Trasabilitatea produselor alimentare – cerintă pentru certificarea calitătii

produselor şi serviciilor

Conform Codex Alimentarius Commission CAC 60-2006, prin trasabilitate se

întelege capacitatea de a urmări deplasarea unui produs alimentar în diferite etape
specifice ale productiei, prelucrării şi distributiei.
Trasabilitatea produselor alimentare, a producatorilor de produse alimentare si de
orice alte substante destinate a fi incorporate sau susceptibile de a fi incorporate in
produsele alimentare este stabilita la toate etapele de productie, procesare si distribuire.
Comerciantii sectorului alimentar trebuie sa fie in masura sa poata identifica orice
persoana care le-a furnizat un produs alimentar sau substante destinate a fi incorporate
sau susceptibile de a fi incorporate in produsele alimentare sau furaje. Comerciantii
dispun de sisteme si proceduri care sa le permita sa puna la dispozitia autoritatii
competente aceste informatii la cererea acesteia.
Comerciantii sectorului alimentar dispun de sisteme si proceduri care sa le
permita sa identifice unitatile care le-au furnizat produsele.
Produsele alimentare care sunt puse pe piata in Comunitate, vor trebui sa fie
etichetate si identificate, astfel încât să faciliteze asigurarea trasabilitatii, cu ajutorul
documentelor.
În prezent, în domeniul marketingului se acordă o importantă deosebită lantului
de aprovizionare-livrare. În acest context, trasabilitatea dobândeste un rol tot mai activ în
cadrul acestuia.
Ca urmare a adoptării de către Parlamentul European a Directivei UE nr. 178 din
anul 2002, începând cu data de 1 ianuarie 2005, operatorii economici din UE si cei din
tările care exportă în UE trebuie să respecte principiile generale si cerintele legislatiei
privind produsele agroalimentare. Prin intermediul ei, este statuată obligativitatea
trasabilitătii si retragerii produselor agroalimentare de pe piată.
Prevederile acestei directive vizează toate stadiile de productie, prelucrare si
distributie a produselor agroalimentare, precum si a furajelor produse care sunt
consumate de animalele care produc bunuri alimentare.

1
 Pentru toate tările membre ale UE, această directivă are caracter obligatoriu si
este aplicabilă direct si în integralitatea sa, de fiecare tară. Directiva UE nr. 178/2002
constituie un punct de cotitură în reglementarea sigurantei agroalimentare, datorită
faptului că prevederile sale se referă la aspecte majore cum sunt: principiile generale ale
legislatiei privind produsele alimentare; principiul transparentei, bazat pe consultarea
publică si informarea publicului; obligatiile generale ale operatorilor din domeniul
comertului cu produse alimentare; cerintele generale ale legislatiei privind produsele
alimentare; crearea Autoritătii Europene de Sigurantă Agroalimentară; sistemul de alertă
rapidă, managementul crizelor si situatiilor critice neprevăzute.
În contextul Directivei UE nr. 178/2002, este definit conceptul de trasabilitate. El
semnifică abilitatea de a urmări un produs agroalimentar sau furaj, un animal care
produce alimente sau o substantă care urmează a fi încorporată într-un produs alimentar
sau în furaje, în toate stadiile de productie, prelucrare si distributie.
Trasabilitatea a devenit un concept cheie în managementul lantului de
aprovizionare-livrare, datorită declansării unor crize acute. Un prim ansamblu de situatii
critice s-a manifestat în anii '90, fiind legat de encefalopatia bovină spongiformă („boala
vacii nebune”) care si-a făcut aparitia mai întâi în Marea Britanie si apoi în alte tări din
UE (Germania, Franta). Un alt fenomen critic este reflectat de dezbaterile aprinse
referitoare la organismele modificate genetic sau la bioterorism.
În articolul 18, pct. 2, al Directivei UE nr. 178/2002, se prevede faptul că orice
operator din domeniul produselor agroalimentare sau furajelor trebuie să fie capabil să
identifice orice persoană de la care s-a aprovizionat cu un produs agroalimentar sau cu
orice substantă care urmează sau se asteaptă să fie încorporată într-un produs
agroalimentar.
În afară de abilitatea de a identifica sursele de aprovizionare, orice operator
trebuie să dispună de capacitatea de a identifica organizatiile cărora le-a furnizat
produsele sale.
Deoarece o contributie relativ semnificativă în exporturile românesti revine
produselor agroalimentare, realizarea exporturilor românesti spre tările membre ale
Uniunii Europene, iar după anul 2007, calitatea de membru al UE presupun respectarea
prevederilor Directivei nr. 178/2002.

2
 La prima vedere, activitatea operatorilor din România nu ar fi influentată de
prevederile directivei. Argumentul principal ce ar putea fi considerat este faptul că marea
majoritate a producătorilor si distribuitorilor din România nu sunt implicati în exportul
direct pe pietele tărilor membre ale UE. Exporturile se realizează adesea prin parteneri
externi, care îsi asumă o mare parte a responsabilitătilor de comert international, în
privinta produselor agroalimentare românesti.
Potrivit art. 11 al Directivei UE nr. 178 din anul 2002, pentru a fi plasate pe piată
în cadrul Comunitătii, alimentele importate trebuie să respecte cerintele legislatiei
alimentare sau conditiile recunoscute de Comunitate.
Sustinerea conceptului de trasabilitate decurge din importanta acordată vizibilitătii
în cadrul filierei de aprovizionare si distributie. Astăzi, fiecare organizatie detine
informatii despre partenerii săi din amonte si aval. În plus, se consideră necesar ca sfera
de interes a fiecărei organizatii să depăsească limitele traditionale reprezentate de proprii
furnizori si clienti, fiind extinsă la furnizorii furnizorilor săi si clientii clientilor săi.
Dificultătile generate de obligativitatea asigurării trasabilitătii sunt de natură
organizatorică si informatională. Fiecare agent economic din domeniul productiei,
prelucrării si distributiei produselor agroalimentare trebuie să dispună de sisteme si
proceduri care permit ca informatia să fie disponibilă în orice moment în cadrul
organizatiei si să fie pusă la dispozitia autoritătilor competente, la cererea acestora.
În scopul facilitării trasabilitătii, Directiva UE nr. 178/2002 prevede ca produsele
agroalimentare care sunt plasate pe piata comunitară să fie etichetate sau identificate în
mod corespunzător.
Această directivă adoptată de Parlamentul European diferentiază net sistemul de
reglementări si practicile din tările membre ale UE, în raport cu cele existente, de
exemplu, în SUA. Sistemele de trasabilitate din SUA tind să fie motivate de stimulente
economice, nu de reglementări guvernamentale. Organizatiile creează sisteme de
trasabilitate pentru a îmbunătăti managementul ofertei, siguranta si controlul calitătii.
Beneficiile specifice acestor sisteme constau în scăderea costurilor distributiei,
diminuarea costurilor de retragere a produselor de pe piată si cresterea vânzărilor de
produse cu valoare adăugată mai mare si implicit în sporirea veniturilor organizatiei.

3
 Trasabilitatea are o largă arie de aplicabilitate. Produsele proaspete, datorită
perisabilitătii lor impun trasabilitatea. Cerealele si semintele oleaginoase constituie o altă
grupă de produse care fac necesară trasabilitatea, mai ales în conditiile cresterii cererii
pentru produse care nu au făcut obiectul ingineriei genetice. De asemenea, sectorul
cresterii septelului are o îndelungată experientă în privinta stabilirii drepturilor de
proprietate si a controlului răspândirii bolilor la animale. Ultimele evolutii în domeniul
cărnii si produselor din carne au motivat organizatiile să realizeze o corelatie între
sistemele de trasabilitate a animalelor si sistemele de trasabilitate a cărnii.
În SUA, trasabilitatea produselor are un caracter voluntar. Spre deosebire de
experienta SUA, în Uniunea Europeană, trasabilitatea a dobândit un caracter obligatoriu,
ca urmare a adoptării de Parlamentul European a Directivei UE nr. 178/2002. Pentru
prima dată, trasabilitatea produselor devine obligatorie la nivelul tuturor tărilor membre
ale UE.
Înainte de data adoptării directivei, existau tări în care erau deja functionale
sisteme adecvate în acest domeniu. De exemplu, în Olanda, sistemul IKB de asigurare a
calitătii cărnii si septelului continea prevederi detaliate referitoare la identificarea si
înregistrarea septelului si a produselor, ceea ce făcea ca sectorul de profil să fie deja
pregătit în privinta asigurării trasabilitătii.
În situatia sa de tară exportatoare de produse alimentare si furaje în UE, România
va trebui să îsi consolideze competitivitatea prin respectarea principiilor si cerintelor
specificate în acest domeniu de Directiva UE nr. 178 din anul 2002.
În conformitate cu ISO 22005:2007, trasabilitatea reprezintă „capacitatea de a
urmări istoricul, aplicarea sau locatia unui articol prin intermediul informatiilor
înregistrate”. Liniile directoare ISO specifică faptul că trasabilitatea se poate referi la
originea materialelor si pieselor, la istoricul prelucrării, precum si la distributia si locul în
care se află produsul după livrare.
Se consideră că această definitie a trasabilitătii are un caracter mult prea amplu.
Argumentul este faptul că nu specifică o unitate de măsură standard pentru aspectele
considerate (un bob de grâu sau o cantitate vagonabilă), o mărime standard a
amplasamentului (câmp, fermă, tară), o listă a proceselor ce trebuie să fie identificate
(aplicarea pesticidelor sau bunăstarea animalelor), modul de înregistrare a informatiilor

4
(pe hârtie, în format electronic, pe ambalajul produsului, pe container, pe produs),
tehnologia de contabilizare (pe hârtie sau cu ajutorul calculatorului). Totodată, o serie de
specialisti afirmă că trasabilitatea completă este imposibil de realizat. Este aproape
imposibilă crearea unui sistem care să urmărească fiecare input si proces, cu un grad
adecvat de precizie.
Acest standard va permite organizatiilor care functionează în domeniul alimentar
să traseze fluxul de materii (nutreturi, hrană, ingrediente şi ambalare); să identifice
documentatia necesară şi să urmărească fiecare etapă de productie; să asigure
coordonarea adecvată dintre diferitii factori implicati; să ceară ca fiecare parte să fie
informată cu privire la furnizorii săi directi şi clienti.
În plus, un sistem de trasabilitate poate îmbunătăti utilizarea corespunzătoare şi
fiabilitatea informatiei, eficienta şi productivitatea acesteia.
Un sistem de trasabilitate permite unei organizatii să documenteze şi să localizeze
un produs prin studiile şi operatiile implicate în fabricarea, tratarea, distributia şi
manipularea nutreturilor şi a alimentelor, de la producătorul primar la consumator.
Aceasta poate facilita identificarea cauzei sau a neconformitătii unui produs şi capacitatea
de a-l retrage, dacă este necesar.
În afară de consideratiile referitoare la sănătate, noul standard va avea şi alte
avantaje economice şi sociale. ISO 22000 inserează principiile HACCP (Analizele în
punctele critice de control) al Comisiei Codex Alimentarius, în vederea asigurării
controlului lor.
Trasabilitatea poate fi aplicată pentru produse, atunci când face legătura între
materiile prime, originea lor, prelucrarea, distributia şi locatia lor după comercializare;
pentru date, când se referă la calcule şi date de-a lungul drumului parcurs de un aliment;
în calibrare, când se referă la aparatura de măsurare a compozitiei fizico-chimice a unui
produs alimentar; în IT şi programare, când se referă la proiectarea şi implementarea
cerintelor ISO.
Până acum, se urmărea calea alimentelor de la fermă la fabrică. Trasabilitatea
înseamnă capacitatea de a urmări calea alimentelor înapoi până la începuturi. Fabricile
de alimente trebuie să poată să traseze calea produselor de la provenientă. Ele au
planuri speciale numite sisteme de trasabilitate, de urmărire, de exemplu, a cerealelor

5
dintr-o cutie de cereale pentru micul dejun până în câmp sau a portocalelor dintr-o sticlă
de suc până în livadă. Cunoscând aceste lucruri, fabricile pot imediat identifica şi
rezolva problemele din fiecare fază. Trasabilitatea este deosebit de importantă astăzi
deoarece ingredientele din alimente provin din toata lumea.
In practica, sistemele de trasabilitate sunt inregistrari scrise definite prin
proceduri care arata calea unei unitati (a unui lot) de produs sau ingrediente de la un
furnizor (sau de la mai multi furnizori), prin toti pasii intermediari prin care se proceseaza
si combina ingredientele in produsele noi rezultate. Aceste sisteme urmeaza calea de la
utilizatorii intermediari pina la utilizatorul final, pe tot lantul de aprovizionare.
Sistemele de trasabilitate se bazeaza pe procesul de inregistrare a informatiilor.
In unele cazuri, sunt efectuate analize de laborator pentru a sustine si verifica sistemele
de trasabilitate.
Consumatorii au beneficii de pe urma trasabilitatii, de exemplu, certificarea
sigurantei produsului si o crestere a eficacitatii in cazul rechemarii produselor in situatii
de urgenta.
În concluzie, cerintele trasabilitătii sunt reprezentate de următoarele aspecte:
- trasabilitatea unui produs alimentar, nutret, animal producător de alimente şi
orice altă substantă ce se intentionează sau se aşteaptă a fi încorporată în alimente sau
nutreturi trebuie să fie stabilită în toate stadiile de productie şi prelucrare;
- operatorii de alimente şi furaje trebuie să identifice orice persoană de la care s-a
făcut aprovizionarea cu alimente, nutreturi şi trebuie să detină sisteme şi proceduri care
vor permite ca informatiile să fie puse la dispozitia autoritătilor care le solicită;
- operatorii de afeceri cu alimente trebuie să detină sisteme şi proceduri pentru
identificarea altor operatori cărora le-au fost livrate aceste produse. Informatiile vor fi
oferite autoritătilor competente la cererea lor;
- alimentele sau nutreturile care sun plasate pe piată sau care vor fi plasate pe
piată în cadrul Uniunii Europene vor fi etichetate adecvat pentru a facilita trasabilitatea
lor.
Responsabilitatea principală pentru asigurarea conformitătii unui aliment revine
operatorilor afacerilor cu alimente la toate nivelurile, respectiv productie, prelucrare şi
distributie.

6
 Trasabilitatea produselor şi componentelor acestora reprezintă provocarea majoră
în industria alimentară. Cerintele domeniilor individuale ale industriei alimentare şi cele
ale domeniilor întreprinderii sunt foarte diferite, totuşi ele au ceva în comun: ”este vorba
despre certificarea fără omisiuni a traseului pe care îl parcurge o materie primă de la
furnizor prin diferitele trepte de productie şi comerciale până la consumatorul final”.
Conceptul trasabilitătii
Fiecare întreprindere decide conform normelor legale în vigoare, standardelor de
branşă şi propriei răspunderi asupra profunzimii propriului concept de trasabilitate. Cu
ajutorul solutiei complete CSB-System activitătile producătorilor din industria
alimentară, ce includ productia proprie, înnobilarea şi faza de marfă comercială se
realizează într-un mod complet transparent.
Motivele ce determină realizarea trasabilitătii constau printre altele în îndeplinirea
cerintelor şi normelor legale (Regulamentul CE nr. 178/2002 privind trasabilitatea şi
Legea sigurantei alimentare nr. 150/2004, certificare şi asigurare calitate) cât şi în
obligativitatea de actiune atentă în raport cu furnizorii şi clientii.
Alte criterii importante sunt transparenta fluxurilor de mărfuri din întreprindere şi
logistica internă, cât şi un management al depozitelor orientat spre trasabilitate. Odată cu
implementarea solutiei de trasabilitate, în CSB-System se realizează o determinare şi
reprezentare transparentă a furnizorilor şi consumatorilor de-a lungul întregului lant de
aprovizionare, depozitare, productie, logistică şi distributie şi toate acestea online şi prin
apăsarea unei taste.

Trasabilitate integrată în ERP

În calitate de specialist pentru industria alimentară, CSB-System oferă un concept
integrat privind trasabilitatea produselor alimentare, garantând înscrierea online a tuturor
datelor de intrare fără costuri suplimentare precum şi procesarea online a acestora.
Integrarea completă în proces oferă posibilitatea identificării şarjelor şi a componentelor
materiale care se reunesc în produsul alimentar.
Cu solutia completă CSB-System utilizatorul va realiza o trasabilitate conform
normelor legislative în vigoare.

7
 Totodată el beneficiază de:
•Calitate sigură cu un management al calitătii fără utilizarea hârtiei
•Delimitare clară a riscurilor prin documentarea traseului şarjelor la fiecare client (devin
posibile actiuni eficiente de rechemare)
•Calitate controlată a livrărilor (introducerea furnizorilor în întregul lant valoric)
•Management transparent al şarjelor pentru siguranta sporită a proceselor şi productiei
•Reprezentare integrată (fără costuri suplimentare de personal) în procesul economiei
mărfurilor, de la intrare mărfuri, de-a lungul depozitării, productiei, ambalării, picking-
ului şi până la ieşire mărfuri.
Asigurarea controlată a calitătii
Într-un sistem complet de conducere a întreprinderii, controlul calitătii reprezintă
un domeniu de integrare necesar în vederea asigurării unei trasabilităti transparente şi fără
omisiuni. Astfel fiecare domeniu functional poate fi prevăzut cu puncte de preluare a
informatiei şi de control, începând de la aprovizionare şi până la desfacere.
Suplimentar CSB-System realizează un control atent al intrărilor şi ieşirilor din
productie cu alocarea loturilor şi şarjelor. Procesele transparente din şarjare şi planificarea
sigură a auditurilor interne fac parte de asemenea din sistemul managementului calitătii,
aceasta însemnând că utilizatorul poate realiza o respectare exactă a normelor de calitate,
o îmbunătătire a calitătii produselor şi a satisfactiei clientilor, cât şi un management
optim al reclamatiilor şi retururilor.
Avantajele clare ale utilizatorului
Întreprinderile dispun de un management transparent al calitătii conform HACCP
şi pot conduce în orice moment o certificare fără omisiuni a provenientei. Sistemul
calitătii din CSB-System este certificat conform DIN EN ISO 9000. Toate datele
relevante din punct de vedere calitativ sunt integrate în software-ul de branşă ERP, de-a
lungul lantului de aprovizionare. Astfel, întreprinderile pot dezvolta un management
complet al calitătii, de la furnizor şi până la consumatorul final.
Normele specifice, functie de materia primă (ex. carnea de vită), care trebuie să
îndeplinească cerinte specifice, diferite de ale celorlalte produse ale industriei alimentare,
se bucură de module integrate specifice (ex. „urmărirea provenientei“ astfel încât

8
produsul finit să fie clar identificat cărei unităti de aprovizionare îi corespunde şi nu cărui
lot).

Produse alimentare ecologice

Aparitia unor efecte metabolice nedorite induse de dezechilibre alimentare a dus

la conştientizarea importantei actului de nutritie, ceea ce a implicat fundamentarea
comportamentului alimentar pe principii sănătoase şi a determinat segmente
semnificative de consumatori să se îndrepte spre alimente cât mai pure din punct de
vedere biologic, spre aşa-numitele produse biologice. Acestea pot purta şi denumiri
similare: produse ecologice, produse organice, deşi sunt diferente terminologice destul
de sensibile între aceste denumiri.
Pentru a putea satisface cerintele acestor segmente de consumatori, statele trebuie
să plaseze agricultura biologică în centrul politicilor de dezvoltare pentru stimularea
activitătilor de productie, prelucrare şi comercializare.
Alimentele ecologice sunt acele alimente care sunt produse în mod natural şi sunt
lipsite de contaminanti chimici, reziduuri de pesticide (insecticide, erbicide etc.),
reziduuri de medicamente veterinare, hormoni de stimulare a creşterii, reziduuri de
substante fertilizatoare, ingrediente provenite din organisme modificate genetic, aditivi
alimentari.
Agricultura biologică utilizează metode specifice, cum sunt: fertilizarea solului cu
îngrăşăminte organice, acoperirea solului (pentru asigurarea protectiei împotriva uscării
lui), folosirea de îngrăşăminte naturale minerale (fosfati, praf de rocă, calciu provenit din
var, îngrăşăminte din alge marine), rotatia culturilor, pentru evitarea deteriorării solului,
arături uşoare şi nu foarte adânci, înlăturarea parazitilor prin mijloace biologice.
Alimentele biologice sunt produse exclusiv naturale, obtinute fără utilizarea de
îngrăşăminte chimice şi pesticide, ce respectă integral procesele biologice şi ecologice, şi
în consecintă, sunt certificate de un organ agreat (terte părti) pentru a purta eticheta „bio”,
care atestă că au fost obtinute conform standardelor recunoscute pentru agricultura
biologică.

