Universitatea Danubius Galati

Facultatea de Stiinte Economice

Master management Financiar Public si Privat

Anul II, semestrul 2

RISCUL VALUTAR

La Banca Transilvania

Masterand,

Toader Marina Andrada

 Cuprins
Riscul bancar ........................................................................................................................................... 3
Riscul valutar....................................................................................................................................... 3
Analiza riscului valutar pe baza unor indicatori ...................................................................................... 6
Analiza indicatorilor de risc valutar la Banca Transilvania ................................................................ 6
Metode și tehnici de gestionare a riscului valutar ................................................................................... 7
Metode și tehnici de gestionare a riscului valutar la Banca Transilvania.......................................... 11
Concluzii și propuneri ........................................................................................................................... 14

2
Riscul bancar

Piața financiară este extrem de volatilă datorită influenței unui număr mare de factori
obiectivi și subiectivi. Din această cauză, în lupta lor pentru maximizarea profitului,
instituțiile de credit se confruntă în permanență cu tot felul de riscuri.
În general, riscul (industrial, comercial, bancar) poate fi definit ca fiind o întâmplare a
cărei producere are o consecință nefavorabilă asupra subiectului/agentului economic.
Riscul reprezintă posibilitatea de nerealizare a câștigului scontat sau de apariție a unei
pierderi în tranzacțiile economice (de import, export, arbitraj etc.), ca urmare a producerii
unor evenimente sau fenomene cu impact asupra afacerilor societății comerciale/operatorului.
Cele mai multe definiții date riscului și managementului riscului se bazează pe funcția
clasică a banilor și anume aceea de intermediere în domeniul riscurilor financiare prin
diviziunea lor. Din acest punct de vedere, este privită de obicei problema pierderilor
neașteptate din activul băncilor, pierderi cauzate de piață, de riscurile de credit sau lichiditate.
Riscul poate avea o influență considerabilă asupra unei instituții de credit atât, o influență care
se resimte în pierderile directe înregistrate, cât și o influență a căror efecte se resimt asupra
clienților, personalului, partenerilor de afaceri și chiar asupra autorității băncii.

Riscurile bancare sunt acele riscuri cu care se confruntă băncile în realizarea operațiunilor
curente și nu numai riscurile specifice activității bancare clasice.

Riscul valutar
În general, riscul bancar reprezintă gradul de pierdere suferit de o bancă în cazul în
care cealaltă parte contractuală (clientul acesteia) falimentează fără să poată să-și achite
obligațiile față de bancă.

La băncile comerciale, metodele clasice de gestiune pe bază de bilanț se aplică la bilanțul

„clientelei”, ca și la cel „interbancar” . Acestea grupează operațiunile de intermediere clasice:
de colectare a resurselor și a creditelor. Cele două părți ale bilanțului nu sunt, în mod general,
echilibrate, echilibrul lor depinzând de capacitatea de colectare a resurselor sau politica de
creditare. Însă deficitele generate de operațiunile de intermediare sunt compensate prin
operațiuni de finanțare (fonduri proprii și datorii pe termen lung și mediu și finanțare

3
interbancară). Deci gestiunea activ-pasiv constă în definirea politicii de finanțare, astfel încât
riscurile globale ale bilanțului să respecte obiectivele și limitele alese.1

Riscul financiar rezultă din orice tranzacție bancară, care este supusă unui potențial
risc. Cele mai importante riscuri financiare sunt următoarele:

 riscul de credit;
 riscul ratei dobânzii;
 riscul de lichiditate;
 riscul valutar;
 riscul de capital.

Riscul valutar este legat de riscul dobânzii și de riscul de lichiditate. Acest tip de risc
apare datorită neconcordanței dintre: valută, active și pasive. Astfel, valuta poate fluctua într-o
direcție neașteptată sau mai ridicată decât se anticipase. Acest tip de risc este determinat de
către operațiunea de schimb valutar care afectează situația clienților care obțin un credit în
valută și care nu realizează exporturi sau acele încasări obținute din exporturi nu acoperă
datoria contractată.

