65. LEGATUL. NOTIUNE ŞI CLASIFICARE.

INEFICACITATEA
LEGATELOR.

Legatul este o dispoziţie testamentară prin care testatorul desemnează una sau mai multe
persoane care, la decesul său, vor primi cu titlul gratuit întregul său patrimoniu, o fracţiune din
acest patrimoniu sau anumite bunuri determinate.
Astfel, legatul este un act juridic unilateral (o liberalitate) cuprins în testament pe care o
persoană o face pentru cauză de moarte şi care va produce efecte din momentul morţii
testatorului.
Pentru a fi în prezenţa unui legat sunt necesare următoarele condiţii:
- un act scris - testamentul - valid, în care să fie cuprins legatul (dispoziţia testamentară);
- testatorul să indice în testament în mod precis şi neechivoe persoana legatarului, adică
să fie o persoană determinată sau determinabilă în momentul deschiderii succesiunii.
Este nul legalul secret în care persoana legatarului nu este indicată în testament, ci este
comunicată în scris sau verbal unui terţ. Este nul, de asemenea, „legatul cu facultatea de
alegere", în care testatorul lasă determinarea legatarului pe seama moştenitorului sau unei terţe
persoane, pentru că desemnarea legatarului nu ar mai fi expresia voinţei testatorului, ci a
moştenitorului sau a terţului.
Este însă valabil legatul făcut unei persoane determinate cu sarcina predării bunurilor unei
persoane alese de legatar sau de un terţ. Este, de asemenea, valabil legatul făcut unor persoane
determinate, cu sarcina pentru un terţ mandatar mortis causa de a repartiza unor legatari
bunurile legate.
Desemnarea legatarului poate fi făcută direct (prin indicarea numelui şi prenumelui sau a
altor date de individualizare, poreclă etc.) sau indirect (prin indicarea unor elemente suficiente
pentru identificare). Pentru desemnarea legatarului legea nu cere întrebuinţarea unor termeni
sacramentali.
 testatorul să determine lucrul; testamentul este nul dacă nu se arată expres lucrul
(bunul) legat sau nu cuprinde elemente suficiente pentru determinarea lui; arătarea
greşită a lucrului sau a denumirii lui nu afectează validitatea legatului, cu condiţia ca
lucrul să poată fi determinat independent de această greşeală.
Clasificarea legatelor
1. După modalităţile care afectează voinţa testatorului, legatele pot fi:
 legate pure şi simple;
 legate cu termen;
 legate sub condiţi;
 legate cu sarcini
Legatul pur şi simplu este legatul care nu este afectat de nici o modalitate. Acest legat îşi
produce efectele la moartea testatorului, dată de la care legatarul dobândeşte şi îşi exercită
drepturile sale.
Legatul cu termen este legatul a cărui executare sau stingere şi implicit drepturile
legatarului, depind de îndeplinirea unui eveniment viitor şi sigur. Dacă termenul este suspensiv,
executarea legatului este suspendată (amânată) până la împlinirea termenului. Drepturile

1
legatarului de proprietate sau de creanţă, se vor naşte din momentul deschiderii succesiunii, dar
executarea lor va fi suspendată până la împlinirea termenului prevăzut.
Dacă termenul este extinctiv, el va stinge la împlinirea lui, dreptul care a luat naştere şi s-a
executat din momentul deschiderii succesiunii.
Legatul sub condiţie este legalul a cărui naştere sau stingere depinde de un eveniment
viitor şi nesigur că se va îndeplini. Condiţia trebuie să fie posibilă şi licită, expresă sau tacită,
suspensivă sau rezolutorie.
Legatul cu sarcină. Este legatul care prevede o obligaţie (o sarcină) de a da, a face sau a nu
face, impusă de testator legatarului. Sarcina poate fi prevăzută în interesul unei persoane (de
exemplu, testatorul lasă printr-un legat averea sa legatarului cu sarcina de a întreţine o persoană
incapabilă de a munci); poate fi prevăzut în interesul testatorului (de exemplu, lasă o casă
legatarului cu sarcina de a-i plăti anumite datorii) sau în interesul legatarului.
2. În funcţie de obiectul lor, legatele pot fl:
 legate universale
 legate cu titlu universal
 şi legate cu titlu particular.
Legatul universal este legatul care conferă legatarului universal vocaţie (chemare) la
întreaga moştenire, atât la activul, cât şi la pasivul succesoral.
