Universitatea „Al. I.

Cuza” Iaşi
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” Iaşi
Specializarea Teologie Ortodoxă Asistenţă Socială
Curs: Istoria Bisericească Universală - An II – Sem. II

Lucrare de seminar

Sinodul al III-lea Ecumenic

Îndrumător:
Lect.dr.pr. Niţă Danielescu Daniel
Studenţi:
Creangă Ilie-Constantin
Munteanu Elena-Alina
Petraru Andreea-Claudia

2014

1
 Cuprins

1. Nestorianismul şi evenimentele care au precedat Sinodul al III-lea Ecumenic

2. Anatematismele Sfântului Chiril

3. Convocarea şi desfăşurarea Sinodului al III-lea Ecumenic

4. Hotărârile celui de-al III-lea Sinod Ecumenic

5. Opera dogmatică a Sinodului de la Efes

6. Disputele ce au urmat în Biserică pentru recunoașterea ecumenicității Sinodului

7. Concluzii

Bibliografie

2
 1. Nestorianismul şi evenimentele care au precedat Sinodul al III-lea
Ecumenic
Sinodul al III-lea Ecumenic a fost întrunit pentru a combate erezia lui Nestorie. Acesta s-
a născut în Germanicia, oraş al Siriei în ultimul sfert al secolului al IV-lea. De aici vine în
Antiohia, unde intră în mănăstirea Sfântul Euprepie. În această mănăstire dobândeşte renumele
de mare orator. La moartea episcopului Sisinie al Constantinopolului, Nestorie este preferat lui
Proclu – care fusese ales episcop de Cizic, dar respins de popor – şi ridicat la rangul de episcop.
Noul episcop luptă la început contra tuturor ereziilor, mai puţin a pelagienilor, care
afirmă că voinţa liberă este suficientă pentru efectuarea binelui. Mitropolitul Irineu Mihălcescu,
în lucrarea sa Sinodul III Ecumenic din Efes (431) afirmă că Sfântul Ioan Casian ar fi spus că
„Nestorie n-a luptat contra tuturor ereziilor decât ca să facă loc pentru a sa.“1
Se cunosc trei posibile izbucniri ale conflictului. Prima este cea expusă de Nestorie. La
venirea sa în Constantinopol, în oraş era o dispută între cei care o numeau pe Fecioara Maria
Născătoare de Dumnezeu şi cei care o numeau Născătoare de om. Ca să îi împace, Nestorie o
numeşte Născătoare de Hristos.
Un alt posibil moment de început al conflictului este cel relatat de Socrate şi de Evagrie,
anume acela când Anastasie, prezbiter ce se bucura de cinstea lui Nestorie fiindu-i şi consilier,
afirmă că Fecioara Maria a fost om şi este imposibil ca Dumnezeu să se fi născut din om.
Nestorie, în loc să corecteze eroarea îl apără pe Anastasie.
Ultima relatare a începutului conflictului o găsim în epistola Sfântului Chiril al
Alexandriei către Acaciu din Bereea. Sfântul Chiril îi relatează lui Acaciu faptul că Nestorie a
fost de acord cu anatema pe care episcopul Dorotei al Marcianopolei o pune asupra tuturor celor
care o vor numi pe Fecioara Maria Născătoare de Dumnezeu.
Nestorianismul este erezia care afirmă că în Hristos sunt două persoane, Hristos –
Dumnezeu şi Hristos – om. Maica Domnului ar fi născut omul care a fost instrumentul
dumnezeirii iar Dumnezeu Cuvântul „a locuit în acela care s-a născut din Maria“2. Ca argument
este adus faptul că din firea omenească nu s-ar fi putut naşte Dumnezeu.
Proclu, care a rămas în Constantinopol cu toate că nu a fost numit episcop, reacţionează
primul la afirmaţiile lui Nestorie într-o predică ţinută la sărbătoarea Maicii Domnului. Acest

1
Pr. Ioan Mihălcescu, Sinodul III Ecumenic din Efes (431), Ed. Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1931, p.17
2
Ibidem, p.21-22

