Sunteți pe pagina 1din 116

Investeşte în oameni!

FONDUL SOCIAL EUROPEAN


Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013

Axa prioritară 1 – „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii
bazate pe cunoaştere”
Domeniul major de intervenţie 1.2 – „Calitate în învăţământul superior”
Numărul de identificare al contractului: POSDRU/156/1.2/G/141105

Titlul proiectului: ,,Inovarea şi creşterea calităţii în învăţământul superior geografic prin dezvoltarea unor
ghiduri ca instrumente metodologice şi didactice în domeniul planificării şi dezvoltării teritoriale”

Coordonator proiect
Prof. univ. dr. IOAN IANOŞ

Instrumente metodologice şi didactice


în domeniul planificării
şi dezvoltării teritoriale

Strategii

EDITURA UNIVERSITARĂ
Bucureşti, 2015
Redactor: Gheorghe Iovan
Tehnoredactor: Cristian Tălângă
Coperta: Cristian Tălângă

Editură recunoscută de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice (C.N.C.S.) şi inclusă de Consiliul


Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (C.N.A.T.D.C.U.) în
categoria editurilor de prestigiu recunoscut.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României


Instrumente metodologice şi didactice în domeniul planificării şi
dezvoltării teritoriale : strategii / coord.: Ioan Ianoş. - Bucureşti :
Editura Universitară, 2015
Conţine bibliografie
ISBN 978-606-28-0348-3

I. Ianoş, Ioan (coord.)

911.3:338(498)

DOI: (Digital Object Identifier): 10.5682/9786062803483

© Toate drepturile asupra acestei lucrări sunt rezervate, nicio parte din această lucrare nu poate fi
copiată fără acordul Editurii Universitare

Copyright © 2015
Editura Universitară
Editor: Vasile Muscalu
B-dul. N. Bălcescu nr. 27-33, Sector 1, Bucureşti
Tel.: 021 – 315.32.47 / 319.67.27
www.editurauniversitara.ro
e-mail: redactia@editurauniversitara.ro

Distribuţie: tel.: 021-315.32.47 /319.67.27 / 0744 EDITOR / 07217 CARTE


comenzi@editurauniversitara.ro
O.P. 15, C.P. 35, Bucureşti
www.editurauniversitara.ro
COORDONATOR PROIECT

Prof. univ. dr. Ioan IANOȘ

COORDONATORI SECȚIUNI

Conf. univ. dr. Daniela ZAMFIR


(I.Strategia de dezvoltare teritorială inteligentă)
Prof. univ. dr. Cristian TĂLÂNGĂ
(II. Strategia de dezvoltare urbană)
Lector univ. dr. Ilinca-Valentina STOICA
(III. Strategia de dezvoltare rurală)

AUTORI

Prof. univ. dr. Laura COMĂNESCU


Prof. univ. dr. Liliana DUMITRACHE
Asist. univ.dr. Florentina-Cristina MERCIU
Conf. univ. dr. Mariana NAE
Cercet. șt. dr. Mirela PARASCHIV
Conf. univ. dr. Gabriel PASCARIU
Cercet. șt. dr. Irina SAGHIN
Lector univ.dr. Gabriel SIMION
Conf. univ. dr. Igor SÎRODOEV
Lector univ.dr. Ilinca-Valentina STOICA
Prof. univ. dr. Cristian TĂLÂNGĂ
Conf. univ. dr. Maria-Natașa TĂTUI-VĂIDIANU
Conf. univ. dr. Daniela ZAMFIR

3
CUPRINS

Strategii de dezvoltare teritorială - instrumente metodologice şi


didactice (Ioan IANOŞ) 7

SECŢIUNEA I . STRATEGIA DE DEZVOLTARE


TERITORIALĂ INTELIGENTĂ

1. Introducere – necesitate, nivel teritorial (Daniela ZAMFIR) 9


2. Context strategic (Irina SAGHIN) 11
2.1. Documente europene care stau la baza dezvoltării teritoriale 11
2.2. Documente naționale care stau la baza dezvoltării teritoriale 14
3. Localizare şi accesibilitate (Daniela ZAMFIR) 15
4. Analiza situaţiei existente 15
4.1. Cadrul natural – elemente care condiţionează dezvoltarea
(Maria-Nataşa TĂTUI-VĂIDIANU) 15
4.1.1. Identificarea potenţialului de dezvoltare a teritoriului
analizat 16
4.1.2. Necesitatea protejării şi utilizării durabile a
componentelor naturale 17
4.2. Demografie şi forţă de muncă (Daniela ZAMFIR) 18
4.3. Activităţi economice (Economie teritorială) (Daniela
ZAMFIR) 21
4.4. Starea mediului (Irina SAGHIN) 23
4.5. Infrastructură şi servicii social-edilitare (Mariana NAE) 26
4.6. Capacitate administrativă (Florentina-Cristina MERCIU) 29
4.7. Disparităţi şi arii vulnerabile 32
4.7.1. Disparităţi teritoriale (Daniela ZAMFIR) 32
4.7.2. Identificarea senzitivităţii şi vulnerabilităţii la riscuri
naturale (Maria-Nataşa TĂTUI-VĂIDIANU) 36

4
4.7.2. Vulnerabilități demo-economice (Daniela ZAMFIR) 36
5. Analiza SWOT (Mariana NAE) 39
6. Strategia de dezvoltare (Florentina-Cristina MERCIU) 40
6.1. Viziunea de dezvoltare 42
6.2. Obiectivul general și obiectivele strategice 42
7. Măsuri (exemplificare) (Florentina-Cristina MERCIU, Maria-
Natașa TĂTUI-VĂIDIANU, Irina SAGHIN) 43
8. Proiecte de dezvoltare (Maria-Natașa TĂTUI-VĂIDIANU) 45
Bibliografie 45

SECȚIUNEA II
STRATEGIA DE DEZVOLTARE URBANĂ

1. Introducere (Cristian TĂLÂNGĂ) 49


2. Localizare geografică, accesibilitate și poziție în context
suprateritorial (Cristian TĂLÂNGĂ) 51
3. Analiza situației existente 53
3.1. Cadrul natural (Cristian TĂLÂNGĂ) 53
3.2. Populația și forța de muncă (Liliana DUMITRACHE,
Cristian TĂLÂNGĂ) 55
3.3. Economie urbană (activități economice) (Liliana
DUMITRACHE) 58
3.4. Protecția mediului (Gabriel SIMION) 61
3.5. Terenuri și locuințe (Gabriel SIMION) 62
3.6. Infrastructură și servicii publice (Cristian TĂLÂNGĂ, Gabriel
SIMION) 63
3.7. Capacitate administrativă (Cristian TĂLÂNGĂ, Gabriel
SIMION) 64
3.8. Disparități teritoriale și arii vulnerabile (Liliana
DUMITRACHE) 64
4. Analiza SWOT (Gabriel PASCARIU) 67
5. Consultarea actorilor locali (Igor SÎRODOEV) 68
6. Strategia de dezvoltare (Gabriel PASCARIU, Igor SÎRODOEV) 69
6.1. Context strategic 69
6.2. Vizunea de dezvoltare 72
6.3. Obiectivul general și obiective strategice 73
6.4. Proiecte de dezvoltare 76
Bibliografie 81

5
SECȚIUNEA III
STRATEGIA DE DEZVOLTARE RURALĂ

1. Introducere (Ilinca-Valentina STOICA) 82


2. Localizare geografică și accesibilitate (Ilinca-Valentina STOICA) 82
3. Analiza situației existente 84
3.1. Cadrul natural (Laura COMĂNESCU, Mirela PARASCHIV) 84
3.1.1. Geologie 85
3.1.2. Relief 85
3.1.3. Clima 86
3.1.4. Hidrografia 87
3.1.5. Vegetația 87
3.1.6. Fauna 87
3.1.7. Soluri 87
3.1.8. Patrimoniul natural protejat (Ilinca-Valentina STOICA) 88
3.1.9. Riscuri naturale 88
3.2. Calitatea mediului (Laura COMĂNESCU, Mirela
PARASCHIV) 89
3.3. Populație și forță de muncă (Ilinca-Valentina STOICA) 89
3.4. Activități economice (Florentina-Cristina MERCIU) 94
3.5. Terenuri și locuințe 96
3.5.1. Terenuri (Mirela PARASCHIV) 96
3.5.2. Locuințe (Mirela PARASCHIV, Florentina-Cristina
MERCIU) 96
3.6. Infrastructură și servicii social-edilitare (Florentina-Cristina
MERCIU) 97
3.7. Capacitate administrativă (Ilinca-Valentina STOICA) 101
3.8. Disparități teritoriale și arii vulnerabile (Mirela PARASCHIV) 102
3.9. Analiza SWOT (Mirela PARASCHIV) 102
4. Strategia de dezvoltare 103
4.1. Considerații generale (Ilinca-Valentina STOICA) 103
4.2. Context strategic (Mirela PARASCHIV) 104
4.3. Viziunea de dezvoltare (Ilinca-Valentina STOICA) 106
4.4. Obiectivul general și obiectivele strategice de dezvoltare
(Ilinca-Valentina STOICA) 107
4.5. Măsuri (Florentina-Cristina MERCIU) 108
4.6. Proiecte de dezvoltare (Mirela PARASCHIV) 110
5. Participarea actorilor locali în procesul de dezvoltare (Ilinca-
Valentina STOICA) 111
Bibliografie 113

6
STRATEGII DE DEZVOLTARE TERITORIALĂ - INSTRUMENTE
METODOLOGICE ŞI DIDACTICE

Lucrarea de faţă este cel de-al doilea volum, grupând trei ghiduri de realizare
a unor strategii de dezvoltare teritorială, ca instrumente metodologice şi didactice.
Aceasta reprezintă unul din rezultatele palpabile cu impact direct asupra inserţiei
mai rapide a absolvenţilor din domeniul Geografie, respectiv specializările
Geografie şi Planificare teritorială, pe piaţa forţei de muncă.
Inovarea în învăţământul superior implică, printre altele, punerea pe rol a
unor modalităţi noi prin care să poată fi proiectată dezvoltarea teritorială, pornind
de la realitatea existentă la un moment dat. Un astfel de proces de proiectare a
configuraţiilor teritoriale viitoare înseamnă un mod de abordare inteligentă a
tuturor aspectelor esenţiale care ţin de optimizarea relaţiilor dintre componentele
spaţiului geografic.
Studenţii şi absolvenţii specializărilor Geografie şi Planificare teritorială nu
primesc în cei 5 ani de studii universitare (licenţă şi masterat) suficient de multe
elemente încât, să se poată rapid integra pe o piaţă a forţei de muncă în care un loc
tot mai important îl ocupă analizele şi elaborarea de modele de dezvoltare
teritorială. De aceea, oferirea unor ghiduri care să fie focalizate pe cele mai
importante tipuri de strategii nu poate fi decât benefică.
Prin proiectul POSDRU „Inovarea şi creşterea calităţii în învăţământul
superior geografic prin dezvoltarea unor ghiduri ca instrumente metodologice şi
didactice în domeniul planificării şi dezvoltării teritoriale” s-a prevăzut elaborarea
a trei ghiduri axate pe strategiile de dezvoltare teritorială. Este vorba de: Strategia
privind dezvoltarea teritorială inteligentă, Strategia de dezvoltare urbană şi
Strategia de dezvoltare rurală.
Caracteristica principală a acestor strategii este că acestea ţin cont de
ansamblul de cunoştinţe, abilităţi şi competenţe pe care le posedă studenţii din
domeniul Geografie, implicit absolvenţii. Din această cauză deşi, uneori, au un
caracter global, nu acoperă anumite paliere ale cunoaşterii şi proiecţiei teritoriale.
Spre exemplu, anumite elemente care sunt cuprinse în strategiile referitoare la
dezvoltări sectoriale sau chiar globale, nu se regăsesc în strategiile de bază
prezentate în acest volum.
Totodată, trebuie reamintit cititorului că aceste strageii sunt, în fapt, nişte
ghiduri generale, care vor permite celor care le aplică urmarea unui model de

7
abordare în legătură cu dezvoltarea teritorială. Fiecare dintre utilizatorii acestor
ghiduri are posibilitatea de a adăuga noi elemente de a lărgi sfera exprimată sintetic
a anumitor aspecte.
Așa cum reiese chiar din parcurgerea sumară a celor trei strategii de
dezvoltare, acestea sunt structurate în trei părți principale: analiza situației
existente, strategia de dezvoltare propriu-zisă și consultarea actorilor locali
(consultarea publică). În cadrul studiului privind situația existentă, sunt prezentate
principalele componente naturale și antropice ale teritoriului analizat, din
perspectiva resurselor, localizării și a potențialului general de dezvoltare. O analiză
profesionistă orientată spre particularitățile cadrului fizic al spațiului înseamnă
oferirea ultimelor date și informații privind geologia, relieful, clima, hidrologia,
vegetația, fauna, solurile și patrimoniul natural ale fiecărui teritoriu pentru care se
elaborează această strategie.
Un astfel de demers oferă posibilitatea unei aprofundări a altor componente:
populație și forță de muncă, activitățile economice, protecția mediului, terenuri și
locuințe, infrastructură și servicii, capacitate administrativă. Studiul teritorial al
acestor componente pune în evidență disparitățile sectoriale și ariile vulnerabile în
cadrul spațiului analizat. De asemenea, identificarea atuurilor și a punctelor slabe
se face prin analiza SWOT, care oferă posibilitatea elaborării unor matrici utile în
procesele de prioritizare a dezvoltării teritoriale și de definire a unor politici
specifice în etapele ulterioare.
Cea de-a doua parte principală a strategiilor se referă la elaborarea propriu-
zisă a acestora, având în vedere contextul strategic general, definit de documentele
elaborate pentru scările ierarhice superioare. Pasul următor este de a cunoaște
viziunea de dezvoltare, de a stabili obiectivul general și obiectivele strategice,
explicând legăturile cu analiza SWOT. Evident că se merge mai departe, definind
măsuri și proiecte care conduc la realizarea obiectivelor prevăzute.
Ultima parte reprezintă validarea publică a strategiei, după consultarea cu
actorii locali/regionali/naționali, cu populația, și integrarea feed-back-ului respectiv
în forma finală a strategiilor de dezvoltare.
Toate aceste coordonate se regăsesc în cele trei ghiduri elaborate, care
orientează specialistul în formare spre un model de realizare a unei strategii de
dezvoltare specifică. Practic, chiar dacă o strategie de dezvoltare teritorială
integrează atât strategiile de dezvoltare urbană, cât și rurală, în toate cazurile
inteligența profesională și a comunităților se materializează în structurarea
strategică, în alegerea obiectivelor și în soluțiile adoptate pentru implementarea
eficientă a proiectelor.

Prof. univ.dr. Ioan IANOȘ

8
SECŢIUNEA I
STRATEGIA DE DEZVOLTARE TERITORIALĂ INTELIGENTĂ

1.Introducere – necesitate, nivel teritorial

Dezvoltare teritorială poate fi definită ca orice proces de mobilizare a


părţilor interesate care să conducă la dezvoltarea unei strategii de adaptare la
constrângerile externe, pe baza unei identificări colective cu o cultură şi un
teritoriu.
Spre deosebire de dezvoltarea locală care este strâns legată de dinamica
singulară a unei aşezări, implicând doar analiza relaţiilor acesteia cu teritoriul
adiacent şi cu alte aşezări situate la distanţe mai mari, dezvoltarea teritorială
implică o abordare la nivelul unor areale care cuprind mai multe sisteme de aşezări.
Ministerul Dezvoltării Regionale din România oferă o definiţie complexă a
dezvoltării teritoriale considerând-o “un concept comprehensiv folosit ca obiectiv
al politicilor publice: nu se urmăreste numai creşterea economică în regiunile
respective, ci şi durabilitatea, cu aspectele sale economice, sociale, de mediu şi
culturale. În actualul context european (...) dezvoltarea teritorială a devenit o
prioritate generală în vederea îmbunătăţirii serviciilor şi gradului de ocupare şi în
vederea reducerii dezechilibrelor teritoriale”.
Conceptul de dezvoltare teritorială este un concept multidimensional care
cuprinde o gamă largă de situaţii socio-economice fiind determinat de o varietate
de factori, dintre care cei mai importanţi sunt resursele teritoriului, calitatea şi
cantitatea forţei de muncă, existenţa capitalului şi a accesului la acesta, investiţiile,
atitudinea şi cultura antreprenorială, infrastructura fizică, progresul tehnologic,
mentalităţile (“open mind”), suportul sistemului public etc.1.
Strategia poate fi definită ca un ansamblu de decizii care vor fi puse în
practică într-un orizont predeterminat 2, având drept scop menţinerea şi dezvoltarea
unei corespondenţe reale între obiectivele de dezvoltare a societăţii, resursele sale
şi oportunităţile, dar şi riscurile oferite de mediul înconjurător acesteia. Procesul

1
Nijkamp P., Abreu M. A., (2009), Regional development theory, Vrije Universiteit
Amsterdam, Faculty of Economics and Business Administration, Amsterdam
2
Choffray J-M, Wagner P (1983), Definition et revision d’une strategie de developpement
industriel, Revue Francaise de Marketing, no. 92, p 5-17

9
presupune elaborarea unei viziuni de dezvoltare şi a unor obiective strategice pe
baza unei analize dignostic asupra teritoriului de referinţă.
Strategiile de dezvoltare teritorială integrată sunt orientate în aplicarea unor
pachete de intervenţii care au ca scop dezvoltarea echilibrată a unei zone
geografice determinate, prin coordonarea unor acţiuni sectoriale, prin parteneriate
şi niveluri ale administraţiei publice şi private, bazându-se pe utilizarea eficientă a
resurselor teritoriului (naturale, umane, financiare sau de altă natură). În acelaşi
timp, viziunea şi obiectivele unei astfel de strategii trebuie să fie realiste, viabile
din punct de vedere economic şi în spiritul dezvoltării durabile.
Din analiza acestor considerente rezultă că dezvoltarea teritorială şi politicile
din acest domeniu apar ca urmare a existenţei unor decalaje în nivelul de
dezvoltare care pot fi identificate în urma individualizării arealelor problematice,
pe baza unor indicatori care să releve disparităţile teritoriale, în baza unor decupaje
teritoriale prestabilite. Agregarea ulterioară a acestora, după indicatori măsurând
nivele de dezvoltare, pune în evidenţă disparităţile teritoriale care se determină prin
apariţia unor discontinuităţi spaţiale, reprezentând praguri ale nivelului de
dezvoltare teritorială. Se relevă astfel că individualizarea discontinuităţilor spaţiale
reprezintă o etapă obligatorie pentru definirea unor politici de dezvoltare
teritorială 3.
Strategia Europa 2020, adoptată de către Consiliul European la 17 iunie
2010, este agenda comună a UE pentru următorul deceniu şi pune accentul pe
necesitatea unui nou pact de creştere, un mijloc cu ajutorul căruia se vor putea
depăşi deficienţele structurale ale economiei Europei, pentru a îmbunătăţi
competitivitatea şi productivitatea şi de a consolida o economie de piaţă socială
durabilă. Noile abordări la nivel continental, rezultate din Strategia Europeană
2020 şi din Agenda Teritorială 2020, analizează disparităţile teritoriale într-o
perspectivă diferită, vizând atât diminuarea acestora, dar, mai ales, prevenirea lor
prin creşterea competitivităţii. Astfel, obiectivele sunt axate pe trei priorităţi:
creştere inteligentă (dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaştere şi inovare),
creştere durabilă (prin promovarea unei economii mai eficiente din punctul de
vedere al utilizării resurselor, cu accentul pus pe durabilitate) şi creştere inclusivă
(promovarea unei economii cu o rată ridicată a ocupării forţei de muncă, în măsură
să asigure coeziunea economică, socială şi teritorială) 4.
În acelaşi timp, Agenda Teritorială a Uniunii Europene 2020–Spre o Europă
inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii, compusă din regiuni diverse”,
reafirmă drept obiectiv comun coeziunea teritorială: ,,considerăm că obiectivele

3
Ianoş I., Humeau J.-P., (2000), Teoria sistemelor de aşezări umane, Editura Tehnică,
Bucureşti
4
http://ec.europa.eu/europe2020/europe-2020-in-a-nutshell/index_ro.htm

10
UE definite în Strategia Europa 2020 pentru creştere inteligentă, durabilă şi
favorabilă incluziunii pot fi îndeplinite doar dacă se ia în considerare dimensiunea
teritorială a strategiei, întrucât oportunităţile de dezvoltare sunt diferite de la o
regiune la alta.” 5 Priorităţile teritoriale pentru UE definite prin Agenda Teritorială
2020 pot fi rezumate astfel: promovarea dezvoltării teritoriale policentrice şi
echilibrate, încurajarea dezvoltării integrate în oraşe, regiuni rurale şi specifice,
integrarea teritorială în regiunile transfrontaliere şi transnaţionale, asigurarea
competitivităţii globale a regiunilor pe baza economiilor locale puternice,
îmbunătăţirea conexiunilor teritoriale pentru indivizi, comunităţi şi întreprinderi şi
gestionarea şi conectarea valorilor ecologice, peisagistice şi culturale ale regiunilor.
Strategiile de dezvoltare teritorială, ca instrument al planificării spaţiale,
identifică modele de dezvoltare la niveluri sub-naţionale (pot fi unul sau două
niveluri), dar superioare nivelului local (municipalitate, comună). În cazul
României, nivelul teritorial la care se poate aplica strategia de dezvoltare
inteligentă este cel judeţean (în principal), dar şi cel regional, interjudeţean,
frontalier, interorăşenesc sau intercomunal, metropolitan.

2. Context strategic
2.1. Documente europene care stau la baza dezvoltării teritoriale

Dezvoltarea teritorială inteligentă presupune în esenţa ei o îmbinare a unei


dezvoltări armonioase atât a teritoriilor cu caracter urban, cât şi a celor cu caracter
rural. În contextul general, fiecare teritoriu ar trebui să fie capabil să scoată în
evidenţă punctele sale forte, să le evidenţieze şi în acelaşi timp să le fructifice. De
cele mai multe ori, teritoriile urbane tind să acapereze concentrarea resurselor,
oferind avantaje competitive cum ar fi inovarea şi productivitatea, însă, în acelaşi
timp, reuşesc să producă un anumit impact negativ legat de poluare sau excluziune
socială. Un teritoriu inteligent presupune, din această perspectivă, teritorii atât
urbane, cât şi rurale bine conectate, ce reuşesc să coopereze şi nu îşi cedează
problemele unul altuia, ci încearcă să le rezolve într-o manieră coerentă. Toate
aceste aspecte se pot traduce la nivel european prin conceptul de coeziune
teritorială, concept transpus iniţial prin Tratatul de la Amsterdam alături de
Serviciile de Interes Economic General şi mai apoi, în cadrul Tratatului de la
Lisabona prin intermediul unui obiectiv de coeziune teritorială6.

5
,,Agenda Teritorială a Uniunii Europene 2020 – Spre o Europă inteligentă, durabilă şi
favorabilă incluziunii, compusă din regiuni diverse”, 19 mai 2011, pg.2,
http://www.minind.ro/cctc_2014_2020/dse/Agenda_teritoriala_a_UE_2020.pdf.
6
DATAR (2010) – The territorial cohesion in Europe, La Documentation Francaise, Paris.

11
Din punctul de vedere al importanţei documentelor europene ce pot sta la
baza strategiei de dezvoltare teritorială inteligentă, cel mai improtant document
este Strategia Europa 2020, ce are ca principal scop asigurarea unei creşteri
inteligente (investiţii în educaţie, cercetare, inovare), sustenabile (asigurarea unei
economii cu emisii reduse de carbon) şi incluzive (crearea noi locuri de muncă şi
reducerea sărăciei) 7. Din Strategia UE 2020 reiese necesitatea definirii unor politici
şi măsuri localizate, singurele capabile să elimine, pe termen lung, subutilizarea
potenţialului şi reducerea excluderii sociale. Este evident că elementul cheie în
această strategie este teritoriul, care a căpătat conotaţii operaţionale, odată cu
trecerea sa din categoria variabilelor cadru, în cea a variabilelor dinamice,
înglobate în dezvoltare. Politica de coeziune, cu toate faţetele sale, integrează cei
trei piloni strategici, proiectându-i spaţial (Fig. 1) 8.

Fig.1 - Definirea Strategiei UE 2020 (Sursa: Ianoş et. al., 2013)


Această strategie poate fi pusă în practică cu mai multă uşurinţă datorită unui
sistem de guvernare economică concretizat de către Comisia Europeană având în
vedere interdependenţele existene între economiile diverselor state europene. În
cadrul acestei guvernanţe, există trei mari piloni: unul de întărire a agendei
economice prin prisma unei supreavegheri mai atente de către Uniunea Europeană,
unul de asigurare a stabilităţii în zona euro şi un al treilea de reabilitare a sectorului
financiar. Toţi aceşti trei piloni sunt puşi în aplicare prin intermediul unui Pact de
Stabilitate şi Creştere (DG Regio, 2015).

7
http://ec.europa.eu/europe2020/europe-2020-in-a-nutshell/index_ro.htm
8
Saghin Irina (2015) – Metode şi instrumente de implementare a coeziunii teritoriale în
România, Manuscris teză de doctorat, Bucureşti.

12
Cu toate acestea, Europa 2020 are numeroase alte documente care au rol de
suport şi de consolidare a obiectivelor sale. Într-o ordine cronologică, cele mai
importante documente de suport sunt reprezentate în Tabelul 1.
Tabel 1
Principalele documente suport în dezvoltarea teritorială inteligentă

Anul Numele Viziune/Scop


apariţiei documentului
1999 Perspectiva Dezvoltarea unei dezvoltări echilibrate şi durabile
Economică de a teritoriului Uniunii Europeme, Dezvoltarea unui
Dezvoltare Spaţială sistem urban policentric şi echilibrat şi dezvoltarea
(PEDS) de noi relaţii în mediul urban-rural
2008 Carta Verde privind Transformarea diversităţii teritoriilor Uniunii
Coeziunea Teritorială Europene în puncte forte prin intemrediul celor 3C
(concentrare, conectare şi cooperare)
2009 Al Şaselea Raport Rolul important al creativităţii şi inovării în
privind coeziunea dezvoltarea regională, găsirea factorilor care
economică şi socială influenţează în mod pozitiv creşterea atât în
regiunile dezvoltate, cât şi în cele defavorizate
2011 Agenda Teritorială a Solidaritatea teritorială, insistând asupra necesităţii
(revizuire) Uniunii Europene de implementare a unor măsuri specifice fiecărei
zone, luând în calcul provocările, dar şi potenţialul
oferit de fiecare regiune în parte (Saghin, 2015).
În ceea ce priveşte politicile Uniunii Europe care pot sta la baza unei
dezvoltări teritoriale inteligente (Tabel 2), politicile de transport, cele privind
angajabilitatea şi mediul sunt cele mai prezente şi cele care impact semnificativ la
nivelul tuturor teritoriilor europene.
Tabel 2
Politici EU privind unele dimensiuni teritoriale

Politică/Raport Carta Verde privind PEDS Agenţia Europeană


Coeziunea de Mediu
Teritorială
Transport x x x
Energie x x
Telecomunicaţii x
Agricultură/Dezvoltare rurală x x
Angajabilitate/Relaţii sociale x x x
Navigare şi pescuit x x
Mediu x x x
Cercetare x x
Competitivitate x x
Politică Regională x x
Investiţii x
Sursa: Prelucrare Medeiros 2012 (EC, 2008b; EC, 1999, EEA, 2010)

13
2.2. Documente naţionale care stau la baza dezvoltării teritoriale

La nivel naţional, activităţile principale ale ministerului de resort urmăresc


dezvoltarea durabilă, echilibrată a teritoriului naţional, întărirea coeziunii
economice, sociale şi teritoriale, creşterea policentrică echilibrată a aşezărilor
umane, protejarea şi promovarea patrimoniului naţional, precum şi creşterea
calităţii locuirii în cadrul aşezărilor umane (MDRAP, 2015).
La nivelul documentelor naţionale care stau la baza dezvoltării teritoriale,
documentul de bază este Legea privind Amenajarea Teritoriului şi Urbanismul
(350/2001, actualizată în 2015), capitolul II, SECŢIUNEA 1 fiind în totalitate
dedicată amenajării teritoriului şi secţiunea 3 având ca scop prezentarea strategiei
de dezvoltare a teritoriului prin activităţi de amenajare a teritoriului şi urbanism.
Planul Naţional de Amenajare a Teritoriului este de asemenea, un document
cu carcter director la nivel naţional în ceea ce priveşte dezvoltarea teritoriului.
Acesta fundamentează programele strategice sectoriale pe termen mediu şi lung şi
determină dimensiunile, sensul şi priorităţile dezvoltării în cadrul teritoriului
României, în acord cu ansamblul cerinţelor europene (MDRAP 2015). Acesta
cuprinde 6 secţiuni (Reţele de transport, Apă, Zone protejate, Reţeaua de localităţi,
Zone de risc natural şi zone turistice) şi conţine şi două secţiuni în curs de aprobare
(Infrastructură pentru educaţie şi zone rurale).
Strategia de Dezvoltare Teritorială a României (SDTR, 2014) reprezintă un
document esenţial de dezvoltare teritorială inteligentă, fiind documentul
programatic pe termen lung prin care este conturata viziunea de dezvoltare a
teritoriului naţional pentru orizontul de timp 2035 şi în care sunt stabilite obiective
de dezvoltare, măsuri, acţiuni şi proiecte concrete la nivel teritorial (MDRAP
2015). Strategia ia în considerare trei scenarii de dezvoltare teritorială, mai exact
scenariul Non-intervenţie, scenariul denumit România policentrică şi scenariul
Regiuni funcţionale şi coezive. De asemenea, strategia propune şi intervenţii la
nivelul legislativ, mai exact realizarea unui cod al urbanismului, promovarea unor
legi precum Legea privind operaţiunile de regenerare urbană, Legea privind
cooperarea intercomunitară, realizarea unei metodologii de evaluare a peisajelor şi
revizuirea diferitelor secţiuni ale Planului Naţional de Amenajare a Teritoriului.
La nivel naţional, există şi o structură responsabilă cu asigurarea unei
dezvoltări teritoriale inteligente, mai ecxact Comitetul Consultativ privind
Coeziunea Teritorială. Acesta are drept misiune fundamentarea Acordului de
Parteneriat şi analizând şi asigurând o coerenţă a polticilor şi intervenţiilor cu
impact teritorial.

14
3. Localizare şi accesibilitate

Localizarea teritoriului analizat se poate face din mai multe perspective: în


raport cu unităţile ierarhic superioare, în raport cu unitatea de relief căreia îi
aparţine dar şi în raport cu principalele axe de comunicaţie. În raport cu unităţile
taxonomice superioare localizarea se va realiza astfel:
• nivelul metropolitan, frontalier, intercomunal şi interorăşenesc în raport
de cel judeţean, regional şi naţional
• nivelul judeţean şi interjudeţean în raport cu cel naţional.
Teritoriul se încadrează în unitatea majoră de relief (de câmpie, de deal,
montană), care poate induce anumite caracteristici ale cadrului fizico-geografic
(procese geomorfologice actuale specifice, aspecte climatice sau pretabilitatea
solurilor pentru anumite tipuri de culturi).
Accesibilitatea este unul dintre cele mai importante aspecte legate de
dezvoltarea teritorială. Din acest punct de vedere este foarte important ca unitatea
teritorială analizată să fie localizată în funcţie de principalele căi de comunicaţie
(distanţa faţă de cele mai importante axe feroviare, rutiere sau fluviale, dacă este
cazul).
În plus, în cazul de faţă având în vedere că unităţile de referinţă cuprind mai
multe unităţi administrative teritoriale se va face o descriere a structurii acestora pe
cele două medii (urban şi rural).

4. Analiza situaţiei existente


Analiza diagnostic a teritoriului va avea în vedere aspecte cantitative şi
calitative ale resurselor naturale, materiale, financiare şi umane, cu impact asupra
dezvoltării teritoriale viitoare.

4.1. Cadrul natural – elemente care condiţionează dezvoltarea

Diagnoza asupra cadrului natural, cuprinzând toate elementele care


favorizează sau condiţionează dezvoltarea (resursele naturale) sau care pot avea
impact negativ asupra locuirii sau economiei (ex: inundaţii, procese
geomorfologice actuale, fenomene climatice extreme), reprezintă o prioritate atunci
când se stabileşte o strategie de dezvoltare teritorială inteligentă (SDTI).
Din punctul de vedere al componentelor naturale, principalele direcţiile de
cercetare în definirea unei strategii de dezvoltare teritorială inteligentă trebuie să
urmărească atractivitatea condiţiilor naturale, gestionarea sustenabilă a resurselor,
protecţia mediului şi reducerea poluării pentru ca teritoriul sau regiunea să devină

15
competitive şi inovative. Printre teritoriile naturale inteligente se găsesc acele
areale geografice şi sociale în cadrul cărora serviciile ecosistemice sunt menţinute
sau restaurate, îmbunătăţind bunăstarea populaţiei locale, şi care trebuie optimizate
continuu pentru atenuarea şi adaptarea la schimbările globale.
Conform obiectivelor Strategiei Europa 20209, creşterea inteligentă trebuie
să se bazeze pe o dezvoltare economică a cunoştinţelor şi a inovării, iar în cazul
cadrului natural, obiectivul-ţintă de atins până în 2020 este reprezentat de utilizarea
pe scară largă a surselor de energie regenerabilă (până la 20% din totalul
consumat), precum şi o eficienţă energetică mai mare (cu până la 20%). În urma
publicării unui raport recent de către Comisia Europeană, România este unul dintre
statele membre care a depăşit deja valoarea de 20% din totalul de energie
consumată din surse regenerabile, urmând ca până în 2020 să înregistreze un
procent de 24% 10. Aceste obiective se bazează pe identificarea atuurilor unei/unor
regiuni şi includerea lor în lanţuri de valori la nivel internaţional sau în procese de
inovare, prioritizând anumite sectoare şi încurajând tendinţele de dezvoltare locală
specifice. Strategiile de dezvoltare teritorială inteligentă trebuie să aibă la bază
„exploatarea” unei game variate de zone şi capacitatea lor de a iniţia activităţi noi
sau domenii tehnologice care să aducă prosperitate socială şi economică
locuitorilor. Pentru ca aceste areale să poată fi spaţializate geografic, se impune
utilizarea sistemelor informaţionale geografice şi crearea de materiale grafice
(planşe, hărţi, grafice), pentru o vizualizare mai facilă a zonelor cu resurse naturale
şi pentru evidenţierea celor aflate în pericol din cauza unor hazarde naturale.
4.1.1. Identificarea potenţialului de dezvoltare a teritoriului analizat.
Datorită importanţei şi valorii resurselor naturale, componentele naturale necesită o
atenţie sporită şi o evaluare detaliată a tuturor aspectelor economice, socio-
culturale sau de conservare. Componenta fizico-geografică trebuie să pună accentul
pe potenţialul care ajută la dezvoltarea teritorială inteligentă, dar şi pe existenţa
unor obstacole care pot restricţiona dezvoltarea unor regiuni precum cele
muntoase, transfrontaliere sau insulare. Se remarcă un alt element esenţial care
trebuie integrat în enunţul strategiei, respectiv gestionarea şi conectarea valorilor
ecologice, peisagistice şi culturale ale regiunilor aflate în analiză.
Un prim pas în stabilirea priorităţilor îl constituie identificarea ariilor
naturale cu potenţial de dezvoltare şi a activităţilor economice fezabile, fără
impact negativ asupra resurselor neregenerabile. Trebuie subliniate şi elementele
de restrictivitate, deoarece în funcţie de natura lor pot fi sau nu atenuate.
În România, cadrul natural este diversificat, cu relief muntos şi câmpii vaste,
cu fluviul Dunărea şi cu ieşire la Marea Neagră. La acest subpunct, trebuie reliefate

9
http://ec.europa.eu/europe2020/europe-2020-in-a-nutshell/index_ro.htm.
10
http://ec.europa.eu/romania/news/25062015_raport_energie_surse_regenerabile_ro.htm.