Formularea din Codul civil este inexactă întrucât s-ar putea înţelege că legatarul culege în
fapt întreg patrimoniul succesoral. Formularea este inexactă întrucât ceea ce caracterizează
legatul universal nu este cantitatea bunurilor culese, ci vocaţia la întreaga universalitate pe care o
oferă legatarului. Prin urmare, dacă există mai mulţi legatari universali, ei pot sa vină la
moştenirea testatorului împărţind-o în mod egal.
Legatul cu titlu universal este legatul care conferă legatarului o vocaţie la o fracţiune
(cotă-parte) din moştenire, exprimată printr-o fracţiune matematică sau prin indicarea unei mase
de bunuri succesorale determinate după natura lor juridică de mobile sau imobile. Aşadar, dacă
legatul universal este legatul unei universalităţi, legatul cu titlu universal este legatul unei
fracţiuni din universalitate.
Legatul eu titlu particular (singular) este legatul care conferă legatarului vocaţie asupra
unor bunuri succesorale singulare, determinate sau determinabile prin testament, indiferent de
numărul şi valoarea lor. Poate constitui obiect al legatului particular orice bun aflat în circuitul
civil. Legatarul cu titlu particular nu răspunde de pasivul succesiunii.
În cazul în care testatorul în loc de a lăsa legat un lucru care îi aparţine, lasă legat un lucru
care aparţine altei persoane (legatul lucrului altuia), validitatea legatului variază după cum
testatorul ştia sau nu că lucrul nu-i aparţine.
Când testatorul ştia că lucrul nu-i aparţine şi că este al altuia, legatul este valabil. Un astfel
de legat trebuie interpretat ca o obligaţie pe care testatorul a voit s-o pună în sarcina persoanelor
obligate să execute legatul şi în favoarea persoanei căreia lucrul este lăsat. Testatorul a înţeles să
oblige pe cei ce trebuie să execute legatul, să procure lucrul de la proprietar şi să-l remită apoi
legatarului.
Însărcinatul cu executarea legatului va avea o obligaţie alternativă: fie de a procura bunul
de la proprietarul acestuia; fie de a plăti valoarea bunului (din momentul deschiderii moştenirii) şi
de a le transmite legatarului.

2
 Legatul bunului indiviz. Când legatul cu titlu particular are ca obiect un bun individual
determinat aflat în indiviziune la data deschiderii moştenirii, soarta legatului va fi diferită astfel:
- dacă testatorul a lăsat legat cota sa ideală de drept asupra bunului determinat ori cota
sa asupra unui bun determinat dintr-o universalitate, legatul este perfect valabil,
deoarece testatorul, coindivizar, este în drept să transmită cota sa prin acte juridice
mortis causa;
- când legatul nu are ca obiect cota-parte ideală ce aparţinea testatorului, ci chiar bunul
aflat în indiviziune (sau o parte determinată din acel bun), se aplică regulile de la
vânzarea legatului altuia, după cum testatorul a ştiut sau nu că este proprietar numai
pe o parte a bunului.
Legatul uzufructului. Testatorul poate transmite moris causa nuda proprietate unui legatar
şi dreptul de uzufruct altul legatar.
Ineficacitatea legatelor. Dispoziţiile testamentare formulate în condiţiile legii produc, de
regulă, efecte juridice. În practică însă se întâmplă ca legatul să fie lipsit de eficacitate juridică
fiind desfiinţat retroactiv.
Nulitatea legatului. Nulitatea absolută sau relativă a legatului este sancţiunea care
intervine ca o consecinţă a încălcării dispoziţiilor legale prin care se stabilesc condiţiile de fond şi
de formă ale legatului, lipsind dispoziţia testamentară de efectele pentru care a fost făcută de
testator .
Cauzele nulităţii pot fi cauze de nulitate comune tuturor actelor juridice (viciile de
consimţământ, cauza sau obiectul ilicite sau imorale, lipsa capacităţii de a dispune a testatorului)
sau cauze de nulitate specifice legatelor (de exemplu, bunul care formează obiectul legatului cu
titlu particular era pierit în momentul întocmirii testamentului).
Constatarea nulităţii absolute sau pronunţarea nulităţii relative a legatului produce
desfiinţarea retroactivă a legatului. Totuşi, după moartea testatorului nulitatea legatului poate fi
acoperită prin confirmarea, ratificarea sau executarea voluntară a legatului făcută în cunoştinţa
cauzei de nulitate de către moştenitori. Termenul de prescripţie a acţiunii în anulare sau a acţiunii
în constatarea nulităţii absolute se va calcula nu de la întocmirea testamentului (care cuprinde
legatul), ci de la data deschiderii succesiunii.
