casnice care, deşi au hotărât să se angajeze într-o activitate, totuşi
tergiversează angajarea în condiţii date, referitoare la mărimea salariului, distanţa până la locul
de muncă.
În practică, şomajul voluntar poate avea următoarele forme de manifestare: şomajul
fricţional (tranzitoriu) şi şomajul indus de însăşi indemnizaţia de şomaj.
Întrucât comportamentul ce stă la baza şomajului voluntar ar putea exista oricând, s-a
formulat concluzia că în orice societate există un şomaj natural care nu poate fi resorbit, un
şomaj permanent, renumit şi şomaj normal pentru că nu este determinat de factori conjuncturali
şi monetari. De aceea, economistul francez Edmond Malinvaud îl denumeşte şomaj
neinflaţionist. în literatura de profil este cunoscut şi ca şomaj NAIRU (care nu determină
accelerarea salariilor)54.
În practică şomajul voluntar poate avea mai multe forme de manifestare:
Şomajul fricţional (tranzitoriu) se manifestă atunci când unele persoane sunt
şomere pentru o perioadă de timp datorită faptului că au părăsit serviciul în mod
voluntar sau au fost concediate. Persoanele în cauză au posibilitatea să găsească
repede un alt loc de muncă (deoarece aceste locuri există), dar angajarea lor

25
întârzie fie pentru că cei care caută de lucru doresc un loc de muncă cu un salariu
mai mare, fie pentru că cei ce oferă locul, se abţin să angajeze persoana pentru
motive care au determinat concedierea lor. De asemenea, este posibil ca această
căutare şi ocupare a locului de muncă dorit să dureze şi din lipsă de informare.
Esenţa acestei forme de şomaj constă în aceea că între cei care solicită şi cei care oferă forţă de
muncă se produc „fricţiuni” permanente. Aceasta, întrucât lucrătorii nu dispun de o informaţie
completă referitoare la localizarea locurilor de muncă vacante, la care să aibă acces, astfel că
informaţia pe piaţa muncii nu este perfectă. Dacă ar fi o cunoaştere şi o mobilitate perfectă pe
piaţa muncii, atunci o persoană care părăseşte locul de muncă s-ar muta imediat la altul.
Această formă a şomajului se mai numeşte şi şomaj tranzitoriu, întrucât locuri de
muncă există, dar necesită timp pentru ca solicitanţii să le ocupe. Dacă indivizii ar putea schimba
locurile de muncă instantaneu, şomajul fricţional ar dispărea.
Pentru reducerea şomajului fricţional se recomandă o informare mai completă, prin
oficiile de plasare, referitoare la cererea şi oferta de muncă. O altă soluţie care determină pe
ofertantul de muncă să se angajeze mai repede este reducerea ajutorului de şomaj; această soluţie
este puternic contestată, ea fiind apreciată ca fiind o soluţie controversată.6
Şomajul indus de însăşi indemnizaţia de şomaj explicabilă şi motivată social,
indemnizaţia de şomaj poate avea şi efete contradictorii. Astfel, se constată că şomajul, în forma
sa voluntară, este cu atât mai amplu cu cât această indemnizaţie este mai mare; o mărime mai
redusă a acesteia va incita pe posesorul forţei de muncă la a găsi cât mai repede un loc de muncă,
după cum, o sumă mai mare primită ca indemnizaţie va reduce intensitatea căutării unei slujbe.
Pentru aceasta este necesar ca indemnizaţia de şomaj să fie stabilită la un nivel optim.
Ea trebuie să fie „astfel încât să incite la căutarea unui loc de muncă şi să evite, pe cât posibil,
substituirea, raţională din punct de vedere individual, timpului de căutări cu timpul de odihnă”.
Noţiunea de „optim” are aici mai mult semnificaţia de „inhibator”, adică indemnizaţia, prin
cuantumul ei, trebuie să descurajeze tendinţa unor lucrători de a abandona locul de muncă,
indiferent de motive, spre a deveni beneficiari ai acesteia.
În cazul în care salariile reale sunt perfect flexibile, piaţa muncii este în echilibru,
indiferent de modificările survenite în mărimea cererii sau ofertei de muncă. Dacă cererea este
egală cu oferta ne aflăm în situaţia în care toţi cei care se oferă să muncească sunt angajaţi la
nivelul salariului existent pe piaţă la acel moment.

6
Tănase, P.. Economie, Editura. A.S.E. Bucureşti, 2000, pag. 114

26
În caz contrar, dacă indivizii neincluşi într-o muncă salarială acceptă să lucreze la
nivelul salariului existent, se va produce un excedent de forţă de muncă, ceea ce va determina,
reducerea salariilor reale până la momentul de echilibru între cererea şi oferta de muncă.

Figura 1.5.-Şomajul voluntar

În contrast, şomajul involuntar, desemnează starea specifică persoanelor neocupate


care, deşi dispuse să lucreze pentru un salariu real mai mic, determinat în condiţiile pieţei, nu pot
să-şi realizeze acest obiectiv întrucât aceste locuri de muncă, pur şi simplu, nu există. Aşadar,
una este situaţia când,din motive subiective, nu se lucrează pentru că nu se găseşte un loc de
muncă interesant, acceptabil, pe măsura gustului, preferinţelor, a diplomei sau a exigenţei,
privind salariul, şi cu totul altceva este cazul în care cel care caută un loc de muncă, pentru că
lipsa acestuia îi pune în cauză însăşi existenţa, nu-l găseşte disponibil în localitatea sau în zona în
care trăieşte, din motive obiective.
În funcţie de cauzele obiective, şomajul involuntar poate avea următoarele forme
de manifestare reprezentative:
 Şomajul structural,
 Şomajul Keynesian
 Şomajul tehnologic,
 Şomajul ciclic,
 Şomajul sezonier
 Şomajul demografic.

27
Figura 1.6.-Şomajul involuntar

Şomajul structural este acela care se formează pe baza modificărilor ce se petrec în


structura activităţilor economico-sociale. El este corelat cu interacţiunea dintre schimbarea
consumului şi structurile de producţie existente. O asemenea interacţiune provoacă o diminuare
puternică a gradului de ocupare în anumite ramuri sau sectoare şi o lipsă de forţă de muncă în
alte domenii. Acest şomaj demonstrează existenţa unei evidente neconcordanţe între structura
cererii şi ofertei de forţă de muncă, sub aspect demografic, educaţional – profesional şi
ocupaţional. El reprezintă efectul restructurării unei economii şi în primul rând a ramurilor
industriale – cele care ocupă o mare parte a forţei de muncă. Structurile socio - profesionale nu
mai corespund structurii economice şi tehnice, în evoluţie; unei cereri suple de forţă de muncă îi
corespunde o ofertă rigidă.
Această formă de şomaj este considerată, în general, ca fiind cea mai gravă şi cea mai
complexă, deoarece reintegrarea forţei de muncă disponibilizate este un proces lung şi dificil,
care presupune, în principal, creşterea investiţiilor simultan cu recalificarea celor afectaţi. De
regulă, dimensiunile şomajului structural sunt mai mari atunci când într-o perioadă anterioară a
existat o structură economică anormală, neperformantă şi incapabilă să valorifice superior
resursele de muncă.
Mijloacele de combatere a şomajului structural vizează încurajarea căutării de lucru
în alte domenii de activitate sau regiuni prin diferenţieri de salarizare şi încurajarea recalificării.
Alte măsuri constau în acordarea de către autorităţi a unor avantaje financiare (reduceri de

28
impozite) firmelor care investesc în regiunile în care şomajul este ridicat, sau prin finanţarea
programelor pentru activităţile cerute.
Şomajul Keynesian, formă a şomajului explicată pentru prima dată de J. M. Keynes ca
şomaj involuntar determinat de dezechilibrele din economie şi în special pe baza dezechilibrului
dintre cererea şi oferta agregate. Din punct de vedere logic, punctul de plecare în favoarea şomajului
keynesian îl constituie inerţia sau rigiditatea la scădere a preţurilor pe termen scurt, fapt foarte bine
relevat de Keynes la data respectivă. Această rigiditate atrage raţionalizarea muncii care poate
genera două tipuri de dezechilibre pe piaţa muncii cărora le corespund diferite tipuri de şomaj. Când
preţurile efective sunt superioare preţurilor de echilibru de pe pieţele bunurilor, cererea agregată
este inferioară ofertei agregate. Dezechilibrul astfel format pe piaţa bunurilor se raportează pe piaţa
muncii care se resimte prin reducerea cererii de muncă şi formarea sau creşterea şomajului. Acesta
este, de fapt, un şomaj derivat din dezechilibrul cerere-ofertă agregate, generat la rândul său de
rigiditatea preţurilor la scădere, pe care Keynes 1-a explicat şi de aceea îi poartă numele.
Şomajul tehnologic apare ca o variantă a celui structural şi este determinat, în
principal, de înlocuirea vechilor tehnici şi tehnologii cu altele noi, precum şi de restrângerea
locurilor de muncă în urma reorganizării întreprinderilor. El nu este rezultatul introducerii, pur şi
simplu, a progresului tehnic, ci în deosebi a modului cum posesorii forţei de muncă receptează şi
se adaptează la schimbările tehnologice. Reabsorbirea acestui şomaj este, de asemenea, dificilă,
întrucât impune recalificarea forţei de muncă în concordanţă cu cerinţele progresului tehnic şi
noilor metode manageriale.
Şomajul ciclic este şomajul care apare în perioadele de criză sau recesiune
economică – ce se constituie în faze ale unui ciclu economic – şi care au o anumită repetabilitate.
Acesta se mai numeşte şi şomaj conjunctural, atunci câne este determinat de crize economice
neciclice (care nu au o anumită repetabilitate) şi care pot fi parţiale sau intermediare. Şomajul
ciclic este explicat în principal prin insuficienţa cererii efective, el fiind rezultatul modului
defectuos în care se realizează legătura dintre nivelul salariilor, pe de o parte, şi cel al preţurilor
şi productivităţii muncii, pe de altă parte.7
În general, această formă de şomaj poate fi resorbită, total sau parţial, în perioadele de
avânt economic.
Şomajul sezonier, este o formă de şomaj caracteristic activităţilor economice care
sunt influenţate de factorii naturali ( agricultură, construcţii), ceea ce se repercutează şi asupra

7
Dobrotă, N., Economie politică - o tratare unitară a problemelor vitale ale oamenilor. Editura Economică, Bucureşti, 1997, p.
405-406

29
cererii de muncă. O importanţă deosebită pentru combaterea acestui tip de şomaj o au măsurile
care facilitează pregătirea pentru o activitate complementară.
Şomajul demografic este cel rezultat ca urmare, în principal, a unei creşteri
demografice „şoc”, adică a unei creşteri anormale de populaţie, care reflectă prin prezenţa din ce
în ce mai masivă pe piaţa muncii a tinerilor, cu diferite niveluri de pregătire, în condiţiile în care
aceasta nu este încă pregătită să-i asimileze.
O formă specială de şomaj involuntar este şi şomajul tehnic, care presupune
disponibilizarea parţială sau totală a lucrătorilor, datorită întreruperii activităţii unei întreprinderi,
din lipsă de comenzi, pe o perioadă determinată. Cei afectaţi de această formă de şomaj nu sunt
înregistraţi la oficiile de forţă de muncă şi primesc o indemnizaţie de şomaj de la firma
respectivă, iar cuantumul acesteia se stabileşte în mod diferit faţă de celelalte indemnizaţii şi
ajutoare clasice, reglementate prin lege la nivel naţional. Şomajul tehnic încetează odată cu
reluarea activităţii firmei. Este caracteristic economiilor care se află în criză sau în tranziţie la
economia de piaţă.
Şomajul tehnic, este forma de şomaj determinată de întreruperea activităţii unei
firme din lipsă de comenzi, de regulă, pe un timp determinat. Cei afectaţi de şomajul tehnic nu
sunt înregistraţi la oficiile de forţă de muncă şi şomaj, primesc indemnizaţia de şomaj de la firma
respectivă, iar cuantumul acesteia este diferit de cel reglementat în mod general pe economie.
Şomajul tehnic încetează cu reluarea activităţii firmei. Poate fi total sau parţial. Este caracteristic
economiilor care se află în criză sau în tranziţie la economia de piaţă.
Şomajul intermitent, apare ca urmare a practicării contractelor de angajare pe durată
scurtă din cauza incertitudinii afacerilor unui anumit număr de unităţi economice. Această
practică poate constitui un mijloc de presiune asupra angajaţilor pentru a accepta anumite
condiţii de muncă şi salarizare, dar şi o măsură de siguranţă din partea unităţilor economice
pentru a nu-şi asuma, vis-â-vis de forţa de muncă angajamente pentru care pot fi traşi la
răspundere. Perioada de şomaj, în acest caz, începe la expirarea angajării şi se încheie la
reînnoirea contractului sau la realizarea unei angajări la o altă firmă.
Şomajul de discontinuitate afectează în mod deosebit femeile şi este cauzat de
întreruperea activităţii din motive familiale şi de maternitate.
Şomajul este un fenomen complex care poate fi abordat şi după alte criterii care nu ţin
însă de natura sa.
După modul de manifestare şi percepere a sa:
- şomaj aparent, este acel şomaj constatat şi dimensionat de către instituţii
specializate şi în baza căruia se plătesc indemnizaţiile de şomaj în compensarea pierderii
salariului. Această formă a şomajului se referă la populaţia activă disponibilă care nu este

30
momentan angajată şi este în căutarea unui loc de muncă.
- şomaj deghizat, caracteristic atât situaţiei în care există locuri de muncă cu un
nivel scăzut de productivitate, cât şi existenţa unui număr cu mult mai mare de indivizi angajaţi
decât cel necesar în întreprinderi şi administraţii.
Complexitatea naturii şomajului şi formelor sale, lipsa sau insuficienţa structurilor
administrative care urmăresc fenomenul, aparenţele care-1 înconjoară şi dificultăţile reale de a-1
sesiza la adevăratele sale valori, fac din cunoaşterea acestui dezechilibru macroeconomic o
problemă dificilă pentru a cărei rezolvare se depun eforturi considerabile de constatare şi
comensurare.

31
1.5. Efectele şomajului si măsuri pentru diminuarea lui

1.5.1 Efectele şomajului

Şomajul reprezintă un fenomen care afectează, în diferite măsuri, toate ţările lumii şi
care are numeroase consecinţe economice negative:
 Şomajul reprezintă o formă de inutilizare a factorului de producţie muncă, aspect
cu atât mai negativ cu cât societatea suportă cheltuieli însemnate cu educaţia şi pregătirea forţei
de muncă neocupate, cheltuieli care rămân nerecuperate;
 Fenomenul conduce la reducerea veniturilor populaţiei şi la creşterea tensiunilor
sociale, constituind un factor de scădere a standardului de viaţă şi de înrăutăţire a calităţii vieţii,
inducând starea de sărăcie;
 Prin prisma lui sunt lezaţi, direct, indivizi care fac parte din populaţia activă
subocupată, respectiv oameni care îşi manifestă dorinţa şi capacitatea de a lucra, dar nu au unde;
 Fiind un dezechilibru macroeconomic, şomajul nu afectează doar
compartimentele materiale ale economiei naţionale, ci mai ales elementele sale umane - în
sensul că populaţia ocupată este cea care suportă, din plin, gravele lui costuri sociale;
 O dată cu şomajul apare şi se dezvoltă munca pe "piaţa neagră" (desfăşurată
ilegal şi în condiţii salariale inferioare preţului minim al forţei de muncă în economie);
Concedierile sunt un puternic obstacol în calea relansării activităţii economice a unei
ţări. În plus, apar sau se amplifică stările de dezacord dintre populaţia care munceşte şi cea cu un
anumit grad de subocupare (ele fiind sursă de conflicte sociale).
Şomajul are implicaţii periculoase, concretizate în costuri. Evaluarea acestora din
urmă are de trecut cel puţin două obstacole:
 insuficienţa informaţiilor statistice (de pildă, e imposibilă izolarea perfectă - în
orice categorie de cheltuieli - a celor de care beneficiază numai şomerii);
 eterogenitatea metodelor de aproximare şi de calcul, în privinţa atât a indicatorilor
specifici, cât şi a costurilor propriu-zise.
 costul individual al şomajului este egal cu diferenţa dintre salariul real pe care îl
pierde salariatul atunci când intră în şomaj şi indemnizaţia sau ajutorul de şomaj acordate
acestuia de către autoritatea publică.
Efectele şomajului se răsfrâng nu numai asupra celor care au intrat în şomaj, ci şi
asupra celor care fac parte din populaţia ocupată deoarece aceştia participă cu o parte din
veniturile lor la constituirea fondurilor publice de asigurări sociale. Un alt cost important al
şomajului îl constituie (în anumite condiţii) pierderile de producţie şi de venit pe care acestea le
antrenează.
Consecinţe pozitive ale şomajului, mai mult sau mai puţin motivate în realitate :

32
 prin ceea ce presupune (muncitori disponibilizaţi), fenomenul creează o rezervă
de persoane potenţial dispuse să lucreze, în vederea acoperirii eventualei cereri suplimentare de
forţă de muncă;
 are loc creşterea productivităţii muncii, a disciplinei şi punctualităţii celor
angajaţi (de teama viitoarelor concedieri);
 ca factor psihologic - presupunând că, de obicei, sunt disponibilizaţi cei mai puţin
pregătiţi sau cei slab calificaţi - apare ridicarea interesului pentru muncă, dar mai ales sporirea
competitivităţii lucrătorilor existenţi;
 recurgerea la a trimite unele persoane în şomaj permite firmelor menţinerea
salariilor la cote relativ scăzute (o perioadă de timp).

1.5.2 Măsuri pentru diminuarea şomajului

Deoarece şomajul este un fenomen care afectează, în diferite proporţii, toate ţările,
prin durata, consecinţele şi amploarea sa, şomajul a devenit o problemă generală ce preocupă în
egală măsură guvernele tuturor statelor. Pe termen scurt obiectivul acestora este de a diminua
efectele fenomenului, iar pe termen mediu şi lung se încearcă reducerea sau resorbirea resurselor
de muncă disponibile. Măsurile anti-şomaj au efecte directe şi indirecte asupra economiei.

1.5.2.1 Măsuri care privesc direct pe şomeri

Programele desfăşurate în direcţia formării şi calificării şomerilor, acestea se


referă la evidenţierea justă a şanselor de reangajare avute de persoanele concediate. Ele
presupun acordarea, de către stat şi sectorul particular, a anumitor fonduri destinate reconversiei
sociale a celor vizaţi:
 desfăşurarea unor cursuri de specialitate, organizate în vedereacreşterii abilităţii
profesionale sau pregătirii în domenii pentru care există şanse de găsire a unui loc de muncă;
 acordarea de facilităţi de către stat pentru crearea de noi întreprinderi şi noi locuri
de muncă, în special în zonele cu un grad ridicat de subocupare.
 instituirea unui sistem de sprijinire a şomerilor care doresc să devină
întreprinzători particulari (consultanţă gratuită; credite preferenţiale, facilităţi fiscale), etc;
acordarea de credite avntajoase agenţilor economici care angajează şomeri;
În ultimii ani, o importanţă deosebită au dobândit, măsurile pentru trecerea la noi
forme de ocupare: angajarea pe timp parţial sau orar atipic; angajarea provizorie cu contract pe
durată determinată, stagii sau contracte de muncă de diferite tipuri - forme ce prevăd angajări
pentru obiective precise şi limitate.

33
1.5.2.2 Măsuri care privesc populaţia ocupată au ca scop prevenirea fenomenului
de şomaj, prin crearea unor posibilităţi suplimentare de „împărţire a muncii” între cei angajaţi şi
menţinerea astfel, a locurilor de muncă existente. Aceasta presupune o reîmpărţire a muncii la
scara economiei şi afirmarea unor noi principii de organizare a muncii şi producţiei. Desigur,
acest deziderat nu trebuie să încalce principiul potrivit căruia nivelul salarizării trebuie să fie în
concordanţă cu dinamica productivităţii muncii.
Măsurile ce au în vedere populaţia ocupată se referă la: redistribuirea sarcinilor celor
ocupaţi; raţionalizarea muncii în sectoarele care permit ca, prin acest element, să se creeze şanse
pentru noi angajări; reducerea timpului de muncă; programe de reconversie, inclusiv concedii de
recalificare pentru muncitorii vizaţi de restructurări; soluţia unui nou sector în economie: cel al
activităţilor de utilitate colectivă şi socială (al treilea, în afara celui public şi a celui privat) - care
funcţionează în ţări avansate, având două obiective: atât crearea de locuri de muncă
suplimentare, cât şi răspunsul la o serie de probleme care nu se pot satisface altfel.
În literatura de specialitate, întâlnim şi o clasificare pe grupe a măsurilor pentru
ocuparea forţei de muncă şi diminuarea şomajului, astfel:
 măsuri care vizează o mai bună repartiţie a fondului total de muncă prin:
reducerea duratei săptămânale de lucru; scăderea vârstei de pensionare; prelungirea şcolarizării
obligatorii; extinderea locurilor de muncă cu program redus; creşterea timpului aferent
calificării;
 măsuri care se referă la îndepărtarea de pe pieţele muncii a unor categorii de
ofertanţi, precum: descurajarea muncii salariale feminine; exilarea sau returnarea lucrătorilor
străini imigranţi nenaturalizaţi încă; interzicerea sau restricţionarea imigrării;
 măsuri care vizează inversarea procesului de substituire a factorilor de
producţie; dacă în procesul industrializării munca era substituită de capital, în prezent, se
mixează pe extinderea sectorului prestator de servicii şi, deci, pe o reducere a substituirii muncii
prin capital;
 măsuri care asigură creşterea mobilităţii populaţiei active, prin: îmbunătăţirea
conţinutului învăţământului şi asigurarea unei structuri adecvate a acestuia; orientarea
profesională a tinerilor spre domeniile cele mai dinamice ale activităţii economico-sociale;
facilitarea deplasării oamenilor la noile locuri de muncă;
 măsuri care se referă la crearea de noi locuri de muncă pe bază de investiţii,
în special în domeniile şi sectoarele cu şanse reale de dezvoltare în viitor.8

1.5.2.3 Alte măsuri

8
C.Nastase - Macroecomie – concepte fundamentale,pag166-175

34
Politicile de susţinere a creşterii economice sunt necesare, deoarece se acceptă faptul
că una din cauzele principale ale şomajului (mai ales a celui ciclic) este insuficienţa
preocupărilor pentru o creştere economică vizibilă. Rolul determinant revine, din această
perspectivă, statului, care, prin mecanisme financiare, monetare şi fiscale, trebuie să
impulsioneze progresul general, asigurând condiţii propice dezvoltării economiei modeme de
piaţă.
Politica fiscală are rolul de a asigura impunerea diferenţiată: pe categorii de
venituri/persoane, după fazele ciclului economic şi în raport cu contribuţia agenţilor economici
la creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă. De pildă, în perioade de criză, statul are
sarcina să reducă taxele şi impozitele, în vederea utilizării capitalului suplimentar pentru
investiţii productive.
Politica monetară a statului în perioadele de criză (deoarece atunci se agravează
şomajul), are menirea de a fi gândita astfel încât să impulsioneze revitalizarea economici. Rata
dobânzii menţinându-sc la nivele real pozitive, permite apelarea cu relativă uşurinţă la credite,
din partea întreprinzătorilor care doresc să contribuie la creşterea nivelului ocupării. Pot fi
practicate şi rate diferenţiate ale dobânzii, conform destinaţiei împrumutului (de pildă, rate mai
mici în cazul firmelor care angajează şomeri).

structural Reducerea ratie de creştere a


salariilor
Tipuri de şomaj
Keznesian Formarea profesionala si
evaluarea nevoilor sociale

fricţional Îmbunătăţirea funcţionării


serviciilor în privinţa ntiîizărit
foiţei de muncă

Stimularea cererii globale


clasic

Figura 1.7-. Măsuri recomandate în cazuri tipice de şomaj

Pe baza cercetărilor efectuate putem sublinia faptul că nu există o singură soluţie în


cazul şomajului, definitivă şi unitar valabilă în lume. Nu avem de-a face cu idei pure şi valabile

35
doar pentru reducerea şomajului, ci cu programe de ansamblu, corelate, integrate în sistemul
politicilor anti-criză, ce constau în practici sigure, de obicei de lungă durată, care să urmărească
o dublă investiţie/atât în elementul uman cât şi în producţie.