Riscul valutar – „Probabilitatea ca o variație a cursului valutar să ducă la diminuarea

profitului net bancar” și „Probabilitatea ca o variație a cursului bancar pe piață să influențeze
negativ marja dobânzii bancare”2

Tranzacțiile afectate includ atât elemente din cadrul bilanțului (de exemplu: împrumuturi,
depozite), cât și elemente din afara bilanțului (de exemplu, contracte valutare forward).

Principalii factori care duc la creșterea riscului valutar sunt: volatilitatea cursurilor de
schimb valutar, poziția valutară deschisă etc.

Principalii factori care duc la reducerea riscului valutar sunt: limitarea poziției valutare;
monitorizarea expunerii valutare; utilizarea tehnicilor de hedging (acoperire a riscurilor
valutare).

Modalitățile de evitare a riscului valutar au fost dezvoltate pe piața derivatelor, prin utilizarea
unor instrumente de hedging (de neutralizare, compensare a riscului).

1
Vasile Dedu, Gestiune și audit bancar, Ediția a II-a, Editura Economică, București 2008, pag. 82
2
Nițu Ion, Managementul riscului bancar, Editura Expert, București 2000, pag. 129

4
Pentru acoperirea riscului valutar, sunt utilizate:

• contractele forward (contracte clasice la orice dată în viitor, orice valută, la un anumit
termen);

• operațiuni swap – asigură infuzie de lichiditate în moneda necesară, acoperă poziția valutară.

În România, supravegherea riscului valutar se realizează de către:

 Bănci;
 Banca Națională a României pe baza indicatorilor de poziție valutară raportați de către
bănci.

În vederea limitării riscului valutar, băncile au următoarele obligații:

a) să dispună de un sistem de evidență care să permită în permanență atât înregistrarea

imediată a operațiunilor în
devize și calcularea rezultatelor acestora, cât și determinarea pozițiilor valutare
individuale ajustate și a poziției valutare totale;
b) să dețină un sistem de supraveghere și de gestiune a riscului valutar pe bază de norme
și proceduri interne, aprobate de consiliul de administrație al băncii;
c) să dispună de un sistem de control permanent pentru verificarea respectării
procedurilor interne, necesar în vederea îndeplinirii dispozițiilor precedente;
d) să desemneze un conducător care să asigure coordonarea permanentă a activității
valutare a băncii.

Componentele expunerii la riscul valutar sunt:

► expunerea de translație – apare în cazul băncilor cu activitate internațională,societațile

afiliate trebuind să raporteze data și să-și consolideze rezultatele financiare în moneda
țării de referință a societății mamă. Se acopera prin operații de hedging.
► expunerea tranzacțională – rezultă din faptul că o serie de operații se desfășoară în
valută iar cursul fluctuează, influențând marja în țara de referință. Poate fi
semnificativă pe termen scurt și este acoperită prin operațiuni de hedging.
► expunerea economică – reflectă influența fluctuațiilor cursurilor valutare asupra
valorii de piață a băncii. Valoarea de piață actuală a băncii este calculată ca fiind
valoarea actuală a tuturor veniturilor realizate în toate valutele de operare.

5
Analiza riscului valutar pe baza unor indicatori

Tratarea riscului de curs valutar presupune folosirea a doi indicatori:

• poziția globală a schimbului - la un moment dat definită ca soldul net reprezentat în urma
diferenței dintre creanțele în valută și datoriile în valută ale băncii.

• poziția individuală în valută - constă în determinarea pentru fiecare tip de valută a

creanțelor și datoriilor pe care banca le are.

