Cuprins

1. Fundamentarea teoretică
Argument …………………………………………………………………… 2
1.1 Stresul
1.1.1. Noţiunea de stres
……………………………………………………. 4
1.1.2. Istoric şi teorii clasice despre stres
………………………………….. 6
1.1.3. Stadiile stresului
…………………………………………………….. 8
1.1.4. Caracteristicile stresului
……………………………………………. 10
1.1.5. Stresul psihic
……………………………………………………….. 11
1.1.6. Consecinţele stresului
………………………………………………. 20
1.1.7. Tehnici antistres
…………………………………………………….. 20
1.2 Stresul ocupaţional
1.2.1 Noţiunea de stres ocupaţional ……………………………………….. 21
1.2.2 Cauzele stresului ocupaţional ……………………………………….. 28
1.2.3 Efectele stresului ocupaţional ……………………………………….. 31
1.2.4 Gestionarea stresului ocupaţional …………………………………… 35
1.2.5 Prevenirea stresului ocupaţional …………………………………….. 37
1.3 Stresul în Institutul Jandarmeriei
1.3.1 Institutul Jandarmeriei ……………………………………………….. 42
1.3.2 Cauzele stresului la personalul din Jandarmerie ……………………... 43
1.3.3 Efectele stresului asupra personalului din Jandarmerie ……………… 47
1.3.4 Tehnici de gestionare şi de combatere a stresului ……………………. 49
2. Cercetare privind stresul la personalul din jandarmerie

1
 1. Obiectivele şi ipotezele cercetării ………………………………………. 54
2. Metodologia cercetării ………………………………………………….. 54
3. Rezultatele cercetării şi interpretarea acestora …………………………. 61
Concluzii ……………………………………………………………………… 65
Rezumat ………………………………………………………………………. 66
Bibliografie …………………………………………………………………… 68
Anexe ………………………………………………………………………… 71
Argument

Meseria de jandarm este una dintre cele mai solicitante care există în comunitatea
umană. A fi jandarm nu înseamnă doar ”a veghea” sau ”a avea grijă”, ci însumează un
întreg complex de acţiuni care au ca scop bunăstarea comunităţii umane. Consider că cei
care îşi aleg meseria aceasta o fac în mare parte din cauza influenţelor familiale, din
cauza mediului în care au crescut şi s-au dezvoltat, deoarece familia prin relaţia pe care o
dezvoltă ghidează persoana spre anumite profesii. John Holland este cel care a formulat
teoria personalităţii profesionale, care are ca fundament faptul că există o relaţie între
profesie şi tipul de personalitate în sensul că orice persoană îşi caută acele ocupaţii care
să fie congruente cu personalitatea sa şi care să-i valorifice aptitudinile de care dispune.
Se poate spune că jandarmul reprezintă tipul sociabil, orientat către lucrul cu oamenii, şi
că aceasta se datorează mediului înconjurător, relaţiei cu părinţii, fraţii, cu cei din jur.
Sunt persoane care se orientează spre a proteja alte persoane, spre a avea grijă de ele
tocmai pentru că au fost educaţi într-un mediu familial stabil, echilibrat, sau dimpotrivă,
persoane care se orientează spre ajutorarea persoanelor pentru a-şi rezolva carenţele
suferite în copilărie. Aş putea asemăna meseria de jandarm cu meseria de psiholog,
metaforic vorbind în sensul că ambele se preocupă cu bunăstarea celor din jur. Aceasta
profesie însă implică riscuri, compromisuri şi nu în ultimul rând stresul.
Astfel, lucrarea de faţă, se vrea a fi o cercetare a stresului asupra jandarmilor. Sunt
multe studii care atestă faptul că meseria de jandarm este una dintre cele mai stresante
meserii, dar şi faptul că stresul nu îi afectează pe toţi indivizii în acelaşi mod. Este foarte
important modul în care jandarmul face faţă fiecărei provocări sau situaţii stresante,
deoarece percepţia joacă un rol foarte important şi de aici şi răspunsurile la situaţiile în

2
cauză. O percepţie eronată asupra realităţii poate avea consecinţe nefaste în viaţa
individului, astfel situaţiile stresante la care este supus individul în general şi jandarmul
în mod special influenţează modul de a trăi al acestuia, dar şi al familiei acestuia.
Stresul produs la locul de muncă are în unele cazuri consecinţe deosebit de grave
asupra angajaţilor şi ulterior asupra familiilor acestora şi asupra celorlalte persoane cu
care aceştia interacţionează. Pe de altă parte, stresul în exces poate afecta sănătatea şi
capacitatea de a funcţiona, dar poate fi şi o forţă pozitivă, dacă ne gândim că un anumit
nivel de stres este necesar pentru a menţine vitalitatea, creativitatea, interesul şi pofta de
viaţă; acest lucru rezultând din unele cercetări care au fost realizate asupra stresului.
Nu putem neglija însă faptul că societatea în care trăim nu este ignorantă şi se
preocupă atât cât este permis de menţinerea echilibrului psihic ale jandarmilor. Astfel
aceştia sunt consiliaţi şi învăţaţi prin măsuri de psihoprofilaxie să ducă un stil de viaţă cât
mai bun, cazurile de îmbolnăvire şi chiar riscul decesului reducându-se considerabil.
A fi jandarm, a fi în slujba societăţii, este o profesie de care mulţi tineri fug, evită
să ia contact cu ea tocmai datorită lipsei de informaţii şi de educaţie culturală, însă, ţinând
cont de aptitudinile şi seriozitatea care caracterizează aceasta profesie consider că este
una dintre cele mai admirabile ţi respectabile meserii.

3
 1.1 Stresul

1.1.1 Noţiunea de stres

Iamandescu (1993) este de părere că termenul de stres a fost creat de cursul
tentativei geniale a lui Selye de a circumscrie varietatea răspunsurilor organismului, faţa
de mulţimea agresiunilor mediului, în cadrul relativ distinct al sindromului general de
adaptare.
Stresul este “răspunsul organismelor vii la solicitarea de orice natură” (Selye,
1974, p. 123).
Unii autori (Iamandescu, 1993) afirmă că noţiunea de stres a intrat în limbajul
curent prin intermediul limbajului ştiinţific, cunoscând o ramificare indezirabilă a
sensurilor, dar păstrând o notă comună a definiţiei, aceea a valorii sale dăunătoare pentru
om.
Stresul poate fi definit atât din perspectiva cauzei, cât şi din cea a efectului. În
fizică, stresul este acea forţa capabilă să producă deformări temporare sau permanente,
sau distorsiuni suferite de un corp, efectul de modificare structurală fiind denumit
“strain”, ca o formă de deviaţie de la standard (Quick & Quick, 1984; Levi, 1990). În
biologie, stresul este definit ca orice poate produce schimbări într-un organism, cauzează
dereglări sau reglări ale proceselor legate de acel organism. În medicina (fiziologie) în
reacţia de stres sunt implicate sisteme nervoase şi hormonale care intervin în reacţia de
urgenţă (Cannon,1935). În psihologie, termenul stres este folosit pentru a evoca
multiplele dificultăţi şi solicitări cărora individul se străduieşte să le facă faţă (de e.g.
evenimente critice/stresante de viaţa) şi resursele de care dispune pentru a administra
aceste probleme (strategii de ajustare sau mecanisme de coping). Între aceste diferite
stresuri (fizice, biologice, fiziologice, psihologice) care au chinuit dar şi “întărit” omul

4
de-a lungul evoluţiei sale biologice şi sociale, un loc proeminent îl ocupă stresul psihic
(Iamandescu, 1993).
Cuvântul “stres”, a cărui semnificaţie originară era de suferinţă, dificultate, are în
limba engleză mai multe sensuri: încordare, presiune, tensiune, efort, solicitare,
constrângere, forţă.
Lui Selye i se datorează introducerea cuvântului “stres” în limbaj medical de unde
a fost preluat repede în limbajul obişnuit de către aproape toate ţările lumii (Iamandescu,
1993).
Hans Selye a utilizat acest termen în 1950 pentru a numi “un ansamblu de reacţii
ale organismului faţă de o acţiune externă exercitată asupra sa de către un evantai larg de
agenţi cauzali-fizici (traumatisme, arsuri), chimici, biologici (infecţii), psihici etc. –
constând în apariţia unor variate modificări morfofuncţionale, în special endocrine”
(Iamandescu, 1993, p.1).
În cazul în care agentul stresor are o acţiune de lungă durată, modificările
multifuncţionale capătă numele de “sindromul general de adaptare” care cuprinde
“totalitatea mecanismelor nespecifice (considerate astfel tocmai pentru că ele apar la
oricare dintre agenţii declanşanţi), capabile să asigure mobilizarea resurselor adaptative
ale organismului în faţa agresiunii care îi ameninţă integritatea morfologică sau a
constantelor sale umorale (desemnată de către Cannon încă din anii ’30 sub termenul,
impus deja, de “homeostazie”)” (Iamandescu, 1993, p. 1).
Agentul stresant este considerat stresor numai într-un sens probabilistic, el
generând disfuncţii, tulburări sau dezordini, dar nefiind singur un predictor al acestora
(Lazarus, 1986).
Selye (1977) susţinea că agenţii specifici implică atât specificitatea cauzei, cât şi a
formei de schimbare pe care o presupune. Dacă unele părţi sunt afectate nespecific,
solicitările totale de adaptare se însumează. Stresorii cei mai eficienţi sunt cei nespecifici,
care afectează multe parţi ale organismului, fiind lipsiţi de capacitatea de a acţiona
selectiv asupra vreuneia (Braţe, A.T., 2002, p. 13).
Din cauza diferitelor definiţii date stresului, s-au făcut multe confuzii în literatura
de specialitate şi dupa Braţe (2002) stresul este:
 confundat cu anxietatea (anxietatea este una din emoţiile de stres);

5
  suprapus cu termenul de activare;
 conceptualizat ca o subcategorie a emoţiei (teoria tranzacţională: Lazarus, 1991 cit.
în Baban, 1998, p. 5);
 redus la termenul de “coping”;
 asimilat cu termenul de “boală psihică” (nevroză, sindrom posttraumatic de stres,
distres etc).

1.1.2 Istoric şi teorii clasice despre stres

Primele observaţii referitoare la adaptarea organismului la mediu au apărut în
antichitate.
Hipocrate considera că boala nu se reduce doar la suferinţă/tulburare, ci implică şi
lupta organismului de a-şi redobândi starea de echilibru.
La începutul secolului XX, medicii au încercat să descrie relaţia dintre anumite
pattern-uri de personalitate şi boli subsecvente. Cu puţin timp înainte, Claude Bernard
(1878) propunea şi susţinea ideea conform căreia organismul uman tinde şi are
capacitatea să-şi menţină constant mediul intern, în ciuda influenţelor şi schimbărilor
survenite în exterior. Fiziologul American Walter Cannon (1929, 1935, cit. in Ross &
Altmaier, 1994, p. 1-2) a dezvoltat această ipoteză şi a introdus noţiunea de
“homeostazie”. Acesta a utilizat termenul de “stres” în legatură cu reacţia autonomă a
organismului, denumită “reacţia de urgenţă”, care astăzi este consacrată drept reacţia de
luptă sau fugă.
Contribuţii importante la problematica adaptării psihosomatice şi indirect a
stresului le aduc Pavlov, prin teoria învăţării bazată pe reflexele condiţionate, şi Sigmund
Freud, prin studiile despre nevroză şi mecanismele inconştiente de apărare în situaţii
conflictuale.
Primul care a construit o teorie dedicată stresului a fost Hans Selye. Acesta
considera ca stresul este răspunsul nespecific al organismelor vii la solicitările de orice
natură. Orice fel de solicitare este într-un anumit sens individuală, adică specifică.
Independent de natura modificărilor organice pe care le produc, toate substanţele au o
proprietate comună: impun organismului să se adapteze, să se reorganizeze. Dincolo de
consecinţele specifice apare în mod nespecific necesitatea unor reacţii de adaptare care să

6
ducă la restabilirea stării de echilibru. Esenţa stresului constă în exigenţele nespecifice
faţă de multiplele funcţii implicate.
În ceea ce priveşte caracterul agentului care provoacă stresul, al acţiunii agentului
stresor, este indiferent dacă situaţia sau lucrul în faţa căruia suntem puşi este plăcut sau
neplăcut. Contează numai mărimea necesităţii de readaptare.
În cadrul teoriilor asupra stresului, după identificarea şi încercarea de definire a
conceptului de stres, a fost resimţită nevoia clarificării domeniilor sale, deoarece expresia
de stres a fost folosită oarecum inexact, au apărut numeroase definiţii confuze şi
contradictorii ale acestei noţiuni. De exemplu, stresul biologic era identificat cu epuizarea
sistemului nervos sau cu apariţia unor emoţii puternice, pe când el nu este numai tensiune
nervoasă. În cazul omului, fiinţa care dispune de un sistem nervos dezvoltat, reacţiile
emoţionale sunt într-adevar factorii de stres cei mai frecvenţi.
Dr. J. W. Mason considera că proprietatea comună a factorilor de stres este
aceea că mobilizează sistemul fiziologic al reacţiilor emoţionale sau de alarmă în situaţii
neplăcute sau când viaţa este ameninţată.
Stresul nu este întotdeauna consecinţa unei acţiuni nocive. Este neesenţial
dacă factorul de stres însuşi este un lucru plăcut sau neplăcut. Efectul său depinde
exclusiv de măsura în care solicită adaptabilitatea organismului. Orice activitate normală
poate produce un stres puternic fără o consecinţă dăunătoare. Stresul dăunator sau
neplăcut este numit “distres”. Lucrurile legate de stres pot fi deopotrivă plăcute sau
neplăcute, în timp ce cuvântul distres înseamnă întotdeauna necaz, neplăcere.
Ideea de stres este foarte veche. Poate chiar “omul
preistoric îşi dădea seama de trăsăturile comune ale acelor senzaţii de descurajare şi
extenuare care îl cuprindeau după o muncă grea, în urma căldurii excesive sau frigului,
stărilor de frică sau unor îndelungate perioade de boală. Chiar dacă el nu conştientiza
faptul că apăreau întotdeauna reacţii similare când ceva era peste puterile lui, acest
sentiment îi atragea totuşi instinctiv atenţia că limitele propriei sale capacităţi erau
depăşite” (Selye, 1974, p. 176). Stresul nu poate fi evitat. Un
anumit nivel de stres există şi în starea de relaxare, în timpul somnului – “starea lipsită de
stres se numeşte moarte” (Selye). Întalnirea cu stresul poate fi folositoare.
Cei care s-au ocupat la

7
început de problematica stresului nu au făcut deosebirea între distres şi stres, deşi stresul
este o noţiune mai largă cuprinzând şi emoţiile plăcute, împlinirile şi afirmarea
personalităţii. Fiziologul
francez din a doua jumătate a secolului XIX, C. Bernard, a demonstrat primul, cu mult
înainte ca ideea de stres să fi apărut, că mediul intern al organismelor nu se schimbă deşi
mediul lor extern se schimbă in permanenţă. El a observat că viaţa liberă şi independentă
este condiţionată de stabilitatea mediului intern. Cincizeci de ani mai târziu, fiziologul
american W. B. Cannon a propus ca ansamblul “proceselor fiziologice coordonate care
asigură menţinerea stărilor de stabilitate ce guvernează în mare parte organismul” să fie
denumite homeostazie, exprimând capacitatea de a menţine o situaţie statică invariabilă.
Conservarea
vieţii şi sănătăţii noastre cere ca nimic în oameni să nu se abată prea mult de la starea
obişnuită. În caz contrar survin îmbolnăvirea şi moartea. Prima
descriere a “sindromului ce apare în urma diferitelor influenţe nocive” a fost publicată in
1936. Mai târziu aceste reacţii au devenit cunoscute sub denumirile de sindrom general
de adaptare (SGA), respectiv sindrom de stres biologic. S-a
evidenţiat faptul că energia de adaptare sau capacitatea de adaptare a organismului este
finită, deci se poate epuiza. Se poate irosi uşor capacitatea de adaptare sau oamenii pot
învăţa cum să chibzuiască acest stoc de energie folosindu-l numai în scopuri utile care
produc cât mai puţin distres.
1.1.3
Stadiile stresului Stresul
este definit de Selye ca “reacţia nespecifică a organismului în solicitările externe” şi în
general se cunoaşte faptul că adaptabilitatea organismelor vii se bazează pe oferirea de
răspunsuri specifice la stimuli specifici. Există încă modificări biochimice nespecifice
măsurabile, care apar ori de câte ori se impune adaptarea organismului la situaţii noi
şi/sau solicitante/agresive, indiferent de caracterul lor specific. Aceste variaţii se referă la
modificarea parametrilor sistemului nervos (e.g. supraactivarea simpaticului), a
sistemului hormonal (e.g. hipersecreţia unor hormoni), a unor constante interne ale
organismului (e.g. nivelul glucozei în sânge, temperatura corpului) şi a nivelului
neurotransmiţătorilor (e.g. modificarea nivelului adrenalinei).

