1.

Autorul scrierii

Mărturii ale tradiţiei

Sfântul Irineu spunea: “însoţitorul lui Pavel, Luca, a scris într-ocarte Evanghelia acestuia”.

În Prologul Antimarcionit găsim multe date biografice referitoare la autor:

“Luca era sirian din Antiohia şi medic, fiind ucenic al Apostolilor, iar maitârziu devenind
ucenic al lui Pavel până la moartea acestuia; nu a fostcăsătorit, a murit în Boetia, Grecia, plin
de Duh Sfânt.
El şi-a scris Evanghelia în regiunea Ahaia. În prologul Evangheliei saleaminteşte şi de alte
Evanghelii care au fost scrise înaintea sa, însă arată că afost necesar ca creştinilor proveniţi
din păgânism să li se explice exacticonomia credinţei ca nu cumva aceştia să fie seduşi de
fabulele italice saude înşelăciuni eretice”.

Canonul Muratori scria: “Luca medic şi însoţitor al lui Pavel a scrisEvanghelia a III-a . El
nu l-a văzut pe Domnul”. Toate aceste mărturii ale Tradiţiei sunt recunoscute de criticii
teologimoderni, astfel că este indoit câştigul, întrucât avîndu-l ca autor pe Luca,automat îl
avem ca autor şi al Faptelor Apostolilor, având în vedereasemănarea de stil şi idei dintre cele
două lucrări.

Date ale criticii interne

Autorul a trăit în intimitatea celor care au fost în preajma Mântuitorului şicare L-au cunoscut
în cuvânt şi faptă.
Autorul nu a fost Apostol, dar este cert că a fost ucenic, probabil dingeneraţia a doua a
Apostolilor, lucru rezultat din prolog, unde aminteştefaptul că el a săvârşit o muncă de
cercetare.
Bolile vindecate de Mântuitorul sunt denumite ştiinţific, ceea ce denotă căautorul era
familiarizat cu termenii de specialitate.
Toate aceste mărturii interne corespund întru totul cu datele Tradiţiei.

Mărturia Noului Testament despre Luca

În Epistolele Pauline numele lui apare de 3 ori:

1
- Coloseni 4,14: „Vă îmbrăţişează Luca, doctorul prea iubit, precum şiDima”.
Din datele Epistolei către Coloseni se mai poate constata faptul căcolaboratorii Apostolului
Pavel sunt împărţiţi în două grupe: cei din tăierea împrejur (Varnava, Marcu) şi cei proveniţi
dintre păgâni (Epafrast, Dima şiLuca).
- Filimon 23-24: „Te îmbrăţişează Epafras, tovarăşul meu de lanţuri, întru Hristos Iisus,
precum şi Marcu şi Luca, însoţitorii mei de lucru”.
- II Timotei 4,11: “Numai Luca este cu mine”, ceea ce înseamnă căLuca se afla cu Pavel, la
Roma, în timpul celei de-a doua captivităţi romanedin anii 66-67.

În cartea Faptele Apostolilor sunt de remarcat câteva pericope în careexprimarea autorului

este la persoana I plural: “Noi”: 16,10-17; 20,5-15; 21,1-18; 27,1-28.
Aceste pericope formează aşa-zisele secţiuni „cu noi” sau „Wir Stücke”,cunoscute sub
această denumire în literatura de specialitate.
Din aceaste secţiuni rezultă că Luca vorbeşte ca martor ocular. Astfel, dinprima secţiune
aflăm că Sfântul Pavel l-a întâlnit pe Luca la Troua (a douacălătorie misionară), apoi că Luca
îl însoţeşte pe Apostol în Macedonia şi laFilipi, unde întemeiază întemeiază o biserică, Luca
rămânând mai departe în mijlocul creştinilor din această cetate.
Pe timpul intemniţării Apostolului Pavel la Cezareea Palestinei, Sfântul Lucava fi rămas în
Palestina, având astfel la dispoziţie timpul necesar pentruculegerea informaţiilor sale, fapt
menţionat în Coloseni 4, 10-14.
Aşadar, datele din Epistolele Pauline şi Faptele Apostolilor, sunt în perfectăarmonie, toate
arătând modul în care acest ucenic al Apostolului Pavel,născut într-o regiune îndepărtată de
Ţara Sfântă, a avut acces la tradiţia palestiniană, ca apoi să poată vorbi ca martor ocular.

