Sunteți pe pagina 1din 94

PELERINAJ ÎN ȚARA SFÂNTĂ

(ISRAEL, PALESTINA)

2-9 FEBRUARIE 2019

1
2
3
4
5
Ziua I
Haifa
Manastirea Stela Maris (Steaua Marii) cu altarul deasupra pesterii
Sf.Prooroc Ilie Tezviteanul
Manastirea Stella Maris - Pestera Sfantului Ilie
Manastirea Stella Maris
din Haifa este un
asezamant monahal
carmelit, de secol XIX,
aflat pe versantii Muntelui
Carmel, din Israel. In
secolul al XII-a, in timpul
ocuparii regiunii de catre
cruciati, grupuri religioase
de ermiti au inceput sa
locuiasca in pesterile din
zona, imitandu-l pe Elijah, Profetul (Profetul Ilie).
Putin mai tarziu (candva intre 1206 si 1214), liderul si staretul lor,
Sfantul Brocard, a cerut patriarhului de la Ierusalim, Sfantul Albert, sa ofere
acelui grup niste oranduieli de viata. Acesta a fost actul de ordine initial,
care a fost numit Carmelit si care a fost inclus in dioceza din Ierusalim.
Manastirea a fost dedicata Fecioarei Maria, sub chipul de Doamna Noastra,
Steaua Marii (in latina Stella Maris).
Timp de un secol, acesti pustnici monastici au fost organizati intr-
un ordin carmelit, iar el s-a raspandit in intreaga Europa. La sfarsitul primei
cruciade a Sfantului Louis pe Pamantul Sfant in 1254, acesta a luat 6
carmeliti si s-a intors cu ei in Franta, iar ordinul a inceput sa ridice case de-
a lungul Europei, incepand cu anul 1238. Cu toate acestea, cand Sfantul
Ioan din Acre (John of Acre) a fost infrant in 1291, ermitii au fost fortati de
catre mameluci sa se retraga.
In 1631 Ordinul s-a intors in Israel, condus de Venerabilul Tata
Prosper (Venerable Father Prosper). Acesta avea o manastire mica

6
construita pe promontoriul Muntelui Carmel, in apropiere de far, iar Ordinul
a trait aici, cu numele de Discalced Carmelites, pana in 1761. Atunci Daher
el-Omar le-a ordonat sa elibereze locul si sa darame manastirea.
Ordinul a fost mutat in locatia din prezent, care se afla chiar
deasupra grotei in care se spune ca ar fi trait profetul Elijah. Aici acestia au
construit o biserica mare si o manastire, curatand intai locul de ruinele
bisericii medievale grecesti, cunoscuta ca Manastirea Sfintei Margaret si o
capela, de pe vremea Imperiului Bizantin.
Aceasta biserica noua a suferit distrugeri majore pe timpul
campaniei lui Napoleon, in 1799. Soldatii francezi, bolnavi si raniti, au fost
gazduiti de manastire, iar la retragerea lui Napoleon, turcii i-au injunghiat si
au alungat calugarii. In 1821, Abdallah Pasha din Acre a ordonat ca ruinele
bisericii sa fie complet distruse, astfel incat sa nu poata servi ca ziduri de
aparare pentru dusmanii sai, in timp ce acesta ataca Ierusalimul.
Biserica si manastirea de astazi, construite la porunca Fratilor
Cassini ai Ordinului, au fost inaugurate in 1836. Trei ani mai tarziu, Papa
Gregory al XVI-a a conferit titlul de Biserica Mica (Minor Basilica) acestui
sanctuar, iar acum acesta este cunoscut sub numele de Stella Maris,
insemnand Steaua Marii. O buna parte a secolului XX asezamantul a fost
ocupat de catre Armata, intai de cea britanica, iar mai tarziu de israeliti,
insa in final a fost inapoiata Ordinului.
Manastirea serveste ca centru mondial pentru carmeliti. Simbolul
Ordinului este infatisat deasupra usii de la intrare. In timpul ridicarii acestei
biserici, calugarii erau luati cu asalt de catre cei care locuiau in imprejurimi
si au fost obligati sa-si apere proprietatea si sa protejeze oaspetii bisericii.
Drept urmare, partenerul manastirii este construit din ziduri groase, cu doar
cateva mici deschideri, acoperite de bare.
Partea principala a manastirii este in forma de cruce. Plafonul salii
este acoperit si decorat de picturi bazate pe motive din Vechiul Testament
si Noul Testament: Elijah ridicandu-se la ceruri, David cu harpa, profetul
Isaia, Sfanta Familie si cei patru arhangheli. Inscriptii in latina din versete
biblice sunt scrise de jur imprejurul domului.

7
Privire spre Templul Cultului Bahai cu gradinile suspendate din Haifa

Templul Baha’i, supranumit biserica tuturor religiilor, a fost finalizat


in anul 1953 si a devenit in scurt timp una dintre principalele atractii turistice
din Haifa, oras cunoscut drept centrul religiei Baha’i si al treilea oras ca
marime din Israel. Templul a fost ridicat pe muntele Carmel si masoara 40
de metri inaltime, cele 9 fatade ale sale ilustrand 9 dintre religiile lumii.
Locatia aleasa pentru ridicarea templului nu este intamplatoare, Haifa
beneficiind de o asezare la Marea Mediterana care iti taie respiratia, fiind in
prezent unul dintre principalele porturi ale Israelului si un oras multicultural,
ce ofera turistilor multe muzee si site-uri arheologice.
Templul este inconjurat de gradini spectaculoase, cunoscute drept
unele dintre cele mai frumoase gradini din lume, datorita arhitecturii diverse
si simetriei perfecte, dar si unicitatii acestora, o parte din gradini fiind
suspendate peste soseaua Haziyonuth. Amenajate in trepte pe versantul
nordic al muntelui Carmel, gradinile Baha’i sunt formate din 18 terase
dispuse in 9 cercuri concentrice ce inconjoara Templul Baha’i,
reprezentand cei 18 discipoli ai Profetului Bab. Impreuna cu terasa
Altarului, gradinile insumeaza 19 terase, numar ce are o semnificatie
deosebita in religia Baha’i. Incepute in 1987 de catre arhitectul Fariborz
8
Sahba si deschise spre vizitare in anul 2001, Gradinile Baha’I se intind pe
o suprafata de 200.000 de mp si ofera o panorama superba spre Marea
Mediterana.

Cana (Locul unde s-a petrecut minunea transformarii apei in vin)

Prima şi una din cele mai cunoscute minuni ale Mântuitorului este
transformarea apei în vin, la nunta din Cana Galileei. Conform relatărilor din
evanghelii, evenimentul a fost unul public, la fel ca alte minuni săvârşite de
Iisus, cum ar fi înmulţirea pâinilor sau vindecarea unor bolnavi.
Biserica Ortodoxa Sf.Gheorghe din Cana
Prima biserica crestina din
Cana Galileii ar fi fost
construita de catre Sfanta
Elena, mama Sfantului
Constantin cel Mare, in
secolul al IV-lea. In timp,
vitregiile istoriei au dus la
ruinarea acestei biserici
bizantine.
Astazi, biserica ortodoxa
din Cana Galileii este
inchinata Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, fiind ingrijita de crestinii
ortodocsi greci. In curtea manastirii se pastreaza doua fragmente de
coloane vechi, datand din secolul al XIII-lea, iar in biserica se pastreaza
doua vase mari, din piatra, deosebit de vechi, asemanatoare celor folosite
pentru pastrarea apei, in vremea Mantuitorului.
Localitatea pastreaza si alte doua biserici: una franciscana si una
greco-catolica. In anul 1254, conducatorul politic din Sidon a vandut o
bucata de pamant din Cana, pe care se aflau urmele unei biserici, unor
cavaleri din ordinul "hospitalierilor". Franciscanii s-au asezat in aceasta
biserica in anul 1641. In secolul al XVII-lea, pelerinii care vizitau localitatea
Cana - Kafr Kanna, inca puteau gasi aici o biserica mare. In anul 1879,

9
franciscanii vor incepe ridicarea unei noi biserici, aceasta fiind inaugurata in
anul 1883.
Sub pardoseala bisericii franciscane poate fi vazut un mozaic cu o
inscriptie in limba aramaica: "Binecuvantata sa fie amintirea lui Iosif, fiul lui
Talhum, fiul lui Butah si a fiilor sai, care au facut acest mozaic.
Binecuvantarea sa coboare asupra lor." Probabil ca mozaicul cu inscriptia
facea parte dintr-o sinagoga. In cripta bisericii e pastrata cu sfintenie, in
amintirea minunii infaptuite de Isus, o amfora antica.
In biserica greco-catolica se pastreaza doua vase mari de piatra,
despre care se spune ca ar fi chiar cele in care s-a efectuat minunea. In
realitate insa, acestea sunt doar doua vase baptismale antice. Ultimele
excavatii din zona au scos la lumina ruinele mai multor case datand din
secolele I-IV, a unui atrium cu portic, datand din secolul al V-lea, a unei
cladiri crestine funerare, de prin secolele V-VI, si a unei alte cladiri
medievale.
Nazaret
Biserica Ortodoxa Buna vestire
Biserica Ortodoxă a
Bunei Vestiri din Nazaret,
sau Biserica Sfântul
Gabriel din Nazaret, este
o biserica creștină greco-
ortodoxă din orașul
Nazaret în Israel.
Cunoscută în rândurile
credincioșilor arabi din
Galileea, sub numele
arab Keniset el Rum,
adică Biserica bizantină,
biserica a fost probabil ctitorită la origine în vremea dominației Imperiului
Bizantin.

10
Biserica a fost reconstruită în timpul Cruciadelor și ,din nou, în anii
lui Daher el-Omar (cca.1690 - 1775), guvernator al Galileei din secolul al
XVIII-lea. Clădirea este situată în Piața Bisericii, la nord de Piața Izvorului.
Ea se află deasupra unui izvor subteran care a slujit în antichitate
aprovizionării cu apă a localității și care,după tradiția creștină ortodoxă din
secolul al II-lea, a slujit drept sursă de apă Fecioarei Maria la vremea Bunei
Vestiri. Apa din izvor poate fi văzută curgând în apsida bisericii, și
alimentează și Izvorul Mariei situat la 140 metri distanță. Protoevanghelia
lui Iacob povestește cum odată când Maria a venit să ia apă de la izvor, s-a
ivit în fața ei îngerul Gabriel și a anunțat-o despre faptul că a rămas
însărcinată și ca îl va naște pe fiul lui Dumnezeu.
În tradiția creștină, evenimentul prin care îngerul Gabriel a anunțat-
o pe Maria despre intenția lui Dumnezeu de a o face născătoarea lui Iisus
Hristos, este cunoscut ca Buna Vestire. Deși menționează orașul Nazaret,
Evanghelia după Luca nu dă detalii asupra locului precis al evenimentului.
În Protoevanghelia lui Iacob, text apocrif din secolul al II-lea, se povestește:
„Într-o zi a luat ulciorul și s-a dus la apă. Când iată o voce îi spune: Bucură-
te cea plină de har, Domnul este cu tine, binecuvantată ești între femei”
Apoi se povestește cum Maria s-a uitat în jurul ei, fără însă să vadă pe
nimeni, a plecat apoi acasă și s-a așezat să coasă. Îngerul a reapărut
atunci în fața ei și a continuat să-i vorbească.
În Nazaret există 18 biserici ale Bunei Vestiri aparținând diferitelor
confesiuni și comunități. Marea Bazilică catolică a Bunei Vestiri, construită
în secolul al XX-lea, se află desupra peșterii unde se crede că a existat
casa Mariei. Biserica greco-ortodoxă se află deasupra izvorului lângă care
a auzit Maria prima dată vorbele arhanghelului Gabriel.

Biserica Romano-Catolica Sf.Arhanghel Gavriil din Nazaret

Biserica Sfantul Arhangel Gavriil este construita deasupra "Izvorului


Fecioarei Maria", un izvor natural ce izvoraste de langa o fantana antica
cunoscuta si ea ca "Fantana Mariei". Este posibil ca in acest loc sa fi existat
o biserica veche bizantina inca din secolele VI-VII, cu toate ca primele

11
mentionare istorica pastrata pana astazi este a abatelui Daniel, din anii
1106-1108.
Biserica Romano-Catolica Sf.Arhanghel Gavriil din Nazaret
Biserica Sfantul
Arhanghel Gavriil a
fost dintotdeauna
biserica ortodoxa, cu
toate ca exista unele
incertitudini legate de
statutul acesteia sub
asediul cruciatilor
latini. Imediat dupa
terminarea
cruciadelor, unele
surse latine
mentioneaza, nespecificand insa nici un lucru concret, de o manastire latina
a Sfantului Gavriil.
Din secolul al XIV-lea, biserica a ajuns intr-o stare deplorabila,
restaurarea acesteia ajungand sa fie o nevoie vitala. In toata istoria ei,
indiferent de greutatile prin care a trecut sau de starea cladirii, accesul la
izvorul facator de minuni al Maicii Domnului nu a fost niciodata intrerupt.
Biserica a ajuns, pentru o perioada, in purtarea de grija a franciscanilor si a
greco-catolicilor, insa din anul 1741 ea revine din nou sub conducerea
ortodocsilor greci. Acestia au obtinut aprobarea de recuparare a bisericii de
la Dahir al-Umar.
In anul 1750, comunitatea ortodoxa de aici a construit biserica ce se
poate vedea si astazi. Aceasta a fost ridicata in absida sudica a capelei ce
pastreaza cu grija izvorul. Iconostasul de lemn a fost adaugat in anul 1767.
Acest iconostas este scultat cu multa finete in lemn si poseda o serie de
icoane minunate.
Din absida nordica a bisericii din secolul al XVIII-lea, sapte trepte
coboara pana la capela aflata sub biserica. In aceasta capela se afla si
astazi izvorul. Aici se afla o singura absida ingusta, acoperita de un tavan
12
boltit si cu ferestre oarbe. Arcele oarbe sunt impodobite cu marmura
colorata si cu mozaic apartinand anului 1750. In capatul absidei nordice,
izvorul Fecioarei Maria curge de sub altarul amplasat aici. In jurul izvorului
se afla multe candele si icoane ale Maicii Domnului.
Potrivit unei marturii istorice a secolului al XVII-lea (Quaresmi), o
scara - astazi astupata - ducea direct intr-o manastire de maici aflata la
suprafata. Pe partea dreapta, in peretele estic al absidei, mai era asezat si
un al doilea altar, insa astazi, aici se afla doar o serie de arcade simple.
Tiberias - cazare
Ziua II
Muntele Tabor
Prima mentionare a
existentei unei
fortarete pe acest
munte o avem inca
din secolul III i.Hr,
cand o armata
seleucida s-a asezat
aici. In anul 66, locul
va fi refortificat de
catre Iosif, in cadrul
Primei Revolte
Iudaice, insa in urmatorul an ea va cadea sub Imparatul roman Vespasian.
In anul 348, Episcopul Chiril al Ierusalimului spunea ca pentru el, "Muntele
Tabor este cel pe care s-a urcat Hristos, iar nu Muntele Hermon", dupa cum
marturiseau unii.
Pana la sfarsitul secolului al IV-lea, pe munte se va fi inaltat deja o
biserica crestina. Pana in anul 570, trei biserici bizantine se vor inalta pe
munte, sau cel putin o mareata manastire cu trei capele, inchinate lui
Hristos, lui Moise si lui Ilie. Pana in secolul al VII-lea, pe Muntele Tabor se
inalta deja o puternica manastire fortificata, asociata cu calugarii armeni. In
secolul al IX-lea, aici este mentionat un episcop grec.
13
Muntele Tabor a fost vazut drept maret loc sfant si in perioada
cruciatilor, cand aici se aflau o multime de chilii cu calugari sihastri. Un
staret latin este numit in aceasta manastire, la putin timp dupa anul 1099.
Manastirea greco-ortodoxa a fost pusa sub indrumarea unei comunitati
benedictine intre anii 1103-1128. In aceasta vreeme, trei biserici bizantine
sau trei simple capele existau inca pe munte.
Armata musulmanilor a atacat si devastat manastirea in anul 1113,
insa aceasta va fi reinfiintata peste doi ani, in 1115. La un anumit moment
dat, in cadrul secolului al XII-lea, vechea biserica bizantina cu trei abside va
fi inlocuita cu o basilica romanica cu trei abside. Aceasta va incadra piatra
pe care se crede ca ar fi stat Hristos, in momentul Schimbarii la Fata. In
partea nordica si sudica a manastirii se intind cladirile manastirii
benedictine, incluzand o capela si o baie.
In anul 1183, o parte a armatei lui Salah al-Din a urcat muntele si a
pustiit manastirea greceasca, insa nu a reusit sa devasteze si manastirea
catolica, puternic fortificata pana in anul 1187. Incepand cu anul 1212, doi
conducatori militari Ayyubid (Adil si Mu'azzam Isa) au construit puternice
ziduri si fortificatii de jur-imprejurul platoului Muntelui Tabor, avand drept
scop supravegherea drumului ce ducea spre Acre. Fortificatia avea 13
turnuri. Dupa un atac aproape reusit al cruciatilor, in anul 1217, Mu'azzam a
daramat fortificatiile.
In toata aceasta perioada se pare ca Manastirea Schimbarea la
Fata a supravietuit neatinsa, multimi de pelerini continuand sa vine aici spre
inchinare si binecuvantare. Muntele Tabor avea sa ajunga din nou in
mainile francilor, intre anii 1229 si 1241. In anul 1255, aceasta a fost data in
grija Cavalerilor de Malta, insa in anul 1263, sultanul Baybars va distruge
biserica manastirii, intreg muntele fiind transformat in parc de vanatoare
pentru mameluci.
In secolul al XIV-lea, comunitatea locala crestina se va ocupa cu
scoaterea la lumina a ruinelor vechii manastiri de pe Muntele Tabor. In data
de 6/19 august, crestinii urcau pe munte cu prapuri si cruci, spre a sluji
Sfanta Liturghie, obicei impamantenit peste secole. In anul 1631, Fakhr al-
Din a dat franciscanilor dreptul de a locui pe Muntele Tabor, dept
recunoscut si de otomani, in cadrul secolelor XVII-XVIII. Franciscanii au
14
locuit in camerele ramase in picioare din vechea cetate, in fosta baie, pana
la descoperirea ruinelor bisericii cruciate, in anul 1858. Tot acum incepe si
reconstruirea acesteia. In anul 1924 va fi terminata actuala biserica, zidita
peste ruinele celei din secolul al XII-lea.
In secolul al XIII-lea, cand manastirea ortodoxa bizantina ajunsese
deja cu totul pustie, Arhimandritului Irinarh Roseti, cu metania din
manastirea Neamt, i s-a dat de Dumnezeu sa repare aceasta sihastrie.
Dupa lungi osteneli si nevointe la mai multe manastiri si schituri in Tara
Romaneasca si Moldova, in anul 1843 el a plecat cu ucenicul sau, Nectarie
Banul, la Locurile Sfinte si s-au stabilit pe Muntele Tabor. Aici au petrecut
impreuna 16 ani, in desavarsita sihastrie si dorire de Dumnezeu, rabdand
multe ispite de la oameni si de la diavol.
In anul 1859, al unirii celor doua provincii romanesti, Moldova si
Tara Romaneasca, Cuviosul Irinarh Roseti a inceput constructia bisericii
Manastirii Schimbarea la Fata a Domnului de pe Muntele Tabor. Ostenitorul
arhimandrit si parinte duhovnicesc n-a reusit sa termine aceasta lucrare
sfanta, caci s-a mutat la cele vesnice la 26 decembrie 1863, fiind
inmormantat in biserica inceputa de el si terminata de ucenicul sau,
Nectarie.
Cuviosul Irinarh a fost pretuit si recunoscut ca mare duhovnic si
sfant parinte inca din viata. Locuitorii din partile Nazaretului si din Cana
Galileei alergau la el pentru sfat, rugaciune si spovedanie, avandu-l la mare
evlavie datorita vietii sale, precum si darului vindecarilor cu care fusese
inzestrat de Dumnezeu.
Locul de egumen a fost luat de ucenicul sau, ierodiaconul Nectarie
Banul. El a terminat manastirea si a mentinut randuiala slujbei in limba
romana pana in anul 1890, cand, datorita batranetii si suferintelor, s-a
retras la Manastirea Sfantul Sava. In vremea noastra, ctitoria arhimandritilor
Irinarh si Nectarie este locuita de calugari greci si apartine canonic de
Mitropolia Ortodoxa de Nazaret.
Astazi, muntele se poate urca la pas, pe drumul ce serpuieste in
curbe stranse panta abrupta sau cu microbuzul. Acum aproape 1.600 de
ani, acest drum era extrem de greu de parcurs, peste 4.500 de trepte fiind
sapate in piatra muntelui.
15
Inca si astazi mai pot fi vazute zidurile de secol XIII ce inconjoara
varful Muntelui Tabor. Platoul muntelui este impartit intre greco-ortodocsi
(nord-est) si romano-catolici (sud-est). In partea vestica a muntelui se afla
ruinele fortificatiei lui Iosif. In manastirea latina se ajunge trecand prin
Poarta Vanturilor, initial fiind poarta fortaretei lui al-Adil.
Pastrand traditia ascetica, in partea nord-vestica a Muntelui Tabor
se afla o Biserica a Sfantului Melchisedec. Numele acesteia se trage de la
o traditie din secolul al IV-lea, potrivit careia Melchisedec a petrecut sapte
ani in sihastrie, pe acest munte, mai inainte de a se intalni si a-l
binecuvanta pe Avraam. Cea mai mare parte a acestei biserici a fost
ridicata in secolul al XIX-lea, folosind insa materiale de la o constructie mai
veche.
In partea ortodoxa a muntelui se inalta frumoasa manastire
ortodoxa. Biserica inchinata Sfantului Prooroc Ilie, construita in anul 1845,
este si ea prezenta aici. Aceasta este o basilica cu trei abside si patru nave,
partea cea mai de jos a absidei centrale apartinand secolului al XII-lea.
Picturile in fresca au fost lucrate in anul 1912.
Biserica centrala a manastirii, inchinata Schimbarii la Fata a
Mantuitorului, a fost terminata de construit in anul 1911, dupa cum
marturiseste si prima pisanie de pe turnul portii. Deasupra usii manastirii se
vede semnul TaFo, adica literele grecesti Tau si Fi, cuvantul "tafos"
insemnand "mormant". Cuvantul si simbolul trimit la Sfantul Mormant,
acesta fiind un simbol de recunoastere a Bisericii Grecesti.
Muntele Tabor - minunea anuala petrecuta la Schimbarea la Fata
Muntele Tabor aduce anual, inaintea tuturor ochilor, o minune mai
putin cunoscuta decat cea care se petrece la Boboteaza, cand Iordanul se
intoarce inapoi, sau la Inviere, cand Sfanta Lumina coboara din cer. Cand
crestinii sarbatoresc Schimbarea la Fata a Domnului (noaptea dintre 18-19
august) pe Sfantul Munte Tabor, in timpul Sfintei Liturghii, se coboara
asupra manastirii ortodoxe, un nor luminos care nu are caracteristicile unui
nor obisnuit.
Norul se arata ca fiind lucrarea lui Dumnezeu, el aparand o singura
data pe an, intotdeauna in acelasi loc si la aceeasi vreme. Odata cu
16
privegherea ce se face in biserica, din varful muntelui se poate vedea, in
directia Nazaretului, o fasie portocalie de nori, miscandu-se intr-un mod
unic. Aceasta nu dispare de pe cer pana noaptea tarziu.
In momentul slujirii Sfintei Liturghii, aceasta vine deasupra Muntelui
Tabor. In vremea cantarii Imnului Heruvic, norul cu pricina, de o lumina
aproape materialnica, incepe sa se asezeze peste manastirea ortodoxa.
Din nor se desprinde bucatele de forma unor mici sfere albe, ajungand
deasupra turlei bisericii. Aceasta se vede de catre oricine, nimeni neputand
contesta prezenta si particularitatile acestui nor unic.
Muntele Fericirilor (Isus predica pe munte)
Muntele Fericirilor este
locul in care Iisus a tinut
o predica despre
fericire. Muntele se afla
deasupra Tabcha-ei, la
175 metri deasupra
marii Galileii, dar la 35
metri sub nivelul Marii
Mediterane. Se poate
ajunge aici de pe un
drum care urca din
Tabcha, pe Vered - Hagalil, spre Rosh-Pina si Galileea de Sus.
Predica de pe Muntele Fericirilor are 9 versete, fiecare incepand cu "Fericiti
sunt…" sau in latina "Beati…" Cuvantul latinesc a dat muntelui numele sau
- Binecuvantati - Fericiti. In acest loc se afla o biserica catolica franciscana,
o manastire, un hotel, niste gradini, o ferma si un centru turistic.
Aflat pe un deal mic in fata Marii Galileii, langa Tabcha, Muntele Fericirilor
este locul traditional in care Iisus a tinut predica, probabil una dintre cele
mai cunoscute din lume. Pelerinii au fost atrasi de acest loc inca din secolul
IV.

