ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 3165/2012

Ședința publică de la 21 iunie 2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată și procedura derulată în primul ciclu procesual

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, reclamantul V.T.C. a chemat în judecată Instituția Președintelui
României și, personal, titularul acestei funcții, dl. T.B., solicitând instanței de contencios administrativ ca, prin hotărârea
pe care o va pronunța, să dispună anularea totală a Decretului Președintelui României nr. 567 din 24 mai 2007, prin
care i-a fost retras reclamantului Ordinul Național „Steaua României” în grad de cavaler, precum și obligarea emitentului
la plata unor despăgubiri morale în cuantum de 50.000 RON pentru prejudiciul suferit ca urmare a actului administrativ
atacat; cu cheltuieli de judecată.

Reclamantul a arătat că Ordinul Național „Steaua României” în grad de cavaler i-a fost conferit prin Decretul nr. 1109 din
10 decembrie 2004 emis de fostul Președinte al României, dl. I.I., iar retragerea prin decretul contestat a avut la bază o
scrisoare formulată de cinci intelectuali români, urmată de propunerea făcută Președintelui României de către Consiliul
de onoare al Ordinului.

Or, susține reclamantul, retragerea ordinului ce i se conferise în anul 2004, în virtutea calității sale de senator, pentru
contribuția sa meritorie la desfășurarea actului legislativ, la adoptarea unor legi fundamentale necesare dezvoltării țării și
la integrarea euroatlantică a României, nu este legală, ținând seama și de cariera politică și parlamentară a
reclamantului, calități în care a fost implicat activ în ceea ce a însemnat drumul parcurs de România în construirea
statului de drept, a unui regim politic democratic occidental și pentru a deveni membru cu drepturi depline al Uniunii
Europene.

Prin sentința civilă nr. 1686 din 16 aprilie 2009, Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea, a anulat Decretul nr.
567 din 24 mai 2007, emis de Președintele Românei, și a respins, ca neîntemeiată, cererea de acordare a daunelor
morale.

Această sentință a fost casată prin decizia nr. 5174 din 18 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de
contencios administrativ și fiscal, care a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, în vederea introducerii în
cauză a Primului Ministru, contrasemnatar al decretului contestat.

Conform celor reținute în considerentele deciziei de casare, cu ocazia rejudecării, prima instanță urma să analizeze
excepția inadmisibilității acțiunii, după ce o va fi pus în dezbaterea contradictorie a părților, din perspectiva art. 126 alin.
(6) din Constituția României și art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, pentru a stabili dacă este vorba despre un act
administrativ al unor autorități publice, care privește raporturile acestora cu Parlamentul.

2. Judecata în fond după casare

Prin încheierea din 04 iunie 2010, Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere faptul că actul este emis de o autoritate publică în înțelesul art. 2 alin. (1)
lit. b) din Legea nr. 554/2004, având caracter administrativ - anume act cu caracter unilateral individual - în înțelesul art.
2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 și, neechivoc, neprivind raporturile Președintelui României cu Parlamentul, în
înțelesul art. 2 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 554/2004, ținând seama de conținutul raportului juridic stins - exclusiv
retragerea unei decorații acordate unei persoane identificate, fără a avea o legătură cu atribuțiile constituționale sau
prevăzute de o lege organică în raporturile de natură politică cu Parlamentul, ca instituție.

Curtea de Apel a mai apreciat că decretul prezidențial (obiect al acțiunii) nu este unul sustras controlului judecătoresc pe
calea contenciosului administrativ, nefiind aplicabile dispozițiile art. 126 alin. (6) din Constituția României și ale art. 5

1/7 Detalii jurisprudență

 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 3948 din 15 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal,
a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamant, a anulat Decretul nr. 567 din 24 mai 2007, emis de Președintele
României, și a respins, ca neîntemeiată, cererea de acordare a daunelor morale.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantului i-a fost conferită decorația națională prin
Decretul nr. 1109 din 10 decembrie 2004, „în semn de apreciere deosebită pentru contribuția meritorie la desfășurarea
actului legislativ, la adoptarea unor legi fundamentale necesare dezvoltării țării și la integrarea euroatlantica a
României”.