3
lucru nu-l împiedică pe Nestorie să răspândească mai departe învăţătura greşită, mai ales că este
sprijinit de împăratul Teodosie, de împărăteasa Eudoxia, de Pulheria, sora împăratului şi de cei
mai mulţi funcţionari ai curţii. Învăţătura este transmisă şi monahilor din pustia Egiptului,
producând multă tulburare.
Chiril, patriarhul Alexandriei, în omilia pascală din anul 429 combate învăţătura lui
Nestorie, fără însă a-l numi ca începător al ereziei. Acesta reprezintă începutul conflictului dintre
cei doi. Conflictul se amplifică atunci când câţiva clerici din Alexandria, condamnaţi de Chiril
pentru abateri grave de la bunele moravuri, se refugiază în Constantinopol şi se plâng lui
Nestorie. Acesta îi primeşte şi îi îndeamnă să se adreseze împăratului.
În încercarea de a-l întoarce pe împărat din rătăcire, Sfântul Chiril compune trei epistole
despre întruparea Domnului pe care le trimite împăraţilor Teodosie şi Valentinian – aceeaşi
epistolă, fiecăruia câte o copie -, împărătesei Eudoxia şi Pulheriei. Sfântul este acuzat însă că
încearcă să întoarcă pe împărăteasă şi pe Pulheria împotriva împăratului.
Concepţia lui Nestorie este adusă la cunoştinţa Papei Celestin. După mai multe epistole
primite atât din partea lui Nestorie, cât şi a lui Chiril, Celestin convoacă un sinod la Roma.
Înainte de începerea acestuia, Papa încredinţează studierea epistolelor lui Nestorie diaconului
Leon, viitorul Papă. La cererea acestuia, Sfântul Ioan Casian compune o foarte însemnată lucrare
ce cuprinde şapte cărţi, intitulată De incarnatione cu scopul de a combate erezia lui Nestorie.
Sinodul îl declară pe Nestorie eretic şi îl ameninţă cu depunerea din scaunul episcopal şi cu
excomunicarea.
Temându-se de o eventuală condamnare în urma sinodului, Nestorie trimite înainte de
începerea acestuia o scrisoare Papei prin care afirmă faptul că discuţia cu privire la numirea
Născătoare de Dumnezeu ar fi început de la Sfântul Chiril, care ar fi vrut să împiedice adunarea
unui sinod la Constantinopol cu scopul de a judeca nişte plângeri împotriva sa – lucru fals,
datorită faptului că plângerile erau posterioare începutului discuţiei - şi că nu are nimic împotriva
acelora care se servesc de expresia Născătoare de Dumnezeu.
După încheierea Sinodului de la Roma, Celestin trimite o scrisoare elogioasă Sfântului
Chiril drept mulţumire pentru devotamentul cu care a luptat pentru apărarea adevărului. Primind
scrisoarea şi actele Sinodului de la Roma, Chiril convoacă un Sinod în Alexandria. În cadrul
acestui sinod, Sfântul formulează cele 12 anatematisme, respectiv ceea ce ar fi trebuit să
anatemizeze Nestorie pentru a rămâne în comuniune cu Biserica.