17
Tabgha
Biserica Inmultirii (hranirea a 5000 oameni cu 5 paini si 2 pesti)

Biserica Inmultirii
Painilor si a
Pestilor", cunoscuta
si sub denumirea de
"Biserica Inmultirii"
este o biserica
crestina aflata in
oraselul Tabgha -
anticul Heptapegon
- asezat pe tarmul
nord-vestic al Marii
Galileii. Biserica
cinsteste locul in care Hristos, din iubire pentru poporul ce L-a urmat, a
inmultit cele cinci paini si doi pesti
Biserica are o structura relativ noua, moderna, insa aceasta este
asezata peste vestigiile unor bisericute din secolele IV-V. Aceasta
pastreaza inca parti de splendid mozaic crestin, alaturi de piatra pe care,
conform traditiei, au fost asezate painile si pestii inmultiti de Hristos.
Conform traditiei locului, acesta este "locul retras" in care Hristos a mers cu
ucenicii si unde a savarsit minunea saturarii celor 5.000 de oameni, insa
informatia nu poate fi certificata in intregime. Istoricul Jerome Murphy
O'Connor considera ca locul a fost ales doar datorita legaturii acestuia cu
marea si cu obiceiul pelerinilor bizantini care obisnuiau sa se opreasca din
drum si sa manance pranzul aici.
Prima Biserica a "Saturarii celor 5.000 de oameni" a fost ridicata aici in
jurul anului 350. Biserica era relativ mica (15.5 metri - 9.5 metri) si
pozitionata putin diferit fata de cele ulterioare ei.
Temelia bisericii originale din secolul al IV-lea poate fi vazuta sub sticla
protectoare care o acopera. In curtea bisericii sunt pastrate si alte piese de
bazalt ale vechilor biserici, alaturi de o fantana.

18
Biserica Sf. Ap. Petru

„Deci după ce au
prânzit, a zis Iisus
lui Simon-Petru:
Simone, fiul lui Iona,
Mă iubeşti tu mai
mult decât aceştia?
El I-a răspuns: Da,
Doamne, Tu ştii că
Te iubesc. Zis-a lui:
Paşte mieluşeii Mei.
Iisus i-a zis iarăşi, a
doua oară: Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti? El I-a zis: Da, Doamne, Tu ştii
că Te iubesc. Zis-a Iisus lui: Păstoreşte oile Mele. Iisus i-a zis a treia oară:
Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti? Petru s-a întristat, că i-a zis a treia oară:
Mă iubeşti? şi I-a zis: Doamne, Tu ştii toate. Tu ştii că Te iubesc. Iisus i-a
zis: Paşte oile Mele. Adevărat, adevărat zic ţie: Dacă erai mai tânăr, te
încingeai singur şi umblai unde voiai; dar când vei îmbătrâni, vei întinde
mâinile tale şi altul te va încinge şi te va duce unde nu voieşti. Iar aceasta a
zis-o, însemnând cu ce fel de moarte va preaslăvi pe Dumnezeu. Şi
spunând aceasta, i-a zis: Urmează Mie.”
Marea Galileii – travesare cu barca
Capernaum
Capernaum
(„Kfar
Nachum"
adică „satul
lui Nachum”)
a fost o
localitate în
Israel. A fost
populată

19
între anii 150 î.Hr. și cca. 750. În prezent, Capernaum este o importantă
atracție turistică, inclusiv din perspectiva creștină. Ca atare, Caperanum
este promovat oficial de Ministerul de Turism din Israel.
Conform Evangheliei, a fost unul din locurile în care Iisus din
Nazaret făcut minunea cunoscută ca Vindecarea slăbănogului din
Capernaum. La ieșirea din sinagogă, Iisus din Nazaret a vindecat-o de
friguri pe soacra lui Simon; de asemenea, Iisus a vindecat pe "toți ce aveau
bolnavi atinși de felurite boale, îi aduceau la El. El Își punea mîinile peste
fiecare din ei, și-i vindeca."
Sinagoga din Capernaum este foarte mare si deosebit de
mestesugita pentru un sat de pescari precum cel amintit. Ea este formata
din doua cladiri alaturate: o sinagoga si, spre rasarit, o scoala pentru scribi.
Potrivit unor arheologi,
aceasta sinagoga a
fost construita candva
la granita secolelor II-
III, pentru ca, mai apoi,
sub dominatie crestina,
o asemenea sinagoga
ar fi fost imposibil de
construit. Alti arheologi,
insa, pornind de la
arhitectura si vechimea
obiectelor de ceramica gasite, sustin ca sinagoga a fost construita pe la
sfarsitul secolului al IV-lea, ceea ce trimite spre o vietuire pasnica intre iudei
si crestini.
Sinagoga din Capernaum este locul in care Mantuitorul Iisus
Hristos si-a inceput activitatea de propovaduire a Imparatiei lui Dumnezeu.
Localitatea numita Capernaum, al carui nume inseamna "Satul lui Naum",
se afla asezata pe malul nordic al Lacului Ghenizaret (Marea Galileei), fiind
un sat de pescari. Orasul Capernaum a fost intemeiat in perioada elenista,
fiind organizat cu strazi drepte. In perioada ocupatiei romane si bizantine,
orasul a prosperat, el fiind distrus abia prin secolul al VI-lea, de catre
armata persilor.
20
Pentru ca Iisus Hristos a locuit pentru un timp in acest loc, orasul
Capernaum mai este numit si "orasul lui Iisus". Capernaumul era locul
central de unde pleca si unde revenea Mantuitorul, dupa fiecare calatorie
savarsita in Galileea. In acest oras locuiau Apostolii Petru si Andrei, Iacov
si Ioan, precum si Matei, vamesul.
In timpul celor doua revolte ale evreilor impotriva romanilor, orasul
Capernaum a fost crutat, el neavand ziduri de aparare. Dupa cea de-a
doua revolta, evreii izgoniti din Iudeea s-au refugiat in Galileea, o parte
dintre ei asezandu-se in Capernaum. Dupa ce s-a asternut pacea cu
romanii, evreii au fost ajutati de acestia sa ridice o noua sinagoga in
Capernaum, cea mai frumoasa din Palestina.

Yardenit

Locul traditional de pe raul Iordan unde a fost botezat Isus


Raul Iordan, principala apa
curgatoare a Palestinei,
izvoraste din Muntii
Libanului, apoi traverseaza
Marea Galileii si dupa un
lung si sinuos traseu se
varsa in Marea Moarta.
Iordanul este pomenit in
Sfanta Scriptura de peste
150 de ori. Cel mai
important moment in care
apare Iordanul este, fara
indoiala, Botezul Domnului,
relatat de toti cei patru
evanghelisti: Matei, Marcu,
Luca si Ioan.
Dupa cum trecerea
Iordanului are, pentru vechiul Israel, semnificatia intrarii in Tara
Fagaduintei, adica a sfarsitului robiei si ratacirii in pamant strain, tot asa
21
pentru Biserica - "Noul Israel", Iordanul semnifica trecerea la o noua
conditie spirituala, nasterea prin Botez la o noua viata, in vederea intrarii in
Imparatia lui Dumnezeu.

Bethlehem - cazare
Ziua III
Hozeva
Manastirea Sfantul Gheorghe
Hozevitul - Sfantul Ioan Iacob

Manastirea Sfantul Gheorghe


Hozevitul din Pustiul Iudeii,
numit si Wadi Kelt, este o
manastire ortodoxa foarte
veche, in care se pastreaza
Moastele Sfantului Ioan
Iacob de la Neamt, numit si
"Hozevitul". Manastirea se
afla la o distanta de numai 20 de kilometri de Ierusalim, pe drumul ce se
indreapta spre Ierihon. Din parcarea pentru autocare, microbuze mai mici
pornesc pe un drum abrupt si pietruit, cale de mai bine de o ora, iar mai
apoi, o ingusta poteca porneste spre poarta manastirii.
Valea numita "Wadi Kelt" strabate o insemnata parte din pustiul
Iudeii. Valea pustiului Hozeva merge paralel cu drumul antic roman ce
leaga Ierusalimul de Ierihon, drum pe care cobora si samariteanul milostiv
(Luca 10, 29-37). Manastirea este asezata pe panta abrupta a malului
vestic al vaii, intr-o regiune mai mult palestinana decat israeliteana.
Calugarii crestini au inceput a se aseza in pustiul Iudeii inca din secolul al
IV-lea. Intre secolele V si VI, desertul Iudeii a devenit un deosebit de
puternic focar monahal, aici fiind intemeiate mai bine de 70 de manastiri si
sihastrii calugaresti, care de care mai ascunse si mai greu accesibile.
Primii calugari de aici, cunoscuti cu numele, sunt Prono, Ilie,
Gannaios, Ainan si Zenon, ei asezandu-se in vale prin anul 420. O micuta
22
capela, zidita de catre cinci calugari sihastri, a fost transformata in
manastire in jurul anului 480, de catre Sfantul Ioan Tebeul, calugar venit din
Theba Egiptului.
Complexul monahal dateaza inca din secolul al VI-lea, el
pastrandu-si capelele si gradinile, pe care la ingrijesc si in care vietuiesc un
grup de calugari greci. La manastire se ajunge pe o poteca pietruita ce
strabate valea pustiului, trecand peste firul de apa ce se strecoara prin
capatul de jos al acesteia. Poteca pietruita ce porneste spre manastire
incepe din dreptul unui portal de piatra in trei arce, pe care este trecut
numele sihastriei.
Manastirea Sfantul Gheorghe Hozevitul este sapata intr-un perete
de stanca, pe locul unei stravechi asezari monahale, de la inceputul
veacului al V-lea, situata la apus de Ierihon, pe valea paraului Horat - Cherit
- din Vechiul Testament, numit azi Hozeva, in preajma caruia a trait
Proorocul Ilie, in timpul prigonirii lui catre regele Ahab.Manastirea greco-
ortodoxa a fost intemeiata prin secolul al V-lea (sau al VI-lea), de catre Ioan
din Theba. Dupa tunderea in monahism, acesta a plecat din Theba
Egiptului si a venit in pustiul Iudeii, in anul 480. Aici, el si-a gasit o pestera
in care s-a instalat ca sihastru.
Manastirea a fost numita "Sfantul Gheorghe Hozevitul" dupa
numele celui mai renumit calugar ce a vietuit in aceasta, anume Gheorghe
din Coziba (Hozeva). In cadrul secolului al VI-lea, manastirea a ajuns foarte
renumita, ea avand drept conducator duhovnicesc pe Sfantul Gheorghe din
Coziba, nascut in Cipru, in jurul anului 550.
Distrusa in anul 614, de catre persii necredinciosi, manastirea a
fost reconstruita in perioada cruciatilor. In urma atacului nesabuit, 40 de
calugari cu viata sfanta au fost martirizati. Dupa alungarea cruciatilor din
Tara Sfanta, manastirea a ramas mai mult parasita, datorita noilor randuiri.
O inscriptie in limbile greaca si araba, asezata deasupra vechii intrari in
manastire, aminteste reconstruirea acesteia in anul 1179, de catre
imparatul Manuel I Comneanul (1143-1180). In anul 1483, pelerinul Felix
Fabri a gasit aici numai o serie de ruine.
In anul 1878, un calugar grec, numit Calinic, s-a asezat intre
vechile ziduri monahale din pustiul Iudeii, restaurand complet manastirea.
23
Lucrarile de reparatii s-au incheiat in anul 1901. Cea mai veche parte din
manastire este mozaicul de pe podeaua Bisericii Sfantul Ioan si Sfantul
Gheorghe, care dateaza inca din secolul al VI-lea.
Initial, biserica manastirii era inchinata Maicii Domnului. Astazi insa,
dupa reconstruiri si renasteri, biserica poarta drept hram pe Sfantul
Gheorghe Hozevitul si pe Sfantul Ioan Iacob de la Neamt.
Sfintele Moaste (craniile) ale calugarilor omorati de catre persi sunt pastrate
intr-un paraclis de langa biserica centrala, unde se afla si Moastele intregi
ale Sfantului Ioan Iacob de la Neamt. Tot aici se pastreaza si mormantul
Sfantului Gheorghe Hozevitul.
Potrivit traditiei locului, aici se afla pestera in care Sfantul Ilie
Tesviteanul a petrecut vreme de trei ani si sase luni, mai inainte de a urca
pe Muntele Sinai. In pestera Sfantului Ilie se pastreaza icoana acestuia, in
care sfantul este infatisat ca fiind hranit in chip minunat de catre corbi.
In vechime, mai circula pe alocuri si traditia conform careia Dreptul Ioachim,
tatal Maicii Domnului, s-a ascuns in aceste locuri, postind si rugandu-se,
vreme de 40 de zile, pana ce un inger al Domnului i-a spus ca Dreapta
Ana, sotia lui, va ramane insarcinata si va naste o fata, care va fi Maica a
Domnului.
Sfantul Gheorghe Hozevitul este praznuit in data de 8 ianuarie.
Parasindu-si patria si neamul, cat si toata desfatarea lumeasca, sfantul a
venit la Ierusalim, spre a se inchina la Sfantul Mormant, cat si la toate
locurile cele sfinte. Cu aceasta ocazie, el intra in manastirea ce se va numi
"Hozeva". Sfantul s-a nevoit ani indelungati in Pestera Sfantului Ilie, intru
rugaciuni, osteneli si post indelungat. Sfintele sale moaste se pot cinsti in
biserica manastirii, prin puterea lui Dumnezeu ele facand mari si multe
minuni.

24
Pestera Sf. Prooroc Ilie Tezviteanul
„Şi a zis Domnul către
Ilie: «Du-te de aici,
îndreaptă-te spre
răsărit şi te ascunde la
pârâul Cherit, care este
în faţa Iordanului. Apă
vei bea din acel pârâu,
iar mâncare am
poruncit corbilor să-ţi
aducă acolo!». Şi a
plecat Ilie şi a făcut după cuvântul Domnului; s-a dus şi a şezut la pârâul
Cherit, care este în faţa Iordanului. Corbii îi aduceau pâine şi carne
dimineaţa, pâine şi carne seara; iar apă bea din pârâu. După o vreme,
pârâul a secat, nemaifiind ploaie pe pământ. Atunci a fost cuvântul
Domnului către Ilie, zicând: «Scoală şi du-te la Sarepta Sidonului şi şezi
acolo, căci iată am poruncit unei femei văduve să te hrănească!»”

Orasul Ierihon (cel mai vechi oras din lume)

Ierihonul si
Asezamantul
Romanesc
Drumul oricarui pelerin
ce trece prin Tara
Sfanta nu poate ocoli
Ierihonul, stravechiul
oras biblic - acesta este
unul dintre cele mai
vechi, daca nu chiar cel
mai vechi oras cunoscut din lume. Ierihonul mai este cunoscut si drept
orasul aflat la cea mai joasa altitudine, aproximativ 250 de metri sub nivelul
marii. Situat la nord-est de Ierusalim, la 40 de kilometri distanta, Ierihonul
este in prezent o "insula" palestiniana in teritoriul Israelului.
25
Ierihonul este primul oras cucerit de israeliti dupa peregrinarea de
40 de ani prin pustiu. Ierihonul, acest important oras biblic, impreuna cu
Fasia Gaza, a fost primul oras cedat de Israel Palestinei in 1994, in urma
acordului de pace. Reocupat de militarii israelieni, a revenit partii
palestiniene in urma retrocedarilor din martie 2005.
Orasul Ierihon este o adevarata fortareata naturala, fiind inconjurat de
Muntele Nebo in est, Muntii Centrali in vest si Marea Moarta in partea de
sud. Este irigat in abundenta de raul Iordan, aflat la doar sapte kilometri
spre vest, dar si de izvoarele ce coboara din Muntii Centrali. Are o vegetatie
abundenta, predominand palmierii.
Denumirile date orasului au fost numeroase. Datorita abundentei
unei plante pitice agatatoare, a fost numit Wadi as-Sesban. Numerosii
palmieri au inspirat numele de Orasul Palmierilor, Madinat an-Nakhil. Dupa
numele unui izvor ce curge in apropiere, caruia proorocul Ilie i-ar fi indulcit
apa, a fost numit Ain Alisha, Izvorul lui Ilie. Resursele bogate, apararea
naturala, apropierea de principalele rute si frumusetea locurilor l-au impus
ca o locatie ideala pentru comert, dar si ca punct-cheie ravnit de invadatori.
Dupa Ierusalim, Ierihonul este cel mai excavat loc din Tara Sfanta.
Cea mai veche asezare a fost identificata la Tell es-Sultan, o colina joasa
aflata la cam doi kilometri de Ierihonul de astazi. Colina s-a format de fapt
peste ruinele vechiului oras, al carui nume, de origine semita, inseamna
"luna" (atat calendaristica, "yerihu", cat si astrul in sine, "Yarah").
In zona colinei Tell es-Sultan au avut loc numeroase campanii arheologice,
incepand cu anul 1868. Fortificatiile excavate indica faptul ca orasul vechi a
fost construit acum aproximativ 12.000 de ani, deci undeva spre sfarsitul
perioadei mezolitice. Este astfel primul oras cu ziduri de aparare din lume -
cunoscut pana in prezent.
Contributia Ierihonului la civilizatie este unica. Practicarea
agriculturii, cultivarea plantelor si domesticirea animalelor, precum si
folosirea ceramicii au avut loc in Ierihon, ca o constanta, cu 1.000 de ani
inaintea Mesopotamiei si Egiptului. Iar constructiile sunt anterioare
piramidelor cu 4.000 de ani.
Ierihonul - istoria biblica a locului In perioada regilor-pastori (1750-
1580 i.d.Hr.), Ierihonul era unul dintre cele mai puternice orase ale
26
hicsosilor - o populatie semita. Se crede ca ei sunt cei care au introdus caii
si carele in Palestina si Egipt.
Ca si celelalte orase din Canaan, Ierihonul a fost distrus in mai multe
randuri, identificandu-se 15 episoade distructive diferite. Descrierea biblica
privind distrugerea Ierihonului de catre israeliti este intalnita in cartea lui
Iosua.
Astfel, in Biblie se spune ca zidurile s-au prabusit in urma asediului
de 7 zile al israelitilor, care au inconjurat zidurile sunand din trambite si
strigand. Ei au luat doar obiectele din aur si argint, din alama si fier, apoi au
trecut orasul prin foc. Faptul ca pietrele si caramizile descoperite erau
innegrite sau inrosite confirma ipoteza incendiului devastator. La fel si
vasele carbonizate continand cereale. Se crede ca prabusirea zidurilor a
fost provocata de un cutremur, dar acesta a fost unul neobisnuit caci, desi a
afectat cu consecinte dezastruoase tot orasul, o mica portiune din zid, pe
latura de nord, a ramas in picioare. Este exact ce este scris si in Biblie, ca
locuinta femeii Rahab, care i-a ajutat pe spionii israeliti, aflata in partea de
nord, lipita de zid, a fost crutata.
In plus, faptul ca in 1997 s-au descoperit resturi de caramizi (aflate
in partea superioara si pe interior) la baza zidului de piatra adanceste
ipoteza prabusirii instantanee a zidurilor Ierihonului, confirmand povestirea
biblica. Dupa o perioada de mai bine de cinci secole, orasul a fost
reconstruit, in timpul domniei lui Ahab (873-851 i.d.Hr.), si a cunoscut o
istorie zbuciumata. In perioada Noului Testament, Irod cel Mare a
reconstruit orasul, drept capitala estica, la aproximativ doi kilometri de
vechea locatie, in locul numit Tulul Abu el-Alaiq, unde canionul Wadi Qelt
se deschide pentru a intra in Valea Iordanului.
Datorita temperaturilor mai ridicate, aflandu-se intr-un fel de
depresiune, Irod a construit un magnific "palat de iarna", dotat cu apeducte,
un hipodrom si un teatru. Acesta este Ierihonul in care Iisus a venit de mai
multe ori, facand numeroase aluzii la acest oras. Astfel, in Pilda
Samarineanului milostiv, Iisus se refera la drumul extrem de periculos prin
canionul Wadi Qelt, adevarat cuib de talhari in vremea sa. In timpul ultimei
calatorii, Iisus a vindecat doi orbi, intre care se remarca insistentul
Bartimeu. Faptul ca Matei si Marcu spun ca vindecarea a avut loc dupa
27
iesirea din Ierihon, in timp ce Luca mentioneaza ca se apropiau de Ierihon,
poate fi explicat in doua moduri. Fie orbii l-au rugat sa ii vindece la intrarea
in Ierihon, dar rugaciunea lor a fost implinita abia cand a iesit din oras, fie
vindecarea a avut loc dupa ce Iisus a iesit din vechiul Ierihon pentru a intra
in Ierihonul irodian.
In Ierihon se petrece si convertirea vamesului Zaheu la pocainta.
Se presupune ca si rostirea Pildei celor 10 mine a fost motivata de trecerea
lui Iisus prin fata palatului de iarna a lui Irod cel Mare.
Orasul a recazut in ruina in secolele III-IV, fiind refacut de arabi. In secolul
al XII-lea este cucerit de cruciati. Parasit de acestia, a devenit un mic sat
arab.
Muntele Ispitirii
Potrivit tradiţiei
creştine,
acesta este
locul în care
Mântuitorul
Iisus Hristos
S-a retras şi a
postit vreme
de 40 de zile,
precum şi
locul în care El
a fost ispitit de
diavol.
La mijlocul muntelui, pe peretele aspru de stâncă roşiatică, la o
altitudine de 350 de metri, se înalță Mănăstirea ortodoxă „a ispitirii
Mântuitorului”. Prima mănăstire de pe culmea acestui munte a fost
construită în anul 340 de Sfântul Hariton.
Mănăstirea Sfântului Hariton de pe culmea muntelui a fost distrusă
de către perşi şi şi-a încetat existenţa. La sfârşitul secolului al XIX-lea,
Patriarhia a construit pe locul Postului o nouă mănăstire, lăsând pe culmea
muntelui ruina celei vechi.
28
Mai sus de mănăstirea ortodoxă şi de celelalte ruine se
află fortăreaţa Doc, cunoscută pentru o trădare istorică: aici au fost omorâţi,
de către Ptolomeu (ginerele), prin înşelare, preotul Simon Macabeul
(socrul) şi fiii săi, Matatia şi Iuda.

