Sunteți pe pagina 1din 2

Asociația pentr u Tur iști Nefumător i și de Ocr otir e a Natur ii ”VENIȚI CU NOI!

” Ar ad

PROGRAMUL DRUMEȚIILOR PENTRU PRIMĂVARA 201 9


www.facebook.com/veniticunoi.aradromania
L A T OAT E DR UMEȚ II L E Î NT ÂLNIREA PART I CI PANȚI LOR CU GR UPUL AR E L OC Î N F AȚA STAȚI EI CFR ARAD
CU 30 MI NUT E Î NAI NT E DE PL ECAR EA TRENUL UI. N U SE FUM EAZĂ Î N DR UMEȚII ȘI Î N I NCI NT A SPAȚI IL OR DE CAZ AR E

1352/11 – 26 aprilie – 1 mai 2019 – ”VENIȚI CU NOI” LA VÎRSTA DE 34 ANI - CU


OCAZIA SFINTELOR SĂRBĂTORI DE PAȘTE, VĂ INVITĂM ÎN ”MICA ELVEȚIE” –
CULOARUL BRAN-RUCĂR – DRUMEȚII ÎN PIATRA CRAIULUI
Plecăm din Arad în noaptea de joi spre vineri, 26 aprilie, cu trenul IR473 de la ora 1:00 până la Brașov
(sosire: 9:50), apoi cu trenul Regio Călători de la 12:05 la Zărnești (730m, sosire 12:46) și mai puțin de
3 ore pe jos pe un traseu foarte frumos pe la Fântâna lui Botorog până la Casa Folea (1100m), unde se
face cazarea (5 nopți, costa 175 lei, curent electric, apă curentă, duș, încălzire centrală). În fiecare
seară servim câte o cină (felul I + felul II x 5 seri costă 130 lei). Cei care doresc meniu fără carne
trebuie să anunțe asta la înscriere. Celelalte mese se servesc din rucsac, cu alimente aduse de acasă.
Miercuri, 1 mai (la întoarcere) avem din nou un traseu foarte frumos pe la cătunul Măgura (1200m),
Moeciu de Jos (sau Bran, la alegere), apoi cu autobuzul la Brașov. Din Brașov plecăm cu trenul IR472 de
la ora 20:25 și sosim in Arad la ora 5:13. Înscrieri se fac la conducătorii de grup: Budugan Adrian,
Roșca Adrian (tel. 0747-898.887) și Rusu Vasile, precum și la Liptai Ronald (tel. 0747-437.106, seara).
Prin drumețiile pe care le organizăm, în funcție și de starea vremii și a zăpezii, intenționăm să vedem:
cabana Gura Râului (750m), cabana Curmătura (1470m), Prăpăstiile Zărneștilor, Cheia Pisicii, cătunele
Peștera, Șirnea (1150m), mănăstirea Peștera, refugiul Grind (1620m), vf. La Om (2238m, cel mai înalt
din Piatra Craiului), ”La Table” (1380m) etc. Aduceți rucsac, rucsac de tură, bocanci de munte, șlapi,
apărători de zăpadă, LANTERNĂ, hanorac de vânt, băț de schi cu rozetă, căciulă, îmbrăcăminte
călduroasă. Dorim să facem și o seară de videoproiecție cu imagini din drumețiile noastre.

1353/12 – sâmbătă, 4 mai – INVITAȚIE ÎN PARTEA CENTRALĂ A MUNȚILOR ZĂRANDULUI


Plecăm din Arad cu trenul de la ora 8:35 până la Radna și ne întoarcem la ora 20:27. Traseul: Radna –
Groapa Moșului – creasta laterală – creasta Radnei – valea Șoimoșului – Șoimoș - Radna, în lungime de
circa 15 km. Conducător de grup: Marian Cristian (tel. 0752-181.275). Cheltuieli de transport: 12 lei.
Aduceţi apă de băut, pelerină.

