Referat

Materie: Dreptul Uniunii Europene

Dumpingul și practicile antidumping

în Uniunea Europeană

Student: Niculescu Octav-Costin

Anul III

Seria a III-a, grupa 318

 Capitolul I. Noțiuni introductive

Puterea comercială pe care o reprezintă UE se bazează atât pe forţele economice unite

ale Statelor Membre cât şi pe existenţa şi aplicarea unei politici comerciale comune, coerente,
aplicabile uniform pe piaţa internă unică a celor 27 de State Membre şi exprimată printr-o
singură voce în plan internaţional.

Politica comercială comună reprezintă ansamblul de măsuri, instrumente, politici

aplicate în domeniul relaţiilor comerciale externe ale Uniunii Europene. Politica comercială
comună are în vedere câteva obiective majore:

- dezvoltarea exporturilor comunitare de bunuri şi servicii, inclusiv prin deschiderea

şi consolidarea unor noi pieţe de destinaţie;
- asigurarea unei protecţii adecvate pentru industria europeană de bunuri şi servicii,
în special prin măsuri de combatere a concurenţei neloiale cauzate de anumite
importuri din ţări terţe;
- combaterea oricăror măsuri de discriminare sau împiedicare a accesului şi
dezvoltării exporturilor de bunuri şi servicii comunitare pe terţe pieţe;
- asigurarea unui cadru legal şi instituţional favorabil investiţiilor străine directe, cu
protejarea adecvată a investitorilor şi a investiţiilor; etc.

Principiul de bază care guvernează politica comercială comună a Uniunii Europene

reiese din articolul 3, paragraful (3) al Tratatului privind Uniunea Europeană, care stabileşte
că: „Uniunea instituie o piață internă. Aceasta acționează pentru dezvoltarea durabilă a
Europei, întemeiată pe o creștere economică echilibrată și pe stabilitatea prețurilor, pe o
economie socială de piață cu grad ridicat de competitivitate {…}”. Astfel premisa sine qua
non a unei economii de piață și, implicit, a succesului politicii comerciale comune, este
concurența liberă și loială dintre agenții economici, concurență care la nivelul UE este
protejată prin intermediul unor instrumente specifice:

- de natură tarifară (vamală) → protecţia tarifară se realizează prin intermediul taxelor

vamale.

- de natură netarifară → în cadrul barierelor netarifare utilizate în cadrul politicilor

comerciale se includ reglementările cantitative, măsurile antidumping, precum şi alte măsuri
netarifare.

- de natură promoţională şi de stimulare → măsurile de politică comercială

promoţională şi de stimulare au drept scop să impulsioneze exporturile globale ale ţării (sau
comunităţii) respective.
 Capitolul II. Dumpingul

Potrivit art. 1, par. (2) al Regulamentului CE nr. 1225/20091 al Consiliului privind

protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt
membre ale Comunității Europene, care reprezintă reglementarea cadru în materie de
dumping, ”se consideră că un produs face obiectul unui dumping atunci când prețul său de
export către Comunitate este mai mic decât prețul comparabil, practicat în cadrul operațiunilor
comerciale normale, pentru produsul similar în țara exportatoare.” Așadar,
dumpingul (din limba engleză: to dump) descrie vânzarea unor produse sub prețul de
producție, dar semnifică și exportul unor anumite mărfuri într-o anumită țară la un preț sub
prețul pieței din țara respectivă (și de multe ori sub costul de producție al producătorilor din
acea țară).

Așa cum se arată și într-o sinteză a legislației UE în materia comerțului2,trebuie să se

facă deosebire între dumping şi simplele practici de vânzare la preţuri mici care rezultă din
costuri reduse sau productivitate mai mare. Criteriul esenţial în această privinţă nu este, de
fapt, raportul dintre preţul produsului exportat şi cel de pe piaţa ţării importatoare, ci relaţia
dintre preţul produsului exportat şi valoarea sa normală. Se consideră, aşadar, că un produs
face obiectul unui dumping atunci când preţul său de export către Uniunea Europeană este
mai mic decât preţul comparabil, practicat în cadrul operaţiunilor comerciale normale, pentru
un produs similar în ţara exportatoare.

