Sunteți pe pagina 1din 5

Barbarie și civilizație

Autorul începe acest capitol cu prezentarea ultimei clase a barbariei și anume ginta, făcând
referire la pieile-roșii din America, așa-numiții indieni, unde se regăsește orânduirea gentilică
dezvoltată. Scindarea tibului în mai multe ginți, în cele mai multe cazuri doar două, din care la
rândul lor se despart și altele datorită creșterii populației, legătura dintre mai multe triburi înrudite
este uniunea, aceasta este creată pentru a aplana conflictele din societate, cele din afara ei fiind
rezolvate pe calea războiului, ce întotdeauna nimicește tribul, niciodată însă subjugâdu-l.
Orânduirea gentilică este înțeleasă însuși prin capacitatea ei de a nu lăsa loc dominației și aservirii.
În cadrul acesteia nu se fac distincții între datorii și drepturi, nu reprezintă un cadru scindat al
tribului și a ginții în clase diferite, acest lucru ținând de baza economică.

Diviziunea muncii se produce între cele două sexe și este văzută ca o caracteristică naturală,
bărbatul duce războiul, vânează, asigură hrana, iar femeia se ocupa de treburile gospodarești,
fiecare are un sanctuar propriu, barbatul- pădurea; femeia- casa. Însă gospodăria este bazată pe
principiul comunist regăsind mai multe familii la un loc, ceea ce se produce acolo se folosește în
mod comun. Proprietatea comună este înteleasă de juriștii și economiștii societății civilizate ca
fiind un lucru mincinos ce nu se mai aplică în cadrul capitalist modern.

Pima mare diviziune socială a muncii este reprezentată de triburile de păstori. Produceau
mai mult decât barbarii, acest lucru ducând la un schimb de produse în mod regulat iar în cadrul
acestui concept nu putea lua naștere un alt fel de schimb decât acela din cadrul tribului. Iar odată
cu schimbul produse apare și se dezvoltă și schimbul de membrii din diferitele triburi pentru
consolidarea schimbului ca instituție permanentă. Acesta a rămas în picioare tot mai mult timp
devenind unica formă de schimb, totuși printre triburile de păstori vitele au dobândit funcția
banilor, dezvoltându-se necesitatea și apariția schimbului de mărfuri.

În ceea ce privește pământul a fost întrebuințat inițial tribului, după care ginții iar în final
indivizilor, care puteau avea drepturi de posesiune al acestora. Metalele și prelucrarea lor a ajuns
să atribuie unora din acestea anumite valori. Războiul a dus la crearea titulaturii de sclav deoarece
prizonierii erau luați ca sclavi. Iar prima mare diviziune socială a muncii s-a dezvoltat odată cu
sclavia, înărțind societatea în clase: stăpâni și sclavi; exploatatori și exploatați.
Prin productivitatea pe care o aduceau turmele ca noile mijloace de producție face ca bărbatul să
fie cel de pe urma căruia veneau îndeletnicirile productive iar femeia participa doar la consum și
nu era părtașă la proprietate.

Diviziunea muncii în familie se produce pe baza diviziunii proprietății dintre bărbat și


femeie, bărbatul fiind centrul dominant, chiar și în casă în interiorul teritoriului femeii, munca
acesteia fiind inegală cu cea pe care o parcurgea bărbatul. Punerea în egalitate a femeii cu bărbatul
nu se poate materializa dacă ea este exclusă de la munca productivă limitând femeia doar la munca
casnică. Dominația femeii va surveni doar în cazul marii industrii moderne, inițiând femeia în
munca și productivitatea socială. Dominația matriarhatului este înlocuită cu cea a patriarhatului și
trecerea la monogamie în locul căsătoriilor pereche, aceste lucruri au dus la apariția ideii că
familia a devenit o forță ce se opunea ginții.

Epoca fierului a a adus treapta de sus a barbariei la sgadiul în care progresul se desfășura
galopant, fără întreruperi sau cu unule întreruperi mai rare. Orașele devin reședința centrală a
tribului sau a uniunii de triburi, însă acestea cresc și nevoia de apărare, iar avuția crește foarte
repede.

A doua mare diviziune a muncii se produce când meșteșugul se desparte de agricultură,


creșterea producției și a producțivității muncii se leagă implicit de sclavie ca o parte esențială a
sistemului social și ca forță de muncă care să facă față producției din ce în ce mai mari.