Calculul conduce la 2 situații astfel:

- banca se găsește în „poziție scurtă” atunci când creanțele în valuta „x” sunt mai mici decât
datoriile în valuta „x”; situația este favorabilă pentru bancă atunci când cursul de schimb
valutar al valutei „x” se depreciază în următorul interval de timp și nefavorabilă când cursul
de schimb valutar al valutei „x” crește în următorul interval de timp;

- banca se regăsește în „poziție lungă” atunci când deține mai multe creanțe în valuta „x”
decât datoriile exprimate în aceeași valută; situația este favorabilă atunci când cursul de
schimb valutar „x” crește în următorul interval de timp și nefavorabilă când cursul de schimb
valutar al valutei „x” se depreciază în următorul interval de timp.

Analiza indicatorilor de risc valutar la Banca Transilvania

 poziția globală a schimbului

(Creanțe în valută) 302.884,98 – (Datorii în valută) 142.915,65 = 159.969,33

 poziția individuală în valută

6
 (Creanțe în Euro) 245.849,33 € - (Datorii în euro)100.519,41 € = = 145.329,92 € (curs de
schimb: 4,48 lei/€) (cursul este în creștere)

(Creanțe în Dolari) 57.035,656 $ - (datorii în Dolari) 42.396,246 = = 14.639,41 $ (curs de

schimb: 3,73 lei/$) (cursul este în creștere)

Banca BRD se găsește în „poziție lungă” deoarece deține mai multe creanțe în valută
decât datorii în valută și este într-o situație favorabilă.

Metode și tehnici de gestionare a riscului valutar

Managementul riscului de schimb valutar presupune protejarea, măsurarea riscului şi

gestiunea propriu-zisă.

Protejarea, limitarea sau acoperirea riscului de schimb valutar, presupune atât

diversificarea portofoliului de active şi pasive în valută, cât şi utilizarea unor tehnici de
reducere a riscului.

Gestiunea riscului valutar se realizează:

 prin imunizarea băncii – ajustarea periodică a pozițiilor

valutare pentru a suprima
pozițiile lungi și scurte
– este o operație scumpă care nu permite să se
speculeze o anumită poziție în funcție de
tendința cursului valutar3

Modalităţile de evitare a riscului valutar au fost dezvoltate pe piaţa derivatelor, prin

utilizarea unor instrumente de hedging (de neutralizare, de compensare a riscului).

Instrumentele derivate sub forma operaţiunilor FORWARD, FUTURES, OPTIONS,

COLLAR, SWAP, FRA sunt utilizate atât ca instrumente de hedging a riscului ratelor
dobânzilor şi a riscului de schimb, cât şi pentru operaţiunile de transfer al riscului gestionării
globale a acestora.

3
Bențe Corneliu, Gestiunea și contabilitatea instituțiiloe de credit, Universitatea din Oradea, pag. 94

7
Utilizarea tehnicilor de hedging

Utilizarea tehnicilor de hedging este determinată de expunerile reziduale care se

înregistrează după corelarea şi crearea unor protecţii strategice.

Hedgingul valutar se referă la strategia care încearcă să minimizeze expunerea la fluctuaţiile

ratelor de schimb, în acest fel minimizând nesiguranţa unor tranzacţii cu moneda străină şi
imprimând stabilitate veniturilor, profiturilor şi cash flow-ului. Acest lucru se realizează
practic prin utilizarea contractelor futures şi options. Când o firmă realizează hedging pentru
expunerea pe care o are, obiectivul este de a minimiza incertitudinea şi nu de a maximiza
profitul din speculaţii valutare. De aceea, o poziţie de hedging nu va produce beneficii din
mişcările favorabile ale ratei de schimb, dar în schimb nu va expune firma la pierderea
potenţială generată de o mişcare nefavorabilă a ratei de schimb.

Rolul instrumentelor derivate este acela de a asigura transferul riscurilor de pe piaţa la

vedere (valutară) pe cea futures; de a oferi posibilitatea unui management performant al
portofoliilor de titluri; de a genera oportunităţi de câştig prin operaţiuni speculative.

