ACȚIUNEA CIVILĂ

STUDENT: PRĂȘTEAN MIHAI

ANUL IV
 Acţiunea civilă reprezintă ansamblul mijloacelor procesuale prin care se
poate realiza protecţia juridică a drepturilor subiective şi a situaţiilor juridice
ocrotite de lege. Deşi, noţiunea de acţiune civilă este desemnată pentru a înlocui
termenul de cerere de chemare în judecată între cele 2 noţiuni nu se pune semnul
de egalitate pentru că cererea de chemare în judecată reprezintă una dintre
formele de manifestare ale acţiunii civile.
Acţiunea civilă există chiar înaintea cererii chiar şi atunci când titularul
dreptului subiectiv nu sesizează instanţa.
Patru condiţii generale de exercitare a acţiunii civile:
1. afirmarea unui drept;
2. interesul;
3. capacitatea procesuală;
4. calitatea procesuală.

1. Afirmarea unui drept. Pt declanşarea oricărui proces civil trebuie

formulată o pretenţie. Este necesar ca o persoană să pretindă un drept subiectiv
civil sau să se prevaleze de o situaţie juridică. Pt a se bucura de protecţie juridică
dreptul subiectiv civil trebuie să întrunească anumite cerinţe:
- să fie recunoscut de lege;
- să fie exercitat cu bună credinţă;
- să fie actual.
În cazul în care dreptul subiectiv civil se dovedeşte că nu există şi instanţa
constată acest lucru va fi respinsă ca fiind nefondată.

2. Interesul. Prin interes se înţelege folosul urmărit de către cel care a pus
în mişcare acţiunea în oricare dintre formele sale procedurale. Interesul poate fi
moral şi material.
Interesul trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
 - să fie legitim;
- să fie născut şi actual;
- să fie personal şi direct.
Interesul este legitim atunci când nu contravine legii şi normelor sociale.
Interesul este născut şi actual deci să existe în momentul în care se exercită
acţiunea civilă.
Interesul este personal şi direct – folosul practic trebuie să-l vizeze pe cel care
recurge la această formă procedurală şi nu pe altcineva.
Lipsa interesului sau a uneia dintre cerinţele acestuia se invocă pe cale de
excepţie, fiind vorba despre o excepţie de fond absolută şi peremptorie. În cazul
în care instanţa consideră că această excepţie este întemeiată, cererea de
chemare în judecată va fi respinsă pentru lipsa interesului.

3. Capacitatea procesuală. Ea reprezintă aplicarea pe plan procesual a

capacităţii civile. Există 2 tipuri de capacitate:
- capacitatea procesuală de folosinţă;
- capacitatea procesuală de exerciţiu.
Capacitatea procesuală de folosinţă constă în aptitudinea unei persoane de
a avea drepturi şi obligaţii pe plan procesual. În cazul persoanelor fizice
capacitatea de folosinţă începe de la naşterea lor şi încetează la decesul lor.
Nimeni nu poate fi lipsit total de această capacitate, însă în cazurile şi condiţiile
expres prevăzute de lege capacitatea procesuală de folosinţă poate fi limitată.
Capacitatea procesuală de folosinţă a persoanelor juridice se dobândeşte de la
data înfiinţării lor ( înregistrare, act de dispoziţie, autorizare ) şi încetează la data
desfiinţării prin dizolvare, faliment.
Capacitatea procesuală de exerciţiu constă în aptitudinea unei persoane de
a-şi valorifica singură drepturile procesuale şi de a-şi îndeplini singură
obligaţiile procedurale, deci de a sta în instanţă.
În cazul persoanelor fizice capacitatea de exerciţiu se dobândeşte la 18 ani.
Minora de 16 ani sau după caz 15 ani dobândeşte prin căsătorie capacitate
deplină de exerciţiu.
Reprezentarea legală intervine în cazul persoanelor fizice lipsite de capacitate
de exerciţiu (minori sub 14 ani) şi interzişii judecătoreşti. Aceştia nu stau în
proces procesual ci prin reprezentanţii lor (părinţi, tutore, curatori).
Asistarea intervine în cazul persoanelor cu capacitate de exerciţiu restrânsă
(14-18 ani). Aceştia vor fi citaţi şi vor sta personal în proces, dar vor fi asistaţi
de către părinţi sau tutori care vor semna alături de minori cererile adresate
instanţei.
Autorizarea intervine în cazul în care reprezentantul legal al celui lipsit de
capacitate de exerciţiu (minorul cu capacitate restrânsă) şi ocrotitorul care îl
asistă efectuează acte de dispoziţie.
Capacitatea de exerciţiu a persoanelor juridice se dobândeşte în temeiul legii de
la data înfiinţării lor şi sfârşeşte la data încetării persoanei juridice. Persoana
juridică îşi exercită drepturile şi obligaţiile prin intermediul organelor sale în
limitele puterilor ce le-au fost oferite, aceste acte fiind considerate că aparţinând
persoanei juridice însăşi.

4. Calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana

reclamantului şi cel care este titularul dreptului pretins ( calitate procesuală
activă ), precum şi între persoana chemată în judecată ( pârât ) şi cel care este
subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii ( calitate procesuală pasivă ).
Reclamantul fiind cel care porneşte acţiunea trebuie să justifice atât calitatea sa
procesuală activă cât şi calitatea procesuală pasivă a persoanei pe care a chemat-
o în judecată prin indicarea obiectului cererii şi a motivelor de fapt şi de drept pe
care se întemeiază pretenţia sa. Drepturile şi obligaţiile procedurale pot fi
transmise în cursul procesului ceea ce echivalează cu o transmisiune a calităţii
procesuale active sau pasive.
 Transmisiunea poate fi legală sau convenţională. În cazul persoanelor fizice
transmisiunea legală se realizează pe calea moştenirii sau a succesiunii,
moştenitorii care acceptă succesiunea preluând poziţia procesuală pe care o avea
decuius, cu excepţia cazurilor pe care legea nu permite acestea pentru că este
vorba de drepturi nemijlocit legate de persoane ( drepturi strict personale ). În
cazul persoanelor juridice transmisiunea legală are loc pe calea reorganizării sau
transformării persoanei juridice care este parte în proces.
Transmisiunea convenţională a calităţii procesuale poate avea loc ca urmare a
cesiunii de creanţă, a vânzării sau a donării bunului litigios, a preluării datoriei
cu consimţământul creditorului. Excepţia lipsei calităţii procesuale este o
excepţie de fond şi constă în respingerea cererii ca fiind introdusă de către o
persoană fără calitate procesuală sau care dă în judecată o persoană fără calitate.

Clasificarea acţiunilor civile (cererilor de chemare în judecată ). Acţiunile

( cererile ) sunt clasificate după următoarele criterii:
- în funcţie de calea procesuală aleasă : cereri principale, cereri accesorii şi
cereri incidentale;
- după scopul material urmărit : cereri în realizare, cereri în constatare şi
cereri în constituire;
- după natura dreptului subiectiv care se valorifică : cereri nepatrimoniale şi
cereri patrimoniale. Cererile patrimoniale sunt de mai multe feluri, şi anume:
a. cereri patrimoniale reale;
b. cereri patrimoniale personale;
c. cereri patrimoniale mixte.
Cererile principale sunt cele prin care se declanşează procedura juridică.
Cererea este accesorie dacă rezolvarea ei depinde de soluţia din cererea
principală.
Cererea incidentală poate avea o existenţă de sine stătătoare ca şi cererea
principală dar care este formulată într-un proces deja început.
 Cererile în realizarea dreptului sunt cele prin care reclamantul solicită
instanţei să-l oblige pe pârât la respectarea drepturilor sau despăgubiri.
Cererea în constatare, reclamantul solicită numai să se constate existenţa
sau inexistenţa unui drept subiectiv civil.
Cererile în constituire de drepturi sunt cele prin care reclamantul solicită
aplicarea legii la anumite fapte pe care le invocă în scopul de a crea/avea o nouă
situaţie juridică între părţi.
Cererea nepatrimonială nu are valoare economică – desfacerea adopţiei,
divorţul ( cererea de divorţ, anularea căsătoriei).
Cererile patrimoniale sunt cele prin care se exercită un drept cu valoare
economică.
Cererile patrimoniale personale sunt acelea prin care se încearcă
valorificarea unui drept de creanţă.
Cererile patrimoniale reale sunt cele care valorifică un drept real.
Cererile patrimoniale mixte sunt cele prin care se urmăreşte valorificarea
în acelaşi timp a unui drept real şi a unui drept de creanţă, dacă aceste drepturi
sunt efectul unei aceleiaşi cauze ( izvorăsc din acelaşi act juridic sau se găsesc
într-un raport de conexitate ).