Sunteți pe pagina 1din 7

VIOLENȚA DOMESTICĂ

Violenta domestica, o problema sociala


Problema sociala reprezinta un proces social, o caracteristica, o situatie despre care
societatea sau un subsistem al ei considera ca trebuie schimbat1, sau o alta explicare este o situatie
indezirabila care este considerata de un segment important al societatii ca fiind suficient de serioasa
pentru a necesita o actiune colectiva în vederea obtinerii unei ameliorari semnificative si a unei
dezirabilitati crescute, adica fiind o discrepanta semnificativa între normele sociale si realitatea
sociala de fapt2.
Multi oameni nu credeau ca violenta conjugala are efecte devastatoare asupra femeii.
Altii nu cred ca un astfel de comportament exista într-adevar, si chiar majoritatea celor care erau
constienti de astfel de fenomen nu credeau ca afecteaza un numar suficient de femei sau ca era
suficient de grav pentru a explica o preocupare pe scara larga3.
Invizibilitatea violentei domestice poate fi explicata în parte de omniprezenta ideologiei
patriarhale (conform interpretarilor feministe) în structurile statale, ceea ce implicit plaseaza
controlul în mâinile barbatilor. Patriarhatul face parte din categoria relatiilor de putere care
stabilesc inegalitati sociale prin nastere. Violenta directa împotriva femeilor nu poate fi separata
de relatiile sociale inegale dintre barbati si femei. Faptul ca violenta directa este atât de raspândita
si acceptata sugereaza cautarea explicatiilor si cauzelor dincolo de caracteristicile individuale si
personale.
Transformarile sociale determinate de participarea tot mai larga a femeilor la activitatile
din sfera productiei materiale, la viata sociala în general, au impus modificarea treptata a rolului
familiei si membrilor ei. Analiza feminista privind violenta porneste de la conceptualizarea
barbatilor ca un grup investit cu putere, a caror dominare asupra femeilor este o constructie istorica
si sociala, care se reproduce si se mentine într-o mare varietate de feluri, cum este manipularea
convingerea, influentarea, fortarea, asocierea, conditionarea. Violenta barbatilor fata de femei,
inclusiv fata de femeile apropiate de ei, este înteleasa ca parte a unui sistem structurat pe putere si
de exploatare în cadrul relatiilor patriarhale.

1 Zamfir C., Strategii ale dezvoltarii sociale, Editura Politica, Bucuresti, 1977, p.147.
2 Pop Luana Miruna, Dictionar de politici sociale, Editura Expert, Bucuresti, 2002, p. 667.
3 Dobash R.E. si Dobash R.M., Violence against wives, London: Open Books, 1980, p.82.
Violenta psihologica
Violenta psihologica este strâns legata de formele violentei verbale, înjurăturile,
ameninţările repetate cu despărţirea, de violenta fizica, bătaia si, in cel mai sumbru caz, moartea.
„Violenţa psihologică se manifestă prin ridiculizare, intimidare, luare in batjocoră a
sistemului de convingeri culturale sau religioase ale victimei, şantaj, ameninţarea că îi va lua copii,
că o va interna sau o va ucide, distrugerea patrimoniului familial, manifestarea unui comportament
posesiv, de control exagerat asupra timpului, vorbelor si actelor victimei, negarea dreptului
acesteia de a avea prieteni ori contacte sociale, aplicarea unor interogatorii permanente”4.
Cercetarea Naţională privind Violenţa Domestică, studiind violenţa psihologică are în
vedere: insulte sau înjurături frecvente, ameninţări repetate cu bătaia, ameninţări cu moartea.
Conform aceleiaşi cercetări, dintre persoanele care au suportat acest tip de violenţă, doar 29% au
trebuit să facă faţă la o singură formă din cele de mai sus, 28% la două forme, in timp ce restul de
43% au fost abuzaţi psihologic sub multiple forme. Violenţa psihologică nu apare izolat ci aproape
întotdeauna completată de abuzuri fizice, sociale sau economice.
În ceea ce priveşte relaţia dintre victimă şi agresor, dintre femeile victime 62% locuiesc
împreuna cu agresorul dintre care:
25% pentru că nu pot să plece;
35% pentru că vor;
2% nu răspund5.
Agresorul principal în cazul violenţei psihologice este soţul sau concubinul, în 20% din
cazuri fostul soţ şi 46% actualul. Persoanele agresate sunt de toate vârstele asemănător populaţiei.
În 55% din cazuri agresorul era băut în timpul agresiunii, 16% dintre persoanele agresor au fost
internate, cel puţin o dată la un spital de boli nervoase şi 10% dintre agresori au suferit cel puţin o
condamnare penală.
Teoriile explicative ale violenţei în familie pun în discuţie o serie întreagă de cauze şi
factori determinanţi ai violenţei psihologice. Violenţa psihologică nu este determinată de o singură
cauză, ci reprezintă un efect de interacţiune într-o serie întreagă de factori. Factorii semnificativi