Valoarea normală se stabileşte pe baza preţurilor plătite sau care urmează să fie plătite,
în cadrul operaţiunilor comerciale normale, de către cumpărători independenţi din ţara
exportatoare. Cu toate acestea, în cazul în care exportatorul din ţara exportatoare nu produce
sau nu vinde un produs similar, valoarea normală se stabileşte pe baza preţurilor altor
comercianţi sau producători. În plus, în cazul în care nu se efectuează nicio vânzare a
produsului similar în cadrul operaţiunilor comerciale normale sau în cazul în care aceste
vânzări sunt insuficiente (de exemplu, vânzare efectuată de o companie care deţine monopol)
sau în cazul în care, din cauza unei situaţii speciale a pieţei, aceste vânzări nu permit
efectuarea unei comparaţii valabile, valoarea normală a produsului similar se calculează pe
baza costului de producţie din ţara de origine.

Al doilea element de comparaţie, al cărui raport cu valoarea normală în ţara de origine

stabileşte marja de dumping, este preţul de export. Acesta este preţul efectiv plătit sau care
urmează să fie plătit pentru produsul vândut la export către Uniunea Europeană. Atunci când
nu există un preţ de export stabilit sau când preţul de export este stabilit în baza unei asocieri
sau a unui acord de compensare între exportator şi importator sau un terţ, orice referire la
preţul de export devine imposibilă. În acest caz preţul de export poate fi construit pe baza

1
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CONSLEG:2009R1225:20120906:RO:PDF
2
http://europa.eu/legislation_summaries/external_trade/r11005_ro.htm
preţului cu care produsele importate sunt revândute pentru prima oară unui cumpărător
independent sau, în cazul în care produsele nu sunt revândute unui cumpărător independent
sau nu sunt revândute în starea în care erau când au fost importate, prin orice altă modalitate
rezonabilă. În astfel de cazuri, se operează ajustări pentru a se ţine seama de toate cheltuielile
care survin între import şi revânzare, precum şi de o marjă de profit.

Un alt element cu o importanță crucială este marja de dumping, care reprezintă suma
cu care valoarea normală depăşeşte preţul de export. Pentru a fi determinată marja de
dumping, se face comparaţia între vânzările efectuate în aceeaşi etapă comercială şi la date cât
mai apropiate posibil una de cealaltă, desigur, efectuând totodată și ajustările necesare pentru
a ţine seama de diferenţele între condiţiile de vânzare, de impozitare şi de alte diferenţe care
afectează comparabilitatea preţurilor.

În sfârșit, un ultim element de care trebuie să se țină seama în evaluarea unei practici
ca fiind o activitate de dumping este prejudiciul. O industrie a UE suferă un prejudiciu atunci
când exista o deteriorare a situației sale economice. Prejudiciul este măsurat printr-o
examinare obiectivă a tuturor factorilor economici relevanți, precum producția, vânzările, cota
de piață, profiturile, productivitatea, capacitățile de producție, gradul de utilizare al
capacităților de producție etc. Această listă nu este însă exhaustivă. În orice caz, trebuie să se
demonstreze că importurile în cauză au produs un prejudiciu industriei interne.

Termenul „industrie a UE” se referă la totalitatea producătorilor din UE sau la aceia

dintre ei ale căror producţii comune constituie un procent semnificativ din producţia totală la
nivelul UE. Cu toate acestea, în cazul în care producătorii sunt ei înşişi importatori ai
produsului care face obiectul unui dumping, expresia „industrie a UE” poate fi interpretată ca
desemnând restul producătorilor din acest sector.

Capitolul III. Măsurile (practicile) antidumping

Dacă dumpingul constă într-o politică de prețuri reduse sub costul produsului folosită
de companiile mari pentru a distruge concurența, antidumpingul constă într-o metodă de
combatere a monopolului și se aplică tocmai pentru facilitarea concurenței.