16
caracteristicile reliefului şi se impune o analiză detaliată a fiecărui element.
Această descriere trebuie să fie însoţită de harta fizico-geografică.
Identificarea resurselor naturale (subsol şi sol) şi a celor regenerabile
(potenţial hidroenergetic, energetic eolian, solar sau biomasă) constituie premise
primordiale în dezvoltarea teritorială inteligentă; în această etapă se prezintă toată
gama de resurse cu potenţial de exploatare sau valorificare. Diversitatea reliefului
(cu o bogăţie de resurse naturale), diversitatea geologică (resurse naturale
regenerabile şi neregenerabile), hidrografia (bine dezvoltată la nivel naţional),
arealele acoperite cu păduri sau ariile protejate (de interes internaţional şi
naţional, situri Natura 2000, situri Ramsar) reprezintă suportul pentru o dezvoltare
economică echilibrată. Pentru o mai bună vizualizare, toate caracteristicile
enumerate mai sus trebuie să fie însoţite de planşe sau hărţi tematice.
Particularităţile climatice se dovedesc a fi foarte importante în stabilirea
obiectivelor şi acţiunilor de intervenţie pentru dezvoltarea teritorială inteligentă şi,
ca urmare, trebuie analizate şi reprezentate prin hărţi tematice în funcţie de
teritoriul vizat. Zonele muntoase oferă suport pentru dezvoltarea sporturilor
montane (hiking, rafting, ciclism, etc) sau de iarnă, iar resursele de ape minerale
asigură dezvoltarea staţiunilor balneare sau climaterice, frecventate în principal de
turişti pentru tratament sau relaxare.
Managementul activ al resurselor naturale cu ajutorul agriculturii sau
ecoturismului constituie o unealtă importantă în peisajul rural, pentru combaterea
pierderii biodiversităţii şi contribuie la atenuarea şi adaptarea la schimbările
climatice.
În funcţie de teritoriu, pot fi analizaţi următorii indicatori adiacenţi cadrului
natural:
- dinamica procentului de energie produsă din surse regenerabile din
consumul total de energie;
- suprafaţa pădurilor, terenului arabil şi a ecosistemelor acvatice;
- corelaţia dintre potenţialul turistic al teritoriului şi atractivitatea
componenttelor naturale;
- corelaţia dintre atractivitatea patrimoniului natural şi nivelul de poluare.
4.1.2. Necesitatea protejării şi utilizării durabile a componentelor naturale.
În cadrul acestui subcapitol trebuie să fie analizată importanţa utilizării durabile a
resurselor naturale, cu scopul de a le proteja şi a asigura şi generaţiilor viitoare
aceleaşi resurse. Unul dintre cele mai importante instrumentele pentru protejarea
biodiversităţii este îl constituie desemnarea de arii protejate. Acest demers se
constată în urma unei evaluări adecvate a biodiversităţii şi a valorilor perene pe
care acestea le pot asigura pe termen lung. În România se întâlnesc 5 regiuni
biogeografice: alpină, pontică, stepică, panonică şi continentală, rezultând o

17
biodiversitate bogată, iar intervenţia antropică, mai redusă decât în restul Europei,
reprezintă un avantaj. Din păcate, până în prezent managementul ariilor protejate a
neglijat componenta umană, iar obiectivele de conservare nu au ţinut cont şi de
dezvoltarea economică şi socială, multe dintre comunităţile locale devenind foarte
vulnerabile.
În funcţie de teritoriu, pot fi analizaţi următorii indicatori:
a) procentul ariilor protejate din întreg teritoriu;
b) numărul ariilor protejate cu planuri de management aprobate din
totalul ariilor protejate;
c) identificarea unor practici tradiţionale de utilizare a resurselor
naturale şi evaluarea impactului acestora asupra ecosistemului;
d) dinamica capacităţii de cazare şi impactul vizitatorilor asupra
biodiversităţii.
În concluzie, toate aspectele menţionate în acest subcapitol trebuie
exemplificate prin hărţi tematice şi materiale grafice specifice teritoriului analizat:
harta fizico-geografică, harta resurselor de subsol, harta hidrografică, harta
potenţialului energetic (eolian, solar sau biomasă), harta utilizării terenurilor, harta
susceptibilităţii la hazarde naturale (inundaţii, alunecări de teren, cutremure), harta
ariilor protejate, harta potenţialului turistic natural, etc. Principalul obiectiv al
acestei analize este acela de a identifica măsuri care să integreze resursele naturale,
turismul şi activităţile agricole locale.

4.2. Demografie şi forţă de muncă

Cunoaşterea populaţiei dintr-un teritoriu permite evidenţierea tipurilor


calitative şi cantitative care se conturează în sistemul de populaţie, caracterizarea
lor şi a modificărilor structurale care au loc în timp şi spaţiu.
Evoluţiile în domeniul populaţiei genereaza numeroase probleme privind
dezvoltarea viitoare şi pot conduce la reconfigurarea unor subsisteme economice şi
sociale care funcţioneaza în prezent, dar care în următorii ani pot fi afectate de
anumite procese demografice. În acelaşi timp, cunoaşterea structurilor demografice
poate permite alegerea şi fundamentarea unor obiective strategice ale dezvoltării.
În acest sens, analiza diagnostic care se va realiza pentru întocmirea unei
strategii de dezvoltare inteligentă trebuie să se raporteze la mai multe elemente,
care ţin atât de dinamica populaţiei, dar şi de structura acesteia, cuprinzând
elemente de potenţial demografic, de resurse de muncă şi de presiune demografică.
Potenţialul demografic, foarte important pentru dezvoltarea teritorială,
poate fi apreciat printr-o serie de indicatori cum ar fi: indicele de vitalitate
demografică (raportul dintre numărul născuţilor vii şi numărul decedaţilor la un

18
moment dat), rata generală de fertilitate (raportarea numărului născuţilor vii într-o
perioadă la numărul mediu al populaţiei feminine fertile 11.), ponderea populaţiei
tinere (0-14 ani) din total populaţie sau indicele de potenţial demografic (apreciat
ca raportul dintre numărul persoanelor feminine cu vârste cuprinse între 15-49 de
ani şi numărul total al acestora).
De asemenea, pentru aprecierea potenţialului demografic, este important să
avem o imagine şi asupra stării de sănătate a populaţiei cel puţin prin prisma ratelor
de morbiditate şi a celei de mortalitate (pe cauze de boli şi vârste).
Elementele care pot influenţa potenţialul demografic (în sens pozitiv sau
negativ) sunt rata migraţiei nete dar şi rata naturală de creştere care, în funcţie de
valorile înregistrate şi de tendinţele manifestate, pot conduce la creşteri ale
volumului populaţiei sau, dimpotrivă, la scăderi semnificative (mai ales când cele
două converg către valori minimale). Pentru a putea observa tendinţa de creştere
sau descreştere demografică se poate opta pentru analiza evoluţiei demografice
care poate fi realizată cu ajutorul evoluţiei numerice a populaţiei sau prin
utilizarea indicelui de evoluţie demografică 12 pentru a surprinde modificările, care
au avut loc pe intervale distincte 13. Unul dintre cele mai importante elemente de
potenţial demografic îl reprezintă structura pe grupe de vârste şi sexe a populaţiei,
care “poate avea un impact considerabil asupra situaţiei sociale şi economice, atât
în prezent cât şi în viitor” 14.
Resursele de muncă pot fi apreciate atât cantitativ, cât şi calitativ, mai ales
că în prezent nu contează numai numărul şi vârsta acestora, dar mai ales pregătirea
profesională. Din punct de vedere economic cea mai importantă categorie
demografică este populaţia activă, denumită forţă de muncă potenţială a societăţii.
Numărul, structura, nivelul de instruire şi formare profesională al acestei forţe de
muncă au o mare influenţă asupra dezvoltării economice, sociale şi culturale de
ansamblu. Oferta de forţă de muncă este reflectată de variabile demo-economice ca
resursele de muncă potenţiale (populaţia în vârstă de muncă - 15-64 de ani) şi
resursele de muncă disponibile (populaţia în vârstă de muncă aptă) 15. Pentru a

11
Trebici V. (1975) Mică enciclopedie de demografie, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti.
12
Ianoş I., Popescu C., Tălângă C.(1989), L’evolution comparee du nombre d’habitants dans
la Plaine d’Arad et le2Pays de 2Zarand, Analele Universităţii Bucureşti, Geografie, an XXXVIII.
Id =
∑ (C) − ∑ ( D)
Pn2
13
unde Id – indicele de evoluţie demografică, Σ (C)2 – suma pătratelor
,

creşterilor dintre recensăminte, Σ (D)2 – suma pătratelor descreşterilor dintre recensăminte, P –


populaţia totală a unităţii teritoriale.
14
Arthur Haupt, Thomas T. Kane; coord. (2004), Population Handbook, Population
Reference Bureau, Washington DC.
15
Mihăescu Constanţa (2001), Populaţie & Ocupare-Trecut. Prezent. Viitor, Editura
Economică, Bucureşti.

19
putea aprecia perspectiva resurselor de muncă se poate calcula indicatorul denumit
gradul de înnoire a forţei de muncă raportând populaţia de vârstă cuprinsă între
15-29 de ani la cea cuprinsă între 30-44 ani sau rata de înlocuire absolută a forţei
de muncă (pop.0-15 ani/pop.45-60 ani). Indicatorii utilizaţi pentru aprecierea
volumului şi calităţii resurselor de muncă pot fi: rata de activitate (calculând
ponderea populaţiei active din populaţia totală), ponderea populaţiei cu studii
superioare, ponderea deţinută de sectoarele economice în total populaţie
ocupată.
Presiunea demografică poate fi determinată, în principal, de două
fenomene: îmbătrânirea populaţiei şi subocuparea. Fenomenul îmbătrânirii
populaţiei (din ce în ce mai accentuat în România ultimelor două decenii)
constituie o presiune suplimentară asupra sistemului sanitar din România
(infrastructură sanitară, personal medical), deci, asupra cheltuielilor legate de acest
domeniu. Pentru a putea cuantifica procesul de îmbătrânire demografică se
utilizează indicele de îmbătrânire demografică16. Îmbătrânirea demografică are
consecinţe cel puţin pe două planuri: demografic (reducerea ratelor natalităţii şi
fertilităţii, creşterea ratei mortalităţii generale) şi economic (efectul se resimte la
nivelul populaţiei active – care îmbătrâneşte şi ea – la nivelul presiunii care se
exercită asupra populaţiei în vârstă de muncă). Imaginea “presiunii” exercitate de
tineri şi de bătrâni asupra adulţilor (populaţiei în vârstă de muncă) rezultă din
raportul (rata) de dependenţă demografică 17 prin care se pun în evidenţă, la
modul mai general, consecinţele îmbătrânirii demografice a populaţiei.
Subocuparea poate fi reflectată de rata de ocupare (ponderea populaţiei ocupate
din total populaţie activă), rata şomajului; ponderea persoanelor în căutarea
primului loc de muncă.
În baza analizei diagnostic se va realiza o prezentare a tendinţelor de
evoluţie a structurilor demografice, ţinând cont de factorii determinanţi ai acestora
şi de contextul socio-economic de la nivel naţional şi european. Priorităţile de
dezvoltare în domeniul structurilor demografice ar putea fi reducerea ratei de
îmbătrânire demografică (prin politici demografice naţionale de încurajare a
natalităţii şi prin investiţii care să conducă la stabilizarea populaţiei, în special a
populaţiei tinere cu un nivel de instruire ridicat care este cea mai expusă migraţiei
externe), creşterea ratei de ocupare a populaţiei (prin măsuri economice adecvate)
şi creşterea ratei de instruire a populaţiei (prin reducerea abandonului şcolar şi prin
stimularea tinerilor de a urma studii superioare). Creşterea ponderii populaţiei

16
Iid = P65/P14 x 100, unde Iid este indicele de îmbătrânire demografică, P65 reprezintă
populaţia în vârstă de 65 de ani şi peste, P14 reprezintă populaţia cu vârste cuprinse între 0 şi 14 ani.
17
Rd=(P14+P65)/P15-64 x 1000, unde P14+P65 este populaţia dependentă demografic, P15-64 este
populaţia adultă, Rd este rata de dependenţă demografică.

20
tinere este importantă aceasta fiind mai receptivă la inovaţiile tehnice şi la
schimbările rapide ale economiei şi societăţii.
Presiunea demografică rămâne o restrictivitate importantă pentru dezvoltare
însă, în acelaşi timp, populaţia reprezintă o resursă de necontestat pentru activitatea
economică. Din punct de vedere economic cea mai importanta categorie
demografică este populatia activă, caracteristicile acesteia având o mare influenţă
asupra dezvoltării economice şi sociale de ansamblu.
Analiza demografică teritorială va avea şi suport cartografic, aplicat pentru a
putea identifica arealele-problemă din punct de vedere al dinamicii şi structurilor
demografice. Sursele de date vor fi Institutul Naţional de Statistică, datele oficiale
ale Recensămintelor populaţiei din anii 1992, 2002 şi 2011, baza de date
EUROSTAT, dar şi date rezultate din calculul indicatorilor vizaţi.

4.3 Activităţi economice (economie teritorială)

Economia românească, ca urmare a proceselor de dezindustrializare şi


terţiarizare, a înregistrat mutaţii semnificative la nivel naţional, dar şi în profil
regional. În ceea ce priveşte diferenţierile regionale sunt de remarcat profilul şi
potenţialul economic diferit al judeţelor, spiritul antreprenorial diferit al
locuitorilor, precum şi influenţele externe determinate de localizarea investiţiilor
străine. Rezultatul acestor mutaţii poate fi surprins de PIB-ul pe locuitor şi de
dinamica acestuia într-un inteval de zece ani, însă doar acest indicator nu surprinde
toate aspectele economice la nivel teritorial. Pentru o imagine completă asupra
activităţilor economice ar trebui analizate principalele ramuri economice
(agricultură, industrie şi servicii) prin prisma anumitor elemente care pot avea un
impact asupra dezvoltării prezente şi viitoare a unităţii de analiză.
Înainte însă de analiza pe domenii de activitate ar trebui stabilit profilul
economic al unităţii teritoriale (dar şi al fiecărui UAT component în parte).
Profilul de bază se poate determina, în primul rând, prin populaţia ocupată pe
ramuri (sau sectoare) de activitate, distribuţia acesteia putând să dea o imagine
asupra funcţiei de bază a teritoriului respectiv. Însă doar populaţia ocupată nu este
întotdeauna relevantă (mai ales la nivel de UAT) datorită deformărilor induse de
fenomenul de navetism (mai ales că în ultimile decenii mobilitatea populaţiei a
crescut accentuat). Pentru completarea analizei se poate lua în calcul şi cifra de
afaceri sau numărul de salariaţi înregistraţi la firmele/companiile/ instituţiile locale.
Dezvoltarea economică nu poate fi disociată de capacitatea teritoriului de a
furniza resursele necesare (de sol, de subsol, energetice regenerabile). Din acest
punct de vedere o inventariere a acestora la nivel macroteritorial dar şi la nivelul
fiecărui UAT în parte este extrem de necesară.

21
Activităţile agricole se regăsesc în trei tipuri de activităţi:activitatea agricolă
primară care este reprezentată de producţia vegetală şi animală, activitatea agricolă
secundară care cuprinde prelucrarea şi industrializarea unei părţi din produsele
obţinute şi activitatea agricolă terţiară care îmbracă toate aspectele de preluare,
depozitare, valorificare atât a produselor agricole brute cât şi a celor industrializate
sau prelucrate.
Activităţile agricole primare pot fi analizate prin prisma celor două
elemente: cultura plantelor şi creşterea animalelor. Cultura plantelor poate fi privită
atât din perspectiva utilizării a terenurilor agricole (arabil, vii şi livezi, paşuni şi
fâneţe), dar şi prin cea a principalelor culturi (cuantificate prin suprafaţa cultivată).
De asemenea, se poate realiza o analiză a principalelor producţii (în măsura în care
există date disponibile). De o mare relevanţă pentru tipul de agricultură practicat
(intensiv, extensiv sau de subzistenţă) este o analiză la nivelul mărimii
exploataţiilor agricole, a formelor de asociere (dacă acestea există) şi a gradului de
mecanizare (măsura, de regulă, prin numărul de tractoare şi maşini agricole la
hectar). Creşterea animalelor se cuantifică, de obicei, prin numărul de animale
existente (bovine, cabaline, porcine, etc), deşi datele existente nu sunt întotdeauna
relevante.
Activităţile agricole secundare şi terţiare vor fi descrise şi analizate ca
localizare şi capacitate. Un aspect important pentru dezvoltarea sectorului agricol îl
reprezintă analiza situaţiei existente în ceea ce priveşte îmbunătăţirile funciare
(sistemele de irigaţii sau amenajările pentru eliminarea excesului de apă din sol,
după caz).
Pentru a cuantifica fenomenul industrial, se va face o trecere în revistă a
principalelor unităţi cu profil industrial, a tipului de producţie industrială, a
numărului de salariaţi, cifrei de afaceri etc. Aceste elemente se vor analiza atât la
nivelul teritorial de ansamblu, dar mai ales la nivel de UAT pentru a determina
ariile problemă. Un element important, în special în perspectiva strategiei UE
2020, îl reprezintă industriile creative (dintre care putem aminti activităţile de
arhitectură, cele ale agenţiilor de publicitate, serviciile de editare şi tipărire, de
dezvoltare a softurilor, activităţile artistice şi media), cunoscute fiind pentru
caracterul lor inovativ.
Serviciile pot fi analizate ca structură (învăţământ, sistem sanitar, sistem
financiar-bancar, sistem de asistenţă socială, comerţ, transport, turism) dar şi ca
importanţă la nivel teritorial.
Activitatea de cercetare–dezvoltare–inovare reprezintă un punct important
de analiză în perspectiva unei treceri la o economie inteligentă. În acest sens vor fi
cuantificate toate resursele de cercetare aferente teritoriului analizat (număr de
unităţi, număr de salariaţi aferenţi fiecărei unităţi, domeniul în care activează şi,

22
eventual cifra de afaceri pe unitate). De asemenea, se poate face un raport între
salariaţii din CDI şi numărul total de salariaţi la nivel UAT pentru a putea propune,
acolo unde este cazul, creşterea investiţiilor în acest domeniu ca obiectiv strategic
pentru următoarea perioadă.
Nivelul iniţiativei antreprenoriale este un element important al dezvoltării
teritoriale, aceasta exprimând practic potenţialul economic al unităţilor
aministrative. Astfel, pentru cuantificarea acesteia se pot lua în considerare
numărul şi structura IMM-urilor (dar şi dinamica pe ultimii zece ani), cifra de
afaceri a acestora sau numărul de salariaţi.
Printre elementele care trebuie analizate atunci când discutăm despre
economie se află şi investiţiile directe (străine sau autohtone), cele mai importante
fiind cele greenfield, mai ales în activităţile de producţie. În acest sens se va face o
inventariere a acestora pe categorii de activităţi şi volum investiţional, dar şi o
dinamică a ultimilor zece ani, pentru a putea găsi politicile optime de atragere a
investiţiilor în arealele care nu au beneficiat de aportul acestora.

4.4. Starea mediului

Starea mediului reprezintă un pilon de bază în atingerea unei dezvoltări


teritoriale inteligente. Crearea unui mediu durabil în Europa are la bază înţelegerea
exhaustivă a termenului şi nu limitarea acestuia la un concept utilizat des, dar care
pierde teren în faţa factorului economic. Implementarea strategiilor de creştere
durabilă într-o manieră superficială poate duce la ceea ce s-ar dovedi a fi total
opusul termenului, mai exact o creştere nedurabilă 18.
Dacă analizăm obiectivele de creştere durabilă ale Agendei Teritoriale 2020,
putem observa că interesele de coeziune de mediu se întâlnesc doar la nivelul
mediului urban prin Oraşele compacte şi durabile, prin intervenţiile sustenabile la
nivelul transporturilor publice şi ale celor intermodale, cât şi aspecte legate de
politicile privind energia prin componenta de energie regenerabilă 19.
În Strategia de Dezvoltare Teritorială pentru crearea de FLAG-uri (Grupuri
Locale de Pescuit) se enunţă necesitatea definirii unui context socio-economic şi a
unuia de mediu. Cu toatea acestea, capitolul de mediu este limitat la enunţarea unei
fraze ce lasă loc găsirii unor indicatori adecvaţi domeniului pescuitului, în timp ce
indicatorii socio-economici sunt foarte clar definiţi. O astfel de abordare poate duce
la utilizarea unor indicatori fie inadecvaţi, inconsistenţi sau la incapacitatea de a

18
Carmin JoAnn, Stacy D. VanDeveer (2009) Extinderea UE şi protecţia mediului. Schimbări
instituţionale şi politici de mediu în Europa Centrală şi de Est. Editura ARC, Chişinău.
19
Saghin, Irina (2015) – Metode şi instrumente de implementare a coeziunii teritoriale în
România, Manuscris teză de doctorat, Bucureşti.

23
avea un cadru comun de bază pentru Grupurile Locale de Pescuit la nivelul întregii
Uniuni Europene. Tocmai de aceea, starea mediului din perspectiva dezvoltării
teritoriale inteligente trebuie să aibă în vedere atât indicatori economici, cât şi
indicatori ai stării mediului. Doar o analiză multicriterială (indicatori ecologi,
economici, sociali, eventual politici) poate oferi o imagine concretă de ansamblu
asupra stării teritoriului, a performanţei de mediu şi poate oferi soluţii pentru
rezolvarea unor probleme existente.
Indicatorii economici trebuie să aibă în vedere limita unor scări de
performanţă sau bonitate 20. Printre aceştia putem enumera (conform
recomandărilor OECD – Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică):
a) Taxele/tarifele/ impozitele de emisie, inclusiv amenzile ce pot
proveni din nerespectarea unor reglementări, taxele de poluare.
b) Licenţele, drepturile şi cotele de poluare.
c) Garanţiile de performanţă.
d) Taxele sau impozitele de încurajare.
e) Impozitele fiscale de mediu.
Toţi aceşti indicatori, identificaţi sub denumirea de costuri de mediu în
cadrul organizaţiilor, pot fi structuraţi sub forma unei analize tridimensionale
pagubă-cost-beneficiu.
Indicatorii de mediu, ce pot fi numiţi şi indicatori de caracterizare a
sistemului, au în vedere gruparea lor în subsisteme (ecosisteme acvatice, terestre) şi
factori de mediu (apă, aer, sol, biodiversitate, sănătate umană), care pot avea
caracter general (indicatori organoleptici, fizico-chimici, bio-bacteriologici,
radioactivi) 21 sau pot fi indicatori specifici (ex. spaţiu verde/loc).
Pentru o dezvoltare teritorială inteligentă, este necesar a se lua în calcul
indicatori şi indici de poluare (indicatori de evaluare a calităţii aerului, apei,
solului- ex.poluări accidentale, tipuri de agricultură, suprafeţe contaminate în urma
activităţilor industriale, vegetaţiei) din perspectiva efectelor ce se pot crea ca
urmare a posibilităţii extinderii efectelor poluării pe ariie extinse, care nu ţin cont
de limitele adminsitrative ale teritoriilor. În fapt, starea mediului necesită o analiză
spaţială extinsă, nu doar la nivel regional sau naţional, dar şi transfrontalier.
De asemenea, indicatorii privind managementul deşeurilor (ex.cantitatea de
deşeuri generată, gradul acestora de reciclare), indicatori privind sănătatea
populaţiei, indicatori privind eficienţa energetică, cât şi a utilizăriii durabile a apei,
toţi pot fi indicatori de bază în efectuarea unei analize pentru realizarea unei
strategii de dezvoltare teritorială inteligentă.

20
Rojanschi Vladimir, Grigore Florian, Ciomoş Vasile.(2008), Ghidul evaluatorului şi
auditorului de mediu, Editura Economică, Bucureşti.
21
Idem 20

24
Fiecare dintre aceşti indicatori se vor preta unui anumit areal şi unei anumite
situaţii analizate. Dacă luăm în considerare spre exemplu, aria metropolitană a
municipiului Bucureşti, vom observa în diverse studii 22 o analiză pertinentă, ce ia
în considerare acele elemente specifice teritoriului (Fig. 2).

Fig.2 - Indicatori de mediu: indicatorii de durabilitate Seattle şi ai European


Environmental Agency aplicabili pentru aria metropolitană a municipiului
Bucureşti (după Iojă, 2009)

22
Iojă, C. (2009), Metode şi tehnici de evaluare a calităţii mediului în aria metropolitană a
municipiului Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti, Bucureşti.

25
Totodată, aceşti indicatori pot fi analizaţi corect, doar în cadrul unei analize
factoriale, în care fiecare indicatori primeşte o anumită greutate în funcţie de
impactul pe care îl poate avea la nivel teritorial. Astfel, un impact pozitiv va primi
o valoare pozitivă cuprinsă între 1 şi 10, iar un impact negativ va primi o valoare
negativă, de aseamenea cuprinsă între -1 şi -10 (impactul cel mai puternic -10).
O altă metodă ce poate fi aplicată în cazul unei analize teritoriale din
perspectiva stării mediului, este cea a listei de control, cu un număr definit de
indicatori ce pot avea impact asupra teritoriului şi crearea unor domenii de control
ce vor stabili dacă există acel impact şi dacă el este semnificativ în arealul analizat.

4.5. Infrastructura şi servicii social-edilitare

Infrastructura şi serviciile de bază sunt cele care condiţionează funcţionarea


aşezărilor umane (apă, canalizare, transport, colectare şi prelucrarea deşeurilor,
alimentarea cu apă, energie, gaz, iluminatul public, reţeaua stradală etc.). Grosso
modo, sunt cunoscute şi sub denumirea de servicii publice. Dacă am urmări o
simplificare tipologică, adaptată contextului spaţial autohton, am avea în vedere
trei tipuri mari de echipamente relaţionate infrastructurii:
a) echipamente colective însumează ansamblul instalaţiilor, reţelelor şi
clădirilor, asigurând serviciile colective populaţiei şi întreprinderilor din teritoriu;
b) echipamente de infrastructură (subsol/suprafaţă): reţele de transport şi
comunicaţii, canalizări etc.;
c) echipamente de suprastructură (clădiri cu funcţie colectivă): clădiri
administrative, centre culturale, echipamente sportive, educative etc.
Din altă perspectivă, dacă am ţine cont de analizele sectoriale, în funcţie de
mai multe criterii şi în raport cu particularităţile sociale şi comportamentele
economice, tipologia serviciilor este mult mai diversă 23:
a) servicii de integrare / intermediare (distributive / intermediate
services): transporturi, comunicaţii, comerţul en gros şi cu amănuntul;
b) servicii în cadrul întreprinderilor (producer / business services):
bănci, asigurări, imobiliare, publicitate, cercetare-dezvoltare;
c) servicii colective publice/private (social / collective services):
sănătate, educaţie, apărare, asociaţii;
d) servicii domestice (personal services): hoteluri, restaurante,
reparaţii, facilităţi culturale, servicii domestice.
În ansamblu, infrastructura fizică şi socială se caracterizează printr-o
anumite specificitate, care poate fi surprinsă numai dintr-o perspectivă
interdisciplinară (economică, socială, geografică, urbanistică sau juridică) şi de
23
Singelmann J., (1978), From Agriculture to Services, Sage, London.

26
care ar trebui să se ţină cont în planificarea strategică şi în dezvoltarea teritorială
inteligentă. Infrastructura fizică şi socială la nivel naţional, regional sau local
trebuie să răspundă unor principii general valabile: continuitate (obligaţia de a
răspunde permanent necesităţilor curente), egalitate (obligaţia de a trata în acelaşi
fel toţi beneficiarii, aflaţi în situaţii similare) şi mobilitate (obligaţia de a se adapta
la împrejurări diferite şi la evoluţia nevoilor). Mai mult, dacă ne limităm la
sintagma de „servicii publice”, atunci acestea pot juca un rol important în
„elaborarea unor compromisuri sociale”24, ajutând astfel la dezvoltarea economică
şi la reducerea inegalităţilor spaţiale sau sociale, de unde şi preferinţa acordată
noţiunii de „utilizator-beneficiar” celui de „client”. Aceasta este o caracteristică a
serviciilor publice europene, în comparaţie cu modelul american (public utilities),
care sunt exercitate, în general, de monopoluri private controlate de puterile
publice.
În linii mari, analiza situaţiei existente (diagnozei) infrastructurii de transport
şi a altor servicii trebuie să se bazeze pe dimensiunile relaţionate acestora:
accesibilitate şi adresabilitate, implicând o abordare cantitativă şi calitativă.
Redăm, spre exemplificare, câţiva indicatori generali sau specifici (Tabel 3).
Tabel 3
Indicatori generali şi specifici

Infrastructură Abordare cantitativă (indicatori) Abordare calitativă


Nr. locuri parcare autoturisme/număr de Modul de deplasare
Transporturi / autoturisme spre locul de muncă
trafic / deplasări Număr de autoturisme/1.000 locuitori (sondaje, anchete)
Număr de accidente provocând victime sau Caracteristici de
răni serioase/1.000 de locuitori deplasare a
rezidenţilor (scop,
distanţă)
Distanţa parcursă pe o
anumită perioadă
(săptămână/lună)
Gradul de acoperire cu servicii educative
Nr. de grădiniţe publice/1.000 de locuitori Disponibilitate
Servicii Nr. de grădiniţe private/1.000 de locuitori Localizare
educative/de Nr. de elevi şi studenţi Accesibilitate
sănătate/ Rata de frecventare a acestora Calitate
comerciale Rata de reuşită la examene
Nr. de locuri în unităţile şcolare/1.000 de
locuitori
Gradul de acoperire cu servicii de sănătate
Resursele şi serviciile de sănătate
Densitatea serviciilor comerciale/1.000 de

24
Schoumaker, M-B., (1996), La localisation des services, Nathan, coll. Géographie, Paris.

27
locuitori
Densitatea serviciilor de proximitate/1.000
de locuitori
Număr cinematografe şi spectacole cinema
şi participări/an/rezident
Servicii Număr teatre şi participări/an/rezident Disponibilitate
culturale Număr muzee, expoziţii şi vizitatori Localizare
an/rezident Accesibilitate
Număr de biblioteci publice/1.000 de Calitate
locuitori
Alte axe de cercetare care trebuie, de asemenea, luate în considerare sunt:
a) Identificarea rolului actorilor implicaţi în domeniul infrastructurii de
transport;
b) Sublinierea rolului activităţilor autorităţilor centrale şi locale, în
condiţiile descentralizării;
c) Cunoaşterea legislaţiei în vigoare referitoare la politicile de
infrastructură şi transport;
d) Cunoaşterea instrumentelor de planificare a insfrastructurii şi
transporturilor la nivel naţional, regional şi local;
e) Analiza privind integrarea funcţională a teritoriului naţional în spaţiul
european prin sprijinirea interconectării eficiente a reţelelor energetice, de
transporturi;
Trebuie să justifice prin analize cantitative şi descrieri calitative motivele
care au condus la alegerea zonei, în vederea elaborării strategiei. Vor fi luate în
considerare mai multe criterii relaţionate cu teritoriul în cauză privind deficienţele
în infrastructura fizică şi socială (de ce anumite teritorii sunt dezavantajate în
termeni privind accesibilitatea şi adresabilitatea populaţiei la infrastructură şi
reţelele de transport). După identificarea şi evaluarea adresabilităţii şi accesibilităţii
la infrastructura de transport şi la alte tipuri de servicii, se vor identifica problemele
şi disfuncţionalităţile (definirea problemelor, listarea acestora), propunerea unor
soluţii, acţiunile practice şi testarea acestora.
O altă etapă în elaborarea strategiilor o reprezintă alegerea opţiunilor (ce este
esenţial, ce dorim să rezolvăm, ce sperăm cel mai mult că vom rezolva şi care sunt
etapele care vor urma). Pentru a soluţiona aceste dileme, există mai multe
instrumente care facilitează alegerea opţiunilor („analiză în sistem arbore de
probleme”, analiză SWOT, analiză structurală, analiza morfologică, analiza
MACTOR, metoda MICMAC) (Fig.3).

28
Fig.3 - Importanţa jocurilor actorilor (după Godet, 1997)

Analiza rolului actorilor conform metodei MACTOR (Matricea Alianţelor,


Conflictelor, Tacticilor, Obiectivelor, Recomandărilor), dezvoltată de Michel
Godet, presupune considerarea a două direcţii:
1. realizarea unor liste privind: identificarea actorilor în dezvoltarea
teritorială; reperarea mizelor majore; identificarea obiectivelor urmărite de
actori pentru a-şi apăra propriile interese;
2. etapele analizei, din trei perspective:
a) elaborarea matricei actori/actori: influenţele directe între actori;
b) elaborarea matricei actori/obiective: poziţia fiecărui actor cu fiecare
obiectiv;
c) interpretarea rezultatelor (influenţă/dependenţă; raporturile de forţă;
convergenţa şi divergenţa intereselor; analiza de proximitate:
actori/obiective).

