Motto:

“Să ajuţi individul şi acesta bolnav sau sănătos să-şi afle calea spre sănătate
sau recuperare, să ajuţi individul fie bolnav sau sănătos să-şi folosească fiecare
acţiune pentru a promova sănătatea sau recuperarea, cu condiţia ca acesta să aibe
tăria, voinţa sau cunoaşterea necesară pentru a o face şi să acţioneze în aşa fel încât
să-şi poarte de grijă singură cât mai curând posibil”
Virginia Henderson

1
 INTRODUCERE

Lombalgia şi sciatica reprezintă unele din cele mai des întâlnite şi înregistrate
patologii în istoricul medicinii. Primele relatări scrise referitoare la anatomia
creierului, plexului brahial şi nervului sciatic le întâlnim în lucrările lui Hipocrate.
Deşi în lucrările sale, efectuate pe animale, avea dificultăţi în diferenţierea nervilor
periferici de tendoane. Hipocrate a atribuit printre primii paresteziile, slăbiciunile
musculare în membre şi tulburările sfincteriene patologiilor însoţite de compresie
medulară.
În ceea ce priveşte terminologia folosită pentru suferinţele coloanei lombare,
nu există nici pe departe unanimitate de păreri. Afectarea discului intervertebral este
denumită de unii autori hernie de disc iar de alţii discopatie. Ultimul termen cu
înţeles mai larg pare mai apropiat de realitatea anatomoclinică deoarece discul nu
suferă doar prin herniere existând o întreagă patologie discală, diferită de hernia de
disc, care determină suferinţe ale coloanei lombare. Pe de altă parte, coloana
lombară trebuie privită ca un tot unitar care cuprinde pe lângă segmentul vertebro-
discal şi ţesuturile moi adiacente (muşchi, ligamente, fascii), care se pot constitui
adesea în sediul unei suferinţe.
Maladiile degenerative ale coloanei vertebrale reprezintă o problemă medico-
socială cu impact economico-financiar sugestiv. Este binecunoscut faptul că peste
80% din populaţie suportă de-a lungul vieţii cel puţin un episod de durere lombară
dizabilitantă. Pe lângă faptul că este o maladie incapacitantă, hernia discală este prea
frecvent invalidantă. Sechelele neurologice cu handicap fizic definitiv reprezintă o
complicaţie obişnuită a acestui domeniu. Strâns legate de această afecţiune costurile
individuale şi sociale aplicate sunt imense.

2
 Tratamentul conservator al herniei discale include administrare
aantiinflamatoarelor nesteroidiene, terapie manuală, măsuri fizioterapeutice şi
administrarea epidurală a corticosteroizilor. Cu toate că majoritatea celor care au
făcut un acces de lombosciatică se ameliorează în 3 luni de zile, până la 20%
din pacienţi ajung să fie operaţi pe motivul herniei discale.

3
PARTEA GENERALĂ

4
 CAPITOLUL I
ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA COLOANEI VERTEBRALE

Coloana vertebrală ocupă o poziţie centrală în cadrul aparatului locomotor.

Coloana vertebrală este alcătuită din 33-34 de piese osoase numite vertebre
repartizate în cinci grupe:
- vertebre cervicale (7),
- vertebrele toracice (12),
- vertebrele lombare (5),
- sacrum (5),
- coccis (4-5).
Corpii vertebrali sunt legaţi prin discurile intervertebrale care sunt articulaţii
nesinoviale, în timp ce apofizele articulare sunt legate prin articulaţii sinoviale. Între
vertebre se mai găsesc şi ligamente care împreună cu discul intervertebral şi cu
capsulele articulare formează segmentul de mobilitate.

1. VERTEBRELE LOMBARE
Rahismul lombar ocupă porţiunea bazală a conului superior osos al organului
axial, ceea ce face ca solicitările mecanice în statică şi dinamică să fie mai mari la
acest nivel.
Componenţa osoasă a rahisului lombar este reprezentată de cele 5 vertebre
lombare care prezintă caractere regionale specifice, iar prima şi a cincea sunt
caractere speciale.
Caracterele regionale ale vertebrelor lombare
Corpul vertebral e cel mai voluminos dintre corpurile vertebrale ale
rahismului. Diametrul transversal al corpului vertebral depăşeşte evident diametrul
antero-posterior, şi creşte de la o vertebră la alta în sens cranio-caudal. Bureletul

5
marginal al feţelor corpurilor vertebrale este pronunţat, cel de la faţa inferioară fiind
întotdeauna mai gros şi mai evident. Partea centrală a feţei corpurilor vertebrale
prezintă două zone şi anume una periferică, lângă bureletul marginal care este
ciuruită, şi alta centrală care corespunde nucleului pulpos. Bordurile marginale sunt
rotunjite şi destul de ieşite în afară pe părţile laterale ale corpului vertebral.
Suprafaţa circumferenţială a corpului vertebral e mai scobită transversal, fapt ce se
datorează bordurilor marginale care sunt mai dezvoltate. Pe corpul vertebrei lombare
se află ligamentul vertebral longitudinal. Pe primele trei se prinde stâlpul
diafragmatic drept, iar pe cel stâng numai primele două. Pe feţele laterale ale
corpurilor vertebrale se prind fascicule ale psoasului şi pe vertebra a doua lombară,
arcada psoasului.
Pediculii vertebrali pleacă de pe partea superioară a corpului vertebral şi sunt
orizontali, groşi şi scurţi. Marginile lor superioare şi inferioare sunt scobite,
delimitând prin suprapunere.
Lamele vertebrale au forma patrulateră, sunt groase şi sunt orientate uşor oblic
de sus în jos, dinainte-înapoi şi dinăuntru în afară. Pe marginea superioară a feţei
posterioare, ca şi pe marginea inferioară a feţei anterioare, se prind ligamentele
galbene.
Apofiza spinoasă este o lamă osoasă groasă, patrulateră, îndreptată orizontal
dinainte-înapoi. Scade ca dimensiune la ultimele două vertebre lombare. Pe feţele
laterale se găseşte câte o creastă osoasă care le divizează în două câmpuri. Pe
câmpul superior se inseră muşchiul interspinos lombar şi trans-verso-spinos. Pe
câmpul inferior se prinde muşchiul interspinos lombar subiacent. Marginea
superioară dă inserţie ligamentului interspinos. Marginea inferioară prezintă un
tubercul şi o creastă pe care se prinde ligamentul interspinos subiacent. Vârful
apofizei spinoase şi marginea ei posterioară dau inserţie ligamentelor supraspinoase,
fasciei lombo-toracice şi muşchiului dorsalul mare. Pe primele trei apofize spinoase

6
se mai prinde şi muşchiul dinţat posterior şi inferior. Pe ultimele patru vertebre
lombare se prinde porţiunea lombo-dorsală a muşchiului lungul spatelui.
Apofizele transversale care mai sunt numite şi apofize transversale L2 şi L3
sunt mai bine reprezentate. Pe faţa anterioară şi spre rădăcina apofizei transverse se
inseră muşchiul psoas, iar spre vârf, tot pe aceeaşi faţă, inseră muşchiul pătratul
lombelor. La baza feţei posterioare se găseşte un tubercul numit tubercul accesoriu
sau apofiza stiloidă Broca, pe care se inseră fascicole mediale ale lungului dorsal. De
la tuberculul accesoriu pleacă o creastă care împarte faţa posterioară a apofizei
costiforme într-un câmp superior pe care se inseră muşchiul intercostal şi fascicole
externe din porţiunea lombară a lungului spatelui. Pe marginea superioară a apofizei
se inseră muşchiul intertransversal lateral al lombei, iar pe marginea inferioară se
inseră muşchiul intertransversal lateral al lombei din spaţiul următor. Pe vârful
apofizei costiforme se prinde aponevroza posterioară a muşchiului transvers
abdominal, pătratul lombelor pe primele patru lombare, ligamentul lombocostal
Henlle pe primele două lombare şi ligamentul iliolombar pe ultimele două lombare.
Apofizele articulare au forma specificată de segment de cilindru plin sau gol.
Apofizele articulare superioare ale primelor 3 vertebre lombare sunt mai departe una
faţă de apofizele articulare inferioare. În schimb cele ale vertebrelor L4 şi L5 se
găsesc la egală distanţă cu cele inferioare. Apofizele articulare superioare pleacă în
direcţie sagitală de la unirea pediculilor, a lamelor vertebrale şi a apofizelor
costiforme. Ultimele 2 apofize articulare au o direcţie ce deviază puţin în afară. Pe
marginea posterioară a apofizei articulare se găseşte un tubercul numit tuberculul
mamilar sau metapofiza, pe care se inseră fascicule ale muşchilor intratransversali
lombari cât şi fasciculele interne ale lungului dorsal. Apofiza articulară inferioară
pleacă de pe marginea inferioară a lamei vertebrale. Are forma unui segment de
cilindru plin şi priveşte înainte şi în afară.

7
 Gaura vertebrală este triunghiulară şi mai mică în raport cu dimensiunile
corpului vertebral.
Caracterele speciale la vertebre lombare
Se întâlnesc la prima şi la a cincea vertebră. Prima vertebră lombară are unele
caractere morfologice de trecere şi anume: apofiza costiformă scurtă, pe care se
inseră arcada psoasului, iar spre vârf arcada pătratului lombelor. Între cele 2 arcade
se inseră fasciculul Weber din muşchiul diafragm. Uneori în locul apofizei transverse
putem găsi o coastă lombară suplimentară, articulată cu prima vertebră lombară.
Vertebra a 5-a lombară se mai numeşte şi vertebra presacrată datorită aşezării
ei în vecinătatea conului osos inferior. Deoarece suportă greutatea trunchiului,
prezintă unele modificări morfologice adaptive. Astfel, corpul vertebral este foarte
voluminos, mai înalt anterior decât posterior, având astfel un aspect cuneiform.
Bordurile marginale sunt foarte evidente, luând forma unor creste. Pendiculii
sunt scurţi şi groşi, iar lamele vertebrale sunt oblice în jos şi înapoi. Pe faţa
posterioară a fiecărei lame imediat sub apofiza articulară superioară, apare câte o
depresiune numită fosetă digitală, ca la vertebrele sacrale.
Apofizele costiforme sunt de obicei mai scurte, mai groase şi mai unite cu
pediculul cu care se formează o masă comună. Pe vârful lor se prinde ligamentul
iliolombar şi ligamentul sacro-vertebral Bichat.
Apofizele articulare sunt aşezate mediosagital, cele inferioare fiind mai
laterale ca cele superioare.
Gaura vertebrală creşte dimensional faţă de celelalte vertebre lombare şi are
forma unui triunghi echilateral cu unghiuri rotunjite.

2. DISCURILE INTERVERTEBRALE

8
 Generalităţi:
Aceste formaţiuni sunt aşezate între feţele de contact ale corpului vertebral la
nivelul rahismului articulat. Ele sunt în număr de 23, primul găsindu-se între axis şi
cea de-a 3-a vertebră cervicală, iar între corpul celei de a-5-a vertebră lombară şi faţa
articulară a bazei sacrului.
În general, la fiecare disc intervertebral are forma unei lentile biconvexe ce se
mulează în spaţiul intervertebral prin comprimarea sa de către suprafeţele articulare.
Datorită acestui fapt, porţiunea mijlocie a discului este mai bombată, iar
circumferinţa apare pe faţa anterioară şi pe feţele laterale ale vertebrelor în forma
unei benzi transversale. Marginea posterioară a circumferinţei discului este uşor
scobită şi răspunde canalului rahidian. Pe faţa anterioară a circumferinţei discului
intervertebral se prinde ligamentul vertebral longitudinal. În schimb, pe faţa
posterioară a circumferinţei sale, deci în canalul vertebral, ligamentul vertebral,
longitudinal posterior aderă foarte puţin de circumferinţele discului, favorizând
astfel hernierea nucleului pulpos în canalul rahidian.
Înălţimea discului intervertebral e mai mare la mijlocului lui. La periferia
acestuia înălţimea este variabilă, depinzând de curburile sagitale ale corpurilor
vertebrale. Astfel în regiunea lombară discul este mai înalt (10-12 mm la nivelul
celei de a 3-a şi a 4-a vertebră lombară).
Date fiziopatologice ale discului intervertebral
Caracteristicile discului intervertebral: e constituit din cartilaj şi e strâns
integrat cu vertebrele. Sub acţiunea unor factori nocivi este perturbată fie
dezvoltarea şi creşterea discului (dacă se acţionează în cursul dezvoltării), fie se
produc procese degenerative discale localizate sau generalizate.
Noxele patogene care se adresează discului intervertebral pot fi grupate în:
genetice, metabolice, mecanice şi distructive.

