Sunteți pe pagina 1din 10

Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iasi

Facultatea de Filosofie si Stiinte Social-Politice


Specializarea: Asistenta Sociala
Domeniul: Reducerea deviantei scolare
Nume student:
An: II
Grupa: 2

Tema 1: Identificarea problemei sociale si analiza acesteia

Devianta este reprezentata de orice act, conduită sau manifestare care violează normele scrise sau nescrise
ale societăţii ori ale unui grup social particular. Definit ca un tip de comportament, care se opune celui convenţional
sau conformist, devianta cuprinde nu numai încălcările legii (infracţiunile ori delictele), ci orice „deviere" de la
regulile de convieţuire şi imperativele de ordine ale unei forme de viaţă.(Dictionar de sociologie, p.165)
Cristina Neamtu precizeaza, in cartea sa “Devianta scolara”, faptul ca devianta desemneaza ansamblul
comportamentelor ce incalca normele existente într-o cultura data, norme ce corespund unor roluri si statusuri bine
definite si prin aceasta ameninta echilibrul sistemului social.(Cristina Neamtu, 2003, p.14)
In sens general, devianta scolara desemneaza ansamblul comportamentelor ce incalca sau transgreseazaq
normele si valorile scolare. In literatura de specialitate, deviant scolara este analizata prin prisma unor alte concepte,
cum ar fi: indisciplina, rezistenta scolara, delincventa juvenila, inadaptare scolara, tulburare de
caracter/comportament, deviere de conduita. (Cristina Neamtu, 2003, pp. 24-25)

1. Identificarea cauzelor care au dus la aparitia deviantei scolare

Fenomenul deviantei scolare este un fenomen complex, complexitatea acestuia rezultand atat din numarul
mare de variabile cauzale, cat si din faptul ca acestea alcatuiesc un sistem, se afla in relatii de dependenta reciproca,
iar modificarea unei variabile le afecteaza intr-o oarecare masura pe toate celelalte.
Principalele variabile cauzale in aparitia deviantei scolare:
• particularitatile socializarii in mediul familial;
• particularitatile socializarii in mediul scolar;
• particularitati si influente ale grupului informal;
• particularitati ale personalitatii elevului.
Socializarea este un proces psihosocial de transmitere-asimilare a atitudinilor, valorilor, conceptiilor sau
modelelor de comportare specifice unui grup sau unei comunităti în vederea formării, adaptării si integrării sociale a
unei persoane (Dictionar de sociologie, 1993, p. 555).
Ca proces continuu, socializarea se realizeaza prin diverse mecanisme, cum ar fi: adoptarea succesiva de
statusuri si roluri(copil mic, prescolar, scolar, adolescent etc.), invatarea sociala, invatarea institutionalizata, jocul,
imitatia, identificarea etc. Specificul socializarii in familie (denumita si socializare primara) e dat de caracterul ei
constrangator, de cadrul informal in care se realizeaza si in care climatul de securitate afectiva joaca rolul
primordial.(Cristina Neamtu, 2003, p.66)
Coeziunea familiala, adaptabilitatea, talia familie, rolul fratriei si pozitia copilului in seria fraterna sunt
adevarate variabile cauzale ale socializarii primare.
Referitor la relatia dintre familia dezorganizata si delincventa, o meta-analiza a 50 de studii publicate pe
aceasta tema a descoperit ca:

• prevalenta delicventei în familiile dezorganizate este cu 10-15 % mai mare decat in familiile organizate;
• corelatia dintre familia dezorganizata si delicventa juvenila este mai puternica pentru formele minore de
conduita si mai slaba pentru formele grave de comportament infractional;
• tipul de dezorganizare pare sa afecteze delicventa juvenila; astfel, asocierea cu delicventa este mai
puternica in cazul familiilor dezorganizate prin divort sau separare, comparativ cu dezorganizarea prin
deces;
• nu exista o diferenta semnificativa intre impactul dezorganizarii familiei asupra fetelor su, respectiv, asupra
baietilor;
• nu s-a scos in evidenta rolul varstei la care survine dezorganizarea familiei asupra delincventei juvenile;
• nu exista o evidenta asupra rolului parintilor vitregi in delincventa juvenila.

