Temele pentru acasa date elevilor

Randamentul şcolar reprezintă performanţele obţinute de la un elev la un obiect, la un

examen,la un concurs, care pun în evidenţă un anumit nivel de dezvoltare psihică. El este strâns
legat de noţiunea de progres şcolar,care desemnează măsura evoluţiei ascendente a
randamentului,ce se înregistrează cu prilejul fiecărei noi evaluări a lui. Din punct de vedere
pedagogic,procesul instructiv are o valoare optimă atunci când randamentul copiilor este maxim.
Iar randamentul copiilor depinde de nivelul funcţional la începerea unei activităţi psihice.
Odată devenit şcolar, copilul începe să aibă propriile responsabilităţi, mult mai mari decât atunci
când se ducea la grădiniţă. În primul rând, începe să aibă responsabilităţi în ceea ce priveşte viitorul său, în
devenirea sa ca adult. Printre responsabilităţile sale se află şi „temele pentru acasă”.
Temele reprezintă, pentru copii, un mijloc de a-şi „consolida” cunoştinţele dobândite la şcoală, iar
pentru părinţi, un mod concret de a se implica în procesul educaţional. Elevii trebuie să înţeleagă de ce
primesc teme pentru acasă: ca să îşi „fixeze” informaţiile primite la ore, să se pregătească pentru zilele
următoare de şcoală, să aibă „motiv” de a recurge la surse de informare suplimentare:dicţionare, cărţi,
enciclopedii, internet, etc. În acelaşi timp, temele îi ajută pe copii să devină mai încrezători în capacitatea
lor de decizie, să dorească să s informeze, dar şi să devină mai disciplinaţi, să îşi planifice timpul şi să
respect „termenele limită”.
Definite drept sarcini incredintate elevilor de dascalii de scoala, menite a fi indeplinite in timpul
orelor din afara scolii, temele pentru acasa indeplinesc functii multiple ale caror semnificatii reunesc
scoala si familia, invatatorii si parintii, timpul pentru scoala si timpul liber, formarea si autoformarea
cunostintelor.
Invatatorul initiaza tema pentru acasa, o controleaza si o valorifica in predarea noilor lectii sau
pentru notarea elevilor. Initierea temelor este precedata de planificarea continutului, a volumului,
frecventei si intervalului temporal, actiuni ce se pot include in proiectarea unitatii de invatare si se
revizuiesc in functie de dinamica invatarii.
Subiectul dat trebuie abordat şi din perspectiva tipologiei temelor pentru acasă. În funcţie
de obiectivele dominante vizate de învăţător, temele se pot grupa în categorii, cu note similare,
dar şi cu efecte pozitive sau negative similare. Astfel, se diferenţiază temele:
 care urmăresc fixarea cunoştinţelor însuşite în cadrul lecţiei şi care constau în învăţarea
după manual sau după notiţe;
  focalizate pe dezvoltarea priceperilor şi deprinderilor a căror formare a fost iniţiată în
orele de curs;
 centrate pe însuşirea de cunoştinţe noi, care anticipă o lecţie ce urmează a fi predată sau
completează o lecţie deja abordată;
 mixte, reunind două sau mai multe dintre scopurile anterior anunţate.
Fiecare dintre cele patru categorii reprezintă puncte tari şi slabe, ameninţări ce se cer
diminuate sau oportunităţi care se pot amplifica sau doar utiliza.
Incredintarea temei se face de obicei la finalul lectiei, dupa ce elevul si- a insusit
cunostintele predate. Din experienta didactica s- a constatat ca temele pentru acasa trebuie sa
indeplineasca urmatoarele conditii:

1. Sa contina lucruri folositoare pentru elevi, dar si atractive, interesante, cu caracter de

joc;
2. Subiectele propuse spre rezolvare, ca tema, sa fi avut un echivalent lucrat in clasa;
3. Nu cantitatea temelor este importanta , ci calitatea lor;
4. Temele pentru acasa trebuie explicate, indiferent daca acestea, dupa parerea noastra,
nu sunt atat de dificile;
5. Comunicarea temei pentru acasa, cat si explicatiile necesare sa se incadreza in
limitele unei ore si nu in pauza;
6. Temele trebuie obligatoriu sa fie corectate cat mai curand posibil dupa efectuarea lor;
7. Dupa ce sunt corectate, dascalul face aprecieri generale, individuale, precum si
observatii asupra continutului, asezarii in pagina, scrisului;
8. Daca tema a ridicat probleme la nivel de clasa, in sensul ca mai multi elevi au gresit-
o, se reia in clasa, rezolvand si explicand toate cerintele.

Ordinul de ministru (ANEXA 1) care limiteaza cantitatea de teme pentru acasa pe care
profesorii din invatamantul primar si gimnazial o pot da elevilor a fost semnat de ministrul
Mircea Dumitru pe 28 noiembrie si se aplica in unitatile de invatamant. Ordinul prevede ca
timpul necesar realizarii temelor pentru acasa pentru un elev este de cel mult o ora in
invatamantul primar si si 2 ore pentru restul elevilor, insumand toate disciplinele, in asa fel incat
media zilnica a pregatirii elevului, in clasa si in afara ei, sa se incadreze in 5 - 8 ore. De
asemenea, se diferentiaza intre teme obligatorii, suplimentare si proiecte sau rezumate.
Documentul mai stabileste ca este interzisa utilizarea temei ca instrument de pedeapsa.