9
 Noxele genetice. Anomaliile genetice se manifestă prin diferite perturbări în
segmentarea coloanei vertebrale ca de exemplu; blocul de dissegmentaţie, vertebre
fluture, hemivertebre sau modificări ale discului intervertebral ce însoţesc
malformaţii mai intense ale coloanei vertebrale. Factorii predispozanţi se suprapun
pe de o parte constituţiei, pe de altă parte manifestărilor de tip distrofic ale “spatelui
alb” dintre care cele mai importante sunt anomaliile tranziţionale ale joncţiunii
lombo-sacrale şi defectelor de includere a arcului posterior.
Noxele metabolice pot fi congenitale, manifestându-se cel mai frecvent în
adoleşcenţă sau după naştere. Astfel de anomalii sunt: alcaptonuri diferite,
mucopolizaharidoze, cistimuria, hipofosfatazemia, dereglări hormonale congenitale.
Printre factorii postnatali care favorizează anomaliile metabolice, un rol important îl
joacă nutriţia discului intervertebral precum şi diverse influenţe toxice şi climatice.
Noxele mecanice. Factorii mecanici acţionează deja în cursul creşterii după
cum arată deformaţiile vertebrale din scolioze. Sediul preferenţial al leziunilor
degenerative discale se află în segmentele de maximă mobilitate ale rahismului (L4-
L5). Hernia de disc e mai des întâlnită la bărbaţi, la persoane care depun eforturi
fizice mari. Factorul mecanic este legat de anumite mişcări cu mare coeficient de
traumatizare discală: hiperflexia cu torsiunea trunchiului, mişcările de flexie şi
extensie şi sarcina. Traumatismele mici şi repetate grăbesc evoluţia proceselor
degenerative discale. Poziţiile defectuoase menţinute un timp mai îndelungat în
timpul efectuării unei munci, scaune cu o construcţie incorectă, suspensia deficitară
a unor autovehicule, sunt o serie de factori ce influenţează discul vertebral. De
asemenea şi ortostatismul. Lordoza lombară sacrifică funcţional discurile respective
ale căror solicitări devin extreme. Mecanica coloanei lombare se modifică datorită
miopatiilor, membrului inferior amputat, anchilozei coxo-femurale, sechele de
poliomielită, inegalitatea membrelor inferioare, obezitate.

10
 Noxele distructive. Distrugerea discurilor intervertebrale are loc prin
cointeresarea acestora într-o infecţie specifică sau nespecificată pornită de la capul
vertebral sau prin invadarea lor tumorală. Indiferent de natura proceselor patologice
progresive ale discului intervertebral, acestea cauzează modificării macroscopice
discale, deseori modificări vizibile ale corpului vertebral. Traumatismul coloanei
poate duce diverse schimbări anatomice la nivelul discului fără a cauza simptome
sau poate cauza suferinţe fără modificări discale decelabile. Forma şi funcţia discului
intervertebral reprezintă două entităţi inseparabile, atât din punct de vedere
descriptiv, cât şi terapeutic.

3. NERVUL SCIATIC (L4-S3)

Nervul sciatic este cel mai mare nerv. El iese din bazin prin marea scobitură
sciatică, sub muşchiul piriform, trece între trohanterul mare şi tuberozitatea
ischiatică şi coboară apoi pe faţa posterioară a coapsei, până în spaţiul popliteu, unde
se termină prin bifurcarea în nervii sciatici popliteu extern şi sciatic popliteu intern.
Încă de la origine, nervul sciatic este format din aceşti doi nervi, strânşi într-o teacă
conjunctivă comună. Uneori, diviziunea sciaticului se face în partea superioară a
coapsei.
În regiunea coapsei, trunchiul sciatic dă ramuri musculare pentru:
- semitendios, semimembranos, porţiunea lungă a bicepsului şi aductorul
mare, provenind din contigentul sciatic popliteu intern.
- porţiunea scurtă a bicepsului provenind din contigentul sciatic popliteu
extern.
Nervul sciatic popliteu extern (ramurile posterioare L4-L5).
După ce se desface din trunchiul sciatic în spaţiul popliteu, coboară în jurul
părţii posterioare a bicepsului femural, înconjoară gâtul peroneului, aflându-se în
şanţul peroneal între os şi muşchiul lung peronier şi apoi se împarte în ramuri

11
terminale. În spaţiul popliteu, nervul dă ramuri senzitive, importante fiind cele
pentru articulaţia genunchiului şi nervul cutanat peronier, pentru faţa laterală a
gambei, maleola externă şi partea laterală a piciorului şi a degetului-V.
Ramurile terminale se distribuie astfel:
- ramura recurentă articulară inervează articulaţia genunchiului şi
tibioperoniera; accesoriu, muşchiul tibial anterior.
- ramura tibială anterioară (nervul peroneal profund) inervează muşchiul tibial
anterior, extensorul lung al degetelor, extensorul propriu al halucelui, pediosul:
articulaţia gleznei şi suprafaţa ei cutanată, precum şi articulaţiile primelor două
degete.
- ramura musculocutanată (nervul peroneal artificial) inervează muşchii
poronieri, suprafaţa cutanată a dosului piciorului, o parte a halucelui şi porţiunile din
degetele II-V până la a doua falangă.
Nervul sciatic popliteu intern (ramuri anterioare L4-L5) coboară în spaţiul
popliteu, în continuarea trunchiului sciatic, trece apoi prin inelul solearului (de unde
este denumit nerv tibial posterior) în loja posterioară a gambei, dând la nivelul
gleznei cele două ramuri terminale: nervii plantar medial, echivalentul medianului şi
plantar lateral, echivalentul cubitalului.
Ramurile motorii ale trunchiului sciatic popliteu intern inervează muşchii
gastrocnemian, popliteu, plantar subţire, solear, tibial posterior, flexorul lung al
halucelui. Din punct de vedere senzitiv, nervul sural, anastomazat cu ramura
cutanată peronieră, inervează pielea porţiunii dorsolaterale a gambei şi marginea
laterală a piciorului, precum şi articulaţiile gambei.
Nervul plantar medial dă ramuri motorii la muşchiul flexor scurt al degetelor,
abductorul halucelui, flexorul scurt al halucelui şi primii lombricali: ramurile
senzitive inervează partea medială a plantei şi primele III-IV degete, precum şi
falanga lor unghiulară

12
 Nervul plantar lateral dă ramuri la muşchii pătratului plantar, abductorul
degetului mic, interosoşii plantari şi dorsali; ramurile cutanate inervează partea
laterală a plantei şi ultimele două degete (cu falanga lor unghiulară).
Sciaticul are funcţii motorii, senzitive şi trofice la motilitate el comandă flexia
gambei pe coapsă prin ramuri, care inervează gemenii şi plantarii. Extensia dorsală a
degetelor şi piciorului, cu menţinerea boltei plantare este asigurată de sciaticul
popliteu extern, care merge la pedioşi şi extensorii degetelor ca şi flexia plantară a
piciorului şi a degetelor, adducţia, rotaţia internă ţi abducţia degetelor.
Marele nerv sciatic dă naştere celor două ramuri: sciaticul popliteu extern,
nerv al extensiei, şi sciaticul popliteu intern, nerv al flexiei. Rădăcinile L4 ale
sciaticului comandă fesierii şi antero-externii gambei, rădăcina L5 acţionează pe
gambierul anterior, extensorul propriu al halucelui. Rădăcinile S1-S2 execută flexia,
inervează tricepsul sural şi flexorii degetelor, iar rădăcina S3 inervează numai partea
inferioară a fesei.

FIZIOLOGIA COLOANEI VERTEBRALE

Coloana vertebrală normală nu este rectilinie ci prezintă o serie de curburi în
regiunea cervicală, toracală şi lombară. La nivelul coloanei toracice există o curbură
cu concavitate anterioară denumită cifoză. La nivelui coloanei lombare există o
curbură cu concavitate posterioară care se numeşte lordoză. Apare la sfârşitul
primului an de viaţă când copilul începe să meargă, dar nu se consolidează decât la
vârsta de adult. În regiunea pelviană (la nivelul bazinului) există o curbură cu
concavitate orientată anterior şi este formată de sacru şi oasele coccigiene.
Curburile coloanei vertebrale sunt condiţionate mecanic de înclinaţia bazinului.
Ortostatismul (statul îndelungat în picioare) şi mersul biped al omului s-au
putut realiza prin rotirea bazinului din poziţia orizontală (la patruped) spre
verticală. Verticalizarea bazinului nu este însă completă. Pentru a putea realiza o

13
construcţie echilibrată, coloana lombară aşezată pe bazinul uşor înclinat înainte este
forţată să se curbeze apărând lordoza lombară. Dacă coloana lombară ar rămâne
rectilinie atunci proiecţia centrului de greutate a corpului s-ar face în fţaa poligonului
de susţinere, iar drept urmare trunchiul ar cădea înainte. Aceleaşi condiţii mecanice
necesare echilibrării corpului antrenează mai departe cifoza toracică şi lordoza
cervicală.
Coloana vertebrală îndeplineşte în organismul omului următoarele funcţii:
- funcţia de susţinere (susţine trunchiul imprimând individului o
postură caracteristică)
- funcţia de protecţie (apără măduva spinării împotriva agresiunilor mecanice)
- funcţia de mobilitate (prin complexitatea construcţiei sale conferă corpului
posibilitatea de a se mişca şi de a se deplasa în spaţiu)
- funcia morfogenetică (particularităţile mecanicii coloanei vertebrale
se răsfrâng asupra formei şi a aşezării viscerelor toraco-abdominale)
Organul axial este un complex structural şi funcţional la realizarea
căruia participă:
- componenta dură osoasă (vertebrele care alcătuiesc coloana vertebrală)
- componenta conjunctivă formată din structuri fibroase şi elastice de legătură
dintre vertebre (discurile intervertebrale, capsule articulare, ligamente)
- componenta musculară (muşchii coloanei vertebrale)
- componenta neuro-vasculară (măduva spinării, rădăcinile nervoase, vase de
sânge).
Alterarea oricărei din aceste componente se răsfrânge negativ asupra funcţiei
întregului organ axial. Se înţelege astfel cât de alarmante pot fi perturbările produse
de modificările patologice ale vertebrelor sau ale discurilor intervertebrale.

14
15
16
 CAPITOLUL II
HERNIA DE DISC

DEFINIŢIE

Hernia de disc, cunoscută şi sub numele de ruptură a discului intervertebral,

este o afecţiune prin care o parte din discul intervertebral apasă pe elementele
anatomice din canalul spinal (rădăcinile nervoase şi măduva spinării). Acest lucru
se intamplă atunci când inelul fibros care menţine discul pe loc se rupe, permiţând
nucleului central să alunece în afară. Rezultatul este hernierea nucleului pulpos în
canalul spinal.
Protruzia discala este o alunecare unilaterala a discului spre canalul spinal şi
rădăcina nervoasă, cauzând durere, amorţeala şi slăbiciune musculară pe acea
rădăcină nervoasă pe care o afectează.

ETIOPATOGENIE

Vârsta de predilecţie este între 40-50 ani. La copii se produc mai rar deoarece
discul nu este degenerat. Excepţional se observă hernii de disc la copii sub 10 ani şi
la bătrâni.
Este mai frecventă la bărbaţi (raport 2:1). Aproximativ 70% din herniile de
disc apar la cei care depun eforturi fizice mari. Frecvent unică, hernia de disc este
localizată mai ales lombar, apoi cervical şi rareori dorsal. Se pot găsi la acelaşi
bolnav hernii lombare şi cervicale. Uneori pot exista hernii multiple în aceeaşi
regiune sau în regiuni diferite ale coloanei vertebrale (1%). Prezenţa mai multor
hernii în aceeaşi regiune explică persistenţa durerilor după operaţie.

17
 Regiunea lombară şi mai ales ultimele 2 discuri lombare (L4, L5) prezintă
sediul de predilecţie al herniei posterioare de disc din următoarele cauze: şocurile
traumatice sunt transmise mai ales în segmentul lombar; ligamentul vertebral dorsal,
îngust în regiunea lombară şi redus la o bandă subţire situată pe linia mediană, este
mai slab dezvoltat la L4-L5 şi într-un contact slab cu corpurile vertebrale; discurile
lombare au aici înălţimea maximă şi un nucleu pulpos voluminos iar fibrele inelului
fibros sunt lungi şi subţiri; coloana vertebrală prezintă o lordoză mare şi o mobilitate
deosebită.
Poziţia laterală a herniei este frecventă (65%), (mai rar median-33% şi
excepţional bilateral-2%), astfel că se produce în regiunea de mai mică rezistenţă a
ligamentului comun posterior comprimând rădăcina subadiacentă, cu dureri vii prin
dereglarea circulaţiei venoase.
Hernia de disc lombară e mai frecventă pe partea stângă pentru că în cursul
mişcărilor obişnuite, fac flexiunea coloanei spre dreapta şi tracţiunile cele mai mari
le suportă muşchii vertebrali şi segmentul lombar în stânga. Din aceleaşi motive
hernia de disc cervicală este mai frecventă la dreapta.