9
 În SUA au fost introduse standarde privind productia şi manipularea produselor
agricole biologice, aplicabile întregului lant logistic, de la fermier până la consumator.
Aceste standarde sunt aplicabile şi operatiunilor intermediare. Conform standardelor
respective sunt determinate patru categorii de produse biologice:
1 • 100% biologice, desemnând produsele care nu contin decât ingrediente produse
biologic;
2 • biologice, însemnând produsele ce contin 95% din ingrediente produse biologic
(raportat la masa produsului);
3 • preparate cu ingrediente biologice, semnificând produsele ce contin mai mult de 70%
ingrediente biologice, dar maxim trei componente produse biologic pot fi specificate pe
eticheta principală a ambalajului;
4 • produse transformate continând mai putin de 70% ingrediente produse biologic, iar
termenul „biologic” nu mai poate fi înscris pe eticheta principală a ambalajului, dar în
lista de ingrediente de pe ambalaj se pot specifica componentele care sunt produse
biologic.
Începând din octombrie 2002, mărfurile din primele două categorii, produse în
SUA sau în străinătate, care răspund exigentelor Programului National Biologic al
Departamentului Agriculturii din SUA, pot purta marca „USDA Organic Seal”
(certificare biologică a Departamentului agriculturii) pe ambalaj. Tot de la această dată,
toate produsele etichetate ca biologice, oricare ar fi originea lor, trebuie certificate
conform regulilor Programului National Biologic al Departamentului Agriculturii din
SUA, de către un organism agreat. Piata alimentelor biologice este în continuă extindere,
nu numai în SUA, dar şi în multe dintre tările europene şi de pe alte continente.
Şi în România a fost elaborat cadrul legislativ şi institutional de bază în domeniul
produselor ecologice, armonizat partial cu reglementările Uniunii Europene, necesar
dezvoltării agriculturii ecologice. Aceste reglementări sunt:
- Ordonanta de Urgentă a Guvernului nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare
ecologice din 17 aprilie 2000, aprobată prin Legea nr. 38 din 7 martie 2001;
- Hotărârea de Guvern nr. 917 din 13 septembrie 2001 pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a prevederilor OG nr. 34/2000;

10
- Ordinul Ministrului Agriculturii, Alimentatiei şi Pădurilor nr. 70/2002 privind
constituirea Comisiei pentru dezvoltarea agriculturii ecologice în România.
Alimentele biologice au un rol fundamental în asigurarea şi mentinerea sănătătii
omului, având functii de autorefacere mult mai importante decât cele semnalate până în
prezent şi o valoare igienică superioară celorlalte tipuri de alimente.
Consumatorii sunt din ce în ce mai atenti la produsele pe care le consumă,
realizând astfel beneficii pentru propria sănătate – produsele ecologice au o valoare
igienică superioară, un înalt grad de inocuitate, sunt mai bogate în săruri minerale şi
vitamine. Consumatorii vor „să simtă” gustul produselor – plantele cultivate prin metode
biologice respectă ritmul anotimpurilor şi sunt culese la maturitate, ceea ce le conferă un
gust imposibil de obtinut prin alte tipuri de culturi. Sunt create premise pentru protejarea
şi sănătatea planetei – agricultura biologică respectă natura: nu sunt introduse substante
chimice în sol şi în pânza freatică; astfel, mediul este protejat. Cultivarea şi consumul de
produse „bio” înseamnă un sprijin pentru sănătatea planetei şi a noastră.
Alimentele ecologice pot fi de origine vegetală şi animală, sub formă de materii
prime şi produse procesate.
Alimentele ecologice de natură vegetală sunt acele alimente obtinute de pe
terenuri care nu au fost tratate cu fertilizatori şi amelioratori ai solului de sinteză chimică
şi nici cu pesticide.
Alimentele ecologice de natură animală (carne, lapte, ouă) sunt acele produse care
au fost obtinute de la animale crescute în conditii ecologice (păşuni naturale nepoluate,
furaje obtinute de pe terenuri ecologice).
Alimentele rezultate prin procesare pot fi considerate ecologice dacă provin din
materii prime ecologice şi dacă la fabricare nu au fost folositi aditivi alimentară sau alte
substante care facilitează procesarea sau asigurarea conservabilitătii şi nici ingrediente
pentru sporirea valorii nutritive (vitamine, săruri minerale), inclusiv plasmă sanguină,
gelatină, produse din lapte, derivate proteice de origine vegetală, care nu fac parte din
structura naturală a produsului alimentar.
Pentru a trece de la productia conventională la una ecologică, conform OG
34/2000, este necesară o perioadă de conversie care este de:
- 2 ani pentru culturi de câmp anuale;

11
 - 3 ani pentru culturi perene şi plantatii;
- 2 ani pentru pajişti şi culturi furajere;
- 1 an pentru taurine de carne;
- 6 luni pentru rumegătoare mici şi porcine;
- 12 săptămâni pentru animalele de lapte;
- 10 săptămâni pentru păsările pentru productia de ouă şi carne, cumpărate la
vârsta de 3 zile;
- 1 an pentru albine dacă familia a fost compărată din stupine conventionale.
În cazul terenurilor destinate culturilor de câmp anuale ecologizarea se poate
realiza prin 2 metode:
- cultivarea succesivă de plante care au capacitatea de a extrage din sol toate
substantele care ar putea impurifica recoltele viitoare ecologice;
- lăsarea terenurilor în stare necultivată (mirişti), respectiv prin realizarea de
arături superficiale (discuiri).
În cazul culturilor pere şi a plantatiilor, ecologizarea se realizează prin recoltarea
plantelor perene şi întretinerea de rutină a plantatiilor. Pentru pajişti, ecologizarea se face
prin întretinerea de rutină a acestora, iar pentru culturile furajere se poate aplica una
dintre metodele mentionate în cazul culturilor anuale.
După epuizarea termenelor mentionate trebuie să se aibă în vedere următoarele:
- terenurile trebuie să fie cât departe de surse de poluare (oraşe industrializate,
şosele cu trafic mare de maşini);
- terenurile să fie delimitate prin benzi cât mai mari de protectie de terenurile
cultivate conventional şi de cele cu culturi modificate genetic;
- irigarea terenurilor se va face cu apă curată din punct de vedere biologic (se
exclude irigarea cu ape poluate din râuri, bălti sau cu ape contaminate fecaloid);
- se vor utiliza asolamentul şi rotatia culturilor, iar în asolament se vor introduce
leguminoase;
- lucrarea terenului va fi cât mai redusă posibil în vederea conservării acestuia,
respectiv un minim de lucrări şi semănat direct în mirişte;
- substantele de fertilizare, de tratament fitosanitar, aditivii pentru furaje vor fi
numai cele aprobate prin HG 917/2001;

12
 - intervalul dintre rânduri în cazul plantatiilor de pomi şi de vită de vie vor fi
cultivate cu iarbă, iar resturile din tăierile de întretinere se vor lăsa pe acest interval. Pe
intervalul dintre rânduri nu se admit lucrări.
În cazul animalelor, păsărilor şi albinelor perioadele mentionate sunt necesare
pentru ca acestea să elimine din organism eventualele reziduuri toxice ca urmare a
hrănirii lor în sistem conventional.
De asemenea, este necesar să se respecte numărul maxim de animale şi păsări la
hectar (în cazul animalelor echivalentul a 170 kg azot/ha). Trebuie să se creeze conditii
optime de creştere a animalelor în adăposturi (suprafată/animal, iluminare, ventilatie,
umiditate relativă, igiena adăposturilor). Trebuie să se respecte timpul de păşunat al
animalelor şi intervalele de timp în cadrul aceleiaşi zile.
Regimul produselor alimentare ecologice este reglementat din anul 2000.
Productia ecologică este definită ca însemnând obtinerea de produse agroalimentare fără
utilizarea produselor chimice de sinteză, în conformitate cu regulile de productie
ecologică stabilite, care respectă standardele, ghidurile şi caietele de sarcini nationale şi
sunt atestate de un organism de inspectie şi certificare înfiintat în acest scop. Productia
agroalimentară ecologică are ca scop realizarea unor sisteme agricole durabile,
diversificate şi echilibrate, care asigură protejarea resurselor naturale şi sănătatea
consumatorilor.
Produsele ecologice sunt reprezentate de produsele obtinute şi etichetate astfel
încât să informeze cumpărătorul că produsul şi/sau, după caz, ingredientele din produs au
fost obtinute în conformitate cu metode de productie ecologică. De asemenea, în
Ordonanta nr. 34/2000 sunt definiti termenii de specialitate şi sunt stabilite conditiile pe
care trebuie să le îndeplinească metodele de productie ecologică utilizate în obtinerea
produselor respective.
Eticheta unui produs ecologic trebuie să contină numele şi adresa producătorului
sau prelucrătorului; denumirea produsului, numele şi marca organismului de inspectie şi
certificare, care este Autoritatea Natională a Produselor Ecologice (ANPE); conditiile de
păstrare, termenul minim de valabilitate; mentiunea că se interzice depozitarea în acelaşi
spatiu a produselor ecologice alături de celelalte produse.

13
 Eticheta trebuie să cuprindă şi o siglă specifică produselor ecologice controlate,
siglă înregistrată la Oficiul de Stat pentru Inventii şi Mărci. Sigla ecologică este specifică
fiecărei tări, însă, în UE pentru produsele cologice se foloseşte o siglă unică, în
conformitate cu Directiva 880/92/EC. Sigla reprezintă o floare a cărei corolă este figurată
prin simbolul cu stele al UE, iar în mijloc este plasată litera E. În UE dreptul de aplicare
al eco-etichetei se obtine greu datorită exigentelor ecologice stabilite de comisie, exigente
care presupun costuri pentru numeroase teste. Dreptul de aplicare a eco-etichetei este de 3
ani, după care este necesară o reînnoire a cererii de obtinere a eco-etichetei.
Alimentatia ecologică are valente trofice, sanogenetice şi social-economice de
necontestat. Acestea derivă din conditiile specifice create pentru cultivarea plantelor şi
creşterea animalelor într-un mediu înconjurător special, dar şi pentru obtinerea produselor
prelucrate. Intercorelarea factorilor ecologici cu alimentatia constituie o premisă a
creşterii securitătii alimentare.

Produse alimentare obtinute din Organisme Modificate Genetic

Avantaje şi dezavantaje ale tehnicilor de modificare genetică a materiilor

prime alimentare
Progresele realizate în ultimii ani în ştiintă şi tehnologie au avut un impact
puternic asupra sectorului agricol şi al celui alimementar din întreaga lume. Metode
novatoare de productie şi de transformare au revolutionat numeroase sisteme traditionale,
precum şi capacitatea de producere a hranei pentru o populatie aflată în expansiune
continuă.
Aceste evenimente au generat numeroase schimbări în economie şi în organizarea
socială, dar şi în gestiunea resurselor planetei. Mediul natural a fost bulversat de
progresele tehnologice care au permis nu doar obtinerea ameliorărilor genetice prin
selectie, ci şi crearea de noi combinatii genetice pentru a obtine vegetale, animale şi peşti
cu rezistentă şi productivitate mult mai mare.
Organismele modificate genetic (OMG), create de Statele Unite ale Americii şi
cultivate pe scară largă, acceptate de numeroase alte tări ale lumii, care le consideră o

14
rezolvare a problemei foametei, primite cu neîncredere de altii şi respinse cu vehementă
de organizatiile ecologiste, au devenit un subiect foarte controversat.
Biotehnologia modernă oferă noi posibilităti de dezvoltare în sectoare foarte
diverse, de la agricultură la productia farmaceutică, iar dezbaterile la nivel mondial
asupra organismelor modificate genetic sunt fără precedent în ultima perioadă şi au
polarizat atentia atât a oamenilor de ştiintă, a producătorilor de bunuri alimentare, a
consumatorilor, a grupurilor de apărare a interesului public, precum şi a puterilor publice
şi a decidentilor.
Punerea la punct a organismelor modificate genetic este astăzi, fără îndoială, un
subiect care ridică numeroase probleme de etică referitoare la domeniul agriculturii şi al
alimentatiei.
Plantele modificate genetic sunt create prin utilizarea tehnicilor ingineriei
genetice. În ultimii ani, alături de metodele clasice de încrucişare a soiurilor sau de
utilizare a îngrăşămintelor, au apărut metode noi, care presupun folosirea unor tehnici
specifice ingineriei genetice. Toate aceste plante nou create de om nu există în natură, iar
impactul lor asupra mediului şi asupra fiintei umane nu este pe deplin cunoscut şi
controlat de specialişti.
Definitii ale organismelor modificate genetic:
1 ► în legislatia din România privind regimul de obtinere, testare, utilizare şi
comercializare a organismelor modificate genetic acestea sunt definite ca
reprezentând orice organism, cu exceptia celui uman, al cărui material genetic
a fost modificat altfel decât prin încrucişare şi/sau recombinare naturală sau
orice entitate biologică capabilă de reproducere sau de transferare de material
genetic (Legea nr. 214/2002 pentru aprobarea OG nr. 49/2000 privind regimul
de obtinere, testare, utilizare şi comercializare a organismelor modificate
genetic prin tehnicile biotehnologiei moderne şi a produselor rezultate din
acestea, publicată în MO nr. 316/14 mai 2002);
2 ► în Germania, organismele modificate genetic sunt considerate acele
organisme al căror material genetic a fost modificat într-un mod care nu
există în natură în conditii naturale sau de recombinare naturală. Organismul

15
 modificat genetic trebuie să fie o unitate capabilă de autoreplicare sau
transmitere a materialului genetic;
3 ► în Statele Unite, termenul de organism modificat genetic se referă la plante
şi la animale care contin gene transferate de la alte specii, pentru a obtine
anumite caractere, precum rezistenta la anumite pesticide şi ierbicid.
Transferul de gene apare şi în agricultura conventională, dar spre deosebire de
ingineria genetică, acesta are loc între indivizi apartinând aceleiaşi specii sau între specii
înrudite. Marea diversitate a speciilor de plante şi animale existente astăzi atestă faptul că
întotdeauna s-au produs modificări în zestrea genetică a acestora. Însă toate modificările
s-au produs treptat, de-a lungul unor perioade foarte mari de timp şi, un fapt care trebuie
retinut, fără interventia omului.
Ingineria genetică este deci o nouă tehnologie care implică manipularea genelor.
Datorită limbajului universal al genelor (codul genetic), oamenii de ştiintă pot transfera
gene între diferite specii care nu sunt înrudite (animale, plante, microorganisme). De
exemplu, genele unui peşte pot fi transferate la o plantă de tomate sau la căpşună, pentru
a le conferi rezistentă sporită la temperaturi foarte scăzute. Plantele obtinute prin astfel de
tehnici de inginerie sunt fortate să producă substantele chimice ale peştelui, tocmai
datorită acestui limbaj universal, acestea elaborând o substantă chimică pe care peştii o
produc în mod normal pentru a supravietui în apa rece.
Prin aceste noi tehnologii au fost create numeroase plante modificate genetic cu
importantă majoră în alimentatie, cum sunt porumbul şi cartofii rezistenti la insecte,
fasolea, soia tolerantă la glifosat, tomatele cu coacere întârziată şi continut ridicat de
substantă solidă.
În ultima perioadă au fost create şi organisme modificate genetic în scop
nutritional. Dacă plantele transgenice realizate în scop tehnologic constituie prima
generatie de alimente modificate genetic, modificările genetice care vizează
îmbunătătirea calitătii nutritive a alimentelor se constituie în a doua generatie de astfel de
produse. În cadrul acestei noi generatii de OMG se includ uleiurile a căror compozitie a
fost modificată în vederea îmbunătătirii raportului între acizii graşi saturati şi cei
nesaturati, orezul „auriu”, cu un continut mult mai ridicat de provitamina A, amidonul cu

16
proportia dintre amiloză şi amilopectină modificată în vederea creşterii capacitătii de
gelificare.
Specialiştii apreciază că prin utilizarea tehnicilor de inginerie genetică este posibil
să se strice hotarele pe care speciile le-au stabilit de-a lungul evolutiei. În opinia unora,
din cauza combinării genelor speciilor care nu se înrudesc, prin modificarea permanentă a
codului genetic, este foarte posibil ca noile organisme create să transmită prin ereditate
urmaşilor schimbările genetice induse.
Multi experti se tem că ingineria genetică va genera pierderea biodiversitătii,
înlăturând barierele care au protejat integritatea speciilor de-a lungul timpului. Studii
efectuate de aceştia demonstrează că introducerea masivă în circuitul agricol a plantelor
modificate genetic sau transgenice, rezistente la ierbicide va conduce la disparitia unor
vietuitoare care se hrănesc cu semintele provenite de la ierburi şi buruieni.
În ultimele decenii, înrăutătirea conditiilor pedoclimatice, diminuarea progresivă a
resurselor naturale şi explozia demografică au necesitat căutarea unor solutii de
diversificare a raselor de animale şi a soiurilor de plante, de sporire a productivitătii
culturilor prin creşterea rezistentei la dăunători şi la conditii de mediu neprielnice (frig,
secetă, soluri sărace etc.), de modificare în sens favorabil a compozitiei chimice. Solutiile
s-au concretizat în aplicarea unor procedee ştiintifice de modificare a zestrei genetice.
Prin tehnicile de inginerie genetică, materialul genetic de interes este transferat de
la organismul donor la cel acceptor, în scopul obtinerii de organisme cu caracteristici noi,
utile. Aceste tehnici sunt următoarele:
0 - tehnici de recombinare a acizilor nucleici, care implică formarea de noi
combinatii ale materialului genetic, prin insertia moleculelor de acizi nucleici (obtinute
prin diferite tehnici în afara unui organism) într-un virus, bacterie sau alt sistem vector şi
încorporarea acestora într-un organism - gazdă, în care nu există în mod normal, dar care
este capabil să continue propagarea;
1 - tehnici care implică introducerea directă într-un microorganism a materialului
ereditar preparat în afara microorganismului;
2 - tehnici de fuziune celulară sau tehnici de hibridizare, în care celulele vii cu noi
combinatii de material genetic ereditar sunt formate prin fuziunea a două sau mai multe
celule, prin metode care nu au loc în mod natural.