La baza operaţiunilor de reducere a riscului valutar, stau diferite instrumente

contractuale, denumite derivate. Dintre aceste derivate sunt de amintit:

 Contractele forward

- sunt metode de acoperire valutară la termen, prin încheierea unui contract de

vânzare-cumpărare a unei sume dintr-o valută, contra unei alte sume dintr-o altă
valută, la o dată în viitor;
- în scopul acoperirii riscului valutar, mai toate băncile mari oferă posibilitatea de
tranzacţionare valutară la termen;
- contractul forward pe cursul de schimb reprezintă un instrument flexibil de
tranzacţionare, oferind clientului posibilitatea de a-şi stabili propriile scadenţe,
nivelul sumelor tranzacţionate şi momentul intrării pe piaţa valutară.

 Swap-ul valutar
- SWAP-ul valutar a apărut din necesitatea de acoperire a unor angajamente într-o
valută, fără a modifica la termen structura angajamenetelor şi a disponibilităţilor în
cele două valute;

8
 - SWAP-ul implică efectuarea operaţiunilor în acelaşi timp, fără modificări în cele
două cursuri (spot şi la termen), pentru că orice schimbare ar însemna o pierdere
sau un câştig pentru bancă, în funcţie de sensul schimbării. La începerea unei
asemenea operaţiuni, există un risc al diferenţei de acoperire între operaţiunile spot
şi cele la termen. Cotaţia care i se face clientului este una acoperitoare pentru
bancă, marjele de siguranţă fiind cotate mai larg.
- pentru bancă, un SWAP este o formă de împrumut garantat, implicând un risc al
creditului relativ mai redus decât împrumutarea de fonduri interne.
- operaţiunile SWAP sunt operaţiuni la termen, care permit plasarea unor sume în
devize aflate în exces, dar pot fi efectuate doar în legătură cu valutele cele mai
importante care cotează atât spot, cât şi la termen.

 Operaţiunile futures

- un contract futures reprezintă un acord de a cumpăra sau de a vinde, o sumă

determinată dintr-o valută, la un preţ stabilit în momentul încheierii contractului,
dar cu executarea tranzacţiei la o dată ulterioară;
- acest tip de contract se deosebeşte de contractul forward prin faptul că el este
tranzacţionat la bursă şi nu negociat între cele două părţi;
- fluctuaţiile cursului de schimb, prezente sau viitoare, pun în pericol activitatea
companiilor care desfăşoară activităţi de comerţ exterior, care ar putea fi depăşit cu
uşurinţă prin transferarea riscurilor în piaţa futures, prin asigurarea unui curs de
schimb prestabilit cu costuri mult reduse comparativ cu contractele forward
bancare;
- cu cât preţul futures este mai bine corelat cu preţul cash, cu atât operaţiunea de
hedging este mai eficientă.

 Opţiuni valutare

- Opţiunea reprezintă un acord prin care vânzătorul (emitentul opţiunii) acordă

cumpărătorului (deţinătorul opţiunii) dreptul, dar nu şi obligaţia, de a realiza o
anumită tranzacţie valutară în anumite condiţii (termen de valabilitate, preţ);

9
 - în prezent, opţiunile valutare sunt disponibile în majoritatea monedelor din toate
ţările unde există şi o piaţă valutară forward lichidă, care nu este restricţionată de
reglementările valutare;
- există două tipuri de bază de opţiuni: CALL (de cumpărare) şi PUT (de vânzare).
Opţiunea CALL dă dreptul deţinătorului, dar nu şi obligaţia, de a cumpăra o valută
contra alteia, la o anumită dată şi la un anumit preţ, în timp ce opţiunea
PUT dă dreptul, dar nu şi obligaţia, de a vinde o valută contra alteia, în aceleaşi
condiţii.
- atât în cazul opţiunilor de cumpărare, cât şi în cazul opţiunilor de vânzare, există
două poziţii distincte: de cumpărător (long) şi de vânzător (short), cumpărătorul
fiind cel care cumpără dreptul suplimentar de la vânzător, plătind o primă.