8
 Stresul biologic descris iniţial sub numele de “sindrom general de
adaptare” parcurge trei etape, caracterizate dupa Selye, prin următoarele modificări
(Iamandescu, 1993, p. 2):
a) reacţia (stadiul) de alarmă, care cuprinde două faze: de “şoc” (cu
hipertensiune, hipotermie, hemoconcentraţie, creşterea permeabilităţii vasculare)
contracarate în faza de “contraşoc” de răspunsurile în special endocrine (hipersecreţie de
ACTH şi cortizol, dar şi de adrenalină cu hiperglicemie, erzinopenie şi involuţie timico-
limfatică consecutivă) este primul răspuns al organismului, acest proces însemnând
“mobilizarea generală” a forţelor de apărare ale organismului; în faza acută a reacţiei de
alarmă, rezistenţa generală a organismului scade sub nivelul mediu; răspunsul complet
încă nu se reduce la reacţia de alarmă deoarece, în cazul în care agentul nociv continuă să
acţioneze se produce starea de adaptare sau rezistenţă; nici un organism nu se poate afla
în starea de alarmă permanentă; în plan ontogenetic este copilăria (cu rezistenţă biologică
scazută); această reacţie iniţială este urmată în mod necesar de un stadiu de rezistenţă;
b) stadiul de rezistenţă (de revenire), în care
organismul pare că s-a adaptat la situaţie, comportându-se relativ normal dar cu
persistenţa modificărilor din stadiul de alarmă (“contraşoc prelungit” datorită şi
persistenţei agentului stresor); capacitatea de rezistenţă creşte peste cea medie; în acelaşi
plan ontogenetic corespunde maturitatea (cu o bună adaptare şi rezistenţă la multiple
solicitări); c) stadiul de epuizare, se
dezvoltă în cazul în care adaptarea, obţinută cu preţul reacţiilor contraşoc prelungit nu
mai poate fi menţinută, (prin încetarea reacţiilor neuro-endocrine-vegetative din stadiul
de rezistenţă), fiind marcat şi prin consecinţele nocive ale persistenţei lor (dictată de
prelungirea agentului stresor); simptomele seamănă cu caracteristicile stadiului de
alarmă; în stadiul de epuizare rezistenţă este mai mică decât cea medie; în plan
ontogenetic, acest ultim stadiu corespunde bătrâneţii cu scăderea resurselor adaptative,
epuizarea şi moartea. Selye pune accentul
pe capacitatea de adaptare în timp, spre deosebire de Cannon care a studiat adaptarea de
scurta durată la situaţii acute de stres. Acesta demonstrează că stresul implică atât
stimulare şi adaptare, cât şi uzura organismului în special la nivel fiziologic, introducând
distincţia dintre eustres (stres benefic necesar care determină: o activare optimă,

9
menţinerea echilibrului fizic şi psihic şi are efecte stimulative de adaptare activă) versus
distres (stres negativ, nociv, care implică: suprasolicitare intensă şi prelungită, modificări
fiziologice şi fiziopatologice chiar ireversibile, efecte de încordare, tensionare,
dezadaptare de lungă durată, reacţii cronice). Stresul
determină blocarea alarmei la nivel cerebral, care răspunde de pregătirea corpului pentru
acţiuni defensive. Sistemul nervos este trezit şi hormonii sunt eliberaţi pentru a ascuţi
simţurile, a accelera pulsul, a creşte frecvenţa respiraţiei, a tensiona muşchii. Acest
răspuns este important pentru că ajută în apărarea împotriva anumitor situaţii. Răspunsul
este “preprogramat biologic”. Toată lumea răspunde aproximativ în acelaşi mod,
indiferent dacă situaţia stresantă este prezentă la locul de muncă, în familie, în viaţa de zi
cu zi. Viata scurtă sau lipsa de frecvenţă a episoadelor de stres nu pun probleme serioase.
Dar când situaţiile stresante nu se rezolvă, corpul este menţinut într-o stare constantă de
activare care creşte rata de solicitare a sistemului biologic. În cele din urmă, apare
oboseala sau distrugerea abilităţii organismului de a se repara şi de a se apăra. Ca rezultat,
riscul de boală este iminent.
(http://www.didactic.ro/files/formare/factorilor_favorizanti_ai_stresului_la_locul_de_mu
nca_si_modalitati_de_reducere_a_acestora.doc)

1.1.4 Caracteristicile stresului

Orice tip de stres apare pe fondul adaptării permanente a organismului la
mediu când se poate produce un dezechilibru marcant între solicitările mediului şi
posibilităţile de răspuns reale ale individului. Adaptarea presupune păstrarea integritaţii
organismului care este în permanenţă ameninţată de agenţii stresori de toate tipurile. În
plus adaptarea presupune realizarea unui echilibru dinamic cu mediul. Stresul apare în
momentul când acest echilibru al adaptării se perturbă. Această perturbare este
reversibilă. Stresul reprezintă, dupa Landy, un dezechilibru intens perceput subiectiv
dintre cerinţele organismului şi capacitatea sa de răspuns.
(http://ro.wikipedia.org/wiki/Stres) În funcţie de natura agentului stresor,
stresul poate fi psihic, fizic, chimic, sau biologic, iar în funcţie de numărul persoanelor
afectate, stresul poate fi individual sau colectiv.
Selye se axează pe procesul de

10
adaptare al organismului la mediul său (natural şi social), definind stresul ca “un sindrom,
o constelaţie de răspunsuri nespecifice, cu un caracter general adaptativ nespecific,
provocat de acţiunea agenţilor stresori asupra organismului” (Iamandescu, 1993, p. 5).
Iamandescu (1993, p. 5)
menţionează faptul că stresul este nespecific prin aceea că reprezintă un “numitor comun
pentru o varietate largă de stimuli” dar se pot identifica, concomitent, şi acţiuni specifice
agentului stresor (e.g. o arsură, pe langă faptul că afectează o suprafaţă întinsă de piele,
mobilizează o reacţie de stres fizico-biologic). Acesta mai susţine şi faptul
că stresul reprezintă un “examen al capacităţilor adaptative ale organismului” din care
acesta poate ieşi cu acumulări cantitative şi calitative capabile sa îi confere “învaţarea
unei apărări faţa de viitoarele stresuri” (Selye), şi în acelaşi timp să îi menţină deja
adaptarea obţinută. Selye a recunoscut că există o
serie de caracteristici specifice unor stresuri fizice, psihice, sau biologice, începand cu
cele legate de specificul agenţilor stresori şi terminând cu angajarea prioritară în stres a
unor organe şi aparate, şi în acest fel, Claudine Schneider face o deosebire între stresul
psihic care cuprinde răspunsuri mentale, emoţionale şi de comportament şi stresul
fiziologic care cuprinde răspunsuri predominant fizice (Iamandescu, 1993, p. 7).

1.1.5 Stresul psihic

Una dintre definiţiile curente ale stresului psihic îi aparţine lui A. Von Eiff,
care considera stresul drept o „reacţie psiho-fizică a organismului generată de agenţi
stresori ce acţionează pe calea organelor de simt asupra creierului, punându-se în
mişcare - datorită legăturilor cortico-limpice cu hipotalamusul - un şir întreg de
reacţii neuro- vegetative şi endocrine, cu răsunet asupra întregului organism”.( apud.
Iamandescu, 2002,.p.5)
În concepţia lui Piéron, stresul apare identificat cu agresiunea, cu acţiunea
violentă a agenţilor stresori exercitată asupra organismului, iar particularităţile generale
ale condiţiei stresante sunt considerate a fi: bruscheţea, intensitatea mare şi caracterul
ameninţător al situaţiei.(apud.Floru,1974,p.19)
Dereveco elaborează o definiţie psiho-biologică a stresului, pe baza teoriei
cognitive a stresului elaborată de Lazarus, în care evidenţiază ,,dezechilibrul biologic,

11
psihic şi comportamental dintre cerinţele (provocările) mediului fizic, ambiental sau
social şi dintre resursele - reale sau percepute ca atare - ale omului, de a face faă (prin
ajustare sau adaptare) acestor cerinţe şi situaţii conflictuale”.(Derevenco, 1998, p.9)
Bateman si Organ (1986) asociază stresul fie cu o particularitate a
mediului, fie cu emoţiile declanşate de probleme externe, ducând la stări că frustrarea
sau anxietatea, dar şi cu anumite simptome fizice, accentuând latura negativă a stresului,
adică distresul. Pentru unii dintre cercetători, stresul constituie un
eveniment ce produce tensiune sau îngrijorare, alţii îl văd ca pe o percepţie individuală a
unui eveniment, manieră în care un individ interpretează situaţia.
Pentru Candea & Candea (1996), stresul
reprezintă răspunsul de adaptare, mediat de caracteristicile individuale, şi generat de
acţiuni ori evenimente din mediul extern, ce îl solicită pe individ din punct de vedere fizic
şi psihic. În cadrul acestei definiţii a stresului, se pune accent pe capacitatea individului
de a se adapta, se prezintă cauza oricărui stres, adică acei stimuli, pozitivi sau negativi.
De asemenea, această definiţie punctează faptul că apariţia stresului depinde în foarte
mare masură de particularităţile individuale ale indivizilor.
Lazarus şi Folkman consideră stresul un ,,efort cognitiv şi
comportamental de a reduce, stăpâni sau tolera solicitările externe sau interne care
depăşesc resursele personale” (apud.Iamanescu,2002 p.6).
Una dintre definiţiile complete, concludente, descriptive,
cuprinzând şi elementele declanşatoare ale stresului psihic e cea a lui M.Golu. El
considera stresul psihic drept o ,,stare de tensiune, încordare, disconfort, determinată de
agenţi afectogeni cu semnificaţie negativă, de frustrare sau reprimare a unor motivaţii
(trebuinţe, dorinţe, aspiraţii, inclusiv subsolicitarea, etc.), de dificultatea sau imposibilitatea
rezolvării unor probleme”(Iamandescu, 1993, p. 11)). Mihai Golu (1981) defineşte stresul
psihic ca reprezentând relaţia dintre stimul şi răspuns (o relaţie de tip cauză-efect).
Stimulul e reprezentat de acei agenţi afectogeni (reprezentaţi de imposibilităţi sau
dificultăţi în rezolvarea unei probleme), de natură negativă, iar răspunsul e reprezentat de
tensiune, încordare, disconfort, frustrare sau reprimare, ce sunt cauzate de dificultatea sau
imposibilitatea rezolvării unei probleme.
Weitz, citat de Derevenco (1992), considera că stresul psihic există în

12
anumite situaţii, cum ar fi situaţia de supraîncarcare, când performanţele individului scad,
iar prelucrarea adecvată a informaţiei se deteriorează; când situaţia e percepută drept
periculoasă; când libertatea de acţiune e îngrădită şi n nenumărate alte situaţii. Acest
autor, ca şi alţii, prin definirea stresului psihic ca reprezentând o supraîncărcare, observă
şi accentuează dezeechilibrul dintre solicitările mediului extern (de cele mai multe ori
prea numeroase pentru individ) şi capacităţile individului, dar şi percepţia individului cu
privire la situaţia stresantă, care apare ca fiind periculoasă, şi unul din efectele foarte
importante ale stresului psihic: scăderea performanţelor unui individ.
(http://www.scritube.com/sociologie/psihologie/STUDIU-CORELATIV-ASUPRA-
RELATI72744.php)
Iamandescu (2002,p.9) defineşte stresul psihic ca „un sindrom constituit de
exacerbarea, dincolo de nivelul unor simple ajustări homeostatice, a unor reacţii psihice şi a
corelatelor lor somatice, în legatură cu excitaţia externă sau internă exercitată de o
configuraţie de factori declanşanţi (agenţi stresori) ce acţionează intens, suprinzător, brusc
şi/ sau persistent şi având uneori un caracter simbolic de ameninţare, alteori un rol extrem
de favorabil pentru subiecţi (percepuţi sau anticipaţi ca atare de subiect)”.
Stresul psihic are un dublu caracter: primar şi secundar. Caracterul primar
vorbeşte depre stres ca rezultat al unei agresiuni recepţionate direct în plan psihic.
Caracterul secundar vorbeşte depre stres ca reacţie de conştientizare în plan psihic a unui
stres fizic, căruia individul îi acorda o semnificaţie de ameninţare
(http://ro.wikipedia.org/wiki/Stres) .
Majoritatea experţilor definesc stresul ca fiind răspunsul psihologic şi fiziologic la
anumiţi stimuli percepuţi de către individ ca fiind ameninţări, aceştia fiind stresori sau
agenţi stresogeni.
Iamandescu(2002) prezintă agenţii stresori ca unul din componentele
fundamentale ale stresului psihic, alături de reacţiile la stres, consecinţele sale şi
particularităţile individuale ce mediază comportamentul la stres, apărând ca urmare a
evaluării şi interpretării de către individ a unei situaţii ca fiind stresantă.
Selye(1957) considera agenţi stresori nu doar acele traumatisme, boli, ci el
considera că la baza producerii stresului psihic stau erorile răspunsurilor adaptative la
stres. Accentuează rolul individului în declanşarea stresului, considerând că un agent