ETIOLOGIA HERNIEI DE DISC

Hernia unui disc este cauzată în general de degenererarea inelului fibros. Pe

măsură ce trec anii aceste discuri încep să se deshidrateze şi astfel îşi
pierd flexibilitatea.
Hernia de disc poate fi rezultatul unor răniri la nivelul coloanei vertebrale,
dezvoltându-se astfel fisuri la nivelul stratului exterior al discului. Materialul
gelatinos din interiorul discului (nucleul), poate fi împins în afară prin fisurile din
capsulă sau se poate rupe în bucăţi.

18
 Traumatizarea discului se poate datora următoarelor cauze:
- o tensionare puternică sau o presiune crescută la nivel lombar. Uneori o
întoarcere bruscă sau chiar strănutul poate determina protruzia nucleului.
- activităile zilnice care supun spatele unui stres, incluzând ridicări vicioase,
expuneri prelungite la vibraţii sau accidentări la sport.

FACTORI DE RISC
Factorii de risc care nu pot fi evitaţi:
- înaintare în vârstă. Procesul de îmbătrânire a discurilor în regiunea lombară
inferioară, la fel ca şi accidentările frecvente a discurilor sau muşchilor spinali cresc
predispoziţia pentru apariţia durerilor de spate, proces ce începe în timpul perioadei
de adult,
- sexul masculin,
- istoric de accidentări la nivel lombar, hernii de disc sau operaţii la
nivel lombar.
Factori de risc ce pot fi evitaţi:
- serviciul sau alte activităţi ce cresc riscul de dezvoltare a herniei de disc,
cum ar fi poziţia şezândă pentru o perioadă lungă de timp, ridicarea de obiecte grele,
răsuciri sau aplecări frecvente, exerciţii fizice grele, mişcări repetitive sau vibraţii
constante (cum ar fi condusul maşinii).
- exerciţii executate neregulat sau efectuarea de exerciţii cu încordare crescută
pentru o perioadă lungă de timp, sau efectuarea de exerciţii pretenţioase după o
perioadă lungă de inactivitate.
- fumatul - nicotina şi alte toxine pot deteriora capacitatea
discurilor intervertebrale de a absorbi substanţele nutritive necesare din sânge,
crescând astfel posibilitatea de distrugere a discurilor.

19
 - obezitatea - creşterea greutăţii corporale cauzează o sarcină crescută asupra
discurilor de la nivel lombar
- tusea frecventă care solicită musculatura abdominală, pelvină şi
implicit creşte presiunea la nivelul coloanei vertebrale.

MECANISM FIZIOPATOLOGIC
Solicitările maxime ale coloanei lombare prin ridicare greutăţilor în poziţii
incorecte (cu spatele flexat sau în hiperextensie) solicită la maximum inelul fibros
care se poate fisura. Bolnavul simte o durere violentă care-l imobilizează şi care nu-i
mai permite redresarea coloanei sau mişcări de flexiune, rotaţie sau extensie. În acest
moment, nucleul pulpos, aflat în stare de tensiune, migrează pe fisurile inelului
fibros, provocând iritarea filetelor nervoase, care provoacă durerea violentă. Acesta
este primul simptom al deteriorării discului. Dacă după acest moment acut se
continuă activitatea, atunci nucleul pulpos măreşte dimensiunile fisurilor inelului
fibros, putând aluneca mai departe, iritând rădăcinile nervilor care ies din măduva
spinării. În stadii mai avansate de deteriorare a discului, nucleul pulpos se poate
rupe, iar fragmentele pot migra, fie către cavitatea medulară sau în interiorul corpilor
vertebrali. Fragmentarea şi migrarea nucleului pulpos reprezintă "hernia de disc",
stare de deteriorare a discului caree ste ireversibilă, necesitând chiar şi tratament
neuro-chirurgical.
Hernia discului - o parte din materialul gelatinos care umple discul poate
refula în fisurile din capsulă. Discul se umflă şi depăşeşte vertebrele. De multe ori
hernia nu afectează măduva spinării şi rădăcinile nervoaseş i astfel nu
apar simptome. Primul stadiu de fisurare cu integritatea nucleului pulpos, este
reversibil şi este cunoscut sub numele de "discopatie" beneficiind de tratament
medical.
Ruptura de disc - materialul din interiorul discului trece de capsulă.

20
 Fragment liber - fragmente de disc rupt se pot desprinde în totalitate şi
să ajungă în canalul vertebral (unde se află măduva spinării).Toate aceste stadii pot
pune presiune pe rădăcinile nervoase şi vor determina durere şi amorţeală. Fisurile
de la nivelul capsulei discale nu se repară de la sine, însă durerea poate ceda încet cu
trecerea vremii. Aproape 50% din pacienţii cu hernie de disc îţi revin după o lună,
după 6 luni, majoritatea şi-au revenit. Deseori componentele unui disc herniat sunt
fragmentate şi absorbite de către organism, proces numit reabsorbţie.
Probleme ce pot apare cu trecerea timpului:
- durere intermitentă (vine şi pleacă). Perioadele în care durerea
dispare (remisie) sunt ceva mai rare
- durerea cronică (de durată) şi recurentă se poate dezvolta datorită
iritării tisulare continue, cauzată de presiunea unui disc asupra unei rădăcini
nervoase
- sindromul de durere cronică se datorează unei dureri continue şi poate cauza
depresie, anxietate şi dificultăţi la viaţa zilnică.
- simptomele cauzate de compresia de durată a unor rădăcini nervoase constau
în pierderea agilităţii, a puterii sau a sensibilităţii în unul sau amândouă picioarele.
- compresia mai multor rădăcini nervoase în regiunea lombară inferioară poate
duce la pierderea controlului vezical, fecal şi dereglarea funcţiilor sexuale. Această
condiţie apare mai rar şi se numeşte sindromul de coadă de cal, necesitând
intervenţie medicală imediată.

21
22
 STADIALIZAREA HERNIEI DE DISC LOMBARE

Faza I
Este faza de instabilitate discală cu uşoară laxitate a nucleului pulpos în inelul
fibros, determinând dureri lombare cronice intermitente, de tip postural. De cele mai
multe ori, la încetarea efortului şi la repaus, aceste dureri dispar, pentru a reapare în
condiţii variate de solicitare a segmentului lombar.
Faza II
Faza de leziune a discului, cu ruperea inelului fibros şi cu protruzia postero -
centrală a nucleului pulpos, determinând un lumbago acut sau supraacut de tip
discogen, a cărui manifestare clinică se prezintă astfel:
+ Subiectiv:
- debut brusc
- dureri lombosacrate uni-sau bilaterale
- caracter mecanic - durerea nu coboară pe membrele inferioare, sau dacă o
face, nu trece de genunchi
+ Obiectiv:
- deformarea lombară cu diminuarea lordozei lombare fiziologice adesea fără
scolioză
- limitarea dureroasă a flexiei trunchiului (indice Schöber mic)
- semnul Laseque pozitiv bilateral.

Faza III
Se mai numeşte şi faza radiculară şi apare prin protruzia postero-laterală
a discului herniat, care va intercepta în calea sa o rădăcină nervoasă. Din acest motiv
simptomatologia va apare unilateral.

23
 Această fază are trei stadii:
Stadiul I - Iritativ
Discul herniat ajunge la rădăcina, pe care doar o atinge, fără a o comprima sau
leza în vreun fel. De aceea în acest stadiu bolnavii acuză durere pe traiectul
rădăcinii, dar fără să apară semne neurologice.
+ Subiectiv:
- durere lombo-sacrată unilaterală
-iradiere în membrul inferior de-a lungul unui dermatom (L5,S1,L4,L3,L2)
- caracter mecanic al durerii care de obicei este calmată de repaus
+ Obiectiv:
- sindrom vertebral static cu:
- scolioză lombară
- diminuarea lordozei lombare
- contractura musculară paralombară
- sindrom vertebral dinamic cu:
- indice degete-sol înalt
- indice Schöber mic
- semnul Laseque pozitiv de partea afectată.
Stadiul II - Compresiv
Materialul herniat ajunge la rădăcina nervoasă, pe care deşi nu o lezează, o
comprimă. Acum se adaugă la simptomatologia deja menţionată paresteziile pe
traiectul durerii. La examenul obiectiv vor apare hipoesteziile pe traiectulunei
rădăcini, diminuările sau dispariţiile unor reflexe osteotendinoase: reflexul rotulian
în afectarea rădăcinii L4 şi reflexul achilian în afectarea rădăcinii S1.
Stadiul III - De întrerupere
În acest stadiu se manifestă, pe lângă semnele şi simptomele prezente
în stadiul I şi II şi semnele rezultate din secţionarea unor axoni din rădăcină, sau

24
a întregii rădăcini prin conflictul cu discul herniat. Pareza, respectiv paralizia care se
instalează, se obiectivează prin prezenţa deficitului motor în neuromiotomul
respectiv. Vom constata astfel că bolnavul nu poate sta pe vârfuri în paralizia
rădăcinii S1, sau că nu poate sta pe călcâie în paralizia rădăcinii L5.

Faza IV
Este faza modificărilor de tip degenerativ, cu apariţia discartrozei şi a artrozei
interapofizare, după vârsta de 40 de ani. Odata cu vârsta, nucleul pulpos îşi pierde
îmbibaţia normală cu apă, se ratatinează şi devine friabil. În acelaşi timp, inelul
fibros suferă şi el modificări importante în urma repetatelor solicitări mecanice la
care a fost supus. Acestei faze i se potriveşte probabil mai bine termenul generic de
discopatie lombară, şi aceasta datorită multiplelor sale forme de manifestare. În
această fază vom putea întâlni următoarele aspecte clinice:
- fără acuze subiective; 60-70% din subieci sunt purtători ai unei discopatii
lombare de fază IV asimptomatice;
- lombalgie cronică, cu noduli de miogeloză şi puncte trigger paralombare şi
parasacrate, a căror activitate are un net caracter psihoemoţional şi meteorotrop;
- lumbabo acut după 40 de ani, lumbago de tip musculo-ligamentar,
cu pseudo-sciatică (durere difuză în membrul inferior, fără caracter dermatomal).
Simptomatologia apare de obicei brusc, după un efort fizic cu ridicare de greutăţi,
fiind însoţită de limitarea mobilităţii coloanei lombare în special pe înclinaţiile
laterale, care sunt intens dureroase;
- sciatica prin prinderea rădăcinii în procesul degenerativ de la nivelu
lforamenului. Este aşa - numita "sciatica vârstnicului", cu semnul Laseque negativ;
- stenoza de canal vertebral, mult mai puţin diagnosticată, se poate manifesta
polimorf, de la simpla lombalgie cu sciatalgie până la sindromul de coadă de cal.

25
 TABLOUL CLINIC

Simptomele variază foarte mult în funcţie de localizarea exactă a herniei,

precum şi în funcţie de ţesutul moale implicat şi afectat.
Uneori pacienţii au hernie de disc însă sunt asimpotmatici. Această situaţie este
posibilă în cazul în care nucleul pulpos nu apasă pe ţesut moale sau nervi.
Durerea resimţită de pacient poate varia de la moderată la foarte intensă,
lancinantă, şi poate să iradieze de-a lungul tracturilor nervoase - ea se extinde din
spate spre coapsă pe porţiunea posterioară, până la nivelul gambei şi piciorului,
uneori numai unilateral. Adesea, herniile nu sunt diagnosticate imediat deoarece
pacienţii amână prezentarea la medic sau simptomele sunt nespecifice.
Tabelul următor ilustrează localizarea deficitului motor, a deficitului de
sensibilitate şi a modificării de reflexe în funcţie de diferitele nivele ale herniei de
disc lombare:

DISCUL DEFICIT MOTOR REFLEX DEFICIT SENZITIV

MODIFICAT
Flexia coapsei, Reflexul rotulian Partea anterioara a
L3 - L4
extensia genunchiului diminuat sau abolit coapsei, regiunea tibiala

Picior si dorsiflexia Partea dorsala a

L4 - L5 -
halucelui piciorului

L5 - S1 Picior si flexia Partea laterala a

Reflexul achilian
plantara piciorului si talpii
diminuat sau abolit

Simptomele descrise de pacient includ:

26
 1. Spasm muscular;
2. Hipotrofie sau atrofie musculara în teritoriul afectat;
3. Durere iradiată de-a lungul nervilor;
4. Agravarea durerii la tuse, strănut, râs (prin creşterea presiunii în canalul
vertebral);
5. Parestezii şi alte tulburări senzitive la nivelul membrului inferior.

6. Slăbiciune în ambele picioare şi pierderea controlului vezicii urinare şi/sau a

colonului, ceea ce se numeşte sindromul de coadă de cal, o formă severă de
compresiune a rădăcinilor nervoase.
Simptomele la distanţă. Discul edematiat dă tulburări de circulaţie în
rădăcina respectivă şi tulburări supraiacente corespunzătoare vaselor comprimate pe
rădăcină; congestie venoasă şi ischemie arterială în partea superioară a rădăcinii
comprimate în segmentul medular corespunzător explică apariţia simptomelor
respective. Pot să apară simptome la distanţă prin tulburări vasculare reflexe la
distanţă.