"Se interzice utilizarea temei ca instrument de pedeapsa (cantitate mare de teme, exercitii
repetitive), precum si solicitarea realizarii unor activitati de invatare care necesita o abordare
sistematica in clasa si nu pentru a fi desfasurate individual, ca tema pentru acasa", se arata in
document.

Ordinul prevede ca timpul necesar realiarii temelor pentru acasa pentru un elev este de cel mult 2
ore , insumand toate disciplinele, in asa fel incat media zilnica a pregatirii elevului, in clasa si in
afara ei, sa insumeze 5-8 ore zilnic.

Se prevede ca tema sa fie stabilita diferentiat, in functie de nivelul de pregatire al elevului:

 tema obligatorie, care are un nivel mediu de dificultate si este pentru toti elevii clasei
 tema suplimentara, individuala si diferentiata, fara caracter permanent, pentru situatii
precum activitati de recuperare si activitati pentru dezvoltare cum ar fi pregatirea pentru
concursuri.
 teme pentru acasa in scopul realizarii unor lucrari ample de sinteza, cum ar fi referate sau
proiecte. Acest tip de tema poate fi dat o data pe semestru pentru fiecare disciplina in
parte.
La clasa pregatitoare nu se vor da teme pentru acasa.

Timpul alocat temei obligatotii pentru acasa la invatamantul primar va fi de maximum 1 ora.

Pentru celelalte niveluri de invatamant, timpul alocat efectuarii temei obligatoii va fi de

maximum 2 ore.

In perioada vacantelor, de regula, nu se vor da teme pentru acasa elevilor din invatamantul
primar si gimnazial, prevede ordinul.
Noul ordin prevede ca temele pentru acasa trebuie evaluate. Evaluarea temei pentru acas se poate
realiza astfel:

 frontal
 prin discutarea in clasa a partilor la care elevii au intampinat dificultati
 printr-o testare a elevilor de apoximativ 10 minute numai din tema pentru acasa
Se stipuleaza ca notarea temei pentru acasa nu este obligatorie.

Documentul mai prevede ca directorii scolilor si dirigintii sa colaboreze cu parintii si elevii "in
vederea rationalizarii temelor pentru acasa".

Diferentiate

Este recomandabil să dăm teme diferenţiate pentru elevii mai buni şi pentru elevii mai
slabi. Cei cu un randament mai scăzut la învăţătură vor simţi bucurie când vor reuşi să aducă
singuri la capăt un exerciţiu / problemă,vor căpăta încredere în forţele proprii,iar ceilalţi vor fi
determinaţi să lucreze la capacitatea maximă.

Important de reţinut este faptul că temele lucrează în favoarea elevului , nu sunt doar nişte
mofturi ale profesorilor aşa cum consideră unii părinţi. Lecţiile pentru acasă sunt de fapt o
instruire suplimentară, menită să înveţe prin practică, să dezvolte interesul sau anumite capacităţi
ale elevilor. Trebuie să ne gândim că, dacă elevii ar rămâne doar cu ce se lucrează în clasă
probabil ar fi multe lucruri neclarificate iar pe unele le-ar uita foarte repede.
De asemeanea calităţile ascunse ale elevilor pot ieşi astfel la iveală. Nu toţi elevii sunt volubili,
sociabili, vorbăreţi sau comunicativi, aşa cum nu toţi elevii se pot exprima verbal la fel de bine
ca în scris. Prin temele date, anumite calităţi ale elevului sunt descoperite, pentru că, în cele
câteva ore petrecute la şcoală, profesorii nu îi pot valorifica întreg potenţialul sau nu îi pot da
teste multiple pentru a-i verifica aptitudinile. Astfel, un elev ce în timpul orelor de curs pare
timid şi nesigur, la studiul şi tema individuală poate găsi cea mai rapidă rezolvare a unui
exerciţiu sau cea mai interesantă demonstraţie.
Prin teme profesorul îşi dă seama unde are elevul respectiv lacune, ce informa-ţii nu a asimilat
corect, ştiind ce anume trebuie să abordeze mai mult în clasă şi care ar fi tactica de predare cea
mai potrivită.
De asemenea spiritul de iniţiativă al elevului va creşte asta în cazul în care profesorul
ştie cum, cât şi ce să dea ca temă pentru a-i stârni interesul. Un elev nonconformist poate găsi
plictisitor modul în care se desfăşoară o oră tradiţională de matematică, dar poate fi interesat de o
responsabilitate diferită, pe care o va percepe ca pe propria lui misiune.
Feedback-ul este foarte important în cazul unui elev, el având nevoie de laude şi de
recompense pentru a continua să înveţe şi să dea acelaşi randament. Pe baza temei de acasă
profesorul îi poate aduce elevului aprecieri, îl răsplăteşte cu note pe măsură şi îl asigură de faptul
că munca lui este apreciată, lucru benefic atât pentru şcoală, cât şi pentru viaţa lui personală.
Uneori temele sunt singurul mod prin care parinţii pot vedea ce a asimilat copilul la
scoala, ce i-au predat profesorii şi cum se descurcă el cu modul de predare al unui anumit
profesor. Cum am evidenţiat si la încep temele pentru acasă sunt de fapt puntea dintre şcoală şi
părinte, felul în care părintele ajunge să respecte munca profesorului, dar şi modul în care
dascălul este conştient că în spatele acelui copil stă un părinte preocupat de educaţia lui.