4.6. Capacitate administrativă

Calitatea şi gradul de modernizare al capacităţii administrative influenţează


în mod direct nivelul de dezvoltare socio-economică a unui teritoriu, mai ales că
aceasta implică şi capacitatea de a elabora şi de a pune în aplicare politici,
capacitatea de a corela dimensionarea şi orientarea investiţiilor publice pe categorii
de priorităţi, de a îmbunătăţi eficienţa şi eficacitatea serviciilor publice, nivelul de
informatizare al serviciilor publice.
Capacitatea administrativă este un element cheie care contribuie la
explicarea calităţii politicilor de dezvoltare teritorială inteligentă. Din punct de

29
vedere al organizării, administraţia se referă la modul în care este autorizată formal,
ordonată şi organizată coordonarea activităţilor din sectorul public. Totodată,
capacitatea administrativă este o evaluare a funcţionării structurii ierarhice a
personalului din serviciile publice (Profiroiu, 2005, p. 5).
La nivel european modernizarea administraţiei publice reprezintă unul dintre
cele cinci domenii prioritare pe termen mediu. În cadrul acestuia sunt propuse o
serie de obiective referitoare la întărirea şi modernizarea capacităţii administrative
ca element cheie al implementării cu succes a Strategiei Europa 2020. La nivel
naţional există Strategia Programului Operaţional Capacitate Administrativă care
are ca scop intensificarea eforturilor de a consolida capacitatea administraţiei
publice şi care vor putea fi îndeplinite în cadrul noului program de finanţare
europeană 2014-2020. Lansarea programului de finanţare la nivel naţional vizează
şi creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene prin derularea de proiecte
axate pe consolidarea capacităţii administrative.
Deşi au fost realizate anterior demersuri pentru a eficientiza procesul
decizional, în România capacitatea administraţiei publice este redusă, fapt care se
reflectă în furnizarea unor servicii publice de o calitate relativ satisfăcătoare
determinată în cea mai mare parte de un mediu supraaglomerat, de proceduri
greoaie şi ineficiente. Aceste deficienţe conduc la o capacitate redusă de elaborare
a politicilor, lipsa de competenţe de management şi coordonare ineficientă a
politicilor strategice şi operaţionale (Strategia Programului Operaţional Capacitate
Administrativă - POCA).
În acest context pot fi semnalate şi alte deficienţe ale administraţiei publice
din România: capacitatea limitată de planificare strategică şi financiară, alocarea
deficitară a resurselor financiare, ineficienţa modului de aplicare a politicilor şi a
furnizării serviciilor, o cooperare şi coordonare limitate în punerea în aplicare între
diferite niveluri de guvernanţă şi între ministere, sisteme slabe de gestionare şi
control, inexistenţa gestionării integrate a serviciilor publice pentru mediul de
afaceri şi cetăţeni, lipsa unei gestionări strategice şi eficace a resurselor umane
(”Industrial Performance Scoreboard and Member States' Competitiveness
Performance and Implementation of EU Industrial Policy, Country Fact Sheet –
Romania” citat în cadrul Strategiei Programului Operaţional Capacitate
Administrativă - POCA).
În cadrul acestei secţiuni se va analiza capacitatea administrativă a
teritoriului analizat, punctându-se aspectele favorabile precum şi deficienţele
identificate, ţinându-se cont de nevoile şi cerinţele relaţionate dezvoltării teritoriale
inteligente în acord cu prevederile stipulate în legislaţia europeană relevantă şi în
cea naţională de specialitate. Astfel, în funcţie de situaţia existentă, pot fi
menţionate aspecte pozitive sau disfuncţionalităţi privind capacitatea administraţiei

30
publice de a elabora acte normative, capacitatea de coordonare, tipuri de
mecanisme control care pot influenţa aplicarea unui proces decizional robust.
Capacitatea administrativă trebuie analizată şi din perspectiva gestionării bugetului
de venituri şi cheltuieli, gradul de corelare a planificării strategice cu resursele
financiare (alocările bugetare); este necesar a se face menţionări cu privire la
derularea monitorizării rezultatelor obţinute şi a evaluării performanţei activităţii
administrative; de asemenea, se poate analiza capacitatea administraţiei publice de
a exploata surse generatoate de venituri proprii suplimentare.
În acest cadru capacitatea administrativă poate fi analizată prin gradul de
absorbţie a fondurilor atrase din surse externe (ex. fonduri europene), acestea din
urmă necesitând capacităţi relaţionate managementului proiectelor deţinute de
reprezentanţi ai administraţiei publice precum şi dezvoltarea capacităţilor în
administraţia publică de a elabora şi implementa proiecte de dezvoltare.
Capacitatea financiară de absorbţie este capacitatea de acces a autorităţilor publice
la programele care necesită finanţare.
Un alt aspect care trebuie urmărit în analiza capacităţii administrative a unui
teritoriu se referă la gradul de orientare al administraţiei publice asupra asigurării
creşterii şi diversificării nevoilor cetăţenilor şi reprezentanţilor mediului de afaceri,
identificarea cauzelor care favorizează birocraţia în raport cu beneficiarii serviciilor
publice, dar şi între autorităţile şi diferite instituţii publice (ex. exces de proceduri,
volum mare de documente, termene lungi de rezolvare, ş.a.). Alte elementele ce pot
fi analizate sunt: extinderea şi modernizarea infrastructurii informaţionale care stau
la baza îmbunătăţirii serviciilor publice şi a optimizării interacţiunii cu cetăţenii,
sectorul economic şi social prin utilizarea unor mijloace electronice adecvate;
consultarea cetăţenilor privind procesul decizional.
În analiza capacităţii administrative trebuie să fie precizate aspecte legate de
eficienţa şi accesibilitatea serviciilor publice. Managementul serviciilor publice şi
calitatea acestora indică şi eficienţa sistemelor de management al calităţii, a
instrumentelor de monitorizare, evaluare şi control.
O atenţie deosebită trebuie acordată managementului resurselor umane din
administraţia publică care are la bază principiul performanţei aplicat în toate
procesele (de recrutare, evaluare, promovare, motivare şi dezvoltare profesională).
În relaţie cu acest aspect pot fi precizate informaţii (în măsura în care există date
disponibile) legate de facilitatea acordată reprezentanţilor administraţiei publice de
a desfăşura cursuri de formare profesională, dacă sunt aprobate resurse financiare
necesare realizării de cursuri de formare continuă, iniţierea funcţionarilor publici în
domeniul utilizării programelor informatice, ş.a.

31
Capacitatea administrativă trebuie evaluată şi din perspectiva capacităţii de
construire a politicilor care joacă un rol important în îmbunătăţirea eficienţei
instituţiilor publice indiferent la care nivel teritorial ne raportăm.

4.7. Disparităţi teritoriale şi arii vulnerabile

4.7.1. Disparităţi teritoriale. În literatura de specialitate sunt utilizaţi mai


mulţi termeni legaţi de diferenţele de dezvoltare. Cel mai folosit termen este cel de
„disparitate teritorială”, dar pe lângă acesta se mai utilizează şi termenii de
„decalaje de dezvoltare” sau „inegalităţi în dezvoltare”25. Carta Verde a Dezvoltării
Regionale în România (aprobată de Guvernul României în 1997) a evidenţiat
că:“disparităţile în nivelul dezvoltării diferitelor regiuni sunt rezultatul atât al
potenţialului acestora din punct de vedere al resurselor naturale şi umane cât şi al
modelelor (economice, demografice, sociale, politice şi culturale) care le-au
modelat dezvoltarea de-a lungul istoriei.”
Din punctul de vedere al acoperirii spaţiale disparităţile teritoriale pot fi de
mai multe tipuri: disparităţi intraregionale (din interiorul unei regiuni) şi disparităţi
interregionale (între regiuni). Dar, disparităţile pot fi şi urban-rural sau între
unităţile teritoriale ale spaţiului analizat.
Din perspectiva tipologiei putem discuta despre disparităţi demografice,
economice, de infrastructură, sociale sau complexe.
Un alt aspect important atunci când discutăm de disparităţi teritoriale îl
reprezintă nivelul de urbanizare (exprimat prin ponderea populaţiei urbane din total
populaţie). Chiar dacă datele statistice nu relevă totdeauna nivelul real al acestui
indicator (având în vedere situaţia localităţilor componente ale oraşelor care de
facto cuprind populaţie rurală), totuşi îl putem considera un indicator important,
uneori explicând şi alte disparităţi interjudeţene cum ar fi nivelul infrastructurii sau
dezvoltarea economică (mai ales că în perioada comunistă nivelul urbanizării era
similar cu cel al industrializării).
Pentru a putea realiza o analiză complexă a disparităţilor se poate utiliza un
indicator, rezultat din agregarea a patru componente (demografică, economică, de
infrastructură şi socială) pentru a putea surprinde toate aspectele ce pot conduce la
decalaje sau chiar inegalităţi în dezvoltare (Tabel 4). După standardizarea valorilor
acestor indicatori se poate realiza agregarea lor pe componente şi într-un indice de
dezvoltare general.

25
Zamfir D., Ianoş, I., Tălângă C., Stoica I.V (2013), Aşezările umane şi dezvoltarea
regională în România, Editura Universitară, Bucureşti

32
Tabel 4
Indicatorii utilizaţi în calcularea indicelui de dezvoltare

Nr. Componenta Denumire indicator Unitate de


crt. măsură
1 Demografică Rata naturală de creştere %
Indice de vitalitate %
Ponderea populaţiei vârstnice %
Rata migraţiei nete %
2 Economică PIB/locuitor USD/loc.
Numărul de întreprinderi active la 1000 de ‰
locuitori
Rata de activitate a resurselor de muncă %
Volumul investiţiilor/locuitor USD/loc
3 Infrastructură Densitatea drumurilor publice pe 1000 kmp ‰
Densitatea liniilor de cale ferată pe 1000 kmp ‰
Ponderea populaţiei conectată la staţii de epurare %
a apelor uzate
Ponderea drumurilor modernizate din total %
drumuri
Ponderea locuinţelor cu alimentare cu apă %
Ponderea locuinţelor cu baie %
4 Socială Rata mortalităţii infantile ‰
Medici la 1000 de locuitori ‰
Rata şomajului %
Speranţa de viaţă la naştere ani

Indicatorul demografic obţinut din agregarea celor patru componente


oferă o imagine asupra ariilor cu probleme demografice (rata migraţiei nete la
valori foarte mari, rata naturală de creştere cu valori mici, ponderea persoanelor
vârstnice foarte ridicată şi un indice de vitalitate scăzut) dar şi a ariilor care
înregistrează o revigorare demografică. Spre deosebire de PIB-ul luat singular, în
acest indicator economic agregat numărul de firme active reflectă şi spiritul
antreprenorial, în timp ce rata de activitate a resurselor de muncă, nivelul de
ocupare al populaţiei. Un aspect important la nivelul României îl reprezintă
infrastructura şi dotările edilitare, care, de multe ori fac diferenţa în orientarea
investiţiilor sau în fluxurile de migraţie. Indicatorul de infrastructură încearcă să
ţină cont atât de infrastructura majoră (căile de comunicaţie) cât şi de cea edilitară
care conduce la un nivel de trai mai ridicat (cum ar alimentarea cu apă sau
canalizarea). Disparităţile sociale pot fi analizate prin prisma mortalităţii infantile,
a ratei şomajului, a numărului de medici la 1000 de locuitori, dar şi a speranţei de
viaţă la naştere, care împreună pot forma un indicator al situaţiei sociale.

33
Pentru a face o analiză a disparităţilor din perspectiva direcţiilor Strategiei
Europa 2020, se pot utiliza un număr de 21 de indicatori, grupaţi pe cele patru
direcţii (dezvoltare inteligentă, creativitate, incluziune, dezvoltare durabilă-
indicatori convergenţi cu Strategia UE 2020), standardizaţi şi apoi agregaţi într-un
indicator complex din care să rezulte cât de bine sunt pregătite actualele regiuni de
dezvoltare să implementeze această strategie (Tabel 5).
Tabel 5
Categorii de indicatori utilizaţi pentru analiza regiunilor din perspectiva
strategiei Europa 2020

Categorie Indicator Unitate de


măsura
Creştere 1.Cheltuieli publice cu educaţia USD/loc.
inteligentă 2.Trafic de acces internet/locuitor Min/loc.
3.Investiţii pe locuitor USD/loc.
4.Salariaţi în cercetare din total salariaţi %
5.Cheltuieli totale pentru activitatea de %
cercetare dezvoltare ca pondere din PIB
6.Rata şomajului %
7.PIB/loc USD
Creştere 1.Cheltuieli pentru combaterea marginalizării lei
incluzivă sociale
2.Cheltuieli pentru formare profesională lei
4.Plăţi pentru stimularea angajatorilor care lei
încadrează şomeri din categoria defavorizaţi
5.Plăţi pentru stimularea absolvenţilor lei
Creativitate 1.Numărul cererilor de brevet de invenţie %
depuse de solicitanţi români/100 de locuitori
2.Ponderea populaţiei cu studii superioare din %
total populaţie
3.AYJ Informaţii si comunicaţii Milioane lei-
preţuri curente
4.Cereri de înregistrare a mărcilor ale Nr.
solicitanţilor romani
Creştere 1.Ponderea exploatărilor mai mari de 5 ha din %
durabilă total exploataţii agricole
2.Volumul de lemn recoltat m3 –volum brut
3.Suprafaţa terenurilor pe care s-au executat ha

34
împăduriri
4.Rata de reciclare a deşeurilor municipale %
colectate
5.Ponderea populatiei conectată la staţiile de %
epurare a apelor uzate

Creşterea inteligentă este o provocare pentru România, în care există


disparităţi accentuate urban/ rural, dar şi intraregional, interregional şi chiar
interjudeţean/intrajudeţean. Indicatorii aleşi pot ilustra aceste diferenţe, astfel încât
acele areale care nu se încadrează într-o creştere inteligentă să poată beneficia de
măsuri de dezvoltare în acest sens. Creşterea incluzivă presupune atenuarea
disparităţilor în ceea ce priveşte rata sărăciei şi o mai bună integrare pe piaţa forţei
de muncă (în special a categoriilor de populaţie defavorizate). Din păcate lipsa
unor indicatori relevanţi la nivelul statisticii româneşti conduce şi la deformări în
ceea ce priveşte cuantificarea creşterii incluzive. Practic ar fi trebuit luaţi în calcul
o serie de indicatori care să releve pregătirea viitoare (rata de cuprindere în
învăţământ, rata de ocupare a forţei de muncă pe vârste şi sexe) şi nu neapărat plăţi
(unele sub forma unor ajutoare) care nu au un feed-back pe termen lung la nivelul
societăţii.
În ultimii ani, conceptul de creativitate a devenit din ce în ce mai discutat la
nivelul Uniunii Europene. În anul 2007, unul dintre cele trei obiective ale Agendei
europene pentru cultură a fost creşterea culturală şi economică, iar concluziile
Consiliului privind contribuţia sectorului cultural şi creativ la Strategia de la
Lisabona au fost adoptate. Anul 2009 a fost etichetat Anul european al creativităţii
şi inovării, având în vedere rolul important al creativităţii, asociat inovaţiei în
contextul educaţional şi de cercetare. Importanţa mutaţiei spre o economie bazată
pe creativitate, cunoaştere şi inovare şi stimularea industriilor creative în oraşele
Europei este un element-cheie al strategiei europene 2020. În acest context,
dezvoltarea creativă a fost luată în considerare, deşi ea nu apare ca unul din
obiectivele explicite ale Strategiei UE 2020. Şi aici, ca şi în cazul anterior se
resimte nevoia unor date statistice care să releve ponderea industriilor creative la
nivel judeţean sau măcar numărul de salariaţi încadraţi în aceste industrii. De
asemenea lipsesc datele statistice referitoare la artă şi cultură, numărul de spectatori
în cinematografe fiind singura opţiune în acest sens (în condiţiile în care în multe
judeţe nu mai există nici un cinematograf!).Creştearea durabilă la nivelul României
a fost privită în special prin prisma biodiversităţii şi a impactului asupra mediului
al activităţilor umane (rata de reciclare a deşeurilor, populaţia conectată la staţii de
epurare prin care se previne poluarea pânzei freatice datorată foselor septice

35
artizanale, exploataţii agricole mai mari de 5 ha care determină o utilizare mai bună
şi mai controlată a terenurilor agricole).
4.7.2. Identificarea senzitivităţii şi vulnerabilităţii la riscuri naturale.
Schimbările climatice şi fenomenele extreme trebuie luate în analiză atunci când
definim o strategie de dezvoltare inteligentă, deoarece există zone cu
vulnerabilitate crescută la riscuri naturale, precum cutremure, inundaţii, alunecări
de teren, viituri sau areale afectate de secetă accentuată. De cele mai multe ori,
efectele negative asupra locuirii pot avea cauze multiple: utilizarea excesivă a unor
zone sensibile, afectând echilibrul ecologic, lipsa măsurilor de protecţie sau
nepăsarea autorităţilor responsabile. Având în vedere accentuarea schimbărilor
climatice, vulnerabilitatea surselor de apă dulce sau hazardele naturale din multe
regiuni devin primordiale în stabilirea acţiunilor de intervenţie şi strategiilor
viitoare.
Pentru diminuarea pagubelor provocate de inundaţii, în anul 2014,
Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, prin Administraţia Naţională Apele
Române, a implementat Directiva 2007/60/CE privind evaluarea şi managementul
riscului la inundaţii, cu scopul de a efectua şi publica hărţile de hazard la inundaţii
şi cele de risc la inundaţii pentru toate cele 9 bazine hidrografice mari de pe
teritoriul României (Argeş, Buzău, Crişuri, Jiu, Mureş, Olt, Prut, Siret, Someş) şi
pentru regiunile istorice Dobrogea şi Banat, astfel că orice echipă implicată în
implementarea unui proiect sau strategie la nivel teritorial trebuie să consulte
aceste produse. Conform descrierii de pe site-ul Administraţiei Naţionale Apele
Române, aceste hărţi oferă informaţii despre expunerea la hazard şi probabilitatea
producerii riscului, numărul aproximativ de locuitori potenţial afectaţi, tipul de
activitate economică din zona potenţial afectată, instalaţiile IPPC (Integrated
Pollution Prevention and Control - conform anexei I a Directivei 96/61/CE privind
prevenirea şi controlul integrat al poluării), care pot produce poluare accidentală în
cazul inundaţiilor sau zonele protejate potenţial afectate 26.
În funcţie de teritoriu pot fi analizaţi următorii indicatori:
i) Procentul populaţiei care trăieşte în zone predispuse la hazarde naturale;
ii) Numărul alunecărilor de teren produse;
iii) Numărul inundaţiilor produse;
iv) Numărul de zile cu secetă severă într-un an.
4.7.2. Vulnerabilităţile demo-economice. De mai mult de doua decenii
expresia populaţie vulnerabilă este utilizată la scară internaţională, desemnând
populaţia afectată de inundatii sau cicloni, de sărăcie sau de expunere la maladii

26
http://www.rowater.ro/HHHRI/HHHRI.aspx.

36
grave 27. Termenul de vulnerabilitate face apel, de asemenea, la sărăcia cronică şi la
excluziunea socială. Vulnerabilitatea include două componente 28: riscul, şansa de a
se petrece un eveniment cu efecte adverse şi, în al doilea rând, capacitatea de a
răspunde la acest eveniment, în funcţie de nivelul resurselor (psihice, economice,
sociale, politice).
Dintre cele două componente am ales sa ne oprim asupra riscului, care, în
demografie, înseamnă tot ceea ce poate produce o degradare a structurilor sau
poate avea efecte negative asupra dinamicii demografice. Riscul demografic se
produce, însă, de multe ori, ca urmare a unor vulnerabilităţi economice.
Vulnerabilitatea economică a fost tratată de cele mai multe ori la macroscară (la
nivel de stat) ţinând cont doar de nivelul de dezvoltare a al statului respectiv
reflectat în PIB/locuitor, sau, mai recent, din perspectiva crizei economice globale.
Din punct de vedere demografic există trei procese importante: declinul
populaţiei, scăderea populaţiei în vârstă de muncă şi îmbătrânirea populaţiei care
vor avea un efect marcant asupra regiunilor. Aceste variabile au fost combinate
într-un indice de vulnerabilitate demografică (conform Comisiei Europene,
“Regions 2020”, 2008). Schimbările demografice au foarte multe implicaţii
economice, sociale şi de mediu. Îmbătrânirea populaţiei poate afecta variabilele
macroeconomice ca productivitatea, investiţiile şi consumul. Conform
documentelor europene, schimbările din cadrul populaţiei pot avea un impact
potenţial asupra creşterii regionale conducând şi la îmbătrânirea forţei de muncă. O
mare parte a acestor regiuni care trebuie să facă faţă declinului demografic sunt
caracterizate printr-un nivel scăzut al veniturilor populaţiei, o rată a şomajului
ridicată şi o mare parte a populaţiei ocupate în sectoare economice în declin.
Impactul asupra creşterii regionale depinde de mai mulţi factori cum ar fi structura
populaţiei, calificarea, productivitatea şi gradul de înnoire al forţei de muncă.
Regiunile care beneficiază de o populaţiei cu un nivel de instruire ridicat vor fi mai
pregătite să facă faţă efectelor schimbărilor demografice printr-o productivitate mai
ridicată a forţei de muncă (datorită adaptabilităţii mai mari la piaţa muncii). În
acest context, cele două tipuri de vulnerabilităţi care se pot analiza la nivel teritorial
sunt cele economice şi, respectiv, demografice.
Indicatorii selectaţi pentru identificarea vulnerabilităţilor economice pot fi
activitatea antreprenorială redusă (exprimată prin numărul de firme, cifra de
afaceri/loc), ponderea salariaţilor în total populaţie activă, rata şomajului şi
PIB/locuitor. Cel mai relevant aspect pentru a putea determina nivelul economic al

27
Bourdelais P. (2005), Qu’est-ce que la vulnérabilité?, Annales de démographie historique,
2005/2 no 110, p.5-9.
28
Chambers R. (1989), Vulnerability, Coping and Policy, IDS Bulletin, volume 37, no 4, 20-
2, Institute of Development Studies, Sussex, p. 1-7.

37
unei arii considerăm că este activitatea antreprenorială. Aceasta poate fi
cuantificată prin interpolarea cartogramelor cuprinzând numărul de firme şi cifra de
afaceri la nivel de unitate administrativă. Având o legătură foarte puternică cu
nivelul de dezvoltare al activităţii antreprenoriale, ponderea salariaţilor din total
populaţie activă şi rata şomajului sunt alţi indicatori relevanţi pentru determinarea
vulnerabilităţilor economice. Coroborând cele patru elemente (numărul de firme,
cifra de afaceri, ponderea salariaţilor, rata şomajului şi PIB-ul/loc.) pot rezulta
ariile de vulnerabilitate economică (care prezintă activitate antreprenorială redusă,
o pondere redusă a salariaţilor în total populaţie activă, o rată a şomajului ridicată
şi un PIB pe locuitor scăzut)
Indicatorii care arată vulnerabilităţile demografice pot fi consideraţi ritmul
mediu anual de creştere (media ultimilor 10 ani), ponderea populaţiei de 65 de ani
şi peste (la momentul analizei, în funcţie de disponibilitatea datelor), indicele de
evoluţie demografică (cel puţin patru ani de recensământ) şi rata de activitate a
populaţiei (media ultimilor cinci ani).
Pentru o imagine sitetică se realizează o interpolare a arealelor afectate de
vulnerabilităţile demografice, pentru a putea individualiza cele mai sensibile areale
ale zonei care necesită măsuri urgente în vederea revitalizării acestora.
Vulnerabilitatea demografică se poate calcula şi în urma realizării
prognozelor atât legate de populaţia totală cât şi de cea pe grupe de vârstă,
realizându-se un scor care să cuprindă vulnerabilităţile demografice. Scorul poate fi
calculat în baza următoarelor fenomene:
• descreştere demografică puternică (rată de creştere mai mică de -10%);
• scădere accentuată a populaţiei tinere (rată de creştere a populaţiei din
grupa de vârstă 0-14 ani mai mică de -10%);
• descreştere a populaţiei adulte (rată de creştere a populaţiei din grupa de
vârstă 15-64 ani mai mică de -10%);
• pondere ridicată a populaţiei vârstnice (pondere de peste 25% a populaţiei
de 65 de ani şi peste);
• mărime demografică de sub 2000 de locuitori (mărimea UAT-ului mai
mică de 2000 de locuitori în anul de prognoză).
În urma calculării acestui scor se pot stabilit mai multe clase de
vulnerabilitate demografică:
o vulnerabilitate foarte scăzută (scor 1);
o vulnerabilitate scăzută (scor 2);
o vulnerabilitate medie (scor 3);
o vulnerabilitate ridicată (scor 4 şi 5).
Vulnerabilităţile demografice sunt drastice, prin prisma consecinţelor pe
termen lung şi pot conduce la o imagine despre starea actuală a dinamicii şi

38
structurii demografice dar, mai ales, despre cum pot evolua cele două în condiţiile
în care nu se intervine cu măsuri concrete şi cu politici demografice adecvate.
Rezultă foarte clar pentru zonele aflate în faţa riscului demografic şi
economic că se impun anumite măsuri de corectare sau chiar o intervenţie energică
pentru a stopa efectele negative ale acestor disfuncţii. Din păcate, în ceea ce
priveşte componenta demografică situaţia se poate schimba doar printr-o politică
demografică adecvată (la nivel naţional) sau printr-un set de măsuri economice
care să crească gradul de atractivitate al zonei. În lipsa acestor intervenţii costurile
sociale vor creşte exponenţial (atât datorită îmbătrânirii populaţiei cât şi accentuării
gradului de sărăcie).

5. Analiza SWOT

Deseori folosită în planurile de marketing, analiza SWOT se bazează pe un


set de informaţii de natură internă sau externă. Această metodă trebuie să
îndeplinească mai multe condiţii: „să fie centrată pe fiecare segment semnificativ;
să fie concisă; menţionarea punctelor tari şi a punctelor slabe ca diferenţe în raport
cu elementele concurente; sublinierea oportunităţilor şi ameninţărilor, considerate
exclusiv ca factori importanţi (factori-cheie), identificarea şi evidenţierea mizelor
veritabile; evitarea listelor cu elemente care nu sunt interelaţionate; evitarea
abrevierilor şi enumerărilor” 29.
Specificul analizei SWOT este că ea studiază concomitent caracteristicile
interne şi influenţele mediului extern, ţinând cont atât de factorii pozitivi, cât şi de
cei negativi. „În cadrul analizei SWOT se evaluează mai întâi specificul intern al
entităţii pentru care se elaborează strategia, punctele forte şi punctele slabe. Apoi se
analizează influenţele exterioare, efectele pozitive fiind considerate ca oportunităţi,
iar cele negative ca riscuri. Analiza SWOT este efectuată în colectiv de mai mulţi
agenţi implicaţi atât în elaborarea cât şi în implementarea strategiei”30.O altă etapă
constă în schiţarea unor configuraţii posibile de evoluţie a variabilelor identificate
prin analiza SWOT (de exemplu, infrastructura sanitară), care ar putea influenţa
dezvoltarea teritorială inteligentă.

29
McDonald, M. (2004), Les plans marketing: Comment les etablir, Comment les utiliser,
DeBoeck & Larcier.
30
Balogh, M. (2003), Etapele de elaborare a strategiilor de dezvoltare locală, Revista
Transilvană de Ştiinţe Administrative, IX, 2003, pp. 75-79.

39
Puncte tari Puncte slabe
− nr. populaţiei în creştere; − îmbătrânirea populaţiei;
− creşterea speranţei de viaţă; − populaţie dependentă;
− repartiţie teritorială relativ − dezechilibre demografice;
omogenă a resurselor sanitare; − acces la servicii sanitare încă limitat;

Oportunităţi Riscuri
− calificare profesională; − lipsa forţei de muncă tinere şi competitive
− creşterea atractivităţii teritoriale; − dependenţa de soldul migratoriu ;
− exploatarea mai bună a − impactul îmbrătrânirii populaţiei asupra
potenţialului serviciilor sanitare; costurilor şi serviciilor de sănătate;

6. Strategia de dezvoltare

Strategia de dezvoltare teritorială inteligentă trebuie să fie construită pe


ideea centrală a asigurării unei creşteri economice bazată pe cunoaştere şi inovare,
o creştere care să fie în acelaşi timp durabilă şi favorabilă incluziunii,
subordonându-se celor trei priorităţi ale Strategiei Europa 2020.
Strategia presupune elaborarea unei politici integrate a mai multor domenii
de planificare sectorială (ex. dezvoltare economică, transporturi-accesibilitate,
ocuparea forţei de muncă, schimbări demografice, probleme de mediu, schimbări
climatice, capacitate administrativă). Totodată, această strategie trebuie să
surprindă diferenţierile existente la nivel teritorial, iar soluţiile să corespundă
problemelor specifice identificate şi în acelaşi timp să răspundă provocărilor
majore, contribuind la creşterea atractivităţii şi competitivităţii teritoriului.
Capacitatea de a dezvolta un teritoriu se bazează pe valorificarea
potenţialului teritoriului individualizat printr-o anumită specificitate conferită de
caracteristicile particulare geografice şi socio-economice, rezultând pentru fiecare
categorie asocierea unor provocări şi nevoi particulare. La nivel european a fost
stabilită o clasificare a teritoriilor cu specific geografic: montane, insule, areale
slab populate, zone costiere, zone de graniţă, regiuni ultraperiferice 31. O atenţie
deosebită este acordată zonelor geografice cu provocări şi nevoi specifice (zonele
de coastă, montane) (Agenda Teritorială a Europei 2020), care sunt considerate
zone de intervenţie predilectă (concentrarea fondurilor).
Din perspectiva specificului socio-economic se pot deosebi: zone în declin
(cuprind subtipurile: zone tradiţional sub-dezvoltate, zone în declin industrial, zone
cu structuri economice fragile), zone cu potenţial de creştere economică.
Analiza teritoriilor din perspectiva specificităţii va reflecta complexitatea
gradului de interpretare şi în acelaşi timp identificarea oportunităţilor şi

31
ESPON GEOSPECS (http://www.espon.eu/export/sites/default/Documents/Projects/Applied
Research/GEOSPECS/FR/GEOSPECS_Final_scientific_report_v2_-_revised_version.pdf.

40
provocărilor dezvoltării acestora. Caracteristicile specifice ale teritoriilor sunt
direct relaţionate perspectivelor de dezvoltare teritorială. Specificitatea teritoriului
este o premisă a rafinării politicilor de dezvoltare teritorială inteligentă.
În preambulul abordării strategice a dezvoltării teritoriale inteligente vor fi
prezentate succint caracteristicile pozitive (analizate anterior în capitolul de
diagnoză) ale teritoriului analizat (judeţ/ regiune/ interjudeţean /frontalier/
interorăşenesc/metropolitan) (ex. potenţialul economic, poziţia geografică şi
accesibilitate, potenţial demografic, ş.a.) şi cele negative (ex. probleme de mediu,
calitate scăzută a serviciilor publice, lipsa cooperării între diferite niveluri ale
administraţiei publice).
Pot fi menţionate mai multe caracteristici ale unei strategii de dezvoltare
teritorială inteligentă pentru a fi coerentă şi implicit de a duce la îndeplinirea
scopului şi a obiectivelor propuse:
- consistenţă: este un atribut care, de regulă, este asigurat prin capacitatea
instituţiei de a elabora politici de dezvoltare în urma unei experienţe dobândite în
timp;
- coerenţă este un atribut important care trebuie corelat cu un cadru existent
mai larg (ex. prevederile şi politicile elaborate la nivelul Uniunii Europene şi
implementate prin fonduri structurale). În acest sens, se poate menţiona ideea că
atât consecvenţa, cât şi coerenţa au fost puternic influenţate în ultimii cinsprezece
ani de schimbarea opticii strategiilor europene, marcată de trecerea de la o
dezvoltare amplă şi cuprinzătoare, la strategiile de definire a zonelor specifice de
intervenţie (accentul fiind pus pe inovare);
- guvernanţă este un aspect deosebit de important, al cărui mod de aplicare
trebuie să ţină cont de variabilele structurale;
- adaptare la schimbările organizaţionale şi culturale: în general, adaptarea
la schimbare reflectă două tendinţe: pe de o parte, sunt regiunile cu un puternic
sistem instituţional care selectează componentele managementului cultural
promovat în UE şi elaborează strategii necesare în contextul regional specific; pe
de altă parte, sunt regiunile care au nevoie de a-şi îmbunătăţi performanţa
organizaţională pentru a corespunde cerinţelor de la nivelul UE;
- rezistenţa reprezintă posibilitatea ca instituţiile să se opună închiderii la
schimbări sau încearcă să limiteze sau să modifice intrările externe; această
închidere poate fi explicită sau parţială; rezistenţa parţială la schimbări ar putea să
se întâmple când instituţiile publice locale obţin rezultate slabe în anumite domenii,
manifestând o opoziţie la o anumită strategie.

41
6.1. Viziunea de dezvoltare

Formularea viziunii de dezvoltare se realizează sub forma unei declaraţii


care reflectă cum se doreşte a fi dezvoltat teritoriul analizat (judeţ/regiune/
interjudeţean/frontalier/interorăşenesc/metropolitan) pe termen lung (în următorii
zece/douăzeci de ani).
Deoarece viziunea reprezintă un deziderat care urmează a fi îndeplinit pe
baza obiectivului general şi a celor specifice este recomandabil a fi formulată
folosindu-se timpul verbal viitor.Viziunea trebuie formulată suprinzând elementele
cele mai importante ale dezvoltării unui teritoriu şi care pot fi îndeplinite pe seama
atuurilor pe care acesta le deţine.Este recomandabil ca viziunea să fie aprobată
după ce a fost consultată părerea reprezentanţilor societăţii civile şi a fost acceptată
de către aceştia.
Un exemplu de viziune de dezvoltare teritorială inteligentă a unei regiuni:
“Regiunea X va avea în 2025 o economie bazată pe cunoaştere, inovaţie şi grija
faţă de mediu, contribuind la îmbunătăţirea nivelului de trai al locuitorilor,
valorificând potenţialul economic şi demografic”.

6.2. Obiectivul general şi obiectivele strategice

Obiectivele vor fi formulate ca rezultate care se doresc a fi îndeplinite, fapt


ce implică enunţarea lor cât mai succintă. În acord cu acestea sunt formulate
măsurile care reprezintă acţiunile ce vor duce la îndeplinirea obiectivelor.
Obiectivele strategice trebuie formulate cu claritate şi precizie pentru a putea fi
realizabile. Dacă obiectivele strategice sunt formulate ambiguu, implementarea lor
va fi dificilă.
Exemplu la nivel regional:
Obiectiv strategic general: Dezvoltarea economică şi socială echilibrată a
regiunii şi diminuarea disparităţilor.
Obiective strategice specifice:
OS1. Dezvoltarea unui mediu economic competitiv regional prin atragere de
investiţii şi susţinerea activităţii de cercetare-dezvoltare-inovare.
OS2. Diminuarea efectelor schimbărilor climatice şi prevenirea riscurilor naturale.
OS 3. Creşterea nivelului educaţional a populaţiei pentru dobândirea de competenţe
profesionale pentru o economie bazată pe cunoaştere.
OS 4. Asigurarea protecţiei mediului înconjurător.
OS 5. Creşterea calităţii vieţii prin modernizarea şi extinderea infrastructurii de
transport şi socio-edilitară.
OS 6. Întărirea şi modernizarea capacităţii administrative.

42
OS 7. Reducerea disparităţilor teritoriale prin valorificarea potenţialului teritorial.
OS8. Adaptarea teritoriilor analizate la schimbările actuale de mediu prin
acceptarea implementării principiilor durabilităţii.

7. Măsuri (exemplificare)

Măsuri asociate obiectivului OS 2 - Diminuarea efectelor schimbărilor


climatice şi prevenirea riscurilor naturale. Creşterea teritorială inteligentă necesită
politici adecvate pentru dezvoltare, în care prioritare trebuie să fie valorile
teritoriului şi promovarea acestora, precum elementele cadrului natural, accesul la
resurse şi protejarea biodiversităţii sau crearea de arii protejate. Printre măsurile
necesare se numără:
Măsura 1: Compensarea pentru posibile pagube cauzate de anumite
calamităţi sau dificultăţi întâlnite în zone restrictive din punct de vedere natural,
deoarece acele regiuni pot înregistra un risc crescut de depopulare;
Măsura 2: Refacerea funcţiilor esenţiale ale bazinelor hidrografice degradate
şi a păşunilor, care pot deveni soluţii win-win pentru combaterea schimbărilor
climatice sau deficitului de apă dulce;
Măsura 3: Reducerea utilizării fertilizatorilor care conţin azot, prevenirea
eroziunii costiere şi fluviatile, precum şi creşterea conţinutului de materie organică
şi folosirea ca îngrăşământ natural;
Măsura 4: Asigurarea unor iniţiative pentru inovare socială prin dezvoltarea
de tehnologii verzi sau produse noi, care necesită utilizarea informaţiei şi
comunicaţii sau prin investiţia în training-ul tinerilor;
Măsura 5: Desfăşurarea de activităţi de conştientizare şi diseminare:
organizarea de târguri tradiţionale, ateliere de lucru la care să participe şi
vizitatorii, pagini web, articole de presă.
Măsuri asociate obiectivului OS 6 Întărirea şi modernizarea capacităţii
administrative
Măsura 1. Corelarea planificării strategice a măsurilor propuse cu alocările
bugetare, urmărindu-se în acelaşi timp supravegherea şi evaluarea permanentă a
performanţei activităţii administrative.
Măsura 2. Reducerea birocraţiei prin simplificarea procedurilor, un flux
rapid al documentelor, ş.a.
Măsura 3. Îmbunătăţirea eficienţei şi gestionării resurselor umane, prin
instrumente decizionale şi coordonare în cadrul şi între diferite niveluri
administrative precum şi prin îmbunătăţirea transparenţei, a integrităţii şi a
răspunderii.