Totuși sclavii încetează a mai reprezenta doar simplul ajutor, sunt înșiruiți cu zecile la muncă fie
în ateliere fie pe pământurile ce trebuiesc lucrate.

În ceea ce privește metalele nobile acestea capătă caracterul de marfă-bani, însă metalul
nu este bătut monedă, fiind folosit la schimb doar în funcție de greutatea acestuia. În acest moment
se trece de la deosebirea dintre om liber și sclav, la distincșia dintre bogat și sărac, apărând o nouă
împărțire a societății în clase. Familia devine o unitate a societății și a economiei , prin faptul ca
deține proprietate și este prezentă și monogamia.

Odată cu creșterea populației apare și ideea de unitate, unitatea triburilor devine astfel o necesitate.
Apare șeful militar, sfatul, adunarea popurului, ce sunt organe ale democrației militare dezvoltate
din orânduirea gentilică. Această orânduire este militară deoarece războiul a devenit o funție
regulată a vieții poporului, războiul fiind dus acum doar pentru jaf fiind o meserie permanentă.
Acestea cresc reputația șefului militar dar și a liderilor mai mici, se trece la dreptul ereditar al
regalității și al nobilimii, organele orânduirii gentilice nu mai sunt acuma cu rădăcini populare.
Triburile se organizau pentru a prăda alte tribuiri vecine, lucru care nu ar fi fost posibil dacă
lacomia în ceea ce privește bogăția nu ar fi împărțit membrii ginții între bogași și săraci.

Dimensiunea civilizației aduce cu ea progresul și diviziunea muncii. Treptele de jos ale


barbariei prezintă omul care produce nu doar pentru consumul propriu, schimburile au loc
ocazional, treapta de mijloc este reprezentata de opoarele de păstori cu avuția vitelor, iar treapta
de sus a barbariei este prevăzută de o nouă diviziune a muncii între agricultură și meșteșuguri.
Apare o nouă diviziune între sat și oraș, orașul putând domina din punct de vedere economic.

Apare o a treia diviziune a muncii ce dă naștere clasei de negustori, ce nu participa la


producție dar care subordonează economia și pe producători exploatându-i, sub pretextul ca
scutește producătorul de osteneala și riscul schimbului, fiind numiți paraziți sau trântori sociali, ce
produc crizele comerciale periodice. Iar odată cu negustorimea a apărut și moneda bătută, și
totodată aceasta devine un mijloc de dominație a celui care nu produce asupra producătorului, iar
negustorul era cel ce o avea. După ce mărfurile au început să fie cumpărate pe bani a început și
practicarea împrumutului, dobânzii și a cametei, datornicii fiind forțați de legi ca să achite suma.

Apare și avuția proprietății funciare pe lângă cea a banilor, ca drept de posesiune


individuală a pământului, inițial acestea erau ale triburilor sau ginților, dar acum sunt posesiuni de
drept și proprietate ereditară, iar posesiunea pământurilor înseamnă și dreptul de a-l înstrăina, iar
ca într-un cerc vicios odată cu aceste lucruri au apărut și posibilitatea proprietății private de a fi
vândută ori ipotecată, cea din urmă apărând odată cu deținerea de pământ, ținându-se mereu de
către proprietatea privată a pământului.

Iar cu aceste caracteristici a apărut ideea concentrării și deținerii bogățiilor doar de către o clasă
mai puțin numeroasă, crescând astfel în paralel și marea masă a omaenilor săraci. Are loc o
împărțierea a claselor după avere, care este prezentă încă din Grecia Antică, și care aduce cu sine
tulburări la diferite nivelor în special în modul cu acționează organizațiile ginților și triburilor, dar
și a uniunilor de gintă. Asistăm las colapsul orânduirii gentilice, colpas amplificat de diviziunea
muncii și scindarea societății în clase, această orânduire lasă loc statului.
Statul nu este o formă impusă societății ci este o treaptă de dezovoltare, iese din societate
dar se situează deasupra ei, îndepărtându-se tot mai mult de baza socială. Acesta împarte supușii
pe baze teritoriale, oamenii devenind nobili, teritoriu rămânând la fel ca în orânduirea gentilică,
organizând cetățenii după domiciliul acestora.