Biserica Dudul lui Zaheu


Potrivit traditiei
crestine, Sfantul
Zaheu l-a insotit pe
Sfantul Apostol
Petru, in calatoriile
sale misionare, fiind
unul dintre cei 70 de
uncenici ai Domnului.
Traditia mai spune ca
Zaheu l-a urmat pe
Sfantul Petru in
Cezareea Palestinei,
unde a fost numit episcop. Sfantul Zaheu a murit in pace, fiind praznuit de
Biserica Ortodoxa in ziua de 20 aprilie.
Dionisie din Furna, in "Erminia Picturii Bizantine", arata ca Sfantul Apostol
Zaheu se zugraveste ca un barbat carunt, mic de statura, cu haine scurte si
stramte si o naframa infasurata pe cap. Cand este zugravit individual sau in
ceata Apostolilor, el tine in mana un sul infasurat, insemnul propovaduirii
sale apostolice.
Insa reprezentarea cea mai comuna a lui Zaheu ramane scena
convertirii sale. Astfel, se reprezinta o cetate, cu multa lume, iar in mijloc se
afla un dud, in care este catarat Zaheu, care este reprezentat uitandu-se la
Hristos. Mantuitorul, reprezentat insotit de Apostoli, il priveste si cu o mana
il binecuvinteaza, iar in cealalta mana tine o hartie pe care este scris:
"Zahee, grabeste de coboara, ca astazi in casa ta trebuie sa raman".

29
Qumran

30
Marea Moarta

Marea Moartă este


un lac (mare
continentală) fără
legătură cu oceanul
planetar. Apa sărată
este adunată aici in
depresiunea
Iordanului care este
continuarea nordică
a „Marelui rift sau
Marea falie Siro-
Africană”. Singura apă curgătoare care o alimentează este râul Iordan, care
este granița naturală dintre Israel, Cisiordania și Iordania, iar iarna, în
anotimpul ploios, o parte din șuvoaiele de apă care se adună din deșertul
înconjurător se scurg tot aici. Marea Moartă are oglinda apei la 427 m sub
nivelul mării, țărmul înconjurător fiind astfel terenul uscat cu altitudinea cea
mai joasă de pe glob, marea deținând de asemenea recordul corpului de
apă cel mai jos de pe pământ. Nivelul apei scade în fiecare an cu
aproximativ un metru, un proces care accelerează, existând pericolul de
secare a mării. Conținutul total de săruri, adică salinitatea apei, a ajuns în
2011 la 34.2%, acesta fiind unul din cele mai sărate corpuri de apă din
lume, de 9.6 ori mai sărat decât oceanul planetar. Conținutul extrem de
săruri este foarte neprielnic vieții și de aici numele de Marea Moartă.
În grotele care se află în nord-vestul mării în apropierea așezării Qumran,
între anii 1947-1956 au fost găsite Manuscrisele de la Marea Moartă. Circa
900 de manuscrise, în limbile ebraică, greacă și arameică, au fost
considerate de specialiști dovada aplicării legii lui Moise de către grupul de
credință iudaică eseniană în secolul al II-lea î.e.n. Primele 500 de tăblițe de
la Qumran au fost descoperite de către un beduin, în mod întâmplător.
Astăzi manuscrisele pot fi văzute în două muzee din Ierusalim: Muzeul
Rockefeller și Muzeul Național.

31
Nivelul scăzut al apei și salinitatea mare sunt explicate prin evaporarea
intensă și aportul scăzut de apă dulce, existând pericolul de secare a mării,
nivelul apei scăzând în fiecare an cu un metru, un proces care accelerează.
Concentrația ridicată de săruri a apei atrage turiștii nu numai pentru
distracție (apa sărată menține corpul că pe o plută la suprafața apei), ci și
pentru terapia unor afecțiuni respiratorii sau ale pielii (psoriazis) cu mâl de
Marea Moarta; neplăcut este faptul că apa sărată cauzează usturime și
dureri dacă pătrunde în ochi sau dacă pielea este rănită, din acest motiv
înotul, stropirea altora și scufundatul capului în apă fiind interzise.

Ziua IV

Orasul vechi Ierusalim

Biserica romaneasca
În anul 1927, primul care a
observat lipsa unui locaș de
rugăciune pentru pelerinii români
care vizitau Locurile Sfinte este chiar
primul Patriarh al României, Miron
Cristea (1925-1939), printr-o vizită
făcută Patriarhiei Ierusalimului. Astfel
făcând demersuri pe lângă Patriarhul
Damian al Ierusalimului, în vederea
construirii unui așezământ în acest
sens.
Biserica Inaltarii Domnului

Potrivit Sfintei Scripturi si Traditiei


Bisericii, Inaltarea la Cer a Domnului
s-a petrecut pe Muntele Maslinilor.
Pe langa Capela Inaltarii Domnului, asezamant situat pe locul de unde se
crede ca Domnul S-a Inaltat la cer, un alt locas de cult inchinat aceluiasi
eveniment biblic este Biserica Inaltarea Domnului, ce apartine Bisericii
Ortodoxe Ruse.
32
Biserica ruseasca Inaltarea Domnului se gaseste in satul A-Tur de
pe Muntele Maslinilor, servind drept catolicon (biserica principala) a unui
asezamant monahal. Biserica este construita in stil neo-bizantin si este
insotita de un turn clopotnita impunator, inalt de 64 m. Astfel, manastirea
ruseasca a Inaltarii Domnului este usor de recunoscut de catre pelerini,
datorita acestui turn ce poate fi vazut de la mari departari.
Acest asezamant monahal a luat fiinta in a doua jumatate a secolului al
XIX-lea prin efortul celor doi ctitori: Arhimandritul Antonin Kapustin si
Egumenul Partenie. Parintele Antonin a fost cel care a cumparat teren pe
varful Muntelui Maslinilor iar, in 1870, a construit biserica Inaltarii Domnului
impreuna cu un turnul clopotnita. Simultan, au fost construite alte
dependinte, au fost plantate gradini etc.
Cel care a intemeiat o obste monahala in acest loc a fost insa
Parintele Partenie. Avand aceasta dorinta in inima, acesta a inceput sa
slujeasca aici de doua ori pe saptamana. In scurt timp, Dumnezeu i-a
randuit oameni care s-au aratat dornici sa urmeze viata monahala in acest
asezamant. Astfel, incepnad cu anul 1906 Sfantul Sinod al Bisericii
Ortodoxe Ruse a recunoscut in mod oficial manastirea. Un an mai tarziu,
asezamantul numara 100 de vietuitoare. Noi cladiri au fost construite.
Maicile au deschis tot acum doua ateliere, unul de pictat icoane si celalalt
de broderie, care se pastreaza pana astazi.
Biserica Tatal Nostru
Biserica Tatal Nostru,
precum este cunoscuta
in toata lumea, este o
biserica crestina din
apropierea
Ierusalimului, fiind
aflata pe Muntele
Maslinilor, mai inspre
nord de Mormintele
Profetilor si de celelalte
locuri sfinte din
apropierea Gradinii Ghetsimani.
33
Potrivit traditiilor crestine locale, in pestera pastrata si astazi in
incinta, ucenicii s-au adunat in jurul Mantuitorului, spre a-i invata
rugaciunea domneasca "Tatal nostru". Rugaciunea aceasta, numita si
"domneasca", dupa calitatea de Domn a Celui care a rostit-o intaia oara,
este una dintre cele mai puternice rugaciuni crestine.
Ansamblul eclesial Tatal Nostru, numit si "Pater Noster", este
ridicat pe ruinele unei vechi basilici bizantine, construita de Sfantul imparat
Constantin cel Mare. Basilica bizantina, numita "Eleona", adica "a
Maslinilor", dateaza deci inca din secolul al IV-lea, ea fiind zidita chiar
deasupra pesterii marturisite de traditia mai-sus amintita.
Actuala biserica, avand statut de manastire, se afla in purtarea de
grija a surorilor carmelite, apartinatoare de Biserica Romano-Catolica. In
curtea manastirii, pe toti peretii laterali ai curtii, cat si in interiorul bisericii
celei mari, se afla placi de ceramica alba inscriptionate cu rugaciunea
"Tatal nostru", in mai bine de 70 de limbi.
Prima biserica de pe acest loc este de factura bizantina, dupa cum
am amintit si mai sus, ea fiind construita de catre Sfantul imparat
Constantin cel Mare, in secolul al IV-lea, pe un loc hotarat de Sfanta Elena,
mama imparatului ctitor, pe Muntele Maslinilor, undeva foarte aproape de
Capela Inaltarii Domnului.
Numita cu numele de "Basilica Eleona", adica "a Maslinilor",
aceasta este una dintre cele patru mari basilici crestine, zidite de Sfantul
Constantin cel Mare, in Tara Sfanta. Impresionanta structura a fost zidita pe
trei nivele, intre livezile de maslini; intre cele trei nivele (biserica, atrium-ul,
curtea) au fost construite scari mari, de piatra.
Biserica a fost construita pe cel mai inalt loc dintre cele trei, avand
o lungime de 30 de metri si o latime de aproape 19 metri. Aceasta era de
fapt o hala rectangulara sustinuta in interior de doua randuri de coloane. In
capatul estic, mareata biserica se termina cu o deosebita absida.
Nivelul al doilea, situat putin mai jos decat primul, numit in arhitectura
vremii drept "atrium", era de fapt o curte mai mica, imprejmuita de coloane,
de forma patrata, cu latura de 25 de metri.
Nivelul inferior se afla in partea vestica a ansamblului eclesial, fiind
un portic, sprijinit pe sase coloane. In urma excavatiilor efectuate in secolul
34
al XIX-lea, s-au scos la lumina doar ruinele porticului si pestera (cripta
subterana), care se afla initial sub marginea estica a bisericii.
In perioada de dominatie persana si araba, aceasta biserica a avut mult de
suferit. Astfel, mareata biserica bizantina a fost distrusa, de catre persi, in
luna mai a anului 614, dupa un asediu de 21 de zile asupra Ierusalimului.
In urma victoriei, persii au distrus o mare parte dintre bisericilor crestine din
Ierusalim, omorand (martirizand) zeci de mii de crestini, in oras, si alti o
mie, pe Muntele Maslinilor. In anul 638, arabii i-au alungat pe persi,
ramanand in locul lor, la conducerea zonei. Multa vreme, Biserica Tatal
Nostru a ramas intr-o dureroasa ruina.
Unele dintre ramasitele complexului bizantin pot fi vazute si astazi,
in curtea exterioara a bisericii. In anul 1868, in urma lucrarilor de
reconstruire, a fost scos la lumina un mozaic din secolul al V-lea,
apartinand Basilicii Eleona. Mozaicul de podea pastreaza doua inscriptii
grecesti, din Psalmi: "Domnul va pazi iesirile si intrarile lor."Aceasta poarta
a Domnului, prin care vor intra cei drepti."
In perioada de dominatie cruciata, biserica va fi repusa in stare de
functionare. Cruciatii au cucerit orasul in anul 1099, reconstruind o mare
parte dintre cladirile ruinate de persi si arabi. In anul 1152, o noua biserica
a fost construita pe locul celei vechi, insa cu mult mai mica decat cea
anterioara.
Ctitorii acesteia au fost doi frati danezi, din Jutland, anume
episcopul Svein si admiralul Eskill Sveinsson. Cei doi frati au fost
inmormantati in biserica nou-zidita, pietrele lor funerare fiind recuperate
abia in anul 1869. Acestea au fost, mai apoi, incorporate in noua biserica
(actuala).
Biserica a inceput a fi numita "Tatal Nostru" inca din vremea
cruciatilor, mai ales in baza cuvintelor Sfantului Apostol Luca si a traditiilor
crestine deja existente la acea vreme. Capela Inaltarii Domnului a fost si ea
reamenajata, putin mai sus de aceasta, peste drum.
O noua perioada grea avea sa vina peste Biserica Tatal Nostru -
Pater Noster, odata cu invazia arabilor si a mamelucilor. Biserica cruciatilor
a fost distrusa, imediat dupa victoria trupelor lui Saladin, in anul 1187. In

35
anul 1345, biserica a fost complet nivelata, de catre mameluci, care au
condus Ierusalimul intre anii 1267-1480.
Abia dupa mai bine de 500 de ani, crestinilor si evreilor li s-a
permis sa ridice noi cladiri. Astfel, orasul se va extinde rapid peste zidurile
vechi. Spre sfarsitul perioadei de dominatie otomana, biserica va fi si ea
rezidita.
In anul 1872, pe locul fostei biserici Tatal Nostru, a fost inaltata o
manastire romano-catolica. Terenul fusese achizitionat, cu ceva timp mai
inainte, de catre Bossi Aurelia, printesa de Tour d'Auvergne, de origine
franceza. Mormantul printesei, care a murit in anul 1889, se afla si astazi in
interiorul bisericii, intr-un sarcofag de marmura.
Actuala biserica a fost zidita in anul 1874, in partea nordica a
vechilor ruine. In jurul bisericii celei noi a fost zidita o intinsa manastire, cu
toate cele de trebuinta. In anul 1873, biserica si manastirea au fost daruite
ordinului catolic al surorilor carmelite.
In perioada de dominatie britanica, o noua biserica va ramane neterminata.
Astfel, in anul 1920, o biserica inchinata Sfintei Inimi (erezie romano-
catolica) a inceput a fi zidita peste pestera cea veche, insa construirea
acesteia a fost intrerupta, datorita schimbarilor politice ale vremii, numai
baza cladirii si o parte din ziduri putand fi terminate.
Biserica Tatal Nostru - Pater Noster - este alcatuita astazi din urmatoarele
cladiri: biserica cea mare, cladirile monahale, curtea superioara, curtea
inferioara, pestera subterana, curtea cu ruine si biserica neterminata.
Imediat langa aceasta se afla Capela Inaltarii Domnului si Manastirea
ruseasca Inaltarea Domnului.

36
Biserica Dominus Flevit (Domnul a plans)
Dominus Flevit este p
biserica din Tara
Sfanta, zidita pe
Muntele Maslinilor,
langa Gradina
Ghetsimani, Pestera
Ghetsimani, Biserica
Tuturor Natiunilor,
Mormantul Maicii
Domnului si alte
multe locuri sfintite.
Biserica numita "Domnul a plans" este o biserica zidita in forma de
"lacrima", pe locul unde Mantuitorul Iisus Hristos a plans lipsa de pocainta a
celor din Ierusalim. Dominus Flevit este o biserica unde slujesc romano-
catolicii.
Despre acest loc, Sfanta Scriptura spune urmatoarele: "Si
apropiindu-se de poalele Muntelui Maslinilor, toata multimea ucenicilor,
bucurandu-se, a inceput sa laude pe Dumnezeu, cu glas tare, pentru toate
minunile pe care le vazuse, zicand: Binecuvantat este Imparatul care vine
intru numele Domnului! Pace in cer si slava intru cei de sus. Dar unii farisei
din multime au zis catre El: Invatatorule, cearta-ti ucenicii. Si El,
raspunzand, a zis: Zic voua: Daca vor tacea acestia, pietrele vor striga. Si
cand S-a apropiat, vazand cetatea, a plans pentru ea, zicand: Daca ai fi
cunoscut si tu, in ziua aceasta, cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum
ascunse sunt de ochii tai. Caci vor veni zile peste tine, cand dusmanii tai
vor sapa sant in jurul tau si te vor impresura si te vor stramtora din toate
partile. Si te vor face una cu pamantul, si pe fiii tai care sunt in tine, si nu
vor lasa in tine piatra pe piatra pentru ca nu ai cunoscut vremea cercetarii
tale”.
Dominus Flevit, biserica de pe Muntele Maslinilor, a fost construita
in forma de lacrima, amintind inca si astazi de lacrimile Mantuitorului,
varsate pentru inimile impietrite ale evreilor din Ierusalim. Mergand spre

37
Ierusalim, Iisus a plans. Cel de-al doilea Templu al evreilor se inalta pe
colina orasului, in toata splendoarea lui. Hristos i-a prezis insa distrugerea,
pentru lipsa lor de credinta curata si pocainta.
Una dintre cele mai noi biserici zidite in Ierusalim, Dominus Flevit
isi inalta zidurile deasupra unui loc antic. In momentul in care s-au inceput
sapaturile, pentru a se turna temeliile bisericii in forma de lacrima,
arheologii au scos la lumina obiecte si temelii datand inca din perioada
canaanita, precum si morminte din vremea celui de-al doilea Templu si din
perioada bizantina.
Locul unde, potrivit traditiei locului, Hristos s-a oprit si a plans
pentru istoria Ierusalimului, nu a fost niciodata marcat, pana in perioada
cruciatilor. Incepand din aceasta perioada insa, crestinii au inceput sa
paseasca in numar tot mai mare in curtea bisericii in forma de lacrima.
In cele din urma, o micuta capela se va inalta pe acest loc. Dupa cucerirea
Ierusalimului, in anul 1187, bisericuta a cazut in ruina, fiind parasita si in ea
nemaitinandu-se slujbe. La inceputul secolului XVI, o moschee a fost
construita pe ruinele vechii capele crestine, cu intentia de a indeparta pe
crestini din acest loc. Locul a capatat numele de "Mansouriyeh", adica
"Triumfatorul".
Calugarii francicani nu au avut puterea de a obtine dreptul de
proprietate asupra ruinelor de pe acest loc. In anul 1891 insa, ei au
cumparat un mic locsor din apropiere, reusind sa zideasca acolo o micuta
capela. In anul 1913, o casa privata a fost construita in fata capelei
franciscane. Aceasta casa a ajuns, in cele din urma, in posesia "surorilor
Dreptului Iosif" care, mai apoi, l-au vandut unei femei din Portugalia.
In anul 1953, cu ocazia construirii unui zid de piatra in jurul locului, zidarii
au scos la lumina vechi morminte sapate in piatra. Locul cu pricina a fost
excavat si arheologii au aparut la fata locului. Pe locul cu pricina s-a
construit o biserica, intre anii 1953-1955.
Un vechi mormant, datand inca din epoca bronzului, perioada
canaanita, cat si o necropola datand din anii 136i.Hr - 300d.Hr, au fost
scoase la lumina. Necropola infatiseaza doua perioade clare de timp,
fiecare avand propriu stil de contruire a mormintelor.

38
Ruinele unei manastiri bizantine din secolul al V-lea au fost si ele scoase la
lumina. Mozaicuri din aceasta manastire se pastreaza inca si astazi in
bisericuta de pe Muntele Maslinilor. Actuala biserica se afla in custodia
franciscanilor din Tara Sfanta.
Biserica moderna a fost proiectata de arhitectul Antonio Barluzzi,
pentru ordinul monahal franciscan, intre anii 1953-1955. Barluzzi, arhitect al
mai multor sanctuare construite in prima parte a secolului al XX-lea, este
cunoscut si pentru alte asemenea lucrari, din Ierusalim: Biserica Tuturor
Natiunilor, din Gradina Ghetsimani; Biserica Intalnirii Fecioarei Maria cu
Elisabeta, din Ain Karem; Biserica Flagelarii, de pe Drumul Crucii; Biserica
Sfantul Lazar din al-Eizariya.

Gradina Ghetsimani
Gradina Ghetsimani -
este cea mai renumita
gradina din Tara Sfanta,
aceasta fiind locul in
care Mantuitorul venea
adesea. Gradina este
asezata in partea de
rasarit a Ierusalimului,
langa Muntele
Templului, in partea de
est a Paraului Chedron -
Paraul Cedrilor sau Valea lui Iosafat - si pe partea de vest a Muntelui
Maslinilor. Ea se intindea la inceput de o parte si de alta a Paraului
Cedrilor, care in timpul verii nu are nici un pic de apa. Paraul Cedrilor curge
numai in lunile de iarna, cand ploua si uneori chiar ninge.
Ghetsimani inseamna “presa de ulei", termen inpamantenit probabil
de la prezenta pe acest munte sadit cu maslini a unei prese care producea
ulei. Evanghelia dupa Marcu numeste acest loc “chorion", adica "un loc"
sau "o proprietate", in timp ce Evanghelia dupa Ioan vorbeste despre
“kepos", "o gradina" sau "o plantatie".

39
Gradina de pe Muntele Maslinilor este incadrata in actuala curte a
Bisericii Tuturor Natiunilor, cunoscuta si sub denumirea de Biserica
Agoniei, construita pe ruinele unei biserici distruse in anul 614, si ale unei
alte biserici, cruciate, distruse in anul 1219. Foarte aproape de acest loc se
afla Biserica Sfanta Maria Magdalena, a rusilor, cu turlele ei specific
moscovite, construita de catre tarul Alexandru al III-lea, in memoria mamei
sale.