2.Primii destinatari, locul şi data scrierii

Sfântul Luca şi-a dedicat Evanghelia unui oarecare Teofil, patrician roman,căruia i se
adresează foarte politicos: “kr£tiste ”preacinstitule”,”preaalesule”.
Luca aduce unele informaţii care-l puteau interesa doar pe un păgân,care nu cunoştea Tradiţia
iudaică:
- obiceiul prezentării la 40 de zile a pruncilor la Templu
- ziua întâi a azimelor se mai numea şi „Pasha”
- Irod este numit „regele iudeilor” etc.

2
Nu este exclus faptul ca Sf. Luca să se fi conformat unui obicei al epocii de atunci, când
dedică lucrarea sa unui teocrat, putând aştepta de la acesta difuzarea ei.
Pe lângă acest prim destinatar
- creştinătatea de origine păgână.
- Luca evită să vorbească de obiceiurile specifice iudeilor, sau chiar să consemneze unele
evenimente cu o notă specific iudaică ( a sevedea antitezele de la Fericiri).
- Luca evită să consemneze anumite pericope al căror conţinutar putea să-i şocheze pe
cititori.
- cuvinte ale Mântuitorului care ar putea trezi îndoiala însufletele cititorilor referitoare la
divinitatea lui Iisus: “despre ziua şi ceasulacela, nimeni nu ştie, nici Fiul, decât Tatăl”, sau
“Eli, Eli, Lama sabahtani”.
- episoade din viaţa Apostolilor care nu le-ar face cinste, ca spre exemplu: “Nu pricepeţi pilda
aceasta ?” (Mc. 4,13) “tot nu pricepeţi”(Mc.8,21-23); “ce înseamnă a învia din moţi ? ”(Mc.
9,10)

Data scrierii evangheliei se poate stabili fără dificultăţi.

- Luca, care ştie că “mulţi” au încercat înainte de el să alcătuiasca astfel de istorisiri despre
activitatea publică a Fiului lui Dumnezeu întrupat
-Marcu şi Matei- Evanghelia după Marcu a fost scrisă între 62-63
- Faptele Apostolilor merg cu istorisirea evnimentelor din Biserica Primară doar până la
sfarşitul celor doi ani de captivitate romană - 61-63.
Întrucat Luca nu aminteşte nimic de procesul Sfântului Pavel rezultă că Faptele Apostolilor
nu a putut fi scrisă mai târziu de anii 63-64, cartea fiind ocontinuare a Evangheliei a III-a.
Aşadar, Evanghelia după Luca trebuie să fi fost scrisă cândva întreEvanghelia după Marcu şi
cartea Faptele Apostolilor, adică în jurul anului 63sau foarte puţin după 63.
Se pare că locul redactării scrierii va fi fost Roma

3. Planul şi cuprinsul doctrinar al Evangheliei Prolog (1,1-4)

I – Vestirea naşterii Sfântului Ioan Botezătorul - sfârşitul activităţii înGalileea (1,5 -

9,50)

1. Evanghelia copilăriei sau viaţa ascunsă a Sfântului Ioan şi a lui Iisus (1,5 – 2,52)

3
a. vestirea naşterii lui Ioan Botezătorul şi portretul făcut de înger și de tatăl profetului
b. vestirea naşterii lui Iisus
c. naşterea lui Iisus
d. întâmpinarea Domnului
e. episodul „Iisus la 12 ani”
2. Pregătirea activităţii publice a Domnului ( 3,1 - 4,13 )
a. Predica lui Ioan Botezătorul (3,1-20)
b. Botezul lui Iisus (3,21-22)
c. Genealogia lui Iisus (3,23-38)- pe linie ascendentă - Iosif
d. Ispitirea lui Iisus (4,1-12)
3. Activitatea în Galileea ( 4,14 - 9,50 )
Cap. 4 - Predica şi activitatea în Capernaum şi Nazaret
Cap. 5 - Pescuirea minunată- Chemarea lui Levi şi vindecarea paraliticului din Capernaum
Cap. 6 - Alegerea celor 12 Apostoli şi Predica de pe munte
Cap. 7 - Învierea tânărului din Nain- Întâlnirea dintre Iisus şi trimişii lui Ioan Botezătorul-
Episodul ungerii lui Iisus de către femeia păcătoasă
Cap. 8 - Pilda semănătorului- Mama şi fraţii lui Iisus- Activitatea în ţinutul Gherghesenilor-
Învierea fiicei lui Iair şi vindecarea femeii bolnave de 12ani
Cap. 9 - Trimiterea celor 12 Apostoli- Săturarea celor 5000 în cetatea Betsaida- Schimbarea
la faţă