Revocarea legatelor. Revocarea este o cauză de ineficacitate a legatului, născut valabil,
pentru motive apărute ulterior. Revocarea poate fi totală, când priveşte testamentul în întregime,
fie parţială, când priveşte numai legatul sau doar unul din legatele cuprinse de testament.
Revocarea legatelor poate fi voluntară, când este manifestarea voinţei unilaterale a
testatorului, sau judecătorească, când este pronunţată de instanţă ca o sancţiune pentru fapte
culpabile ale legatarului faţă de testator sau faţă de memoria acestuia. Testamentul şi dispoziţiile
testamentare pe care le cuprinde sunt esenţialmente revocabile. Orice clauză de renunţare la
dreptul de revocare este nulă şi acest drept nu poate fi îngrădit în nici un fel.
Revocarea voluntară poate fi expresă sau tacită şi este valabilă dacă testatorul a avut
capacitatea de a testa şi consimţământul neviciat.
Revocarea expresă este cea care rezultă dintr-un act prin care testatorul şi- a manifestat
formal voinţa sa de a revoca testamentul. Revocarea expresă a testamentului este un act solemn,
ca şi testamentul care se revocă. Nu este admisă revocarea verbală a testamentului.
Pentru ca un testament ulterior să revoce expres un testament anterior este necesar ca
testamentul ulterior să cuprindă o revocare expresă şi neechivocă, întrucât altfel al doilea
3
testament nu ar revoca din testamentul anterior decât dispoziţiile care ar fi contrare sau
incompatibile cu acelea din testamentul ulterior (revocare tacită).
Revocarea expresă nu trebuie făcută în termeni solemni. Revocarea se face printr-o
menţiune scrisă, datată şi semnată de titular.
Revocarea expresă a legatelor poate fi cuprinsă şi într-un înscris autentic, altul decât
testamentul redactat special în acest scop sau poate fi conţinută într-un alt act autentic (spre
exemplu, donaţie). Este necesar ca revocarea să fie valabilă şi neîndoielnică.
Revocarea voluntară tacită este cea care rezultă dintr-o voinţă pe care testatorul nu a
exprimat-o expres, dar pe care a exprimat-o neîndoielnic, făcând noi acte juridice incompatibile
cu cele precedente sau acte materiale din care reiese această voinţă.
Codul civil prevede că revocarea tacită are loc în cazurile menţionate mai jos:
 incompatibilitatea sau contrarietatea noului testament cu cel anterior
Testamentul nou revocă în mod tacit un testament anterior numai atunci când cuprinde
dispoziţii necompatibile sau contrare cu dispoziţiile testamentului anterior. Revocarea este
parţială sau totală în măsura în care dispoziţiile noului testament sunt incompatibile numai cu
unele din dispoziţiile vechiului testament sau cu toate dispoziţiile testamentare.
 înstrăinarea de către testator a lucrului ee face obiectul legatului.
Pentru a produce revocarea, înstrăinarea trebuie să fie voluntară (consimţită de testator),
reală şi efectivă. Nu are importanţă dacă înstrăinarea a avut caracter oneros (vânzare-cumpărare)
sau a fost făcută cu titlu gratuit (donaţie) sau dacă actul de înstrăinare ar fi afectat de modalităţi.
Nu are, de asemenea, importanţă dacă dobânditorul este un terţ sau însuşi legatarul. Revocarea
poate fi totală sau parţială după cum obiectul legatului a fost înstrăinat în totalitate sau numai în
parte.
Nu numai aceste cauze denotă intenţia de revocare, ci orice acte sau fapte săvârşite de
testator: de exemplu, distrugerea voluntară a obiectului legatului de către testator care reprezintă
o manifestare exterioară a dreptului său de dispoziţie materială asupra bunului.
Tot astfel, distrugerea testamentului prezumă intenţia de revocare. Dacă însă distrugerea
este independentă de voinţa şi ştiinţa testatorului, legatul nu este revocat.
