IMPORTANȚA POVEȘTILOR

TERAPEUTICE

MARA MĂDĂLINA

ASIGURĂ-I SUCCESUL
COPILULUI PRIN
DEZVOLTAREA
INTELIGENȚEI
EMOȚIONALE

TIKABOO.RO
 DESPRE TIKABOO.ro

Comunitatea părinților înțelepți

Construim instrumente ce dezvoltă calități esențiale: inteligența

emoțională, gândirea pozitivă, inteligența socială, încredere în
forțele proprii, educație financiară, gândirea antreprenorială,
organizare, leadership și diferite tehnici de învățare

Pentru mai multe detalii accesează link-ul

www.tikaboo.ro

Vrei să fii membru al comunității noastre?

Suntem probabil cea mai mare comunitate de părinți din România,

înțelegându-se peste 130.000 de membri, implicându-se în fiecare zi în
activități benefice pentru creșterea și dezvoltarea copiilor.

Dacă intri în comunitatea noastră vei beneficia și tu de sfaturi practice,

îndrumări, articole și informații de calitate care te vor ajuta să investești
în dezvoltarea emoțională a copilului tău și nu numai.

Apasă click pe iconul de Facebook și aderă la grupul Clubul lui Tikaboo

pentru a deveni membru sau pe logo-ul nostru pentru a da like paginii
noastre de Facebook/Tikaboo.ro. Te așteptăm!
 Ce sunt poveştile terapeutice?

Sarah Ockwell-Smith, specialist în parenting şi psiholog, ne subliniază

importanţa poveştilor pe care le citim copiilor înainte de culcare, dar şi
pe parcursul zilei. Acestea trebuie să fie unele liniştitoare, să îl dezvolte
pe copil intelectual, dar şi emoţional, să îi transmită mesaje pozitive, să îi
construiască celui mic o imagine deosebit de clară la care acesta să se
poată raporta cu uşurinţă. Cele mai indicate în acest sens sunt poveştile
terapeutice care, pe lângă rolul lor vindecător pentru diverse traume şi
conflicte interioare, au şi menirea de a dezvolta inteligenţa emoţională.

Poveştile clasice duc copilul spre o temă de bază şi anume lupta dintre
bine şi rău, pe când poveştile terapeutice se axează pe empatie în
principal, pe formare de deprinderi şi comportamente, pe gestionarea
propriilor emoţii, pe o dezvoltare personală a copilului.

De ce povești terapeutice?
Pentru că prezintă întâmplări prin intermediul unui limbaj adaptat
particularităţilor de vârstă, pentru că mesajul expus este unul concis,
ușor accesibil, iar copilul poate empatiza cu personajele

Educatorii parentali ne spun că acest tip de poveşti se adresează

emisferei drepte a creierului responsabile cu imaginaţia, emoţia, intuiţia,
receptivitatea. Utilizate de la vârste fragede şi în forma potrivită,
poveştile terapeutice pot conduce la schimbarea pozitivă a
comportamentelor copiilor şi la o dezvoltare emoţională armonioasă.
Pe scurt, poveştile terapeutice pregătesc copilul atât emoţional cât şi
comportamental pentru integrarea în societate cu tot ce implică aceasta.
Fiecare poveste terapeutică are un scop bine delimitat, adresându-se
unui anumit comportament, unei anumite temeri, probleme, frământări
etc. De exemplu, una dintre poveştile terapeutice pentru contracararea
fricii de a adormi este „Zâna somnului care adoarme tot pământul”, scrisă
de Gilles Diederichs. Povestea nu doar că îl va linişti pe copil, dar, citită
regulat, înainte de somn, îl va ajuta să transforme acest moment
tensionat într-unul plăcut, firesc, iar eventualele pericole ce îl pândesc în
timpul somnului, izvorâte din imaginaţie, vor fi alungate. Povestea
conţine şi exerciţii care îi vor crea o stare de bine înainte de somn şi
încurajează dialogul terapeutic dintre părinte şi copil.

