Sunteți pe pagina 1din 10

S-A ÎNTǍMPLAT ÎN ARDEAL

Prof: Temelie Dan

Piesǎ în douǎ acte

PERSONAJE
Prezentator
Mama
Tata
Gheorghe, fiul lor
Jandarm 1
Jandarm 2
Vasile, consǎtean al lor

DECOR
O camera de la ţarǎ, o masǎ şi trei scaune. Pe masǎ se aflǎ o lampǎ cu petrol
aprinsǎ o sticlǎ cu ţuicǎ şi trei pahare.

ACTUL 1
Prezentator : Vara anului 1916. Consiliul de Coroanǎ al României hotǎrǎşte
intrarea ţǎrii în rǎzboi, alǎturi de Antantǎ. Peste munţi, în
Ardealul aflat deja în conflict, vestea a produs bucurie, nelinişte
dar şi teamǎ. Teamǎ cǎ pe câmpul de luptǎ se vor întâlni român
cu român, frate cu frate. Acţiunea nostrǎ se petrece într-un sat
din Ardeal, într-o casǎ de la ţarǎ.
Tata: (intrând în camerǎ). Tu nevastǎ, uite cǎ ne-am trezit şi noi, cǎ de mult
ne-am aflat în starea asta de moleşealǎ şi mulţi ani şi-au bǎtut
alţii joc de noi!
Mama: Despre ce vorbeşti tu acolo bǎrbate?
Tata: Da’ n-ai aflat?
Mama: Ce sa aflu? Cǎ numai vineri merg la târg şi şti cǎ de acolo mai aflu
eu una şi alta. Şi ce ne mai spune popa la bisericǎ.
Tata: Bine femeie. Şezi atunci pe scaun şi ascultǎ-mǎ
(femeia se aşeazǎ ştergându-se cu un ştergar pe frunte şi pe mâini)
Tata: Apoi aflǎ nevastǎ cǎ zilele astea românii de peste munţi au intrat în
rǎzboi.
Mama: De partea ungurilor? Vai şi-amar de noi a fi !
Tata: Nu nevastǎ, de partea ǎlorlalţi. Cum crezi cǎ or intra de partea lor? Şi
noi cui o sǎ mai rǎmânem? Nu, au intrat contra lor. S-au trezit
în sfârşit şi şi-au dat seama cǎ existǎm şi noi!
Mama: Bine-ar fi bǎrbate, cǎ vezi şi tu cǎ în ziua de azi e tot mai greu. Nu te
mai lasǎ sǎ-ţi vorbeşti limba, cǎ parcǎ nici nu ai exista. Nu mai
vorbesc cǎ nu ţi-ar da nici mǎcar un act de la primǎrie decât în
ungureşte şi nemţeşte şi eu nu înţeleg de ce.
Tatǎ: Lasǎ nevastǎ cǎ noi nu ne pricepem la politicǎ şi nu trebuie sǎ ne
bǎgǎm. Or avea cine sǎ le poarte grija şi la alea. Noi ştim sǎ ne
lucrǎm pǎmântul, sǎ ne creştem animalele şi sǎ ne rugǎm lui