II Călătoria spre Ierusalim, activitatea în Samaria şi Pereea ( 9, 51 -19, 27 )

- partea cea mai originală a Evangheliei a treia şi mai proprieconstrucţiei literare a Sfântului
Luca.- se prezintă ca o inserţiune în Evanghelia după Marcu al cărei plan îlurmează aproape
cu fidelitate.
- prezentat într-un cadru de călătorie .
- gruparea evenimentelor este artificială - sunt suprimate toate informaţiile topografice, în
afară demenţionarea Ierusalimului, care constituie ţinta călătoriei
- 9,51 - Încă din primul verset se menţionează clar călătoria şi ţinta acesteia:“Ierusalimul”:
„Şi când s-au împlinit zilele înălţării Sale, El S-a hotărât sămeargă la Ierusalim”.
- 9,52 - deja prezentă desfăşurarea călătoriei. Iisus şi Ucenicii Săi ajung într-un sat de
samarineni, dar locuitorii acestuia refuză să le ofere găzduire,tocmai pentru că se îndrepta
spre Ierusalim ( 9,52).

4
În ceea ce priveşte lipsa indicaţiilor topografice, ca stil de lucru alevanghelistului, procedeul
este clar reliefat în următoarele pasaje:
9,56 - Iisus şi însoţitorii Săi au ajuns într-un sat, fără să i se dea numele
10,1 - se aminteşte de fiecare cetate şi loc “unde El avea să vină”, fără a fi indicate anume
10,38 - Evanghelistul menţionează că Mântuitorul şi UceniciiSăi au intrat într-un sat unde-L
întâmpină Marta şi Maria;
11, 1 - îl vedem pe Iisus că se ruga „într-un loc ” fără să se spună unde.
13,22 - Cetatea evenimentelor mântuitoare este menţionată din nou :“şi mergea prin cetăţi şi
sate învăţând şi călătorind spre Ierusalim”.
13,33 - când este sfătuit să se îndepărteze de Galileea, de teama luiIrod Antipa, Iisus
răspunde:
„Astăzi şi mâine şi în ziua următoare merg pentrucă nu este cu putinţă să piară prooroc afară
de Ierusalim”
Artificialitatea cadrului acestei secţiuni reiese clar şi din cap. 17,11 unde Evanghelistul mai
notează: “ pe când Iisus mergea spre Iersusalim şi trecea prin mijlocul Samariei şi Galileii…
”. Aşadar, pe când ne-am aştepta ca Iisus să se găsească în apropiere de Ierusalim, El se afla
abia în punctul de plecare.
În 18,31-33 prima profeţie a Patimilor făcută de Iisus, când spune Apostolilor că merge spre
moarte. Începând din acest moment, ritmul evenimentelor se accelerează. De acum încep să
apară menţionate mai multe nume de locuri marcându-se, în acest mod, etapele finale ale
călătoriei.
18,35 - îl vedem pe Iisus apropiindu-se de Ierihon, apoi intrând şi trecând prin cetate.
19,11- Iisus este foarte aproape de Ierusalim.
19,28 - Prezent în fruntea micii Lui caravane, îl vedem urcându-se deja la Ierusalim
19,29-37 - ajuns pe muntele Măslinilor, plânge acolo pentru cetate (19,41);
19,45-46 - intră în Ierusalim şi în templu, alungă vânzătorii din el, numindu-l „casa Tatălui
Său” Tuturor acestor episoade le urmează apoi Patimile scopul final al călătoriei. Ceea ce se
poate remarca în acest cadru este tensiunea crescândă aultimului capitol, care, având o putere
de sugestie cu totul aparte, îlemoţionează puternic pe cititor.
În această parte - își găsește unitatea o întreagă colecţie de cuvinte şi fapte ale
Mântuitorului.
- cap. 10 – Samarineanul milostiv şi episodul „Marta şi Maria”
- cap. 12 - bogatul căruia i-a rodit ţarina- cap. 15 - parabola fiului risipitor
- cap.16 - iconomul necredincios şi parabola bogatului nemilostiv şi asăracului Lazăr
5
- cap.17 - vindecarea celor 10 leproşi
- cap.18 - pilda văduvei stăruitoare şi a vameşului şi a fariseului
- cap. 19 - episodul Zaheu şi pilda minelor