____
Temele pentru acasă trebuie să respecte raportul informativ-formativ. Ele nu trebuie să-i solicite
pe elevi doar prin capacitate sau prin caracterul reproductiv de informaţii. Ele trebuie să găsească
corespondent în obiectivele concrete ale lecţiei,să măsoare prin cerinţele ei divergenţa
gândirii,creativitate,ritmul de lucru şi nu în ultimul rând,calitatea exprimării scrise. Prin tema
pentru acasă trebuie urmărit dacă elevii pot opera cu in formaţiile deţinute. De aceea,elevii
trebuie să conştientizeze că e necesar să înveţe bine lecţia,mai întâi şi apoi să-şi facă tema pentru
acasă. Tema trebuie dată ţinând seama de orarul zilei in care trebuie efectuată şi trebuie să
conţină cerinţe diverse şi atractive. Ea nu trebuie să plictisească pe elevi prin repetarea unui
anumit gen de cerinţe..
Unii părinţi şi chiar învăţători comit mari greşeli în educarea şi creşterea
copiilor,cu randament scăzut. Mulţi sunt siliţi de către părinţi să lucreze toată ziua şi chiar în
zilele libere pentru a ajunge la rezultate mai bune la învăţătură. Astfel, copilul este suprasolicitat
şi prezintă o capacitate de concentrare din ce în ce mai redusă. El are nevoie de efort individual
orar igienic întocmit raţional şi chiar pauze mai lungi. Un orar alcătuit raţional trebuie să ţină
seama de alternativa obiectivelor de învăţământ cu o activitate preponderent intuitiv-practică,cu
obiectivele la care predomină activităţile abstract-verbale.

R. Gagne preciza: “ Temele pentru acasa trebuie sa fie de asa natura incat sa fie efectuate
cu usurinta. Scopul lor nu este de a permite impartirea elevilor in foarte buni si slabi, ci de a
contrula daca toti elevii si- au insusit un ansamblu anume de cunostinte prealabile. “

Argumente pro:
Argumentul 1. Ajută la însuşirea noţiunilor redate în orele de curs
Temele pentru acasă conţin elemente învăţate de elevi în ziua respectivă şi sunt impuse tocmai
pentru o mai bună înţelegere a noţiunilor. Aceste teme îl obligă pe elev să aplice partea teoretică într-o
problemă de ordin practic. Astfel, partea teoretică va fi înţeleasă şi învăţată mai uşor şi nu în mod
mecanic. Acest lucru îi va fi viitorul membru al societăţii de un real folos pentru că va reţine noţiunile
învăţate pe o perioadă mai lungă de timp şi va putea apela la acestea oricând va avea nevoie.

Argumentul 2. Temele pentru acasă reprezintă un mod eficient pentru elev de a-şi petrece timpul
liber
Rezolvarea temelor pentru acasă va conferi elevului o creştere a nivelului de inteligenţă a acestuia,
ceea ce va duce la obţinerea de rezultate mai bune în şcoală şi în viaţă. Tot în acest fel copilul va căpăta
mai multă încredere în modul său de a raţiona. De asemenea, impunerea temelor pentru acasă reprezintă o
modalitate satisfăcătoare de a-l împiedica pe copil să se implice în alte activităţi care s-ar putea să un fie
benefice pentru educaţia lui.

Argumente contra
 Argumentul 1: Temele pentru acasă nu reprezintă o modalitate eficientă de educare a copiilor.
Temele pentru acasă sunt ineficiente în contextul în care, acasă, copilul este înconjurat de numeroase
tentaţii (de ex. calculatorul, televizorul, etc.). Pe lângă acest lucru, părinţii sunt prea ocupaţi pentru a-şi
supraveghea în permanenţă odraslele. Având în vedere aceste două elemente, oricât de bine intenţionate ar
fi temele, atâta timp cât elevul le rezolvă uitându-se la televizor, acestea nu îşi îndeplinesc scopul pentru
care a fost impuse.

Argumentul 2. Elevul poate demonstra însuşirea cunoştinţelor în clasă.