Dumnezeu. De restul s-a inventat politica, are cine sǎ se ocupe.
(în camerǎ intrǎ Gheorghe, fiul celor doi)
Gheorghe: Saru’ mâna mamǎ, bunǎ sara tatǎ!
Mama: Da’ pe unde ai umblat atâta? Cǎ uite s-a înserat şi mǎmǎliga s-a
rǎcit! N-ai decât s-o mǎnânci rece, cǎ de-o vreme vǎd cǎ numai
aşa îţi place! Sau ai mâncat pe unde ai fost.
Gheorghe: Nu am mâncat mǎmucǎ. Cǎ am fost la fǎgǎdǎu cu cei de leatu’
meu. Umblǎ vorbǎ prin sat cǎ de sǎptǎmâna viitoare vin
jandarmii de la oraş cu arcanu ca sǎ ne ducǎ la oaste. Cǎ anul
ǎsta împlinesc vârsta sǎ mǎ duc în cǎtǎnie.
Mama: (cu groazǎ) Tulai Doamne!
Tata: Ho, femeie, ce strigi aşa? Cǎ e bǎrbat şi asta trebuie sǎ facǎ. Sǎ ajungǎ
de râsul fetelor cǎ n-o fost cǎtanǎ?
Mama: Ba bǎrbate, ba. Dar tu ai uitat cǎ-i rǎzboi şi pe toţi feciorii din sat i-o
dus direct pe front?
Tata: Bine zici femeie, bine zici. Acuma ai şi tu dreptate.
Gheorghe: Tǎtucǎ, mǎmucǎ, staţi liniştiţi cǎ nu or sǎ mǎ ducǎ. Cel puţin nu
pe front la austrieci.
Tata: Dar ce-o sa faci tu dragul tatii? Cǎ nu poţi tu sǎ te împotriveşti
ordinelor.
Gheorghe: Am ţinut sfat de tainǎ cu feciorii din sat şi ne-am hotǎrât mâine
noapte sǎ plecǎm peste munţi la fraţii noştrii din regat. Dacǎ tot
îi sǎ facem rǎzboi mǎcar sǎ-l facem alǎturi de ai noştrii
(mama începe sǎ plângǎ încetişor)
Tata: Dacǎ asta ţi-e voia, atunci sǎ te ajute Dumnezeu pe unde-i umbla şi sǎ-
ti cǎlǎuzeascǎ paşii. Hai nevastǎ umple paharele sǎ ne cinstim
cu pruncu nostru, cǎ nu ştim când l-om mai vedea!
(cei trei închinǎ şi beau paharele pânǎ la fund. Cei doi bǎrbaţi se retrag într-
un colţ al camerei preocupaţi. Mama se va aşeza îngenunchi si
va rosti ,,Cântec de leagǎn” de Grigore Leşe)
Frunzǎ verde ca iarba Mie cucu' mi-o cântat
Tunǎ drace-n ce-i tuna Neprânzit şi necinat
Tunǎ-n hirul paiului In cǎtane de plecat
Şi-n condeiul neamţului Mie cucu mi-o horit
Sǎ nu poatǎ altu' scrie Necinat si neprânzit
Alţi feciori la cǎtǎnie. In cǎtane de pornit.

