Sunteți pe pagina 1din 5

Reclamă interzisă.

Un supliment de slăbit, acuzat de


reclamă înșelătoare: "Pierdeți greutate în timp ce
mâncați"

"Pierdeți greutate în timp ce mâncați!" "Utilizați înainte de masă și pierdeți până la


5 kilograme pe săptămână cu Fill Slim". "Așa arătam înainte și așa după!" Mărturie
reală! Chiar așa?

Reclama pentru suplimentul pentru slăbit - niste capsule care se umflă în


stomac - a fost interzisă de CNA. Forul audiovizual a considerat că este vorba de
reclamă înșelătoare și că spotul speculează credulitatea telespectatorilor, care cred
în "mărturiile reale" ale doamnelor ce spuneau că au slăbit zeci de kilograme.
"Nici nu se poate dovedi că testimonialele sunt reale", spun cei de la Romanian
Advertising Council, organism consultativ în relația cu CNA.
De altfel, înainte să ajungă pe masa CNA, RAC a trimis concluziile distribuitorului
de medicamente. Rezultatul: din reclamă a dispărut mențiunea de "Mărturie reală"
aplicată pe una din pozele înainte-după (în care se putea observa o "anomalie" în
poza de "după", vezi foto articol).

Detalii, în continuare:

Consiliul Național al Audiovizualului a decis în ședința de astăzi intrarea în


legalitate a spotului de teleshopping Fill Slim, ce rulează pe TV de mai bine bine
de jumătate de an. În același caz, forul audiovizual a decis să sesizeze ANPC și
MinisterulSănătății.
Clipul de cinci minute este un mix de testimoniale în care mai multe femei
povestesc despre efectele suplimentului. „Bucurați-vă și pierdeți greutate, în timp
ce mâncați, cu Fill Slim”. „La orice masă doriți și pierdeți până la 5 kilograme pe
săptămână cu Fill Slim.”, au fost câteva dintre afirmațiile făcute în spoturile de
teleshopping.
Romanian Advertising Council, organism care are rol consultativ în relația
cu CNA, a considerat că această campanie încalcă numeroase articole din codul de
bune practici în publicitate, considerând că prin acest spot consumatorul este
înșelat. Mai mult, reprezentantul RAC a spus că nu s-a putut dovedi autenticitatea
testimonialelor cu femeile care spune că au slăbit zeci de kilograme.
„Pe lângă aceste articole, se menționează că acest produs nu are efecte
secundare. Este foarte periculos să faci acest gen de afirmații pentru un produs care
sub alte forme, sub alte denumiri comerciale, dar cam cu același conținut are foarte
puternice avertismente pentru diferite grupe de vârste sau persoane cu diferite
afecțiuni, el poate îneca acele persoane, pentru că este o pastilă care își crește
volumul”, le-a mai spus reprezentantul RAC membrilor CNA.
Reprezentantul Romanian Advertising Council (RAC), organism a cărui
opinie este consultativă în raport cu CNA, a venit cu următoarele concluzii:

„La noi s-a considerat că se încalcă o serie de articole.

Din punctul nostreu de vedere s-a considerat că se înșală consumatorul,


deoarece se face următoarea afirmație: Ați încercat să utilizați diete, exerciții,
pastile care nu fac nimic și apoi se prezintă suplimentul cu afirmații din care se
înțelege superioritatea acestuia și se încurajează renunțarea la alte produse similare
sau la un stil de viață sănătos bazat pe exerciții fizice, dietă echilibrată.
S-a constatat că se încalcă articolul 1.1 – Nu trebuie să se exploateze
credulitatea, lipsa de experiență sau lipsa de cunoștințe a consumatorilor, 1.3 – Se
exagerează calitățile produsului. Ca și rezultate așteptate ca urmare a utilizării
acestuia. Comunicarea nu trebuie să sugereze sau să instige consumatorul să
renunțe la alte produse similare sau asemănătoare.
În ce privește testimonialele nu s-a putut dovedi autenticitatea acestora
întrucât nu am primit documente clare în acest sens. În consecință s-a considerat că
și acestea sunt înșelătoare.
Pe lângă aceste articole, se menționează că acest produs nu are efecte
secundare. Este foarte periculos să faci acest gen de afirmații pentru un produs care
sub alte forme, sub alte denumiri comerciale, dar cam cu același conținut are foarte
puternice avertismente pentru diferite grupe de vârste sau persoane cu diferite
afecțiuni, el poate îneca acele persoane, pentru că este o pastilă care își crește
volumul.
Concluziile au ajuns în iulie și la distribuitorul suplimentului care și-a
modificat parțial clipul. Spre exemplu, dacă în varianta inițială, la testimonialele
femeilor apărea pe ecran „Mărturie reală”, mesajul a dispărut după notificarea de la
RAC.
Tot în a doua variantă a dispărut unul dintre testimoniale, după ce s-a
constata că una dintre imagini fusese atât de modificată într-un program încât
femeii în cauză îi dispăruse o mână (vezi foto).

Gabriel Tufeanu:

„Cum e posibil ca acest spot să existe pe posturi? Nu este nicio instituție


medicalo-alimentară care să fi observat această anomalie îngrozitoare? Eu cred
că noi, în afara faptului că trebuie să dăm intrare în legalitate, a trebui să
aducem la cunoștința și altor instituții ale statului de gravitate acestui fenomen.
În teleshopping sunt foarte multe nu numai acesta de produse care pot afecta
grav sănătatea.”

LEGISLAȚIE.

ART.132 (4) În cazul produselor special elaborate pentru a fi utilizate în diete


cu restricţii calorice, care, conform instrucţiunilor producătorului, înlocuiesc în
totalitate sau în parte aportul alimentar zilnic, acestea trebuie promovate sub
numele de "substitut alimentar complet pentru slăbit" sau "substitut alimentar
parţial pentru slăbit".

ART. 133 (1) Publicitatea şi teleshoppingul la produsele şi tratamentele pentru


slăbit ori pentru menţinerea greutăţii corporale trebuie să includă avertizarea,
sonoră şi scrisă: "Consultaţi medicul înainte de a urma dieta."

ART. 134 (1) Publicitatea şi teleshoppingul pentru produsele sau tratamentele


pentru slăbit ori pentru menţinerea greutăţii corporale trebuie să respecte
următoarele condiţii:

a) să avertizeze publicul printr-un insert scris şi/sau sonor că produsul nu se


adresează minorilor;
c) să nu se adreseze în mod direct persoanelor obeze şi să nu includă exemple
în care vorbesc sau apar persoane care ar fi fost obeze înainte de a utiliza
produsele ori serviciul cărora li se face publicitate.
REFERAT
Publicitatea înșelatoare

Masterand
Barbu Ionut - Eduard

S-ar putea să vă placă și