O serie de studii au subliniat existenta unei corelatii intre incidenta conduitelor delincvente la copil si
nivelul scazut al coeziunii familiale. Delincventa se asociaza si cu nivelul scazut de adaptabilitate specific familiilor
“rigide”, care atunci cand se confrunta cu o problema reactioneaza prin tendinta de rigidiza structurile existente
(pozitii, roluri, reguli) si de a intari controlul coercitiv. De asemenea, cercetarile au gasit ca familiile numeroase se
coreleaza cu delincventa juvenila mai des decat familiile restranse. Explicatia acestui fenomen trimite la eficienta
disciplinei familiale si la riscul mai mare al familiei numerose de a se confrunta cu saracia si de a alege alternative
ilegitime de supravietuire.Astfel, parintii din familiile cu multi copii au mai multe dificultati in disciplinarea si
spervizarea copiilor comparativ cu familiile restranse. Alte experimente au ajuns la concluzia ca solidaritatea intre
frati si colaterali reprezinta cheia reusitei scolare si sociale. (Cristina Neamtu, 2003, pp.67-69)
Copilul care este maltratat –indiferent de forma violentei- in primii ani de viata va dezvolta un atasament
nesigur fata de parinti, va avea mari dificultati in a acorda incredere celorlalti si treptat isi va forma o imagine
negativa despre sine si despre lume. In planul adaptarii scolare, studiile efectuate au pus in evidenta consecintele
nefavorabile ale maltratarii asupra performantelor scolare in general, asupra rezultatelor in domeniul lecturii si
matematicii in special. Peste 50% dintre copiii maltratati sunt repetenti sau abandoneaza scoala. In majoritatea
cazurilor, acesti copii nu beneficiaza de sustinere familiala pentru realizarea sarcinilor scolare, parintii nu urmaresc
evolutia lor scolara, nu le asigura rechizite si imbracamintea potrivita pentru frecventarea scolii, nu participa la
activitatile organizate la scoala pentru parinti, nu observa, atunci cand e cazul, succesele scolare ale copiilor, in
conditiile in care un model de reusita scolara reprezinta un factor de protectie pentru copil, atenuand efectele
maltratarii.(Cristina Neamtu, 2003, p.78)
In mod particular, copiii neglijati manifesta cele mai grave probleme de adaptare scolara: ei au cele mai
slabe rezultate la evaluarile cognitive, fiind descrisi de profesori ca neatenti, incapabili sa inteleaga ce au de facut,
anxiosi si dependenti. (Cristina Neamtu, 2003, p.79)

O data cu intrarea copilului in mediul scolar, etiologia deviantei scolare se imbogateste cu o serie de factori
ce tin de functionarea scolii ca institutie, de procesul de socializare din scoala si de procesul educational ca atare. La
nivelul scolii, procesul de socializare se desfasoara intr-un cadru formal, depersonalizat. Adaptarea scolara implica
atat obtinerea performantelor scolare, cat si acomodarea la grupul scolar, pe baza asimilarii unor valori sociale
specifice varstei.
Implicarea elevilor in conduite deviante la scoala ar putea sugera faptul ca ei resping rolul de elev. In cadrul
scolii, elevul intalneste pentru prima oara un sistem precis de reguli si norme, ordonate intr-un mod uneori birocratic
de catre profesor. Stabilirea unei relatii de colaborare cu profesorul este un pas decisiv catre reusita socializarii
elevului in scoala, iar acest aspect se traduce, din punctul de vedere al elevului, prin nivelul de satisfactie pe care il
ofera calitatea actului de predare, nivelul de succes scolar, iar din punctul de vedere al profesorului, prin respectarea
valorilor scolare. ( Cristina Neamtu, 2003, p.143)

Factorii care deriva din apartenenta elevului la un grup completeaza influenta familiei si a scolii,
participand la desavarsirea persoanlitatii acestuia. Elevii vin in contact cu diverse grupuri de referinta ( grupul de
colegi, grupul de prieteni din cartier), care le ofera posibilitatea afirmarii de sine. In grup se realizeaza un proces de
socializare secundara, care uneori poate fi in contradictie cu valorile si normele societatii, devenind un mediu de
invatare a scopurilor ilegitime, a tehnicilor infractionale si a tehnicilor de neutralizare a actului deviant. Rolul
grupului in aparitia deviantei rezulta cu claritate si din statisticile oficiale, care demonstreaza ca majoritatea
infractiunilor savarsite de minori si tineri se comit in grup.