1.6 Costurile şomajului. Legea lui Okun

Costurile pe care le implică şomajul, directe sau indirecte, relevă faptul că acest
fenomen constituie o risipă de resurse umane şi financiare generate de utilizarea incompletă a
fondurilor de producţie, cu implicaţii asupra costurilor sociale.
Costurile directe sunt evidenţiate sub forma vărsămintelor financiare către fondul
destinat protecţiei sociale a şomerilor, care, în principal este utilizat pentru plata ajutorului de
şomaj, alocaţiei de sprijin, calificării şi recalificării şomerilor.
Costurile indirecte sunt generate de diminuarea globală a producţiei şi a veniturilor de
care ar putea să beneficieze întreaga populaţie. Ele îmbracă forma unor pierderi de producţie
determinate de neutilizarea unor capacităţi şi mijloace tehnice din dotare, ceea ce implică
reducerea resurselor de formare a veniturilor bugetare, deteriorarea calificării şi capacităţii de
muncă, descurajarea personalului în plan profesional, social şi uman.
Pentru persoanele care devin şomeri, costul şomajului are un aspect economic şi unul
moral. Economic pentru că intrarea în şomaj înseamnă reducerea veniturilor şi deci şi a
posibilităţilor de consum pentru întreaga familie. Totodată statutul de şomer atrage după sine
stresul nervos, o stare depresivă determinată de incertitudine şi aşteptare, toate acestea, spre
deosebire de consecinţele economice, deşi sunt foarte importante, nu se pot evalua.9
Deosebit de complexe şi cu urmări multiple sunt costurile şomajului şi la nivel de
economie şi societate. De exemplu:
- Şomajul înseamnă subutilizarea factorului de producţie muncă, ceea ce se
repercutează negativ asupra volumului producţiei (producţia actuală scade cu mult sub cea
potenţială), iar scăderea producţiei înseamnă pierdere de venituri (salarii şi profituri) cu toate
urmările sale legate de consumul propriu zis şi de investiţii.
- Scăderea generală a veniturilor reduce încasările, respectiv intrările la capitolul
venituri din bugetul statului, reducerea impozitelor pe venit, a taxei pe valoarea adăugată, a
taxelor şi accizelor etc.) ceea ce diminuează volumul cheluielilor publice.

9
Duduian, Monica. Economie, Editura AII Beck, Bucureşti, 2005, p.223

36
- Existenţa şomajului sporeşte cheltuielile statului pentru funcţionarea oficiilor de
plasare, plata ajutorului de şomaj, alte cheltuieli sociale legate de calificare, de îngrijirea sănătaţii
şomerilor etc.
Aprecierea corectă a costului şomajului impune luarea în consideraţie şi a unor
avantaje pe care le implică acest fenomen Avantajele şomajului sunt corelate cu următoarele
aspecte:
- Determinarea salariaţilor să caute servicii mai bune, si sigure, care cer o calificare
superioară, ceea ce poate însemna incitarea spre perfecţionare cu consecinţele corespunzătoare
asupra creşterii randamentului muncii.
- Crearea de mână de lucru mobilă şi adaptabilă la cerinţele impuse de modificările
activităţii economice, ceea ce contribuie la o eficienţă mai mare în alocarea resurselor pe termen
scurt şi o creştere economică mai rapidă pe termen lung.
În final, însă, dacă pe de o parte se iau în consideraţie costurile, iar pe de altă parte
avantajele fenomenului şomaj, pe termen lung, rezultatul apare categoric negativ, deoarece
costurile depăşesc cu mult beneficiile, atât în cazul celor direct implicaţi cât şi al economiei şi
societăţii în ansamblu.

LEGEA LUI OKUN

În anii ’60, economistul Arthur Okun a încercat să determine dacă între fenomenul
şomaj şi produsul naţional brut există vreo relaţie de interdependenţă. Răspunsul la această
dilemă este cunoscut în economie sub denumirea de legea Okun.
Deoarece persoanele ocupate participă la producerea bunurilor materiale şi serviciilor,
iar şomerii nu produc bunuri economice, se poate presupune că ridicarea nivelului şomajului
trebuie să fie însoţită de reducerea volumului real al PNB. Existenţa interrelaţiei negative între
aceste variabile se exprimă prin tendinţa conform căreia sporirea şomajului este concomitentă cu
scăderea volumului real al P.N.B.
Schimbarea PNB = 3% - 2 x schimbarea nivelului şomajului (rata şomajului).
În formularea iniţială a legii, Okun stabilea că o reducere cu un punct procentual a
ratei şomajului, determină de regulă o creştere a PNB cu aproximativ trei puncte procentuale.
Practica contemporană a stabilit că o scădere cu 1% a ratei şomajului este asociată
unei creşteri de doar 2% a PNB.
Venitul naţional al unei economii nu depinde în mod direct de rata şomajului. Totuşi,
piaţa muncii este legată de rata şomajului şi astfel participa şi la crearea Produsului Naţional
Brut. Pe termen scurt, modificarea procentuală a venitului poate fi exprimată ca sumă a
modificării procentuale a productivităţii plus o constantă, înmulţit cu munca depusă. La rândul

37
său, munca depusă poate fi exprimată în funcţie de ore lucrate, creşterea populaţiei, participarea
forţei de muncă sau alţi factori relevanţi, minus modificarea absolută a ratei şomajului.
Din această perspectivă este surprinzătoare asocierea între modificarea ratei
şomajului şi PNB. Modificarea ratei şomajului este doar unul dintre multiplii factori care
influenţează PNB-ul. De asemenea surprinzător este faptul că o reducere cu 1% a ratei şomajului
poate determina o creştere atât de substanţială cum ar fi 2%. Intuiţia unui contabil ar sugera ca o
scădere a ratei şomajului cu 1% ar însemna o creştere a ocupării cu circa 1%, ceea ce ar
determina o creştere a PNB cu mai puţin de un punct procentual. Motivul pentru care asocierea
dintre rata şomajului şi PNB este atât de puternică este faptul că modificarea ratei şomajului
afectează şi ceilalţi factori importanţi ce influenţează volumul PNB. De exemplu, o rata
crescătoare a şomajului determină reducerea orelor lucrate de fiecare lucrător şi participarea
forţei de muncă. Din moment ce toţi aceşti factori contribuie la scăderea PNB este clar de ce
mici modificări ale ratei şomajului pot determina schimbări esenţiale ale PNB.
Relaţia dintre creşterea economică reală şi modificările ratei şomajului este dată tot
de legea lui Okun. Aceasta afirmă faptul că rata şomajului scade cu 0,5% pentru fiecare procent
de creştere a PIB peste o rată a trendului de 2,2,5%.
 u= -0,5 (ry - 2,25)
Unde:  u – fluctuaţiile ratei şomajului;
Ry – rata creşterii economice.
Spre deosebire de alte relaţii macroeconomice care s-au dovedit a fi instabile, legea
lui Okun a arătat o remarcabilă stabilitate în timp

1.7 Relaţia inflaţie-şomaj

Deoarece economia naţională este un sistem complex, diferitele ei componente de


echilibru: creşterea economică, ocupare-şomaj, inflaţie şi raporturile economico-financiare
externe sunt corelate între ele şi se intercondiţionează reciproc. Conexiunile, însă, sunt complexe
şi contradictorii, ceea ce nu permite stabilirea unor măsuri care să le rezolve simultan şi sigur. Se
poate observa, însă, existenţa unei relaţii între cele patru componente şi evoluţia cererii agregate,
pe termen lung, căci pe termen scurt, până la doi ani, ele au o stare independentă. Pe termen
lung, toate patru depind de evoluţia cererii agregate, care variază în funcţie de fazele ciclului
economic.
În faza de expansiune a activităţii economice (faza a doua), cererea agregată creşte
rapid şi în consecinţă diferenţa dintre producţia efectivă şi cea potenţială se reduce. Două dintre
obiectivele politicii macroeconomice înregistrează rezultate bune: producţia creşte rapid, iar

38
şomajul se reduce. În schimb, celelalte două se înrăutăţesc, deoarece, pe de o parte, inflaţia creşte
prin cerere, iar pe de altă parte, datorită creşterii preţurilor, produsele indigene devin mai puţin
competitive pe piaţa mondială (se reduce exportul), iar produsele străine apar mai ieftine pe piaţa
internă (creşte importul), ceea ce atrage după sine un deficit în contul curent al balanţei de plăţi.
Drept rezultat se deteriorează şi nivelul de echilibru al cursului de schimb al monedei
naţionale (creşte) ceea ce scumpeşte importurile şi în acest fel se întreţine inflaţia. Când se
ajunge în punctul de vârf al creşterii economice (3), în ciuda efectelor pozitive pe care le
înregistrează producţia şi şomajul, inflaţia şi dezechilibrul balanţei de plăţi devin probleme acute.
Când se depăşeşte punctul de vârf al creşterii economiei şi se trece la faza de recesiune (4),
lucrurile se petrec exact invers faţă de tendinţele descrise în faza (2). Scăderea cererii agregate
atrage după sine o mişcare negativă a activităţii economice, însoţită de reducerea locurilor de
muncă şi deci de creşterea şomajului. În acelaşi timp, ritmurile inflaţiei se domolesc, iar situaţia
balanţei de plăţi se îmbunătăţeşte.

Figura1.8.Relatia inflaţie-şomaj
În asemenea împrejurări, autorităţile implicate în politica economică se află în faţa
unei mari dileme. Dacă se adoptă politica creşterii economice, prin încurajarea cererii agregate,
se rezolvă primele două probleme, cu efectul principal reducerea şomajului, dar apar pericole din
partea presiunilor exercitate de inflaţie şi de deficitul balanţei de plăţi. Dacă se adoptă o politică
de deflaţie, respectiv de reducere a cererii agregate, se reduce inflaţia şi se îmbunătăţesc
rezultatele în raporturile economico - financiare externe, dar în schimb producţia efectivă se
reduce şi creşte şomajul.

39
II. OCUPAREA COMPLETĂ A FORŢEI DE MUNCĂ

Noţiunea de ocupare completă a forţei de muncă - sau rata naturală, sau rata
fricţională a şomajului - joacă un rol central atât în macroeconomie, cât şi în cadrul politicilor
macroeconomice. Vom începe prin a discuta despre teoria ratei naturale şi vom reveni apoi
asupra examinării estimărilor pentru această rată.

40
2.1 Rata naturală a şomajului

Rata naturală a şomajului corespunde funcţionării normale a pieţei muncii şi este


asociată cu ocuparea totală a forţei de muncă. Şomajul poate fi considerat excesiv, în orice ţară,
dacă depăşeşte nivelul său natural.
Definirea ratei naturale a şomajului este destul de dificilă, dar există câteva abordări
în acest sens. În continuare vom face o succintă sinteză a definiţiilor date în teoria economică
ratei naturale a şomajului.
Unii economişti definesc rata naturală a şomajului ca fiind rata la care atât salariile
cât şi inflaţia sunt fie stabile, fie la nivele acceptabile. După alţi autori rata naturală a şomajului
este rata şomajului pentru care locurile vacante de muncă sunt egale cu numărul de şomeri. O
altă definiţie afirmă că rata naturală a şomajului este nivelul şomajului la care orice creştere în
cererea agregată nu determină reducerea şomajului. Potrivit unei variante a acestei ultime
definiţii rata naturală a şomajului este rata la care toţi şomerii sunt voluntari, adică există doar
şomaj ciclic şi, eventual, sezonier. În cele din urmă, o recentă definiţie dată de James Tobin
afirmă că rata naturală este rata şomajului la care nivelul acestuia este neschimbat şi atât
fluctuaţiile existente la nivelul masei de şomeri cât şi durata şomajului sunt normale.
Toate aceste definiţii încearcă să sintetizeze într-un mod specific conceptul mai
general al “ocupării totale“ a forţei de muncă.
Dacă presupunem că şomajul fricţional şi sezonier există chiar şi atunci când piaţa
forţei de muncă este în echilibru este evident că rata naturală a şomajului este afectată de factori
ca:
- mişcarea voluntară a angajaţilor10
- mişcările în şi în afara forţei de muncă
- durata detimp în care şomerii îşi găsesc slujbe acceptabile.
Aceşti ultimi factori variază mult în cadrul grupurilor demografice, astfel încât rata
naturală a şomajului este puternic afectată de compoziţia demografică a forţei de muncă.
Atunci când o economie este în echilibru pe termen lung, şomajul va fi la rata sa
naturală. Din moment ce rata naturală a şomajului este un concept teoretic, ea nu poate fi direct
observată, şi, prin urmare, trebuie estimată.
Economiştii au două modalităţi diferite pentru a estima rata naturală a şomajului.
În primul rând ei determină o ecuaţie prin care corelează şomajul agregat de rata inflaţiei.
Conceptual, rata naturală a şomajului este prezentă atunci când rata şomajului nu creşte şi nici nu

10
Gordon, Robert - Macroeconomics, Scott Foresman Company, Glenview, 1990

41
scade. Astfel, atunci când inflaţia este constantă, ecuaţia ce stabileşte legătura între rata inflaţiei
şi şomaj furnizează un estimator pentru rata naturală a şomajului.
A doua metodă de estimare a ratei naturale a şomajului se bazează pe datele istorice
legate de rata şomajului de-a lungul unor perioade mari de timp. Aceste date sunt diferite în
funcţie de grupurile demografice. Se estimează ratele şomajului pentru aceste grupuri
demografice şi apoi se agregă aceste estimări.
Câţiva economişti au folosit una sau mai multe metode pentru a estima rata naturală a
şomajului la diverse momente de timp. Una dintre cele mai cunoscute şi citate estimări este cea a
lui Robert Gordon de la Northwestern University4. Estimările sale se încadrează între limitele
minime şi maxime ale altor estimări efectuate de alţi economişti. Pentru economia S.U.A., rata
naturală a şomajului estimată de Gordon a fost de 5,1 % în anul 1955. În perioada 1960-1970,
toţi cercetătorii sunt de acord că rata naturală a şomajului a crescut, ca urmare a marelui influx
de tineri în rândul forţei de muncă. Până în anii 80’ estimările ratei naturale au ajuns de la 5% la
7%. Pe măsură ce generaţia “baby-boom” s-a maturizat şi creşterea forţei de muncă a încetinit, în
anii ‘80 rata naturală a şomajului şi-a diminuat ritmul de creştere.
Cercetătorii Douglas Staiger, J. Stork şi Mark Watson, care au făcut şi ei estimări ale
ratei naturale, afirmă că aceasta variază în anii 90 în economia S.U.A. între 5,1% şi 7,7% cu un
interval de încredere de 95%. R. Gordon a demonstrat însă că rata naturală a şomajului variază în
limite mai reduse. Rata naturală a şomajului este analizată şi din perspectiva legăturii şomajului
cu inflaţia: atunci când rata inflaţiei este stabilă, constantă, se vorbeşte de rata naturală a
şomajului, numită şi NAIRU, ( “ Non Accelerating Inflation Rate of Unemployment” ). 11Robert
Eisner5 a analizat seriile inflaţiei şi şomajului de după 1960 şi a descoperit că.12legătura între
şomaj şi inflaţie este asimetrică în următorul sens: ratele şomajului mai micidecât rata
naturală a şomajului (NAIRU) nu erau asociate cu inflaţia accelerată, în timp ce ratele
şomajului mai mari decât rata naturală a şomajului erau asociate cu inflaţia descrescătoare.
Aceste rezultate implică următoarea concluzie, aparent paradoxală: rata naturală a şomajului
poate fi şi un rezultat al măsurilor de politică economică şi nu numai o cauză a acestora.

2.2 Frecvenţa şomajului

Frecvenţa şomajului reprezintă media numărului de intervale, în cadrul unei perioade,


în care muncitorii sunt şomeri. Există doi factori determinanţi în ceea ce priveşte frecvenţa

11
5Eisner, Robert - A New view of the NAIRU, Department of Economics, Northwestwen University, 1996

12

42
şomajului. Primul factor este dat de variabililatea cererii pe piaţa foiţei de muncă, la nivelul
diferitelor firme din cadrul economiei. Chiar şi atunci când cererea agregată este constantă,
există unele firme a căror activitate este în creştere şi alte firme a căror activitate este în proces
de restrângere. Firmele a căror activitate este în proces de restrângere pierd forţă de muncă, în
timp ce firmele a căror activitate este în creştere angajează forţă de muncă - astfel că rotaţia şi
frecvenţa şomajului sunt mai mari. Cu cât variabilitatea cererii pentru forţă de muncă este mai
mare la nivelul diferitelor firme, cu atât este mai mare rata şomajului. Cel de al doilea factor
determinant este reprezentat de rata cu care noi muncitori intră în rândurile foiţei de muncă
deoarece noii potenţiali lucrători pornesc din poziţia de şomeri. Cu cât intrarea noilor muncitori
în rândurile forţei de muncă este mai rapidă - aceasta însemnând cu cât creşte mai repede rata
forţei de muncă -, cu atât mai ridicată este rata naturală a şomajului.
Cei trei factori care afectează durata şi cei doi factori care influenţează frecvenţii
şomajului reprezintă factorii determinanţi ai ratei naturale a şomajului. Evident că aceşti factori
se modifică de-a lungul timpului. Structura pieţei foiţei de muncă şi a foiţei de muncă în sine se
poate modifica. Variabilitatea cererii de forţă de muncă la nivelul diferitelor firme se poate
deplasa. După cum remarca Edmund Phelps, rata naturală nu este „o constantă intertemporală,
ceva asemănător vitezei luminii, independentă de orice se află sub soare”13.

2.3 Estimări ale ratei naturale a şomajului

Estimările cu privire la rata naturală a şomajului s-au modificat permanent, de la circa 4


procente în anii 1960, la 6 procente la începutul anilor 1980 şi 5.2 procente la sfârşitul anilor
1990. Estimările au un caracter pragmatic, utilizând drept nivel de referinţă anumite perioade în
care s-a considerat că piaţa forţei de muncă a fost în echilibru.
Baza pentru o astfel de estimare este dată de o ecuaţie pentru rata naturală (pe care am
notat-o cu u*), care este foarte asemănătoare cu ecuaţia (1) din capitolul precedent:

u* = w1u*1 + w2u*2 + w3u*3 +…..+ wnu*n (2)


Ecuaţia (2) arată că rata naturală reprezintă media ponderată a ratelor naturale ale
şomajului aferente subgrupurilor din cadrul forţei de muncă. De regulă, estimarea porneşte de la o
perioadă, cum ar fi mijlocul anilor 1950, când rata generală a şomajului era de 4 procente. Apoi,
este ajustată pentru a reflecta modificările survenite la nivelul ratelor naturale aferente diferitelor
grupuri (respectiv, u* pentru fiecare grup).

13
E.S. Phelps, Economic Policy and Unemployment in the Sixties, Public Interest, 1974

43
Primul set de ajustări, pentru structura în schimbare a forţei de muncă, ia în considerare
modificări cum ar fi ponderea, în creştere în ansamblul forţei de muncă, a adolescenţilor, pentru
care rata naturală a şomajului pare a fi cea mai ridicată. Astfel de ajustări conduc la creşterea ratei
naturale, dar în foarte mică măsură. Cel de-al doilea set de ajustări încearcă pe diverse căi să ţină
seama de modificările survenite la nivelul factorilor determinanţi fundamentali ai ratei naturale,
cum ar fi alocaţiile pentru şomaj.
Biroul pentru Buget al Congresului (CBO) oferă estimări oficiale cu privire la rata de
ocupare completă a forţei de muncă şi rata şomajului.

Este important să se recunoască faptul că rata ocupării complete a forţei de muncă, u*,
nu este altceva decât un etalon şi, în mod corect, ar trebui vizualizată ca o bandă lată de cel puţin un
punct procentual.
Există un consens cu privire la faptul că rata naturală a şomajului variază în timp.
Problema măsurării ratei naturale a devenit, din nou, un domeniu de cercetare activă. Unii dintre
cercetători, în special Douglas Staiger, James Stock şi Mark Watson, cred că scala valorilor posibile
ale ratei naturale este atât de largă, încât devine aproape inutilă în procesul de elaborare a politicilor
economice. Alţi cercetători, în special Robert Gordon, cred că în timp ce rata naturală variază de-a
lungul timpului, valoarea ratei naturale la o anumită dată poate fi estimată cu o precizie
considerabilă.
Dezbaterea pe marginea metodelor de reducere a ratei naturale a şomajului tinde să se
concentreze pe ratele ridicate ale şomajului în rândurile adolescenţilor şi a proporţiei foarte
ridicate deţinută de şomajul pe termen lung în cadrul şomajului total.
Să ne referim mai întâi la şomajul în rândurile tinerilor de până la 18 ani. Tinerii din
această categorie intră şi ies din rândurile forţei de muncă parţial şi datorită faptului că slujbele pe
care Ie au nu sunt deosebit de atractive. Pentru a îmbunătăţi locurile de muncă, în ţările din
Europa, în special în Germania, se pune accentul pe asigurarea unei instruiri tehnice pentru
adolescenţi, pentru a le crea premisele obţinerii unor locuri de muncă mai remuneratorii. Sistemul
european de ucenicie, în cadrul căruia tinerii-adolescenţi capătă o instruire practică, mai este
creditat pe scară largă nu numai cu posibilitatea de a oferi locuri de muncă serioase pentru tineri,
dar şi cu capacitatea de a crea, pe termen lung muncitori productivi tineri.
Salariile primite de tinerii în vârstă de până la 18 ani sunt (în medie) mai apropiate de
salariul minim, comparativ cu salariile muncitorilor cu mai multă experienţă. Mulţi dintre tinerii din
această categorie câştigă nivelul de salariu minim, iar unii dintre aceştia ar câştiga chiar şi mai
puţin, dacă acest lucru ar fi permis. Conform celor de mai sus, reducerea salariului minim ar putea
fi una dintre căile de reducere a ratei şomajului în rândurile adolescenţilor. Totuşi, programele care

44
permit salarii pentru adolescenţi, situate „sub-minimum", par să atenueze efectul negativ al
legislaţiei cu privire la salariul minim.

Acum vom aborda problema implicaţiilor alocaţiilor pentru şomaj asupra fenomenului
de şomaj. Un concept-cheie în această problemă este cel de coeficient de înlocuire.
Coeficientul de înlocuire este raportul dintre veniturile după impozitare în condiţii de
şomaj şi veniturile după impozitare în condiţii de angajare în muncă.
Alocaţiile pentru şomaj conduc la creşterea ratei şomajului, pe două căi. în primul rând,
alocaţiile pentru şomaj permit perioade mai lungi de căutare a unei slujbe. Cu cât acest coeficient de
înlocuire este mai mare, cu atât problema unui şomer de a-şi găsi un loc de muncă este mai puţin
stringentă. Feldstein şi Poterba au demonstrat că nişte coeficienţi de înlocuire ridicaţi afectează de o
manieră semnificativă salariul de rezervă, acel nivel de salarizare la care o persoană în situaţia de a
primi alocaţie de şomaj este doritoare să-şi ia o nouă slujbă.
Problema efectelor alocaţiei pentru şomaj asupra şomajului este de actualitate mai ales în
Europa. Mulţi observatori ai fenomenului argumentează că nivelurile ridicate ale şomajului din
Europa sunt rezultatul unor coeficienţi de înlocuire mari, care se întâlnesc aici. Patrick Minford
afirmă: Tabloul prezentat este unul groaznic din punctul de vedere al stimulentelor pe linia
participării la actul de angajare în muncă. Coeficienţii de înlocuire sunt de o astfel de natură, încât
dacă o persoană ar «trişa sistemul», stimulentele menite să conducă la obţinerea unei slujbe sunt, pe
ansamblu, mai degrabă mici pentru un cap de familie"14.
Cel de-al doilea canal este stabilitatea angajării în muncă. In condiţiile asigurărilor
pentru şomaj, consecinţele dintre a fi în slujbă şi a fi în afara slujbei sunt mai puţin severe 15. Şi în
această perspectivă s-a argumentat că muncitorii şi firmele nu apreciază ca fiind prea mult în
interesul lor crearea unei stabilităţi prea ridicate a ocupării forţei de muncă, iar firmele sunt mai
degrabă doritoare să recurgă la diponibilizări temporare, decât să încerce să-i menţină pe lucrători
la locurile lor de muncă. Efectul stabilităţii utilizării forţei de muncă este atenuat de rating-ul de
experienţă. Contribuţia pentru asigurări de şomaj este majorată în cadrul firmelor ai căror angajaţi
prezintă rate ridicate ale şomajului, ceea ce conferă respectivelor firme anumite stimulente pentru a

14
Patrick Minford, Unemployment; Causes and Cures (Oxford, Blackweli, 1985), p. 39.
15

Randall Wright argumentează că sistemul de asigurări european compensează mai degrabă pentru un program de
lucru redus, decât pentru şomajul total, aşa cum este cazul în Statele Unite şi Canada. El conchide că sistemul
european conduce la o variabilitate mai redusă a utilizării forţei de muncă, dar şi la o mai mare variabilitate a
numărului de ore pe muncitor. A se vedea lucrarea sa „The Labor Market Implications of Unemployment Insurance
and Short-Time Compensation", Federal Reserve Bank of Minneapolis Quarterly Review, vara 1991.

