Sunteți pe pagina 1din 55

REGIUNILE CARSTICE DIN ROMÂNIA

CARSTUL DIN ROMÂNIA


• Pe teritoriul României rocile carstificabile (calcare, dolomite, calcare cristaline, sare, gipsuri,
anhidrite etc.), pe care se dezvoltă carstul propriu-zis, şi rocile clastice (pe care se dezvoltă
clastocarstul) ocupă o suprafaţă de 49 527 km2, ceea ce reprezintă 20,85 % din suprafaţa totală.
• Cele din prima categorie se aflorează pe 4 752 km2 (2 % din suprafaţa ţării), iar cele clastice pe 44
775 km2 (18,5 % din suprafaţa ţării) (tabel 1).
• Calcarele sunt prezente în zonele montane şi în Dobrogea, într-o repartiţie neuniformă pe vârste şi
unităţi naturale (tabel 2)

Tipul de rocă [km2] [%] [%]


din suprafaţa rocilor carstice din suprafaţa ţării
Calcare, dolomite, calcare cristaline 4 602 9,29 1,94

Sare 150 0,30 0,06

Gresii şi conglomerate 975 1,97 0,41

Depozite loessoide 43 800 88,44 18,44

Total 49 527 100 20,85

Tabel 1. Repartiţia suprafeţelor cu roci carstice şi clastocarstice


(Geografia României, I, 1983)
Tabel 2. Repartiţia calcarelor pe unităţi geografice
(Geografia României, I, 1983)

Unitatea de relief Calcare şi Calcare şi Calcare neozoice Total


dolomite dolomite
cristaline mezozoice

[km2] [km2] [km2] [km2] %

Carpaţii Orientali 240 237 332 809 17,6

Carpaţii Meridonali 95 626 3 724 15,7

M. Banatului şi M. Apuseni 500 1 762 205 2 467 53,6

Dobrogea - 267 315 602 13,1

Total
835 2 912 855 4 602 -
[km2]
Total
18,15 63,27 18,85 - 100
[%]
CARSTUL DIN ROMÂNIA
Rocile carbonatice pe care se dezvoltă relieful carstic din România aparţin mai multor ere geologice.
(1) De vârstă paleozoică sunt calcarele şi dolomitele metamorfozate cuprinse între serii de şisturi cristaline, cu care sunt
cutate împreună în structuri hercinice şi poate mai vechi. Acestea sunt răspândite pe o suprafaţă de aproximativ 800
km2, din care aproape jumătate aflorează în Carpaţii Occidentali, apoi Orientali și Meridionali.

240 km2

500 km2
95 km2
CARSTUL DIN ROMÂNIA
(2) În triasic s-au depus stive importante de calcare şi dolomite, mai ales în Munţii Apuseni (astăzi circa 600
km2) şi Dobrogea (peste 130 km2). Dolomitele triasice sunt mai puţin favorabile dezvoltării endocarstului
(peşterile se găsesc mai ales în calcare masive şi mai rar în cele stratificate), în schimb exocarstul prezintă forme
numeroase şi variate.
(3) Rocile carbonatice de vârstă jurasic inferior şi mediu sunt sporadice şi lipsite de importanţă morfologică.
CARSTUL DIN ROMÂNIA
• (4) Ponderea cea mai mare pentru regiunile carstice din România revine calcarelor tithonice şi urgoniene
(jurasic superior – cretacic inferior), acestea reprezentând aproape jumătate din totalul rocilor
carbonatice. Majoritatea sunt calcare masive, nestratificate sau în bancuri extrem de groase. Fiind foarte
pretabile la carstificare, pe acestea se dezvoltă marile zone carstice ale ţării, în care sunt localizate circa
75 % din peşteri şi cele mai impresionante forme exocarstice.
CARSTUL DIN ROMÂNIA
(5) Calcarele neozoice (post-tectonice) sunt răspândite, mai ales, în Dobrogea şi în Carpaţii Orientali.
Peşterile din aceste zone sunt de mică anvergură, cu două excepţii, în care structura geologică favorabilă a dus
la dezvoltarea unor importante reţele subterane (sistemul Tăuşoare – Jghiabul lui Zalion şi Peştera Limanu)
Carstul din Carpații Orientali
 În arealul Munţilor Rodnei
pot fi întâlnite următoarele
CARSTUL DIN CARPAȚII ORIENTALI tipuri de carst:
1. Carstul din Munții Rodnei 1. carst în calcare sedimentare
puternic tectonizate (Peştera
Tăuşoarelor);
2. carst în calcare cristaline
dolomitice (Peştera Laptelui);
3. carst în calcare cristaline
marmoreene (Peştera Baia lui
Schneider);
4. carst de contact geologic între
cristalin şi sedimentar (Peştera
4. Izvorul Albastru al Izei)
2.

3.