Biserica Maria Magdalena


Biserica Sfanta
Maria Magdalena,
dupa cum este
cunoscuta in toata
lumea, este o
manastire ruseasca
aflata pe Muntele
Maslinilor, aflata
foarte aproape de
Gradina
Ghetsimani, in
Ierusalim. La mica
distanta de aceasta
se afla alte doua locasuri de cult renumite, anume Biserica Dominus Flevit
si Biserica Tuturor Natiunilor.
Dupa cum ne arata si numele acesteia, biserica este inchinata
Sfintei Maria Magdalena (din Magdala), una dintre femeile mironosite din
care Mantuitorul Iisus Hristos scosese sapte diavoli. Maria, femeia din
Magdala, este aceea din care Mantuitorul Iisus Hristos a scos sapte diavoli.
In urma izbavirii de diavoli, Maria i-a urmat toata viata, alaturi de ucenicii
Sai, ea fiind una dintre femeile mironosite (purtatoare de mir). "Iisus umbla
prin cetati si prin sate, propovaduind si binevestind imparatia lui Dumnezeu,
si cei doisprezece erau cu El; si unele femei care fusesera vindecate de
duhuri rele si de boli: Maria, numita Magdalena, din care iesisera sapte
demoni"
40
Maria Magdalena este prima careia Mantuitorul Iisus Hristos i s-a
aratat, dupa Inviere, dupa cum citim: "Si inviind dimineata, in ziua cea dintai
a saptamanii (duminica), El (Iisus) s-a aratat intai Mariei Magdalena, din
care scosese sapte demoni. Aceea, mergand, a vestit pe cei ce fusesera cu
El si care se tanguiau si plangeau"
Traditia crestina a oualor rosii
Inca din cele mai vechi timpuri, cu ocazia sarbatorilor de Pasti, crestinii au
vopsit si incondeiat oua. Oul este simbol al vietii celei noi. In calitatea lui de
simbol pascal, oul rosu il reprezinta pe Hristos, care inviaza din mormantul
sigilat si pazit, rupand pecetile si iesind afara. Ciocnind ouale, crestinii
propovaduiesc Invierea, zicand: Hristos a inviat! Adevarat a inviat!
Traditia crestina veche pune ouale rosii in legatura cu Sfanta Maria
Magdalena. Astfel, se cunosc doua variante, ambele posibile, care
infatiseaza istoria oualor rosii.
Se spune ca, dupa Invierea Mantuitorului Iisus Hristos, Maria
Magdalena, folosindu-se de relatiile pe care le avea cu anumite persoane
de seama din Ierusalim, a reusit sa ajunga la un banchet organizat de
imparatul Tiberiu. Ajungand acolo, ea astepta un moment potrivit, spre a
putea vesti pe imparat despre maretul eveniment al Invierii lui Iisus.
Cand imparatul a ajuns in fata Mariei Magdalena, ea tinea in mana un ou
fiert (alb). Vazandu-l, ea a zis: "Hristos a inviat!" Auzind aceasta, cezarul a
ras de ea, zicand: "Sansa ca Iisus sa invie din mormant este la fel de
posibila ca aceea ca oul pe care tu il tii in mana sa se coloreze in rosu."
Exact in acel moment, oul s-a colorat in rosu. Se spune ca, mai apoi, ea a
inceput sa marturiseasca Invierea intregii case imparatesti.
Cea de-a doua traditie legata de ouale rosii, prezenta mai ales in
Grecia, sta tot in legatura cu Sfanta Maria Magdalena. Astfel, se spune ca,
dupa Rastignire, Maria Magdalena si Fecioara Maria au pus la baza Crucii
un cos cu oua. Fiind asezate acolo, acestea au fost inrosite de sangele
scurs din ranile Mantuitorului Iisus Hristos. Mai apoi, luand cosul cu oua
inrosite, Maria Magdalena l-a dus inaintea imparatului Tiberiu Cezar.
Biserica Sfanta Maria Magdalena a fost construita in anul 1886, de catre
tarul Alexandru al III-lea al Rusiei, in onoarea mamei sale, imparateasa
Maria Alexandrovna. Biserica a fost construita cu traditionalul acoperis cu
41
turle, stil specific Rusiei, in perioada secolelor XVI-XVII, avand sapte turle
aurite, in forma de "ceapa".
In anul 1888, marele duce Serghei Alexandrovici, fratele lui
Alexandru al III-lea, impreuna cu sotia lui, marea ducesa Elizabeta de
Hesse-Darmstadt, nepoata a reginei Victoria si sora a ultimei imparatese a
Rusiei, au participat la sfintirea bisericii, ca trimisi ai imparatului.
Marea ducesa a Rusiei a iubit aceasta biserica inca dintru inceput, motiv
pentru care l-a si insarcinat cu zugravirea icoanelor acesteia pe pictorul rus
Sergei Ivanov (1864-1910). Pictorul a zugravit mai multe scene din viata
Sfintei Maria Magdalena, toate pastrandu-se, in biserica, pana astazi.

Biserica Natiunilor

Biserica Tuturor Natiunilor se


afla in Ierusalim, la baza
Muntelui Maslinilor, in celebrul
loc biblic cunoscut sub numele
de Gradina Ghetsimani. Locul
este unul de o deosebita
frumusete, de aici putandu-se
vedea cel mai bine panorama
Ierusalimului.
Biserica este cunoscuta sub doua nume intre localnici: "Basilica Agoniei"
sau "Biserica Tuturor Natiunilor" - cel de-al doilea este insa mult mai folosit
decat primul.
Denumirea bisericii vine de la faptul ca a fost construita pe locul
unde, dupa traditie, Domnul nostru Iisus Hristos s-a rugat in noaptea
prinderii Sale. Numele sub care mai e cunoscuta, anume "Biserica Tuturor
Natiunilor", aminteste ca la constructia ei au contribuit mai multe tari.
Inca din secolul al IV-lea exista aici o "frumoasa" basilica, dupa cum
consemneaza in jurnalul ei Pelerina Egeria. Biserica initiala a fost distrusa
de persi, in anul 614, aceasta fiind iarasi construita, pe acelasi loc. Aceasta
biserica, a doua, se pare ca a fost distrusa de un cutremur de pamant, in

42
anul 746, iar ulterior a fost ridicata pe locul ei o capela de catre cruciati,
lasata insa si aceasta in parasire, dupa anul 1345.
Pelerinul Arculf (670), Sfantul Willibald (723), Daniel Rusul (1106)
si Ioan de Wurzburg (1165) amintesc de aceasta biserica in jurnalele lor,
sub numele de Biserica Agoniei. Ruinele vechii biserici au fost scoase la
lumina, in locul indicat de acestia, la mica distanta de coltul sud-estic al
prezentei Gradini Ghetsimani. Astazi, biserica este ingrijita de catre calugari
franciscani.
In anul 1920, in cadrul lucrarilor de ridicare a noii biserici, o coloana
a fost descoperita, la doi metri sub podeaua capelei ridicata de cruciati. De
asemenea, au fost scoase la lumina si o serie de mozaicuri deosebite.
Arhitectii au inlaturat noua fundatie, aflata in acel moment in lucru, spre a
scoate la lumina podeaua originala a bisericii celei vechi.
Dupa ce a fost scoasa la lumina podeaua bisericii celei vechi,
planurile noii catedrale au fost putin modificate. Lucrarile la zidirea acesteia
au continuat, apoi, intre 19 aprilie 1922 si iunie 1924, cand aceasta a fost
deschisa credinciosilor.
Arhitectura bisericii din Gradina Ghetsimani este foarte interesanta,
imbinand linii tipice ale basilicii crestine (fatada), cu aspecte intalnite la
cladirile islamice (in special partile laterale si acoperisul, care are
numeroase domuri). Aceasta este o urmare fireasca a contributiilor aduse
din mai multe tari.
Fatada, inchisa de un gard de fier forjat decorat foarte elegant, este
asezata deasupra unui grup de trepte. Mai multi stalpi sustin arcurile mari si
suple ce inconjoara atriumul, in timp ce timpanul este decorat cu un mozaic
modern in care este reprezentat Iisus ca Mijlocitor intre Dumnezeu si
oameni.
Biserica Tuturor Natiunilor din Ierusalim - interiorul bisericii
In interior, se mai pastreaza cateva urme de mozaic ce au apartinut vechii
basilici bizantine, construite se pare de imparatul Teodosie cel Mare.
Ferestrele, facute din alabastru, sunt translucide, ceea ce face ca lumina
din interior sa fie difuza.

43
Sase coloane monolite sustin douasprezece cupole, interiorul
fiecareia fiind decorat in mozaic, cu elemente si embleme nationale,
specifice tarilor ce au ctitorit acest veritabil monument eclesial.
Steagurile natiunilor care au ridicat aceasta biserica sunt si ele
reprezentate in interiorul micilor domuri, care, prin forma lor semi-ovoidala,
dau intregului edificiu un aer oriental puternic. Steagurile sunt in numar de
12.
Partea bisericii care atrage cel mai mult atentia insa, este altarul, in
fata caruia se afla asezata, inconjurata in intregime de o coroana de ghimpi
realizata din fier forjat, insasi piatra pe care Iisus a stat si S-a rugat pentru
Sine, pentru Apostoli si pentru intreaga lume.In absida altarului exista de
asemenea un mozaic ce reprezinta scene precum: "Iisus rugandu-Se
consolat de un inger!", iar in absidele laterale alte episoade, tot in mozaic,
ale patimirii lui Hristos: "Sarutul lui Iuda" sau "Prinderea lui Iisus".
Numele de Ghetsimani al gradinii in care este situata biserica, ce tradus ar
insemna "presa de ulei", este legat de abundenta maslinilor din aceasta
zona, dintre care cativa au crescut cu siguranta din tulpinile celor ce au fost
martori la scena biblica a prinderii lui Iisus.
Biserica Tuturor Natiunilor, unica si atragatoare prin stilul ei
arhitectonic, este un loc de pelerinaj pentru toti credinciosii crestini,
indiferent de confesiune, ce vin la Ierusalim si vor sa se roage acolo unde si
Hristos S-a rugat pentru mantuirea intregii lumi.

Mormantul Maicii Domnului


Mormantul Maicii
Domnului din
Ierusalim este unul
dintre cele mai iubite
locuri din Tara Sfanta.
Pe langa multe alte
minunate locuri,
precum Sfantul
Mormant, Biserica Nasterii Domnului, Biserica Inmultirii Painilor si a
Pestilor, Biserica Sfantul Arhanghel Gavriil, crestinii vin cu mare bucurie si
44
in acest loc binecuvantat de Dumnezeu, spre a se ruga Maicii Domnului.
Biserica de pe Muntele Maslinilor se afla doar in grija ortodocsilor, spre
deosebire de multe altele, impartite intre mai toate ramurile crestine.
Asezata in Valea lui Iosafat, la poalele Muntelui Maslinilor, biserica
zidita pe locul unde a fost inmormantata, pentru scurt timp, Maica
Domnului, este o biserica semi-ingropata, in forma de cruce, in care se
ajunge coborand o serie de trepte din lespezi de piatra. Biserica este
sapata in piatra. Peste drum de aceasta se afla Biserica Tuturor Natiunilor -
Biserica Agoniei si Gradina Ghetsimani, iar imediat in partea dreapta a
intrarii, din aceeasi curte, se afla Pestera Ghetsimani.
Grota Tradarii
Locul aminteste de rugăciunea şi trădarea lui Iisus în grădina
Ghetsimani, menţionând că Hristos îl numeşte pe Iuda prieten, căci până în
ultima clipă Iisus a sperat că Iuda se va îndrepta. "Cu o sărutare, Iuda îl
vinde pe Hristos. Dacă ar fi să gândim global, omul l-a trădat pe
Dumnezeu. Iată de ce, deşi frumoasă, este cumplită această grădină. Este
locul în care omul l-a trădat pe Dumnezeu, este locul în care omul L-a
negat pe Dumnezeu. Nu a mai avut nevoie de el.
Casa in care s-a nascut Sf. Fecioara Maria (in cetatea Antonia),
Biserica Sf. Ana

Biserica Sfanta Ana, din


Ierusalim, se afla zidita pe
locul unde s-a aflat casa
Dreptilor Parinti Ioachim si
Ana, adica pe locul unde s-a
nascut Maica Domnului.
Aceasta biserica se afla
foarte aproape de Poarta
Sfantului Stefan, numita si
"Poarta Leilor", in partea
nordica a muntelui sfant,
imediat langa bazinele de la Scaldatoarea Vitezda.

45
La numai cativa zeci de metri de Poarta Sfantului Stefan, pe partea
dreapta, se inalta "Cladirea Parintilor Albi". In curtea manastirii, in mijlocul
unei gradini incantatoare, se poate vedea Biserica Sfanta Ana, iar putin mai
departe imensul santier de sapaturi arheologice al bazinului de la
scaldatoarea Vitezda.
Biserica inchinata Sfintei Ana, zidita de cruciati, este una dintre putinele
cladiri crestine ridicate in secolul al XII-lea, care au supravietuit pana astazi.
Biserica a fost zidita pe o parte din ruinele basilicii bizantine din secolul al
V-lea.
Locul unde s-a nascut Maica Domnului
Sfanta Scriptura nu ne relateaza acest eveniment. Insa, scrierile
apocrife ofera foarte multe amanunte despre originea si copilaria Fecioarei
Maria. Cea mai importanta sursa in acest sens, o reprezinta
Protoevanghelia lui Iacov, o lucrare iudeo-crestina din sec. al II-lea.
Fragmentul referitor la Fecioara Maria a fost scris in jurul anului 140. Desi
nu este considerata o scriere canonica, informatiile oferite pot fi considerate
veridice, cu rezervele de rigoare.
Biserica Sfanta Ana a fost construita foarte aproape de
scaldatoarea Vitezda, pe locul unde s-a aflat casa Sfintilor Parinti Ioachim
si Ana, parintii Maicii Domnului. Rezervoarele de apa din Vitezda asigurau
apa necesara la Templu.
Prima fantana de la Vitezda a fost construita in vremea primului
Templu, pe urma unei adancituri in piatra, unde se aduna apa de ploaie, de
aici curgand mai apoi in valea de la poalele muntelui. In secolul al III-lea
i.Hr, in vremea celui de-al doilea Templu, fantana de la Vitezda a fost
reconstruita, spre a asigura mai multa apa trebuintelor de la Templu.
In vremea de ocupatie bizantina, scaldatoarea de la Vitezda a devenit un
mare centru crestin de pelerinaj. In perioada anilor 422-458, cand Iuvenalie
era patriarh al Ierusalimului, in apropierea scaldatorii a fost zidita o mareata
biserica bizantina. Aceasta structura de piatra era sustinuta de sapte arce,
fiind construita peste digul central si peste bazinele de apa.

46
Bizantinii au construit o biserica avand lungimea de 45 de metri si
latimea de 18 metri, cu trei naosuri, adica o capodopera arhitecturala.
Absida si o parte din corpul bisericii au fost construite pe locul templului si
al bailor tamaduitoare ale paganilor, restul bisericii fiind suspendat pe fosta
scaldatoare.
Naosul central se sprijinea pe digul central, care separa piscina in doua.
Naosul sudic se sprijinea pe sapte mari contraforti care aveau capetele pe
fundul bazinului. Pentru a sustine naosul de nord s-a construit o bolta
deasupra rezervorului nordic. Tot in partea de nord se afla "martyrium", in
care erau venerate moastele sfintilor. Catedrala se arata a fi fost mai mult o
biserica suspendata.
Locul unde a avut loc vindecarea slabanogului de la Scaldatoare

În acest loc Mântuitorul


Hristos a săvârşit
minunea vindecării
paraliticului de la
Vitezda pe care o
povesteşte Sfântul
Ioan (Ioan 5, 1-8). Pe
vremea lui Iisus,
scăldătoarea avea
formă trapezoidală şi avea circa 120 de metri lungime pe 60 de metri lăţime
şi adâncimea de 20 de metri. După mărturia Sfântului Evanghelist Ioan,
scăldătoarea avea cinci pridvoare, patru de jur împrejurul scăldătoarei, iar
un al cincilea era construit pe zidul care împărţea rezervorul în două
bazine. Rezervorul colecta apa de ploaie din zona mai înaltă din nordul
cetăţii şi servea pentru trebuinţele templului.
Vindecarea slabănogului de la Scăldătoarea Betezda este una din
minunile lui Iisus, consemnată numai în Evanghelia după Ioan (5:1-18).
În conformitate cu Evanghelia după Ioan, această minune a avut loc lângă
Poarta Oilor din Ierusalim, la o scăldătoare (bazin cu apă), care în limba
aramaică se numea Betezda.Acolo zăceau de obicei o mulțime de bolnavi
47
— orbi, șchiopi, paralizați, așteptând mișcarea apei. Era acolo un slăbănog
care era bolnav de treizeci și opt de ani. Iisus l-a văzut zăcând acolo și,
știind că este așa încă de multă vreme, l-a întrebat: "Vrei să te faci
sănătos?" Doamne", i-a răspuns slăbănogul, "nu am om, care să mă
arunce în scăldătoare, când se tulbură apa. Până ajung eu, altul se
coboară înaintea mea." Atunci Iisus i-a spus: "Ridică-te! Ia-ți patul și
umblă." Și îndată omul s-a făcut sănătos; și-a luat patul și umbla.
Ziua în care a avut loc aceasta era o zi de Sabat (sâmbătă) și iudeii îi
ziceau celui vindecat următoarele: "Este Sabatul; legile interzic să-ți cari
patul." Iar el le-a răspuns: "Cel care m-a făcut sănătos mi-a spus: Ia-ți patul
și umblă." Așa că ei l-au întrebat: "Cine este cel care ți-a spus să-ți iei patul
și să umbli?"
Omul care fusese vindecat nu știa cine îl făcuse sănătos, căci Iisus s-a dat
la o parte din mulțimea care era acolo.
Mai târziu, Iisus l-a găsit în templu și i-a spus: "Iată, te-ai făcut sănătos: Să
nu mai păcătuiești ca să nu-ți fie mai rău." Omul s-a dus și le-a spus
iudeilor că Iisus era cel care l-a făcut sănătos.

48
Via Dolorosa (cu cele 14 opriri)

Drumul Crucii - Via Dolorosa sau Via


Crucis - aminteste neincetat omului
masura dragostei lui Dumnezeu fata
de el. Aceasta dragoste se vede, mai
mult decat oricand, in Vinerea Mare,
cand credinciosii pasesc pe urmele
Mantuitorului, pe stradutele inguste
ale vechiului oras Ierusalim.
Drumul Crucii - istoricul si pelerinajul
din vechime
Drumul Crucii isi pastreaza inca
pietrele calcate, cu inima indurerata,
de catre miile de credinciosi care au
venit in pelerinaj, de-a lungul celor
doua milenii de crestinism.
Inceputurile acestui pelerinaj sfant se
ascund adanc in patura istoriei.
Odata ce Sfantul Imparat Constantin cel Mare (jumatatea secolului al IV-
lea) a oferit crestinismului libertatea ravnita, nimic nu a mai putut sa
opreasca dragostea si dorinta fierbinte a crestinilor de a pasi pe urmele
Dumnezeului Om - Hristos - care si-a dat viata pentru oameni si pentru
lume.
Pana la inceputul secolului al VIII-lea, Drumul Crucii avea sa fie
deja schimbat: incepand din Gradina Ghetsimani, pelerinii se indreptau
spre Muntele Sion - Zion, inconjurand Muntele Templului, spre Biserica
Sfantului Mormant. Pelerinii inchinatori din Evul Mediu erau pusi sa aleaga
intre doua rute existente, bazate pe o impartire din Biserica Latina: cei care
aveau bisericile in partea de vest, mergeau spre vest, iar cei ce aveau
bisericile in partea de rasarit, mergeau pe calea dinspre rasarit.

49
Biserica Sfintei Invieri : Sfantul Mormant, Golgota, Aflarea Sfintei Cruci
Biserica Sfantului Mormant
este numita de ortodocsi
Biserica Invierii, pentru ca nu
moartea, ci Invierea Domnului
este temelia, cununa, biruinta
crestinilor. Biserica Sfantului
Mormant este o constructie
mareata din secolul al XI-lea,
inaltata de cruciati, in locul
altei biserici vechi, zidita de
Sfanta Elena in secolul IV, in
Ierusalim, Israel. Ea adaposteste cele mai scumpe locuri ale crestinilor:
Muntele Golgota si Mormantul Domnului nostru Iisus Hristos; iar jos, in
stanca de piatra, se afla pestera unde s-a descoperit Crucea Domnului de
catre Sfanta imparateasa Elena.
In decursul istoriei biserica aceasta a avut diferite denumiri, dar in
general, majoritatea oamenilor, o numesc , pentru ca aceasta biserica a
fost construita pe locul in care Iisus Hristos a fost rastignit si ingropat intr-un
mormant sapat in piatra. Altii o numesc Biserica Invierii pentru ca aici a
inviat Domnul. Biserica are o importanta deosebita pentru crestinii
ortodocsi, dar si pentru cei de alte confesiuni crestine, care vin aici sa se
inchine si sa aduca slava lui Dumnezeu pentru toate cate a facut El pentru
noi.

Biserica Sfantului Mormant - Biserica Invierii


Imediat dupa rastignirea si Invierea Mantuitorului, locul Golgotei si
al Sfantului Mormant au fost venerate ca sfinte nu numai de catre Apostoli
si de crestinii din Ierusalim dar si de alti credinciosi crestini de pe cuprinsul
Tarii Sfinte si al intregii lumi. Dupa infrangerea ultimelor revolte iudaice,
imparatul roman Adrian, care nu-i suporta pe iudei si nici pe crestini, a
hotarat ca toate edificiile crestine si iudaice sa fie profanate si transformate

50
in edificii pagane. Astfel si pe locul Golgotei, din porunca lui, a fost construit
un templu pagan.
Pe la inceputul secolului IV, din porunca , templul pagan a fost
daramat si in locul sau a fost construit un vast ansamblu de edificii menit sa
permanentizeze in memoria credinciosilor crestini ultimele momente din
viata Mantuitorului. Abia dupa Sinodul Ecumenic de la Niceea, in anul 325,
Constantin a poruncit episcopului Macarie al Ierusalimului sa distruga
templul zeitei Venus si pe cel al lui Jupiter. Constantin a dat porunca sa se
cladeasca nu numai o bazilica mai frumoasa decat toate celelalte din lume,
dar inca si alte constructii, care sa depaseasca tot ceea ce exista mai
deosebit in celelalte orase, si le-a pus constructorilor la dispozitie marmura
si coloanele cele mai de pret.
Arhitectii Eustatiu si Zenobiu s-au apucat sa construiasca o bazilica
de prima marime, dovada a biruintei politice a crestinilor si a afirmarii
Ierusalimului drept capitala lor religioasa. In anul 335, reuniti in Sinodul de
la Tyr, episcopii au venit sa sfinteasca noua bazilica care va purta numele
de Biserica Sfantului Mormant. Biserica Ortodoxa face pomenirea inceperii
construirii Bisericii Sfantului Mormant la data de 13 septembrie. Incepand
cu secolul IV si pana in al VII-lea, Sfantul Mormant, gigantic complex
monumental, cunoaste vremea sa de glorie. Loc de pelerinaj de prim ordin
al crestinatatii, el e slavit in toate relatarile calatorilor. Perioada sa
intunecata incepe in veacul al VII-lea, fiecare secol fiind dupa aceea de
catastrofe distrugatoare, urmate doar de niste restaurari sumare.
In anul 614, cu ocazia cuceririi Ierusalimului de catre persii lui Chosroe,
Sfantul Mormant a fost incendiat si Sfanta Cruce furata. Insa imparatul
Heraclius a recuperat-o, iar patriarhul Modest al Ierusalimului i-a refacut
partile deteriorate, intocmai ca cele dinainte. De acum inainte in repetate
randuri cotropitorii Ierusalimului aduceau stricaciuni nu numai , dar si
conducatorilor si slujitorilor de aici, multi dintre ei fiind omorati in chinurile
cele mai groaznice.
Cucerirea araba din 632 a pus capat prezentei bizantine in aceasta
regiune. Toleranta era o regula, si califul Omar s-a multumit sa se roage in
afara Sfantului Mormant, fiindca, zicea el, daca m-as fi rugat in aceasta
biserica, ea ar fi ramas pierduta pentru voi (crestinii), deoarece credinciosii
51
v-ar fi luat-o, zicind ca: aici s-a rugat Omar. Dar era oricum amenintata de
ruina: un cutremur in secolul al IX-lea a precedat distrugerea ordonata de
califul Hakim, in 18 octombrie 1009. Cronicarul Ioan din Antiohia povesteste
cum executantii poruncii califului au ras la pamant intreaga biserica, in
afara de acele parti imposibil de daramat sau prea greu de miscat din loc,
adica rotonda Anastasis, care mai exista, pana la primul etaj, si astazi.
La inceputul secolului XI ansamblul crestin de aici este complet
distrus din porunca unui calif al Egiptului, dar imparatii bizantini au
reconstruit-o imediat. In vremea cruciadelor crestine Bisericii Sfantului
Mormant i-au fost adaugate in imediata apropiere noi paraclise si biserici
reunite sub acelasi acoperis. Reconstruirea bisericii a fost initiata de
cavalerii , in 15 iulie 1099. Cruciatii incep sa renoveze biserica in stil
romanesc si ii adauga o clopotnita. Aceste renovari care reunifica locurile
sfinte sunt finalizate in timpul domniei Reginei Melisende, in anul 1149.
Aceasta constructie a fost sursa de inspiratie pentru bisericile din Europa.
Calugarii franciscani o renoveaza mai tarziu, in anul 1555, dar biserica este
neglijata, in ciuda numarului in crestere de pelerini. In anul 1808, un
incendiu ii afecteaza grav structura, provocand caderea domului Rotondei
si sfaramarea decoratiunilor exterioare ale Ediculei. Rotonda si Edicula au
fost reconstruite in anul 1809. Focul nu a atins interiorul Ediculei si nici
decoratiile din marmura ale Mormantului care, majoritatea, datau de la
restaurarea din anul 1555. Domul actual dateaza din anul 1870. Restaurari
ample au inceput in anul 1959, incluzand si redecorarea Domului, in
perioada anilor 1994-1997. Desi uneori cu sacrificii materiale, de acum
inainte, a fost posibil ca biserica sa fie frecventata de toti crestinii.
Sfantul Mormant este folosit de toate trei bisericile (ortodoxa, copta
si catolica). Este un edificiu din granit rosu, cu un mare numar de sfesnice
uriase in fata lui. Chiar in fata Mormantului este zona principala in care stau
credinciosii la slujba si care a fost inconjurata cu ziduri si este folosita de
ortodocsi. Pentru a evita discutiile dintre confesiuni s-a realizat o delimitare
a drepturilor fiecareia asupra zonei, precum si un statut de functionare a
bisericii si a locurilor pentru inchinare din Tara Sfanta.