4
 2. Anatematismele Sfântului Chiril
„I. Dacă cineva nu mărturiseşte că Emanuil este cu adevărat Dumnezeu iar Sfânta
Fecioară pentru aceasta: Născătoare de Dumnezeu [căci a născut trupeşte pe Cuvântul lui
Dumnezeu cel întrupat], să fie anatema.
II. Dacă cineva nu mărturiseşte că Cuvântul cel din Dumnezeu-Tatăl s-a unit cu trupul
după ipostas şi că Christos este numai unul cu propriul său trup, acelaşi adică: Dumnezeu şi om
deodată, să fie anatema.
III. Dacă cineva despărţeşte, după unire, ipostasele în unicul Christos, încopciindu-le
numai cu legătura demnităţii, adecă a autorităţii, sau a puterii şi nu mai vârtos prin legătura unirii
fizice, să fie anatema.
IV. Dacă cineva împarte expresiunile din scrierile evanghelice şi apostolice, sau cele zise
de sfinţi cu privire la Christos, sau cele zise de El despre sine însuşi - între două persoane sau
ipostase şi le atribuie pe unele omului considerat deosebit de Cuvântul lui Dumnezeu, iar pe
altele, ca unele ce se cuvin lui Dumnezeu, numai Cuvântului lui Dumnezeu, să fie anatema.
V. Dacă îndrăzneşte cineva să zică, cumcă Christos este om purtător de Dumnezeu şi nu
mai vârtos că este Dumnezeu adevărat, ca Fiu unic şi natural - întrucât <<Cuvântul trup s-a
făcut>>3 şi s-a împărtăşit întru toate asemenea nouă sângelui şi trupului, să fie anatema.
VI. Dacă cineva îndrăzneşte cineva să zică, cumcă Cuvântul lui Dumnezeu-Tatăl este
Dumnezeul şi Stăpânul lui Christos şi nu-l mărturiseşte mai vârtos pe unul şi acelaş: şi
Dumnezeu şi om, întrucât, după Scripturi <<Cuvântul trup s-a făcut>>4, să fie anatema.
VII. Dacă cineva zice că Iisus ca om a lucrat sub influenţa Dumnezeu-Cuvântului şi că a
fost înconjurat cu mărirea celui Unul-Născut, ca un altul, care există deosebit de El, să fie
anatema.
VIII. Dacă va îndrăzni cineva să zică, cumcă omul cel luat trebue împreună-adorat cu
Dumnezeu Cuvântul şi împreună-mărit şi împreună-numit Dumnezeu, ca un altul şi nu cinsteşte
mai vârtos cu o singură închinare pe Emanuil şi nu-i înalţă o singură doxologie, întrucât
<<Cuvântul trup s-a făcut>>5, să fie anatema.

3
In.1,14
4
Idem
5
Idem

5
 IX. Dacă cineva zice, că Domnul Iisus Christos cel unic a fost preamărit de Duhul, în
sensul că puterea cea folosită [spre aceasta] ar fi fost una străină şi că a luat dela El [dela Duhul]
puterea de a lucra împotriva duhurilor celor necurate şi de a face între oameni semnele cele
dumnezeeşti şi nu mai vârtos că propriul său Duh este cel prin care a lucrat semnele
dumnezeeşti, să fie anatema.
X. Dumnezeeasca Scriptură zice, că Christos s-a făcut arhiereu şi apostol al mărturisirii
noastre şi că s-a adus pre Sine pentru noi întru miros de bună mireasmă lui Dumnezeu şi Tatălui.
Deci dacă cineva zice cineva că nu însuşi Cuvântul lui Dumnezeu s-a făcut arhiereu şi apostol al
nostru - când s-a făcut trup şi om asemenea nouă - ci un alt om din femeie, deosebit de El, sau
dacă zice cineva că şi pentru Sine s-a adus jertfă, şi nu mai vârtos pentru noi singuri [căci Cel ce
n-a cunoscut păcatul, n-a avut lipsă de jertfă], să fie anatema.
XI. Dacă cineva nu mărturiseşte, că trupul Domnului este făcător de viaţă şi propriu al
Cuvântului lui Dumnezeu-Tatăl, ci zice că este al altuia oarecare afară de El, împreunat cu El
după demnitate, adecă ca unul care a avut numai locuirea divină şi nu-i mai vârtos de viaţă
făcător precum am zis, fiindcă s-a făcut propriu Cuvântului, care toate le însufleţeşte, să fie
anatema.
XII. Dacă cineva nu mărturiseşte, că Cuvântul lui Dumnezeu a pătimit cu trupul şi a fost
răstignit cu trupul şi a gustat moartea cu trupul şi s-a făcut întâiu-născut din morţi, întrucât ca
Dumnezeu este viaţă şi de viaţă făcător, să fie anatema. “6

Nestorie răspunde acestor anatematisme cu 12 contraanatematisme. Când Ioan al

Antiohiei, prieten al lui Nestorie, - care înainte îl sfătuise pe acesta în numele mai multor
episcopi orientali să accepte termenul Născătoare de Dumnezeu pentru a nu produce o schismă în
Biserică - primeşte anatematismele lui Chiril, adresează o epistolă episcopilor săi sufragani,
aducându-le la cunoştinţă că Nestorie a acceptat termenul de Născătoare de dumnezeu şi că
Sfântul Chiril ar fi scris nişte capitole în care se face vinovat de erezia lui Apolinarie.
Anatematismele Sfântului Chiril au fost combătute de Andrei al Samosatei şi Teodoret al
Cirului. Patriarhul Alexandriei răspunde acestora prin două scrisori speciale, respingând
acuzaţiile şi apărând doctrina ortodoxă.

