42. EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.

PRINCIPIILE EFECTELOR ACTULUI

JURIDIC CIVIL

Noţiunea de efecte ale actului juridic civil. Efectul actului juridic civil constă în naşterea,
modificarea sau stingerea drepturilor subiective şi obligaţiilor civile ale pârtilor care participă la
formarea actului juridic civil. Ceea ce produce efectele actului juridic civil este manifestarea de
voinţă a părţilor care se materializează în actul respectiv. Efectele actului juridic civil, nu sunt
întotdeauna aceleaşi, ele diferind în funcţie de ceea ce s-a urmărit prin exprimarea voinţei
părţilor ori, părţii.
A stabili efectele actului juridic civil înseamnă a determina conţinutul acestuia. Prin
urmare, prin efectele actului juridic civil se înţeleg drepturile subiective şi obligaţiile la care dă
naştere, pe care le modifică sau stinge un asemenea act. Acesta este efectul imediat al oricărui
act juridic.
Necesitatea şi importanţa determinării efectelor actului juridic civil rezultă din:
- nevoia de a cunoaşte care sunt drepturile şi obligaţiile cărora părţile au voit să le
dea naştere, adică pentru ce şi în ce condiţii s-au legat părţile actului juridic, pentru
că în dreptul nostru civil are întâietate voinţa internă reală a acestora;
- părţile şi instanţa sunt interesate să ştie exact ce s-a dorit prin încheierea acelui act.
Neclaritatea şi obscuritatea actului juridic poate consta în neconsemnarea manifestării de
voinţă a părţilor, o greşită exprimare, folosirea unor cuvinte nepotrivite, conciziunea excesivă a
expresiilor sau a cuvintelor utilizate la încheierea actului juridic civil, în fapt, contradicţia existentă
între manifestarea de voinţă şi voinţa internă a părţilor etc, în astfel de cazuri, este necesară o
operaţiune de determinare a efectelor actului juridic, care constă în stabilirea clauzelor voite de
părţi, clauze ce încorporează şi exprimă voinţa lor de a se lega juridiceşte prin dobândirea de
drepturi subiective şi de asemenea, de obligaţii.
Noţiunea principiilor efectelor actului juridic civil. Principiile efectelor actului juridic civil
reprezintă acele reguli de drept civil care arată în ce fel, în ce condiţii şi faţă de cine se produc
efectele. Efectele actelor juridice civile sunt guvernate de trei principii:
- principiul forţei obligatorii a actului juridic civil;
- principiul irevocabilităţii actului juridic;
- principiul relativităţii efectelor actului juridic civil.
1. Principiul forţei obligatorii a actului juridic civil. Potrivit Codului civil, convenţiile legale
făcute au puterea de lege între părţile contractante (pacta sunt servanda).
Principiul forţei obligatorii reprezintă acea regulă conform căreia actul juridic civil legal
încheiat se impune autorului sau autorilor lui întocmai ca şi legea, ceea ce înseamnă că actul
juridic este obligatoriu pentru părţi şi nu facultativ. Actul juridic civil legal încheiat se imune nu
numai faţă de părţi, ci şi faţă de instanţele judecătoreşti, în sensul că acestea, constatând că actul
juridic a fost încheiat în mod valabil, trebuie să impună părţilor respectarea lui.
Este legal făcut orice act juridic care respectă ordinea publică, dispoziţiile imperative ale
legii sau bunele moravuri, condiţiile de fond şi de formă (în măsura în care acestea din urmă sunt
necesare) cerute de lege, care întrunesc toate elementele constitutive şi în care voinţa părţilor a
fost exprimată în mod conştient, liber, neviciat. Actul juridic lovit de nulitate sau de vreo altă

1
 cauză de ineficacitate juridică nu este legal făcut şi, prin urmare, nu are nici o forţă obligatorie
pentru părţile contractante.
Prin consacrarea acestui principiu se asigură stabilitatea şi siguranţa raporturilor juridice
civile, întrucât prin aceste acte se realizează drepturi subiective ale participanţilor la circuitul civil.
Totodată, principiul se impune şi ca o cerinţă morală, întrucât orice persoană trebuie să-şi
respecte cuvântul dat.
Excepţii de la principiul forţei obligatorii a actului juridic civil.
Excepţiile de la principiul forţei obligatorii a actului juridic civil se referă fie la restrângerea,
fie la extinderea efectelor faţă de cele stabilite de părţi şi independent de voinţa lor.