17
 Sustinătorii tehnicilor de modificare genetică afirmă că utilizarea acestora aduce
numeroase avantaje, mai ales pentru producătorii şi comerciantii de plante transgenice:
0 • reducerea costurilor, deoarece nu mai este necesară tratarea culturilor cu
îngrăşăminte chimice;
1 • creşterea rezistentei la actiunea dăunătorilor;
2 • obtinerea unor sporuri importante ale recoltelor;
3 • îmbunătătirea caracteristicilor organoleptice ale produselor (gust, culoare,
formă);
4 • prelungirea termenului de valabilitate a produselor, prin creşterea rezistentei la
păstrare.
Astfel, plantele transgenice nu mai trebuie tratate cu substante chimice, ele fiind
rezistente la actiunea dăunătorilor; în acest fel se obtin sporuri importante ale recoltelor,
dar şi produse care nu sunt toxice, ele nefiind tratate chimic. Pe de altă parte, în
ameliorarea clasică, prin diverse încrucişări şi hibridări, transferul genelor are loc în
cadrul unui proces ce durează ani multi, în timp ce prin tehnicile de inginerie genetică,
transferul genelor se face direct, rezultatul fiind acelaşi.
Modificările genetice pot genera însă şi numeroase efecte adverse asupra
sănătătii umane şi a mediului:
• efecte alergice şi toxice asupra oamenilor;
• afectiuni ale plantelor şi animalelor, inclusiv efecte alergice şi toxice;
• efecte asupra dinamicii populatiei de specii în mediul gazdă şi asupra diversitătii
genetice a fiecăreia dintre aceste populatii;
• sensibilitatea modificată a agentilor patogeni, facilitând răspândirea bolilor infectioase
sau crearea de noi vectori;
• diminuarea actiunii tratamentelor profilactice sau terapeutice medicale, veterinare sau
fitofarmaceutice prin transferul genelor care conferă rezistentă la antibioticele utilizate în
medicina umană sau veterinară;
• efecte asupra biogeochimiei, prin schimburi în descompunerea în sol a materialului
organic.
Pornind de la amenintările pe care OMG-urile le reprezintă pentru sistemul
imunitar uman şi pentru biodiversitatea planetei, cercetătorii din diverse domenii ale

18
cunoaşterii (patologie, agronomie), precum şi organizatiile ecologiste au creat un puternic
curent de opinie împotriva producerii plantelor transgenice, dar cu toate acestea, OMG-
urile se cultivă la scară largă în lume.
Principalii producători de organisme modificate genetic
Tările care produc organisme modificate genetic trebuie să dispună de
reglementări clare şi responsabile şi de organe autorizate care să garanteze că riscurile
sunt analizate într-o manieră ştiintifică şi că toate măsurile de securitate posibile sunt
adoptate, pe baza testelor realizate înainte de difuzarea produselor rezultate în urma
aplicării biotehnologiilor. De asemenea, se impune o monitorizare atentă odată ce aceste
produse au fost diseminate.
Statisticile demonstrează că suprafata cultivată cu OMG la nivel mondial în anul
2003 este estimată la aproximativ 68 milioane de hectare.
În Uniunea Europeană nu se cultivă plante modificate genetic, dar acestea ajung
în consumul populatiei prin intermediul importurilor.
Cea mai mare suprafată cultivată cu OMG se află în SUA, aproximativ 42,8 mil.
ha, reprezentând 63% din întreaga suprafată cultivată cu OMG pe plan mondial. De altfel,
SUA alocă fonduri impresionante pentru cercetare în domeniul ingineriei genetice
Pe locul doi se situează Argentina, cu o suprafată de aproximativ 14 mil. ha (21%
din total suprafată cultivată cu OMG), urmată de Canada cu 4,4 mil. ha (6%), Brazilia cu
3 mil. ha (aproximativ 5%), China cu 2,8 mil. ha (4%). Restul suprafetei, reprezentând
1% din total este cultivată de următoarele tări: Australia, Spania, Uruguay, România,
Columbia, Honduras, Filipine, India, Indonezia.
Cele patru mari culturi de plante modificate genetic cultivate în anul 2003 pe plan
mondial sunt: soia (41,4 mil. ha), porumb (15,5 mil. ha), bumbac (7,2 mil. ha) şi rapită
(3,6 mil. ha).
Soiurile modificate genetic, înregistrate în Catalogul oficial al României sunt:
cartoful, soia, sfecla de zahăr, porumbul.

19
 Nr. Specia Scopul modificării genetice
Crt.
1 Cartof Rezistentă la gândacul de Colorado
2 Soia Tolerantă la glifosat
3 Sfeclă de zahăr Tolerantă la glifosat
4 Porumb
1 • Tolerantă la glufosinat de amoniu
2 • Rezistentă la Ostrinia nubilalis
3 • Tolerantă la glifosat

Aspecte etice ale utilizării organismelor modificate genetic

Securitatea alimentatiei, a mediului şi problema organismelor modificate genetic sunt
strâns legate în mintea consumatorilor, care, prin cererea pe care o vor exprima pe piată, vor
influenta în mod semnificativ deciziile cu privire la viitorul acestei tehnologii.
Preocupările consumatorilor cu privire la organismele transgenice pot fi grupate în
următoarele categorii:
- siguranta sanitară a alimentelor – reprezintă una dintre cele mai importante preocupări ale
consumatorilor în legătură cu organismele modificate genetic. Având în vedere că unele alimente
care nu sunt modificate genetic ridică numeroase probleme de genul alergiilor, al prezentei
reziduurile de pesticide, al contaminărilor microbiologice, cu atât mai mult în cazul mărfurilor
alimentare obtinute prin utilizarea noilor tehnologii consumatorii dovedesc un scepticism mai
ridicat;
- impactul asupra mediului – o altă preocupare majoră a publicului este posibilitatea ca
organismele modificate genetic să perturbe echilibrul naturii. OMG sunt produse netraditionale a
căror eliberare în mediu poate genera modificarea ecosistemelor („poluarea genetică”). De
aceea, monitorizarea eliberării deliberate în mediu a acestor organisme devine o problemă atât
etică, cât şi tehnică;
- riscurile şi avantajele – sunt aspectele pe care consumatorii le compară atunci când îşi exprimă
punctul de vedere cu privire la OMG;
- transparenta – reprezintă un drept legitim al consumatorului de a obtine informatii privind
avantajele şi riscurile utilizării în agricultură a organismelor modificate genetic. Unul dintre cele
mai simple mijloace pentru respectarea transparentei este etichetarea produselor alimentare,
indiferent dacă sunt sau nu modificate genetic;
- responsabilitatea – consumatorii îşi doresc să fie implicati în stabilirea politicii care trebuie
urmată în cazul organismelor modificate genetic;
- echitatea – analiza etică ridică în primul rând problema cunoaşterii măsurii în care utilizarea
organismelor modificate genetic în agricultură poate fi orientată şi contribuie în mod real la
ameliorarea nutritiei şi sănătătii consumatorilor săraci, în special în tările aflate în curs de
dezvoltare. Până în prezent, utilizarea organismelor modificate genetic în agricultură a fost axată
în special pe reducerea costurilor la nivelul exploatării agricole, mai ales în tările în curs de
dezvoltare.
Anumite aspecte etice ale problemei mutatiilor genetice se situează în contextul celor
mai importante principii ale drepturilor omului:
1 • dreptul la o alimentatie suficientă şi corespunzătoare – se referă la disponibilitatea unei
alimentatii lipsite de substante nocive, în cantitate suficientă şi de o calitate adecvată satisfacerii
necesitătilor alimentare ale individului, precum şi la accesibilitatea sau posibilitatea de a obtine
această hrană într-o manieră durabilă şi care să nu împiedice respectarea celorlalte drepturi ale
omului. Comitetul drepturilor economice, sociale şi culturale şi Comisia drepturilor Omului din
cadrul Natiunilor Unite au abordat acest drept în cadrul summit-ului mondial privind
alimentatia;
1 • dreptul la o alegere în cunoştintă de cauză – derivă din conceptul etic al autonomiei
indivizilor. Alegerea în cunoştintă de cauză a consumatorilor este posibilă numai în conditiile
informării corecte, astfel încât aceştia să ştie ceea ce consumă. Acest principiu ar putea fi aplicat,
în primul rând, prin etichetarea produselor alimentare obtinute din OMG. Orice strategie de
informare a publicului trebuie să includă metode şi tehnici adecvate, care să se adreseze şi
grupurilor mai putin instruite şi mai defavorizate, astfel încât să li se ofere tuturor posibilitatea
de a adopta decizii în functie de propriile necesităti;
1 • dreptul la o participare democratică – corespunde necesitătii de dreptate şi echitate,
acestea fiind preocupările în ceea ce priveşte deciziile referitoare la problema organismelor
modificate genetic. Tuturor categoriilor sociale trebuie să li se ofere posibilitatea de a participa
la dezbaterile privind impactul OMG-urilor asupra vietii şi a mediului, precum şi la avantajele şi
dezavantajele pe care acestea le pot oferi. Prin deciziile adoptate în prezent nu trebuie să fie
afectat dreptul generatiilor viitoare de a-şi satisface nevoile specifice.
2
Cadrul legislativ al productiei şi comercializării produselor obtinute din organisme
modificate genetic
 Oamenii de ştiintă au opinat cu multă convingere că există un risc iminent ca aceste
culturi modificate genetic, cultivate la scară largă, să contamineze culturile organice pe zone
întinse.
Organizatii precum Greenpeace, Friends of the Earth şi Biroul European de Mediu,
partizani ai agriculturii ecologice, au condamnat vehement recomandarea Comisiei Europene
asupra coexistentei dintre culturile modificate genetic şi cele nemodificate genetic şi decizia
acestei comisii de a lăsa numai în sarcina producătorilor de OMG-uri întreaga responsabilitate
de evitare a poluării genetice. Drept urmare, organizatiile neguvernamentale ecologiste au
solicitat guvernelor să adopte măsurile corespunzătoare pentru a preveni acest risc, prin crearea
unor zone necontaminate genetic şi adoptarea unei legislatii care să reglementeze regimul OMG-
urilor (obtinerea, testarea, utilizarea şi comercializarea).
Toate măsurile adoptate sunt fundamentate pe principiul precautiei şi includ proceduri
detaliate de evaluare şi management al riscurilor asupra organismului uman şi a mediului.
Deoarece consumatorul are dreptul de a cunoaşte ce contine un aliment şi de a alege
mărfurile în cunoştintă de cauză, se impune ca etichetarea alimentelor modificate genetic să
devină obligatorie în toate tările care produc sau comercializează astfel de produse. În prezent
etichetarea OMG-urilor este obligatorie numai în statele Uniunii Europene.
Continutul informational al etichetei unui produs modificat genetic trebuie să facă
referire la următoarele aspecte:
0 - denumirea comună;
1 - denumirea ştiintifică;
2 - codul modificării genetice.
Spre deosebite de Uniunea Europeană, în SUA etichetarea alimentelor modificate genetic
nu este, în prezent, obligatorie. SUA a considerat politica UE de etichetare a produselor
modificate genetic drept o barieră netarifară în calea exporturilor de materii prime şi alimente.
În Japonia se întreprind demersuri pentru impunerea etichetării obligatorii a organismelor
modificate genetic.
Legislatia europeană nu interzice utilizarea OMG-urilor, ci stabileşte cadrul legislativ
care să asigure securitatea maximă pentru sănătatea omului şi a mediului. În tările Uniunii
Europene, activitătile de obtinere, testare, utilizare şi comercializare a OMG-urilor sunt supuse
unui regim special de reglementare, autorizare şi administrare. De asemenea, a fost stabilit un
cadru juridic şi institutional care are drept scop eliminarea sau reducerea riscurile de producere a
unor efecte negative asupra sănătătii oamenilor, echilibrului ecologic şi calitătii mediului
 înconjurător. Astfel, în anul 2003, Comitetul Ştiintific pentru Plante al UE a propus scăderea
pragurilor de tolerantă la organismele modificate genetic.
Toate reglementările elaborate au la bază principiul precautiei şi includ proceduri
detaliate privind evaluarea şi managementul riscurilor.
Legislatia europeană a fost transpusă şi în România, în scopul responsabilizării tuturor
celor implicati în producerea şi/sau comercializarea de plante modificate genetic în problemele
legate de prevenirea afectării sănătătii şi vietii oamenilor sau a calitătii mediului.
În România, deoarece nu există în prezent nici un laborator specializat pentru analiza şi
depistarea prezentei OMG-urilor în produse alimentare, cadrul legislativ ar trebui să compenseze
acest neajuns, prin înăsprirea reglementările privind obligativitatea de a mentiona pe eticheta
produselor prezenta OMG-urilor.
Este evident că etichetarea alimentelor modificate genetic trebuie să devină obligatorie.
Consumatorul are dreptul de a cunoaşte ce contine un aliment şi de a alege în cunoştintă de
cauză produsele pe care le consumă.
În România a fost constituită Comisia Natională pentru Securitate Biologică, ca
autoritate natională abilitată să organizeze realizarea măsurilor prevăzute de lege şi să exercite
controlul privind regimul organismelor modificate genetic prin tehnicile biotehnologiei moderne
şi al produselor rezultate din acestea.
Cadrul legislativ referitor la problema obtinerii şi comercializării organismelor
modificate genetic cuprinde următoarele acte normative:
0 - OG nr. 49/2000 privind regimul de obtinere, testare, utilizare şi comercializare a
organismelor modificate genetic prin tehnicile biotehnologiei moderne şi a produselor rezultate
din acestea este primul act normativ care reglementează activitătile privind importul semintelor
de plante modificate genetic şi cultivarea acestora pe teritoriul României;
0 Legea nr. 214/2002 pentru aprobarea OG nr. 49/2000 privind regimul de obtinere,
testare, utilizare şi comercializare a organismelor modificate genetic prin tehnicile
biotehnologiei moderne şi a produselor rezultate din acestea include noile prevederi comunitare
apărute în acest domeniu, precum şi alte acte juridice ale unor conventii internationale la care
România este parte (Protocolul de la Cartagena privind biosecuritatea);
0 - HG nr. 106/2002 privind etichetarea alimentelor obtinute din alimente modificate
genetic sau care contin aditivi şi arome modificate genetic ori obtinute din organisme modificate
genetic;
0 Legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calitătii,
comercializarea semintelor şi a materialului săditor, precum şi înregistrarea soiurilor de plante;
 Ordinul MAPAM (Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului) nr. 462/2003
privind evidenta agentilor economici (persoane fizice sau juridice, asociatii fără personalitate
juridică) de a declara la directiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judetene, respectiv a
municipiului Bucureşti, suprafetele cultivate cu plante modificate genetic şi productiile realizate.
Supravegherea calitătii produselor alimentare în scopul prevenirii afectării sănătătii sau
chiar vietii oamenilor şi calitătii mediului înconjurător, trebuie tratată cu maximă
responsabilitate. Consumatorul ar trebui să rămână în centrul preocupărilor autoritătilor de
specialitate, dar şi ale tuturor celorlalti factori de decizie.
Deşi nu s-a putut dovedi că alimentele obtinute din organisme modificate genetic
reprezintă solutia optimă pentru rezolvarea problemei alimentare, aceste produse tind să ocupe
un spatiu tot mai mare pe pietele multor tări, mai ales ale celor în curs de dezvoltare sau
subdezvoltate. Totuşi, având în vedere riscurile declarate de toxicitate şi de alergenitate, se
impune necesitatea realizării unor studii privind modificările pe care ar putea să aducă în
organismul uman un consum îndelungat de alimente modificate genetic.
Ca urmare, materiile prime sau alimentele OMG pot fi controlate fie prin detectarea
ADN-ului, fie prin determinarea proteinei produse. Se pot utiliza următoarele metode:
- metoda ELISA (analiza de imunoabsorbtie enzimatică) care este adecvată la analiza
alimentelor OMG care contin proteine intacte (nedegradate);
- metoda PCR (reactia în lant a polimerazei) care se aplică pe seminte, făinuri, produse
procesate (lactate, pâine, carne, ulei nerafinat). Metoda utilizează fragmente sintetic ede ADN,
identice cu ADN-urile străine răspândite în cultură. În timpul analizei se amplifică secventa
ADN-ului care prezintă interes cu un factor de 10 9 până când detectarea este posibilă (de
exemplu, prin electroforeză);
- metoda cu biocip este cea mai modernă metodă de analiză a ADN. Suprafata biocipului
este nanoimprimată cu o grilă, iar biomoleculele legate de puntele grilei fromează o matrice
denumită secventă ADN (centrul senzitiv al biocipului). Aceste biocipuri sunt utilizate pentru
detectarea rapidă a ADN din OMG, respectiv se detectează orice transformare în expresia
genelor.
 Regulamentul (CE) nr. 1830/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului

din 22 septembrie 2003 privind trasabilitatea şi etichetarea organismelor modificate

genetic şi trasabilitatea produselor destinate alimentatiei umane sau animale, produse
din organisme modificate genetic, si de modificare a Directivei 2001/18/CE

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere

Tratatul de instituire a Comunitătii Europene, în special articolul 95 alineatul (1), având în
vedere propunerea Comisiei [1], având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social
European [2], având în vedere avizul Comitetului Regiunilor [3], hotărând în conformitate
cu procedura prevăzută la articolul 251 din Tratat [4],

întrucât:

(1) Directiva 2001/18/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 12 martie 2001

privind diseminarea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic [5] le impune
statelor membre să ia măsuri pentru a asigura trasabilitatea şi etichetarea organismelor
modificate genetic (OMG-uri) autorizate în toate etapele introducerii acestora pe piată.

(2) Diferentele dintre actele cu putere de lege şi actele administrative de drept intern privind
trasabilitatea şi etichetarea OMG-urilor care reprezintă produse sau sunt continute în
produse, precum şi trasabilitatea produselor alimentare şi a furajelor produse din OMG-uri
pot împiedica libera circulatie a acestora, creând conditii de concurentă inegală şi neloială.
Un cadru comunitar armonizat pentru trasabilitatea şi etichetarea OMG-urilor ar contribui la
functionarea eficientă a pietei interne. Directiva 2001/18/CE trebuie, prin urmare,
modificată corespunzător.

(3) Cerintele de trasabilitate pentru OMG-uri trebuie să faciliteze, pe de o parte, retragerea

produselor în cazurile în care se identifică efecte adverse neprevăzute asupra sănătătii
umane, sănătătii animale sau mediului, inclusiv asupra ecosistemelor şi, pe de altă parte,
concentrarea monitorizării în vederea examinării, în special, a efectelor asupra mediului.
Trasabilitatea trebuie, de asemenea, să faciliteze punerea în aplicare a măsurilor de
gestionare a riscurilor în conformitate cu principiul precautiei.

(4) Trebuie să se stabilească cerinte de trasabilitate aplicabile produselor alimentare şi

furajelor produse din OMG-uri, pentru a facilita etichetarea exactă a acestor produse, în
conformitate cu cerintele Regulamentului (CE) nr. 1829/2003 al Parlamentului European şi
al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind produsele alimentare şi furajele modificate
genetic [6], astfel încât operatorii şi consumatorii să aibă la dispozitie informatii exacte care
să permită exercitarea în mod eficient de către aceştia a libertătii de a alege, precum şi
controlul şi verificarea informatiilor continute pe etichete. Cerintele pentru produsele
alimentare şi furajele produse din OMG-uri trebuie să fie similare pentru a se evita
sincopele la nivelul informatiilor în cazurile de modificare a destinatiei acestora.

(5) Transmiterea şi detinerea de informatii conform cărora anumite produse contin sau sunt
formate din OMG-uri, şi identificatorii unici pentru respectivele OMG-uri oferă, în fiecare
etapă a introducerii acestora pe piată, baza unui sistem de trasabilitate şi etichetare adecvată
a OMG-urilor. Identificatorii pot fi utilizati pentru accesarea unor informatii specifice
privind OMG-urile, consemnate într-un registru, şi pentru a facilita identificarea, detectarea
şi monitorizarea acestora în conformitate cu Directiva 2001/18/CE.

(6) Transmiterea şi detinerea de informatii conform cărora anumite produse alimentare sau
furaje au fost produse din OMG-uri oferă, de asemenea, o bază pentru trasabilitatea
adecvată a produselor elaborate din OMG-uri.

(7) Legislatia comunitară privind OMG-urile utilizate ca furaje sau prezente în furaje
trebuie să se aplice şi furajelor destinate animalelor care nu sunt destinate productiei de
alimente.

(8) Trebuie elaborate linii directoare privind prelevarea de probe şi detectarea pentru a
facilita o abordare coordonată a activitătilor de control şi de inspectie şi pentru a le asigura
operatorilor siguranta juridică. Trebuie luate în considerare registrele care contin informatii
privind modificările genetice ale OMG-urilor, instituite de Comisie în conformitate cu
articolul 31 alineatul (2) din Directiva 2001/18/CE şi cu articolul 29 din Regulamentul (CE)
nr. 1829/2003.

(9) Statele membre trebuie să stabilească norme privind sanctiunile aplicabile în caz de
încălcare a dispozitiilor prezentului regulament.

(10) Este posibil ca unele urme de OMG-uri din produse să fie accidentale sau tehnic
inevitabile. De aceea, o astfel de prezentă a OMG-urilor nu trebuie să facă obiectul unor
cerinte de etichetare sau de trasabilitate. Prin urmare, este necesar să se fixeze o serie de
praguri pentru prezenta accidentală sau tehnic inevitabilă a materialelor constând din, care
contin sau produse din OMG-uri atât în cazul în care introducerea pe piată a acestor OMG-
uri este autorizată în Comunitate, cât şi dacă prezenta accidentală sau tehnic inevitabilă a
acestora este tolerată în temeiul articolului 47 din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003.
Trebuie, de asemenea, să se prevadă că, în situatiile în care nivelul combinat al prezentei
accidentale şi al celei tehnic inevitabile a materialului mentionat anterior într-un produs
alimentar sau într-un furaj sau într-o componentă a acestuia este mai mare decât pragul de
etichetare mentionat anterior, această prezentă trebuie indicată în conformitate cu
dispozitiile prezentului regulament şi trebuie adoptate norme de aplicare a acestuia.