III. Activitatea în Ierusalim sau aproape de Ierusalim (19, 28 - 24, 53)

1. Intrarea în Ierusalim şi cuvântarea din cetate (19, 28-48)

- Accentul cuvântărilor este pus de evanghelist, în special, pe evenimentul dărâmării
Ierusalimului şi pe cel al Parusiei.
2. Cuvântările din Templu (cap. 20-21)
se desfaşoară sub egida anunţului judecăţii finale şi a celei de-a doua veniri a Fiului Omului
3. Patimile şi moartea ( cap. 22-23 )
- descrierea Cinei Pascale este nuanţată de accentuarea paradoxală arolului ucenicilor de
slujitori, dar în acelaşi timp şi de judecători ai celor 12 seminţii ale lui Israel.
- Noua lor condiţie este rezultată din plecarea Stăpânului ceresc ( cap.22,26-30 ).
În comparaţie cu ceilalţi sinoptici, istorisirea patimilor are câteva adaosuri care au darul de a
arăta cât de mult datorează creştinătea, în acest sens,Sfântului Luca:
- În capitolul 22,8 ucenicii trimişi de Iisus să pregătească Paştile sunt numiţi - Petru şi Ioan
.- În timpul Cinei, Luca notează faptul că Iisus vorbeşte de un Paşte eshatologic , pe care îl va
mânca doar cu Apostolii Săi în împărăţia Samesianică, viitoare ( 22,15-16).
- agonia din Gheţimani a Mântuitorului a fost însoţită de sudori „ca de sânge” care cădeau de
pe faţa Sa (22,44).
- Tot numai Luca spune că Mântuitorul a vindecat urechea slugii servitorului ( 22, 50-51).
- Numai el notează episodul întâlnirii lui Iisus cu Irod Antipa în timpul procesului (23,7-15)
- Tot numai Luca vorbeşte şi de fiicele Ierusalimului care-L plângeau pe Iisus, pe drumul
Golgotei ( 23, 27-28).
- Luca aminteşte şi de pocăinţa tâlharului ( 23,39-43).
- unele cuvinte ale lui Iisus, rostite pe cruce, şi pe care nu le mai întâlnim în celelalte
evanghelii:
- “Părinte, iartă-le că nu ştiu ce fac” (23,34)
- “Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai” (23,43)
- “Părinte, în mâinile Tale încredintez duhul Meu” (23,46).
4. Învierea şi arătările Mântuitorului înviat

6
- Luca este preocupat în mod cu totul deosebit de accentuarea rolului credinţei pascale în
înţelegerea lui Hristos euharistic postpascal –- Episodul Emaus
- prima liturghie post-pascală săvârşită chiar de Mântuitorul Hristos şi prima împărtăşire a
Ucenicilor cu Hristos, Cel mort, jertfit şi înviat (cap. 24).
5. Înălţarea la cer
– eveniment înţeles de Luca ca fiind o primămanifestare a domniei celui Înviat (24,50-53).

4. Predica de pe Munte în variantă lucanică

Predica de pe Munte se găseşte la Luca într-o variantă mult rezumată faţă decea „în extenso”,
de la Matei.
Dacă evanghelistul Matei este mereu preocupat să introducă ceva, la Luca seobservă
fenomenul invers, el lăsând multe la o parte din materialul predicii. Iată câteva omisiuni ale
lui Luca:
1. Cuvântarea referitoare la atitudinea Mântuitorului faţă de legeaiudaică, pericopa Matei
5,17-48 neavând corespondent în Evanghelia a III-a.
2. Pericopa care se ocupă de „faptele bune”, prezentă la Matei şi decare în lumea iudaică se
facea mult caz (milostenie, rugăciune şi post – Mt. 6,1-8)
3. Ca şi la Matei, Cuvântarea de pe Munte începe cu “Fericirile”.- în materialul lucanic ele
sunt mai puţine la număr- lor li se adaugă, ceea ce este specific lui Luca, “Vai-urile”
(Lc.6,20-26)4. Din antitezele de la Matei, Luca nu a reţinut decât pe a V-a şi pe aVI-a, dar şi
pe acestea numai parţial (6,27-30).- centrul antitezei a VI-a -iubirea vrăjmaşilor, partea
corespunzătoare din antiteza a V-a de la Matei (legea Talionului)

