Părintele Zosima Cerchez –

monahul “fără de arginți”

Potrivit relatărilor celor care l-au cunoscut, părintele Zosima, îndeplinea cu

strictețe pravila monahală, era și un bun predicator. Tot câștigul său îl împărțea
săracilor și cellor în nevoi. Deseori îl auzeai zicând: “Călugării nu au nevoie de
bani”. De aceea și a fost numit monahul “fără de arginți”.Avea și darul
proorociei.
Părintele Zosima Cerchez s-a născut la 18 noiembrie 1884 în familie de țărani. Părinții săi
erau Sofronie și Parascheva Cerchez din satul Vertiujeni, jud. Soroca. A fost botezat la 28
noiembrie în Biserica “Sf. Treime” din satul vecin, Zăluceni (biserica din Vertiujeni la acea
vreme era în fază finală de construcție) de către preotul Ioan Chihai, primind numele de botez
Mihail. Nașii săi de botez fiind Ioan Bujoreanu și soția lui Partenie Ciobanu, Zinovia1.
A învățat întâi în școala elementară din satul natal, apoi la Școala spirituală și până în
1914, la Seminarul Teologic din Chișinău2. O perioadă de timp face ascultare la Mănăstirea
Balta din gubernia Podolia, unde a fost tuns în monahism, apoi hirotonit în treapta de ierodiacon
și mai apoi în cea de ieromonah3. La acea vreme, atât în Podolia cât și în Basarabia, erau selectați