ACTUL 2

(acelaşi decor, dupǎ o sǎptǎmânǎ de la plecarea lui Gheorghe în Regat)


Mama: Nu mai avem nici o veste de la bǎiatul nostru! De nu ar fi pǎţit
nimic! Nu ştiu ce m-aş face dacǎ i s-ar întâmpla ceva!
Tata: Lasǎ nevastǎ cǎ nu are nimic. Tu şti cǎ întotdeauna veştile rele circulǎ
mai repede. Ofi ajuns şi este bine sǎnǎtos şi azi-mâine o sǎ-l
vedem acasǎ.
Mama: Nu ştiu ce înţelegi tu prin azi-mâine. Tot aşa ai spus şi acum doi ani
când a început rǎzboiul. Lasǎ cǎ azi- maine se terminǎ. Si uite
cǎ a trecut vremea şi noi, cu fiece zi ce trece sǎrǎcim şi mai
mult şi stǎpânirea ne ia ce mai avem. Cicǎ pentru rǎzboi. Adu-ţi
aminte: mai întâi ne-au luat caii, apoi boii, pe urmǎ vacile,
porcii şi grânele. Mai urmeazǎ sǎ ne ia şi preşurile de sub noi,
arde-i-ar gheena sǎ-i ardǎ!
Tata: Nu-i bai muiere dragǎ, cǎ le-om face noi la loc. De astea nu prea îmi
bat acum capul. Numai sǎ se întoarcǎ bǎiatul nostru teafǎr acasǎ
şi sǎ vezi tu ce gospodǎrie o sǎ ne facem de o sǎ se mire tot
satul. Şi pe deasupra o sǎ-i gǎsim şi o fatǎ fainǎ de-l însurǎm.
Sǎ ne bucurǎm de nepoţi mǎcar la bǎtrâneţe.
(în uşǎ se aud douǎ bǎtǎi şi intrǎ doi jandarmi în unforme maghiare)
Jandarm1: Bunǎ ziua la dumneavoastrǎ!
Tata: Bunǎ ziua. Dar ce poftiţi?
Jandarm 2: Am venit sǎ-l ducem pe fiul vostru Gheorghe în cǎtǎnie. Cǎ i-a
venti sorocu şi trebuie sǎ plece la oaste.
(mama începe sǎ plângǎ)
Tata: Apoi deagaba a-ţi venit cǎ fiul nostru nu-i acasǎ.
Jandarm 2: Dar unde-i?
Tata: Nu ştiu. Sara s-a dus prin sat şi n-a mai venit. Deagaba l-am cǎutat cǎ
nu l-am gǎsit.
Jandarm 1: Dar femeia ta de ce plânge?
Tata: Apoi aşǎ fac femeile. Când aud de cǎtǎnie plâng de parcǎ ele s-or duce
şi nu noi.
Jandarm 1: Dacǎ se întoarce sǎ-l trimiteţi neapǎrat la comandament, cǎ de
nu curtea marţialǎ îl aşteaptǎ. Şi oricum o sǎ-l cǎutǎm şi noi, nu
scapǎ el aşa uşor.
Jandarm 2: Am auzit prin sat cǎ o parte din feciori au trecut munţii. În
cazul ǎsta o sǎ-l împuşcǎm direct, fǎrǎ judecatǎ.
(cei doi salutǎ militǎreşte şi ies)
Mama: Cǎ bine i-am zis sǎ stea locului şi sǎ nu plece de acasǎ!
Tata: Dar ce-ai fi vrut nevstǎ? Sǎ se batǎ cu ai noştrii? Cǎ de rǎzboi tot nu
scǎpa. Noi nu putem acum decât sǎ aşteptǎm. Ce-o fi o fi,
numai Dumnezeu le ştie pe toate.
Prezentator: Şi-au aşteptat cei doi o zi, o lunǎ, un an. Veştile se scurgeau
repede şi neclare. S-au bucurat când au intrat românii în Ardeal,
dar mare le fu mâhnirea când au trebuit sǎ se retragǎ. Apoi au
auzit doar de înfrângeri. Sudul României ocupat, Bucureştiul de
asemenea, din ţarǎ rǎmânând doar Moldova. Dupǎ un timp
apǎrurǎ veşti mai bune. Contraofensiva românǎ redobândise o
parte din teritorii. Dar despre fiul lor nu aveau nici o veste. Se
mai întâmplase ceva. Douǎ evenimente ce i-au fǎcut sǎ spere
din nou. Basarabia şi Bucovina s-au unit cu România. Ce
frumos suna! Ca un balsam pentru sufletele lor îmbǎtrânite de
necaz şi dor. Apoi, într-o searǎ...
(se aud ciocǎnituri în geam)
Tata: Cine-i?
Vasile: Uncheşule, lasǎ-mǎ în casǎ cǎ mǎ poate vedea cineva!