Cazurile de restrângere a forţei obligatorii a actelor juridice privesc încetarea efectelor
unor acte juridice civile înainte de termen, datorită dispariţiei unui element constitutiv al
acestora. Acestea sunt prevăzute expres de lege, spre exemplu:
- încetarea împrumutului de folosinţă din cauza morţii comodatarului în cazul în care
împrumutul s-a făcut în considerarea persoanei acestuia;
- moartea uneia dintre părţi duce la încetarea contractului de mandat;
- pieirea totală a bunului duce la încetarea contractului de locaţiune, neputându-se
asigura folosinţa bunului etc.
Cazurile de extindere a forţei obligatorii a contractelor sunt următoarele:
 prorogarea, adică prelungirea pe o perioadă de timp a efectelor actului juridic peste
perioada stabilită de părţi la încheierea acestor acte, prelungire care se face în
temeiul unei dispoziţii legale;
 prelungirea efectelor actului cu executare succesivă datorită suspendării temporare
a executării acestuia pe timpul cât durează cauza de suspendare datorită
intervenţiei cazului fortuit sau forţei majore; pe toată această perioadă de timp,
efectele actului rămân suspendate, iar la încetarea cauzei de suspendare, actul
începe să producă efectele care au fost avute în vedere la încheierea lui;
 revizuirea efectelor actului juridic ca urmare a ruperii echilibrului contractual ca
urmare a schimbării împrejurărilor avute în vedere de părţi la data încheierii actului
juridic;
în acest caz suntem în prezenţa aşa numitei teorii a impreviziunii (rebus sic standibus),
motiv pentru care se impune o revizuire, adică o modificare a clauzelor iniţiale ale actului în
vederea restabilirii echilibrului valoric al prestaţiilor părţilor. Este situaţia părţilor care încheie un
act juridic şi din cauza inflaţiei galopante, echilibrul prestaţiilor părţilor este afectat. În această
situaţie partea îndreptăţită poate cere instanţei ca prin hotărârea ce o va da să se restabilească
echilibrul prestaţiilor. Teoria impreviziunii nu primeşte aplicare în ipoteza în care părţile actului
juridic stabilesc, în mod expres, posibilitatea revizuirii clauzelor.
2. Principiul irevocabilităţii actului juridic civil. Principiul irevocabilităţii convenţiilor
rezultă din dispoziţiile Codului civil care arată că o convenţie poate f revocată numai prin
consimţământul mutual sau din cauze autorizate de lege. Prin urmare, o convenţie nu va putea fi
revocată în ipoteza când legea nu permite acest lucru şi nici în situaţia când numai o parte îşi
manifestă voinţa de revocare. Deşi se referă doar la convenţii, sunt avute în vedere şi actele
unilaterale (legea civilă prevede expres excepţiile de la irevocabilitatea actului unilateral, ceea ce
echivalează cu consacrarea irevocabilităţii şi pentru aceste tipuri de acte juridice).

2
 Irevocabilitatea poate fi definită ca fiind regula de drept potrivit căreia actul bilateral sau
multilateral nu poate înceta prin manifestarea de voinţă numai a uneia dintre părţi, iar actul
unilateral prin manifestarea de voinţă contrară autorului lui. Principiul irevocabilităţii actelor
juridice se impune ca urmare a faptului că, în cazul contractelor, acestea se încheie prin
consimţământul părţilor şi făcând aplicarea principiului simetriei actelor juridice, revocarea se
poate face tot prin consimţământul lor.
Principiul se impune şi din considerente de ordin practic. Dacă oricare din părţile
contractante ar putea să-şi revoce consimţământul, s-ar crea o totală nesiguranţă în circuitul civil
care ar putea aduce grave tulburări părţilor contractante.
Excepţii de la principiul irevocabilităţii actului juridic civil. Excepţiile de la acest principiu
reprezintă cazurile în care actul bilateral încetează prin voinţa uneia din părţi, actul multilateral
prin voinţa unor părţi, iar actul unilateral prin voinţa autorului lui. Dintre excepţiile de la
irevocabilitatea actelor bilaterale (ori multilaterale) sunt de menţionat:
- revocarea donaţiei între soţi;
- dacă contractul de locaţiune a fost încheiat pe o perioadă nedeterminată,
contractul poate înceta prin denunţarea unilaterală: denunţarea contractului de
locaţiune încheiat pe durată nedeterminată;
- revocarea contractului de mandat de către mandant; renunţarea mandatarului la
mandat;
- contractul de concesiune poate fi denunţat în mod unilateral de către coneedent.