(11) Este indispensabil să se asigure informarea completă şi fiabilă a consumatorilor asupra

OMG-urilor şi asupra produselor, produselor alimentare şi furajelor obtinute din acestea,
astfel încât să li se permită să aleagă produsele în cunoştintă de cauză.

(12) Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentului regulament trebuie adoptate
în conformitate cu Decizia 1999/468/CEE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a
procedurilor pentru exercitarea competentelor de punere în aplicare conferite Comisiei [7].

(13) Trebuie instituite sisteme de elaborare şi atribuire a identificatorilor unici pentru OMG-
uri înainte ca măsurile privind trasabilitatea şi etichetarea să poată fi aplicate.

(14) Comisia trebuie să prezinte un raport Parlamentului European şi Consiliului privind

punerea în aplicare a prezentului regulament şi, în special, privind eficienta normelor de
trasabilitate şi de etichetare.

(15) Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale şi principiile recunoscute în

special în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Obiective

Prezentul regulament oferă un cadru pentru trasabilitatea produselor constând din sau care
contin organisme modificate genetic (OMG-uri), precum şi a produselor limentare şi a
furajelor produse din OMG-uri, având ca obiectiv facilitarea etichetării exacte, a
monitorizării efectelor asupra mediului şi, după caz, asupra sănătătii, şi a punerii în aplicare
a măsurilor adecvate de gestionare a riscurilor, inclusiv, dacă este necesar, retragerea
produselor.

Articolul 2

Domeniul de aplicare

(1) Prezentul regulament se aplică, în toate etapele introducerii pe piată:

(a) produselor constând din sau care contin OMG-uri, introduse pe piată în conformitate cu
legislatia comunitară;

(b) alimentelor produse din OMG-uri introduse pe piată în conformitate cu legislatia

comunitară;

(c) furajelor produse din OMG-uri introduse pe piată în conformitate cu legislatia

comunitară.

(2) Prezentul regulament nu se aplică produselor medicamentoase de uz uman sau veterinar

autorizate în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 2309/93 [8].

Articolul 3

Definitii

În sensul prezentului regulament:

1. "organism modificat genetic" sau "OMG" înseamnă un organism modificat genetic, astfel
cum este acesta definit la articolul 2 punctul (2) din Directiva 2001/18/CE, cu exceptia
organismelor obtinute prin tehnicile de modificare genetică enumerate în anexa IB la
Directiva 2001/18/CE;

2. "produs din OMG-uri" înseamnă derivat, integral sau partial, din OMG-uri, dar care nu
contine sau nu constă din OMG-uri;

3. "trasabilitate" înseamnă capacitatea de a urmări OMG-urile şi produsele elaborate din

OMG-uri în toate etapele introducerii acestora pe piată în lanturile de productie şi de
distributie;

4. "identificator unic" înseamnă un cod numeric sau alfanumeric simplu, care serveşte la
identificarea unui OMG pe baza evenimentului de transformare autorizat prin care a fost
dezvoltat acesta şi care oferă mijloacele de accesare a unor informatii specifice privind
respectivul OMG;

5. "operator" înseamnă o persoană fizică sau juridică care introduce pe piată un produs sau
care primeşte un produs care a fost introdus pe piată în Comunitate, fie dintr-un stat
membru, fie dintr-o tară tertă, în orice etapă din lantul de productie şi de distributie, dar nu
include şi consumatorul final;

6. "consumator final" înseamnă ultimul consumator, care nu va folosi produsul în cadrul

nici unei exploatări sau activităti comerciale;
7. "produse alimentare" înseamnă produse alimentare, astfel cum sunt acestea definite la
articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 [9];

8. "ingredient" înseamnă ingredient în sensul articolului 6 alineatul (4) din Directiva

2000/13/CE [10];

9. "furaje" înseamnă furaje, astfel cum sunt acestea definite la articolul 3 alineatul (4) din
Regulamentul (CE) nr. 178/2002;

10. "introducere pe piată" înseamnă introducere pe piată, astfel cum este aceasta definită în
legislatia comunitară specială în conformitate cu care a fost autorizat produsul în cauză; în
celelalte cazuri, astfel cum este aceasta definită la articolul 2 alineatul (4) din Directiva
2001/18/CE;

11. "prima etapă a introducerii pe piată a unui produs" înseamnă tranzactia initială din
lanturile de productie şi de distributie prin care un produs este pus la dispozitia unei terte
părti;

12. "produs preambalat" înseamnă orice articol individual oferit spre vânzare care constă
dintr-un produs şi din ambalajul în care a fost introdus acesta înainte de a fi oferit spre
vânzare, indiferent dacă ambalajul respectiv cuprinde produsul integral sau doar partial, cu
conditia ca continutul acestuia să nu se poată altera decât dacă ambalajul este deschis sau
înlocuit.

Articolul 4

Cerinte de trasabilitate şi etichetare pentru produsele constând din sau care contin OMG-uri

A. TRASABILITATEA

(1) În prima etapă a introducerii pe piată a unui produs constând din sau care contine OMG-
uri, inclusiv a cantitătilor în vrac, operatorii se asigură că operatorului care primeşte
produsul îi sunt transmise în scris următoarele informatii:

(a) indicatia că acesta contine sau constă din OMG-uri;

(b) identificatorul/identificatorii unic(i) alocat/alocati OMG-urilor în cauză în conformitate

cu articolul 8.

(2) În toate etapele ulterioare ale introducerii pe piată a produselor prevăzute la alineatul
(1), operatorii se asigură că informatiile primite în conformitate cu alineatul (1) sunt
transmise în scris operatorilor care primesc produsele.
(3) În cazul produselor constând din sau care contin amestecuri de OMG-uri care urmează
să fie folosite exclusiv şi în mod direct ca produse alimentare sau furaje sau pentru
transformare, informatiile prevăzute la alineatul (1) litera (b) pot fi înlocuite cu o declaratie
privind utilizarea dată de operator, însotită de o listă a identificatorilor unici atribuiti tuturor
OMG-urilor în cauză care au fost folosite pentru realizarea amestecului.

(4) Fără a aduce atingere articolului 6, operatorii dispun de sisteme şi proceduri

standardizate care să permită detinerea informatiilor prevăzute la alineatele (1), (2) şi (3) şi
identificarea, pe parcursul unei perioade de cinci ani după fiecare tranzactie, a operatorului
de la care au obtinut produsele prevăzute la alineatul (1) şi a celui la dispozitia căruia au
fost puse.

(5) Alineatele (1) – (4) nu aduc atingere altor cerinte speciale din legislatia comunitară.

B. ETICHETAREA

(6) Pentru produsele constând din sau care contin OMG-uri, operatorii se asigură că:

(a) în cazul produselor preambalate constând din sau care contin OMG-uri, pe etichetă
figurează mentiunea "Acest produs contine organisme modificate genetic" sau "Acest
produs contine [denumirea organismului/organismelor modificat(e) genetic]";

(b) în cazul produselor neambalate în prealabil oferite consumatorului final, pe prezentarea

produsului sau asociată acesteia, figurează cuvintele "Acest produs contine organisme
modificate genetic" sau "Acest produs contine [denumirea organismului/organismelor
modificat(e) genetic]".

Prezentul alineat nu aduce atingere altor cerinte speciale din legislatia comunitară.

C. DEROGĂRI

(7) Alineatele (1) – (6) nu se aplică urmelor de OMG-uri prezente în produse într-o
proportie care nu depăşeşte pragurile stabilite în conformitate cu articolul 21 alineatul (2)
sau (3) din Directiva 2001/18/CE şi în alte articole de legislatie comunitară, cu conditia ca
aceste urme de OMG-uri să fie accidentale sau tehnic inevitabile.

(8) Alineatele (1)-(6) nu se aplică urmelor de OMG-uri prezente în produsele destinate

utilizării directe ca produse alimentare sau ca furaje sau transformării într-o proportie care
nu depăşeşte pragurile stabilite pentru OMG-urile respective în conformitate cu articolul 12,
24 sau 47 din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003, cu conditia ca aceste urme de OMG-uri să
fie accidentale sau tehnic inevitabile.
Articolul 5

Cerinte privind trasabilitatea produselor destinate să fie produse alimentare şi furaje

produse din OMG-uri

(1) La introducerea pe piată a unui produs elaborat din OMG-uri, operatorii se asigură că
operatorului care primeşte produsul îi sunt transmise în scris următoarele informatii:

(a) o mentiune privind fiecare ingredient alimentar produs din OMG-uri;

(b) o mentiune privind fiecare material furajer sau aditiv produs din OMG-uri;

(c) în cazul produselor pentru care nu există o listă a ingredientelor, mentionarea faptului că
produsul este produs din OMG-uri.

(2) Fără a aduce atingere articolului 6, operatorii dispun de sisteme şi proceduri

standardizate care să le permită detinerea informatiilor prevăzute la alineatul (1) şi
identificarea, pe parcursul unei perioade de cinci ani după fiecare tranzactie, a operatorului
de la care au obtinut produsele prevăzute la alineatul (1) şi a celui căruia i-au fost puse la
dispozitie.

(3) Alineatele (1) şi (2) nu aduc atingere altor cerinte speciale din legislatia comunitară.

(4) Alineatele (1), (2) şi (3) nu se aplică urmelor de OMG-uri din produsele alimentare sau
furajele produse din OMG-uri, a căror proportie nu depăşeşte pragurile stabilite pentru
OMG-urile în cauză în conformitate cu articolul 12, 24 sau 47 din Regulamentul (CE) nr.
1829/2003, cu conditia ca aceste urme de OMG-uri să fie accidentale sau tehnic inevitabile.

Articolul 6

Derogări

(1) În cazurile în care legislatia comunitară prevede sisteme specifice de identificare, cum ar
fi numerotarea pe loturi în cazul produselor preambalate, operatorii nu au obligatia de a
păstra informatiile mentionate la articolul 4 alineatul (1), 4 alineatul (2), 4 alineatul (3) şi la
articolul 5 alineatul (1), cu conditia ca aceste informatii şi numărul lotului să fie marcate
clar pe ambalaj şi ca informatiile privind numerele loturilor să fie păstrate pe durata
prevăzută la articolul 4 alineatul (4) şi la articolul 5 alineatul (2).

(2) Alineatul (1) nu se aplică primei etape a introducerii pe piată a unui produs şi nici
producerii sau reconditionării unui produs.

Articolul 7

Modificarea Directivei 2001/18/CE

Directiva 2001/18/CE se modifică după cum urmează:

1. articolul 4 alineatul (6) se elimină;

2. la articolul 21, se adaugă următorul alineat:

"(3) În ceea ce priveşte produsele destinate transformării directe, alineatul (1) nu se aplică
urmelor de OMG-uri autorizate prezente într-o proportie care nu depăşeşte pragul de 0,9 %
sau pragurile mai reduse stabilite în conformitate cu dispozitiile articolului 30 alineatul (2),
cu conditia ca aceste urme să fie accidentale sau tehnic inevitabile."

Articolul 8

Identificatori unici

În conformitate cu procedura prevăzută la articolul 10 alineatul (2), Comisia:

(a) instituie, înainte de aplicarea articolelor 1-7, un dispozitiv care să permită elaborarea
unor identificatori unici şi atribuirea lor unor OMG-uri;

(b) adaptează, după caz, dispozitivul prevăzut la litera (a).

În acest sens, Comisia tine seama de progresele înregistrate în cadrul forumurilor

internationale.

Articolul 9

Măsuri de inspectie şi de control

(1) Statele membre se asigură că se iau măsurile de inspectie şi alte măsuri de control,
inclusiv controale prin prelevare de probe şi analize (calitative şi cantitative), după caz,
destinate asigurării respectării prezentului regulament. Măsurile de inspectie şi control pot
include, de asemenea, inspectii şi controale legate de detinerea unui produs.

(2) Înainte de aplicarea articolelor 1-7, Comisia elaborează şi publică, în conformitate cu

procedura prevăzută la articolul 10 alineatul (3), linii directoare tehnice în materie de
prelevare de probe şi de analize, pentru a facilita o abordare coordonată a punerii în aplicare
a alineatul (1) din prezentul articol. La elaborarea liniilor directoare tehnice mentionate
anterior, Comisia ia în considerare activitatea autoritătilor nationale competente, a
comitetului prevăzut la articolul 58 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 şi a
laboratorului comunitar de referintă instituit prin Regulamentul (CE) nr. 1829/2003.

(3) Pentru a ajuta statele membre să respecte obligatiile care rezultă din alineatele (1) şi (2),
Comisia asigură înfiintarea unui registru central la nivel comunitar, în care să figureze toate
informatiile secventiale disponibile şi materiale de referintă privind OMG-urile a căror
punere în circulatie este autorizată în Comunitate. Autoritătile competente ale statelor
membre au acces la registru. Registrul poate contine, de asemenea, dacă sunt disponibile,
informatii relevante privind OMG-urile care nu sunt autorizate în Comunitate.

Articolul 10

Comitetul

(1) Comisia este sprijinită de comitetul constituit în temeiul articolului 30 din Directiva
2001/18/CE.

(2) În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 5 şi 7 din
Decizia 1999/468/CE, cu respectarea dispozitiilor articolul 8 din directiva mentionată
anterior.

Perioada prevăzută la articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE se stabileşte la trei
luni.

(3) În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 3 şi 7 din
Decizia 1999/468/CE, cu respectarea dispozitiilor articolul 8 din directiva mentionată
anterior.

(4) Comitetul îşi stabileşte regulamentul de procedură.

Articolul 11

Sanctiuni

Statele membre stabilesc normele privind sanctiunile aplicabile încălcărilor prezentului

regulament şi iau toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea acestora. Sanctiunile
astfel prevăzute trebuie să fie eficiente, proportionale şi cu efect de descurajare. Statele
membre notifică dispozitiile mentionate anterior Comisiei până la 18 aprilie 2004 şi orice
modificare ulterioară a acestora în cel mai scurt timp.

Articolul 12

Clauza de revizuire

Până la 18 octombrie 2005, Comisia transmite Parlamentului European şi Consiliului un

raport privind punerea în aplicare a prezentului regulament, în special în ceea ce priveşte
articolul 4 alineatul (3) şi, după caz, prezintă o propunere în acest sens.

Articolul 13

Intrarea în vigoare
(1) Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene.

(2) Articolele 1-7 şi articolul 9 alineatul (1) intră în vigoare în a nouăzecea zi de la data
publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a măsurii prevăzute la articolul 8 litera
(a).

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate
statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 22 septembrie 2003.

Pentru Parlamentul European

Preşedintele

P. Cox

Pentru Consiliu

Preşedintele

R. Buttiglione

[1] JO C 304 E, 30.10.2001, p. 327 şi JO C 331 E, 31.12.2002, p. 308.

[2] JO C 125, 27.5.2002, p. 69.

[3] JO C 278, 14.11.2002, p. 31.

[4] Avizul Parlamentului European din 3 iulie 2002 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial),
Pozitia comună a Consiliului din 17 martie 2003 (JO C 113 E, 13.5.2003, p. 21), Decizia
Parlamentului European din 2 iulie 2003 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) şi Decizia
Consiliului din 22 iulie 2003.

[5] JO L 106, 17.4.2001, p. 1. Directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin
Decizia 2002/811/CE a Consiliului (JO L 280, 18.10.2002, p. 27).

[6] JO L 268, 18.10.2003, p. 1.

[7] JO L 184, 17.7.1999, p. 23.

[8] Regulamentul (CEE) nr. 2309/93 al Consiliului din 22 iulie 1993 de stabilire a
procedurilor Comunitătii privind autorizarea şi supravegherea produselor medicamentoase
de uz uman şi veterinar şi de instituire a unei Agentii europene pentru evaluarea
medicamentelor (JO L 214, 24.8.1993, p. 1), regulament astfel cum a fost modificat ultima
dată prin Regulamentul (CE) nr. 807/2003 (JO L 122, 16.5.2003, p. 36).
[9] Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului din 28
ianuarie 2002 de stabilire a principiilor şi cerintelor generale ale legislatiei în domeniul
alimentar, de instituire a Autoritătii Europene pentru Siguranta Alimentară şi de stabilire a
procedurilor referitoare la siguranta produselor alimentare (JO L 31, 1.2.2002, p. 1).

[10] Directiva 2000/13/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 martie 2000 de

apropiere a legislatiilor statelor membre privind etichetarea şi prezentarea produselor
alimentare, precum şi publicitatea acestora (JO L 109, 6.5.2000, p. 29). Directivă astfel cum
a fost modificată prin Directiva 2001/101/CE a Comisiei (JO L 310, 28.11.2001, p. 19).
 Utilitatea sistemelor de trasabilitate

Sistemele de trasabilitate sunt utile pentru consumatori, deoarece:

- fac posibilă evitarea unor alimente şi ingrediente care pot produce alergii, intolerantă
alimentară;
- fac posibilă ca alegerea să se facă în functie de felul în care au fost fabricate diferite
alimente;
- fac posibilă asigurarea sigurantei alimentare prin depistarea produsului, în caz de
necesitate.
Sistemele de trasabilitate fac posibil ca producătorii şi procesatorii să respecte
următoarele cerinte:
- să respecte legislatia în vigoare;
- să ia măsuri rapide pentru a îndepărta de pe piată produse de calitate inferioară şi care
nu îndeplinesc conditiile de sigurantă alimentară, apărându-se în acest fel reputatia brand-ului;
- să minimalizeze cantitatea produselor retrase de pe piată, respectiv să micşoreze
costurile de recuperare, de lichidare, de reconditionare a produselor retrase de pe piată;
- să stabilească problemele de productie care au condus la produse de calitate slabă şi să
ia măsuri de remediere;
- să diminueze răspândirea bolilor la animale şi păsări;
- să protejeze lantul alimentar de efectele bolilor animalelor.
Sistemele de trasabilitate sunt de interes deosebit şi pentru guverne, deoarece:
- protejează sănătatea publică prin retragerea produselor alimentare de la vânzare;
- ajută la prevenirea fraudelor, atunci când analizele nu pot fi folosite pentru autentificare
(de ex., alimente organice);
- controlează bolile zoonotice (tuberculoza, salmoneloza, encefalopatia spongiformă
bovină) prin Directia de Sănătate Animală a ANSVSA (Autoritatea Natională Sanitară Veterinară
şi pentru Siguranta Alimentelor);
- facilitează controlul sănătătii oamenilor şi animalelor în cazuri de urgente (de ex.,
contaminarea solului, a materiilor prime);
- facilitează controlul epizootic şi enzootic al şeptelului prin identificarea rapidă a
surselor de boli;
- monitorizează/controlează numărul de animale în vederea acordării de subventii.
 Tipuri de trasabilitate într-un lant de productie

Trasabilitatea se poate diferentia în:

- trasabilitate internă – reprezentată de informatiile care permit urmărirea produsului în
cadrul unei întreprinderi sau companii. Aceasta are loc atunci când partenerii trasabilitătii
primesc una sau mai multe materii şi ingrediente care sunt supuse procesării interne în
cadrul companiei sau întreprinderii;
- trasabilitatea externă – este reprezentată de informatiile pe care compania sau
întreprinderea le primeşte sau le furnizează altor membri ai lantului alimentar cu privire la
un anumit produs. De asemenea, se poate referi la urmărirea produselor provenite din afara
unei tări (export);
- trasabilitatea lantului alimentar – este reprezentată de informatiile care însotesc produsul
de la un punct al lantului la alt punct al acestuia, astfel încât trasabilitatea este extinsă
pentru orice produs în toate etapele productiei, prelucrării şi distributiei.
Componentele trasabilitătii sunt următoarele:
- trasabilitatea furnizorului – reprezentată de totalitatea înregistrărilor şi documentelor pe
baza cărora se poate dovedi provenienta tuturor materiilor prime, ingredientelor, aditivilor
etc.;
- trasabilitatea procesului – reprezentată de înregistrările realizate pe parcursul procesului
tehnologic, care asigură posibilitatea identificării tuturor materiilor prime, ingredientelor,
aditivilor etc. din care s-a obtinut un anumit produs şi a operatiilor pe care acestea le-au
suferit pe parcursul fluxului tehnologic;
- trasabilitatea clientului – asigură identificarea tuturor clientilor care au achizitionat
produsul.