(mama deschide repede uşa. Tânǎrul intrǎ şi ea îl îmbrǎţişeazǎ)
Mama: Dar unde-i Gheorghe?
Vasile: Stai liniştitǎ muicǎ cǎ Gheorghe n-a pǎţit nimic. E bine-sǎnǎtos. Am
trecut doar eu pe aici cǎ aveam permisie şi am zis sǎ vin sǎ-i
vǎd pe ai mei. Şi v-o trimis Gheorghe cartea asta.
(Vasile pune pe masǎ o scrisoare)
Tata: Vasile citeşte-ne tu cǎ noi nu ştim a citi.
Vasile: (despǎturind hârtia). Dragǎ mamǎ şi dragǎ tatǎ. Sper cǎ scrisoarea şi
vasile sǎ vǎ gǎseascǎ sǎnǎtoşi şi cu gânduri bune. Nu v-am
scris pânǎ acum cǎ nu aveam pe cine trimite scrisoarea şi poate
o prindea careva şi vǎ fǎcea rǎu. Prea multe nu am sǎ vǎ spun.
Rǎzboiul m-a fǎcut dintr-un fecior în bǎrbat. Am umblat prin
toatǎ ţara luptându-ne când cu nemţii, cu ungurii sau cu
bulgarii. Am vǎzut şi am trǎit atâtea grozǎvii, cǎ uneori mǎ
gândeam cǎ n-o sǎ mai ajung ziua de mâine. Dar aproape totul e
gata şi nǎdǎjduiesc sǎ ajung cu bine acasǎ. Eu n-am venit cu
Vasile pentru cǎ plec cu feciorii care au rǎmas la Alba Iulia,
unde se face mare unire. În sfârşit ne unim şi noi cu ţara. Acum
vǎ las cu bine. Şi vǎ rog, mergeţi pe la popa din sat sǎ ţinǎ o
slujbǎ pentru feciorii care nu mai sunt şi pentru noi ca sǎ ne
întoarcem cu bine acasǎ.
(mama ia scrisoarea, îşi acoperǎ faţa cu ea şi începe sǎ plângǎ. Soţul ei o
cuprinde de umeri şi-o îmbǎrbǎteazǎ)
Vasile: Apoi vǎ las cu bine. Cǎ încǎ nu am trecut pe-acasǎ şi le-or fi dor şi
alor mei de mine, cǎ destulǎ vreme a trecut
Tata: Mergi cu grijǎ flǎcǎule, sǎ nu te vadǎ careva.
Prezentator: A mai trecut un timp. Vestea unirii s-a rǎspândit peste tot. Şi în
satul acesta, parcǎ uitat de timp, o delegaţie s-a format pentru a
merge la Alba-Iulia sǎ-şi exprime voinţa de unire. Cu toţii
aşteptau sǎ rǎsune clopotele bisericii sǎ-i anunţa vestea cea
mare. Şi ea nu s-a lǎsat aşteptatǎ. Ceea ce cu toţii doreau se
înfǎptuise. ,,Unirea cea Mare”. Şi odatǎ cu delegaţia lor de
sǎteni venea şi Gheorghe, copilul lor pe care îl aşteptaserǎ mai
bine de doi ani.
Gheorghe: Sǎru’ mâna mamǎ, sǎru’mâna tatǎ!
(cei doi îl îmbrǎţişeazǎ şi îl sǎrutǎ pe frunte)
Mama: Ce mare te-ai fǎcut! Şi ce mult te-ai schimbat! Dar hai aşeazǎ-te şi
spune-ne unde ai umblat, ce-ai fǎcut, tot ce ţi s-a întâmplat!
Tata: Lasǎ-l nevastǎ sǎ rǎsufle, o fi obosit feciorul. Cǎ acum când s-a gǎtat
totul şi e acasǎ are vreme sǎ ne spunǎ tot.
Gheorghe: Bine spui tǎtucǎ. Dar totuşi trebuie sǎ vǎ spun şi sǎ vǎ arǎt ceva.
Ştiţi cǎ am fost la Alba-Iulia. Am nimerit în primele rânduri în
mulţime. Şi acolo, în mulţime, capii unirii împǎrţeau hârtii cu
rezoluţia ce ne-a hotǎrât soarta. Când a vǎzut cǎ sunt îmbrǎcat
în militar al armatei române unul din ei a venit la mine, m-a
sǎrutat pe amândoi obrajii şi mi-a dat si mie un exemplar Îl am
aici. (Gheorghe scoate rezoluţia din buzunar). Dupǎ aceea am
aflat cǎ era Vasile Goldiş, cel care a citit-o în faţa mulţimii
adunate. Dar staţi sǎ v-o citesc şi vouǎ.
(Gheorghe desface hârtia şi începe sǎ citeascǎ ,,Rezoluţia Adunǎrii Naţionale
de la Alba-Iulia din 18 noiembrie/1 decembrie 1918)