1.
1. Carst în calcare sedimentare
puternic tectonizate
(Peştera Tăuşoarelor)

• este amplasată în bazinul


superior al râului Gersa, la o
altitudine de aproximativ 950
m.
• Peştera s-a format pe un sistem
complex de diaclaze în calcare
bituminoase eocene, compacte,
fosilifere.
Carstul din Munții Rodnei
Peștera Tăușoare
• În marea majoritate a tratatelor de specialitate este specificat că peştera deţine recordul denivelării
absolute pentru ţara noastră (478,5 m pe o lungime de 16,5 km). Onac (2000) îi atribuie doar 356 m.
• Potenţialul turistic al Peşterii Tăuşoare este dat de trei elemente majore:
(i) mărimea cavernamentului: Galeria de Înaintare, Galeria Kilometru, Galeria Gipsului au lăţimi de 5 – 8 m
şi înălţimi de 15 – 20 m, iar în Sala de Mese, Sala Muntelui sau Sala Bilelor aceste dimensiuni
sunt cu mul depăşite;

Sala Muntelui

Galeria de Galeria
Înaintare Kilometru

Sala de Mese

Sala Bilelor
Galeria
Gipsului
Carstul din Munții Rodnei
Peștera Tăușoare

(ii) morfologia corozivo-erozivă: în Galeriile „700” și


Bilelor apar „linguriţe de coroziune” şi „bile de
marmitaj” (“Bile de Tăuşoare”, sfere de calcar care
reprezintă un fenomen unic în peşterile lumii);

Galeria 700
pași

Sala Bilelor
Carstul din Munții Rodnei
Peștera Tăușoare
(iii) speleotemele: suprafeţe largi din Sala de Mese, Galeria Gipsului, Galeria Belgienilor, Sale Bilelor sunt
ornamentate cu elemente concreţionare de prestigiu.

Galeria
Belgienilor

Sala de Mese

Sala Bilelor Galeria


Gipsului
Carstul din Munții Rodnei
Peștera Tăușoare

(iii) speleotemele: În Sala Mare are loc geneza unui


mineral albicios, mirabilit (unic în peşterile din
România şi găsit doar în câteva peşteri din lume), care
acoperă ca o pudră fină, sidefie, tavanul, pereţii şi
planşeul.

Sala Mare
Carstul din Munții Rodnei
Peștera Tăușoare

(iii) speleotemele: Se remarcă apariţia a numeroase anthodite de gips (cea mai


mare concentrare de formaţiuni de gips din peşterile ţării), a căror elemente
depăşesc uneori 10 cm lungime şi sunt grupate în aşa fel încât au aspectul unor
crizanteme de cristal.
Carstul din Munții Rodnei
Peștera Baia lui Schneider

• Baia lui Schneider. Se află situată pe versantul sudic al


Munţilor Rodnei, la aproximativ 3,5 km distanţă de
localitatea Valea Vinului, în bazinul râului Izvorul Băilor
(afluent al Someşului Mare), fiind dezvoltată în calcare
cristaline. În acelaşi bazin se mai găseşte şi peştera
Poarta lui Beneş.
• Galeria principală, împreună cu micile ramificaţii,
măsoară circa 500 m.
• Datorită formei alungite a cavernamentului şi a indicelui
redus de meandrare s-a ajuns la concluzia că factorul
tectonic a jucat un rol foarte important în apariţia
acestei peşteri.
• Elementul distinctiv pentru peştera Baia lui Schneider îl
constitue prezenţa speleotemelor din aragonit.
• Din păcate, fiind foarte fragile, mare parte din aceste
„nestemate” au fost distruse de către acei
„pseudoturişti”.
Carstul din Munții Rodnei
Peșteri
În arealul Munţilor Rodnei se mai întâlnesc următoarele peşteri:
(3) Peştera lui Măglei, situată la nord de Peştera Tăuşoarelor, pe versantul drept al pârâului Izvorului lui Măglei (tot
în bazinul Gersa);
(4) Peştera Jgheabului lui Zalion (lungime 4 513 m) este situată la obârşia pârâului Izvorul Orbului (din bazinul
hidrografic Telcişor). În cea mai mare parte galeria este foarte îngustă (situata pe o diaclaza), pigmentată cu
numeroase cascade. În unele tratate Jgheabul lui Zalion este clasat din punct de vedere al denivelării (adâncimii) pe
locul doi (după Peştera Tăuşoarelor), cu o valoare de 303 m. După Onac (2000) acesta s-ar situa pe locul cinci în
România, cu o adâncime de 298,5 m. Este considerată cea mai dificilă din România;

3
Carstul din Munții Rodnei
Peșteri

(5) Peştera Zânelor (lungime 4368 m) situată în bazinul superior al râului Rebra, pe versantul vestic al Tarniţei
Prelucii este modelată alternativ în calcare cristaline şi marne. Este considerată peştera cu coeficientul de
ramificaţie cel mai mare din ţară;