EXPLORĂRI PARACLINICE

27
 Lichidul cefalorahidian obţinut prin puncţie lombară între L5-S1, este adesea
normal, rareori se constată hiperalbuminoza.

EXAMENE RADIOLOGICE
Se vor face radiografii simple din faţă şi din profil, a întregii coloane
vertebrale lombare pentru a elimina unele afecţiuni ale coloanei vertebrale şi pentru
a confirma diagnosticul. Identificarea vertebrelor şi a discurilor se face luând în
consideraţie eventualele anomalii vertebrale (sacralizarea vertebrei L5, lombalizarea
primei vertebre sacrate, existenţa coastei a XIII-a), care pot face să se considere, din
greşeală prima vertebră lombară drept a XII- toracală. Astfel făcându-se o localizare
greşită, hernia aflându-se mai sus sau mai jos.
Examenul radiologic simplu arată modificările care indică o hernie de disc;
astfel, scolioza, dispariţia curburii lombare şi pensarea globală a discului
intervertebral constituie triada Barr care în forma în completă se întâlneşte mai rar
(maxim 15%); în această eventualitate, diagnosticul radiologic de hernie este
aproape sigur. De obicei, semnele care alcătuiesc triada se întâlnesc fie izolate, fie
asociate câte două. La această triadă trebuie să se adauge şi modificările reactive
osoase vertebrale adiacente herniei. Demineralizarea spongioasei şi atrofia unghiului
posterior al vertebrelor adiacente discul herniat pot fi puse în evidenţă radiografic.
Pensarea discului intervertebral este foarte frecventă; de cele mai multe ori e
globală, uneori este numai unilaterală (de partea herniei), din cauza scoliozei, alteori
există pensări multiple cu o herniere unică, iar rare ori se constată numai pensări
multiple ale discurilor vecine, spaţiul intervertebral de la nivelul herniei de disc fiind
normal. Vertebrele adiacente pot apărea normale sau modificate în ceea ce priveşte
conturul. Pensarea discului poate fi însoţită şi de: osteofite pe marginea dorsală a
vertebrelor, margini neregulate ale iterliniei articulare datorită unei rupturi provocate

28
de hernie, fractura parţială a marginii dorsale a vertebrei cu un fragment osos împins
în canalul vertebral şi calcificări ale herniei. Pensarea discului intervertebral poate fi
asociată cu imaginile caracteristice ale nodulilor Schmorl. Absenţa pensării discului
nu exclude hernia de disc.
Adesea trebuie să se facă un diagnostic diferenţial radiologic între hernia de
disc, morbul Pott şi cancerul vertebral. În mordul Ptt, radiografia simplă (fată şi
profil) a rahismului arată dispariţia spaţiului intervertebral, cu modificarea imaginii
corpului vertebral (aspecte distructive, decalcificări), de cele mai multe ori fiind
prinse două sau mai multe vertebre, pensări multiple. În morbul Pott, discul
intervertebral e precoce şi frecvent lezat, pensarea este asimetrică, în timp ce în
hernia de disc, pensarea e de cele mai multe ori globală şi abia mai târziu apar
modificările vertebrale.
Diagnosticul diferenţial cu tumorile vertebrale este uşor, deoarece în tumori
leziunea este întotdeauna vertebrală, vertebra este turtită, iar discul rămâne respectat
chiar într-o fază avansată.
Semne radiologice asociate. Examenul radiologic simplu poate arăta diverse
modificări vertebrale care din greşeală pot face să se excludă o hernie de disc.
Modificări ce apar:
- sacralizarea uni/sau bilaterală (uneori cea unilateral este de partea opusă
herniei);
- osteofite ale feţei dorsale ale marginilor vertebrale;
- modificări în cadrul reumatismului vertebral;
- artrite şi artroze;
- conuri neregulate ale marginilor vertebrale (prin ruptura provocată de
hernie);
- spina bifidă;
- lombalizarea;

29
 - fracturi vertebrale (fractura parţială a marginii dorsale a vertebrei cu un
fragment osos împins în canalul vertebral, în herniile însoţite de fractura corpului
vertebral);
- hernii intraspongioase, hernii calcificate;
- pseudopondilolistezis;
Aceste modificări asociate se întâlnesc în 80% din cazuri.

EXAMENUL RADIOLOGIC CU AJUTORUL SUBSTANŢELOR DE

CONTRAST (mielografia şi radiculografia) arată, în cazul herniilor de disc, semne
de certitudine, care în acelaşi timp permit şi localizarea leziunii.
O hernie poate provoca o oprire totală, parţială, imagini lacunare şi amputaţii
radiculare ale substanţei opace. Oprirea totală se face la nivelul discului herniat şi
denotă o hernie mare şi mediană, deosebită de stopul dat de o tumoare medulară,
după sediul opririi şi după forma imaginii craniale. Oprirea parţială se întâlneşte în
herniile care nu obturează complet spaţiul subrahnoidian. Imaginile lacunare sunt
aspectele cele mai caracteristice întâlnite în hernia de disc. Marginile substanţei pace
delimitează marginile herniei de disc. Aceste imagini lacunare variază după sediul
herniei (lombară, mediană, bilaterală, sau multiplă), după regiunea în care se află
(lombară, toracică, cervicală) şi după dimensiunile herniei.
În herniile laterale apare un defect de umplere lacunar situat lateral, cu contur
reglat şi conturând hernia. Dacă hernia e mai mică şi foarte laterală apare o
amputaţie a rădăcinii, care poate fi uşor deplasată în spre partea opusă herniei, fără a
prezenta o imagine lacunară.
În herniile mediane mici apare o imagine în insulă sau butonieră (migrarea se
va face în strat subţire); hernia este vizibilă mai ales la începutul şi sfârşitul migrării
lipidolului. În herniile mediane mari se observă opriri totale, parţiale sau în ceas de

30
nisip (lipidolul trace median, deoarece la acest nivel diametrul anteroposterior este
mai mare).
În herniile multiple, modificările se întâlnesc la mai multe niveluri; dacă sunt
localizate de aceeaşi parte a discului dau imagini lacunare multiple homolaterale, în
herniile multiple alterne, iar în herniile multiple mediane se observă imagini mătănii,
substanţa opacă prezentând ştangulare la nivelul mai multor discuri. Herniile
multiple pot fi combinaţii cu o hernie laterală sau între mai multe hernii laterale
etc.,şi pot fi localizate în aceeaşi regiune a coloanei vertebrale (mai frecvent lombar)
sau în regiuni deosebite ale rahismului (cervical, toracal, lombar).
Hernia de disc în regiunea lombară dau imagini caracteristice. Herniile
lombare laterale produc un defect de umplere a sacului dural. Defectul este cu atât
mai mare, cu cât hernia este mai voluminoasă. Intr-o hernie mare lipidolul migrează
numai pe latura canalului rahidian opusa heniei, luând un aspect filiform. Cu cât
hernia este mai mică, cu atât defectul este mai mic, iar banda de lipidol apare mai
lată, apropiindu-se de dimensiunile normale. Migrarea poate fi normală, când hernia
este laterală şi canalul vertebral este larg.
În herniile de disc lombare mediane, aspectul lipidoului depinde de mărimea
herniei; stop total (hernie mare), în ceas de nisip sau butonieră (hernie mai mică).
În herniile lombare bilaterale se obţine o imagine în mătănii. Pe radiografiile
din profil, în herniile cu diferite sedii se poate observa oprirea completă a substanţei
opace sau deplasarea dorsală la nivelul discului herniat.
Amputaţia radiculară. Radiculografia poate evidenţia herniile foarte laterale
care scapă metodelor mielografice obişnuite. O hernie de disc, oricât de mică,
comprimând rădăcina, produce o amputaţie, pe radiografie sau o deplasare a
rădăcinii. Dacă pe lângă amputaţia rădăcinii există o imagine lacunară diagnosticul
de hernie de disc e indiscutabil.

31
 Când imaginea mielografică este neconcludentă pentru o hernie de disc se
recomandă executarea unui clişeu cu bolnavul decubit ventral cu şoldul pe partea
sănătoasă ridicat cu câţiva centimetri deasupra planului mesei, iar cu fascicolul de
raze Rotgen orizontal şi centrul pe discul afectat. Substanţa de contras se adună
astfel în cantitate mai mare la nivelul defectului.
Mielografia cu aer este mai avantajoasă şi se poate utiliza în orice localizare a
herniei: în hernia lombară, imaginile pozitive sunt in proporţie de 98%.
DISCOGRAFIA LOMBARĂ
Metoda constă în introducerea în centrul unuia din discurile L3, L4, L5 a unei
cantităţi de substanţă de contras a cărei răspândire în interiorul şi în afara discului
este vizibilă pe radiografii. Discografic se pot întâlnii trei aspecte: disc normal,
hernie discală sau disc degenerat (protuzie discală).
Electromiografia prezintă câteva avantaje pentru precizarea diagnosticului de
hernie de disc: poate prezenţa modificări în absenţa oricăror semne neurologice,
poate arăta interesare radiculară la un nivel, în timp ce examenul clinicoeurologic
sugerează leziuni la două două niveluri; poate prezenta modificări în prezenţa unei
mielografii normale, întărind, în acest fel, concluzia neurologică şi contribuind la
decizia operatorie; modificările electromielografiei se resimt considerabil după
intervenţia chirurgicală şi reparaţia constituie un indiciu de valoare în depistarea
recidivelor.

32
IRM COLOANA LOMBARA

33
34
 HERNIE DE DISC L5-S1

MIELO IRM COLOANA LOMBARA

35
36
Imaginea RMN si ilustrarea arata o hernie de disc intre vertebra L5 si sacrum. Pe
o imagine RMN discurile sanatoase sunt albe si robuste in timp ce discurile
afectate si atrofiate au o culoare spre gri si sunt aplatizate.

DIAGNOSTIC POZITIV

37
 Acest diagnostic se pune pe baza datelor culese din anamneza (eforturi fizice),
evoluţia în două etape: (lumbago, apoi sciatică), apoi crize, modificarea durerilor în
raport cu poziţia corpului.
Diagnosticul de localizare se face pe baza semnelor clinice obiective, la care
se asociază examenele complementare (radiografia, mielografia, examenul L.C.R),
vor fi rezervate unor cazuri care prezintă circumstanţe speciale.

DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL

Se face cu urmatoarele afecţiuni: întinderea musculara, leziunile tendoanelor

si ligamentelor, sindromul articulatiei sacroiliace, durerea de coapsa, fractura de
compresie, spondiloza, spondiloartropatia, sindrom Marfan, fibromialgia, durerea
miofascială, dischita, boala neoplazică.
Afecţiunile medulare dau dureri mai mari noaptea în decubit, din această
cauză bolnavul preferă să meargă sau să doarmă în fotoliu (durerile nocturne se
întâlnesc doar excepţional în herniile de disc). Evoluţia lentă şi progresivă a
simptomelor, absenţa modificărilor radiologice caracteristice pentru hernie, durerile
în decubit, care se ameliorează când bolnavul merge, disocierea albuminocitologică,
oprirea lipiodulului la nivelul corpului vertebral, sunt elemente pe care se poate pune
diagnosticul de tumoare medulară.
Granuloamele spaţiului epidurar (tuberculoza, bruceloza) se deosebesc uşor
de herniile de disc prin evoluţia bolii alterarea stării generale; toate aceste afecţiuni
având o origine infecţioasă.
Arahnoiditele simple au evoluţia lentă, progresivă cu dureri radiculare sau
cordonale, manifestate printr-o sciatică continuă. Există în plus tulburări de

38
sensibilitate, pareze, tulburări sfincteriene, care dau un tablou clinic de compresiune.
Lipseşte contractura musculară, ca şi scolioza.
Hematomielita apare după un traumatism vertebral, o cădere sau un efort
mare. Semnele neurologice apar rapid (pareza, tulburări de sensibilitate disociate).
Scleroza în plăci, în forma dureroasă, prezintă dureri radiculare în membrele
inferioare, asociate cu contractura musculaturii lombare şi limitarea mişcărilor. În
evoluţia bolii se pot întâlni perioade de resimţire. Absenţa traumatismului iniţial,
prezenţa altor semne discrete neurologice uşurează diagnosticul. Uneori datorită
eforturilor, un bolnav de screloza în plăci poate face şi o hernie de disc.
Tabesul dorsal dă dureri fulgerante în unul sau în ambele membre inferioare.
Infecţia specifică în antecedente, modificări neurologice, reflexele ahiliene abolite,
absenţa traumatismului şi contracturii muşchilor paravertebrali sunt elemente care
arată originea bolii.
Periradiculita cronică sau fibroza tecii radiculare, datorită unor procese
inflamatoare, degenerative sau vasculare, prezintă aceleaşi simptome ca şi în hernia
de disc în puseuri, dar totdeauna dă numai simptome iritative şi niciodată de
compresiune.