45
menţine stabilitatea ocupării forţei de muncă. Totuşi, rating-ul de experienţă nu determină firmele să
suporte întregul cost al asigurărilor pentru şomaj, astfel încât această atenuare este numai parţială.
În afara modificărilor la nivelul şomajului real, alocaţiile pentru şomaj determină o
creştere a ratei măsurabile a şomajului, prin intermediul efectelor de raportare. Pentru a-şi încasa
alocaţiile pentru şomaj, oamenii trebuie să se găsească „în rândurile forţei de muncă”, în căutare
de lucru, chiar dacă nu doresc cu adevărat un loc de muncă. Prin aceasta ei contează ca şomeri.
Una dintre estimări sugerează că efectele de raportare conduc la creşterea ratei şomajului cu circa
o jumătate de punct procentual.
Se pare că există prea puţin dubiu cu privire la faptul că sistemul de compensare a
şomajului chiar adaugă ceva la rata naturală a şomajului16. Aceasta nu presupune, totuşi, că
sistemul de compensare a şomajului ar trebui abolit. Asigurările pentru şomaj pot conduce la
creşterea eficienţei economice, prin subvenţionarea procesului de căutare, ceea ce conduce la
îmbunătăţirea compatibilităţilor muncitor-angajator. De o mai mare importanţă este existenţa
caracterului considerabil aleatoriu al procesului prin care cineva devine şomer şi altcineva scapă
de şomaj, iar spiritul de corectitudine ne spune că povara şomajului ar trebui împărţită între
reducerea disconfortului resimţit de şomeri şi aparenta creştere a ratei naturale a şomajului pe
seama unor alocaţii de şomaj mai mari17.

2.4 Priorităţile politicii de ocupare a forţei de muncă

2.4.1 Aspecte strategice

După ani de performanţe economice dezamăgitoare, reformele succesive dar totuşi


incomplete au condus la stabilirea unei baze solide pentru creştere şi pentru stabilirea unor
condiţii mai bune condiţii de sprijin pentru un proces de elaborare a politicii fiscale şi monetare
responsabil în contextul unui nou acord stand-by cu Fondul Monetar Internaţional din octombrie
2000.
Ca urmare, tendinţele şi perspectivele macroeconomice s-au îmbunătăţit recent. În
orice caz, pe termen mediu, România înfruntă provocări fiscale majore şi astfel consolidarea va
fi greu de susţinut fără o reformă absolută a întreprinderilor de stat şi o creştere semnificativă a
conformării cu plata impozitelor. Progresul privind reformele structurale, inclusiv reforma

16
Printre cele mai convingătoare dovezi este constatarea că intervalele de şomaj tind să ia sfârşit, atunci când
lucrătorul se reîntoarce la un loc de muncă, chiar în momentul în care alocaţia pentru şomaj a expirat (de regulă,
după 26 sau 39 de săptămâni de şomaj). A se vedea Lawrence Katz Şi Bruce Mezer, „Unemployment Insurance,
Recall Expectations, and Unemployment Outcomes". Quarterly Journal of Economics, noiembrie 1990.
17
Acest punct de echilibru a reprezentat punctul central al unei dispute între Congres şi Administraţiile Reagan şi
Bush, în perioada ultimelor recesiuni; în general, Congresul a votat extinderea cu 3 luni a plăţilor în contul
alocaţiilor de şomaj, în scopul menţinerii nivelului de şomaj, în timp ce administraţia a argumentat că aceasta ar
conduce la creşterea şomajului.

46
întreprinderilor, a fost inconsistent şi persistenţa slăbiciunilor structurale ar putea pune în pericol
redresarea dacă reformele nu sunt finalizate.
Piaţa muncii este unul dintre domeniile în care reforma trebuie accelerată. Deşi
creşterea salarială reală s-a aliniat mai mult în ultima vreme cu productivitatea muncii,
autorităţile încă fac eforturi pentru a controla costurile salariale pentru întreprinderile publice.
Evoluţiile salariale şi formarea acestora nu reflectă suficient diferenţele în productivitate în
funcţie de calificări, ocupaţii şi regiuni şi de aceea nu asigură semnale adecvate pentru
dobândirea de competenţe sau pentru mobilitate regională şi ocupaţională.
Unele dintre principalele aspecte cu care se confruntă politica de ocupare, pe baza
analizei din secţiunile precedente, sunt:
- Existenţa unei pieţe a muncii duale, cu o piaţă a muncii rurală care concentrează mai
mult de jumătate din forţa de muncă şi caracterizată de o participare înaltă, inclusiv pentru
grupul tinerilor şi grupul persoanelor în vârstă şi o rată a şomajului foarte scăzută (de două ori
mai mică decât în zonele urbane). Agricultura acoperă aproape un sfert din populaţia activă 18, în
timp ce industria şi serviciile ocupă aproape 18%, respectiv 28,615%. Aceasta concentrează
aproape jumătate din ocuparea din sectorul privat şi 91% dintre cei care lucrează pe cont propriu.
- Restructurarea economiei a condus la un declin puternic al ocupării în industrie.
Agricultura a avut un rol important în absorbţia pierderilor în domeniul ocupării, în timp ce
datorită creşterii scăzute şi dezvoltării inegale a sectorului servicii, creşterea numărului locurilor
de muncă a fost negativă iar realocarea ocupării către acest sector a fost marginală.
- Rata şomajului a crescut începând cu jumătatea anilor ’90, însă rămâne sub media
UE. Şomajul se concentrează în zonele urbane. Şomajul pe termen lung este substanţial iar
şomajul în rândul tinerilor este ridicat (rata şomajului este de trei ori mai mare pentru ei decât
pentru adulţi).
- Nivelul calificării şi structura forţei de muncă reprezintă o preocupare pentru viitorul
imediat şi pe termen mediu. Deşi au crescut de la jumătatea anilor ’90, nivelurile educaţionale
medii par a fi destul de scăzute; calificările deţinute de mulţi lucrători nu vor corespunde
cerinţelor noilor locuri de muncă; rata de participare a tinerilor în sistemul educaţional este mai
scăzută pentru nivelul terţiar, un anumit grup nu îşi continuă educaţia după terminarea
învăţământului obligatoriu. Toate aceste caracteristici reprezintă o provocare majoră, având în
vedere restructurarea importantă care urmează şi nevoia de a susţine transformarea economică
prin dezvoltarea mai puternică a noilor sectoare.
Celelalte aspecte ale acestei secţiuni abordează principalele domenii de politică ce pot
avea un impact asupra performanţelor pieţei muncii. Politica de ocupare este privită aici în sens
larg – cuprinzând politica de resurse umane, politica salarială, sistemul de impozite şi prestaţii şi

18
Sursa: Ancheta asupra Forţei de Muncă, trimestrul II - 2006

47
serviciul public de ocupare şi programele acestuia de măsuri active pentru piaţa muncii. Analiza
abordează şi un număr de aspecte „orizontale” ale politicii – aspecte regionale, egalitatea de
şanse şi pregătirile României pentru a utiliza sprijinul oferit de Fondul Social European pentru
politica de ocupare.

2.4.2 Salarii, impozite şi prestaţii

Trei aspecte ale pieţei muncii pot fi considerate ca factor potenţial de influenţă
dacă evoluţiile salariale sunt favorabile ocupării – procesul general de stabilire a salariului,
impactul impozitării asupra venitului şi elaborarea sistemelor de menţinere a venitului pentru
şomeri.
 Procesul de stabilire a salariilor
Legea salarizării nr. 14/1991 reglementează cadrul legal pentru stabilirea salariilor. În
cadrul companiilor salariile sunt stabilite prin contracte individuale şi colective de muncă
stabilite de angajatori şi angajaţi sau reprezentanţii acestora. Cadrul legal în baza căruia se
încheie contractele colective de muncă îl reprezintă Legea 130/1996 republicată în 1997.
Contractul colectiv de muncă este negociat în fiecare an la nivel naţional şi pentru
fiecare sector de activitate. Aceste contracte stabilesc salariul minim brut pentru un muncitor
necalificat şi pe baza acestuia coeficienţii minimi pentru alte salarii de bază, bonusuri şi alte
facilităţi (inclusiv indemnizaţia pentru concediile plătite). La nivel local, partenerii sociali
stabilesc un salariu minim specific pe întreprindere care este cel puţin egal cu salariul minim
stabilit la nivel naţional şi coeficienţii de calificare calculaţi pe baza celor stabiliţi în contractul
colectiv de muncă de la nivel naţional. Creşterile salariului minim din cadrul întreprinderilor
determină nivelul salariului de bază pentru fiecare loc de muncă.
Cu toate că legea salarizării prevede o autonomie in ce priveşte stabilirea salariilor, în
cadrul regiilor autonome şi în administraţia publică salariile se stabilesc prin consultările dintre
Guvern şi sindicate.
Guvernul are posibilitatea de a adopta reglementări privind indexarea şi compensarea
salariilor în vederea limitării declinului salariilor reale. Indexările trimestriale ale salariilor în
raport cu evoluţia preţurilor de consum determinate după consultările cu sindicatele şi introduse
în administraţia publică la mijlocul anilor 90 au servit, de asemenea, ca recomandare pentru alţi
angajatori.
Politica venitului în România trebuie să continue să sprijine reducerea inflaţiei şi a
constrângerilor bugetare din cadrul întreprinderilor publice în contextual acordurilor cu Fondul
Monetar Internaţional.

48
În actualul context al economiei şi pieţei muncii din România, mecanismele de
stabilire a salariilor pot juca rolul lor doar în cadrul unor sectoare mici ale economiei.
Reforma sistemului de stabilire a salariului constituie un element important în cadrul reformelor
de pe piaţa muncii. Trebuie să asigure că dezvoltarea salariilor este favorabilă ocupării în ceea ce
priveşte contribuţia la stabilitatea macroeconomică.
Partenerii sociali şi Guvernul trebuie să dezvolte progresiv - în conformitate cu reformele
generale economice şi de pe piaţa muncii – mecanismele de stabilire a salariilor care să reflecte
în mod corespunzător productivitatea, nivelul de calificare şi diferenţele regionale.
 Taxele şi contribuţiile sociale
Nivelele înalte ale impozitării pe piaţa forţei de muncă (inclusiv impactul
contribuţiilor sociale) poate conduce la scăderea cererii pe piaţa forţei de muncă în economia
formală în timp ce încurajează creşterea activităţilor informale şi de subzistenţă. Impactul
general al taxelor şi contribuţiilor poate fi rezumat în termeni de impozitare a salariilor19.
Contribuţiile sociale acoperă contribuţiile la asigurările sociale, asigurarea de şomaj şi
asigurarea de sănătate precum şi contribuţia la fondul de stat pentru persoanele cu handicap20.
Cotele de contribuţie sunt de 35% pentru asigurări sociale (1/3 plătită de angajat şi
2/3 suportate de angajator), 6% pentru asigurarea de şomaj (1% pentru angajat şi 5% pentru
angajator), 14% pentru asigurarea de sănătate (cu o cotă egală plătită de către angajator şi
angajat) şi 2% pentru contribuţia la fondul pentru persoanele cu handicap care este suportat de
către angajator. Toate aceste contribuţii reprezintă 57% din salariul brut (37,3% suportat de
angajator şi 19,7% suportat de angajat21). Impozitul pe salariu poate fi estimat la 48,2% pentru o
singură persoană raportat la salariul mediu, la 45,4% pentru o singur persoană ce câştigă 67% din
salariul mediu şi la 38,3% pentru un singur întreţinător cu doi copii.
Contribuţiile sunt mari şi sunt rezultatul creşterii sarcinii financiare a asigurărilor de
securiate socială. Erodarea impozitării venitului datorită declinului în ocuparea forţei de muncă
este agravată de numeroase scutiri şi de o nerespectare ridicată a plăţii impozitului.
Contribuţiile sociale includ contribuţiile la diferite fonduri speciale care sunt stabilite
pe baze ad-hoc şi echilibrează bugetele administraţiei publice fiind plătite de către angajatori.
Conform informaţiilor disponibile22, această practică a fost extinsă în ultimii ani ca un rezultat al
constrângerilor datorate deficitului bugetului de stat impuse de acordurile cu Fondul Monetar

19
Calculată ca sumă a impozitului pe venit plus contribuţiile sociale ale angajatorilor şi angajaţilor, ca procent din
costul total al forţei de muncă (salariul brut plus contribuţia socială a angajatorului).
20
Din acest fond se acordă spre exemplu indemnizaţii pentru copiii cu handicap, indemnizaţii pentru persoanele
care au grijă de persoanele cu handicap, costurile de transport şi facilităţi pentru persoanele cu handicap.
21
Contribuţia angajatorului pentru asigurare socială poate ajunge până la 40-45% pentru condiţii specifice de
muncă de unde rezultă o rată totală de 62-67%.
22
A. Dochia, op. cit.

49
Internaţional. În ultimii ani reducerile marginale ale tuturor contribuţiilor sociale sunt rezultatul
desfiinţării sau reducerii unor asemenea contribuţii speciale.
În cadrul contractelor specifice de muncă, aşa numitele “convenţii civile” atât
angajatorul cât şi angajatul nu au obligaţia de a plăti contribuţiile lor sociale. Asemenea
contracte au fost utilizate mai degrabă sub formă de contracte de muncă cu durată limitată şi
muncă temporară. Un nou proiect de lege are ca scop limitarea “convenţiilor civile” numai
pentru activităţi independente specifice (contracte de servicii limitate în timp) şi introducerea
contractelor de muncă cu durată determinată.
Datorită dezvoltării nivelului economic, impozitul pe salariu şi sarcina fiscală pe piaţa
muncii sunt mari, în special pentru nivelul inferior al grilei de salarizare. Aceasta reprezintă o
barieră majoră pentru crearea de locuri de muncă, în special pentru cele corespunzătoare
salariilor mici şi o descurajare pentru şomeri sau persoane inactive de a ocupa asemenea locuri
de muncă.
De asemenea, contribuţiile sociale şi impozitul pe salariu mari încurajează
dezvoltarea ocupării în sectorul informal. Pe lângă implementarea efectivă a măsurilor luate
pentru reducerea impozitului pe venit, România trebuie să aibă ca prioritate revizuirea sistemului
de impozitare a salariilor.
Întărirea conformităţii cu plata impozitului este clar o pre-condiţie pentru reducerea, pe termen
mediu, a sarcinii fiscale.

2.4.3 Politici active pentru piaţa muncii şi sistemul public de ocupare

Măsurile de calificare şi recalificare pentru şomeri au fost primele măsuri active


puse în funcţiune chiar de la începutul perioadei de tranziţie. Nevoia de alte măsuri, care să ducă
la sprijinirea ocupării, a apărut progresiv şi a devenit urgentă după 1996-1997 când s-a accelerat
procesul de privatizare şi restructurare ce a condus la concedieri masive. Atunci România a
introdus stimulente în cazul angajării de tineri absolvenţi, precum şi împrumuturi acordate IMM-
urilor pentru a angaja şomeri. Acordul de împrumut cu Banca Mondială din 1995 a reprezentat
adevăratul început al programelor de măsuri active la un nivel semnificativ. Totuşi, acestea au
rămas limitate la persoanele care primeau ajutor de şomaj. Acordul nu a oferit doar resurse
financiare ci a şi ajutat la diversificarea tipurilor de programe de măsuri active oferite şi la
întărirea capacităţii instituţionale a SPO (cu privire la echipamente şi la pregătirea personalului
implicat în implementarea programelor de măsuri active).
Cadru legislativ (Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi
stimularea ocupării forţei de muncă) se bazează pe experienţa dobândită în cadrul proiectelor în

50
colaborare cu Banca Mondială şi asigură un cadru mai larg pentru programe de măsuri active
pentru piaţa muncii, în special prin extinderea accesului pentru toţi şomerii şi nu doar pentru
beneficiarii de ajutor de şomaj.
 Programele de măsuri active de pe piaţa muncii
Măsurile de stimulare a angajării reprezintă 32,3% din cheltuielile programate pentru
programele de măsuri active pentru anul 2002, 31,5% sunt pentru sprijinirea începerii unei
afaceri proprii, 19% pentru programele de lucrări publice în folosul comunităţii, 5,86% pentru
formare profesională şi 11,25% pentru măsurile de stimulare a mobilităţii. În ceea ce priveşte
participarea, distribuţia prevăzută este următoarea: 65% va fi acoperită prin măsurile de
stimulare a angajării, 17% prin schemele pentru lucrările publice în folosul comunităţii, 8,6%
prin sprijinul acordat IMM-urilor şi pentru unei afaceri (inclusiv consilierea) şi 5%, respectiv
3,6% prin formarea profesională şi stimularea mobilităţii.
Subvenţiile pentru ocupare pot fi acordate angajatorilor pentru o perioadă de maxim
12 luni, la cererea autorităţilor publice locale, pentru fiecare persoană şomeră angajată cu
contract individual de muncă pentru servicii în folosul comunităţii publice şi servicii sociale.
Subvenţia reprezintă 70% din salariul minim pe ţară, acordată pentru fiecare persoană şomeră
angajată. Alte subvenţii acordate pentru absolvenţi, persoane cu handicap, persoane în vârstă de
peste 45 ani variază ca perioadă şi nivel în funcţie de natura contractului şi durata acestuia.
Sprijinul acordat IMM-urilor pentru crearea de locuri de muncă, celor care încep o
afacere sau desfăşoară o activitate independentă include şi furnizarea de consiliere şi asistenţă,
precum şi acordarea de împrumuturi cu dobândă avantajoasă (50% din rata dobânzii practicată
de către Banca Naţională) pentru o perioadă de maxim trei ani. Pentru şomerii care primesc
indemnizaţii de şomaj, serviciile de consiliere şi asistenţă sunt gratuite. IMM-urile trebuie să
angajeze pe locurile de muncă nou create şomeri înregistraţi în proporţie cel puţin 50%.
Măsurile pentru stimularea mobilităţii constau în plata unei sume fixe reprezentând
două salarii minime în cazul în care şomerul se angajează într-o localitate situată la o distanţă
mai mare de 50 de km faţă de localitatea de domiciliu şi şapte salarii minime în cazul în care
angajarea determină schimbarea domiciliului.
 Serviciul public de ocupare (SPO)
Un serviciu public de ocupare eficient reprezintă un instrument important al politicii
de ocupare într-o perioadă de tranziţie şi restructurare economică. SPO are un rol esenţial în
adaptarea populaţiei la schimbarea condiţiilor - sprijinirea şi încurajarea mobilităţii şi
flexibilităţii, ajutând populaţia să identifice şi să dobândească calificările, atitudinile şi alte
însuşiri ce sunt necesare în noile sectoare în dezvoltare ale economiei.

51
Separat de sediul central din Bucureşti, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de
Muncă are 42 de agenţii judeţene pentru ocuparea forţei de muncă (câte una în fiecare judeţ) şi
177 de agenţii locale. Suplimentar mai există 73 de birouri locale înfiinţate în localităţi mai mici
şi „puncte de lucru” în zonele monoindustriale sau în zonele unde marile companii sunt în curs
de restructurare. În cadrul birourilor şi punctelor de lucru îşi desfăşoară activitatea 2-5 persoane
detaşate de la agenţiile locale.
Serviciile furnizate de agenţiile locale includ înregistrarea, controlul eligibilităţii
pentru indemnizaţii de şomaj, acordarea primului sprijin şomerilor sub forma consilierii,
medierea locurilor de muncă şi furnizarea unei oferte adecvate în ceea ce priveşte măsurile
active. Pe lângă atribuţiile lor administrative şi financiare, agenţiile judeţene sunt însărcinate cu
organizarea programelor de formare pentru şomeri şi cu furnizarea altor programe de măsuri
active.
Agenţia este finanţată din bugetul asigurărilor pentru şomaj, cu un plafon maxim al
resurselor de 5% din totalul cheltuielilor anuale.
Agenţia a iniţiat implementarea unui sistem electronic de mediere a muncii, care
asigură o mediere automată între cerere şi ofertă, în conformitate cu un set de criterii standard şi
cu clasificările naţionale şi internaţionale. Pentru clienţii SPO acest serviciu este gratuit şi este
accesibil prin Internet.
SPO a demarat implementarea unui proiect ce vizează dezvoltarea "Informării şi
Consilierii privind Cariera". Principalele obiective sunt: elaborarea de profile ocupaţionale,
formarea consilierilor şi a persoanelor responsabile cu orientarea în carieră şi informarea
persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă în privinţa orientării în carieră prin diferite
suporturi, inclusiv prin programe computerizate interactive.

2.5 Rolul Agenţiei Naţionale a Ocupării Forţei de Muncă în


diminuarea şomajului

Ocuparea forţei de muncă a devenit una din problemele cele mai tensionate ale
tranziţiei. România se confruntă cu o criză a ocupării forţei de muncă, în condiţiile declinului
economic instalat în ultimul deceniu. Privatizarea şi restructurarea economiei româneşti au
influenţat semnificativ piaţa muncii,determinând masive disponibilizări şi amplificarea
fenomenului de şomaj. Involuţiile din economie au restrâns posibilităţile de ocupare a forţei de
muncă; numărul populaţiei active şi ocupate, respectiv rata de activitate şi de ocupare s-au redus,
iar şomajul s-a cronicizat.
Apariţia şomajului, menţinerea şi modificarea intensităţii lui, sunt aspecte ce pot fi
înţelese numai în legătura lor cu sistemul real al economiei de piaţă. Ca un flux macrosocial

52
global, şomajul este generat de cauze multiple şi complexe fapt pentru care diminuarea acestui
fenomen presupune un sistem de pârghii coordonate instituţional.
În acest context, a devenit necesară crearea unei instituţii care să monitorizeze şi să
diminueze fenomenele negative existente pe piaţa muncii. Astfel, Prin Legea nr.145/1998, a fost
reglementată înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Ocupare şi
Formare Profesională, instituţie publică cu interes naţional, cu personalitate juridică, ce şi-a
început în mod efectiv activitatea la data de 1 ianuarie 1999.
Ulterior, prin Ordonanţa de Urgenţa nr.294/2000 a fost modificată şi completată
Legea nr.145/1998, noua denumire a instituţiei fiind Agenţia Naţională pentru Ocuparea
Forţei de Muncă (ANOFM). Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM),
împreună cu cele 42 de agenţii judeţene şi peste 180 de agenţii locale au fost constituite cu
scopul de a creşte gradul de ocupare a forţei de muncă şi implicit scăderea ratei şomajului.
Pentru organizarea şi coordonarea activităţilor specifice la nivel judeţean şi la nivelul
municipiului Bucureşti, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă are în subordine
agenţii constituite la nivel judeţean şi cel al municipiului Bucureşti, unităţi cu personalitate
juridică. Agenţiile judeţene pot înfiinţa subunităţi de furnizare a serviciilor de ocupare a forţei de
muncă. Pentru realizarea obiectivelor sale, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă
are următoarele atribuţii principale:
- Organizează, prestează şi finanţează, în condiţiile legii, servicii de formare
profesională pentru persoanele neîncadrate în muncă;
- Orientează persoanele neîncadrate în muncă şi mediază între acestea şi angajatorii
din ţară, în vederea realizării echilibrului dintre cerere şi oferta pe piaţa internă a forţei de
muncă;
- Face propuneri privind elaborarea proiectului de buget al asigurărilor pentru şomaj;
- Administrează bugetul asigurărilor pentru şomaj şi prezintă Ministerului Muncii şi
Solidarităţii Sociale rapoarte trimestriale şi anuale privind execuţia bugetară;
- Propune Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale proiecte de acte normative în
domeniul ocupării şi formării profesionale şi al protecţiei sociale a persoanelor neîncadrate în
muncă;
- Organizează serviciile de stabilire, plată şi evidenţă a ajutoarelor, alocaţiilor şi
indemnizaţiilor finanţate din bugetul asigurărilor pentru şomaj;
- Elaborează, în baza indicatorilor sociali de performanţă stabiliţi de Ministerul
Muncii şi Solidarităţii Sociale, programe anuale de activitate pe care le supune spre aprobare
Ministrului Muncii şi Solidarităţii Sociale etc.23
23
www.anofm.ro