5
Carstul din Munții Rodnei
Peșteri

(6) Peştera de sub Paltin, denumită şi Peştera Laptelui (lungime 20 m), se află pe versantul drept al
pârâului Izvorul Laptelui (afluent pe dreapta a Anieşului Mare), în sudul culmii dintre vârfurile Laptelui Mare
(2 167 m) şi Galaţului (1 931 m);
(7) Peştera Izvorul Albastru al Izei (lungime 2500 m) este situată pe versantul nordic al Muntelui
Bătrâna, la o altitudine de 1310 m;
(8) Peştera de la Piatra Busuiocului (sau Peştera de la Obârşie), cu o lungime de 31 m, este amplasată pe
versantul sudic al Muntelui Bătrâna, pe malul drept al pârâului Piatra Busuiocului, la altitudinea de 1652 m.

7 6
8
Carstul din Munții Rodnei
(i) Creasta calcaroasă Piatra Rea - rezervaţie naturală, cu o suprafaţă de 50 ha, categoria I-a IUCN, protejată în
special pentru abundenţa exemplarelor de floare de colţ;
(ii) Izbucul Izvorul Albastru al Izei - rezervaţie naturală declarată în anul 1977, care împreună Peştera Izvorul
Albastru al Izei ocupă o suprafaţă de 100 ha, (categoria a III-a IUCN) este situată în partea estică a Munţilor
Rodnei, pe versantul sudic al Muntelui Măgura. Denumirea acestei arii protejate geologice şi peisagistice
provine de la nuanţa verzui-albăstruie a izvorului carstic, unul din afluenţii de obârşie al râului Iza;
(iii) Izvorul Bătrâna - rezervaţie naturală cu o suprafaţă de 0,5 ha (categoria a III-a IUCN), situată în zona estică
a Munţilor Rodnei. Aria naturală (inclusă în Parcul Național Munții Rodnei) a fost constituită pentru
protejarea izbucului din care izvorăște valea Bătrânei și reprezintă o fostă dolină cu pereți stâncoși, în care
apele Pârâului Măgurii pătrund printr-un mic canion presărat cu cascade;

II III I
2. Carstul din Masivul Hășmaș (Hăghimaș-Curmăturii)

•Faciesurile formaţiunilor mezozoice, din


cuprinsul unităţilor de Rarău şi al pânzei
transilvane de Hăghimaş imprimă reliefului
înfăţişări variate.
•Pe flancul vestic al sinclinalului Hăghimaş
apariţia pe arii extinse a calcarelor şi
dolomitelor a determinat cele mai mari înălţimi
din cadrul acestei unităţi montane (1 500 – 1750
m).
• Pe flancul estic al sinclinalului calcarele şi
dolomitele deţin suprafeţe mai mici, însă acolo
unde apar se înscriu în relief prin înălţimi mai
mari (pe stânga pârâului Dămuc, la 1 200 – 1
300 m) faţă de zonele înconjurătoare dezvoltate
pe flişul barremian – albian din axul sinclinalului
şi pe conglomeratele de Bârnadu (vraconian –
cenomanian).
•între Valea Bicazului şi izvoarele Trotuşului, se
întinde pe aproape 30 km lungime Culmea
Curmăturii, unde apar diverse forme de relief
carstic care dau o notă aparte acestor munţi.
Carstul din Masivul Hășmaș
(Hăghimaș-Curmăturii)
EXOCARSTUL
• Fără îndoială potenţialul turistic cel mai mare îl
au Cheile Bicazului care reprezintă una dintre
cele mai atractive regiuni turistice din România.
• Gradul de atractivitate al regiunii este sporit de
existenţa arterei rutiere între Gheorgheni şi Piatra
Neamţ ca şi de apariţia, în 1837, a Lacului Roşu,
alături de care s-a dezvoltat treptat şi o staţiune
climaterică.
• Cheile Bicazului sunt încadrate la nord-vest şi
nord de Suhardul Mare (1 506 m) iar la sud-est de
către Suhardul Mic (1 352 m).
• Sunt sculptate în calcare masive (tithonic –
neocomian) şi au o lungime de circa 8 km şi
adâncimi care în unele locuri depăşesc 300 m.
• Se presupune că traseul iniţial al Bicazului a fost
ca direcţie generală, cel puţin, identic cu cel
actual. Există dovezi că Bicazul urmează un traseu
transversal vechi, traseu care intersectează axul
unui sinclinal (nord-sud) pe direcţia vest – est. În
evoluţia acestui sector de vale a existat o
interferenţă între procesele fluviale şi procesele
carstice.
Carstul din Masivul Hășmaș (Hăghimaș-
• Geneza şi evoluţia Cheilor Bicazului poate fi Curmăturii)
astfel explicată: conform conceptului evoluţei
epigenetice, în faza iniţială a adâncirii sale în
calcare, Bicazul evolua la suprafaţă numai până la
confluenţa cu Bicăjelul.
EXOCARSTUL
• În partea de vest exista un platou calcaros cu
doline şi avenuri. Această etapă a durat destul de
mult dacă se are în vedere că valea de suprafaţă
s-a adâncit în calcare cu 150 m.
• Mai târziu, în partea de est a cheilor se
instalează o circulaţie subterană care duce la
formarea unei peşteri alungite până la contactul
cu masa de conglomerate.
• Evoluţia carstică din partea de vest duce la
captarea în subteran a Cupaşului şi Lapoşului,
timp în care unele doline ating baza de
carstificare.
• Ulterior, intervin prăbuşiri ale tavanelor
peşterilor datorită mişcărilor neotectonice de la
sfârşitul pliocenului şi se reinstalează valea de
suprafaţă.
Aerian