Abordarile psihologice actuale ale deviantei urmaresc desprinderea trasaturilor psihologice specifice
deviantilor. In urma unor studii, cercetatorii au ajuns la concluzia ca, spre deosebire de adolescentii nondelincventi,
delincventii sunt mai increzatori, mai extrovertiti, ambivalenti fata de autoritate, se tem mai mult de esec si
respingere, sunt mai razbunatori, ostili si suspiciosi, si de asemenea, manifesta mai multe comportamente defensive.
(Cristina Neamtu, 2003, p.154)
Intelingenta scolara este un factor decisiv in adaptarea/devianta scolara, dar considerata impreuna cu
variabila afectivitatii. E adevarat ca un copil inteligent gaseste mai multe solutii de adaptare, insa relatia afectiva cu
adultul este cea care directioneaza folosirea inteligentei catre adaptari aprobate social sau catre adaptari
neconventionale.(Cristina Neamtu, 2003, p.159)

Este greu de impartit responsabiltatea pentru aparitia problemelor de comportament in scoala. De cele mai
multe ori, elevii cu comportamente perturbatoare sunt cei care au intrat in scoala cu handicapul unei socializari
primare deficitare, iar scoala nu a facut decat sa accentueze acest neajuns. Exista insa si situatii in care elevii ajung
in scoala bine pregatiti pentru a realiza adaptarea scolara, oferta scolii fiind responsabila de orientarea catre
devianta.
Lista cauzelor, factorilor şi parghiilor motivaţionale menite sa elucideze fenomenul deviantei nu sa încheiat.
Aceasta poate fi continuata, explorand si alte aspecte ale vietii sociale, în scopul găsirii de soluţii pentru prevenirea
şi combaterea devianţei scolare.

2. Efectele nerezolvarii problemei asupra grupului tinta, asupra comunitatii si asupra societatii

Pentru a sustine necesitatea interventie sociale, initiatorii proiectelor de interventie argumenteaza cat de
importanta este aceasta, pornind de la efectele pe care le are problema asupra indivizilor, asupra comunitatii si a
societatii in asamblu. (Stefan Cojocaru, 2005, p.109)
Efectele deviantei scolare pot aparea in diferite cazuri ce tin de personalitatea fiecarui elev. Elevul se poate
confrunta cu stari de anxietate, despresie, opozitie, instabilitate, frustrare. Aceste stari jeneaza evident copilul in
relatiile sale cu alti copii, cu dascalii, in activitatile sale scolare. Acestea se pot transforma in plan psihic printr-un
penibil sentiment de insecuritate, de asteptarea unui pericol nedeterminat, sau la nivelul corpului prin greturi, voma,
dureri intestinale, etc. De asemenea, datorita acestor stari, copilul poate avea manifestari obsesionale sau fobice. In
alte cazuri copilul refuza sa mearga la scoala, devenind victima unei stari de angoasa, depresie si chiar de panica.
Devianta este un fenomen social de o mare complexitate, prezent in orice tip de comunitate umana,
îndeplinind o serie de functii sociale dar provocând, în acelasi timp, si serioase disfunctionalitati la nivelul tuturor
structurilor comunitatii respective.
Intre delicventa / devianta din societate si devianta scolara se realizeaza o relatie de cauzalitate circulară, ce
poate fi exprimata la modul general astfel: modelele de conduita devianta din afara scolii sunt reproduse în scoala,
generează pedeapsa, etichetarea, marginalizarea-frustrările trăite de elevi în scoală alimentează motivatia
nonconformitatii si se manifesta in spatiul scolar si extrascolar. (Cristina Neamtu, 2003, p.160)
Multe dintre manifestările de deviantă scolară nu vor putea fi diminuate dacă nu
se vor lua măsuri incipiente inca din mediul familial, la nivelul comunitatii si chiar la nivelul intregii societati.
Masurile luate in scoala (supraveghere mai stricta a elevilor cu comportament deviant,
angajarea unui personal auxiliar pentru supravegherea conduitei elevilor, aplicarea unor sanctiuni mai severe celor
care incalca in mod regulat exigentele regulamentului scolar etc.) nu vor avea eficienta maxima daca nu vor fi
coroborate cu alte masuri de diminuare a deviantei luate la nivelul comunitatii. Altfel spus, pentru a obtine un efect
semnificativ si de durata ar trebui inversata perspectiva de abordare a deviantei scolare, si anume: dinspre societate
spre scoala, ceea ce ar produce o strategie globala, societala, de prevenire a deviantei, pe care sa se articuleze
demersul specific al reducerii deviantei în scoala. (Cristina Neamtu, 2003, p. 260)