Etapele gestiunii riscului valutar:

1. definirea periodică a expunerii și identificarea tipurilor de expuneri care pot afecta

banca ocupă cea mai mare parte a timpului dedicat procesului de gestiune a riscului
valutar. Este o operaţie care trebuie reluată periodic, de regulă la sfârşitul fiecărui
trimestru pentru o instituţie dinamică; societăţile bancare de talie mai mică şi cu
poziţii globale reduse ca mărime pot efectua operaţia anual;
2. evaluarea riscului este o operaţie care consumă puţine resurse şi presupune
determinarea valorii absolute a expunerilor nete pentru fiecare valută din portofoliu
în contextul volatilităţii anticipate pentru fiecare piaţă valutară; datorită ipotezelor
referitoare la volatilitatea pieţelor valutare se determină de fapt un set de expuneri
probabile sau se poate calcula valoarea expunerii generate de modificarea cu un
procent a cursului unei valute;
3. controlul riscului cuprinde următoarele proceduri: formularea politicilor valutare ale
băncii, desemnarea persoanelor autorizate să angajeze banca în operaţiuni valutare,
procedurile de determinare a expunerii la risc, definirea strategiilor de gestiune a
riscului valutar, stabilirea limitelor interne pentru expunerea valutară maximă pentru
fiecare valută gestionată, implementarea unor indicatori de performanţă pentru
aprecierea calităţii operaţiilor valutare angajate de personalul băncii;

4. executarea tranzacțiilor propriu-zise.

10
 - operaţiile sunt executate pentru clienţi dar acum este vorba în principal de
operaţiile cu caracter corectiv, impuse de o gestiune prudentă în limitele expunerii
maxime stabilite de politica valutară a băncii respective. Aceste operaţii sunt
angajate după o analiză a portofoliului total şi a portofoliului de instrumente
derivate folosit pentru hedging. Aceste două portofolii sunt monitorizate constant,
iar valoarea lor este în permanenţă actualizată în funcţie de variaţia cursului pe
pieţele pe care operează banca (marked to market).

Metode și tehnici de gestionare a riscului valutar la Banca Transilvania

Banca este expusă riscului valutar prin pozițiile deschise generate de tranzacțiile de
schimb valutar.

Gestiunea riscului valutar a băncii se face pe baza unor limite de poziție și de „stop-
loss” stricte, monitorizate în timp real. Există de asemenea un risc bilanțier legat de
posibilitatea variației activelor sau datoriilor monetare nete în valută ca urmare a fluctuațiilor
cursului de schimb.

Banca realizeaza o evaluare a riscurilor identificate prin modele și metode de calcul specifice:
un sistem de indicatori și limite aferente, o metodologie de evaluare a evenimentelor de risc
posibil a fi generatoare de pierderi, calcul de provizioane pentru activele depreciate, calcule
estimative privind evolușiile viitoare a valorii activelor etc.

În vederea diminuării riscurilor de piață inerente derulării operațiunilor, banca a adoptat o

abordare prudențială în scopul de a proteja profitul băncii de variațiile de piață ale prețurilor, a
ratelor de dobândă, a cursurilor valutare, care sunt toți factori exogeni, externi, independenți.
Banca Transilvania realizează evaluarea zilnică a tuturor pozițiilor băncii, marcarea la piață a
portofoliului de tranzacționare (trading book) și urmărește nivelele definite ca fiind „de
atenție” sau „critice”; având planuri adecvate posibil de implementat imediat în conditțile în
care piața ar fi afectată de turbulențe.

Banca efectuează lunar simulări de criză pentru riscul valutar.