53
Începând cu data de 1 martie 2002, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de
Muncă implementează Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea
ocupării forţei de muncă. Astfel, a crescut numărul de măsuri active care îi stimulează pe şomeri
să îşi caute o slujbă, iar pe angajatori să creeze mai multe locuri de muncă. Principalele servicii
oferite şomerilor de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă sunt:
 Informarea şi consilierea profesională constituie un ansamblu de servicii oferite
persoanelor în căutarea unui loc de muncă, în mod gratuit. Acestea sunt: furnizarea de informaţii
privind piaţa muncii şi evoluţia ocupaţiilor; evaluarea şi autoevaluarea personalităţii în vederea
orientării profesionale; dezvoltarea abilităţii şi a încrederii în sine a persoanelor aflate în căutarea
unui loc de muncă în vederea luării deciziei privind propria carieră; instruirea în metode şi
tehnici de căutare a unui loc de muncă;
 Serviciile de mediere a muncii reprezintă punerea în legătură a angajatorilor cu
persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea stabilirii de raporturi de muncă sau
de serviciu. Serviciile de mediere constau în oferirea de informaţii privind locurile de muncă
vacante şi condiţiile de ocupare a acestora, prin publicarea, afişarea şi organizarea de burse ale
locurilor de muncă, medierea electronică, adică punerea în corespondenţa a cererilor şi ofertelor
de muncă prin intermediul Internet-ului;
 Consultanţă şi asistenţă pentru începerea unei afaceri se acordă, la cerere,
persoanelor în căutarea unui loc de muncă, sub forma de servicii juridice, de marketing,
financiare, metode şi tehnici eficiente de management şi alte servicii de consultanţă.
 Organizarea de cursuri de calificare/recalificare pentru şomeri.
Persoanelor aflate în căutare unui loc de muncă li se oferă astfel posibilitatea
dobândirii cunoştinţelor teoretice şi practice specifice unei noi meserii care să mărească şansele
ocupării unui loc de muncă. Structura serviciilor de calificare/recalificare porneşte de la cursuri
de meserii, până la cursuri de perfecţionare. De asemenea, sunt organizate şi cursuri de iniţiere în
termenii de bază ai economiei de piaţă sau cursuri de pregătire pentru crearea de întreprinderi
mici;
 Stimularea mobilităţii forţei de muncă. Persoanele care, în perioada în care
primesc indemnizaţia de şomaj, se încadrează în muncă într-o localitate aflată la peste 50 km de
domiciliu, beneficiază de o primă de încadrare, egală cu două salarii minime brute pe ţară, în
vigoare la data încadrării. Cei care se încadrează într-o altă localitate şi, astfel, îşi schimbă
domiciliul, primesc o primă de instalare, echivalentă cu şapte salarii minime brute pe economie ;
 Stimularea angajatorilor de a încadra personal cu vârstă mai mare de 45 de ani
precum şi absolvenţi de şcoli profesionale, liceu sau facultate. Angajatorii care încadrează în

54
muncă, pe perioada nedeterminată, şomeri în vârstă de peste 45 de ani sau şomeri întreţinători
unici de familie, primesc de la A.N.O.F.M. timp de 12 luni, o sumă reprezentând un salariu
minim brut pe ţară, având obligaţia de a menţine raporturi de muncă timp de 2 ani. De aceleaşi
facilităţi beneficiază şi angajatorii care au sub 100 de angajaţi şi încadrează persoane cu
handicap. Angajatorii sunt stimulaţi în vederea încadrării absolvenţilor tuturor instituţiilor de
învăţământ.
 Acordarea de credite cu dobândă subvenţionată. Acestea sunt acordate
întreprinderilor mici
şi mijlocii, unităţilor cooperatiste, asociaţiilor familiale şi persoanelor fizice autorizate să
desfăşoare activităţi independente şi şomerilor care înfiinţează societăţi în scopul creării de noi
locuri de muncă, din care minimum 50% pentru şomeri . Pentru judeţele unde se înregistrează o
rată medie anuală a şomajului mai mică sau egală cu rata medie anuală a şomajului la nivel
naţional se acordă credite cu o dobândă de 50% din dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a
României. Pentru judeţele cu o rată medie anuală a şomajului mai mare decât rata medie la nivel
naţional creditele se vor acorda cu dobândă redusă;
 Servicii de preconcediere
În cazul restructurării unor activităţi care pot conduce la modificări substanţiale ale
numărului şi structurii profesionale a personalului, angajatorii au obligaţia să înştiinţeze agenţiile
pentru ocuparea forţei de muncă în vederea adoptării unor măsuri pentru combaterea şomajului şi
prevenirea efectelor sociale nefavorabile. 24
III. POLITICI DE COMBATERE A ŞOMAJULUI

3.1 Măsuri de diminuare a şomajului

Şomajul fiind un dezechilibru care afectează, în diferite proporţii, economiile tututor


statelor, diminuarea lui a devenit un obiectiv major al guvernelor lumii. Prin conţinutul lor,
măsurile anti-şomaj au efecte directe şi indirecte asupra economiei (majoritatea pozitive, ceea ce
nu exclude, însă, apariţia unor necorelări şi a unor urmări contrare celor anticipate).
În general, politicile utilizate contra şomajului sunt de două tipuri:
A) Politici pasive: se referă la indemnizaţia de şomaj (care, în opinia unor
economişti, nu face decât să scadă presiunea financiară care apasă asupra şomerului, fără a avea
– însă – un efect pozitiv aupra volumului global al şomajului) şi la reducerea numărului
populaţiei active (prin pensionări, creşterea perioadei de formare a tinerilor ş.a.).

24
Prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 294/2000 a fost modificată şi completată Legea nr. 145/1998

55
B) Politicile active: presupun o intervenţie clară pe piaţa muncii, influenţând real
nivelul global al ocupării, prin:
 subvenţii, în scopul reducerii costului salarial al firmelor şi al promovării creării
de noi locuri de muncă;
 stagii de formare profesională.
În ansamblul măsurilor antrenate de intenţia reducerii efectelor şomajului, evidenţiem
că:
1. Politicile de susţinere a procesului creşterii economice sunt necesare, deoarece
se acceptă faptul că una din cauzele principale ale şomajului (mai ales cel ciclic) este
insuficienţa preocupărilor pentru o creştere economică vizibilă. Rolul determinant revine, însă –
din această perspectivă – statului, care, prin mecanisme financiare, monetare şi fiscale, trebuie să
impulsioneze real progresul general, asigurând condiţii propice dezvoltării economiei monderne
de piaţă.
Politica fiscală are menirea de a asigura impunerea diferenţiată, pe diverse categorii,
în funcţie de fazele ciclului economic şi de contribuţia agenţilor economici la creşterea gradului
de ocupare a forţei de muncă. De pildă, în perioade de criză, statul are sarcina să reducă – în
principiu – taxele şi impozitele, pentru a lăsa capital suplimentar la dispoziţia agenţilor
economici, în vederea utilizării pentru investiţii productive. Rodul investiţiilor trebuie să se
regăsescă, însă, cel puţin parţial, în crearea de noi locuri de muncă, în sectoare în care există
cerere, cât şi ofertă corespunzătoare.
2. Crearea de noi locuri de muncă trebuie să se justifice mai cu seamă din
perspectiva eficienţei şi, ca atare, nu se recomandă o creştere forţată (determinată, de pildă, de
promisiuni electorale) sau arbitrară a cererii de mână de lucru. Ştiut fiind că, actualmente, cele
mai motivate spre a investi sunt firmele cu rate ale profiturilor care permit acest gen de activităţi,
trebuie sprijiniţi – de către stat – şi agenţii economici care manifestă disponibilităţi în direcţia
sporirii numărului de angajaţi (mai ales în sectorul terţiar, “zonă” propice inserţiei şomerilor).
Desigur, ajutorul respectiv se doreşte a nu fi doar de ordin moral, ci şi material (avantaje,
subvenţii, reduceri de taxe şi impozite ş.a.).
3. Programele desfăşurate în direcţia formării şi calificării şomerilor se referă la
evidenţierea justă a şanselor de reangajare avute de persoanele concediate. Ele presupun, în
principiu, acordarea – de către stat şi de către sectorul particular – anumitor fonduri destinate
reconversiei sociale a celor vizaţi, prin desfăşurarea de cursuri de specialitate, în vederea creşterii
abilităţii profesionale sau pregătirii în domenii pentru care există şanse de găsire a unui loc de
muncă.

56
4. Se impune eficientizarea economiei, prin trei relaţii25:
 ecuaţia ocupare – creştere
Creştere = productivitate + număr de angajaţi + durata muncii
Să presupunem o rată de creştere de 5%. Dacă productivitatea muncii (adică
producţia pe o oră-muncă) creşte cu 4%, rămâne un procent de 1% împărţit între ocupare şi
durata muncii. Dacă durata muncii este stabilă, înseamnă că ocuparea creşte cu 1%. Dacă durata
muncii scade cu 1%, numărul locurilor de muncă poate să crească cu 2% (5=4+2-1). Există deci
un raport ineluctabil între creştere, productivitatea muncii, ocupare şi durata muncii.
Fireşte, o creştere puternică permite (la o productivitate dată) sporirea ocupării, iar o
creştere slabă impune fie o ocupare mai redusă, fie o scădere a duratei de muncă, fie scăderi în
ritmul productivităţii.
 ecuaţia ofertă - cerere de locuri de muncă
Şomaj = numărul solicitanţilor de locuri de muncă – numărul de locuri de muncă
Dacă există 23 de milioane de persoane care doresc să muncească şi 21 de milioane
de locuri de muncă, 2 milioane de persoane se află în situaţia de şomaj, acestă relaţie rezultând
dintr-o aritmetică simplă, dar totuşi, această aritmetică se poate dovedi înşelătoare.
 ecuaţia preţuri – salarii
Preţul = salariul – productivitatea
Rata salariului şi preţurile cresc concomitent, cu excepţia cazului în care creşterile
productivităţii permit compensarea parţială a creşterii salariilor.
5. Măsurile având în vedere populaţia ocupată se referă la:
- redistribuirea sarcinilor celor ocupaţi;
- raţionalizarea muncii în sectoarele care permit ca, prin acest element, să se creeze
şanse pentru noi angajări;
- reducerea timpului de muncă;
- programe de reconversie la care să participe nu doar şomerii, ci şi cei care presupun
că urmează să fie disponibilizaţi (inclusiv concedii de recalificare pentru muncitorii vizaţi de
restructurări);
- soluţia unui nou sector în economie: cel destinat activităţilor de utilitate colectivă şi
socială (al treilea, în afara celui public şi a celui privat) – care funcţionează în ţări avansate (cum
e Franţa), având două obiective: atât crearea de locuri de muncă suplimentare, cât şi răspunsul la
o serie de probleme vizând nevoi sociale, care nu se pot satisface altfel.

25
Michel Didier, Economia: regulile jocului, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1998, pag. 214

57
Ideea a fost abordată – între alţii – de J. Freyssinet şi Michel Didier, dar G. Aznar
popune chiar un salariu social26 acordat celor care prestează munci în domenii ca: protecţia
mediului înconjurător, “convieţuire urbană” şi de securitate colectivă, interes local, activităţi
pedagogice (extraşcolare), de pre-formare profesională. Teoria lui Aznar presupune patru surse
de finanţare:
a) parte din cheltuielile pasive destinate ocupării forţei de muncă, dar care nu-şi
ating totdeauna scopul propus;
b) “mecenatul” – în sensul acordării de avantaje fiscale, celor ce spijină financiar,
aceste activităţi;
c) creşterea lejeră a fiscalităţii;
d) mică parte din contravaloarea prestaţiilor depuse prin acţiunile de utilitate
colectivă şi socială.
6. Reducerea ofertei de muncă înseamnă măsuri care vizează prepensionarea,
reducerea vârstei legale de pensionare, precum şi creşterea duratei de şcolarizare a tinerilor.
7. Acţiunile generale asupra factorilor de pe piaţa muncii au în vedere următoarele:
 flexibilizarea externă, în scopul adaptării efectivelor de lucrători la variaţiile mai
mici sau mai puternice ale cererii de muncă (prin concedieri moderate);
 flexibilizarea internă, prin redimensionarea timpului de lucru;
 restructurări ale proceselor tehnologice de fabricaţie;
 policalificări anticipate;
 modificări ale grilelor de salarizare.

8. Măsuri concrete, de tipul politicii stop and go, constând în alternarea măsurilor
propuse pe plan macroeconimic: creştere economică, plein-emploi, stabilitatea preţurilor şi
echilibrul exterior.
Ca măsuri generale luate în cazul şomajului, există economişti care susţin că trebuie
vizate, pe rând, tipurile majore de şomaj, aşa după cum arată soluţiile următoare:

Tabelul 3.1. – Măsuri recomandate în cazuri tipice de şomaj

TIP DE ŞOMAJ ACŢIUNE SPECIFICĂ


clasic reducerea ratei de creştere a salariilor
structural formarea profesională şi evaluarea nevoilor sociale
fricţional îmbunătăţirea funcţionării serviciilor în privinţa utilizării forţei de muncă
keynesian stimularea cererii globale
Sursa: Beat Bürgenmeier, La socio-économie, Ed. Economica, Paris, 1999
26
G. Aznar, Emploi: la grande mutation, Hachette, Paris, 1996, pag. 108

58
Date fiind – însă – măsurile amintite anterior, esenţial apare faptul că nu există o
singură soluţie în cazul şomajului, definitivă şi unitar valabilă. Nu avem de-a face cu idei pure
şi perfecte, ci doar cu programe de ansamblu, corelate, integrate în sistemul politicilor anti-
criză. “Terapeutica” şomajului nu este radicală; ea constă în practici sigure, de durată, care să
stimuleze nu doar cererea de muncă, ci – în egală măsură – o investiţie dublă: pe de o parte în
elementul uman şi pe de altă parte în producţie.
Se constată, tot mai mult în ultima vreme, că principalele căi de reducere a
şomajului, subocupării şi inactivităţii sunt:
 accentuarea rolului firmelor;
 implicarea statului în economie;
 activitatea colectivităţilor şi a administraţiilor locale;
 acţiunile sindicale.
Se poate observa că rolul statului – de altfel intens mediatizat – este depăşit, în acest
plan, de cel al agenţilor economici, capabili să promoveze, mai rapid şi mai motivat, elemente
care să ducă la depăşirea, prin forţe proprii, a dezechilibrelor cauzate de şomaj.
Pe termen scurt, în ţările avansate din punct de vedere economic se acţionează pentru
crearea unor activităţi de atragere a şomerilor în circuitul economic, prin:
 cicluri de formare alternativă;
 stagii de formare – adaptare;
 dezvoltarea cercetării ştiinţifice.
Pe piaţa europeană a muncii se afirmă – tot mai mult – măsuri de politică generală,
vizând27:
a) elemente ale pieţei muncii, prin: cursuri de calificare, ajutoare materiale, în scopul
reintegrării profesionale, asistenţă pentru crearea de noi locuri de muncă;
b) şomerii, prin: alocaţii pentru şomaj parţial, reducerea duratei de muncă, pre-
pensionări;
c) diverse: concediu paternal, alocaţii pentru copii ş.a.
În plus, pe plan european s-au constituit o serie de fonduri structurale în privinţa
reducerii ratei şomajului, între care: Fondul Social European (FSE), Fondul European de
Dezvoltare Regianală (FEDER), Fondul European de Orientare şi Garanţie Agricolă (FEOGA)
ş.a., în scopul coeziunii acţiunilor împotiva şomajului şi al dezvoltării regiunilor cele mai
defavorizate.

27
Rose Langer-Stein, Peter Pope, Siegfried Waskow, Thomas Zuleger, Le marché du travail en Europe, Economica
Verlag, Bonn, 1992, pag. 206

59
3.1.1 Piaţa muncii

Din punct de vedere al instituţiilor sociale ce activează pe piaţa muncii


enumerăm:
1. Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, care are responsabilitatea generală de a
elabora politicile de ocupare de pe piaţa muncii, programe şi planuri naţionale. El are de
asemenea responsabilitatea de a pregăti rapoartele bugetare pentru Fondul de Asigurări de Şomaj
pe baza propunerilor făcute de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, de a
controla executarea lor şi implementarea politicilor de ocupare, a strategiilor, planurilor şi
programelor realizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi de Consiliul
Naţional de Formare Profesională.
2. Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Acesta este cel mai
important organism de implementare a politicilor şi programelor legate de piaţa muncii. Agenţia
s-a constituit ca organism public independent, condusă de un consiliu tripartid şi a început să
funcţioneze în ianuarie 1999 prin preluarea unui departament administrativ al MMSS şi a reţelei
de oficii de ocupare existente la nivel local şi judeţean (228 de oficii de ocupare locale).
Atribuţiile Agenţiei au fost confirmate prin recenta lege asupra “sistemului asigurărilor de şomaj
şi stimularea ocupării” (Legea 76/2002) intrată în vigoare în martie 2002..

3.1.2 Informarea şi consilierea profesională

Informarea şi consilierea profesională constituie un ansamblu de servicii oferite


persoanelor în căutarea unui loc de muncă, în mod gratuit. Acestea sunt:
 furnizarea de informaţii privind piaţa muncii şi evoluţia ocupaţiilor;
 evaluarea şi autoevaluarea personalităţii în vederea orientării profesionale;
 dezvoltarea abilităţii şi a încrederii în sine a persoanelor aflate în căutarea unui loc
de muncă în vederea luării deciziei privind propria cariera;
 instruirea în metode şi tehnici de căutare a unui loc de muncă (prezentarea la
interviu, întocmirea unui CV).
Informarea şi consilierea profesională se realizează de către centre specializate
organizate în cadrul agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă. Informarea privind piaţa muncii,
stabilirea traseului profesional, evaluarea şi autoevaluarea se realizează prin autoinformare, prin

60
acordarea de servicii de consiliere individuală sau de grup oferite la serviciile de mediere şi este
obligatorie pentru şomerii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj.
Consilierea profesională şi instruirea în metode şi tehnici de căutare a unui loc de
muncă şi de prezentare la interviuri în vederea ocupării se realizează de către consilieri de
orientare a carierei, în cadrul centrelor de informare şi consiliere privind cariera sau, la cerere, în
cadrul altor forme organizate de instruire.

3.1.3 Cursuri de calificare si recalificare

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă organizează, gratuit, cursuri de


calificare/recalificare pentru şomeri. Persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă li se oferă
astfel posibilitatea dobândirii cunoştinţelor teoretice şi practice specifice unei noi meserii care să
mărească şansele ocupării unui loc de muncă. Începând cu anul 2001, 80 % dintre cursuri sunt
organizate numai în condiţiile în care sunt asigurate locuri de muncă pentru absolvenţi, de obicei
la cererea agenţilor economici. Restul de 20% sunt organizate în întâmpinarea pieţei muncii.
Acestea sunt organizate după o fundamentare riguroasă, criteriile fiind necesitatea şi eficienţa.
De asemenea, trebuie să se asigure absolvenţilor un grad de încadrare în muncă de cel puţin 60%
în următoarele 6 luni. Structura serviciilor de calificare/recalificare porneşte de la cursuri de
meserii, până la cursuri de perfecţionare. De asemenea, sunt organizate şi cursuri de iniţiere în
termenii de bază ai economiei de piaţă sau cursuri de pregătire pentru crearea de întreprinderi
mici.
 Beneficiarii cursurilor de calificare/recalificare
Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea
ocupării forţei de muncă prevede ca serviciile de formare profesională se acordă, gratuit,
următoarelor categorii de persoane, astfel:
a) au devenit şomeri (indemnizaţi sau neindemnizaţi);
b) nu au putut ocupa loc de muncă după absolvirea unei instituţii de învăţământ sau
după satisfacerea stagiului militar;
c) au obţinut statutul de refugiat sau altă formă de protecţie internaţională, conform
legii;
d) nu au putut ocupa loc de muncă după repatriere sau după eliberarea din detenţie.
Conform Legii nr. 107/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2004
a fost extinsă gama de beneficiari ai cursurilor gratuite de formare profesională, fiind suportate
cheltuielile şi pentru:

61
 persoanele încadrate în muncă, la revenirea din concediul pentru creşterea
copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap;
 persoanele care şi-au reluat activitatea după satisfacerea stagiului militar;
 persoanele care au reluat activitatea ca urmare a recuperării capacităţii de muncă
după pensionarea pentru invaliditate;
 persoanele care îşi desfăşoară activitatea în mediul rural şi nu realizează venituri
lunare sau realizează venituri lunare mai mici decat indemnizaţia de şomaj şi care sunt
înregistrate la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă;
 persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, în locuri de detenţie
anume destinate, şi care mai au de executat cel mult 9 luni până la ultima zi de executare a
pedepsei.
Persoanele înscrise la cursurile gratuite de formare profesională au următoarele
drepturi:
 să beneficieze de pregătire teoretică si practică pe toata durata cursului;
 să beneficieze, pentru traseul de la domiciliu la unitatea de pregătire, de
abonament gratuit pe mijloacele de transport în comun sau, după caz, de decontarea cheltuielilor
de transport, pentru cel mult 4 deplasări în cursul unei luni, dacă nu se poate deplasa zilnic la
unitatea de pregătire, în condiţiile prevăzute de reglementările în vigoare pentru salariaţii
instituţiilor publice şi regiilor autonome cu specific deosebit, pe perioada delegării şi deplasării
în altă localitate, precum şi în cazul deplasării, în cadrul localităţii, în interes de serviciu;
 Cofinanţarea din bugetul asigurărilor pentru şomaj a programelor de formare
profesională
O altă măsură nouă, cuprinsă in Legea nr. 107/2004, este cofinanţarea din bugetul
asigurărilor pentru şomaj a programelor de formare profesională organizate de către angajatori
pentru salariaţii proprii. În scopul prevenirii şomajului şi consolidării locurilor de muncă prin
creşterea şi diversificarea competenţelor profesionale ale persoanelor încadrate în muncă,
angajatorilor care organizează, în baza planului de formare profesională, programe de formare
profesională pentru proprii angajaţi, derulate de furnizori de servicii de pregătire profesională,
autorizaţi în condiţiile legii, se acordă, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, o sumă
reprezentând 50% din cheltuielile cu serviciile de formare profesională organizate pentru un
număr de cel mult 20% din personalul angajat.

3.1.4 Subvenţionarea locurilor de muncă

Angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, şomeri în vârstă de


peste 45 de ani sau şomeri întreţinători unici de familie primesc, timp de 12 luni, o sumă
reprezentând un salariu minim brut pe ţară, având obligaţia de a menţine raporturile de muncă

62
timp de 2 ani. De aceleaşi facilităţi beneficiază şi angajatorii care au sub 100 de angajaţi şi
încadrează persoane cu handicap.
 Subvenţionarea locurilor de muncă pentru absolvenţi
Angajatorii sunt stimulaţi în vederea încadrării absolvenţilor tuturor instituţiilor
de învăţământ. Măsurile de stimulare a încadrării în muncă a absolvenţilor constau în acordarea
de subvenţii în cuantum de 1-1,5 salarii de bază minime brute pe economie, timp de 12 luni,
angajatorilor care încadrează absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ şi îi menţin în activitate pe
o perioadă de cel puţin 3 ani. Astfel, angajatorii primesc:
a) 1 salariu de bază minim brut pe ţară, în vigoare la data încadrării în muncă, pentru
absolvenţii şcolilor profesionale sau ai şcolilor de arte şi meserii;
b) 1,2 salarii de baza minime brute pe ţară, în vigoare la data încadrării în muncă,
pentru absolvenţii de învăţământ liceal sau de învăţământ postliceal;
c) 1,5 salarii de bază minime brute pe ţară, în vigoare la data încadrării in muncă,
pentru absolvenţii de învăţământ superior.
În perioada celor 3 ani, absolvenţii pot urma o formă de pregătire profesională,
organizată de către angajator, iar cheltuielile necesare pregătirii profesionale vor fi suportate, la
cererea angajatorilor, din bugetul asigurărilor pentru şomaj.