I. Planul Predicii ( 6,20-49 )

Introducere - Fericiri şi Vaiuri (6,20-26)
Partea I - Iubirea faţă de vrăjmaşi (6,27-36)
Partea a II-a - Iubirea frăţească (6,37-42)
Concluzie
- Necesitatea faptelor bune (6,43-49)

II.Caracteristicile Cuvântării
a - Luca detaşează predica de substractul ei iudaic.

7
b - defineşte noua religie ca pe o dreptate ridicată la desăvârşire şi cape o pietate mai pură
decât cea a iudaimului tradiţional.
c - Luca însă insistă, aproape în exclusivitate, asupra elementului esenţial al Evangheliei
Mântuitorului, iubirea.- In jurul acestei teme a iubirii se grupează sentinţele careformează
partea centrală a Cuvântării: iubirea faţă de vrăjmaşi şi iubireafrăţească.
d - Se pare că Luca a fost preocupat mai puţin de definirea spirituluicreştin, decât de punerea
în relief a normelor practice de conduită, care dauexpresie concretă acestui spirit.

Luca istoric
1. Prologul Evangheliei - preocuparea de a stabili temeinicia învăţăturiicreştine.-
consemnează că a cercetat toate cu deamănuntul, adicăizvoare scrise şi orale pe care le-a
analizat critic, iar apoi le-a prezentat într-oanumită ordine.
2. Vizavi de preocuparea de sistematizare a materialului, Luca este preocupat şi de furnizarea
unor date istorice precise.
- încadrează naşterea lui Iisus şi începutul activităţii lui Ioan Botezătorul între evenimentele
istorice contemporane (2,1-3 şi
3. Uneori Luca modifică chiar datele cronologice ale istoriei folosite.
- în Evanghelia după Marcu autorul consemnează faptul că evenimentul Schimbării la faţă a
Mântuitorului a avut loc la 6 zile după mărturisirea lui Petru (cf. Mc. 9,2). Luca, în schimb,
scrie: “iar după cuvântul acesta ca la opt zile …” (Lc. 9,28) (vezi şi Lc. 1,56; 3,23).
- æseˆ - circa, aproximativ
- posibilă inexactitate istorică,preocupare caracteristică modului de lucru al istoricilor.
4. Luca îi oferă lui Irod titlul de ”tetrarh” (9,7), deşi poporul îl ştia ca rege.
5. Luca foloseşte denumirea de „lacul Ghenizaret” ( 5,1), spredeosebire de Marcu care
foloseşte, pentru acelaşi lac, denumirea de „MareaGalileii” (Mc.1,6).
6. Luca menţionează, de asemenea, şi unele fapte contemporane carenu sunt consemnate de
ceilalţi sinoptici precum: masacrarea unor galileeni,din porunca lui Pilat (Lc. 13,1-3), sau
căderea turnului Siloamului (13,4-5).
Cu toate aceste considerente de ordin istoric ar fi greşit să considerăm scrierea lui Luca, una
istorică în sensul modern al cuvântului.

Luca - Evanghelist
Luca este un slujitor al Cuvântului sfânt

8
Lucrarea sa este o Evanghelie în sensul cel mai strict al cuvântului – planul său rămâne fidel
Kerigmei apostolice.
El este un purtător al Cuvântului Bisericii primare, adică un veritabil propovăduitor al
acestuia
Ca evanghelist, Luca înţelege persoana lui Iisus Hristos din perspectiva Învierii Sale, ca
centru al istoriei mântuirii.
Aşadar, intenţia lui ca evanghelist - opera lui să rămână, în primul rând, una kerigmatică şi
teologică.

