Aparuta mai tarziu, la sf.

Sec 19, criminologia ca stiinta s-a dezolvtat continuu, devenind in present o

stiinta bine structurata si consolidata.

Controversele aparute in jurul obiectului criminologiei au la origine faptul ca aceasta stiinta s-a dezolvat
( pana la jumatatea sec 19. ) in cadrul altor stiinte, situatie ce a dus la fragmentarea obiectului acesteia si
la intarzierea constituirii ca disciplina autonoma.

Teorii Sectoriale:

Teoriile de inspiratie biologica ( in variantele lor modern ) – care cosindera ca ( in sens restrictive,
anthropologic) obiectul criminologiei consta in studiul infractorului, deviantului, anormalului.

Teoriile de inspiratie psihologica si sociologica – care extend obiectul criminologiei la studiul tutuoror
faptelor antisociale ( dincolo de sfera cadrului juridic ) sau numai la studiul tuturor faptelor ilicite din
sfera cadrului juridic specific dreptului civil, administrative, penal.

Teorii unificatoare

Jean pinatel, referindu-se la criminology si obiectul ei, arata conditiile pe care acesta trebuie sa
indeplineasca:

-sa fie cunoscute manifestarile si regularitatile

-sa fie un fenomen pozitiv general ( criminalitatea ca un ansamblu de fapte, o realitate observabila)

-sa fie un fenomen omogen (fapte care prezinta pericol social si sunt pedepsite)

-sa fie un fenomen specific ( sa nu se confunde cu un alte fenomene asemanatoare si nici cu incalcarea
altor norme de drept)

-sa aiba posibilitatea e a fi analizat si studiat ( realitate cu unele aspect biologice, psihologice, sociale
care se poate studia)

Obiectul criminologiei se preteaza la o analiza si sinteza multipla, ajungand la adevaruri, legitati si

cunostinte stiintifice.
Obiectul criminologiei

Criminalitatea ca fenomen social, la care sunt integrate infractiunea, infractorul, victim si reactia sociala
intr-un ansamblu unitary ce se comporta ca un intreg cu proprietati si functii propria, distincte de
proprietatile si functiile partilor componente.

Partile componente : infractorul, infractiunea, victim.

Reactia sociala – au proprietati si functii propria care pot fi identice, complementare si divergente cu
cele ale criminalitatii ca fenomen social.

Criminalitatea ca fenomen social : ansamblu faptelor cu aparenta penala comise intr-un temporal si
spatial determinat.

2 mari valente care sunt date de criterii de clasificare: subiective si obiective

Criteriul subiectiv:

-spatial – criminalitate nationala care presupune totalitatea infractiunilor comise pe teritoriul unui
anumit stat (regiune, zona, etc)

-temporal – annual (zilnic, lunar, etc ) se comit x infractiuni

-Modalitatii comiterii : criminalitate cu violenta (loviri, vatamari, etc) si fara violenta ( furtul,
inselaciunea, etc)

-Subiectilor activi: daca este barbat sau femeie, daca este adult sau copil, criminalitate a gulelor albe sau
a oamenilor obisnuiti.

Criteriul obiectiv:

-reala – totalitatea faptelor penale comise efectiv (indifferent daca sunt sau nu cunoscute de catre
organelle justitiei penale)

-aparenta – totalitatea faptelor apparent penale semnalate organelor justitiei penale si inregistrate ca
atare

-legala – totalitatea faptelor penale pentru care s-au pronuntat hotarari de condamnare ramase
definitive

-cifra neagra- este diferenta dintre criminalitatea reala si criminalitatea apparent

Functia explicative – transpose in criminology, cauza este elementul necesar si sufficient pentru
prodcerea infractiunii, factolul este elementul in prezenta caruia se savarseste infractiunea, efectul este
infractiunea, conditiile sunt elemente favorizatoare iar mobilul este acel imbold ce determina trecerea la
actiune. (trecerea la actul de comitere a infractiunii)

Definitia criminologiei

Studiul stiintific al fenomentului criminal ( R.Vouin si J. Leaute)

-stiinta crimei ( E. Selling)

-studiul complex si integral al omului, cu preocupare constanta de a cunoaste mai bine cauzele si
remediile activitatii sale antisociale

-studiul cauzelor genezei, proceselor si consecintelor delicventei.

Stiinta care studiaza etiologia fenomenului infractional, factorii