Sunteți pe pagina 1din 10

CONTINUTUL INFRACTIUNII

Aspecte generale privind notiunea de continut al infractiunii

Notiuni introductive

In doctrina penala infractiunea este cercetata si sub raportul continutului, al


elementelor sale care o particularizeaza in raport cu alte fapte.

Continutul infractiunii nu se confunda cu trasaturile esentiale ale acesteia, care isi gasesc
reflectarea in orice continut punand in evidenta caracterul penal al faptei comise. Acesta este
prevazut de normaincriminatoare si poate fi definita ca o totalitate de conditii prevazute de lege
pentru caracterizarea unei fapte ca infractiune.

Continutul infractiunii poate imbraca doua aspecte:

a) continutul legal, cel descris prin norma de incriminare si cuprinde conditiile obiective si
subiective in care o fapta devine infractiune;
b) continutul concret, este cel al unei fapte determinate, savarsita in realitatea obiectiva de
catre o persoana si care se inscrie prin elementele sale in tiparul abstract prevazut in norma de
incriminare.
In doctrina penala se face deosebire intre continutul juridic si continutul constitutiv al
infractiunii care ar cuprinde conditiile solicitate de lege, cu privire la actul de conduita interzis, pe
care le realizeaza infractorul prin savirsirea faptei ori care devin relevante prin comiterea faptei.

Deoarece continutul constitutiv al infractiunii este dat intotdeauna in norma de incriminare,


nu poate lipsi din continutul juridic al infractiunii.

Continutul juridic al infractiunii se identifica cu continutul constitutiv atunci cand in


norma de incriminare nu sunt trecute decat conditiile cu privire la actul de conduita interzis.
Aceasta poate cuprinde pe langa continutul constitutiv si conditii privitoare la celelalte elemente.

Continutul generic este cercetat pentru o mai buna cunoastere a infractiunii si el cuprinde
un ansamblu de conditii obiective si subiective, comune continutului infractiunilor.
Cunoasterea continutului generic al infractiunii necesita cunoasterea structurii acestuia, a
elementelor componente si a raporturilor dintre ele.
Stuctura continutului infractiunii

In continutul infractiunii sunt prevazute conditii cu privire la anumite elemente ce privesc


fapta, faptuitorul, valoarea sociala careia i se aduce atingere, imprejurarile de timp si de loc in care
se savarseste fapta.
S-a sustinut ca in continutul infractiunii nu poate intra cel ce savarseste fapta
- subiectul infractiuni;dupa cum nici valoarea sociala careia i se aduce atingere - obiectul infractiunii.
Obiectul si subiectul sunt elemente extrinseci continutului infractiunii, sunt factori, conditii
preexistente savarsirii oricarei infractiuni.
Conditiile prevazute in continutul diferitelor infractiuni, se pot clasifica dupa mai
multe criterii:
a) Un criteriu ar fi acela al elementelor la care se refera si
deosebim: conditii privitoare la fapta; cu privire la faptuitor; cu privire la
obiectul infractiunii; cu privire la locul si timpul savarsirii infractiunii.
Dupa acest criteriu putem face unele distinctii intre conditiile cu privire la actul de
conduita si care desemneaza continutul constitutiv al infractiunii si conditiile cu privire la
celelalte elemente exterioare actului de conduita cu privire la obiectul, la subiectul infractiunii, la
locul si timpul savarsirii infractiunii.

b) Dupa situarea in timp a conditiilor cerute de lege, fata de


savarsirea faptei se disting conditii: preexistente; concomitente si subsecvente.

Dupa cum arata si denumirea, conditiile preexistente se situeaza in timp, anterior actelor de
executare a faptei si pot face referire atat la obiectul infractiunii, la subiectii, ori la starea pe care
trebuie sa se grefeze fapta.
Conditiile concomitente sunt cele in care se savarseste fapta si pot privi locul si timpul
comiterii actului de conduita.
Conditiile subsecvente sunt situate in timp dupa comiterea actului incriminat si pot privi
producerea unei anumite urmari.

c) In functie de rolul si importanta lor in caracterizarea faptei


ca infractiune, conditiile pot fi: esentiale sau constitutive si accidentale
sau circumstatiale.