13
stresor va avea un impact negativ doar atunci când individului îi va fi imposibil să se
adapteze la situaţiile şi solicitările vieţii, sau atunci când el nu deţine modalităţi de
adaptare potrivite.
Derevenco (1992) considera stresori psihici ca fiind cei mai dăunători, decurgând
din cei fizici sau sociali, caracterizându-se printr-o natură repetitivă. Ca stresori psihici el
considera trăirile emotive acute sau cronice cu stările ce decurg din acţiunea lor, şi anume
frustrare, depresie, ură, frică, sentimente de inferioritate etc. Astfel, agenţi stresori
reprezintă ,, excitanţi psihici cu rezonanţă afectivă majoră sau surse de suprasolicitare a
proceselor cognitive (atenţie, gândire etc) şi voliţionale”.
J.Weitz, citat de Floru(1974) considera că o situaţie devine stresantă în
următoarele condiţii:1)existenţa unei multitudini de solicitări, care vor împiedica
prelucrarea într-un mod optim şi adecvat al informaţiei, şi în acest caz, supraîncărcarea
va apărea ca o degradare a performanţelor (ajungându-se chiar la imobilizare); 2) când
subiectul simte o ameninţare, când situaţia este percepută ca fiind posibil periculoasă; 3)
în cazul în care subiectul e izolat şi astfel nu are posibilitatea menţinerii unui contact
social, sau el resimte restrângerea libertăţii; 4)datorită unui obstacol, unei bariere de tip
fizic sau psihologic, subiectul nu poate să-şi desfăşoare activitatea şi astfel va trăi un
sentiment de frustrare; 5) în momentul în care există o presiune a grupului, care va
declanşa teama de eşec sau de dezaprobare. La acestea adăugându-se situaţiile
caracterizate prin acţiuni cronice ale agenţilor fizici (temperaturi extreme, zgomot, etc),
sau alte noxe care slăbesc rezistenţa organismului (boli, lipsa de somn etc).
(http://www.scritube.com/sociologie/psihologie/STUDIU-CORELATIV-ASUPRA-
RELATI72744.php)
Floru(1974) prezintă o situaţie stresantă drept acea situaţie ce se
caracterizează prin noutate (provocată de înlăturarea stimulilor familiali) sau schimbare
(adăugarea unor stimuli necunoscuţi sau neprevăzuţi), reducând total capacităţile şi
posibilităţile unei persoane de a se adapta doar pe baza experienţei sale de viaţă de până
atunci. Cele mai relevante pentru o situaţie de stres sunt reacţiile de apărare, prin care
individul se apără de acţiunea agentului stresor, care îi ameninţă echilibrul, stabilitatea, şi
chiar şi integritatea. (http://www.scritube.com/sociologie/psihologie/STUDIU-
CORELATIV-ASUPRA-RELATI72744.php)

14
 Agenţii stresori ai stresului psihic au
următoarele caracteristici: caracter potenţial stresant (generează stres psihic doar în
anumite condiţii, chiar dacă unii dintre ei ar fi capabili să declanşeze stresul la
majoritatea indivizilor), caracter de ameninţare permanentă pentru individ şi caracter
negativ al consecinţelor agenţilor stresori (datorită frecvenţei crescute cu care sunt
înregistraţi între cauzele provocatoare de stres psihic). Există două categorii de agenţi
stresori: unii care acţionează pe calea celui de-al doilea sistem de semnalizare (agenţii
psihogeni) şi stimulii senzoriali externi, care devin agenţi stresori psihici veritabili atunci
când bombardează repetat scoarţa cerebrală şi când au intensitate peste medie
(http://ro.wikipedia.org/wiki/Stres). Iamandescu (1993, p.
12) menţionează că majoritatea agenţilor stresori sunt stimuli verbali şi sunt propagaţi pe
căi nervoase la si de la cortexul cerebral. Semnificaţia lor pentru individ îi deosebeşte clar
de toţi ceilalţi agenţi (fizici, biologici etc) ca şi faptul că pentru cei din urmă, nocivitatea
stresului (fizic, chimic, biologic) este determinată de starea ţesutului afectat (Malchair).
Din cauza “dispoziţiei
de moment” şi a semnificaţiei diferite ce i se conferă în momentele respective, unul şi
acelaşi eveniment stresor psihic nu produce de fiecare dată un stres psihic la fel (e.g. o
persoană care trece prin două sau mai multe operaţii chirurgicale, are reacţii de stres
diferite). Validarea
potenţialului stresant al agenţilor stresori se face prin acordarea unei semnificaţii mari
pentru subiect capabilă sa îi perturbe acestuia echilibrul emoţional. “Un rol
deosebit în apariţia şi amploarea stresului psihic îl au particularităţile genetice cognitive,
afective (acestea în mod prioritar), şi motivaţionale ale subiecţilor respectiv, modelate de
experienţa sa de viaţa familială şi profesională, incluzând evenimentele
psihotraumatizante anterioare (dar şi relatări sau referiri la dramele rudelor sau
prietenilor). Toate aceste particularităţi ale personalităţii (…) sunt implicate în răspunsul
individului la un stresor psihic potenţial, contribuind la conferirea unei semnificaţii
nocive, imaginare sau reale, capabile să conducă la “intrarea în starea de stres psihic”.
Tocmai referitor la semnificaţia agentului stresor, Lazarus (citat de Malchair) o considera
ca pe un element capabil să contribuie la diferenţierea unui stres psihic de un alt tip de
stres (sau, cum afirma – în mod repetat – Selye, “important este nu ceea ce ţi se intamplă,

15
ci felul în care reacţionezi!” – cit. de Goupil)” (Iamandescu, 1993, p. 12-13).

Parametrii de acţiune ai unui agent stresor sunt: intensitatea, durata,

repetabilitatea, noutatea şi bruscheţea. Asupra individului acţionează constelaţii de agenţi
stresanţi. Cei de mică intensitate dar cu durată prelungită sau frecventă de apariţie
crescute generează zilnic stres psihic. Cele mai grave sunt cele provocate de agenţii
stresori cu semnificaţie majoră pentru individ, prin consecinţele sale.
Dupa Iamandescu (1993, p. 34-35) agenţii stresori sunt clasificaţi în
funcţie de: - numărul lor: sunt unici (e.g. un zgomot puternic cu tendinţa de a
se prelungi sau un zgomot puternic survenit brusc în plină noapte) sau multipli (e.g.
zgomotul asociat cu căldură şi cu noxele);
- asociere: sunt conglomeraţi (e.g. un individ
agresat verbal) sau configuraţi (e.g.situaţie cu impact complex ca semnificaţie);
- dominanţa acţiunii: sunt principali (e.g. o
stare afectivă intensă) sau secundari (zgomotele din timpul lucrului);
- conexiunea cu problemele vieţii:
sunt periferici (sunt materializaţi în dificultaţi trecătoare – e.g. traficul rutier) sau centrali
(sunt cei regăsiţi în problemele importante ce pot provoca perturbări în viaţa unei
persoane); - numărul indivizilor afectaţi:
sunt agenţi stresori cu semnificaţie strict individuală (sunt regasiţi în insatisfacţia
prelungită a unor trebuinţe fiziologice – e.g. foame intensă şi imposibilitatea de a o
potoli), colectivă ("de grup" familial sau profesional – e.g. divorţ, şomaj – forţează
capacitatea de adaptare a unei persoane) şi generală (afectează orice individ – e.g.
razboi );
- natura lor: fizici (sonori, termici, vibratori, radiaţii, electromagnetici, luminoşi,
efortul fizic, traumatisme, arsuri, hemoragii externe etc.), chimici (noxe cu acţiune
toxică), biologici (agenţi patogeni: viruşi, bacterii, paraziţi), psihici (stimuli verbali sau
nonverbali cu anume semnificaţie pentru subiect, suprasolicitare sau subsolicitare
emoţional-cognitivă, situaţiile de examen, stresul preoperator şi postoperator etc.) şi
sociali (socioprofesionali şi culturali).
Vulnerabilitatea psihică la stres reprezintă “o receptivitate psihică crescută faţă de

16
stresorii psihogeni (şi nu numai la aceştia) capabilă să conducă la apariţia stresului
psihic” (Iamandescu, 1993). Vulnerabilitatea psihică este o trasatură proprie doar
anumitor persoane şi se manifestă prin reacţionare uşoară, prin stare de stres psihic, la o
gamă largă de agenţi stresori. Aceasta poate fi constituţională sau dobândită.
Situaţii generatoare de stres psihic poti fi: exigenţa unor circumstanţe
neobişnuite pentru individ care îl surprind pe acesta nepregatit pentru a le face faţa (e.g.
incapacitate intelectuală); semnificaţia unui eveniment (e.g. incapacitatea de a răspunde
eficient la situaţia solicitantă); gradul de angajare al individului într-o acţiune sau relaţie
exagerată; particularităţile contextului social; lipsa condiţiilor interne; modul subiectiv
de a percepe solicitările mediului; criza de timp; izolarea; anticiparea unui pericol
(ameninţare); apariţia unui obstacol fizic sau psihic în calea unui scop care duce la
frustare; rezolvarea unor probleme dificile sau imposibile; situaţii perturbatoare cauzate
de agenţi fizici (zgomote, vibraţii, fluctuaţii de temperatură); rezolvarea unor probleme
dificile sau imposibile; suprasolicitarea peste limitele capacitaţii intelectuale;
subsolicitarea prin insatisfacerea unor nevoi psihologice fundamentale de activitate, de
afiliere, de informaţie; remanenţa unor stari afective negative (e.g. eşec profesional),
redeşteptarea lor sub acţiunea unor excitanţi condiţionali sau circumstanţiali, sau readuse
la suprafaţa conştiinţei prin vise, asociaţii de idei; situaţii conflictuale.
Clasificarea conflictelor generatoare de stres psihic (după
Iamandescu, 1993, p. 35-37)):
1. conflicte familiale:
a) copilul cu: - autoritatea parentală: frustraţie
(prin exces de autoritate), depresie (prin dezinteres) - ceilalţi fraţi(“concurenţa
afectivă”, interese divergente) b) conflicte confugale privind: exercitarea
autorităţii; probleme materiale; educaţia şi îngrijirea copiilor; dezacord asupra
preferinţelor; nepotriviri: temperamentale, în raporturi sexuale, desparţiri temporare
c) conflicte paraconjugale (socri,
parinţi) d) pierderi, prejudicii: boli ale
membrilor familiei; decese; divorţ 2. conflicte profesionale:
activitate profesională excesivă; “recuperare” inadecvată (lipsa relaxarii, somn
insuficient); factori perturbanţi (sonori, termici); raporturi inadecvate cu superiorii,

17
subalternii, colegii (“climat afectiv negativ”); responsabilităţi mari profesionale
(“manager disease”); veleităţi peste posibilităţi; insuccese, termeni de execuţie nerealizaţi
în muncă: de ordin persona; ale colectivului 3. conflicte
sociale: probleme materiale şi/sau de locuinţă; tensiunea vieţii moderne (“criză de timp”,
poluare sonoră); măsuri coercitive (inclusiv privarea de libertate); accidente (auto în
special); valabile în societăţile occidentale; terorismul; şomajul; programe de TV (filme
“de groază”, apocaliptice etc); drogurile (stresul psihic produs de ele şi de greutăţile de
procurare, consecinţe); secte religioase inductoare de constrângeri
4. conflicte în sfera vieţii
intime: complexe de inferioritate diverse: fizică (deficit statural, fizionomie, ponderal),
tulburări de dinamică sexuală, situaţia de bolnav; legat de inserţia socio-familială;
sentimente dominante cu coloratură afectiv-negativă; nesatisfacerea unor trebuinţe
biologice; “spleen” (subsolicitare, monotonie a vieţii personale etc)
5. efecte iatrogene (privesc
medicul şi personalul sanitar, tributari unei educaţii sanitare inadecvate şi ai unor
“neglijente psihologice” = “lipsă de tact”): fobii faţă de unele boli (neoplazii, infarct
miocardic etc); tanatofobie (la un bolnav grav, indusă iatrogen); goana dupa
“medicamente” (cu valoare reală disproporţionată faţă de “reclamă”); avatariile
spitalizării 6. conflicte
inevitabile-calamităţi naturale: cutremure, inundaţii; modificări bruşte ale climei
7. schimbările
modului de viaţă: definitive (căsătorie, divorţ, decese ale celor apropiaţi, boli grave,
mutaţii profesionale etc); temporare sau de importanţă mai redusă (mutarea în altă
locuinţă, deplasări temporare în interes de serviciu sau în concediu, schimbarea unor
obiceiuri – e.g. abandonarea fumatului) Ca o
caracterizare a situaţiilor generatoare de stres psihic, Apply şi Trumbull scot în evidenţă
că: stresul psihic poate fi mai bine perceput ca “interacţiune a subiectului cu situaţia
(stresantă)”, în estimarea interacţiunii fiind luate în considerare şi stările de motivaţie;
contextul social are un rol esenţial în provocarea reacţiilor stresului psihic; există mari
diferenţe individuale în reacţiile la situaţiile stresante; nu se pot corela criteriile
psihologice de evaluare a stresului cu diferiţi indicatori fiziologici ai stresului; există

18
unele deosebiri în mijlocul condiţiilor naturale şi între condiţiile naturale şi cele de
laborator de producere a stresului psihic.
Lazarus (1986) face precizarea “caracterul subiectiv al perceperii de către individ
a unor solicitări, evaluate de el ca depăşindu-i posibilităţile (chiar dacă uneori realitatea
este alta) deci stresul psihic apare când există un dezechilibru între solicitările obiective
ale organismului şi posibilităţile pe care subiectul consideră că le are spre a le face faţă”.
Pentru diagnosticul stării de stres psihic sunt consideraţi drept criterii,
markeri clinici. Principalii markeri clinici ai stresului psihic sunt (apud. Iamandescu,
1993, p. 20): 1. Mimica: crispată; anxioasă; depresivă
2. Modificări musculare: a) tensiune musculară: hipertonie
(încordare); hipotonie (leşin) b) dureri musculare
c) mişcări involuntare:
tremorul extremităţii; ticuri “emoţionale”
3. Comportament:
a) stres psihic acut: - conduite active (a1):
euforie (logoree); excitaţie – furie; agitaţie motorie
- conduite pasive (a2):
“blocaj” (groază); vertij, ameţeli - conduită paradoxală
= a1 + a2 b) stres psihic cronic: agresivitate,
pasivitate; randament profesional scăzut; accidente; relaţii deteriorate cu anturajul; abuz
de cafea, tutun, alcool 4. Constante cardio-respiratorii: a) frecvenţa
respiraţiei (hiperventilaţie, apnee) b) puls:
tahicardie; bradicardie; extrasistole c) TA:
creşteri; colaps 5) Alte tulburări neuro-vegetative de stres
(acut sau cronic): - tulburări vasomotorii (eritem, paloare),
transpiraţie - modificări ale vocii (disfonie,
stridenţă etc), tulburări de glutiţie - apigastralgii, greţuri-
vărsături (chiar fără conţinut alimentar), colici, diaree - polikiurie, disurie,
poliurie, frigiditate, impotenţă - polifagie,
inapetenţă 6)
Tulburări psihice:

19
 - tulburări de atenţie şi memorie, ideaţie, confuzii
- iritabilitate, fatigabilitate, astenie
- afecte: plâns, râs paradoxal
- anxietate, depresie, obsesii, insomnie, coşmaruri
- nehotărâre, decizii contradictorii sau
pripite - creativitate scăzută, blocaj ideaţional

1.1.6 Consecinţele stresului

Stresul poate fi benefic pentru oameni, dar de asemenea, se poate
concretiza în diminuarea normalităţii funcţiilor sau chiar în apariţia bolilor. Poate genera
un disconfort temporar şi poate induce consecinţe pe termen lung.
Stresul intens şi prelungit poate altera starea de sănătate a
unui individ cât şi bunăstarea acestuia, provocând reacţii funcţionale şi organice.
Reacţiile organice pot merge până la boli grave ca: boli endocrine (diabet zaharat,
disfuncţii tiroidiene), boli cardiovasculare (hipertensiune arterială, infarct miocardic),
boli digestive, boli ale sistemului imunitar, boli psihice etc. Reacţiile funcţionale pot
produce: migrene, diferite tulburări digestive şi manifestări cutanate.
Practic, stresul afectează întregul organism.
În afară de simptomele funcţionale şi organice, stresul şi consecinţele sale (iritabilitate,
anxietate, depresie) provoacă adesea probleme relaţionale, în familie sau profesionale.
Stresul poate genera chiar şi
conflicte importante care la rândul lor agravează situaţia: stresul generează stres. Stresul
zilnic poate fi cauzat de factorii de stres cronici, cum ar fi: alimentaţia haotică, spiritul de
competiţie, ambianţa de lucru neplacută şi suprasolicitarea profesională. În acest caz,
starea de tensiune în care traieşte persoana devine foarte frecventă sau permanentă, ceea
ce duce progresiv la epuizare (e.g. ritmul de viaţă: orele de trezire şi culcare, lucrul în
ture, schimbările frecvente de fus orar). Controlul factorilor de stres
este parţial în puterea fiecărui individ şi poate contribui la creşterea calităţii vieţii.

1.1.7 Tehnici

20
antistres Există mai
multe metode de care ar trebui să ţină cont fiecare individ pentru a reduce, sau poate chiar
ocoli stresul, cum ar fi: însuşirea unei strategii de raţionalizare a cauzelor stresului;
învăţarea şi aplicarea unor modalităţi de prevenire sau rezolvare a situaţiilor conflictuale;
apelul la suportul social; creşterea autocontrolului cu ajutorul unor programe de formare
sau psihoterapeutice; prevenirea situaţiilor de epuizare profesională prin tehnici de
relaxare şi antrenamentul asertivităţii; managementul eficient al timpului; recurgerea la
umor; reglarea optimală dintre nivelul de aspiraţii şi nivelul de posibilităţi; asigurarea
trebuinţelor psihologice fundamentale, în special a celor de afiliere, de securitate şi de
noutate a experienţei; chibzuială; credinţă; odihna şi recuperarea biologică şi psihologică
(introducerea de pauze, utilizarea unor tehnici de relaxare, somn cel puţin 7-8 ore pe
noapte şi chiar o jumătate de ora la prânz); ierarhizarea şi planificarea obiectivelor într-o
perioadă limitată, în funcţie de resursele personale şi de priorităţi; armonizarea
aspiraţiilor cu aptitudinile; realizarea echilibrului între muncă – recreaţie şi muncă –
familie; depaşirea momentului de stres prin schimbarea activităţii; practicarea exerciţiilor
fizice; rezervarea unui moment de linişte, zilnic; a face ceva din plăcere cât mai des
posibil; a oferi şi primi cu regularitate afecţiune şi cultivarea sentimentelor şi gândurilor
pozitive.

1.2 Stresul ocupaţional

1.2.1 Noţiunea de stres ocupaţional

S-au evidenţiat multiple forme ale stresului, de exemplu: stresul în
perioada copilăriei, stresul la adolescenţi, stresul la persoane vârstnice, stresul marital,
stresul familial, stresul financiar etc., dar în condiţiile vieţii actuale, una dintre cele mai
importante faţete ale stresului este stresul ocupaţional.
În literatura de specialitate, stresul va apărea definit ca o reacţie de tip
emoţional, cognitiv şi comportamental ca urmare a aspectelor agresive şi nocive ale
muncii, referindu-ne aici la mediul de muncă, la climatul organizaional etc.,
caracterizându-se prin nivele înalte ale distresului printr-un sentiment de neputinţă în
soluţionarea sarcinilor. (http://www.scritube.com/sociologie/psihologie/STUDIU-

21
CORELATIV-ASUPRA-RELATI72744.php)
Stresul ocupaţional generat de viaţa profesională şi de
mediul muncii influenţează activitatea socioprofesională dar şi sănătatea persoanelor din
diferite ramuri de activitate (Pitariu, 1996).
“Comisia Europeană defineşte stresul la locul de
muncă astfel: “reacţia emoţională şi psiho-fiziologică la aspectele aversive şi dăunatoare
ale muncii, mediului de lucru şi organizării muncii. Este o stare caracterizată printr-un
nivel ridicat de excitare şi suferinţă şi adesea prin sentimentul neputinţei de a gestiona
situaţia”. Agitaţia provocată de neplăceri la locul de muncă provoacă stres şi apoi boală.”
(Gheorghevici, 2006, p. 7)
“Conform convenţiei 72 a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii,
stresul este definit ca “o stare percepută ca negativă de un grup de angajaţi, acompaniată
de disconfort sau disfuncţionalităţi la nivel fizic, psihic şi/sau social şi care este
consecinţa faptului că angajaţii nu sunt în măsură să răspundă exigenţelor şi aşteptărilor
care le sunt impuse de situaţia lor la locul de muncă”. Clasic, stresul a fost boala
managerilor. Este fals, deoarece toată lumea poate fi stresată din cauza muncii sale, mai
ales muncitorii care efectuează o muncă de rutină sau care nu au nici un fel de cuvânt de
spus în ceea ce priveşte munca lor.” (Gheorghevici, 2006, p. 7)
Conceptul de stres la locul de muncă este adesea confundat cu acela de
competiţie, dar aceste concepte nu sunt identice. Competiţia îi energizează pe indivizi atât
psihologic cât şi fizic, şi îi motivează să înveţe noi meserii şi să îşi perfecţioneze munca.
Când o competiţie a luat sfârşit, indivizii se simt relaxaţi şi satisfăcuţi. Importanţa
competiţiei în muncă este probabil cea la care se face referire când se spune: “puţin stres
nu strică”. Uneori însă, competiţia se transformă în cerinţe ale slujbei ce nu pot fi
îndeplinite, relaxarea se transformă în epuizare, iar senzaţia satisfacţiei în senzaţia de
stres. Pe scurt, stadiul este de îmbolnăvire şi eşec în muncă.
Având în vedere faptul că în multe cazuri stresul ia naştere în urma unei proaste
organizări a muncii, nu este o problemă individuală.
Conform unor puncte de vedere, diferenţele între caracteristicile
individuale, ca personalitatea şi stilul de rezolvare a problemelor, sunt cele mai
importante în prezicerea căror condiţii de muncă vor deveni factori de stres, cu alte

22
cuvinte problema apare datorită faptului că ceea ce este stresant pentru o persoană poate
să nu fie o problemă pentru altă persoană. Personalitatea poate avea o influenţa
importantă asupra senzaţiei de stres. Ea afectează atât gradul de percepţie al potenţialilor
agenţi ca fiind stresanţi în fapt, ca şi tipul de reacţii care apar.
Interesul ştiinţific şi cercetările privind
problematica stresului datorat muncii/profesiunii, abordată prin prisma modelelor din
medicină, psihologie clinică şi consiliere, psihologie inginerească (ergonomie) şi în
special psihologia muncii şi organizaţională, s-au intensificat datorită conştientizării
“costurilor” şi consecinţelor negative (efecte imediate sau de lungă durată) ale acţiunii
variatelor tipuri de agenţi stresori asupra indivizilor şi organizaţiilor (Beehr & Franz,
1987). Studiile au relevat faptul că stresul ocupaţional este
un factor de risc pentru boli cum ar fi: cancerul, hipertensiunea arterială şi bolile de inimă
(Cooper & Watson, 1992). Tensiunile acumulate de indivizi, în rol de
subordonaţi (angajaţi) sau şefi/ superiori (supervizori, manageri), la locul de muncă,
datorită nerespectării pragului optim de vulnerabilitate şi rezistenţă a organismului,
deprivării (substimulare) împotriva excesului stimulului (suprastimulare) sau gestionării
defectuoase a stresorilor, pot genera reacţii dezadaptative
(tulburări/disfuncţii/dezechilibre) la nivel fiziologic, psihologic sau comportamental.
Aceste efecte aversive/nocive afectează performanţa în muncă (eficienţă, fiabilitate),
starea de sănătate mentală şi fizică, satisfacţia profesională, producând efecte nedorite la
nivel individual şi organizaţional, cum ar fi: depresia, burnout-ul, absenteismul
profesional, erori şi accidente (Iosif,1996). Există în literatura de
specialitate şi termenul de “stres benefic sau de oportunitate” (Schuler, 1980), care se
referă la situaţii sau evenimente profesionale valorizate pozitiv, dar care acţionează de
fapt ca stresori (e.g. promovarea în funcţie). Când organizaţia desfăşoară
activităţi în care riscul şi suprasolicitarea/ supraîncărcarea muncii (calitativă sau
cantitativă) sau subsolicitarea ei (monotonie, lipsa de variaţie, lipsa de informaţie,
limitarea posibilităţilor de expresie), izolarea, monotonia sau repetitivitatea activităţii
sunt curente, este vorba de un dezechilibru care generează situaţii profesionale, percepute
ca “stresante”. Reacţia la stres este subiectivă şi depinde de evaluarea pe care o persoană
o face, ca şi de capacităţile de ajustare, “coping” a rezultatelor interacţiunii (Lazarus &

23
Folkman, 1991) sau de intervenţia unor mediatori şi/sau moderatori personali sau
ocupaţional/organizaţionali. Abordarea ştiinţifică a
stresului ocupaţional din perspectiva psihologiei muncii şi organizaţională se
caracterizează prin dispute controversate privind definirea, delimitarea conceptuală şi
operaţionalizarea constructului, datorită existenţei modelelor teoretice şi orientărilor
metodologiei variate.
Dezacordurile, disputele sau controversele între cercetători (Hoit, 1986; Jex &
Beehr, 1991; Kahn & Byosiere, 1992; Burke, 1993; Murphy, 1995; Bunce, 1997 etc., cit.
în Braţe, 2002), dar şi unele lacune teoretico-metodologice se referă la: importanţa,
influenţa şi varietatea tipului de stresori (fizici versus psihici; personali versus social-
organizaţionali etc) si de efecte/reacţii; mediatori şi moderatori care intervin în relaţiile
complexe dintre stresori şi efectele asupra individului şi/sau organizaţiei (caracteristici
personale şi ocupaţional – organizaţionale, problema diferenţelor individuale care joacă
un rol esenţial în procesul stresului ocupaţional); strategiile eficiente de adaptare/ajustare
la stres (“coping” orientat spre emoţie, problemă sau evaluare), modalităţile/posibilităţile
de operaţionalizare şi cuantificare a variabilelor relaţionale stresului ocupaţional:
1) independente (stresori/stimuli sau surse, de exemplu psihosociali:
ambiguitate de rol, conflict de rol, conflict interpersonal, priceperea controlului în munca,
solicitarea muncii etc.);
2) dependente (efecte/răspunsuri/tensiuni, de exemplu:
asupra sănătăţii mentale şi fizice: insatisfacţia în muncă, “burnout”, depresie, frustrare,
fluctuaţia forţei de muncă, accidente şi erori);
3) moderatoare (care influenţează direcţia
şi/sau intensitatea relaţiei dintre variabila independentă sau predictoare şi variabila
dependentă sau criteriu, şi astfel se pot obţine informaţii cu privire la circumstanţele în
care se poate produce o schimbare în procesul stresului ocupaţional) şi mediatoare (ca
mecanisme generatoare prin care variabila independentă focală este aptă să influenţeze
variabila dependentă de interes, care contribuie de exemplu la identificarea mecanismelor
actuale de schimbare (apud Bunce, 1997, p.11)); unele variabile de tip
caracteristici/diferenţe individuale (biografice şi psihologice) pot juca un rol atât
moderator cât şi mediator deoarece pot interveni fie înainte, fie după interacţiunea cu

24
strategiile de coping activate, care la rândul lor mediază schimbările în procesul stresului
ocupaţional); 4) mecanisme, resurse, dimensiuni şi
efecte ale coping-ului ca proces sau dispoziţie/ trăsătură (la nivel neurobiologic, afectiv-
emoţional, cognitiv şi comportamental).
Investigându-se gradul în care conceptul “stres” este folosit de
cercetători în termeni de stimul, răspuns, interacţiune, stimul-răspuns sau accepţiune
neclară, prin analiza a şase colecţii importante de studii privind comportamentul
organizaţional (între anii 1985 şi 1989), s-au concluzionat următoarele, după cercetări:
din cele 51 de articole analizate privind stresul ocupaţional: 21 (41%) utilizează cuvântul
stres în termeni de stimul, 11 (22%) în termeni de răspuns, 13 (25%) în termeni de
interacţiune stimul – răspuns, iar în 7 articole (14%) folosirea termenului este neclară sau
ambiguă. Chiar daca stresul ocupaţional a fost operaţionalizat pe
parcurs diferit în literatura de specialitate, totuşi, un acord considerabil s-a observat în
utilizarea termenilor, care se presupun a fi esenţiali în procesul stresului ocupaţional.
Iniţial, stresul ocupaţional, a cărui istorie
relativ scurtă din perspectiva psihologiei organizaţionale şi a muncii, a fost recunoscut
doar la nivelul top-managerilor şi etichetat ca “stres al conducerii” sau “stres al
personalului cu putere executivă” (Cooper & Marshall. 1976). Mai târziu, cercetările au
fost extinse la o paletă largă de profesiuni, pornind chiar de la cele situate la baza
piramidei organizaţionale. Ocupaţiile caracterizate prin risc crescut şi
solicitările fizice sau psihice intense măresc probabilitatea declanşării şi instalării
stresului ocupaţional. Neadaptarea în/la mediul de muncă şi la solicitările impuse,
îndeplinirea defectuoasă sau incompetentă a sarcinilor şi responsabilităţilor profesionale,
pot duce la grave erori, accidente şi scăderea eficienţei la nivel organizaţional.
În ultimii 30 de ani, problematica
stresului organizaţional (tendinţe, curente şi modele teoretice, cercetări şi studii) a parcurs
mai multe faze de dezvoltare (apud Hoit, 1986; Beehr, 1995; Schabracq & Cooper, 1998).
Prima fază a fost marcată de
eforturile lumii ştiinţifice de a găsi o relaţie simplă de tip stres în muncă – boală/moarte.
Atât cauza cât şi efectul erau definite obiectiv din perspectiva cercetătorului, nu a
persoanelor afectate. Studiile (clinice bazate pe eşantioane mici şi nereprezentative) lăsau