Hum

Confluența Cîmp doline


Bicăjel
Carstul din Masivul Hășmaș (Hăghimaș-Curmăturii)
EXOCARSTUL

• Datorită particularităţilor genetice şi de evoluţie în cuprinsul cheilor pot fi diferenţiate următoarele


sectoare:
• primul sector, din amonte înspre aval, denumit „Între Chei”, începe de la marginea staţiunii Lacul Roşu şi
ţine aproximativ 2,2 km;
Carstul din Masivul Hășmaș (Hăghimaș-Curmăturii)
EXOCARSTUL
• al doilea sector, „Poliţele Bardosului”, are o lungime de 2,3 km este dominat de Piatra Altarului. Este
sectorul în care s-a contruit tunelul rutier;
Carstul din Masivul Hășmaș (Hăghimaș-Curmăturii)
EXOCARSTUL
• „Gâtul Iadului” este denumirea celui de al treilea sector care se desfăşoară pe o lungime de 1,2 km. Pereţii
cheilor se apropie foarte mult, iar valea prezintă trăsăturile unui canion;
Carstul din Masivul Hășmaș (Hăghimaș-Curmăturii)
EXOCARSTUL

• în cadrul ultimului sector, „Sfârşitul Cheilor”, care ţine aproximativ 1,8 km, îşi fac apariţia conglomeratele
care încep să reducă din măreţia abrupturilor.
Carstul din Masivul Hășmaș (Hăghimaș-Curmăturii)
EXOCARSTUL

Sectoare spectaculoase de chei mai apar şi pe o serie de afluenţi ai Bicazului: Licaş, Cupaş, Lapoş, Bardos, Bicăjel, Şugău
etc.
•Cheile Cupaşului. Cupaşul este afluent pe stânga al Bicazului (confluenţa este la circa 1,7 km de staţiunea Lacul Roşu). Au
o lungime de circa 6 km fiind încadrate de Suhardul Mare şi Muntele Cupaş.
•Cheile Lapoşului. Lapoşul se varsă în Bicaz imediat aval de confluenţa cu Cupaşul. Au o lungime de 3 km, versanţi abrupţi
(versantul drept ajunge pe alocuri la circa 150 m înălţime).
Carstul din Masivul Hășmaș (Hăghimaș-Curmăturii)
EXOCARSTUL

• Cheile Bicăjelului. Pârâul Bicăjel este afluent pe dreapta a râului Bicaz având confluenţa la partea finală a celui de al
doilea sector („Poliţele Bardosului”).
• Se desfăşoară pe circa 2,5 km între culmile Ucigaşului şi ale Bechetului.
• Pereţii sculptaţi în calcare tithonice depăşesc uneori 200 m înălţime. La partea superioară a acestora apar turnuri, ace,
blocuri puternic diaclazate.
Carstul din Masivul Hășmaș (Hăghimaș-Curmăturii)
EXOCARSTUL

• Cheile Şugăului. Şugăul este afluent pe stânga al Bicazului, având confluenţa spre sfârşitul celui de al patrulea
sector din cadrul Cheilor Bicazului.
• Au o lungime de numai 350 m însă sunt puternic adâncite şi cu pereţi foarte apropiaţi (în unele locuri chiar 3 –
4 m).
• La intrarea în chei se afla un depozit de travertin înalt de 30 m.
Carstul din Masivul Hășmaș (Hăghimaș-Curmăturii)
EXOCARSTUL

• O atractivitate turistică importantă prezintă şi Culmea Hăghimaşului sau a Curmăturii străjuită spre vest de un
abrupt impresionant.