43
Măsura 4. Asigurarea nevoilor de dezvoltare şi direcţiilor de acţiune ale
administraţiei publice (ex. creşterea gradului de absorţie a fondurilor europene,
consolidarea sistemelor de gestiune şi control, îmbunătăţirea capacităţii de
planificare strategică, eficientizarea sectorului achiziţiilor publice).
Măsura 5. Întărirea capacităţii de construire a politicilor se referă la acţiunile
care vizează consolidarea capacităţii administraţiei publice de a gestiona
programele aflate în derulare, de a asigura servicii componentelor acestora sau de a
manageria responsabilităţile lor la nivel jurisdicţional şi inter-jurisdicţional.
Elementele relaţionate capacităţii de construire a politicilor sunt: nivelul de
pregătire a resursei umane influenţează gradul de implicare în rezolvarea
problemelor pentru consolidarea capacităţilor pe termen lung; dacă ne referim la
recrutarea de personal nou este necesară acţiunea de adaptare la capacităţile
generale şi la cerinţele implementării politici de coeziune a UE; specializarea
ulterioară odată cu câştigarea experienţei care se poate realiza şi prin training;
networking axat pe activităţi practice realizate în colaborare între reprezentanţi
aparţinând diferitelor niveluri ale administraţiei publice; networking presupune şi
schimb de cunoştinţe şi practici care pot conduce la îmbunătăţirea managementului
proiectelor; pot fi constituite networking-uri la care participă diferiţi actori
(aparţinând administraţiei publice centrale, judeţene, din mediul privat, ş.a.) în
cadrul cărora au loc dezbateri pe problematici complexe: dezvoltare durabilă sau pe
teme relativ noi: sistem informaţional (e-administraţie); aranjamente procedurale
pot fi explicit realizate pentru întărirea calităţii formulării şi implementării
politicilor; acestea pot fi o modalitate bună de a asigura o guvernanţă bazată pe
menţinerea libertăţii actorilor de a implementa politici; inovaţii de ordin
instituţional şi organizatoric (metode inovative de comunicare ca suport pentru
procesul decizional: ex. e-comunicarea sau comunicarea electronică).
Măsura 6. Îmbunătăţirea eficienţei şi accesibilităţii serviciilor publice
(informatizarea serviciilor publice).
Măsuri asociate obiectivului OS 8 Adaptarea teritoriilor analizate la
schimbările actuale de mediu prin acceptarea implementării principiilor
durabilităţii:
Măsura 1: Adapatarea proiectelor cu puternic impact economic la principiile
dezvoltării durabile şi aplicarea lor în timp real la toate scările de aplicare (local,
regional, naţional, european).
Măsura 2: Crearea unor infrastructuri de transport sustenabile (ex.
intermodale).
Măsura 3: Scăderea consumului şi generarea unor cantităţi reduse de deşeuri.
Măsura 4: Folosirea durabilă a resurselor de apă.
Măsura 5: Crearea de alternative pentru un consum energetic eficient.

44
Măsura 6: Aplicarea principiului de guvernanţă teritorială având în vedere şi
aspectele specifice de mediu.
Măsura 7: Crearea de parteneriate între diferitele entităţi teritoriale în
vederea asigurării principiului sustenabilităţii.

8. Proiecte de dezvoltare (exemplificare)

Recomandările prezentate până acum urmăresc un interes strategic comun în


dezvoltarea teritorială inteligentă prin optimizarea produselor şi serviciilor într-un
teritoriu şi stabilirea unei viziuni împreună cu diferiţi actori. Există o nevoie tot mai
mare să definim acţiuni colective ale stakeholderilor, prin guvernanţă locală şi co-
management al resurselor naturale, pentru a obţine rezultate pozitive într-un
teritoriu. Negocierea şi coordonarea între actorii sociali implicaţi pot fundamenta o
viziune comună a teritoriului.
Cunoştinţele populaţiei locale, noile tehnologii, cercetarea continuă şi modul
profesionist de a aborda problemele identificate vor ajuta la implementarea cu
succes a proiectelor propuse.
Promovarea unei dezvoltări teritoriale echilibrate şi durabile a regiunii
studiate trebuie să identifice şi să valorifice potenţialul de dezvoltare prin
asigurarea unei stabilităţi între mediile urbane şi rurale, inclusiv integrarea zonelor
marginale şi cu accesibilitate redusă (montane, costiere sau deltaice).
Cel mai important aspect este acela de a găsi teritorii (folosirea unor
instrumente de tipul Grup de Acţiune Locală - GAL sau Investiţii teritoriale
Integrate - ITI) şi proiecte existente cu scopul de a le folosi ca bune practici.
Interdisciplinaritatea şi crearea unei strânse legături între educaţie, cercetare
şi dezvoltare locală vor contribui la crearea unei bunăstări umane inclusive şi
sustenabile. Una dintre iniţiative trebuie să se focuseze pe dezvoltarea unei baze de
date comune la nivelul teritoriului analizat, alcătuită din criterii şi indicatori
eficienţi, care să integreze rezultatele studiilor şi cercetărilor şi care fac referire la
condiţiile naturale realizate până în prezent, ajutând la identificarea favorabilităţii
sau restrictivităţii particularităţilor naturale sau climatice.

Bibliografie

Arthur Haupt, Thomas T. Kane, coord. (2004), Population Handbook,


Population Reference Bureau, Washington DC.
Balogh, M. (2003), Etapele de elaborare a strategiilor de dezvoltare locală,
Revista Transilvană de Ştiinţe Administrative, IX, 2003, p. 75-79.
Baudelle G. (2005), Géographie du peuplement, Armand Colin, Paris.

45
Bohle H.-G. (2001), Vulnerability and criticality: perspectives from social
geography, IHDP Update, 2, p.3-5.
Bourdelais P. (2005), Qu’est-ce que la vulnérabilité?, Annales de
démographie historique, 2005/2 no 110, p.5-9.
Carmin JoAnn, Stacy D. VanDeveer (2009), Extinderea UE şi protecţia
mediului. Schimbări instituţionale şi politici de mediu în Europa Centrală şi de Est.
Editura ARC, Chişinău.
Chambers R. (1989), Vulnerability, Coping and Policy, IDS Bulletin,
volume 37, no 4, 20-2, Institute of Development Studies, Sussex, p. 1-7.
Choffray J-M, Wagner P. (1983), Definition et revision d’une strategie de
developpement industriel, Revue Francaise de Marketing, no. 92, p. 5-17.
DATAR (2010), The territorial cohesion in Europe, La Documentation
Francaise, Paris.
Erdeli G., Dumitrache Liliana (2001), Geografia populaţiei, Editura Corint,
Bucureşti.
European Commission, Directorate-General for Regional Policy (2011) –
Territorial Agenda 2020.
European Commission, Directorate-General for Regional Policy (1999) -
European Spatial Development Perspective (ESDP).
European Commission, Directorate-General for Regional Policy (2008)-
Green Paper on Territorial Cohesion.
European Commission, Directorate-General for Regional Policy (2011),
European Territorial Cooperation Building Bridges Between People.
European Commisssion, Directorate-General for Regional Policy (2009) –
Sixth Report on Economic and Social Cohesion.
Gheţău V. (2007), Declinul demografic şi viitorul populaţiei României,
Editura Alpha MDN, Academia Română, Bucureşti
Godet M. (1993), From anticipation to action: a handbook of strategic
prospective, UNESCO Publishing.
Godet M. (1997), Manuel de prospective stratégique, L’art et la methode,
Dunod, Paris.
Ianoş I., Popescu C., Tălângă C. (1989), L’evolution comparee du nombre
d’habitants dans la Plaine d’Arad et le Pays de Zarand, Analele Universităţii
Bucureşti, geografie, an XXXVIII.
Ianoş I., Humeau J.-P. (2000), Teoria sistemelor de aşezări umane, Editura
Tehnică, Bucureşti.
Ianoş I., Saghin Irina, Pascariu G. (2013), Regions and the Territorial
Cohesion, Acta Universitatis Danubius Vol 9, 4, 2013.

46
Iojă C. (2009), Metode şi tehnici de evaluare a calităţii mediului în aria
metropolitană a municipiului Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti,
Bucureşti.
Kevin Kinsella, David R. Phillips (2005), Global Aging:The Challenge of
Success, Population Bulletin, vol. 60, nr. 1, Population Reference Bureau,
Washington, ISSN 0032-468X.
McDonald M. (2004), Les plans marketing: Comment les etablir, Comment
les utiliser, DeBoeck & Larcier.
Medeiros E. (2012), Territorial Cohesion: a conceptual analysis, Institute of
Geography and Spatial Planning, Lisbon University,
http://ww3.fl.ul.pt/pessoais/EduardoMedeiros/docs/PUB_PAP_EM_Territorial_Co
hesion.pdf.
Mihăescu Constanţa (2001), Populaţie & Ocupare-Trecut. Prezent. Viitor,
Editura Economică, Bucureşti.
Muntele I. (2010), Les risque geo-démographique en Roumanie. Réalités et
perspectives, Essays of Geography Seminar ”Dimitrie Cantemir”, no 30/2010, p.
73-85.
Nijkamp P., Abreu M. A. (2009), Regional development theory, Vrije
Universiteit Amsterdam, Faculty of Economics and Business Administration,
Amsterdam.
Noin D. (1998), Géographie de la population, 5-eme edition, Masson, Paris.
Pătroescu Maria, Iojă C., Rozylowicz L. et al (2012), Evaluarea integrată a
calităţii mediului în spaţiile rezidenţiale, Editura Academiei Române, Bucureşti.
Polese M. (1999), From regional development to local development: on the
life, death and rebirth (?) of regional science as a policy relevant science,
Canadian journal of regional science, XXII:3, p. 299-31
Profiroiu M. (2005) Relaţia dintre capacitatea administrativă şi reforma
administraţiei publice, Administraţie şi Management Public, vol. 4, p. 5-7.
Rojanschi Vl., Grigore F., Ciomoş V. (2008), Ghidul evaluatorului şi
auditorului de mediu, Editura Economică. Bucureşti.
Rotariu T. (2003), Demografie şi sociologia populaţiei. Fenomene
demografice, Editura Polirom, coll. Collegium, Iaşi.
Saghin Irina (2015), Metode şi instrumente de implementare a coeziunii
teritoriale în România, teză de doctorat, manuscris, Bucureşti.
Schoumaker M-B., (1996), La localisation des services, Nathan, coll.
Géographie, Paris.
Singelmann J., (1978), From Agriculture to Services, Sage, London.
Trebici V. (1975) Mică enciclopedie de demografie, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti.

47
Zamfir D., Ianoş, I., Tălângă C., Stoica I.V. (2013), Aşezările umane şi
dezvoltarea regională în România, Editura Universitară, Bucureşti.
Zamfir Daniela, Braghină C., Tălângă C. (2011) Demographic and economic
vulnerabilities within the suburban area of Târgu Jiu, Analele Universităţii din
Oradea, Seria Geografie, no2/2011, ISSN 1454-2749, p. 286-293.
*** (1997), Carta Verde, Politica de Dezvoltare Regională în România.
Guvernul României, Comisia Europeană. Program Phare, Bucureşti.
*** (1999), European Spatial Development Perspective. Towards Balanced
and Sustainable Development of the Territory of the European Union, Office for
Official Publications of the European Communities, Luxembourg;
*** (2011), Territorial Agenda of the European Union 2020. Towards an
Inclusive, Smart and Sustainable Europe of Diverse Regions.
*** (2007), Territorial Agenda of the European Union. Towards a more
competitive and sustainable Europe of diverse region.
*** Agenda Teritorială a Uniunii Europene 2020 – Spre o Europă
inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii, compusă din regiuni diverse, 19 mai
2011,http://www.minind.ro/cctc_2014_2020/dse/Agenda_teritoriala_a_UE_2020.
pdf.
ESPON GEOSPECS (Geographic Specificities and Development Potentials
in Europe) European Perspective on Specific Types of Territories, Final report –
Scientific Report, http://www.espon.eu/export/sites/default/Documents/Projects/
AppliedResearch/GEOSPECS/FR/GEOSPECS_Final_scientific_report_v2_-
_revised_version.pdf.
*** (2014) Strategia Programului Operaţional Capacitate Administrativă –
POCA.
http://ec.europa.eu/europe2020/europe-2020-in-a-nutshell/index_ro.htm.
http://ec.europa.eu/romania/news/25062015_raport_energie_surse_regenera
bile_ro.htm.
http://www.mdrt.ro/dezvoltare-teritoriala/amenajarea-
teritoriului/amenajarea-teritoriului-in-context-national/-4697.
http://www.mmediu.ro/beta/anunturi-consultari-publice/ministerul-mediului-
si-schimbarilor-climatice-supune-dezbaterii-publice-proiectul-privind-aprobarea-
strategiei-nationale-si-a-planului-de-actiune-pentru-conservarea-biodiversitatii-
2013-2020/
http://www.mmediu.ro/beta/wp-content/uploads/2012/10/2012-10-05-
Strategia_NR-SC.pdf
http://www.rowater.ro/HHHRI/HHHRI.aspx.
http://www.sdtr.ro/
ec.europa.eu/regional_policy

48
SECŢIUNEA II
STRATEGIA DE DEZVOLTARE URBANĂ

1.Introducere

Procesul complex de dezvoltare a societăţii, în ansamblul său, este influenţat


de o multitudine de factori naturali, social-culturali, demografici, economici,
politici, aflaţi într-o strânsă interacţiune sub semnul fenomenului ireversibil al
globalizării.
Din punctul de vedere al planificării şi amenajării teritoriului, atât la nivel
european cât şi naţional, se constată o preocupare crescândă pentru oraşe, pentru
procesul de urbanizare şi relaţiile reciproce dintre mediul urban şi cel rural, dat
fiind rolul determinant al oraşelor în structurarea şi organizarea teritoriului.
Dincolo de rolul amintit anterior, administraţiile publice locale din
localităţile urbane au obligaţia de a asigura creşterea standardului de viaţă al
locuitorilor prin gestionarea corespunzătoare a teritoriului în concordanţă cu
proiectelor de dezvoltare ce vizează interesele esenţiale ale amenajării regionale şi
naţionale (Carta Europeană a Amenajării Teritoriului, 1983).
În documentul european menţionat, cunoscut şi sub denumirea „Carta de la
Torremolinos”, se recunoaşte contribuţia oraşelor/zonelor urbane la dezvoltarea
Europei, dar care prezintă „probleme de controlare a creşterii”. De aceea este
necesară o activitate sistematică de implementare a planurilor de dezvoltare, scopul
final fiind îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă.
Strategiile de dezvoltare urbană trebuie să urmărească aceste deziderate,
ţinând cont de definiţia generală şi unanim acceptată a strategiei ca fiind o
activitate de stabilire a unor obiective, precum şi planificarea acţiunilor pentru
transpunerea în practică a acestora.
Ghidul metodologic şi didactic realizat pentru elaborarea strategiei de
dezvoltare urbană urmăreşte să ofere un conţinut adecvat scopului vizând
următoarele probleme, expuse sintetic şi în Fig.1:
1. Localizarea geografică, accesibilitatea şi poziţia localităţii urbane în
contextul documentelor strategice şi de amenajare a teritoriului elaborate pentru
palierele superioare: judeţean, regional, naţional sau european (după caz).
2. Analiza situaţiei existente a potenţialului natural, uman, a bazei
(activităţilor) economice şi a structurii teritorial-funcţionale a unităţii urbane.

49
Fig.1 – Schemă sintetică de elaborare a strategiei de dezvoltare urbană

50
3. Efectuarea analizei situaţiei existente trebuie realizată pe categorii de
mărime demografică a oraşelor, cu identificarea disfuncţionalităţilor şi a funcţiilor
urbane care conduc la conturarea sferei de influenţă a oraşului şi la structurarea
relaţiilor reciproce dintre mediul urban şi mediul rural.
4. Elaborarea strategiei de dezvoltare urbană se bazează pe stabilirea
obiectivului general şi a obiectivelor strategice ţinând cont de:
- elementele favorabile şi de disfuncţionalităţile (privind teritoriul ca
întreg/sistem) rezultate din diagnoza efectuată;
- viziunea de dezvoltare de la nivel local până la cel naţional;
- contextul strategic la nivel naţional;
- potenţiale surse de finanţare.
5. Politicile sectoriale reprezintă o parte componentă a unei strategii de
dezvoltare urbană şi cuprind măsuri şi/sau proiecte de dezvoltare care să permită
operaţionalizarea obiectivelor propuse, cu menţiunea includerii acestora în procesul
de planificare urbană integrată.

2.Localizare geografică, accesibilitate şi poziţie în context


supra-teritorial

2.1.Localizare geografică

Localizarea geografică a unităţii teritoriale pentru care se elaborează


strategia poate şi trebuie să fie înţeleasă prin prisma aşezării şi a poziţiei
geografice.
Aşezarea geografică se exprimă prin:
- coordonatele geografice;
- locul ocupat de Unitatea Administrativ-Teritorială (oraşul) în cadrul unităţii
de rang superior: judeţ, regiune de dezvoltare, teritoriul naţional;
- aşezarea faţă de unităţile majore ale cadrului natural al României: Carpaţii,
Dunărea şi Marea Neagră.
Poziţia geografică este definită de suportul natural al oraşului respectiv:
forme de relief, unităţi hidrografice şi bio-pedo-geografice.
Analiza celor două componente (aşezare şi poziţie) trebuie să evidenţieze
elementele de favorabilitate şi cele de restrictivitate care au acţionat şi
acţionează asupra dezvoltării teritoriale şi funcţionale a localităţii şi care permit
stabilirea gradului de accesibilitate alături de alţi factori naturali sau antropici.

51
2.2.Accesibilitate

Gradul de accesibilitate al localităţii urbane este stabilit prin accesul la


reţelele de transport de ranguri diferite: naţional/european/internaţional, regional,
judeţean sau local. Se adaugă analiza dotărilor aferente reţelelor de transport:
aeroporturi, porturi, gări feroviare, autogări, terminale pentru transport intermodal,
puncte nodale de conexiune a reţelelor publice interne de transport, cu reţele
exterioare limitei administrative.
Accesibilitatea trebuie judecată prin prisma timpului necesar deplasărilor (de
călători şi mărfuri) spre şi dinspre oraş, element esenţial al determinării capacităţii
de polarizare şi de măsurare a intensităţii relaţiilor dintre mediul urban şi cel rural.
Grafic, aceasta se realizează prin harta izocronelor.
În condiţiile dezvoltării societăţii informaţionale un loc însemnat pentru
determinarea cu exactitate a accesibilităţii este ocupat de prezenţa reţelelor de
comunicaţii (inclusiv a numărului şi a repartiţiei utilizatorilor), în principal a
reţelelor de transmitere a datelor şi a celor telefonice (fixe şi mobile).

2.3.Poziţia în context supra-teritorial

Poziţia oraşului în context supra-teritorial permite racordarea analizei


situaţiei existente şi elaborarea propriu-zisă a strategiei de dezvoltare la
problematica documentelor de urbanism şi amenajare a teritoriului aflate în vigoare
precum şi a documentelor cu caracter strategic realizate la nivel european şi
naţional.
Între documentele elaborate şi aflate în vigoare enumerăm:
- Planul Urbanistic General (PUG) şi Regulamentul de aplicare şi după caz,
Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU) – acolo unde există şi este funcţional.
- Planul de Amenajare a Teritoriului Judeţean (PATJ).
- Secţiunile Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional (PATN), inclusiv
studiile care au precedat elaborarea acestora.
http://www.mdrap.ro/dezvoltare-teritoriala/amenajarea-teritoriului/amenajarea-
teritoriului-in-context-national/-4697
Documentele strategice europene şi naţionale:
- Carta Europeană a Amenajării Teritoriului, 1983
http://www.mdrl.ro/_documente/dezvoltare_teritoriala/amenajarea_teritoriului/Cart
a_Torremolinos.pdf
- Schema de dezvoltare a Spaţiului Comunitar, 1999.
http://www.mdrl.ro/_documente/dezvoltare_teritoriala/amenajarea_teritoriului/SDS
C.pdf

52
- Principii Directoare pentru Dezvoltarea teritorială durabilă a Continentului
european, 2000.
http://www.mdrl.ro/_documente/dezvoltare_teritoriala/amenajarea_teritoriului/Prin
cipii_Directoare.pdf
- Agenda teritorială a Uniunii Europene, 2007.
http://www.mdrl.ro/_documente/dezvoltare_teritoriala/amenajarea_teritoriului/Age
nda_teritoriala.pdf.
- Strategia Europa 2020.
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do? uri=COM:2010:2020:
FIN:RO:PDF
- Planul Naţional de Dezvoltare (2007-2013), Guvernul României, 2005.
- Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României. Orizonturi
2013-2020-2030, Guvernul României, 2008.
- Strategia de Dezvoltare Teritorială a României (www.sdtr.ro) – proiect,
2015.
Conţinutul acestor documente permite o analiză la nivel local prin prisma
liniilor directoare ale unei dezvoltări teritoriale inteligente, inclusiv a dezvoltării
spaţiilor urbane.

3.Analiza situaţiei existente

Aceasta etapă se referă la evaluarea situaţiei oraşului analizat la un moment


dat, identificând şi evidenţiind principalii parametri care favorizează sau frânează
dezvoltarea oraşului din punct de vedere natural, economic, demografic, social,
environmental. Aceşti parametri sunt apoi traduşi în puncte tari şi puncte slabe,
oportunităţi şi constrângeri în vederea definirii unei strategii şi a unor acţiuni de
dezvoltare.
Diagnosticul urban are ca scop, pe lângă evaluarea potenţialului şi a
resurselor oraşului, a poziţiei acestuia în raport cu alte localităţi, dar şi capacitatea
de mobilizare a actorilor locali.

3.1. Cadrul natural (geologie, relief, climă, hidrografie, vegetaţie, faună, soluri,
patrimoniu natural)

Toate aceste componente ale cadrului natural formează ceea se poate denumi
generic Potenţial natural de dezvoltare. Utilizarea unei asemenea formulări
reprezintă necesitatea evidenţierii tuturor caracteristicilor fizico-geografice care
s-au constituit drept elemente de favorabilitate, de-a lungul timpului, pentru

53
dezvoltarea vieţii şi activităţii umane pe teritoriul analizat, ceea ce nu exclude şi
prezentarea succintă a proceselor şi fenomenelor restrictive.
Înainte de analiza propriu-zisă, într-o serie de documente de strategie de
dezvotare urbană se prezintă date legate de delimitarea administrativă a teritoriului
analizat.
Suprafaţa. Datele referitoare la suprafaţă trebuie să cuprindă: suprafaţa
totală exprimată în km2, ponderea suprafeţei unităţii teritoriale în total suprafaţă
judeţ şi structura suprafeţei pe cele două categorii: intravilan şi extravilan. Se
adaugă, acolo unde este cazul, componenţa administrativă a UAT-ului, respectiv
oraş şi comune sau localităţi componente.
Geologie. Din punct de vedere geologic se consemnează succint structura
petrografică care permite aprecieri privind posibilitatea declanşării unor procese
geomorfologice actuale (alunecări de teren, tasări, eroziune diferenţială etc.) şi
existenţa stratelor sedimentare care permit acumularea apelor subterane (freatice şi
a celor de adâncime), dar şi acumularea unor resurse naturale subsolice. Un alt
element de ordin geologic este legat de încadrarea teritoriului analizat în funcţie de
gradul de seismicitate.
Relieful. Pentru suportul geomorfologic al teritoriului se precizează unitatea
şi subunitatea de relief (munte, depresiune, deal, podiş, câmpie), precum şi
caracteristicile microreliefului: altitudine – maximă, minimă şi medie, gradul de
fragmentare, declivitatea şi procese geomorfologice actuale, cu localizarea acestora
şi a modalităţilor de atenuare a efectelor.
Clima. Din punct de vedere climatic se prezintă media multianuală a
temperaturii aerului, precum şi mediile termice ale lunilor ianuarie şi iulie, cu
relevarea frecvenţei temperaturilor extreme (minime şi maxime absolute), la care
se adaugă media multianuală a cantităţilor de precipitaţii şi posibilitatea delimitării
ariilor temporale de maxim şi minim. Se adaugă influenţele circulaţiei generale a
aerului. Toate acestea conturează tipul climatic care caracterizează unitatea
analizată.
Pentru oraşele mari - de rang 0 şi I, secţiunea Reţele de localităţi a PATN –
având în vedere suprafaţa construită, densitatea ridicată a populaţiei este necesar să
se evidenţieze topo-climatele urbane.
Hidrografia. Pentru componentele hidrografice se precizează, evident acolo
unde este cazul:
- prezenţa şi calitatea apelor subterane, adâncimea stratului freatic şi gradul
de utilizarea pentru alimentarea cu apă a localităţii;
- apele de suprafaţă – râuri, pâraie, lacuri (naturale şi antropice) – cu
precizarea calităţii apelor, a gradului de amenajare a cursurilor de apă şi
posibilitatea producerii unor fenomene negative (inundaţii).

54
Vegetaţia şi fauna se analizează în strânsă concordanţă cu tipul de climat
fiind menţionate formaţiunile vegetale specifice, compoziţia lor, elementele
faunistice caracteristice, cu precizarea repartiţiei teritoriale nu numai în spaţiul
analizat cât şi în cel adiacent.
Solul. Precizarea tipului sau tipurilor de sol şi a gradului de fertilitate are
importanţă deosebită mai ales în cadrul oraşelor care deţin, în arealul administrativ
suprafeţe agricole sau forestiere, element care contribuie la conturarea specificului
economic al localităţii.
Patrimoniul natural / Resurse naturale. Se inventariază resursele naturale
pe categorii: regenerabile şi negenerabile respectiv: roci de construcţie, resurse
energetice de subsol, solul, resurse forestiere etc.
Acolo unde există sunt prezentate: Situri Natura 2000, rezervaţii, parcuri
naturale, componente vegetale şi faunistice ocrotite prin lege.

3.2. Populaţia şi forţa de muncă

Acest subcapitol poate fi intitulat Evoluţia şi structura resurselor umane în


ideea de a sugera modalitatea de analiză şi prezentare în cadrul expunerii situaţiei
existente (diagnoză) pentru UAT abordată.
Analiza situaţiei demografice, dar şi a pieţei forţei de muncă, a gradului de
ocupare a acesteia sunt elemente importante care stau la baza elaborării unei
strategii de dezvoltare urbană.
Situaţia demografică poate fi analizată prin prisma dinamicii şi structurii
demografice, a tendinţelor pe termen lung sau mediu de creştere sau declin a
populaţiei, a aprecierii duratei medii a vieţii şi accelerării procesului de îmbătrânire
demografică; numeroşi indicatori pot fi analizaţi în funcţie de disponibilitatea
datelor, de dimensiunea localităţii analizate şi de nivelul de analiză.
Evoluţia populaţiei stabile. Pentru a caracteriza acest proces vor fi
prelucrate date furnizate de Direcţiile judeţene de statistică, fişa localităţii şi
informaţiile preluate de la administraţia publică locală.
- Populaţia stabilă totală (cu precizarea ponderii acesteia în totalul
populaţiei judeţului şi din total populaţie urbană),
- Evoluţia populaţiei în ultimii 10 ani şi rata medie anuală de creştere a
populaţiei. Vor fi evidenţiate tendinţele ascendente sau descendente de evoluţie
respectiv, de creştere sau declin a numărului populaţiei precum şi principalii factori
determinanţi, cu referire la:
- dinamica mişcării naturale a populaţiei (natalitatea, mortalitatea
generală şi soldul natural), comparativ cu aceleaşi valori la nivel regional şi
naţional;

55
- dinamica migratorie (numărul de plecări şi sosiri, emigraţi sau emigraţi şi
soldul migratoriu) comparativ cu aceleaşi valori la nivel regional şi naţional.
- Evoluţia densităţii medii a populaţiei, evidenţierea dacă este cazul a unor
diferenţieri în repartiţia populaţiei în cadrul oraşului (pe sectoare, cartiere sau
unităţi de recensământ).
- Durata medie a vieţii, pe sexe (evoluţia pe ultimii 10 ani şi comparativ cu
valorile înregistrate la nivel regional sau naţional), cu evidenţierea decalajelor
existente între cele două sexe şi a cauzelor acestora.
- Structura populaţiei pe cele 3 mari grupe de vârstă (0-14 ani, 15-64 ani,
peste 65 ani), în comparaţie cu situaţia la nivel regional şi naţional. Pentru
evidenţierea diferenţelor structurale între efectivele de vârstă se va realiza
piramida vârstelor la ultimele recensăminte (2002, 2011).
Vor fi evidenţiate:
- tendinţele de îmbătrânire sau după caz de întinerire a populaţiei, raportul
dintre populaţia tânără şi vârstnică, precum şi raportul dintre aceste două categorii
şi populaţia adultă;
- distribuţia pe sexe a populaţiei, şi respectiv calculul raportului de
masculinitate şi a celui de feminitate, privite comparativ cu unitatea ierarhic
superioară şi cu situaţia la nivel naţional;
- structura etnică şi confesională înregistrată la ultimele două recensăminte
(2002 şi 2011), cu evidenţierea gradului de eterogenitate sau omogenitate etnică.
Forţa de muncă reprezintă un alt element ce interesează din punctul de
vedere al elaborării strategiei de dezvoltare urbană. Aceasta este în strânsă
dependenţă cu situaţia demografică, dar şi cu cea economică, dezechilibrele
înregistrate în plan demografic şi economic repercutându-se negativ asupra acestui
segment, prin necorelarea cererii şi ofertei de pe piaţa muncii.
Pentru o analiză succintă a dinamicii şi structurii resurselor de muncă dar
şi a gradului de ocupare a acestora vor fi analizate:
-evoluţia populaţiei active, ca pondere din totalul populaţiei în ultimii 10 ani;
-evoluţia ratei de activitate masculine şi feminine în ultimii 10 ani,
evidenţiind eventualele diferenţieri în funcţie de gen;
-evoluţia numărului populaţiei ocupate şi a ratei de ocupare masculină şi
feminină, cu sublinierea tendinţelor şi a decalajelor existente în ceea ce priveşte
ocuparea feminină şi masculină, ştiind ca ocuparea scăzută afectează diferenţiat
categoriile de populaţie, femeile şi persoanele în vârstă fiind cele mai expuse
fenomenului. De asemenea pot fi analizate comparativ ratele de ocupare specifice
grupelor de vârstă 15-24 ani, 25-34 ani, 35-54 ani şi 55-64 ani, tendinţele de
scădere a ratei de ocupare la vârstele 55-64 ani evidenţiind fenomenul retragerii
timpurii de pe piaţa muncii, aproape generalizat la nivel naţional;

56
-dinamica numărului şomerilor înregistraţi şi a ratei şomajului, de asemenea
diferenţiat pe cele două sexe şi pe grupe de vârstă pe baza datelor de la INS şi
AJOFM;
-structura populaţiei ocupate după statutul profesional (salariaţi,
patroni, lucrători pe cont propriu, lucrător familial neremunerat, membri ai unor
societăţi agricole), şi ocupaţie (9 categorii – COR 2015). Ponderea ridicată a
salariaţilor în total populaţie sau pe anumite domenii/sectoare de activitate este o
măsură indirectă a dependenţei economice, această categorie fiind cea mai expusă
oscilaţiilor financiare sau riscului de sărăcie. De asemenea, ponderea ridicată a
patronilor evidenţiază spiritul antreprenorial, cu efect multiplicativ la nivelul
populaţiei (crearea de noi locuri de muncă). Statutul profesional şi ocupaţia sunt
asociate cu niveluri diferenţiate ale veniturilor, respectiv securitate sau insecuritate
materială;
-structura, populaţiei ocupate în funcţie de nivelul de instruire
(respectiv Superior ; Postliceal de specialitate sau tehnic de maiştri ; Liceal ;
Profesional, complementar sau de ucenici ; Gimnazial ; Primar sau fără şcoală
absolvită).
Analiza trebuie să evidenţieze gradul de participare la activitatea economică
a femeilor şi bărbaţilor dar şi a tinerilor, în scopul creşterii participării femeilor şi
reducerii diferenţelor între sexe cu privire la ocupare, şomaj, a reducerii şomajului
în rândul tinerilor.
Este importantă evidenţierea dinamicii stocului de şomeri de lungă
durată, în funcţie de vârstă (adulţi şi tineri sub 25 ani) ca şi în funcţie de nivelul de
instruire, calificare sau ocupaţie (cod CAEN).
Este, de asemenea, necesară o evaluare a numărului de şomeri reîncadraţi
prin măsuri active ale AJOFM (cursuri de calificare, subvenţionarea locului de
muncă, consultanţă pentru începerea unei afaceri etc.) aceasta evidenţiind
preocuparea pentru facilitarea accesului la ocupare pentru persoanele în căutarea
unui loc de muncă, creşterea capacităţii acestora de ocupare prin oferirea de
asistenţă pentru căutarea eficientă a unui loc de muncă, instruire, orientare sau re-
orientare profesională şi alte măsuri active pe piaţa muncii care să vizeze atât
tinerii cât şi persoanele dezavantajate sau inactive.
După caz, pot fi consideraţi indicatori demografici statistici care relevă
situaţia existentă şi care permit realizarea unei prognoze de dezvoltare urbană pe
termen scurt (5 ani ) sau lung (10-20 ani) cum ar fi:
- rata de dependenţă generală,
- rata de dependenţă tineri / adulţi sau rata de dependenţă vârstnici / adulţi,
- indicele de îmbătrânire demografică,
- indicele de vitalitate, etc.