6
Diac. Nicolae I. Popoviciu, Începuturile Nestorianismului, Seria Teologică, Sibiu, 1933, p.33-36

6
 3. Convocarea şi desfăşurarea Sinodului al III-lea Ecumenic
Sinodul a fost convocat de împăratul Teodosie al II-lea şi de împăratul apusean
Valentinian III printr-o scrisoare din 30 noiembrie 430 încă înainte ca împăratul Teodosie să
primească actele sinodale de la Roma şi Alexandria. Sinodul urma să aibă loc la ziua
Cincizecimii, 7 iunie 431 la Efes. Împăratul trimite cu această ocazie la Efes pe Candidian, şeful
gărzii imperiale, precum şi un număr mare de soldaţi pentru a păstra ordinea al sinod.
Primii care sosesc la Efes, pe 7 iunie cum era stabilit, sunt Nestorie împreună cu 16
episcopi. Puţin mai târziu sosesc şi Sfântul Chiril împreună cu o numeroasă suită de episcopi.
După sărbătoarea Cincizecimii, sosesc şi Juvenal la Ierusalimului şi Flavian al Tesalonicului cu
episcopii lor sufragani. Papa Celestin trimite pe episcopii Arcadie şi Project şi pe prezbiterul
Filip, care sosesc după începerea sinodului. Întârzie şi Ioan al Antiohiei, pe 21 iunie sosind doi
delegaţi din partea acestuia, episcopul Alexandru al Apamiei şi Alexandru al Hierapolei, trimişi
să spună că sinodul n-ar trebui să întârzie din cauza episcopului Ioan.
Astfel, la 22 iunie 431 are loc prima din cele şapte şedinţe ale sinodului, şedinţă
prezidată de Chiril în biserica cu hramul Născătoarei de Dumnezeu. La şedinţă au participat 187
de episcopi, 4 preoţi şi un diacon, conform semnăturilor din actele sinodului. Nestorie refuză să
se prezinte, împreună cu alţi episcopi care îi ţineau partea. În această primă şedinţă, Nestorie este
condamnat să fie depus din demnitatea episcopală şi exclus din adunarea preoţească daca nu-şi
va recunoaşte greşeala. Sentinţa i-a fost înmânată a doua zi lui Nestorie şi adusă la cunoştinţa
clerului din Constantinopol.
Candidian, nefiind de acord cu sentinţa, face o contestaţie publică în care conjură pe
episcopii care nu au luat parte la şedinţă să nu accepte actele şi să aştepte venirea tuturor
episcopilor. Printr-un edict, Candidian declară fără putere tot ce s-a hotărât pentru că nu au fost
aşteptaţi toţi episcopii. Sfântul Chiril şi participanţii la prima şedinţă trimit împăratului actele
sinodului împreună cu argumentele pentru care sinodul a fost început în lipsa unor episcopi.
La sosirea lui Ioan al Antiohiei are loc un contra-sinod la care participă 43 de episcopi,
sinod prezidat de Ioan. La sinod se hotărăşte ca Sfântul Chiril şi Memnon, episcopul Efesului –
acuzat, printre altele, că ar fi închis porţile sinodului ca să nu intre Nestorie şi că ar fi răsculat
poporul – să fie depuşi din episcopat şi din serviciul preoţesc, fiind socotiţi eretici.
Împăratul decide ca dogma să se cerceteze amănunţit şi ca nici un episcop să nu
părăsească Efesul. Sosind şi delegaţii papei Celestin, are loc a doua şedinţă, pe 10 iulie, la