Culmea Hăghimaşului sau a Curmăturii


Carstul din Masivul Hășmaș (Hăghimaș-Curmăturii)
EXOCARSTUL

• Înafară de abrupt, un grad mare de atracţie îl are şi Piatra Singuratică sau Unică care contituie un fel de
emblemă pentru această culme.
• La partea superioară a acestei culmi apar platori structurale presărate cu numeroase doline.
Carstul din Masivul Hășmaș (Hăghimaș-Curmăturii)
EXOCARSTUL

• Pentru protejarea acestei regiuni s-a instituit Parcul Naţional Cheile Bicazului – Hăşmaş, cu o suprafaţă de
peste 6 500 ha.
• Tot în acestă zonă sunt declarate rezervaţii naturale următoarele obiective: Peştera Toşorog (Comuna Bicazul
Ardelean, cu o suprafaţă de 0,10 ha); Peştera Munticelu (Comuna Bicazul Ardelean, 1,00 ha); Cheile Şugăului
(Comuna Bicaz-Chei, 90,00 ha); Avenul Licaş (Gheorgheni - Lacul Rosu, 5,00 ha); Masivul Hăşmaşul Mare şi
Piatra Singuratică-Hăşmaşul Negru (Comuna Sândominic, 800,00 ha), ultimele trei fiind incluse în Parcul
Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş.
Carstul din Masivul Hășmaș (Hăghimaș-Curmăturii)
ENDOCARSTUL
Peşterile din Munţii Hăghimaş sunt în număr redus şi de amploare mică în comparaţie cu alte regiuni carstice.
• Singura peşteră de importanţă turistică este Munticelu, descoperită în 1972, care, pe lângă scurta galerie descendentă de la intrare,
se rezumă la o sală mare cu o lungime de 30 m şi o înălţime a bolţii de 5 – 6 m.
•Peştera este situată în Culmea Munticelu, la o altitudine de 850 m.
•Cu toate că are numai 120 m lungime, atractivitatea este cu totul deosebită datorită concreţiunilor cu totul aparte.
•Concreţionarea a căpătat aici o direcţie dominantă şi anume cea a genezei stalagmitelor-lumânare.
• În literatura de specialitate este consemnată prezenţa unei stalagmite-lumânare record: 3 m înălţime şi numai 3 cm diametru
(Cocean, 1995).
•Din păcate „valorificarea” turistică inconştientă a dus la distrugerea multor concreţiuni.
Carstul din Masivul Hășmaș (Hăghimaș-Curmăturii)
ENDOCARSTUL

• Până la descoperirea Peşterii Munticelu


cea mai importantă peşteră din această
regiune era considerată Peştera Jgheabul
cu Gaură sau Toşorog, situată pe versantul
estic al Muntelui Toşorog. Aceasta s-a format
în conglomerate calcaroase, pe un sistem
complex de fisuri.
•Peşteri de dimensiuni reduse se mai găsesc
în: bazinul Licaşului (Avenul Licaş, trecut pe
lista peşterilor protejate); bazinul Cupaşului
(9 cunoscute până în prezent printre care:
Peştera Peter Baci – 265 m; Peştera
Cameliei – 67 m; Peştera 3 mai – 31 m;
Peştera Cuibul de Vultur – 30 m); bazinul
Bicăjelului (Peştera cu Zăpadă – 67 m;
Peştera Făgeţel – 18 m; Peştera din Dosul
Hăşmaşului Negru – 16 m etc.).
Avenul
Licaş
3. Carstul din Munții Perșani

Arealul Valea Vârghişului


• Relieful carstic din Munţii Perşani (rocile carstificabile ocupă o
suprafaţă de 327 kmp, respectiv – 27,7 % din arealul acestor munţi)
imprimă în câteva areale o notă dominantă peisajului (Cioacă, 2002).
• Sintetizând dispunerea suprafeţelor cu roci carstificabile, Cioacă (2002),
distinge cinci areale majore (a. Arealul Valea Vârghişului; b. Arealul
Defileului Oltului; c. Arealul Valea Lupşa – Valea Comana; d. Arealul
Valea Bogatei – Vârful Cetăţii; e. Arealul Măgura Codlei – Vulcan) a Arealul Defileului Oltului
căror caracteristică principală o constituie dezvoltarea redusă a
morfologiei carstice, cu excepţia arealului Vârghişului.

Arealul Valea Lupşa – Valea Comana

A.Răspândirea rocilor carstificabile


1.Calcare triasice
2. Dolomite triasice Arealul Valea Bogatei – Vârful Cetăţii
3. Calcare jurasice
4. Conglomerate de Bucegi
5. Marnocalcare
6. Gresii şi calcarenite cretacice
7. Limitele Munţilor Perşani
B. Ponderea rocilor carstificabile
1. Carbonatice
2. Clastice
Arealul Măgura Codlei – Vulcan
Carstul din Munții Perșani

Răspândirea rocilor carstificabile în Munţii Perşani (Cioacă, 2002)