57
Spre exemplificare redăm un tabel statistic preluat din lucrarea Strategia de
dezvoltare locală a Municipiului Oradea (www.oradea.ro), pag. 9 (după datele
INS):
Indicatori statistico-demografici, 1 iulie 2014
Gradul de Rata de Raportul de Rata de
îmbătrânire dependenţă dependenţă a înlocuire a
demografică demografică tinerilor forţei de
muncă
România 1020,31 429,19 212,43 702,7
Reg. NV 955,29 424,92 217,31 713,6
Jud. Bihor 928,50 440,75 228,54 743,8
Zona Metrop. 856,40 361,63 194,80 605,2
Oradea
Mun. Oradea 909,00 350,06 183,32 530,6
Valorile indicatorilor din tabelul de mai sus semnifică următorele
caracteristici:
- Îmbătrânirea populaţiei, valorile fiind mai reduse faţă de media naţională şi
a regiunii de dezvoltare; valoarea de 909 ‰ înseamnă că la 1000 persoare tinere (0-
14 ani) revin 909 persoane vârstnice (65 de ani şi peste).
- Rata de dependenţă generală este de 350,06 ‰ ceea ce înseamnă că la
1000 persoane adulte (15-64 ani) revin 350,06 tineri şi vârstnici, valorile fiind mai
reduse faţă de nivele ierarhice superioare.
- Rata de dependenţă tineri/adulţi este de 183,32 ‰ (la 1000 persoane adulte
revin 183,32 tineri). Aceasta semnifică o presiune relativ egală cu rata de
dependenţă a persoanelor vârstnice (350,06 – 183,32 = 166,74).
- Rata de înlocuire a forţei de muncă a fost determinată pentru anul 2025 şi
este de 530,6 ‰ ceea ce înseamnă că 1000 de persoane care vor fi pensionate vor
fi înlocuite de 530,6. Aceasta este o situaţie negativă şi relevă posibilitatea
declanşării, în viitor, a unei crize a forţei de muncă.
Toţi aceşti indicatori se calculează pe baza valorilor absolute ale structurii
populaţiei pe cele 3 mari grupe de vârstă şi pot evidenţia sau prefigura problemele
şi disfuncţionalităţile privind forţa de muncă.

3.3. Economie urbană (activităţi economice)

Economia urbană evidenţiază caracteristicile socio-economice actuale,


gradul de valorificare a unor resurse de care oraşul dispune, problemele care apar
în privinţa activităţilor economice şi a locurilor de muncă.
Pentru a elabora o strategie este necesară o evaluare a tuturor sectoarelor
economiei locale, identificarea unor modalităţi de îmbunătăţire a mediului de
afaceri pentru a menţine activităţile economice existente şi pentru a atrage noi

58
investitori. Astfel este esenţial să se înţeleagă perfect condiţiile economice locale şi
a avantajelor comparative / competitive ale unui oraş pentru stabilirea unei
strategii eficiente de dezvoltare urbană.
Priorităţile locale ar trebui să includă măsuri pentru a îmbunătăţi
performanţa economică generală a oraşului şi eficienţa sa, promovând
competitivitatea oraşului la nivel naţional şi internaţional şi să permită
implementarea unui plan cuprinzător de creare de noi locuri de muncă (incluzând
sectorul informal).
Indicatorii trebuie să fie selecţionaţi în funcţie de disponibilitate, perenitate,
comparabilitate şi periodicitatea surselor.
Profilul economic al localităţii poate fi determinat pe baza unor indicatori
precum:
- structura populaţiei ocupate pe sectoare de activitate (agricultură, industrie,
construcţii, servicii ) şi ramuri ale economiei naţionale (pe baza datelor oferite de
Recensămintele din Populaţiei şi Locuinţelor din 2002 şi 2011) ;
- numărul şi profilul agenţilor economici activi într-un anumit sector de
activitate - agricultură, industrie, construcţii şi servicii, pe clase de mărime
(Microintreprinderi: 0-9 angajaţi ; Întreprinderi mici: 10-49 angajati; Întreprinderi
medii (mijlocii): 50-249 angajaţi ; Întreprinderi mari: peste 250 angajaţi). În acest
context va fi evidenţiată, dacă este cazul, existenţa Parcurilor industriale
(definite ca zone economice delimitate teritorial în care agenţii economici se
localizează având acces la infrastructură şi utilităţi) 32, a centrelor de transfer sau
informare tehnologică, cu activităţi din domenii cu potenţial ridicat de inovare
(biotehnologii, energii neconvenţionale şi regenerabile, tehnologia informaţiei,
optoelectronică, laseri,) sau a parcurilor ştiinţifice şi tehnologice (Software şi
Telecomunicaţii), acestea fiind considerate elemente de creştere a gradului de
competitivitate.
Unele studii evidenţiază şi clusterele sau polii de competitivitate respectiv
« grupare de producători, utilizatori şi/sau beneficiari, în scopul punerii în
aplicare a bunelor practici din UE în vederea creşterii competitivităţii operatorilor
economici ». În acelasi sens, Polii de competitivitate reprezintă « o asociere de
întreprinderi, organizaţii de cercetare-dezvoltare şi formare profesională, ce
acţionează în parteneriat pentru a pune în aplicare o strategie comună de
dezvoltare » 33 ;

32
Strategia de Dezvoltare Teritorială a României. România policentrică 2035. Coeziune şi
competitivitate teritorială, dezvoltare şi şanse egale pentru oameni.
33
Analiza situaţiei existente privind polii de competitivitate existenţi şi potenţiali din
România (2011).

59
- numărul mediu de persoane ocupate în întreprinderile active din
agricultură, industrie, construcţii şi servicii pe clase de mărime ;
- structura numărului de persoane ocupate pe activităţi, distribuţia acesteia
putând să dea o imagine asupra funcţiei de bază a teritoriului respectiv. Va fi
evidenţiat în mod special şi numărul de persoane ocupate în activităţi de
cercetare – dezvoltare – inovare, acest sector reprezentând un element cheie în
perspectiva trecerii la o economie inteligentă sau cel ocupat în activităţi asociate
industriilor creative (arhitectură şi proiectare, publicitate, serviciile de editare şi
tipărire, de dezvoltare a softurilor, activităţile artistice şi media).
Nu în ultimul rând poate fi considerată şi oferta sau numărul de locuri de
muncă disponibile pe domenii de activitate.
Evoluţia ofertei de locuri de muncă disponibile pe domenii de activitate
(CAEN) evidenţiază, de asemenea, acele domenii în care numărul de locuri de
muncă a crescut sau a scăzut şi prin aceasta perspectivele viitoare de creştere a
gradului de ocupare.
Raportul dintre locurile de muncă/populaţia activă evidenţiază echilibrul
local între locurile de muncă şi totalul activilor astfel încât să ofere locuitorilor
soluţii de proximitate în legătură cu locurile de muncă şi servicii.
Pentru completarea analizei se poate lua în calcul şi volumul şi structura
cifrei de afaceri sau eficienţa economică a anumitor activităţi.
Cifra de afaceri reprezintă valoarea totală a vânzărilor de produse realizate
de agenţi economici, instituţii/organizaţii şi se calculează prin însumarea
veniturilor realizate de către aceştia într-un an. Aceasta indică intensitatea
activităţii economice, o valoare ridicată fiind asociată unui mediu economic
favorabil, evidenţiind adaptarea agenţilor economici şi de prestări servicii la piaţa
concurenţială şi în acelaşi timp scăderea dependenţei economice a localităţii faţă
de autorităţile centrale. De asemenea, un mediu de afaceri atractiv şi prosper va
determina o concentrare a fluxurilor de investiţii şi o bună utilizare a forţei de
muncă calificate.
Se analizează cifra de afaceri şi structura acesteia respectiv sectoarele de
activitate care o generează (conform activităţilor care se regăsesc în cele 21 de
secţiuni ale clasificării activităţilor din economia naţională – CAEN-revizuit)
Se va evidenţia sectorul/activităţile dominante, ceea ce defineşte gradul de
dependenţă economică a oraşului de un anume sector sau activitate.
Dependenţa ridicată a cifrei de afaceri de un număr restrâns de sectoare, sau
în special de sectoare care nu aduc o valoare adăugată mare (de exemplu comerţul)
arată, pe de o parte, slaba diversificare a activităţilor economice, şi, pe de altă
parte, eficienţa sau productivitatea redusă a activităţilor de prelucrare.

60
Mult mai relevantă, însă, în analiza situaţiei economice, pe lângă volumul
cifrei de afaceri şi structura acesteia este analiza ponderii profitului în cifra de
afaceri a agenţilor economici (Profit/CA) acesta evidenţiind eficienţa sau
dimpotrivă ineficienţa activităţilor economice (când ponderea este apropiată de
zero sau există pierderi) dintr-o localitate.
Localizarea activităţilor economice la nivelul teritoriului urban se poate
efectua prin individualizarea zonele mono-funcţionale, zonele rezidenţiale ca şi a
zonelor mixte. Delimitarea acestor zone se poate face ţinând cont de activitatea
dominantă, de suprafaţa ocupată de o anumita activitate, de elementul supus
analizei, de poziţia în cadrul oraşului.
Distribuţia spaţială a acestora poate fi vizualizată prin intermediul
reprezentărilor cartografice, pe care vor fi reprezentate şi elementele/zonele de
ruptură precum – infrastructura rutieră, feroviară, etc.
Localizarea acestor activităţi este determinată de factori precum importanţa
pieţei de desfacere, preţul terenurilor, centralitatea /accesibilitatea.

3.4. Protecţia mediului (starea mediului)

Aspectele legate de starea mediului din mediul urban sunt legate de:
calitatea aerului, calitatea apelor, calitatea solurilor, protecţia naturii şi
biodiversitatea.
Calitatea aerului vizează depistarea zonele critice sub aspectul poluării
atmosferice: artere rutiere intens circulate, intersecţii majore, halde de deşeuri
industriale, depozite de deşeuri menajere necontrolate, ferme de animale, activităţi
industriale poluante, zone de transport.
Pe baza datele oferite de staţiile automate de monitorizare a calităţii aerului,
punctele de prelevare a pulberilor sedimentare şi de prelevare a precipitaţiilor se
poate aprecia calitatea aerului cu precizarea valorile indicatorilor specifici, care se
pot încadra sau nu în limite normale.
Calitatea apelor de suprafaţă, acolo unde este cazul, vizează analize
referitoare la regim de oxigen, salinitate şi poluanţi toxici, indicatori chimici
relevanţi respectiv indicatori biologici.
Datele sunt obţinute de la Administraţiile Bazinale de Apă în cadrul cărora
sunt încadrate oraşele.
Pentru apele subterane evaluarea calităţii se face prin prelevare de probe din
foraje, cu respectarea Legii nr.458/2002 privind calitatea apei potabile (modificată
şi completată de Legea nr. 311 /2004).
Datele privind calitatea apei potabile se obţin de la companiile de profil, care
au obligaţia legală de a avea laboratoare de analiză a calităţii apei.

61
Calitatea solului. Analiza acestui element trebuie să evidenţieze zonele
critice sub aspectul deteriorării solurilor prin exploataţii de resurse minerale,
solurile afectate de reziduuri zootehnice, suprafeţe afectate de către activităţile din
sectorul industrial, precum şi prin depozitarea necontrolată a deşeurilor urbane.
Protecţia naturii şi biodiversitatea sunt legate de presiunile exercitate de
activităţile antropice: schimbarea modului de folosinţă al terenurilor; defrişări;
agricultura intensivă; turismul necontrolat; supraexploatarea unor specii de plante
şi animale; incendiile sau alte accidente ecologice; fragmentarea habitatelor;
poluarea; exploatarea resurselor; amplasarea de construcţii în zone protejate.

3.5. Terenuri şi locuinţe

Terenuri. Analiza trebuie axată în primul rând pe structura utilizării


terenurilor cu precizarea următoarelor elemente:
-Suprafaţa totală administrativă (în ha) şi ponderea acesteia în total suprafaţă
unitate teritorial-administrativă ierarhic superioară;
-Terenuri neagricole: terenuri ocupate cu construcţii şi curţi, căi de
comunicaţii, păduri şi alte terenuri forestiere, terenuri cu ape, terenuri degradate şi
neproductive (valori absolute şi procentuale);
-Terenuri agricole: arabil, păşuni şi fâneţe naturale, terenuri pomicole,
terenuri viticole (valori absolute şi procentuale).
Un alt element se referă la statutul juridic al terenurilor: terenuri aflate în
domeniul public al oraşului, terenuri aflate în domeniul privat al oraşului, terenuri
aflate în domeniul privat al statului român
Analiza zonificării teritoriului intravilan sau bilanţul teritorial are în vedere:
- Bilanţul suprafeţelor disponibile pentru dezvoltare (terenuri libere) şi aflate
în teritoriul intravilan;
- Costurile publice aferente extinderii şi întreţinerii infrastructurii pentru
zonele urbanizate pe foste terenuri agricole;
- Recuperarea terenurilor neutilizate din interiorul oraşului prin re-
introducerea lor în circuitul economic şi social;
- Protejarea suprafeţelor cultivabile, acolo unde este cazul.
Locuinţe. Situaţia existentă a fondului de locuinţe vizează:
- Dinamica numărului de locuinţe pe ultimii 5 ani;
- Ritmul mediu anual de creştere a fondului de locuinţe;
- Dinamica suprafeţei locuibile pe ultimii 5 ani.

62
3.6. Infrastructură şi servicii publice

Infrastructură. Acestea se referă la gradul de echipare al oraşului, la


infrastructura necesară pentru a distribui serviciile direct la utilizatorii din diferite
domenii (locuire, activităţi, echipamente socio-colective) ca de exemplu căile de
comunicaţie (drumuri, căi ferate, porturi sau aeroporturi), zone de concentrare a
unor activităţi economice (zone industriale, birouri, centre comerciale).
Reţelele de alimentare cu apă, electricitate şi telecomunicaţii etc. În cadrul
SDU este însă necesar să se facă distincţia între marea infrastructura şi celelalte,
care deservesc în special zonele locuite.
Alimentarea cu apă potabilă se analizează prin prisma
următoarelor componente :
- Lungimea reţelei de distribuţie a apei potabile şi ponderea sa în totalul unităţii
administrative ierarhic superioară.
- Capacitatea instalaţiilor de producţie a apei potabile.
- Cantitatea de apă potabilă distribuită pe tipuri de consumatori : casnici, publici,
industriali.
- Consumul mediu anual de apă pe locuitor exprimat în m.c./loc. comparativ cu
media pe judeţ, pe mediul urban şi media naţională.
- Puncte de captare a apei şi tehnologia de tratare.
Colectarea şi epurarea apelor uzate, transportul şi descărcarea apelor
meteorice vizează date referitoare la evoluaţia lungimii reţelei de canalizare ;
prezenţa staţiilor de pompare a apelor uzate şi a celor pluviale ; capacitatea
staţiei/staţiilor de epurare şi modul de realizare a procesului de epurare.
Alimentarea cu gaze naturale. Aspectele privind acest gen de
infrastructură are în vedere evoluţia lungimii reţelei de conducte de distribuţie,
ponderea acesteia în total reţea la nivel de judeţ, consumul de gaze naturale pentru
consumatorii casnici.
Reţeaua de termoficare se analizează, acolo unde este cazul, prin prisma
lungimii reţelei de distribuţie şi a consumului exprimat în gigacalorii.
Infrastructura rutieră presupune menţionarea lungimii totale a străzilor
orăşeneşti, ponderea acestora în total străzi orăşeneşti din judeţ şi ponderea
străzilor modernizate în total lungime străzi orăşeneşti.
Serviciile publice sunt cele care aparţin educaţiei, culturii, sănătăţii şi
asistenţei sociale, salubrităţii, siguranţei şi ordinii publice, situaţiilor de urgenţă,
transport urban.
Toate aceste servicii publice vor fi analizate prin prisma următorilor
indicatori :

63
- unităţi ce asigură serviciile menţionate : număr, structură, repartiţie în
teritoriu, raza de deservire a populaţiei ;
- structura profesională a salariaţilor ;
- structura utilizatorilor serviciilor, acolo unde este cazul : educaţie (elevi),
cultură (spectatori, vizitatori), sănătate (pacienţi), asistenţă socială (persoane
vârstnice, copii, persoane cu dizabilităţi) ;
- infrastructura serviciilor publice (dotări, capacitate de acoperire a
cerinţelor, procesul de modernizare).

3.7. Capacitate administrativă

Capacitatea administrativă se judecă prin acţiunile întreprinse de


administraţia publică locală (Consiliul şi Primăria) cu scopul de a promova şi
susţine crearea unei administraţii, ca factor de competitivitate, dezvoltare, progres
şi coeziune, în strânsă concordanţă cu cerinţele documentelor strategice naţionale şi
europene.
În acest context se vor analiza proiectele derulate sau în curs de derulare care
vizează:
-Îmbunătăţirea calităţii serviciilor publice şi sporirea capacităţii de a furniza
noi servicii.
-Dezvoltarea capacităţii de accesare şi management al fondurilor de
dezvoltare interne şi externe, în special a fondurilor comunitare.
Se adaugă, după caz, analize privind: a) organizarea internă a administraţiei
publice; b) managementul resurselor umane; c) gestiunea fondurilor publice; d)
legăturile inter-instituţionale şi e) sistemul informaţional al administraţiei publice
locale.

3.8. Disparităţi teritoriale şi arii vulnerabile

Identificarea vulnerabilităţilor sau a surselor de risc cunoscute la data


elaborării strategiei, dar şi a zonelor de risc sau a numărului populaţiei afectate în
vederea elaborării unui plan de prevenire sau reducere a acestora este foarte
importantă.
Vulnerabilitatea este un concept intens discutat care în sens larg se referă la
elementele care în ansamblu sau separat pot reduce capacitatea unui teritoriu sau a
unei populaţii de a răspunde la anumite riscuri sau provocări naturale, economice
sau sociale.
În acest sens este importanta identificarea factorilor de vulnerabilitate,
identificarea grupurile vulnerabile şi localizarea spaţială a zonele vulnerabile.

64
În funcţie de natura acestora, pot fi identificate :
- Vulnerabilităţi naturale – vulnerabilitatea la dezastrele naturale.
Inundaţiile, despăduririle, cutremurele, poluarea aerului, din zonă reprezintă
principalele ameninţări.
- Vulnerabilităţi sociale/economice – lipsa locurilor de muncă, şomaj ridicat;
creşterea numărului dependenţilor de servicii sociale; lipsa forţei de muncă
calificate, salariile reduse şi sărăcia din gospodării; lipsa investiţiilor străine şi a
unei infrastructuri dezvoltate.
- Vulnerabilităţi demografice – declinul populaţiei totale; mortalitate
infantilă ridicată; creşterea ponderii populaţiei vârstnice în totalul populaţiei;
scăderea natalităţii şi a populaţiei tinere; migraţia forţei de muncă adulte şi a
tinerilor în străinătate.
În Strategia de dezvoltare teritorială a României 34 sunt evidenţiate ca fiind
vulnerabile oraşele mici şi mijlocii, în special fostele oraşe monoindustriale,
oraşele minere sau ale industriei prelucrătoare, oraşele cu profil agricol, oraşele noi
decretate după 1990, acestea confruntându-se în prezent cu o lipsă generalizată a
locurilor de muncă, populaţie dependentă de o singură activitate economică sau
agent economic, dezvoltarea unor sectoare şi activităţi care generează venituri
scăzute, lipsa forţei de muncă educate şi cu oportunităţi reduse de dezvoltare a
competenţelor, populaţia în declin şi îmbătrânită, dependenţă ridicată de servicii
de asistenţă socială. Toate aceste elemente generează disparităţi economice şi
ocupaţionale accentuate între oraşele mici şi cele mijlocii sau mari.
Un Raport al Bancii Mondiale (2013) 35 evidenţiază dezavantajele de natură
socio-economică cu care se confruntă comunităţile: (1) mai mult de jumătate dintre
locuitori trăiesc în gospodării sub limita naţională de sărăcie; (2) condiţii de locuit
mizere; (3) rată mare de şomaj şi sub-angajare; (4) dependenţa de ajutorul social;
(5) proporţie mare a familiilor monoparentale; (6) preponderenţă mare a minorităţii
de etnie romă; (7) rată mare de delincvenţă; (8) reputaţie socială negativă.
In afara acestor elemente care fac diferenţa între unităţi urbane, la nivelul
oraşelor, în special a oraşelor mijlocii şi mari pot fi evidenţiate anumite zone de
concentrare a sărăciei sau deprivării etc. acest fenomen duce la evidenţierea unor
arii defavorizate, la scara unor cartiere, cu risc de segregare socială.
Segregarea social-rezidenţială este extrem de diversă, iar pentru delimitarea
ariilor de segregare pot fi luaţi în considerare indicatori socio-demografici, grupaţi
pe domenii: determinanţi demografici (populaţia de la 0 – 4 ani; populaţia de 18 -

34
Strategia de Dezvoltare Teritorială a României. România policentrică 2035, Coeziune şi
competitivitate teritorială, dezvoltare şi şanse egale pentru oameni.
35
Raportul Bancii mondiale - Elaborarea strategiilor de integrare pentru zone sărace şi
comunităţi defavorizate (2013).

65
65 ani; populaţia de peste 65 ani); determinanţi educativi; determinanţi
economici şi populaţia activă; determinanţi fizici ai locuinţelor.
Se pot utiliza şi alţi indicatori de natură să reflecte lipsurile sau nevoile
respectiv deprivarea în anumite teritorii, considerând domenii precum educaţia sau
lipsa acesteia, ocupare şi locuire (Townsend et al., 1987) 36.
Deprivarea poate fi definită ca orice dezavantaj al unui grup sau individ,
raportate la comunitatea sau societatea din care persoana sau grupul respectiv face
parte. Aceste dezavantaje pot fi de de natură socială sau de natură materială.
Deprivarea socială poate fi legată de conceptul de fragmentare socială în
timp ce deprivarea materială se referă mai mult la conceptul de sărăcie, respectiv
lipsa unor bunuri de bază. Aceste două tipuri de deprivare sunt strâns legate de
calitatea vieţii şi bunăstare.
Măsurarea deprivării necesită, pe de-o parte identificarea unor indicatori
reprezentativi, iar pe de alta parte o modalitate de combinare a acestora pentru a
construi un index al deprivării. Astfel, ţinând cont de disponibilitatea datelor,
pentru ţara noastră poate fi calculat indicele de deprivare, un indice obţinut pe baza
standardizării şi agregarii următoarelor categorii de indicatori (Zamfir et al,
2015) 37:
- indicatori privind condiţiile de locuit şi supra-aglomerarea locuinţei
(% locuinţe fără apă curentă, % locuinţe fără baie sau toaletă, % fără sistem de
canalizare, număr de persoane/gospodărie, număr de persoane /cameră de locuit);
- indicatori privind educaţia (% persoane fără şcoală absolvită, %
analfabeţi - din total rezidenţi, % femei cu studii secundare, % femei cu studii
superioare);
- indicatori privind gradul de ocupare (% şomeri cu vârste de peste 16 ani
- din totalul populaţie economic activă, % populaţia inactivă, % populaţia
dependentă - din total rezidenţi -, raportul pensionari/salariaţi)
Indicatorii deprivării pot fi combinaţi cu ajutorul unor tehnici aditive
simple, folosind ponderi pentru fiecare indicator sau folosind tehnici multivariate.
Prima metoda însumează doar indicatorii deprivării, cea de a doua tehnică
poate include opinia experţilor pe bază de ponderi, iar a treia metodă foloseşte
frecvent ponderea unor indicatori folosind analiza statistică, aşa cum ar fi analiza
componentei principale (pca). Indicii deprivării sunt construiţi prin integrarea
indicatorilor, în general, utilizând datele extrase din domenii de recensământ astfel

36
Townsend, P., Phillimore, P. & Beattie, A., 1987. Health and deprivation: inequality and
the North. Croom Helm, London.
37
Zamfir Daniela, Dumitrache Lilliana, Stoica Ilinca-Valentina, Vîrdol D., (2015), Spatial
inequalities in health care provision in Romania: milestones for territorial sustainable development,
Carpathian Journal of Earth and Environmental Sciences, Vol. 10, No 3, p. 177 – 188.

66
de indici pot fi geo-referenţiaţi folosind GIS, ulterior aceste date geo-referenţiate
permit analize spaţiale suplimentare sau studiază pe baza unor evaluări multiple
dimensiunile deprivării.

4.Analiza SWOT

Analiza SWOT este un instrument general destinat a fi folosit în etapele


preliminarii ale luării deciziilor şi al planificării strategice pentru o largă
diversitate de probleme.
În cadrul modelului destinat analizei SWOT pentru elaborarea unei strategii
de dezvoltare urbană s-au folosit informaţii adaptate şi prelucrate după lucrarea
Cadru teoretico-metodologic pentru dezvoltarea analizei SWOT la nivel judeţean
şi regional - 1998, elaborator: Ecosoft Group.
Numele SWOT este acronimul expresiei: Strengths - Weaknesses -
Opportunities - Threats. Analiza SWOT poate fi înţeleasă uşor ca o examinare a
Punctelor Tari şi Punctelor Slabe interne, precum şi a Şanselor (sau
Oportunităţilor) şi Ameninţărilor (sau Pericolelor) provenite din mediul extern,
grupate de regulă într-un tabel.
Elementele analizei SWOT
POZITIV NEGATIV
INTERN Puncte Tari (T) Puncte Slabe (S)
EXTERN Oportunităţi (O) Pericole (P)
Elaborarea analizei SWOT / TSOP a devenit o activitate importantă în cadrul
managementului strategic, pentru identificarea soluţiilor şi planificarea optimă a
acţiunilor, deoarece dă posibilitatea unei rapide treceri în revistă a stării unui
teritoriu sau al unei aşezări / organizaţii etc. şi facilitează identificarea direcţiilor
de acţiune pentru rezolvare unor probleme, valorificarea unor potenţialităţi şi
oportunităţi sau / şi contracararea unor ameninţări. Legat de managementul
strategic şi de utilizarea instrumentului sus-amintit este necesar a fi avute în vedere
o sumă aspecte.
Metodologia întocmirii analizei SWOT / TSOP se bazează pe o anumită
succesiune a unor paşi, după cum urmează:
1. Elaborarea unei analize preliminare (ciornă, draft), care evaluează
într-o manieră succintă punctele cheie şi posibilele soluţii ale stării de fapt
ale entităţii studiate,
2. Părţile interesate decid în legătură cu soluţia care se consideră
indicat a fi adoptată (analiza propriu-zisă, având un caracter participativ);
3. Formularea efectivă a analizei SWOT / TSOP pe baza procesului
participativ / consultativ.

67
Fundamentarea pleacă întotdeauna de la ipoteze şi premize cu privire la
evoluţia viitoare şi care împreună cu realizările perioadei trecute sunt folosite la
întocmirea scenariilor.
Analiza SWOT / TSOP trebuie să permită formularea / propunerea unei
strategii de dezvoltare pe termen mediu sau lung cu precizarea:
• direcţiilor în care se va acţiona,
• rezultatelor estimate / dorite,
• efortului necesar şi etapizarea acestuia (graficul Gantt),
• incertitudini şi riscuri în atingerea rezultatelor.
Din studiul Strategiilor de dezvoltare urbană elaborate până în prezent pentru
diferite UAT-uri rezultă că fiecare din capitolele abordate în prima parte (Analiza
situaţiei existente) beneficiază de o analiză de tip SWOT. Această modalitate este
eficientă pentru că se creează premisele elaborării viziunii de dezvoltare şi a
obiectivelor strategice de dezvoltare a localităţii, în concordanţă cu contextul
strategic naţional şi european.

5.Consultarea actorilor locali

Tot ca un element esenţial pentru elaborarea Strategiei de dezvoltare trebuie


analizat şi procesul de consultare publică a actorilor locali (populaţia, agenţi
economici, instituţii de cercetare-proiectare-dezvoltare, organizaţii şi asociaţii non-
guvernamentale şi non-profit implicate în procesul de dezvoltare urbană etc.)
Avantajele consultării actorilor locali în procesul de implementare a unor
proiecte de dezvoltare a unui teritoriu conduce la creşterea calităţii proiectului; se
asigură o implementare eficientă susţinută de societate; presiunea factorilor
interesaţi poate fi utilizată ca argument pentru susţinerea financiară a unui proiect;
prin implicarea în implementarea unui proiect sau a unei politici a cât mai multor
actori locali se pot reduce cheltuielile din bugetul public. (Dinu D., Ghinea C.,
Ciucu C., Albişteanu Roxana, 2013, Participarea societăţii civile la procesul
decizional. Ghid, Centrul Român de Politici Europene).
Prin această prismă trebuie analizată activitatea de consultare a actorilor
locali, realizându-se şi dezideratul unei analize de tip SWOT cu caracter activ şi
participativ.

68
6.Strategia de dezvoltare

6.1. Context strategic (racordarea cu documentele de pe un palier superior,


evidenţierea unor potenţiale surse de finanţare)

Elaborarea unei Strategii de Dezvoltare Urbană (SDU) vizează în primul


rând cunoaşterea documentelor aflate în vigoare la nivel naţional, regional şi
judeţean, dar şi a prevederilor documentelor existente la nivelul Uniunii
Europene.
Dintre acestea amintim:
-Strategia de Dezvoltare Teritorială a României este documentul programatic
prin care sunt stabilite liniile directoare de dezvoltare teritorială a României la
scara regională, interregională şi naţională precum şi direcţiile de implementare
pentru o perioadă de peste 20 de ani integrându-se aici şi aspectele relevante la
nivel transfrontalier şi transnaţional. Strategia de dezvoltare teritorială a României
este prevăzută în legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul,
republicată cu completările şi modificările ulterioare.
Aceasta cuprinde viziunea de dezvoltare a teritoriului naţional pentru
orizontul de timp 2035. (http://www.sdtr.ro/44/Strategie).
-PATN – Secţiuni aprobate în intervalul 2000 – prezent
-Secţiunea I – Reţele de transport, aprobată prin legea 363 /2006
-Secţiunea II – Apa, aprobată prin legea 20 /2006
-Secţiunea III – Zone protejate, aprobată prin legea 5 /2000
-Secţiunea IV – Reţeaua de localităţi aprobată prin legea 351 /2001,
modificată şi completată de legea 100 /2007
-Secţiunea V – Zone de risc natural, aprobată prin legea 575 /2001
-Secţiunea VIII – Zone cu resurse turistice, aprobată prin legea 190 /
2009
-Master Planul General de Transporturi al României, Ministerul
Transporturilor, 2014.
-Master Planul pentru Dezvoltarea Turismului Naţional 2007 – 2026.
-Programul operaţional regional – 2014-2020

-Planurile de dezvoltare regională


-Strategii de dezvoltare la nivel judeţean
-Strategii de dezvoltare a zonelor metropolitane
-Strategii de dezvoltare locală

-Planuri de amenajare a teritoriului zonal regional (PATZR)

69
-Planuri de amenajare a teritoriului judeţean (PATJ)
-Planuri de amenajare a teritoriului zonal metropolitan (PATZM)
-Planuri de amenajare a teritoriului zonal intercomunal (PATZIC)
-Planuri urbanistice generale (PUG)
-Planuri urbanistice zonale (PUZ), relevante aprobate în ultimii 5 ani

-Studii sociologice, anchete,


-Studii economice,
-Studii de trafic,
-Studii de mediu etc.

Analiza PEST reprezintă o altă modalitate de evaluare a contextului


strategic de dezvoltare a unui oraş şi implicit de elaborare a unei SDU cu un
profund caracter realist şi eficient (adaptare după Strategia de dezvoltare locală a
Municipiului Oradea, www.oradea.ro)
PEST este acronimul englezesc de la Political, Economic, Social, Technical
la care se adaugă Environment şi Legislative, astfel încât denumirea devine
PESTEL.
Acest tip de analiză are în vedere influenţele externe generate de factorii
politici, economici, sociali, tehnici, de mediu şi legislativi, cu menţiunea
interacţiunii lor şi care pot produce schimbări imprevizibile în dezvoltarea
comunităţilor umane, inclusiv a celor urbane.
Factorul politic indică legătura dintre formaţiunile politice aflate la
guvernare şi apartenenţa politică a persoanelor care administrează/reprezintă
interesele oraşului. Un alt factor politic este generat de perioadele de criză politică
manifestată la nivel naţional cu impact asupra evoluţiei economice (diminuare de
investiţii străine, blocarea programelor şi obiectivelor guvernamentale etc.).
Factorul economic este legat de contextul macroeconomic general şi de
previziunile pesimiste privind creşterea economică. Se adaugă nivelul fiscalităţii
din România, existând două categorii de obligaţii fiscale pe care întreprinderile
trebuie să le respecte: obligaţiile fiscale faţă de bugetul de stat şi obligaţiile fiscale
faţă de bugetul local. Nivelul salarizării este un alt factor economic important.
Situaţia macro-economică generală afectează veniturile bugetului de stat şi,
în acest fel, sumele care vor fi alocate bugetelor locale şi pentru finanţarea unor
programele naţionale de dezvoltare.
Factorul socio-cultural. Unul dintre cei mai importanţi factori socio-culturali
care influenţează dezvoltarea este evoluţia demografică. Se adaugă fenomenul
migraţiei externe, creşterea numărului de şomeri. Efectele migraţiei de ordin social
sunt: creşterea numărului familiilor monoparentale, creşterea abandonului şcolar,

70
creşterea delicvenţei juvenile, creşterea ratei divorţialităţii, etc. Trebuie avută în
vedere şi atitudinea populaţiei faţă de valorile/elementele culturale, dar şi interesul
autorităţilor publice centrale (care se transferă şi la nivel local) pentru dezvoltarea
infrastructurii culturale şi modernizarea patrimoniului cultural. Un alt factor care
afectează dezvoltarea este politica din domeniul asistenţei sociale.
Factorul tehnologic legat de finanţarea cercetării, nivelul de dotare
tehnologică, rata de înnoire a produselor tehnologice, tehnologia informaţiei şi
comunicării, accesul la reţelele electronice de comunicare rapide. Lipsa de
investiţii în acest domeniu are repercusiuni asupra tuturor domeniilor, determinând
o ruptură majoră faţă de evoluţia ştiinţei şi a tehnologiei mondiale.
Protecţia mediului. Catastrofele naturale pot afecta obiectivele şi clădirile de
patrimoniu, dar şi întregul fond locativ. Catastrofele naturale – cutremurele,
alunecările de teren, inundaţiile – ridică probleme şi în ceea ce priveşte siguranţa
populaţiei, dar şi în ceea ce priveşte activitatea sectorului educaţional, de sănătate,
cultură, etc. Trebuie avute în vedere şi politicile publice şi legislaţia din acest
domeniu, un factor de mediu important fiind reprezentat de cadrul legislativ,
respectiv reglementările europene/ mondiale privind protecţia mediului, norme ce
trebuie respectate şi de ţara noastră. Respectarea acestor norme poate avea drept
efect dirijarea investiţiilor publice către anumite tipuri de obiective în defavoarea
altora.
Factorul legislativ. Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană,
legislaţia europeană în vigoare reprezintă o constrângere care trebuie luată în
considerare şi de către ţara noastră. Este necesar a se avea în vedere toate tratatele,
acordurile internaţionale, legislaţia în vigoare, dar şi actele pregătitoare în toate
domeniile de interes. Între cele mai importante documente care trebuie avute în
vedere, amintim: Constituţia Europeană, Tratatul de Aderare a României la
Uniunea Europeană şi Tratatele Uniunii Europene (Tratatul de la Lisabona,
Tratatul de la Nisa, Tratatul de la Amsterdam, etc.).
O atenţie deosebită trebuie acordată Regulamentelor Comisiei Europene,
care spre deosebire de Directive, se aplică în mod direct în fiecare stat membru al
Uniunii Europene.
Un alt factor juridic cu impact asupra dezvoltării este reprezentat de
legislaţia naţională, cu modificările şi completările ce pot apărea.