25
de dorit sub aspectul metodologiei, iar variabilele utilizate erau definite tradiţional şi
acceptate, unele din ele, din afara domeniului specific de cercetare, fără a avea bază
ştiinţifică.
A doua fază s-a caracterizat prin diferenţierea accentuată a variabilelor
independente şi dependente, determinările unidirecţionale de tip cauză-efect fiind deseori
exprimate în termeni de teorii explicite schematizate astfel: stresori ambientali – stres
perceput – tensiune/efect – boală (distres). Cercetătorii au utilizat în mod deliberat
variabile definite obiectiv, şi mai ales subiectiv. Cercetările au început să aibe bază
ştiinţifică, să investigheze eşantioane mari, representative, să folosească instrumente
psihometrice cu validitate şi fidelitate crescută, sa elaboreze strategii de suprindere şi
diagnosticare a cauzelor şi efectelor stresului organizaţional în subeşantioane după
criteriul de gen, vârstă sau categorii socio-profesionale.
A treia fază semnalează emergenţa teoriilor în care variabilele moderatoare/
mediatoare (de interacţiune) joacă un rol explicit. În această fază, analizele şi calculele
statistice complexe au relevat şi demonstrat existenţa unor corelaţii semnificative dar şi a
unor distribuţii curbiliniare, nu doar liniare între variabile.
În faza actuală, studiile prospective au luat amploare. Se pune accentul mai ales
pe elaborarea de programe profilactic-terapeutice de management, derivate din teorii
patogenetice deja testate cu succes. Fenomenul complex al stresului ocupaţional şi-a găsit
corespondenţa în cercetări multidisciplinare, iar orientarea ştiinţifică actuală pune accent
pe modele explicative ale stresului ocupaţional, influenţate de teoriile sistemice, care
relevă rolul incertitudinii, determinărilor probabilistice şi feedback-urilor multiple.
Atenţia cercetătorilor s-a focalizat asupra laturii procesuale a fenomenului de stres
ocupaţional.
Analiza calitativă a literaturii de specialitate clasică şi în special modernă permite
conturarea stadiului actual/curent al cercetărilor în problematica stresului ocupaţional,
care poate fi descris prin următoarele enunţuri/aserţiuni:
- în ultimii aproximativ 25-30 de ani s-au înmulţit considerabil (de la
câteva sute la câteva mii) studiile privind impactul stresului ocupaţional asupra
individului/organizaţiei şi eficienţei intervenţiei strategiilor de management, ca urmare a
“intersecţiei tranzacţionale” a două orientari dinstincte până atunci în psihologia muncii

26
şi organizaţională, privind pe de o parte sursele de unde şi/sau contextul în care se
dezvoltă stresorii ocupaţionali/organizaţionali care declanşează răspunsurile la stres, iar
pe de altă parte efectele aversive ale solicitărilor muncii asupra “stării de bine” a
individului; există incă numeroase lacune (e.g. caracterul fragmentar al investigării
stresului ocupaţional cu focalizare pe arii limitate de cercetare: doar stresori sau efecte;
abordarea variabilelor luate în studiu în termeni de cauzalitate unidirecţionala), confuzii
terminologice (confundarea unor termeni, de e.g. anxietatea ca reacţie la stresul
organizaţional sau stresul ocupaţional ca formă de reacţie la anxietate), dispute şi
controverse privind modelele teoretice, demersurile metodologice (e.g. metodele
obiective împotriva metodelor subiective sau combinarea lor), definirea,
operaţionalizarea şi/sau delimitările conceptuale ale stresului ocupaţional (stres
organizaţional/ profesional/ al muncii) dar şi un acord sau puncte de vedere convergente
privind categoriile majore de variabile relevante pentru întelegerea şi diagnoza procesului
de stres ocupaţional;
- cercetările şi modelele teoretice s-au axat în special asupra efectelor stresorilor
la nivel individual şi organizaţional, neglijând de exemplu surprinderea cauzelor apariţiei
stresorilor (operaţionalizarea stresului ocupaţional ca variabilă dependentă în termeni de
antecedente ale stresorilor din mediul muncii, caracteristici organizaţionale şi
extraorganizaţionale), studiul efectelor pe termen lung împotriva celor pe termen scurt ale
stresorilor şi importanţa factorilor mediatori/moderatori (variabile intermediare: factori
personali, interpersonali, organizaţionali) pentru procesul stresului ocupaţional şi
efectelor sale distructiv-dezadaptative;
- studiile empirice şi rezultatele cercetărilor în domeniu pot fi totuşi
organizate/grupate sintetic în următoarele categorii, referitor la:
1. antecedente organizaţionale ale stresului ocupaţional;
2. stresori din mediul muncii şi viaţa organizaţională;
3. percepţie şi cogniţie: procesul de evaluare;
4. strategii de coping (gestionare, ajustare, înfruntare/evitare) la nivel emoţional-
fiziologic, cognitiv, comportamental;
5. răspunsuri/reacţii (efecte) individuale la stresul ocupaţional: fiziologice,
psihologice, comportamentale (diferenţe interindividuale);

27
 6. consecinţe ramificate ale stresului ocupaţional privind: sănătatea şi boala, eficienţa
organizaţională, performanţa individuală ocupaţională şi extraorganizaţională;
7. caracteristici/proprietaţi ale persoanei ca moderatori/mediatori ai stresului
ocupaţional;
8. strategii de prevenţie/intervenţie la nivel individual împotriva nivelului
organizaţional (managementul stresului ocupaţional);
9. foarte recent: accentuarea rolului afectivităţii, mai ales al emoţiei, în ocupaţii din
domeniul serviciilor interumane care reclamă manifestare emoţională, reconceptualizarea
stresului ocupaţional ca subcategorie a emoţiei sau importanţa stresorilor emoţionali ai
muncii.
Înainte de toate însă, orice demers ştiinţific de cunoaştere are nevoie de o
clarificare a conceptelor cu care operează şi pe care le intrebuinţează, delimitându-le
sensul şi sfera semantică.
“Ivancevich şi Matteson (1980) au dezvoltat un model care explică cauzele şi
consecinţele stresului. Munca devine stresantă datorita unor agenţi stresori de care trebuie
să ţinem cont la o analiză. Agenţii stresori pot fi nepotrivirea dintre ceea ce dorim şi ceea
ce putem avea sau dintre ceea ce ne oferă mediul. Avem nevoie de un anumit nivel de
responsabilitate, dar serviciul ne oferă prea puţină sau ce ne cere prea multă. Avem
nevoie de o anumită cantitate de muncă, dar fie nu primim deloc (şomajul), fie primim
prea multă (suprasolicitarea)” (Gheorghevici, 2006, p. 8).

1.2.2 Cauzele stresului ocupaţional

Cu toate că există nenumărate cazuri în care locul de muncă este unul
plăcut, în care individul merge cu plăcere, există totuşi anumiţi factori care intervin în
activitatea de rutină şi provoacă ceea ce specialiştii numesc boala secolului: stresul. Cu
cât nivelul de stres este mai mare, cu atât angajatul începe să se confrunte cu probleme şi
la locul de muncă (oboseală, pierderea capacităţii de concentrare, scăderea
performanţelor, iritare, demoralizare, pierderea interesului pentru activităţile de la birou
etc.). Deşi mulţi specialişti consideră că stresul este natural,
intensitatea cu care acesta se manifestă, în cazul multor angajaţi, transformă această stare
în una negativă, cu efecte puternice în viaţa profesională, dar şi personală a acestora. De

28
exemplu, orice tensiune poate genera o stare de stres, cu toate că nu toate tensiunile sunt
negative. Unele dintre ele pot energiza corpul punând sângele în mişcare şi mintea la
contribuţie. Modul în care individul percepe tensiunea respectivă şi o gestionează este cel
care facilitează sau nu instalarea stării de stres. (http://www.myjob.ro/articole/ghid-
cariera/226/27995/cauzele-stresului-la-locul-de-munca.html)
Stresorul reprezintă agentul, sursa sau
situaţia-stimul care acţionează asupra individului, fiind în general operaţionalizat ca
variabilă independentă. Stresorii se pot referi de asemenea la orice condiţie ocupaţional-
organizaţională care necesită răspunsuri adaptative din partea angajaţilor (Beehr &
Newman, 1978) sau la orice sursă/solicitare, de ordin cognitiv, afectiv, fizic sau
comportamental, care are efecte negative/deteriorante asupra performanţei în muncă
(Kahn & Byosiere, 1992). Din perspectiva
teoriei reglării acţiunii care descrie procesele psihologice ale acţiunii umane, stresorii
muncii sunt conceptualizaţi şi operaţionalizaţi ca şi condiţii obiective ale mediului
organizaţional (apud Buessing & Glaser, 1999). De asemenea se face distincţia între
solicitări, care asigură sănătatea şi dezvoltă armonic personalitatea, şi stresori, care
deteriorează sănătatea, stresul ocupaţional fiind măsurat obiectiv, în funcţie de numărul
acţiunilor de risc şi de efortul crescut de a depaşi aceste obstacole sau bariere.
În general s-a constatat că cele mai des investigate surse psihologice de stres
ocupaţional au fost stresorii de rol, cei mai cunoscuţi fiind conflictul şi ambiguitatea de
rol (apud Fried et al., 1998), care se presupun că reduc capacitatea indivizilor de a
controla mediul muncii, iar prin impactul lor afectează abilitatea de a funcţiona eficient,
deoarece s-a considerat că persoanele posedă resurse cognitive finite (e.g. capacitatea de
lucru a memoriei sau focalizarea atenţiei) pentru monitorizarea mediului sau
comportamentelor, iar expunerea prelungită la un stresor specific contextual creşte
implicarea resurselor cognitive şi implicit efortul de evaluare şi activare a răspunsului de
ajustare/coping.
Dar aparenta inconsistenţă a rezultatelor privind corelaţiile dintre fiecare stresor
focal de rol şi performanţa în muncă sau implicarea unor variabile moderatoare i-a făcut
pe cercetători, în contrast cu această perspectivă tradiţionalistă, să susţină ipoteza
efectelor interactive a stresorilor de rol asupra performanţei şi eficienţei în activitatea

29
socio-profesională (Fried et al., 1998): angajaţii care sunt supuşi unui singur stresor îşi
pot utiliza propriile experienţe şi capacităţi pentru a se adapta sau ajusta eficient
stresorului focal, în schimb prezenţa interactivă a mai multor stresori ocupaţionali –
organizaţionali va crea solicitări psihologice importante, care depăşesc capacitatea
cognitivă de a-i gestiona cu succes, ceea ce diminuează considerabil resursele cognitive şi
afectează serios performanţa.
Potenţialii factori de stres din viaţa de organizaţie pot afecta pe aproape oricine în
orice organizaţie, în timp ce alţii par să afecteze doar indivizii care au anumite funcţii.
Factorii de stres la nivel executiv şi managerial sunt supraîncărcarea
rolului, care are loc atunci când cineva trebuie să se achite de prea multe îndatoriri, într-
un timp prea scurt, provoacă stres şi îi împiedică pe cei afectaţi să se bucure de plăcerile
vieţii, care pot reduce stresul si responsabilitatea mare, faţă de oameni şi lucruri, influenţa
asupra viitorului altora, au potenţialul de a induce stresul.
Există şi factori de stres care probabil sunt resimţiţi uniform de
orice individ. Aceştia sunt împărţiţi în:
1. Conţinutul muncii: prea mult/ prea puţin de muncă; ritm
de lucru prea rapid; prea multe sarcini efectuate în acelaşi timp; muncă prea dificilă;
muncă monotonă sau cu cicluri scurte; responsabilităţi prea mari; iluzia de a avea o mare
responsabilitate, dar în realitate puterea de decizie este redusă; prea multe/ prea puţine
responsabilităţi; exigenţe putin precizate; neînţelegerea îndatoririlor, obiectivelor
organizaţiei; presiunea termenelor limită de terminare a sarcinilor; teama de a nu se ridica
la standardele cerute; lipsa unei bune pregătiri sau instruiri pentru activitatea desfăşurată;
situaţiile în care angajatul trebuie să ia decizii fără a beneficia de informare sau autoritate
adecvată; management slab al timpului; lipsa procedurilor de suport şi supervizare;
2. Condiţii la locul de muncă: situaţii periculoase; lipsa
echipamentelor necesare (a măsurilor de protecţie); solicitări fizice excesive; resurse
neadecvate; zgomot, vibraţii; iluminare necorespunzătoare; căldură/ frig excesiv,
ventilaţia, umiditatea aerului necorespunzătoare; lipsa igienei; spaţiu redus; postura
(poziţia corpului) la locul de muncă; supraveghere prin camere de luat vederi;
3. Condiţiile contractului de muncă: orarul;
pauzele; salariul; sistemul de prime; tipul contractului; tipul statutului; perspectiva slabă

30
în ceea ce priveşte cariera (lipsa posibilităţii de a avansa sau de schimbare semnificativă);
insecuritatea locului de muncă; finanţare nesigură; producerea unor schimbări fără
consultare sau planificare adecvate; reorganizări majore; existenţa unui conflict între
satisfacerea nevoilor şi aşteptări; numărul mare de superiori; politica organizaţională
şi/sau tipul de management; standarde lipsă sau confuze; lucrul peste orele de program;
4. Relaţiile de muncă: modul de a primi
sarcini; atmosfera tensionată ca urmare a lipsei de comunicare; lipsa sprijinului colegilor;
conflicte între indivizi cu proiect comun; dreptul de a interveni, insuficient; harţuire
(inclusiv sexuală); discriminare; jigniri. Alţi factori de stres sunt cei:
externi: schimbări legislative, traficul, transportul în comun etc.;si personali: probleme de
sănătate, de familie, financiare etc.

