Sunteți pe pagina 1din 8

CONSIDERAŢII PRIVIND RĂSPUNDEREA CIVILĂ DELICTUALĂ

A CĂRĂUŞULUI

Lect. univ. dr. Cristina Stanciu


Lect. univ. dr. Vali Ileana Niţă

Les règles qui s'appliquent à la responsabilité de l'expéditeur et du destinataire


sont celles du droit commun. Pour le voiturier la situation est différente et, dans ce cas, on
peut parler des aspects différents des règles du droit commun. Les éléments de spécificité
de la responsabilité contractuelle du voiturier regardent spécialement deux aspects
importants: la charge de l'admission de la preuve et l'étendue des dédommagements. La
durée de la responsabilité contractuelle du voiturier est celle comprise entre le moment où
les biens lui ont été confiés en vue du transport et le moment où il les remet au destinataire.

1. Aspecte generale asupra răspunderii civile. Răspunderea civilă reprezintă o


instituţie complexă a dreptului civil, în relaţie permanentă cu celelalte forme ale răspunderii
juridice şi care domină întreaga viaţă juridică. Răspunderea civilă garantează securitatea
unei categorii de relaţii sociale, relaţii înglobate în ansamblul valorilor sociale ocrotite de
drept, valori care constituie obiect de reglementare juridică de natură juridică civilă. Este
cvasiunanim admis că răspunderea civilă este acea formă a răspunderii juridice care
priveşte raporturile ce se constituie între autorul unei fapte ilicite, producătoare de daune şi
victima prejudiciată în urma acestor fapte, cu consecinţa apariţiei obligaţiei de reparare în
sarcina persoanei care le-a cauzat. Răspunderea civilă cunoaşte două forme de răspundere:
răspunderea delictuală şi răspunderea contractuală. Răspunderea civilă contractuală rezidă
în îndatorirea ce revine debitorului unei obligaţii născută dintr-un contract de a repara
prejudiciul cauzat creditorului datorită neexecutării prestaţiilor la care s-a obligat.
Răspunderea civilă delictuală reprezintă obligaţia unei persoane de a repara prejudiciul
cauzat altuia printr-o faptă ilicită extracontractuală, sau, după caz, prejudiciul pentru care
este chemat prin lege să răspundă.1

2.Răspunderea în contractul comercial de transport. Nerespectarea obligaţiilor


asumate în contractul de transport dă naştere la răspundere civilă, atât pentru cărăuş, cât şi
pentru expeditor.2 În ceea ce priveşte răspunderea expeditorului, respectiv a destinatarului,
regulile ce se aplică sunt cele din dreptul comun; în vreme ce în ceea ce-l priveşte pe cărăuş
putem vorbi de aspecte deosebite de regulile dreptului comun. Totodată, referitor la cărăuş
trebuie menţionat faptul că avem de analizat două aspecte principale: răspunderea
contractuală a cărăuşului şi răspunderea delictuală a cărăuşului. Regimul juridic al
răspunderii cărăuşului este dat de dispoziţiile Codului civil: art. 1073-1090 – reglementează
răspunderea contractuală; iar art. 998-1000 - răspunderea delictuală a cărăuşului.
Răspunderea cărăuşului în transportul de mărfuri este reglementată şi de Codul
comercial3.Neîndoielnic, răspunderea de natură civilă a cărăuşului constituie dreptul comun
pentru răspunderea de natură comercială a acestuia. Oridecâte ori, în materia contractului
de transport se întâlnesc norme speciale, conţinute în legi speciale, potrivit regulei specialia
generalibus non derogant, acestea se vor aplica fără a deosebi după cum ele sunt de natură

1
L. Pop, Drept civil român. Teoria generală a obligaţiilor, Ed. Lumina Lex, 1998, p. 177.
2
După caz, destinatar.
3
Art. 420, 423, 425 şi urm. din Codul comercial.
Revista de Ştiinţe Juridice

civilă sau comercială. De aici rezultă că, reglementările din Codul civil şi Codul comercial
sunt aplicabile numai în măsura în care anumite aspecte ale contractului de transport nu
sunt reglementate prin norme juridice speciale.4