Reclamantului i-a fost retrasă decorația prin Decretul Președintelui României nr. 567 din 24 mai 2007, „având în vedere
hotărârea Consiliului de onoare al Ordinului Național Steaua României din 15 martie 2007”.

În legătură cu hotărârea Consiliului de onoare al Ordinului Național „Steaua României” din 15 martie 2007, Curtea de
Apel a apreciat că aceasta are natura unui act premergător, având rolul exclusiv de a face propunerea de retragere a
decorației Președintelui României, și a fost emisă în urma unei proceduri deficitare prin raportare la prevederile legale
incidente, atât pentru lipsa unor documente, dar și a altor elemente de procedură, precum: sesizarea nu s-a făcut către
Cancelaria ordinelor, ci direct Consiliului Ordinului respectiv, nu se face dovada convocării efectuate de Cancelaria
Consiliului a persoanei vizate și din Consiliul ordinului au fost prezenți doar 5 membri cu ocazia ședinței din 15 martie
2007 și a deliberării.

Instanța de fond a mai constatat că hotărârii consiliului îi lipsește în totalitate motivarea, deoarece aceasta trebuia să
prezinte, să enunțe considerentele de fapt și de drept care au constituit fundamentul hotărârii de retragere și, mai ales,
al verificării raportului de proporționalitate, cu atât mai mult cu cât Consiliul consideră că este suficientă pentru păstrarea
calității de membru o atitudine publică a reclamantului de a-și cere scuze, din nou fără a menționa exact faptele
dezonorante reținute.

Or, în hotărâre se menționează doar ca s-a luat act de solicitarea scrisă din data de 08 februarie 2007, fără a se face
nicio referire în concret la faptele în raport cu care a fost formulată solicitarea, invocându-se un comportament
dezonorant, fără să se arate în ce a constat acesta, singurul aspect evidențiat fiind comportamentul din ședința comună
a Camerelor Parlamentului din 18 decembrie 2006, de asemenea neanalizat și necircumstanțiat. Nu rezultă nicidecum
care au fost faptele dezonorante reținute în sarcina reclamantului, considerate atât de grave încât să anuleze meritele ce
au stat la baza conferirii decorației. De asemenea, nu rezultă cum și în ce măsură au fost aduse prejudicii morale
membrilor ordinului; în hotărâre se specifică faptul că efectul faptelor a constat în știrbirea «prestigiului Ordinului» la
modul general. Examinarea, în cauză, a hotărârii Consiliului de onoare se impune prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. (2)
din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora instanța este competentă să se pronunțe și asupra legalității operațiunilor
administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății.

Curtea de Apel a mai reținut că nici raportul de proporționalitate nu a fost just menținut, meritele în virtutea cărora
reclamantului i s-a conferit Ordinul Național „Steaua României” fiind unele excepționale, conform art. 1 alin. (1) din
O.U.G. nr. 11/1998, ele trebuie anulate de fapte considerate incompatibile cu calitatea de membru al ordinului și care ar
trebui să fie extrem de grave, cu consecința prejudicierii celorlalți membri ai ordinului, situație ce nu se regăsește în
cauză, faptele sus-menționate descrise generic și consecințele posibile ale acestora nefiind de o gravitate extremă care
să lipsească de orice eficiența juridică faptele care au justificat acordarea decorației, cu atât mai mult cu cât însuși
titularul obligației de verificare a raportului de proporționalitate a considerat că simpla exercitare a demersului de scuze
publice a reclamantului ar fi suficientă să înlăture respectivele consecințe și să mențină compatibilitatea persoanei
reclamantului cu prestigiul Ordinului.

Curtea de Apel a respins cererea de acordare a despăgubirilor morale, ca neîntemeiată, considerând că nu s-a făcut
dovada întrunirii cerințelor art. 998-999 C. civ., față de împrejurarea că reclamantul nu a făcut dovada prejudiciului moral
pe care pretinde ca l-a suferit prin emiterea decretului contestat.