Revocarea judecătoreasca intervine atunci când legatarul săvârşeşte în mod culpabil o
faptă prevăzută de lege drept cauză de revocare judecătorească a legatului. Revocarea
judecătorească constituie o sancţiune pentru legatarul culpabil faţă de defunct sau faţă de
memoria acestuia. Ea intervine numai după moartea testatorului şi poate fi pronunţată numai la
cererea moştenitorilor sau a altor legatari interesaţi. Cazurile de revocare judecătorească a
legatelor sunt limitativ prevăzute de lege:
 neexecutarea sarcinilor de către legatarul care a fost gratificat cu un astfel de legat;
Revocarea presupune neexecutarea sarcinii şi nu o simplă întârziere. Neexecutarea sarcinii
trebuie să fie culpabilă; când neexecutarea intervine din caz fortuit sau de forţă majoră, legatul
nu se revocă.
 revocarea pentru ingratitudinea legatarului, întrucât gratificatul a atentat la viaţa
dispunătorului (cu intenţia de a-l ucide) ori dacă s-a făcut vinovat de delicte, cruzimi
sau injurii grave
Revocarea pentru ingratitudine se poate cere în termen de un an de la săvârşirea fapte (se
admite că de la data când s-a cunoscut săvârşirea faptei).

4
 Caducitatea legatelor. De regulă, între momentul întocmirii testamentului şi data
deschiderii succesiunii se scurge un anume timp. Presupunând că testamentul este valabil
încheiat, deci neafectat de cauze de nulitate sau de anulare, este totuşi posibil ca din pricina unor
împrejurări survenite independent de voinţa testatorului în intervalul de timp menţionat să existe
imposibilitate de executare a legatelor la data deschiderii succesiunii. In astfel de situaţii intervine
caducitatea legatelor.
Astfel, dacă împrejurările care împiedică executarea legatului sunt străine de voinţa
testatorului sau de vreo culpă a legatarului, legatul devine caduc.
Cazuri de caducitate: predecesul legatarului (legatarul moare înainte de testator);
incapacitatea legatarului de a primi legatul, survenită ulterior datei testamentului (dacă legatarul
era deja incapabil în momentul întocmirii testamentului, legatul este nul, nu caduc);
neîndeplinirea condiţiei suspensive sub care a fost stipulată dispoziţia testamentară (dacă se ştie
sigură că, condiţia nu se va realiza, legatul este caduc); refuzul legatarului de a primi legatul
(pentru caducitatea legatului este necesar ca renunţarea să intervină după deschiderea
moştenirii); pieirea în întregime a bunului care formează obiectul legatului înaintea deschiderii
succesiunii.
Dreptul de acrescământ. Consecinţele ineficacităţii legatelor.
Ineficacitatea legatului profită persoanei care este obligată să execute legatul sau
persoanelor a căror parte din moştenire era diminuată de existenţa legatului. Aceste persoane
sunt: moştenitorii legali, legatarii universali sau cu titlu universal şi legatarii cu titlu particular,
însărcinaţi să execute legatul ineficace. De la această regulă există două excepţii prevăzute de
lege, când datorită voinţei testatorului, ineficacitatea legatului va profita altor persoane:
 în cazul substituţiei vulgare, când ineficacitatea legatului va profita persoanei stabilite
în subsidiar de către testator, pentru cazul în care primul legatar nu ar putea sau nu ar
voi să beneficieze de legat;
 în cazul legatului conjunctiv, când operează dreptul de acrescământ (de adăugire), în
favoarea colegatarului.
Legatul conjunctiv este legatul prin care acelaşi bun este lăsat de testator în totalitate mai
multor legatari cu titlu particular, fiecare având vocaţie la bun (fară a indica partea fiecăruia),
distingându-se următoarele situaţii:
 dacă legatarii pot şi vor să primească legatul, fiecare va suporta concursul celorlalţi
(bunul se va împărţi între ei);
 dacă unul sau unii dintre legatari nu pot sau nu vor să primească legatul, partea lor va
profita nu moştenitorilor legali, ci colegatarilor cu titlu particular, în temeiul dreptului
de acrescământ.
Condiţiile care trebuie întocmite cumulativ pentru a opera dreptul de acrescământ sunt:
 să existe mai mulţi legatari;
 dispoziţiile testamentare făcute în favoarea legatarilor să aibă acelaşi obiect;
 să existe exprimată neîndoielnic voinţa testatorului de a conferi fiecărui colegatar
vocaţie la întregul bun şi nu la câte o fracţiune din bun;
 unul sau mai mulţi colegatari să nu dorească sau să nu poată primi legatul.
Dacă legatul conjunctiv este ineficace pentru toţi, ineficacitatea va profita moştenitorilor.
Dreptul de acrescământ operează numai când legatul este conjunctiv. Dreptul de acrescământ
operează obligatoriu şi cu sarcini.
5
6