1
ANRM, F. 211, inv. 6, d. 210, f. 470
2
KEB, nr. 25, 1914, p. 267
3
Биографический справочник "За Христа пострадавшие", ПСТГУ, М. 1997г., 698с., Sursa:
http://www.pstbi.ccas.ru/bin/db.exe/no_dbpath/docum/ans/ans/newmr/?HYZ9EJxGHoxITYZCF2JMTdG6Xbu5fi4c
f8*U87SZs8eZdm0AeCKUe8gUYOvYs8uhfe8ctmY* , consultat, 3.04.2017, ora 18.50
candidați meritoși la preoție, pentru a face misionarism în combaterea mișcării inochentiste, care
ajunseseră la apogeu.
Revine în Basarabia, înainte de a se stabili frontiera pe Nistru. Se stabilește la Chișinău,
intrând în obștea de călugări de pe lângă Casa Arhiepiscopală, fiind numit slujitor la Biserica
“Adormirea Maicii Domnului” de la Via Arhierească. Pentru activitatea pastorală și misionară,
părintele ieromonah Zosima Cerchez a fost hirotesit în treapta de Singhel, iar la 15 august 1931,
în treapta de Protosinghel4.
În anul 1937, părintele Zosima se afla la Mănăstirea Hârjăuca5, la care s-a aflat până la
lichidarea ei din 1940, când autoritățile sovietice locale au prefăcut mănăstirea în casă de odihnă.
Datorită acestor împrejurări, o parte dintre viețuitorii mănastirii s-au retras la alte mănăstiri, iar
ceilalți s-au stabilit cu traiul în satele vecine6.
După eliberarea Basarabiei, părintele Zosima, a fost printre primii clerici înscriși pentru a
continua activitatea misionară în cadrul Misiunii Ortodoxe din Transnistria. În luna august a
anului 1941, părintele este numit stareț al Mănăstirii Balta, vechiul său loc de metanie. Împreună
cu călugării, cei cinci viețuitori ai mănăstirii, au depus o muncă enormă în refacerea
așezământului monahal, se desfășura și o activitate misionară în combaterea mișcării
inochentiste. Despre activitatea misionară și gospodărească de la Mănăstirea Balta se scria și în
publicațiile religioase: “La mănăstirea Sf. Treime din Balta se desfășoară o interesantă activitate
misionară împotriva inochentismului”7. La începutul anului 1942, se mai scria : “Pentru a stăvili
mișcarea inochentistă la Balta, unde sectanții se adunau în jurul mormântului păr. Teodosie
Levițchi, încă din august 1941, ieromonahul Zosima Cerchez, un vechi cunoscător al
inochentiștilor a început să organizeze mănăstirea. Datorită măsurilor luate de sfinția sa,
inochentiștii s-au mutat la Lipețcoe, jud. Râbnița. El a început să lucreze cu multă râvnă și
pricepere, în present aici se desfășoară o activitate rodnică gospodărească și misionară”8.
Activitatea misionară a adus și roade, mulți dintre inochentiști au revenit la drepta credință:
“La Balta, în jurul mănăstirii Sf. Treime, reînființată și condusă de starețul Zosima Cerchez, se
duce o frumoasă lucrare de întoarcere a inochentiștilor la matca Ortodoxiei […], mulți dintre
acești rătăciți s-au întors la drepta credință în urma lucrării misionare a starețului sus numit”9.
Lucrările de reconstrucție a bisericii mănăstirii au durat până în luna august a anului 1942.
Fără a primi vre-un ajutor, s-au sprijin de la cineva, datorită muncii enorme depuse de obștea
mănăstirii, sub conducerea părintelui stareț, lucrările de reconstrucție au fost duse la bun sfârșit.
Materialele de contrucție necesare erau procurate din venitul părintelui stareț. Într-un raport de
activitate misionară, semnat de părintele Mihai lGrosu, protopopul județului Balta, se menționa:
“La mănăstirea din orașul Balta, unde a lucrat ca stareț părintele protosinghel Zosima Cerchez, s-
au înfăptuit lucrari demne de toată lauda. Fără nici un sprijin din partea nimănui, cheltuindu-și
salariul și toată agoniseala, prin muncă și dragoste de cele sfinte, părintele Zosima a refăcut și
organizat complet mănăstirea”10.
Slujba de sfințire a bisericii mănăstirii a fost săvârșită în mod solemn, la 15 august 1942.
Invitații la slujba de sfințire au fost, arhimandritul Antim Nica, Vicarul Misiunii, preotul Mihail
4
Revista Luminătorul, nr. 23, 1931, p. 1213
5
Биографический справочник "За Христа пострадавшие"
6
В. Пасат, Православие в Молдавии, власть, церковь, верующие,1940-1953, Том I , Москва, POCCПЭН, 2009,
p. 168
7
Revista Misionarul, nr. 1, 1942, p. 54
8
Transnistria Creștină, Revista Misiunii Ortodoxe Române în Transnistria, anul I, nr. 1, ianuarie-martie, 1942, p. 62
9
Revista Misionarul, nr. 1, 1942, p. 55
10
Transnistria Creștină, Revista Misiunii Bisericești din Transnistria, anul I, nr. 3-4, iulie-decembrie, 1942, p. 48
Grosu, protopopul județului Balta, ierodiaconul Dosoftei Moraru, slujitor la catedrala din Balta și
secretar al protopopiei, și ierodiaconul Felix Dubneac11. Ultimul fiind coleg de seminar cu
ierodiaconul Dosoftei Moraru, era și foarte atașat de personalitatea părintelui Zosima, ambii fiind
originari din județul Soroca.
La retragerea autorităților românești din Transnistria, în 1944, părintele Zosima Cerchez a
rămas la Mănăstirea Balta. După instaurarea puterii sovietice, numai în perioada din octombrie
1944 până în iulie 1945, au fost arestați de organele NKVD, zece preoți din regiunea Odesa, care
au activat în cadrul Misiunii. A fost arestat și părintele Zosima Cerchez. Toți erau învinuiți de
propagandă antisovietică, cum că în timpul cât “s-au aflat pe teritoriul ocupat de trupele
germane-române …, rosteau predici antisovietice, pe ocupanți îi numeau eliberatori de bolșevici
și defăimau puterea sovietică”12. Au fost judecați de către Tribunalul Militar din Odesa, sentința
de judecată în majoritatea cazurilor a fost aceeași, condamnați la 10 ani de lagăr de “reeducare
prin muncă” cu confiscarea averii, pe care mulți dintre ei nici nu o aveau13.
Anii de detenție, părintele Zosima, i-a petrecut în Karlag, în unul dintre lagărele de
concentrare de pe teritoriul regiunii Karaganda din Kazahstan14. Timp de zece ani a îndurat
mizeria lagărului stalinist, muncile grele și condițiile inumane de detenție. După eliberarea din
lagăr, i-au stability altă sentință, domiciliul obligatoriu în regiunea Aktiubinsk din Kazhstan. În
perioada anilor 1955-1960, părintele Zosima a slujit în Biserica “Sf. Vladimir” din Aktiubinsk.
Locuia modest, într-o căsuță mică din curtea bisericii15. În această biserică, fiind unica din
regiune, au slujit mulți preoți supuși represiunilor, după ispășirea termenului de detenție sau
exilați în acele ținuturi16. Printre preoții care au slujit în acest locaș sfânt întâlnim și numele
“egumenului Zosima”17.
Potrivit relatărilor celor care l-au cunoscut, părintele Zosima, îndeplinea cu strictețe pravila
monahală, era și un bun predicator. Tot câștigul său îl împărțea săracilor și celor în nevoi.
Deseori îl auzeai zicând: “Călugării nu au nevoie de bani”. De aceea și a fost numit monahul
“fără de arginți”. Avea și darul proorociei18.
În anul 1960, fiind înaintat în vârstă și văzând că-i slăbesc puterile, părintele Zosima
Cerchez, se întoarce la baștina sa, în satul său natal, Vertiujeni. Aici își petrece ultimii ani de
viață, între cei apropiați și dragi. Trece la Domnul la 24 februarie 1965. A fost îmormântat în
cimitirul din localitate, fiind condus în ultimul drum de foarte mulți creștini19.

Protoiereu Ioan Lisnic

11
Adrian Nicolae Petcu, Misiunea Ortodoxă Română în Transnistria, Revista Dosarele Istoriei, nr. 11, 2002, p. 21
12
Микола Михайлуца, Здійснення Органами Дпу-Нквс України Репресій Проти Православної Церкви на
Одещині (1930 – 1940-ві рр.), З архівів ВУЧК-ГПУ-НКВД-КГБ, Науковий і документальний журнал, Київ
2004, nr. 1-2 (22/23) p. 445
13
Ibidem, p. 446
14
Биографический справочник "За Христа пострадавшие"
15
Ibidem
16
Храм Святого Архангела Михаила г.Актюбинска, Sursa: http://hram.kz/home/17-2010-02-11-12-19-32.html,
consultat, 3.04.217, ora 19.20
17
Ibidem
18
Биографический справочник "За Христа пострадавшие"
19
Ibidem