3.2 Obiectivele programului de ocupare a forţei de muncă

Principalele obiective ale A.N.O.F.M. vizează:


 reducerea şi prevenirea şomajului de lungă durată prin acordarea de alocaţii
pentru şomerii care se încadrează înainte de expirarea perioadei de indemnizare, stimularea
mobilităţii prin măsuri de subvenţionare a forţei de muncă angajată în programe de ocupare
temporară;
 creşterea calităţii forţei de muncă şi perfecţionarea profesională continuă prin
organizarea de cursuri şi pentru persoanele care şi-au întrerupt activitatea, astfel încât, la reluarea
acesteia, să-şi poată îndeplini atribuţiile de serviciu;
 reducerea şomajului în rândul persoanelor cu nevoi speciale prin măsuri de
stimulare a angajatorilor care încadrează şomeri cu vârste de peste 45 de ani, întreţinători unici
de familie sau persoane cu handicap;
 reducerea şomajului în rândul tinerilor proveniţi din instituţii de ocrotire socială
prin încheierea de contracte de solidaritate şi identificarea de angajatori de inserţie;

63
 prelungirea vieţii active prin măsuri de stimulare a angajatorilor care încadrează
şomeri care mai au 3 ani până la îndeplinirea condiţiilor pentru solicitarea pensiei anticipate
parţiale, pensiei anticipate sau pentru acordarea pensiei pentru limită de varstă, conform legii;
 dezvoltarea spiritului antreprenorial prin acordarea de servicii de consultanţă şi
asistenţă pentru începerea unei activităţi independente sau pentru iniţierea unei afaceri, precum
şi prin acordarea de credite cu dobândă avantajoasă in vederea creării de noi locuri de muncă;
 reducerea discrepanţelor regionale de ocupare şi de şomaj prin creşterea
potenţialului de dezvoltare economică şi de creare de locuri de muncă la nivel local ca urmare a
acordării de credite în condiţii avantajoase, credite nerambursabile pentru dezvoltarea
localităţilor confruntate cu fenomene de sărăcie şi excluziune socială din cauza nivelului ridicat
al şomajului;
 asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, pe piaţa muncii prin acţiuni de
stimulare a gradului de ocupare în rândul femeilor;

3.2.1 Măsuri pentru implementarea Programului de ocupare a forţei de muncă

Pentru atingerea obiectivelor propuse şi ţinând cont de Strategia Uniunii Europene


privind ocuparea, de recomandările Raportului de ţara întocmit de către Comisia Europeană şi de
documentul comun de evaluare privind priorităţile politicii de ocupare (JAP), măsurile prevăzute
a se implementa prin Programul de ocupare a forţei de muncă constau în:
 acordarea de servicii gratuite de informare si consiliere profesională persoanelor
in căutarea unui loc de muncă, încercându-se, dacă este posibil, plasarea pe locurile de muncă
vacante, furnizarea de informaţii privind piaţa muncii şi evoluţia ocupaţiilor, evaluarea si
autoevaluare personalităţii in vederea orientării profesionale, dezvoltarea abilităţii şi încrederii in
sine a persoanelor in căutarea unui loc de muncă, în vederea luării de către acestea a deciziei
privind propria carieră, precum şi instruirea în metode şi tehnici de căutarea unui loc de muncă;
 acordarea de alocaţii pentru şomerii care se încadrează înainte de expirarea
şomajului, astfel încercându-se prevenirea şomajului de lungă durat în rândul tinerilor până în
vârstă de 25 ani şi a celorlalte categorii de şomeri, supuşi riscului rămânerii in şomaj mai mult de
6 luni, respectiv 12 luni;
 stimularea mobilităţii forţei de muncă prin acordarea de prime şomerilor care
doresc schimbarea domiciliului sau angajarea la distanţe mai mari de 50 km faţă de domiciliu;
 acordarea gratuită de servicii de consultanţă şi asistenţă pentru începerea unei
activităţi independente sau iniţierea unei afaceri, in scopul creşterii gradului de ocupare prin
înfiinţarea propriei afaceri;

64
 acordarea de stimulente angajatorilor pentru încadrarea persoanelor cu handicap,
astfel acordând şanse egale pe piaţa muncii persoanelor cu nevoi speciale;
 încheierea de contracte de solidaritate cu angajatori de inserţie pentru tinerii ce
îndeplinesc condiţiile Legii nr. 116/2002 privind combaterea marginalizării sociale, astfel încât
să se asigure reducerea şomajului in rândul tinerilor proveniţi in marea majoritate din instituţiile
de ocrotire socială;

3.2.2 Măsuri pentru stimularea ocupării forţei de muncă

Măsurile pentru stimularea ocupării forţei de muncă vizează:


 creşterea şanselor de ocupare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă;
 stimularea angajatorilor pentru încadrarea în muncă a şomerilor şi crearea de noi
locuri de muncă.
Măsurile pentru stimularea ocupării forţei de muncă se adresează atât persoanelor în
căutarea unui loc de muncă, cât şi angajatorilor şi sunt realizate prin servicii specializate,
furnizate de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă ori de alţi furnizori de servicii din sectorul
public sau privat.
Furnizorii de servicii specializate pentru stimularea ocupării forţei de muncă pot să
presteze, pe bază de contracte încheiate cu agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, servicii
finanţate din bugetul asigurărilor pentru şomaj, numai dacă sunt acreditaţi.
Creşterea şanselor de ocupare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă se
realizează, în principal, prin:
1. informarea şi consilierea profesională;
2. medierea muncii;
3. formarea profesională;
4. consultanţă şi asistenţă pentru începerea unei activităţi independente sau pentru
iniţierea unei afaceri;
5. completarea veniturilor salariale ale angajaţilor;
6. stimularea mobilităţii forţei de muncă.
Persoanele care solicită dreptul la ajutor de şomaj, ajutor de integrare profesională sau
alocaţie de sprijin înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi beneficiază de acest drept în
cuantumul, pe durata şi în condiţiile stabilite.
În aceleaşi condiţii beneficiază persoanele de drepturile care le-au fost suspendate
înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi şi care au fost repuse în plată după această dată.

65
În termen de 30 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al
României, Partea I, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, în baza propunerilor Agenţiei
Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, va elabora norme metodologice de aplicare a
acesteia, precum şi criterii de acreditare a furnizorilor de servicii, care vor fi aprobate prin
hotărâri ale Guvernului.
Cererea de muncă pleacă de la nevoia de servicii-munca din partea utilizatorilor
acesteia, dar condiţia esenţială a transformărilor de muncă în cererea de muncă este
remunerarea sau salarizarea ; aceasta se concretizează în oferta de locuri de muncă salariate.
Cererea si oferta de muncă sunt într-o relaţie de interdependenţă cu dezvoltarea
economico-socială, de amploarea şi structurile activităţilor economice şi ale acţiunilor sociale
şi, pe de altă parte, de fenomenele şi procesele social-demografice. Aceste interdependenţe
multiple sunt sugerate de următoarea schemă.28

Export

Activităţi Investiţii
social-economice

Populaţia
Consum
final
Natura Muncă Capital
Apţi Inapţi

SALARIZAREA

PIAŢA MUNCII Schimbări calitative

Statutul Populaţia
social activă OFERTA DE CERERE DE
al MUNCĂ MUNCĂ
disponibilă
femeii
Durata Producţia
muncii vizată

ŞOMAJ:
- exces de oferta
Soldul Populaţia cu - deficit de oferta
migraţiei vârsta de
interna-ţionale muncă
28
N.Dobrota, “Economie politica’, Bucuresti, Editura Economica, 1997,
REMUNERAREA
66
Putem spune că piaţa muncii are un caracter specific care poate fi pus in evidenţă prin
următoarele aspecte:
 pe termen scurt cererea de muncă este invariabilă deoarece crearea de noi locuri
de muncă presupune dezvoltarea activităţilor existente şi iniţierea altora noi, probleme care nu se
pot realiza într-un timp scurt;
 de asemenea ,oferta de muncă se formează in decursul unui orizont de timp
îndelungat, timp în care noua generaţie ajunge la vârsta legală de muncă si se instruieşte;
 oferta de muncă işi pune amprenta asupra modului de satisfacere a cererii de
muncă;
 mobilitatea redusă a forţei de muncă, a posesorului acesteia, oamenii sunt ataşati
mediului social-economic în care sau format şi unde trăiesc; avantajele economice oferite de alte
zone (localităţi ) nu işi exercită nelimitat rolul in ceea ce priveşte deplasările oamenilor spre noi
locuri de muncă;
 oferta de muncă depinde şi de alţi factori decât cei economici (vârsta, starea
sănătăţii, psihologia oamenilor);
 eterogenitatea cererii şi ofertei de muncă, neconcordanţa dintre structurile
acestora fac ca substituirea între diferitele ei componente să fie redusă.

3.3 Măsuri de combatere a şomajului

În actualul sistem legislativ al României principalul act normativ în materie îl


constituie Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării
forţei de muncă.

67
Principalele obiective urmărite sunt creşterea şanselor de ocupare a persoanelor in
căutarea unui loc de muncă şi stimularea angajatorilor pentru încadrarea în muncă a şomerilor şi
crearea de noi locuri de muncă .
Creşterea şanselor de ocupare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă se
realizează in principal prin29: informarea şi consilierea profesională, medierea muncii,
consultantă şi asistenţă pentru inceperea unei activitati independente sau pentru iniţierea unei
afaceri, completarea veniturilor salariale ale angajaţilor, stimularea mobilităţii forţei de muncă.
1. Informarea si consilierea profesională costituie un ansamblu de servicii acordate
în mod gratuit persoanelor in căutarea unui loc de muncă 30. Serviciile se acorda prin centre
specializate şi prin furnizori din sectorul public sau privat, având următorul scop:
 furnizarea de informaţii privind piaţa muncii şi evoluţia ocupaţiilor;
 evaluarea si autoevaluarea personalităţii in vederea orientării profesionale;
 dezvoltarea abilităţii şi încrederii în sine a persoanelor în căutarea unui loc de
muncă, în vederea luării de către acestea a deciziei privind propria carieră profesională;
 instruirea in metode si tehnici de căutare a unui loc de muncă.
2. Medierea muncii constă in activitatea prin care se realizează punerea în legatură a
angajatorilor cu persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea stabilirii de raporturi
de muncă sau de serviciu.Angajatorii au obligaţia să comunice agenţiilor pentru ocuparea forţei
de muncă toate locurile de muncă vacante, in termen de 5 zile de la vacantarea acestora.
Necomunicarea acestor locuri de muncă vacante constituie contravenţie.La randul lor, furnizorii
de servicii de ocupare au obligaţia de a comunica lunar agenţiilor pentru ocuparea fortei de
munca date privind numărul şomerilor încadraţi în muncă.Serviciile de mediere pentru
persoanele în căutarea unui loc de muncă se acordă gratuit şi constau în:
 informaţii privind locurile de muncă vacante şi condiţiile de ocupare a acestora
prin publicarea, afişarea, organizarea de burse ale locurilor de muncă;
 mediere electronică, având ca scop punerea în corespondenţa a cererilor şi
ofertelor de locuri de muncă;
 preselecţia candidaţilor corespunzători cerinţelor locurilor de muncă oferite şi în
concordanţă cu pregătirea , aptitudinile, experienţa şi cu interesele celor în cauză.
3. Acordarea de consultanţă şi asistenţă pentru începerea unei activităţi
independente sau pentru iniţierea unei afaceri sub formă de: servicii juridice; de marketing;
financiare; metode şi tehnici de management al afacerilor şi al resurselor umane.

29
Traian Stefanescu, “Dreptul muncii”,Editura All, Bucuresti, pag.146-147
30
Revista romana de Dreptul muncii, nr.5, 2002

68
Serviciile se acordă gratuit, o singură dată, pentru fiecare perioada în care persoana
beneficiază de indemnizaţie de şomaj.
4. Completarea veniturilor salariale ale angajaţilor. Scopul măsurilor de
completare a veniturilor salariale, rezidă in determinarea şomerilor de a se încadra în muncă. În
acest sens persoanele care primesc indemnizaţia de şomaj şi care se angajează pentru un program
normal de lucru beneficiază - din momentul angajării până la sfârşitul perioadei pentru care erau
îndreptăţite să primească indemnizaţia de şomaj - de o sumă lunară, neimpozabilă, in cuantum de
30% din indemnizaţia de şomaj. Sumele necesare se acordă din bugetul asigurărilor pentru
şomaj.
5. Stimularea mobilităţii forţei de muncă. Sedentarismul, imobilismul forţei de
muncă din România constituie o realitate evidentă. In aceste condiţii s-au introdus soluţii noi care
urmăresc stimularea mobilităţii forţei de muncă.Ca un factor coercitiv sumele acordate drept
prime trebuie restituite dacă raporturile de muncă sau de serviciu încetează din iniţiativa sau din
motive imputabile celui care prestează munca într-o perioadă mai mică de 12 luni de la data
încadrării sale.
6. Stimularea angajatorilor pentru încadrarea in muncă a şomerilor. Persoana
lipsită de venituri nu ramane pasivă, în aşteptare; ea îşi caută în mod real un loc de muncă. De
aceea o mare importanţa trebuie dată măsurilor privind stimularea angajatorilor.
a) Subvenţionarea locurilor de muncă. O însemnatate majoră o au măsurile care
vizează absolvenţii intituţiilor de învăţământ, pe de o parte şi şomerii de peste 45 de ani. Sunt
categoriile de vârstă care întampină cele mai mari dificultăţi la încadrarea în muncă.
Angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenţi ai unor
instituţii de învăţământ primesc pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare absolvent, o sumă lunară
reprezentând un salariu minim brut pe ţară în vigoare. Dacă absolventul este o persoană cu
handicap, angajatorul primeşte pe 18 luni o sumă lunară reprezentând 1,5 salarii minime brute pe
ţara în vigoare. În schimbul acestor sume primite de la bugetul asigurărilor pentru şomaj,
angajatorii sunt obligaţi să mentină raporturile de muncă cel puţin 3 ani de la data încheierii
actului juridic care a dat naştere raportului respectiv. In caz contrar, angajatorii trebuie să
restituie, în totalitate, agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă, sumele incasate pentru fiecare
absolvent, plus dobanda aferentă.
Acordarea de credite. Scopul acordării de credite din bugetul asigurărilor pentru
şomaj îl constituie crearea de noi locuri de muncă prin înfiinţarea şi dezvoltarea de întreprinderi
mici şi mijlocii, unităţi cooperatiste, asociaţii familiale, precum şi activităţi independente
desfăşurate de persoane fizice legal autorizate in domeniile producţiei, serviciilor sau turismului.
Creditele se acordă pe baza unor proiecte de fezabilitate – proportional cu numărul de locuri de

69
muncă ce vor fi înfiinţate – pentru o perioadă de cel mult 3 ani, în cazul investiţiilor, inclusiv
perioada de graţie de maximum 6 luni şi, respectiv, un an în cazul producţiei, cu o dobândă de
50% din taxa oficială a scontului stabilită de Banca Naţională.
Băncile sau ageţtiile de credite (cu care Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de
Munca a încheiat contracte potrivit legii), pot acorda credite dacă beneficiarii întrunesc
următoarele condiţii:
 pe cel puţin 50% din locurile de muncă nou-create să fie încadraţi şomeri; în caz
contrar, angajatorul suportă o penalitate egala cu mărimea creditului acordat pentru fiecare loc de
muncă creat şi neocupat;
 cei astfel încadraţi să fie menţinuţi in activitate cel puţin 3ani; în caz contrar, în
termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data disponibilizării, angajatorul este obligat
să încadreze, pe locurile devenite vacante, tot şomeri;
 locurile de muncă – în funcţie de care se calculează valoarea creditelor – să nu fie
vacante ca urmare a disponibilizărilor de personal în ultimele 12 luni premergătoare încheierii
contractului de creditare cu banca.
c) Alte facilităţi acordate angajatorilor. O alta masură de stimulare o constituie
reducerea sumei reprezentând contribuţia datorată bugetului asigurărilor pentru şomaj.
 Angajatorii care încadrează persoane din rândul şomerilor, pe care le menţin pe o
perioadă de cel puţin 6 luni (de la data încadrării), beneficiază de reducerea sumei reprezentând
contribuţia de 5% datorată bugetului asigurărilor pentru şomaj. Reducerea – care se acordă
începând din anul fiscal următor, pentru o perioadă de 6 luni – constă in diminuarea sumei
datorate lunar cu 0,5 pentru fiecare procent din ponderea personalului nou-angajat din numărul
mediu scriptic de personal încadrat cu contract de muncă în anul respectiv.
 Angajatorii care primesc credite din bugetul asigurărilor pentru şomaj în condiţiile
legii, beneficiază de reducerea la plata contribuţiei numai pentru şomerii încadraţi peste nivelul
de 50% din locurile de muncă nou-create. In acest caz, angajatorul beneficiază de două facilităţi:
- credit avantajos;
- reducerea contribuţiei datorate la bugetul asigurărilor pentru şomaj.

70
IV. ROLUL INDEMNIZAŢIEI DE ŞOMAJ PENTRU ECHILIBRAREA PIEŢEI
MUNCII

4.1 Conţinutul, funcţiile şi trăsăturile pieţei forţei de muncă

Pentru a analiza problema ocupării forţei de muncă şi a şomajului trebuie să facem o


analiză prealabilă a pieţei muncii, deoarece ocuparea forţei de muncă şi şomajul sunt legate de
această piaţă.
Piaţa muncii „reprezintă spaţiul economic în care tranzacţionează în mod liber
utilizatorii de muncă (deţinătorii de capital) în calitate de cumpărători şi posesorii resursei
de muncă, în calitate de vânzători, în care prin mecanismul preţului muncii, al concurenţei
libere între agenţii economici, al altor mecanisme specifice, se ajustează cererea şi oferta de
muncă”.31
„Piaţa muncii reprezintă ansamblul acţiunilor de vânzare – cumpărare a forţei de
muncă, ce au loc într-un spaţiu economic; ea relevă întâlnirea cererii cu oferta de muncă,
stabilirea pe această bază a condiţiilor pentru angajarea salariaţilor, negocierea şi fixarea

31
Dobrotă Niţă, "Economie politică", Editura Economică, Bucureşti, 1997, p.383

71
salariilor în funcţie de performanţele lucrătorilor, realizarea mobilităţii salariilor şi forţei
de muncă pe locuri de muncă, firme, zone”32.
Am definit până acum noţiunea de piaţă a muncii. În unele referinţe bibliografice se
face referire la piaţa forţei de muncă. Deci, piaţa forţei de muncă poate fi definită ca
„ansamblul relaţiilor economice cu privire la angajarea şi utilizarea forţei de muncă,
precum şi cu privire la asigurarea protecţiei sociale a deţinătorilor acestor mărfuri
speciale”33.
Autorul Petre Burloiu consideră că piaţa muncii „reprezintă confruntarea dintre
cererea şi oferta de forţă de muncă într-un anumit interval de timp şi într-un anumit spaţiu, care
se finalizează prin vânzarea – cumpărarea de forţă de muncă în schimbul unui preţ numit
salariu”. Trebuie însă făcută precizarea că, deşi autorul foloseşte termenul de piaţă a muncii, nu
este de acord cu el, considerând că este mai corect termenul de piaţă a forţei de muncă, deoarece
„munca este o consecinţă a aplicării în producţie a forţei de muncă vândute de muncitor şi
cumpărate de patron, reprezentând încorporarea în produs a energiei prestate”34
Există multe argumente care susţin fiecare din aceste formulări. Ele au la bază două
direcţii de cercetare, şi anume35:
a. Cercetare esenţei şi procesualităţii relaţiilor economico-sociale în cadrul cărora se
desfăşoară munca salariată, care face necesară utilizarea noţiunii de piaţa forţei de muncă.
Argumentele în acest caz sunt:
- obiectul tranzacţiilor pe această piaţă îl constituie, în condiţiile contemporane, forţa
de muncă, adică însuşirile fizice, intelectuale, competenţa, experienţa etc. şi nu munca – ce este
doar utilizarea forţei de muncă;
- beneficiarul foloseşte în interesul său, în calitate de cumpărător, forţa de muncă, iar
întreprinderile angajează forţa de muncă şi nu munca;
- obiectul sistemului de protecţie socială, determinat pe baza relaţiilor economice din
cadrul pieţei contemporane vizează în mod direct forţa de muncă şi nu munca;
- opţiunea pentru piaţa forţei de muncă implică şi recunoaşterea caracterului de marfă
al forţei de muncă, inclusiv pentru ţările europene.
b. Cercetarea fenomenologică, a formelor concrete de manifestare a relaţiilor
economico – sociale implicate de munca salariată, care impune utilizarea formulării de piaţă a
muncii. Argumentele în acest caz sunt:

32
D.Ciucur, I.Gavrilă, C.Popescu, "Economie – manual universitar", Editura Economică, 1999, p.241
33
I.D.Adumitrăcesei, E.Niculescu, N.G.Niculescu, "Economie politică – teorie şi politică economică pentru
România", Editura Polirom, 1998, p.193
34
Petre Burloiu, "Economia muncii", Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1993, p.67
35
Emilia Ungureanu, "Piaţa muncii", Editura Agir, 2001, p.14-15

72
- piaţa forţei de muncă are o sferă mai limitată, desemnând după toate aparenţele,
numai oferta de forţă de muncă.
- piaţa muncii include impactul dintre cerere şi ofertă, ca elemente principale ale ei,
precum şi reglementarea raporturilor de muncă sub toate aspectele lor: durata muncii, concediile
de odihnă plătite, recrutarea, condiţiile de angajare şi licenţiere, de formare şi reconversie,
condiţiile de muncă, dreptul la grevă, drepturile de salarizare, etc.
- acţiunea de vânzare cumpărare nu se realizează numai la angajare – licenţiere, ci se
afirmă în fiecare zi în procesul muncii;
- piaţa muncii reflectă un amplu proces de umanizare care s-a produs, în primul rând,
în sfera muncii.
Piaţa muncii reprezintă o serie de caracteristici care evidenţiază conţinutul şu funcţiile
ei în cadrul sistemului de pieţe specifice. Este o piaţă cu un grad mai scăzut de flexibilitate dar cu
o mai pronunţată sensibilitate, trăsătură prin care ea condiţionează în măsură considerabilă atât
echilibrul economic, cât şi pe cel social – politic 36. Această caracteristică decurge atât din
particularităţile demo-economice, bio-fiziologice şi psihosociale ale forţei de muncă şi implicit
din specificul ofertei de pe piaţa muncii, cât şi din ponderea ridicată şi întrepătrunderea
pronunţată a laturilor economice şi sociale. În literatura de specialitate s-a subliniat adesea că, în
condiţiile contemporane, dreptul la muncă, la alegerea liberă a profesiei şi locului de muncă este
un drept fundamental al omului într-o societate democratică.
Asigurarea locului de muncă, alegerea şi exercitarea liberă a profesiei, reprezintă în
egală măsură un act economic şi unul de justiţie socială, de echilibru social. Piaţa muncii
influenţează şi este influenţată de relaţiile dintre celelalte pieţe specifice din economia naţională,
ca şi de conjunctura economică internaţională37. Piaţa muncii are un rol esenţial în cadrul
interdependenţelor care asigură dinamismul economiei. Dar, nu trebuie absolutizată această
relaţie, deoarece nu întotdeauna şi peste tot există o corelaţie strânsă, liniară, între factorul muncă
şi creşterea economică. Unele resurse de muncă nu se manifestă pe piaţa muncii ca atare, chiar
dacă ele sunt creatoare de bunuri economice.
Modalitatea prin care se realizează unirea între forţa de muncă şi celelalte elemente
ale unei activităţi economice este caracteristică fiecărui sistem real al economiei. În condiţiile
economiei de piaţă se foloseşte, în acest scop, mecanismul specific al pieţei muncii, adică
negocierea concretizată în angajarea omului ca salariat. Dar, pe piaţa muncii nu se negociază

36
I.D. Adumitrăcesei, N.G. Niculescu, "Piaţa forţei de muncă - Teorie şi practică economică contemporană", Ed.
Tehnică, Chişinău, 1995, p.34
37
C. Popescu, D. Ciucur, M. Băbeanu, I. Popescu, "Echilibrul înaintării", Ed. Eficient, Bucureşti, 1998, p.148

73
întregul potenţial de muncă al unei ţări, deoarece persoanele care au în posesie şi ceilalţi factori
de producţie îi combină pe toţi în mod direct fără a apela la mecanismul pieţei muncii.
În etapa tranziţiei la economia de piaţă, funcţiile pieţei muncii se conturează treptat şi
se îmbogăţesc în conţinut, pe măsură ce evoluează, se diversifică şi se consolidează procesul de
aşezare a vieţii economice pe baza legităţilor şi principiilor producţiei. Pe de altă parte, aceste
funcţii se realizează diferenţiat, în raport cu cadrul în care se manifestă, cu modificările
intervenite în timp în comportamentul şi mentalitatea factorului uman al producţiei, concordant
cu progresele înregistrate în procesul tranziţiei la economia modernă de piaţă.
Corespunzător unei economii de piaţă, în ţara noastră piaţa muncii este încă în
formare. Consolidarea noii pieţe a muncii este un proces relativ îndelungat şi dificil. Încă nu
există toate reglementările legislative menite să evite blocajele, distorsiunile sau
disfuncţionalităţile şi să asigure formarea şi funcţionarea ei normală. Acest aspect se află în
corelaţie cu starea pieţei monetar-financiare şi a pieţei bunurilor şi serviciilor, deoarece nu se
poate reglementa şi utiliza normal doar mecanismul salarial, fără a funcţiona eficient celelalte
pârghii economice (monedă, preţ, credit etc.), care au repercusiuni negative asupra pieţei muncii
datorită caracterului său de piaţă derivată.
În perioada tranziţiei, în România, piaţa muncii prezintă unele particularităţi, cum
sunt:
- reducerea şi precizarea ocupării forţei de muncă. Fenomenul cel mai alarmant al
funcţionării pieţei muncii, în perioada tranziţiei, este cel al scăderii populaţiei ocupate, fenomen
datorat trecerii la un nou model de ocupare bazat pe alte principii economice, precum şi datorită
tensiunilor generate între structura demografică, economică şi socială a pieţei muncii.
Degradarea ocupării este, de asemenea, efectul crizei de sistem pe care o traversează economia
naţională, criza caracterizată prin subproducţie şi subutilizare a factorilor de producţie.
Reducerea ocupării este un factor de depreciere a securităţii economice a individului, care
echivalează cu scoaterea sa din sfera autoprotecţiei economice şi intrarea în sfera protecţiei
sociale;
- examinarea ocupării pe structuri profesionale indică o diversificare a structurii
ocupaţionale, care este efectul procesului general de tranziţie spre un nou tip de economie, care
se fundamentează pe modificări substanţiale în domeniul proprietăţii şi al stimulării iniţiativei
particulare. Apar astfel noi categorii de populaţie ocupată, cum sunt: patronii şi asociaţii,
lucrătorii pe cont propriu, lucrătorii familiali neremuneraţi. Statutul de salariat, care reprezintă de
departe ponderea cea mai ridicată în structura populaţiei ocupate, comportă o depreciere
notabilă, precum şi un flux migratoriu dinspre sectorul de stat înspre sectorul privat;

74
- şomajul cronic, de lungă durată şi de descurajare reprezintă un risc economic şi
social major, cu efecte de disoluţie socială, care marginalizează şi exclude social individul;38
- în sfera ocupării se includ şi activităţile oculte, cunoscute ca piaţa neagră sau piaţa
paralelă a muncii ce scapă de sub controlul legislaţiei muncii. În România nu există încă un
sistem statistic care să ofere informaţii pertinente cu privire la dimensiunile pieţei paralele a
muncii. Totuşi, pe această piaţă, au fost identificate următoarele categorii39:
- şomerii, cu deosebire cei intraţi pentru prima dată pe piaţa muncii şi cei de lungă
durată. Pentru aceştia, munca la negru este un mijloc de completare a venitului obţinut din
ajutorul de şomaj, în condiţii de menţinere a dreptului de securitate socială care decurge din
statutul de şomer. Sigur, şansele de a obţine un astfel de loc de muncă sunt dependente, pe de o
parte, de meserie şi/sau calificare, iar pe de alta, de acceptarea condiţiilor de muncă oferite;
- persoanele descurajate, cu deosebire persoanele singure, care au în întreţinere copii,
bătrâni şi nu au altă alternativă de a munci, de a obţine un venit;
- pensionari şi alte categorii de populaţie inactivă (elevi, studenţi), pentru completarea
veniturilor sau asigurarea unui minim de venit pentru satisfacerea unor nevoi fundamentale;
- forţa de muncă necalificată, dispusă să facă orice fel de muncă şi să accepte orice
condiţii de muncă;
- persoane care nu dispun de nici o sursă de venit şi nici de susţinători legali;
- copii sub vârsta legală de muncă, angajaţi prin rotaţie pentru perioade scurte de
timp, care acceptă salarii mici (sub cel minim pe economie) şi/sau alte condiţii de muncă
precare;
- persoane ocupate, pentru completarea venitului salarial (şi/sau de altă natură). În
această categorie se includ persoane care oferă o gamă variată de servicii (meditaţii, consultanţă,
servicii de utilitate casnică, de asistenţă socială, îngrijire a copiilor etc.);
- imigranţi (inclusiv persoane refugiate).