Poveştile terapeutice nu sunt citite doar de către părinţi acasă. Şi în

grădiniţele de copii sau în învăţământul primar, acestea sunt utilizate de
către cadrele didactice pentru a modela comportamentele celor mici,
pentru a-i ajuta să îşi formeze un caracter frumos, să treacă peste
anumite momente dificile sau să găsească soluţii la diverse probleme.
Copiii sunt încurajaţi să se pună în pielea personajelor şi să îşi exprime
părerea.

Psihologii ne recomandă însă alegerea unor poveşti adecvate pentru

copii, iar aici se va ţine cont de ceea ce vrem să rezolvăm sau să
dezvoltăm. Nu i se va citi copilului o poveste ce are ca scop anularea
rivalităţii dintre fraţi dacă, de exemplu, ştim că cel mic îşi doreşte foarte
mult un frăţior pe care nu îl are sau nu îl va avea. O astfel de poveste va
avea, evident, un efect negativ asupra lui. În funcţie de momentul din zi şi
de starea copilului, se va opta pentru poveşti terapeutice care să îl ajute,
iar pentru aceasta trebuie să cunoaşteţi grijile, temerile, emoţiile
copilului.
 Avantajele poveştilor terapeutice
În mod cert, poveştile terapeutice au o serie de avantaje care le fac
superioare poveştilor clasice, fapt pentru care sunt şi recomandate de
specialişti.

Cu toţii ştim că pe parcursul zilei copiii experimentează tot felul de emoţii,

unele dintre ele negative care generează adesea o atitudine sau un
comportament neadecvat. De exemplu, teama de abandon atunci când este
lăsat la grădiniţă poate genera crize de plâns, refuzul de a comunica sau de
a mai pleca de lângă părinţi; dificultatea în a face anumite alegeri poate
genera interiorizare şi o scădere a stimei de sine; frica de a dormi singur
poate crea anxietate, tulburări de somn, agitaţie şi chiar depresie, iar
exemplele pot continua. De cele mai multe ori, o atitudine potrivită din
partea părinţilor, afecţiunea, discuţiile deschise cu copilul, activităţile
împreună şi poveştile terapeutice îl pot ajuta pe cel mic să capete încredere
în propriile forţe şi să îşi gestioneze adecvat emoţiile negative pentru a nu
da naştere unor comportamente ce îl pot afecta.

Iată şi care sunt avantajele poveştilor terapeutice:

·  Tratează probleme psihologice precum: agresivitatea, timiditatea, furia,

anxietatea, dependenţe (de părinţi, de o anumită jucărie, de accesorii etc.).
·  Captivează copilul încă din prima frază
·  Ajută copilul să îşi gestioneze cât mai eficient emoţiile, pentru a avea o
viaţă calitativă şi un parcurs armonios spre succes
·  Favorizează discuţiile, comunicarea ulterioară între adult şi copil
·  Oferă soluţii la multiple probleme şi frământări ale copilului
·  Transmite diverse valori morale care vor forma copilul ca viitor adult
·  Ajută la descoperirea resurselor interioare care îl pot ajuta pe cel mic să
depăşească o serie de obstacole şi dificultăţi
·  Îl pregăteşte emoţional pentru confruntarea cu diverse situaţii negative
(un deces, o mutare, un divorţ al părinţilor, schimbări bruşte care pot fi
percepute ca şocante pentru copil etc.)
·  Ajută copilul în luarea de decizii
·  Îi lărgeşte orizontul cultural prin acţiunile plasate în alte locaţii decât
cel pe care el deja le cunoaşte, prin personajele aparţinând altor culturi
etc.
·  Amplifică abilităţile cognitive şi relaţionale ale copilului
·  Îmbunătăţesc abilităţile relaţionale
·  Stimulează copilul să îşi exprime într-o manieră pozitivă trăirile
personale, interesele sau aptitudinile
·  Îl ajută să-şi însuşească unele noţiuni şi concepte despre personalitate
·  Favorizează acceptarea propriilor defecte şi de asemenea, ale celorlalţi
(toleranţa)
·  Ajută la înţelegerea consecinţelor emoţiilor în anumite situaţii