Orice aplicaţie care poate fi dată ca temă pentru acasă poate fi redefinită pentru a fi lucrată în clasă.
Distincţia şcoală – acasă este similară pentru elev cu cea muncă – timp liber. De altfel, dacă şcoala îl
pregăteşte pe elev pentru viaţă, aşa ar şi trebui să fie. Tot ceea ce elevul are de demonstra va trebui să se
petreacă la locul de învăţare. Odată ce se află în afara cadrului formal, va fi dificil pentru elev să ia în
serios sarcina de lucru care i-a fost trasată. Mai mult, toate instrumentele d lucru de la şcoală pe car le
asociază cu învăţatul nu vor fi regăsite acasă. Este preferabil aşadar ca activităţile de verificare a
deprinderilor şi cunoştinţelor învăţate să se petreacă în clasă.
Cercetări recente au aruncat dubii privind eficienţa acestor teme care ar deveni în unele cazuri chiar
contraproductive. Deja unele şcoli particulare a interzis practica temelor pentru acasă pentru elevii din
ciclul primar. Temele pentru acasă nu duc la îmbunătăţirea performanţelor elevilor, fiind mai mult o
pierdere de vreme, potrivit unui studiu al Universităţii tehnice din Dresda.
Volumul de muncă necesar efectuării temelor pentru acasă trebuie să se înscrie în limite rezonabile
(sunt suficiente recomandări pentru sarcinile suplimentare). Un număr mai mare de exerciţii duce la lucru
de mântuială, copiere, abandonarea întregii teme, refuz faţă de abordarea temei. Tema trebuie să fie în
corespondenţă cu posibilităţile elevilor şi să fie legată de însuşirea şi aplicarea cunoştinţelor predate. Ea
trebuie dată diferenţiat, atunci când între elevii aceleiaşi clase sunt diferenţe mari în cea ce priveşte
capacitatea sa pregătirea lor. Tema trebuie să fie însoţită de explicaţi ajutătoare, de indicaţii potrivite.
Când tema presupune artificii de calcul sau cere o pricepere deosebită, elevilor trebuie să li se atragă
atenţia asupra acestui aspect (exerciţiile cu *). Mulţi elevi învaţă pe de rost metode dec rezolvare a unor
probleme şi îşi formează şabloane pe care le aplică automat. Este greşită afirmaţia că elevii învaţă pe de
rost algoritmi. Cu siguranţă, algoritmii importanţi, rezultat al analizei şi cercetării îndelungate, trebuie
reţinuţi, dar uzându-se de logica acestora.
 Învăţătorul are obligaţia să-i înveţe pe elevi cum să-şi facă tema, nu să creeze în permanenţă un
climat ce determină ca necesitate apariţia meditatorului (un mediator păgubos între elev şi profesor şi nu o
prelungire a acestuia din urmă). Temele de acasă îşi ating scopul dacă sunt controlate în permanenţă de
profesor.
Din păcate, pentru unii copii şi implicit pentru părinţii lor, momentul efectuării temelor se
transformă într-un adevărat coşmar. Iată câteva cauze care duc la această situaţie, precum şi eventuale
soluţii de rezolvare a disfuncţionalităţilor apărute:
1. O atitudine greşită faţă de muncă, atitudine formată în familia în ce copilul este tratat ca un
prinţişor,nu este implica în nicio activitate gospodărească, nu i se dă nicio sarcină, nu are nici
responsabilitate. Copilul devine pur şi simplu leneş şi i se pare absolut normal să nu facă nimic, deci nici
temele.
2. Inexistenţa unui program zilnic care să-i ordoneze activităţile. Micul şcolar trebuie să ştie că
timpul lui este preţios, că principala lui activitate este cea şcolară, că munca alternează cu odihna. Acest
program trebuie stabilit în funcţie de particularităţile de vârstă şi individuale ale fiecărui copil şi cu
consultarea acestuia. După venirea de la şcoală, este bine să urmeze cel puţin o oră de odihnă, timp
acordat unor activităţi care îi fac deosebită plăcere copilului. Cele mai indicate sunt jocurile în aer liber,
plimbarea mişcarea, să se evite televizorul sau calculatorul. Dacă s-au obişnuit să doarmă după amiaza şi
acest lucru nu le afectează somnul de noapte, este foarte bine; dacă nu pot dormi nu trebuie să-i obligăm
cu orice preţ, vor obosi mai mult. Unii copii obişnuiesc să-şi facă temele imediat ce vin de la şcoală. Ei
simt nevoia să-şi îndeplinească sarcinile, pentru o deplină libertate ulterioară. Dacă reuşesc acest lucru cu
succes, le permitem şi această modalitate, pentru că sunt genul de persoane pe care le oboseşte mai tare
gândul că au ceva de făcut decât activitatea în sine şi oricum nu s-ar odihni. Reţinem însă ca regulă
generală pauza între programul de la şcoală şi cel de acasă cu accent pe petrecerea timpului în aer liber.
3. Volumul mare al temelor. Unii elevi dezarmează când văd că au prea multe teme de făcut. Est
bine să nu rămână niciodată cu restanţe, iar în zilele când au mai puţine teme să rezolve şi la alte materii,
chiar dacă nu le au a doua zi. O strânsă colaborare a şcolii cu familia poate rezolva această problemă.
4. Exigenţa prea mare din partea părinţilor. Uneori, mai ale în clasele primare, părinţii obişnuiesc să
rupă foile din caiet atunci când nu sunt mulţumiţi de scrisul copiilor. Pare o măsură justificată, dar este
mult mai bine ca părintele să-l urmărească îndeaproape pe copil, astfel încât să nu se ajungă la această
situaţie, pentru că ruperea foii îl demobilizează pe copil, înseamnă negarea întregii lui munci. Replici de
genul „Scriu dacă promiţi că nu-mi mai rupi foaia” trebuie să-l facă pe părinte să-şi schimbe tactica. Unii
părinţi obişnuiesc să le mai dea de lucru „suplimentar” copiilor în afară de tema avută la şcoală. Este bine
ca înainte de a face acest lucru să se informeze câte ore de activitate a avut copilul în ziua respectivă, ce
teme are de rezolvat, pentru a evita supraîncărcarea.
5. Obiceiul de a „trage de timp”. Foarte mulţi copii în timp ce fac temele găsesc tot felul de motive
de întrerupere a lucrului: încep să povestească ce-au făcut la şcoală, caută o carte, se mai uită la televizor,
îşi ascut creioanele, în acest fel timpul acordat temelor se lungeşte foarte mult. Este unul din cele mai
dăunătoare şi obositoare obiceiuri. Părintele trebuie să fie foarte strict în această privinţă (îmi povesteşti
după ce termini…, îmi arăţi după ce termini…,), să-i dea o limită de timp şi efectiv să nu-i permită să facă
altceva din momentul în care a început efectuarea temei. Între două materii poate avea o pauză scurtă,
asemenea programului de la şcoală. Copilul trebuie să înţeleagă că, dacă va prelungi în mod nejustificat
timpul acordat temelor, consumă din timpul pe care l-ar putea aloca activităţilor lui preferate.
6. Este greşit să i se promită diverse recompense pentru a-şi efectua temele. Copilul trebuie să
conştientizeze că aceasta este responsabilitatea lui şi nu a părintelui, că aşa cum are drepturi, are şi
obligaţii, că va trebui să suporte nişte consecinţe atunci când nu-şi va rezolva sarcinile. În acelaşi timp,
trebuie încurajat în permanenţă („sigur vei reuşi să rezolvi problema”, „dacă eşti atent vei termina mai
repede”, „astăzi ai scris mai bine decât ieri”). Părintele nu va sta tot timpul lângă copil „să-l păzească”,
pentru că acesta se va obişnui aşa şi nu va mai vrea să-şi facă temele decât în prezenţa acestuia. Dacă la
începutul clasei a I a supravegherea este mai strictă, odată cu trecerea timpului, părintele intervin doar din
când în când cu eventuale corecturi şi explicaţii, acordându-i treptat copilului independenţă, posibilitatea d
a-şi rezolva singur sarcinile, de a căpăta încredere în propriile puteri. Trebuie evitate extremele, un părinte
cicălitor, care face obsesie din temele copilului, fiind la fel de iresponsabil ca şi părintele care nici măcar
nu ştie dacă copilul lui are sau nu teme de rezolvat.