7
palatul episcopal al Efesului. Aici se citeşte epistola papei Celestin către Sinod şi se aduce la
cunoştinţa delegaţilor cele întâmplate în prima şedinţă.
O a treia şedinţă are loc a doua zi, pe 11 iulie, în acelaşi palat episcopal. Este adusă în
discuţie ideea că papii sunt urmaşii Sfântului Apostol Petru şi se semnează actele trimise
împăratului, prin care i se aduce la cunoştinţă că Nestorie a fost condamnat de sinodul din
Roman şi de cel actual, ca urmare, este condamnat de întreaga creştinătate. Împăratul este rugat
să lase episcopii să se întoarcă la casele lor.
A patra şedinţă are loc pe 16 iulie, în Biserica Sfintei Marii. Chiril şi Memnon prezintă
un memoriu cu privire la depunerea lor iar Sfântul Chiril se retrage, cedând lui Juvenal al
Ierusalimului prezidarea sinodului. Este trimisă o delegaţie la episcopul Ioan pentru a-l invita să
se prezinte la sinod, dar nu este primită. Sinodul hotărăşte că sinodul prezidat de Ioan nu are
putere iar dacă Ioan va fi convocat de trei ori şi nu va răspunde chemării, va fi pedepsit conform
canoanelor.
Pe 17 iulie are loc tot în Biserica Sfintei Marii a cincea şedinţă, prezidată de Juvenal.
Chiril îşi declară dreapta credinţă. Delegaţia este trimisă a treia oară la Ioan dar este respinsă. Se
hotărăşte ca episcopul Ioan şi cei care îi ţin partea „să fie streini de comunitatea bisericească şi să
nu aibă nici o putere măcar din autoritatea preoţească, ca să poată aduce vreo pagubă sau
vătămare altora, până când ei înşişi condamnându-se, vor mărturisi vina proprie.“7Sunt trimise
două scrisori, una împăratului Teodosie, prin care i se aduce la cunoştinţă că cele hotărâte de
episcopul Ioan nu au nici o putere, şi alta papei Celestin, prin care i se relatează desfăşurarea
sinodului.
Pe 22 iulie are loc a şasea şedinţă, prezidată de această dată de Chiril, în casa episcopului
Memnon. Are loc expunerea dreptei credinţe şi se întăresc hotărârile sinodului de la Niceea. Pe
31 iulie are loc ultima şedinţă, în Biserica Sfintei Marii, în cadrul căreia se formulează opt
canoane.

7
Pr. Ioan Mihălcescu, op. cit., p.55

8
 4. Hotărârile celui de-al III-lea Sinod Ecumenic
Hotărârile celui de-al III-lea Sinod Ecumenic, pun accentul pe dovedirea învățăturii lui
Nestorie ca fiind neadevărată, participanții Sinodului socotind-o drept erezie. Pe lângă stabilirea
naturii învățăturii lui Episcopului Nestorie, Părinții Sinodului iau hotărâri clare cu privire la
Nestorie însuși. Astfel, acesta și cei care ar lua partea acestuia și nu s-ar supune hotărârilor
Sinodului, sunt supuși anatemei de către cea mai mare parte din participanții Sinodului: „Oricine
nu anatemizează pe Nestorie să fie anatema. Pe acesta îl anatemizează drepta credință și Sfântul
Sinod. Oricine comunică cu Nestorie să fie anatema. Toți anatemizăm epistola și învățăturile lui
Nestorie. Toți anatemizăm pe ereticul Nestorie. Anatemizăm credința nelegiuită a lui Nestorie.
Anatemizăm învățătura nelegiuită a lui Nestorie. Toată lumea anatemizează nelegiuita socotință
a lui Nestorie. Oricine u anatemizează pe Nestorie să fie anatema. Pe acesta îl anatemizează
drapa credință și Sfântul Sinod. Oricine comunică cu Nestorie să fie anatema.“8
Hotărârile Sinodului au fost formulate în 8 canoane.