TRATAMENTUL
HERNIEI DE DISC LOMBARE

39
 Tabloul clinic de hernie de disc trebuie încadrat în una din cele două grupe
nosografice: hernie de disc simptopatica şi hernie de disc boala. Această încadrare
este foarte importantă în cea ce priveşte tratamentul şi prognosticul.
Hernia de disc boala, reprezintă forma clasică, în care traumatismul are rolul
declanşator predominant, iar hernia la rândul ei are rolul determinant în manifestarea
clinică. Leziunile de nivelul regiunii interdisco-ligamento-apofizare sunt secundare
şi minore. La radiografia coloanei vertebrale se constată de cele mai multe ori o
coloană normală. Se poate vedea o pensare cu o discartroză secundară, ciocuri
osteofitice uni / sau bilaterale la nivelul herniei. Toate aceste hernii de disc trebuie
operate, iar rezultatele sunt bune în 95% din cazuri.
Hernia de disc simptomatică sau atrodiscopatia vertebrală este o manifestare
secundară, în cazul unor leziuni situate în defileul interdisco-ligamento-apofizar sau
care pot cuprinde întreaga coloană vertebrală. Leziunile pot fi de natură
inflamatoare, degenerativă sau circulatorii. La începutul bolii, simptomele de
lobosciatică sunt iritative fiind o consecinţă a procesului anatomopatologic situat în
regiunea interdisco-ligamento-apofizare. Discul intervertebral, deşi suferă un proces
de involuţie poate face faţă funcţiei sale, dar apariţia leziunilor la nivelul regiuni
interdisco-ligamento-apofizare duce la o deteriorare accentuată a discului şi la orice
mic efort fizic se produce o hernie de disc care dă simptome de compresiune. Prin
urmare simptomele de compresiune sau deficit radicular sunt un efect asupra
procesului inflamator din zona interdisco-ligamento-apofizare combinat cu o hernie
de disc secundară.
Hernia de disc simptomatică se bănuieşte când traumatismul lipseşte şi există
deteriorarea mascată a discurilor intervertebrale. Se va opera doar dacă tratamentul
conservator este ineficace sau dacă fenomenele de compresiune şi de deficit sunt
nete. După operaţie leziunea primară anatomopatologică se poate extinde sau poate

40
lua chiar o aliură acută, astfel se explică de ce unii bolnavi au dureri mari în perioada
postoperatorie. În asemenea cazuri tratamentul operator se completează cu un
tratament post operator medical şi fizioterapic corect, intens şi de lungă durată.
Herniile de disc simptomatice operate sau vindecat în mai puţin de 50% din cazuri.
În unele forme de hernie de disc simptomatică în faza iritativă, care nu
cedează după tratament medical se face laminectomie decompresivă (ridicarea
lamelor vertebrale, extirparea ligamentului galben, coagularea vaselor, etc.), care
întrerupe unele arcuri reflexe şi astfel este posibil ca durerea să cedeze.
Tulburările de circulaţie de la nivelul cicatricei operatorii din regiunea
interdisco-ligamento-apofizare sunt responsabile de crizele de lombosciatică iritativă
care apare după un efort, frig, etc., la bolnavii operaţi de hernie de disc cu luni sau
ani înainte. Tratamentul herniei de disc lombare este medical sau medico-chirurgical,
depinzând de faza în care se găseşte boala şi modul ei de evoluţie (dacă progresează,
este staţionară sau regresează). La instituirea tratamentului se va avea în vedere de
când datează ultima criză şi cât a durat.
1. Tratamentul conservator
Indicaţiile acestui tratament sunt: hernia de disc în faza lombagie, hernia de
disc în faza de lombosciatică in primele trei sau patru puseuri nu sunt tulburări de
sensibilitate sau de motilitate iar puseul este (sub două luni) in timp ce puseul
anterior a fost de scurtă şi intervalul dintre acestea a fost mare (luni sau ani).
2. Tratamentul medicamentos
Se vor administra analgezice sau antiinflamatorii. Acestea sunt eficiente
datorită fenomenelor congestive periherniare şi radiculare. Se folosesc atât
antiinflamatoare nesteroidiene ca Aspirina, Indometacin, Naproxen, Ibufrofen, cât şi
glucocorticoizi administraţi oral (Prednison 30-40 mg/zi) sau local (paravertebral
sau epitular). Se mai pot administra decontracturante precum: Clorzoxazon,
Mydocalm, Myolastan.

41
 Aspirina este un antiinflamator foarte folosit datorită eficienţei mari şi a
toxicităţii reduse. Efecte adverse: deoarece Aspirina prelungeşte timpul de sângerare
4-7 zile este contraindicată cu o săptămână înainte intervenţiilor chirurgicale: cel mai
frecvent efect advers este iritaţia gastrică, fenomen ce poate fi atenuat prin
administrarea medicamentului postprandial, dizolvat în lichid.
Se poate face rahianestezie (cu 1,5 ml. Novocaina 8% pentru adulţi) cu repaus
total pe pat tare timp de 3 zile în poziţie de relaxare musculară completă.
Rahianestezia face să dispară contractura lombară, cedarea edemului rădăcinii şi a
discului, ameliorează tulburările vasculare. Criza poate trece complet, parţial sau
poate persista neinfluenţată. Dacă unele simptome persistă se aşteaptă câteva zile în
repaus, deoarece acestea pot ceda treptat. Dacă o parte din simptome persistă, se
recomandă poziţia de suprarepaos (cu genunchi flectaţi), adică o poziţie de lordoză
mionimă sau chiar de cifoză lombară. Aceasta este poziţia de relaxare minimă a
muşchilor lombari şi o deschidere a spaţiilor lombosacrate. Pentru a obţine dispariţia
contracturii musculare, se fac infiltraţi paravertebrale cu Novocaină (40-100 ml.,
soluţie 1%) de 2-3 ori pe săptămână Novocaina soluţie 1% în rădăcina suspectată de
compresiune la 2 zile (în total 4-6 injecţii). Novocaina se poate asocia cu iod şi sulf
(Thyiodocain). Injecţiile paravertebrale cu Novocaină au drept scop blocajul fibrelor
nervoase. Se mai administrează: antinevralgie, vitamina B1-200mg, hidrocortizon
intramuscular epidural sau în disc.
3. Tratamentul fizioterapeutic
În cazurile în care căldura aplicată diminuează durerile, se pot face 12 şedinţe
de raze ultra-violete sau 6 şedinţe de radio-terapie în doză antiinflamatoare (o
şedinţă la 2 zile); la femeile sub 45 de ani nu se face radio-terapie, disternie, ionizări
cu Histamină, ultra-sone-terapie radiculară. Cel mai utilizat este curentul galvanic
având efecte analgetice, sedative, vasomotorii, trofice şi de stimulare a excitabilităţi

42
musculare. Are avantajul că se poate aplica în orice stadiu de evoluţie a bolii. La
aplicarea electrozilor se va folosi un strat hidrofil umezit în apa călduţă.
Curentul diadinamic are efecte analgetice, hiperemiate şi dinamogene.
Dintre formele de curenţi diadinamici sunt utilizaţi:
- difazatul fix (DF) care este cel mai analgetic, ridicând pragul sensibilităţii la
durere. Are efect de îmbunătăţire a circulaţiei arteriale prin inhibarea simpaticului.
Din aceste motive este utilizat ca formă de introducere în aplicaţiile cu scop
primordial analgetic.
- perioada scurtă (PS) are efecte excitator, tonicizant, acţionând ca un masaj
profund mai intens, are efect resorbutil iar după mai multe minute, produce o
analgezie secundară cu o durată destul de lungă.
- perioada lungă (PL) prezintă un efect analgetic şi miorelaxant evident şi
persistent, de asemenea anticongestiv. Este preferat în stările dureroase pronunţate şi
persistente.
- ritm sincopat (RS) are cel mai pronunţat efect excito-motor, realizând o
adevărată gimnastică musculară şi fiind astfel cel mai indicat în atoniile musculare
(normoinervate) post-operatorii.
Se va folosi strat hidrofil iar la sfârşitul aplicaţiei se va urmări reacţia cutată.
Curenţii de medie frecventă au acţiune analgetică, vasomotorie cu efect
hiperemizat şi acţiune resortivă; cu efecte decomtracturante, vasomotori-
vasculotrofice, miorelaxante (prin vasodilataţiile produse). Frecvenţele “mijlocii”
(12 Hz) activează funcţiile celulare, reglează tonusul modificat patologic, hiperemie
activă a vaselor profunde, hiperlimfemie, resorbţie rapidă şi evidentă a edemelor şi
excudatelor perineurale, mai ales post-traumatice, realizând un micromasaj activ de
profunzime al musculaturii striate, cu efecte benefice în contracturi şi retracturi
musculare.
4. Masaj

43
 Masajul spatelui şi regiunii lombosacrate. Regiunea lombosacrată corespunde
peretelui posterior al trunchiului (toracelui şi abdomenului) şi este formată din
coloana vertebrală şi toate părţile moi care sunt situate înapoia coloanei. În mare,
regiunea dorsolombară are forma cubată cu convexitatea principală înapoi. Pe linia
mediană, în dreptul coloanei vertebrale există un şanţ vertical, în fundul căruia
proeminenţa apofizelor spinoase ale vertebrelor. Coloana vertebrală prezintă mai
multe curburi în plan sagital care sunt normale: prima este cervicală şi are
convexitatea înainte, a doua este dorsală cu convexitatea înapoi, a treia lombară cu
convexitatea înainte şi a patra corespunde regiunii sacrococcigiene şi are
convexitatea înapoi. În stări patologice pot să apară devieri de la normal ale acestor
curburi. De obicei o deviere într-o anumită regiune este însoţită şi de modificări
compensatoare în celelalte regiuni învecinate ale coloanei vertebrale. De o parte şi
de alta a spaţiului median se află masele musculare paravertebrale, care se şterg
treptat lateral, continuându-se cu reliefurile costale.
Planurile profunde sau musculare cuprind patru planuri de muşchi: un plan
format din muşchi trapez şi marele dorsal, al doilea plan alcătuită din romboid şi
pătrat, al treilea din micii dinţaţi şi planul cel mai profund cuprinde muşchii spinali
care sunt distincţi în regiunea dorsală şi fac masă comună în regiunea lombosacrală.
În ansamblu, formaţiunile musculare formează o masă care umple şanţul
costovertebral având cea mai mare grosime către linia mediană şi subţiindu-se către
unghiul coastelor.
Mesajul spatelui se face la bolnav în decubit vertical, cu braţele în abducţie.
Se începe cu netezirea de jos în sus, de la crestele iliace şi sacru în regiunea
cervicală, spre umeri şi acsile. După netezire se trece la apăsarea şi netezirea
pieptene, apoi la manevre de frământare, geluire cu patru şi ficţiune. La nivelul
spaţiilor interspinoase se pot face fricţiuni şi vibraţii. Se execută baterea, fie cu
palmele, fie cu partea cubitală a mâinii, fie cu pumnul sau cu partea dorsală a

44
falangelor. În spaţiile intercostale se face un masaj sub forma de netezire, apăsare şi
geluire, fricţiune şi vibraţi, executate cu un deget sau cu două.
Masajul regiunii lombosacrate se începe cu netezirea de regiunea fesieră în
sus şi în afară, spre creasta iliacă şi continuând regiunea lomabară executat cu palma
şi cu degetele întinse în sus, apoi lateral. Se continuă cu frământarea, care se face
mai energic, sub formă de geluire cu baza mâinii, pornind de la coloană de o parte şi
de cealaltă. Se execută şi fricţiuni ale crestei osului iliac, combinate cu vibraţi, se
contiunuă cu baterea regiunii lombare.
Masa musculară lombară este deseori sediul unor lombagii care se
caracterizează prin contractură şi dureri vii. În cazul de contracturi dureroase se
intervine cu netezirea uşoară prelungită, urmată de masaj vibrator.
Pe osul sacrat se inserează o serie de muşchi prin intermediul a numeroase
ligamente şi tendoane, care sunt deseori sediul nodulilor reumatismali.
După masajul efectuat in regiunea spatelui sau lombosacrat este necesar să se
efectueze mişcări pasive şi active ale coloanei şi uneori gimnastică prin corectarea
diferitelor deformaţii ale coloanei (lordizei) precum şi întărirea musculaturii
paravertebrale. În caz de lordoză accentuată se urmăreşte întărirea musculaturii
anterioare a coloanei vertebrale din regiunea lombosacrată şi a musculaturi
abdomenului. Sunt indicate următoarele exerciţii:
- bolnavul în decubit dorsal pe pat cu genunchi uşor flectaţi şi fixaţi de un
ajutor, execută mişcări de flexiune a trunchiului pe bazin;
- bolnavul în decubit dorsal ridică membrele inferioare, flectând coastele pe
bazin, genunchi fiind extinşi;
- în aceeaşi poziţie cu genunchi extinşi, execută mişcări de flexiune a
trunchiului pe bazin şi înapoi;
- în aceeaşi poziţie bolnavul execută mişcări de ciclism cu membrele
inferioare.