1354/13 – sâmbătă, 11 mai – DRUMEȚIE DE LA ȘIRIA LA GHIOROC PE LA SCHITUL FEREDEU


Plecăm din Arad cu trenul de la ora 8:26 până la Șiria și ne întoarcem la ora 20:27 dinspre Ghioroc.
Traseul: Șiria – șaua Cazanului – schitul Feredeu (380m) – șaua Gurgului – vf. Măgura (479m) – vf. Capra
(471m) – Ghioroc, în lungime de 21 km. Cei care doresc pot parcurge traseul parțial (până la Feredeu).
Conducător de grup: Ardelean Radu (tel. 0745-251.750) și Mateiu Sorin (tel. 0752-035.074). Cheltuieli de
transport: 11 lei. Aduceţi bidon cu apă, pelerină.

1355/14 – 18/19 mai – CU CORTUL ÎN ÎNDRĂGITA ZONĂ A FOSTEI CABANE DEBELA GORA
Plecăm din Arad sâmbătă, 18 mai, cu trenul de la ora 8:35 până la halta Nadăș și ne întoarcem – la alegere
– sâmbătă sau duminică la ora 20:27. Din halta Nadăș ne deplasăm 6 km pe jos (8 km cu mașina) până la
fosta cabana Debela Gora, unde ne cazăm în corturi proprii. Din motive ecologice, mașinile se pot parca
doar în zonele special delimitate. Masa se servește din rucsac, cu alimente aduse de acasă. Este apă de
izvor la 5 minute. Cei care stau două zile sunt rugați să se înscrie până joi la conducătorul de grup Ittu
Ioan (tel. 0770-246.949) sau la Liptai Ronald (tel. 0747-437.106, seara). Se va organiza și o drumeție în
circuit în frumoasele împrejurimi. Aduceți echipament de campare, rucsac de tură, pelerină, lanternă,
bidon pentru apă. Cheltuieli de transport: 20 lei.
1356/15 – sâmbătă, 25 mai - INVITAȚIE LA GRĂDINA BOTANICĂ DIN SIMERIA,
AQUALAND DEVA ȘI CETATEA DEVEI
Plecăm din Arad cu trenul de la ora 5:45 până la Simeria (sosire: 10:09), unde vizităm cea mai mare grădină
botanică din țară (70 hectare), apoi ne deplasăm la Deva, unde vizităm ștrandul termal Aqualand și în final urcăm
cu telecabina la cetatea Devei (329m). Sosim la Arad noaptea la ora 1:19. Timișorenii pot lua atât la dus cât și
la întors trenul IR de Tg. Mureș. Înscrieri se pot face până joi la conducătorii de grup: Pall Ecaterina (tel.
0740-301.184) și Steurer Adrian (tel. 0721-492.864). Aduceți șlapi, slip, prosop, pelerine. Cheltuieli: circa 120 lei.

1357/16 – sâmbătă, 1 iunie - INVITAȚIE LA GRĂDINA BOTANICĂ ”PAVEL COVACI” DIN


MACEA ȘI LA ȘTRANDUL TERMAL DIN CURTICI (cu trenul și pe jos sau cu bicicletele)
Plecăm din Arad cu trenul de la ora 7:42 până la Curtici, apoi 4 km pe jos la Grădina Botanică din Macea
(se intră la ora 10, e cea mai mare din județ: peste 20 hectare) şi ne întoarcem, la alegere, la ora 17:25 sau
19:15. Referent de specialitate: dr. ing. Don Ioan. După-amiază ”vizităm” și ștrandul termal din Curtici.
Cheltuieli (tren, parc, ștrand): circa 27 lei. Conducător de grup: Liptai Ronald (tel. 0747-437.106, seara).
Cei care doresc să facă deplasarea cu bicicleta (22 km) vor fi conduși de Petcuț Flavius (tel. 0722-284.424).
Ambele grupuri se întâlnesc în fața stației CFR Arad. Aduceţi apă de băut, pelerină, costum de baie.