Conditiile esentiale sau constitutive realizeaza continutul infractiunii, iar neindeplinirea lor
conduce la nerealizarea infractiunii- deci fapta nu poate fi considerata infractiune.

Conditiile accidentale sau circumstantiale intra in continutul calificat ori atenuat al


infractiunii. Nerealizarea acestor conditii nu conduce decat la nerealizarea continutului agravat ori
atenuat al infractiunii, dupa caz, realizandu-se insa continutul infractiunii tipice sau de baza.
Factorii infractiunii .Obiectul infractiunii

A. Notiune. Doctrina penala este unanima in a considera obiectul infractiunii ca


fiind valoarea sociala si relatiile sociale create in jurul acestei valori, care este periclitata ori
vatamata prin fapta infractionala.

Prin infractiune se vatama ori se pericliteaza o valoare sociala ocrotita printr-o norma de
drept penal. Ocrotirea acestei valori sociale prin normele dreptului penal, confera obiectului
infractiunii caracterul de obiect juridic.
B. Aspecte ale obiectului infractiunii. In literatura juridica de specialitate obiectul
infractiunii este prezentat sub mai multe aspecte, dupa gradul mai intins ori mai restrans de relatii
sociale nascute in legatura cuvaloarea sociala ocrotita si care este periclitata ori vatamata prin
infractiune distingem astfel:
a). Obiectul juridic general care este format din totalitatea relatiilor sociale ocrotite prin
normele dreptului penal.
S-a reprosat acestei categorii de obiect ca este prea generala si nu foloseste nici
teoriei si nici practicianului. Nu orice infractiune este indreptata impotriva societatii, ci doar
impotriva unei relatii sociale sau cel mult impotriva unui fascicol, grup de relatii sociale.

b) Obiectul juridic generic (de grup) este format din fascicolul, grupul, manunchiul de
valori sociale de aceeasi natura ocrotite prin normele penale. Aceasta este comun pentru un grup de
infractiuni.

Categoria aceasta de obiect al infractiunii este acceptata de majoritatea autorilor in


doctrina penala si sta la baza sistematizarii infractiunilor in partea speciala a Codului penal.
Dupa grupul de relatii sociale ocrotite si carora li se aduce atingere prin infractiune, in partea
speciala a C.P., infractiunile se impart pe titluri, capitole, sectiuni si distingem: infractiuni contra
statului; infractiuni contra persoanei; infractiuni contra patrimoniului; infractiuni contra infaptuirii
justitiei.

c) Obiectul juridic specific este valoarea sociala concreta careia i se aduce atingere
prin infractiune.

d) Obiectul direct nemijlocit (material). Obiectul material nu este prezent la toate


infractiunile, ci doar la acelea la care valoarea sociala este exprimata intr-o unitate materiala.
Infractiunile care au obiect material sunt infractiuni de rezultat, iar cele care nu au astfel
de obiect material sunt infractiuni de pericol, de punere in primejdie.
Lipsa obiectului, de unde credea infractorul ca se afla in momentul savarsirii faptei,
conduce la calificarea faptei ca tentativa improprie (art. 20, al. 2, C.p.).

Fara sa admitem, deci, ca infractiunea se indreapta impotriva obiectului ca ceva


material, consideram utila examinarea aspectului material al obiectului infractiunii atat pentru
stabilirea existentei infractiunii, cat sipentru corecta calificare juridica a faptei comise. Mai mult,
necesitatea cunoasterii aspectului material al obiectului infractiunii, este ceruta de legiuitor, care
prin unele dispozitii se refera la obiectul infractiunii in sensulmaterial.

e) Obiectul juridic complex. Este specific infractiunilor complexe si este format dintr-un
obiect juridic principal (relatie sociala principala careia i se aduce atingere) si dintr-un obiect
juridic adiacent, secundar (relatiasociala secundara careia i se aduce atingere prin fapta
infractionala).