Cum dezvolţi inteligenţa emoţională a copilului

Pentru a răspunde la întrebarea Cum ajută poveştile terapeutice la
dezvoltarea inteligenţei emoţionale?, trebuie să aflăm în primul rând,
cum stă treaba cu inteligenţa emoţională la copii.
 Inteligenţa emoţională se referă la capacitatea fiecărui copil de a-şi
gestiona corespunzător emoţiile, de a le stăpâni, de a le înţelege şi de a le
cunoaşte consecinţele.
 
Specialiştii ne spun că inteligenţa emoţională este chiar mai importantă
decât cea cognitivă (pe care s-a pus un foarte mare accent), aceasta fiind
responsabilă de succesul pe care copilul îl va avea în viaţă.

Un copil echilibrat din punct de vedere emoţional va reuşi să depăşească

obstacolele, să rezolve problemele şi să găsească de fiecare dată soluţii în
situaţiile de dificultate.
 
Pentru a reuşi să dezvolţi inteligenţa emoţională a copilului tău, este
important ca tu să îţi controlezi emoţiile foarte bine, ca adult şi să îl
motivezi pe el să o facă, la rândul lui. Nu uita că, în primul rând, părintele
este un model pentru copil, încă de la o vârstă fragedă. Îi transmiţi
emoţii, îl modelezi comportamental şi atitudinal în funcţie de propria ta
inteligenţă emoţională.
 Ce trebuie să faci pentru a obţine o dezvoltare
emoţională a copilului

·       Apreciază-l
·       Oferă-i afecţiune
·       Discută cu el deschis, pe înţelesul lui
·       Ascultă-l
·       Încurajează-l
·       Oferă-i exemple pozitive
·       Creează-i emoţii pozitive
·       Linişteşte-l
·       Oferă-i un ambient calm
·       Petrece timp cu copilul
·       Ajută-l să-şi definească propria personalitate
·       Cultivă-i pasiunile şi talentele
·       Lasă-l să se exprime liber
·       Identifică-i frământările, temerile, situaţiile pe care le evită, pentru a
şti cu ce se confruntă şi cum îl poţi ajuta
·       Fii alături de el în momentele importante
·       Susţine-l
·       Direcţionează-l spre deprinderea unor abilităţi socio-emoţionale
care îl pot forma armonios
 Ce obiceiuri să-i încurajezi pentru o dezvoltare
emoţională optimă

·       Joaca liberă

·       Activităţile în grup
·       Cititul
·       Iniţiativa
·       Perseverenţa
·       Activităţile creative
·       Comunicarea
·       Sinceritatea
·       Activităţile sportive
·       Activităţile muzicale (se spune că pianul este instrumentul muzical
care ajută cel mai mult la o dezvoltare emoţională optimă)

Cum ajută poveştile terapeutice la dezvoltarea

inteligenţei emoţionale?

Prin gama variată de teme abordate, poveştile terapeutice învaţă copilul

autocunoaşterea. Acestea îi oferă posibilitatea de a-şi analiza propriul
comportament, propriile stări, situaţii, emoţii şi de a se substitui
personajelor pentru a obţine soluţii.
 
Poveştile terapeutice îl vor învăţa despre autocontrol deoarece vor
deveni capabili să îşi monitorizeze starea emoţională şi, prin exemplele
de aşa da / aşa nu, vor reuşi să îşi gestioneze pozitiv comportamentul.
 