4.2 Echilibrul şi dezechilibrul pieţei muncii: ocuparea şi şomajul în teoria


economică

Termenul de echilibru40 derivă din cuvintele latine aegus, care înseamnă egal şi libre,
care înseamnă balanţă, desemnând egalitatea a două mărimi măsurabile, reversul stării de
egalitate fiind desemnat prin conceptul de dezechilibru.

38
I.D.Adumitrăcesei, E.Niculescu, N.G.Niculescu, "Economie politică – teorie şi politică economică pentru
România", Editura Polirom, 1998, p.196
39
Steliana Perţ, „Piaţa paralelă a muncii", în revista "Raporturi de muncă", nr. 2/2001, p.20
40
C.Popescu, D.Ciucur – "Tranziţia prin criză", Editura Eficient, Bucureşti, 1995, Pg. 85

75
În condiţiile economiei de piaţă concurenţială, echilibrul economic se manifestă sub
forma unei stări proprii pieţei, generată de acţiunea agenţilor economici în calitatea lor de
producători – vânzători şi de cumpărători – consumatori. Din modul de acţiune şi de comportare
a acestor agenţi economici pe piaţă, în funcţie de propriile lor interese, echilibrul economic
concurenţial apare sub forma raportului dintre cererea şi oferta ce se manifestă pe pieţele
bunurilor economice, monetare, de capitaluri şi de muncă, care în unitatea şi interdependenţa lor
reprezintă forme de existenţă a echilibrului macroeconomic41.
Din afirmaţiile anterioare se desprinde concluzia că starea de echilibru de pe piaţa
muncii este strâns legată de celelalte pieţe, piaţa muncii fiind o piaţă derivată 42. Ca piaţă derivată,
ea primeşte influenţele celorlalte pieţe şi totodată generează efecte ce se regăsesc în toate
sectoarele economico-sociale.
Echilibrul dintre nevoia de muncă (cererea de muncă) şi resursele de muncă
disponibile (oferta de muncă), dintre ocuparea forţei de muncă şi creşterea productivităţii muncii,
constituie parte integrantă a echilibrului economic general. Importanţa sa în cadrul echilibrului
economic general rezultă din rolul decisiv al resurselor umane în procesul dezvoltării, din
interferenţa sa cu ceilalţi factori şi condiţiile de progres economic şi social.
Nivelul la care se stabileşte echilibrul dintre nevoile şi resursele de muncă, dintre
volumul şi dinamica ocupării şi cel al creşterii productivităţii muncii, ca şi limitele sale de
valabilitate compatibile cu echilibrul economic general sunt dependente de dimensiunile şi
condiţiile echilibrului material şi valoric.43 La rândul său, echilibrul forţei de muncă
condiţionează echilibrul de pe celelalte pieţe şi, prin acestea, pe cel general. Echilibrul pieţei
muncii poate fi privit ca:
- echilibru funcţional, care defineşte zona de compatibilitate a ocupării forţei de
muncă şi creşterii productivităţii muncii în condiţii determinate de producţie;
- echilibru structural, care exprimă modul de distribuire a forţei de muncă pe
sectoare, ramuri, activităţi, profesii, calificare, pe teritoriu etc., în condiţii date ale nivelului
producţiei, tehnicii şi productivităţii muncii.
Aceste forme de echilibru coexistă, interferează şi se intercondiţionează.
Starea de echilibru implică concordanţă în termeni cantitativi şi structural-calitativi,
între nevoia de muncă şi resursele de muncă. Procesul de realizare a echilibrului este determinat
de o serie de condiţii şi de restricţii. Dacă ipoteza fundamentală rezidă în egalitatea dintre
41
C.Popescu, D.Ciucur, I.Popescu, M.Băbeanu – "Echilibrul înaintării", Editura Eficient, Bucureşti, 1998, p.121
42

43
Echilibrul economic material reprezintă starea de concordanţă relativă între oferta globală şi cererea globală sub
aspect cantitativ, structural şi calitativ, în timp ce echilibrul economic valoric reprezintă concordanţa relativă dintre
eforturile depuse şi rezultatele obţinute sub aspect valoric.

76
nevoile de muncă ale societăţii şi resursele de muncă disponibile, restricţiile rezultă din nivelul şi
ritmul de creştere a producţiei şi productivităţii muncii. În consecinţă, în funcţie de combinaţiile
dintre volumul producţiei, pe de o parte, şi factorii acesteia, pe de altă parte, există o mulţime de
zone ale ocupării, de echilibru, din care numai una poate să coincidă cu ocuparea deplină a forţei
de muncă. Modificările ce intervin pe parcursul dezvoltării în nevoia de muncă şi resursele de
muncă conduc la un caracter dinamic al procesului de realizare a echilibrului cererii de muncă cu
oferta de muncă, echilibru supus în permanenţă acţiunii unor factori diferiţi ca sens şi intensitate,
care determină echilibrul sau dezechilibrul pe piaţa muncii.
Piaţa forţei de muncă este o piaţă supusă aceloraşi reguli ale concurenţei. Cererea de
muncă se confruntă, deci, cu oferta de muncă. Rezultatul constă în formarea unui nivel al
salariului real care permite deplina ocupare şi implicit echilibrul pieţei muncii.
Pentru clasici şi neoclasici şomajul nu reprezintă decât un dezechilibru temporar
manifestat pe piaţa muncii, şi el nu poate fi decât voluntar. O astfel de concepţie evidenţiază
situaţia conform căreia orice individ poate găsi şi ocupa un loc de muncă, cu condiţia să accepte
o reducere a salariului cerută de necesitatea ocupării depline. În sfera şomajului voluntar intră şi
aşa numitul şomaj fricţional sau tranzitoriu, precum şi o parte a celui numit structural.
Şomajul fricţional apare în acele economii în care forţa de muncă manifestă o mare
înclinaţie pentru a schimba frecvent locul de muncă, în timp ce şomajul structural se datorează
dezechilibrelor create între cererea şi oferta de muncă. Structurile socioprofesionale nu mai
corespund structurii tehnico-economice în evoluţie. Transformările rapide intervenite în aparatul
de producţie, sub impactul noilor tehnologii, vor conduce la suprimarea unui mare număr de
locuri de muncă, fără a se ţine seama de realităţile în care suprimarea se referă la un vechi loc de
muncă. Dacă între suprimarea şi crearea de locuri de muncă intervine un interval mai lung, apare
ceea ce economiştii numesc şomaj structural sau ajustare structurală. Progresul tehnologic a fost
pentru Schumpeter, punctul central al dinamicii sistemului economic. Pentru Schumpeter,
sistemul economic era determinat de inovaţiile tehnice şi de răspândirea lor 44. El a arătat că
procesul de extindere, prin care inovaţiile generează "valuri" majore de creşteri ale investiţiilor şi
producţiei, a fost el însuşi un proces neregulat, cu caracteristici ciclice. Aceste caracteristici ale
inovaţiilor ar fi suficiente pentru a aduce cu ele disturbanţe majore în economie - furtunile
distrugerii colective. De aceea, Schumpeter atribuie acestor transformări tehnologice majore
manifestarea pe scară largă a şomajului ciclic tehnologic.

44
Christofer Freeman, Luc Soete, "Tehnical Change and Full Employment", Basil Blackwel Ltd., 1987, p.30

77
Şomajul structural apare adesea în regiuni particulare ale ţării. În această situaţie, este
utilizat termenul de şomaj regional, cauzat de concentrarea unor industrii particulare în anumite
zone particulare45. În ţara noastră, un exemplu concret îl constituie şomajul din zonele miniere.
Nivelul şomajului structural depinde de trei factori:
- gradul de concentrare regională a industriei: cu cât este mai diversificată economia
unei regiuni, cu atât va fi afectată mai puţin de declinul unei industrii particulare;
- viteza de schimbare a cererii şi ofertei în economie: cu cât va fi mai rapidă rata
progresului tehnologic sau rata modificării preferinţelor consumatorilor, cu atât mai mare va fi
rata surplusului de lucrători;
- imobilitatea muncii: cu cât lucrătorii sunt mai puţin capabili sau doritori să se mute
la un nou loc de muncă, cu atât va fi mai mare nivelul şomajului structural. Imobilitatea
geografică este o problemă particulară, asociată cu şomajul regional, iar imobilitatea
ocupaţională este o problemă particulară a şomajului tehnologic, unde vechile aptitudini nu mai
sunt necesare.
Şomerii pot fi încadraţi în cinci categorii:
1. persoane concediate care se aşteaptă să se întoarcă la acelaşi loc de muncă;
2. persoane care şi-au pierdut locul de muncă, la care nu se mai pot întoarce;
3. persoane care şi-au părăsit locul de muncă;
4. persoane reintegrate, care se întorc pe piaţa muncii după un răgaz în care nu
muncesc sau nu caută de lucru, şi
5. noii intraţi, care nu au lucrat niciodată cu normă întreagă, dar acum caută angajare.
Şomajul fricţional constă în principal în indivizii aparţinând categoriilor 3, 4 şi 5, deşi
reintegraţii, precum şi noii veniţi, pot petrece mai mult timp în căutări fără rezultat al unui loc de
muncă, dacă şomajul lor este structural.
Criza şomajului, pentru aceste cinci categorii, este foarte sensibilă la ciclul de afaceri.
În perioada de recesiune, procentul persoanelor care îşi pierd locul de muncă, fie temporar, fie
permanent, creşte substanţial. De fapt, 90 de procente din creşterea şomajului, pe durata unei
recesiuni tipice, provin din pierderea locurilor de muncă şi concedieri. Putem încadra şomajul
ciclic în categoriile 1 şi 2 , chiar dacă şi şomajul structural este inclus în categoria 2.
Din anumite motive, şomajul este concentrat în grupuri demografice particulare.
Pierderea locului de muncă tinde să afecteze cel mai serios populaţia adultă masculină.
Şomajul repetitiv este resimţit mai ales de populaţia feminină adultă şi de populaţia
tânără.

45
John Sloman, "Economics", London, 1994, p.541

78
Bineînţeles, în categoria 5 intră mai ales tinerii46.
Soluţia contra şomajului, pe care au dat-o clasicii este următoarea: dacă şomajul apare
şi creşte la un moment dat, salariile scad, forţa de muncă se ieftineşte, costul se reduce, ceea ce
permite producătorului să mărească producţia din nou şi din nou să angajeze forţă de muncă,
având drept efect dispariţia şomajului.
Ceea ce determină în mod esenţial gradul de folosire al forţei de muncă este nivelul
cererii efective. Insuficienţa ei, atât la consum, cât şi la investiţii, produce şomajul. Soluţia în
acest caz o constituie relansarea cererii globale, prin stimularea consumului şi a investiţiilor.
Înlăturarea şomajului are loc prin antrenarea unei cheltuieli de investiţii suficient de mare care să
poată absorbi producţia furnizată de excedentul de mână de lucru în situaţia când aceasta ar fi
ocupată. Creşterea salariului real şi a puterii de cumpărare influenţează pozitiv nivelul de folosire
a forţei de muncă, dar investiţia rămâne hotărâtoare pentru gradul de ocupare al forţei de muncă.
De aceea, trebuie să aibă loc o stimulare a investiţiei printr-o politică de credit ieftină. Pentru
aceasta este necesară o emisiune suplimentară de bani, pentru a satisface preferinţa pentru
lichiditate şi să se reducă rata dobânzii. Astfel, scăderea prealabilă a ratei dobânzii face ca
procesul investiţional să fie reluat pe scară largă. În ceea ce priveşte emisiunea suplimentară de
bani, aceasta are drept rezultat negativ creşterea inflaţiei.
Dacă acestea se dovedesc insuficiente, statul poate interveni direct prin noi cheltuieli
(cumpărări de bunuri şi de servicii de către administraţii, lucrări mari, subvenţii) de natură să
sporească cererea sau prin mărirea tendinţei de consum printr-o politică de repartiţie în favoarea
veniturilor mici, care consumă relativ mai mult decât veniturile mari.
Rata naturală a şomajului reprezintă acel nivel al şomajului voluntar care curăţă piaţa
forţei de muncă şi care produce o rată substanţială a salariului real, considerând că mai multe
pieţe se află în echilibru47.
Rata naturală a şomajului reprezintă deci un concept de echilibru. Ea este acea rată a
şomajului care se află în concordanţă cu starea de echilibru dintr-un sistem economic şi care
încearcă să justifice variaţiile aleatorii ale cererii şi ofertei şi informarea imperfectă a
participanţilor la tranzacţiile pieţei48.
Rata naturală a şomajului poate fi, de asemenea, clasificată în funcţie de motivele sau
cauzele care o generează. Ea se compune din şomajul de căutare şi şomajul de aşteptare:
a) Şomajul de căutare, poate fi într-un anume sens caracterizat ca o formă de liber-
profesionism al muncitorului: muncitorul rămâne şomer în scopul de a căuta oportunităţi de
angajare mai bune, deşi a primit o ofertă de loc de muncă cu un anumit nivel al salariului. Un
46
Robert Gordon, "Macroeconomics", New York, 1983, p. 328
47
Mark Blaug, "Teoaria economică în retrospectivă",Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1992, p.717
48
Helmut Frisch, "Teorii ale inflaţiei", Ed. Sedona, Timişoara, 1997, p.55

79
muncitor fără lucru îşi începe căutările de la un anumit nivel al aspiraţiilor legate de salariu.
Dacă salariul oferit pentru o slujbă este superior salariului considerat acceptabil (nivelului
aspiraţiilor sale), atunci respectivul va accepta slujba; în caz contrar, va refuza şi va continua
căutarea.
Teoria căutării unui loc de muncă tratează şomajul ca fiind o valoroasă activitate
socială productivă. Indivizii şomeri investesc în căutarea de loc de muncă. Costul acestei
investiţii este căutarea însăşi, plus pierderea venitului care ar putea fi câştigat acceptând imediat
un loc de muncă. Răsplata investiţiei lor este posibilitatea câştigului salarial mai mare în
următoarele luni sau în următorii ani. Deoarece oamenii nu doresc întotdeauna primul loc de
muncă disponibil şi preferă să caute în continuare, singurele căi prin care guvernul poate reduce
rata naturală a şomajului sunt49:
- să pună la dispoziţie agenţii de ocupare, care să ofere informaţii în scopul scurtării
perioadei de căutare;
- să diminueze intrarea persoanelor care îşi caută loc de muncă, reducând motivele
aflate în spatele părăsirii locului de muncă, noilor intrări sau a celor repetitive;
- să modifice stimulentele economice care prelungesc peste necesar căutarea, în
special ajutorul de şomaj şi impozitele pe salarii, ambele reducând câştigul net dacă se acceptă
imediat un loc de muncă în loc de a rămâne în şomaj.
b) Şomajul de aşteptare, apare atunci când muncitorul preferă, temporar, lipsa unei
ocupaţii în locul angajării (inclusiv a liber-profesionismului) având în vedere nivelul dominant al
salariilor. În această viziune, o gospodărie bazată pe maximizarea utilităţii îşi divide timpul fix
de care dispune în timp de lucru (bunuri) şi timp liber, comparând rata subiectivă de substituţie
dintre bunuri şi timp liber cu rata obiectivă de substituire dintre cele două, adică salariul real.
Acest tip de şomaj poate fi împărţit în şomaj speculativ şi şomaj de precauţie.
Dacă şomajul este speculativ, înseamnă că gospodăria respectivă apreciază utilitatea
marginală a salariului real dominant mai puţin decât utilitatea marginală a timpului liber.
Membrii gospodăriei respective se aşteaptă să găsească, la o dată ulterioară, un loc de
muncă în care li se oferă condiţii ameliorate. Aşteptând, şomerul speculativ încearcă să evite o
reducere a valorii prezente nete a utilităţii vieţii sale (a potenţialului său uman).
Şomajul de precauţie se potriveşte muncitorului care se consideră între slujbe dar care
nu poate anticipa cu exactitate momentul obţinerii unui nou loc de muncă, datorită variaţiilor
aleatorii ale cererii. Un astfel de exemplu îl constituie cei de profesie avocat, doctor, actor,

49
Robert Gordon, "Macroeconomics", New York, 1983, p. 330

80
arhitect, etc., care-şi aşteaptă următoarea angajare fără să reducă preţul normal la care îşi oferă
serviciile.50

4.3 Sindicatele şi rolul lor în realizarea echilibrului în cadrul raporturilor de


muncă

Sindicatul desemnează un grup, o organizaţie a salariaţilor, constituită în scopul


apărării intereselor profesionale ale acestora, privind salariul, condiţiile de muncă, securitatea
muncii precum şi alte probleme legate de muncă51. Considerate ca organizaţii apolitice,
sindicatele constituie actorul social fundamental alături de patronat în confruntarea şi dialogul cu
ceilalţi parteneri ai negocierilor. De aceea, ideea că liderii sindicali şi conducătorii oficiali ai
corporaţiilor au o responsabilitate socială, care transcende servirea interesului membrilor de
sindicat sau ai acţionarilor, a dobândit şi dobândeşte o tot mai mare utilizare 52. Într-o economie
liberă, sau în tranziţie, cum este şi economia României, nu există decât o singură responsabilitate
socială a patronatului, şi anume sa-şi folosească resursele şi să se angajeze în activităţi menite să
sporească profiturile, dar în aşa fel încât să respecte regulile jocului. În mod similar,
responsabilitatea socială a liderilor sindicali este de a servi interesele membrilor sindicatelor lor.
De această responsabilitate depinde gradul de ocupare sau de neocupare al forţei de muncă într-o
economie.
Sindicatul nu poate exista şi prospera în lipsa unui sprijin guvernamental. În ţările
dezvoltate, foarte puţine din câştigurile sindicale au fost atinse doar prin acţiuni sindicale, cele
mai multe au fost atinse prin legislaţie. Dar, sindicatele au succes numai dacă ele îşi folosesc
puterea pentru a urmări cauza muncitorului, adică dacă îşi duc la îndeplinire propria funcţiune.
Puterea sindicatului poate fi reglementată, limitată şi restrânsă de către puterea politică, însă
puterea socială a organizaţiilor nu poate fi exercitată de către autorităţile politice. Ea trebuie să
fie exercitată de organizaţia individuală. De aceea, nici unei organizaţii sindicale nu trebuie să i
se confere putere decât în măsura în care aceasta îi este absolut necesară, pentru a se achita de
funcţia sa. Exercitarea puterii legitime a organizaţiei trebuie să fie ocrotită împotriva abuzului de
putere, trebuie să existe reguli clare şi publice pentru exercitarea ei.
Odată cu trecerea la economia de piaţă, sindicatele şi-au reluat rolul iniţial,
desprinzându-se de puterea politică. În Legea nr.54/1991, cu privire la sindicate, se precizează 53:

50
C.Popescu, D.Ciucur, I.Gavrilă – "Economie", Editura Economică, Bucureşti, 1999, Pg.241
51
John Black, "Dictionar of Economics", Oxford University Press, 1997, p.473, "Le Petit Larousse", Bordas,
1998, p.983
52
Milton Friedman, "Capitalism şi libertate", Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1995, p.153
53
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.164, din 7 august 1991, art.1 din Legea sindicatelor

81
„Sindicatele sunt organizaţii fără caracter politic, constituite în scopul apărării şi promovării
intereselor profesionale, economice, sociale, culturale şi sportive ale membrilor şi a drepturilor
acestora, prevăzute în legislaţia muncii şi în contractele colective de muncă. Sindicatele sunt
independente faţă de organele de stat, faţă de partidele politice şi faţă de oricare alte organizaţii”.
Aceleaşi principii sunt menţinute în noua Lege a sindicatelor, nr.54 din 9 decembrie
200254.
Trecerea la economia de piaţă a făcut ca în România să fie abolit tipul de sindicat unic
pe întreprindere, organizat pe criteriul teritorial şi înlocuirea lui cu sindicate pe profesiuni
apropiate, formă mai eficace pentru cunoaşterea şi apărarea intereselor profesionale. Acest
fenomen a dus însă la fărâmiţarea sindicatelor şi slăbirea puterii lor de rezistenţă în confruntările
cu patronatul. Ca urmare, a apărut necesitatea fuziunii unor sindicate şi a constituirii de federaţii
şi confederaţii.
Astfel, în Legea sindicatelor nr.54/2002, se menţionează faptul că: „organizaţiile
sindicale legal constituite se pot asocia după criteriul ramurii de activitate, al profesiunii sau
după criteriul teritorial”55. Două sau mai multe organizaţii sindicale constituite la nivelul unor
unităţi diferite din aceeaşi ramură de activitate sau profesiune, se pot asocia în vederea
constituirii unei federaţii sindicale. Două sau mai multe federaţii sindicale din ramuri de
activitate sau profesiuni diferite se pot asocia în vederea constituirii unei confederaţii sindicale.
Federaţiile sindicale şi confederaţiile pot constitui din sindicatele componente, uniunii sindicale.
În ţara noastră, din decembrie 1989 şi până în anul 2000 s-au impus patru mari
confederaţii sindicale, considerate reprezentative conform legislaţiei în materie:
● Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România (constituită la 25
ianuarie 1990 şi transformată în noiembrie 1994 în CNSLR – Frăţia);
● Confederaţia Naţională a Sindicală Cartel ALFA (constituită în iunie 1990);
● Blocul Naţional Sindical (constituit în noiembrie 1991);
● Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (constituită în august 1995).
În plan european este garantat dreptul de asociere liberă în vederea constituirii şi
funcţionării sindicatelor, drept înscris în Carta Socială Europeană, adoptată la Strassbourg, la 3
mai 1998, semnată şi de România la 30 aprilie 1999.
Sindicatele din toată Europa sunt confruntate nu numai cu un mediu politic în general
ostil, dar şi cu urgenţa de a adapta politicile şi structurile lor la o lume a muncii care este profund
modificată, în raport cu bazele ei tradiţionale. Este vorba de dezvoltarea sindicalizării unor

54
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.73, din 5 februarie 2003, art.1 din Legea sindicatelor
55
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.73, din 5 februarie 2003, art.41 din Legea sindicatelor