5. Teologia Evangheliei a - III- a

a. Universalismul mântuirii
- cântarea îngerilor, la naşterea lui Iisus: ”pe pământ pace, întreoameni bunăvoire” (2,14)
- în cântarea dreptului Simeon (2,30-32)
- genealogia urcă până la Adam şi nu până la Avraam (ca la Matei)
- în predica lui Ioan Botezătorul
- subliniat prin referirea la textul dincartea profetului Isaia 40,5: “toată faptura va vedea
mântuirea luiDumnezeu” (Lc.3,6).- Iisus că cere ospitalitate unui samarinean (Lc. 9,52)
(comp. Mt 10,6),
- între cei zece leproşi vindecaţi de Iisus, doar unul singur se întoarce să-I mulţumească, şi
acela era samarinean ( Lc. 17, 16-18 ).
- parabola Samarineanului milostiv – mesajul - barierile sociale cad înfaţa exigenţelor iubirii
(10,32-37).
- Mântuitorul îi previne pe iudei că la Cina mesianică locul lor va fi luatde alţii, de
pretutindeni: „ Şi vor veni de la răsărit şi de la miazănoapte şi dela miazăzi şi vor şedea la
masă în împărăţia lui Dumnezeu” (Lc.13,28-29)
- ultima poruncă a Mântuitorului, adresată Apostolilor a fost aceea de amerge si a propovădui
Evanghelia la toate nemurile: „ Şi să se propovăduiască în numele Său pocăinţa spre iertarea
păcatelor la toate neamurile ...” (

b. “Evanghelia rugăciunii”
Luca îl prezintă pe Iisus rugându-Se în alte împrejurări decât cele care aparconsemnate în
celelalte Evanghelii sinoptice (Lc. 3,21; 5,16).

9
- înainte de a-i alege pe cei 12 Apostoli, Mântuitorul petrece o noapte întreagă în rugăciune-
înainte de mărturia lui Petru (9,18) Îl vedem pe Mântuitorul că seruga, mai târziu chiar îi va
spune lui Petru că s-a rugat pentru el (22,32);
- în evenimentul Schimbării la faţă - faţa lui Iisus a strălucit ca soarele,iar hainele Lui au
devenit mai albe decât lumina în momentul în care El se ruga: „Şi pe când se ruga El, chipul
feţei Sale s-a făcut altul şi îmbrăcăminteaLui albă strălucind” (9,29).
- în Luca 11,1 Mântuitorul se găsea într-un anume loc, rugându-Se. Cu această ocazie
Mântuitorul rosteşte Rugăciunea Domnească.
- Iisus porunceşte apoi ucenicilor să se roage şi chiar să stăruie înrugăciune, fapt arătat în
parabola văduvei stăruitoare (18,1).
- în pilda Vameşului şi a Fariseului unde sunt consemnate cel puţin 2caracteristici ale
rugăciunii: sinceritatea şi smerenia (cap 18).
- în Luca 21,36 observăm chiar îndemnul Mântuitorul de a priveghea în toată vremea
rugându-ne,- Iisus se roagă pe Golgota pentru călăii Săi: „Părinte, iartă-le lor , cănu ştiu ce
fac” ( 23, 34).
- 4 imne doxologice consemnate numai la Luca:
1. cântarea Fecioarei Maria: „ Măreşte suflete al meu pe Domnul...”(1,46)
2. cântarea lui Zaharia: „ Binecuvântat este Domnul Dumnezeul luiIsrael...” ( 1, 67-79 )
3. cântarea Dreptului Simeon: „ Acum slobozeşte pe robul TăuStăpâne, în pace ...”(2,28-
32).
4. imnul îngerilor: „ Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu....”(2,14)

c. Bucuria şi Pacea

Bucuria
- venirea în lume a lui Iisus Hristos creează un climat de bucurie şi depace, această bucurie
fiind prezentată încă de la naşterea lui IoanBotezătorul: „ Şi bucurie şi veselie vei avea, şi, de
naşterea lui, mulţi se vor bucura” (1,14).
- Pruncul Ioan saltă de bucurie în pântecele mamei sale atunci când Maria o salută pe
Elisabeta: „ Cum veni la urechile mele glasul salutării tale, pruncul a săltat de bucurie în
pântecele meu” ( 1, 44),
- naşterea lui Ioan Botezătorul produce bucurie tuturor: „Şi au auzit vecinii şi rudele ei că
Domnul a mărit mila sa faţă de ea şi se bucurauîmpreună cu ea” (1,58). Cu un cuvânt de
“bucură-te” o întâmpină şi arhanghelul Mihail, la BunaVestire, pe Maria;