Roci carstificabile Total


Nr. Arealul
(km2)
crt. carstice km2 clastocarstice km2
- calcare triasice
Valea - dolomite triasice - conglomerate
1 23 33 56
Vârghişului - calcare roşii apţiene
jurasice
- conglomerate
apţiene
-calcare triasice
2 Defileul Oltului 15 - calcarenite 65 80
- dolomite triasice
vraconieine
- gresii calcaroase
Valea Lupşa – -calcare triasice
3 20 20 20
Valea Comana - dolomite triasice
- conglomerate
Valea Bogata –
4 - - - calcarenite 91 91
Valea Cetăţii
- marnocalcare
- conglomerate şi
Măgura Codlei - calcare triasice gresii cretacice
5 32 48 80
- Vulcan - calcare jurasice - calcarenite şi
gresii jurasice
Carstul din Munții Perșani

a) Arealul Valea Vârghişului reprezintă principalul areal carstic din Munţii Perşani. Cu toate că nu are cea
mai mare extindere, prezintă cea mai mare complexitate prin diversitatea şi amploarea formelor de relief
carstic. În cadrul acestui areal se disting: Cheile Vârghişului, Peştera Mare de la Mereşti, Peştera Calului,
Peştera 9 din Cheile Vârghişului etc.
(i) Cheile Vârghişului. Pârâul Vârghiş izvorăşte din Munţii Harghitei şi este afluent al râului Cormoş, care la
rândul său este afluent de dreapta al Oltului. Vârghişul şi-a adâncit cursul superior pe versantul sudic al
Munţilor Harghitei, într-un con vulcanic, valea sa din acest sector reprezentând de fapt un barrancos sub
formă de chei care a reuşit să dreneze apele din crater. Aceste chei (cu o lungime de circa 3,5 km) sunt
epigenetice deoarece iniţial s-au adâncit în aglomerate andezitice şi ulterior în curgerile de lave andezitice.
Carstul din Munții Perșani

• Un al doilea sector de chei (care ne interesează pe noi de fapt) a fost sculptat, prin epigeneză, în bara de calcare
şi dolomite triasice şi jurasice care formează culmea Mercheşa-Mereşti.
•Secţiunea transversală a cheilor se prezintă deosebit de îngustă la partea inferioară şi mult mai largă la partea
superioară, dovedind astfel caracterul epigenetic al formării şi evoluţiei acestor chei.
•Cheile se extind pe o lungime de circa 3,5 km, în cadrul lor albia meandrând intens între pereţii de calcar ce se
înalţă deasupra talvegului cu peste 200 m.
•Versanţii creează peisaje pitoreşti datorită prezenţei reliefului ruiniform de turnuri, coloane, jgheaburi şi conuri de
grohotiş care ajung până în albie, arcade, resturi de peşteri distruse etc.
• Apele pârâului dispar în subteran prin trei ponoare: două spre versantul drept la intrarea în chei, iar cel de al
treilea spre versantul stâng în partea mediană a cheilor.
•Apele apar la zi prin două resurgenţe: prima este cea „Sub dolină”, aflată pe dreapta văii, aval de primele două
ponoare, iar cea de a doua, numită sugestiv „Răsăritul Apei”, pe versantul stâng la ieşirea din chei.
Carstul din Munții Perșani
Carstul din Munții Perșani
Endocarstul
În arealul Cheilor Vârghişului au fost semnalate mai multe peşteri - 70
(Cioacă, 2002); 110 (Grigore, 1989) - marea majoritate având dimensiuni
mici – 200 – 300 m – şi foarte mici – 10 – 30 m) dintre care valoare turistică
prezintă următoarele:
•Peştera Mare de la Mereşti (menţionată în literatura de specialitate şi sub
numele de Peştera Mare, Peştera 14 din Cheile Vârghişului, Peştera de la
Homorod-Almaş, Peştera Orban Bálazs) este situată pe versantul stâng al
Cheilor Vârghişului, la 18 m deasupra talvegului sub Stânca Minunilor (pentru
pătrunderea în peşteră a fost construită o scară). În prezent lungimea sălilor
şi galeriilor cartate însumează 1 578 m, cu o denivelare de 60 m.
•Interesante sunt concreţiunile în formă de scurgeri de pe suprafeţele
verticale ale blocurilor de lângă peretele vestic al sălii şi formaţiunile cu
aspect de ciupercă de pe blocurile din colţul sud-vestic (Orghidan et al.,
1984).
•Interesul pentru această peşteră a crescut mult în urma săpăturilor
efectuate în depozitele de umplutură de unde s-au scos la iveală resturi
scheletice de mamifere cuaternare. Peştera se poate vizita cu echipament
obişnuit de peşteră deoarece încăperile sunt relativ uşor de parcurs.
Carstul din Munții Perșani
Endocarstul