Temele la ciclul primar

Limba română,ca disciplină de studiu în învăţământul primar,are următoarele componente:
citirea,scrierea,lectura suplimentară,comunicare.

Activitatea de învăţare şi consolidare a citirii se realizează prin efort personal al elevului şi el

trebuie să fie conştient de acest efort,mai ales de finalitatea acestui efort. Este deosebit de important în
plan psihologic,motivaţia acestui efort,deoarece micul şcolar dacă nu conştientizează necesitatea
acestuia dezarmează’ uşor. Pentru sporirea randamentului la acest obiect elevului nu trebuie să i se
povestească textul după ideile principale,să-i prezinte conţinutul într-o formă proprie în care să
folosească expresii şi cuvinte întâlnite în acest text.
 Şi la lectură elevii au nevoie de o motivaţie pentru a putea obţine randamentul scontat. Pe
lângă pregătirea asigurată prin lecţiile de citire în care sunt iniţiaţi cu tehnici generale ale muncii cu
cartea elevilor trebuie să li se trezească interesul pentru cărţi prin povestirea au citirea uni
fragment,recenzia unor cărţi,lecţii de popularizare a unor cărţi. Importanţa lecturii fie că e efectuată
independent sau sub supravegherea învăţătorului,constă în faptul că ea contribuie la îmbogăţirea şi
dezvoltarea cunoştinţelor elevilor,la formarea unor atitudini pozitive.

Tema pentru acasă la comunicare trebuie să-l pună pe elev în situaţii inedite,de o
dificultate moderată ,în care el să utilizeze partea teoretică asimilată. Obişnuirea elevilor cu aplicarea
teoriei gramaticale în practica exprimării se realizează treptat,prin exerciţii zilnice. Pentru aceasta se
cere cultivarea la elevi a unei atitudini conştiente faţă de fiecare regulă sau definiţie învăţată.

Premisa principală de la care trebuie pornit în îndrumarea elevilor pentru activitatea de

elaborare a unei compuneri,indiferent de felul ei,este necesitatea,nu nici independenţe,efortul
intelectual propriu. Dacă în clasă învăţătorul îşi procură materialele care să sugereze planul unei
compuneri,face apel la imaginaţia copiilor,chiar începe compunerea,acasă,elevul va folosi sursele de
inspiraţie sugerate şi va relata modul său de a vedea lucrurile.

În cadrul matematicii, elevii de vârstă şcolară mică,iau cunoştinţă cu unele tehnici

elementare ale învăţăturii intelectuale. Prezentarea conţinutului matematic cât mai clar,mai atrăgător
,variat şi la nivelul posibilităţilor de înţelegere stimulează interesul pentru această disciplină,plăcerea de
a căuta şi satisfacţia de a descoperi lucruri noi,dar şi de a obţine rezultate mult mai aşteptate :
calificative mai bune. Deprinderea acestei activităţii trebuie începută la cea mai fragedă vârstă.

La obiectele: ştiinţe, geografie şi istorie – temele pentru acasă constau fie în citirea şi
povestirea lecţiei,fie în temele de o mai mare întindere. Elevii trebuie mai întâi învăţaţi să citească
integral lecţia,să citească pe părţi logice,să redea cu cuvinte proprii fiecare parte şi apoi integrarea
lecţiei. Temele tip referat presupun un timp mai lung de realizare,un material mai bogat şi mai ales
lucrul pe echipe(exemple : Formele poluării în Com. Zamostea - la ştiinţe, Relief,floră şi faună în com.
Zamostea - la geografie).