Totodată, copilul va căpăta ceea ce se cheamă conştiinţă socială şi va
învăţa să îi înţeleagă pe ceilalţi, să dobândească şi capacitatea de a
observa emoţiile altor persoane, îmbunătăţindu-se astfel şi
managementul relaţiilor interpersonale - felul în care gestionează
relaţiile cu ceilalţi (adulţi sau copii de vârsta lui) în diverse contexte.
Să luăm drept exemplu un copil care, la grădiniţă fiind, doreşte să se
joace cu o jucărie pe care o mai vrea şi un alt copil. Dacă acel copil încă
nu îşi poate autoregla emoţiile negative şi nu are capacitatea de
autocontrol sau posibilitatea de a găsi o soluţie, atunci se va manifesta
negativ - prin plâns, prin luarea jucăriei cu forţa, prin ceartă cu celălalt
copil etc. Dacă însă, copilul a fost educat emoţional corespunzător, atunci
va descoperi o oportunitate de a se juca împreună cu colegul său cu
jucăria respectivă sau o vor împărţi pentru a se putea bucura amândoi de
ea.
 
Atunci când copilul tău intră într-o colectivitate (grădiniţă, spaţiu de
joacă, parc pentru copii), este indicat să îi citeşti poveşti terapeutice care
să se axeze pe prietenie, pe cooperarea în timpul jocului, pe jocuri de
grup, pe împărţirea jucăriilor, a rolurilor, pe empatie, toleranţă, bunătate
etc. Copilului i se vor forma reprezentări clare asupra modului în care
trebuie să reacţioneze în diverse situaţii şi îşi va forma un comportament
adecvat bazat pe un bun control emoţional.

Povestea terapeutică - un instrument de educaţie în epoca modernă

În zilele noastre, suntem bombardaţi cu o multitudine de tehnici şi

metode prin care să ne educăm copiii, să le formăm deprinderi şi abilităţi
care să le asigure succesul în viaţă. La un moment dat, toate sfaturile dau
cu siguranţă pe dinafară şi apare confuzia, dar şi dorinţa de a găsi ceva
mai simplu, prin care să le putem explica celor mici aspecte esenţiale şi
totodată să le furnizăm sfaturi utile, încredere, soluţii etc.

Pe un asemenea fundal, poveştile terapeutice apar ca o soluţie salvatoare,

ca un instrument de educaţie folosit cu succes atât de părinţi cât şi de
cadrele didactice.
 
Prin intermediul poveştilor terapeutice, copilul se poate dezvolta
armonios, găseşte răspunsuri la multe dintre dilemele sale şi primeşte
acces la înţelegerea profundă a valorilor umane.
Contrar legendelor antice, inteligenţa emoţională nu se dezvoltă singură,
nu apare brusc, ca prin farmec, precum Atena din capul înţelept al lui
Zeus. Ea se dezvoltă de la vârste mici, prin îndrumare, ţinând cont de
premisele psihologice ale copilului şi transformându-l treptat în adultul
de succes de mâine.

 Povestea terapeutică îi permite celui mic să se raporteze la diverse

dileme existenţiale, la diverse probleme şi situaţii prezentate într-o
formă esenţială şi, implicit, să le soluţioneze conform nivelului său de
înţelegere.
 
În ultimii ani, poveştile terapeutice au început să fie tot mai mult
introduse în grădiniţele de copii, iar rezultatele au fost îmbucurătoare,
cadrele didactice afirmând că preşcolarii au devenit mai capabili să îşi
făurească relaţii satisfăcătoare şi semnificative cu cei din jur.
 
Acest lucru îl pot afirma şi eu, din postura de cadru didactic, observând
că folosirea poveştilor terapeutice la grupa de copii rezolvă multiple
conflicte şi generează schimbări pozitive în comportamentul celor mici.
În funcţie de povestea terapeutică aleasă, copiii şi-au dezvoltat
autocontrolul, şi-au diminuat reacţiile impulsive, dovedind că sunt
capabili să-şi gestioneze emoţiile negative, au devenit mai încrezători,
mai curajoşi, mai comunicativi.
 Când să te foloseşti de poveştile terapeutice

Orice copil are nevoie să ştie, atât la nivel conştient cât şi inconştient, că
este capabil să scape din diverse situaţii problematice, în caz contrar
apărând anxietatea. Poveştile terapeutice îl vor ajuta să realizeze că totul
ţine de persoana lui, de felul lui de a fi şi de a reacţiona.
 