1358/17 – sâmbătă, 8 iunie – INVITAȚIE LA DRUMEȚIE ÎN ÎMPREJURIMILE GHIOROCULUI


Plecăm din Arad cu trenul de la ora 8:35 până la Ghioroc și ne întoarcem la ora 20:27. Traseul: Ghioroc –
Cuvin – creasta principală – vf. Capra (471m) – ”Marele Stejar” – Miniș – Ghioroc, în lungime de circa 10
km. Conducător de grup: Oltean Vasile (tel. 0770-452.514). Cheltuieli de transport: 10 lei. În caz de timp
favorabil se poate face și o baie reconfortantă în lacul Ghioroc.

1359/18 – 15-17 iunie – DE RUSALII – PE LUNĂ PLINĂ - PE MALUL MUREȘULUI, SUB


CETATEA ȘOIMOȘ
Plecăm din Arad sâmbătă, 15 iunie, cu trenul de la ora 8:35 până la Radna și ne întoarcem, la alegere, sâmbătă,
duminică sau luni la ora 20:27. Camparea, pentru cei care stau două sau trei zile, se face pe malul Mureșului (sub
cetatea Șoimoș) în corturi proprii. Înscrieri (pentru cei care înnoptează în cort) se fac până joi la
conducătorul de grup Ittu Ioan (tel. 0770-246.949) sau la Liptai Ronald (tel. 0747-437.106, seara).
Cheltuieli de transport: 14 lei. Se vor face drumeții în circuit în frumoasele împrejurimi. Aduceți echipament
de campare, apă de băut, pelerine, umbrele, minge și alte jocuri.

1360/19 – sâmbătă, 22 iunie - INVITAȚIE LA ȘTRANDUL TERMAL DIN ȘOFRONEA


Plecăm din Arad cu trenul de la ora 7:42 până la Șofronea, apoi 30 minute pe jos până la ștrand şi ne întoarcem,
la ora 17:34 sau 19:24. Cheltuieli (tren, ștrand): 20 lei. Conducător de grup: Hălmăgean Marian (tel. 0741-
020.415). Cei care doresc să facă deplasarea cu bicicleta (10 km) vor fi conduși de Steurer Adrian (tel. 0721-
492.864) și vor pleca la ora 8 din fața stației CFR Arad. Aduceţi slip, șlapi, umbrele.

1361/20 – sâmbătă, 29 iunie – LA ALEGERE: BAIE RECONFORTANTĂ ÎN LACUL GHIOROC


ȘI/SAU DRUMEȚIE UȘOARĂ PE DEALURILE DIN ÎMPREJURIMILE GHIOROCULUI
Plecăm din Arad cu trenul de la ora 8:35 până la Ghioroc și ne întoarcem la ora 20:27. Conducător de grup: Cășuț
Ioan (tel. 0747-563.093). Cheltuieli de transport: 10 lei. Aduceți apă de băut, costum de baie, umbrelă, minge.

PROIECTE:
6-14 iulie: Tabără de corturi pe valea Oltului cu campare la 100m în amonte de halta CFR Mănăstirea Turnu, pe malul
Oltului (acces și cu mașina). Drumeții pe trasee inedite, puțin umblate, din munții Cozia și Căpățânii. Nenumărate
obiective turistice în zona stațiunii balneoclimetarice Călimănești-Căciulata (280m): cascada Gardului, Poarta Omului,
multe izvoare minerale și termale, plimbări cu vaporașul pe lacul Turnu-Călimănești, ștrand termal, mănăstiri, schituri.
10-18 august: Tabără de corturi în munții Retezat, la Stâna de Râu (1565m).
21-27 decembrie: Crăciun în stațiunea turistică montană Lacu Roșu (1000m). Drumeții în Munții Hășmaș, Cheile Bicazului.
I N FO R MAŢI I S U PLI ME NTA RE S E POT OBŢ IN E L A R ON I L I PT AI ( TEL . 0747-437.106 S EA RA ) S AU LA EMA IL : venit i_cu_noi@yahoo.com

S-ar putea să vă placă și