71
6.2. Viziunea de dezvoltare

Viziunea 38 dezvoltării reprezintă o formă împărtăşită a identităţii şi a


valorilor comune, care să ofere comunităţii un sens al dezvoltării pe baza căruia
să poată fi formulate obiective strategice de dezvoltare. Conceptul strategic de
dezvoltare cuprinde aspecte spaţiale şi ne-spaţiale, calitative şi cantitative ale
dezvoltării. Viziunea de dezvoltare trebuie să fie concretă şi posibil de atins prin
obiective. Pentru a formula o viziune zonală realistă este esenţial să se identifice
componentele care au stat, istoric, la baza dezvoltării zonei, valorile comune şi să
se prognozeze realist schimbările viitoare.
Formularea viziunii de dezvoltare este rezultatul unui proces participativ,
care implică factorii de decizie, oamenii de afaceri, populaţia, pentru stabilirea unui
consens în ceea ce priveşte viitorul comunităţii respective.
Fiind un proces participativ, metoda de lucru poate cuprinde chestionare şi
/sau interviuri, cu formularea unor întrebări legate de valorile şi viitorul
comunităţii, dar şi organizare de mese rotunde /ateliere de lucru, pentru diverse
grupuri de populaţie. În general, acest proces se materializează într-un document ce
conţine o formulare succintă, clară, distinctă a ceea ce comunitatea consideră
relevant, important, credibil şi valoros pentru propria dezvoltare la nivelul oraşului
/regiunii /teritoriului. Adoptarea acestui document de autorităţi reprezintă un
angajament al acesteia faţă de comunitate şi referinţă pentru obiectivele strategice.
Elaborarea viziunii de dezvoltare a unui oraş trebuie să fie în acord cu ceea
ce se doreşte a viziunea promovată de Strategia de Dezvoltare Teritorială a
României (proiect 2015)
„Viziunea de dezvoltare a teritoriului naţional pentru orizontul de timp 2035
reprezintă suma aspiraţiilor de dezvoltare, puternic ancorate în dinamica şi
potenţialul teritoriului naţional. Astfel, viziunea de dezvoltare înglobează
principalele direcţii de dezvoltare teritorială, afirmând totodată rolul important al
teritoriului naţional în spaţiul european.
În acord cu viziunea de dezvoltare, pentru punerea în valoare şi utilizarea
potenţialului semnificativ al României, Strategia de Dezvoltare Teritorială
promovează:
-Asigurarea unei echipări adecvate a teritoriului capabilă să consolideze
rolul României ca actor regional economic important în zona de sud-est a Europei;
-Creşterea calităţii vieţii locuitorilor României prin asigurarea unor spaţii
de calitate;

38
Prelucrare după Model conceptual şi metodologic pentru stabilirea sistemului de relaţii
specifice planificării strategice regionale în România din perspectiva dezvoltării durabile a zonelor
funcţionale /metropolitane şi a aglomeraţiilor, 2001-2004, pr. 1A01 Program AMTRANS.

72
-Creşterea atractivităţii zonelor rurale şi valorificarea potenţialului unic şi
specific de dezvoltare;
-Protejarea patrimoniului natural şi cultural şi valorificarea identităţii
teritoriale;
-Consolidarea rolului zonelor urbane funcţionale ca centre de dezvoltare la
nivelul teritoriului şi conectarea acestora cu zonele de performanţă economică
europene şi implicit cu zonele transfrontaliere;
-Conectarea României la reţeaua de transport trans-europeană şi
dezvoltarea de noduri logistice şi terminale multinodale;
-Asigurarea unui cadru de cooperare şi coordonare a strategiilor şi
politicilor sectoriale ancorat în dinamicile teritoriale naţionale”.
În strânsă concordanţă cu ceea ce s-a prezentat anterior pentru formularea
viziunii de dezvoltare urbană considerăm a fi relevant prezentarea viziunii de
dezvoltare formulată în lucrarea Strategia de dezvoltare locală a Municipiului
Oradea, în perspectiva anului 2020 (www.oradea.ro):
Municipiul Oradea va cunoaşte o dezvoltare semnificativă a economiei
locale prin atragerea de capital, stimularea investiţiilor şi a activităţii de cercetare
dezvoltare, prin alinierea întreprinderilor la standardele europene şi prin
valorificarea poziţionării geografice avantajoase şi a resurselor locale specifice.
Oradea va oferi locuitorilor săi condiţii de viaţă favorabile, mediu
înconjurător nepoluat, servicii publice de calitate şi locuri de muncă bine
remunerate.
Oradea va fi inclusă în circuitul turistic european prin consolidarea
statutului de destinaţie turistică cu puternice valenţe istorico-culturale şi naturale:
"Oradea capitala turismului balnear din România", "Oradea capitala art nouveau
a României" şi "Cetatea Oradea - meridian 0"
Este deci, un model succint de prezentare a viziunii de dezvoltare, bazat pe
situaţia existentă şi pe proiectele aflate în derulare.

6.3. Obiectivul general şi obiective strategice

Formularea obiectivului general de dezvoltare urbană şi a obiectivelor


strategice trebuie să ţină cont de câteva cerinţe:
-Să fie CUPRINZĂTOR (amplu, generos, cuprinde o arie, un domeniu, un
sector semnificative pentru comunitate).
-Să fie ORIENTAT (focalizat pe rezolvarea unei probleme sectoriale sau
teritoriale).
-Să fie REALIST (realizabil în raport cu resursele economice, umane,
financiare disponibile şi cu perioada de timp la care se raportează)

73
-Să fie ELOCVENT (expresiv, convingător, bine exprimat, uşor de înţeles
de către toţi actorii implicaţi şi pentru comunitate în ansamblul ei, ca ultim
beneficiar)
-Să fie COMENSURABIL (poate fi urmărit prin indicatori de realizare,
verificare, control).
-Să fie TEMPORAL (legat de timp, respectiv de o anumită etapizare şi
desfăşurare cronologică).
În concordanţă cu aceste aspecte teoretico-metodologice OBIECTIVUL
GENERAL al dezvoltării urbane indiferent de poziţia ierarhică, mărimea şi
complexitatea oraşului poate fi formulat astfel:

Dezvoltarea economică, socială şi culturală armonioasă în scopul îmbunătăţirii


calităţii vieţii populaţiei.

Din acest obiectiv general se pot desprinde OBIECTIVE STRATEGICE


precum:
1. Creşterea competitivităţii şi a activităţilor economice.
2. Realizarea unei infrastructuri de bună calitate şi o conectivitate mărită a
oraşului.
3. Îmbunătăţirea calităţii vieţii locuitorilor.
4. Protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului oraşului.
5. Creşterea calităţii serviciilor publice.

Pentru fiecare din aceste obiective se pot elabora politici sectoriale însoţite
de programe şi proiecte de implementare.
1. Politici de dezvoltare economică:
- Sprijinirea dezvoltării IMM-urilor de la nivel local prin dezvoltarea unor
structuri de sprijin, atragerea investitorilor străini, susţinerea activităţilor
de cercetare-dezvoltare-inovare, promovarea culturii antreprenoriale.
- Dezvoltare industrială: încurajarea extinderii infrastructurii industriale prin
crearea de parcuri industriale; parteneriate publice-private în domeniu.
- Creşterea calificării şi adaptabilităţii forţei de muncă prin corelarea cererii
cu oferta de forţă de muncă.
2. Politici de modernizare a infrastructurii:
- Dezvoltarea infrastructurii de transport pe tipuri de transport; realizare de
drumuri de legătură, reamenajarea reţelei stradale.
- Dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare.
3. Politici de dezvoltare a serviciilor publice:

74
- Dezvoltarea serviciului de transport public prin amenajarea şi
modernizarea staţiilor de transport, reducerea efectelor de poluare a
mediului de către transportul public.
- Îmbunătăţirea amenajării urbanistice la nivel zonal: reactualizare PUG,
amenajare de zone şi spaţii recreative, reabilitare şi modernizare a
locurilor publice, reabilitare faţade construcţii, modernizare reţea stradală
etc.
- Creşterea siguranţei cetăţenilor: monitorizare video a spaţiilor publice şi
extinderea, modernizarea iluminatului stradal.
4. Politici de dezvoltare a turismului (unde este cazul) prin:
- Îmbunătăţirea serviciilor de informare şi promovare a obiectivelor turistice
- Valorificare superioară a atracţiilor turistice locale prin accesibilitate,
renovare, amenajare, infrastructură de semnalizare.
- Crearea de atracţii turistice noi.
5. Politici de dezvoltare socială:
- Dezvoltarea patrimoniului imobiliar social (locuinţe sociale, centre sociale
şi medicale).
- Dezvoltarea economiei sociale.
- Sprijinirea voluntariatului.
- Sprijinirea învăţământului pentru populaţia defavorizată.
6. Politici de dezvoltare a educaţiei şi culturii:
- Îmbunătăţirea condiţiilor de desfăşurare a actului educaţional.
- Sprijinirea activităţilor de învăţare pe tot parcursul vieţii.
- Îmbunătăţirea condiţiilor de desfăşurare a activităţilor sportive şi culturale.
- Valorificarea superioară a resurselor culturale.
7. Politici în domeniul sănătăţii:
- Îmbunătăţirea condiţiilor de desfăşurare a actului medical.
- Dezvoltarea asistenţei medicale primare.
- Dezvoltarea activităţilor de prevenţie.
- Dezvoltarea resurselor umane din domeniul sanitar.
8. Politici de mediu:
- Managemnetul deşeurilor.
- Intervenţii pentru creşterea consumului energetic din surse regenerabile.
- Reabilitarea terenurilor degradate.
- Protecţia zonelor de risc.
9. Politici de dezvoltare şi modernizare a administraţiei publice:
- Creşterea calităţii serviciilor publice.
- Creşterea transparenţei printr-un parteneriat cu mediul de afaceri cu
populaţia comunităţii urbane.

75
6.4. Proiecte de dezvoltare

Pentru transpunerea în practică a politicilor de dezvoltare urbană


exemplificate mai sus se întocmesc fişe de proiect :

Model de fişă de proiect


Secţiunea I – date de recunoaştere
Regiunea de
2.
Nr. proiect (nr. de ordine din Planul dezvoltare / judeţul
1.
de acţiune) Denumirea oraşului /
3.
municipiului
4. Titlul proiectului
5. Obiectivul (scopul) proiectului
Domeniu (infrastructură urbană, 01 02 03 04 05 06 07 08 09
6.
socială, economică etc.)
Localizare în teritoriul urban
7.
(cartier, zonă etc.)
Beneficiarul proiectului (solicitantul
8.
finanţării)
Date de contact ale persoanei
9.
responsabile
Secţiunea II – grad de corelare şi integrare a proiectului
Corelare cu obiectivele şi priorităţile strategiei de dezvoltare urbană
• Corespondenţă cu obiective
strategice (se precizează obiectivul)
10. • Corespondenţă cu politici şi
programe (se precizează politica şi
programul)
• Corespondenţă cu priorităţi (se
precizează prioritatea)
Corelare /relevanţă în raport cu obiective ale altor documente de programare,
strategii regionale /locale, planuri de dezvoltare spaţială etc.
• Corelare şi relevanţă faţă de
obiectivele SDTR / PATN
11. • Corelare cu planurile de
dezvoltare regională (se precizează
obiectiv, măsură etc.)
• Corelare cu PATZ, PUG, PUZ
(după caz)
12. Corelări cu alte proiecte individuale din
Planul de Acţiune din cadrul strategiei
de dezvoltare urbană (se vor indica
proiectele)

76
Secţiunea III – rezultate, efecte şi impactul proiectului
Grupul ţintă (comunităţi locale, comunităţi de afaceri, segmente sociale etc. asupra
cărora implementarea proiectului va exercita efecte)
• descrierea grupului /grupurilor ţintă
13.
• gradul de susţinere a proiectului de
către acestea (asocieri, declaraţii
etc.)
Rezultate generale şi efecte scontate
• Principalele rezultate estimate (în
corelare cu indicatorii strategiei)
14.
• Efecte scontate, după
implementare (în corelare cu
indicatorii strategiei)
Impactul estimat al proiectului la nivel
15.
zonal / regional / naţional (după caz)
Secţiunea IV– costuri estimative
Buget estimativ şi surse
Costuri totale (din care costuri Total Costuri Costuri
eligibile din fonduri europene / (euro) eligibile neeligibile
naţionale) (euro) % (euro) %
16. Buget Buget Alte
FEDR
Surse de finanţare (ponderi) naţional local surse
% % % %
Gradul de certitudine al
finanţărilor (ridicat, mediu,
scăzut)
Secţiunea V – justificare, conţinut şi implementare
Principale aspecte de detaliu ale proiectului
Necesitatea proiectului (argumente /cum a
fost identificat)*
Activităţi principale
Durata proiectului şi intervalul
estimat pentru implementare (data de
Descrierea proiectului (principale activităţi
începere şi data de încheiere)*
şi descrierea acestora, durată şi etapizare)
17. Etape principale (posibil sub forma
unei diagrame Gantt care poate fi
anexată)
Evaluarea maturităţii acestuia (studii
existente: SF, anchete /sondaje sociologice,
studii de piaţă, studii urbanistice etc.)*
Structuri responsabile pentru
implementarea proiectului

77
Riscuri estimate în procesul de
implementare
Note explicative:
Pentru domeniile de intervenţie ale proiectelor, codurile 01-09 reprezintă
Infrastructuri urbane şi îmbunătăţirea serviciilor urbane
01 Infrastructură publică urbană – reabilitare situri industriale
Infrastructură publică urbană - crearea şi reabilitarea spaţiilor publice urbane (străzi,
02
etc.)
03 Infrastructură publică urbană – alte activităţi decât cele de la 01 şi 02
04 Transport şi mobilitatea populaţiei
Patrimoniu cultural din mediul urban, precum şi infrastructura pentru activităţi
05
culturale
Dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri
06 Dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri
Infrastructuri sociale, inclusiv locuinţe sociale şi îmbunătăţirea serviciilor sociale
07 Infrastructuri sociale (clădiri destinate serviciilor sociale)
08 Locuinţe sociale /housing
09 Ambulatorii
Fişa proiectului individual va fi însoţită de o cartogramă ilustrativă pentru
localizarea proiectului în cadrul localităţii / teritoriului administrativ al oraşului.
Pentru realizarea unor proiecte este necesară şi conlucrarea cu actori
publici şi locali interesaţi de dezvoltarea urbană.
Cu titlu informativ redăm o listă a acestora:

TIPURI DE ACTORI (exemple)


A. Actori publici
Instituţie Observaţii / caracteristici / interese / resurse
Ministerul Dezvoltării Organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu
Regionale şi personalitate juridică, care se organizează şi funcţionează
Administraţiei Publice în subordinea Guvernului şi care realizează, după caz,
(MDRAP) împreună cu ministerele de resort, politica
guvernamentală în următoarele domenii de activitate:
dezvoltare regională, coeziune şi dezvoltare teritorială,
cooperare transfrontalieră, transnaţională şi interregională,
disciplina în construcţii, amenajarea teritoriului, urbanism
şi arhitectură, locuire, locuinţe, clădiri de locuit,
reabilitarea termică a clădirilor, gestiune şi dezvoltare
imobiliar-edilitară, lucrări publice, construcţii,
administraţie publică centrală şi locală, descentralizare,
reformă şi reorganizare administrativ-teritorială, fiscalitate
şi finanţe publice regionale şi locale, dialogul cu

78
Instituţie Observaţii / caracteristici / interese / resurse
structurile asociative ale autorităţilor administraţiei
publice locale, dezvoltarea serviciilor publice comunitare,
ajutor de stat acordat de autorităţile administraţiei publice
locale, parcuri industriale, gestiunea funcţiei publice,
programarea, coordonarea, monitorizarea şi controlul
utilizării asistenţei financiare nerambursabile acordate
României de către Uniunea Europeană pentru programele
din domeniile sale de activitate (HG 1 / 2013).
- are atribuţii în domeniul amenajării teritoriului,
urbanismului şi arhitecturii
- poate mobiliza resurse financiare importante
pentru dezvoltare din programe naţionale sau
europene
Ministerul Culturii Organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu
personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care
elaborează şi asigură aplicarea strategiei şi politicilor în
domeniul culturii (HG 90 / 2010).
- susţine promovarea sectorului cultural ca factor
important în procesul de dezvoltare durabilă şi ca
instrument esenţial în coeziunea socială şi în
lupta împotriva excluziunii sociale
- poate mobiliza resurse importante pentru proiecte
culturale
Primăria Municipiului / Administraţie publică locală, structură funcţională cu
Oraşului activitate permanentă care are ca scop bunul mers al
municipiului / oraşului prin activităţi curente şi programe
/strategii pe termen mediu şi lung
Resurse multiple:
- resurse umane (experţi pe scriere de proiecte,
specialişti în derularea de servicii publice – în
special sociale etc.)
- resurse materiale (clădiri, dotări ...)
- resurse financiare
- resurse de putere
- resurse de informaţii
Consiliul Judeţean Caracteristici generale: administraţie judeţeană
responsabilă pentru coordonarea dezvoltării economico-
sociale şi teritoriale la nivelul judeţului.
Resurse disponibile:
- resurse umane
- resurse materiale (clădiri, dotări ...)
- resurse financiare (poate asigura co-finanţarea în
cazul proiectelor de interes judeţean)
- resurse de influenţă (o parte din veniturile locale
sunt asigurate prin transferuri de la CJ astfel încât

79
Instituţie Observaţii / caracteristici / interese / resurse
poate influenţa anumite decizii de dezvoltare
etc.)
- resurse de informaţii
Asociaţii de Dezvoltare Caracteristici generale: constituite în baza legii 215 /
Intercomunitară (ADI) 2001, cu obiect de activitate definit (infrastructuri tehnice
/ serviciile de utilităţi publice locale, dezvoltare spaţială,
dezvoltarea resurselor umane – educaţie şi formare,
conservarea şi promovarea patrimoniului cultural, natural
şi turistic etc.)
Resurse:
- resurse umane: expertiză în procese strategice,
participative, scriere de proiecte
- resurse de informaţii
Universităţile / mediul Resurse:
academic - Umane (specialişti din diverse domenii)
- Materiale (spaţii de derulare a unor evenimente)
- Financiare (atragerea de proiecte de dezvoltare)
- Imagine (pot organiza evenimente ştiinţifice de
interes pentru comunitate)
Muzee, biblioteci Resurse umane, spaţii, informaţii, imagine etc.
Interese Dezvoltarea unui turism cultural
Resurse:
Inspectoratul Şcolar Interese specifice: derularea unor activităţi cu elevii
Resurse:
- Umane (specialişti din diverse domenii)
- Materiale (spaţii de derulare a unor evenimente)
- Financiare (atragerea de proiecte de dezvoltare)
- Imagine (pot organiza evenimente care să aducă
o promovare mai bună oraşului / municipiului)
ISU Serviciu public de urgenţă profesionist aflat în subordinea
Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, în
scopul asigurării managementului situaţiilor de urgenţă pe
tipurile de risc specific din zona de competenţă executând
misiuni de prevenire, monitorizare şi gestionare a
situaţiilor de urgenţă.

B. Servicii de interes public de drept privat (furnizori de servicii din diferite


domenii care au atribuţii stabilite prin lege sau prin reglementări specifice şi
care sunt organizate ca societăţi comerciale, societăţi pe acţiuni, asociaţii etc.
după caz): companii de electricitate, gaze naturale, apă-canal, telecomunicaţii,
telefonie mobilă, colectarea deşeurilor.

80
C. Sectorul privat parte a economiei orientată spre profit, condusă de persoane
sau grupuri – naţionale sau internaţionale şi care nu este controlată de stat:
agenţi economici, firme de turism, alimentaţie publică, sport, loisir etc.
D. Sectorul asociativ non-profit: organizaţii - ONG, CBO, etc., din sfera
societăţii civile care îşi propun găsirea unor soluţii pentru problemele societăţii,
participând la construcţia unei societăţi democratice. Aceste organizaţii sunt
independente faţă de stat şi sunt interesate de dezvoltarea spiritului civic şi
creşterea participării cetăţenilor în spaţiul public şi la viaţa „cetăţii”.
E. Alţi actori urbani relevanţi: mass-media, cultele etc.

Bibliografie

Bibliografia este înserată în textul Secţiunii II

81
SECŢIUNEA III
STRATEGIA DE DEZVOLTARE RURALĂ

1. Introducere

Spaţiul rural reprezintă circa 87% din suprafaţa României, cu o populaţie de


aproximativ 46% din total, concentrată în 12957 sate organizate administrativ în
2861 de comune (INSSE, 2012). Comuna reprezintă o „unitate administrativ-
teritorială de bază care cuprinde populaţia rurală reunită prin comunitatea de
interese şi tradiţii, alcătuită din unul sau mai multe sate, în funcţie de condiţiile
economice, social-culturale, geografice şi demografice. Satele în care îşi au sediul
autorităţile publice ale comunei sunt sate reşedinţă” (Legea 351/2001). În acelaşi
timp, o localitate rurală (sat), prezintă următoarele caracteristici:
„a) majoritatea forţei de muncă se află concentrată în agricultură,
silvicultură, pescuit, oferind un mod specific şi viabil de viaţă locuitorilor săi, şi
care prin politicile de modernizare îşi va păstra şi în perspectivă specificul rural;
b) majoritatea forţei de muncă se află în alte domenii decât cele agricole,
silvice, piscicole, dar care oferă în prezent o dotare insuficientă necesară în vederea
declarării ei ca oraş şi care, prin politicile de echipare şi de modernizare, va putea
evolua spre localităţile de tip urban” (Legea 351/2001).
Spaţiul rural a înregistrat multiple transformări, în ultima jumătate de secol,
sub acţiunea conjugată a unui complex de factori (politici, economici, sociali), care
şi-au pus amprenta asupra configuraţiei şi structurii acestuia. Ca urmare, în prezent,
se înregistrează numeroase discontinuităţi teritoriale şi un potenţial diferenţiat de
dezvoltare.
De-a lungul timpului, au fost realizate nenumărate clasificări şi tipologii ale
aşezărilor rurale, în funcţie de diverse criterii, precum mărime demografică,
morfostructură, funcţii, accesibilitate, etc.
Plecând de la o abordare holistică a spaţiului rural, perceput la nivel de
macro-scară, se poate realiza o tipologie a acestuia, pe considerente multi-
criteriale, cu individualizarea a trei categorii distincte, după cum urmează:
- spaţiul rural limitrof marilor oraşe, adesea perceput ca o arie de tranziţie
între urban şi rural, aflat într-o continuă transformare, în care activităţile populaţiei
se desfăşoară în strânsă conexiune cu centrul urban. Acesta se caracterizează printr-
un spor migratoriu pozitiv şi printr-o diversificare a activităţilor economice, cu o
infrastructură mai dezvoltată.

82
- spaţiul rural profund (îndepărtat/marginal), ce se confruntă de multe ori cu
restrictivităţi naturale, afectat de îmbătrânire demografică şi depopulare, cu
practicarea agriculturii de subzistenţă (în lipsa unor alternative ocupaţionale),
infrastructură şi servicii precare. Acesta se află într-o puternică criză structurală,
determinată de degradarea mai multor componente.
- spaţiul rural intermediar, care din anumite considerente poate fi apreciat ca
fiind „tipic” sau reprezentativ, în sensul în care se dezvoltă fără a fi sub influenţa
directă a marilor centre urbane. Acesta prezintă unele caracteristici din cele două
grupe indicate anterior, dar se află într-o stare de „echilibru” socio-economic.
Această categorie reuneşte o mare diversitate, de la areale foarte dezvoltate, cu o
economie prosperă, până la cele care prezintă resurse endogene încă neexploatate.
Având în vedere eterogenitatea spaţiului rural, documentele de planificare
strategică trebuie să fie elaborate pornind de la particularităţile locale. Multe
comunităţi rurale se confruntă cu nenumărate probleme, precum venituri scăzute,
lipsa accesului la servicii de bază şi a infrastructurii, fiind necesară identificarea
unor mijloace de redresare, în caz contrar, declinul instaurat putând să se
accentueze.
Strategia de dezvoltare reprezintă un instrument de planificare prin care se
vizează soluţionarea necesităţilor de dezvoltare ale spaţiului de referinţă şi
reconfigurarea acestuia într-un interval determinat, pe baza potenţialului local.
Aceasta poate reprezenta şi un element de fundamentare pentru accesarea unor
surse de finanţare.

Prin intermediul acesteia se stabileşte traiectoria care trebuie urmată, într-


o perioadă predefinită, pentru a se trece de la situaţia actuală la cea previzionată,
dorită, prin concentrarea şi planificarea integrată a tuturor acţiunilor ce se vor
desfăşura.
Informaţiile din actualul ghid au un caracter metodologic şi pot fi utilizate
pentru elaborarea unor strategii de dezvoltare rurală (la diferite niveluri teritoriale),

83
prezentând un anumit grad de generalizare, deoarece în funcţie de caracteristicile
locale pot fi analizate aprofundat anumite componente, în timp ce altele care nu
sunt relevante, din perspectiva capacităţii de dezvoltare, pot fi descrise succint.
Principalele etape în realizarea unei strategii de dezvoltare rurală vizează
investigarea detaliată a caracteristicilor locale pentru individualizarea problemelor
majore şi a potenţialului existent cu sistematizarea informaţiilor sub forma analizei
SWOT, succedată de elaborarea propriu-zisă a documentaţiei (cu formularea
viziunii de dezvoltare, obiectivelor, măsurilor şi proiectelor aferente). Pe parcursul
structurării acesteia este primordială implicarea şi consultarea factorilor locali
interesaţi.

2. Localizare geografică şi accesibilitate

La acest subcapitol va fi evidenţiată localizarea atât din punct de vedere


fizico-geografic (încadrarea în unităţile majore de relief) cât şi administrativ
(poziţionarea în cadrului judeţului şi a regiunii de dezvoltare). Pentru fiecare dintre
acestea trebuie realizate hărţi, cu reprezentarea principalelor elemente.
Un alt aspect ce poate fi abordat este rolul şi locul comunei (dar şi al
aşezărilor) în sistemul judeţean, regional şi naţional.
În acelaşi timp, vor fi prezentate aspecte legate de accesibilitate, întrucât
aceasta poate condiţiona anumite direcţii de dezvoltare. Reprezentarea grafică se va
realiza sub forma unei hărţi, pe care vor fi indicate principalele căi de acces.

3. Analiza situaţiei existente

Această etapă presupune realizarea unei analize diagnostic asupra


principalelor componente ale spaţiului rural de referinţă în vederea identificării
necesităţilor de dezvoltare şi a conturării potenţialului local. Resursele existente
vor fi studiate prin prisma favorabilităţilor şi restrictivităţilor pe care le prezintă
pentru dezvoltare, reprezentând fundamentul pentru elaborarea strategiei.
Realizarea unui diagnostic teritorial presupune abordarea integrată a
teritoriului, cu elaborarea unor analize complexe. În acest sens sunt necesare mai
multe tipuri de informaţii şi date colectate din diverse surse, la care se adaugă
observaţii din teren. La nivel teritorial, frecvent, în interiorul aceleiaşi comune, se
constată diferenţieri între aşezările rurale, de la caracteristicile populaţiei până la
infrastructură şi servicii, care trebuie luate în considerare în perspectiva stabilirii
unor obiective de dezvoltare realiste şi fezabile, adaptate specificului local.
În acelaşi timp, trebuie derulate acţiuni cu actorii locali interesaţi (reuniuni şi
aplicarea unor chestionare/interviuri).

84
3.1. Cadrul natural

Caracteristicile cadrului natural pot influenţa nivelul de dezvoltare al


aşezărilor rurale şi direcţiile strategice ulterioare prin favorizarea sau
restricţionarea anumitor activităţi. Din perspectiva rolului acestora în condiţionarea
dezvoltării, se impune investigarea particularităţilor următoarelor componente:
geologie, relief, climă, hidrografie, vegetaţie, faună, soluri, patrimoniu natural şi
riscuri naturale.
3.1.1. Geologie. Caracteristicile geologice prezintă importanţă atât pentru
identificarea resurselor naturale, cât şi prin existenţa unor anumite tipuri de
roci/structuri geologice care pot determina procese geomorfologice actuale
specifice (de exemplu, pe argile- alunecări de teren, pe loess - tasări şi sufoziuni).
Proprietăţile rocilor (duritatea, porozitatea, permeabilitatea, plasticitatea,
omogenitatea, solubilitatea) determină comportamentul acestora în contact cu
agenţii externi, acestea fiind definitorii pentru realizarea unor construcţii sau
amenajări, putând pune astfel probleme geotehnice. Acestea au importanţă şi în
evaluarea resurselor de ape subterane din arealul respectiv, în ceea ce priveşte
adâncimea sau calitatea acestora.
De asemenea, trebuie investigat hazardul seismic, respectiv, atât
probabilitatea manifestării propriu-zise a cutremurelor, cât şi hazardele
geomorfologice adiacente pe care le determină.
Materialele grafice includ: hărţi litologice cu delimitarea arealelor cu resurse
de subsol, tectono – structurale, precum şi hărţi de risc seismic elaborate la diferite
scări, hărţi hidrogeologice şi coloane stratigrafice.
3.1.2. Relieful, prin parametrii morfometrici şi morfografici, poate avea rol
favorabil sau restrictiv pentru dezvoltarea aşezărilor rurale (desfăşurarea a diferite
activităţi economice, realizarea de construcţii/amenajări).
Analiza reliefului trebuie să vizeze în primul rând latura cantitativă:
altitudine, respectiv trepte de relief; pantă; densitatea fragmentării; energia de
relief. Arealele cu pantă ridicată sau puternic fragmentate nu sunt pretabile pentru
diferite amenajări, în timp ce arealele cu pante reduse şi fragmentare slabă permit
cu uşurinţă o gamă variată de modificări. Parametrii morfometrici sunt importanţi
în corelaţie cu alţi factori şi pentru stabilirea tipului de procese geomorfologice
care se pot produce într-un anumit areal.
Analiza calitativă a reliefului (forma versanţilor, expoziţie, tipul de văi sau
interfluvii) introduce diferenţieri în ceea ce priveşte desfăşurarea unor procese
geomorfologice (ex. pe versanţii concavi eroziunea va fi mai intensă, iar în cadrul
văilor înguste hazardul la inundaţii este mai ridicat) dar şi în stabilirea modului de
utilizare a terenurilor sau în realizarea anumitor construcţii.

85
Analiza morfodinamicii este însă cea mai importantă, deoarece procesele
geomorfologice actuale au un puternic impact negativ. Cele cu desfăşurare rapidă
sau semirapidă pot determina apariţia de hazarde şi chiar riscuri pentru un anumit
areal, iar cele cu desfăşurare lentă pot conduce la scăderea potenţialului productiv
al unor terenuri.
Analiza morfogenetică trebuie să vizeze treptele de relief şi condiţiile
geomorfologice specifice ale acestora în raport de tendinţele de dezvoltare ale unui
spaţiu (ex. glacisurile şi conurile de dejecţie sunt favorabile pentru locuinţe,
terasele au şi valoare economică prin posibilitatea extragerii de pietrişuri, lunca
înaltă poate fi utilizată pentru culturi agricole şi aşezări).
De asemenea, trebuie analizată existenţa unor forme antropice şi
comportamentul morfodinamic al acestora, precum şi existenţa unor activităţi
umane care pot determina forme de relief antropogene.
Reprezentările cartografice trebuie să vizeze atât latura analitică (harta
hipsometrică, harta densităţii fragmentării, harta energiei de relief, harta pantelor,
harta morfografică, harta proceselor geomorfologice actuale, localizarea formelor
antropice de relief) cât şi pe cea sintetică (harta geomorfologică generală, harta
vulnerabilităţii la diferite tipuri de hazarde, harta pretabilităţii reliefului la diferite
tipuri de amenajări).
3.1.3. Clima. Specificul climatic al spaţiului rural prezintă relevanţă, în
strânsă corelaţie cu diferite activităţi economice (mai ales cele agricole). Astfel, au
importanţă următorii parametri climatici:
- temperatura medie anuală şi lunară;
- temperaturile minime şi maxime anuale;
- intervalele cu diferite temperaturi caracteristice;
- precipitaţiile medii anuale şi lunare;
- intervalele cu cantităţi de precipitaţii specifice;
- precipitaţiile torenţiale;
- intensitatea şi direcţia vântului;
- fenomene meteorologice specifice arealului respectiv (ex. bruma, viscolul,
poleiul, primul îngheţ, seceta).
Elementele climatice trebuie analizate şi prin prisma influenţei asupra
celorlalte componente ale mediului natural (relief, hidrografie, vegetaţie, faună,
soluri, etc).
Datele meteorologice ce vor fi prelucrate trebuie culese de la cea mai
apropiată staţie meteorologică situată în condiţii similare, şirul de date analizat
având o durată de cel puţin 10 ani. În completarea analizei vor fi utilizate diferite
grafice şi hărţi tematice care surprind distribuţia spaţială a principalelor elemente
climatice (temperaturi, precipitaţii, vânt, alte elemente specifice).