45
 În formele acute este indicată crioterapia, iar cura balneară este contraindicată.
Riscurile balneoterapiei se datoresc presiunii hidrastatice care deplasează masa
sanguină a membrelor inferioare şi din abdomen spre torace şi concomitent
presiunea venoasă centrală creşte până la dublu faţă normal. În aceste condiţii există
risc de edem pulmonar. Temperatura ridicată a băii mai ales când bolnavul face
mişcări în apă, poate determina creşterea temperaturii centrale şi să accentueze mai
mult solicitarea circulatori. Căldura la rândul ei este susceptibilă de a reactiva
fenomene inflamatori articulare latente şi de a stimula infecţii discerale sau procese
neoplazice.
Reguli de igienă a coloanei vertebrale: la ridicarea unei greutăţi coloana
vertebrală se va menţine dreaptă, flectându-se doar genunchii; luarea unui obiect de
la înălţime nu se va face de deasupra capului ci cu obiectul în faţă astfel încât
mâinile să fie paralele cu soldul;
5. Tratament ortopedic
În hernia de disc fără semne neurologice, in primele trei puseuri cu durată
scurtă, se poate face vertebroterapie. Vertebroterapia precoce se face prin tracţiuni
lente intermitente (în axul corpului), pe o masă specială pentru a extinde un segment
vertebral, reglementând forţa şi viteza de tracţiune. Tracţiunea este progresivă pentru
ca în 10 min. să se ajungă al 250 kg. Se va menţine această greutate 10 min. şi apoi
se va relaxa lent în decurs de alte 10 min. Se renunţă la vertebroterapie dacă
bolnavul prezintă dureri în timpul acesteia sau dacă după prima şedinţă nu s-a
obţinut nici o ameliorare. Vertebroterapia se mai poate face continuu, progresiv pe
pat înclinat. După extensiune se pune un corset gipsat sau lombostat, care va fi purtat
trei luni, dacă bolnavul nu mai are dureri. Centura ortopedică are ca scop limitarea
mişcărilor segmentului lombosacrat şi corectarea hiperlordozei lombare. Nu se face
extensiune în cazurile vechi deoarece nu dau rezultate bune; aceste manopere sunt
contraindicate în hernia de disc cu semne neurologice.

46
 După cedarea durerilor, bolnavului i se va permite să meargă dar va sta în
repaus 4-6 săptămâni după profesie timp în care va evita mişcările bruşte ale
coloanei vertebrale, frigul, umezeala, trepidaţiile. Timp de 6 luni va evita efortul
fizic în activitatea profesională, va fi reluată lent şi progresiv. În cazul de dureri
suportabile fără a se ivi complicaţi neurologice tratamentul medical se poate
prelungii 3 luni.
6. Tratamentul chirurgical
Indicaţia intervenţiei chirurgicale se pune atunci când bolnavul este invalid
prin suferinţa sa. Indicaţiile operatorii absolute sunt: hernii de disc acute sau cronice
cu semne de compresiune sau de întrerupere uni/sau pluriradiculare (deci cu semne
neurologice mari: sindrom de coadă de cal, sindrom motor senzitiv, mixt); hernie de
disc cu tulburări sfincteriene; hernii de disc cu parestezi în plante; hernie de disc cu
semnul Laseque controlateral; hernie de disc cu sindrom de iritaţie radiculară, cu
dureri mari, contracturi şi cu imobilizarea coloanei, scolioză dar fară semne
neurologice.
Indicaţiile operatorii relative sunt: hernii de disc după 3-4 puseuri dureroase;
hernii de disc în faza de lombalgie cu contractură, fără alte semne neurologice, care
rezistă la tratament şi redoare care a persistat după un puseu accentuat de
lombosciatică.
Contraindicaţii: nu se operează herniile de disc cu leziuni anatomice vechi,
ireversibile, deficit motor, atrofie musculară, tulburări sfincteriene.
După 3 săptămâni de la operaţie bolnavul începe să facă mişcări dese coloana
vertebrală timp de o lună, pentru a evita redoarea coloanei. După 3 luni poate relua
munca de birou şi nu ridica greutăţi timp de un an.
Complicaţiile postoperatorii sunt minime. Mortalitatea operatorie este nulă.
Recidivele apar în 5-10% di cazuri.
Rezultatele operatorii depind de:

47
 - vârsta bolnavului (rezultate în 60% din cazuri sub 40 de ani şi în 30% din
cazuri peste 50 de ani);
- sexul (la femei în climacterium se obţin rezultate slabe);
- durata bolii (rezultate slabe dacă debutul e rede sub un an, sau peste 10 ani în
forme cronice când leziunile de vecinătate persistă şi după extirparea hernie);
- forma clinică (rezultate foarte slabe în forma de lombalgie, iar în forma de
sciatică rezultatele sunt bune);
- leziunile anatomopatologice (herniile mari sau sub rădăcini libere sau nu,
dau rezultate bune; herniile multiple, calcificate, cu arahnoidita secundară dau
rezultate slabe);
- sediul herniei (rezultatele operatorii la L4 sunt mai slabe faţă de L5).
7. Tratamentul paraliziei de nerv sciatic
Programul de recuperare funcţională în paralizia nevului sciatic va urmării
schema reeducării funcţionale a neuropatiilor.
Prevenirea devierii piciorului, mai ales cea “în equin” prin retractura
tendonului (S.P.E) se va menţine poziţia în unghi drept a piciorului printr-o atelă,
mai ales noaptea, iar în cursul zilei piciorul va fi încălţat cu o ghiată cu carâmb dur.
În paralizia sciaticului popliteu intern (S.P.I) prăbuşirea bolţii este regula, motiv
pentru care de la început trebuie pus un susţinător plantar.
Menţinerea mobilităţii articulare a gleznei şi degetelor mai ales în paraliziile
de S.P.E. Mişcările pasive în toate articulaţiile piciorului şi de asemenea în
articulaţia genunchiului se vor repeta de câteva ori pe zi.
Reeducarea musculaturii paralizate:pentru menţinerea tonusului şi creşterea
acestuia pe măsură ce se produce reinervarea prin:
- aplicarea tehnicilor de facilitare – reflexul de reiniţiere, inversarea lentă,
secvenţialitatea pentru întărire, contracţiile repetate etc. – ca şi exerciţiile
imaginative.

48
 - exerciţii controlaterale de promovare a inducţiei pozitive în musculatura
paralizată
- exerciţii de activare musculară în cadrul schemelor Kabat;
Recuperarea funcţionalităţii piciorului în cadrul Kineticii de mers şi stabilităţii
ortostatice. În acest scop se execută exerciţii în lanţ kinetic închis şi deschis, ca şi
felurite exerciţii de mers pe peren virant. Atât paralizia SPE, cât şi mai ales , în cea a
SPI o atenţie deosebită se va flexiei degetelor – funcţie de mare importanţă pentru
ortostatism şi mers.
Ortezarea invalidului, în cazul unor paralizii definitive. Este vorba de paralizia
SPE, pentru care se confecţionează orteze dinamice (ghete cu arc pentru ridicarea
piciorului în mers). Pentru pareze este suficientă aplicarea unui pantof sau ghete cu
carâmb dur. Paralizia de SPI nu pune probleme de ortezare, fiind în general bine
suportată.
8. Tratamentul recidivelor
Este acelaşi ca în hernia primară. Există bolnavi (10-15%) în special femei,
care după operaţie, timp de 6-12 luni, au dureri medio-dorsale sau cervico-dorsale,
care iradiază într-un membru superior, din cauza unei discopatii dorsale sau
cervicale, produsă de schimbarea potoperatorie a staticii vertebrale. În aceste cazuri
se aplică un tratament conservator, repaus, radioterapie, injecţii locale şi tratament
etiologic. După operaţie bolnavii pot avea crampe musculare diurne sau nocturne,
localizate în special în gambe. Acestea se tratează cu chinina 0.25 g după amiază
(dacă are crampe noaptea) timp de 3-5 zile consecutiv, apoi timp de la o săptămână
la 3 zile. Dacă durerile apar şi ziua se va administra la început aceeaşi cantitate şi
dimineaţa.
Sarcina şi hernia de disc. Se poate opera de hernie de disc gravida pană la luna
a cincea. Când fenomenul herniei de disc apare spre sfârşitul sarcinii se recurge la
operaţie cezariană.

49
50
 PARTEA SPECIALĂ

CAPITOLUL III
ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA
PACIENŢILOR CU HERNIE DE DISC

51
 Nursingul este o profesie ce se concentrează pe indivizi, familii, comunităţi şi
pe realizarea, întreţinerea şi recuperarea sănătăţii şi funcţionării optime.
Asistenţa medicală este definită ca o ştiinţă şi o artă care se concentrează pe
promovarea calităţii vieţii la persoane şi familii pe întreaga lor viaţă de la naştere
până la sfârşitul vieţii.
Suferinţa modifică total omul care pe lângă asistenţa medicală de specialitate
are nevoie şi de căldură umană atât în familie cât şi în spital.
Fără calităţi morale remarcabile, activitatea asistentului medical nu este
posibilă. Numai priceperea, oricât de mare ar fi ea este insuficientă. Ideal ar fi ca
asistentul medical când vine în contact cu bolnavul să aibă un mod de comportament
adecvat îmbinând profesionalismul cu umanismul. Bolnavul este atent la felul cum
se prezintă un asistent medical. Comportamentul etic, general al asistentului medical
include o atitudine colegială, prietenească faţă de restul personalului medical. El va
evita orice afirmaţie care ar putea submina autoritatea sau scădea prestigiul cuiva.
Va trebui să fie desciplinat şi animat de un adevărat spirit de echipă, să cultive
spiritul de ordine şi de economie, să respecte regulile de igienă şi sterilizare, nu de
teama unei sancţiuni ci din raţiune şi convigere, contribuind astfel la reducerea
infecţiilor nosocomiale.
În persoana bolnavului este lovită inevitabil şi familia. Faţă de vizitatori
asistentul trebuie să-şi cunoască bine obligaţiile, să fie politicos şi sfătuitor, dar să
interzică scenele zgomotoase. Nu va manifesta o atitudine deplasată sau dezgust în
unele îngrijiri ale bolnavului si nu-l va lăsa pe acesta în voia sorţii sub pretextul
terminării programului. Violarea secretului profesional, înstrăinarea obiectelor
pacienţilor şi folosirea bunurilor instituţiei în scopuri personale indică
incorectitudine şi o abdicare de la principiile deontologiei şi de la comportamentul
etic. Asistentul medical are responsabilităţi individuale, de grup precum şi specificul
unde lucrează. El îşi desfăşoară activitatea în cadrul echipei de îngrijire bazându-se

52
pe relaţii de parteneriat şi solidaritate profesională, complementaritate. Activitatea în
echipă presupune respectarea autonomiei, profesiei cât şi buna colaborare pentru
realizarea scopului propus ducând astfel la satisfacţia profesională. Asistentele au
posibilitatea de a propaga drepturile pacientului:
- să-i asigure o îngrijire adecvată în orice condiţie,
- îngrijirea să fie echitabilă, umană şi fără discriminări privind rasa, culoarea,
naţionalitatea, resursele financiare ori convingerile etice
- să informeze pacientul despre tratament, riscurile aferente în termeni pe care
el şi familia lui să-i înţeleagă cu uşurinţă, iar el să-şi dea consimţământul după ce s-
au informat şi a înţeles tot,
- să-i informeze şi să-i facă să participe la toate deciziile legate de sănătatea
lor,
- să li se asigure confidenţialitate în timpul discuţiilor, examinărilor şi
tratamentelor,
- să le respecte decizia privind refuzul tratamentelor, participarea la cercetări
sau experimente fără să recurgă la acţiuni primitive împotriva lor,
- pacienţii au dreptul să fie educaţi, informaţi de către personalul care
îi îngrijeşte în aşa fel încât să fie capabili să-şi asigure un nivel optim de stare
de bine şi să înţeleagă care sunt nevoile de bază.
Legislativ asistenta medicală are datoria de a:
- promova ce e cel mai bine pentru pacient,
- să se asigure că toate nevoile pacientului au fost rezolvate,
- a proteja drepturile pacientului,
Standardele de îngrijire pe care asistenta medicală trebuie să le respecte:
- standardul de îngrijire profesională: evaluare, diagnostic, identificarea
rezultatelor, planning,

53
 - standardul de practică profesională: îngrijiri de calitate, educaţie, colaborare,
etică, utilizarea resurselor, cercetare, performanţă, evaluare,
Responsabilitatea profesională este o autoangajare conştientă şi voită într-o
acţiune. Fiind conştienţi de fiecare atitudine şi acţiune înţelegem să justificăm şi să
luăm asupra noastră toate consecinţele.

