Sunteți pe pagina 1din 10

Trăsăturile curentelor literare ilustrate în texte literare

1. romantismul
2. simbolismul
3. tradiționalismul
4. modernismul
5. neomodernismul

1. Romantismul:
a. teme și motive specific romantice: iubire, natură, noapte, vis, codru, lună, stea, ochi, sărut
b. cultivarea sensibilității și a imaginației; (sentimente, figuri de stil)
c. antiteza este figura de stil centrală (înger-demon, trecut-prezent, omul comun-omul superior)
d. evadarea din real/cotidian/contingent prin vis
e. se pune accent pe trăirile omenești, acestea fiind armonizate cu peisajele de natură;
f. supremația subiectivismului, a pasiunii;
g. cadrul nocturn specific;
h. se inspiră din tradiție, folclor, trecutul istoric
i. sunt prezentați eroi excepționali în situați excepționale;
j. limbajul literar cuprinde expresii populare, arhaisme, regionalisme, specifice oralității

2. Simbolismul:
a. teme specifice: condiția nefericită a poetului, orașul, anotimpurile, iubire; motive specifice: apa ca
substanță erozivă, instrumentele muzicale, solitudinea;
b. utilizarea simbolului;
c. muzicalitatea versurilor: conferită prin instrumentele muzicale sau muzicalitate interioară realizată
prin elemente de recurență („arta versurilor este arta muzicii”-Al. Macedonski)
d. principiul corespondențelor
e. poezia exprimă doar atitudini poetice sau stări specifice: angoasa, oboseala psihică, disperarea,
exclusiv prin sugestia care devine procedeul principal: „a sugera-iată visul!” (Mallarme);
f. cromatica este exprimată prin culori cu putere de simbol (ex: plumb=cenușiu), ele reflectând stări și
atitudini poetice

3. Tradiționalismul
a. cultivă universul patriarhal, al satului
b. accent pe etic, etnic, social
c. ilustrarea specificului național, de multe ori, în spirit exagerat
d. întoarcerea la originile literaturii
e. promovarea ideii că mediul citadin este periculos pentru puritatea sufletului
f. principalele izvoare de inspirație sunt: istoria și folclorul

Română cu Delia
4. Modernismul
a. teme specifice: menirea scriitorului și a poeziei sale
b. intelectualizarea poeziei: ilustrarea unor idei filosofice profunde
c. ambiguizarea limbajului: „cuvintele sunt electrizate liric” (Hugo Friedrich)
d. lirica se dezarticulează: apar derapaje la nivelul topicii, la nivel afectiv
e. la nivelul formal al liricii: ingambamentul, versul liber
f. crearea intelectualului, ca personaj al operelor epice
g. crearea romanului obiectiv și a romanului de analiză psihologică

5. Expresionismul
a. teme și motive specifice: tristețea și neliniștea metafizică, disperarea, absența, neantul, natura
halucinantă;
b. prezența imaginilor poetice vii, contrastante, stranii
c. nevoia de absolut, aspirația spre ideal
d. apare ca protest antiburghez, negarea artei tradiționale, refuzul modelelor tradiționale;
e. căutarea ineditului, a originalului, a increatului
f. „descătușare afectivă, patosul trăirii împins la extaz” (Nicolae Balotă)
g. „tehnica halucinării (Hugo Friedrich)”: trăirea frenetică depășește presiunea limitelor, stihializarea
viziunii, interesul pentru patologic, fascinația morbidului
h. poezia surprinde tragismul condiției existențiale, luând forma strigătului profetic

6. Neomodernismul
a. cultivarea spiritului ludic;
b. mari teme/întrebări ale ființei
c. redescoperirea sentimentului și a emoției estetice
d. ambiguitatea limbajului, ambiguitatea împinsă până la aparenţa de nonsens, de absurd; răsturnarea
firescului
e. puterea metaforei
f. reprezentarea abstracțiunilor în formă concretă
g. noutatea expresiei poetice
h. poezia își regăsește menirea : voaloarea ei este estetică, nu etică
i. se revine la vechile mituri (reinterpretate sau parodiate, de exemplu : Iona)
j. poezia se adresează rațiunii mai mult decât inimii