3. Calea de atac exercitată

Pârâții Administrația Prezidențială, în nume propriu și în numele Președintelui României - T.B., și Primul Ministru al
României au declarat recurs împotriva hotărârii instanței de fond, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

3.1. Administrația prezidențială și-a încadrat motivele de recurs cu prevederile art. 304 pct. 7-9 și 3041 C. proc. civ.,
solicitând, în principal, casarea în parte a sentinței și admiterea excepției inadmisibilității primului capăt de cerere, privind

2/7 Detalii jurisprudență

 anularea Decretului Președintelui României nr. 567/2007, și, în subsidiar, modificarea în parte a sentinței, în sensul
respingerii aceluiași capăt de cerere ca fiind neîntemeiat.

Criticile formulate au fost structurate după cum urmează:

Cu privire la inadmisibilitatea cererii de anulare a decretului.

Instanța a schimbat natura juridică a actului dedus judecății, aceea de act administrativ care privește raporturile cu
Parlamentul, în sensul art. 126 alin. (6) din Constituție și art. 5 alin. (1) lit. a) raportat la art. 2 alin. (1) lit. k) din Legea nr.
554/2004, așa cum a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 5174 din 18 noiembrie 2009 ale cărei
dezlegări au fost ignorate, prin încălcarea art. 315 C. proc. civ.

Recurenta a prezentat pe larg argumentele pe baza cărora se impunea admiterea excepției inadmisibilității acțiunii,
făcând referire la: prevederile art. 1 alin. (4), art. 80 alin. (1), art. 94 lit. a), art. 100 alin. (2) și art. 126 alin. (6) din
Constituția României, art. 5 alin. (1) lit. a) și art. 2 alin. (1) lit. k) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și
art. 19 din O.U.G. nr. 11/1998 pentru instituirea Ordinului „Steaua României”; opiniile exprimate în literatura de
specialitate cu privire la efectele contrasemnării decretelor Președintelui României de către Primul Ministru și la
jurisprudența în materie a Înaltei Curți, concretizată prin deciziile nr. 1840 și nr. 4416/2005.

Cu privire la fondul cauzei

Recurenta-pârâtă a arătat că soluția de admitere a acțiunii în anularea decretului este nelegală pentru că încalcă dreptul
de apreciere al Președintelui României, care a emis actul în temeiul unei puteri discreționare și exclusive, fiind singurul
în măsură să aprecieze oportunitatea retragerii unei decorații.

În acest sens, a invocat considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 88/2009, în care s-a statuat că „Președintele
are o largă posibilitate de apreciere atât asupra propunerilor ce i se fac, în condițiile legii, pentru conferirea unei
decorații, cât și asupra motivelor cuprinse în propunerile de retragere a decorațiilor.”

În conformitate cu dispozițiile art. 52 lit. b) și art. 53 din Legea nr. 29/2000, și ale art. 17 și 18 din O.U.G. nr. 11/1998,
Consiliul de onoare al Ordinului Național „Steaua României” a constatat săvârșirea unor fapte dezonorante care aduc
prejudicii morale membrilor ordinului, de către domnul V.T.C. Așadar, dreptul de apreciere asupra existenței sau
inexistenței unor fapte dezonorante care aduc prejudicii morale membrilor ordinului revine, prin voința legiuitorului, unui
Consiliu de onoare, iar nu instanței de judecată, aspect confirmat și de jurisprudența Curții Constituționale.

Rațiunea avută în vedere de legiuitor atunci când, prin dispozițiile art. 18 din O.U.G. nr. 11/1998 și art. 53 din Legea nr.
29/2000, a atribuit competența de „judecare” a faptelor dezonorante Consiliului de onoare (alcătuit din membri ai
aceluiași ordin), pentru fiecare ordin în parte, este aceea că membrii ordinului sunt singurii care au dreptul să-și apere
demnitatea și statutul ce izvorăște din primirea acestei înalte distincții a Statului Român și să hotărască dacă propun sau
nu retragerea decorației.