1.2.3 Efectele stresului ocupaţional

Efectul la stres este răspunsul la stimul. Efectul sau rezultatul stresului
ocupaţional se referă la stările dăunătoare ca reacţie la stresorii din mediul muncii, care
afectează pe de o parte individul (angajatul) pe trei nivele: psihologic, fizic şi
comportamental, corespunzând stării de sănătate mentală, fizică sau conduitelor
dezadaptative sau distructive pentru starea generală de bine, iar pe de altă parte
organizaţia (apud Jex & Beehr, 1991; Kahn & Byosiere, 1992; Beehr, 1995).
Gheorghevici (2006, p. 10) susţine că indiferent dacă la început individul
îşi revine în urma rezolvării unei probleme stresante şi chiar poate avea o stare de bine,
repetarea frecventă a acestui ciclu va epuiza din ce în ce mai mult victima stresului, pe
toate planurile. Victima stresului se poate îmbolnăvi mai repede sau mai încet, în funcţie
de diferenţele individuale: rezistenţa fizică, tipul de personalitate, posibilitatea de control,
toleranţa la ambiguitate, nivelul nevoilor, stima faţă de propria persoană, vârstă, sex,
educaţie, ocupaţie, ore lucrate, starea de sănătate. Deci naşterea stresului la locul de
muncă este un proces compus din două faze: faza de apărare, care accelerează vigilenţa şi
debitul cardiac, în urma unei creşteri a secreţiei de adrenalină, şi faza de epuizare, care
este o reacţie la vigilenţă şi care reduce ritmul şi debitul cardiac. Mai există şi faza de
alarmă, de conştientizare, dar din păcate, de multe ori nu apare în mintea indivizilor.
Ce se întâmplă cu organismul este redat in tabelele (Gheorghevici, 2006,

31
p. 11-14):
Tabelul 1.1

Reacţia de apărare Faza de epuizare

rezistenţă, - oboseală, surmenaj, gândim mai puţin clar, devenim pesimişti
concentrare, - devenim indecişi, amânăm deciziile
creativitate - facem greşeli nejustificate
reîntărite, în urma - uitare, insomnie
creşterii secreţiei - scade capacitatea de concentrare şi intuitivă
de adrenalină. - luăm decizii pripite

- ne focalizăm pe gândirea pe termen scurt şi nu o mai folosim

pe cea pe termen lung; nu anticipăm rezultatele acţiunilor şi
vorbelor noastre; ne pierdem capacitatea de a sintetiza şi de a
gândi abstract; cu cât persoana este mai sus în ierarhie, cu atât
rezultatele sunt mai catastrofice şi afectează mai mulţi oameni.
La nivel psihologic mental

Tabelul 1.2

Reacţia de apărare Faza de epuizare

suntem bine - iritabilitate (nu mai ştim de glumă)
dispuşi, - nervozitate, depresie, anxietate
încrezători, aparent - pierderea încrederii în noi, în ceilalţi, cinismul
motivaţi. - scăderea satisfacţiilor
- lipsa de entuziasm şi motivaţie
- teama nedefinită
- umor nejustificat

- lipsa de motivaţie în activitate.

La nivel psihologic emoţional

Tabelul 2.

32
Reacţia de apărare Faza de epuizare
- avem un mai - nu avem linişte şi calm interior; neliniştea e hipermobilitate,
mare spirit de dezechilibru, lipsă de energie, nu energie; suntem ostili faţă de
iniţiativă şi mediul obişnuit în care trăim
creativitate - nu suntem sociabili, nu comunicăm, dorinţă de izolare
- creşterea - rămânem mult la serviciu, nu avem randament
eficacităţii - absenteism
- flexibilitate - scăderea performanţei
mai mare - probleme în familie
- consum mărit de ţigari şi alcool, chiar de droguri
- supra/ subalimentaţie

- predispoziţie la accidente
La nivel comportamental

Tabelul 3.

Reacţia de apărare Faza de epuizare

- acceleraţia - adrenalina creşte concentraţia acizilor graşi liberi, a colesterolului
ritmului cardiac şi trigliceridelor; aceasta duce la acceleraţia ritmului cardiac, dureri
- diminuarea în piept, hipertensiune, tromboză, aritmie cardiacă, astm,
funcţiei intestinale hiperventilaţie, dureri de stomac, de spate, de cap, musculare;
- o mai bună hipersecreţii de hormoni de stres cum ar fi: catecolamine, cortizol,
funcţionare a adrenalină, noradrenalină, al căror nivel se masoară cel mai bine în
plămânilor sânge, urină şi salivă; dezechilibre hormonale, moarte subită ca
- rezistenţă mai urmare a unei fibrilaţii ventriculare, infarct cardiac sau accident
mare la durere vascular cerebral, diabet, căderea sistemului imunitar, urmată de
- creşterea energiei cancer.
printr-o mai bună
gestionare
energetică
- imunitate întărită.
La nivel fiziologic

33
 Pe lânga efectele potenţiale ale stresului asupra stării de sănătate şi
bună dispoziţie a indivizilor, stresul manifestă şi un impact economic şi social. Stresul
poate diminiua performanţele şi productivitatea la locul de muncă, afectând astfel
evoluţia afacerii şi, în cele din urmă, economia ca întreg. De asemenea, poate contribui la
susţinerea tensiunilor societăţii care se manifestă prin frustrări îndreptate împotriva
liderilor şi a altor autorităţi, cât şi prin intoleranţă şi nerăbdarea îndreptată faţă de ceilalţi
parteneri.
Stresul economic reprezintă în România una dintre problemele majore. Printre
cauzele acestuia se identifică slaba implicare în luarea deciziilor, execuţia unui volum
prea mare sau prea mic de muncă, obiective de muncă neclare şi confruntarea cu
solicitările conflictuale, toate pe fondul unei economii distruse.
(http://www.sfin.ro/articol_8896/stresul_la_locul_de_munca.html)
Gheorghevici (2006, p. 14) susţine că se poate lua orice aspect cauzator de
stres şi se pot analiza consecinţele acestuia, şi indiferent de procesul analizat, dacă nu se
iau măsuri, rezultatul economic pentru organizaţie este acelaşi: dezastrul, şi dă un
exemplu:

Proces: Lipsa pauzelor, proasta împărţire a atribuţiilor,

plata preferenţială
↓ ↓
Percepţie: Monotonie
↓ ↓
Sentiment: Plictiseală, blazare
↓ ↓
Răspuns afectiv: Dezamăgire
↓
↓ Răspuns comportamental: Întârzieri,
absenteism, randament scăzut ↓
↓ Rezultate economice
Faliment pentru firmă

34
 Stresul nu
înregistrează doar un cost economic, ci şi un cost social. Societatea aflată în proces de
stratificare conţine o diversitate de indivizi şi grupuri de oameni ale căror trebuinţe şi
dorinţe, atitudini, convingeri şi moduri de viaţă diferă (din ce în ce mai mult) şi uneori se
confruntă. Stabilitatea unei societăţi depinde şi de menţinerea unui echilibru acceptabil
între aceste grupuri. Totuşi, stresul poate distorsiona acest echilibru.
Directiva Cadru 391/1981 a Consiliului Europei precizează că “angajatorii sunt
datori să asigure sănătatea şi securitatea muncitorilor, în ceea ce priveşte toate aspectele
legate de muncă”.
Recomandarea R164/1981 a OIM privind sănătatea şi securitatea ocupaţională şi
mediul de lucru se aplică şi în prevenirea stresului dăunator, fizic sau mental, datorat
condiţiilor de lucru. Conform Art. 10 angajatorii trebuie: să se asigure că organizarea
muncii, în special cu respectarea orelor de muncă şi pauzelor, nu are efecte adverse
asupra sănătăţii şi securităţii muncii; să ia toate măsurile practicabile raţional în vederea
eliminării oboselii excesive fizice şi mentale; să întreprindă studii şi cercetări sau să fie în
pas cu cunoştiinţele ştiinţifice şi tehnice necesare pentru a respecta regulile mai sus-
menţionate.
Belgia – Legea privitoare la starea bună a angajaţilor în timpul executării muncii
lor (4 august 1996) indică moduri concrete în care angajatorul este obligat să prezerve
binele angajatului.
În cadrul acordului interprofesional din Belgia pe perioada 1999-2000
(CCM la nivel naţional), partenerii sociali au pus la punct, pe 30 martie 1999, la Consiliul
Naţional al Muncii, o convenţie colectivă (nr. 72), care vizează integrarea politicii de
luptă împotriva stresului la nivelul întreprinderilor în politica de prevenire generală şi
care obligă angajatorii să prevină stresul şi să lupte împotriva stresului la locul de muncă.
(http://stres.protectiamuncii.ro/pdfs/stresul_la_locul_de_munca.pdf)

1.2.4 Gestionarea stresului ocupaţional

Omul poate gestiona o sursă de stres în mod pasiv sau activ
(Gheorghevici, 2006, p. 16-17): gestionarea pasivă este atunci când individul încearcă să

35
se obişnuiască cu viaţa stresantă, să se adapteze cu orice preţ, să fugă de soluţii; această
modalitate este aleasă de majoritatea oamenilor, deoarece aparent este calea cea mai
uşoară; gestionarea activă înseamnă să se ocupe personal individul de situaţia stresantă,
pentru a o modifica şi a elimina factorii de stres; acest lucru este el însuşi stresant la
început; este cea mai grea metodă de a face faţă problemelor, dar singura care dă
rezultate; în această intreprindere, ajută sau chiar blochează psihicul individului.
Se impun două concluzii:
1) problema stresului la locul de muncă trebuie să
ţină cont de diferenţele dintre oameni;
2) cu toate acestea, problema stresului nu este o
problemă individuală, ci una în care şi managerii şi subalternii trebuie să se implice.
Mulţi angajatori afirmă că stresul la
serviciu este inevitabil şi indispensabil, şi există unii manageri care folosesc stresul
pentru a impulsiona competiţia dintre angajaţi. Profitul este temporar şi doar pentru
acţionari, deoarece angajaţii se îmbolnăvesc, nu mai fac faţă ritmului, sunt trimişi în
concedii de boală sau disponibilizaţi. Angajatorii un pic mai “progresişti” pun la
dispoziţia angajaţilor săli de sport şi de masaj, înainte sau după orele de program, ceea ce
este o idee bună, dar nu e suficient. Unii angajaţi
consideră condiţiile stresante de muncă ca fiind un rău necesar, deoarece compania
trebuie să facă faţă presiunilor angajaţilor şi să asigure sănătatea acestora pentru a rămâne
productivă şi profitabilă în condiţiile economiei actuale. Studiile arată că sunt asociate
condiţiile stresante de muncă cu creşterea absenteismului, întârzierilor şi intenţiile
angajaţilor de a-şi părăsi locul de muncă, toate acestea având efect negativ pentru
companie. Studii recente ale aşa-
numitelor “organizaţii sănătoase” sugerează că politicile în favoarea sănătăţii angajaţilor
conduc la beneficii pentru organizaţii. O organizaţie sănătoasă e definită ca fiind o
organizaţie cu o rată mică de îmbolnăviri, invalidări ale forţei de muncă şi care este şi
competitivă. Cercetările au identificat caracteristici organizaţionale asociate cu sănătatea,
nivel minim de stres la locul de muncă şi un nivel înalt al productivităţii, cum ar fi:
recunoaşterea angajaţilor pentru performanţa lor, oportunităţi de dezvoltare a carierei,
cultura organizaţională ce valorizează angajatul, acţiuni manageriale ce se încadrează în

36
valorile organizaţiei. Aproape jumătate din companiile americane
promovează diferite tipuri de cursuri pentru managementul stresului pentru angajaţii lor.
Programele de management ale stresului învaţă angajaţii despre natura şi cauzele
stresului (e.g. organizarea timpului sau exerciţii de relaxare). O parte din organizaţii
promovează consultaţii individuale pentru angajaţi în ceea ce priveşte atât problemele
legate de locul de muncă cât şi problemele familiale. Aceste programe de management al
stresului pot reduce rapid simptomele stresului ca anxietatea şi tulburari ale somnului. Au
avantajul de a fi puţin costisitoare şi uşor de implementat, dar au şi două dezavantaje
majore: rezultatele (reducerea simptomelor stresului) au viaţă scurtă, şi este ignorată
adesea cea mai importantă cauză a stresului deoarece se realizează asupra angajatului şi
nu şi asupra mediului. În contrast cu managementul stresului şi programele de
asistenţă a angajaţilor, unele organizaţii încearcă reducerea stresului prin folosirea unui
consultant specializat ce are ca sarcină recomandarea unor cai de îmbunătăţire a
condiţiilor de muncă. Această abordare este cea mai directă cale de a reduce stresul la
locul de muncă. Ea presupune identificarea aspectelor cele mai stresante ale muncii (e.g.
munca excesivă, conflictele) şi designul strategiilor de reducere sau eliminare a factorilor
de stres identificaţi. Avantajul acestei abordări este faptul ca tratează direct principala
cauză a stresului la locul de muncă. Totuşi, uneori, managerii nu agrează această abordare
deoarece ea implică schimbări în rutina muncii sau orarul de producţie, sau schimbări în
structura organizaţională.
Ca regulă generală, acţiunile de reducere a stresului la locul de
muncă ar trebui să acorde interes major schimbării organizaţionale pentru a îmbunătăţii
condiţiile de muncă. Dar chiar şi cele mai conştiincioase eforturi de îmbunătăţire a
condiţiilor de muncă sunt incapabile să elimine stresul complet, pentru toţi angajaţii. Din
acest motiv, o combinaţie între schimbarea organizaţională şi managementul stresului este
adesea cea mai utilă abordare pentru a preveni stresul la locul de muncă.
(http://www.sfin.ro/articol_8896/stresul_la_locul_de_munca.html?action=print)

1.2.5 Prevenirea stresului ocupaţional

Nu există abordări standardizate sau un manual pentru dezvoltarea
programelor de prevenţie a stresului. Designul programelor şi soluţiile vor fi influenţate