Scopul temei pentru acasă - este consolidarea achiziţiilor de către elevi în timpul orelor de
clasă, prin activităţi şi sarcini de lucru complementare,sub formă scrisă,orală,practică şi sub formă de
interacţiuni cu mediul extraşcolar (bibliotecă,muzeu).

În sfârşit,dar nu în ultimul rând,tema trebuie corectată obligatoriu,nu pentru a îndeplini o

sarcină profesională,ci pentru a măsura gradul de realizare a descriptorilor de performanţă şi pentru a
stabili măsuri ameliorative privind posibilitatea realizării ulterioare a tuturor obiectivelor. Observaţiile
făcute elevilor trebuie să fie corecte şi lizibile. Greşelile tipice cât şi cele grave trebuie discutate cu elevii
chiar atunci când li se înmânează caiete.
 ROLUL ŞI IMPORTANŢA TEMELOR OPŢIONALE ŞI ALTERNATIVE PENTRU ACASĂ
Calitatea

De mulţi ani, cercetătorii au încercat să afle cât de importante sunt temele pentru
realizarea elevilor.

Referitor la acest subiect controversat, usnews.com face o trecere în revistă a celor mai
importante date despre fenomenul Pro şi Contra Teme.

Ne întoarcem în anul 2009, când Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare

Economică a efectuat un studiu în întreaga lume despre timpul petrecut de elevi făcând
teme şi a descoperit că nu este prea mare legătură în ceea ce priveşte câte teme fac
elevii într-o ţară anume şi cât de bune sunt rezultatele lor, la teste.

Spre exemplu, Singapore (oficial, Republica Singapore) este în topul ţărilor în

care elevii sunt nevoiţi să facă multe teme, spre deosebire de Finlanda unde elevilor nu
li se dau multe teme pentru acasă.

În medie, finlandezii petrec cam 3 ore pe săptămână pentru a face teme, şi totuşi în
2012, la testul OECD, au reuşit performanţa de a se clasa pe locul şase în lume la citit
şi pe al XII-lea loc la matematică.

Temele pentru acasă reprezintă o verigă importantă în procesul instructiv educativ, momentul în care
se consolidează cunoştinţele, se clarifică unele aspecte care nu au fost pe deplin înţelese, Copilul are
posibilitatea să lucreze singur, „să arate ce poate’, să ia hotărâri, să găsească soluţii, să dovedească faptul
că est responsabil.
Temele îl ajută pe copil să-şi dezvolte aptitudini şi obiceiuri pozitive. Elevul învaţă să lucreze
independent; el este nevoit să se autodisciplineze şi să-şi asume responsabilitatea de a se prezenta la scoală
cu tema făcută şi lecţia învăţată. În acest punct copilul se confruntă pentru prima dată în viaţă cu
programarea timpului şi cu întâlnirea unui termen limită. În general, este bine ca temele să fie privite ca o
experienţă benefică, iar copiii trebuie să fie încurajaţi să înveţe.
Constituind o prelungire firească a activităţii desfăşurate de învăţător în clasă, temele pentru acasă
fac parte din structura lecţiei. Ele trebuie să realizeze următoarele sarcini:
 - să devină un mijloc de consolidare şi aprofundare a cunoştinţelor dobândite în lecţie;
- să favorizeze formarea priceperilor şi deprinderilor;
- să stimuleze capacităţile intelectuale, creativitatea elevilor;
- să cultive interesul pentru studii;
- să formeze deprinderi de muncă independentă şi de autocontrol;
- să educe la elevi atenţia, ordinea şi punctualitatea, perseverenţa şi capacitatea de a învinge
dificultăţile;
- să permită o evaluare adecvată în raport cu obiectivele stabilite.
Temele nu trebuie folosite niciodată ca pedeapsă. Ca principiu, acestea reprezintă o exersare a celor
pe care copilul – elev le învaţă în timpul orelor de curs, de data aceasta activitatea fiind una independentă.
În acest fel, se doreşte ca rezultat final consolidarea informaţiilor acumulate la cursuri, dar şi dobândirea
abilităţilor necesare pentru satisfacerea unor sarcini, car presupun reguli, utilizarea cunoştinţelor şi a altor
instrumente ce vin să îl susţină în satisfacerea sarcinii (căutarea unor cuvinte în dicţionare, utilizarea
calculatorului, înscrierea la bibliotecă…).
Copiii care acordă o atenţie mărită temelor se descurcă mai bine la şcoală, iar meritele lor sporesc pe
măsură ce avansează în vârstă şi trec de la şcoala generală spre liceu, de la liceu la facultate, de la facultate
la masterat şi lista poate continua. Se ştie că îndeplinirea unei responsabilităţi precum scrierea temelor îl
ajută pe copii să-şi dezvolte obiceiuri şi atitudini comportamentale pozitive.
Datorită temelor, părinţii descoperă multe lucruri legate de educaţia copilului. Părinţii ar trebui să îl
încurajeze pe acesta să renunţe la orele libere petrecute în faţa televizorului sau a calculatorului în
favoarea cărţilor. Tema reprezintă o oportunitate pentru elev de a cunoaşte cât mai mute lucruri noi, dar şi
pentru părinte, care are ocazia de a se implica activ în educaţia copilului.
Un studiu realizat în 2006 de psihologii de la Universitatea din Illinois, SUA, a arătat că performanţele
elevilor depind în mare măsură de atitudinea pe car părinţii o au faţă de tot ceea ce înseamnă „şcoală” şi de
modul în care părinţii îşi ajută copiii la rezolvarea temelor pentru acasă.