3. Răspunderea delictuală a cărăuşului. Răspunderea civilă delictuală este o


sancţiune specifică dreptului civil aplicată pentru săvârşirea faptei ilicite cauzatoare de
prejudicii şi care are un caracter reparator.5 Cărăuşul, prin executarea contractului de
transport, îşi angajează răspunderea faţă de cocontractantul său, dar îşi poate angaja
răspunderea şi faţă de terţe persoane; în sensul că în situaţia în care au fost prejudiciaţi terţi
prin fapte săvârşite de cărăuş în cadrul activităţii desfăşurate în afara contractului de
transport; răspunderea cărăuşului va fi o răspundere civilă delictuală. 6 Cadrul legal în
această situaţie este dat de art. 998 Cod civil care precizează că: „orice faptă a omului, care
cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat a-l repara” şi
din art 999 Cod civil care precizează că ”omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a
cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa”. Cărăuşul
profesionist este un comerciant fapt ce imprimă şi acţiunii extracontractuale – în situaţia în
care fapta a fost săvârşită în executarea profesiei – un caracter comercial7; în această
situaţie operând prezumţia de comercialitate aşa cum este ea instituită de art. 4 Cod
comercial.8 Este, după părerea noastră una din situaţiile în care o anumită calitate, în speţă
cea de comerciant, are valenţe juridice aparte, valenţe materializate în prezumţia de
comercialitate.

4. Răspunderea contractuală a cărăuşului. Între cele două forme de răspundere


există numeroase puncte de interferenţă în privinţa condiţiilor, modalităţilor de realizare şi
finalităţii lor. Astfel, ideea fundamentală care domină cele două forme ale răspunderii este
aceea a reparării unui prejudiciu patrimonial produs prin fapta ilicită şi culpabilă a unei
anumite persoane. Între cele două forme de răspundere nu există deosebiri de esenţă,
elementele lor fiind aceleaşi: existenţa unei fapte ilicite, săvârşirea cu vinovăţie a acestei
fapte; un raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu. 9
Cele două tipuri de răspundere comportă, însă, o serie de deosebiri. Astfel, dacă
răspunderea contractuală izvorăşte din contract, răspunderea civilă delictuală izvorăşte
dintr-un fapt ilicit; dacă răspunderea contractuală cunoaşte numai imprudenţa şi neglijenţa
ca forme ale culpei, răspunderea civilă delictuală cunoaşte toate formele culpei; în cadrul
răspunderii contractuale, în principiu, culpa debitorului se prezumă, dar în cadrul
răspunderii delictuale, de regulă, culpa autorului trebuie dovedită. De asemenea, în cadrul

4
Ghe. Filip; Dreptul transporturilor, Ed. Junimea; 2002, Iaşi, p. 44-45.
5
Vali Ileana Niţă, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Ed. Universitaria, Craiova, 2004, P. 112-
115.
6
De exemplu, lovirea în timpul transportului a unui vehicul aparţinând unei alte persoane; prăbuşirea
unui avion peste un imobil, etc. De asemenea, una din obligaţiile cărăuşului profesionist este aceea
de a accepta orice cerere de transport ce-i este adresată, mai puţin cea care priveşte mărfuri exceptate
în mod expres de la transport. Încălcarea acestei obligaţii de către cărăuş va da naştere la o răspundere
extracontractuală .
7
O.Căpăţână, Dreptul transportului – Partea generală, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, p. 169.
8
Art. 3 Cod comercial: „Legea consideră ca fapte de comerţ: (…) Întreprinderile de transporturi de
persoane sau de lucruri pe apă sau pe uscat … şi art. 4 Cod comercial: „Se socotesc, afară de acestea,
ca fapte de comerţ celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă
sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul.”
9
Vali Ileana Niţă, op. cit., p. 92-93.
75
Drept privat