37
de numeroşi factori, cum ar fi mărimea şi complexitatea organizaţiei, resursele
disponibile şi în special tipul de probleme cu care se confruntă organizaţia. De exemplu,
unele companii au ca problemă principală suprasolicitarea angajaţilor, iar altele un
program inflexibil sau lipsa de comunicare cu publicul.
Nu este posibilă o prescripţie universală de
prevenţie a stresului la locul de muncă, dar este posibilă oferirea unor linii de ghidare
pentru procesul de prevenire a stresului în organizaţii. În toate situaţiile, procesul
programelor de prevenţie a stresului implică trei etape distincte: identificarea problemei,
intervenţia şi evaluarea. Pentru ca acest proces să aibă şanse de reuşită, organizaţiile
trebuie sa fie pregătite adecvat. Un nivel minim de pregătire pentru
programul de prevenire a stresului trebuie să includă următoarele: conştientizarea
problemelor legate de stresul la locul de muncă (cauze, costuri, control); asigurarea unui
management şi suport de calitate pentru program; implicarea angajaţilor în toate fazele
programului; stabilirea capacităţii tehnice de conducere a programului (cursuri
specializate pentru membrii organizaţiei sau folosirea consultanţilor); reducerea
numarului de schimbări impuse fiecărui individ sau fiecărei echipe; limitarea
complexităţii procedurale şi de altă natură în executarea sarcinilor; asigurarea posibilităţii
ca angajaţii să-şi poată exprima opiniile în faţa cuiva: şef, colegi, consilieri calificaţi;
asigurarea de facilităţi sociale şi sportive; asigurarea de facilităţi materiale, cum ar fi
masa la cantină şi grupuri sanitare adecvate; Aducerea împreună a angajaţilor sau
a angajaţilor şi managerilor, în cadrul aceluiaşi comitet sau „grup de rezolvare a
problemelor", poate fi o abordare foarte utilă pentru dezvoltarea programelor de prevenţie
a stresului. Cercetările arată că aceste eforturi participative au fost încununate de succes
în privinţa problemelor ergonomice la locul de muncă, în parte datorită capitalizării
cunoştinţelor directe ale angajaţilor despre problemele întâlnite în munca lor.
Moralul scăzut, plângerile referitoare la
sănătate şi locul de muncă sunt primele semne ale stresului la locul de muncă, dar
câteodată nu există indicii, mai ales dacă angajaţii se tem de pierderea locului de muncă.
Lipsa semnelor evidente nu este un motiv bun pentru a neglija îndoielile privitoare la
stresul la locul de muncă sau minimizarea importanţei unui program de prevenţie a
stresului. Etapele unui program de

38
prevenţie sunt: 1. Identificarea problemei
Cea mai bună metodă
de a explora scopul şi sursa unei probleme de stres într-o organizaţie depinde în parte de
mărimea organizaţiei şi de resursele disponibile. Discuţiile de grup între manageri,
reprezentanţi şi angajaţi pot fi o sursă bogată de informaţii. Asemenea discuţii pot fi tot
ceea ce este nevoie pentru a remedia problemele legate de stres într-o organizaţie mică.
Într-o organizaţie mare, asemenea discuţii pot fi utile pentru informarea asupra factorilor
de stres şi a condiţiilor ce determină stresul pentru un număr mare de angajaţi.
În ceea ce priveşte metoda de
colectare a informaţiilor, acestea trebuie să privească percepţiile angajaţilor asupra
condiţiilor locului de muncă şi nivelul de stres, sănătate şi satisfacţie. Lista condiţiilor
locului de muncă ce pot determina stresul şi a semnelor şi efectelor stresului sunt un bun
punct de început pentru a decide ce informaţii trebuie colectate.
Măsurarea comportamentelor
obiective ca absenteismul, îmbolnăvirile, rata profitului sau problemele legate de
performanţă pot fi deasemeni examinate pentru a stabili prezenţa şi scopul stresului.
Aceste valori sunt, în cel mai bun caz, doar indicatori aproximativi ai stresului la locul de
muncă. Datele rezultate din discuţii
ar trebui sa fie adunate şi analizate pentru a răspunde la întrebările în legătură cu
localizarea unui factor de stres şi a unei condiţii de muncă ce poate fi responsabilă de
exemplu, de lipsa comunicării între două departamente. Analiza
informaţiilor şi a altor aspecte ale programului de prevenţie a stresului pot necesita
ajutorul experţilor (ai unei universităţi sau firme de consultanţă). În orice caz, decizia
pentru programul de prevenţie trebuie să rămână a organizaţiei.
2. Designul şi implementarea intervenţiilor
Odată ce sursele de stres au fost identificate şi scopul problemei înţeles, se
trece la etapa de design şi implementare a unei strategii de intervenţie.
În organizaţiile mici, discuţiile informale ce au ajutat la
identificarea problemelor de stres pot produce şi idei fructuoase de prevenţie. În
organizaţiile mari este nevoie de un proces mai formal. Frecvent, i se cere unei echipe să
dezvolte recomandări bazate pe analiza datelor din prima etapă şi se consultă experţi din

39
afara organizaţiei. O anumită problemă, de exemplu, un mediu
ostil de muncă poate cuprinde organizaţia şi poate necesita intervenţia. Alte probleme, de
exemplu, munca excesivă, pot exista doar în câteva departamente şi necesită soluţii mai
ample, de exemplu redesignul postului. Alte probleme pot fi specifice anumitor angajaţi
şi rezistente la orice fel de schimbare organizaţională şi necesită în locul acesteia
managementul stresului sau intervenţii de asistenţă a angajaţilor. Unele intervenţii pot fi
implementate rapid (de exemplu îmbunătăţirea comunicării, cursuri de management al
stresului), dar altele pot necesita timp pentru a fi duse la îndeplinire (de exemplu
redesignul unui proces de fabricatţie).
Înainte de orice intervenţie, angajaţii trebuie
informaţi asupra acţiunilor ce vor avea loc şi când. Adesea este utilă o întalnire în acest
scop. 3. Evaluarea intervenţiei
Evaluarea este o etapă importantă în
procesul intervenţiei. Evaluarea este necesară pentru a determina dacă intervenţia
produce efectele dorite şi dacă sunt necesare schimbări în această direcţie.
Timpul necesar pentru
evaluarea intervenţiilor trebuie bine stabilit. Intervenţiile ce implică schimbarea
organizaţională trebuie să primească evaluări atât după un timp scurt cât şi după o
perioadă mai lungă. Evaluarea
după o perioadă scurtă poate fi făcută pentru a determina un prim indicator al
programului sau al posibilelor nevoi de redirecţionare. Multe intervenţii produc iniţial
efecte ce nu persistă. Evaluarea după o perioadă mai lungă de timp, adesea anuală, e
necesară pentru a determina dacă intervenţia produce efecte de durată.
Evaluare trebuie să se concentreze pe aceleaşi tipuri de informaţii colectate în
timpul primei etape (de identificare, inclusiv informaţiile de la angajaţi despre condiţiile
de lucru, nivelul de stres, probleme de sănătate şi satisfacţia). Percepţiile angajaţilor sunt
de obicei cele mai sensibile măsuratori ale condiţiilor stresante de muncă şi adesea
reprezintă primul indicator al intervenţiei. Adăugarea măsurătorilor obiective ca
absenteismul şi cheltuielile pentru îngrijirea sănătăţii pot fi utile de asemeni. Efectele
intervenţiei asupra stresului la locul de muncă tind sa fie mai puţin bine definite şi pot
necesita un timp îndelungat pentru a-şi face apariţia. Procesul de prevenţie al stresului nu

40
se termină cu evaluarea. Procesul trebuie să fie văzut, mai degrabă, ca un proces continuu
ce foloseşte datele evaluării pentru a redefini şi redirecţiona strategia de intervenţie.
Sfaturi împotriva stresului ocupaţional:
1. întrevederi cu superiorii cel puţin o dată pe an (de preferat o dată
la 3 sau 6 luni) pentru a discuta despre performanţe şi responsabilităţi; dacă evaluarea
performanţelor este cuprinsă în descrierea slujbei respective, trebuie tratată ca o şansă de
a clarifica problemele, identificate ca şi cauze ale stresului; trebuie avute în vedere
probleme ca aşteptările şefilor legate de postul respectiv, obiectivele companiei şi
contribuţia angajatului la obţinerea lor, capacităţile, limitele şi modul de perfecţionare al
salariatului, sprijinul pe care aceştia îl primesc din partea firmei şi posibilităţile de
recompensă în cazul unor reuşite;
2. managementul eficient al timpului este foarte important pentru ca activităţile
prestate la locul de muncă să nu fie continuate la domiciliu, chiar şi în cazul în care biroul
este in interiorul locuinţei; dacă timpul liber este redus pentru a face loc unor activităţi
legate de serviciu, simptomele stresului pot apărea rapid; dacă angajatorul oferă un
program de lucru flexibil, angajatul trebuie să profite de aceasta (e.g. începerea zilei de
lucru mai devreme pentru a avea o pauză de pranz mai lungă sau pentru a avea timp
pentru o sedinţă de yoga sau aerobic);
3. izolarea trebuie evitată: tehnologiile actuale cum sunt telefoanele mobile şi
internetul, fac posibilă comunicarea cu oricine, inclusiv cu colegi şi clienţi, oricând şi
oriunde; nu trebuie permis ca tehnologia să anuleze graniţele dintre timpul petrecut la
serviciu şi timpul liber; este indicat ca atunci când nu este absolut necesar telefonul de
serviciu, să fie închis şi este bine ca în aceste perioade să se evite verificarea email-ului
de serviciu;
4. cunoaşterea limitelor: dacă cele de mai sus nu au avut nici un efect şi
dacă stresul provocat de locul de muncă induce angajatului o stare de nefericire, trebuie
luat în considerare schimbarea locului de muncă; acest lucru trebuie încercat numai după
ce s-a stabilit cu siguranţă dacă problema este legată de angajat ca persoană sau de munca
în sine; înainte de a renunţa este bine să se caute alte oferte de muncă, deoarece şomajul
este o altă cauză de stres; obţinerea unei slujbe noi înainte de a renunţa este ideală, dar nu
este posibilă întotdeauna şi de aceea trebuie ca angajatul să decidă care din cele două

41
situaţii este mai puţin stresantă. (http://www.sfatulmedicului.ro/Diverse/managementul-
stresului-provocat-de-locul-de-munca_1221)
5. colaborarea între partenerii sociali: participarea la acţiuni
organizate pe tema stresului, organizarea de seminarii şi cursuri de management al
stresului la locul de muncă cu participarea reprezentanţilor guvernului, patronatului,
sindicatelor etc. 6. legislaţie adecvată şi respectarea ei:
recunoaşterea în legislaţie a stresului ca factor cauzator de boli profesionale cronice şi
soldate cu deces şi accidente profesionale; 7. dezvoltarea personală: educaţie pe
parcursul întregii vieţi, conştientizarea necesităţii de a fi sănătos, pentru a fi de folos
propriei persoane şi celor din jur (familie, loc de muncă, societate).
(http://stres.protectiamuncii.ro/pdfs/stresul_la_locul_de_munca.pdf)

1.3 Stresul în Institutul Jandarmeriei

1.3.1 Institutul Jandarmeriei

Jandarmeria Română, conform legii de organizare şi funcţionare,
are următorul statut:
- este instituţia specializată a statului, cu statut militar, componentă
a Ministerului Administraţiei şi Internelor, care exercită, în condiţiile legii, atribuţiile ce îi
revin cu privire la apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale cetăţenilor, a proprietăţii publice şi private, la prevenirea şi descoperirea
infracţiunilor şi a altor încălcări ale legilor în vigoare, precum şi la protecţia instituţiilor
fundamentale ale statului şi combaterea actelor de terorism;
- contribuie la garantarea suveranităţii, independenţei,
autorităţii, unităţii şi securităţii statului, democraţiei constituţionale pe întregul teritoriu
naţional atât în timp de pace, cât şi în situaţiile de criză;
- îşi desfăşoară activitatea în interesul cetăţenilor, al
comunităţii şi în sprijinul instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi în executarea legii;
- cooperează, în îndeplinirea atribuţiilor ce îi
revin potrivit legii, cu celelalte componente ale Ministerului Administraţiei şi Internelor,

42
cu structuri ale sistemului de apărare şi securitate naţională şi colaborează cu organizaţii,
instituţii şi autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, organizaţii
neguvernamentale, cu alte persoane juridice, precum şi cu persoane fizice;
- este membru în cadrul Forţei de Jandarmerie
Europene şi participă, în condiţiile legii, la acţiunile organizate în cadrul Asociaţiei
Forţelor de Poliţie şi Jandarmerie Europene şi Mediteraneene cu Statut Militar sau cele
organizate de către organismele similare ale altor state şi îndeplineşte misiuni de
menţinere a păcii, potrivit angajamentelor internaţionale asumate de România.
(http://www.jandarmeriaromana.ro/ro/intro.htm)
Cu o istorie remarcabilă, Jandarmeria Română a fost prezentă la toate
evenimentele care au marcat traiectoria socială şi politică a ţării noastre, având o veche
tradiţie istorică şi cunoscând perfecţionări şi transformări de-a lungul timpului.
Născută din nevoia de ordine şi siguranţă publică, Jandarmeria a contribuit
la construcţia României moderne, remarcându-se efortul depus pentru protejarea mediului
rural, apărarea proprietăţii şi intereselor cetăţenilor, astăzi reprezentând o autoritate de
bază a statului.
Potenţialul Jandarmeriei Române a fost dovedit de evoluţia profund dinamică şi
permanentă a acestei “arme”, de adaptare rapidă la schimbările frecvente ale mediului de
activitate intern şi extern, de încredere binemeritată în plan naţional, precum şi de
prestigiu dobândit în plan internaţional.
Inspectoratul de Jandarmi este organizat pe principii militare, ca sistem
unitar de forţe şi mijloace, dispus conform organizării administrative – teritoriale a ţării,
şi are următoarea structură organizatorică:
1. Comandament
2. Subunităţi misiuni
3. Plutonul Jandarmi Suport Logistic

1.3.2 Cauzele stresului la

personalul din Jandarmerie Majoritatea cauzelor stresului
este reprezentată de o parte din atribuţiile personalului:
- apără, prin mijloacele şi metodele

43
prevăzute de lege, viaţa, integritatea corporală şi libertatea publică şi privată, interesele
legitime ale cetăţenilor, ale comunităţii şi ale statului;
- execută misiuni de asigurare a
ordinii publice cu ocazia mitingurilor, marşurilor, demonstraţiilor, procesiunilor,
acţiunilor de pichetare, acţiunilor promoţionale, comerciale, manifestărilor cultural-
artistice, sportive, religioase, comemorative, precum şi a altor asemenea activităţi care se
desfăşoară în spaţiul public şi care implică aglomerări de persoane;
- execută misiuni de restabilire a ordinii
publice când aceasta a fost tulburată prin orice fel de acţiuni sau fapte care contravin
legilor în vigoare; - execută la solicitarea
Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, pe baza planurilor de cooperare, misiuni
de asigurare şi restabilire a ordinii publice în punctele de control pentru trecerea frontierei
de stat; - execută, pe baza planurilor de
cooperare aprobate de ministrul administraţiei şi internelor, misiuni de menţinere a
ordinii publice pentru prevenirea şi descoperirea infracţiunilor în staţiuni montane şi pe
trasee turistice din zona acestora, precum şi pe litoralul Mării Negre, în Delta Dunării ori
în staţiuni balneare sau în alte zone de interes operativ;
- execută, în cooperare cu instituţiile
abilitate ale statului, misiuni de asigurare a ordinii publice pe timpul vizitelor oficiale sau
al altor activităţi la care participă înalţi demnitari români sau străini pe teritoriul
României, în zona obiectivelor şi a locurilor de desfăşurare a activităţilor;
- execută, în condiţiile legii, la
solicitarea autorităţilor competente, misiuni de urmărire şi prindere a evadaţilor,
dezertorilor şi a altor persoane despre care există date şi indicii temeinici că intenţionează
să săvârşească sau au săvârşit infracţiuni ori care se sustrag măsurii arestării preventive
sau executării pedepselor privative de libertate; - execută misiuni de
intervenţie antiterorista la obiectivele aflate în responsabilitatea jandarmeriei sau pentru
capturarea şi neutralizarea persoanelor care folosesc arme de foc ori alte mijloace care
pot pune în pericol siguranţa persoanelor, bunurilor, valorilor, şi transporturilor sociale;
- asigură, în condiţiile legii, paza sau
protecţia şi apărarea obiectivelor, a bunurilor şi valorilor de importanţă deosebită,