52
Ziua V

Bethlehem
Biserica Nasterii Domnului

Biserica Nasterea Domnului


din Betleem este unul dintre
cele mai importante locuri
crestine de inchinare. Aceasta
biserica a fost ridicata pe locul
pesterii in care S-a nascut
Mantuitorul Hristos. De
asemenea, Biserica Nasterea
Domnului este si una dintre
cele mai vechi biserici
crestine din lume pastrate pana astazi.
Biserica Nasterea Domnului din Tara Sfanta se afla in partea de
rasarit a orasului Betleem, la opt kilometri de orasul Ierusalim. Complexul
ce o inconjoara, acoperind aproximativ 12.000 metri patrati, include in afara
de basilica propriu-zisa, o manastire ortodoxa, una catolica si una armeana.
Nasterea Mantuitorului Hristos este relatata in Evangeliile Apostolilor Matei
si Luca. In pofida micilor diferente, care intaresc veridicitatea celor relatate
de cei doi, amandoi Evanghelistii afirma faptul ca Hristos S-a nascut in
Betleem si a crescut in Nazaret.
Evanghelistii mentioneaza doar faptul ca Fecioara Maria L-a nascut
pe Hristos intr-o "iesle". Nu se afirma clar daca locul acesteia era intr-o
"pestera" sau intr-un "staul". Insa, la mai putin de un secol distanta, Sfantul
Iustin Martirul si Filosoful, cat si Protoevanghelia lui Iacov mentioneaza
cuvantul "pestera". Aceasta nu este nici o contrazicere, caci, dupa cum era
obiceiul in acea vreme, casele sa ridicau in fata pesterilor care se gaseau in
zona, astfel incat pestera sa poata fi folosita drept staul pentru animale.
Prima mentionare a pesterii din Betleemn, cinstita drept loc al
Nasterii Domnului Hristos, apare in scrierile Sfantului Iustin Martirul si

53
Filosoful, datand din jurul anului 160. El a identificat intaia oara grota ce se
afla sub biserica drept pestera sfanta, locul Nasterii lui Hristos. Spre
intarirea acestuia vine si traditia, cu mentionarile gasite in scrierile lui
Origen si ale lui Eusebiu, acestea datand din secolul al III-lea.
In anul 326, Sfantul Imparat Constantin si maica sa, Sfanta Elena, au
hotarat ridicarea unei biserici deasupra pesterii. Aceasta prima biserica a
Nasterii Domnului, inchinata la data de 31 mai 339, avea un plan octogonal
si era pozitionata chiar deasupra pesterii. In centrul acesteia, o gaura larga
de 4 metri, inconjurata cu o balustrada, oferea o privire de ansamblu a
pesterii.
Din aceasta perioada se pastreaza inca bucati impresionante si
insemnate din mozaicul ce acoperea in intregime podeaua bisericii. Fericitul
Ieronim a trait si lucrat in Betleem din anul 384, iar mai apoi a fost
inmormantat intr-o pestera de dedesubtul bisericii.
Biserica ridicata in perioada Sfantului Constantin cel Mare a fost
distrusa de catre imparatul Justinian in anul 530, pentru a putea ridica, in
locul ei, o biserica mult mai incapatoare. Biserica ridicata de imparatul
Justinian este cea care se vede si astazi.
Persii au crutat Biserica Nasterii in timpul invaziilor din anii 614
deoarece, conform legendelor, acestia au ramas profund impresionati de o
reprezentare a Magilor care s-au inchinat Pruncului, aducand daruri.
Reprezentati in scena Nasterii Domnului, magii de la rasarit erau imbracati
in haine persane - magii erau calatori tot de origine persana.
Acest lucru a fost mentionat si in cadrul unui Sinod tinut la Ierusalim in
secolul al IX-lea. Mentionarea a fost folosita de catre participanti in
demonstrarea utilitatii si folosului reprezentarilor religioase.
Musulmanii nu au indeplinit decretul lui Hakim, dat in anul 1009
privind daramarea tuturor monumentelor crestine, deoarece, din vremea lui
Omar (639), acestora li s-a oferit si permis, spre slujire, folosirea unuia
dintre transeptele Bisericii.
Cruciatii au cucerit Ierusalimul la data de 6 iunie 1009. Imparatii
Baldwin I si Baldwin II au fost incoronati in acest loc. Intr-o atmosfera de
totala intelegere, francii si bizantinii au contribuit impreuna la redecorarea in
intregime a interiorului Biserica Nasterii. Aceasta actiune s-a intins intre anii
54
1165-1169. Evenimentul este mentionat intr-o inscriptie de limba greaca,
pastrata in transeptul de nord.
Biserica Nasterea Domnului a fost neglijata uneori, pe perioade
mari de timp. Aceste perioade de neingrijire au fost cele in care au domnit
otomanii Mamluk si Ottoman, dar, din fericire, Biserica Nasterii nu a fost
afectata prea mult, si nici daramata.
Alta incercari prin care a trecut Biserica Nasterea Domnului sunt cutremurul
din 1834 si incendiul din 1869, care au distrus mobilierul de lemn al pesterii.
Cu toate acestea, biserica a supravietuit tuturor incercarilor naturale sau
umane la care a fost supusa
In anul 1847, furtul stelei de argint care marcheaza exact locul
Nasterii Pruncului Hristos, a dus la o criza internationala ce a cuprins in
intregime Locurile Sfinte. Aceasta criza a dus, in cele din urma, la Razboiul
din Crimeea (1854-1856).
La fel ca si la Biserica Sfantului Mormant, si aici, parti din Biserica Nasterea
Domnului se afla sub controlul diferitelor confesiuni crestine. In anul 1852,
grija Biserica Nasterii s-a incredintat mai multor centre crestine. Astfel,
biserica se afla in grija romano-catolicilor, a armenilor si a grecilor
ortodocsi. Grecii se ingrijesc, cu precadere, de intretinerea in buna stare a
Pesterii Nasterii.
Pestera unde s-a nascut Isus
Pestera din Betleem este
unul dintre cele mai
importante locuri crestine
de inchinare din Tara
Sfanta, alaturi de Sfantul
Mormant, din Ierusalim.
Biserica cea mare din
Betleem se afla zidita pe
locul pesterii in care S-a
nascut Mantuitorul Iisus
Hristos, din Fecioara Maria, drept pentru care aceasta este si una dintre
cele mai vechi biserici crestine din lume.

55
Biserica Nasterii Domnului se afla in partea de rasarit a orasului
Betleem, la mai putin de zece kilometri de Ierusalim. Complexul monahal
actual, acoperind aproximativ douasprezece mii de metri patrati, include,
alaturi de biserica cea veche, o manastire ortodoxa greceasca, o alta
catolica si o alta armeneasca.
In orice zi a anului, pelerinul care ingenuncheaza si se roaga in
pestera din Betleem simte emotia marelui praznic al Nasterii Domnului,
bucuria credintei izvorata din Intruparea Fiului lui Dumnezeu. Astfel, in
pestera cea sfanta din Betleem este un Craciun continuu, fiecare pelerin
cantand colindele neamului sau.
Nasterea dupa trup a Mantuitorului este relatata in Evangeliile
scrise de Sfintii Apostoli Matei si Luca. In pofida micilor diferente, care
intaresc veridicitatea celor relatate de cei doi, amandoi Evanghelistii afirma
faptul ca Hristos S-a nascut in Betleem si ca a crescut in Nazaret.
Evanghelistii spun ca Fecioara Maria L-a nascut pe Iisus Hristos intr-o
"iesle", nefacand precizarea daca locul acesteia era intr-o "pestera" sau
intr-un "staul".
Staulul in care S-a nascut Hristos era instalat intr-o pestera / grota,
iar comentatorii sunt cu totii de acord asupra acestei localizari. Prima
mentionare a pesterii din Betleemn, cinstita drept loc al Nasterii Domnului
Hristos, apare astfel in scrierile Sfantului Iustin Martirul si Filosoful, datand
din jurul anului 160. Acest sfant a identificat pentru intaia oara grota ce se
afla sub biserica drept pestera sfanta, adica locul Nasterii lui Hristos. Spre
intarirea acestuia vine si traditia crestina, prin scrierile lui Origen si ale lui
Eusebiu, scrieri datand inca din secolul al III-lea.
Sfantul Ioan Damaschin, in Canonul scris pentru Nasterea
Domnului, spune: "Ai venit sa opresti pacatul in pestera saraceasca."
Asupra acestor cuvinte, aplecandu-se Sfantul Cuvios Nicodim Aghioritul,
spune si el ca Hristos s-a aratat magilor "intr-o pestera foarte simpla,
infasurat cu scutece proaste".
In secolul al IV-lea (anul 326), Sfantul Imparat Constantin si maica
sa, Sfanta Elena, hotarasc zidirea unei biserici deasupra pesterii din
Betleem. Aceasta prima biserica a Nasterii Domnului, sfintita in data de 31
mai 339, avea un plan octogonal si era pozitionata chiar deasupra pesterii.
56
In centrul acesteia, o gaura larga de patru metri, inconjurata cu o
balustrada, oferea o privire de ansamblu asupra pesterii. In anul 530,
biserica ridicata de Sfantul Constantin cel Mare a fost distrusa de catre
imparatul Justinian, pentru a putea ridica, in locul ei, o biserica mult mai
incapatoare, pastrata pana astazi.
In anul 614, pestera si biserica cea mare din Betleem scapa din
mainile distrugatoare ale persilor numai datorita unei reprezentari ample a
celor trei magi de la Rasarit, care apareau imbracati in haine persane. In
data de 6 iunie 1009 armata cruciatilor cucereste Ierusalimul si dezrobeste
regiunea. Mai tarziu, intre anii 1165-1169, biserica cea mare din Betleem si
pestera Nasteri sunt reparate si reimpodobite, lucru mentionat de o
inscriptie greaca, pastrata in absida nordica a bisericii. Catapeteasma cea
mare a bisericii a fost lucrata in Tara Romaneasca, pe cheltuiala
domnitorului Serban Cantacuzino.
Cutremurele de pamant din anii 1834 si 1869 vor distruge
mobilierul vechi de lemn al pesterii. In anul 1847 este furata steaua de
argint care marca pana atunci locul exact al Nasterii Pruncului Hristos, lucru
ce agraveaza situatia politica a locurilor sfinte. In anul 1852, grija asupra
Bisericii Nasterii Domnului este incredintata romano-catolicilor, armenilor si
grecilor ortodocsi, acestia din urma ingrijindu-se si de pestera Nasterii.
Biserica cea mare are trei
altare. Marele altar estic, alaturi
de cel din partea sudica, apartin
grecilor, in vreme ce altarul
nordic apartine armenilor, fiind
inchinat celor Trei Magi, care si-
au legat caii in apropiere. Sub
altarul central se afla pestera
Nasterii, iar din altarele laterale
se coboara in pestera
subterana, pe scari sapate in piatra.

57
Biserica Catolica Sf. Ecaterina

Biserica Sfanta Ecaterina


din Betleem este o biserica
romano-catolica, zidita
foarte aproape de Biserica
ortodoxa Nasterea
Domnului din Betleem, in
partea ei nordica.
Dupa trecerea prin Pestera
Nasterii Domnului, aflata
sub Altarul bisericii ortotode, o serie de trepte conduce pelerinii in partea
nordica a bisericii. De aici, o usa conduce spre Biserica Sfanta Ecaterina.
Romano-catolicii au zidit aceasta biserica in anul 1881, inchinand-o Sfintei
Ecaterina din Alexandria.
Biserica Sfanta Ecaterina din Betleem a fost construita de catre
romano-catolici imediat dupa Razboiul din Crimeea, in anul 1881. Aceasta
biserica este cunoscuta in toata lumea catolica datorita transmiterii (TV) de
aici a slujbei din ziua de Nasterea Domnului.
Biserica romano-catolica Sfanta Ecaterina si Manastirea Franciscana, zidita
strans lipite de Biserica ortodoxa a Nasterii Domnului sunt si ele locuri de
pelerinaj. Potrivit traditiei locului, aceasta biserica a fost zidita pe locul in
care Mantuitorul Iisus Hristos i-a aparut in chip vazut Sfintei Ecaterina din
Alexandria, anuntandu-i moartea martirica, in jurul anului 310. Astazi, trupul
sfintei se afla in Muntele Sinai, unde toti i se inchina si primesc bucurie.
Prima marturie istorica ce aminteste de Biserica Sfanta Ecaterina
dateaza din secolul al XV-lea, cladirea actuala incadrand insa si o parte
dintr-o manastire cruciata din secolul al XII-lea, zidita tot pe acest loc. Sub
temelia maretei biserici catolice s-au descoperit si unele urme monahale
din secolul al V-lea, identificate cu vietuirea aici a Fericitului Ieronim.
Fericitul Ieronim s-a nascut in nordul Italiei, in anul 347. In toata viata lui, el
s-a remarcat drept un mare om de cultura si un bun cunoscator al limbilor
vremii sale. Spre a cunoaste mai bine limba, cultura, istoria si locurile

58
biblice, Fericitul Ieronim s-a mutat in Betleem, aproape de Biserica Nasterii
Domnului, intr-o mica pestera.
In mica pestera din Betleem, el a traduce Vechiului Testament.
Pestera Fericitului Ieronim este vizitata dupa ce pelerinii ies din Biserica
ortodoxa a Nasterii Domnului si se indreapta spre biserica romano-catolica
Sfanta Ecaterina, care adaposteste pestera fericitului.
Fericitul Ieronim a tradus pentru prima oara Vechiul Testament, din limba
ebraica, in limba latina, limba oficiala a Imperiului Roman. Dupa o
neostenita munca, intinsa pe 15 ani, el a reusit sa traduca integral textul
Vechiului Testament. Aceasta opera a fost numita "Vulgata", aratand limba
simpla si populara in care a tradus cartea.
Biserica Sfanta Ecaterina a fost largita in anul 1881-1882, cu
fonduri de la imparatul Austriei, pe ruinele unei mai vechi manastiri, zidita in
perioada cruciata, detinuta de calugarii augustini. Actuala biserica este o
basilica moderna, cu trei abside. In partea nord-vestica a bisericii se afla
manastirea franciscana.
Grota Laptelui
Grota Laptelui este numele unei biserici din
Betleem, Tara Sfanta. La o distanta de numai
300 de metri inspre sud-est de Biserica Nasterii
Domnului se afla o biserica mica, numita
indeobste "Grota Laptelui".
In localitatea Betleem, toate traditiile locului
stau strans unite in jurul Bisericii Nasterii
Domnului si in jurul Grotei Laptelui. Biserica
Nasterii Domnului se afla in grija ortodocsilor,
in vreme ce Grota Laptelui se afla in purtarea
de grija a calugarilor franciscani.
Inca din secolul al VI-lea, o legenda locala
marturiseste faptul ca in aceasta pestera
(grota) s-a oprit Maica Domnului cu Pruncul, in
noaptea in care Dreptul Iosif a primit porunca de la inger sa paraseasca
Betleemul si sa fuga in Egipt, spre a scapa de mania lui Irod. In aceasta
grota ar fi stat ei in rastimpul dintre Nasterea Pruncului si Fuga in Egipt.
59
Despre acest moment, in Sfanta Scriptura, gasim scris: "Dupa
plecarea magilor, iata ingerul Domnului se arata in vis lui Iosif, zicand:
Scoala-te, ia Pruncul si pe mama Lui si fugi in Egipt si stai acolo pana ce-ti
voi spune, fiindca Irod are sa caute Pruncul ca sa-L ucida. Si sculandu-se,
a luat, noaptea, Pruncul si pe mama Lui si a plecat in Egipt. Si au stat acolo
pana la moartea lui Irod, ca sa se implineasca cuvantul spus de Domnul,
prin proorocul: "Din Egipt am chemat pe Fiul Meu".
Iar cand Irod a vazut ca a fost amagit de magi, s-a maniat foarte si,
trimitand a ucis pe toti pruncii care erau in Betleem si in toate hotarele lui,
de doi ani si mai jos, dupa timpul pe care il aflase de la magi. Atunci s-a
implinit ceea ce se spusese prin Ieremia proorocul: "Glas in Rama s-a auzit,
plangere si tanguire multa; Rahela isi plange copiii si nu voieste sa fie
mangaiata pentru ca nu sunt".
Potrivit unei alte vechi traditii, aceasta pestera a fost folosita drept
loc de inmormantare a multora dintre pruncii omorati, fara pic de mila, de
soldatii lui Irod. In cinstea acestor prunci sta zidita si o capela, in biserica
romano-catolica inchinata Sfintei Ecaterina.
Aceeasi legenda, mai sus amintita, spune ca in graba de a parasi
Betleemul, cand Iosif a luat pe Fecioara Maria si pe Pruncul Iisus, care era
alaptat in acel moment, cateva picaturi de lapte au picat pe stanca pesterii
in care acestia se aflau adapostiti. Din culoarea rosie, pe care o avea mai
inainte piatra, aceasta a capatat culoarea alba.
Peste aceasta pestera ar fi fost zidita o biserica inca din secolul al V-lea.
Din acea perioada se pastreaza inca si astazi o serie de fragmente de
mozaic, cu motive florale si animaliere, ce pot fi zarite in apropierea usii de
intrare in biserica.
Aceasta biserica de secol V, inchinata Maicii Domnului, a fost
construita de catre Sfanta Paula, care a trait in Betleem, crestina adormita
in Domnul in anul 404. Pentru o vreme, biserica s-a numit chiar si "Biserica
Sfanta Paula".
In secolul al XIV-lea, aceasta biserica era numita "Biserica
Sfantului Nicolae", dupa cum se vede dintr-o bula a papei Grigorie al XI-lea,
din anul 1375, dand voie franciscanilor sa o reconstruiasca.

60
Franciscanii au obtinut posesia asupra locului undeva dupa anul
1347, cand au dobandit si purtarea de grija asupra Bisericii Nasterii.
Pietrele cele albe din Grota Laptelui au fost exportate in multe dintre
bisericile Europei, inchinate Maicii Domnului care Alapteaza. O astfel de
"piatra alba" a dus si Gerard al III-lea, episcopul de Betleem, pe campul de
lupta, regelui Baldwin al III-lea, in vremea asediului din Ascalon, in anul
1153.
Actuala biserica franciscana, ridicata deasupra grotei, a fost zidita
in anul 1872. Biserica cea veche a fost mult largita, remodelata si
impodobita cu marmura si culpturi. Infrumusetarea si impodobirea bisericii a
fost data in grija lui Issa A.Michael Hazboun si a fiilor sai, intre anii 1934-
1935.
In anul 2007, o moderna capela inchinata Maicii Domnului a fost
deschisa in imediata apropiere a Grotei Laptelui. Aceasta capela este
legata de Grota printr-un tunel sapat in pamant. De la zidirea bisericii si
pana astazi femeile din zona, crestine si musulmane, vin in aceasta spre a
se ruga sa aiba lapte pentru alaptarea copiilor lor.
Campul Pastorilor
Campul Pastorilor de langa Betleem,
in Tara Sfanta, a fost cinstit de
crestini inca din primele secole
crestine. Campul Pastorilor, numit in
partile locului dupa satul Beit Sahour,
se afla la o distanta de numai cativa
kilometri inspre rasarit de Betleem.
Beit Sahour este, in mare parte, locuit
de crestini: greco-ortodocsi, greco-
catolici, catolici latini si o minoritate de protestanti si musulmani, veniti dupa
anul 1948. Numele satului, anume "Beit Sahour", inseamna "casele celor
care fac de straja".
Campul Pastorilor din Betleem este unul dintre locurile biblice puse
in legatura cu Nasterea Domnului. Locul unde innoptau pastorii, in noaptea

