cînd sufocarea se agravează, cianoză, expectoraţie spumoasă rozată.

Criza de astm cardiac

1.3. STAREA DE RĂU ASTMATIC

Este stadiul clinic cel mai sever al astmului bronşic. Se manifestă printr-un sindrom asfixie (crize prelungite).
Poate să dureze chiar peste 24 de ore.
1.3.1. Cauze declanşatoare
Infecţie bronşică difuză (bacteriană, virotică)
Reacţii alergice imediate, provocate de medicamente, de prafuri alergizante din atmosferă etc.
Abuzul de simpaticomimetice, bronhodilatatoare.
Medicamente sedative, tranchilizante, opiacee, prin deprimarea centrului respirator.
Suprimarea brutală a corticoterapiei.
Utilizarea necorespunzătoare a oxigenului.
1.3.2. Tabloul clinic
- Bolnavul stă în poziţie şezîndă, cu toracele împins înainte, cu faţa anxioasă şi semne de insuficienţă respiratorie accentuată.
- Polipnee, cu expiraţie prelungită şi tiraj.
- Cianoză.
- Transpiraţiile profuze chinuiesc bolnavul, care este „lac de apă“.
- Absenţa tusei şi expectoraţiei.
- Diminuarea extremă a murmurului vezicular, raluri bronşice mari şi mici(la auscultaţie).
Atenţie! Pentru cadrul mediu este greu să facă diagnosticul diferenţial cu edemul pulmonar acut (E.P.A.), astmul cardiac, embolia
pulmonară, pneumotoraxul spontan, bronhopneumopatia cronică obstructivă acutizată (BPCO). Trebuie totuşi să se orienteze, să se
informeze despre unele antecedente ale bolnavului: -dacă bolnavul este un vechi astmatic(în absenţa unei cardiopatii stingi) ; dacă
este purtător al unei BPCO ; de existenţa unor antecedente cardiace. De asemenea, diferenţierea se mai poate face
ţinînd seama de caracterul dispnei i: în edemul pulmonar cardiogen(forma severă a astmului cardiac) dispneea este
predominant inspiratorie, iar zgomotul şuierător este prezent atît în inspiraţie, cît şi în expiraţie.
1.3.3. Conduita de urgenţă
Orice bolnav în stare de rău astmatic trebuie internat de urgenţă în spital într-o secţie
6 de interne; cînd
starea bolnavului nu este critică, se explică necesitatea de a tuşi şi expectora şi nevoia de a rămîne pe
cît posibil în stare de veghe pînă !a instalarea echilibrului respirator.
In cazurile de gravitate extremă, se transferă în secţia de terapie intensivă, unde pot fi practicate
intubaţia traheală, aspiraţie bronşică şi ventilaţia mecanică.
1.3.4. Medicaţia de urgenţă
-Bronhospasmolitice: miofilin 2 fiole în perfuzie cu ser glucozat 5% ;
-hemisuccinat de hidrocortizon în doză iniţială de 50 mg(2 fiole) i.v., apoi cîte 25mg (1fiolă) din 4 în 4 ore, timp de 24 de ore
în cazurile grave doza iniţială recomand ată este mult mai mare (100-250mg) apoi 50mg, respectiv 100mg din 4 în 4 ore;
-oxigenoterapie(se instituie încă de la domiciliu) ;
-antibiotice şi chimioterapeutice se administrează numai în cazuri de suprainfecţii bronşice, conform an- tibiogramei.
Se pot folosi:
-biseptol de 3 ori o tabletă /zi,
-vibramicin 200mg în prima zi şi apoi cîte 100mg/zi (1 capsula).,
-tetraciclină 2 g/zi.
Important. 1 Se evită penicilina care este unul din antibioticele cele mai alergizanie.
Nu vor fi administrate: morfină, mialgin şi nici sedative sau tranchilizante
Psihoterapie susţinută de încurajare a bolnavului aflat în criză.
Tratamentul de fond (între crize) indicat de medic, cuprinde:
-înlăturarea cauzei care a determinat alergia (măsuri antiaiergice: vaccinări, desensibilizări,
substanţe antiaiergice);
-prevenirea şi tratamentul infecţiei bronşice ;
-viaţă liniştită în aer uscat, gimnastică respiratorie;
-cure balneo-climaterice în staţiunile recomandate de medic.
Toate acestea trebuie cunoscute şi de sora medicală, care va participa la dispensarizarea bolnavului
prin : acţiuni de educaţie sanitară, aplicarea tratamentelor prescrise de medic şi la nevoie, în lipsa
medicului, va acorda primul ajutor.
HEMOPTIZIA
Hemoptizia este expectorarea unei cantităţi variabile de sînge provenind din căile respiratorii.
1.4.1. Cauze :
-Tuberculoza pulmonară,
-Bronşiectazia sau chiar bronşita cronică.
-Cancerul bronhopulmonar.
-Stenoza mitrală şi staza pulmonară din insuficienţa cardiacă.
-Anevrismul aortic (prin erodarea unei bronhii).
-Traumatisme toracice şi pulmonare.
-Alte afecţiuni ale aparatului respirator, afecţiuni cardio-vasculare, intoxicaţii etc.
1.4.2. Simptomatologie
-Senzaţie de gîdilare a laringelui.
-Căldură retrosternală.
-Gust de sînge în gură.
-Tuse iritativă care expulzează sîngele.
-Aspect roşu-aprins, aerat, spumos al sîngelui expectorat.
-Sîngele este amestecat cu un conţinut mucos sau mu- copurulent.
-Hemoptiziile mari şi mijlocii determină paloare, anxietate, transpiraţii, tahipnee, tahicardie, scăderea tensiunii arteriale.
De reţinut: diagnosticul diferenţial se face cu: he- matemeza, epistaxisulşi hemoragia de origine
faringiană, dentara (gingivoragii)
Spre deosebire de hemoptizie hematemeza este precedată şi însoţită de greţuri şi vărsături, survenind
la bolnavi cu antecedente gastrice. 6
-Sîngele din hematemeză este negru, macerat, amestecat cu resturi alimentare, iar hemoragia se opreşte de obicei brusc.
Hemoragiile rinofaringiene şi epistaxisul sînt diagnosticate prin examen local.
1.4.3. Conduita de urgenţă
Orice hemoptizie este o urgenţă, chiar în cantitate redusă, deoarece în orice moment evoluţia poate
lua aspect grav sau foarte grav.
-Repaus absolut, în poziţie semişezîndă, în cameră bine aerisită.
-Repaus vocal absolut, va vorbi în şoaptă, doar prin simpla mişcare a buzelor sau prin semne făcute
cu gesturi minime.
-Se recomandă respiraţia pe nas, lentă şi profundă.
-Se dă bolnavului să bea lichide reci în cantităţi mici şi repetate.