Speță comentată – disciplina: dreptul asigurărilor

Student: .............................., anul IV, seria a III a, grupa 418

În lucrarea de față urmează să prezint previzibilitatea riscului asigurat în cazul săvârșirii infracțiunii
de înșelăciune în contracte, pornind de la decizia nr. 181 din 23 ianuarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție. Astfel, în speță, reclamanta SC Z.P. SRL Sfântu Gheorghe a chemat în judecată pârâta SC G.A. SA
Sfântu Gheorghe, societate de asigurări, cererea având ca obiect obligarea acesteia la plata unor despăgubiri
în sumă de 285.700 lei, cu dobânda legală.
În fapt, prima instanță și anume Tribunalul Covasna, a reținut că buldoexcavatorul reclamantei a
fost asigurat prin intermediul unei polițe de asigurare încheiată pentru 1 an, pentru suma de 67.235 EUR de
către SC G.A. SA. Acest buldoexcavator a fost predat de către reclamantă societății comerciale F.A.R. SRL
în baza unui contract de închiriere, reclamanta înștiințând asigurătorul că, deși bunul a fost pus
la dispoziție cu titlu de închiriere numai pe o perioada de trei luni, la expirarea acestei perioade
buldoexcavatorul nu a mai fost returnat, aceasta pretinzând de la asigurător încasarea sumei asigurate,
motivând că a încheiat o asigurare de tip ”toate riscurile”.
Instanța de fond, respingând pretențiile, a reținut că, potrivit contractului, asigurătorul G. a preluat
riscul producerii unui ”eveniment accidental, brusc și neprevăzut”, care nu a fost exclus prin ceea ce s-a
enumerat, exemplificativ, ca fiind ”excluderi generale” și ”excluderi speciale”, riscul asigurat fiind
definit drept un ”eveniment viitor, posibil dar incert, pentru ale cărei urmări se încheie contractul de
asigurare”, așa încât nu se poate susține că nerestituirea unui buldoexcavator la împlinirea duratei închirierii
constituie un eveniment accidental, brusc și neprevăzut, fiind vorba de o situație previzibilă și cu grad relativ
de certitudine în ceea ce privește posibilitatea de a se întâmpla. Prin urmare, asigurătorul nu datorează
despăgubiri nu pentru că ceea ce reclamanta pretinde a fi survenit cu titlu de eveniment asigurat nu
constituie la modul general un risc asigurabil. Contractul acoperă riscurile naturii intrinseci a utilajului, în
timp ce riscul de nerestituire a utilajului la finele perioadei de închiriere constituie un risc extrinsec bunului.
Instanța de apel, admițând apelul, a reținut faptul că dispariția utilajului ce face obiectul asigurării
care a avut loc în timpul derulării unui contract de închiriere nu are relevanță deoarece părțile au încheiat
o asigurare de tip ``toate riscurile``, iar din probele administrate în cauză rezultă că evenimentul invocat de
reclamanta nu constituie o simplă neexecutare a contractului de închiriere prin nepredarea utilajului la
expirarea termenului de locațiune, ci îmbracă elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, fiind
deci un risc acoperit prin contractul de asigurare. În recurs, această decizie a instanței de apel a fost
desființată, menținându-se, în esență, argumentele primei instanțe.
Consider că decizia primei instanțe, reținută și în recurs, este corectă din perspectiva noțiunii de ”risc
asigurat”. În acest sens, în opinia mea, neexecutarea unei obligații contractuale nu este prin ea însăși un
eveniment viitor, posibil, incert, care survine brusc, neprevăzut, astfel încât în momentul în care reclamanta
a închiriat bunul a preluat riscul contractual ca cealaltă parte să nu execute contractul întocmai. De
asemenea, din cuprinsul contractului reiese faptul că prin contract urmează să se asigure ”orice eveniment
accidental brusc și neprevăzut” cu excepția unor riscuri enumerate exemplificativ, printre care operarea
incorectă, catastrofe naturale, furt, tâlhărie ș.a., reieșind astfel din aceste dispoziții intenția de asigurare a
unor riscuri în legătură cu starea tehnică a utilajului în cazul unei normale utilizări, adică aspecte de privesc
riscurile intrinseci ale bunului. Consider că, în măsura în care reclamanta dorea să asigure și un eventual risc
al neexecutării contractului de locațiune a bunului acest lucru trebuia menționat asigurătorului, în sensul în
care este posibil ca în această ipoteză asigurătorul să nu mai fi încheiat contractul sau prima să fie mai mare
întrucât riscul contractual depășește sfera riscurilor interne ce decurg din natura bunului, putându-se ridica
problema unei declarații inexacte sau a unei reticențe privind riscul care, conform art. 2204 din Noul Cod
Civil, determină însăși nulitatea contractului de asigurare. În cazul neexecutării contractului, chiar dacă ne
aflăm în ipoteza existenței unei infracțiuni de înșelăciune, acest fapt este legat și de diligența reclamantei în
alegerea locatarului, fapt ce nu poate fi considerat un risc întrucât, pentru a fi considerat risc asigurabil
acesta trebuie să depindă exclusiv de hazard, adică să fie independent de culpa vreunei părți. Totuși,
consider că în ipoteza în care reclamanta a încheiat contractul de asigurare în virtutea existenței contractului
de locațiune, iar dacă din informațiile oferite asigurătorului reiese intenția încheierii poliței tocmai pentru
astfel de ipoteze, s-ar putea pune problema interpretării extinse a sintagmei ”toate riscurile”, ținând cont că
în materia unor astfel de contracte clauzele se interpretează, de regulă, împotriva asigurătorului.