răspunderii civile contractuale, debitorul nu răspunde pentru daunele imprevizibile, în


vreme ce autorul unui fapt ilicit, în anumite condiţii, răspunde pentru aceste daune. În
cadrul răspunderii contractuale debitorul trebuie pus în întârziere pentru a putea fi urmărit,
în vreme ce autorul unui fapt ilicit se află în întârziere de drept din momentul săvârşirii
faptului. Totodată, o altă deosebire dintre cele două tipuri de răspundere vizează felul
răspunderii: răspunderea contractuală este o răspundere conjunctă, pe când răspunderea
delictuală, în cazul în care faptul ilicit este opera a două sau mai multe persoane, este
solidară.10
Condiţia esenţială pentru angajarea răspunderii contractuale a cărăuşului o
constituie existenţa contractului de transport. Pentru angajarea răspunderii contractuale a
transportatorului, contractul de transport trebuie să întrunească, cumulativ, următoarele
condiţii: să fie un contract valabil din punct de vedere juridic; în baza contractului de
transport să se stabilească raporturi juridice nemijlocite între cărăuş şi expeditor/destinatar
între păgubit şi autorul prejudiciului şi prejudiciul să rezulte din neexecutarea totală sau
parţială a unei obligaţii născute din chiar contractul de transport, respectiv din contractul ce
leagă pe păgubit de autorul prejudicilului respectiv 11. Dacă ne referim însă la o
„întreprindere de transport”, vom avea de-a face cu o persoană juridică şi răspunderea nu va
mai fi una directă, ci o răspundere contractuală pentru altul.
Aşa cum am mai precizat, condiţiile generale ale răspunderii contractuale a
cărăuşului sunt: fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu; vinovăţia autorului, existenţa
prejudiciului şi existenţa legăturii de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta ilicită. Cu toate
acestea, regimul juridic al cărăuşului este considerat de doctrină 12 ca fiind mai agravat decât
răspunderea contractuală din dreptul comun. Acest fapt se datorează angajamentului asumat
de cărăuş şi anume acela de a preda mărfurile transportate în mâinile destinatarului. Prin
urmare, obligaţia cărăuşului este una de rezultat şi orice deficienţă în executare poate fi
asimilată cu o faptă ilicită. În loc de concluzie, se poate afirma că regimul juridic al fiecărei
forme de răspundere civilă asigură fizionomie juridică proprie pentru fiecare dintre ele, aşa
cum se va observa în continuare.

5. Timpul răspunderii contractuale a cărăuşului. Contractul de transport este


unic şi indivizibil13 şi obligaţia cărăuşului încetează în momentul predării bunurilor în
mâinile destinatarului. Prin urmare, perioada cât durează răspunderea contractuală a
cărăuşului este cea cuprinsă între momentul în care bunurile i-au fost încredinţate spre
transport până în momentul în care le predă destinatarului. În acest sens, art. 425 Cod
comercial precizează: „cărăuşul este răspunzător de pierderea sau stricăciunea lucrurilor ce
i-au fost încredinţate spre transport, din momentul în care le primeşte până la acela al
predării lor destinatarului”. În consecinţă, ideea că în timpul cât transportul suferă o
întârziere sau lucrul se găseşte în magaziile cărăuşului în aşteptarea reluării traficului,
cărăuşul răspunde de conservarea lucrului ca depozitar şi că răspunderea cărăuşului este
angajată doar în intervalul de timp cât durează deplasarea 14 nu are temei legal şi nu
corespunde naturii juridice a contractului de transport.

