Convergenta si divergenta limbii. Teoria monogenezei si poligenezei limbii.

În procesul studierii limbilor înrudite şi neînrudite genetic se observă multe

tangenţe şi divergenţe la toate nivelurile: fonetic, lexical, morfologic, sintactic etc.
Scopul metodei contrastiv-tipologice (abr. MCT) este de a scoate în relief aceste
asemănări şi deosebiri între limbi, a constata legităţile care există, pentru a înţelege
mai profund specificul fiecărei limbi studiate. În ultimă instanţă, este vorba de
nişte finalităţi foarte concrete: a pune la dispoziţia celor ce doresc să însuşească
una sau mai multe limbi străine un pachet de norme, reguli etc. care apropie, dar şi
distanţează limba maternă de limba străină pe care începi a o studia. De exemplu,
în limba română verbele semiauxiliare modale se îmbină cu un alt verb la modul
conjunctiv (vreau să cânt), pe când în limbile rusă, franceză, italiană ş.a. al doilea
verb apare la infinitiv (comp. rus. хочу петь, fr. Je veux chanter, it. Voluto
cantare). E de notat că în procesul de studiere confruntativă sau contrastivă a
limbilor, elementele de convergenţă şi divergenţă se supun modelării, tipologizării,
ceea ce conduce la posibilitatea întocmirii unor lucrări foarte utile de morfologie
contrastivă, sintaxă contrastivă, fonetică contrastivă, lexic contrastive.
Astfel o abordare comparative a sistemului casual a doua limbi diferite- ca cea din
studiul de fata- va urmari punctele de convergenta(principiile) si de divergenta(
parametrii) pentru o descriere mai complexa a limbilor respective, dar si un scop
practic de a privi limba nu numai ca sistem, ci de a studia limba in functiune
.Tratarea limbii in situatii concrete de utilizare a ei poate facilita insusirea limbii in
cauza.
Atit in limba romana cit si machiara cazul exprima relatii dintre cuvinte si este
forma pe care o iau numele penttru a exprima o anumita functie sintactica.
Valorile sintactice si semantice, de cele mai multe ori associate formelor cauzale
sunt asemenatoare in cele doua limbi,fapt care poate constitui un punct de reper in
invatarea uneia dintre limbile amintite, avind rolul de a facilita acest process.
Mari diferente se gasesc la nivelul exprimarii si identificarii cazului. In limba
romana cazul se poate identifica doar din context, particularitatile sintactice sunt
singurele mijloace pentru identificarea corecta a cazului. In machiara unde nu
exista situatii de omonimii, cazul se poate deduce din forma cuvintului din
dezinentele fiecarui caz in parte. Romana se afla pe o pozitie intermediara care
cunoaste atit exprimarea analitica cit sip e cea sintetica a cazurilor.
Greselile privind folosirea articolului nehotarit in cazurile G-D apar mai ales in
studii incipiente de invatare a limbii. Odata cu insusirea cunostintelor teoretice
despre caz in limba romana si prin exercitii repetate, astfel de exprimari nu vor fi
intilnite.
In machiara G poate pi exprimat de morfemul 0, prin urmare vorbitorii machiari
omit de seori desinenta de G Si in l. romana, mai ales in cazul unor determinant
genitivali:mana fetei frumoasa.
Foarte des vorbitorii machiari nu respecta regula privind forma de Ac a numelui( in
principal a pronumelui precedat de prepozitie:Am plecat cu tu
Vorbeste despre eu.
Cea mai mare dificultate pentru vorbitorii machiari o constituie alegerea
prepozitiei corecte pentru redarea sensului droit. Sunt frecvente confuziile dintre
prepozitiile care in machiara pot fi traduse prin acelas suffix: din ,de la.
In limba romana vocativul se foloseste de dezinente proprii sau de forma de N a
substantivelor. Se poate observa ca in limba actuala exista tendinta ca locul V cu
desinente proprii sa fie luat de formele de N. Aceasta tendinta se manifesta mai cu
seama in vorbirea maghiarilor in limba maghiara neexistind forme specific de V
acesta fiind redat prin elemente segmentale.Astfel se intilnesc la maghiari traduceri
ale formelor de N din limba maternal(insotit de o intonatie mai accentuate)
Fetele veniti ci noi la primblare( fetelor)
Baiat spune-mi cit e ora(baiatule).
Eliminarea acestor greseli se poate face insa cu o oarecare usurinta, intrucit exista
reguli care prescriu folosirea desinentelor adecvate pentru diferitele situatii la
diferite tipuri de substantive.

Dar meritul lui Merritt Ruhlen rămîne incontestabil dacă acceptăm teoria monogenezei. Teoria care a
devenit dominantă în ultimele decenii printre geneticieni şi lingvişti este aceea că facultatea limbajului a
început să se înscrie în codul genetic al omului cu aproximativ 2,2 milioane de ani în urmă (perioada lui
homo habilis, făuritorul de unelte). Această facultate avea să se concretizeze în primele forme de
vorbire abia în urmă cu 60 000 – 80 000 de ani în timpul lui homo erectus sau chiar mai tîrziu, în vremea
lui homo sapiens sapiens. Vorbirea ar fi apărut într-o primă comunitate umană, alcătuită doar din cîteva
mii de oameni, undeva în zona Africii de est sau a Orientului Apropiat, iar apoi, prin dispersiunea lor,
limba mamă a început să se transforme în alte limbi vorbite în alte părţi ale lumii. Teoria poligenezei
(apariţia lui homo sapiens aproape concomitent în mai multe părţi ale planetei) duce şi către o teorie
diferită, cea a poligenezei limbajului şi a limbilor.

Conform legendei oamenii s-au apucat sa construiasca un turn p/u a ajunge la ceruri. Se
presupune ca toti vorbeau aceeasi limba. Creatorul lunii le-a darimat turnul inceput si i-a facut sa
vb limbi diferite p-u ca ei sa nu se poate intelege intre dinsii. Aceasta legenda comporta citeva
semnificatii.
Prin intercalarea ei in txt biblic s-a urmarit scopul de a explica de ce in lume exista multe
limbi. O data ce creatorul lumii ar fi fost unul singur si tot el le-ar fi dat oamenilor o singura
limba.
 Multimea de limbi ce exista in realiatae ar fi o pedeapsa data oamenilor de catre Dumnezeu p-
u faptul ca au indreznit sa ajunga in imparatia din cer.
Implicit , legenda Turnului Babel mai semnifica si faptul ca un mijloc de comunicare este
forta ce poate uni popoare diferite in lupta lor p-u scopuri comune.

Teoria poligenezei presupune ca pe pamant au aparut mai multe limbi.