4
Radulescu,Sorin,”Sociologia Violenţei(intra) familiale-victime şi agresori în familie”,Editura
LuminaLex,Bucureşti,2001,pagina 30
5
Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Cercetarea Naţională privind violenţa în familie şi la locul de muncă-
România, 2003
ai violenţei psihologice împotriva femeii sunt: alcoolismul, sărăcia, socializarea într-un mediu
familial marcat de violenţă, distribuţia asimetrică a puterii în gospodărie. Violenţa psihologică este
determinată şi de o serie de factori mai puţini semnificativi: vârsta, educaţie, şomajul,
supraaglomerarea locuinţei, mediul de rezidenţa.
Dintre efectele violenţei domestice cele ale violenţei psihologice se referă la sănătate, stare
de spirit, stima de sine a victimei, nivelul de informare precum şi stabilitatea familială şi relaţiile
de familie.
În ceea ce priveşte toleranţa populaţiei faţă de violenţa psihologică, prin comparaţie cu
ţările europene, în România toleranţa populaţiei este destul de mare. La nivelul UE scorul mediu
este de 3,62 (foarte grava) în timp ce in România, scorul mediu este de doar 3,13, indicând faptul
că opinia publică faţă de violenţa psihologică împotriva femeii este doar destul de gravă.
Violenta fizica
Violenta fizica însumează toate actele fizice care se produc cu intenţia de a răni sau de a
face rău unei persoane.
„Forma fizică a violenţei domestice constă în ghiontiri, îmbrânceli, palme, pumni, lovituri
cu picioarele, ştrangulare, lovituri cu diverse obiecte, fracturi, alungarea din cămin, abandon şi
crimă”6.
Conform Cercetării Naţionale privind Violenţa Domestică dintre victimele violenţei fizice
aproape toate (93%) au fost pălmuite, lovite cu piciorul şi o jumătate au fost trântite de perete sau
podea; în 16% din totalul cazurilor de violenţa fizică victima a fost rănită cu un cuţit sau cu un alt
obiect.
În ceea ce priveşte incidenţa violenţei fizice, 6,8% din populaţia adultă a ţării raportează
violenţa fizică în familie, ea fiind răspândită fără deosebire în mediul urban şi în cel rural, precum
şi în toate regiunile ţării. Violenţa fizică este aproape de patru ori mai frecventă la femei (10,5%)
decât la bărbaţi (2,5%), indiferent de vârstă sau etnie.
În ceea ce priveşte relaţia dintre victimă şi agresor, fără diferenţe în funcţie de vârstă, nivel
de educaţie sau mediu de rezidenţă, 60% dintre femeile victime locuiesc împreună cu agresorul,