În fine, recurenta-pârâtă a arătat că, în speță, a fost pe deplin respectată procedura prevăzută în Regulamentul pentru
organizarea și funcționarea consiliilor de onoare ale Ordinelor Naționale „Steaua României” și „Serviciul Credincios” și
„Pentru Merit”, aprobat prin H.G. nr. 1511/2005, iar comportamentul notoriu al reclamantului se încadrează categoria
atitudinilor și faptelor dezonorante, care pot avea ca efect retragerea decorației.

3.2. Recursul Primului Ministru a vizat, în esență, aceleași aspecte, criticile fiind însă subsumate prevederilor art. 304
pct. 5 și 9 și 3041 C. proc. civ.

Primul motiv de recurs se referă la nesocotirea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin.
(2) C. proc. civ., constând în aceea că judecătorul care a pronunțat soluția nu a semnat hotărârea, așa cum impune art.
261 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și nu mai avea calitatea de judecător din data de 08 aprilie 2011, când s-a publicat în M.
Of. Decretul nr. 425/2011, privind eliberarea sa din funcție.

O altă neregularitate procedurală pe care recurentul-pârât a încadrat-o în prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. constă
în necomunicarea încheierii de amânare a pronunțării, ce face parte integrantă din hotărâre.

În ceea ce privește soluția instanței de fond asupra excepției inadmisibilității acțiunii, cuprinsă în încheierea de ședință
din data de 04 iunie 2010, recurentul-pârât a arătat că aceasta a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a
prevederilor art. 126 alin. (6) din Constituție și ale art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 și cu ignorarea deciziei de
casare nr. 5174 din 18 noiembrie 2009, contrar dispozițiilor art. 315 C. proc. civ.

3/7 Detalii jurisprudență

 Cu privire la soluția pronunțată pe fondul cauzei, Primul Ministru al României a susținut că aceasta este netemeinică și
esențial nelegală, pentru că prima instanță a făcut abstracție de dreptul de apreciere al Președintelui României în
exercitarea atribuției sale de a conferi/retrage decorații, în temeiul art. 94 lit. a) din Constituție și conform Deciziei nr.
88/2009 a Curții Constituționale.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând cauza prin prisma tuturor motivelor formulate de recurenți și a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta
Curte constată că recursurile nu sunt fondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare, structurate
corespunzător chestiunilor litigioase vizate de criticile cuprinse în cele două recursuri.

1. Argumente de fapt și de drept relevante

Actul administrativ supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ este Decretul nr. 567
din data de 24 mai 2007, privind retragerea unei decorații, emis de Președintele României în temeiul prevederilor art. 94
lit. a) și ale art. 100 din Constituția României, republicată, ale O.U.G. nr. 11/1998 pentru reinstituirea Ordinului Național
„Steaua României”, republicată, precum și ale Legii nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații al României și
având în vedere Hotărârea Consiliului de onoare al Ordinului Național „Steaua României” din 15 martie 2007.

Soluția primei instanțe reflectă interpretarea și aplicarea corectă a normelor constituționale și legale aplicabile raportului
juridic dedus judecății, cu evaluarea adecvată a elementelor specifice pe care le atrage obiectul actului administrativ
contestat, motivarea încheierii și a sentinței îndeplinind exigențele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Analizând punctual criticile recurenților, Înalta Curte constată următoarele:

1.1. Cu privire la nesocotirea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă semnăturile judecătorilor sau
grefierilor. Alin. (2) al aceluiași articol permite ca președintele instanței să semneze hotărârea în cazul în care, după
pronunțare, unul dintre judecători este în imposibilitate de a o semna.

În speță, hotărârea motivată a fost semnată de președintele secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel
București, făcându-se mențiunea că judecătorul care a pronunțat-o a fost eliberat din funcție prin demisie, împrejurare ce
se încadrează în ipoteza de excepție prevăzută în art. 261 alin. (2) C. proc. civ. și nu poate constitui un motiv de
neregularitate a sentinței. Încetarea calității de magistrat a judecătorului care a participat la dezbateri este prevăzută
doar în art. 260 alin. (2) C. proc. civ., drept motiv care îl împiedică pe acesta să mai pronunțe hotărârea, în situația în
care în care încetarea calității a intervenit anterior pronunțării.