86
3.1.4. Hidrografia. Caracteristicile hidrologice prezintă o importanţă ridicată
asupra posibilităţilor de dezvoltare, oferind avantaje sau dezavantaje şi impunând
luarea de măsuri de intervenţie pentru atingerea obiectivelor vizate de strategii.
Analiza hidrografică se axează pe:
- resursele de ape subterane (izvoare) şi de suprafaţă (râuri, lacuri);
- calitatea diferitelor surse de apă, mai ales a celor cu o utilizare intensă;
- influenţa acestora în manifestarea proceselor geomorfologice actuale;
- hazardul la inundaţii şi riscul asociat.
Materialul cartografic trebuie să vizeze: distribuţia spaţială a resurselor de
apă, grafice şi hărţi privind calitatea acestora, grafice privind variaţia nivelelor şi
debitelor în cursul unui an, arealele expuse la hazarde naturale. De asemenea, pot fi
calculaţi indicatori privind vulnerabilitatea naturală şi socio-economică la
inundaţii.
3.1.5. Vegetaţia. Vegetaţia naturală este importantă în dezvoltarea spaţiului
rural, mai ales în corelaţie cu alte elemente ale mediului geografic. Vegetaţia, în
special cea forestieră, influenţează învelişul de sol, topoclimatul local şi frânează
producerea unor procese geomorfologice actuale.
Din punct de vedere cartografic, este necesară realizarea unei hărţi cu
distribuţia spaţială a tipurilor de vegetaţie naturală, în asociere cu starea şi calitatea
funcţională a acestora.
3.1.6. Fauna. Cunoaşterea resurselor faunistice naturale prezintă importanţă
pentru identificarea unor posibile activităţi economice sau ecologice. Cele mai
importante activităţi umane sunt legate de protejarea anumitor specii de interes
cinegetic, respectiv valorificarea raţională a acestora.
Fauna, alături de vegetaţie, influenţează în mod relevant caracteristicile
solului, iar prin acţiunea asupra substratului poate influenţa relieful cu apariţia unor
forme de relief biogen.
Reprezentările cartografice presupun evidenţierea arealelor cu specii
valoroase, de interes cinegetic.
3.1.7. Soluri. Solurile reprezintă elementul fundamental pentru desfăşurarea
activităţilor de bază, care în spaţiul rural sunt predominant agricole. Este foarte
importantă stabilirea clasei şi tipurilor de sol, a gradului de fertilitate al acestora, a
factorilor şi gradului de degradare, precum şi a arealelor degradate. În acelaşi timp,
trebuie urmărită pretabilitatea diferenţiată, în funcţie de morfologie şi structură,
pentru diferite tipuri de utilizări agricole, precum şi arealele unde solul trebuie să
fie conservat pentru a nu îşi pierde definitiv potenţialul productiv. În funcţie de
analiza anterioară, trebuie stabilite măsuri de ameliorare şi intervenţie, pentru ca
solul să aibă un potenţial agricol corespunzător, precum şi direcţionarea

87
activităţilor către paliere mai puţin tradiţionale (înlocuirea activităţilor agricole de
subzistenţă).
Materialele cartografice trebuie să vizeze: harta tipurilor de soluri, harta
arealelor degradate pentru a stabili pretabilitatea la diferite culturi agricole.
3.1.8. Patrimoniul natural protejat. Pentru patrimoniul natural, este necesară
identificarea ariilor naturale protejate din spaţiul de referinţă, cu descrierea
principalelor caracteristici ale acestora.
Ariile naturale protejate constituie o resursă, care trebuie valorificată, prin
antrenarea în procesul de dezvoltare locală, cu asigurarea stării de conservare a
biodiversităţii. Ca urmare, acestea vor fi luate în considerare prin prisma
potenţialului pe care îl deţin, în limita capacităţii de suport, pentru a susţine
dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale. În raport de categoria în care sunt
încadrate, ariile naturale protejate, prezintă un regim diferenţiat de protecţie,
conservare şi utilizare, iar o parte deţin planuri de management avizate, ce trebuie
analizate întrucât conţin informaţii referitoare la activităţile ce pot fi derulate în
interiorul sau proximitatea acestora.
3.1.9. Riscuri naturale. Manifestarea hazardelor naturale şi a riscurilor
asociate poate impune limitări importante în procesul de dezvoltare rurală,
accentuate şi de unele decizii nefundamentate luate în etape anterioare (ex. locuinţe
situate în luncă sau pe fruntea unor terase, mod de utilizare neadecvat al
terenurilor). Pentru spaţiul rural, trebuie analizate temporal şi spaţial următoarele
tipuri de hazarde:
- geomorfologice (eroziunea solului, alunecări de teren, tasări şi sufoziuni,
prăbuşiri, torenţialitate, curgeri);
- climatice (valuri de frig, valuri de căldură, secetă, îngheţ, furtuni şi alte
fenomene specifice);
- hidrologice (inundaţii);
- biologice (epidemii, incendii naturale, invazii);
- ecologice (aridizare).
Se recomandă să se realizeze o inventare a diferitelor tipuri de hazarde, locul
şi momentul în care s-au produs, precum şi condiţiile specifice care le-au
determinat, pentru a putea prevedea o serie dintre acestea. Reprezentările
cartografice includ: grafice cu diferite elemente meteo şi hidro (se marchează
intervalul şi intensitatea hazardului respectiv), hărţi de vulnerabilitate la anumite
hazarde geomorfologice şi hidrologice, hărţi în care sunt cartografiate arealele
afectate/ce au probabilitatea de a fi afectate.

88
3.2. Calitatea mediului

Analiza calităţii mediului se concentrează pe următoarele probleme:


- identificarea principalelor disfuncţionalităţi de mediu;
- stabilirea surselor şi tipurilor de poluare;
- evaluarea sistemului de colectare şi de gestiune a deşeurilor la nivelul
arealului respectiv, inclusiv funcţionalitatea serviciilor de salubritate publică şi
participarea populaţiei la gestiunea acestora;
- investigarea riscurilor tehnologice, prin evidenţierea formelor de
manifestare şi a arealelor vulnerabile.
Cele mai importante direcţii de evaluare a problemelor de mediu sunt legate
de calitatea aerului, a apei şi a solului. Pentru fiecare dintre acestea, sunt
identificate şi detaliate sursele de poluare, răspândirea teritorială, determinarea
efectelor asupra populaţiei. În acelaşi timp, este necesară analiza rolului diferiţilor
actori locali în degradarea calităţii mediului.
Riscurile tehnologice sunt legate de totalitatea activităţilor antropice din
cadrul spaţiului rural, vulnerabilitatea acestuia din urmă fiind mai ridicată în cazul
unei complexităţi mai ridicate a ramurilor economice locale (activităţi industriale
sau activităţi agricole înalt tehnologizate). Este necesar ca analiza să cuprindă şi o
evaluare a riscurilor tehnologice la nivelul arealului din proximitate, cu sublinierea
modului şi a arealelor de impact în cazul producerii acestora.
În completarea analizei este necesară realizarea unor hărţi tematice de
evidenţiere a surselor de poluare, a arealelor degradate prin diferite tipuri de
poluare, a punctelor critice de depozitare necontrolată a deşeurilor, marcarea
posibilelor surse declanşatoare a riscurilor tehnologice. Se pot adăuga grafice care
să arate variaţia concentraţiilor diferiţilor poluanţi.

3.3. Populaţie şi forţă de muncă

Analiza principalelor caracteristici demografice este relevantă pentru


cuantificarea capacităţii potenţiale de implicare şi susţinere a unor activităţi
economice dar şi pentru calibrarea infrastructurii şi serviciilor. În acest sens, va fi
prezentată situaţia actuală, dar pentru înţelegerea modului de manifestare a unor
procese şi evidenţierea unor tendinţe demografice trebuie urmărită şi dinamica
înregistrată în ultimele decenii.
În scopul individualizării unor rezultate care să reflecte particularităţile
locale, analiza ar trebui să fie realizată, pe cât posibil, la nivel de sat. Această
opţiune este motivată de faptul că multe comune se caracterizează printr-un grad
ridicat de eterogenitate, astfel că apar diferenţieri semnificative între caracteristicile

89
aşezărilor rurale componente. Însă, întrucât unele informaţii sunt înregistrate doar
la nivel de comună, investigarea se va focaliza mai ales pe acest palier de analiză,
la care se vor adăuga cercetări de teren pentru realizarea unor tipologii teritoriale,
inclusiv anchete demografice (pe diferite tematici).
Populaţia şi forţa de muncă pot fi apreciate pe baza calculării mai multor
indicatori, urmată de identificarea cauzelor care au indus un anumit tip de evoluţie.
Sursele principale de la care pot fi colectate datele statistice sunt Institutul Naţional
de Statistică şi direcţiile judeţene subordonate acestuia, prin utilizarea bazei de date
tempo online şi a recensămintelor populaţiei.
Principalele elemente ce vor fi luate în considerare pentru analiza
caracteristicilor demografice sunt:
- mărimea demografică a comunei, precum şi a fiecăreia dintre aşezările
rurale incluse în cadrul acesteia, pentru surprinderea diferenţierilor existente în
ceea ce priveşte contingentul de populaţie. Reprezentările se pot realiza sub forma
unui grafic, care să permită vizualizarea distribuţiei numărului de locuitori.
- evoluţia populaţiei, analizată pentru o anumită perioadă, la nivel de sate şi
comună, se realizează pentru a se identifica schimbările înregistrate, cu
individualizarea cauzelor care au determinat un anumit tip de dinamică. Perioada
de referinţă poate fi recentă (după anul 1992) sau poate viza un interval mai
îndelungat (după 1966). În situaţia investigării unei perioade anterioare
reorganizării administrative, din anul 1968, se vor avea în vedere schimbările
produse în componenţa aşezărilor rurale.
Un indicator relevant pentru observarea schimbărilor înregistrate în zonele
afectate de declin demografic este intensitatea depopulării, calculat prin raportarea
populaţiei actuale la cea de la o dată anterioară.

Id = (Pn– P0)/P0 x 100,


unde:
Pn - populaţia la un moment dat;
P0 - populaţia la o dată anterioară.

- densitatea populaţiei permite evidenţierea distribuţiei locuitorilor la nivel


teritorial, cu prezentarea schimbărilor care au avut loc după anul 1992.
- mişcarea populaţiei (naturală şi migratorie), va fi reliefată la nivel de
comună. Pentru analiza mişcării naturale va fi calculată rata brută a natalităţii, rata
brută a mortalităţii şi soldul/bilanţul natural. Mişcarea migratorie va fi surprinsă
prin intermediul ratei emigraţiei, ratei imigraţiei şi a soldului/bilanţului migratoriu.
Având în vedere fluctuaţiile multianuale (în sensul în care într-un an pot exista 10
naşteri, pentru ca în următorul valoarea să fie 0), pentru obţinerea unor rezultate

90
concludente, trebuie luată în calcul dinamica pe un interval mai mare de timp
(minim ultimii 10 ani). Reprezentările se pot realiza sub forma a două grafice care
să reflecte schimbările înregistrate atât pentru mişcarea naturală a populaţiei cât şi
pentru cea migratorie.
În ceea ce priveşte mobilitatea teritorială, trebuie luat în considerare şi
navetismul (deplasările zilnice), reprezentativ, mai ales, în situaţia aşezărilor rurale
localizate în apropierea marilor centre urbane. În acest sens, pe baza unor cercetări
de teren pot fi estimate fluxurile zilnice.
De asemenea, migraţia internaţională reprezintă un alt aspect a cărui
amploare trebuie evidenţiată, pe baza datelor statistice sau/şi a cercetărilor de teren.
- comportamentul demografic poate fi evidenţiat prin prisma indicelui de
potenţial demografic, ce oferă informaţii referitor la gradul de vitalitate al
populaţiei, prin analiza dinamicii valorilor acestuia, după anul 1992.
- structura pe grupe de vârste şi sexe a populaţiei este reprezentativă din
raţionamente multiple, printre care configurarea serviciilor locale şi evidenţierea
volumului şi structurii resurselor de muncă. Astfel, „planificarea activităţilor
educaţionale, planificarea şi prognoza utilizării forţei de muncă, organizarea
activităţilor de servicii, de ocrotire a sănătăţii populaţiei şi, în general, specificul
consumului depind atât de efectivul, cât şi de structura pe vârste a populaţiei”
(Mihăescu C., 2001, p.150).
În acest sens, se va analiza structura pe grupele majore de vârstă (tânără: 0-
14 ani, adultă: 15-59/64 ani, vârstnică: peste 60/65 ani), atât în prezent cât şi pe un
interval anterior, cu evidenţierea tendinţelor de îmbătrânire/întinerire a populaţiei.
Grupa adultă (intermediară) este cea implicată în activităţi economice şi care
susţine celelate două categorii. Datele pot fi sistematizate sub formă tabelară.
Reprezentarea structurii populaţiei pe grupe de vârstă şi sexe se poate realiza
prin intermediul unui grafic, respectiv piramida vârstelor, realizat prin combinarea
a două histograme (pe grupe cincinale de vârstă). La nivel de comună şi/sau pentru
fiecare aşezare rurală poate fi realizat un grafic, pe care va fi redată configuraţia de
la ultimul recensământ prin benzi, iar prin linii efectivele anterioare, pentru
evidenţierea schimbărilor structurale înregistrate şi estimarea unor tendinţe
demografice.
Structura populaţiei pe sexe poate fi exprimată prin prisma raportului de
masculinitate/feminitate, cu evidenţierea tendinţelor înregistrate la nivel local.
Un alt indicator considerat reprezentativ pentru analiza implicaţiilor
structurii pe grupe de vârstă şi mai precis a presiunii exercitate de categoriile
extreme asupra celei intermediare, potenţial active, este rata de dependenţă
demografică, cu indicarea evoluţiei înregistrate, după anul 1992.

91
- îmbătrânirea demografică, poate fi apreciată prin intermediul indicelui de
îmbătrânire demografică, care permite evidenţierea gradului de manifestare a
acestui proces. În acest sens, se poate realiza o analiză evolutivă, care să
evidenţieze dinamica înregistrată, după 1992. În situaţia evidenţierii unor areale
puternic afectate, poate fi realizată o scală cu mai multe trepte de intensitate care să
permită vizualizarea situaţiei actuale.
Implicaţiile accentuării procesului de îmbătrânire demografică sunt multiple
(demografice, economice, sociale), cu repercursiuni inclusiv asupra structurării
funcţionale a spaţiului. În multe zone rurale din ţară, agricultura reprezintă baza
economiei locale iar majoritatea proprietarilor terenurilor agricole sunt exponenţi ai
grupei vârstnice, care prezintă o capacitate limitată de muncă.
- structura socio-economică a populaţiei se referă la „participarea populaţiei
la o activitatea economică” (Erdeli G., Dumitrache L., 2001), fiind determinată de
caracteristici demografice dar şi de oferta de locuri de muncă.
Evaluarea forţei de muncă dintr-un teritoriu permite evidenţierea
caracteristicilor resurselor umane disponibile, care pot constitui baza desfăşurării
unor activităţi economice, având astfel un rol hotărâtor în elaborarea programelor
de dezvoltare rurală (Stoica I.V., Unguraş A.I., Iancu F.C., 2009). Populaţia în
vârstă de muncă (15-64 de ani) reprezintă segmentul principal al ofertei de forţă de
muncă şi este cunoscută în literatura de specialitate şi ca populaţia potenţial activă
(Zamfir D., 2007).
Pentru obţinerea unei imagini relevante asupra structurii socio-economice a
populaţiei se pot calcula mai mulţi indicatori reprezentativi, precum: rata de
activitate a populaţiei, rata de ocupare a forţei de muncă, rata şomajului. În acelaşi
timp, relevantă este şi structura populaţiei ocupate pe sectoare de
activitate/activităţi ale economiei naţionale, dar şi în funcţie de statutul profesional.
Rata de activitate a populaţiei exprimă ponderea populaţiei active (populaţie
ocupată, şomeri şi persoanele aflate în căutarea primului loc de muncă) din totalul
populaţiei. O altă variantă, considerată mai relevantă, a acestui indicator, include
raportarea populaţiei active la populaţia totală în vârstă de muncă (15-64 ani).
Rata de ocupare a forţei de muncă, se referă la ponderea populaţiei ocupate
din totalul populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani). Acest indicator oferă
informaţii referitoare la proporţia locuitorilor care sunt implicaţi în activităţi
economice.
De asemenea, se poate calcula structura populaţiei ocupate pe sectoare de
activitate (primar, secundar, terţiar, sau cuaternar) sau pe activităţi ale economiei
naţionale. Aceasta permite evidenţierea experienţei profesionale a forţei de muncă
din zona analizată, dar şi lipsa unor alternative ocupaţionale în situaţia unei ponderi
ridicate a populaţiei implicate în agricultură.

92
Un alt indicator care poate fi luat în calcul este structura populaţiei ocupate
în funcţie de statutul profesional. Aceasta „poate reprezenta atât o măsură de
dezvoltare a spiritului antreprenorial (prin numărul şi ponderea patronilor), cât şi
a siguranţei/insecurităţii veniturilor necesare traiului, a echilibrului/fragilităţii
pieţei muncii (de exemplu, lucrătorii familiali neremuneraţi sunt ocupaţi în
activităţi agricole care oferă venituri insuficiente şi nesigure, dar ei diminuează
presiunea asupra pieţei muncii, întrucât nu intră în categoria şomerilor, deşi
uneori, veniturile lor sunt mai mici decât cele provenite din beneficiile financiare
ale celor fără loc de muncă)” (Mocanu I., 2008, p.229) .
Pentru evidenţierea situaţiei actuale, indicatorii se pot calcula pe baza datelor
de la recensăminte, la nivelul ultimului an disponibil, dar şi evolutiv, pentru
evidenţierea unor comparaţii, cu situaţia anterioară (1992/2002).
Şomajul relevă neconcordanţa dintre cererea şi oferta de forţă de muncă,
care poate fi exprimată prin rata şomajului, ce trebuie cuantificată pentru o
perioadă mai îndelungată.
În ceea ce priveşte structura socio-economică a populaţiei, trebuie luat în
considerare şi faptul că o parte a acesteia poate fi implicată în activităţi economice
în alte localităţi, în afara celor de reşedinţă. În acest caz, pentru obţinerea unor
rezultate corecte referitoare la spaţiul de referinţă, se pot realiza cercetări de teren,
care să conducă la evidenţierea unor particularităţi locale.
- structura populaţiei după nivelul de instruire, reflectă gradul de educaţie al
locuitorilor din zona analizată. Acesta poate fi influenţat de mai mulţi factori, dar
poate exprima şi corelarea dintre specializările absolvite şi oferta de locuri de
muncă.
În acelaşi timp, se poate lua în considerare şi rata de analfabetism, care
prezintă o tendinţă ascendentă în multe zone rurale, pe fondul manifestării mai
multor factori, dintre care o semnificaţie considerabilă o au resursele financiare
limitate şi accentuarea gradului de sărăcie.
- structura socio-culturală, se analizează prin prisma structurii etnice şi
confesionale, prin evidenţierea particularităţilor actuale, dar şi a transformărilor
înregistrate recent, cu utilizarea datelor de la ultimul recensământ dar şi de la cele
anterioare.
Pentru o mai bună vizualizare a repartiţiei spaţiale a valorilor indicatorilor
menţionaţi anterior se pot utiliza diverse metode de reprezentare, de tipul
cartogramelor şi cartodiagramelor.
La final, prin analiza corelativă a mai multor variabile pot fi exprimate
concluzii cu privire la potenţialul demografic al aşezărilor rurale analizate.

93
3.4. Activităţi economice

Analiza cadrului economic al spaţiului rural implică evidenţierea structurii


economiei locale, respectiv activităţile economice care sunt desfăşurate.
Cadrul general economic al spaţiului rural este dominat de sectorul primar.
În această situaţie trebuie evidenţiată subramura economică de bază (de regulă
creşterea animalelor sau cultivarea plantelor), sau dacă cele două subramuri au o
contribuţie egală la dezvoltarea comunei selectată ca studiu de caz.
De asemenea, se poate preciza dacă există schimbări în modul de utilizare a
terenurilor agricole (precum dezvoltarea agriculturii ecologice pentru alimente sau
producţia de biocarburant).
În cazul în care activitatea de bază este silvicultura, se va menţiona ponderea
speciilor de arbori, reflectată şi printr-o piesă desenată, suprafeţele ocupate,
structura fondului forestier după formele de proprietate, formele de exploatare
(terenuri destinate împăduririi, terenuri care servesc nevoilor de cultură, producţie
sau administraţie silvică, terenuri neproductive), producţia fructelor de pădure şi
gradul de valorificare ale acestora. Analiza va fi orientată şi asupra unor atribute
calitative (ex. gradul de naturalitate, starea fitosanitară a arboretelor, vitalitate).
Trebuie subliniat faptul că există şi situaţia privilegiată a comunelor care
prezintă un profil funcţional mixt (ex. agro-industrial sau sunt derulate activităţi din
sectoarele secundar şi terţiar, situaţie întâlnită cel mai frecvent în cazul comunelor
situate în proximitatea centrelor urbane mari) care determină creşterea gradului de
utilizare a forţei de muncă din spaţiul rural.
De altfel, este necesară analiza relaţiei oraş-sat care reprezintă un factor
major al dezvoltării atât din perspectiva accesului populaţiei rurale la locurile de
muncă din centrele urbane, cât şi din punct de vedere economic, fie că are loc o
extindere a activităţilor non-agricole în comune, fie că localităţile rurale îşi
formează o specializare agricolă cu scopul de a oferi resursele alimentare necesare
pentru deservirea populaţiei urbane (funcţie îndeplinită cu precădere de comunele
aflate în zona de influenţă a oraşelor).
Caracterul agro-industrial este un rezultat al valorificării industriale a
producţiei agricole specifice unui anumit teritoriu (industria alimentară, industria
vinicolă şi a băuturilor spirtoase, ş.a.). Acesta poate fi analizat prin intermediul
producţiei alimentare exprimată în unităţi fizice a cărei evoluţie este influenţată de
dinamica terenurilor agricole şi de fluctuaţia preţurilor produselor.
În cazul comunelor cu profil funcţional mixt se vor menţiona numărul
agenţilor economici pentru fiecare domeniu de activitate în ordinea importanţei
acestora în economia locală, ponderea agenţilor cu personalitate juridică şi a
agenţilor economici individuali.

94
Spaţiul rural românesc se caracterizează prin eterogenitate din punct de
vedere al gradului de dezvoltare (Mihalache, 2013) ca urmare a influenţei factorilor
economici, naturali, politici, legislativi care au determinat redefinirea cadrului
economic, precum reforma agrară şi impactul acesteia asupra formelor de
exploatare agricolă (ex. terenuri agricole exploatate individual care conduc la o
fragmentare excesivă şi la o agricultură de subzistenţă; existenţa asociativităţii care
generează o productivitate agricolă ridicată).
Deoarece începând cu anii ′90, spaţiul rural românesc a intrat într-o nouă
etapă de evoluţie, caracterizată prin transformări produse atât în plan economic
(subdezvoltarea sectorului agricol prin practicarea agriculturii de subzistenţă pe
scară largă, dezindustrializare), cât şi social (migraţia urban-rural, ocuparea
majoritar agricolă a populaţiei), este necesară o analiză a evoluţiei economice
recente. În acest sens, pot fi evidenţiate: tipul de agricultură (de subzistenţă, de
semi-subzistenţă, etc.); schimbări în profil funcţional (economia locală dominată
anterior de o activitate înscrisă în sectorul primar, în noul context socio-economic
poate cunoaşte o schimbare a profilului prin dezvoltarea unei noi activităţi
economice: ex. turism în cazul comunelor reprezentative pentru o anumită zonă
etnografică cu un potenţial turistic deosebit pe care îl valorifică).
Serviciile au cunoscut o dezvoltare în ultimii ani ca urmare a intensificării
activităţilor din zonele rurale presupunând apariţia şi dezvoltarea unor noi
activităţi. Gradul de dezvoltare al acestora este strâns legat şi de nivelul de
dezvoltare a spiritului antreprenorial.
Comerţul în spaţiul rural s-a dezvoltat cu scopul de a asigura aprovizionarea
populaţiei rurale cu o gamă variată de produse, în acelaşi timp contribuind la
reducerea deplasărilor pentru aprovizionare de la distanţe mai mari.
Analiza cadrului economic trebuie realizată în detaliu, evidenţiindu-se
caracteristicile localităţilor rurale componente, putându-se realiza şi o ierarhizare a
acestora pe baza colectării şi prelucrării datelor economice. Ulterior, ierarhia
localităţilor rurale componente comunelor poata sta la baza formulării măsurilor de
dezvoltare pentru atenuarea disfuncţionalităţilor identificate.
Prin intermediul analizei mediului economic pe baza datelor statistice sau a
indicatorilor economici (cifra de afaceri pentru fiecare domeniu de activitate,
numărul de angajaţi pe sectoare de activitate) trebuie evidenţiate probleme actuale
economice ale spaţiului rural, căutând totodată să se identifice cauzele acestora şi
implicaţiile pentru perioada următoare. Datele statistice vor fi reprezentate grafic
pentru a reflecta dinamica indicatorilor economici.

95
3.5.Terenuri şi locuinţe

3.5.1. Terenuri. Resursele de teren disponibile reprezintă unul dintre


elementele hotărâtoare în stabilirea direcţiilor de dezvoltare a respectivului spaţiu
rural. În asociere, modul de utilizare a terenurilor unei comune reflectă activităţile
economice tradiţionale ale acelui teritoriu, în funcţie de caracteristicile şi resursele
naturale, dar şi domeniile de competenţă profesională ale populaţiei locale.
Totodată, utilizarea terenurilor determină şi explică existenţa a diferite
disfuncţionalităţi în cadrul teritoriului, legate în special de arealele degradate şi de
cele vulnerabile la diferite hazarde. În acest sens, este necesar ca analiza utilizării
terenurilor să evidenţieze şi modul de valorificare a resurselor naturale existente,
deoarece de valorificarea optimă a resurselor locale depinde dezvoltarea adecvată a
teritoriului respectiv. În cadrul evaluării resurselor de teren, este importantă şi
analiza dinamicii teritoriului intravilan în relaţie cu cel extravilan, prin prisma
extinderii spaţiului construit, dar şi a desfăşurării activităţilor economice.
Structura fondului funciar, cu privire specială asupra ponderii diferitelor
tipuri de utilizări ale terenurilor şi a tipului de proprietate şi de exploatare (publică
sau privată, individuală sau prin asociere), reflectă practicile de gestiune actuală a
resurselor de teren, cu influenţă directă asupra direcţiilor viitoare de dezvoltare.
Astfel, pot fi evidenţiate situaţiile în care terenurile sunt degradate sau
neproductive, impunându-se implementarea imediată de măsuri care să conducă la
includerea în circuitul economic a acestora.
Ţinând cont de relaţia dintre resursele locale existente şi modul şi
intensitatea de valorificare a acestora, pot fi configurate posibilităţile de noi
activităţi economice. Totodată, pot fi stabilite direcţiile necesare de cooperare
intercomunală pentru dezvoltarea spaţiului rural la nivel superior, prin asocierea
resurselor naturale şi antropice la nivel zonal şi regional.
Din punct de vedere al materialelor grafice şi cartografice adiţionale analizei,
se impune realizarea de grafice privind dinamica diferitelor categorii de terenuri
care alcătuiesc structura fondului funciar şi întocmirea de hărţi pentru evidenţierea
tipologiei actuale a utilizării terenurilor, atât la nivelul comunei, cât şi la nivelul
zonei înconjurătoare.
3.5.2. Locuinţe. Analiza fondului locativ din spaţiul rural este axată pe
evidenţierea tipologiei acestuia şi a evoluţiei numărului de locuinţe.
Numărul locuinţelor din spaţiul rural poate fi evidenţiat şi printr-o analiză
comparată, folosindu-se date statistice pentru cel puţin doi ani de recensământ,
cunoscut fiind faptul că dinamica acestora este corelată cu evoluţia populaţiei
rurale. Există şi exemple care reflectă faptul că fondul locativ poate avea o evoluţie
diferită de cea a populaţiei, ca urmare a scăderii ponderii locuitorilor dintr-o

96
locuinţă sau a redistribuţiei populaţiei, care poate fi diferită de la un teritoriu la
altul, în funcţie de gradul şi de disponibilitatea financiară a locuitorilor.
În cadrul analizei fondului locuit, trebuie evidenţiată şi dinamica numărului
de locuinţe noi. În acest caz, există situaţia particulară a comunelor aflate în
apropierea centrelor urbane mari, a căror populaţie migrează în spaţiul rural
adiacent, situaţie care poate conduce la diminuarea terenurilor agricole în favoarea
spaţiului construit. Dintre motivele care stau la baza schimbării reşedinţei urbane
cu cea rurală, se pot menţiona prezenţa spaţiului construit mai puţin dens şi a
spaţiilor verzi mai extinse, etc.
De asemenea, există şi situaţia comunelor care au un număr mare de locuinţe
noi şi care sunt nelocuite în mod permanent, fapt ce poate sugera că procesul de
construire a noilor locuinţe nu a fost realizat pentru a satisfice nevoia reală de
locuire.
În cadrul acestei secţiuni, se va preciza şi numărul mediu de persoane care
locuieşte într-o gospodărie.
Analiza fondului locativ din spaţiul rural trebuie să urmărească şi
evidenţierea aspectelor de ordin calitativ (precum suprafaţa locuibilă/locuitor,
dotările existente în locuinţe, racordarea la utilităţi publice, etc.).
În acelaşi timp, se va urmări şi evidenţierea gospodăriilor neocupate în
cadrul cărora se deosebesc locuinţele sezoniere sau secundare şi cele permanente
nelocuite (acestea fiind întâlnite în cadrul comunelor în care fenomenul de migrare
a populaţiei rurale a fost mai accentuat sau al comunelor caracterizate printr-un
proces de îmbătrânire a populaţiei; există şi situaţia în care o comună deţine între
limitele sale administrative un sat depopulat complet).

3.6. Infrastructură şi servicii social-edilitare

3.6.1. Infrastructură şi servicii tehnico-edilitare. Alimentarea cu apă. În


analiza reţelei de distribuire şi alimentare cu apă se va urmări gradul de dotare a
localităţilor rurale cu instalaţii de alimentare cu apă potabilă, lungimea reţelei de
distribuire, capacitatea instalaţiilor de producere a apei potabile, numărul de
locuitori deserviţi, starea tehnică a reţelei, staţii de tratare a apei, reţeaua de
canalizare. De asemenea, poate fi menţionată evoluţia lungimii reţelei de
distribuţie, a capacităţii instalaţiilor de producere a apei potabile, dar şi
posibilităţile de extindere şi modernizare.
Totodată, trebuie indicată existenţa sau lipsa reţelei de canalizare. Lungimea
totală simplă a conductelor de canalizare reprezintă lungimea canalelor de colectare
şi evacuare a apelor reziduale precum şi a celor provenite din precipitaţii şi este
corelată cu numărul localităţilor deservite.

97
Dimensiunea şi calitatea servicilor de alimentare cu apă şi de canalizare a
localităţilor rurale prezintă o importanţă deosebită, cu efecte pozitive asupra
nivelului de trai al populaţiei şi asupra stării de sănătate a acesteia.
Alimentarea cu gaze naturale. Pentru evidenţierea situaţiei referitoare la
alimentarea cu gaze naturale (acolo unde este cazul) vor fi analizate lungimea
conductelor de distribuire (care poate fi prezentată şi evolutiv pe ultimii 5 ani),
numărul localităţilor rurale care beneficiază de racordare la reţea, starea
conductelor şi a branşamentelor.
Alimentarea cu energie termică. Referitor la energia termică, la nivel
naţional numărul localităţilor din spaţiul rural beneficiare ale serviciilor de
distribuţie a energiei termice este redus, pe de o parte deoarece încălzirea termică
în sistem centralizat este costisitoare, iar pe de altă parte există surse limitate de la
bugetul local pentru întreţinerea şi modernizarea tehnologiilor, a reabilitării
sistemelor de producere şi distribuţie. Totuşi în analiza acestui segment al
infrastructurii edilitare trebuie menţionată existenţa reţelei de alimentare cu energie
termică, evidenţiindu-se caracteristicile acesteia (lungimea reţelei, starea tehnică de
funcţionare a instalaţiilor).
Alimentarea cu energie electrică. În ceea ce priveşte energia electrică se va
menţiona numărul gospodăriilor electrificate şi a celor neelectrificate (având în
vedere că există localităţi rurale care sunt doar parţial racordate). Pe lângă gradul
de electrificare al teritoriului rural analizat, se pot preciza şi alte caracteristici ale
reţelei de energie electrică (ex. lungimea reţelei, tipuri de linii de alimentare: de
joasă sau medie tensiune).
3.6.2. Infrastructură şi servicii de transport. Infrastructura de transport este
deosebit de importantă deoarece aceasta influenţează gradul de dezvoltare socio-
economică. În cele mai multe cazuri, în spaţiul rural, sistemul de transport este slab
dezvoltat atât din punct de vedere cantitativ cât şi calitativ, fapt care impune o
accesibilitate scăzută care la rândul ei determină o limitare a fluxurilor populaţiei
rurale. În acelaşi timp, o infrastructură de transport slab dimensionată nu are
capacitatea de a susţine migraţia zilnică pentru activităţi lucrative care pot fi
desfăşurate de către populaţia rurală în afara limitelor aşezării de provenienţă.
Calitatea infrastructurii de transport asigură un grad de sustenabilitate care
contribuie la un nivel de trai stabil al locuitorilor din spaţiul rural.
În ceea ce priveşte accesibilitatea rutieră, aceasta se poate calcula ca cel mai
scurt traseu dintre o comună şi cel mai apropiat centru urban, folosindu-se reţeaua
drumurilor pentru a evidenţia distribuţia localităţilor cu acces direct sau fără acces
la reţeaua de drumuri naţionale, elemente care vor fi reprezentate şi pe o piesă
desenată.

98
Poziţia faţă de principalele coridoare europene reflectă gradul de
accesibilitate a zonelor rurale precum şi gradul de deservire prin mijlocirea
tranzitării mărfurilor şi pasagerilor. Astfel, o bună conectivitate a aşezărilor rurale
la reţeaua de transport ar putea asigura diversificarea activităţilor economice
derulate (alături de agricultură şi activităţile derivate există oportunitatea
dezvoltării serviciilor).
În cadrul analizei infrastructurii de transport trebuie surprinse atât elemente
cantitative (lungimea şi densitatea căilor de comunicaţie) cât şi elemente calitative
(ex. starea drumurilor). Aceste atribute trebuie evidenţiate pentru fiecare tip de
reţea de transport (rutieră, feroviară).
De asemenea, este utilă prezentarea evoluţiei reţelelor de comunicaţie
(pentru ultimii 5 sau 10 ani) şi evidenţierea existenţei unor proiecte de extindere a
acestora sau de creare a unor reţele noi (ex. autostrăzi), aflate în derulare sau în
faza de proiect, menţionându-se şi sursa de (co)finanţare.
În cazul reţelei rutiere se va menţiona tipologia drumurilor care sunt pe raza
comunei analizate (drumuri de importanţă comunală, judeţeană, naţională,
europeană, autostrăzi).
Pentru comunele cu o aşezare favorabilă (în zona de litoral sau pe cursul
unui fluviu), se va descrie infrastructura de transport maritim şi/sau fluvial după
caz.
Referitor la transportul public în spaţiul rural se vor indica caracteristicile şi
tipurile acestuia (ex. numărul de curse care fac legătura între comuna analizată şi
centrul urban cel mai apropiat, numărul de autovehicule destinate transportului
public de mărfuri şi persoane). Trebuie evidenţiate şi aspectele calitative ale
transportului public: durată, siguranţă, regularitate şi ritmicitatea circulaţiei. De
asemenea, trebuie indicat dacă în paralel se desfăşoară transportul local privat
(autobuze, microbuze) sau dacă acesta a înlocuit complet transportul public.
3.6.3. Infrastructură şi servicii socio-culturale. Infrastructură şi servicii
sanitare. Indicatorii care definesc infrastructura de sănătate şi serviciile medicale,
reprezentativi pentru spaţiul rural sunt numărul unităţilor sanitare (policlinici,
dispensare, cabinete medicale de familie, cabinete medicale de specialitate şi cele
generale, sanatorii, farmacii, puncte farmaceutice, laboratoare medicale) şi numărul
personalului medical (medici, farmacişti, personal sanitar mediu). În cele mai
multe dintre cazuri personalul sanitar existent este numeric inferior, fapt ce
determină o îngrădire a accesului populaţiei rurale la serviciile de sănătate.
La nivelul spaţiului rural unele unităţi spitaliceşti au fost închise în anul
2011, o parte dintre acestea fiind redeschise şi funcţionând sub forma centrelor de
îngrijire pentru bătrâni sau ca centre de urgenţe. Ca urmare, se va semnala pentru

99
comunele care au avut spitale dacă acestea au fost închise sau funcţionează ca
centre medicale specializate sau ca centre de urgenţe.
Alte elemente ce pot fi abordate sunt starea tehnică a unităţilor sanitare şi
gradul de dotare al acestora. Dat fiind faptul că asistenţa medicală primară (oferită
de medicul de familie) are un rol deosebit de important în deservirea populaţiei
rurale, reprezentând un prim filtru de rezolvare a problemelor medicale ale
acesteia, se va menţiona în funcţie de studiul de caz ales, localităţile cu acces dificil
la asistenţa medicală primară (care poate fi cuantificată nu numai prin distanţa
fizică mare, ci şi prin numărul limitat de medici de familie care revin populaţiei
unui sat/unei comune şi care astfel nu poate fi deservită integral din punct de
vedere al asistenţei medicale). Această problematică este cu atât mai importantă cu
cât accesul redus la serviciile de sănătate are un impact deosebit asupra stării
generale de sănătate a populaţiei.
Infrastructură şi servicii educaţionale. Atât infrastructura de învăţământ cât
şi serviciile educaţionale din spaţiul rural sunt influenţate de o serie de factori
limitativi atât de ordin financiar (resurse limitate), factori naturali cât şi gradul de
accesibilitate al populaţiei care se concretizează într-un număr redus al unităţilor
şcolare şi un nivel de educaţie scăzut care împiedică dobândirea unor calificări şi
competenţe. Această situaţie conduce în cele din urmă la dependenţa populaţiei
tinere de activităţile economice caracteristice spaţiului rural şi care sunt
generatoare de venituri minime (auto-producţie rezultată din agricultura de
subzistenţă).
Indicatorii care definesc infrastructura de învăţământ şi serviciile
educaţionale sunt: numărul unităţilor preşcolare şi şcolare, numărul personalului
didactic, populaţia şcolară (numărul, ponderea în totalul populaţiei, evoluţia pe
ultimii 5 sau 10 ani), rata abandonului şcolar. Totodată, pot fi incluse în analiză:
starea unităţilor de învăţământ, gradul de dotare al acestora (ex. număr de
computere, laboratoare, conexiune la internet); se poate indica şi gradul de
accesibilitate a populaţiei la educaţie (mai ales în cazul comunelor care nu au
unităţi şcolare sau în cazul în care o parte a populaţiei şcolare continuă studiile
medii într-un oraş din apropiere).
Ca şi în cazul serviciilor medicale, accesibilitatea către unităţile de
învăţământ reprezintă o problemă de actualitate cu atât mai mult cu cât numărul
acestora s-a redus semnificativ în spaţiul rural românesc (cele mai afectate sunt
localităţile rurale de mărime mică şi care nu dispun de căi de acces modernizate).
Infrastructură şi servicii culturale. Mijloacele prin care este răspândită
cultura în spaţiul rural sunt: căminele culturale, bibliotecile, cinematografele,
radioul, televiziunea (Gherghinescu et. al., 2013), muzeele şi casele memoriale
(dacă există).