În ceea ce privește derularea procedurii în cazul în care o persoană fizică sau juridică
sau orice asociaţie care nu are personalitate juridică apreciază că, în industria în care
activează, există produse care fac obiectul unui dumping, menționez următoarele: această
entitate va formula către Comisia Europeană o plângere, care trebuie să conţină elemente de
probă privind existenţa unui dumping, a unui prejudiciu şi a unei legături de cauzalitate între
aceste două elemente.
 Plângerea este examinată de un comitet consultativ, compus din reprezentanţi ai
fiecărui stat membru şi prezidat de către un reprezentant al Comisiei. În cazul în care, după
consultarea în cadrul comitetului, par să existe dovezi suficiente pentru a justifica declanşarea
unei proceduri, Comisia publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene un aviz de
deschidere a anchetei, în care se indică produsul şi ţările în cauză, se prezintă un rezumat al
informaţiilor primite şi se stabileşte termenul în care părţile interesate se pot face cunoscute şi
îşi pot prezenta punctul de vedere.

Ancheta, realizată de Comisie în cooperare cu statele membre, vizează simultan atât

dumpingul, cât şi prejudiciul. Se alege o perioadă de anchetă care acoperă, în mod normal, o
perioadă de minimum şase luni imediat anterioară iniţierii procedurii. Comisia trimite
chestionare părţilor implicate, care au la dispoziţie cel puţin 30 de zile pentru a răspunde.

Se pot impune taxe provizorii în cazul în care o examinare preliminară pozitivă a

stabilit existenţa unui dumping şi a unui prejudiciu şi în cazul în care interesul UE necesită
o acţiune imediată pentru a împiedica producerea unui astfel de prejudiciu. Valoarea taxei nu
trebuie să depăşească marja de dumping şi trebuie să fie mai mică decât această marjă, în
cazul în care această taxă mai mică este suficientă pentru a elimina prejudiciul adus industriei
UE. Taxele trebuie impuse cel târziu în termen de nouă luni de la declanşarea procedurii.
Aceste taxe sunt impuse de Comisie, după consultări cu comitetul sau, în caz de extremă
urgenţă, după ce a informat statele membre.

În cazul în care din constatarea definitivă a faptelor reiese că există dumping şi un

prejudiciu care rezultă din acesta şi că interesul Uniunii Europene necesită o acţiune,
Consiliul impune o taxă antidumping definitivă. La fel ca şi în cazul măsurilor provizorii, taxa
definitivă nu poate să depăşească valoarea marjei în cazul în care aceasta este suficientă
pentru a elimina prejudiciul adus. Taxele provizorii sau definitive nu se pot aplica
retroactiv. Cu toate acestea, poate fi percepută o taxă antidumping definitivă pentru
produsele puse în consum cu cel mult 90 de zile înainte de data aplicării măsurilor provizorii.

Capitolul IV. Concluzii

Dumping-ul este o formă de concurenţă neloială, şi este ilegal în multe economii de
piaţă. Pentru protecţia contra practicilor de dumping şi subvenţiilor relative la importurile din
ţările nemembre ale Comunităţii Europene a fost adoptat un regulament, care a relevat
necesitatea ca măsurile de protecţie comercială de întreprins în caz de dumping şi subvenţii să
fie întemeiate pe principii uniforme. O măsură antidumping nu rămâne însă în vigoare decât
pe perioada necesară pentru a contrabalansa un dumping care cauzează un prejudiciu. Taxele
expiră la cinci ani de la instituirea lor sau la cinci ani de la data încheierii reexaminării celei
mai recente a măsurilor în cauză. Mai mult, taxele colectate se pot restitui în cazul în care
importatorul poate dovedi că marja de dumping a fost eliminată sau redusă la un nivel inferior
taxei antidumping.
 Bibliografie

1. P. Prisecaru, Politici comune ale Uniunii Europene, Editura Economică,

Bucureşti, 2004
2. Politica privind comerţul şi dezvoltarea, Institutul European din România,
seria Micromonografii – Politici europene, 2005
3. REGULAMENTUL (CE) NR. 1225/2009 AL CONSILIULUI privind
protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea
țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene, versiunea consolidată
4. Versiunea consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană
5. http://eur-lex.europa.eu
6. http://www.efin.ro
7. http://europa.eu