IMPORTANȚA FAMILIEI ÎN VIAȚA COPILULUI

„Faptul că aveţi un copil nu vă face părinte, precum faptul că aveţi un pian nu va face
pianist” (Mihail Levine). Prin educaţie parentală părinţii „se descoperă’’ ca parteneri ai
copiilor lor, îşi descoperă propriul potenţial de schimbare, se simt valorizaţi în rolul lor
parental. Fiecare părinte ar vrea ca fiul sau fiica sa să fie un exemplu de bună purtare în toate
contextele sociale, începând de la comportamentul în mediul familial şi până la conduita celui
mic la şcoală, pe terenul de sport, la teatru sau în vizită la rude. Rolul părinţilor este centrat
atât asupra dezvoltării personalităţii cât şi asupra dezvoltării sociale, ca părţi ale unui întreg.
Crescând în şi alături de familia sa, copilul integrează: roluri, comportamentele
acceptate şi aşteptate care sunt presupuse de aceste roluri, valori şi norme ale familiei (căldură
şi afecţiune; limite clare şi bine precizate; răspuns imediat la nevoile copilului; disponibilitate
de a răspunde întrebărilor copilului; sancţionare educativă, constructivă a comportamentelor
inacceptabile ale copilului; respect; deschidere şi comunicare; recunoaşterea calităţilor şi a
reuşitelor; confidenţialitate şi încredere reciprocă). În felul acesta, copilul capătă un model de
relaţie pe care îl putem regăsi în toate interacţiunile sociale pe care le iniţiază în mediul său.
Rolul familiei este foarte important în dezvoltarea copilului, din următoarele puncte de
vedere: fizic, intelectual, moral, estetic. Familia se preocupa de dezvoltarea fizică a copiilor.
Ea asigură hrana și îmbrăcămintea copiilor, îi ferește de pericole, le lasă timp de joacă, le
crează condiții cât mai bune de odihnă și se îngrijește de sănătatea lor. Un regim rațional de
viață nu poate avea decât urmări pozitive asupra dezvoltării sale fizice. Familia îi formează
copilului primele deprinderi de igienă personală și îl obișnuiește să utilizeze factorii naturali
(apa, aerul, soarele) pentru bunăstarea organismului. In cadrul familiei copilul își însusește
limbajul. Volumul, precizia vocabularului și corectitudinea exprimarii copilului depind de
munca depusă de părinți în această direcție.
Ca prim factor de educație, familia oferă copilului aproximativ 90% din cunoștințele
uzuale (ex: despre plante, animale, ocupațiile oamenilor, obiecte casnice etc.). Familia se
preocupă și de dezvoltarea proceselor intelectuale ale copiilor. Ea le dezvoltă spiritul de
observație, memoria și gândirea. Părinții încearcă să explice copiilor sensul unor fenomene și
obiecte pentru a le putea înțelege. Copiii pun cele mai multe întrebări în jurul vârstei de 3-6
ani, iar părinții îi ajută să-și însușească un număr mare de cunoștințe, răspunzând cât se poate
de corect și exact. Când sunt în școala primară, familia vine în sprijinul ei, susținând "gustul
de citit" al elevilor. Cel mai important este stimularea curiozității copilului de a citi, prin
cumpărarea unor cărți care să pună bazele unei mici biblioteci. Copilul obține rezultatele la
școală în funcție de modul în care părinții se implică în procesul de învățare. Părinții trebuie
să-i asigure copilului cele necesare studiului: rechizite școlare, cărți de lectură, manuale
școlare etc., cât și niște condiții bune de muncă: un birou, un computer și nu în ultimul rând
liniște pentru a se putea concentra. Părinții trebuie să-și ajute copiii la învățătură; ajutorul
trebuie limitat la o îndrumare sau sprijin, nefiind indicat să efectueze temele copiilor. Cu
timpul, părinții se vor limita la controlarea temelor de casă și a carnetului de note. Deci,
atitudinea părinților trebuie să fie una de mijloc: să nu-l ajute prea mult pe copil, dar nici să nu
se intereseze deloc de rezultatele acestuia.
 În familie se formează cele mai importante deprinderi de comportamant: respectul,
politețea, cinstea, sinceritatea, decența în vorbire si atitudini, ordinea, cumpătarea, grija față
de lucrurile încredințate. În realizarea acestor sarcini, modelul parental ajuta cel mai mult;
părintele este un exemplu pentru copil. Părinții le spun copiilor ce e bine și ce e rău, ce e drept
și ce e nedrept, ce e frumos și ce e urât în comportamente. Aceste noțiuni îl ajută pe copil să
se orienteze în evaluarea comportamentului său și a celor din jur. Tot în sens moral, familia îl
îndrumă să fie sociabil, să fie un bun coleg și prieten. Familia contribuie și la educația estetică
a copilului. Părinții sunt cei care realizează contactul copilului cu frumusețile naturii (culorile
si mirosul florilor, cântecul păsărilor, verdele câmpului etc.), cu viața socială (tradiții,
obiceiuri străvechi etc.). Mijloacele mass-media și în mod special televiziunea, exercită o
influență puternică asupra educației estetice. Nu se poate vorbi despre o influență strict
pozitivă sau strict negativă; pe de o parte există numeroase emisiuni culturale, de îmbogățire a
cunostințelor, dar pe de altă parte sunt difuzate numeroase programe care pot deforma
imaginația inocentă a copiilor într-un sens negativ. Părinții trebuie să controleze atât timpul pe
care copilul îl petrece în fața televizorului cât și emisiunile pe care le urmărește. În unele
familii preocuparea pentru cultura estetică a copilului lipsește cu desăvârșire, iar în altele
aceasta este exagerată. Dacă copilul nu are aptitudini si nici plăcere pentru diferite arte (balet,
muzica, teatru etc.), părinții trebuie să respecte opțiunea copilului.
„Generaţia actuală de părinţi a vrut cumva să compenseze lipsurile copilăriei lor şi a
încercat să dea copiilor ce aveau mai bun: cele mai frumoase jucării, haine, plimbări, şcoli,
televizor şi calculator. Alţii le-au umplut timpul copiilor cu multe activităţi educative ca
învăţarea limbilor străine, informatică, muzică. Intenţia este excelentă, însă părinţii nu au
înţeles că televizorul, jucăriile cumpărate, internetul şi excesul de activităţi blochează
copilăria, în care copilul are nevoie să inventeze, să înfrunte riscuri, să 24 sufere decepţii, să
aibă timp de joacă şi să se bucure de viaţă.” (“Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi” Dr.
Augusto Cury). Dr. Augusto Cury ne spune că în ziua de azi nu ajunge să fim părinţi buni, ci
trebuie să devenim părinţi inteligenţi.
Sunt identificate şapte deprinderi ale "părinţilor buni“ şi cum trebuie transformate ele
de către "părinţii inteligenţi":