CAPITOLUL IV
MATERIAL ŞI METODĂ

54
 Studiul de faţă a fost efectuat pe un lot de 13 pacienţi din 56 pacienţi internaţi
cu diagnosticul de hernie de disc lombară, pe o perioada de 6 luni (septembrie 2012
– februarie 2013).
Metoda utilizată a fost metoda de observare directa (interviul-anamneza)
examenul clinic si explorari paraclinice uzuale (examenul de sange si urina,
examenul radiologic).
Datele folosite au fost obţinute din foile de observaţie ale bolnavilor.
In acest scop am intocmit pentru fiecare bolnav o fisa de lucru care sa
cuprinda:
- date personale de identificare ale pacientilor;
- motivele internarii;
- antecedente heredo-colaterale, APP, APF;
- conditii de viata si munca;
- starea bolnavului la internare si la externare cu urmarirea gradului de
satisfacere a celor 14 nevoi fundamentale;
- stabilirea planului de ingrijire cu probleme de nursing, obiective si
interventii autonome si delegate ale asistentei medicale;
- evaluarea ingrijirilor.

REZULTATE ŞI DISCUŢII

55
 1. Repartizarea pacienţilor în funcţie de sex
Din cei 13 pacienţi incluşi în studiu 9 pacienţi au fost de sex masculin şi 4
pacienţi de sex feminin.

Repartizarea cazurilor de hernie de disc lombară in functie de sexul bolnavilor

BARBATI
FEMEI

2. Repartizarea cazurilor de hernie de disc lombară în funcţie de

vârsta bolnavului

Hernia de disc poate apărea la orice vârstă, de la 15 la 70 de ani, dar perioada

de vârstă cu incidenţa cea mai mare este decada 40-50 de ani.

56
 Repartizarea herniei de disc lombare in funcţie de vârsta bolnavilor

10

2 2
1

0
20-30 30-40 6
40-50 3
50-60 60-70

3. Repartizarea herniei de disc lombare în funcţie de mediul de

provenienţă

Incidenţa herniei de disc lombare este crescută în mediul rural faţă de

mediul urban.

57
 Repartizarea herniei de disc lombare în funcţie de mediul de provenienţă

3
URBAN

10
RURAL

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

PREZENTAREA CAZURILOR

CAZUL I

Date despre pacient:

58
 T.I. în vârstă de 38 de ani, sex masculin, de provenienţă din mediul urban,
necăsătorit. Lucrează economist la o firmă privată aproximativ 10 ore pe zi. Are o
dietă dezechilibrată, mese neregulate, consum redus de lichide, nu are o activitate
fizică organizată şi regulată.
Motivele internarii: pacientul se prezintă la spital pentru dureri mari la
coloana lombară, acuzând imposibilitatea de a se mişca şi deplasa normal. Este
internat pentru investigaţii şi tratament.
Antecedente medicale:
- heredo-colaterale: mama cu probleme medicale legate de coloana
vertebrală,
- personale patologice: nu sunt.
Istoricul bolii: pacientul acuză dureri de mai mult timp, aproximativ un
an, dar care sub tratament medicamentos au cedat. Pentru faptul că aceste stări
dureroase au început să devină tot mai frecvente şi mai rezistente la medicaţie,
pacientul a fost îndrumat spre un serviciu de specialitate pentru investigaţii şi
stabilirea diagnosticului cu certitudine precum şi pentru tratament.
Diagnostic: pentru stabilirea diagnosticului s-au efectuat următoarele
investigaţii:
- analize sanguine,
- radiografii,
- RMN.
În urma obţinerii rezultatelor, investigaţiilor şi corelate cu examenul fizic s-a
stabilit diagnosticul de:
- Hernie de disc, L2-L3, protuzie discală L4-L5.
Evaluarea pacientului:
- simptome generale:
- astenie,

59
 - durere,
- stare generală alterată.
Greutatea: 90kg,
Talie 180cm.
Stare de conştienţă - este cooperant, conştient.
Stare de nutriţie – normoponderal.
Tegumente, mucoase – normale.
Ţesut celular subcutanat - normal, fără edeme.
Sistem osteo articular şi muscular - durere la nivelul coloanei
vertebrale lombare, cu dificultăţi de mobilizare, mobilitate articulară a coloanei
vertebrale diminuată, contractură musculară paravertebrală
Aparat respirator: normal 16 respiraţii/minut.
Aparat cardio-vascular: normal, TA 120/70 mmHg, AV 80bătăi/minut, ritm
cardiac regulat.
Sistem nervos: răspunsul la stimuli este prezent, OTS , ROT simetrice.
Sistemul urinar: diureza aproximativ 1100 ml, urina este hipercromă,
micţiunile sunt normale, rinichi normali.
Aparat digestiv: abdomen mobil cu mişcările respiratorii, suplu, nedureros la
palpare, tranzit prezent.

Nevoi identificate:
- nevoia de a se mişca şi de a avea o bună postură,
- nevoia de a fi îngrijit, curat, de a proteja tegumentele şi mucoasele,
- nevoia de a dormi şi a se odihni.

60
61
 PLAN DE ÎNGRIJIRE PENTRU PACIENTUL T.I.

Nevoia Probleme Manifestări Diagnostic Obiective Intervenţii Intervenţii Evaluare

fundamentală de de nursing autonome delegate
dependenţă dependenţă

Nevoia de a Limitarea Imobilizarea Alterarea Reducerea Pregătirea Radiografie Diminuarea

se mişca şi mişcărilor la pat şi stării durerii. pacientului coloana semnificativ
a avea o datorită imposibilitat generale de Creşterea pentru vertebrală ă a durerii,
bună impotenţei ea confort, amplitudinii investigaţia Administrarea musculatură
postură funcţionale schimbării manifestată de mişcare radiologică. de antalgice paravertebra
poziţiei prin în Asigurarea şi lă relaxată
datorită limitarea segmentele condiţiilor de miorelaxante
aparaţiei micărilor. afectate. confort în salon.
contracturii Relaxarea Poziţionarea
musculare musculaturii pacientului în
paravertebral paravertebra pat în posturi
e. le antalgice.
Durerea e Mobilizări pasive
prezentă la a membrelor
cea mai mică inferioare.
tendinţă Masaj uşor de
 de mişcare. relaxare la
nivelul coloanei
vertebrale,
regiunea fesieră
şi membrele
inferioare.
Continuarea
programului de
kinetoterapie la
salon.

Nevoia de a Dificultate Pacientul Riscul Menţinerea Acordarea Pacientul

fi curat, de în este agitat alterării integrităţii ajutorului în reuşeşte
a proteja autoîngrijir din cauza integrităţii tegumentelor efectuarea să-şi
tegumentele e, frica de situaţiei tegumentelo Creşterea îngrijirilor de îmbunătaţea
şi durere. date r datorate capacităţii igienă corporală. scă
mucoasele. de boală, că imposibilită de Învăţarea capacitatea
nu-şi ţii autoîngrijire pacientului de
poate executa acordării despre unele autoîngrijire
igiena îngrijirilor măsuri reuşeşte să-
personală de igienă ergonomice care şi reia
singur. corporală. să-i uşureze activităţile
 Insecuritate activităţile de de zi cu zi
datorită autoîngrijire. fără
durerii la dificultate.
nivelul
coloanei
lombare
iradiată în
membrul
inferior.

Nevoia de a Somn Insomnie, Perturbarea Pacientul să Liniştirea Administrarea Pacientul a

dormi şi a insuficient somn agitat modului de beneficieze pacientului. medicaţiei reuşit să
se odihni. şi cu treziri somn legat de somn Asigurarea sedative adoarmă şi a
neodihnitor frecvente. de starea odihnitor condiţiilor de (Diazepam avut un
Oboseală, de criză cantitativ şi mediu (aerisirea x10mg 1tb/zi somn
iritabilitate, (durere, calitativ. camerei, linişte seara înainte odihnitor.
nelinişte. anxietate). în salon). de culcare).
 CAZUL II

Date despre pacient:

C.M. în vârstă de 40 de ani, sex masculin, de provenienţă din mediul urban,
căsătorit, cu 2 copii. Lucrează muncitor la o firmă de construcţii aproximativ 12 ore pe
zi, în condiţii grele, expus în permanenţă la curent, frig, trepidaţii. Are o dietă
dezechilibrată, mese neregulate, consum redus de lichide, nu are o activitate fizică
organizată şi regulată, aceasta fiind intensă.
Motivele internării: pacientul se prezintă la spital acuzând dureri mari la
coloana lombară, iradiată în membrele inferioare, acuzând imposibilitatea de a se mişca
şi deplasa normal. Este internat în urgenţă pentru investigaţii şi tratament.
Antecedente medicale:
- heredo-colaterale: fără importamă
- personale patologice: ulcer gastric în 2000, spondiloză dorsolombară din 2004,
scolioză dorsolombară.
Istoricul bolii: pacientul acuză dureri de mai mult timp, survenite în puseuri
sub influenţa muncii prestate şi a condiţiilor de mediu, dar care sub control
medicamentos au cedat. La ora actuală în timpul serviciului, pacientul a ridicat o
greutate prea mare simţind o durere violentă la nivelul lombar fiindui imposibil să se
mai mobilizeze.
Diagnostic: pentru stabilirea diagnosticului s-au efectuat următoarele
investigaţii:
- analize sanguine,
- radiografii,
- RMN.
 În urma obţinerii rezultatelor investigaţiilor şi corelate cu examenul fizic, s-a
stabilit diagnosticul de:
- Discopatie lombară L1 - L2, L4 – L5,
- Spondiloză dorsolombară cu radiculopatie,
- Scolioză sinistro-convexă secundară dorsolombar,
- Hernie de disc L1-L2, protuzie discală L4 – L5.
Evaluarea pacientului:
Examen fizic general: simptome generale:
- astenie,
- durere,
- stare generală alterată.
Greutate 78 kg.
Talie 170 cm..
Stare de conştienţă - este cooperant, conştient.
Stare de nutriţie - normoponderal.
Tegumente, mucoase - normale.
Ţesut celular subcutanat - normal fără edeme.
Sistem osteoarticular şi muscular - durere la nivelul coloanei vertebrale lombare,
iradiată în membrele inferioare, cu dificultăţi în mobilizare, mobilitate articulară a
coloanei vertebrale diminuată, contractură musculară paravertebrală lombară.
Aparat respirator: normal, 16respiraţii/min.
Aparat cardio-vascular: normal, TA: 130/70 mm Hg, AV: 82bătăi/ min, ritm
cardiac regulat.
Sistem nervos: răspunsul la stimuli este prezent, OTS, ROT simetrice.
Sistemul urinar: diureza pe 24 de ore aproximativ 1100ml, urina este hipercromă,
micţiunile sunt normale.
 Aparat digestiv: abdomen mobil cu mişcările respiratorii, suplu, nedureros la
palpare, tranzit prezent.
Nevoi identificate:
- Nevoia de a se mica şi a avea o bună postură,
- Nevoia de a fi îngrijit, curat, de a proteja tegumentele şi mucoasele,
- Nevoia de a dormi şi a se odihni,
- Nevoia de a evita pericolele.
 PLAN DE ÎNGRIJIRE PENTRU PACIENTUL C.M.

Nevoia Probleme Manifestări Diagnostic Obiective Intervenţii Intervenţii Evaluare

fundamentală de de nursing autonome delegate
dependenţă dependenţă

Nevoia de a Impotenţă Imobilizarea Alterarea Reducerea Asigurarea Pregatirea Diminuarea

se mişca şi funcţională la pat şi stării durerii. condiţiilor de pacientului semnificativ
a avea o Durere imposibilitat generale de Creşterea confort în salon. pentru ă a durerii,
bună persistentă ea confort, amplitudinii Respectarea radiografia musculatură
postură la nivelul schimbării manifestată de mişcare orelor de repaus coloanei paravertebr
coloanei poziţiei prin în fizic. vertebrale şi ală relaxată
lombare. datorită imposibilitat segmentele Poziţionarea RMN. şi tonifiată.
prezenţei ea de a se afectate. pacientului în Administrare Pacientul a
contracturii mişca. Relaxarea şi pat în posturi a de antalgice învăţat
musculare tonifierea antalgice. şi exerciţiile
paravertebral musculaturii Mobilizări pasiv miorelaxante. care-l vor
e. paravertebra e ale membrelor ajuta în
Durerea se le inferioare. protejarea
accentuează Suplizarea Masaj uşor de coloanei
la cea mai coloanei relaxare la vertebrale
mică tendinţă vertebrale. nivelul coloanei în timpul
 de mişcare. Reeducarea vertebrale, activităţilor
posturală regiunea fesieră
şi membrele
inferioare.
Continuarea
programului de
kinetoterapie la
salon.