3. Teorii care explica devianta scolara

Exista mai multe teorii care explica fenomenul de devianta scolara. Teoriile actuale incearca sa evidentieze
caracteristicile psihologice ale deviantei studiind individul in stransa legatura cu mediul social in care este integrat.
Cele mai cunoscute teorii psihologice cu privire la personalitatea deviantului sunt „teoria personalitatii criminale” a
lui J. Pinatel, „teoria disocialitatii” a lui R. Mucchielli si „teoria autocontrolului” a lui T. Hirschi si M. Gottfredson.
Pinatel considera delicventa ca fiind un produs al mediului social. Acesta a descoperit in personalitatea
delincventilor un nucleu de trasaturi comune, ce inglobeaza: egocentrismul, labilitatea, agresivitatea. Delincventului
ii lipseste sentimentul de culpabilitate, el avand tendinta de a-si considera fapteledrept legitime.
Teoria disocialitatii a lui Mucchieli porneste de la o interpretare a deviantului in context social. Ceea ce ii
caracterizeaza pe devianti este chiar disocialitatea, distanta sau divergenta actorului fata de situatie/mediu social.
T. Hirschi si M. Gottfredson au identificat in 1990 faptul ca manifestarile deviante sunt cauzate de lipsa de
autocontrol a individului. Nivelul scazut al autocontrolului este explicat de cei doi autori prin socializarea ineficineta
din familie. Parintii care socializeaza eficient sunt atasati de copii, ii supravegheaza de aproape si ii indruma,
recunosc absenta autocontrolului si pedepsesc actele deviante ale copilului. Daca autocontrolul este format in
copilarie, el tinde sa ramana stabil toata viata.

4. Posibile solutii identificate pentru reducerea deviantei scolare

Devianta scoalara reprezinta unul dintre fenomenele cu incidenta majora asupra integrarii socio-
profesionale a elevilor.
O solutie pentru reducerea acestui fenomen ar fi implementarea unor strategii de prevenire si combatere a a
acestuia.
Dupa cum am precizat mai sus, exista numeroase cauze ale aceste probleme sociale.
Pornind de la analiza starii de fapt, vom incerca stabilirea unor strategii de interventie care vor avea in
vedere, pe de o parte prevenirea a acestui fenomen la elevii aflati in situatie de risc, iar pe de alta parte, recuperarea
si reintegrarea in sistemul educational al celor cu un comportament deviant.
De maxima importanta pentru reusita demersului educational este crearea unui parteneriat intre scoala,
familie, comunitate, in care fiecare trebuie sa-si asume roluri clar stabilite in functie de domeniul de competenta.
Acest parteneriat trebuie creeze o legatura si responsabilizeze comunitatea / scoala / familia ca factori implicati
direct in formarea elevilor in scopul prevenirii si combaterii deviantei scolare. Este cert ca demersul impune
corelarea unor strategii educationale in scopul mentinerii in sistem a elevilor cu comportament deviant, cu strategii
de asistenta sociala si sprjin financiar.