Dificultățile şi provocările elevilor în legătură cu tema pentru acasă

Opinia cadrelor didactice
În ultima vreme, popularizarea unor măsuri şi recomandări referitoare la temele pentru acasă au
avut efecte, uneori nedorite, asupra modului în care părinții şi elevii privesc aceste activități.
Unul dintre acestea, sesizat de către o parte dintre profesorii respondenți, este creșterea
numărului de elevi care nu își mai fac temele - deloc ori parțial - sau o fac cu o ritmicitate mai
redusă și cu o calitate precară.
O parte dintre profesorii consultați scriu că se confruntă cu refuzul multor elevi de a mai efectua
temele, chiar dacă acestea nu ar fi nici dificile, nici numeroase, din pricina demotivării pentru tot
ceea ce înseamnă școală și studiu. Din alt unghi, alte cadre didactice se preocupă în mod deosebit
de alegerea temelor care să fie considerate o ,,provocare" pentru elevi.
Profesorii spun că pentru elevii din primele clase se simte nevoia de a continua anumite activități
şi după şcoală, pentru fixarea cunoştințelor și, de aceea, însăși interzicerea sau restricționarea
drastică a temelor este privită ca o dificultate pentru susținerea procesului complet de învățare.
În foarte multe situații, profesorii reclamă ca principal obstacol cu care se confruntă în abordarea
temelor pe care le dau elevilor dezinteresul acestora din ce în ce mai ridicat, scăderea până la
dispariție a motivației pentru învățare, concretizate de multe ori prin plictiseală şi lipsa
orizontului (la ce sunt utile acum sau în viitorul copilului aceste teme?).
Se constată lipsa exercițiului intelectual, a simțului responsabilității și a perseverenței elevului,
așa că profesorii vorbesc despre lene intelectuală, despre lipsa voinței de a face temele sau despre
”nepăsarea” și lipsa de interes a elevilor, acestea fiind dublate de graba de a termina cât mai
repede o sarcină, de lucrul grăbit, dezordonat, superficial, de exercițiile efectuate incomplet sau
copiate pe fugă, de la colegi, în pauzele orelor.

Tema pentru acasă, în opinia elevilor Din răspunsurile elevilor, se desprind acele situații tipice și
repetitive când întâmpină probleme în rezolvarea temelor pentru acasă. Astfel, 49% dintre elevi
se plâng când temele sunt prea multe, aproape 60% când temele sunt prea dificile; 16,6% când
nu le este clar ceea ce trebuie să facă, 40% când nu le place materia; 27% când nu au note bune
la acea materie, 7,4% când nu agreează profesorul care predă sau 16% când nu se simt capabili.
Pentru toate variantele de răspuns există diferențe între răspunsurile elevilor din mediul urban
(care sunt mai ridicate cu câteva procente), comparativ cu răspunsurile elevilor din mediul rural.
După opinia elevilor, dificultatea sau complexitatea ridicate, precum și volumul exagerat sunt
resimțite ca o povară, cu valori semnificativ mai crescute în special după clasa a VII-a. În
general, dacă disciplina la care are teme nu este o disciplină preferată, nici temele nu sunt făcute
cu plăcere. O parte dintre elevi (aproximativ 33%) susțin că întâmpină dificultăți atunci când și
notele pe care le primesc nu sunt corespunzătoare. Unii elevi spun că își rezolvă cu
conștiinciozitate și constanță temele; mai mult decât atât, sunt elevi care exersează în plus pentru
pregătirea la concursurile școlare, deși ”timpul liber rămas dă cu minus”, cum se exprimă unul
dintre ei. Alții nu își fac niciodată temele sau rar, motivând tocmai prin refuzul de a accepta o
activitate coercitivă: Elevii se plâng de dificultatea temelor, de faptul că sunt prea multe şi
obositoare, de lipsa timpului necesar. De cele mai multe ori, copiilor, mai ales acelora din clasele
primare, le este greu să rezolve temele pentru acasă, pentru că, fie nu le este clară cerința
problemei, fie nu au urmărit, nu au înțeles sau nu au reținut informațiile și explicațiile date la
școală și atunci nu știu cum să le aplice acasă.