Excepţii de la irevocabilitatea actelor juridice unilaterale:
- testamentul este un act unilateral esenţialmente revocabil;
- retractarea (revocarea) renunţării la moştenire, în termenul de acceptare a
moştenirii şi dacă un alt moştenitor nu a acceptat moştenirea;
- oferta de a contracta poate fi revocată până în momentul când destinatarul ei a luat
cunoştinţă de ea.
3. Principiul relativităţii efectelor actului juridic civil. Potrivit acestui principiu, convenţiile
nu au efect decât între părţile contractante. Prin urmare, actele juridice civile produc efecte
numai între părţile care au participat la încheierea lor, ele neputând nici profita şi nici dăuna
terţilor.
Principiul relativităţii efectelor actului juridic aplicabil nu numai convenţiilor, ci oricăror
acte juridice, poate fi definit ca fiind regula de drept potrivit căreia actele juridice civile produc
efecte numai faţă de autorul sau autorii actului juridic civil respectiv, neputând nici profita şi nici
dăuna terţilor.
Pentru înţelegerea conţinutul principiului relativităţii efectelor actului juridic trebuie
definite noţiunile de parte, având-cauză şi terţ, în raport cu un anumit act juridic:
 prin parte se înţelege persoana care încheie actul juridic, fie personal, fie prin
reprezentare şi faţă de care se produc efectele actului juridic civil.
În sens juridic, partea este persoana (persoanele) care în mod direct şi personal încheie un
anumit act juridic civil, dar şi acelea care încheie actul prin intermediul unui reprezentant, legal
sau convenţional. Din punct de vedere a actelor încheiate, noţiunea de parte se referă la una din
părţile actului juridic civil bilateral sau multilateral precum şi la autorul actului juridic civil
unilateral.

3
 Prin noţiunea de parte nu trebuie să se înţeleagă numai o singură persoană fizică sau
persoană juridică, ci şi mai multe persoane fizice sau persoane juridice, unite între ele printr-un
interes comun. Aşadar, părţile sunt acele persoane care au încheiat actul juridic civil şi faţă de
care acesta produce efecte juridice.
- terţul este persoana străină de un anumit act juridic întrucât nu a participat, nici
direct şi nici prin reprezentant, la încheierea acestuia; în principiu, faţă de terţ, actul
juridic nu produce efecte: nici nu profită, dar nici nu dăunează acestuia;
- având-cauză este persoana care deşi nu a participat la încheierea unui act juridic
civil, totuşi suportă unele efecte ale acestuia, datorită unor legături pe care le are cu
partea sau părţile actului juridic civil.
Avânzi-cauză sunt: succesorii universali, succesorii cu titlu universal; succesorii cu titlu
particular; creditorii chirografari. Succesorii universali şi succesorii cu titlu universal sunt acele
persoane care dobândesc întregul patrimoniu sau respectiv o fracţiune din patrimoniul uneia
dintre părţile actului juridic. Între aceste categorii de succesori există numai deosebiri din punct
de vedere cantitativ, întrucât succesorul universal dobândeşte toate drepturile şi obligaţiile unei
persoane (un patrimoniu), pe când succesorii cu titlu universal dobândesc numai o fracţiune din
drepturile şi obligaţiile care au aparţinut unei părţi ce a închciat un act juridic, adică o fracţiune
din patrimoniu. Succesorii devin părţi în actul juridic, cu privire la toate drepturile şi obligaţiile
autorului lui, cu excepţia drepturilor şi obligaţiilor strict personale care se sting la decesul
acestuia.
Succesorii universali sunt: moştenitorul legal al unei persoane atunci când potrivit
principiilor devoluţiunii succesorale legale, acesta are singur chemare la succesiunea deschisă;
legatarul universal, adică persoana care printr-un testament este chemată singură la întreaga
succesiune; persoana juridică care dobândeşte un patrimoniu prin efectul comasării.
Succesorii cu titlu universali sunt: moştenitorii legali (doi sau mai mulţi) ai unei persoane
când aceştia au chemare la o fracţiune din patrimoniul defunctului; legatarii cu titlu universal,
adică acele persoane care printr-un testament sunt chemate la o fracţiune din patrimoniu;
persoanele juridice dobânditoare a unei fracţiuni din patrimoniu, ca urmare a dizolvării unei alte
persoane juridice.