10
Ion Dogaru, T. Sîmbrian, P. Drăghici, A.O. Hanţiu, S. Ionescu, Drept civil român, Tratat, vol. III,
Teoria generală a obligaţiiilor, Ed. Europa, Craiova, 1997.
11
O. Căpăţînă, op. cit., p. 171.
12
R. Rodiere, B. Mercadal, op. cit., p. 251; O. Căpăţînă, p. 173-175.
13
E. Cristoforeanu, op. cit., p. 215 - 218.
14
Ştefan Scurtu, op. cit, p. 84.
76
Revista de Ştiinţe Juridice

6. Elemente de specificitate ale răspunderii contractuale a cărăuşului.


Răspunderea contractuală a cărăuşului în ceea ce priveşte reglementarea juridică are
următoarele reguli de aplicabilitate: se aplică cu precădere dispoziţiile din legile speciale 15
şi numai în cazul în care acestea nu există, se aplică regulile dreptului comun 16. În raport de
regulile dreptului comun, elementele de specificitate ale răspunderii contractuale ale
cărăuşului privesc cu precădere două aspecte importante: sarcina admiterii probei şi
întinderea despăgubirilor.17 Potrivit Codului comercial18, cărăuşul răspunde de pierderea
sau stricăciunea lucrurilor ce i-au fost încredinţate pe toată durata contractului de transport,
dacă nu probează că pierderea, respectiv stricăciunea lucrurilor au provenit din caz fortuit
sau de forţă majoră, din chiar viciul propriu al lucrurilor sau din natura lor, din faptul
expeditorului sau cel al destinatarului. Prin urmare, art. 425 Cod comercial instituie o
prezumţie relativă de culpă în îndeplinirea obligaţiilor contractuale de către cărăuş. Această
prezumţie legală, relativă, nu înăspreşte regimul responsabilităţii cărăuşului, ea nu face
altceva decât să-l oblige pe cărăuş să administreze proba19.
De asemenea, o deosebire faţă de dreptul comun o remarcăm în ceea ce priveşte
întinderea răspunderii cărăuşului. Astfel, potrivit art. 430 C. comercial în situaţia în care
cărăuşul a pierdut sau a avariat marfa, despăgubirea se stabileşte având în vedere paguba
efectivă, nu şi beneficiul nerealizat.20
Conform aceluiaşi articol, dauna rezultată prin pierdere sau stricăciune se va
calcula după preţul curent al bunurilor transportate, la locul şi timpul predării21. Potrivit art.
40 Cod comercial, preţul curent este stabilit pe baza criteriului listelor bursei, iar în lipsă,
prin orice mijloc de probă, din acest preţ scăzându-se „cheltuielile ce întotdeauna se fac în
caz de pierdere sau stricăciune”22. Specificitatea şi natura juridică a răspunderii contractuale
a cărăuşului nu înlătură, ci, dimpotrivă, subliniază relaţia dintre răspunderea juridică civilă
considerată a fi dreptul comun în materie şi răspunderea de natură comercială a cărăuşului.

7. Cauze care exclud răspunderea cărăuşului. Răspunderea civilă a cărăuşului


este angajată dacă sunt întrunite cumulativ condiţiile generale ale răspunderii: existenţa
unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi
prejudiciu şi a culpei autorului faptei ilicite. Cauzele care exclud răspunderea cărăuşului se
pot referi la: caracterul ilicit al faptei, raportul de cauzalitate sau culpa autorului ori, în
aceeaşi măsură, raportul de cauzalitate şi culpa. Cauzele care înlătură caracterul ilicit al
faptei prejudiciabile, în dreptul comun, sunt: legitima apărare, starea de necesitate,
îndeplinirea unei îndatoriri legale sau ordinul legal dat de o autoritate competentă,
consimţământul victimei, exercitarea unui drept subiectiv.23 În ceea ce priveşte contractul
de transport cauzele se referă numai la starea de necesitate 24, îndeplinirea unei îndatoriri
legale sau ordinul legal dat de o autoritate competentă 25 şi consimţămîntul victimei26.