Un copil trăieşte stări extreme şi tinde să hiperbolizeze multe din
lucrurile care i se întâmplă. Tristeţea care îl cuprinde atunci când trebuie
să se despartă de părinţi pentru câteva ore, dezamăgirea survenită în
urma faptului că nu a fost lăsat să se joace până mai târziu, teama de a i
se întâmpla ceva groaznic dacă va dormi singur, decepţia generată de
refuzul părinţilor de a-i cumpăra jucăria x şi multe altele le pot crea
copiilor adevărate angoase, până la inocularea ideii că nu este iubit, ceea
ce îi va provoca anxietate. Folosite pentru fiecare problemă în parte,
poveştile terapeutice au darul de a diminua tendinţa lor de
hiperbolizare, prezentându-le multe dintre situaţii drept banale şi
arătându-i celui mic că nu este singurul care se confruntă cu temeri şi
dificultăţi.

Exemple de poveşti terapeutice

 
Pentru a înţelege mai bine importanţa poveştilor terapeutice şi cum pot
acestea să ajute copilul dezvoltându-i inteligenţa emoţională şi
conducându-l astfel spre succes, îţi ofer şi două exemple de astfel de
poveşti pe care le-am folosit la grupa de copii cu o categorie de vârstă de
4-5 ani, rezultatele fiind unele observabile şi pozitive.
 Miaunica cea năzdrăvană