• Peştera Calului se află amplasată în peretele de pe malul drept al Vârghişului, la o distanţă de circa 60 m
amonte de Peştera Mare de la Mereşti. Peştera are o lungime de 220 m şi poate fi împărţită în trei sectoare
distincte. Dacă primele două sectoare sunt sărace în concreţiuni, porţiunea terminală a peşterii (constituită
dintr-o săliţă cu înălţimea de 6 m şi două ramificaţii: spre nord-est şi nord-vest) este bogat şi frumos
concreţionată. Cu totul remarcabil este coloritul concreţiunilor, de la galben închis la roşu sau chiar negru. În
mijlocul săliţei impresionează domul înconjurat de gururi în trepte, din care apa se scurge formând cascade în
miniatură.
• Peştera 9 din Cheile Vârghişului are o lungime de circa 500 m fiind situat în partea dinspre amonte a cheilor.
Intrarea şi galeria de înaintare au dimensiuni reduse (3 m lăţime şi 1,5 m înălţime). În acestă primă galerie apar
cruste stalagmitice brăzdate de gururi care adăpostesc numeroase şi felurite perle de cavernă. În partea finală,
perpendicular pe axul galeriei principale apar patru ramificaţii bogat concreţionate (stalactite, stalagmite,
domuri, coloane, curgeri parietale de un alb imaculat). În umplutura galeriei de la intrare au fost descoperite
resturi de mamifere (ursul de cavernă) şi ceramică neolitică.
Carstul din Munții Perșani
2. Arealul Defileul Oltului

(ii) Arealul Defileului Oltului se remarcă prin frecvenţa klippelor calcaroase de o parte şi cealaltă a Oltului, la
care se adaugă olistolite de dimensiuni mai mici pe care se dezvoltă o reţea de lapiezuri impresionante atât prin
dimensiuni (adâncimi de 0,30 – 0,50 m) dar mai ales prin orientarea lor generală radiară (Cioacă, 2002).
Klippele calcaroase formează masive cu aspect conic, izolate ce domină nivelul general al culmilor cu 150 – 200
m: Chicera (721 m), Dealul Racilor (721 m), Dealul Negru (823 m), Tipia Racoşului (820 m), Tipia Ormenişului
(822 m). În sudul Tipiei Ormenişului, la 726 m altitudine, apare Peştera Bârlogul Ursului, cu o lungime de 400
m.
Olistolit - Bloc de rocă de mari dimensiuni, detașat și transportat gravitațional din locul lui de origine spre un bazin de
sedimentare, în depozitele căruia este inclus.
Carstul din Munții Perșani
3. Arealul Valea Lupșa – Valea Comana

(iii) Arealul Valea Lupşa – Valea Comana deşi cuprinde roci carstificabile asemănătoare celor din arealul Vârghiş, nu
prezintă aceeaşi complexitate de forme carstice. Pot fi amintite aici micile sectoare de îngustare din lungul văii
Comanei, cu pereţi calcaroşi abrupţi, înalţi de câteva zeci de metri sau peşterile de dimensiuni reduse din zona
calcarelor triasice (Peştera de la Comana - stalagmite de mari dimensiuni, scurgeri parietale masive, bazine cu
cristale sub formă de brăduți, stilolite translucide cu dimensiuni de până la 1,5 m, cristale de aragonit, planșee
suspendate -, Peştera Scoicilor etc.). În lungul văii Lupşei, situată în nordul arealului, sectoarele de chei sunt mai puţin
evidente, însă pe platoul de pe dreapta văii apar câmpuri de lapiezuri fosile (Cioacă, 2002).

Peştera de la Comana
Carstul din Munții Perșani
4. Arealul Valea Bogatei – Vârful Cetății

(iv) Arealul Valea Bogatei – Vârful Cetăţii în prezenţa masivă a rocilor clastocarstice (conglomerate,
calcarenite, marnocalcare) se materializează în relief prin forme specifice morfologiei carstice:
• chei (Valea Bogatei şi Măieruşului);

• grote; forme bizare (Omul, Stânca Cetăţii, Fântâna Albă) etc.

Stânca
Cetăţii
Carstul din Munții Perșani
5. Arealul Măgura Codlei - Vulcan

• (v) Arealul Măgura Codlei – Vulcan se remarcă prin prezenţa formelor masive sau a turnurilor de calcar, datorită
unei pronunţate verticalităţi a stratelor.

• Pentru conservarea unor tipuri de relief carstic o serie de areale din cadrul Munţilor Perşani au fost declarate
rezervaţii naturale: Cheile Vârghişului şi peşterile din acest sector, Peştera Bârlogul Ursului.
• Valorificarea turistică a Munţilor Perşani şi implicit a reliefului carstic nu este pe măsura potenţialului existent.
Acest fapt se datorează lipsei unei infrastructurii de trafic şi servicii corespunzătoare cerinţelor actuale.
4. Carstul din Munții Bârsei (Timișului)