C. Importanta cunoasterii obiectului infractiunii.


Obiectul infractiunii este un factor preexistent, necesar oricarei infractiuni. Inexistenta
acestuia conduce la inexistenta infractiunii.
In continutul legal, la multe infractiuni, lipsesc referirile cu privire la obiectul infractiunii,
acestea deducandu-se indirect din descrierea faptei. La infractiunile in continutul carora intalnim
referiri la obiect, acestea trebuiesc indeplinite, pentru ca fapta sa fie socotita infractiune.

Subiectii infractiunii

Prin notiunea de subiecti ai infractiunii, se desemneaza in doctrina penala, persoanele


implicate in savarsirea unei infractiuni, fie prin insasi savarsirea infractiunii, fie prin suportarea
consecintelor acesteia. Suntasadar, subiecti ai infractiunii atat persoana fizica/persoana
juridica ce nu si-au respectat obligatia din cadrul raportului juridic penal de conformare si au
savarsit fapta interzisa, cat si persoana fizica sau persoana juridica beneficiare a ocrotirii juridice
penale si care prin savarsirea infractiunii au suportat consecintele acesteia.

Notiunea de subiecti ai infractiunii nu se confunda cu notiunea de subiecti de drept


penal ce desemneaza persoanele implicate in raporturi de drept penal, fie ca destinatari ai
obligatiei de conformare in cadrul raporturilor juridice penale de cooperare, fie ca beneficiari
ai ocrotirii juridice penale. Subiectii de drept penal prin implicarea lor in savarsirea unei infractiuni
devin subiecti ai infractiunii, cu alte cuvinte, toti subiectiiinfractiunii sunt si subiecti de drept
penal, dar nu si reciproc.

In functie de modul in care sunt implicate in savarsirea infractiunii, se face distinctie


intre subiecti activi sau propiu-zisi ai infractiunii, care sunt persoanele fizice/juridice ce au savarsit
infractiunea, si subiecti pasivi sau persoanele vatamate care sufera raul produs prin savarsirea
infractiunii.

A. Subiectul activ al infractiunii

Notiune: Subiectul activ al infractiunii - persoana fizica/juridica ce a savarsit fapta directa


si nemiilocit (in calitate de autor) ori a participat la savarsirea infractiunii (in calitate de
instigator sau complice).

Persoana care a savarsit o infractiune este infractor. In legislatie cat si in doctrina penala se
foloseste atat notiunea de infractor, cat si de faptuitor pentru a desemna persoana care a savarsit o
fapta prevazuta de legea penala. Insa, intre cele doua notiuni nu putem pune semnul egalitatii,
cea de faptuitor fiind mai intinsa, desemneaza persoana care a savarsit o fapta prevazuta de legea
penala, care nu este sinonima cu notiunea de infractiune.
Dupa cum am aratat, infractiunea reprezinta fapta prevazuta de legea penala, savarsita cu
vinovatie si care prezinta pericol social. Lipsa vinovatiei sau a pericolului social face ca fapta
savarsita prevazuta de legea penala sa nu fie infractiune, iar persoana care a savarsit-o sa nu fie
infractor, ci doar faptuitor.

Persoana juridica poate fi subiect activ al infractiunii, prevazandu-se sanctiuni specifice


ca : amenda;dizolvarea persoanei juridice; suspendarea pedepsei iuridice: inchiderea localului.
Pentru a fi subiect activ al infractiunii persoana fizica trebuie sa indeplineasca anumite
conditii generale si speciale.
1. Conditiile generale se desprind din economia dispozitiilor art. 17; art. 48; art. 50; art.
99; C.p. si privesc:

a) varsta;

b) responsabilitatea;

c) libertatea de vointa si actiune.

a). Varsta ceruta de lege.

Avand in vedere particularitatile bio-psihice ale minorului, legiuitorul penal roman a stabilit
ca varsta de la care o persoana poate sa raspunda penal, sa devina subiect al infractiunii este de
14 ani impliniti.