La Grădiniţa din Pădure se duceau multe animăluţe. Erau vesele că se pot

juca împreună şi că află multe lucruri noi. Printre acestea era şi o
pisicuţă tare năzdrăvană, pe nume Miaunica, care avea obiceiul de a face
numai boroboaţe. Într-o zi, pe când  alerga împrejurul grădiniţei
împreună cu prietenul ei, motanul Miorlau, aceasta a observat că nu are
cum să ajungă prima la uşă, deoarece Miorlau căpătase un avans
considerabil, iar ea rămăsese în urmă. Dorind cu orice preţ să câştige
cursa, Miaunica a luat o piatră şi a aruncat-o spre prietenul ei, lovindu-l
pe acesta drept în urechea stângă.
Miorlau s-a oprit brusc, iar Miaunica l-a întrecut şi a câştigat micul lor
concurs. Însă atunci când s-a întors, pisicuţa a observat că Miorlau
plângea şi îşi pusese lăbuţa pe ureche. Fără să îi spună ceva pisicuţei,
motănelul le-a spus la revedere celorlalţi prieteni şi a plecat spre casă.
Miaunica a rămas şi ea în urma lui cu lacrimi în ochi şi cu părere de rău.
Nu s-a dus însă după el, ci a continuat să se comporte ca şi cum nimic nu
s-ar fi întâmplat.
Când a sosit ora de plecare, mama Miaunicăi a venit să o ia de la grădiniţă
şi, ca de obicei, dori să îl ia şi pe Miorlau deoarece locuia lângă ei.
Nevăzându-l, a întrebat-o pe Miaunica:
– Miaunica, unde este Miorlau?
Abia abţinându-se să nu plângă, pisicuţa nu a răspuns, dar ceilalţi colegi
i-au spus că acesta s-a lovit la ureche şi a plecat acasă. Atunci mama a
întrebat-o din nou pe Miaunica:
– Ce a păţit Miorlau la ureche? Cum s-a lovit?
– De unde să ştiu eu cum s-a lovit? a ţipat Miaunica la mama ei şi a luat-o
înainte spre casă fără să o mai aştepte.
Mama s-a grăbit să o ajungă din urmă, iar acasă a mai încercat încă odată
să îi vorbească:
– Mi-aş dori să îmi spui ce s-a întâmplat cu Miorlau. Poate are nevoie de
ajutor.
– Nu ştiu! Lasă-mă în pace! ţipă iar Miaunica şi fugi în camera ei.
Pisicuţei îi părea rău acum şi că îl lovise pe Miorlau şi că îi vorbise urât
mamei sale. Până seara s-a frământat cum să rezolve aceste probleme, iar
când a venit vremea de culcare încă se gândea la ce face Miorlau şi dacă
mama mai este supărată pe ea. 
La un moment dat auzi o voce piţigăiată:
– De ce nu dormi, Miaunica?
– Cine a vorbit? întrebă pisicuţa nedumerită.
– Sunt eu, păpuşa Lulu, se auzi vocea din nou.
Miaunica privi confuză la păpuşa de pe patul ei, cu care obişnuia să
adoarmă în fiecare noapte. Nici nu-i trecuse prin gând că ar putea vorbi
cu aceasta, dar, acum că descoperise acest fapt, îi povesti păpuşii motivul
frământării ei.
– Sunt foarte tristă că astăzi l-am lovit pe Miorlau şi l-a durut, iar apoi m-
am purtat tare urât cu mama şi i-am vorbit nepoliticos. Acum amândoi
sunt supăraţi pe mine, iar eu nu ştiu ce să fac. Îmi pare tare rău pentru ce
am făcut!
Păpuşa s-a uitat la ea preţ de câteva secunde, apoi i-a răspuns:
– Într-adevăr ai făcut o greşeală… o altă boroboaţă, dar dacă îţi pare rău,
ai putea să le spui lui Miorlau şi mamei tale. Sunt sigură că te vor
înţelege, dacă şi tu înţelegi că le-ai făcut un rău pe care nu trebuie să îl
mai repeţi.
– Nu o să mai lovesc pe nimeni cu pietre şi nici nu îi voi mai vorbi urât
mamei mele, spuse Miaunica sigură pe ea, apoi îşi luă păpuşa în braţe şi
adormi.
De dimineaţă, pisicuţa a alergat la mama ei şi i-a povestit ce se
întâmplase cu o zi în urmă, cerându-şi scuze că a ţipat la ea. Mama a
îmbrăţişat-o cu căldură şi a sfătuit-o să îi vorbească şi lui Miorlau.
După micul dejun, Miaunica a alergat spre grădiniţă şi, întâlnindu-l pe
prietenul ei, i-a spus că îi pare tare rău şi l-a rugat să o ierte.
– Te rog să mă ierţi că te-am lovit cu piatra. Îmi pare rău şi vreau să fim
din nou prieteni.
Miorlau a iertat-o pe Miaunica şi chiar şi azi se joacă împreună frumos la
Grădiniţa din Pădure.
Mulţi copii au uneori izbucniri agresive, iar atunci când conştientizează
că au greşit, se blochează, neştiind cum să procedeze mai departe.
Părerea de rău şi sentimentul de vinovăţie îi poate face să se
interiorizeze, să devină nepoliticoşi, să plângă sau să adopte tăcerea.
Povestea Miaunicăi le arată cât este de simplu să îşi ceară iertare atunci