Cealaltă critică formulată de recurentul Primul Ministru în temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ. este, de asemenea,
nefondată, pentru că art. 105 alin. (2) C. proc. civ., la care face trimitere motivul de casare indicat, are în vedere
aplicarea sancțiunii nulității numai în cazul în care neregularitatea procedurală a pricinuit părții o vătămare ce nu poate fi
înlăturată decât prin anularea actului de procedură.

Or, în speță, recurentul-pârât nu a invocat și nu a dovedit o vătămare care să-i fi fost produsă prin necomunicarea
încheierii de amânare a pronunțării din data de 01 octombrie 2010 și care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea
hotărârii.

1.2. Cu privire la admisibilitatea acțiunii

Prin motivele formulate, ambii recurenți tind către formarea convingerii instanței în sensul că demersul reclamantului
intră în sfera finelui de neprimire, potrivit art. 126 alin. (6) din Constituția României și art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.
554/2004, care sustrag controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ „actele administrative ale
autorităților publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul”.

În accepțiunea Legii nr. 554/2004, așa cum rezultă din definiția legală cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. k), „acte care privesc
raporturile cu Parlamentul” sunt actele emise de o autoritate publică, în realizarea atribuțiilor sale, prevăzute de
Constituție sau de o lege organică, în raporturile de natură politică cu Parlamentul.

Or, complexitatea atribuțiilor prevăzute pentru Președintele României în Titlul III, Capitolul II din Constituția României,
domeniile diferite în care sunt reglementate acestea nu permit încadrarea tuturor decretelor Președintelui României în
categoria finelor de neprimire exclusiv din perspectiva contrasemnării, ca mod de asumare a răspunderii politice a
Primului Ministru, fără o evaluare concretă a naturii lor juridice prin prisma obiectului, a efectelor pe care le produc și a

4/7 Detalii jurisprudență

 existenței reale a unei interferențe cu sfera politicului.

Deși nu are caracter unanim, această opinie a fost, de altfel, exprimată în mod repetat în literatura de specialitate
actuală, în care s-a reținut că:

„Dacă, prin ipoteză, s-ar pune problema legalității unui decret în fața instanței de contencios administrativ, aceasta ar
trebui să-și verifice competența materială, în raport cu excepțiile prevăzute de art. 5 al Legii nr. 554/2004. În lipsa uneia
dintre excepțiile prevăzute de lege, decretele prezidențiale sunt susceptibile de control în condițiile contenciosului
administrativ.” (I. Deleanu, Instituții și proceduri constituționale - în dreptul român și dreptul comparat, 2006, pag. 745).

„Actele juridice ale Președintelui Republicii, ca acte administrative de autoritate, vor fi exceptate de la controlul
judecătoresc al legalității lor numai dacă se încadrează strict într-una din excepțiile prevăzute de Legea nr. 29/1990 și
numai în măsura în care dispozițiile acestei legi nu au fost abrogate sau modificate prin efectul intrării în vigoare a
Constituției din 1991. În schimb, ori de câte ori un act juridic al Președintelui Republicii nu se încadrează într-una din
aceste excepții rămase încă în vigoare fie în forma inițială, fie într-o formă modificată, el va putea fi cenzurat din punct
de vedere al legalității lui de instanțele judecătorești competente”. (T Drăganu, Drept constituțional și instituții politice.
Tratat elementar, vol. II, 2000, pag. 297-298).

„(…) indiferent dacă decretele Președintelui sunt sau nu contrasemnate de prim-ministru, ca regulă, ele pot fi atacate în
contencios administrativ atât timp cât nu se înscriu în sfera actelor exceptate, prevăzute în art. 5 din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004”. (Șt. Deaconu, în Constituția României, comentariu pe articole, C.H. Beck,
2008, pag. 930).

Pentru judecătorul contenciosului administrativ, verificarea efectivă și concretă în funcție de obiectul propriu-zis al actului
și de existența unui remediu procesual se impune și în considerarea faptului că, prin art. 52 din Constituția României,
dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică de a se adresa unei instanțe specializate este consacrat ca un drept
fundamental al cetățeanului (drept – garanție), condițiile și limitele exercitării acestui drept fiind cele stabilite expres prin
legea organică.