61
in care s-a nascut Pruncul Iisus Hristos, se afla la o distanta de numai 600
de metri de satul mai sus amintit.
Istoricul bisericesc Eusebiu de Cezareea (265-340) aminteste de
acest "camp al pastorilor", pe care il localizeaza aproape de Turnul Ader,
aflat la aproape un kilometru de Betleem. Fericitul Ieronim (331-420)
noteaza si el acelasi lucru.
In anul 384, pelerina Egeria a vazut intr-o vale din apropierea
Betleemului "o biserica ce se numeste La Pastori, cu o gradina mare,
inconjurata de un zid drept si, de asemenea, cu o foarte frumoasa grota,
adapostind un altar".
Pelerinul Arculf (670) a lasat marturie despre o biserica ridicata in
acest loc, facand precizia ca aceasta se afla la un kilometru si jumatate
distanta inspre rasarit de Betleem.
Calendarul Bisericii din Ierusalim (secolele VII-VIII) aminteste
existenta unei manastiri inspre est de Betleem, numita sugestiv
"Poememium", adica "Manastirea Turmelor". Un staret al acestei manastiri,
anume Daniel (1106), numeste locul de langa manastire drept "Pasunea
Sfintita", in vreme ce un diacon numit Petru (1137) numeste biserica de aici
drept "Biserica Pastorilor". Diaconul mentioneaza si existenta unei pesteri,
sub biserica amintita. Aceasta manastire exista inca in anul 1177, ea fiind
mentionata si de Focas.
Dupa perioada de ocupatie a cavalerilor cruciati, Biserica Pastorilor
a cazut in ruina, pelerinii ce se indreptau spre Locurile Sfinte incepand a
merge spre un alt loc, din apropiere, numit "Deir el-Raawat", adica
"Manastirea Pastorilor". Incepand cu anul 1859, locul numit "Siyar el-
Ganam", adica "Stana Oilor", a fost ales drept loc al aratarii ingerului catre
pastori.
Campul Pastorilor din Betleem - Biserica romano-catolica a
Pastorilor
In urma sapaturilor arheologice intreprinse intre anii 1951-1952,
calugarii franciscani au descoperit un vechi complex monahal. Dupa
scoaterea la lumina a mai multor prese de ulei, cisterne, magazii si grote s-
a ajuns la concluzia ca ocupatia principala a vietuitorilor de aici era
agricultura. Potrivit estimarilor arheologice, locul a fost ocupat de oameni
62
inca din vremea regelui Irod cel Mare. Cu toate acestea, abia in secolele
VI-VII locul se afla pe o culme a prosperitatii.
Printre ruinele scoase la lumina s-a descoperit si o veche biserica
crestina, datand inca din secolele IV-V, biserica largita in secolul al VI-lea.
La zidirea acestei biserici, constructorii au folosit pietre de la Biserica
Nasterii din Betleem, zidita in forma octogonala, de Sfantul Constantin cel
Mare, inaintea celei actuale. Biserica are doua altare semicirculare, in
acestea pastrandu-se si cateva fragmente de mozaic si inscriptiile.
In anul 1953, in partea nordica a campului, langa aceste ruine, calugarii
franciscani au construit o mica biserica in forma de cort pastoresc, numita
sugestiv "Slava intru cei de sus". Biserica franciscana a fost construita de
arhitectul Antonio Barluzzi. In interior, bisericuta este pictata cu fresce ce
stau in legatura cu Nasterea Domnului: aratarea ingerului, pastorii si oile,
drumul spre pestera din Betleem si Nasterea Pruncului Iisus Hristos.
Campul Pastorilor din Betleem - Manastirea ortodoxa a Pastorilor
Manastirea ortodoxa a Pastorilor se afla in partea estica a aceluiasi
camp, pe locul unde a fost descoperita o pestera foarte veche. Podeaua
pesterii pastreaza fragmente foarte vechi de mozaic, acestea datand inca
din secolul al IV-lea. Locul pe care se afla biserica crestinilor-ortodocsi
corespunde mai bine marturiilor aduse de pelerina Egeria si de Arculf.
Potrivit traditiei locului, in aceasta pestera erau adapostiti pastorii, cand
ingerul Domnului le-a aparut spre a le vesti Nasterea. Folosita initial drept
loc de adapost, in cele din urma pestera a ajuns sa fie folosita drept
mormant pentru trei pastori din zona.
In pelerinajul ei prin Tara Sfanta (325-326), Sfanta Imparateasa
Elena, mama Sfantului Constantin cel Mare, oprindu-se si in acest loc, a
randuit sa se construiasca aici un Sfant Altar. Potrivit cercetarilor
arheologice efectuate in acest loc, Altarul din pestera dateaza cu adevarat
inca din perioada bizantina (secolul IV).
In secolele urmatoare, deasupra pesterii s-a zidit o biserica,
undeva prin secolul al V-lea, apoi o mareata basilica crestina, in secolul al
VI-lea. Biserica si pestera au fost restaurate si intarite in secolul al VII-lea.
Pelerinii secolului al X-lea au aflat biserica si manastirea ce s-a dezvoltat in
jurul acesteia in stare de ruina.
63
In anul 1972, calugarii ortodocsi greci vor construi pe acest loc o noua
biserica. Noua biserica, numita "Keniset er-Raawat", adica "Biserica
Pastorilor" a fost zidita imediat langa pestera subterana. In aceasta pestera
a fost construit un paraclis inchinat Maicii Domnului, cu zi de praznuire pe
26 decembrie. Peretii pesterii sunt imbracati cu multe icoane ortodoxe
vechi.
1. Drum prin desert la Manastirea Sf.Sava
Manastirea Sfantul Sava -
Marea Lavra a Sfantului
Sava - cunoscuta si sub
denumirea locala de "Mar
Saba", este o manastire
greco-ortodoxa din Pustiul
Iudeii, Israel. Manastirea
este asezata pe defileul
Paraului Cedrilor - Chedron
sau Wadi en-Nar - care
porneste de la poalele
muntelui pe care se inalta orasul Ierusalim; locul se afla la noua mile spre
est de Betleem, de unde si porneste drumul.
Pornind initial de la o singura chilie si ajungand mai apoi la sute de
chilii, asezamantul sihastresc din Pustia Iudeii a devenit un imens centru
religios al lumii ortodoxe. Manastirea a fost intemeiata de catre Sfantul
Sava cel Sfintit in anul 478, ca asezamant al calugarilor anahoreti din jurul
sau.
Manastirea din Pustiul Iudeii, cunoscuta initial drept Marea Lavra, a
influentat puternic dezvoltarea serviciilor religioase si a cultului Bisericii
Ortodoxe. In aceasta privinta este renumit "Tipicul Sfantului Sava cel
Sfintit", care cuprindea mai toate randuielile de slujbe savarsite in biserica.

64
Manastirea Sfantul Sava
cel Sfintit
Manastirea Sfantul Sava a
luat fiinta in secolul al V-
lea si s-a dezvoltat in jurul
chiliei Sfantului Sava,
localizata in peretele de
piatra din partea stanga a
Paraului Cedrilor, la mica
distanta de Ierusalim.
Comunitatea monahala
din jurul marelui nevoitor Sava
traia o viata de puternica
rugaciune, calugarii vietuind in
chilii sapate in piatra (mici
deschizaturi in peretele de
piatra). Acesti calugari s-au
strans in jurul parintelui, gasind in
acesta un adevarat conducator
duhovnicesc si lucrator al
rugaciunii neincetate.
Initial, ucenicii Sfantului Sava si-
au sapat si randuit chiliile in roca bruta din jurul chiliei parintelui. Chiliile
ucenicilor se intindeau pe o distanta de aproximativ doi kilometri, in jurul
actualei manastiri. Mai tarziu, ei se vor uni intr-o manastire cu viata de
obste.
Crescand numarul vietuitorilor, multe dintre aceste chilii au fost
marite si transformate in asezaminte cu mai multe camere, cu chilii mai mici
de rugaciune si cu capele. In cadrul lucrarilor arheologice, intreprinse pe la
sfarsitul secolului al XX-lea, s-au cercetat si conservat in jur de 45 de astfel
de chilii, din jurul Marei Lavre a Sfantului Sava.

65
Manastirea Sf Teodosie
Manastirea Sfantul
Teodosie cel Mare, sfant
cunoscut si sub numele
de "Incepatorul vietii de
obste", este o manastire
ortodoxa din apropierea
cetatii Betleem, fiind aflata
pe drumul ce leaga
Biserica Nasterea
Domnului de Manastirea
Sfantul Sava.
Manastirea, intemeiata in anul 476, de catre Sfantul Teodosie cel
Mare, este asezata inspre est de localitatea Ubediyyeh, numita in vechime
Cathismus, la o distanta de numai 12 kilometri est de Betleem.
Manastirea a fost insa distrusa, in urma invaziei persane. Actuala biserica,
impreuna cu dependintele acesteaia, dateaza din vremea posesiei grecesti
a locului. Inainte de aceasta etapa insa, o alta biserica cruciata s-a aflat
ridicata pe acest loc. Ruinele acesteia se afla incorporate in noua biserica
greceasca.
La inceput manastirea a fost locuita de calugari, astazi insa ea este
intretinuta de maici, putine la numar, insa deosebit de ospitaliere si calde.
Printre acestea se afla si cateva maici din Romania.
Intr-o pestera aflata in curtea manastirii se afla mai multe morminte
sfinte, printre care si mormantul Sfantului Teodosie cel Mare. Pestera cu
morminte este incununata cu o micuta capela, din care pornesc in jos trepte
de piatra.
Sfantul Cuvios Teodosie cel Mare a trait in perioada secolelor V-VI.
Sfantul s-a nascut in satul Mogarisos, din tinutul Capadociei, in estul Turciei
de astazi, in jurul anului 423. Tatal sau se numea Proeresie si mama sa
Evloghia, si erau amandoi credinciosi si cucernici.
Sfantul Teodosie cel Mare intra de tanar in monahism, la o
manastire din Ierusalim. Dupa ce petrece alaturi de pustnicul Longhin, se

66
retrage intr-o pestera din apropierea Betleemului, unde timp de 50 de ani s-
a hranit doar cu ierburi salbatice si legume.
Datorita vietii sale, sfantul va aduna in jurul sau multi ucenici,
dornici de viata duhovniceasca. Sfantul Teodosie va ridica o manastire, in
jurul anului 500, imediat langa pestera in care vietuia, unde va pune si
bazele vietii monahale de obste. De aici si supranumele de "incepator al
vietii de obste“. Sfantul Cuvios Teodosie cel Mare a trecut la cele vesnice in
jurul anului 529, la varsta de 105 ani, fiind inmormantat in pestera in care a
si vietuit atatia ani.
Potrivit traditiei locului, Sfantul Teodosie a fost calauzit de
Dumnezeu spre aceasta pestera, ca spre aceea in care s-au odihnit cei
Trei Magi de la Rasarit, dupa ce s-au inchinat Pruncului Iisus, ducandu-i
daruri. Ei s-au ascuns in aceasta pestera, spre a se intoarce in tara lor "pe
alta cale", nemaitrecand astfel pe la Irod, dupa cum i-a indemnat ingerul
Domnului (Matei 2, 12).
In biserica manastirii se pastreaza, cu mare evlavie, Moastele
Sfintilor Parinti ucisi de persi in anul 614, in urma invaziei persane. Sfantul
Sava cel Sfintit a vietuit in aceasta manastire, ca si calugar, mai inainte de
a se retrage mai adanc in pustie si a intemeia Lavra Sfantului Sava cel
Sfintit.

67
Ziua VI
Muntele Sinonului
Biserica Adormirii Maicii Domnului

Catedrala Adormirea Maicii


Domnului este una dintre
cele mai mari biserici
din Ierusalim. Catedrala
apartine manastirii
benedictine din Ierusalim,
cu sediul pe Muntele Sion,
fiind asezata imediat in
afara zidurilor vechiului
oras, aproape de Poarta
Sionului. Initial, manastirea
era cunoscuta sub denumirea de "Abatia Adormirii Maicii Domnului", insa
numele acesteia a fost schimbat, incepand cu anul 1998, in cel de "Biserica
Hagia Sion", locas care se afla pe acest loc, mai inainte de a se ridica
actuala biserica.
In istoria omenirii, Ierusalimul nu se prezinta ca o capitala cu mari
puteri politice si nici cu puteri economice de primul rang. El nu a avut parte
de multe si mari bogatii terestre si nici de zacaminte pretioase in adancurile
pamantului. Mai in tot timpul istoriei sale insa, Ierusalimul a avut de suferit
infrangeri si cuceriri din partea unor imperii si regate: egiptene si asiriene,
babilonene si persiene, grecesti si romane, bizantine si arabe, si chiar de
cruciati. Toti acestia, rand pe rand, l-au cucerit si l-au stapanit, l-au jefuit si
daramat, in veacuri diferite.
Importanta cea mare a Ierusalimului pentru poporul evreu, pentru
cel arab, dar indeosebi pentru crestini si in perspectiva istorica pentru
omenirea toata, e cu totul alta. E marea importanta religioasa in istoria
omenirii! Ierusalimul e cetate sfanta a trei mari religii, toate monoteiste, cu
credinta intr-un singur Dumnezeu: mozaica, crestina si mahomedana.

68
Pentru crestini, locul este numit Tara Sfanta, caci sfant este pamantul pe
care a calcat Mantuitorul nostru Iisus Hristos.
In anul 1898, in cadrul vizitei in Tara Sfanta, cu ocazia sfintirii
bisericii protestante inchinate Mantuitorului, Kaiser Wilhelm al II-lea a
cumparat aceasta bucata de pamant, pe Muntele Sionului, oferind in
schimb 120.000 de marci germane din aur sultanului Abdul Hamid al II-lea.
Mai apoi, el a daruit locul Uniunii germane din Tara Sfanta.
Potrivit traditiei locale, pe acest loc, foarte aproape de Camara din
Ierusalim, unde a avut loc Cina cea de Taina, a trecut la cele vesnice Maica
Domnului. Acest eveniment ar fi dat manastirii numele actual, anume
"Biserica Adormirii Maicii Domnului".
Arhitectul si constructorul Diocezei de Cologne, inginerul Heinrich
Renard (1868–1928), a investigat locul in anul 1899, cu aceasta ocazie
scotand la lumina ruinele vechii biserici bizantine inchinate Maicii Domnului.
Bisericuta se numea "Hagia Sion".
Biserica Aghia Sion a fost zidita la inceputul perioadei bizantine,
undeva intre anii 395 si 414, in vremea episcopului Ioan al II-lea de
Ierusalim. Potrivit traditiei locului, aceasta biserica a fost intemeiata de
Apostoli. Ortodocsii nu sustin insa acest lucru, ei facand pelerinaj
in Gradina Ghetsimani, unde se afla Mormantul Maicii Domnului.
Misiunea de a zidi o mareata biserica, pe locul celei vechi, a fost
incredintata arhitectului Teodor Sandel, membru al Ordinului Cavalerilor
Templieri (cel din urma), cat si cetatean al Ierusalimului.
Piatra de temelia a fost asezata in ziua de 7 octombrie 1900, iar zidirea
bisericii a durat numai zece ani. Uriasa basilica a fost sfintita in data de 10
aprilie 1910, de catre Patriarhul latin de Ierusalim.
Primii calugari benedictini au fost trimisi la Ierusalim in anul 1906,
din Abatia de Beuron, Germania. Calugarii au fost inchisi, fara nici un motiv,
pentru prima data, intre anii 1918-1921, dupa sfarsitul Primului Razboi
Mondial. Mai apoi, in anul 1926, manastirea de pe Muntele Sion a fost
ridicata la rangul de abatie in sine, fiind incadrata in Congregatia de
Beuron. Intre anii 1939-1945, calugarii nemti au fost inchisi pentru a doua
oara, iar pentru a treia oara ca rezultat al razboiului dintre arabi si

69
israeliteni, in anul 1948. Abatia se afla atunci la granita dintre Israel si
Iordania, neputandu-se situa in nici una dintre parti.
In anul 1951, abatia Maicii Domnului de pe Muntele Sion s-a
separat de Congregatia de Beuron, punandu-se sub directa conducere a
staretului calugarilor benedictini din Roma. Comunitatea monahala din
abatia de pe Sion si-a ales primul staret, cu hotarare proprie, in anul 1979.
In anul 1967, in cadrul celui de-al Doilea Razboi Mondial, abatia a fost
incendiata de catre ambele tabere. Incepand cu anul 1972, o scoala
ecumenica a inceput a functiona in legatura cu abatia.
Biserica actuala, de o marime impresionanta, este de forma
cilindrica, de-a lungul peretilor, in interior, avand o serie insemnata de
capele si altare. Doua scari in spirala conduc pasii pelerinilor spre cripta
subterana.
Datorita faptului ca, foarte aproape de biserica, se afla un locas de
cult musulman, clopotnita abatiei de pe Sion nu a putut fi ridicata chiar
langa biserica, spre a nu umbri cladirea musulmana. Astfel, clopotnita
abatiei a fost zidita la o oarecare distanta de biserica, ea neputand fi
accesata din aceeasi curte.
Foisorul - Cina cea de taina
Camara Cinei celei de Taina -
cinstita ca loc in care a fost
savarsita Cina cea de Taina -
este o camara aflata la etajul
unei case din Ierusalim. Acest
loc este identificat ca fiind
acelasi cu "camara de sus" in
care Hristos a mancat cu
Apostolii Sai ultima cina.
Aceasta camara se afla situata deasupra Mormantului lui David, in
apropierea Abatiei Adormirii Maicii Domnului, de pe Muntele Zion.
Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan spune foarte putin despre locul Cinei, el
consemnand doar urmatoarele detalii: "Iar inainte de sarbatoarea Pastilor,
stiind Iisus ca a sosit ceasul Lui, ca sa treaca din lumea aceasta la Tatal,
iubind pe ai Sai cei din lume, pana la sfarsit i-a iubit. Si facandu-se Cina, si
70
diavolul punand in inima lui Iuda fiul lui Simon Iscarioteanul, ca sa-l vanda,
Iisus, stiind ca Tatal I-a dat Lui toate in maini si ca de la Dumnezeu a iesit si
la Dumnezeu merge, S-a sculat de la Cina, S-a dezbracat de haine si,
luand un stergar, S-a incins cu el. Dupa aceea a turnat apa in vasul de
spalat si a inceput sa spele picioarele ucenicilor si sa le stearga cu
stergarul cu care era incins."
Locul savarsirii Cinei celei de Taina este imposibil de aflat din
putinele detalii ale Evangheliei, acestea numind locul prin cuvinte foarte
simple si generale. Istoricii considera ca actualul loc, care este cinstit drept
"camara a Cinei celei de Taina", nu este cel autentic, cladirea in care se
afla acesta fiind ridicata in secolul al XII-lea. In orice caz, cladirea se crede
ca este ridicata peste sau in apropiere de originalul loc biblic.
Sub podeaua cladirii actuale se afla lespezi bizantine si romane
care merg in timp pana in secolul al II-lea - minim. Este posibil ca ceea ce
se cunoaste sub numele de "micuta biserica a lui Dumnezeu" existenta pe
Muntele Zion in anul 130 - conform mentiunii lui Epifanie de Salamina - se
afla pe acest loc.
Pericolele si persecutiile din vremea secolului al II-lea au exclus
posibilitatea crestinismului de a inaugura un nou loc sfant in zona. Dar, este
logic faptul ca daca in anul 130, pe acest loc se afla deja o mica biserica,
aceasta avea deja o importanta in istoria crestinismului de pana atunci. In
acea vreme, aceasta zona a orasului era una foarte populata, astfel, este
posibil ca un crestin instarit sa-si fi donat casa spre a fi folosita pe post de
biserica.
Biserica de pe Muntele Zion din Ierusalim a fost reconstruita in
secolul al IV-lea, imediat dupa incetarea persecutiilor. Aceasta era
cunoscuta in acea vreme sub numele de "Biserica de sus a Apostolilor" -
"de sus" se refera la inaltimea locului, probabil un etaj sau loc mai inalt.
Aceasta numire a bisericii, conform traditiei, se referea la "camera de sus"
in care Apostolii erau adunati in momentul Pogorarii Sfantului Duh . Sfanta
Traditie a localizat aceasta camara, aflata pe Muntele Zion, drept loc al
Pogorarii Sfantului Duh inca din anul 348, odata cu mentionarea acestuia
de catre Sfantul Chiril al Ierusalimului.

71
In secolul al V-lea biserica era numita "Zion, Mama tuturor
Bisericilor", tot in aceasta vreme avand loc si identificarea locului cu camara
Cinei celei de Taina. Aceasta concluzie a parintilor a fost o urmare fireasca
a credintei conform careia camara Cinei celei de Taina este totuna cu
camara Pogorarii Sfantului Duh - ambele evenimente au avut loc intr-o
"camara de sus".
Biserica de factura bizantina existenta pe acest loc a fost distrusa
de un incendiu in anul 614, ca urmare a atacului persan. Dupa restaurare,
aceasta a fost distrusa din nou in anul 965. Biserica se afla in ruine in
momentul in care cruciatii au ajuns in Ierusalim. Biserica a fost aleasa de
cruciati, alaturi de alte cateva locuri, pe post de resedinta a acestora, mai
inainte de a ocupa definitiv orasul, in luna iulie a anului 1099.
Actuala cladire in care se afla camara Cinei celei de Taina a fost construita
de catre cruciati in secolul al XII-lea, ca parte atasata Bisericii Sfintei
Fecioare din Zion. Aceasta camara este locul in care se inchina astazi
pelerinii ajunsi pe aceste meleaguri sfinte.
Biserica cruciatilor a devenit, in scurt timp, una dintre cele mai instarite
dintre bisericile aflate in Ierusalim.
Bunastarea acesteia a tinut atata timp cat cruciatii au locuit in oras,
dupa plecarea acestora, biserica ajungand din nou in ruina. De pe la
jumatatea secolului al XIII-lea, peretii si pietrele ramase din vechea biserica
au fost furate pe post de materiale de constructii.
Renasterea bisericii de pe Muntele Zion se datoreaza calugarilor
franciscani, care au restaurat in intregime locul, in secolul al IV-lea. Acestia
au infiintat aici o manastire franciscana care a functionat pana in anul 1552.
Camera Cinei celei de Taina a fost transformata in moschee de catre
otomani, in anul 1524. Acestia si-au aratat interesul fata de cladire nu atat
pentru camara de sus, incarcata cu o puternica traditie crestina, cat pentru
parterul cladirii, identificat cu Mormantul Regelui David - "Profetul David"
intalnit si in traditia musulmana.
Camara de Sus, aflata la etajul cladirii, este o camara simpla,
neiesind in evidenta cu nimic intre cladirile din jur. La aceasta se ajunge din
drumul principal ce strabate Muntele Zion, trecand pe sub un portal ce
impodobeste intrarea. Odata ajuns in curtea interioara a casei, imediat pe
72
partea stanga se afla o serie de trepte ce urca la primul etaj. Curtea
interioara, o fosta casa de pelerinaj ajunsa mai tarziu casa otomana, este in
prezent folosita de evrei.
Camara Cinei celei de Taina este o camera simpla, rectangulara,
complet goala, in aceasta iesind in vedere doar coloanele ce ii sustin
tavanul boltit si frumos lucrat. Capitelurile aflate in capatul coloanelor
apartin in mare parte secolului al XII-lea, fiind lucrate in stilul gotic - urmare
a ocupatiei cruciate.
Imediat in dreapte usii de intrare, pe perete, se afla urma de pictura
din secolul al XIV-lea, insa acestea au devenit greu de observat. Capatul
estic al camerei gazduia un altar si un cor, acestea au fost insa distruse in
momentul in care, peste Mormantul lui David, aflat la parter, s-a construit
un dom.
Mormantul regelui David
Biblia ne arată că împăraţii lui
Israel au fost îngropaţi într-un loc
special, lângă Ierusalim.
Expresiile cum ar fi „mormintele
împăraţilor lui Israel", „mormintele
lui David" , „mormintele fiilor lui
David", se referă specific la
mormintele împărăteşti ale
împăraţilor iudei din familia lui
David, morminte care se găseau
în cetatea lui David. Aceste
morminte erau aproape de
grădina împărătească şi de iazul
Siloe. Astfel, când Neemia a
clădit zidul Ierusalimului, unul
dintre colaboratorii lui a lucrat „în
faţa mormintelor lui David", nu
deparde de „iazul Şela (Siloe)".
Majoritatea împăraţilor, de la David până la Ezechia, au fost
îngropaţi în cetatea lui David, cu toate că unii împăraţi au avut mormintele
73
lor particulare, de ex. Asa şi poate că şi Ezechia, Manase, Amon şi Iosia.
Mai mulţi împăraţi au murit în afara graniţelor Palestinei: Ioahaz în Egipt,
Ioiachin şi Zedechia în Babilon. Este posibil ca Ioiachim să nu fi fost
îngropat deloc, cât despre Ioram, Ioas, Uza şi Ahaz, acestora nu li s-a
permis să fie îngropaţi în mormintele împărăteşti.
Despre aşezarea mormintelor în cetatea lui David se mai vorbea
încă şi după Exil. Josephus scrie că acestea au fost jefuite de regele
hasmonean Ioan Hyrcanus şi, de asemenea, de către Irod.
Mormântul lui David este menţionat şi în Faptele Apostolilor iar Josephus a
vorbit despre un al treilea zid care trecea pe lângă peşterile care erau
mormintele împăraţilor. O lespede pe care se găseşte o inscripţie şi care a
fost găsită de E. Sukenik spune că osemintele împăratului Uza au fost
urcate pe vârful Muntelui Măslinilor.
Aşezarea exactă a mormintelor nu ne este cunoscută astăzi.
Monumentele care se găsesc în valea Chedron aparţin unei perioade de
mai târziu, atât arhitectura cât şi epigrafia indicând că aparţin perioadei lui
Irod cel Mare.
De-a lungul secolelor au fost propuse diverse locuri. O tradiţie
populară veche de aprox. 1000 de ani plasează mormântul lui David pe
dealul din partea de V, în locul care astăzi se numeşte Muntele Sion.
Tradiţia a fost acceptată de evrei, de musulmani şi de creştini, iar Beniamin
din Tudela (cca. 1173 d.Cr.) a anunţat descoperirea miraculoasă a
mormântului lui David pe Muntele Sion, în timp ce repara o biserică aşezată
pe locul acela. Şi astăzi se mai fac încă pelerinaje la locul acela, dar
dovezile care să ne convingă de autenticitatea acelui loc sunt puţine.
Aşa-numitele „morminte ale împăraţilor lui Iuda", aşezate la o oarecare
distanţă la N de zidul pe care-l avem astăzi, se referă de fapt la mormântul
Elenei, regina din Adiabene, o regiune din Mesopotamia de Sus, pe care o
menţionează şi Josephus.