Altă caracteristică statului este forța publică instituită ce nu se identifică cu populația și este însăși
o forță armată, este necesară deoarece odată ce societatea este scindată în clase armata de sine
stătătoare a populației devine imposibilă, pe lângă arme ea posedă și caracteristici ale coerciției
(închisori, instituții). Această forță publică este întrețiunută prin impozite, care sunt colectate de la
cetățeni „statul emite polite asupra viitorului, contracteaza datorii,datorii publice.” Funcționarii
care au dreptul de impozitare pentru susținerea acestei forțe ajung să se situeze și să se îndepărteze
de societate iar prin legi date de aceștia pot deveni persoane inviolabile. Statul a luat naștere în
contextul antagonismelor de clasă, totuși el este acela al clasei dominante din punct de vedere
economic.

Statele istorice oferă drepturi oamenilor numai în funcție de averea lor, acest lucru a fost în statul
Atenian sau Roman, cel feudal, poziția politică fiind în funcție de cât de mare era proprietatea
funciară, acest lucru s-a întâmplat și-n statele moderne prin sistemele cenzitare.

Trecerea de la această modalitate de participare politică are loc odată cu republica democratică,
însă aceasta exercită puterea în mod indirect prin coruperea funcționarilor sau prin alianța
guvernului cu bursa. Această alianță a dus la crearea votului universal care conduce clasa avută
într-o domnie continuă, proletariatul nefiind matur va accepta această orânduire și se va situa sub
clasa domminantă, formând extrema stângă, pe măsura ce se maturizează se va organiza într-un
partid și va alege reprezentanți care nu sunt capitaliști, atrăgând de partea locr votul universal ca o
caracteristică a maturității lor.

Totuși au existat și societăți fără organizare statală, el a apărut ca urmare a scindării, și poate
dispărea la fel de tragic.

Procesul de producție în comun este subminat odată cu apariția diviziunii muncii, dând
naștere la schimbul între indivizi, iar treptat producția de mărfuri devine o formă dominantă,
producția nu mia este destinată pentru propriul consum ci pentru schimburi, între producător se
interpune banul și odată cu acesta și negustorii, finalitatea produselor devenind și mai puțin știută.
Marfa trece de la o pizță la alta iar producătorul iși pierde influența. Legea economice se impun în
ceea ce privște producția de mărfuri iar perioada dominației civilizate se centrează asupra lor.
Producția fiind regrlementată nu după un plan stabil comun, ci de legi oarbe.

Perioada civilizată se caracterizează prin introducerea de monede bătute, a capitalului


banilor, bobânzilor, cametei; momentul apariției negustorilor ca clasă mijlocitoare; apariția
proprietății private asupra pământului și a ipotecii; și în final sclavilor care muncesc ca o formă a
dominației producției.

Familia este unitatea economică a societății, statul clasei dominante este prezent pentru exploatarea
clasei asuprite, prezența opoziției dintre oraș și sat este este tot o bază a diviziunii muncii, și mai
este introdus si testamentul, prin care posesorul poate fi proprietar și după moarte.

Autorul în final spune că aceste lucruri prezentate anterior au fost realizate datorită
mârșăviilor omului care caută tot mai mult să se dezvolte, și își dezvoltă aceste aptitudini josnice
în defavoarea tuturor celorlalte aptitudini ale sale, doar pentru bogăție, însă Engels își pune și
întrebarea dacă această scindare a societății va fi adâncită de introducerea mașinilor, fiind
necunoscător a ceea ce urmează să se întâmple.

Și de asemenea evidențiază că în societatea barbară se făcea greu distincția dintre drepturi și


datorii, însă lunea civilizată lasă și unui nestiutor impresia că cunoaște distincția dintre ele. „Ceea
ce e un bine pentru clasa dominantă trebuie sa fie un bine și pentru întreaga societate, cu care ea
se identifică.” Acesta mai adaugă și părerea lui Morgan despre civilizație care este de părere că
goana după avere a omenilor nu va fi mereu prezentă ci mai bine spus va dăinui progresul ca lege
statornică, se va alcătui o societate băzată pe rațiune și știință, democrație ca conducere,
fraternitate, egalitate în drepturi, ce va avea caracteristicile vechilor ginți.