6
Rădulescu , Sorin, ”Sociologia Violenţei(intra) familiale-victime şi agresori în familie”, Editura
LuminaLex,Bucureşti,2001,pagina 30
25% pentru că vor (pondere care creşte la 33% pentru femeile căsătorite) şi 35% pentru că nu au
unde să plece7.
Sunt trei motive principale pentru care femeile agresate fizic în familie nu pot pleca din
locuinţa pe care o împart cu agresorul: lipsa banilor, lipsa unui adăpost alternativ şi copiii. Motivele
”nu am banii necesari” şi „nu am unde merge” nu sunt specifice nici unei anumite categorii de
vârsta, nici unui anumit nivel de educaţie sau mediului de rezidenţă. În schimb ”nu vreau sa aibă
copiii de suferit”, „mi-e teamă de ce ar zice lumea” şi „mi-e teamă să nu fiu atacată” sunt argumente
folosite cu precădere de femeile căsătorite. Celelalte motive: pierderea slujbei, schimbarea şcolii
pentru copii, despărţirea de prieteni, teama de a fi răpiţi copiii sunt menţionate într-un număr
nesemnificativ de cazuri.
Toleranţa populaţiei faţă de violenţa fizică în familie este măsurata cu ajutorul unui indice
care porneşte de la aprecierile populaţiei asupra diferitelor comportamente agresive. Prin
comparaţie cu ţările europene în România, populaţia are o atitudine semnificativ îngăduitoare faţă
de violenţa fizică, informaţie extrasa din aceeaşi cercetare.
Violenta sexuala
„Abuzul sexual are doua componente: prima este cea de a determina victima sa întreţină
un raport sexual contrar dorinţei ei, a doua componenta este cea de a încerca sa se submineze
sexualitatea unei persoane in sensul criticării sau prezentării intr-o maniera defavorabila a
performantelor sale sexuale”
Violenta sexuala desemnează actul sexual sau exploatarea sexuala, fără acordul persoanei.
Actele care sunt considerate violenta sexuala sunt: expunerea unei persoane la un material
pornografic, violul, agresare sexuala cu un obiect, violul conjugal sau intr-o relaţie, hărţuirea
sexuala, folosirea unei persoane pentru satisfacerea propriei plăceri.
Violenta sexuala s-a manifestat atât in rândul persoanelor feminine divorţate, cat si
căsătorite, puţine dintre ele recunoscând ca au fost violate de către partenerii lor, indiferent daca
exista sau nu un document care sa ateste legătura legala.
Violenţa sexuală, aşa cum o defineşte Rădulescu, „constă în obligarea forţată la gesturi
nedorite sau raporturi sexuale, cererea ca victima (partenera de cuplu) să îmbrace haine mai mult

7
Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Cercetarea Naţională privind violenţa în familie şi la locul de muncă-
România, 2003
sau dimpotrivă, mai puţin provocatoare, obligarea acesteia să facă sex cu obiectele, animalele sau
prietenii, de a pune in aplicare fantezii pornografice, negarea sau denigrarea sexualităţii partenerei.
În ceea ce priveşte abuzul sexual împotriva copiilor, acesta include forţarea acestora de a asista
sau a lua parte la activităţi sexuale, de a-i exploata în scopuri de prostituţie sau pornografie”8.
Violenţa sexuală este raportată doar împreună cu alte trei sau patru tipuri de violenţă în
familie. Spre deosebire de violenţa psihologică sau cea socială care se manifestă şi separat, violenţa
sexuală apare doar împreună cu acestea plus violenţa fizică, cu sau fără abuzuri economice.
Violenţa sexuală în familie este raportată doar de femei, deci este o formă de violenţă exclusiv
împotriva femeii.
Factorii determinanţi ai violenţei sexuale in familie sunt similari violentei psihologice si
fizice. Factori precum mediu de socializare, sărăcia sau tipul gospodăriei devin factori
semnificativi în ceea ce priveşte violenţa sexuală. Dar puternic semnificativ in acest caz este
alcoolismul, agresorul fiind beat in majoritatea cazurilor.
Se observa aceleaşi efecte ale violentei sexuale ca si in cazul violentei psihologice si fizice,
dar se remarca un procent mai ridicat in cazul femeilor nemulţumite de relaţia cu partenerul.
Efectele violenţei sexuale se referă la sănătate, stare de spirit, stima de sine, nivel de informare
precum şi la stabilirea familiei şi a relaţiilor de familie.
Atitudinea populaţiei faţa de violenţa sexuală în familie se estimează pornind de la
aprecierile populaţiei asupra gravităţii fenomenului. În România violenţa sexuală, alături de
violenţa fizică, reprezintă formele de violenţă domestică faţă de care populaţia are cea mai
puternică atitudine de respingere. Totuşi comparativ cu ţările UE toleranţa populaţiei romane este
mai mare.
Violenta sociala
Violenţa socială este considerată, în literatura de specialitate, violenţa psihologică pasivă.
Distincţia ştiinţifică între violenţa psihologică şi violenţa socială nu este, desigur, cunoscută de
către oamenii obişnuiţi care au răspuns întrebărilor puse de cercetarea naţională privind violenţa
domestică şi la locul de muncă. Cu toate acestea, o analiză factorială, arată că populaţia face
aceasta distincţie. Acuzele nefondate de infidelitate, se subscriu teoretic, ambelor tipuri de