5. Argumente pentru necesitatea interventiei

Devianta scolara este un fenomen viu, complex, divers cu o istorie indelungata care nu a putut fi eradicata si nu va
disparea decat odata cu scoala ca forma de educatie de masa institutionalizata.
Cele mai grave sau/si cele mai frecvente acte de devianta scolara sunt: fuga de la scoala, absenteismul,
abandonul scolar, vandalismul, conduitele violente, toxicomania,copiatul si suicidul.
Copiatul este o forma specifica dei nselaciune, care încalca prima si, poate, cea mai importanta norma din
Regulamentul scolar, care stipuleaza datoria elevilor de a-si însusi cunostintele si de a-si forma deprinderile
prevazute în programele disciplinelor de învatamant. Ca forma specifica de nesinceritate fata de profesor, copiatul
poate fi încadrat în categoria conduitelor agresive, deoarece aduce prejudiciu profesorului si, uneori, grupului-clasa.
Principalii factori care intervin în situatiile de copiat sunt: deficiente de supreveghere, atitudinile permisive ale
profesorilor, dar si stilul de a nota în functie de fidelitatea reproducerii cunostintelor; este cert ca profesorul care
prefera sa dea sistematic elevilor subiecte de evaluare scrisa care cer memorarea-reproducerea cunostintelor se va
confrunta mai frecvent cu toate formele de copiat comparativ cu cel care propune subiecte ce solicita elevii sa
interpreteze/sintetizeze/creeze cunostinte. Cei care copiaza nu sunt întotdeauna sau nu sunt în mod necesar elevi cu
rezultate scolare slabe. E adevarat ca elevii slabi, care au acumulat multe lacune în sistemul de cunostinte, care nu
mai pot realiza o învatare constienta, prezinta o probabilitate mai mare de a apela la aceasta solutie - copiatul. Acesti
elevi nu sunt sustinuti motivational de curiozitate sau interesul pentru un domeniu, ci sunt interesati doar de
obtinerea unei note de trecere, pentru a evita conflictul cu scoala si cu familia. Însa si elevii cu rezultate scolare bune
copiaza uneori, în situatii precum:
• parintii obliga copilul sa obtina note maxime la toate disciplinele de învatamant;
• elevii sunt nesiguri în legatura cu întelegerea corecta si profunda a cunostintelor;
• elevii stiu ca nota maxima depinde de reproducerea fidela a cunostintelor;
• elevii doresc sa ajunga sau sa ramana în fruntea ierarhiei clasei la învatatura. (Cristina Neamtu, 2003,
pp. 180-181)