7. Realismul (în opera epică)


a. perspectiva narativă obiectivă, naratorul fiind omniscient, conferind veridicitate scrierii
b. se regăsesc problematici sociale ce reflectă realitatea contemporană
c. creează iluzia realității prin imagini verosimile, banalul cotidian
d. accentul este pus pe fapte, întâmplări și realitate (incipitul textului are rolul de a introduce lectorul
în iluzia vieții reale) ;
e. modalitatea narativă : focalizare zero
Română cu Delia
f. personajul este reprezentativ pentru o tipologie și se supune valorilor morale ale colectivității
g. personajul este direct influențat de mediul în care trăiește
h. creația realistă se remarcă prin precizie, detaliu, veridicitate
i. figurile de stil au rol caracterizator, nu de înfrumusețare a limbajului

Ilustrare:

1. „Să fie sara-n asfințit


Și noaptea să înceapă;
Răsaie luna liniștit
Și tremurând din apă;

Și să împrăștie scântei
Cărărilor din crânguri,
În ploaia florilor de tei
Să stăm în umbră singuri.

Și capul meu de grije plin


De brațul tău se culce
Sub raza ochiului senin
Și negrăit de dulce,

Ca iar cuminte să mă fac,


Căci tu îmi prinzi tot gândul,
Ca cerul ce privește-n lac
Adâncu-i cuprinzându-l.

Cu farmecul luminei reci


Simțirile străbate-mi:
Revarsă liniște de veci
Pe noaptea mea de patemi

Și de asupra mea rămâi


Durerile de-mi curmă
Și fii iubirea mea dentâi
Și visul meu din urmă.” (M. Eminescu, Să fie sara-n asfințit)

Textul dat se încadrează în sfera operelor aparținând romantismului deoarece, în primul rând, regăsim
teme și motive romantice: iubirea, natura, motivul lunii, al nopții. În al doilea rând, sunt cultivate sensibilitatea
și imaginația creatoare, generate de farmecul iubirii care îl cuprinde pe poet: „Cu farmecul luminei reci/
Simțirile străbate-mi”.

Română cu Delia
2. „În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Orăşenii, pe trotuare,
Merg ţinându-se de mână,
Şi-n oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână,
De sub vechile umbrele, ce suspină
Şi se-ndoaie,
Umede de-atâta ploaie,
Orăşenii pe trotuare
Par păpuşi automate, date jos din galantare.

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână


Nu răsună pe trotuare
Decât paşii celor care merg ţinându-se de mână,
Numărând
În gând
Cadenţa picăturilor de ploaie,
Ce coboară din umbrele,
Din burlane
Şi din cer
Cu puterea unui ser
Dătător de viaţă lentă,
Monotonă,
Inutilă
Şi absentă...

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână


Un bătrân şi o bătrână -
Două jucării stricate -
Merg ţinându-se de mână...”

Textul dat se încadrează în sfera poeziilor simboliste deoarece ilustrează particularitățile acestui curent
literar: în primul rând, remarcăm muzicalitatea construită prin tehnica refrenului: „în orașu-n care plouă de
trei ori pe săptămână”, în al doilea rând, tehnica folosită predominant este cea a sugestiei, automatismul
cadrului citadin fiind conturat prin secvențe precum: „Par păpuşi automate”, „dătător de viață lentă/monotonă,/
inutilă,/ și absentă”.

3.
„Azi am trecut s-o văd, înstrăinată,
Grădina-n care-o vară ne-am iubit...

Română cu Delia
Podoaba-n zdrenţe-i spânzură uscată,
Rugini a prins frunzişul răvăşit,
Iar parcul, raiul nostru de-altădată,
Cu ziduri alţii azi l-au ocolit.

E ceasul vechi al dragostei, e seară,


Şi, dând să intru, stau înfiorat:
Înaltul plop la porţi m-aşteaptă iară,
Dar toamna purpurie l-a schimbat
În galben stâlp pâlpâitor de pară,
Ce freamătă, de vânturi zbuciumat.