Nevoia de a Dificultate Pacientul Alterarea Creşterea Acordarea Pacientul

fi curat, de în este neliniştit capacităţii de capacităţii ajutorului în reuşeşte
a proteja autoîngrijir şi jenat din autoîngrijire de efectuarea să-şi
tegumentele e Frica de cauza datorate autoîngrijire îngrijirilor de îmbunătaţe
şi durere. situaţiei persistenţei igienă corporală. ască
mucoasele. date durerii şi Învăţarea capacitatea
de boală, că dificultăţii de pacientului de
nu-şi a se despre unele autoîngrijir
poate executa mobiliza. măsuri e, reuşeşte
igiena ergonomice care să-şi reia
personală să-i uşureze activităţile
singur. activităţile de de zi cu zi
autoîngrijire. fără
 Ajutarea dificultate.
pacientului la
îmbrăcare/
dezbrăcare şi
facilitarea
acestor activităţi
prin aşezarea la
îndemâna
pacientului a
lucrurilor de
utilitate
imediată.

Nevoia de a Somn Insomnie, Perturbarea Pacientul să Liniştirea Administrarea Pacientul a

dormi şi a insuficient somn agitat modului de beneficieze pacientului. medicaţiei reuşit să şi
se odihni. şi cu treziri somn legat de somn Asigurarea sedative regleze
neodihnitor. frecvente din de starea corespunzăto condiţiilor de (Diazepam somnul şi
cauza de criză rcantitativ şi mediu (aerisirea x5mg 1tb/zi să se
durerii. (durere, calitativ. camerei, linişte seara înainte odihnească
Oboseală, anxietate). în salon). de culcare). .
iritabilitate, Executarea unor
nelinişte. tehnici de
 relaxare înainte
de a se culca.

Nevoia de a Pericolul Persistenţa Anxietate Pacientul să Explicarea Pacientul

evita de a durerii la cea datorita înveţe pericolelor la ştie să nu
pericolele accentua mai mică necunoaşterii metode de care se poate se expună
durerea mişcare metodelor de protejare expune dacă nu la
prin unele protejare contra respectă eventualele
mişcări contra durerii în indicaţiile pe pericole
necorespun durerii. vederea care le primeşte. care i-ar
zătoare posibilităţii Învăţarea unor putea
de reluare a modalităţi de periclita
activităţilor protejare, de sănătatea.
curente. evitare a
situaţiilor
nedorite.
 CAZUL III

Date despre pacient:

D.P. în vârstă de 55 ani, sex masculin, de provenienţă din mediu rural, căsătorit
cu 3 copii. Lucrează ca miner de suprafaţă la ora actuală, dar a lucrat în subteran 6 ani.
Condiţiile de muncă sunt grele, multă umiditate, frig, iar efortul fizic depus este intens.
Este consumator ocazional de alcool şi fumează un pachet de ţigări pe zi. Se
alimentează corespunzător.
Motivele internării: pacientul se prezintă la spital pentru dureri mari la
nivelul coloanei lombare, iradiată în membrul inferior drept, acuzând imposibilitatea de
a se mânca şi deplasa normal. Este internat în urgenţă pentru investigaţii şi tratament.
Antecedente medicale:
- heredo-colaterale: fără importanţă,
- personale patologice: discopatie lombară L1-L3 din 2005, tulburări de circulaţie
periferică din tinereţe, HTA esenţială st.II din tinereţe.
Istoricul bolii: pacientul acuză dureri la nivelul coloanei lombare, survenite în
puseuri sub influenţa muncii prestate şi a condiţiilor de mediu. Ulterior durerea a iradiat
în membrul inferior drept, pe traseul nervului sciatic. Starea actuală durează de aproape
2 săptămâni, dar pacientul nu a întrerupt serviciul, fapt care i-a agravat starea. În plus s-
a produs şi o contractură musculară puternică paravertebral, fapt care a dus la limitarea
posibilităţilor de mişcare şi la imposibilitatea de a mai presta orice activitate. A urmat
tratament medicamentos la domiciliu, dar durerea nu a cedat.
Diagnostic: Pentru stabilirea diagnosticului s-au efectuat următoarele
investigaţii:
- analize sanguine,
- radiografii,
- RMN.
 În urma obţinerii rezultatelor investigaţiilor şi corelate cu examenul fizic, s-a
stabilit diagnosticul de:
- Discopatie lombară L2-L3
- Artroză intervertebrală L2-L3, L4-L5 cu pensare în dreapta,
osteofite marginale
- Lombociatică dreaptă
- Hernie de disc L2-L3, protuzie discală L4-L5.
Evaluarea pacientului:
Examen fizic general: simptome generale:
- astenie,
- durere,
- starea generală alterată,
Greutate: 73 kg,
Talie 173cm.
Stare de conştienţă - este cooperant, conştient, anxios.
Stare de nutriţie - normoponderal.
Tegumente, mucoase - normale.
Ţesut celular subcutanat - normal fără edeme.
Sistem osteoarticular şi muscular - durere la nivelul coloanei vertebrale lombare,
iradiată în membrele inferioare, cu dificultăţi în mobilizare, mobilitate articulară a
coloanei vertebrale diminuată, contractură musculară paravertebrală lombară.
Sensibilitate redusă în sectorul dureros.
Aparat respirator: normal, 18respiraţii/minut.
Aparat cardio-vascular: normal, TA: 140/70 mmHg, AV: 82bătăi/minut, ritm
cardiac regulat. Se află sub tratament pentru controlul TA.
Sistem nervos: răspunsul la stimuli este prezent, reflexe diminuate, Laseque
pozitiv în dreapta.
 Sistem urinar: tulburări de micţiune, rinichi normali.
Aparat digestiv: abdomen mobil cu mişcările respiratorii, suplu, nedureros la
palpare, tranzit prezent.
Nevoi identificate:
- nevoia de a se mişca şi de a avea o bună postură,
- nevoia de a fi îngrijit, curat, de a proteja tegumentele şi mucoasele,
- nevoia de a dormi şi a se odihni,
- nevoia de a evita pericolele.
 PLAN DE ÎNGRIJIRE PENTRU PACIENTUL D.P.

Nevoia Probleme Manifestări Diagnostic Obiective Intervenţii Intervenţii Evaluare

fundamentală de de nursing autonome delegate
dependenţă dependenţă

Nevoia de a Limitarea Dificultate Alterarea Reducerea Asigurarea Pregatirea Diminuarea

se mişca şi amplitudini de deplasare. mobilităţii durerii. condiţiilor de pacientului semnificativă
a avea o i de Diminuarea fizice şi Creşterea confort în salon. pentru a durerii,
bună mişcare, mişcărilor. sensibilităţii. amplitudinii Respectarea radiografia musculatură
postură diminuarea Contractură de mişcare orelor de repaus coloanei paravertebral
forţei musculară. în fizic. vertebrale şi ă relaxată.
musculare. segmentele Poziţionarea RMN. Pacientul
Durere afectate. pacientului în Administrarea reuşeşte să se
persistentă Relaxarea pat în posturi de antalgice mobilizeze
la nivelul musculaturii antalgice. şi singur.
coloanei paravertebra Mobilizări pasive miorelaxante.
lombare. le. ale membrelor
Creşterea inferioare.
forţei şi Masaj uşor de
rezistenţei relaxare la
musculare. nivelul coloanei
 Pacientul să- vertebrale,
şi recâştige regiunea fesieră
autonomia în şi membrele
deplasare inferioare.
Ajutarea
pacientului în
efectuarea unor
mişcări.

Nevoia de a Dificultate Pacientul nu Riscul Creşterea Acordarea Pacientul

fi îngrijit, în poate să se alterării capacităţii ajutorului în reuşeşte
curat, de autoîngrijire spele singur, tegumentelor de efectuarea să-şi
a proteja Frica de să se îmbrace datorită autoîngrijire îngrijirilor de îmbunătaţea
tegumentele durere. cu anumite imposibilităţii Menţinerea igienă corporală. scă
şi haine, să se efectuării integrităţii Învăţarea capacitatea
mucoasele. deplaseze la ingrijilor de tegumentelor pacientului de
toaletă. igienă despre unele autoîngrijire
corporală. măsuri reuşeşte să-
Insecuritate ergonomice care şi reia
datorită să-i uşureze activităţile
durerii la activităţile de de zi cu zi
nivelul autoîngrijire. fără
 coloanei Ajutarea dificultate.
lombare, pacientului la
iradiată în îmbrăcare/
membrul dezbrăcare şi
inferior facilitarea
acestor activităţi
prin aşezarea la
îndemâna
pacientului a
lucrurilor de
utilitate
imediată.

Nevoia de a Somn Insomnie, Perturbarea Pacientul să Liniştirea Diazepam Pacientul a

dormi şi a insuficient somn agitat modului de beneficieze pacientului. x10mg 1tb/zi reuşit să şi
se odihni. şi cu treziri somn legat de somn Aerisirea seara la regleze
neodihnitor. frecvente din de starea corespunzător camerei, linişte culcare. somnul şi
cauza de criză cantitativ şi în salon. să se
durerii. (durere, calitativ. odihnească.
Oboseală, anxietate).
iritabilitate,
nelinişte.
Nevoia de a Pericolul Persistenţa Anxietate Pacientul să Explicarea Pacientul
evita de a durerii la cea datorita înveţe pericolelor la ştie să nu se
pericolele accentua mai mică necunoaşterii metode de care se poate expună la
durerea mişcare metodelor de protejare expune dacă nu eventualele
prin unele protejare contra respectă pericole care
mişcări contra durerii în indicaţiile pe i-ar putea
necorespun durerii. vederea care le primeşte. periclita
zătoare posibilităţii Învăţarea unor sănătatea.
de reluare a modalităţi de
activităţilor protejare, de
curente. evitare a
situaţiilor
nedorite.
 CONCLUZII

Sciatica radiculară ca urmare a herniei de disc afectează cca 1/100.000 locuitori

pe an, în populaţia adultă. Cele mai frecvente localizări sunt la nivelurile L5 sau S1
(aproximativ 95%), afectare dată de o hernie de disc lombară, iar aproximativ 5% din
cazurile de sciatică sunt de origine non-discală (prin suferinţă centro-medulară,
cordonală, prin afectarea plexului lombosacrat, sau tronculară). În cazul copiilor, cea
mai frecventă etiologie a sciaticii este de departe tumorală sau (mai puţin frecventă)
malformativă, degenerarea discală fiind apanajul vârstei adulte, în cele mai multe
situaţii.

De cele mai multe ori, hernia de disc reprezintă faza finală de deteriorare a
discului deshidratat, fisurat, care, sub influenţa presiunilor aplicate de corpii vertebrali
adiacenţi, cedează şi se fragmentează. Degenerarea discală debutează în jurul vârstei de
30 de ani, fiind agravată de eforturi susţinute, profesional sau sportiv. Apariţia unei
stenoze de canal vertebral sau a artrozelor interapofizare posterioare poate agrava de
cele mai multe ori afectarea discului aflat în proces de denaturare.

Hernia de disc posttraumatică reprezintă o entitate patologică destul de rară,

datele din literatura de specialitate indicând o frecvenţă de 1–1,5% din cazurile
diagnosticate.

Hernia de disc determină morbiditate severa, caracterizată prin sindrom de durere

cronică, pareze segmentale, atrofie, modificări ale reflexelor, distrofia simpatica cu
disautonomie regională si disfuncţie sfincteriană.
 BIBLIOGRAFIE

Borundel C. - Manual de Medicină Internă pentru Cadre Medii, Editura All,

Bucureşti, 2002
Baciu Clement - Aparatul locomotor, Editura Medicală, 1981.
Cezar Ionel - Compendiu de neurologie, Editura Medicală, 1982.
4.Chiru F, Chiru G., Morariu L - Îngrijirea omului bolnav şi a omului sănătos,
Editura Cison, Bucureti 2003
Domnişoru Leonard - Compendiu de medicină internă, Editura știinţifică,
Bucureşti, 1994
Gogulescu N., Gogulescu B.A. - Ortopedie traumatologie vol I, Editura Evrika,
Brăila, 2002.
Henderson V. - Principii fundamentale ale îngrijirii bolnavului, Danemarca,
Hardy Larsen, Ap. S, 1990.
Mozeş C. - Tehnica îngrijirii bolnavului, Editura Media Sud, Bucureşti, 2004
Popescu C. - Boli interne pentru cadre medii, Bucureti, Editura Medicală, 1980.
Titircă L. - Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţii medicali, Editura
Viaţa Medicală Românească, Bucureşti, 2000.

38. Roxana Popescu, Luminita Marinescu, Bazele fizice si anatomice ale kinetologiei. Testarea
musculo- articulara. Editura AGORA, Craiova, 1999

39. http://www.medicina-preventiva.ro/Arhiva/discopatie_lombara.htm

40. Natarajan R.N., KE J.H., Andersson G.B. - A model to study the disc degeneration process. Spine,
1994

41. MCMarron R.F. - The inflammatory effect of nucleus pulposus. A possible element in the
pathogenesis of low back pain. Spine; 1987

42. Kramer J. – Intervertebral Disc Desease .New York 1990

43. Naylor R A. - Intervertebral disk prolapse and degeneration. Spine 1976

44. Fozza, Cristina, Nicolaescu V. – Gimnastica corectiva si masaj I.E.F.S.Bucuresti