Caracteristicile sistemelor de trasabilitate

Caracteristicile de bază ale sistemelor de trasabilitate se referă la identificarea, informarea

şi legătura dintre acestea.
Referitor la un produs, informatiile esentiale sunt reprezentate de tip (la care trebuie să
avem o serie de informatii ajutătoare, respectiv specie, varietate, formă, analiză cantitativă,
atribute de calitate) şi de cantitate (informatii ajutătoare – masă, volum, număr).
Referitor la un proces, informatiile esentiale se referă la tip (informatii ajutătoare – date
referitoare la cumpărare, livrare, depozitare, tratament termic, fermentare) şi timp/durată
 (informatii ajutătoare – timpul de recoltare sau sacrificare, durata tratamentului termic,
energia folosită).
Identificarea reprezintă posibilitatea de a stabili obiectele care se deplasează: paleti,
ambalaje mari (cartoane), unităti de produs. Cel mai simplu mijloc de identificare este
marcarea cu un număr sau nume înscris pe produsele în mişcare. În prezent, se folosesc
maşini de marcare care prezintă o serie de avantaje:
- viteză mare de manipulare;
- reducerea erorilor prin folosirea înregistrărilor pe hârtie sau de înregistrare manuală;
- mişcarea încărcăturii şi îmbunătătirea logisticii;
- simplificarea documentelor şi respectiv a datelor care intră în calculator;
- comanda şi plata electronică a produselor, ceea ce determină reducerea erorilor şi
creşterea eficientei.

Elementele componente ale proceselor de trasabilitate

Trasabilitatea se bazează pe identificarea operatorilor şi a produselor în toate inelele filierei şi pe
relevarea şi înregistrarea informaţiilor care descriu procesul de formare şi transformare al produsului:
identificarea (individualizarea univocă de unităţi logistice şi loturi productive care au fost supuse la
acelaşi proces de transformare), relevarea şi înregistrarea, legătura între date (legătura între loturile de
producţie, legătura între loturi şi unităţi logistice şi legătura între unităţi logistice) şi comunicarea
(limbaj comun, metodă comună).

Identificarea
Sistemele de identificare pentru mărfuri şi standardele de codificare au fost introduse în toată
Uniunea Europeană şi sunt deja armonizate cu restul lumii.
Elementele ce vor fi identificate sunt:
- operatorii:
 producători;
 transportatori;
 distribuitori.
- mărfurile:
 articole;
 loturi de producţie;
 unităţi logistice.
Conceptul de lot. Termenul “lot” individualizează o totalitate de produse care a fost supusă
aceluiaşi proces de transformare şi care prezintă anumite caracteristici omogene şi predefinite.
Dimensiunea lotului este în general determinată de natura proceselor de producţie sau de modalităţile
organizatorice cu care fluxurile diverse de la intrare, sunt organizate în fluxuri în ieşire. De exemplu:
- producţia continuă – lotul ar putea coincide cu cantitatea produsă într-un schimb;
- producţia de serie – lotul ar putea coincide cu cantitatea produsă într-un anumit interval de
timp.
Dimensiunea lotului este influenţată de numărul de informaţii care se doresc a fi urmărite
(trasate) – toate materialele care contribuie la compunerea unui lot vor trebui să prezinte caracteristici
omogene în ceea ce priveşte informaţiile respective. Pentru că, în caz de criză, trebuie să fie retras
întregul lot, dimensiunile acestuia trebuie să fie definite ţinând cont de această eventualitate.

Relevarea şi înregistrarea
Pentru a “trasa invers” un produs, este necesar să se înregistreze doar acele informaţii care, într-
un proces industrial, permit să se reconstituie:
- fluxurile de intrare (de la care întreprinderi provin produsele / loturile);
- procesul de transformare (în produsele / loturile de semifabricate sau
produse finite ce produse / loturi sunt incluse);
- fluxurile de ieşire (produsele / loturile realizate spre ce întreprinderi vor fi
dirijate).
Există obligaţii cu caracter normativ care impun indicarea unor informaţii pe etichetă la consum
şi de înregistrare şi gestionare a acestor informaţii în sistemele antreprenoriale. Alte informaţii cu privire,
de exemplu, la origine, la compoziţie, la metoda de producţie, etc. ar putea fi înregistrate în funcţie de
deciziile fiecărei întreprinderi, în scopul de a caracteriza şi califica comercial produsul, introducând
asemenea informaţii pe etichetă, la consum. Sistemul de trasabilitate inversă presupune înregistrarea
actualizată, arhivată şi disponibilă a tuturor informaţiilor cu privire la activităţile şi la fluxurile
procesului de producţie. Înregistrările pot fi făcute recurgând la documentaţia manuală pe suport de hârtie
sau la cea electronică. Ambele soluţii prezintă avantaje şi dezavantaje.
Documentaţia manuală pe suport de hârtie.
Avantaje:
- uşor de efectuat;
- costuri relativ mici.
Dezavantaje:
- pierderi de timp datorate înregistrării frecvente a unui mare număr de date;
- risc de imprecizie al înregistrărilor ce derivă din posibile erori;
- probleme de păstrare şi depozitare a datelor;
- dificultăţi în realizarea unei arhivări precise;
- pierderea cu uşurinţă a documentelor şi deci, pierderea de probe.
Utilizarea înregistrării electronice.
Avantaje:
- implicare simplă şi rapidă;
 - rapiditate în accesul la informaţii;
- reducerea erorilor de transcriere;
- îmbunătăţirea organizării şi a metodologiilor de gestiune a întreprinderii.
Dezavantaje:
- costurile investiţiei iniţiale
Trasabilitatea produselor şi componentelor acestora reprezintă provocarea majoră în
industria alimentară. Cerinţele domeniilor individuale ale industriei alimentare şi cele ale
domeniilor întreprinderii sunt foarte diferite, totuşi ele au ceva în comun: “este vorba despre
certificarea fără omisiuni a traseului pe care îl parcurge o materie primă de la furnizor prin
diferitele trepte de producţie şi comerciale până la consumatorul final”.

Conceptul trasabilităţii
Fiecare întreprindere decide conform normelor legale în vigoare, standardelor de branşă şi
propriei răspunderi asupra profunzimii propriului concept de trasabilitate. Cu ajutorul soluţiei complete
CSB-System activităţile producătorilor din industria alimentară, ce includ producţia proprie, înnobilarea
şi faza de marfă comercială se realizează într-un mod complet transparent.
Motivele ce determină realizarea trasabilităţii constau printre altele în îndeplinirea cerinţelor şi
normelor legale (Regulamentul C.E. nr. 178/2002 privind trasabilitatea şi Legea siguranţei alimentare nr.
150/2004, certificare şi asigurare calitate) cât şi în obligativitatea de acţiune atentă în raport cu furnizorii
şi clienţii.
Alte criterii importante sunt transparenţa fluxurilor de mărfuri din întreprindere şi logistica
internă, cât şi un management al depozitelor orientat spre trasabilitate. Odată cu implementarea
soluţiei de trasabilitate, în CSB-System se realizează o determinare şi reprezentare transparentă a
furnizorilor şi consumatorilor de-a lungul întregului lanţ de aprovizionare, depozitare, producţie, logistică
şi distribuţie şi toate acestea online şi prin apăsarea unei taste.

Trasabilitate integrată în ERP

În calitate de specialist pentru industria alimentară, CSB-System oferă un concept integrat
privind trasabilitatea produselor alimentare, garantând înscrierea online a tuturor datelor de intrare fără
costuri suplimentare precum şi procesarea online a acestora. Integrarea completă în proces oferă
posibilitatea identificării şarjelor şi a componentelor materiale care se reunesc în produsul alimentar.
Cu soluţia completă CSB-System utilizatorul va realiza o trasabilitate conform normelor
legislative în vigoare. Totodată el beneficiază de:
- calitate sigură cu un management al calităţii fără utilizarea hârtiei;
- delimitare clară a riscurilor prin documentarea traseului şarjelor la fiecare client (devin
posibile acţiuni eficiente de rechemare);
- calitate controlată a livrărilor (introducerea furnizorilor în întregul lanţ valoric);
 - management transparent al şarjelor pentru siguranţa sporită a proceselor şi producţiei;
- reprezentare integrată (fără costuri suplimentare de personal) în procesul economiei
mărfurilor, de la intrare mărfuri, de-a lungul depozitării, producţiei, ambalării, picking-ului şi
până la ieşire mărfuri.
Într-un sistem complet de conducere a întreprinderii, controlul calităţii reprezintă un domeniu de
integrare necesar în vederea asigurării unei trasabilităţi transparente şi fără omisiuni. Astfel fiecare
domeniu funcţional poate fi prevăzut cu puncte de preluare a informaţiei şi de control, începând de la
aprovizionare şi până la desfacere.
Suplimentar CSB-System realizează un control atent al intrărilor şi ieşirilor din producţie cu
alocarea loturilor şi şarjelor. Procesele transparente din şarjare şi planificarea sigură a auditurilor interne
fac parte de asemenea din sistemul managementului calităţii, aceasta însemnând că utilizatorul poate
realiza o respectare exactă a normelor de calitate, o îmbunătăţire a calităţii produselor şi a satisfacţiei
clienţilor, cât şi un management optim al reclamaţiilor şi retururilor.

Avantajele clare ale utilizatorului

Întreprinderile dispun de un management transparent al calităţii conform H.A.C.C.P. şi pot
conduce în orice moment o certificare fără omisiuni a provenienţei. Sistemul calităţii din CSB-System
este certificat conform DIN EN ISO 9000. Toate datele relevante din punct de vedere calitativ sunt
integrate în software-ul de branşă ERP, de-a lungul lanţului de aprovizionare. Astfel, întreprinderile pot
dezvolta un management complet al calităţii, de la furnizor şi până la consumatorul final.
Normele specifice, funcţie de materia primă, care trebuie să îndeplinească cerinţe specifice,
diferite de ale celorlalte produse ale industriei alimentare, se bucură de module integrate specifice (de
exemplu, „urmărirea provenienţei” astfel încât produsul finit să fie clar identificat cărei unităţi de
aprovizionare îi corespunde şi nu cărui lot).
- este disponibil un sistem sau o procedură prin care operatorii pot să dovedească
asigurarea trasabilităţii tuturor produselor alimentare şi/sau ingredientelor;
- este disponibilă o listă cu produsele aprovizionate;
- este disponibilă o listă cu furnizorii acceptaţi;
- există criterii de acceptabilitate a furnizorilor;
- la recepţie produsele sunt etichetate sau identificate în mod corespunzător pentru
asigurarea trasabilităţii lor (de exemplu, etichete, declaraţii de conformitate, buletine de
analiză etc.);
- identificarea şi etichetarea produselor din depozitele proprii se face prin aplicarea
sistemului propriu de trasabilitate (de exemplu, lotizarea internă);
- există documente pentru demonstrarea trasabilităţii în toate etapele procesării (de
exemplu, fişe de magazie, rapoarte de producţie, fişe de lot etc.);
- sunt aplicate metode de identificare a semipreparatelor şi ingredientelor în timpul
procesării;
 - sunt disponibile metode de identificare a produselor finite (de exemplu, fişa de lot,
eticheta etc.);
- sunt disponibile dovezi de aplicare a măsurilor de verificare a siguranţei produsului finit
etichetat (de exemplu, fişa de evaluare organoleptică, buletin de analiză);
- etichetarea produsului finit include posibilitatea de identificarea a lotului;
- există posibilitatea identificării oricărui operator către care s-a furnizat un produs finit
sau o substanţă destinată sau prevăzută a fi încorporate într-un alt produs alimentar;
- produsele finite livrate sunt însoţite de documente necesare pentru demonstrarea
trasabilităţii (de exemplu, declaraţie de conformitate, buletin de analiză);
- este disponibilă o procedură privind retragerea de pe piaţă a oricărui produs alimentar
sau altă substanţă destinată sau prevăzută a fi încorporată într-un produs alimentar care nu
satisface cerinţele privind siguranţa alimentelor;
- în cazul retragerii de pe piaţă a unor produse alimentare, există o procedură de informare
a autorităţii competente, sunt disponibile evidenţele retragerilor de pe piaţă şi modalitatea de
remediere a situaţiei.

Modalităti de identificare a produselor

Succesul unui proces de trasabilitate constă în modalitatea de identificare a produselor şi a

informatiilor atribuite acestora.
Sistemele de identificare: codurile de bare, identificarea pe bază de frecventă radio (RFID
– Radio Frequency Identification), marcajele comestibile şi sistemele de identificare
particulare.
Codurile de bare reprezintă sisteme de reprezentare codificată a informatiilor care sunt
apoi descifrate automat. Codificarea se face cu ajutorul cifrelor reprezentate sub formă de
bare albe şi negre, cu grosimi diferite, iar citirea codului se face cu un scanner.
AVANTAJELE FOLOSIRII CODURILOR DE BARE
Creşterea eficienţei operaţionale. Deoarece codurile de bare permit o înregistrare rapidă şi
foarte exactă a informaţiei, procesarea datelor şi identificarea lor se face foarte repede. Astfel, timpul
petrecut pentru a afla locaţia sau evoluţia anumitor proiecte, dosare, instrumente, materiale din cadrul
unei organizaţii scade în mod evident. Codurile de bare ajută la ţinerea unei bune evidenţe dând
posibilitatea să răspundeţi prompt eventualelor solicitări sau schimbări ce pot apărea.
Reducerea timpului. În funcţie de domeniul de aplicare, scăderea timpului alocat operaţiunilor
este semnificativă. Un bun exemplu în acest sens este întocmirea inventarului. În mod normal, pentru a
face inventarul pentru o perioadă de timp de 6 luni este nevoie de 25 de angajaţi care să muncească pe
parcursul unui weekend întreg; folosind codurile de bare nu sunt necesari decât 4 angajaţi care să
muncească doar 4-5 ore. Chiar şi în cadrul operaţiilor zilnice de rutină, scăderea timpului alocat acestora
prin folosirea codurilor de bare duc la creşterea şi îmbunătăţirea productivităţii. Dacă luăm în considerare
un transport ce conţine 10 colete ,scrierea codurilor şi seriilor putem spune că durează cel puţin 2 minute,
în comparaţie cu timpul cât durează să scanăm codurile lor de bare: 10-20 secunde. Extrapolând aceste
date către o operaţiune de mai mare anvergură, această reducere a timpului capătă o importanţă
covârşitoare.
Reducerea erorilor. Erorile apărute la introducerea datelor pot fi o sursă semnificativă de
creştere a costurilor, precum şi o permanentă sursă generatoare de probleme: cheltuieli în plus cu
transportul, clienţi nemulţumiţi şi timp pierdut pentru identificarea problemelor, acestea fiind doar câteva
exemple. În anumite situaţii, erorile apărute în cadrul activităţii de birou pot avea un impact dramatic
asupra activităţii; gândiţi-vă în acest sens la importanţa pe care exactitatea datelor o are în domeniul
farmaceutic. Eroarea tipică umană pentru introducerea datelor este de 1 eroare la 300 de caractere.
Cititoarele de coduri de bare sunt mult mai precise: 1 eroare la 36 de trilioane de caractere, în funcţie şi
de tipul cititorului.
Reducerea costurilor. Codurile de bare sunt instrumente foarte eficiente ce pot fi folosite
pentru a localiza probleme specifice în cadrul unei organizaţii sau pot fi integrate în sistemele
informaţionale ale companiilor. Dacă sunt utilizate pe baza unui plan bine gândit, acestea vor avea ca
rezultat o reducere semnificativă a timpului alocat operaţiunilor pentru care au fost alocate, o reducere
majoră a erorilor ce ar fi putut apărea, rezultând astfel o importantă reducere a costurilor generale.
Codul cu bare a fost introdus initial în SUA şi Canada (1973) sub denumirea de Codul
Uniform de produs (UPC – Uniform Product Code), cu scopul identificării articolelor
comerciale.
În 1978, în Europa s-a înfiintat Asociatia de Numerotare a Articolelor (EAN – European
Article Numbering), care a promovat un sistem de codificare a articolelor asemănător
codului cu bare american, sistem care a fost acceptat voluntar şi în Asia, America de Sud,
Africa şi Australia ca sistem de identificare în distributie şi comert. Pentru a nu apărea
erori prin folosirea a două sisteme de codificare diferite, Consiliul Codului Uniform din
America de Nord (UCC) şi EAN International din Europa au hotărât să asigure
compatibilitatea celor două sisteme şi au pus bazele sistemului international EAN-UCC de
codificare a produselor.
Codurile pot fi mai scurte (cu 8 cifre) sau mai lungi (cu 12, 13 sau 14 cifre). Cifrele
codului sunt astfel grupate încât să se obtină o anumită structură.
În functie de numărul de cifre al numărului de identificare a tării şi companiei, acest
sistem poate identifica de la 1000 până la 100000 de produse. Cifra de verificare este
calculată automat prin procesarea cifrelor de către programul de etichetare şi actionează ca
un instrument de verificare a erorilor.
- Codul EAN-UCC 14 este compus de 14 cifre şi reprezintă numărul complet al acestui
sistem de codificare. Se utilizează pentru a identifica obiectele comercializate care nu trec
printr-un punct de desfacere. În general, este utilizat pentru mărfurile transportate în vrac.
Acest cod este compus din: cifră indicator – 1 cifră, identificator de tară – 3 cifre,
identificator producător – 4 cifre, identificator produs – 5 cifre, cifra de verificare – 1
cifră.
- Codul EAN-UCC 13, spre deosebire de codul EAN-UCC 14, nu contine cifra indicator.
- Codul EAN-UCC 12 este cunoscut drept codul universal al produselor (UPC –
Universal product Code) şi este similar codului EAN-UCC 13, dar are doar un număr de
două cifre drept număr de identificare a tării. Se utilizează exclusiv în SUA şi Canada în
punctele de desfacere.
- Codul EAN-UCC 8 este un cod trunchiat pentru identificarea produselor, care se
utilizează în magazine. Cifrele initiale sunt înlocuite de zerouri, astfel încât formatul să fie
identic cu codurile EAN-UCC 12, 13 sau 14.
- Codul EAN-UCC 128 este un cod care oferă mai multe informatii, cum ar fi codurile
loturilor, data productiei etc. Acest lucru poate fi realizat prin introducerea de prefixe
aditionale denumite identificatori de aplicatie (AI – Application Identifiers).
Identificatorii de aplicatie furnizează un standard care poate fi citit de toate companiile din
lantul alimentar, nu numai de compania care a realizat codificarea initială.
Codul EAN-UCC 128 nu este utilizat la ieşirea din punctele de desfacere, deoarece
scanerele în uz nu sunt capabile de a citi sau procesa informatia aditională, aceasta fiind
utilă în lantul de aprovizionare, unde trasabilitatea produselor este considerată esentială.
Aplicate initial doar produselor, codurile cu bare sunt utilizate de câtiva ani şi pe parcursul
prelucrării materiilor prime.
În prezent, pentru realizarea codurilor cu bare se folosesc identificatorii GTIN (Global
Trade Item Number – număr al articolului pentru comert global), creati de GS1, institutie
care reuneşte fosta EAN International şi Uniform Code Council. Identificatorii GTIN
utilizează 14 cifre. Aducerea codurilor mai scurte la 14 cifre se realizează prin adăugarea
de zerouri în partea stângă a codului. Identificatorii GTIN includ: GTIN-12 (UPC), GTIN-
13 (EAN-13), GTIN-14 (EAN-UCC-128 sau ITF-14), GTIN-8 (EAN-8).
Ca urmare, nu s-a produs o schimbare majoră în ceea ce priveşte codurile cu bare, ci doar
a modului în care acestea sunt stocate (înregistrare ca numere de 14 cifre).
Tehnologia codificării cu bare permite eficientizarea operatiilor de trasabilitate prin:
1. Viteză de operare: transmiterea automată a datelor către calculatoare se face de 6-10 ori
mai rapid prin intermediul scanerelor decât în cazul introducerii datelor manual.
2. Precizie: sistemul asigură un grad de eroare extrem de scăzut, o greşeală la 3 milioane
de operatii fată de cazul introducerii manuale a codurilor, în care se produce o eroare la 3
sute de operatii. Înregistrarea fiecărui cod se face în timp real, astfel încât sistemul de
gestionare a stocurilor să poată furniza în orice moment date complete, corecte şi actuale.
Când facturarea se bazează pe codurile citite automat, se elimină sursele de erori, respectiv
cheltuielile suplimentare pentru remedierea erorilor (ex. produse livrate greşit).
3. Automatizare: folosirea acestei tehnici oferă posibilitatea de întrebuintare a datelor în
mod automat în circuitele industriale. Ca urmare, depozitarea materiilor prime sau a
produselor finite se poate face cu mai multă eficientă. Sistemele de gestiune bazate pe
codurile de bare pot indica imediat locul unde se află marfa căutată. Aplicarea acestui
sistem determină economie de timp şi de personal. În timp, datorită monitorizării exacte a
stocurilor, nivelul de sigurantă al acestora poate fi micşorat, acest fapt fiind important mai
ales în cazul produselor perisabile care necesită conditii speciale de depozitare.
Domeniile în care se utilizează colectarea automată a datelor utilizând codurile cu bare
sunt:
- inventarierea stocurilor, a mijloacelor fixe şi a obiectelor de inventar. Se realizează prin
scanarea etichetelor ataşate, indiferent de ordinea de citire, obtinându-se înregistrarea lor;
- gestiunea intrărilor, ieşirilor şi a stocurilor de mărfuri din magazin şi depozite se
realizează prin scanarea etichetelor şi introducerea automată a datelor colectate în sistemul
informational;
- urmărirea şi controlul productiei în punctele de lucru şi pe flux, respectiv fiecare operatie
executată poate fi înregistrată prin scanarea codului asociat operatiei, produsului sau
executantului, putându-se urmări fluxul şi ordinea de executare a operatiilor;
- monitorizarea vânzărilor mobile, când se pot folosi terminale portabile care pot fi
conectate la o imprimantă, realizându-se astfel facturarea în momentul livrării;
- controlul accesului, prezenta şi pontarea personalului în institutii, unde accesul se face pe
baza unor legitimatii speciale, care au înscris un cod de recunoaştere;
- transmisii de date în timp real cu ajutorul internet-ului sau telefoniei mobile.
Sugestii pentru îmbunătăţirea calităţii imprimării
Aspectul Explicaţii
 Model 1 pentru cod de bare
- Viteza de imprimare prea mare –
Reduceţi viteza
- Ribon vechi sau slab calitativ –
Înlocuiţi ribonul
Model 2 pentru cod de bare
- Cap de imprimare supraîncălzit –
Reduceţi viteza sau temperatura de
imprimare
- Imagine ştearsă – Ribonul şi suportul
de imprimare - hârtie, PVC... incompatibile
Model 3 pentru cod de bare
- Temperatura capului prea mică –
Creşteţi temperatura de imprimare
- Sensibilitatea ribonului scăzută –
Utilizaţi un ribon cu sensibilitate mai mare
(temperatura mai mică)
Model 4 pentru cod de bare
- Temperatura capului prea mare –
Reduceţi temperatura de imprimare
- Sensibilitatea ribonului ridicată –
Utilizaţi un ribon cu sensibilitate mai mică
(temperatura de topire mai mare)