8
Rădulescu, Sorin, ”Sociologia Violenţei(intra) familiale-victime şi agresori în familie” ,Editura
LuminaLex,Bucureşti,2001,pagina 30
violenţă. Pe de o parte acuzele nefondate şi frecvente duc la disconfort psihologic care poate duce
la comportament de abuz psihic, pe de altă parte aceste acuze pot duce la izolare, şi „de teama
bărbatului mă feresc”, la restrângerea relaţiilor sociale, mai ales a celor cu persoane de gen opus.
Dintre persoanele care au suportat violenţa socială în familie,45% au trebuit să facă faţă la
o singură formă dintre cele de mai sus, în timp ce restul,55%,au fost abuzate social sub multiple
forme.
Violenţa socială este răspândită fără diferenţe semnificative între mediile de rezidenţă. În
Bucureşti este mai frecvent(11%) raportată decât în celelalte regiuni ale ţării, 7,1% din populaţia
adultă a ţării raportează violenţa socială in familie. Violenţa socială este de aproape de 2 ori mai
frecventă la femei(9,3%) decât la bărbaţi(4,6%), indiferent de vârsta, nivel de educaţie, etnie sau
religie
Grupul persoanelor care raportează violenţa socială în familie se împarte în 3 subgrupuri.
Primul subgrup este format din tinerele şi tinerii care pe perioada copilăriei şi adolescenţei s-au
simţit controlaţi în mod excesiv de către părinţi. Al doilea subgrup, mai numeros decât primul,
include persoanele, majoritatea de peste 30ani şi căsătorite, care în primii 5 ani de căsnicie au
simţit comportamentul partenerului atât de încărcat de gelozie încât le-a restrâns libertatea. Al
treilea subgrup este unul foarte mic şi include persoane de toate vârstele, care resimt
comportamentul partenerului drept abuziv, rezultând o insuficienţa a relaţiilor sociale.
Caracterul predominant temporar şi localizat la nivelul anumitor cicluri de viata al violenţei
sociale în familie din România este susţinut şi de faptul că o pondere mai mare a victimei, decât în
cazul violenţei psihologice sau celei fizice, consideră că aceasta a luat sfârşit şi nu se mai aşteaptă
la abuzuri în acest sens.
BIBLIOGRAFIE

1. Zamfir C., Strategii ale dezvoltarii sociale, Editura Politica, Bucuresti, 1977
2. Pop Luana Miruna, Dictionar de politici sociale, Editura Expert, Bucuresti, 2002
3. Dobash R.E. si Dobash R.M., Violence against wives, London: Open Books, 1980
4. Radulescu,Sorin,”Sociologia Violenţei(intra) familiale-victime şi agresori în
familie”,Editura LuminaLex,Bucureşti,2001
5. Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Cercetarea Naţională privind violenţa în familie
şi la locul de muncă-România, 2003

S-ar putea să vă placă și