Fuga de la scoala sau/si de acasa reprezinta o conduita grava, cu un înalt risc delincvential si de victimizare,
nu atat prin ea însasi, cat prin consecintele pe care le antreneaza. Astfel, la primul episod evazionost, cei care fug de
acasa traiesc un soc, sperantele lor de aventura si de fericire fiind contrazise de realitate. Cei care fug de acasa si de
la scoala nu au deprinderi profesionale, de regula nu au bani, un adapost, un plan organizat de actiune, si de aceea
risca sa fie exploatati/abuzati fizic, sexual si, pentru a supravietui, practica activitati delincvente. Arta de a
supravietui a fugarilor consta în a putea dormi în locuri improprii, in furtul de alimente, în prostitutie si în consumul
de droguri. Cu cat perioada de viata pe strada este mai lunga, cu atat creste probabilitatea de a deveni o victima a
exploatarii sau de a se implica într-o cariera delincventa. Conform estimarilor unui administrator de adapost pentru
fugari din New York, dupa 48 de ore de la abandonul familiei, unul din zece fugari se implica în prostitutie; dupa
sase luni de viata pe strada, devine imposibila recuperarea tinerilor fugari, cointeresarea lor în continuarea educatiei,
în cautarea unei profesii legale, în restabilirea relatiei cu familia sau în abandonarea consumului de droguri. (Cristina
Neamtu, 2003, p. 184)
Absenteismul scolar reprezinta un fenomen cu o dinamica spectaculoasa în ultimele decenii. Acesta
esemnaeza un tip de conduita evazionista stabila, permanentizata, ce prefigureaza sau reflecta deja atitudinea
structurata a lipsei de interes, motivatie, încredere în educatia scolara.
Atunci cand elevii încep sa lipseasca sistematic si generalizat de le scoala, aceasta conduita reprezinta un semnal
tardiv al existentei problemelor; absenteismul constituie o forma de agresiune pasiva împotriva scolii, indicand ca
elevii fug de la scoala chiar cu riscul de a fi pedepsiti. Reactiile negative ale scolii si ale parintilor între tin
mecanismele de aparare ale elevului, creand un cerc vicios, în care abandonul tinde sa apara drept unica solutie prin
care se pot rezolva toate problemele.
Absenteismul este principalul factor asociat cu abandonul scolar, avand o înalta valoare predictiva în raport cu
acesta; numerosi autori care au studiat conduitele elevilor ce se coreleaza cu decizia lor de a abandona scoala au fost
de acord ca cea mai mare probabilitate de a abandona se înregistreaza la cei care lipsesc excesiv de la scoala si au
probleme de disciplina; variabila cheie în etiologia inadaptarii scolare este atitudinea parintilor fata de scoala; prin
consiliere individuala, atat a elevilor, cat si a parintilor, se poate ajunge la o mai buna adaptare scolara.. (Cristina
Neamtu, 2003, pp. 194-195)
Abandonul scolar reprezinta conduita de evaziune definitiva ce consta în încetarea frecventarii scolii,
parasirea sistemului educativ, indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obtinerii unei calificari sau pregatiri
profesionale complete sau înaintea încheierii ciclului de studii început. Între cauzele principale ale abandonului
scolar regasim cauze economice, socioculturale sau religioase, psihologice si pedagogice.
Efectele abandonului scolar demonsreaza de ce acest tip de conduita este considerat deosebit de grav. Mai întai,
ceicare abandoneaza scoala nu au nici calificarea profesionala indispensabila integrarii socio-economice, nici
formatia morala si civica necesara exercitarii rolului de parinte si celui de cetatean al unei comunitati. În al doilea
rand, neavand o calificare, cei care abandoneaza scoala sunt viitorii someri si reprezinta, pe termen mediu si lung, o
sursa de dificultati sociale si de pierderi, care depasesc investitia ceruta de formarea initiala. Din punct de vedere al
costurilor economice, scumpa nu este persoana bine educata, ci cea insuficient educata, care paraseste scoala cu o
formatie subreda sub aspect moral, intelectual sau estetic.
Elevii care abandoneaza scoala sunt cei care s-au facut remarceti pentru absenteism si alte dificultati de de
comportament, pentru care au fost sanctionati în repetate randuri în scoala. Un document al departamentului
amerrican pentru Educatia Elementara si Secundara îl descrie astfel pe elevul care prezinta un risc înalt de abandon
scolar: incapabil sa se adapteze si sa functioneze adecvat în contextul clasei traditionale, rezultate scolare sub medie,
nu-si stabileste obiective profesionale, absenteism, ostilitate fata de adulti si reprezentantii autoritatii scolare,
provine dintr-o familie ce experimenteaza un stres existential, probleme economice serioase, nu este implicat în nici
o activitate organizata de scoala, nonformala sau formala. . (Cristina Neamtu, 2003, p. 208)
Vandalismul scolar reprezinta actele de violenta specifice, orientate catre bunuri, obiecte, proprietati.
Conform studiilor sociologice, vandalismul este o conduita specifica adolescentilor de sex masculin, proveniti din
clasele sociale defavorizate si care traiesc în marile orase.
Semnificatia vandalismului scolar trimite, în majoritatea cazurilor, la o rectie de protest. Vandalismul în scoala poate
fi interpretat ca o cale de a depasi plictiseala, ca un act de razbunare împotriva unei situatii percepute ca nedreapta
sau ca un protest împotriva autoritatilor si regulilor scolare. Toti elevii care comit intentionat conduite vandale au ca
numitor comun un nivel scazut al autocontroluli, o stima de sine slaba si o toleranta redusa la frustrare. (Cristina
Neamtu, 2003, p. 216)
Violenta în scoala este, din punct de vedere statistic, cea mai frecventa conduta de devianta scolara. Sub
eticheta "violenta" descoperim o diversitate de forme de conduita, care descriu, sub aspectul intensitatii, o linie
continua: la intensitatea cea mai mica, violenta presupune confruntarea vizuala, poreclirea, tachinarea, ironizarea,
imitarea în scop denigrator; refuzul de a acorda ajutor, bruscarea, lovirea cu diverse obiecte, palmuirea, împingerea,
aruncarea, înjunghierea si împuscarea sunt forme de intensitate crescuta a violentei. (Cristina Neamtu, 2003, p. 217)
Toxicomania poate fi definita ca o stare de intoxicatie acuta sau cronica, provocata de consumul repetat al
unei substante psihoactive. Specificul toxicomaniei la adolescenti este determinet de cel putin doua elemente:
motivatia si nivelul de utilizare al drogului. Debutul toxicomaniei la unii copii si adolescenti este asociat, de cele
mai multe ori, cu problematica crizei existentiale specifice pubertatii si adolescentei: opozitia feta de adulti, cautarea
unei noi identitati, crizele de narcisism, momentele depresive, curiozitatea, gustul pentru risc, presiunile din partea
prietenilor. În ceea ce priveste nivelul de utilizare, cercetarile arata ca la multi subiecti tineri consumul de alcool
ramane o experienta fara viitor, în timp ce la altii se poate vorbi de o utilizare ocazionala, determinata de încercarea
de a reduce o tensiune anxioasa, de a combate o stare depresiva sau de a cauta senzatii placute; doua treimi dintre cei
care se drogheaza în adolescenta vor continua consumul si la maturitate. (Cristina Neamtu, 2003, p. 242)
Suicidul nu este propriu-zis o forma de devianta scolara, în sensul ca nu exista norme scolare care sa-l
mentioneze si sa-l interzica explicit; cu toate acestea se prezinta ca avand legatura cu alte probleme de
comportament ale elevilor. Factorii de risc în sinuciderea la copii sunt frustrarea afectiva precoce, lipsa
atasamentului parintilor, care determina absenta identificarii afective, sentimentele de insecuritate si angoasa în
conditiile abuzului de autoritate, ce declanseaza o teama permanenta de pedeapsa.
Principalele situatii de risc suicidar la copii si adolescenti sunt:
• decesul unui parinte sau al unei persoane apropiate copilului ( în special daca intervine pana la varsta
de 12 ani);
• comunicarea defectuoasa cu familia, pe fondul unei carete afective preluginte;
• perioadele de stres acut: divortul sau somajul parintilor, perioadele de examene sau evaluare scolara.
(Cristina Neamtu, 2003, p.249, p.255)