74
Zidul Plangerii

Zidul Plangerii este locul din Ierusalim


cel mai iubit de evreii din intreaga
lume. Situat in partea de vest a cetatii,
la marginea Muntelui Templului
(moscheea de sub cupola aurie), Zidul
Plangerii se afla la intersectia a doua
mari culturi si credinte: cea evreiasca
si cea musulmana. Zidul ramas din
vechiul Templu este cel mai sfant loc
al evreilor deoarece acesta este tot ce
a mai ramas din Templul lui Solomon.
Acest loc este cunoscut sub mai multe
nume: Zidul de Vest, Zidul Plangerii,
Kotel. In vechile texte ebraice, locul
este numit cel mai adesea "zidul de vest", insa nu se stie exact daca
referinta viza zidul actual ori un altul, din Templu, care astazi nu mai exista.
Termenul de "Zidul Plangerii" apare abia prin secolul al XIX-lea, in
literatura engleza. Acest ultim nume l-a capatat locul din traditia evreilor de
a veni aici si a deplange starea Ierusalimului si daramarea Templului Sfant.
Templul lui Solomon a fost construit in secolul al X-lea i.Hr. si distrus de
babilonieni in anul 586. Cel de-al doilea Templu a fost terminat si inchinat in
anul 516. In jurul anilor 19-37 i.Hr., regele Irod cel Mare a initiat o imensa
lucrare de extindere a Muntelui Templului. El a extins artificial platforma
muntelui, rezultatul fiind un imens platou. S-au construit patru ziduri in jurul
esplanadei, pentru sustinerea ansamblului edificiului. Zidul actual este de
fapt peretele vestic de sustinere a platformei artificiale, pe care se inalta
Templul. Maretul templu, care adapostea Chivotul Legii, a fost distrus in
anul 70, de catre romani.
Zidul se ridica in sectorul oriental al Orasului Sfant cucerit si anexat
Israelului in timpul razboiului din iunie 1967. El este situat la nivelul inferior
al Esplanadei Moscheilor, al treilea loc sfant al Islamului, dupa Meca si
75
Medina. Zidul Plangerii este cea mai sensibila zona a Ierusalimului, sfanta
atat pentru evrei, cat si pentru musulmani.
Mare parte din zidul lung de 488 de metri este subterana si se
intinde in orasul vechi. Zidul are o inaltime de 32 de metri, din care doar 19
sunt la vedere, si cuprinde un numar de 45 de randuri de piatra, dintre care
28 la suprafata solului, iar 17 dedesubt. Primele sapte straturi de piatra sunt
asezate inca din perioada lui Irod cel Mare. Urmatoarele patru niveluri de
piatra au fost asezate in secolul al VII-lea, iar urmatoarele 14 straturi au fost
puse in perioada de dominatie otomana, fiind atribuite lui Sir Moses
Montefiore (1866). Ultimele trei straturi au fost asezate de catre Muftii din
Ierusalim, inainte de anul 1967.
La un moment dat, o parte din pietrele din Zidul Plangerii, cel mai
important loc sacru al iudaismului, au inceput sa se sfarame, iar autoritatile
au trebuit sa se ocupe de restaurarea obiectivului religios, pentru a proteja
credinciosii care vin aici sa se roage. Avand peste sase milioane de
vizitatori pe an, Zidul Plangerii este de departe cel mai frecventat obiectiv
turistic israelian. In mod curios, pietrele originale, zidite in urma cu 20 de
secole, au rezistat in timp, iar cele mai recente, mai mici, plasate in partea
de sus a zidulu, dau semne grave de uzura. Pietrele din epoca mandatului
britanic (1917-1948) se faramiteaza si trebuie sa fie restaurate.
Reparatiile risca sa provoace insa conflicte intre batranii intelepti. Potrivit
unor numeroase interpretari ale legii iudaice, este interzis sa deplasezi, sa
inlocuiesti sau sa repari pietrele din Zidul Plangerii. Marele rabin sefard
Shlomo Amar a decretat in trecut ca lucrarile de reparare nu pot fi efectuate
decat de evrei care s-au purificat intr-o baie rituala, la lumina zilei.
La principalele intrari spre Zidul Plangerii sunt instalate scanere.
Unul dintre cele mai bune momente de vizitat Zidul Plangerii este in timpul
sarbatorii Sabatului, de vineri seara pana sambata dimineata, cand evreii
se aduna in piata imensa, citesc si danseaza pe cantece traditionale
evreiesti pana la apusul soarelui.
Pe esplanada din fata Zidului Plangerii au loc, pe langa rugaciuni,
evenimente foarte diverse: lunea si joia dimineata se desfasoara ceremonii
in timpul carora baietii de 13 ani primesc majoratul religios; vinerea seara,

76
studentii celebreaza, la apusul soarelui, sosirea Sabatului; tinerii casatoriti
vin sa se fotografieze, iar copiii din clasa I primesc aici prima lor biblie.
Credinciosii evrei plaseaza in spatiile dintre pietrele zidului biletele pe care
isi scriu dorintele, in timp ce altii se roaga cu voce tare in cele mai diverse
limbi. De doua ori pe an, inainte de sarbatoarea Pastelor si inainte de Anul
Nou evreiesc (in toamna) cei special alesi se duc la Zidul Plangerii si scot
bucatelele de hartie indesate intre crapaturile acestuia, apoi le duc pe
Muntele Maslinilor unde le ingroapa.
Rabinul si ajutoarele sale scot milioane de bucati de hartie din
toate crapaturile zidului, pentru a face loc noilor rugaciuni. Rabinul spune
ca ravasele continand rugaciuni sunt sfinte, cum sfinte sunt orice scrieri
care contin Numele lui Dumnezeu sau adresate lui Dumnezeu.
In fiecare an, la data 9 aprilie, evreii comemoreaza distrugerea celor doua
Temple.

77
Yad Vashem
Memorialul Victimelor Holocaustului
Yad Vashem este
denumirea Memorialului
Victimelor
Holocaustului, instituție
oficială a Statului Israel,
constituită în 1953 la
Ierusalim, print-o
hotărâre a Knesset-ului
- parlamentul israelian.
Numele a fost ales după
versetul biblic din Isaia
56,5: „Le voi da în casa Mea și înăuntrul zidurilor Mele un nume și un loc
mai de preț decât fii și fiice; le voi da un nume veșnic și nepieritor“. (Vulgata
de Sf. Ieronim, cca. AD 405: „dabo eis in domo mea et in muris meis locum
et nomen melius a filiis et filiabus nomen sempiternum dabo eis quod non
peribit”).
Yad Vashem cuprinde mai multe secții, între care:
- Muzeul Victimelor Holocaustului - muzeu istoric cu o arhitectură
aparte, unde sunt expuse obiecte, relicve, o galerie de fotografii,
etc. rămase de la victimele Holocaustului;
- "Fiecare om are un nume" - o cartotecă destinată de a conține
datele personale - în măsura în care s-au putut aduna - despre
cele aproape 6 milioane de evrei, victime ale Holocaustului, între
care un milion și jumătate de copii;
- Institutul de Studii și Cercetări ale Holocaustulu;
- Biblioteca Holocaustului;
- Comisia de acordare a titlului, diplomei și medaliei Drept între
popoare. Această comisie este condusă de un judecător de la
Tribunalul Suprem al Israelului și are drept sarcină să
comemoreze, să onoreze și să publice numele ne-evreilor -
(creștini, musulmani, agnostici, atei și de alte confesiuni, convingeri
78
religioase sau apartenențe etnice), care, riscându-și viața, familia și
averea, au salvat viața unor evrei în timpul prigoanei fasciste.

Participare Sf. Liturghie de la miezul noptii

Biserica Sfantului Mormant este


numita de ortodocsi Biserica
Invierii, pentru ca nu moartea, ci
Invierea Domnului este temelia,
cununa, biruinta crestinilor.
Biserica Sfantului Mormant este
o constructie mareata din secolul
al XI-lea, inaltata de cruciati, in
locul altei biserici vechi, zidita de
Sfanta Elena in secolul IV, in
Ierusalim, Israel. Ea adaposteste cele mai scumpe locuri ale crestinilor:
Muntele Golgota si Mormantul Domnului nostru Iisus Hristos; iar jos, in
stanca de piatra, se afla pestera unde s-a descoperit Crucea Domnului de
catre Sfanta imparateasa Elena.
In decursul istoriei biserica aceasta a avut diferite denumiri, dar in
general, majoritatea oamenilor, o numesc , pentru ca aceasta biserica a
fost construita pe locul in care Iisus Hristos a fost rastignit si ingropat intr-un
mormant sapat in piatra. Altii o numesc Biserica Invierii pentru ca aici a
inviat Domnul. Biserica are o importanta deosebita pentru crestinii
ortodocsi, dar si pentru cei de alte confesiuni crestine, care vin aici sa se
inchine si sa aduca slava lui Dumnezeu pentru toate cate a facut El pentru
noi.
Biserica Sfantului Mormant - Biserica Invierii - scurt istoric
Imediat dupa rastignirea si Invierea Mantuitorului, locul Golgotei si
al Sfantului Mormant au fost venerate ca sfinte nu numai de catre Apostoli
si de crestinii din Ierusalim dar si de alti credinciosi crestini de pe cuprinsul
Tarii Sfinte si al intregii lumi. Dupa infrangerea ultimelor revolte iudaice,
imparatul roman Adrian, care nu-i suporta pe iudei si nici pe crestini, a
hotarat ca toate edificiile crestine si iudaice sa fie profanate si transformate
79
in edificii pagane. Astfel si pe locul Golgotei, din porunca lui, a fost construit
un templu pagan.
Pe la inceputul secolului IV, din porunca , templul pagan a fost
daramat si in locul sau a fost construit un vast ansamblu de edificii menit sa
permanentizeze in memoria credinciosilor crestini ultimele momente din
viata Mantuitorului. Abia dupa Sinodul Ecumenic de la Niceea, in anul 325,
Constantin a poruncit episcopului Macarie al Ierusalimului sa distruga
templul zeitei Venus si pe cel al lui Jupiter. Constantin a dat porunca sa se
cladeasca nu numai o bazilica mai frumoasa decat toate celelalte din lume,
dar inca si alte constructii, care sa depaseasca tot ceea ce exista mai
deosebit in celelalte orase, si le-a pus constructorilor la dispozitie marmura
si coloanele cele mai de pret.
Arhitectii Eustatiu si Zenobiu s-au apucat sa construiasca o bazilica
de prima marime, dovada a biruintei politice a crestinilor si a afirmarii
Ierusalimului drept capitala lor religioasa. In anul 335, reuniti in Sinodul de
la Tyr, episcopii au venit sa sfinteasca noua bazilica care va purta numele
de Biserica Sfantului Mormant. Biserica Ortodoxa face pomenirea inceperii
construirii Bisericii Sfantului Mormant la data de 13 septembrie. Incepand
cu secolul IV si pana in al VII-lea, Sfantul Mormant, gigantic complex
monumental, cunoaste vremea sa de glorie. Loc de pelerinaj de prim ordin
al crestinatatii, el e slavit in toate relatarile calatorilor. Perioada sa
intunecata incepe in veacul al VII-lea, fiecare secol fiind dupa aceea de
catastrofe distrugatoare, urmate doar de niste restaurari sumare.
In anul 614, cu ocazia cuceririi Ierusalimului de catre persii lui Chosroe,
Sfantul Mormant a fost incendiat si Sfanta Cruce furata. Insa imparatul
Heraclius a recuperat-o, iar patriarhul Modest al Ierusalimului i-a refacut
partile deteriorate, intocmai ca cele dinainte. De acum inainte in repetate
randuri cotropitorii Ierusalimului aduceau stricaciuni nu numai , dar si
conducatorilor si slujitorilor de aici, multi dintre ei fiind omorati in chinurile
cele mai groaznice.
Cucerirea araba din 632 a pus capat prezentei bizantine in aceasta
regiune. Toleranta era o regula, si califul Omar s-a multumit sa se roage in
afara Sfantului Mormant, fiindca, zicea el, daca m-as fi rugat in aceasta
biserica, ea ar fi ramas pierduta pentru voi (crestinii), deoarece credinciosii
80
v-ar fi luat-o, zicind ca: aici s-a rugat Omar. Dar era oricum amenintata de
ruina: un cutremur in secolul al IX-lea a precedat distrugerea ordonata de
califul Hakim, in 18 octombrie 1009. Cronicarul Ioan din Antiohia povesteste
cum executantii poruncii califului au ras la pamant intreaga biserica, in
afara de acele parti imposibil de daramat sau prea greu de miscat din loc,
adica rotonda Anastasis, care mai exista, pana la primul etaj, si astazi.
La inceputul secolului XI ansamblul crestin de aici este complet
distrus din porunca unui calif al Egiptului, dar imparatii bizantini au
reconstruit-o imediat. In vremea cruciadelor crestine Bisericii Sfantului
Mormant i-au fost adaugate in imediata apropiere noi paraclise si biserici
reunite sub acelasi acoperis. Reconstruirea bisericii a fost initiata de
cavalerii , in 15 iulie 1099. Cruciatii incep sa renoveze biserica in stil
romanesc si ii adauga o clopotnita. Aceste renovari care reunifica locurile
sfinte sunt finalizate in timpul domniei Reginei Melisende, in anul 1149.
Aceasta constructie a fost sursa de inspiratie pentru bisericile din Europa.
Calugarii franciscani o renoveaza mai tarziu, in anul 1555, dar
biserica este neglijata, in ciuda numarului in crestere de pelerini. In anul
1808, un incendiu ii afecteaza grav structura, provocand caderea domului
Rotondei si sfaramarea decoratiunilor exterioare ale Ediculei. Rotonda si
Edicula au fost reconstruite in anul 1809. Focul nu a atins interiorul Ediculei
si nici decoratiile din marmura ale Mormantului care, majoritatea, datau de
la restaurarea din anul 1555. Domul actual dateaza din anul 1870.
Restaurari ample au inceput in anul 1959, incluzand si redecorarea
Domului, in perioada anilor 1994-1997. Desi uneori cu sacrificii materiale,
de acum inainte, a fost posibil ca biserica sa fie frecventata de toti crestinii.
In timp, intregul complex a cunoscut generozitatea unor printi si domnitori,
chiar si a celor romani. Aceste ajutoare banesti au permis in timp
intretinerea bisericii si renovarea pe rand a Rotondei, a iconostasului, sau a
altor lucrari de reparatie si intretinere. Din pricina unui devastator incendiu,
la inceputul secolului XIX, biserica a fost refacuta. Au urmat apoi repararea
stricaciunilor produse in urma unui cutremur, precum si a altor stricaciuni
pricinuite de razboi, sau de trecerea timpului.
Sfantul Mormant este folosit de toate trei bisericile (ortodoxa, copta si
catolica). Este un edificiu din granit rosu, cu un mare numar de sfesnice
81
uriase in fata lui. Chiar in fata Mormantului este zona principala in care stau
credinciosii la slujba si care a fost inconjurata cu ziduri si este folosita de
ortodocsi. Pentru a evita discutiile dintre confesiuni s-a realizat o delimitare
a drepturilor fiecareia asupra zonei, precum si un statut de functionare a
bisericii si a locurilor pentru inchinare din Tara Sfanta.
Masiva cladire e pusa ca un clopot deasupra Golgotei. Pe
deasupra tuturor bisericutelor de aici s-a zidit si ridicat o singura imensa
biserica, ce poarta numele de Biserica Sfantului Mormant. Ar fi fost mai
nimerit numele de Biserica Golgotei sau Biserica Invierii, pentru ca intreaga
religie a Crestinismului de inviere se leaga, si nu de mormant. Intre o
capela si alta distantele sunt mici, caci toate pregatirile Rastignirii si
Rastignirea s-au petrecut in jurul aceluiasi loc.
In partea din fata a bisericii se afla o curte spatioasa in care se
aduna pelerinii, in timpul marilor sarbatori si procesiuni crestine de peste
an, dar si pentru a asculta indicatiile ghizilor despre istoria bisericii si a
evenimentelor sfinte petrecute in aici. Din aceasta curte cu forma patrata de
pot vedea imprejur mai multe manastiri si paraclise ale ortodocsilor,
armenilor si coptilor. Spre nord se deschid, sub forma unor arce, doua
intrari, una zidita, iar alta care permite accesul in . Pe aceasta usa numita
"poarta sfanta" se pastreaza doua inscriptii adresate pelerinilor:
"Inchinatorule, intra intru bucuria Domnului, in cerul plin de lumina." si
"Intrati, in curtile Domnului, in mormantul datator de viata, unde salasluieste
Harul si stapaneste lumina cea binecuvantata."
Coloanele de marmura alba din stanga intrarii sunt fisurate in
partea de jos. Traditia ne spune ca intr-un an, credinciosii ortodocsi,
neavand cu ce sa achite taxele impuse de turci pentru intrarea in Sfantul
Mormant au ramas afara pentru a primi din cer . Atunci, in chip minunat,
focul dumnezeiesc, care coboara in fiecare an in Sambata Mare la Sfantul
Mormant, a lovit aceste coloane lasand aceste urme vizibile si astazi.
Intrand in biserica, la numai cativa metri de la intrare ajungem la Piatra
Ungerii. Este de fapt o lespede din piatra rosiatica care protejeaza locul in
care Iosif din Arimateea si Nicodim, au asezat trupul Domnului dupa ce l-au
coborat de pe cruce. Despre acest loc, citim in Sfanta Evenghelie: "Au luat
deci trupul lui Iisus si l-au infasurat in giulgiu cu miresme, precum este
82
obiceiul de inmormantare la iudei. Iar in locul unde a fost rastignit era o
gradina, si in gradina un mormant nou, in care nu mai fusese nimeni
ingropat. Acolo l-au pus pe Iisus, pentru ca mormantul era aproape". "Iar
facandu-se seara, a venit un om bogat din Arimateea, cu numele Iosif, care
si el era un ucenic al lui Iisus. Acesta, ducandu-se la Pilat, a cerut trupul lui
Iisus. Atunci Pilat a poruncit sa i se dea. Si Iosif, luand trupul, l-a infasurat
in giulgiu curat de in,si l-a pus in mormantul nou al sau, pe care-l sapase in
stanca, si, pravalind o piatra mare la usa mormantului, s-a dus."
Deasupra placii de marmura atarna frumos mai multe candele. Pe
mozaicul din fata este prezentat, in culori foarte vii, acest eveniment
cutremurator. Imprejurul acestei lespezi din marmura, acoperita cu mir si
petale de trandafir, in , multimile canta prohodul Domnului.
La cativa metri de acest loc spre rasarit se inalta o stanca incadrata
astazi intr-un paraclis mai spatios cu doua altare. Acest paraclis este zidit
pe piatra Muntelui Golgota, pe locul in care a fost inaltata Crucea pe care a
fost rastignit Iisus Hristos. In dreapta Crucii se afla primul altar si
marcheaza locul in care Iisus a fost dezbracat de hainele Sale si pironit in
cuie pe lemnul crucii. In mijlocul altarului principal, numit Sfanta Golgota,
este fixata in crapatura stancii o cruce care ne aminteste de rastignirea
Domnului. In imediata apropiere este o icoana a Sfintei Fecioare Maria, prin
inima careia a trecut durerea ca si o sabie vazand pe Fiul ei preaiubit
rastignit intre talhari.
Coborand scarile de la Altarul Golgotei, ne intoarcem iarasi spre
Piatra Ungerii, in partea de apus a bisericii si inaintam spre Sfantul
Mormant, in care a fost pus trupul lui Hristos. Sfantul Mormant se afla in
partea de vest, inaintea Bisericii Invierii, in mijlocul unui spatiu circular de
mari dimensiuni acoperit cu o cupola uriasa sustinuta de coloane din piatra.
Sub centrul acestei cupole se afla "cuvuclionul", cu forma unui mormant
ebraic vechi. Cuvantul "cuvuclion" inseamna camara, sau tezaur
imparatesc si aici marcheaza locul exact al Sfantului si Preamaritului
Mormant din care a inviat Hristos.
La intrarea in Sfantul Mormant, in partea dinspre rasarit, se afla
icoana invierii Domnului cu inscriptia: "Invierea lui Hristos vazand sa ne
inchinam, Sfantului Domnului Iisus.", iar in partea superioara alte inscriptii
83
ale invierii: "Toti credinciosii sa se inchine tie mormant primitor de viata, ca
a fost ingropat in tine si a inviat cu adevarat Hristos Dumnezeu", si: "Cei
care negati invierea trupurilor, intrand in mormantul lui Hristos, invatati ca a
murit, si a inviat din nou, trupul Datatorului de Viata, spre incredintarea
invierii celei de pe urma, in care nadajduim." In fata acestora atarna
numeroase candele.
Capela Ingerului este prima incapere in care pasim. Bisericuta
Mormantului este o constructie micuta, sub forma dreptunghiulara, si are
doua incaperi. Intrand pe o usa joasa in primul spatiu din interior ajungem
in Capela Ingerului. In centrul acesteia se afla un prestol peste care sta
asezata o piatra sub forma patrata. Aceasta piatra protejata de un geam
este o bucata din piatra care a fost asezata la usa mormantului lui Hristos.
"Si iata s-a facut cutremur mare, ca ingerul Domnului coborand din cer si
venind, a pravalit piatra si a sezut deasupra ei. Si infatisarea lui era ca
fulgerul si imbracamintea lui alba ca zapada. Si de frica lui s-au cutremurat
cei ce pazeau si s-au facut ca morti. Iar ingerul raspunzand a zis femeilor:
Nu va temeti ca stiu ca pe Iisus cel rastignit il cautati. Nu este aici; caci S-a
sculat precum a zis; veniti de vedeti locul unde a zacut."
Pe aceasta piatra, la fiecare miez al noptii, este asezata o sfanta
masa si se savarseste Sfanta Liturghie. In dreapta si in stanga, in pereti,
sunt doua nise circulare care comunica cu exteriorul. Prin acestea, in
Sambata Mare, in sambata de dinaintea Sfintelor Pasti, Patriarhul
Ierusalimului scoate cate o torta aprinsa cu Sfanta Lumina, care coboara
din cer pentru a o imparti multimii credinciosilor care asteapta afara.
In cea de-a doua incapere a cuvuclionului, in partea dinspre apus, se afla o
alta incapere, numita . Acesta este prezentat de o inscriptie interioara ca un
purtator de viata, mai impodobit decat raiul, si mai luminos decat toata
camara imparateasca. Intrarea in aceasta incapere se face pe o usa mica
si joasa prin care poate patrunde doar un singur credincios. Incaperea are
vreo doi metri lungime si permite numai catorva credinciosi sa stea deodata
inauntru, in vreme ce altii asteapta in rugaciune in capela ingerului, iar altii
in fata cuvuclionului, in biserica mare. De fiecare data cate un calugar
ortodox supravegheaza inchinarea credinciosilor la Sfantul Mormant, pentru
a se evita neoranduiala sau imbulzeala.
84
Ziua VII
Ein Karem - patria Sf.Ioan Botezatorul
Biserica nasterii Sf. Ioan Botezatorul
Ain Karem este o
localitate din Israel,
aflata la mica distanta
de Ierusalim. Aceasta
este deosebit de
importanta pentru
crestini, deoarece,
potrivit traditiei, ea este
patria lui Zaharia si a
Elisabetei, parintii
Sfantului Ioan
Botezatorul. Aici s-a nascut Sfantul Ioan Botezatorul. Satul Ain Karem se
afla la o distanta de aproximativ 8-10 kilometri mai spre vest de Ierusalim si
la 150 de kilometri distanta de Nazaret.
Numele localitatii - Ain Karim - se crede ca a fost primit de la
multimea gradinilor si a campurilor cultivate din zona (karm), fertile datorita
unui izvor cu debit bun (ain). Semnificatia numelui localitatii nu este insa pe
deplin lamurita: "izvorul cu apa multa", "izvorul viei" sau "izvorul Karem-
ului". Izvorul din Ain Karem este numit Ain Sitti Maryam, adica "Fantana
Mariei".
Locuit inca din Epoca Bronzului, conducatorul evreu Iosua a
repartizat Karem-ul tribului lui Iuda, precum citim in Sfanta Scriptura:
"Aceasta este mostenirea fiilor lui Iuda, dupa familiile lor (...) Maarat, Bet-
Anot si Eltecon: sase cetati cu satele lor. Tecoa, Efrata sau Betleemul,
Peor, Etam, Culon, Tatam, Sores, Carem (Karem), Galem, Betir si Manah:
unsprezece cetati cu satele lor." (Iosua 15, 20 si 59)
Odata cu aparitia crestinismului, in localitatea evreiasca Ain Karem
a fiintat o puternica comunitate de crestini, aceasta ocupandu-se in mare
parte cu tamplaria si indrumarea pelerinilor. In prezent, cu exceptia a