Succesorii cu titlu particular sunt acele persoane care dobândesc un bun sau un drept
determinat privit individual (ut singuli) de la una din părţile care au încheiat actul juridic. Sunt
succesori cu titlu particular: cumpărătorul faţă de vânzător, donatarul faţă de donatar, legatarul
cu titlu particular faţă de testator, etc. Succesorii cu titlu particular au calitatea de avânzi-cauză, în
sensul că Ie vor fi opozabile drepturile şi obligaţiile autorilor lor numai dacă sunt întrunite o serie
de condiţii şi anume: actul respectiv a dat naştere unor drepturi şi obligaţii strâns legate de bunul
dobândit; pentru actele încheiate de autor cu alte persoane supuse unor condiţii de publicitate se
cere ca şi aceste condiţii să fie îndeplinite; actul să aibă dată certă, anterioară dobândirii bunului.
În toate cazurile, succesorul cu titlu particular este privit ca având-cauză din două motive şi
anume: dreptul real sau dreptul de creanţă pe care îl dobândeşte nu poate să se transmită decât
sub forma în care a existat în patrimoniul autorului, deoarece nimeni nu poate transmite mai
multe drepturi decât are el însuşi; în lipsă de probă contrară, se presupune că bunul sau dreptul
sa transmis în integritatea lui cu toate accesoriile sale.
Creditorii chirografari sunt acei creditori care pentru garantarea drepturilor pe care le au
nu au o garanţie reală asupra bunurilor debitorului (de exemplu, gajul sau ipoteca), ci au un drept
4
de gaj general asupra patrimoniului debitorului în baza căruia la scadenţă vor putea urmări
oricare din bunurile acestuia şi nu un anumit bun. Creditorii chirografari sunt avânzi-cauză,
întrucât suportă consecinţele actelor pe care le încheie debitorul lor cu alte persoane, după
momentul ce li s-a născut calitatea de creditori chirogravari, acte care fie micşorează, fie măresc
patrimoniul debitorului.
De la regula ca acte juridice încheiate de către debitor sunt opozabile creditorilor
chirografari, dreptul nostru cunoaşte şi excepţii: de exemplu, nu vor fi opozabile creditorilor
chirografari actele juridice făcute de debitorii lor cu intenţia de a-i frauda în interesele lor, în
sensul agravării stării de insolvabilitate. Faţă de aceste acte, creditorii chirografari devin terţi. În
acest caz, creditorii au la indemână pentru a ataca aceste acte acţiunea revocatorie (pauliană).
Excepţiile de la principiul relativităţii efectelor actelor juridice. Excepţiile de la principiul
relativităţii efectelor actului juridic civil sunt acele situaţii în care efectele acestuia se produc si
fată de alte persoane juridice decât cele care le-au încheiat sau faţă de avânzii-cauză. Excepţiile
de la principiul relativităţii efectelor actului juridic civil sunt împărţite în: excepţii reale şi excepţii
aparente.
Excepţii reale de la principiul relativităţii efectelor actului juridic. Se consideră că
adevarata excepţie de la principiul relativităţii efectelor actului juridic civil o constituie stipulaţia
pentru altul.
Stipulaţia pentru altul, cunoscută în literatura juridică şi sub denumirea de contractul în
favoarea unei terţe persoane sau contractul în favoarea altuia, este actul bilateral prin care o
persoană numită promitent se obligă faţă de altă persoană numită stipulant să efectueze o
anumită prestaţie în folosul unei persoane străine numită terţ beneficiar, care nu a participat nici
personal, nici prin reprezentant, la încheierea acelui act.
Din actul încheiat între stipulant şi promitent se naşte în mod direct un drept în favoarea
beneficiarului care devine astfel creditor al promitentului putând să-i pretindă acestuia
executarea prestaţiei la care s-a obligat prin actul încheiat cu stipulantul. Dreptul terţului
beneficiar se naşte din momentul încheierii actului dintre promitent şi stipulant fără să fie nevoie
de o altă manifestare de voinţă. În temeiul stipulaţiei pentru altul, terţul beneficiar dobândeşte
un drept propriu, direct şi imediat.