6. Tipuri de interventie recomandate pentru reducerea deviantei scolare

La nivelul comunitatii:
• Implicarea factorilor de decizie, autoritatile locale, servicii sociale, ONG-urile firme, in actiunea de
prevenire si combatere a deviantei scolare;
• Informarea comunitatii cu privire la starea de fapt
• Atragerea atentiei asupra gravitatii si consecintelor in plan socio-econimic; pregatirea scolara si
profesionala deficitara creaza premise pentru rata ridicata a somajului si a situatiei financiare precare.
• Cei care abandoneaza scoala nu vor avea formatia morala si civica necesara rolului de parinte si a celui
de cetatean al comunitatii.

La nivelul familiei:
• Consiliere privind cariera; invatarea unor strategii de gasire a unui loc de munca; tehnici de rezolvare a
situatiilor de criza ; strategii de monitorizare si gestionare a traseului educational al elevului
• Organizarea de targuri de oferte educationale in scopul informarii cu privire la variantele optime de
scolarizare pentru elevi
• Targuri de Job-uri si orientarea parintilor spre cursuri de formare in calificarile de pe piata fortei de
munca.
• Sprijin financiar sub forma de rechizite, imbracaminte, transport scolar al elevilor din mediul rural in
mediul urban
• Realizarea de anchete sociale si acordarea de asistenta sociala dupa caz

La nivelul scolii:
Deoarece una din forme de deviant scolara este reprezentata de absenteism, strategiile de interventie trebuie
sa vizeze si scoala, in principal in ceea ce priveste calitatea interventiei instructiv-educative, pertinenta
continuturilor in raport cu trebuintele de invatare ale elevilor, relevanta metodelor si stilurilor didactice pentru
situatiile cognitive ale elevilor, sistemul de evaluare, etc.

Avand in vedere strategiile de interventie care se impun la nivel de scoala, de maxima importanta este
consilierea psihopedagogica a profesorilor cu privire la aceasta categorie de elevi, precum si cursuri de formare care
vizeaza cunoasterea si utilizarea proiectarii unor planuri de interventie individualizata si personalizata a elevilor.

• Familiarizarea profesorilor cu tehnici de invatare activa si interactiva


• Consiliere vocationala
• Managementul clasei de elevi
• Cunoasterea si utilizarea unor strategii de adoptare curriculara

La nivel de elevi:

• Consiliere psihopedagogica individuala si de grup


• Testarea cu baterii de teste psihologice in scopul cunoasterii nivelului de dezvoltare intelectuala a
profilului aptitudinal si de personalitate a elevilor
• Organizarea unor activitati de pregatire suplimentara pentru cei care manifesta dificultati de asimilare,
precum si in cazul celor cu lacune in pregatire, datorita absenteismului.

Bibliografie:
• Neamtu Cristina (2003), “Devianta scolara – Ghid de interventie in cazul problemelor de
comportament ale elevilor”, Editura Polirom, Iasi
• Cojocaru Stefan (2006), “Proiectul de interventie in asistenta sociala: de la propunerea de finantare la
proiectele individualizate de interventie”, Editura Polirom, Iasi
• Zamfir Catalin, Vlasceanu Lazar (1993), “Dictionar de sociologie”, Editura Babel, Bucuresti
• Cojocaru Maria, Suport curs - Teorie si metoda in asistenta sociala