Canonul I
Așa cum se cunoaște din desfășurarea Sinodului, la prima ședință nu au putut fi prezenți
toți Episcopii care fuseseră chemați să participe. Astfel, în conținutul primului canon apar, mai
înainte de toate, adresări celor care nu au participat din anumite motive personale la această
ședință a Sinodului. Aceștia sunt îndemnați să evite unirea cu adunarea apostasiei, adunare care
îmbrățișează erezia lui Nestorie și a lui Celestin. Pe lângă îndemnul primit, ierarhii mai sunt
înștiințați și despre pedeapsa care vine pe urma unor astfel de fapte. Despre un astfel de
Mitropolit canonul spune că „nici de cum nu poate avea jurizdicțiune asupra Episcopilor din
eparhie, pentru că este deja scos de Sinod din orice împărtășire bisericească și este fără putere de
a stăpâni. Ba și Episcopilor eparhiei se va supune întru totul și Mitropoliților celor de prinprejur,
care cugetă cele ale ortodoxiei și din treapta episcopală să se scoată.“ 9
Canonul II
Canonul al II-lea se adresează acelor Episcopi care au trecut la erezie, prezentând aceiași
pedeapsă și pentru aceștia. Pe lângă trecerea le erezie, în cadrul acestui canon mai sunt prezentați

8
Ibidem p.60
9
Ibidem p.75

9
ca fiind supuși pedepsei și acei Episcopi care, deși au semnat condamnarea lui Nestorie, totuși
împărtășesc tainic ideile acestuia.
Canonul III
În acest canon sunt apărați clericii care „au fost opriți de la preoție de către Nestorie și de
cei împreună cu el, pentru că cugetă drept“10. Acești clerici sunt reprimiți în treapta preoției iar
Episcopii și preoții care gândesc drept, conform Sinodului, sunt îndemnați să se ferească de aceia
care s-au despărțit de Biserică.
Canonul IV
Ca și în primele două canoane, și în cel de-al IV-lea, sunt aduși în discuție clericii care
cad în apostasie sau împărtășesc astfel de idei. Despre aceștia se spune că vor fi depuși din
treptele lor.
Canonul V
În canonul al V-lea este surprins, pe de o parte modul în care Nestorie îşi alegea clerul,
dar și atitudinea Bisericii față de membrii acestui cler. Cu alte cuvinte, Nestorie primea în clerul
său pe mulți dintre clericii care, pentru anumite abateri, fuseseră caterisiți de către episcopii
ortodocși. Această primire nu se făcea în urma unei cercetări, singurul criteriu pentru care erau
primiți era pentru că îmbrățișau învățătura lui. Față de o astfel de primire Biserica nu-și schimba
poziția, pentru ea aceștia fiind în continuare depuși.
Canonul VI
În cel de-al VI-lea canon, se pune problema celor care pun la îndoială sau vor să se
sustragă de al cele stabilite la Sinod din Efes. Pentru aceștia se hotărăște să fi depuși,
excomunicarea fiind aplicată doar în cazul celor care se opun întru totul hotărârilor sinodale.
Canonul VII
Canonul al VII-lea pune în discuție pe cei care ar avea îndrăzneala să compună un alt
simbol de credință decât cel niceean sau cei care împărtășesc nestorianismul. Pentru cei care se
află într-o astfel de situație Canonul hotărăște ca de vor fi Episcopi sau clerici, să fie steini,
Episcopii de episcopat și clericii de cler, iar dacă vor fi laici, să se anatemizeze.

10
Ibidem p.77

10
 Canonul VIII
În acest canon se recunoaște autocefalia Bisericii din Cipru. Pe lângă acestea, în acest
canon mai sunt rezolvate diferite probleme particulare, legate de situația unor Episcopi sau ale
unor biserici din acea vreme.