15
Legi specifice anumitor tipuri de transport, reglementări ale Codului comercial, regulamente de
transport.
16
Ştefan Scurtu, op. cit, p. 82-83.
17
Ştefan Scurtu, op. cit, p. 83.
18
Art. 425 Cod Comercial.
19
C. Stanciu, Dreptul transporturilor, Ed. Universitaria, Craiova, 2006, p. 114.
20
E. Cristoforeanu, Cartea I, nr. 28, p. 211.
21
Gh. Piperea, op. cit., p. 51.
22
Art. 430, alin. 1, Cod comercial.
23
C.Stătescu, C. Bîrsan, op. cit, pag. 183.
24
Starea de necesitate se întâlneşte cu precădere în transportul maritim. Art. 655 Cod comercial
autorizează pe cărăuş ca în caz de naufragiu să arunce lucrurile în mare, “pentru scăparea comună” a
77
Drept privat

8. Cauze care exclud existenţa raportului de cauzalitate sau cauze


exoneratoare de răspundere civilă. Cauzele care exclud existenţa raportului de cauzalitate
mai sunt denumite în literatura juridică “cauze exoneratoare de răspundere civilă”. Se
consideră că acestea sunt următoarele: forţa majoră, cazul fortuit, fapta terţului şi fapta
victimei.
Art. 425 Cod comercial, referitor la responsabilitatea cărăuşului pentru pierderea şi
avarierea lucrurilor şi art. 428 alin. 2 Cod comercial referitor la întârziere, prevăd că este
exclusă răspunderea cărăuşului dacă prejudiciul a provenit din caz fortuit sau din forţă
majoră, din faptul expeditorului sau din acel al destinatarului, din chiar viciul propriu al
lucrurilor sau din natura lor.
În domeniul transporturilor pe lângă dispoziţii legale care stabilesc cu titlu general
temeiuri de nerăspundere, găsim şi dispoziţii care înlătură explicit dintre cauzele care
exclud răspunderea anumite fapte socotite că denotă vinovăţia cărăuşului. În acest sens art.
428 alin. 3 Cod com. prevede că lipsa mijloacelor îndestulătoare de transport nu este
suficientă pentru a justifica întârzierea, în raport cu data fixată, pentru ca încărcătura să fie
deplasată la destinaţie.27
Forţa majoră nu exclude răspunderea cărăuşului în următoarele situaţii: dacă a
intervenit după ce debitorul obligaţiei de executat a fost pus în întârziere pentru a-şi executa
obligaţiile asumate28, adică după expirarea termenului în care cărăuşul trebuia să livreze
lucrul destinatarului. Debitorul va fi exonerat de răspundere dacă se dovedeşte că: lucrul ar
fi pierit chiar dacă se afla la creditorul său şi în cazul în care însăşi întârzierea se datorează
forţei majore; dacă prin clauză contractuală sau prin convenţie 29 debitorul şi-a asumat
răspunderea şi pentru anumite cazuri de forţă majoră care se numesc cazuri exceptate 30 .
Fapta terţului în dreptul transporturilor exclude răspunderea cărăuşului numai
dacă întruneşte caracteristicile forţei majore, fapta terţului fiind asimilată forţei majore dacă
nu a putut fi prevăzută şi împiedicată31. Prin viciul lucrului se înţelege un defect intrinsec al
acestuia care în anumite condiţii produce deteriorarea lui. Această deteriorare este rezultatul
unui proces chimic, precum fermentarea, acidularea, coagularea, încingerea, uscarea unor
substanţe expuse prea mult timp căldurii soarelui; mucegăirea sau oxidarea unor lucruri
ţinute prea mult timp la umezeală; îngheţarea alimentelor iarna. Potrivit art. 425 Cod
comercial, dacă lucrul s-a deteriorat datorită viciului său se naşte prezumţia de
neresponsabilitate a cărăuşului. Dar, cărăuşul trebuie să probeze: existenţa viciului; raportul
de cauzalitate dintre viciu şi pagubă; faptul că a depus diligenţa necesară pentru a preveni
sau limita paguba.