Şi-n vijelia ce s-a-ncins să-l bată,


Aprinsul plop acolo mi-a părut
Că-i sabia de foc neîndurată
Pe care Heruvimul nevăzut
O flutura spre lumea blestemată
La Poarta Paradisului pierdut.”
(Vasile Voiculescu, La poarta paradisului pierdut)

Textul citat aparține tradiționalismului, ilustrând particularitățile acestuia: în primul rând, remarcăm
faptul că poetul cultivă universul patriarhal, al originilor, toposul specific fiind „Paradisul pierdut”. În al doilea
rând, accentul este pus pe pe etic, etnic și social, textului trimițând la puterea iubirii de a transfigura realitatea
care era sacră ab initio (la origine).

4.„Livada s-a încins în somn. Din genele-i de stufuri


strîng lacrimi de văpaie:
licurici.

Pe coastă-n vrej de nouri


creşte luna.

Mîni tomnatice întinde noaptea mea spre tine


şi din spuma de lumin-a licuricilor verzui
ţi-adun în inimă surîsul.
Gura ta e strugure-ngheţat.

Numai marginea subţire-a lunii


ar mai fi aşa de rece
- de-aş putea să i-o sărut -
ca buza ta.

Română cu Delia
Îmi eşti aproape.

Prin noapte simt o pîlpîire de pleoape.”


Lucian Blaga, Înfrigurare

Textul suport se încadrează în lirica modernistă deoarece ilustrează particularitățile acestuia: în primul
rând, remarcăm ambiguizarea limbajului, cuvintele fiind „electrizate liric” (Hugo Friedrich) și căpătând
valențe multiple: de exemplu, „livada s-a încins în somn” face trimitere la motivul somnului, verbul „s-a
încins” având multiple conotații. În al doilea rând, la nivel formal, regăsim tehnica ingambamentului: „Pe
coastă-n vrej de nouri/ crește luna.”, prin care este facilitată transmiterea neîngrădită a tumultului sufletesc al
poetului.

5. „Vârtej interior și spus


prin luciul privirilor căzând înapoi,
Voi, ierarhii de nouri negri
curgând pe umeri de femeie, goi,
Unghii sclipind electric, violet,
zgâriind lumina până la culoare,
Tu, alunecare de toamnă spre iarnă
pe balustrada unui vânt, nemișcătoare,
Divină vocală, fluier de aur.
Sunete jupuite de melodie,
Voi, cuvinte, cu silabele în stea
ca geamul lovit de-o săgeată târzie.
Scări, scări de frânghie cu noduri,
Scări clătinate atârnând de nori,
Tu, ascensiune friguroasă spre ploaie
printr-un tunel de aripi, de condori.”
(Nichita Stănescu, Coloană infinită)

Textul suport se încadrează în sfera neomodernismului deoarece ilustrează particularitățile sale: în


primul rând, remarcăm limbajul ermetizat și conceptualizat: „Scări clătinate atârnând de nori”, în al doilea
rând, abordează mari teme și întrebări ale ființei, precum ascensiunea, condiția creației, care devine „vârtej
interior”.

Română cu Delia
Aplicare:

1. Justifică, prin două argumente cu exemple, că poezia de mai jos aparține modernismului:
„Numai pe tine te am, trecătorul meu trup,
şi totuşi
flori albe şi roşii eu nu-ţi pun pe frunte şi-n plete,
căci lutul tău slab
mi-e prea strâmt pentru straşnicul suflet
ce-l port.

Daţi-mi un trup,
voi munţilor,
mărilor,
daţi-mi alt trup să-mi descarc nebunia
în plin!
Pământule larg, fii trunchiul meu,
fii pieptul acestei năprasnice inimi,
prefă-te-n lăcaşul furtunilor cari mă strivesc,
fii amfora eului meu îndărătnic!
Prin cosmos
auzi-s-ar atuncea măreţii mei paşi
şi-aş apare năvalnic şi liber
cum sunt,
pământule sfânt.

Când as iubi,
mi-aş întinde spre cer toate mările
ca nişte vânjoase, sălbatice braţe fierbinţi,
spre cer,
să-l cuprind,
mijlocul să-i frâng,
să-i sărut sclipitoarele stele.

Când aş urî,
aş zdrobi sub picioarele mele de stâncă
bieţi sori
călători
şi poate-aş zâmbi.