Pana la varsta de 14 ani se prezuma absolut ca minorul nu are discernamant, adica nu are
dezvoltarea psiho-fizica necesara pentru a-si da seama de rezonanta sociala a faptelor sale, sa poata
fi stapan pe ele.
Minoritatea faptului (sub 14 ani) constituie cauza care inlatura caracterul penal al unei
fapte (art. 50, C.P.).
Avand in vedere ca nici dupa implinirea varstei de 14 ani dezvoltarea bio-psihica a
persoanei, nu este suficienta intotdeauna, in legislatia penala s-a prevazut ca minorul intre 14 si 16
ani va raspunde penal numai daca se dovedeste ca in savarsirea faptei concrete a avut discernamant.
Intrucat prin discernamant se intelege capacitatea persoanei de a-si manifesta constient
vointa in raport cu o anumita fapta concreta nu este suficienta constatarea ca minorul in varsta de la
14 la 16 ani are capacitate generala, ci ca in raport cu fapta savarsita a avut discernamant.

Minorul care a implinit varsta de 16 ani este prezumat ca are capacitate penala. Si
aceasta prezumtie este relativa, putand fi combatuta prin proba contrarie.

b). Responsabilitatea este cea de-a doua conditie generala pentru subiectul activ
al infractiunii. Notiunea nu este definita in codul penal, ea se poate deduce din interpretarea
dispozitiilor art. 48, C.P., care definesc iresponsabilitatea, cauza care inlatura caracterul penal
al unei fapte prin inlaturarea trasaturii esentiale a vinovatiei.

Responsabilitatea este definita in doctrina penala ca fiind aptitudinea persoanei de a-si da


seama de faptele sale (actiuni sau inactiuni) de rezonanta (semnificatia) sociala a acestora
precum si de a-si puteadetermina si dirija constient vointa in raport cu aceste fapte.
Asa cum putem observa, responsabilitatea se poate aprecia prin prisma a doi factori:
unul intelectiv ce presupune capacitatea persoanei de a intelege semnificatia actiunilor sau
inactiunilor ei, a urmarilor acestora sialtul volitiv ce presupune capacitatea persoanei de a fi
stapana pe actiunile sau inactiunile sale, pe care le dirijeaza in mod constient.
Lipsa unuia dintre acesti factori, celui intelectiv duce la iresponsabilitate, caz in
care lipseste vinovatia; iar cand persoana este constransa lipseste factorul volitiv.
Responsabilitatea se prezuma, ea este stare normala a oricarei persoane ce a implinit varsta
de 16 ani.
c). Libertatea de vointa si actiune. Este conditia generala a subiectului activ al
infractiunii, ce presupune ca acesta a decis in mod liber asupra savarsirii faptei si a avut libertatea
de hotarare si libertatea de actiune potrivit propiei sale vointe.
Conditii speciale privind subiectul activ al infractiunii.

In doctrina penala, pe langa conditiile generale privind subiectul activ sunt prevazute si alte
conditii speciale pentru anumite infractiuni. Aceste conditii speciale se refera la anumite calitati:
cetatean, pentru infractiunile de tradare; strain, pentru infractiunea de spionaj; functionar. pentru
infractiunile de abuz in serviciu, neglijenta in serviciu; militar, pentru unele infractiuni contra
capacitatii de aparare a patriei.

Subiectul activ pentru care este necesara indeplinirea unei conditii speciale se numeste
subiect activcalificat sau circumstantial.
B. Subiectul pasiv al infractiunii.
In doctrina penala, subiectul pasiv este definit ca fiind persoana fizica sau persoana juridica
titulara a valorii sociale ocrotite si care este vatamata ori periclitata prin infractiune.
Subiectul pasiv al infractiunii trebuie sa indeplineasca si el anumite conditii generale si
speciale.
a). Conditii generale.
Pentru a fi subiect al infractiunii persoana fizica sau persoana juridica trebuie sa fie titulara a
valorii sociale ocrotite penal.
De cele mai multe ori subiectul pasiv al infractiunii este si persoana pagubita prin
infractiune.
b). Conditii speciale.
Sunt prevazute in continutul unor infractiuni. Astfel, este necesar de exemplu, pentru
infractiunea de ultraj (art. 239 C.p.) ca subiectul pasiv sa fie un functionar ce indeplineste o functie
ce implica exercitiul autoritatii de stat; pentru infractiunea de pruncucidere (art. 177 C.P.)
subiectul pasiv al infractiunii trebuie sa fie noul nascut al mamei ucigase.
Locul si timpul savarsirii infractiunii.
Sunt elemente preexistente infractiunii, fara de care nu poate fi conceputa savarsirea
unei infractiuni.
In legea penala au fost inscrise dispozitii cu privire la incidenta acesteia in raport cu
locul de savarsire a infractiunii (art. 3-9 C.p.) in raport cu timpul (art. 10-16 C.p.)
Locul si timpul pot aparea in continutul unei infractiuni influentand existenta acesteia, ori
realizand un continut calificat al infractiunii.
Sanctiuni de drept penal