când greşesc şi că a-ţi recunoaşte greşeala nu este o ocazie prin care
ceilalţi să te ironizeze. Mai mult, le arată celor mici că agresivitatea poate
atrage consecinţe negative, precum pierderea unui prieten. Deşi
Miaunica este un personaj animalier, la vârsta preşcolară, copilul
înţelege că în spatele ei se ascunde un copil, iar întâmplarea poartă un
mesaj încurajator care pentru cel mic este o soluţie.
După lectura acestei poveşti am avut ocazia să văd şi un băieţel care şi-a
amintit că şi-a împins colegul atunci când au dorit să se aşeze pe acelaşi
scaun. Şi-a cerut iertare la fel ca Miaunica, iar de aici, toţi s-au simţit
încurajaţi să spună un „iartă-mă” acelor colegi faţă de care simţeau că nu
s-au purtat tocmai cuviincios. Aşadar, printr-o poveste scurtă, am reuşit
să le arat valoarea unei păreri sincere de rău şi a iertării. De Miaunica ne
amintim şi acum, de fiecare dată când simţim un comportament
nepoliticos sau agresivitate de orice gen, iar cuvintele magice vin de la
sine.
 Norişorul Puf
De fiecare dată, la un interval de timp de trei luni, norii se întâlnesc
deasupra oceanului şi discută despre tot ceea ce au văzut în călătoriile
lor de-a lungul şi de-a latul lumii. Şi de data aceasta au avut întâlnirea
planificată şi au început să-şi povestească.
Printre ei era şi Norişorul Puf. El nu era un nor mare şi cenuşiu, ci unul
mic, alb şi pufos ca o vată de zahăr. Asculta tăcut şi visător despre cum
fraţii lui călătoriseră peste mări, insule exotice, oraşe mari ale lumii.
Parcă vedea prin ochii lor toate acele locuri minunate şi zâmbea la acest
gând. La un moment dat, toate privirile s-au îndreptat spre el. Norişorul
Puf înghiţi în sec. Era rândul lui să povestească, să le spună celorlalţi ceea
ce văzuse timp de trei luni. Cu o voce firavă, norişorul abia zise:
– Mai aştept puţin. Întâi spuneţi voi că sunteţi mai mari.
Ceilalţi nori au început din nou să povestească, iar Norişorul Puf se
întristase. El nu văzuse niciodată ceva atât de frumos precum cele
descrise de fraţii lui. Oare cum putea să scape din asta? Prima dată s-a
gândit să inventeze un loc deosebit despre care să vorbească pentru a-i
impresiona, dar mai apoi s-a răzgândit, şi-a făcut curaj şi, după ce toţi
norii şi-au spus poveştile, a început şi Norişorul Puf să istorisească.
– Eu nu am văzut locuri atât de frumoase, deşi mi-ar fi plăcut mult să
călătoresc atât de departe ca voi. Şi chiar mi-am propus să mă las purtat
de vânt deasupra mărilor şi oceanelor, numai că, în drumul meu, am dat
peste un sat micuţ, dar cu oameni buni. Oamenii munceau din zori până
seara câmpul şi la sfârşitul zilei se rugau ca recoltele lor să nu fie afectate
de secetă. După câteva săptămâni în care le-am privit truda, dar şi
credinţa, mi-am dat seama că soarele arzător al verii le va distruge toate
speranţele şi de munca lor se va alege mai nimic. Atunci m-am hotărât să
îi ajut şi le-am dat toată vara ploaie care să le ajute grânele şi legumele să
crească. M-au răsplătit zilnic cu zâmbetele lor şi am fost tare fericit când
i-am văzut cu hambarele pline.
După ce norişorul termină de povestit, ceilalţi nori tăceau. El a crezut că
tăcerea se datorează faptului că el nu le spusese nimic interesant şi
atunci s-a întristat. Unul dintre norii mai mari a rupt însă tăcerea:
– Puf, să ştii că tu ai avut cea mai frumoasă călătorie. Tu, oprindu-te
asupra unui mic sat şi ajutând oamenii prin ploaia ta, ne-ai adus aminte
tuturor ceva foarte important. Norii nu au fost creaţi doar să
călătorească, ci să dea ploaia binecuvântată atunci când este nevoie de
ea. Ai făcut o faptă bună, iar asta este mult mai presus decât toate locurile
minunate văzute de noi toţi. Felicitări, Puf! Şi îţi mulţumim că ne-ai
reamintit că fericirea stă în generozitate.
Norişorului Puf nu-i venea să creadă. Toţi erau mândri de el, ba chiar
învăţaseră ceva valoros. De atunci Norişorul Puf a mai ajutat mulţi
oameni şi s-a mai oprit deasupra multor sate, dar niciodată nu i-a mai
fost ruşine şi a povestit de fiecare dată cât de fericit a fost atunci când a
făcut fapte bune. Ba mai mult, prin ajutorul său nepreţuit, oamenii îl
iubesc şi ceilalţi nori îl respectă.