5. Opera dogmatică a Sinodului de la Efes

În urma discuțiilor și a combaterilor, de către Biserică, a învățăturii eretice a lui Nestorie,
Sinodul de la Efes o pune în discuție pe Maica Domnului dar nu definește o dogmă despre
aceasta. În prim plan este stabilită credința în două firi și în unica persoană a lui Hristos. În
consecință, Sinodul afirmă că Maria poate fi și trebuie numită Maica Domnului.
„Maternitatea divină a Mariei a fost proclamată clar și definitiv. Toată esența mariologiei
ortodoxe se află aici, cuprinsă în taina lui Hristos însuși, fiind una dintre consecințe. Sinodul de
la Efes a reluat și a confirmat Titlul de Născătoare de Dumnezeu dat Maicii lui Hristos de
evlavia creștină.“11

6. Disputele ce au urmat în Biserică pentru recunoașterea ecumenicității

Sinodului
În urma desfășurării Sinodului Nestorie, văzându-și pierdută cauza, cere permisiunea de a
se retrage în mănăstirea din care plecase înainte de a fi ales Episcop. În această mănăstire a mai
viețuit în jur de patru ani, timp în care acesta continuă să-și expună, în predici, ideile greșite.
Astfel, unul dintre apropiații lui, Ioan, Episcopul Antiohiei, aduce la cunoștință împăratului
despre această abatere a lui Nestorie. Acest fapt duce la exilarea lui Nestorie, situație în care
acesta își va găsi sfârșitul.
În ceea ce privește starea Bisericii de după Sinod, se observă că nu s-a ajuns la o
înțelegere. Singurul care s-a retras din Sinod a fost Nestorie însă au rămas în urmă apropiații
acestuia, avându-l în frunte pe Episcopul Ioan de Antiohia. Aceștia au continuat să facă presiuni
asupra partidei ortodoxe, atitudinea fiind sporită și de invidia pe care antiohienii o purtau celor
din urmă. Ceea ce invidiau antiohienii la ortodocși era faptul că Împăratul lua partea
ortodocșilor. Astfel aceștia, prin mijloace de vicleșug, caută să-se arate nevinovați, ba mai mult,

11
Alexis Kniazv, Maica Domnului în Biserica Ortodoxă, Ed. Humanitas, București, 1998, p. 83

11
inventează diverse situații prin care cauă să dovedească faptul că Împăratul a fost ademenit prin
vicleșuguri, să țină partea Episcopului Chiril.
În urma altor discuții contradictorii între cele două tabere ale Sinodului se hotărăște
limpede că trebuie a ține simbolul niceean fără adaos și a înlătura toate explicațiunile, care au
fost date în epistole și capitolele lui Chiril. Singura explicațiune de primit este aceia pe care
Sfântul Atanasie a dat - în epistola sa către Epictet de Corint (contra apolinariștilor).

7. Concluzii
Sinodul de la Efes a reprezentat pentru Biserica noastră momentul unor mari frământări,
în timpul cărora Părinţi ca Sfântul Chiril sau papa Celestin au ştiut să apere adevărul de credinţă
cu orice cost. Atitudinea acestor Părinţi faţă de erezia nestoriană a stat la baza învăţăturilor de la
sinoadele ulterioare referitoare la Persoana lui Hristos. Prin hotărârile acestui sinod s-a reiterat
legătura strânsă ce există între persoana lui Hristos şi cea a Maicii Domnului, dar şi legătura
dintre calitatea de Născătoare de Dumnezeu a Fecioarei Maria şi unirea celor două firi în
Persoana lui Hristos.
Teotokia Fecioarei Maria nu poate fi negată deoarece ea stă în strânsă legătură cu
mântuirea noastră. Dacă Fecioara Maria nu a fost Născătoare de Dumnezeu atunci şi întruparea
lui Hristos ar fi fost efemeră, nu completă. Unirea celor două firi în Persoana lui Hristos
reprezintă premisă pentru calitatea de Născătoare de Dumnezeu a Fecioarei Maria. Cele două
realităţi stau într-o strânsă legătură; putem vorbi chiar de o simetrie între cele două.

12
Bibliografie
 Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită cu binecuvântarea P.F. Daniel,
E.I.B.M.B.O.R, Bucureşti, 2008
 Alexis Kniazv, Maica Domnului în Biserica Ortodoxă, Ed. Humanitas, București
1998
 Pr. Ioan Mihălcescu, Sinodul III Ecumenic din Efes (431), Ed. Tipografia Cărţilor
Bisericeşti, Bucureşti, 1931
 Diac. Nicolae I. Popoviciu, Începuturile Nestorianismului, Seria Teologică, Sibiu,
1933

13