navei şi a încărcăturii, iar art. 659 alin. 2 stipulează că bunurile cărora le-a profitat sacrificiul comun
adică nava, încărcătura salvată şi navlul vor suporta în comun contribuţia stabilită pentru fiecare în
parte în vederea acoperirii prejudiciului. În această situaţie, starea de necesitate, deşi exclude
caracterul ilicit al faptului păgubitor, nu exclude total răspunderea cărăuşului.
25
Ca exemplu în acest sens poate fi dat ordinul legal privind “iernaticul forţat“ pe Dunăre care
întrerupe temporar circulaţia navelor din cauza îngheţării apelor sau embargoul.
26
În acest caz victima nu consimte la producerea prejudiciului, ci la săvârşirea faptei şi îşi asumă doar
riscul unui prejudiciu ce ar putea să-i fie produs.
27
O.Căpăţână, op. cit., pag.232.
28
În acest sens art. 1156 alin. 1 Cod civil.
29
art. 1156 alin. 2 C. civ.
30
Şt. Scurtu, op. cit., p. 96-100.
31
De exemplu, coliziunea dintre un camion şi maşina unei terţe persoane nu are natura unui
eveniment de forţă majoră în cazul în care se dovedeşte că accidentul putea fi evitat de un şofer
experimentat.
78
Revista de Ştiinţe Juridice

Expeditorul are obligaţia să aducă la cunoştinţa cărăuşului viciul lucrului pentru ca


acesta să poată lua măsuri de prevenire a producerii vreunui prejudiciu.Când cărăuşul a fost
prevenit asupra viciului lucrului pentru a lua măsurile necesare preîntâmpinării deteriorării
lui, dar a neglijat îndeplinirea acestei obligaţii, va răspunde pentru prejudiciu. Când
expeditorul nu a adus la cunoştinţa cărăuşului viciul lucrului, iar acesta nu a verificat lucrul
şi nu i-a cunoscut viciul, dacă lucrul s-a deteriorat din cauza viciului său şi s-au deteriorat şi
lucrurile din colete alăturate, expeditorul va răspunde pentru prejudiciul produs din culpa
sa32.
Fapta creditorului - expeditor sau destinatar - poate exclude în întregime sau
parţial răspunderea civilă a cărăuşului33. Pentru ca răspunderea cărăuşului să fie exclusă în
întregime, trebuie ca fapta creditorului să îndeplinească trăsăturile forţei majore, adică să
fie imprevizibilă şi irezistibilă; altfel, se vor aplica regulile culpei comune. 34 Toate aceste
elemente sunt de natură, pe de o parte, să sublinieze fizionomia comercială a răspunderii
cărăuşului, iar, pe de altă parte, liantul dintre răspunderea civilă şi rspunderea de natură
comercială, liant derivând din considerarea juridică a răspunderii civile ca fiind dreptul
comun în materie.

9. Clauze contractuale de neresponsabilitate ale cărăuşului. Dispoziţiile


Codului comercial referitoare la răspunderea cărăuşului pentru neîndeplinirea obligaţiilor
contractuale şi cele referitoare la evaluarea daunei au, de regulă, caracter dispozitiv, totuşi
legiuitorul a prevăzut, în mod expres, două limite la principiile stabilite prin aceste
dispoziţii, considerând că sunt nelegale clauzele care ar fi contrare acestora 35. Astfel, art.
441 a prevăzut nulitatea stipulaţiilor care ar exclude sau ar limita în transportul pe calea
ferată obligaţiile şi răspunderile părţilor stabilite prin dispoziţiile Codului comercial, chiar
dacă ar fi fost permise prin regulamente generale sau particulare; 36 iar art. 430 alin. 2 C.
com. prevede că în caz de dol sau culpă gravă a cărăuşului, cuantumul despăgubirii se
determină după dispoziţiile art. 1084 şi 1086 Cod civil, deci va cuprinde atât damnum
emergens, cât şi lucrum cessans. Drept urmare, este lovită de nulitate clauza care