La grupa de copii, la început de an şcolar, obişnuiesc să-i întreb pe cei

mici cum şi-au petrecut vacanţa, ce locuri noi au văzut, cum s-au jucat,
dacă şi-au făcut prieteni noi etc. Bineînţeles, cei care au vizitat mai multe
locaţii încep să povestească plini de entuziasm tot ce au văzut şi cum s-
au  distrat. Copiii care simt că ei nu au atât de multe lucruri frumoase în
vacanţa lor preferă să tacă sau să inventeze, prezentând vacanţa aşa cum
şi-ar fi dorit să fie. Sentimentul de inferioritate îi determină să
născocească întâmplări şi locuri, ceea ce demonstrează încă odată
imaginaţia lor bogată care funcţionează la secundă. Pentru a contracara
emoţiile negative generate de credinţa că ei nu au avut o vacanţă la fel de
spectaculoasă ca a altora, am folosit această poveste terapeutică, a
norişorului Puf, iar copiii au căpătat curaj şi au trecut peste jenă în
povestirile lor, de data aceasta reale. Mai mult, a crescut importanţa de a
face cât mai multe fapte bune pe care mai apoi le povestesc colegilor.
 Ce trebuie să mai ştii

Copilul caută în fiecare poveste ceva la care să se raporteze, cu care să se

identifice - se caută pe sine. De aceea, este important ca povestea
terapeutică să fie pentru el un izvor de energie pozitivă, să îi ofere soluţii
încărcate de bucurie.
 
Poveştile terapeutice trebuie să elimine teama, nesiguranţa, nereuşita,
incertitudinea (în general termenii negativişti) şi să repună copilul pe
linia siguranţei şi a certitudinilor, dându-i încredere în el şi în
capacitatea lui de a depăşi obstacolele.
 
Povestea terapeutică poate fi folosită cu succes şi atunci când copilul
manifestă rezistenţă la schimbare, atunci când se doreşte optimizarea
performanţelor sau când se doreşte eliminarea comportamentelor de
eşec.
 
Scopul unei poveşti terapeutice este: informarea, vindecarea, dezvoltarea
şi educarea copilului. Istorioarele reuşesc să intre în contact cu
inconştientul celui mic şi cu multitudinea de soluţii depozitate acolo. De
aici, de multe ori, vor ieşi la iveală şi emoţii, sentimente, culpabilităţi sau
temeri ale copilului despre existenţa cărora nu avem habar.
 
Povestea terapeutică trebuie să fie una adaptată pe problemele copilului
pentru ca acesta să facă legătura între poveste şi propriile sale dileme şi
să descopere mesajul-soluţie la impasul său existenţial.
 Condu-ţi copilul pe drumul către succes!

Prin intermediul poveştilor terapeutice, dar, cel mai important, prin

afecţiune şi prin petrecerea unui timp de calitate cu micuţul, acesta îşi va
dezvolta inteligenţa emoţională, va căpăta încredere în el însuşi şi se va
dezvolta armonios pentru a face faţă provocărilor, cerinţelor externe şi
regulilor sociale, deloc uşoare în unele cazuri.
 DESPRE AUTOARE

Mara Mădălina este redactor şi editor la platforma culturală

Bibliocarti.com; redactor şi editor la revista cultural-artistică Vox
Authors, corector şi tehnoredactor la diverse edituri. Totodată
activează ca promotor cultural, scrie pe site-ul
maramadalina.com, dar şi pe blogul Breathing The World. În
trecut a fost co-fondatorul revistei  literare Chick Lit Magazine şi
redactor-colaborator la mai multe publicaţii online şi tipărite,
scriind atât articole din domeniul cultural-artistic, cât şi din alte
domenii precum călătorii, timp liber, casă şi grădină etc.. În
paralel cu activitatea redacţională, este cadru didactic,
participând în acest sens la realizarea mai multor antologii
literare şi de specialitate.

Mara Mădălina
TIKABOO.ro