Model 5 pentru cod de bare

- Reduceţi temperatura de imprimare
- Ribon sau suport de imprimare slab
calitative

Model 6 pentru cod de bare

- Alinierea capului de imprimare
defectuoasă – Realiniaţi capul de imprimare
- Ajustaţi presiunea capului de
imprimare
- Reduceţi temperatura capului de
imprimare
- Asiguraţi-vă că ribonul nu este cu
mult mai lat decât hârtia
- Ajustaţi “tensiunea” ribonului

Model 7 pentru cod de bare

- Cap de imprimare murdar – Curăţaţi
capul de imprimare
- Praf pe suportul de imprimare

Model 8 pentru cod de bare

- Viteza de imprimare prea mare –
Reduceţi viteza de imprimare
- Incompatibilitate între ribon şi
suportul de imprimare
O altă modalitate de identificare a produselor este identificarea pe bază de frecventă
radio (RFID – Radio Frequency Identification), care presupune captura de date şi
identificarea automată (AIDC – Automated Identification and Data Capture), care se
realizează fără fir.
Acest sistem utilizează unde radio cu anumite frecvente (135 kHz, 13,65 MHz, 915 MHz
şi 2,45 GHz) pentru a citi şi/sau modifica datele păstrate în circuite electronice sau
microcipuri, care sunt încastrate în plastic dur pentru a forma o „etichetă electronică”.
Sistemul RFID este alcătuit din transmitător şi etichete electronice (RF).
Transmitătorul transmite energie sub formă de unde radio prin intermediul unei antene.
Când undele întâlnesc eticheta RF, aceasta emite un semnal radio care poate fi preluat de
transmitător şi decodat pentru a se obtine informatia continută. Transmitătorul poate fi
încorporat în diferite tipuri de chipamente, respectiv scanere portabile similare cu
scanerele pentru codurile cu bare, cântare, chiar mănuşi cu care muncitorii manipulează
ambalajele produselor alimentare.
Etichetele electronice pot fi de două tipuri:
- pasive, care operează fără baterie internă şi care se folosesc de energia aparatului utilizat
pentru citirea informatiei. Aceste etichete pot avea o durată de viată infinită. Din acest
motiv şi datorită costurilor scăzute, acest tip de etichetă este cel mai utilizat.
- active, care sunt mai mari şi mai scumpe şi care contin o baterie internă. Au durata de
viată limitată (cca 10 ani), fiind dependentă de numărul de cicluri de citire/scriere,
temperatura de operare şi gradul de uzură. Au capacitate mai mare de înmagazinare a
informatiei şi permit comunicarea în domenii mai largi.
Etichetele electronice pot codifica şi înmagazina cantităti diferite de informatii. Cea mai
simplă şi mai ieftină etichetă înmagazinează doar un număr unic de identificare care în
baza de date poate fi asociat cu detalii referitoare la un anumit produs. Alte etichete pot
codifica mai multe informatii legate de produs într-un format similar cu cel utilizat pentru
codurile cu bare.
Etichetele electronice pot fi ataşate la cutii, rasteluri, aparate şi sunt utilizate pentru a
transporta informatia necesară într-un format care să poată fi citit şi de la distantă.
Avantajul acestei metode este că pentru citirea informatiei de pe cutii este nevoie doar ca
acestea să fie plasate pe un cântar sau să fie trecute printr-un detector pentru identificarea
automată a informatiei. De asemenea, pe etichetele electronice se pot adăuga informatii
suplimentare (date despre un furnizor sau informatii despre produs, respectiv tipul de
carne utilizat în reteta producătorului, felul cărnii – proaspătă sau congelată etc.).
Introducerea datelor se poate realiza prin intermediul meniului de pe un ecran care
functionează prin atingere (tehnologie touch screen).
De asemenea, etichetele electronice au început să fie ataşate şi echipamentelor de
prelucrare pentru a facilita controlul operatiilor desfăşurate cu ajutorul acestora. De
exemplu, cartuşele de filtrare Millipore Viresolve includ o etichetă electronică RFID, într-
o pozitie situată în afara fluxului de filtrare pentru ca procesul de filtrare să nu fie
influentat de prezenta ei şi îndepărtarea ei să nu fie posibilă. Informatiile colectate de
etichetele electronice sunt transferate către clienti prin intemrdiul unui cititor de etichete
RFID, care prelucrează informatia de pe etichetă. Informatia poate fi vizualizată pe ecran
şi apoi tipărită.
Dacă echipamentele utilizate la obtinerea unui produs sunt legate la un calculator, atunci
se poate reduce nevoia de a înregistra manual informatia, ceea ce determină o reducere a
posibilitătii de a greşi şi se îmbunătăteşte productivitatea angajatilor. De asemenea, se
poate asigura monitorizarea continuă a unui proces, putându-se corecta orice deviere
înainte de a deveni critică şi se pot păstra înregistrările într-o bază centrală de date în
vederea analizei lor.
La început, reprezentantii lantului alimentar au fost reticenti cu privire la această
tehnologie din cauza costurilor mai mari, dar în prezent preturile nu mai reprezintă un
obstacol (etichetele electronice pasive au un pret de cca 5 eurocenti, iar cele active 10-20
euro). EAN International şi UCC au creat un standard international pentru sistemele RFID.
Transmitătorul RFID citeşte automat informatia continută de o etichetă electronică şi o
transferă într-o bază de date. Avanatajul este că din momentul introducerii informatiei în
baza de date se poate face legătura între aceasta şi produs, fie în cadrul bazei de date, fie
prin reactualizarea informatiei purtate de o anumită cutie cu produs prin tipărirea unei noi
etichete de identificare a lotului (cu cod de bare) sau reactualizarea datei pe o etichetă
electronică (RFID).
Într-un astfel de sistem de trasabilitate nu este necesar să se ataşeze fizic codul de
identificare a lotului de produs. Identificarea lotului se face în cadrul bazei de date pe tot
fluxul de prelucrare al produsului. Însă, se recomandă ca produsul să fie etichetat şi cu o
etichetă de produs, pentru ca lucrătorii să poată identifica produsul.
Marcaje comestibile. Pentru produsele alimentare la care trebuie să se ateste orginea
geografică sau pentru cele care au supuse unui tratament deosebit, este util să se utilizeze
marcaje biodegradabile invizibile care pot fi plasate direct pe sau în matricea comestibilă.
Avantajele folosirii acestui tip de marcaj, care poate furniza o informatie la fel de precisă
ca un cod cu bare, pot fi reprezentate şi de faptul că furnizează dovada, în orice punct al
lantului alimentar, că produsul este ceea ce indică eticheta plasată pe ambalaj sau că
produsul a suferit un anumir tratament (iradiere).
Marcajul este invizibil, deoarece se reduce la dimensiuni mai mici decât puterea de
rezolutie a ochiului uman (0,5 mm). Pentru a putea fi aplicat direct pe sau în aliment,
marcajul trebuie realizat dintr-o substantă comestibilă, dovedită ştiintific că este sigură
pentru consumul uman, substantă care se amestecă cu aditivi acceptati pentru a-i regla
viteza de descompunere spontană. Informatia trebuie codificată pe o suprafată plană a unei
particule mciroscopice, care se ataşează ulterior alimentului. Ataşarea se poate face prin
atractie electrostatică, adeziune cu ajutorul agentilor de umidificare, a proteinelor sau
lipidelor sau amestecare cu un material care să fie amestecat în aliemtn sau aplicat pe
alimentul de marcat. Metoda de ataşare a marcajului trebuie să tină seama de conditiile în
care alimentul va fi păstrat, astfel încât temperatura, umezeala sau transportul să nu-i
afecteze gradul de aderare la aliment.
Marcajele vor fi purtătoare de coduri, fiind preferate codurile binare, deoarece acestea sunt
scrise, păstrate şi citite mai uşor de către maşinile de codare/decodare.
Materialele pentru marcajele comestibile pot fi celuloza şi derivatii acesteia – acidul
polilactic.
În cazul acestor marcaje, interesează mărimea acestora, deoarece cu cât marcajul este mai
mare şi se plasează mai multe pe alimentul marcat, cu atât se vor putea identifica şi citi
mai uşor. Însă, aceste marcaje nu trebuie să influenteze masa produselor, astfel încât ele nu
trebuie să depăşească 0,1% din masa sau volumul produsului marcat.
Pentru a nu influenta textura produselor, concentratia marcajelor trebuie astfel stabilită,
încât consumatorul să nu detecteze niciu efect asupra produsului (turbiditate, gustul apei
distilate etc.). Marcajul trebuie să fie asimetric, astfel încât ordinea bitilor să poată fi
determinată fără a fi necesară o anumită orientare a marcajului către cititor. Un marcaj
realizat din material biodegradabil va necesita cel putin 200 μm 2 de suprafată lizibilă
pentru a purta un cod de bare.
Sistemele de identificare particulare.
- Metoda de identificare vasculară a retinei. Se face prin utilizarea unei camere digitale
speciale. Metoda se bazează pe faptul că modelul vascular al retinei rămâne acelaşi de la
naştere până la moarte şi este unic pentru fiecare animal.
 Imaginile sunt transformate într-o înregistrare unică pentru fiecare animal, care poate fi
stocată într-o bază de date şi care poate fi coroborată cu alte informatii în acelaşi mod în
care se foloseşte eticheta de identificare.
- Testele ADN. Pot fi efectuate la animale în orice stadiu al vietii, pe sânge, carne, păr,
salivă etc. Pentru bovine analiza ADN (amprenta genetică) oferă o identificare unică,
ADN-ul putând fi identic la gemeni.
Atunci când există o bază de date privind amprenta genetică, atunci analiza ADN poate fi
folosită pentru identificarea unui animal şi chiar a cărnii de la animalul sacrificat. În
prezent, se face şi extractia şi purificarea ADN din carnea supusă tratamentului termic şi
chiar dintr-un amestec de cărnuri provenite de la mai multe animale.
- Scanarea irisului. Este similară metodei precedente.
- Semnăturile optice. Acestea pot fi codificate pe materiale plastice în timpul fabricatiei,
putând fi citite în lumină fluorescentă.
- Semnăturile chimice. Pot fi utilizate în acelaşi mod, „nasurile” electronice putând să
permită ca semnăturile chimice volatile să poată fi utilizate. Pentru materialele artificiale,
inclusiv ambalajele, aceste semnături pot furniza aceleaşi date, ca şi cea cu ADN. Această
tehnologie este încă în faza de dezvoltare, iar costul actual al metodei este foarte ridicat.

METODE DE TRASABILITATE ANALITICA - TEHNICI FIZICO-CHIMICE

- Rezonanta magnetica nucleara cuplata cu masa spectrometrica a raportului izotopic

- Rezonanta magnetica nucleara (NMR) este un fenomen ce are loc atunci când nucleii
unor anumiti atomi imersati într-un câmp magnetic uniform, sunt expusi la un alt câmp magnetic
variabil.
- Metoda de spectrometrie de masa a raportului izotopic (MSIR) este o metoda bazata pe
principiul ca particulele încarcate electric când sunt expuse unui câmp magnetic deviaza in
functie de masa lor atomica.
- Cromatografie schimbatoare de ioni/spectrometrie de adsorbtie atomica
Spectrometria de absorbtie atomica permite studiul absorbtiei luminii de catre atomi
liberi determinată de variatia energiei când unul dintre electroni trece dintr-o orbita electronica
în alta.
Intensitatea adsorbtiei depinde direct de numarul de particule ce absorb lumina.
Spectrometria de absorbtie atomica este folosita când elementele sunt în concentratii mici.
 METODE DE TRASABILITATE ANALITICA – TEHNICI SPECTROSCOPICE

- Spectroscopia mijlocie si apropiata

Este o tehnica analitica bazata pe principiul absorbtiei electromagnetice a radiatiilor de
catre materie. Spectroscopia actioneaza asupra energiei de vibratie a legaturilor moleculare.
Când lungimea de unda (energia) adusa de lumina este apropiata de energia adusa de
lumina este apropiata de energia vibratiei molculare, va absorbi radiatia si se va înregistra o
reducere a intensitatii reflectate sau transmise.
Spectrele sunt analizate si calculate prin metode statistice cum ar fi Analiza Elementara
Preferentiala sau prin cel mai mic patrat partial.
- Nasul electronic cuplat cu spectrometria de masa
Nasul electronic analizeaza intensitatea globala si recunoaste obiectiv componentii
volatili dintr-o proba cu o foarte mica concentratie prin comparare cu o baza de date câstigata
prin instruire.
Asemenea simtului mirosului uman, acesta îsi îmbunatateste progresiv capacitatea în
timpul utilizarii.

METODE DE TRASABILITATE ANALITICA –

TEHNICI MOLECULARE BIOLOGICE

- Electroforeza în gradient de gel denaturant (DGGE) si de caracterizare a polimorfismului ADN

(SSCP)
DGGE se bazeaza pe analizele electroforetice.
SSCP se bazeaza pe analiza electroforetica a produsului în forma unui singur lant de
fragmente.

METODE DE TRASABILITATE ANALITICA – ALTE TEHNICI

- Denaturarea cromatografica în faza lichida de înalta performanta (DHPLC)

DHPLC este bazata pe principiul tehnicii HPLC. Aceasta metoda subliniaza prezenta
variatiei într-un fragment ADN prin localizarea zonelor cu dublu helix ale ADN-ului care nu
sunt împreuna.
- Fragmente de ADN
 Create prin combinarea biochimiei, biologiei moleculare, microelectronica, bucatile de
ADN sau biofragmentele permit analizarea câtorva mii de feluri de informatii genetice diferite,
simultan fara a folosi un gel. Se bazeaza pe hibridare si poate identifica si cuantifica un numar
considerabil de secvente de acid nucleic într-o proba biologica.

Implementarea in productie a sistemelor de trasabilitate a alimentelor

Implementarea unui sistem de trasabilitate internă este realizată cu ajutorul codurilor,

documentelor şi înregistrărilor, a respectării managementului datelor şi a procedurii de
retragere a produselor.
Deoarece o companie trebuie să furnizeze dovezi că utilizează un sistem de trasabilitate,
este necesar ca acesta să se bazeze pe întocmirea de documente. Ca urmare, majoritatea
fabricilor operează acte privind achizitiile, asigurarea calitătii etc.
O primă etapă în implementarea unui sistem de trasabilitate o constituie analizarea
procedurilor şi operatiilor curente efectuate în fabrică (operatii tehnologice, activităti de
management, actiuni de vânzare sau cumpărare) şi identificarea eventualele deficiente în
transferul de informatii.
Ca urmare, se vor parcurge mai multe etape:
- stabilirea unei echipe administrative formată din persoane care au cunoştintele şi
experienta necesară;
- realizarea diagramei de flux, care va cuprinde toate operatiile desfăşurate într-o
companie, de la achizitia materiilor prime la livrarea produsului finit;
- identificarea procedurilor existente, din care să se poată culege informatii utile referitoare
la produs privind procedurile de achizitie, modul de monitorizare a calitătii, procedurile de
codare a loturilor;
- identificarea înregistrărilor existente, care trebuie să includă nu numai denumirea
documentului, ci şi o referintă privind situatia documentului în cadrul înregistrărilor
firmei;
- confirmarea in situ, respectiv confirmarea că toate informatiile se pot găsi înregistrate în
registre, documente, care sunt tinute în sectiile de fabricatie sau în birouri.
 Operatiile dintr-o companie pot fi înregistrate ca o
diagramă sau sub forma unui tabel.
Operatia Proceduri Înregistrări Verificat
Cumpărare Factură Data/semnătura
Receptie Verificarea calitătii/desemnarea Asigurarea calitătii Data/semnătura
unui număr de cod pentru
lot
Depozitare Registrul stocurilor Înregistrări depozit Data/semnătura
refrigerat refrigerat
ă
Prelucrare Procedura de prelucrare Înregistrări de la Data/semnătura
prelucrare
Ambalare Procedura de ambalare Înregistrări de la Data/semnătura
ambalare/etichet
ele produsului

Evaluarea desfăşurării trasabilitătii în fabrică

Odată implementate în fabrică procedurile şi realizate înregistrările pentru identificarea
informatiei referitoare la un produs, următorul pas este evaluarea sistemului implementat.
Metoda recomandată pentru a realiza acest lucru este utilizarea unui arbore decizional şi a
unei fişe de înregistrare pentru a fi siguri că analiza este realizată sistematic pentru toate
operatiile şi este complet documentată.
Întrebarea nr.1 identifică procedurile şi înregistrările detinute de companie care sunt
relevante pentru trasabilitate. Dacă se constată că nu sunt tinute înregistrări, procedura
trebuie modificată.
Întrebarea nr.2 identifică dacă codurile de identificare a loturilor sunt înregistrate astfel
încât să facă legătura între datele de procesare şi loturile individuale.
Întrebarea nr.3 stabileşte dacă codurile de identificare a loturilor sunt transferate odată cu
produsul în etapa următoare de prelucrare.
Dacă răspunsul la oricare dintre cele 3 întrebări este „nu”, atunci este necesar să se
modifice înregistrările sau procedurile pentru a asigura trasabilitatea produsului în fabrică.
Răspunsurile la întrebările din arborele decizional trebuie înregistrate pentru a evidentia
actiunea de trasabilitate şi pentru a putea utiliza înregistrările în alte sisteme de
management. De asemenea, procedurile în care eventual se pierde trasabilitatea, se pot
modifica.