Rezoluţiunea
Adunării Naţionale de la Alba Iulia
din 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918

I. Adunarea Naţională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească,


adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba-Iulia în ziua de 18 Noiembrie/1
Decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii
cu România. Adunarea Naţională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii
române la întreg Banatul cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre.
II. Adunarea Naţională rezervă teritoriilor sus indicate autonomie provizorie până la
întrunirea Constituantei aleasă pe baza votului universal.
III. În legătură cu aceasta, ca principii fundamentale la alcătuirea noului Stat Român,
Adunarea Naţională proclamă următoarele:
1. Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se
va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său şi
fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la
guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.
2. Egală îndreptăţire şi deplină libertate autonomă confesională pentru toate
confesiunile din Stat.
3. Înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic pe toate tărâmurile vieţii
publice. Votul obştesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporţional, pentru
ambele sexe, în vârstă de 21 de ani la reprezentarea în comune, judeţe ori
parlament.
4. Desăvârşită libertate de presă, asociere şi întrunire, libera propagandă a tuturor
gândurilor omeneşti.
5. Reforma agrară radicală. Se va face conscrierea tuturor proprietăţilor, în special a
proprietăţilor mari. În baza acestei conscrieri, desfiinţând fidei-comisele şi în
temeiul dreptului de a micşora după trebuinţă latifundiile, i se va face posibil
ţăranului să-şi creeze o proprietate (arător, păşune, pădure) cel puţin atât cât o să
poată munci el şi familia lui. Principiul conducător al acestei politici agrare e pe
de o parte promovarea nivelării sociale, pe de altă parte, potenţarea producţiunii.
6. Muncitorimei industriale i se asigură aceleaşi drepturi şi avantagii, care sunt
legiferate în cele mai avansate state industriale din Apus.

IV. Adunarea Naţională dă expresie dorinţei sale, ca congresul de pace să înfăptuiască


comuniunea naţiunilor libere în aşa chip, ca dreptatea şi libertatea să fie asigurate pentru
toate naţiunile mari şi mici, deopotrivă, iar în viitor să se elimine războiul ca mijloc
pentru regularea raporturilor internaţionale.
V. Românii adunaţi în această Adunare Naţională salută pe fraţii lor din Bucovina, scăpaţi
din jugul Monarhiei austro-ungare şi uniţi cu ţara mamă România.
VI. Adunarea Naţională salută cu iubire şi entuziasm liberarea naţiunilor subjugate până
aici în Monarhia austro-ungară, anume naţiunile: cehoslovacă, austro-germană, iugoslavă,
polonă şi ruteană şi hotărăşte ca acest salut al său să se aducă la cunoştiinţa tuturor acelor
naţiuni.
VII. Adunarea Naţională cu smerenie se închină înaintea memoriei acelor bravi români,
care în acest război şi-au vărsat sângele pentru înfăptuirea idealului nostru murind pentru
libertatea şi unitatea naţiunii române.
VIII. Adunarea Naţională dă expresiune mulţumirei şi admiraţiunei sale tuturor Puterilor
Aliate, care prin strălucitele lupte purtate cu cerbicie împotriva unui duşman pregătit de
multe decenii pentru război au scăpat civilizaţiunea de ghiarele barbariei.
IX. Pentru conducerea mai departe a afacerilor naţiunei române din Transilvania, Banat şi
Ţara Ungurească, Adunarea Naţională hotărăşte instituirea unui Mare Sfat Naţional
Român, care va avea toată îndreptăţirea să reprezinte naţiunea română oricând şi
pretutindeni faţă de toate naţiunile lumii şi să ia toate dispoziţiunile pe care le va afla
necesare în interesul naţiunii.