Drenajul abundent al calcarelor şi


conglomeratelor este atestat de către
prezenţa văilor de tip „horoabe”
asemănătoare cu cele din Bucegi
(Şipoaia, Tamina, sectoare din Valea
Cheii etc.), care prezintă marmite
etajate, mari rupturi de pantă,
numeroase tuburi de dizolvare şi de
presiune. Acelaşi drenaj puternic este
confirmat şi de prezenţa peşterilor care
însumează în Munţii Bârsei aproximativ
3 km.
Obiectivele carstice principale sunt:
Cheile Râşnovului (Râşnoavei)
Cheile Pârâului Şapte Scări
Cheile Taminei
Peștera Valea Cetății (Fundata)
Peştera Laptelui de Piatră
Peştera cu Gheaţă
4. Carstul din Munții Bârsei - Cheile
Cheile Râşnovului (Râşnoavei sau Muchea
Cheii) au fost săpate de către valea Cheii,
afluent pe dreapta al Ghimbăşelului din bazinul
Oltului.
Sunt situate în partea de sud a Masivului
Postăvaru, fiind sculptate în calcare jurasice.
Deşi nu au o lungime prea mare (circa 400
m) prezintă o atractivitate deosebită datorită
pereţilor abrupţi şi înalţi (în special cel drept)
pe care se practică alpinismul.
CHEILE DIN MUNŢII BÂRSEI

•Cheile Pârâului Şapte Scări (afluent al


pârâului Şipoaia) sunt situate în Masivul
Piatra Mare, în bazinul râului Timiş.
•Cheile sunt formate în calcare recifale
în facies de Stramberg care stau peste
conglomeratele cretacice (inversiune
stratigrafică).
•Se presupune că aceste chei sunt
epigenetice. Iniţial apele râului s-au
adâncit în conglomerate, după care au
pătruns în calcare.
•Denumirea vine de la cele şapte
cascade care reprezintă tot atâtea
rupturi de pantă. Înălţimea treptelor
variază între 2,5 m şi 15 m. În lungul
primelor patru trepte, firul apei prezintă
şase schimbări de direcţie, condiţionate
de diaclazele puternice din masa
calcarelor. Aceste chei se desfăşoară pe
o lungime de circa 160 m şi prezintă în
ansamblul lor o denivelare de 58 m.
4. Carstul din Munții Bârsei - Cheile
Cheile Taminei au fost săpate în calcare jurasice de către pârâul cu
acelaşi nume (care izvorăşte din Masivul Piatra Mare), afluent de
dreapta al Timişului.
•Cheile au o lungime de câteva sute de metri şi un profil transversal
îngust (lăţimea albiei variază între 2 şi 5 m) şi asimetric în unele
porţiuni.
•Versanţii sunt foarte abrupţi şi depăşesc frecvent 100 – 150 m
înălţime.
•În profil longitudinal prezintă cinci ruperi de pantă (praguri). Pe
parcursul cheilor apele pârâului dispar în subteran ieşind la zi în
apropierea Cascadei Taminei.
4. Carstul din Munții Bârsei – Peșterile
Peştera Valea Cetatii (Fundata) s-a format
în abruptul vestic al Masivului Postăvaru, în
calcare jurasice.
• Cu toate că este situată într-o zonă bine
cunoscută turistic a fost descoperită de
abia în 1954 deoarece deschiderea a
apărut în 1949 în urma unei puternice
explozii hidraulice. Blocurile aruncate de
presiunea crescută a apei acumulată în
peşteră, în urma colmatării galeriei de la
resurgenţă, se văd în lungul văii Fundata.
•Partea explorată cuprinde trei unităţi
principale totalizând 958 m. De fapt
peştera se compune dintr-o galerie
aproape rectilinie aflată în legătură cu Sala
Mare, care impresionează atât prin
dimensiunile ei (40 m lungime, 30 m
lăţime, 20 m înălţime) cît şi prin
concreţiunile variate şi interesante.
•De la începutul anului 2011, Peștera Valea
Cetății (Fundata) a fost introdusă în
circuitul turistic românesc. Astfel s-au creat
locuri de acces pentru vizitatori, trotuare,
balustrade, pasarele, bare de protecție,
scări și un sistem de iluminat in interiorul
peșterii.
Peştera Valea Cetatii

(Fundata)

Peştera Valea Cetatii (Fundata)


4. Carstul din Munții Bârsei – Peșterile

• Peştera Laptelui de Piatră se găseşte


în apropierea staţiunii turistice Poiana
Braşov, pe versantul nordic al Masivului
Postăvaru.
• Peştera este alcătuită dintr-o galerie
majoră, cu lăţimi de 14 – 20 m şi înălţimi
cuprinse între 3 şi 6 m. Principalul atribut al
peşterii este dat de depozitele groase de
montmilch care acoperă o suprafaţă
extinsă.
• Din păcate acesta se mai conservă
doar acolo unde nu a fost afectat de către
vizitatori.
• Pe lângă depozitele de montmilch
mai iese în evidenţă şi morfologia tectono-
gravitaţională reprezentată de
numeroasele blocuri prăbuşite din tavan.
• În Masivul Piatra Mare, Peştera cu
Gheaţă conservă, în condiţii topoclimatice
specifice, o pană adâncă de gheaţă.
4. Carstul din Munții Bârsei – Peșterile
• În Masivul Piatra Mare, Peştera cu Gheaţă conservă,
în condiţii topoclimatice specifice, o pană adâncă de
gheaţă.