Soluția de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii s-a fondat pe aplicarea adecvată a tuturor acestor norme și
principii deduse din prevederile constituționale, nefiind susceptibilă de critici nici în privința aplicării art. 315 C. proc. civ.,
potrivit căruia „în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra
necesității administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecătorul fondului”.

Din considerentele deciziei de casare rezultă că instanța de recurs nu a tranșat această chestiune de drept cu titlu de
„problemă de drept dezlegată”, ci a lăsat-o în sarcina instanței de rejudecare, cu indicația de a pune în dezbaterea
părților și de a analiza „dacă există un fine de neprimire dedus din natura actului, respectiv, dacă este vorba despre un
act administrativ al unor autorități publice care privește raporturile acestora cu Parlamentul”.

Președintele României poate emite decretul privind retragerea ordinului sau medaliei numai la propunerea Consiliului de
Onoare, care adoptă hotărârea după parcurgerea unei proceduri administrative expres reglementate prin Regulamentul
pentru organizarea și funcționarea consiliilor de onoare ale ordinelor naționale „Steaua României”, „Serviciul Credincios”
și „Pentru Merit”, aprobat prin H.G. nr. 1511/2005 , în aplicarea art. III din O.U.G. nr. 13/2005 pentru modificarea și
completarea Legii nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații al României, aprobată prin Legea nr. 153/2005.

Având în vedere această reglementare, instanța de control judiciar împărtășește concluzia la care a ajuns judecătorul
fondului, după o analiză în concret a naturii decretului și a conținutului raportului juridic, în urma căreia a reținut că
retragerea decorației unei persoane identificate, fără a avea legătură cu atribuții privind raporturile de natură politică cu
Parlamentul, nu este sustrasă controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, nefiind aplicabile
dispozițiile art. 126 alin. (6) din Constituția României și ale art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

1.3. Cu privire la fondul acțiunii

În temeiul art. 94 lit. a) din Constituția României, Președintele României are atribuția de a conferi decorații și titluri de
onoare și, în mod corespunzător, de a le retrage. Așa cum s-a reținut și în jurisprudența Curții Constituționale, în
exercitarea acestei atribuții, Președintele României dispune de o largă marjă de apreciere asupra propunerilor ce i se fac
(Decizia nr. 88/2009).

Aceasta nu înseamnă însă că dreptul de apreciere este nelimitat, pentru că legea prevede expres atât motivele care se
pot solda cu retragerea decorației, cât și procedura administrativă care trebuie urmată.

5/7 Detalii jurisprudență

 Astfel, în art. 52 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații al României și în art. 17 din O.U.G. nr.
11/1998 pentru reinstituirea Ordinului Național „Steaua României” se prevede retragerea decorațiilor pentru fapte
dezonorate sau incompatibile cu calitatea de membru al ordinului, care aduc prejudicii morale membrilor Ordinului, altele
decât cele legate de condamnări la pedepse privative de libertate.

Procedura administrativă are coordonatele trasate în art. 53-55 din Legea nr. 29/2000 și este detaliată în art. 5-7 din
Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 1511/2005, după cum urmează:

„Art. 5 (1) Cavalerii unui ordin național pot semnala Cancelariei Ordinelor atitudini și fapte pe care le considera
dezonorante, comise de alți cavaleri ai respectivului ordin, și care le aduc prejudicii morale și ating demnitatea și
onoarea ordinului.

(2) La primirea sesizării Cancelaria Ordinelor va convoca Consiliul de onoare și va invita persoana învinuită, data
ședinței urmând a avea loc în cel mult 45 de zile de la data primirii sesizării.

(3) În situația neprezentării persoanei învinuite la termenul fixat de Cancelaria Ordinelor, Consiliul de onoare poate
solicita invitarea acesteia la un nou termen sau poate decide judecarea sesizării în lipsă.

(4) În situația când persoana învinuită nu se prezintă la primul termen, Consiliul de onoare solicita un nou termen, care
nu poate fi mai mare de 15 zile de la prima reuniune, iar dacă persoana respectivă nu se prezintă nici la al doilea
termen, sesizarea se judecă în lipsă.