85
cateva mici comunitati crestine, intreaga populatie din Ain Karem este
formata din evrei. Prezenta unei moschei in aceasta localitate tine sa
aminteasca de existenta unui sat arab, mai inainte de anul 1948. Inainte de
acest an, satul era locuit de 3.000 de arabi, dintre care 300 erau crestini.
Localitatea Ain Karem pastreaza sapte locasuri de inchinaciune
crestine, biserici si manastiri. Printre acestea, se afla: Manastirea
Franciscana, ridicata pe locul unde a avut loc Nasterea Sfantului Ioan
Botezatorul; Biserica Vizitei Fecioarei Maria la Elisabeta; Manastirea
Sfantul Zaharia; Biserica Doamnei din Sahyun, impreuna cu o serie de
morminte.
Sfanta Scriptura marturiseste cu mare bucurie Nasterea
Inaintemergatorului Domnului. Preotul Zaharia, urmas al lui Aaron,
apartinand tribului lui Levi, in timp ce oferea la templu jertfa de tamaie a
avut o vedenie. Sfantul Apostol si Evanghelist Luca, care isi si incepe
Evanghelia cu acest minunat eveniment, descrie astfel vestea si nasterea
lui Ioan:” Era in zilele lui Irod, regele Iudeii, un preot cu numele Zaharia din
ceata preoteasca a lui Abia, iar femeia lui era din fiicele lui Aaron si se
numea Elisabeta. Si erau amandoi drepti inaintea lui Dumnezeu, umbland
fara prihana in toate poruncile si randuielile Domnului. Dar nu aveau nici un
copil, deoarece Elisabeta era stearpa si amandoi erau inaintati in zilele lor.
Si pe cand Zaharia slujea inaintea lui Dumnezeu, in randul saptamanii
sale, a iesit la sorti, dupa obiceiul preotiei, sa tamaieze intrand in templul
Domnului. Iar toata multimea poporului, in ceasul tamaierii, era afara si se
ruga. Si i s-a aratat ingerul Domnului, stand de-a dreapta altarului
tamaierii. Si vazandu-l, Zaharia s-a tulburat si frica a cazut peste el. Iar
ingerul a zis catre el: Nu te teme, Zaharia, pentru ca rugaciunea ta a fost
ascultata si Elisabeta, femeia ta, iti va naste un fiu si-l vei numi Ioan. Si
bucurie si veselie vei avea si, de nasterea lui, multi se vor bucura. Caci va fi
mare inaintea Domnului; nu va bea vin, nici alta bautura ametitoare si inca
din pantecele mamei sale se va umple de Duhul Sfant.
Si pe multi din fiii lui Israel ii va intoarce la Domnul Dumnezeul lor. Si va
merge inaintea Lui cu duhul si puterea lui Ilie, ca sa intoarca inimile
parintilor spre copii si pe cei neascultatori la intelepciunea dreptilor, ca sa
gateasca Domnului un popor pregatit."
86
In pestera din stanga Altarului este cinstita Nasterea Sfantului Ioan
Botezatorul, cu ocazia careia Zaharia a rostit Cantarea Binecuvantarii: "Si
Zaharia, tatal lui, s-a umplut de Duh Sfant si a proorocit,
zicand: Binecuvantat este Domnul Dumnezeul lui Israel, ca a cercetat si a
facut rascumparare poporului Sau; si ne-a ridicat putere de mantuire in
casa lui David, slujitorul Sau, precum a grait prin gura sfintilor Sai prooroci
din veac; mantuire de vrajmasii nostri si din mana tuturor celor ce ne urasc
pe noi. Si sa faca mila cu parintii nostri, ca ei sa-si aduca aminte de
legamantul Sau cel sfant; de juramantul cu care S-a jurat catre Avraam,
parintele nostru, ca, fiind izbaviti din mana vrajmasilor, sa ne dea noua fara
frica, sa-I slujim in sfintenie si in dreptate, inaintea fetei Sale, in toate zilele
vietii noastre.
Iar tu, pruncule, prooroc al Celui Preainalt te vei chema, ca vei
merge inaintea fetei Domnului, ca sa gatesti caile Lui, sa dai poporului Sau
cunostinta mantuirii intru iertarea pacatelor lor, prin milostivirea milei
Dumnezeului nostru, cu care ne-a cercetat pe noi Rasaritul cel de Sus, ca
sa lumineze pe cei care sed in intuneric si in umbra mortii si sa indrepte
picioarele noastre pe calea pacii."
Biserica vizitarii (Fecioara Maria in vizita la verisoara Elisabeta)
Biserica Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul este cunoscuta si sub
denumirea de "Sfantul Ioan cel din Munti". Acest al doilea nume vine de la
cuvintele "tinut muntos", mentionate de Sfantul Apostol si Evanghelist Luca,
atunci cand relateaza vizita Fecioarei Maria facuta verisoarei sale,
Elisabeta, pe cand aceasta din urma purta in pantece pe Sfantul Ioan
Botezatorul. “Si in acele zile, sculandu-se Maria, s-a dus in graba in tinutul
muntos, intr-o cetate a semintiei lui Iuda. Si a intrat in casa lui Zaharia si a
salutat pe Elisabeta. Iar cand a auzit Elisabeta salutarea Mariei, pruncul a
saltat in pantecele ei si Elisabeta s-a umplut de Duh Sfant, si cu glas mare
a strigat si a zis: Binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul
pantecelui tau."
Sfantul Apostol si Evanghelist Luca nu precizeaza cum se numeste
cetatea spre care a plecat in graba Maria, dar traditia crestina, confirmata si
de sapaturile arheologice, ne spune ca e vorba de Ain Karem. In secolele
IV-V, bizantinii au folosit aceasta zona pe post de cimitir, datorita
87
mormintelor a doi martiri necunoscuti, amintiti si in inscriptia de la poarta
bisericii. In secolele V-VII, bizantinii au construit aici o bisericuta in
amintirea Sfintei Elisabeta.
O scriere in limba georgiana, datand din secolele VII-VIII,
marturiseste ca Biserica din Ierusalim celebra o mare sarbatoare la data de
28 august: "In orasul Encharim, in biserica in care este pomenita Dreapta
Elisabeta." Acest lucru reiese si din Calendarul Bisericii din Ierusalim.
Exista obiceiul ca in fiecare an, comunitatea din Ierusalim, sa mearga in
pelerinaj la "Sanctuarul Sfanta Elisabeta de la Encarim". Cruciatii au gasit la
Ain Karem doua sanctuare pe care le-au reconstruit.
Izvorul Sfintei Fecioare Maria
Fantana Maicii
Domnului este,
astazi, o fantana
publica, construita
deasupra unei
fantani foarte
vechi, folosita inca
din antichitate.
Aceasta este
alimentata cu apa
din izvorul Maicii
Domnului, aflat sub biserica ortodoxa inchinata Sfantului Arhanghel Gavriil.
Biserica Sfantul Arhangel Gavriil este construita deasupra "Izvorului
Fecioarei Maria", un izvor natural ce izvoraste de langa o fantana antica,
cunoscuta sub denumirea de "Fantana Mariei". Aceasta biserica, zidita
probabil pe ruinele unei biserici vechi bizantine, din secolele VI-VII, a fost
intotdeauna ortodoxa. Biserica actuala dateaza din anul 1750. Din absida
nordica a bisericii, sapte trepte coboara pana la capela aflata sub biserica,
unde se afla izvorul. In toata istoria ei, indiferent de greutatile prin care a
trecut sau de starea cladirii, accesul la izvorul facator de minuni al Maicii
Domnului nu a fost niciodata intrerupt.

88
Fantana Maicii Domnului se afla deasupra celei originale. Structura
actuala a fantanii dateaza insa din anul 1967, cand vechea fantana a fost
reconstruita. O serie de excavatii recente, efectuate intre anii 1997-1998,
au descoperit o retea de tunele subterane (pentru apa), bizantine si
cruciate, care pornesc de la fantana, spre casele invecinate. In acestea au
fost gasite fragmente de ceramica din secolul al II-lea. In anul 2000,
fantana a fost restaurata, forma veche a acesteia fiind pastrata intocmai.
Potrivit traditiei ortodoxe locale, Fecioara Maria a primit vestea ca va naste
pe Mantuitorul, de la Sfantul Arhanghel Gavriil, in momentul in care aceasta
se afla la fantana din apropierea casei unde locuia, spre a scoate apa.
Buna Vestire, la fantana din Nazaret
Desi nementionata in Sfanta Scriptura, traditia conform careia, in
momentul Bunei Vestiri, Fecioara Maria se afla la fantana din apropiere, sa
scoata apa, este una foarte veche. Aceasta traditie este amintita in unele
documente ale secolului al II-lea. "Protoevanghelia lui Iacov" este unul
dintre aceste documente. Potrivit acestei surse, Fecioara Maria era una
dintre cele sapte fecioare nascute din radacina lui David, alese pentru a
tese o noua dvera, pentru Sfanta Sfintelor, din Templu.
"Protoevanghelia lui Iacov", scriere neinclusa in canonul Sfintelor Scripturi,
spune urmatoarele: "Ea a luat vasul pentru apa si a iesit sa il umple de la
izvor. In acel moment, o vece s-a auzit spunandu-i: "Bucura-te, caci ai aflat
har. Domnul este cu tine, cea binecuvantata intre femei." In acel moment,
ea s-a intors spre locul din care s-a auzit vocea, dar nu era nimeni. Apoi a
inceput sa tremure de teama. Intrand in casa, si punand apa deoparte, s-a
asezat jos si a reinceput sa coasa la panza. In acel moment, un inger s-a
infatisat inaintea ei..."
Sfantul Apostol Luca, in Evanghelia sa, marturiseste urmatoarele:
"Iar in a sasea luna a fost trimis ingerul Gavriil de la Dumnezeu, intr-o
cetate din Galileea, al carei nume era Nazaret, catre o fecioara logodita cu
un barbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era
Maria. Si intrand ingerul la ea, a zis: Bucura-te, ceea ce esti plina de har,
Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei.
Iar ea, vazandu-l, s-a tulburat de cuvantul lui si cugeta in sine: Ce fel de
inchinaciune poate sa fie aceasta? Si ingerul i-a zis: Nu te teme, Marie, caci
89
ai aflat har la Dumnezeu. Si iata vei lua in pantece si vei naste fiu si vei
chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare si Fiul Celui Preainalt se va
chema si Domnul Dumnezeu Ii va da Lui tronul lui David, parintele Sau. Si
va imparati peste casa lui Iacov in veci si imparatia Lui nu va avea sfarsit.
Si a zis Maria catre inger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de
barbat? Si raspunzand, ingerul i-a zis: Duhul Sfant Se va pogori peste tine
si puterea Celui Preainalt te va umbri; pentru aceea si Sfantul care Se va
naste din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Si iata Elisabeta, rudenia ta,
a zamislit si ea fiu la batranetea ei si aceasta este a sasea luna pentru ea,
cea numita stearpa. Ca la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta. Si a zis
Maria: Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau! Si ingerul a plecat
de la ea."
Desi, in marturia Sfintei Scripturi nu este mentionat nici cel mai mic detaliu
despre locul in care se afla Fecioara sau despre lucrul pe care il facea in
acel moment, traditia marturiseste totusi ca ea se afla afara din casa, la
fantana de apa.
Emaus

Biserica Sf.Mare Mucenic Gheorghe din Lidia


Biserica Sfantul
Gheorghe este o
biserica ortodoxa din
localitatea Lodd (Lod,
Lida, Lydda), unul dintre
marile orase din Israel.
Dupa cum stim, la
inceput bisericile se
zideau pe mormintele
martirilor; urmand
aceasta randuiala,
aceasta biserica a fost
ridicata pe locul in care a fost inmormantat Sfantul Mare Mucenic
Gheorghe, Purtatorul de Biruinta.

90
Localitatea Lod sau Lido este o localitate cu populatie mixta, de
arabi si evrei, aflata la o distanta de aproximativ 15 kilometri sud-est de Tel
Aviv, in Districtul Central al Israelului. La sfarsitul anului 2007, localitatea
Lod avea o populatie de 67.000 de persoane. Localitatea Lod gazduieste si
Aeroportul International Ben Gurion, cunoscut initial chiar sub denumirea
de Aeroportul Lod. Aeroportul si tot ceea ce tine de acesta constituie una
dintre cele mai mari piete de angajari pentru locuitorii din Lod.
Lod este un oras antic, el datand inca din perioada greco-romana. Orasul
Lida, denumirea antica a locului, apare mentionat intr-o lista de orase
canaanite a lui Thutmose al III-lea din Karnak, aceasta datand din mileniul
II inainte de Hristos. Orasul Lida a fost construit pe ruinele anticului oras
Lida. Lida este un oras mentionat si in Sfanta Scriptura, atat in Vechiul
Testament, in I Cronici 8, 12, cat si in cel Nou, la Fapte 9, 32-38. Potrivit
Bibliei, Lod sau Lida a fost construit de catre Shemed, un membru din tribul
lui Veniamin. Acest loc a fost parasit odata cu captivitatea babilonica, fiind
reinfiintat insa imediat dupa intoarcerea evreilor din exil.
In perioada elenista, acest loc se afla in afara granitelor Iudeii, insa
in perioada Macabeilor, acesta va redeveni oras israelian. In anul 43 i.Hr,
guvernatorul sirian Cassius i-a vandut pe locuitorii orasului drept sclavi.
Proconsului roman al Siriei, Cestius Gallus, a devastat orasul, in drumul
sau spre Ierusalim, iar in anul 68 i.Hr, acesta va fi din nou cucerit, de asta
data de catre Vespasian.
Pana in epoca bizantina, orasul Lod era deja in mare parte
increstinat. Acesta este unul dintre locurile legendare in care s-ar fi nascut
Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul Angliei, motiv pentru care, intr-
o vreme, s-a si numit Georgiopolis. Mormantul sfantului martir va fi construit
chiar in acest loc, unde se afla si astazi. In Noul Testament, Lida este locul
in care Sfantul Apostol Petru vindeca un paralitic (Faptele Apostolilor 9, 32-
38). Cucerit de catre musulmani in anul 636, orasul Lod va fi folosit pe post
de resedinta a regiunii filistene. Putin mai tarziu, capitala se va muta la
Ramla. Cruciatii vor ocupa orasul Lod in anul 1099. Sultanul Saladin il va
recupera, insa in scurt timp, cruciatii il vor cuceri din nou - 1191.
Pentru cruciatii englezi, cum ar fi regele Richard Inima de Leu,
orasul Lod avea o valoare nespusa, tinand cont ca acesta era considerat a
91
fi locul de nastere al sfantului ocrotitor al Angliei - Sfantul Mare Mucenic
Gheorghe. Cruciatii vor face din acest oras scaun al ritului latin din zona.
Potrivit pelerinului iudeu Veniamin de Tudela, in anul 1170, in Lod nu mai
locuia decat un boiangiu iudeu.
De-a lungul perioadei otomane, in localitatea Lod nu mai vietuia
nici un evreu, insa incepand cu secolul al XIX-lea, aici va lua nastere o
micuta comunitate. Locuitorii evrei au fost exilati de catre arabi in anul
1921. In anul 1944, Lida avea o populatie de 17.000 de oameni, dintre
acestia o cincime fiind crestini arabi. In razboiul israeliteano-arab din anul
1948, in luna iulie, Haganah si Iegun au capturat Lida. Locuitorii arabi au
fost exilati, dimpreuna cu cei ce locuiau in orasul apropiat Ramla, in total de
aproximativ 50.000. Aceasta hotarare a fost luata pentru a asigura protectia
drumului ce leaga orasele Tel Aviv si Ierusalim.
Biserica Sfantul Mare Mucenic Gheorghe din Lida, Lodd - scurt
istoric
Sfantul Gheorghe este renumit in toata lumea crestina, ca unul
dintre cei mai cunoscuti si iubiti sfinti, si cu atat mai mult in Lodd, orasul sau
natal. Dupa martiriul sfantului, crestinii i-au luat sfantul trup si i l-au adus in
Tara Sfanta, in satul sau natal. Biserica Sfantul Gheorghe (el-Khader) din
Lodd (Lida). este unul dintre cele mai mari sfinte locasuri inchinate
martirului din secolul al IV-lea. Manastirea greco-ortodoxa are doua
hramuri: Sfantul Mare Mucenic Gheorghe si Sfintii Arhangheli Mihail si
Gavriil.
Actuala biserica din Lodd a fost ridicata in anul 1870, avandu-si
zidurile lipite de Moscheea El-Chodr. Spre sfarsitul secolului al XIX-lea,
Patriarhatul greco-ortodox de Ierusalim a primit aprobarea, de la autoritatile
otomane, spre a reconstrui o biserica pe locul unei foste basilici crestine.
Ultimele ruine din acest loc, peste care s-au asezat cele noi, aprtineau unei
structuri crestine din secolul al XV-lea; noua cladire a bisericii ocupa fosta
noava si absida stanga a vechii biserici, cu toate ca ruinele cele vechi se
intindeau pe mai mult de atat.
Pentru a aproba zidirea noii biserici, autoritatile otomane au cerut
ca restul spatiului sa fie daruit spre a se ridica si o moschee. De aceea,
actuala Biserica a Sfantului Gheorghe se ridica doar in coltul nord-estic al
92
vechii basilici crestine. Hala centrala a moscheii pastreaza, chiar in centrul
ei, o coloana veche ce se afla in naosul basilicii crestine.
Deasupra usii de intrare in biserica se afla un frumos basorelief
infatisandu-l pe Sfantul Gheorghe omorand balaurul. Intr-o capela
subterana, actuala biserica ortodoxa pastreaza mormantul Sfantului Mare
Mucenic Gheorghe si o parte din moastele sale. In partea dreapta a
altarului, in dreptul scarilor ce coboara in capela subterana, se afla
"lanturile" cu care a fost legat Sfantul Gheorghe, inainte de a fi omorat.
Sarcofagul de piatra din capela a fost restaurat in anul 1871, in vremea
Patriarhului Chiril.
Vizita in oras-port Jaffa
Jaffa sau Yaffa este
partea sudică, antică,
a orașului israelian
Tel Aviv (numele
complet al acestuia
fiind Tel Aviv-Yaffo,
un port străvechi la
Marea Mediterană,
unul din cele mai
vechi orașe-porturi
din lume. O parte a
portului antic și câteva mozaicuri antice s-au păstrat până astăzi. Portul
Jaffa, foarte solicitat din timpuri antice și medievale, a reprezentat una din
stațiile în căile spre est ale europenilor ca și porturile Akko și Cezareea. La
sfârșitul secolului al XIX-lea și în prima jumătate a secolului al XX-lea Jaffa
a fost cel mai mare centru urban și economic din Palestina, cu o populație
predominant arabă. Războiul dintre arabi și evrei din 1948-1949 a dus la
părăsirea orașului de marea majoritate a arabilor.
Din 1950 Jaffa a devenit parte a municipiului Tel Aviv-Yafo, împreună cu
orașul vecin evreiesc Tel Aviv, fost cartier al Jaffei. Obiective turistice in
Jaffa: Bulevardul Yerushalaim, piața de vechituri și de obiecte antice, Hanul

93
Manoli pe strada Beit Eshel, strada Yefet, strada Eilat, Piața Ceasului,
Cimitirul Tassu.
Biserica Sf.Petru din vechiul port Jaffa
Mănăstirea „Sfinţii
Arhangheli Mihail şi
Gavriil”, loc de
rugăciune pentru
comunităţile de greci,
români şi arabi din
centrul Israelului, este
situată în vechiul port
biblic Iope (Jaffa). Iope a
fost evanghelizat de
diaconul Filip.
Localitatea este cunoscută și pentru că Sfântul Apostol Petru a înviat-o aici
pe ucenica Tabhita. Rămas aici pentru mai multe zile, Sfântul Petru are
vedenia cu tot felul de animale oferite spre injunghiere (sacrificiu), după
care este chemat la Cezareea Palestinei (mai la nord) de Corneliu Sutaşul.

94

S-ar putea să vă placă și