100
Analiza dotărilor culturale trebuie să reflecte situaţia căminelor culturale
(dacă acestea găzduiesc activităţi culturale sau nespecifice, gradul de dotare), a
bibliotecilor (numărul cititorilor), a colecţiilor muzeistice, caselor memoriale
(necesitatea de restaurare).

3.7. Capacitate administrativă

Capacitatea administrativă reprezintă un element care trebuie evaluat din


perspectiva atingerii obiectivelor fixate prin strategia de dezvoltare şi a
implementării proiectelor propuse. Administraţia publică locală trebuie să se
constituie într-un promotor al dezvoltării, care să fie capabilă să rezolve problemele
existente prin identificarea unor soluţii viabile, în raport de particularităţile locale.
Astfel, se poate aprecia că „factorul administraţie locală este de maximă
importanţă în generarea dezvoltării sau, după caz, este răspunzător de
perpetuarea stării de subdezvoltare” (Mihalache F., Croitoru A., 2011, p.53). În
acelaşi timp, „în contextul unor resurse financiare, umane şi tehnologice limitate
trebuie acordată o atenţie sporită creşterii capacităţii de management a
administraţiei publice din toate perspectivele: planificare, organizare,
implementare, monitorizare şi evaluare, ajustare a decalajelor în urma evaluării,
astfel încât, resursele disponibile să fie utilizate la capacitate maximă” (Comitetul
Consultativ Tematic Administraţie şi Bună Guvernanţă, 2012, p.13).
Având în vedere că administraţia publică locală va implementa strategia de
dezvoltare rurală, se impune analiza unor aspecte referitoare la activitatea şi
eficienţa acesteia, după cum urmează:
a) bugetul local;
b) capacitatea administraţiei locale, prin analiza experienţei anterioare în:
- identificarea unor oportunităţi de finanţare nerambursabile;
- elaborarea, managerierea şi implementarea unor programe şi proiecte de
dezvoltare;
- identificarea şi rezolvarea disfuncţionalităţilor existente la nivel local, etc.
c) competenţele resurselor umane din administraţia publică locală în
gestionarea eficientă a resurselor locale. În acelaşi timp, se poate lua în considerare
şi gradul de participare al acestora la programe de instruire şi perfecţionare
profesională în vederea îmbunătăţirii cunoştinţelor şi utilizării ulterioare a acestora
la nivel local.
d) implicarea în structuri asociative (sau parteneriate locale), pentru a accesa
diverse surse de finanţare sau/şi a rezolva unele probleme locale comune. Aceste
forme de cooperare pot fi de tipul grupurilor de acţiune locală (GAL), asociaţiilor

101
de dezvoltare intercomunitară (ADI), diferite forme de parteneriate public-privat,
etc.
e) gradul de furnizare a unor servicii publice de bază;
f) conexiunea cu comunitatea locală, prin consultarea populaţiei în legătură
cu problemele cu care se confruntă.

3.8. Disparităţi teritoriale şi arii vulnerabile

În cadrul analizei teritoriale în relaţie cu stabilirea unor obiective de


dezvoltare, identificarea disparităţilor teritoriale vizează evaluarea spaţiului rural în
relaţie cu zona înconjurătoare şi nivelul regional, odată cu surprinderea ariilor
vulnerabile, a ariilor de concentrare şi de suprapunere a problemelor teritoriale, în
cadrul investigării situaţiei interne. Astfel, este necesară integrarea spaţiului rural în
cadrului teritoriului extins la nivelul judeţului, pentru o analiză a diferitelor
elemente de dezvoltare ale acestuia în relaţie cu celelalte sisteme teritoriale rurale
şi urbane. Prin individualizarea spaţiului rural în cadrul teritoriului judeţean, pot fi
evidenţiate disparităţile de dezvoltare între acesta şi unităţile administrativ-
teritoriale de acelaşi tip.
De asemenea, în interiorul spaţiului rural, este necesară evaluarea ariilor
critice, în care întâlnim un complex de disfuncţionalităţi – demografice,
economice, sociale, culturale, de infrastructură, de locuire, de mediu, la nivelul
resurselor naturale – pentru particularizarea dezechilibrelor teritoriale care solicită
măsuri de intervenţie.
Disfuncţionalităţile identificate reprezintă baza de stabilire a priorităţilor de
intervenţie pentru dezvoltare, astfel că, pentru implementarea măsurilor necesare în
raport cu acestea, se impune o ierarhizare a problemelor în funcţie de gravitatea
acestora, intensitatea de manifestare, suprafaţa arealului afectat, evoluţie în timp,
repercusiuni teritoriale şi asupra populaţiei şi posibil răspuns la acţiunile de
intervenţie.

3.9. Analiza SWOT

Ca instrument general de planificare teritorială, prin intermediul analizei


SWOT pot fi evidenţiate şi ierarhizate particularităţile cele mai semnificative ale
spaţiului analizat, atât din perspectiva elementelor pozitive, cât şi din cea a
elementelor negative pentru dezvoltare, reprezentând fundamentul deciziilor
strategice ulterioare.
Numele acestui tip de analiză desemnează structura sa generală, având la
bază patru componente şi direcţii folosite în evaluarea unui teritoriu, şi reprezintă

102
acronimul acestora, în limba engleză: strengths, weaknesses, opportunities, threats.
Corespondentul fiecărui element în limba română este: puncte tari, puncte slabe,
oportunităţi, ameninţări. Primele două componente sunt în relaţie cu mediul
teritorial intern, reprezentând o analiză a avantajelor şi a dezavantajelor pe care
spaţiul rural le prezintă în procesul de dezvoltare. Iar, celelalte două direcţii de
analiză fac referire la mediul teritorial extern, la ceea ce se întâmplă în exteriorul
spaţiului rural şi la cadrul general sau particular care îl influenţează.
Pentru realizarea analizei SWOT, evaluarea preliminară a situaţiei existente,
prin intermediul analizei diagnostic, reprezintă baza de formulare şi identificare a
principalelor particularităţi ale spaţiului rural în cadrul structurii predefinite de
evaluare. Astfel, numirea şi organizarea principalelor caracteristici ale teritoriului
rural în cadrul fiecăreia dintre cele patru componente ale analizei SWOT includ
investigarea domeniilor esenţiale pentru dezvoltare.
În continuare, pot fi evidenţiate principalele atuuri şi probleme de dezvoltare
teritorială.

4. Strategia de dezvoltare

4.1. Consideraţii generale

Strategia de dezvoltare trebuie să fie focalizată pe realitatea teritorială, adică


să ia în considerare problemele şi necesităţile locale, conturând cadrul de
dezvoltare a comunităţilor din spaţiul de referinţă, pentru un anumit interval de
timp.
„Strategia reprezintă un document-cadru de maximă importanţă, ce are la
bază principii generale care orientează utilizarea resurselor umane, materiale şi
financiare în vederea implementării unor activităţi menite să ducă la atingerea
scopului de dezvoltare urmărit” (Zamfir C., Stoica L., Stănculescu M.S, 2007,
p.43).
„Principalele caracteristici ale unei planificări strategice de dezvoltare
locală sunt:
-vizează dezvoltarea, sprijinindu-se atât pe practicile existente, cât şi pe
introducerea de noi oportunităţi;
-optează pentru un teritoriu bine definit administrativ şi spaţial;
-abordează problemele la nivel macro, şi nu se concentrează pe problemele
izolate;
-sprijinul politic este o componentă esenţială;
-aduce elemente noi în domeniul tehnic, managerial şi financiar, adaptând
experienţe care s-au dovedit a fi de succes;

103
-generează resurse, stabilind o legătură directă între planificare şi
implementare” (Munteanu N., coord., 2007, p.36).
Strategia de dezvoltare reprezintă un instrument de planificare, ce implică
stabilirea unei viziuni clare asupra viitorului (prin proiectarea configuraţiei
dezirabile a spaţiului de referinţă), în raport de potenţialul local, precum şi a
traiectoriei ce trebuie urmată pentru îndeplinirea acesteia. În acest sens, trebuie
fixate obiectivele de dezvoltare, măsurile şi proiectele considerate necesare.

4.2. Context strategic

Pentru conturarea unor obiective şi proiecte de dezvoltare fezabile, precum şi


pentru implementarea cu succes a strategiei de dezvoltare, este necesară corelarea
acesteia cu documentaţiile generale de planificare strategică şi obiectivele de
dezvoltare stabilite pentru niveluri teritoriale superioare, permiţând astfel accesarea
de programe şi surse de finanţare care să acopere toate necesităţile din spaţiul rural.
Din punct de vedere al surselor publice de finanţare, pentru etapa actuală şi
viitoare (2015-2020), fondurile structurale europene şi fondurile guvernamentale
naţionale pentru dezvoltare reprezintă principalele posibilităţi de susţinere
financiară a comunităţilor rurale.
În cadrul etapei actuale de programare (2014-2020) de la nivelul Uniunii
Europene, finanţarea programelor şi proiectelor de dezvoltare urmăreşte
îndeplinirea a 11 obiective tematice, stabilite de Comisia Europeană în cadrul
politicii de coeziune, având la bază Strategia Europa 2020 (Comisia Europeană,
2010).
La nivel naţional, documentul strategic prioritar este reprezentat de Strategia
de Dezvoltare Teritorială a României (SDTR), prin care se stabilesc principalele
direcţii de dezvoltare la scară regională, interregională şi naţională. Totodată,
SDTR fixează direcţiile de implementare a proiectelor de dezvoltare, pentru o
perioadă de 20 de ani, incluzând şi cooperarea transfrontalieră şi transnaţională.
Strategia de Dezvoltare Teritorială a României priveşte dezvoltarea
teritoriului naţional până în 2035, susţinând consolidarea coeziunii teritoriale ca
principal element al viziunii de dezvoltare. Politicile de dezvoltare detaliate în
cadrul documentului strategic vizează (SDTR, 2015):
- asigurarea unei echipări adecvate a teritoriului naţional;
- creşterea calităţii vieţii locuitorilor României, prin asigurarea unor spaţii de
calitate;
- creşterea atractivităţii zonelor rurale şi valorificarea potenţialului specific
de dezvoltare al acestora;

104
- protejarea patrimoniului natural şi cultural şi valorificarea identităţii
teritoriale;
- conectarea României la reţeaua de transport trans-europeană şi dezvoltarea
de noduri logistice şi terminale multinodale;
- asigurarea unui cadru de cooperare şi coordonare a strategiilor şi politicilor
sectoriale ancorat în dinamicile teritoriale naţionale.
Obiectivele strategice de dezvoltare ale teritoriului rural solicită şi integrarea
acestora în perspectiva de dezvoltare stabilită prin Cadrul Naţional Strategic Rural
(Cadrul Naţional Strategic pentru Dezvoltarea Durabilă a Sectorului Agroalimentar
şi a Spaţiului Rural în perioada 2014 – 2020–2030). Între priorităţile de dezvoltare,
în cadrul documentului strategic sunt menţionate (CNSR, 2013):
- asigurarea echilibrului teritorial durabil al spaţiului rural, prin investiţii
publice, public-private sau private în lucrări de infrastructură, de protecţie şi
echipare a teritoriului;
- conservarea şi protejarea resurselor naturale regenerabile (solul, apa, aerul,
biodiversitatea) şi aplicarea politicilor de atenuare a efectelor schimbărilor
climatice;
- consolidarea exploataţiilor agricole modernizarea tehnologiiclor şi
ameliorarea generală a activităţii agricole;
- dezvoltarea teritorială echilibrată a economiei rurale agricole, extinderea
IMM-urilor în spaţiul rural şi creşterea gradului de ocupare a populaţiei rurale, în
special a celei active tinere;
- reducerea zonelor rurale defavorizate şi a sărăciei rurale severe.
Cadrul Naţional Strategic Rural are la bază Politica de dezvoltare rurală a
Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020, care se axează pe trei obiective
strategice pe termen lung (CAP, 2013):
- stimularea competitivităţii agriculturii;
- asigurarea gestionării durabile a resurselor naturale şi combaterea
schimbărilor climatice;
- susţinerea dezvoltării teritoriale echilibrate a economiilor şi comunităţilor
rurale, inclusiv crearea şi menţinerea de locuri de muncă.
Politica de dezvoltare rurală europeană este implementată la nivelul fiecărui
stat membru prin intermediul Programelor naţionale de dezvoltare rurală (PNDR),
cu respectarea a cel puţin patru dintre cele şase axe prioritare comune la nivel
european (CAP, 2013):
- încurajarea transferului de cunoştinţe şi a inovării în agricultură,
silvicultură şi zonele rurale;

105
- creşterea viabilităţii/competitivităţii tuturor ramurilor agriculturii şi
promovarea tehnologiilor agricole inovatoare şi a gestionării durabile a fondului
forestier;
- promovarea organizării lanţului alimentar, a bunăstării animalelor şi a
gestionării riscurilor în agricultură;
- refacerea, conservarea şi consolidarea ecosistemelor care sunt legate de
agricultură şi silvicultură;
- promovarea utilizării eficiente a resurselor şi sprijinirea tranziţiei către o
economie cu emisii reduse de dioxid de carbon şi rezistentă la schimbările
climatice în sectoarele agricol, alimentar şi silvic;
- promovarea incluziunii sociale, a reducerii sărăciei şi a dezvoltării
economice în zonele rurale.
În cadrul programelor de dezvoltare rurală, se stabilesc obiectivele necesare
pentru domeniile de acţiune aferente axelor prioritare de dezvoltare rurală, măsurile
de implementat pentru atingerea obiectivelor şi fondurile alocate pentru fiecare
măsură în parte. Sursele de finanţare sunt reprezentate de Fondul european agricol
pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi fondurile guvernamentale (CAP, 2013).
În cazul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală al României,
principalele măsuri de intervenţie vizează: transferul de cunoştinţe; serviciile de
consiliere; investiţiile; echiparea edilitară; asocierea producătorilor agricoli;
agricultura ecologică; gestionarea pădurilor; gestionarea riscurilor; şi dezvoltarea
locală LEADER, prin intermediul GAL-urilor (PNDR, 2015).
În acelaşi timp, trebuie să se ia în considerare strategiile de dezvoltare de la
nivelul regiunilor de dezvoltare şi al judeţelor din a cărui structură teritorial-
administrativă fac parte comunele analizate.

4.3.Viziunea de dezvoltare

Crearea unei viziuni strategice se realizează în raport de caracteristicile


locale şi mai precis de potenţialul de dezvoltare, prin luarea în considerare a
atuurilor (resurselor) ce pot fi exploatate prin valorificarea oportunităţilor care se
prefigu-rează. Pentru formularea acesteia este necesară o focusare pe aspectele
pozitive identificate pe parcursul analizei situaţiei existente a spaţiului de referinţă.
În acelaşi timp, trebuie luate în considerare provocările şi riscurile care ar putea
perturba procesul de dezvoltare.
Pe baza considerentelor ilustrate anterior, viziunea de dezvoltare reprezintă
transpunerea imaginară a configuraţiei teritoriului analizat la un orizont de timp
stabilit (ex. 2025). Aceasta se referă la proiectarea unei configuraţii dezirabile, spre
a cărei realizare se vor concentra toate eforturile din perioada următoare.

106
Unde vrem să ajungem?

Viziunea de dezvoltare este


asociată cu scopul spre a cărui
îndeplinire se tinde prin imple-
mentarea acţiunilor prevăzute în
cadrul strategiei.

Formularea acesteia se poate realiza printr-o declaraţie, ce include descrierea


succintă a atributelor principale locale, probabile, sau printr-un slogan.
Enunţarea presupune un proces participativ, cu perceperea teritoriului într-un
mod integrat.
Pentru definitivarea acesteia este necesară şi corelarea cu perspectivele
strategice fixate pentru palierele teritoriale superioare.

Viziune de dezvoltare (exemplu):


Comuna ... 2025: o comunitate cu un nivel ridicat al calităţii vieţii
locuitorilor, cu valorificarea durabilă a resurselor locale, infrastructură şi servicii
publice configurate adecvat

4.4. Obiectivul general şi obiectivele strategice de dezvoltare

Pentru îndeplinirea dezideratelor proiectate prin viziunea de dezvoltare este


necesară definirea obiectivului general, precum şi a celor strategice. Acestea se
formulează pe baza diagnozei situaţiei existente şi a analizei SWOT şi trebuie să
fie exprimate clar, descriind o stare finală, dar şi sensul de evoluţie.
Obiectivul general, se referă la spaţiul de referinţă, în ansamblu,
presupunând indicarea scopului şi a traiectoriei generale de evoluţie, în
concordanţă cu viziunea de dezvoltare. Îndeplinerea acestuia implică mobilizarea
tuturor resurselor disponibile şi canalizarea sinergică a tuturor eforturilor actorilor
locali implicaţi.

107
Obiectivul general poate fi configurat sub forma mai multe obiective
strategice, focusate pe componente/domenii de analiză (cadru natural, populaţie şi
forţă de muncă, activităţi economice, ş.a.m.d), în raport de necesităţile de
dezvoltare identificate.
Obiectivele „nu reprezintă doar o «listă de dorinţe»” (wishfull thinking)
(Zamfir C., Stoica L., Stănculescu M.S., 2007, p.34). Ca urmare, un obiectiv
trebuie să fie formulat în manieră SMART - acronim ce descrie principalele
atribute/însuşiri ale acestuia, „adică S = specific; M = măsurabil; A = să poată fi
atins (realizabil); R = realist; T = încadrat în timp” (Călin B.M., MDRL, 2009, p.3).
• Specific – este formulat în mod explicit;
• Măsurabil – este cuantificabil, cantitativ sau calitativ, dacă este sau nu
oportun;
• Accesibil/Abordabil/Realizabil – este relevant pentru problemele, strate-
giile şi resursele comunităţii, nu este prea ambiţios şi se poate realiza;
• Realist – este provocator şi semnificativ pentru comunitate; este centrat pe
rezultat, care se aşteaptă să aducă o ameliorare semnificativă;
• Timp – este delimitat în timp, precizează o dată la care se va îndeplini
(Călin B.M., MDRL, 2009; Zamfir C., Stoica L., Stănculescu M.S., 2007; Kadar
M., 2012).
Obiectivele strategice au un caracter aplicativ şi, de regulă, corespund unor
probleme majore, pe care încearcă să le rezolve. Definirea acestora are în vedere
utilizarea atuurilor cu valorificarea oportunităţilor de dezvoltare; corectarea/reme-
dierea/eliminarea punctelor slabe ce pot reprezenta bariere în calea dezvoltării şi
diminuarea riscurilor potenţiale.
După stabilirea obiectivelor strategice, se poate realiza o prioritizare în
raport de mai mulţi factori, precum resursele disponibile, prioritate, perioada
alocată, etc.
Pentru formularea obiectivelor s-a luat în considerare o comună dintr-un
spaţiu rural profund, marginalizat, cu exemplificări generale.
Obiectiv general (exemplu):
Revitalizarea comunităţii cu îmbunătăţirea calităţii vieţii locuitorilor prin
valorificarea durabilă a resurselor locale şi configurarea adecvată a infrastructurii şi
serviciilor publice
Obiective strategice (exemple):
OS 1. Dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii locale şi asigurarea acce-
sului populaţiei la servicii publice de bază;
OS 2. Dezvoltare şi diversificare economică prin valorificarea resurselor
locale;

108
OS3. Creşterea capacităţii administraţiei publice locale de a răspunde
problemelor locale;
OS 4. Protecţia mediului înconjurător;
OS5. Asigurarea unui grad înalt de incluziune socială şi reducerea
disparităţilor.

4.5. Măsuri

Măsurile sunt relaţionate obiectivelor şi sunt formulate cu scopul de a depăşi


sau de a elimina obstacolele care limitează dezvoltarea.
Măsurile reprezintă acţiunile concrete care vor duce la îndeplinirea
obiectivelor programate, prin valorificarea eficientă a potenţialului teritoriului
analizat.
Tabel 1
Măsuri asociate obiectivelor (exemplu)

Obiectiv Măsuri asociate potenţiale


OS 1. Dezvoltarea şi - Construirea/extensiunea/reabilitarea infrastructurii
modernizarea infrastructurii social-edilitare
locale şi asigurarea accesului -Îmbunătăţirea/extinderea infrastructurii rutiere de
populaţiei la servicii publice interes local
de bază -Promovarea importanţei educaţiei în rândul populaţiei
care prezintă risc de abandon şcolar

OS 2. Dezvoltare şi -Revitalizarea meşteşugurilor locale (artizanat) şi


diversificare economică prin valorificarea produselor obţinute pentru a reduce
valorificarea resurselor dependenţa de agricultură şi pentru facilitarea incluziunii
locale sociale a persoanelor vulnerabile

OS 3. Creşterea capacităţii -Îmbunătăţirea capacităţii de a accesa fonduri externe


administraţiei publice locale pentru soluţionarea problemelor locale
de a răspunde problemelor -Consolidarea capacităţii administraţiei locale în
locale gestionarea situaţiilor de risc şi urgenţe
OS 4. Protecţia mediului -Reducerea riscului de producere a dezastrelor naturale
înconjurător -Sprijinirea activităţilor de protecţie a patrimoniului
natural
OS 5. Asigurarea unui grad -Facilitarea accesului la educaţie a grupurilor vulnerabile
înalt de incluziune socială şi şi reducerea ratei abandonului şcolar
reducerea disparităţilor -Promovarea ocupării forţei de muncă şi a incluziunii
sociale

În acest sens, pot fi stabilite mai multe măsuri pentru îndeplinirea unui
obiectiv, ordonarea acestora realizându-se în funcţie de gradul de urgenţă cu care

109
trebuie îndeplinite. Ulterior măsurile trebuie detaliate indicându-se modul de
îndeplinire al acestora (se pot menţiona şi localităţile componente în care se pot
aplica).
În perioada de elaborare este necesară prezentarea şi consultarea tuturor
celor care vor contribui la implementarea măsurilor propuse, asigurându-se astfel
validarea acestora, precum şi constituirea unei atitudini constructive faţă de acest
demers de planificare strategică.
În continuare, pentru exemplificare (Tabel 1), se vor prezenta mai multe
măsuri potenţiale, ce au un grad de generalizare, având în vedere că acestea trebuie
formulate în raport de particularităţile locale.

4.6. Proiecte de dezvoltare

Atingerea obiectivelor sectoriale şi implementarea măsurilor de dezvoltare


rurală, identificate anterior, se realizează prin intermediul unei serii de proiecte
asociate acestora.
Proiectele de dezvoltare se stabilesc în raport de necesităţile locale de
dezvoltare şi de sursele de finanţare disponibile şi potenţiale, printr-un proces de
consultare a tuturor categoriilor de actori locali.
Totodată, este necesară realizarea unei prioritizări a proiectelor, pentru
stabilirea direcţiilor şi a programării alocării fondurilor necesare. Pentru
ierarhizarea proiectelor identificate, evaluarea acestora include acordarea unui
punctaj diferenţiat în funcţie de domeniul major de intervenţie vizat şi de gradul de
corelare cu obiectivele şi priorităţile din strategii şi programe de nivel superior
(european şi naţional).
Ulterior identificării, evaluării, prioritizării şi programării proiectelor de
dezvoltare, este necesară elaborarea fişelor de proiect, ca instrument util în
facilitatea realizării acestora. Fişele de proiect prezintă sintetic fiecare proiect în
parte, menţionând contribuţia acestuia la îndeplinirea obiectivelor strategiei de
dezvoltare; gradul de prioritate; perioada de implementare; localizarea exactă a
proiectului în cadrul teritoriului rural; iniţiatorul şi beneficiarul proiectului;
potenţialii parteneri ai proiectului; descrierea proiectului: obiective, rezultate
scontate, activităţi specifice, indicatori de rezultat; costurile estimate; sursa de
finanţare; şi acţiunile pregătitoare necesare, acolo unde este cazul (plan urbanistic
zonal, studii de fundamentare, studii de fezabilitate).

110
5. Participarea actorilor locali în procesul de dezvoltare

Identificarea necesităţilor comunităţilor rurale şi evaluarea adecvată a


resurselor locale, prin prisma potenţialului de dezvoltare, se poate realiza doar cu
implicarea actorilor locali. Participarea acestora este esenţială pentru stabilirea unor
obiective/măsuri/proiecte de dezvoltare realizabile, localnicii reprezentând
principalii beneficiari ai implementării strategiei, dar care se pot constitui şi în
factori activi, implicaţi în procesul de planificare. În această ultimă ipostază,
consultarea actorilor locali permite identificarea unor problematici / disfuncţionali-
tăţi care nu pot fi individualizate prin alte tipuri de analize, validarea unor rezultate
/concluzii obţinute din calcularea şi agregarea unor indicatori pe baza
înregistrărilor statistice, stabilirea unor direcţii de dezvoltare şi propunerea unor
proiecte la a căror elaborare şi implementare se pot implica, etc.
Totodată, derularea acestui proces participativ poate conduce la formarea /
consolidarea parteneriatelor dintre autorităţi şi populaţie şi la conştientizarea
faptului că membrii comunităţii sunt parte componentă a procesului de dezvoltare.
Pe de altă parte, se poate produce o dinamizare a comunităţii locale, prin
înţelegerea rolului pe care exponenţii acesteia îl pot avea în dezvoltarea aşezărilor
rurale şi îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei.
În acelaşi timp, pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare propuse în cadrul
strategiei, susţinerea comunităţii locale este foarte importantă, asigurându-se în
acest mod premisele implementării cu succes a acesteia.
Participarea şi consultarea actorilor locali se poate realiza pe toată durata
elaborării strategiei de dezvoltare, de la individualizarea problemelor până la
propunerea unor idei / proiecte de dezvoltare. Ca şi metode de lucru, pot fi utilizate
anchetele prin chestionar, interviuri, focus grupuri, ateliere de lucru / workshop-uri,
etc.
Pentru început este necesară identificarea actorilor locali interesaţi şi
constituirea unor grupuri de lucru, care pot fi formate din reprezentanţi ai
sectorului public (factori de decizie din administraţia publică locală, instituţii
publice), privat (firme, antreprenori locali, ş.a.) şi ai comunităţii locale (lideri de
opinie, reprezentanţi ai ONG-urilor, etc.). Grupurile de lucru se pot reuni în raport
de categoria de apartenenţă (public/privat/comunitate locală) sau în funcţie de
domeniile de interes/dezvoltare (exemplu: economie, infrastructură), cu asigurarea
reprezentativităţii fiecăreia dintre categoriile menţionate anterior.
Grupa comunităţii locale (şi pe cât posibil şi celelalte două) trebuie să aibă în
componenţă reprezentanţi din fiecare aşezare din cadrul comunei şi exponenţi ai

111
tuturor categoriilor de populaţie locală, inclusiv a celei vulnerabile. Liderii de
opinie ai comunităţii locale pot fi individualizaţi prin intermediul anchetei prin
chestionar, după nominalizarea acestora de către participanţi şi centralizarea
rezultatelor.
Principalele etape de desfăşurare a procesului de consultare publică, pentru
realizarea unei strategii de dezvoltare rurală, sunt următoarele:
- informarea (prin pliante, afişe, site web, reuniuni, ş.a.) referitor la procesul
de elaborare a strategiei de dezvoltare, scopul şi etapele de realizare ale acesteia
(precizări metodologice). În acest context va fi descris şi procesul participativ.
- aplicarea unor chestionare/interviuri prin care se realizează consultarea po-
pulaţiei referitor la problemele şi nevoile locale, soluţiile de rezolvare ale acestora,
precum şi resursele potenţiale ce ar putea fi valorificate în procesul de dezvoltare.
În acelaşi timp, se mai poate testa percepţia locuitorilor asupra unor elemente
locale considerate semnificative, care pot constitui atuuri, identificate pe baza
calculării unor indicatori şi a cercetărilor de teren.
Chestionarele vor fi aplicate în fiecare aşezare rurală, întrucât documentul de
planificare strategică trebuie să răspundă problemelor din toate localităţile
componente ale unei comune.
- constituirea grupurilor de lucru;
- întâlniri cu grupurile de lucru în cadrul unor workshop-uri/ateliere, în care
se prezintă concluziile etapei de analiză a situaţiei existente şi rezultatele obţinute
din centralizarea chestionarelor. În cadrul acestei reuniuni sunt dezbătute
necesităţile de dezvoltare, potenţialul local, oportunităţile care ar putea fi
valorificate, restricţiile ce ar putea împiedica progresul, etc.
- consultări cu actorii locali, referitor la viziunea şi obiectivele de dezvoltare,
cu realizarea unor propuneri de proiecte considerate necesare, eventual cu
prioritizarea acestora. În acest sens, se vor lua în considerare şi oportunităţile de
finanţare.
- consultarea actorilor locali cu privire la strategia de dezvoltare, într-o primă
variantă, cu dezbaterea acesteia.
- informarea cu privire la forma finală a strategiei, rezultată din integrarea
concluziilor reieşite din reuniunile derulate cu actorii locali.
- consultarea actorilor locali pentru stabilirea unui cadru de implementare,
monitorizare şi evaluare a strategiei de dezvoltare.
Pe parcursul derulării consultărilor publice, se pot realiza şi acţiuni de
educare şi conştientizare a populaţiei locale referitoare la diverse teme, în raport de
specificul local, cu prezentarea unor exemple de succes din comunităţi similare.

112
Bibliografie

Călin B.M. (2009), Ghid de planificare strategică, Ministerul Dezvoltării


Regionale şi Locuinţei, http://www.mdrt.ro/userfiles/upp_ghid_planificare_ strate
gica.pdf.
Erdeli G., Dumitrache L. (2001), Geografia populaţiei, Ed. Corint,
Bucureşti.
Gherghinescu O.R., Neagoe Băcanu D., Năucă F., Năstase C., Ciocârlan C.
(2013), Studiu privind stadiul actual al dezvoltării rurale şi al agriculturii în
Regiunea Sud Muntenia şi scenarii de dezvoltare în perioada 2014-2020, realizat
cu sprijinul Programului Operaţional Regional (Regio), http://www.adrmuntenia.
ro/imagini/upload/studiudezvoltareruralasiagriculturarsm-0.pdf.
Kadar M. (2012), Modulul I.Noţiuni de bază ale teoriei proiectelor,
http://www.spirit-antreprenorial.ro/docs/t-4f329efcca0ea.pdf.
Mihalache F., Croitoru A. (2011), Mediul rural românesc: evoluţii şi
involuţii. Schimbare socială şi antreprenoriat, Editura Expert, Bucureşti, 98 p.
Mihalache F. (2013), Activitatea economică în mediul rural şi coordonatele
ocupării populaţiei, Revista Transilvană de Ştiinţe Administrative, vol. 1 (32), p.
66-82.
Mihăescu C. (2001), Populaţie & Ocupare - Trecut, Prezent, Viitor, Editura
Economică, Bucureşti.
Mocanu I. (2008), Şomajul din România. Dinamică şi diferenţieri
geografice, Editura Universitară, Bucureşti.
Munteanu N., coord. (2007), Ghid metodologic de elaborare a unei strategii
de dezvoltare locală, http://www.strategvest.ro/media/dms/file/Ghiduri%20metodo
logice/ghid_metodologic_ LQ.pdf.
Stoica I.V., Unguraş A.I., Iancu F.C. (2009), Workforce quantity and quality
assessment for the Sărăţel drainage basin (Buzău Subcarpathians), Analele
Universităţii din Craiova (seria Geografie), vol. 12, Editura Universitaria, p. 85-
100.
Zamfir D. (2007), Geodemografia oraşelor mici din România, Editura
Universitară, Bucureşti.
Zamfir C., Stoica L., Stănculescu M.S., ed. (2007), Dezvoltarea socială.
Capacitatea instituţiilor – ghid de evaluare, Bucureşti, Institutul de Cercetare a
Calităţii Vieţii.
*** (2001), Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul
(cu modificările şi completările ulterioare).

113
*** (2010), Comisia Europeană, EUROPA 2020. O strategie europeană
pentru o creştere inteligentă, ecologică şi favorabilă incluziunii,
http://ec.europa.eu/.
*** (2012), Analiza socio-economică, Comitetul Consultativ Tematic Admi-
nistraţie şi Bună Guvernanţă, http://www.fonduriadministratie.ro/wp-content/u
ploads/2015/09/analiza.pdf.
*** (2013), CAP: Overview of CAP Reform 2014-2020, Agricultural Policy
Perspectives Brief 5, p. 1-10.
*** (2013), CNSR: Cadrul Naţional Strategic pentru Dezvoltarea Durabilă a
Sectorului Agroalimentar şi a Spaţiului Rural în perioada 2014 – 2020 – 2030.
Cadrul Naţional Strategic Rural, http://www.presidency.ro/static/Cadrul%20Nati
onal%20Strategic%20Rural.pdf.
*** (2013), Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European şi
al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind
Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de
coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi Fondul european
pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale
privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul
de coeziune şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a
Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului, http://eur-lex.europa.eu/.
***(2014), Anuarul statistic al României 2013, Institutul Naţional de
Statistică (INSSE).
*** (2015), PNDR: Programul Naţional de Dezvoltare Rurală pentru
perioada 2014-2020, www.pndr.ro.
*** (2015), SDTR: Strategia de Dezvoltare Teritorială a României. România
policentrică 2035. Coeziune şi competitivitate teritorială, dezvoltare şi şanse egale
pentru oameni, www.sdtr.ro.

114