Pedepsele

1. Principale

2. Complementare

3. Accesorii

1. Pedepsele principale

a) Detentiunea pe viata (aceasta a înlocuit pedeapsa capitala)

b) Închisoarea

c) Amenda

a) Detentiunea pe viata

Consta în privarea de libertate a individului pentru tot restul vietii. Este o sanctiune abstract
determinata, nefiind susceptibila de individualizare.

Regimul de executare

Detentiunea pe viata nu este perpetua. Legiuitorul 24224e419y a prevazut în art. 551, cod
penal comutarea obligatorie a pedepsei detentiunii pe viata în pedeapsa cu închisoarea de 25 de
ani în momentul în care condamnatul împlineste vârsta de 60 de ani.

În art. 552, cod penal, în caz de comutare , perioada executarii ca detentiune pe viata se
socoteste ca fiind executata în contul pedepsei cu închisoarea. Astfel, în cazul unei persoane care
a împlinit 60 de ani si a stat 25 de ani în închisoare, aceasta va fi, în mod obligatoriu, pusa în
libertate.

b) Închisoarea

Limte generale: Sunt cele care nu pot fi niciodata depasite, indiferent de natura si
numarul cauzelor de agravare si atenuare incidente.

Acestea sunt cuprinse între 15 zile (minim general) si 30 de ani (maxim general). Între
aceste limite generale, se situeaza limtele speciale ale pedepsei, prevazute de normele de
incriminare pentru fiecare infractiune în parte.

Ex: Pentru furt – 10 ani (minim special) – 20 ani (maxim special)


Întotdeauna, minimul special este mai mare decât minimul general, iar maximul special
este mai mic decât maximul general.

Minim special: 1 luna

Maxim special: 25 de ani

Limitele speciale pot fi depasite, cele generale nu pot.

La o pedeapsa de 10 – 20 de ani: - În circumstante atenuante: 3-10 ani

- În circumstante agravante: 20-25 ani

c) Amenda

În cazul acesteia, limitele generale sunt 100.000 si respectiv 50.000.000 lei.

Exista un proiect de lege pentru modificarea acestor limte în sensul introducerii unor limite
încpând cu 1.000.000 (10.000.000) si 500.000.000 lei.

Limitele amenzii

Potrivit art. 63, cod penal, limitele speciale ale amenzii se determina în functie de
pedeapsa închisorii cu care amenda este prevazuta alternativ. Astfel, atunci când amenda e
prevazuta ca sanctiune unica, nefiind alternativa cu închisoarea, limitele ei vor fi de
la 150.000 la 10 milioane lei. Atunc când este prevazuta si pedeapsa închisorii de pâna la un an
limitele sunt de la 250.000 la 15 milioane lei. În fine, atunci când închisoarea depaseste un an,
amenda are ca limite 350.000 si 30 milioane lei.

Înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii

Potrivit art. 631, cod penal, atunci când cel condamnat la pedeapsa amenzii se sustrage cu
rea-credinta de la plata acesteia, instanta va dispune înlocuirea amenzii cu închisoarea în limitele
prevazute de lege pentru fapta savârsita.

Conditii:

1) Persoana sa fi fost condamnata la pedeapsa amenzii.

2) Condamnatul sa se sustraga cu rea-credinta de la plata ei.