Dar numai pe tine te am, trecătorul meu trup.” (L. Blaga, Dați-mi trup voi, munților)

Română cu Delia
2. Justifică, prin două argumente cu exemple, că poezia de mai jos aparține neomodernismului:

„De mult negru mă albisem


De mult soare mă-nnoptasem
De mult viu mă mult murisem
Din visare mă aflasem.
Vino tu, cu tine toată
Ca să-ntruchipăm o roată
Vino tu, fără de tine
Ca sa fiu cu mine, mine
O, răsai răsai răsai
Pe infernul meu un rai
O, rămâi rămâi rămâi
Palma bate-mi-o în cui
Pe crucea de carne
Când lumea adoarme.” (N. Stănescu, Dezîmblânzirea)

3. Justifică, prin două argumente cu exemple, că poezia de mai jos aparține simbolismului:
„Copacii albi, copacii negri
Stau goi în parcul solitar
Decor de doliu funerar ...
Copacii albi, copacii negri.

În parc regretele plâng iar ...

Cu pene albe, pene negre


o pasăre cu glas amar
Străbate parcul secular ...
Cu pene albe, pene negre ...

În parc fantomele apar ...

Si frunze albe, frunze negre;


Copacii albi, copacii negri;
Si pene albe, pene negre,
Decor de doliu funerar ...

În parc ninsoarea cade rar ...” (G. Bacovia, Decor)

4. Justifică, prin două argumente cu exemple, că poezia de mai jos aparține romantismului:

Română cu Delia
„Stau în cerdacul tău... Noaptea-i senină
Deasupra-mi crengi de arbori se întind,
Crengi mari în flori de umbră mă cuprind
Și vântul mișcă arborii-n grădină.

Dar prin fereastra ta eu stau privind


Cum tu te uiți cu ochii în lumină.
Ai obosit, cu mâna ta cea fină
În val de aur părul despletind.

L-ai aruncat pe umeri de ninsoare,


Desfaci visând pieptarul de la sân,
Încet te-ardici și sufli-n lumânare...

Deasupră-mi stele tremură prin ramuri


În întuneric ochii mei rămân,
Ș-alături luna bate trist în geamuri.” (M. Eminescu, Stau în cerdacul tău...)

5. Justifică, prin două argumente cu exemple, că poezia de mai jos aparține tradiționalismului:
„La casa amintirii cu-obloane şi pridvor,
Păienjeni zăbreliră şi poartă, şi zăvor.
Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc
De când luptară-n codru şi poteri, şi haiduc.
În drumul lor spre zare îmbătrâniră plopii.
Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi.
Nerăbdător bunicul pândise de la scară
Berlina legănată prin lanuri de secară.
Pie-atunci nu erau trenuri ca azi, şi din berlină
Sări, subţire,-o fată în largă crinolină.
Privind cu ea sub lună câmpia ca un lac,
Bunicul meu desigur i-a recitat Le lac.
Iar când deasupra casei ca umbre berze cad,
Îi spuse Sburătorul de-un tânăr Eliad.
Ea-l asculta tăcută, cu ochi de peruzea...
Şi totul ce romantic, ca-n basme, se urzea.
Şi cum şedeau... departe, un clopot a sunat,
De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat.
Dar ei, în clipa asta simţeau că-o să rămână...
De mult e mort bunicul, bunica e bătrână...
Ce straniu lucru: vremea! Deodată pe perete
Te vezi aievea numai în ştersele portrete.

Română cu Delia
Te recunoşti în ele, dar nu şi-n faţa ta,
Căci trupul tău te uită, dar tu nu-l poţi uita...
Ca ieri sosi bunica... şi vii acuma tu:
Pe urmele berlinei trăsura ta stătu.
Acelaşi drum te-aduse prin lanul de secară.
Ca dânsa tragi, în dreptul pridvorului, la scară.
Subţire, calci nisipul pe care ea sări.
Cu berzele într-ânsul amurgul se opri...
Şi m-ai găsit, zâmbindu-mi, că prea naiv eram
Când ţi-am şoptit poeme de bunul Francis Jammes.
Iar când în noapte câmpul fu lac întins sub lună
Şi-am spus Balada lunei de Horia Furtună,
M-ai ascultat pe gânduri, cu ochi de ametist,
Şi ţi-am părut romantic şi poate simbolist.
Şi cum şedeam... departe, un clopot a sunat
Acelaşi clopot poate . în turnul vechi din sat...
De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat.” (Ion Pillat, Aci sosi pe vremuri)

Română cu Delia