32
De exemplu, în practică se consideră că un ambalaj defectuos reprezintă un viciu al lucrului. Art.
418 Cod comercial prevede că dacă cărăuşul primeşte lucrurile la transportat fără rezerve, ambalajul
lor este în bună stare. Drept urmare, dacă la destinaţie ambalajul şi lucrul transportat sunt avariate se
naşte prezumţia relativă a culpei cărăuşului. Acesta va putea dovedi că ambalajul a fost deteriorat în
momentul primirii lucrului, iar expeditorul va putea dovedi că defectele ambalajului nu au contribuit
la avarierea lucrului, pentru aceasta fiind culpabil cărăuşul.
În situaţia în care în timpul transportului ambalajul se avariază, punând în pericol şi conţinutul,
cărăuşul are obligaţia să ia măsurile de conservare necesare, care să nu depăşescă mijloacele ordinare
deoarece el va primi cheltuielile efectuate potrivit art. 434 alin. 2 Cod comercial.
33
În cazul contractului de transport, expeditorului şi destinatarului li s-ar putea imputa următoarele
fapte: expeditorul a declarat fals conţinutul coletului; a predat produse excluse de la transport de vreo
lege specială, sub denumire falsă, inexactă sau incompletă şi sunt confiscate de autorităţi; expeditorul
nu a indicat în documentele de transport şi eventual pe ambalaje particularităţile lucrurilor, care
reclamau condiţii speciale sau anumite măsuri în timpul transportului; prepusul desemnat de expeditor
sau destinatar să însoţească transportul nu a luat măsurile necesare pentru asigurarea integrităţii
lucrului transportat; expeditorul a indicat greşit adresa destinatarului.
34
E.Cristoforeanu, Cartea I, op. cit, p.241.
35
Şt. Scurtu, op. cit., p. 105.
36
Art. 441 Cod comercial prevede că sunt lovite de nulitate clauzele care ar exclude sau ar mărgini, în
transporturile pe calea ferată, obligaţiile şi răspunderile stabilite prin dispoziţiile Codului comercial,
chiar dacă ar fi fost permise prin regulamente generale sau particulare, exceptând cazul în care prin
tarife speciale s-ar stabili ca preţul transportului să fie mai mic decât acela cuprins în tarifele ordinare.
79
Drept privat

exonerează de răspundere sau limitează răspunderea cărăuşului pentru propriul dol sau
pentru culpă gravă, pentru că o asemenea clauză ar fi contrară bunelor moravuri şi ordinii
publice. Totuşi, creditorul poate renunţa la despăgubiri, chiar şi pentru paguba produsă prin
culpă gravă, dacă renunţarea are loc ulterior datei la care s-a produs prejudiciul pentru că
titularul unui drept poate întotdeauna să renunţe la exerciţiul acestuia. O asemenea
renunţare poate fi considerată drept o liberalitate37.