(5) Consiliul de onoare adoptă hotărâri în prezența majorității membrilor consiliului.

(6) Consiliul de onoare deliberează și decide după cercetarea cazului, însă nu mai târziu de 60 de zile de la prima
întrunire.

Art. 6 (1) Consiliul de onoare adoptă hotărâri cu votul majorității membrilor care îl compun. Votul este secret.

(2) Hotărârea Consiliului de onoare, motivată, se comunica Cancelariei Ordinelor, cu propunerea de retragere a
decorației sau de respingere a sesizării, după caz.

Art. 7 Cancelaria Ordinelor ia act de hotărârea Consiliului de onoare și înaintează Președintelui României, spre
aprobare, proiectul decretului privind retragerea ordinului național sau a medaliei respective.”

Analizând proba cu înscrisuri administrată în cauză, prima instanță a reținut că legalitatea decretului este afectată de
neregularitățile care au viciat procedura administrativă prealabilă și de încălcarea principiului motivării actelor
administrative, în condițiile în care, pe de o parte, nu există o dovadă certă ca intimatul a primit invitația pentru ședința
fixată la data de 15 martie 2007, așa cum prevede art. 5 alin. (2) din Regulament, și, pe de altă parte, nici în decret nici
în Hotărârea Consiliului de Onoare al Ordinului național din 15 martie 2007 nu sunt descrise faptele calificate ca fiind
dezonorante sau incompatibile cu calitatea de membru al ordinului, astfel încât să răspundă exigenței motivării, impusă
prin art. 6 alin. (2) din Regulament. În plus, prima propunere a Consiliului a fost aceea ca persoana în cauză să ceară
scuze în mod public și numai în cazul în care nu se dă curs solicitării să se procedeze la retragerea decorației.

Chiar dacă, necontestat, Președintele României dispune de o largă marjă de apreciere, Înalta Curte constată că sentința
atacată nu este susceptibilă de critici sub aspectul încălcării limitelor controlului judecătoresc de legalitate.

În acest sens, Curtea reține că, inserând, printre temeiurile acțiunii în contencios administrativ, excesul de putere, definit
ca „exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau
prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor”, art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 oferă o consacrare
normativă atribuției instanței de a examina conduita autorităților publice inclusiv din perspectiva modului de exercitare a
puterii discreționare și încadrării ei în limitele marjei de apreciere conferite de lege, răspunzând imperativului menținerii
unui echilibru rezonabil între interesul public și drepturile subiective sau interesele legitime private ce pot fi lezate prin
actele administrative.

Acest principiu a fost avut în vedere, în egală măsură, și în Decizia nr. 88/2009 publicată în M. Of. nr. 131 din 03 martie
2009, prin care Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 și 53 din Legea nr.
29/2000 și ale art. 17-19 din O.U.G. nr. 11/1998, în motivarea căreia s-au reținut următoarele:

„Curtea Constituțională consideră că retragerea unei decorații poate avea loc, pe de o parte, pentru fapte dezonorante
anterioare decorării doar în măsura în care, din diferite motive, acestea nu au putut fi cunoscute la data acordării
decorației și, pe de altă parte, pentru fapte dezonorante ulterioare, incompatibile cu calitatea de membru al ordinului, dar

6/7 Detalii jurisprudență

 numai cu luarea în considerare a stabilirii unui just raport de proporționalitate între faptele care au determinat acordarea
unui ordin și cele care au stat la baza propunerii de retragere a decorație”.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge
recursurile ca nefondate, nefiind identificate motive de reformare a soluției, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr.
554/2004 sau art. 304 pct. 5 și 7-9 ori art. 3041 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de Administrația Prezidențială, în nume propriu și în numele și pentru Președintele
României, T.B., împotriva sentinței civile nr. 3948 din 15 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal, și de Primul Ministru al României împotriva încheierii din 04 iunie 2010 și a sentinței
civile nr. 3948 din 15 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca
nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 iunie 2012.

7/7 Detalii jurisprudență