Excepţii aparente de la principiul relativităţii efectelor actului juridic civil
 situaţia avânzilor-cauză
Procedura efectelor actului juridic civil faţă de avânzi-cauză nu constituie excepţii de la
principiul relativităţii efectelor actelor juridice. Succesorii universali şi succesorii cu titlu universal
sunt persoane asimilate părţilor, ei luând locul acestora în privinţa efectelor actului juridic,
succesorii cu titlu particular iau locul părţii actului juridic cu privire la acel bun sau drept.
 promisiunea faptei altuia sau convenţia de porte-forte
Promisiunea faptei altuia sau convenţia de porte-forte este convenţia prin care o parte
numită promitent se obligă faţă de altă parte numită creditorul promisiunii, să determine un terţ
să încheie (să adere) sau să ratifice un act juridic civil. Este o excepţie aparentă, întrucât
promitentul promite propria lui faptă, în sensul că terţul nu devine parte al acelui act juridic decât
dacă îşi exprimă voinţa în acest sens. Fapta promitentului constă în a-l convinge pe terţ (obligaţie
de a face) să încheie, să adere sau să ratifice acel act juridic civil. Terţul nu are nici o obligaţie,
singurul obligat este promitentul. Dacă terţul ratifică actul, ratificarea va produce efecte

5
retroactive în sensul că el devine parte în actul respectiv de la data încheierii lui şi nu de la data
ratificării.
 simulaţia
Simulaţia este operaţiunea juridică în virtutea căreia printr-un act public, aparent, dar
mincinos, numit şi simulat, se creează o situaţie juridică diferită de cea adevărată ce rezultă dintr-
un act ascuns, dar real.
Simulaţia poate îmbrăca una din următoarele trei forme şi anume:
- actul fctiv - când se încheie un act aparent care este integral anulat de actul ascuns
(secret);
- actul deghizat - când părţile încheie un act aparent, a cărui natură sau clauze sunt
diferite de natura sau conţinutul actului secret şi real care este dorit de părţi (din
actul public rezultă că este vorba de un anumit act juridic civil, iar în actul secret se
indică adevăratul act încheiat de părţi;
- interpunerea de persoane este situaţia în care actul aparent se încheie cu o
anumită persoană, pe când în realitate, în actul secret, apare ca beneficiar o altă
persoană (de exemplu, mandatul fără reprezentare).
Efectele simulaţiei sunt cârmuite de următoarele două principii:
 faţă de părţi şi succesorii lor universali sau cu titlu universal, produce efecte numai
actul real, secret; actul aparent nu produce efecte între aceste persoane;
 faţă de terţii de bună credinţă produce efecte actul aparent, public, actul secret
(real) nefiindu-le opozabil.
Sancţiunea specifcă simulaţiei este inopozabilitatea faţă de terţii de bună- credinţă a
situaţiei juridice concrete creată prin actul secret şi înlăturarea simulaţiei pe calea acţiunii în
simulaţie.
- reprezentarea
Reprezentarea este operaţiunea (procedeul) tehnico-juridică prin care o persoană numită
reprezentant încheie un act juridic în numele şi pe seama altei persoane numite reprezentat, în
aşa fel încât efectele acestui act se produc direct asupra reprezentantului. În funcţie de izvorul
împuternicirii de a reprezenta, reprezentarea poate fi:
 reprezentare legală - când dreptul de a reprezenta izvorăşte din lege;
 reprezentare convenţională - când împuternicirea de a reprezenta izvorăşte din
voinţa părţilor exprimată în contractul de mandat.
Reprezentarea este o exeepţie aparentă de la principiul relativităţii întrucât efectele actului
juridic civil se produc faţă de reprezentat, deşi actul s-a îneheiat de către reprezentant (în cazul
reprezentării convenţionale). În cazul reprezentării legale, dreptul de a reprezenta rezultă din
lege, iar nu din voinţa altei persoane, acţiunile directe.
Prin acţiunea directă se înţelege dreptul la acţiune conferit în unele cazuri creditorului,
printr-o dispoziţie expresă a legii, de a pretinde executarea creanţei sale direct de la un debitor al
debitorului său, deşi creditorul nu a fost parte la contractul încheiat între debitorul său şi
debitorul acestuia. De exemplu, acţiunea pe care o are mandantul împotriva persoanei pe care
mandatarul său şi-a substituit-o în executarea mandatului. Deşi mandantul este terţ faţă de actul
încheiat între mandatar şi persoana care l-a substituit, el va putea invoca actul împotriva acestei
persoane, pentru a obţine despăgubiri în cazul producerii de pagube. Şi în acest caz este vorba

6
despre o excepţie aparentă de la pricipiul relativităţii efectelor actului juridic, întrucât izvorul
dreptului îl constituie legea.