82
categorii noi de muncitori care lucrează în locuri de muncă atipice şi, mai ales, în întreprinderile
mici şi mijlocii56.
Această cerinţă este esenţială pentru a asigura modernizarea şi reprezentarea
sindicatelor, ca şi pentru a evita riscurile de fragmentare şi corporatism printr-o practică care le
permite să rămână organizaţia care strânge la un loc oamenii muncii, în toată diversitatea lor:
muncitori, cadre, funcţionari, şomeri şi pensionari. Reformele modelelor de reprezentare, de
negociere şi de participare luate în considerare în mai multe ţări trebuie să se inspire dintr-o
viziune comună, pentru a facilita convergenţa structurilor şi practicilor sindicale.
O altă provocare pentru sindicate este de a atrage mai mulţi tineri în organizaţii. În
general, vârsta medie pentru afilierea la sindicate a crescut în ultimii ani. Aceasta poate pune în
pericol viitorul sindicatelor. Este de o importanţă capitală să se organizeze campanii speciale de
activitate, luând în considerare diferitele abordări culturale în ceea ce priveşte tineretul, pentru a
se recruta mai mulţi tineri muncitori şi pentru a-i face să participe la acţiuni sindicale. În acest
context, problema participării femeilor la viaţa sindicală este primordială.
Din moment ce ele sunt din ce în ce mai numeroase pe piaţa muncii şi reprezintă un
procent important şi aflat în creştere din cei ce aderă la sindicate, este indispensabilă revizuirea
în profunzime a politicilor şi revendicărilor sindicale din punct de vedere al egalităţii şanselor.
Aceasta presupune, înainte de toate, o schimbare culturală, dar şi o adaptare a
practicilor sindicale, drepturilor de organizare şi funcţionare a sindicatelor, permiţând femeilor să
se integreze mai mult în viaţa sindicală şi deci să-şi exercite, într-o măsură mai mare decât astăzi,
roluri de conducere în structurile sindicale la toate nivelurile.
Deoarece toate pieţele muncii sunt reglementate puternic în toate ţările europene, iar
gradul şi modul reglementărilor variază enorm de la o ţară la alta, există temerea că eliminarea
barierelor rămase în faţa liberei circulaţii a produselor, serviciilor, persoanelor şi capitalului, ar
duce la o concurenţă mai aprigă între sistemele economice naţionale şi la o dereglare excesivă a
pieţelor muncii pe seama muncitorilor, atât în ceea ce priveşte remunerarea, cât şi condiţiile de
muncă. În acest sens, unii politicieni şi lideri sindicali au făcut referiri repetate la pericolul unui
"dumping social" şi a unei migrări masive a populaţiei, atât a celei active cât şi a celei inactive,
în ţările vestice57.
Dumpingul social implică situaţii în care standardele dintr-o ţară sunt diminuate în
raport cu cele care ar trebui să fie, datorită presiunii externe exercitate de sistemul global sau o
parte a acestuia58. Este un proces în cadrul căruia capitalul se deplasează în zonele în care costul

56
Mariana Ioviţu, "Teoria şi practica bunăstării", Editura Teora, Bucureşti, 2000, p. 254-255
57
Loukas Tsoukalis, "Noua economie europeană revizuită", Editura Arc, 2000, p. 128
58
C.Grigorescu, M.Poenaru, M.Molnar, "Dimensiunea socială a Uniunii Europene", OECONOMICA
nr.3/2002, p .210

83
forţei de muncă este cel mai scăzut, iar forţa de muncă este cel mai puţin protejată, determinând
diminuarea standardelor privind munca şi în alte zone. Cu alte cuvinte, există teama unor
subevaluări deliberate a costurilor muncii în diverse ţări, prin presiune în sens descrescător, în
scopul sporirii competitivităţii externe şi atragerii investiţiilor străine în economiile acestora.
Un rol important în rezolvarea acestor probleme revine şi sindicatelor. Astfel,
Confederaţia Sindicatelor Europene are în programul său de acţiune următoarele obiective:
1. lupta împotriva dumpingului total şi a celui social, în special;
2. asigurarea unor condiţii mai bune de muncă şi de existenţă:
- protecţie în caz de concediere, şomaj, boală, bătrâneţe;
- integrarea persoanelor excluse de pe piaţa muncii;
- tratamentul egal al muncitorilor;
- dreptul la un venit minim decent şi la un minim de pensie;
- dezvoltarea dialogului social în formarea profesională de-a lungul întregii
vieţi active;
- asigurarea protecţiei şi asistenţei sociale a muncii la domiciliu;
1. intensificarea rolului sindicatelor în etapele dificile de tranziţie.
Un rol important în echilibrarea cererii de muncă cu oferta de muncă revine acţiunii
sindicatelor pe piaţa forţei de muncă. Astfel, ele pot acţiona asupra gradului de ocupare a forţei
de muncă prin influenţele pe care le au asupra salariilor.
Există două puncte de vedere cu privire la acţiunea sindicatelor pe piaţa muncii:
a) un punct de vedere negativ conform căruia sindicatele prin acţiunile lor generează:
- ineficienţe asociate cu regulile de muncă impuse de sindicat;
- pierderi de producţie;
- proasta alocare a muncii dată prin creşterea salariului datorită avantajului
sindical.
b) Un punct de vedere pozitiv care consideră că:
- presiunea salariului sindical stimulează avansul tehnologic şi mecanizarea
procesului de producţie;
- sindicatele contribuie la creşterea productivităţii prin rezolvarea grevelor
lucrătorilor;
- reduc perioadele de oprire a muncii, îmbunătăţesc securitatea muncitorilor şi conduc
la o eficienţă managerială sporită.
Relaţia dintre sindicat şi şomaj este complexă şi puternic controversată. O idee este că
sindicatul constituie o cauză majoră a inflexibilităţi salariilor în economia noastră. Ca rezultat,
declinul cererii de muncă afectează aproape întotdeauna ocuparea şi nu salariile.

84
Reducerea salariilor nu poate ameliora impactul recesiunii asupra şomajului. Ideea
opusă este că rigiditatea salariilor este atribuită altor factori decât sindicatul. De exemplu,
lucrătorii nesindicali beneficiază de o înţelegere informală a contractului individual cu
angajatorul, care obligă angajatorul să menţină nivelul salariului, cu excepţia situaţiei în care
condiţiile economice sunt atât de severe, încât să ameninţe firma cu falimentul. Mai mult, firmele
pot prefera să facă o triere selectivă pentru contracararea reducerii salariilor pe perioada crizei
economice. Motivul este că reducerea salariilor ar putea cauza ulterior plecarea lucrătorilor
calificaţi şi cu experienţă, în care firma a făcut investiţii serioase. Un salariu fix cu strategii de
concediere permite angajatorilor să păstreze lucrătorii cei mai valoroşi pe perioada recesiunii
economice, şi să-i concedieze pe cei mai puţin pregătiţi, care pot fi plasaţi mult mai uşor şi cu
costuri mai mici.
Separat de schimbările ciclice în cererea de muncă, sindicatul poate afecta ocuparea
în cel puţin două modalităţi. În prima din ele, sindicatul este asociat cu mai puţine întreruperi ale
lucrului, care tind să reducă rata şomajului, iar a în doua, creşterea salariului sindical poate creşte
rata şomajului, prin atragerea lucrătorilor pe piaţa muncii.

4.4 Sistemul Asigurărilor pentru Şomaj

Prin amploarea îngrijorătoare, prin structurile complexe şi mai ales prin dinamicile ce
îşi schimbă ritmurile şi sensurile, şomajul a devenit o problemă macrosocială. În general,
persoana aptă de muncă, dar care nu găseşte de lucru şi poate fi angajată parţial sau total numai
în anumite momente ale dezvoltării economică-sociale şi se află în situaţia de a primi
indemnizaţia de şomaj se numeşte şomer. În sens restrâns, şomerul este acea persoană care caută
un loc de muncă remunerat şi care nu are un asemenea loc în mod curent.
Dacă privim conceptul de şomaj din perspectiva timpului, şomajul de lungă durată
mai este numit şi şomaj cronic sau şomaj de excludere şi poate să dureze peste anumite limite de
timp, diferite de la ţară la ţară, dar, în general, peste 12 luni consecutive. Analiza gradului de
selectivitate pe piaţa muncii, atât din punct de vedere al disponibilizărilor cât şi din perspectiva
angajărilor, arată că cu cât vechimea de şomer este mai mare, cu atât şansele de angajare ale
acestor şomeri sunt mai mici.
În România, şomajul de lungă durată este cel care atinge în mod special persoanele cu
vârstă mai înaintată care nu au disponibilităţi de recalificare, ca de exemplu femeile, tinerii cu
calificare redusă dar şi bărbaţii lucrători calificaţi care ţi-au desfăşurat activitatea în zone
monoindustriale şi au fost disponibilizaţi prin concedieri colective ca urmare a restructurărilor.59
59
Bistriceanu Ghe. – Sistemul asigurărilor din România, Ed. Economică, Bucureşti, 2002,pag.112

85
4.4.1 Categorii de persoane cuprinse în sistemul asigurărilor pentru şomaj

Datorează contribuţii pentru asigurările de şomaj:


 angajatorii şi persoanele juridice la care îşi desfăşoară activitatea: funcţionarii
publici, persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care sunt în cadrul
autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, militarii angajaţi pe bază de contract,
persoanele care au un raport de muncă în calitate de membru cooperator;
 persoanele care încheie contract de asigurare pentru şomaj;
 persoanele care sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii.
În sistemul asigurărilor pentru şomaj sunt asigurate persoanele fizice cetăţeni
români care sunt încadraţi în muncă sau realizează venituri, cu excepţia persoanelor care au
calitatea de pensionari, cetăţenii români care lucrează în străinătate, cetăţenii străini care, pe
perioada în care au domiciliul sau reşedinţa în România, sunt încadraţi în muncă sau realizează
venituri. Asiguraţii au obligaţia să plătească contribuţiile de asigurări pentru şomaj şi au dreptul
să beneficieze de indemnizaţia de şomaj.
Ajutorul de şomaj se acordă următoarelor persoane:
 persoanelor al căror contract de muncă a fost desfăcut din iniţiativa unităţii
economice pentru motive prevăzute în Codul Muncii;
 persoanelor care au fost încadrate în muncă pe o perioadă determinată;
 absolvenţilor de învăţământ care în termen de un an s-au angajat şi/sau au
beneficiat integral de ajutor de integrare profesională, primesc ajutor de şomaj indiferent de
vechimea în muncă;
 persoanele fizice autorizate să presteze o activitate individuală şi membrii
asociaţiilor familiale în situaţia în care ţi-au încetat activitatea renunţând la autorizaţia de
funcţionare, dacă au contribuit la constituirea fondului pentru plata ajutorului de şomaj pe o
perioadă de 12 luni în ultimii 2 ani.
Nu beneficiază de ajutorul de şomaj următoarele persoane:
 persoanele care deţin, împreună cu membrii familiei, terenuri agricole de cel puţin
20.000 m2;
 persoanele care au surse de venituri proprii sau care realizează venituri din
prestarea unor activităţi autorizate mai mari de cel puţin jumătate din salariul minim;

86
 persoanele cărora li s-a oferit un loc de muncă corespunzător pregătirii şi
nivelului studiilor, situaţiei personale, a stării de sănătate situat la o distanţă de cel mult 50 km de
localitatea de domiciliu sau cărora li s-a recomandat dă către oficiile forţei de muncă, în scris, să
urmeze cursuri de calificare, recalificare, perfecţionare şi au refuzat nejustificat oferta sau
recomandarea;
 persoanelor care îndeplinesc condiţiile de pensionare;
 absolvenţilor de liceu care urmează forme superioare de pregătire profesională.
Ajutorul de şomaj se plăteşte la cererea persoanelor îndreptăţite de la data
dobândirii drepturilor pe o perioadă de cel mult 270 de zile calendaristice. Dacă în această
perioadă direcţiile de muncă şi pregătire profesională organizează cursuri de calificare,
recalificare, perfecţionare sau alte forme de pregătire profesională, şomerii sunt obligaţi să le
urmeze.

4.4.2 Ajutorul sau indemnizaţia de şomaj

Ajutorul sau indemnizaţia de şomaj reprezintă o formă de susţinere materială şi


protecţie socială a celor rămaşi temporar fără loc de muncă şi constă într-o sumă de bani fixă,
neimpozabilă,care se stabileşte şi se acordă lunar, o anumită perioadă de timp, diferenţiat pe
categorii de persoane şi vechime în muncă precum şi cu luarea în considerare a salariului de bază
minim brut pe ţară, în vigoare la data stabilirii acesteia.
Persoanele care solicită primirea ajutorului de şomaj trebuie să întocmească şi să
prezinte la oficiile forţei de muncă o cerere expresă în acest sens, însoţită de următoarele acte şi
documente:
 cererea pentru obţinerea unui loc de muncă;
 buletinul de identitate;
 actele de studii şi calificare;
 actele eliberate de consiliul local al localităţii de domiciliu, din care să rezulte că
persoanele în cauză nu deţin terenuri agricole;
 actele eliberate de organele financiare teritoriale din care să rezulte că nu au alte
surse proprii venituri, etc.
Oficiul forţei de muncă întocmeşte câte un dosar pentru fiecare persoană, cu toate
actele care stau la baza acordării ajutorului de şomaj, verificând în acelaşi timp actele şi
documentele prezentate, urmând ca în acelaşi timp să se stabilească prin decizia directorului

87
direcţiei de muncă şi protecţie socială, dacă solicitantul îndeplineşte condiţiile pentru acordarea
ajutorului de şomaj.
Plata ajutorului de şomaj se face lunar de către direcţiile de muncă şi protecţie social
proporţională cu numărul de zile calendaristice cât titularul este îndreptăţit să primească acest
drept.
Persoanele beneficiare ale ajutorului de şomaj au următoarele obligaţii : să se prezinte
lunar, pe baza programării sau ori de câte ori sunt solicitate, la oficiul forţei de muncă pentru
vizarea carnetului de evidenţă, comunicarea unor eventuale locuri de muncă vacante sau cursuri
de calificare sau recalificare, să comunice oficiului forţei de muncă următoarele :
 încadrarea cu contract de muncă pe durată determinată sau nedeterminată;
 dobândirea de terenuri agricole în suprafaţa prevăzută de lege;
 identificarea de surse proprii de venituri sau realizarea unui venit mediu lunar pe
membru de familie, de cel puţin 60% din salariul de bază minim brut pe ţară impozitat;
 îndeplinirea condiţiilor de înscriere la pensia pentru munca depusă şi limită de
vârstă sau, după caz, stabilirea pensiei de invaliditate;
Plata ajutorului de şomaj încetează în următoarele situaţii :
 la îndeplinirea termenelor legale;
 la încadrarea în muncă a titularului sau după 30 de zile de la obţinerea de către
acesta a autorizaţiei de executare a unei activităţi pe cont propriu;
 în cazul refuzului nejustificat de a se încadra într-o unitate cu contract de muncă
pe o durată nedeterminată sau determinată, într-un loc de muncă corespunzător pregătirii şi
nivelului studiilor şomerului, situaţiei personale şi stării lui de sănătate;
 la data refuzului nejustificat de a urma un curs sau o altă formă de pregătire
profesională organizate sau, după caz, la data întreruperii sau neabsolvirii cursurilor pe motive
imputabile beneficiarilor.
Din anul 2006, ajutorul de şomaj se calculează proporţional cu vechimea in muncă a
persoanei care solicită ajutorul,iar cotele procentuale sunt diferenţiate în funcţie de durata
stagiului de cotizare a fiecărei persoane. Baza de calcul o reprezintă 75 % din salariul de baza
minim brut pe economie care se acorda pentru un stagiu de cotizare de cel puţin un an.
La aceasta, se adaugă:
- 3% pentru persoane cu un stagiu de cotizare de cel puţin 3 ani;
- 5% pentru persoane cu un stagiu de cotizare de cel puţin 5 ani;
- 7% pentru persoane cu un stagiu de cotizare de cel puţin 10 ani;
- 10% pentru persoane cu un stagiu de cotizare de cel puţin 20 ani.

88
Şomerii şi membrii lor de familie care se află în întreţinere beneficiază de
următoarele drepturi:
- asistenţă medicală gratuită;
- primesc alocaţia de stat pentru copii;
- perioada de şomaj constituie vechimea în muncă;
- îşi păstrează dreptul locativ asupra locuinţei de serviciu;
- beneficiază de drepturi de asigurare socială în perioada în care urmează un curse
de calificare, recalificare şi perfecţionare;
- la cerere li se acordă credite în condiţii avantajoase pentru înfiinţarea şi
dezvoltarea de întreprinderi mici şi mijlocii, în scopul creării de noi locuri de muncă, în special
pentru şomeri.60

4.4.3 Surse de constituire a bugetului asigurărilor pentru


şomaj

Bugetul asigurărilor pentru şomaj se constituie din următoarele surse:


 contribuţiile angajatorilor. Angajatorii au obligaţia de a plăti în fiecare
lună o
contribuţie la fondul pentru acordarea indemnizaţiei de şomaj care se calculează prin aplicarea
unei cote procentuale asupra fondului de salarii format din totalul salariilor brute lunare ale
angajaţilor care au încheiat contract individual de muncă cu angajatorul respectiv. Această cotă
procentuală a variat, fiind de 5%, 3,5%, de la 1 ianuarie 2004 ea a fost diminuată la 3% iar
începând cu 1 ianuarie este de 2,5%;
 contribuţiile individuale ale persoanelor salariate. În fiecare
lună, angajatorii au obligaţia să calculeze, să reţină şi să vireze lunar contribuţia individuală la
bugetul asigurărilor pentru şomaj, prin aplicarea cotei de 1% asupra salariului de bază brut lunar,
corespunzător funcţiei îndeplinite, la care se adaugă după caz, indemnizaţia de conducere,
salariul de merit şi alte drepturi salariale care fac parte din salariul de bază pentru persoanele
care desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă;
 contribuţiile datorate de persoanele care încheie contract
de asigurare pentru şomaj au obligaţia de a plăti lunar o contribuţie la bugetul
asigurărilor pentru şomaj stabilită la o cotă procentuală calculată ca sumă a cotelor procentuale
aplicate în cazul contribuţiei angajatorului, respectiv angajatului asupra venitului lunar declarat
în contractul de asigurare pentru şomaj;
 venituri din alte surse se constituie, în principal, din dobânzi, majorări
pentru neplata în termen a contribuţiilor, restituiri ale creditelor acordate şomerilor, taxe încasate
60
Nedeluţ M., Isac C. – Protecţie şi asigurări sociale, Ed.Focus, Petroşani, 2002,pag 68-70

89
de Agenţia Naţională a Ocupării Forţei de Muncă precum şi din donaţii reprezentând cofinanţări
PHARE pentru plăţi compensatorii, conform Memorandumului încheiat între Guvernul
României şi Comisia Europeană etc. În cazul în care sursele enumerate mai sus nu
compensează cheltuielile, deficitul bugetar se acoperă prin subvenţii de la bugetul statului.
La capitolul cheltuieli, în bugetul asigurărilor pentru şomaj, cea mai mare parte sunt
destinate pentru plata indemnizaţiei de şomaj, urmate de alocaţiile de sprijin, plăţile
compensatorii, ajutorul de integrare profesională etc.61

V. STUDIU DE CAZ: EVOLUŢIA ŞOMAJULUI ÎNTRE ANII 2000-2008

5.1 Evoluţia şomajului în România între anii 2000-2008

În ţara noastră, fenomenul şomajului – de dimensiuni reduse si necunoscut, mascat


Înainte de 1989 – a început să se manifeste semnificativ din anul 1991 si a înregistrat o alura
crescătoare pe termen lung. Într-o etapa, 1991-1994, datorită restrângerii activităţii economice,
şomajul a sporit continuu, atingând un nivel maxim in luna martie 1994 (11,4 %). Scurta
perioadă de relansare economică din anii 1995-1996 a antrenat o tendinţa de diminuare a
şomajului. Anul 1997 a marcat accelerarea restructurării, îndeosebi in industria miniera si in cea
prelucrătoare, cu costul reînscrierii şomajului pe o curbă ascendentă. A mai contribuit la aceasta
şi aparitia, in 1997, a unor reglementări mai permisive in domeniul concedierilor colective, ceea
ce a favorizat disponibilizări masive. Din anul 2000, rata şomajului a început să se reducă din
nou, pe fondul reluării creşterii economice. A scazut continuu, in anul 2005, ajungand la 5,9 %.
Şomajul maxim a fost atins in anul 1994 când aproape 1,3 milioane de persoane nu aveau loc de
muncă.
Relansarea creşterii economice in anii 2000 si 2001 a condus la diminuarea
şomajului, astfel rata şomajului in 2000 era de 11,9%, ajungându-se in 2008 la 6,9%.
În concluzie, fluctuaţiile activitaţii economice reprezintă principala explicaţie a
evoluţiei dimensiunilor absolute si relative ale somajului.

5.2 Date statistice. Rata şomajului

Rata şomajului în Romania. Perioada 2000-2008 :

61
Mărginean I. - Politica socială şi economia de piaţă în România, Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii,
Bucureşti, 1999

90
SURSA: ANUARUL STATISTIC AL ROMANIEI

Rata şomajului înregistrat la sfârşitul lunii decembrie 2008, la nivel naţional a fost de 4,4%, mai
mare cu 0,3 % decât cea din luna decembrie a anului 2007 şi decât cea din luna noiembrie anului

91
2008.62

Anul/Luna Rata şomajului înregistrat


- la sfârşitul lunii -%-
Femei Bărbaţi Total
2007 Decembrie 3,3 4,2 4
2008 Ianuarie 4 4,4 4,2
2008 Februarie 4 4,4 4,2
2008 Martie 3,9 4,3 4,1
2008 Aprilie 3,7 4 3,9
2008 Mai 3,6 3,6 3,7
2008 Iunie 3,6 3,8 3,7
2008 Iulie 3,7 3,7 3,7
2008 August 3,9 3,7 3,8
2008 Septembrie 4 3,8 3,9
2008 Octombrie 4,1 3,9 4
2008 Noiembrie 4,2 4,1 4,1
2008 Decembrie 4,4 4,5 4,4

SURSA: BULETINUL STATISTIC LUNAL 12/2008

62
www.insse.ro

92
Numărul total de şomeri corespunzător lunii decembrie, a crescut cu 26.470
persoane faţă de cel din luna anterioară, de la 376.971 persoane la 403.441 persoane, din aceştia
143.549 au fost şomeri indemnizaţi şi 259.892 neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a
crescut cu 24.836 persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi cu 1.634 persoane faţă de luna
precedentă.63

Numărul şomerilor înregistraţi


(mii de persoane la sfârşitul lunii)
Anul/Luna
Femei Bărbaţi Total

2007 Decembrie 166,6 201,2 367,8


2008 Ianuarie 170,4 213,6 384
2008 Februarie 169 210,8 379,8
2008 Martie 166,6 207,5 374,1
2008 Aprilie 158,4 194,1 352,5
2008 Mai 153,2 185,1 338,3
2008 Iunie 154,6 182,5 337,1
2008 Iulie 159 181,5 340,5
2008 August 164,1 181,4 345,5
2008 Septembrie 168,5 184,4 352,9
2008 Octombrie 174,5 189,7 364,2
2008 Noiembrie 180 197 377
2008 Decembrie 187,2 216,2 403,4

63
SURSA: BULETINUL STATISTIC LUNAR 12/2008

93
Ponderea şomerilor neindemnizaţi în numărul total al şomerilor scade faţă de luna noiembrie
cu 4,09 %, fiind de 64,42%. Din totalul şomerilor neindemnizaţi 64,07% beneficiază de venit
minim garantat conform Legii 416/2001 şi de venituri de completare sau plăţi compensatorii.

Rata şomajului masculin (4,5%) a crescut cu 0,4 % în luna decembrie 2008, comparativ cu
luna precedentă, iar rata şomajului feminin (4,4%) a crescut cu 0,2 pp.64

În graficul următor este prezentată evoluţia numărului mediu al şomerilor înregistraţi în


anii 2000-2008.65

Se constată că din punct de vedere al numărului mediu anual de şomeri, anul 2008
se înscrie în trendul descendent existent pe piaţa muncii care a început să se manifeste din anul
2000.

La nivel teritorial, numărul de şomeri a crescut în 38 de judeţe şi în municipiul


Bucureşti, creşterile cele mai importante înregistrându-se în judeţele Vaslui (2.958 persoane),
Dolj (2.243 persoane), Constanţa (1.539 persoane), Harghita (1.535 persoane) şi Alba(1.422

64
www.insse.ro
65
sursa: agenţia naţională pentru ocuparea forţei de muncă (31 decembrie 2008)

94
persoane). Numărul de şomeri a scăzut în trei judeţe şi anume: Dâmboviţa cu 445 persoane,
Maramureş cu 357 persoane şi Ilfov cu 34 persoane.