Managementul datelor
Într-o fabrică trasabilitatea este legată de managementul informatiei. Când un produs
suferă un proces de prelucrare, informatia referitoare la acel produs trebuie să fie
prelucrată, astfel încât să se păstreze legătura dintre produs şi informatie. Operatiile pe
care le pot suferi informatiile sunt: transferul, aditia, unificarea şi divizarea.
Transferul este cea mai simplă operatie de prelucrare a informatiei. Codurile de
identificare ale produsului sunt transferate cu produsul în timpul prelucrării acestuia. De
exemplu, în cazul peştelui, peştele întreg este luat dintr-o cutie etichetată cu codul de
identificare al lotului, este filetat şi apoi plasat într-o cutie curată. Pentru a se asigura
trasabilitatea trebuie să se transfere codul produsului pe noua cutie. În cazul folosirii
codurilor cu bare, atât cutiile noi, cât şi cele vechi, sunt scanate.
Aditia de informatie este necesară atunci când în timpul procesului tehnologic se adaugă
ingrediente noi produsului sau câns acesta este supus unor operatii care îl modifică din
punct de vedere chimic sau microbiologic. În acest caz, se continuă folosirea codului de
identificare a produsului, care este încă unic, dar în înregistrările de proces vor apărea
codurile de identificare ale ingredientelor utilizate sau ale operatiei executate. De exemplu,
în cazul afumării produselor, preparatele vor avea acelaşi cod de identificare şi după
afumare, iar înregistrările de proces vor contine şi codul de identificare al agentului de
afumare, concentratia acestuia şi durata operatiei.
Unificarea informatiei se foloseşte atunci când într-o etapă de proces se combină mai
multe loturi, fiecare având un cod de identificare unic. Pentru noul lot obtinut se va stabili
un nou cod de identificare, iar înregistrările vor indica codurile de identificare ale tuturor
componentelor. De exemplu, în cazul în care un procesator nu are suficientă materie primă
dintr-o singură sursă, pentru a onora o comandă va utiliza materii prime cu coduri de
identificare diferite, în final combinându-le şi formând un lot cu un cod de identificare
unic, dar pentru care înregistrările contin codurile de identificare ale materiilor prime
originare.
Divizarea se practică atunci când un lot (unitate de trasabilitate) este împărtit pentru
utilizare în produse diferite sau suferă procese diferite. Ca urmare, pentru fiecare unitate
rezultată prin divizare se vor atribui coduri noi de identificare. De exemplu, o cantitate de
mazăre, care formează un lot, poate fi supusă congelării în 3 reprize datorită capacitătii
limitate a echipamentului de congelare. Până va fi congelată, mazărea din depozitul
refrigerat va avea un cod de identificare până în momentul în care va fi transferată la
congelare. În urma congelării vor rezulta 3 loturi diferite, care vor avea coduri noi, care
vor permite identificarea modului în care a decurs congelarea, dar şi apartenenta la acelaşi
lot de mazăre. De asemenea, codurile vor permite identificarea părtii din lotul initial care a
fost supusă congelării (prima, a doua sau a treia parte), temperaturile înregistrate la
congelare, timpul de începere a congelării, astfel încât să se poată stabili durata de păstrare
în depozitul refrigerat.
Ca urmare, eticheta nu trebuie să furnizeze toate informatiile legate de un anumit produs,
ci trebuie să facă legătura cu informatiile necesare. Acest lucru se poate realiza prin
utilizarea codurilor de bare individuale unice care fac trimiteri către înregistrări, prin
folosirea etichetelor de identificare pe bază de frecventă radio, scanere şi sisteme
computerizate.

Procedura de retragere a produselor

În cadrul unui sistem de trasabilitate este necesar să poată fi regăsită uşor informatia
privind un produs în cazul în care se doreşte retragerea lui de pe piată, dacă are potentialul
de a pune în pericol siguranta consumatorilor.
Elementele obligatorii ale procedurii de retragere a produselor, stabilite de Agentia de
Inspectie a Alimentelor din Canada, sunt următoarele:
- Întrunirea echipei de management pentru retragerea produselor. Echipa trebuie să
includă membri ai managementului superior din toate departamentele implicate
(asigurarea calitătii, vânzări, productie), jurişti, experti mass-media şi trebuie să se
cunoască identitatea şi detaliile privind contactarea fiecărui membru al echipei şi a
înlocuitorilor acestora.
- Întocmirea dosarului de sesizări/reclamatii. Se stabileşte o procedură oficială pentru
înregistrarea sesizărilor şi specificarea neconformitătilor şi se mentionează actiunile
întreprinse de companie pentru a investifa cauza şi a preveni repetarea ei.
- Întocmirea listei de contacte pentru retragerea produselor. Detaliile privind persoanele şi
institutiile care trebuie contactate în caz de retragere a unui produs trebuie păstrate într-un
dosar care se verifică şi se reactualizează regulat.
Lista de contacte va cuprinde:
 - autoritatea competentă care trbeuie informată asupra incidentului care justifică retragerea
unui produs;
- clientii pentru a localiza produsul de-a lungul lantului alimentar;
- furnizorii pentru a fi informati asupra oricărui produs care nu îndeplineşte specificatiile
de calitate, astfel încât să se poată lua măsurile adecvate;
- mass-media pentru a informa consumatorii cu detalii referitoare la produs şi riscul
generat de consumul lui, în cazul în care produsul a fost deja vândut.
- Urmărirea (trasarea) produselor se face pe baza documentelor privind procedurile de
trasabilitate care au fost elaborate de companie.
- Realizarea înregistrărilor de aprovizionare şi distributie, care trebuie să permită
companiei să determine ce furnizor a afectat materiile prime şi unde au fost livrate
produsele obtinute din acelaşi lot de materii prime.
- Stabilirea procedurii de retragere presupune evidentierea secventelor care trebuie
parcurse, fiecare operatiune fiind detaliată în scris, prevăzându-se cine şi cum trebuie
întocmită.
- Înregistrarea produselor retrase trebuie făcută riguros pentru a exista siguranta că toate
produsele au fost retrase din lantul alimentar şi să se stabilească eficienta planului de
retragere. Înregistrările trebuie să includă detalii referitoare la produs, cantitatea retrasă,
data retragerii şi a scoaterii produsului din lantul alimentar, detalii cu privire la ce s-a făcut
cu produsul.
- Evaluarea eficientei procedurii de retragere este necesară să se facă odată cu retragerea
produsului şi, eventual, să i se aducă îmbunătătiri.
- Testarea planului de retragere trebuie să se facă periodic, activitate care reprezintă o
parte din procedura de verificare a trasabilitătii. Se poate testa prin selectarea unui cod de
identificare a loturilor care au ajuns la unitatea de desfacere şi verificarea procedurii de
retragere, a experientei personalului.

Schemă privind etapele parcurse în cazul procedurii de retragere a unui produs

alimentar:
- se evaluează seriozitatea incidentului şi se decide dacă este necesară retragerea
produsului;
- se adună echipa de management a retragerii;
- se notifică autoritatea competentă;
- se identifică toate produsele care trebuie retrase;
 - se retine şi se separă toate produsele care trebuie retrase care se găsesc în fabrică;
- se pregăteşte comunicatul de presă;
- se pregăteşte lista de distributie;
- se pregăteşte şi se distribuie „Nota de retragere”;
- se verifică eficienta retragerii;
- se decide ce să se facă cu produsul sau cu produsele retrase;
- se elimină cauza retragerii.

Documente şi înregistrări.
Acestea vor forma planul de trasabilitate care include o serie de sectiuni:
- declaratie privind politica de trasabilitate care detaliază hotărârea companiei de a
asigura trasabilitatea;
- diagramă sau tabel cu fluxul procesului;
- fişa de înregistrare a analizei sistemului;
- procedura de retragere a produsului.
În plus, se mai păstrează şi alte înregistrări referitoare la:
- audituri de trasabilitate realizate de companie sau de organizatii externe (autorităti
competente, clienti etc.);
- probleme apărute, neconformităti, actiuni corective;
- modificări ale sistemului determinate de instalarea de utilaje/proceduri noi, actiuni
corective, cereri din partea clientilor.

Trasabilitatea si managementul lantului de aprovizionare-livrare

În prezent, profesionistii din domeniul marketingului acordă o importantă deosebită

perspectivei manageriale focalizate pe lantul de aprovizionare-livrare. Sunt considerate astfel
planificarea si managementul tuturor activitătilor implicate de alegerea furnizorilor si
aprovizionare, conversiune si toate activitătile de management logistic. Un aspect important al
managementului lantului de aprovizionare-livrare este faptul că include, totodată, coordonarea si
colaborarea cu partenerii din canal, care pot fi furnizori, intermediari, prestatori terti de servicii
si clienti. În esentă, managementul lantului de aprovizionare-livrare integrează managementul
livrării/cererii atât în cadrul organizatiilor, cât si între acestea.
 Perspectiva fiecărei organizatii nu se limitează la propria activitate. Deceniul actual se
află sub semnul abordării integrate a tuturor nivelurilor si operatorilor care se succed pentru a
asigura produsele necesare clientilor finali, în momentul si locul dorite de acestia, răspunzând în
totalitate asteptărilor lor. În acest context, trasabilitatea dobândeste un rol tot mai activ în cadrul
managementului lantului de aprovizionare-livrare.
În conformitate cu ISO 9000:2000, trasabilitatea reprezintă „abilitatea de a urmări istoria,
aplicarea sau locatia aspectelor considerate”. Liniile directoare ISO specifică faptul că
trasabilitatea se poate referi la originea materialelor si pieselor, la istoricul prelucrării, precum si
la distributia si locul în care se află produsul după livrare. Se consideră că această definitie a
trasabilitătii are un caracter mult prea amplu. Argumentul este faptul că nu specifică o unitate de
măsură standard pentru aspectele considerate (un bob de grâu sau o cantitate vagonabilă), o
mărime standard a amplasamentului (câmp, fermă, tară), o listă a proceselor ce trebuie să fie
identificate (aplicarea pesticidelor sau bunăstarea animalelor), modul de înregistrare a
informatiilor (pe hârtie, în format electronic, pe ambalajul produsului, pe container, pe produs),
tehnologia de contabilizare (pe hârtie sau cu ajutorul calculatorului). Totodată, o serie de
specialisti afirmă că trasabilitatea completă este imposibil de realizat. Este aproape imposibilă
crearea unui sistem care să urmărească fiecare input si proces, cu un grad adecvat de precizie.
Ca urmare a adoptării de Parlamentul European a Directivei UE nr. 178 din anul 2002, începând
cu data de 1 ianuarie 2005, operatorii economici din UE si cei din tările care exportă în UE
trebuie să respecte principiile generale si cerintele legislatiei privind produsele agroalimentare si
procedurile din domeniul sigurantei agroalimentare, prevăzute de această directivă. Prin
intermediul ei, este statuată obligativitatea trasabilitătii si retragerii produselor agroalimentare si
furajelor de pe piată.
Directiva UE nr. 178/2002 subliniază faptul că legislatia referitoare la produsele
agroalimentare în UE are ca obiective generale asigurarea unui nivel înalt de protectie a vietii si
sănătătii oamenilor, precum si protectia intereselor consumatorilor, incluzând practicile loiale în
comertul cu produse alimentare, luând în considerare, atunci când este cazul, protejarea sănătătii
si bunăstării animalelor, sănătatea plantelor si mediul. Prevederile sale vizează toate stadiile de
productie, prelucrare si distribuTie a produselor agroalimentare, precum si a furajelor produse
pentru sau care sunt consumate de animalele care produc bunuri alimentare. În consecintă,
managementul lantului de aprovizionare-livrare va înregistra mutatii care vor avea ca efect
cresterea gradului de îndeplinire a asteptărilor clientilor, cerintă majoră a perspectivei de
marketing asupra activitătii oricărei organizatii.
 Pentru toate tările membre ale UE, această directivă are caracter obligatoriu si este
aplicabilă direct si în integralitatea sa, de fiecare tară. Directiva UE nr. 178/2002 constituie un
punct de cotitură în reglementarea sigurantei agroalimentare, datorită faptului că prevederile sale
se referă la aspecte majore cum sunt: principiile generale ale legislatiei privind produsele
alimentare; principiul transparentei, bazat pe consultarea publică si informarea publicului;
obligatiile generale ale operatorilor din domeniul comertului cu produse alimentare; cerintele
generale ale legislatiei privind produsele alimentare; crearea Autoritătii Europene de Sigurantă
Agroalimentară; sistemul de alertă rapidă, managementul crizelor si situatiilor critice
neprevăzute.
În contextul Directivei UE nr. 178/2002, este definit conceptul de trasabilitate. El
semnifică abilitatea de a urmări un produs agroalimentar sau furaje, un animal care produce
alimente sau o substantă care urmează a fi încorporată într-un produs alimentar sau în furaje, în
toate stadiile de productie, prelucrare si distributie.
Trasabilitatea a devenit un concept cheie în managementul lantului de aprovizionare-
livrare, datorită declansării unor crize acute. Un prim ansamblu de situatii critice s-a manifestat
în anii '90, fiind legat de encefalopatia bovină spongiformă („boala vacii nebune”) care si-a făcut
aparitia mai întâi în Marea Britanie si apoi în alte tări din UE (Germania, Franta). Un alt
fenomen critic este reflectat de dezbaterile aprinse referitoare la organismele modificate genetic
sau la bioterorism.
În articolul 18, pct. 2, al Directivei UE nr. 178/2002, se prevede faptul că orice operator
din domeniul produselor agroalimentare sau furajelor trebuie să fie capabil să identifice orice
persoană de la care s-a aprovizionat cu un produs agroalimentar, cu furaje sau cu orice substantă
care urmează sau se asteaptă să fie încorporată într-un produs agroalimentar sau în furaje.
Conceptul de trasabilitate se referă nu numai la secventa amonte, ci si la secventa aval a
canalelor de marketing. În afară de abilitatea de a identifica sursele de aprovizionare, orice
operator trebuie să dispună de capacitatea de a identifica organizatiile cărora le-a furnizat
produsele sale.
Impactul prevederilor directivei asupra exporturilor românesti
O contributie relativ semnificativă în exporturile românesti revine produselor
agroalimentare. În prezent, realizarea exporturilor românesti spre tările membre ale Uniunii
Europene, iar după anul 2007, calitatea de membru al UE presupun respectarea prevederilor
Directivei nr. 178/2002.
La prima vedere, activitatea operatorilor din România nu ar fi influentată de prevederile
directivei. Argumentul principal ce ar putea fi considerat este faptul că marea majoritate a
producătorilor si distribuitorilor din România nu sunt implicati în canale de marketing de export
direct pe pietele tărilor membre ale UE. Exporturile se realizează adesea prin canale cu mai
multi parteneri externi, care îsi asumă o mare parte a responsabilitătilor de comert international,
în privinta produselor agroalimentare românesti. În fapt, perspectiva de management al lantului
de aprovizionare-livrare adoptată de operatorii economici si, în mod special, promovarea
conceptului de trasabilitate sporesc importanta vizibilitătii de-a lungul tuturor nivelurilor filierei
de productie si comercializare.
Potrivit art. 11 al Directivei UE nr. 178 din anul 2002, pentru a fi plasate pe piată în
cadrul Comunitătii, alimentele si furajele importate în Comunitate trebuie să respecte cerintele
relevante ale legislatiei alimentare sau conditiile recunoscute de Comunitate ca fiind cel putin
echivalente sau, acolo unde există un acord între Comunitate si tara exportatoare, trebuie să
respecte cerintele specificate în respectivul acord. Totodată, conform art.12, alimentele si
furajele re-exportate din Comunitate, pentru a fi plasate pe piată într-o tară tertă, trebuie să
respecte cerintele relevante ale legislatiei agroalimentare, cu exceptia cazurilor în care există alte
cerinte din partea autoritătilor din tara importatoare sau alte prevederi în legi, reglementări,
standarde, coduri de practică sau alte proceduri juridice si administrative în vigoare în tara
importatoare.
Preocuparea manifestată de peste un deceniu, pe plan global, în privinta lantului de
aprovizionare-livrare este reflectată de articolul 18 al Directivei UE nr. 178/2002. Fiecare
organizatie este privită ca parte a unei retele de relatii cu alte organizatii, în cadrul unui lant de
operatori care creează si adaugă valoare pentru consumatorul final. Interdependentele dintre
organizatii se reflectă în domeniul logisticii si al lantului de aprovizionare-livrare, sub aspectul
organizational, al operatiunilor fizice si al fluxurilor de informatii în ambele sensuri, al
comunicării între furnizori si clienti.
Sustinerea conceptului de trasabilitate decurge din importanta acordată vizibilitătii în
cadrul filierei de aprovizionare si distributie. Astăzi, fiecare organizatie detine informatii despre
partenerii săi din amonte si aval. În plus, se consideră necesar ca sfera de interes a fiecărei
organizatii să depăsească limitele traditionale reprezentate de proprii furnizori si clienti, fiind
extinsă la furnizorii furnizorilor săi si clientii clientilor săi.
Provocările generate de obligativitatea asigurării trasabilitătii sunt de natură
organizatorică si informatională. Fiecare agent economic din domeniul productiei, prelucrării si
distributiei produselor agroalimentare si furajelor trebuie să dispună de sisteme si proceduri care
permit ca informatia să fie deopotrivă disponibilă în orice moment în cadrul organizatiei si să fie
pusă la dispozitia autoritătilor competente, la cererea acestora.
 În scopul facilitării trasabilitătii, Directiva UE nr. 178/2002 prevede ca produsele
agroalimentare sau furajele care sunt plasate sau care este foarte probabil să fie plasate pe piata
comunitară să fie etichetate sau identificate în mod corespunzător. În acest sens, se specifică
obligatia operatorilor de a asigura documente sau informatii în concordantă cu cerintele
relevante ale unor reglementări mai specifice.
Această directivă adoptată de Parlamentul European diferentiază net sistemul de
reglementări si practicile din Tările membre ale UE, în raport cu cele existente, de exemplu, în
SUA. Sistemele de trasabilitate din SUA tind să fie motivate de stimulente economice, nu de
reglementări guvernamentale. Organizatiile creează sisteme de trasabilitate pentru a îmbunătăti
managementul ofertei, siguranta si controlul calitătii si pentru a comercializa produse care să
genereze încrederea consumatorilor. Beneficiile specifice acestor sisteme constau în scăderea
costurilor distributiei, diminuarea costurilor de retragere a produselor de pe piată si cresterea
vânzărilor de produse cu valoare adăugată mai mare si implicit în sporirea veniturilor
organizatiei.
Trasabilitatea are o largă arie de aplicabilitate. Produsele proaspete, datorită
perisabilitătii lor impun trasabilitatea. Cerealele si semintele oleaginoase constituie o altă grupă
de produse care fac necesară trasabilitatea, mai ales în conditiile cresterii cererii pentru produse
care nu au făcut obiectul ingineriei genetice. De asemenea, sectorul cresterii septelului are o
îndelungată experientă în privinta stabilirii drepturilor de proprietate si a controlului răspândirii
bolilor la animale. Ultimele evolutii în domeniul cărnii si produselor din carne au motivat
organizatiile să realizeze o corelatie între sistemele de trasabilitate a animalelor si sistemele de
trasabilitate a cărnii. Totodată, problemele apărute pe piata europeană si în SUA au încurajat
firmele să creeze sisteme de monitorizare a cărnii de la fermă la detailist.