10
- aceeaşi idee apare şi în cântarea Fecioarei Maria: „Şi a zis Maria:Măreşte sufletul meu pe
Domnul, că s-a bucurat duhul meu ....” (1,46-47).
- Naşterea Domnului aduce bucurie îngerilor şi întregului popor: „Iată-vă binevestesc vouă
bucurie mere...” (2,10).
- În Luca 13,17 observăm cum poporul este cuprins de bucurie lavederea faptelor şi
minunilor săvârşite de Iisus.
- Cei 70 de ucenici se întorc din misiune plini de bucurie (10, 17)
- Zaheu îl primeşte pe Iisus, în casa sa, cu bucurie (19,6).
- după Înalţarea la cer a Mântuitorului, Apostolii se întorc la Ierusalimcu bucurie multă: „ Iar
ei închinându-se Lui, s-au întors la Ierusalim cubucurie mare” ( 24,52).

Pacea
Este unită în Evanghelia a III-a cu bucuria, constituind un temei, dar şiun rod al acesteia.
Pacea vine în lume prin Mântuitorul Iisus, prezentat de Luca ca un izvor al păcii.
Cântarea Îngerilor, la naşterea lui Iisus, rosteşte mesajul păcii care seidentifică cu Cel ce s-a
născut.
Primele cuvinte ale lui Iisus cel Înviat au fost tot un mesaj al păcii: Pacevouă!” (Lc.24,36).

d. Dimensiunea socială a Evangheliei

Una din preocupările tematice aparte ale Evanghelistului a fostproblema inegalităţii sociale a
vremii sale.
- în predica lui Ioan Botezătorul – soldaţilor li se spune să semulţumească cu solda lor ( 3,14)
- vameşii sunt sfătuiţi să nu ia mai mult decât era rânduit ( 3,13 )
- forma pe care o au Fericirile în Evanghelia a III-a, în comparaţiecu Matei. Luca foloseşte
simplu expresia „săraci” ( 6,20). Matei spune „săraci cu duhul”.
- Matei - fericirea a IV-a este ”Fericiţi cei ceînsetoşează de dreptate”, Luca - „Fericiţi cei ce
flămânzesc
- la Matei sărăcia, foamea, setea apar ca metafore
- la Luca acestea sunt luate şi înţelese în sens propriu, ca însemnând ooglindă a vieţii sociale,
dar şi pentru a nu se crede că sărăcia, foamea, seteafac pe om, în mod inexorabil, demn de
Împărăţia cerurilor.
- În Evanghelia după Luca, Ucenicii Domnului sunt oameni săraci, autorul scrierii folosind
întotdeauna, cînd estre vorba de ei, persoana a II-aplural, în loc de persoana a III-a ca şi la
Matei.

11
- Iisus avertizează asupra pericolului bogăţiei - în continuarea fericirilor (6,24-26) urmează
aşa-zisele „vaiuri” care constituie adevărate avertismente adresate bogaţilor.
- Acelaşi pericol al bogăţiei este consemnat de evanghelist şi în altepericope precum: 12,13-
21 sau 16,9-31.
- în Evanghelia a III-a Iisus se naște într-o familie de oameni săraci, într-o peşteră, fără cele
de trebuinţă naşterii.
- La leagănul lui vin păstorii, care erau oameni săraci, la Matei vin magii care-i aduc din
visteriile lor aur, argint, etc.
- La 40 de zile se aduce pentru Pruncul Iisus o jertfă la templu
– potrivit Ev. Luca aceasta consta din 2 turturele şi 2 pui de porumbel – o jertfă săracă (Lc.
2,24).
- Într-un moment al activităţii Sale publice, Iisus afirmă că nu avea o locuinţă (Lc. 9,58).
- Tot Mântuitorul Hristos adresează Ucenicilor, dar şi celor cărora le predica Evanghelia
Împărăţiei îndemnul ”Vindeţi averile voastre” (Lc. 12,33).
- Luca este cel care insistă şi asupra totalei renunţări pentru Hristos, idee pecare nici Matei şi
nici Marcu nu o accentuiază atât de evident. Tânărul bogat este îndemnat şi el cu aceleaşi
cuvinte: „Vinde toate câte ai” (Lc. 18,22)

12