Sustragerea cu rea-credinta – Atunci când persoana în cauza realizeaza venituri sau


detine bunuri cu care ar putea sa achite amenda, dar refuza sa o plateasca.

În cazul în care persoana nu dispune de mijloace, nu se poate înlocui pedeapsa amenzii cu


pedeapsa închisorii.

3) Amenda sa fie prevazuta alternativ cu pedeapsa închisorii.


Nu e posibil înlocuirea amenzii cu închisoarea în doua situatii:

a) Când amenda e prevazuta ca sanctiune unica.

b) Când la pedeapsa amenzii s-a ajuns, abligatoriu, ca efect al circumstantelor atenuante,


în conditiile art. 76, lit. e, teza a II-a.

Teza 1:

Luam situatia unei pedeapse cuprinse între 6 luni si 2 ani. În cazul circumstantelor atenuante se
poate ajunge la o pedeapsa de la 15 zile la 6 luni si la o pedeapsa cu amenda mai mare de
300.000 lei. Daca inculpatul e obligat la plata amenzii si nu o plateste, amenda se poate
transforma în închisoarea mai-sus mentionata (15 zile – 6 luni).

Teza 2:

Luam cazul unei pedepse cuprinse între 1 luna si 1 an. Luând în calcul circumstantele
atenuante, ajungem la o singura pedeapsa cu amenda mai mare de 200.000 lei. În cazul neplatii
acestei amenzi, amenda nu va putea fi transformata în închisoare, fiindca s-ar elimina efectul
circumstantelor atenuante.

2. Pedepsele complementare

a) De interzicere a unor drepturi (art. 64, cod penal)

b) A degradarii militare

Anterior adoptarii Constitutiei exista si pedeapsa confiscarii averii.

a) Pedeapsa complementara de interzicere a unor drepturi

Ea poate fi aplicata obligatoriu sau facultativ.

Se aplica obligatoriu atunci când norma de incriminare o prevede si se aplica facultativ


atunci când, desi nu este prevazuta în norma de incriminare, instanta apreciaza ca se impune
aplicarea ei pentru întregirea continutului pedepsei principale.

Întotdeauna, aplicarea pedepsei complementare se poate face numai pe lânga o pedeapsa


cu închisoarea de cel putin doi ani.

Pedeapsa consta în interzicerea unuia sau mai multor drepturi, prevazute de art. 64, cod
penal, pe o perioada de la 1 la 10 ani. Nu pot fi interzise toate drepturile prevazute de art. 64, iar
durata interzicerii trebuie sa fie aceeasi pentru toate drepturile care intra în continutul pedepsei.

b) Pedeapsa complementara a degradarii militare


Aceasta consta în pierderea gradului militar si ea se aplica atunci când persoana
condamnata este militar activ sau rezervist. Degradarea consta în pierderea oricarui grad militar
al persoanei, nefiind posibila o degradare partiala.

Degradarea militara e obligatorie atunci când pedeapsa principala este detentiunea pe


viata sau închisoare mai mare de 10 ani. Aplicarea ei este facultativa atunci când infractiunea
comisa a fost intentionata iar pedeapsa aplicata este închisoarea cuprinsa între 5 si 10 ani.

Se preconizeaza aparitia unei noi pedepse complementare. Aceasta consta în publicarea,


pe banii condamnatului, a hotarârii de condamnare, într-un ziar central sau local ales de instanta.

3. Pedepsele accesorii

Decurg, de drept, din condamnarea la o pedeapsa cu închisoarea sau detentiunea pe viata


si consta în interzicerea unor drepturi prevazute în art. 64, cod penal.

Prin exceptie, interzicerea drepturilor parintesti sau a dreptului de a fi curator este lasata
la aprecierea instantei atunci când executarea pedepsei se face la locul de munca.

Durata pedepselor accesorii nu coincide, întotdeauna, cu durata pedepsei privative de


libertate. Asta pentru ca executarea pedepsei accesorii încep din momentul ramânerii definitive a
hotarârii de condamnare. Pedeapsa accesorie poate fi mai mare sau mai mica decât pedeapsa
privativa de libertate.