Trasabilitate: de la furculită la fermă

Trasabilitatea înseamnă capacitatea de a urmări calea alimentelor înapoi până la începuturi.
Fabricile de alimente trebuie să poată să traseze calea produselor de la provenientă. Ele au
planuri speciale numite sisteme de trasabilitate, de urmărire, de exemplu, a cerealelor dintr-o
cutie de cereale pentru micul dejun până în câmp sau a portocalelor dintr-o sticlă de suc până în
livadă.
Cunoscând aceste lucruri, fabricile pot imediat identifica şi rezolva problemele din fiecare fază.
Trasabilitatea este deosebit de importantă astăzi deoarece ingredientele din alimente provin din
toata lumea.
GHID INSPECTII PENTRU VERIFICAREA DOCUMENTARII SI IMPLEMENTARII
SISTEMULUI DE TRASABILITATE IN UNITATILE DE PROCESARE PRODUSE
ALIMENTARE DE ORIGINE NON-ANIMALA
1. Este disponibil un sistem sau o procedura prin care operatorii pot sa dovedeasca asigurarea
trasabilitatii tuturor produselor alimentare si/sau ingredientelor
2. Este disponibila o lista cu produsele aprovizionate
3. Este disponibila o lista cu furnizorii acceptati
4. Exista criterii de acceptabilitate a furnizorilor
5. La receptie produsele sunt etichetate sau identificate în mod corespunzător pentru asigurarea
trasabilităţii lor (ex. etichete, declaratii de conformitate, buletine de analiza etc.)
6. Identificarea si etichetarea produselor din depozitele proprii se face prin aplicarea sistemului
propriu de trasabilitate (ex. lotizare interna)
7. Există documente pentru demonstrarea trasabilităţii în toate etapele procesării (ex. fise de
magazie, rapoarte de productie, fise de lot etc.)
8. Sunt aplicate metode de identificare a semipreparatelor si ingredientelor in timpul procesarii
9. Sunt disponibile metode de identificare a produselor finite (ex. fisa de lot, eticheta etc.)
10. Sunt disponibile dovezi de aplicare a masurilor de verificare a sigurantei produsului finit
etichetat (ex. fisa de evaluare organoleptica, buletin de analiza)
11. Etichetarea produsului finit include posibilitatea de identificarea a lotului
12. Exista posibilitatea identificarii oricarui operator catre care s-a furnizat un produs finit sau o
substanta
destinata sau prevazuta a fi incorporat intr-un alt produs alimentar
13. Produsele finite livrate sunt insotite de documente necesare pentru demonstrarea trasabilitatii
(ex. declaratie de conformitate, buletin de analiza)
Retragerea de pe piata
14. Este disponibila o procedura privind retragerea de pe piata a oricarui produs alimentar sau
alta substanta destinata sau prevazuta a fi incorporata intr-un produs alimentar care nu satisface
cerintele privind siguranta alimentelor
15. In cazul retragerii de pe piata a unor produse alimenatre, exista o procedura de informare a
Autoritatii Competente
16. Sunt disponibile evidentele retragerilor de pe piata si modalitatea de remediere a situatiei
TRASABILITATEA
Este cuvântul-cheie care raspunde astazi la cerintele crescute ale consumatorului cu privire la
siguranta alimentara
Este mijlocul prin care se obtin competitivitatea si rationalizarea sistemelor de productie,
precum si valorizarea produselor agro-alimentare

Procesul de asigurare a trasabilitatii se desfasoara în 4 etape:

- IDENTIFICAREA loturilor de produse care au fost supuse acelorasi procese de productiesi/sau
de prelucrare.
- ÎNREGISTRAREA informatiilor privitoare la procesul de productie pe suport de hârtie sau
electronic.
- STABILIREA LEGATURILOR ÎNTRE INFORMATII - fiecare agent economic din acest lant
trebuie sa poata justifica prin documente legatura între loturile de produse, furnizori si clienti
- COMUNICAREA: fiecare operator din acest lant comunica operatorului urmator elementele
de identificare ale loturilor pentru a-i permite acestuia din urma sa aplice la rândul sau
principiile trasabilitatii

TRASABILITATEA LA PORCINELE VII

Proceduri obligatorii
La autoritatea sanitara locala – lista cu agentii economici care detin animale vii, fiecare cu un
numar de cod independent pentru specia crescuta.
În cadrul agentului economic (la locul productiei) – numarul de capete existente, originea,
destinatia, semnele de identificare (tatuajul obligatoriu pe ureche).
La transportul de la producatorul de purcei la crescatorul de porci – este obligatorie precizarea
numarului de animale transportate, destinatia si lista cu tratamentele aplicate. (Norme din
procedurile de lucru cu capacitate mare de gestiune pentru respectarea decretului legislativ nr.
119 27/01/1992 privind administrarea tratamentelor medicamentoase).

Trasabilitatea – cerintă pentru certificarea calitătii produselor şi serviciilor

Globalizarea comertului lărgeşte aria de distributie a mărfurilor şi serviciilor la nivel
intercontinental, făcând mai dificil de controlat problemele legate de calitate şi de protectie a
consumatorului.
 Numeroase companii îşi înscriu printre datele de prezentare atestatul că activitatea lor
este certificată din punct de vedere al calitătii conform cerintelor prezentate în seria de standarde
ISO 9000.
Pentru a face fată concurentei, numeroase companii, lideri mondiali în transportul şi
distributia de mărfuri, au fost nevoite să adopte sisteme de trasabilitate a expeditiilor de-a lungul
întregului lant de transport şi distributie. Astfel, modelul de transport inteligent TRANSCORE,
cu sistemul de trasabilitate a expeditiilor de marfă „Tracking & Tracing”, bazat pe eticheta de
transport multisectorială – SREN 1573:1998 şi numărul matricol al unitătii de expeditie – SREN
1572:1998, respectiv Codul Serial al Containerelor – SSCC, sustinut prin comunicatii EDI, au
permis asigurarea unor servicii de înaltă calitate pe relatia client/furnizor de servicii.
În prezent se operează cu mai multe definitii privitor la trasabilitate, printre care:
� Posibilitatea de a trasa istoricul, aplicatia sau locatia unei entităti prin intermediul
informatiei înregistrate (ISO 8402:1994);
� Posibilitatea de a trasa şi urmări alimentele, animalele producătoare sau substantele în
toate stadiile de producere şi distributie (Regulamentul UE – legea alimentelor:8/5/01).

Trasabilitatea cărnii şi a produselor din carne

Un sector cu probleme majore în ceea ce priveşte asigurarea calitătii produselor şi
serviciilor îl reprezintă productia şi distributia mărfurilor alimentare. În acest sector a fost şi este
nevoie de numeroase reglementări privind securitatea alimentară.
Evenimente precum aparitia encefalopatiei spongiforme bovine la şeptelurile din unele
tări vest-europene, contaminarea cu dioxină a cărnii de pasăre şi altele, au făcut ca încrederea
consumatorului european, şi nu numai, în produsele pe care le consumă, să fie serios afectată; în
consecintă, a provocat o adevărată criză pe Piata Unică.
Prin urmare, securitatea alimentară a devenit prioritate principală pentru recâştigarea
încrederii consumatorilor.
Piata cărnii de bovine a fost cea mai afectată. Pentru îndepărtarea problemelor din acest
sector, Comisia Europeană a dispus realizarea unei forme rapide de trasare a cărnii de bovine în
lantul de distributie. Mai mult decât atât, la propunerea Comisiei Europene, Consiliul şi
Parlamentul European au adoptat un Regulament de etichetare obligatorie a cărnii de bovine –
CE NR. 1760/2000, care a devenit obligatoriu în toate tările membre UE din ianuarie 2001.
 Acesta vine să completeze o altă reglementare comunitară deosebit de importantă, şi
anume, Directiva europeană 820/97 (a intrat în vigoare la 01.01.2000), care modifică, de o
formă ireversibilă, functionarea filierei cărnii de bovine obligând părtile să lege fluxul fizic al
produselor la fluxul informatiilor şi astfel să asigure trasabilitatea produselor din carne de
bovine.
Sesizând complexitatea acestei reglementări, Asociatia EAN International (EAN –
European Article Numbering), prin 16 organisme nationale de numerotare din Europa, împreună
cu alte 17 organizatii comunitare şi lideri europeni în comertul cu carne de bovină, au realizat
sistemul de trasabilitate „Traceability of Beef”, bazat pe codul de bare UCC/EAN-128 (SREN
799:1998) şi Identificatorii de aplicatie IA (SREN 1571:1998). Acest sistem este utilizat astăzi în
întreaga lume; răspunde tuturor reglementărilor comunitare şi face posibilă certificarea calitătii
pentru întreprinderile din industria de prelucrare a cărnii.
Solutiile identificării şi trasabilitătii cuprind fluxul fizic al animalelor, produselor
intermediare (carcase şi tranşe) şi a produselor finite (ambalarea cărnii) pe tot parcursul filierei
cărnii. Solutiile de comunicare ale sistemului EAN se referă la fluxul informational în cadrul
filierei. În general, întreprinderile nu sunt implicate într-o singură filieră, ci într-o retea de filiere
(şeptel, carne, comert en-detail), cu puncte de interconectare comune.
Prin trasabilitatea produselor din carne se urmăreşte să se furnizeze date asupra originii şi
istoricului prelucrării. Pentru aceasta, este necesar ca filiera cărnii să comunice permanent cu
filiera animalelor ce au fost sacrificate pentru obtinerea cărnii.
Pentru a asigura o aplicare corectă, fiabilă şi rentabilă a directivei UE 820/97, fără a crea
bariere comerciale, furnizorii de carcase şi de bucăti de carne trebuie să identifice produsele
proprii cu ajutorul codului de bare EAN-128. Astfel, imprimarea informatiilor suplimentare pe
ambalajele pentru consumatorul final ar putea fi integrată în procedeul existent al etichetării
EAN-13.
Trasabilitatea altor produse alimentare
Tot în sectorul alimentar, în ceea ce priveşte protectia şi siguranta consumatorului, s-au
înregistrat numeroase cazuri determinate de comercializarea unor produse cu un continut ridicat
de substante nocive folosite drept aditivi alimentari, produse în care au avut loc manipulări
genetice ale organismelor etc. Toate acestea au determinat organismele comunitare să facă
propuneri şi să elaboreze noi reguli de igienă privind productia de mărfuri alimentare.
Substantele chimice introduse în alimente ca aditivi au fost codificate prin litera E,
urmată de trei cifre. Aditivii considerati ca fiind periculoşi pentru organismul uman (spre
exemplu: E123, E142, E211) sunt interzişi în UE, SUA, CSI.
 În acest context, pe 8 noiembrie 2000, Comisia Europeană a aprobat o propunere a
Parlamentului şi Consiliului prin care a luat fiintă Autoritatea Alimentară Europeană – AAE,
organism care conlucrează cu FAO, OMS, organismele privind protectia consumatorului etc..
O problemă de actualitate a acestor organisme comunitare este elaborarea unor
reglementări privind trasabilitatea tuturor alimentelor şi ingredientelor alimentare.
Pentru realizarea cerintelor ce decurg din acest principiu, noile reglementări vor impune
înregistrarea oricăror afaceri cu alimente şi numerotarea produselor. Evidenta furnizorilor de
ingrediente, semifabricate şi produse alimentare finite va fi obligatorie în toate sectoarele
industriei alimentare.
Instrumentele sistemului EAN/UCC sunt pe deplin capabile să răspundă cerintelor
acestor reglementări. Spre exemplu:
� Sistemul de numerotare a articolelor comerciale şi a locatiilor permite identificarea
internatională sigură a articolelor comerciale şi a furnizorilor;
� Simbolizarea prin coduri de bare EAN-13, EAN-8 sau UPC-A şi UPC-E, precum şi
UCC/EAN-128, toate fiind însotite de standarde internationale ISO şi Standarde Europene EN,
permite transpunerea pe etichete a informatiilor despre producători şi furnizori în format
uniformizat. Concentrarea acestor date cu ajutorul Identificatorilor de Aplicatie – AI în cod de
bare UCC/EAN-128 face posibilă trasabilitatea produselor alimentare.
Sistemul EAN/UCC a fost proiectat să asigure mijloace standardizate, neambigue, de
identificare a articolelor şi companiilor care operează în diferite puncte ale lantului de distributie
national şi international.
Datele de identificare, trasabilitate, termen de valabilitate etc. codificate în cod de bare
nu se substituie informatiilor în clar de pe eticheta produsului. Aceste date trebuie să fie identice
cu cele înscrise în format clar pe etichetă.

Trasabilitatea pe lantul alimentar, care stabileste legatura informationala între diferite

entitati, nu poate fi realizat fara o integrare bazata pe o abordare pe verticala a informatiilor. În
acest sens este necesara o planificare riguroasa, înca din primele etape de dezvoltare, care sa ia
în considerare trei elemente principale, esentiale pentru succesul oricarui sistem de trasabilitate:
1) compatibilitate,
2) informatii standardizate,
3) definirea resursei care va face obiectul trasabilitatii.
 Trasabilitatea conform ISO 8402 se refera la abilitatea de a urmari (detecta) istoria,
aplicabilitatea sau locatia unei entitati prin intermediul înregistrarilor referitoare la datele de
identificare. Daca entitatea se refera la un produs, atunci trasabilitatea se refera la:
- Originea materialelor si partilor care intra în componenta acestuia;
- Istoria procesarii produsului;
- Distributia si locatia produsului dupa livrare.

Acest studiu este un instrument in ajutorul profesionistilor pentru a face cea mai buna
alegere tehnica si care sa se potriveasca cu obiectivele lor.
La nivelul unui întreg lant de productie sau doar la nivelul unei parti, lotul B1 este folosit
pentru a obtine sarja B2 în cadrul procesului tehnologic (ignorând orice materie prima sau
ingrediente). În schimb toata sarja B2 este folosita pentru obtinerea lotului B3. Aceasta situatie
poate fi reprezentata schematic astfel:

Sistem de informatii – trasabilitate - practici curente in Uniunea Eupropeana

Daca luam B1 ca fiind un lot de nutret (o punga de exemplu) vom avea ca si informatii
referitoare la acesta urmatoarele date: continutul de proteina: ex.18%, tara de origine: Italia, data
fabricatiei: 22/12/2006 sau informatii similare. Atunci B2 poate fi un lot de porci care au primit
ca si nutret lotul B1, iar valorile tipice B2P1, B2P2 pot fi origine: Ardeal, continut de grasime:
11%, specie: porc, sau caracteristici similare. Fermierul va înregistra anumite proprietati ale
nutretului care a fost administrat animalelor. B3 poate reprezenta un abator unde se sacrifica
animalele(porcii) B2, având proprietati (data sacrificarii: 15/03/07), tara în care s-a sacrificat
animalul: România, temperatura în centrul carcasei: 90C etc. Iar anumite proprietati ale lotului
B1 vor fi înregistrate, precum si anumite proprietati ale lotului B2.

Comitetul tehnic ISO/TC 34, Produse alimentare, din cadrul ISO a elaborat standarde
cu scopul de a ajuta operatorii din cadrul lantului alimentar în:
 abordarea managementului sigurantei alimentului prin standardul, ISO 22000:2005 -
Sisteme de management al sigurantei alimentelor. Cerinte pentru orice organizatie din lantul
alimentar;
 specificatia tehnică ISO/TS 22004:2005 - Sisteme de management al sigurantei
alimentului. Recomandări de aplicare pentru ISO 22000:2005, care explică cum se
implementează un asemenea sistem;
 demonstrarea realizării eficiente a implementări sistemului, pe baza standardului de
trasabilitate
ISO 22005:2007 - Trasabilitatea în lantul alimentar. Principii generale şi cerinte fundamentale
pentru proiectarea şi implementarea sistemului;
 recunoaşterea şi încrederea pe care o au în realizările lor, prin cunoaşterea cerintelor
specifice pentru organismele care furnizează certificarea sistemului, ISO/TS 22003:2007 -
Sisteme de management al sigurantei alimentelor. Cerinte pentru organismele care efectuează
audit şi certificare a sistemelor de management al sigurantei alimentelor, în plus fată de regulile
generale definite în ISO/CEI 17021:2006 - Cerinte generale pentru competenta laboratoarelor de
încercări şi etalonări.

Legea nr. 150/2004, privind siguranta alimentelor şi a hranei pentru animale, prevede în
mod expres obligativitatea existentei unui sistem pentru trasabilitatea alimentelor, a hranei
pentru animale, a animalelor destinate productiei de alimente şi a oricăror altor substante
destinate încorporării în alimente sau în hrana pentru animale, sistem care trebuie să fie aplicat
în toate etapele productiei, procesării şi distributiei.
SR EN ISO 22005:2007, Trasabilitatea în lantul alimentar. Principii generale şi cerinte
fundamentale pentru proiectarea şi implementarea sistemului
Sistemele de trasabilitate trebuie să poată documenta istoricul produsului şi/sau să
localizeze un produs în lantul alimentar. Ele contribuie la cercetarea cauzei neconformitătii şi la
capacitatea de a retrage şi/sau rechema produsele dacă este necesar. Sistemele de trasabilitate pot
îmbunătăti informatiile, eficacitatea şi productivitatea unei organizatiei.
Evident, sistemul de trasabilitate trebuie să fie verificabil în orice moment şi să poată
stabili întocmai istoricul sau originea produsului şi a organizatiilor responsabile din lantul
alimentar iar pentru a fi eficient, sistemul trebuie să fie aplicat consecvent şi, mai ales, trebuie să
respecte întocmai orice reglementări sau politici locale, regionale, nationale sau internationale,
după caz.
Un sistem de trasabilitate trebuie proiectat în contextul unui sistem de management mai
larg. Alegerea lui ar trebui să rezulte din echilibrarea diferitelor cerinte, din fezabilitatea tehnică
şi din acceptabilitatea economică.
Toate aceste recomandări se regăsesc în cele opt capitole ale standardului: domeniu de
aplicare, referinte normative, termeni şi definitii, principiile şi obiectivele trasabilitătii,
proiectare, implementare, audituri interne, analiză.
Multumită acestor două componente, legislatie şi standarde, oamenii pot fi feriti de
alimentele contaminate care le afectează sănătatea, iar organizatiile pot fi ferite de pierderile
induse de incidentele produse pe lantul alimentar.
Standardul ISO 22005:2007, Trasabilitatea în lantul alimentar.Principii generale şi
cerinte de bază pentru proiectarea şi implementarea sistemului, stabileşte principiile şi cerintele
pentru proiectarea şi implementarea unui sistem de trasabilitate a alimentelor şi nutreturilor.
Acest standard va permite organizatiilor să functioneze în orice etapă a lantului
alimentar, pentru:
Ÿ a trasa fluxul de materii (nutreturi, hrană, ingrediente şi ambalare);
Ÿ a identifica documentatia necesară şi a urmări fiecare etapă de productie;
Ÿ a asigura coordonarea adecvată dintre diferitii factori implicati;
Ÿ a cere ca fiecare parte să fie informată cu privire la furnizorii săi directi şi clienti.
În plus, un sistem de trasabilitate poate îmbunătăti utilizarea corespunzătoare şi
fiabilitatea informatiei, eficienta şi productivitatea acesteia.
Întrucât riscurile sigurantei alimentelor pot surveni în lantul alimentar în orice stadiu, un
control adecvat şi comunicarea de-a lungul procesului este esentială. O verigă slabă în lantul de
furnizare poate avea drept consecintă alimente nesigure care prezintă un serios pericol pentru
furnizori. Securitatea alimentelor este, prin urmare, responsabilitatea comună a tuturor celor
implicati.
Un sistem de trasabilitate permite unei organizatii să documenteze şi/sau să localizeze un
produs prin studiile şi operatiile implicate în fabricarea, tratarea, distributia şi manipularea
nutreturilor şi a alimentelor, de la producătorul primar, la consumator. Aceasta poate facilita
identificarea cauzei sau a neconformitătii unui produs şi capacitatea de a-l retrage, dacă este
necesar.
În afară de consideratiile referitoare la sănătate, noul standard va avea şi alte avantaje
economice şi sociale. În industria alimentară, diverse scheme ale calitătii vânzătorilor cu
amănuntul sau private generează niveluri inegale de securitate, cerinte, costuri ridicate, precum
şi complicatii pentru furnizorii obligati să se conformeze multiplelor programe. ISO 22005 oferă
o solutie unică de bună practică pe o bază mondială, contribuind astfel la reducerea barierelor
comerciale.
Secretarul general al ISO, Alan Bryden, a afirmat: „Elaborând ISO 22005, Organizatia
Internatională de Standardizare îşi aduce încă o dată contributia la protectia sănătătii oamenilor
şi la încurajarea dezvoltării economice a industriei alimentare globale într-un mod care respectă
necesitătile de sigurantă ale societătii.
ISO 22005:2007 este utilizează aceeaşi definitie de trasabilitate ca şi Comisia Codex
Alimentarius şi furnizează un sprijin pentru organizatiile care implementează standardul ISO
22000:2005. Standardul furnizează cerintele de bază pentru un sistem de management al
sigurantei alimentelor, pentru a asigura lanturi alimentare sigure. Inserează principiile HACCP
(Analizele în punctele critice de control) al Comisiei Codex Alimentarius, în vederea asigurării
controlului lor.