11
Activele și datoriile monetare exprimate în lei și în monedă străină la 31 decembrie 2018 sunt
prezentate mai jos:

12
Activele și datoriile monetare exprimate în lei și în monedă străină la 31 decembrie 2017 sunt
prezentate mai jos:

13
Concluzii și propuneri

Riscul valutar aparține categoriei riscurilor de preț și se manifestă prin posibilitatea de

pierdere /câștig de reevaluare a pozițiilor lungi sau scurte ca urmare a modificării cursurilor
de schimb.

Pentru bancă, o poziție lungă într-o anumită valută, presupune ca aceasta dispune de un activ
a cărui valoare se poate deteriora sau îmbunatăți comparativ cu un preț contractual deja fixat.
O poziție scurtă (active mai mici decât pasivele într-o valută) pentru bancă implică riscul să
fie nevoită sa plătască pentru obligațiile sale un cost mai mare decât cel anticipat.

O dată ce banca și-a identificat și evaluat tipurile de expuneri, se procedează la ajustarea

pozițiilor valutare sau neutralizarea riscului, prin utilizarea unor instrumente financiare
specifice, reprezentate de tranzacții la termen (forward, future), operațiuni de SWAP și
operațiuni pe rata de schimb.

Pentru a estima limita de suportabilitate a riscului valutar, separat de dimensiunea expunerii,

se impune studierea volatilității cursului de schimb în trecut și în perspectivă, fiind necesară,
de asemenea, evaluarea trendului economic si politic.

Indiferent de gradul de dezvoltare a activității de dealing la nivelul unei bănci, controlul final
al politicii în domeniul valutar trebuie centralizat in cadrul Direcției de trezorerie, sub
auspiciul Comitetului de gestionare a activelor și pasivelor.

Una dintre problemele actuale ale băncilor româneşti în gestionarea riscului valutar vizează
restricţiile de utilizare a derivatelor.

Acestea sunt instrumente sintetice a căror valoare derivă din cea a unui tip specific de activ,
pasiv, rată de referință sau indice. Derivatele sunt destinate reducerii riscurilor, dar uneori
creează expuneri suplimentare și dependențe proprii. Eventuala contribuție ce revine acestora
la creșterea riscului sistemic constituie subiectul unor îndelungi dezbateri între specialiști.

Instrumentele derivate asigură băncilor posibilităţi deosebite pentru neutralizarea riscurilor

financiare, sub rezerva că nu există hedging perfect.

14
Uneori demarcaţia între protecţie şi speculaţie este foarte fragilă, ducând la receptarea
negativă a eficienţei instrumentului în sine. Îngrijorarea generală estecă derivatele sunt
produse noi, complexe, insuficient înţelese şi pline de capcane.

În consecinţă, o regulă de bază ar trebui să fie evitarea tranzacţiilor şi afacerilor incorect

înţelese.

În vederea limitării ricurilor financiare ce pot apărea ca urmare a desfășurăriide

operațiuni valutare, societățile bancare au obligația să posede:

- un sistem de evidență care să permită atât înregistrarea imediată a operațiunilor valutare,cât

și determinarea pozițiilor individuale și a pozițiilor valutare;

- un sistem de control permanent pentru verificarea procedurilor interne necesare îndeplinirii

dispozițiilor de mai sus.

15
Bibliografie

 http://lege5.ro/Gratuit/gm2denzs/norma-nr-4-2001-privind-supravegherea-pozitiilor-
valutare-ale-bancilor
 https://www.bancatransilvania.ro/uploads/Raportul_Administratorilor___.pdf
 Nițu Ion, Managementul riscului bancar, Editura Expert, Bucureşti 2000
 Bențe Corneliu, Gestiunea și contabilitatea instituțiiloe de credit, Universitatea din
Oradea
 Vasile Dedu, Gestiune și audit bancar, Ediția a II-a, Editura Economică, București
2008
 http://www.bnr.ro/Regimul-cursului-de-schimb-al-leului-3333.aspx
 http://www.ectap.ro/

16