10. Răspunderea cărăuşului pentru fapta altuia. Răspunederea cărăuşului


pentru fapta altuia poate să intervină în cazul răspunderii delictuale, dar şi în cazul
răspunderii contractuale. Mai mult, pentru acelaşi transport se poate angaja răspunderea
cărăuşului pentru altă persoană, atât pe plan delictual, cât şi pe plan contractual38.
Răspunederea delictuală pentru fapta altuia intervine în situaţia în care prepusul cărăuşului
comite o faptă prejudiciabilă în dauna unui terţ. Regulile în acest caz sunt cele de drept
comun; răspunederea comitenţilor pentru faptele prepuşilor fiind reglementată de art. 1000,
alin. 3 Cod civil, potrivit căruia comitenţii răspund „de prejudiciul cauzat de prepuşii lor în
funcţiile ce li s-au încredinţat”. Pentru a putea fi angajată răspunderea comitenţilor, trebuie
îndeplinite condiţiile generale ale răspunderii (fapta ilicită a prepusului, prejudiciul suferit,
raportul de cauzalitate dintre fapta prepusului şi prejudiciu, culpa prepusului) şi condiţiile
speciale (existenţa raportului de prepuşenie şi săvârşirea faptei ilicite şi prejudiciabile de
către prepus în cadrul funcţiilor încredinţate de comitent) 39.
Fundamentul răspunderii comitentului rezidă în teoria garanţiei, împărtăşită de
doctrină, potrivit căreia comitentul este un adevărat garant al intereselor victimei, oferindu-i
acesteia posibilitatea concretă de a obţine repararea integrală a prejudiciului suferit şi,
astfel, punând-o la adăpost de pericolul unei eventuale insolvabilităţi a prepusului.
Răspunderea contractuală pentru fapta altuia poate rezulta din oricare din
următoarele reglementări: dispoziţiile Codului civil referitoare la plată în general – art.
1102 Cod civil; dispoziţiile Codului civil referitoare la depozitul necesar – art. 1473 şi art.
1624 Cod civil; dispoziţiile Codului comercial în acest sens – art. 423 Cod comercial.
Potrivit literaturii de specialitate40 sfera persoanelor pentru care este angajată
răspunderea contractuală este mai amplă decât cea pentru care se angajează răspunderea
delictuală pentru fapta altuia, pentru că ea nu se limitează la prepuşi, ci cuprinde orice
persoană folosită în vederea executării transportului. Este inclusă noţiunea de „auxiliar”
prin intermediul căruia se duce la îndeplinire executarea contractului şi se precizează că
transportatorul poate răspunde chiar şi pentru furtul bunurilor, săvârşit de către persoane cu
care cărăuşul nu are legături de prepuşenie.
Fundamentul răspunderii contractuale pentru fapta altuia se întemeiază tot pe ideea
de garanţie a debitorului obligaţiei neexecutate sau executate defectuos. Cărăuşul răspunde
pentru faptele prepuşilor săi dacă: fapta prejudiciabilă s-a petrecut în timpul serviciului. În
acest caz se angajează răspunderea cărăuşului indiferent dacă aceasta are sau nu legătură

37
Şt. Scurtu, op. cit. p. 105-107.
38
De exemplu, când se răstoarnă un vehicul şi are ca rezultat uciderea unei persoane, cât şi
distrugerea mărfii transportate, întreprinderea de transport răspunde delictual pentru fapta
conducătorului vehiculului, aflat în serviciul ei faţă de moştenitorii victimei, cât şi contractual, faţă de
destinatar, pentru deteriorarea sau pierderea mărfii. Astfel, răspunderea civilă delictuală este angajată
în temeiul art. 1000, alin. 3, Cod civil, iar răspunederea civilă contractuală în baza art. 1102, Cod
civil, coroborat cu art. 423 Cod comercial ce prevede că transportatorul este „răspunzător de faptele
subordonaţilor săi, ca şi de ale oricărei alte persoane căreia dânsul i-a încredinţat afacerea ”.
39
V. Niţă, op. cit., p. 125.
40
O. Căpăţînă, op. cit., p. 181-184, Gh. Piperea, op. cit., p. 52-53.
80
Revista de Ştiinţe Juridice

directă cu contractul de transport, dacă prepusul era sau nu autorizat de cărăuş să facă
anumite operaţiuni; cărăuşul a încredinţat unei persoane executarea transportului, fie şi în
mod întâmplător, întrucât şi acesta participă la executarea contractului de transport
asemenea prepusului care este permanent în serviciul cărăuşului41.
Răspunderea contractuală a cărăuşilor pentru faptele prepuşilor se limitează la
pagubele aduse de aceştia din urmă expeditorului sau destinatarului, pentru pagubele
suferite de terţi, angajându-se răspundere civilă delictuală42.

41
E. Cristoforeanu, op. cit., p. 249.
42
Şt. Scurtu, op. cit., p.101.
81