Judeţele cu cea mai mare pondere a şomerilor neindemnizaţi în numărul total al


şomerilor sunt: Mehedinţi (82,15%), Galaţi (81,72%), municipiul Bucureşti (81,71%),
Teleorman (81,07%), şi Dâmboviţa (79,53%).

Rata şomajului a crescut în judeţele: Vaslui cu 1,8 %, Harghita cu 1,1 %, Covasna,


Alba şi Dolj cu 0,8 %, Călăraşi cu 0,7 %, Tulcea, Mehedinţi şi Satu-Mare cu 0,6 %Numărul cel
mai mare de şomeri (indemnizaţi şi neindemnizaţi) provine din construcţii, agricultura şi
industria lemnului.

Scăderi ale ratei şomajului s-au înregistrat în 3 judeţe şi anume în judeţele:


Maramureş, Dâmboviţa şi Ilfov cu 0,2 %, iar în municipiul Bucureşti rata a fost constantă,
comparativ cu luna anterioară.

Cel mai ridicat nivel al ratei şomajului a fost atins de judeţul Vaslui (10,2%), urmat
de judeţele: Mehedinţi (9,3%), Dolj (8,4%), Teleorman (8,0%), Gorj (7,4%), Covasna (7,2%) şi
Alba (7,0%).

Nivelul minim al ratei somajului in luna decembrie, de 1,4%, se inregistreaza in


judetul Ilfov. Amplitudinea, de 8,8 puncte procentuale, creste fata de luna noiembrie a anului
2008 cu 1,5 % datorita nivelului de maxim detinut de judetul Vaslui.

În tabelul următor este prezentată situaţia indicatorilor anuali pentru perioada 2007 - 2008:66

Indicator 2008 2007 Diferenţă 2008


faţă de 2007
Rata şomajului înregistrat % * 4,4 4,3 0,1 %
Rata şomajului feminin înregistrat % * 4,4 4,0 0,4 %
Rata şomajului masculin înregistrat % * 4,5 4,6 -0,1 %
Numar mediu de şomeri, din care: 362.429 386.667 -24.238
- Indemnizaţi 108.632 128.561 -19.929
- Neindemnizaţi 253.797 258.106 -4.309
Total intrări, din care: 920.026 1.060.578 -140.552
- Noi înscrişi 535.334 622.996 -87.662
- Disponibilizări 168.867 176.426 -7.559
Total ieşiri, din care: 884.423 1.153.235 -268.812
66
Sursa -agenţia naţională pentru ocuparea forţei de muncă (31 decembrie 2008)

95
- Prin incadrare 397.574 497.040 -99.466
*) medie anuală

Comparând indicatorii fiecărui an se poate observa că şomajul, în ansamblu, este


caracterizat de o scădere, manifestată atât la nivelul întregii ţări cât şi la nivel judeţean.

Se observă că, în perioada analizată, numărul şomerilor încadraţi în muncă a fost


superior numărului persoanelor disponibilizate, iar raportul dintre persoanele ieşite din şomaj
prin încadrarea în muncă şi cele intrate în şomaj prin disponibilizări curente şi colective în anul
2008 a fost de 2,3 la 1. Acest raport se explică şi prin faptul că economia naţională a cunoscut o
creştere şi au fost oportunităţi pentru încadrarea şomerilor.

Regiunile statistice cu cele mai ridicate rate ale şomajului înregistrat au fost Sud-Vest
(7,0%), Nord-Est (5,3%) şi Centru (5,2%), regiuni în care activităţile rurale sunt preponderente.
Se constată existenţa unor disparităţi şi în interiorul regiunilor, unde judeţe predominant agricole
coexistă cu cele mai dezvoltate. De exemplu, în regiunea Nord-Est s-au înregistrat discrepanţe
între judeţe în ceea ce priveşte rata şomajului înregistrat, astfel: nivelul maxim a fost atins în
judeţul Vaslui (10,2%) şi cel minim în judeţul Botoşani (3,5%), ecartul fiind de 6,7% pp.

Regiunile Bucureşti şi Nord-Vest, ca şi în luna trecută, au atins cele mai scăzute


niveluri ale ratei şomajului înregistrat, de 1,7%, şi respectiv de 3,3%. În regiunea Bucureşti, este
concentrată cea mai importantă piaţă a forţei de muncă din ţară, de asemenea, investiţiile directe
sunt mai mari în această regiune oferind oportunităţi de angajare sporite.
Regiunea Sud-Vest a înregistrat în tot cursul anului 2008 cea mai mare rată a
şomajului, fiind urmată (în majoritatea lunilor) de regiunea Sud-Muntenia. Preponderenţa
activităţilor agricole în anumite judeţe componente ale regiunii sau restructurările economice, de
la începutul anului 2000, prin care au fost închise întreprinderile de stat neprofitabile, mai ales
din zonele monoindustriale, sunt caracteristici ale regiunilor cu rate mari ale şomajului.
În luna decembrie 2008, ponderea şomerilor în populaţia stabilă în vârstă de 18-62
ani, la nivel naţional, reprezintă 2,91%, în mediul urban, 1,94% şi 4,09% în mediul rural.
Ponderea totală a crescut cu 0,19 puncte procentuale faţă de luna anterioară; pe medii, creşterea
fiind de 0,09 puncte procentuale în mediul urban şi 0,43 puncte procentuale în mediul rural.
Creşterea numărului de şomeri din mediul rural este determinată de disponibilizările
din activităţi sezoniere cu preponderenţă din ramuri cum ar fi: agricultură şi silvicultură,
fenomen firesc pentru această perioadă a anului.
În cursul lunii decembrie 2008, numărul total de şomeri intraţi în evidenţe a fost de
71.523 persoane, repartizat astfel:

96
 47.605 persoane - prin înscrieri noi, din care:
- 28.841 persoane înregistrate ca şomeri indemnizaţi;

- 18.764 persoane înregistrate ca şomeri neindemnizaţi;

 23.918 persoane - prin reactualizări de cereri de loc de muncă şi reactivări de drepturi


băneşti, din care:
- 3.904 reactivări de drepturi;

- 20.014 reactualizări de cereri de loc de muncă

Analizând intrările totale de şomeri din luna decembrie cu cele înregistrate în luna
anterioară, observăm că numărul aferent lunii decembrie a scăzut cu 3.637 persoane, de la
51.242 persoane în luna noiembrie, la 47.605 persoane în luna decembrie. Numărul şomerilor
neindemnizaţi a scăzut cu 13.471 persoane (de la 32.235 persoane înregistrate în luna noiembrie,
la 18.764 persoane în luna decembrie).În graficul următor este prezentată evoluţia numărului
persoanelor intrate în şomaj prin disponibilizări curente şi colective de personal în anul
2007 şi 2008.67

În cursul lunii decembrie au fost scoşi din evidenţele agenţiilor judeţene pentru
ocuparea forţei de muncă, respectiv a municipiului Bucureşti, un număr total de 45.053 şomeri,
prin:

 ieşiri prin încadrare în muncă - 14.758 persoane;

67
Sursa: agenţia naţională pentru ocuparea forţei de muncă (31 decembrie 2008)

97
 ieşiri din categoria şomerilor indemnizaţi ca urmare a suspendărilor, încetărilor de
drepturi băneşti - diferite situaţii (pensionări, plecări în străinătate, decese) - 6.714 persoane;

 ieşiri din categoria şomerilor neindemnizaţi, dacă nu solicită menţinerea cererii


de loc de muncă - 23.581 persoane.

Ieşirile prin încadrare în muncă din rândul şomerilor au scăzut cu 14.248 persoane
faţă de cele din luna anterioară (de la 29.006 persoane la 14.758 persoane) şi reprezintă 43,6%
din totalul ieşirilor din şomaj.

Ieşirile din categoria şomerilor indemnizaţi, au scăzut cu 411 persoane, de la 7.125


persoane în luna noiembrie la 6.714 persoane în luna decembrie.

Ieşirile din categoria şomerilor neindemnizaţi care nu solicită menţinerea cererii de


loc de muncă au scăzut în luna decembrie cu 6.803 persoane faţă de luna noiembrie a aceluiaşi
an (de la 30.384 persoane la 23.581 persoane).

În graficul următor este prezentată evoluţia numărului persoanelor încadrate în


muncă pe perioadă determinată şi nedeterminată în anul 2007 şi 2008.68

Totalul de 920.026 persoane intrate în şomaj în anul 2008 a avut următoarea structură:

 168.867 persoane au provenit din disponibilizări colective şi curente de personal,


din care 29.046 persoane în luna decembrie;
68
Sursa: agenţia naţională pentru ocuparea forţei de muncă

98
 314.696 persoane provenite din reînnoiri de cereri de loc de muncă ale şomerilor
neindemnizaţi, din care în luna decembrie 23.918 persoane;

 149.020 persoane provenite din categoria şomerilor neindemnizaţi pentru


solicitarea adeverinţei conform Legii 416/2001 privind venitul minim garantat, din care 8.424
persoane în luna decembrie şi

 287.443 persoane provenite din alte situaţii.

Totalul de 884.423 persoane ieşite din şomaj a fost structurat astfel:

 397.574 persoane s-au încadrat în muncă pe perioadă determinată şi


nedeterminată, din care în luna decembrie 11.600 persoane;

 64.096 persoane care nu şi-au reînnoit cererea pentru loc de muncă la expirarea
perioadei de indemnizare, din care în luna decembrie 4.115 persoane;

 2.509 persoane plecate în străinătate, din care în luna decembrie 130 persoane;

 392.389 persoane care nu şi-au reînnoit cererea de loc de muncă şomeri


neindemnizaţi, din care în luna noiembrie 23.581 persoane.

În graficul următor este prezentată evoluţia numărului persoanelor disponibilizate


comparativ cu numărul persoanelor încadrate în anul 2007 şi 2008.69

69
www.anofm.ro

99
Pentru luna decembrie a anului 2008, deşi angajatorii au preconizat că vor
disponibiliza un număr de 22.603 persoane, în realitate, disponibilizările colective de personal au
fost de 14.134 persoane. Din cele 14.134 persoane disponibilizate colectiv, doar un număr de
5.125 persoane s-au înregistrat ca şomeri în baza de date de la agenţiile judeţene. La agenţiile
judeţene de ocupare nu vin să se înscrie pentru a fi luate în evidenţă toate persoanele
disponibilizate, acestea, fie îşi găsesc imediat un loc de muncă sau îşi dezvoltă o afacere pe cont
propriu, fie îndeplinesc condiţiile legale de pensionare.

Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii cu nivel de instruire


primar, gimnazial şi profesional constituie ponderea cea mai mare a persoanelor care se
adresează agenţiilor judeţene de ocupare a forţei de muncă în vederea găsirii şi ocupării unui loc
de muncă (77,3%). Şomerii cu nivel de instruire liceal şi post-liceal reprezintă 17,6%, iar cei cu
studii universitare doar 5,1%.
Ponderea şomerilor cu studii universitare a scăzut faţă de luna noiembrie cu 0,3
puncte procentuale. Aşa se explică şi scăderea ponderii şomerilor sub 25 ani, de la 18,4% în luna
noiembrie la 17,7% în luna decembrie, fiind egală cu cea a lunii decembrie a anului 2007.
Din punct de vedere al structurii şomerilor pe grupe de vârstă, ca şi în lunile trecute,
reprezentative sunt ponderile pentru grupele de vârstă 30-39 ani (25,1 %) şi 40-49 ani (25,2%).
În ceea ce priveşte structura şomajului după durată, la sfârşitul lunii decembrie 2008,
numărul şomerilor aflaţi în şomaj de cel mult 6 luni (248.092 persoane) este cel mai mare şi
reprezintă 61,5% din totalul şomerilor înregistraţi; urmează categoria şomerilor aflaţi în şomaj
între 6 şi 12 luni, respectiv 79.297 persoane (19,6%), şi cea a şomerilor aflaţi în şomaj de peste
12 luni, respectiv 76.052 persoane (18,9%). În ceea ce priveşte şomajul de lungă durată, în
această lună, se află înregistraţi în evidenţele agenţiei 12.461 tineri sub 25 de ani aflaţi în şomaj
de peste 6 luni (ceea ce reprezintă 17,5% din totalul şomerilor sub 25 de ani); adulţii aflaţi în
şomaj de peste 12 luni (68.514 persoane) reprezintă 20,6% din totalul şomerilor adulţi, ponderea
şomerilor de lungă durată în numărul total de şomeri fiind de 20,07%.
Piaţa muncii în România a fost caracterizată de o rată constantă pe parcursul
întregului an 2008 cu o uşoară creştere în luna decembrie, media anuală fiind de 4,0%. 70
Pentru creşterea şanselor de integrare pe piaţa muncii a tinerilor, angajatorii sunt
stimulaţi, prin acordarea de subvenţii în vederea ocupării acestor persoane. În luna decembrie
agenţii economici au beneficiat de indemnizaţii pentru un număr de 12.334 absolvenţi angajaţi
(dintre care 11.172 în sectorul privat şi 1.162 în sectorul de stat). Din punct de vedere al
nivelului de instruire, absolvenţii angajaţi se prezintă în următoarea structură:
- 5.888 absolvenţi de învăţământ superior (47,74%);
70
www.insse.ro

100
- 4.266 absolvenţi de liceu (34,59%);
- 759 absolvenţi de învăţământ postliceal (6,15%);
- 1.107 absolvenţi de învăţământ profesional (8,97%);
- 314 absolvenţi de învăţământ complementar şi de ucenici, precum şi de şcoli
speciale (2,55%).
În luna decembrie 2008 fenomenul şomaj se încadrează în parametrii normali pentru
această perioadă.
Se impune, în continuare, atenta monitorizare a celor mai vulnerabile categorii de
persoane de pe piaţa muncii, dar şi sprijinirea activă în demersul lor de a-şi găsi un loc de muncă,
pentru a preveni transformarea lor în şomeri de lungă durată.
Aceasta demonstrează încă o dată directa legătură dintre caracteristicile socio-
economice ale fiecărei zone şi evoluţia şomajului, că disparităţile regionale se pot rezolva doar în
timp, cu eforturi susţinute şi cu asigurarea resurselor necesare.

5.3 Comparaţie cu alte ţări

Rata şomajului in rândul persoanelor sub 25 de ani a fost, in octombrie 2006, de


14,3%, in zona euro si de 14,7% în UE , cu valori de 1,6% si respectiv, 1,9 % mai mici decât
cele înregistrate in aceeasi perioada în anul 2005.
Cei mai putini şomeri sub 25 de ani au fost in Olanda, unde rata somajului in rândul
tinerilor a fost de 5,2%, Damemarca(8,3%) si Austria (8,3%), in timp ce cele mai ridicate rate ale
şomajului in rândul tinerilor s-au înregistrat în Grecia (22,9%, in al doilea trimesru al anului
2007),în România (20,7%) şi in Franţa de 19,3%. 71
De asemenea, potrivit Eurostat, rata şomajului în zona euro a ajuns la 7,2%, in luna
octombrie , comparativ cu 7,3 %, in septembrie. In UE27, rata şomajului a fost in octombrie , de
7%, la fel ca in septembrie, dar cu 0,8% mai puţin decât in 2006. Cea mai scazută rată a
şomajului in octombrie s-a înregistrat in Damenarca 2,9 % şi Olanda 3,15%, iar cea mai ridicată
a fost in Slovacia de 11,2% şi Polonia de 8,8%.
Totodată, in 23 de state membre s-a înregistrat o scădere a ratei şomajului de-a lungul
anului, in timp ce in patru dintre ele rata şomajului a crescut. Cele mai importante scăderi s-au î
nregistrat inPolonia, de la 12,65% la 8,8% şi în Republica Cehă, de la 6,75% la 5,5%. Cele mai
71
sursa:Newsln

101
mari cresteri ale ratei şomajului s-au înregistrat în Portugalia, de la 7,8% la 8,5% şi în Irlanda de
la 4,2 % la 4,4%.
Rata şomajului in rândul barbaţilor a scăzut de la 7,1% la 6,5%, între octombrie 2006
si octombrie 2007 in zona euro, şi de la 7,3% la 6,4% in UE27. Rata şomajului in rândul
femeilor a scăzut, de asemenea, in ultimul an, de la 9% la 8,2%, in zona euro, şi de la 8,55 la
7,6% in UE27.
Eurostat estimează că un număr de 16,5 milioane de persoane din UE nu aveau o
slujbă în octombrie, din care 11,1 milioane proveneau din ţările din zona euro. În octombrie
2006, 18,4 milioane de europeni erau şomeri, din care 12,1 milioane proveneau din zona euro.
Rata somajului in Statele Unite a fost de 4,7%, in octombrie 2007, in timp ce in Japonia a fost de
4%. 72

CONCLUZII

Şomajul este analizat în literatura de specialitate din diverse unghiuri, formulându-se


opinii care constituie obiectul unor ample controverse. Pe parcurs, au fost date diferite definiţii
pentru şomaj, ţinând seama de gradul cunoaşterii şi de posibilităţile de măsurare a lui. Deşi există
diversitate în definirea conceptului de şomaj, totuşi se pot desprinde elemente comune care se
regăsesc, în proporţie mai mare sau mai mică, în toate opiniile.
Şomajul este o stare negativă a populaţiei active disponibile, care nu găseşte locuri de
muncă, din cauza dereglării relaţiei dintre dezvoltarea economiei, ca sursă a cererii de muncă şi
evoluţia populaţiei, ca sursă a ofertei de muncă. În condiţiile contemporane, şomajul este
considerat ca un dezechilibru al pieţei muncii naţionale, adică dezechilibru între cerere globală
de muncă şi oferta globală de muncă.
Şomerii sunt acele persoane din cadrul populaţiei active disponibile, care doresc să
lucreze şi caută un loc de muncă retribuit, deoarece nu au un astfel de loc în mod curent. În
rândul şomerilor se cuprind persoanele care şi-au pierdut locul de muncă pe care l-au avut,
precum şi noii ofertanţi de forţă de muncă, care nu găsesc unde să se angajeze.
Un aspect ce se impune a fi luat în calcul pentru înţelegerea genezei şi manifestării
şomajului în România priveşte problema salariilor. Uneori, specialiştii consideră că rigiditatea
salariului în privinţa scăderii constituie un element de blocare a pieţei muncii, de impulsionare a
72
(sursa : eurostat)

102
sporirii şomajului. Unii susţin că mărirea necontrolată a salariilor şi a costurilor salariale de
astăzi ar da dimensiunea şomajului de mâine.
Pe termen scurt, însă, temperarea creşterii salariilor nu are efecte semnificative asupra
ocupării, şomajului şi inflaţiei. Cu toate că salariul şi costul salarial continuă să fie analizate din
unghiul rolului lor ca principal mecanism de reglare a cererii şi ofertei de muncă, şomajul tinde
să se autonomizeze, să se îndepărteze de evoluţia salariilor.
Salariile ar urma să scadă foarte mult pentru a avea efect favorabil asupra ocupării şi
diminuării şomajului. În realitate, însă, în anumite perioade se constată că salariile nominale
cresc împreună cu şomajul de mari proporţii şi de durată, ca şi cu inflaţia galopantă, sfidând
teoria economică.
Un alt aspect relevant pentru aprecierea genezei şi manifestării şomajului în România
se referă la faptul că eliberarea forţei de muncă din motive de retehnologizare în diferite
ramuri şi unităţi economice s-a accentuat, în timp ce crearea de locuri de muncă a stagnat
din cauza nesiguranţei economice şi a lentei restructurări a economiei. Ameliorarea acestei
stări presupune o serie de acţiuni majore ca: înfăptuirea fermă a unei strategii ştiinţifice, realiste
şi coerente privind dezvoltarea economiei naţionale şi a ramurilor ei; realizarea pe coordonatele
eficienţei economico-sociale a privatizării, restructurării şi modernizării unităţilor economice;
ameliorarea formării profesionale performante, în acord cu exigenţele reconversiei forţei de
muncă; dezvoltarea capacităţii manageriale începând de la nivelul microeconomic, până la cel
macroeconomic; corelarea organică a efortului naţional cu asistenţa financiară externă;
elaborarea şi realizarea în practică a unui nou model de ocupare şi utilizare a forţei de muncă,
întemeiat pe competenţă, eficienţă, performanţă etc.

103
BIBLIOGRAFIE

1. Adumitrăcesei, I., D., E.Niculescu, N.G.Niculescu, "Economie politică – teorie şi


politică economică pentru România", Editura Polirom, 1998
2. Anghelache Constantin „Romania 2001.Dupa 11 ani de tranzitie”, Editura Economica,
Bucuresti 2001
3. Aznar, G., Emploi: la grande mutation, Hachette, Paris, 1996
4. Badea Gabriela „Sistemul economic intre dezechilibru si dezvoltare”, Editura Dacia,
Cluj-Napoca 1999
5. Bistriceanu Ghe. – Sistemul asigurărilor din România, Ed. Economică, Bucureşti,
2002
6. Black, J., "Dictionar of Economics", Oxford University Press, 1997, p.473, "Le Petit
Larousse", Bordas,
7. Blaug, M., "Teoaria economică în retrospectivă",Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1992
8. Burloiu, P., "Economia muncii", Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1993
9. Ciobanu, Gh., coordonator, Macroeconomie, Editura Imprimeria Ardealul, Cluj -
Napoca, 2006
10. Ciucur, D., I.Gavrilă, Popescu, C., "Economie – manual universitar", Editura
Economică, 1999
11. Didier, M., Economia: regulile jocului, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1998
12. Dobrotă, N., „Dicţionar de economie”, Editura Economică, Bucureşti 1999

104
13. Dobrotă, N., „Eonomie politica”, Editura Economică, Bucureşti, 1997
14. Dobrotă, N., Economie politică - o tratare unitară a problemelor vitale ale oamenilor.
Editura Economică, Bucureşti, 1997
15. Duduian, Monica. Economie, Editura AII Beck, Bucureşti, 2005
16. Eisner, Robert - A New view of the NAIRU, Department of Economics, Northwestwen
University, 1996
17. Freeman, C., Luc Soete, "Tehnical Change and Full Employment", Basil Blackwel
Ltd., 1987
18. Gordon, Robert - Macroeconomics, Scott Foresman Company, Glenview, 1990

19. Helmut Frisch, "Teorii ale inflaţiei", Ed. Sedona, Timişoara


20. Ioviţu, M., "Teoria şi practica bunăstării", Editura Teora, Bucureşti, 2000
21. Mărginean I. - Politica socială şi economia de piaţă în România, Institutul de Cercetare
a Calităţii Vieţii, Bucureşti, 1999
22. Milton Friedman, "Capitalism şi libertate", Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1995
23. Năstase, C., Popescu, M., Boghean, C., Scutariu, L., „Macroeconomie – concepte
fundamentale”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2008
24. Năstase, Carmen, Macroeconomie şi politici macroeconomice, Editura Universităţii
Suceava, 2006
25. Nedeluţ M., Isac C. – Protecţie şi asigurări sociale, Ed.Focus, Petroşani, 2002
26. Patrick Minford, Unemployment; Causes and Cures (Oxford, Blackweli, 1985)
27. Perţ, S., „Piaţa paralelă a muncii", în revista "Raporturi de muncă", nr. 2/2001
28. Phelps, E., S., Economic Policy and Unemployment in the Sixties, Public Interest,
1974
29. Popescu, C., D. Ciucur, M. Băbeanu, I. Popescu, "Echilibrul înaintării", Ed. Eficient,
Bucureşti, 1998
30. Popescu, C., D.Ciucur – "Tranziţia prin criză", Editura Eficient, Bucureşti, 1995
31. Popescu, C., D.Ciucur – "Tranziţia prin criză", Editura Eficient, Bucureşti, 1995
32. Rose Langer-Stein, Peter Pope, Siegfried Waskow, Thomas Zuleger, Le marché du
travail en Europe, Economica Verlag, Bonn, 1992
33. Samuelson Paul., Nordhaus William D.. „Economie politica”, Editura Teora, Bucuresti 2000
34. Sloman, J. "Economics", London, 1994
35. Ştefănescu, T.,“Dreptul muncii”, Editura All, Bucureşti, 2007
36. Taşnadi, T., Doltu, C, Monetarismul - Teorie şi politici economice, Editura.
Economică, Bucureşti, 1996
37. Tănase, P.. Economie, Editura. A.S.E. Bucureşti, 2000
38. Tsoukalis, L., "Noua economie europeană revizuită", Editura Arc, 2000
39. Ungureanu, E., "Piaţa muncii", Editura Agir, 2001
40. Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.164, din 7 august 1991, art.1 din Legea
sindicatelor
41. Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.73, din 5 februarie 2003, art.1 din Legea
sindicatelor
42. Revista română de Dreptul muncii, nr.5, 2002
43. www.anofm.ro
44. www.insse.ro

105
106