Nr.crt. părinţii buni părinţii inteligenţi

1. dau cadouri dăruiesc propria lor fiinţă
2. alimentează corpul alimentează personalitatea
3. corectează greşelile îşi învaţă copiii cum să gândească
4. îşi pregătesc copiii pentru îşi pregătesc copiii pentru eşecuri
aplauze
5. vorbesc dialoghează ca nişte prieteni
6. dau informaţii povestesc istorioare
7. oferă oportunităţi nu renunţă niciodată

Toate achiziţiile pe care le dobândeşte copilul în toate domeniile de dezvoltare sunt

puternic determinate de interacţiunile pe care acesta le are cu mediul în care trăieşte primii ani
din viaţă. Trebuie să ne observăm cu mare atenţie copilul, să nu-l comparăm cu un altul, ci să-
l evaluăm în raport cu progresele lui, cu succesele şi insuccesele sale. Scopul observării este
îndeosebi acela de a constata salturile în dezvoltarea copilului, dar şi dificultăţile întâmpinate
pentru a şti cum să ne orientăm demersul educativ în perioada următoare.
Expresia „Cei şapte ani de-acasă” defineşte însă tot bagajul de cunoştinţe, deprinderi,
comportamente şi atitudini acumultate în primii şapte ani de viaţă. Această perioadă de timp
este considerată „culmea achiziţiilor”, este considerată una dintre perioadele de intensă
dezvoltare psihică, deoarece copilul are o capacitate foarte mare de acumulare de informaţii,
de memorare şi de însuşire a diverselor comportamente, atitudini, limbaj, etc. Copilul este
pregătit să primească informaţii. De aceea, este important cum sunt transmise aceste
informaţii, de către cine şi în ce mod. Dacă ar fi să privim în sens cronologic al dezoltării
copilului, mediul familial are un rol esenţial în educaţia copilului: este locul în care are loc
experienţa iniţială de viaţă, socializare şi de cultură a copilului.

BIBLIOGRAFIE:
 Golu, M., (2000), Fundamentele psihologiei, Editura Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti.
 Negovan, V., (2003), Introducere în psihologia educaţiei, Editura Curtea Veche,
Bucureşti.
 Norman, Goodman (1992) Introducere în sociologie, București, Editura Lider.
 Victor, Țârcovnicu (1975), Pedagogie generală, Bucuresti, Editura Facla.