Opiniile părinților legate de problemele în rezolvarea temelor pentru acasă Părinții consultați au
fost rugați să evidențieze acele situații în care copiii lor întâmpină obstacole mai mari în
rezolvarea temelor pentru acasă, știut fiind faptul că cele mai multe plângeri și nemulțumiri în
această privință au venit tocmai din partea familiei elevului, nevoită să se confrunte, acasă, cel
puțin uneori, cu momente de criză, de impas, generatoare de tensiuni și dezechilibre, pentru care
aceasta este nevoită să mobilizeze resurse suplimentare – cel puțin de implicare și de timp.
Ierarhizând motivele probabile care conduc la aceste probleme, gradul ridicat de dificultate a
sarcinilor de lucru se degajă categoric drept cel mai răspândit motiv. Alegerea acestui răspuns
aparține a peste 60% dintre părinții respondenți. Se remarcă diferențe importante pentru clasele
de gimnaziu și primele clase de liceu, unde acest gen de situație apare cu mai mare frecvență
decât în clasele primare, unde se presupune că nivelul sarcinilor nu ar depăși, în mod obișnuit,
capacitățile elevului sau unde părinții încă pot să nu se simtă depășiți de nivelul de dificultate.
Cele mai dificile teme, în opinia părinților, apar a fi cele din gimnaziu, clasele a V-a și a VI-a,
adică după ce se face Doamna noastră profesoară de matematică, dă "vitamine", adică teme
suplimentare, care trebuiesc obligatoriu rezolvate de pe o săptămână pe alta. Uneori sunt și 60 de
exerciţii, iar pe lângă aceste "vitamine", la matematică ni se dau și temele (zilnice) care ne ocupa
mai mult de jumătate din timpul de rezolvare a temelor. 34 trecerea, de foarte multe ori abruptă
și nu lipsită de consecințe, de la cerințele și modul specific de lucru din învățământul primar,
către exigențele de cu totul altă factură pe care le impune intrarea în ciclul gimnazial. O altă
posibilă explicație a acestei alegeri este faptul că, în primii ani de gimnaziu, mulți părinți încă
mai încearcă să participe activ la educația copiilor lor, căutând să îi ajute la teme, însă
dificultatea creşte, nu mai pot ține pasul şi resimt acest impas în primul rând la nivel personal.
Următorul motiv de impas se referă la existența unor neclarități privitor la formulările sarcinilor
sau a sesizării unor lacune care nu permit înțelegerea cerințelor sau a modului de lucru/ de
rezolvare. Procentul acestor răspunsuri este de peste 55%, cele mai ridicate frecvențe fiind
înregistrate, de această dată, în clasele primare, unde se poate presupune că problemele apar mai
degrabă întrucât copiii nu sunt întotdeauna foarte atenți sau nu vin acasă cu explicațiile complete
primite la școală, iar atunci părinții sunt nevoiți să compenseze, efectuând propria informare.
Alteori e posibil ca, pe alocuri, formulările ori explicațiile din manuale sau auxiliare să fie
inadecvate pentru vârsta și nivelul de înțelegere a copilului. Există diferențe statistic
semnificative între răspunsurile părinților din mediul rural (45,4%) şi cel urban (56,2%) care pot
fi puse pe seama unor aşteptări și exigențe mai înalte în mediul urban, în privința rigurozității și
acurateței sarcinilor, pe când mediul rural este cunoscut ca fiind ceva mai conformist și mai puțin
critic în raport cu orice fel de autoritate.

CONCLUZII 1. Subiectul temelor pentru acasă în sistemul de educație din România rămâne unul
controversat, opiniile exprimate de cele mai importante categorii de actori ai învățării fiind adesea
extrem de diferite între ele. Profesorii par să creadă mai mult în importanța temelor pentru acasă, în
timp ce elevii și părinții și-ar dori ca temele să fie mai atractive, mai puține și mai centrate pe căutarea
de informații suplimentare și pe sarcini de grup. Aceleași polarizări se constată și în interiorul aceluiași
grup de respondenți cu privire la diferite aspecte legate de temele pentru acasă. Fetele sunt în mai mare
măsură în favoarea temelor pentru acasă, spre deosebire de băieți, iar opiniile actorilor din mediul
urban sunt nuanțate în raport cu a celor din rural. 2. Temele pentru acasă sunt considerate de cei mai
mulți actori investigați ca fiind utile și necesare pentru îmbunătățirea învățării. Cu toate acestea, se
constată o preponderență a temelor repetitive, monotone și dificile, care întăresc ceea ce s-a predat la
clasă. Profesorii se centrează pe explicarea sarcinilor și pe feedbackul frontal, în timp ce elevii și părinții
își doresc teme diferențiate, provocatoare, pe care să le rezolve creativ și eventual în echipă. 3.
Oboseala, stresul și suprasolicitarea exercitate de un volum adesea nerealist al temelor pentru acasă par
să fie o realitate pentru fiecare dintre actorii investigați. Temele pentru acasă sunt arareori asociate cu
bucuria de a învăța sau de a descoperi ceva nou. La ceastă situație se adaugă și faptul că, în general,
nivelul de comunicare între cadrele didactice care dau teme la aceeași clasă este relativ scăzut, fără a lua
în considerare încărcarea elevilor într-o zi sau într-o săptămână de școală. 4. Este sau nu nevoie de un
act normativ care să reglementeze rolul temelor pentru acasă și timpul necesar efectuării acestora? Cu
privire la acest aspect, opiniile cadrelor didactice sunt polarizate: o parte consideră că temele pentru
acasă trebuie să beneficieze de o reglementare juridică pentru o raportare la un cadru comun,
evitânduse astfel excesele legate de volumul temelor, gradul de dificultate, timpul necesar efectuării
acestora etc.; la polul opus se situează profesorii care consideră că această chestiune trebuie să fie și
poate fi gestionată de către profesioniști – cadrele didactice, în funcție de particularitățile fiecărei clase
de elevi, reglementarea acestei problematici fiind văzută drept o constrângere a libertății de acțiune a
profesorilor.