Sunteți pe pagina 1din 3

Investigaţia prin Rezonanţă Magnetică (RMN)

Este o procedură de diagnostic imagistic de înaltă performanţă, minim invazivă,


atraumatică şi neiradiantă.Investigația RMN foloseşte un câmp magnetic cu intensitate
mare şi radiofrecvenţa pentru obţinerea imaginilor de înaltă rezoluţie ale corpului uman,
permiţând evidenţierea leziunilor cu precizie milimetrică.
Scanarea RMN este aplicabilă pentru toate organele corpului omenesc, constituind
metoda determinantă pentru depistarea afecţiunilor sistemelor nervos, musculo-scheletal,
respirator, genital şi circulator.
GENERALITĂŢI:
Rezonanţa magnetică nucleară, (titulatură înlocuită în ultimii ani cu cea de imagistică prin
rezonanţă magnetică, din cauza conotaţiei negative a cuvântului "nuclear"-procedura nu
implică folosirea de substanţe radioactive), este o procedură utilizată pentru obţinerea de
imagini ale diferitelor părţi ale organismului fără utilizarea razelor X, aşa cum se întâmplă
în cazul radiografiei tradiţionale şi a tomografiei computerizate (CT). Un scanner RMN
constă, în mare, dintr-un magnet de mari dimensiuni în interiorul căruia este aşezat
pacientul. O antenă radio este folosită pentru a transmite semnale spre organism, dar şi
pentru a recepţiona ceea ce se întoarce dinspre corpul pacientului. Aceste semnale
recepţionate sunt transformate în imagini de către un calculator ataşat scannerului. Pot fi
obţinute imagini din aproape orice zonă a organismului, sub orice unghi. Semnalele radio
folosite sunt, în fapt, câmpuri magnetice variabile mult mai slabe decât câmpul static
foarte puternic generat de magnetul scannerului.

CUM FUNCŢIONEAZĂ REZONANŢA MAGNETICĂ NUCLEARĂ:


Nu sunt folosite raze X precum în cazul radiografiei tradiţionale ori cel al tomografiei
computerizate). În acest caz pacientul este plasat în interiorul unui câmp magnetic foarte
puternic (în jur de 30000 de ori mai puternic decât câmpul magnetic al Pământului).
Nucleele atomilor de hidrogen ( învelişul protonic) sunt caracterizate de o proprietate
specială cunoscută sub numele de „spin”. Asta înseamnă că anumite proprietăţi ale
protonilor sunt similare celor ale unor minusculi magneţi bară, care într-un câmp magnetic
static au doar două orientări posibile: fie aliniate, fie opuse câmpului magnetic. Sunt mai
numeroşi protonii care se aliniază cu câmpul magnetic, deoarece pentru acest lucru este
nevoie de o cantitate mai mică de energie. Astfel că, în interiorul corpului pacientului,
magnetizarea netă la nivelul ţesuturilor este caracterizată de o aliniere paralelă cu câmpul
magnetic aplicat.
Depăşirea acestei stări a protonilor poate fi realizată prin aplicarea unui câmp
electromagnetic în spectrul radio, în mod obişnuit în regiunea 20 la 100 de MHz în cazul
celor mai multe scanere RMN. Frecvenţa necesară, cunoscută sub numele de frecvenţă
de rezonanţă ori frecvenţă Larmor, variază liniar cu intensitatea câmpului magnetic
static aplicat. Câmpul electromagnetic este aplicat sub forma unui foarte scurt puls radio,
cu o durată de câteva microsecunde. Semnalul detectat de scanner reprezintă
componenta vectorului câmpului magnetic net (rezultat la nivelul diferitelor ţesuturi)
perpendiculară pe câmpul magnetic aplicat.
Semnalele sunt detectate folosind dispozitive speciale (un soi de bobine, ori antene), de
anumite forme (pentru cap, genunchi, etc). Faptul că aceste dispozitive pot fi montate în
imediata vecinătate a zonei investigate contribuie la calitatea imaginilor obţinute.
Principalele diferenţe dintre tomografia computerizată şi RMN sunt
următoarele:
 RMN-ul poate fi folosit pentru a obţine imagini prin secţiuni ale organismului
orientate în orice direcţie, spre deosebire de tomografia computerizată, în cazul
căreia secţiunile erau doar transversale.
 Cu RMN-ul se pot produce şi secţiuni sagitale (plan vertical de simetrie), ori secţiuni
orientate în orice plan.
 Contrastul imaginilor obţinute cu un scaner RMN poate fi modificat, obţinându-se
aşa-numitele imagini ponderate în funcţie de timpii de relaxare T1 (timp de relaxare
spin-spin) şi T2 (timp de relaxare spin-reţea) sau în funcţie de densitatea protonilor.
În cazul tomografiei computerizate contratul este fix, depinzând de coeficientul de
atenuare al ţesuturilor.
Până în prezent nu au fost constatate efecte secundare ale examinării propriu-zise dar,
foarte rar, sunt posibile reacţii adverse în cazul administrării substanţei de contrast.
Sunt anumite situaţii în care această investigaţie este interzisă (în cazul în care pacientul
are stimulatoare cardiace, proteze metalice magneto-dinamice, schije metalice în corp sau
în ochi ca urmare a unor traumatisme anteriorare, anumite implanturi dentare, piercing-uri,
etc.)
Având în vedere amplasarea şi modul de funcţionare al aparatului de RMN există
posibilitatea ca pacienţilor care prezintă simptomatologie claustrofobică să le fie
accentuată această dispoziţie. În acest caz pacientul trebuie să solicite ajutorul
personalului specializat înaintea începerii procedurii.
Avantaje:
 o diferenţiere excelentă între diferitele tipuri de ţesuturi (de pildă, materia cenuşie
poate fi deosebită de materia albă la nivelul creierului),
 absenţa radiaţiei ionizante,
 posibilitatea de a obţine imagini de-a lungul unor secţiuni orientate în orice plan,
 rezoluţie spaţială excelentă a imaginilor.
Dezavantaje:
 costul ridicat al echipamentelor şi cel aferent întreţinerii acestora,
 viteza mică de desfăşurare a procedurilor de scanare,
 anumite categorii de pacienţi (de exemplu cei care au montat un pacemaker) nu
sunt eligibili pentru acest tip de investigaţie.

Bibliografie:
http://affidea.ro/servicii/imagistica/rmn/;
http://www.cdt-babes.ro/articole/rezonanta-magnetica-nucleara-rmn.php;
http://www.scientia.ro/tehnologie/cum-functioneaza-lucrurile/932-imagistica-
prin-rezonanta-magnetica-rmn-cum-functioneaza.html;
Semiologie medicala pentru asistenti medicali, editura All, autor
Monica Moldoveanu.
Membrii echipei: Andronic Teodora, Bulgariu Alexandru-Marius, Creţu
Adelina, Gugescu Alina,(AMG-IC).