44
stabilite prin hotărâre a Guvernului, şi a obiectivelor aparţinând Ministrului
Administraţiei şi Internelor, stabilite prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor;
- asigură, în
condiţiile legii, paza sau protecţia transportului unor valori importante, precum şi a
transportului armelor, muniţiilor, materialelor explozive, stupefiantelor, substanţelor
toxice sau radioactive ori al altor materii sau substanţe periculoase, definite astfel prin
lege; - participă, în cooperare cu
celelalte instituţii ale statului abilitate prin lege, la misiuni de prevenire şi neutralizare a
actelor teroriste pe teritoriul României; - participă, împreună cu alte
instituţii abilitate, la supraveghere, controlul şi asigurarea protecţiei şi conservării
fondului cinegetic şi piscicol natural, a fondului silvic şi de protecţie a mediului, prin
măsuri specifice de prevenire şi combatere a oricăror încălcări ale prevederilor normelor
legale; - participă la protecţia
corespondenţei secrete pe timpul transportului acesteia pe întreg teritoriul României;
- participă la
limitarea şi înlăturarea consecinţelor dezastrelor naturale, tehnologice, de mediu sau
complexe; - participă, în
condiţiile legii, la misiuni în afara teritoriului statului român, cu efective şi tehnica din
dotare, la activităţi de instruire, la constituirea forţelor internaţionale destinate îndeplinirii
unor misiuni în cadrul acţiunilor de prevenire a conflictelor şi gestionării situaţiilor de
criză, de întărire (consiliere, asistenţă, formare, control), a forţelor de ordine locale sau de
substituţie a acestora în toate domeniile lor de activitate; în timpul îndeplinirii acestor
misiuni efectivele de jandarmi participante beneficiază de drepturile stabilite prin lege
pentru militarii care execută misiuni în străinătate;
- asigură măsuri de ordine şi de protecţie a
zonelor în care s-a produs sau există pericolul iminent de producere a unor incendii,
explozii ori a altor situaţii de urgenţă ce pun în pericol viaţa, integritatea fizică a
persoanelor sau bunurile acestora; - constată contravenţii şi
aplică sancţiuni contravenţionale, potrivit legii; - desfăşoară activităţi
de cercetare şi documentare în vederea constituirii bazei de date de interes operativ,
necesară executării misiunilor specifice, cu persoanele cunoscute cu antecedente în

45
comiterea de acte de dezordine cu prilejul unor manifestări publice, cu cele cunoscute ca
aparţinând unor grupuri cu comportament huliganic, precum şi cu alte informaţii de
interes operativ necesare executării misiunilor; - la
solicitarea persoanelor fizice sau juridice, în situaţii care nu suferă amânare, la
propunerea inspectorului general, ministrul administraţiei şi internelor poate aproba
asigurarea temporară a protecţiei unor persoane, obiective, bunuri, valori şi transporturi
speciale, altele decât cele stabilite prin hotărârea Guvernului, în condiţiile legii; (art. 19)
- pentru îndeplinirea atribuţiilor, jandarmii aflaţi în misiune folosesc
armamentul şi mijloacele tehnice din dotare, potrivit dispoziţiilor legale; (art. 20)
- pe timpul stării de urgenţă, Jandarmeria Română continuă să îşi
îndeplinească misiunile specifice, asigurând totodata aplicarea prevederilor ordonanţelor
militare prevazute în decretul de instituire a acestei stări; (art. 21)
- pe timpul stării de asediu, la mobilizare şi în timp de război,
Jandarmeria Română, pe lângă atribuţiile prevăzute la art. 19 în calitate de componentă a
forţelor armate, îndeplineşte şi următoarele atribuţii:
a) execută paza, protecţia şi apărarea obiectivelor stabilite de
autorităţile militare, altele decât cele la care se asigură paza militară în timp de pace;
b) participă la descoperirea, capturarea sau la
neutralizarea inamicului debarcat pe teritoriul ţării, în locurile de dispunere a unităţilor
sau subunităţilor de jandarmi; c) participă la apărarea unor localităţi;
d) asigură paza bunurilor aparţinând
domeniului public sau privat, în cazurile de evacuare impuse de acţiunile inamicului;
e) participă la acţiunile de
înlăturare a efectelor loviturilor executate de către inamic din aer, cu mijloace de nimicire
în masă, incendiare sau clasice; f) execută, în cooperare cu
alte forţe abilitate, acţiuni pentru descoperirea, capturarea sau neutralizarea elementelor
paramilitare care activează pe teritoriul naţional; g) participă la acţiuni de
evacuare a populaţiei, control şi îndrumare a circulaţiei, de escortare a prizonierilor de
război şi pază a acestora în obiective din zona interioară, de dirijare şi îndrumare a
refugiaţilor, pază şi apărare a unor zone cu destinaţie specială; h) participă la
anunţarea şi trimiterea la celelalte unităţi ale Ministerului Administraţiei şi Internelor a

46
personalului necesar pentru completarea acestora, în condiţiile legii;
i) cooperează cu celelalte
componente ale sistemului de apărare şi securitate naţională pentru asigurarea şi protecţia
mobilizării şi participă la asigurarea punerii în aplicare a ordonanţelor militare, potrivit
legii; j) execută orice alte atribuţii şi
misiuni privind apărarea ţării, potrivit legii; - pe durata stării de război,
Jandarmeria Română se subordonează operaţional autorităţii militare naţionale la nivel
strategic. (art. 22) (http://www.scritube.com/administratie/legislatie/Atributiile-
Jandarmeriei-Roman183881817.php)
R. Wiliams şi B. Smith, în vol. al II-lea al cunoscutei
lucrări “Soldatul American” enunţă câteva caracteristici ale acestei meserii care
generează stresul: 1. pericolul asupra vieţii, asupra unor părţi
ale organismului şi sănătăţii; 2. hrană, apă şi îmbrăcăminte insuficientă;
3. muncă pe timp îndelungat, somn
insuficient; 4. lipsa relaţiilor sexuale;
5. lipsa de încredere şi
simpatie (bunăvoinţă); 6. pierderea colegilor
şi privirea răniţilor şi morţilor; 7. limitarea
posibilităţilor de deplasare; 8.
incapacitatea şi limitarea posibilităăilor de orientare;
9. conflicte interioare între simţul datoriei şi integritatea personală, acceptarea
normelor de trai în colectivitate;
10. sentimentul că omul nu înseamnă nimic (el este unealtă şi mijloc);
Pe lângă multe din atribuţii, personalul din jandarmerie mai are şi
alte motive de stres, cum ar fi: decizia de reducere a salariilor la bugetari sau de reducere
a locurilor de muncă, din cauza crizei financiare, deoarece unii dintre angajaţi trebuie să
îşi întreţină familia sau să participe la intreţinerea acesteia, sau au datorii care trebuiesc
achitate etc.; trimiterea forţată în concediu; trimiterea în misiuni la distanţă mare de
domiciliu; reţinerea peste program pentru testarea psihologică anuală efectuată de catre
psihologul unităţii sau din alte motive; conflicte între colegi; discriminări; hărţuiri;
probleme de sănătate care i-ar putea împiedica să îşi facă datoria în continuare,

47
oblingându-i să se pensioneze înainte de termen pe caz de boală, sau care nu le-ar mai
permite mult timp să fie printre cei dragi lor; probleme de familie sau sociale care le-ar
distruge concentrarea de la misiuni; situaţia materială deficitară; munca nesatisfăcătoare;
ereditate nefavorabilă; insomnii; diete greşite; fumatul; abuzul de stimulente, sedative,
alcool sau droguri.

1.3.3 Efectele stresului asupra personalului din Jandarmerie

Studiile au aratat că stresul prelungit poate fi corelat atât cu
debutul, cât şi cu întreţinerea unor boli sau maladii. Gradul în care stresul contribuie la
dezvoltarea acestora este însă neclar. Aceste probleme rămân încă în studiu.
Deşi cercetările au demonstrat o puternică corelaţie între
stres şi anumite răspunsuri fizice şi fiziologice, totuşi, nu s-a dovedit o relaţie directă de
cauză-efect. În aceste condiţii, nu se poate concluziona că stresul generează boli
specifice. Există dovezi consistente că stresul poate elimina
capacitatea sistemului imunitar de a lupta cu boala, ca în cazul infecţiilor virale, a
maladiilor în care sistemul imunitar nu funcţionează la parametri normali şi astfel sunt
atacate ţesuturile (maladii de autoimunizare şi unele forme de cancer, astm şi alergii).
Studiile arată că persoanele care au lucrat sub o
mare presiune psihologică (e.g. poliţiştii, jandarmii, piloţii etc.) tind să dezvolte o
tensiune arterială mai ridicată decât persoanele care trăiesc şi muncesc într-o atmosferă
mai puţin încărcată de tensiune. Stresul este un factor ce contribuie la: instaurarea bolilor
de inimă (e.g. artimie cardiacă, infarct), bolilor endocrine; reuşita sau nereuşita
tratamentului în cazul indivizilor diagnosticaţi cu cancer; declanşarea diabetului în
special la indivizii care au predispoziţie genetică la această boală; agravarea ulcerului
digestiv şi a câtorva afecţiuni ale pielii (cea mai severa fiind eczema) care se pot extinde
şi persista o perioadă, când nivelul de stres este ridicat.
Din cauza stresului, personalul mai
poate avea şi migrene, dureri în piept, dureri musculare, dureri de spate, şi probleme de
respiraţie. Stresul generează frământări
emoţionale care pot agrava dereglările emoţionale existente. Studiile au evidenţiat o
incidenţă ridicată a evenimentelor de stres major din viaţă, cu puţin timp înainte de

48
debutul schizofreniei, depresiei şi tulburărilor non-psihotice.
Pe lângă efectele potenţiale
asupra stării de sănătate, stresul mai are şi efecte asupra bunei dispoziţii şi a
performanţelor profesionale ale unora dintre membrii personalului: iritabilitate, anxietate,
depresie, oboseală, pesimism, insomnie, lipsă de încredere, scăderea satisfacţiilor, lipsă
de entuziasm şi motivitate, teamă nedefnită, umor nejustificat, calm interior scăzut,
ostilitate, sociabilitate redusă, izolare; indecizie, amâ`narea deciziilor, decizii pripite,
greşeli nejustificate, lapsusuri, capacitate de concentrare scăzută, lipsă de motivaţie în
activitate, lipsa de energie, randament redus, absenteism, scăderea performanţei. O parte
dintre aceste efecte reprezintă cauzele costurilor economice.
Pe lângă costurile sănătăţii şi
economice, stresul înregistrează şi costuri sociale. Membrii personalului care sunt supuşi
situaţiilor cu grad mare de stres, pot începe să consume excesiv alcool, ţigări sau să
înceapă consum de droguri, pot mânca excesiv sau prea puţin, au predispoziţie la
accidente, prezintă probleme în relaţionare, intră în conflicte cu colegii sau superiorii, şi
se pot izola. În concluzie, pentru individ,
pe lângă impactul devastator al deteriorărilor severe ale stării de sănătate, stresul poate
conduce la scăderea eficienţei în muncă şi implicit la ratarea oportunităţilor de evoluţie în
carieră, iar în final chiar la pierderea locului de muncă. Acest fapt accentuează încordarea
din relaţia familială şi extrafamilială, iar în cele din urmă poate genera depresie şi chiar
suicid.
1.3.4 Tehnici de gestionare şi de combatere a stresului
Dacă o organizaţie nu a întreprins acţiuni de identificare a stresului,
aceasta demonstrează o lipsă de întelegere a costurilor reale, cât şi a beneficiilor ce pot fi
obţinute din prevenire.
Metodele şi mijloacele de a preveni, limita şi elimina stresul şi urmările acestuia
trebuie adecvate agenţilor stresori şi personalităţii membrilor personalului din
jandarmerie.
După dr. Peter Hanson, în studiul “The Joy of Stress” (1987) există factori de
creştere a rezistenţei la stres: ereditatea favorabilă, simţul umorului, dieta
corespunzătoare, stresul alternativ, scopuri tangibile, cunoaşterea factorilor de stres,

49
somnul odihnitor şi relaxarea eficientă, situaţia materială bună, munca plină de satisfacţii,
armonia familială.
Factorii cauzali în combaterea stresului psihic într-o situaţie de luptă în care există
pericolul neîncetat de rănire sau moarte, impun căutarea, găsirea şi aplicarea celor mai
potrivite şi posibil de realizat metode de gestionare a stresului psihic în luptă, care, după
părerea profesorului de tactică la jandarmi Petenchia Sebastian Iulian, în “Stresul psihic
în armată”( http://www.scoalarosu.ro/rom-files/revista/20/7.html), ar fi:
- cunoaşterea simptomelor stresului de luptă – personalul trebuie învăţat cu ceea
ce înseamnă stresul de luptă, simptomele apariţiei şi manifestările acestuia şi cu
strategiile de gestionare a stresului, ce pot fi aplicate la nivel individual sau grupal, fără
intervenţia specialistului, şi astfel va putea înţelege că stresul este o reacţie normală la o
situaţie anormală şi serveşte ca o funcţie de autoapărare până la o anumită limită;
- cunoaşterea de către sine însuşi sau de către comandanţi a limitelor
posibilităţilor proprii, a vulnerabilităţii proprii fiecărui membru are în vedere aprecierea
nivelului forţei fizice, a stabilităţii şi rezistenţei psihice, dar şi a slăbiciunilor psiho-fizice
caracteristice la un moment dat – caracteristicile personale care pot contribui la reacţia de
stres sunt: experienţa de luptă anterioară, educaţia şi concepţia despre viaţă, competenţa
şi specializarea profesională, vârsta, robusteţea şi starea fizică, spiritual de sacrificiu,
calitatea relaţiilor pozitive sau negative cu familia, starea de sănătate, antecedente
psihologice etc.;
- amânarea deliberată a acţiunii trebuie înteleasă ca o modalitate de rezolvare a
unei situaţii în impas, înteleasă de membrii personalului în urma unei aprecieri cu privire
la imposibilităţile “de moment” a executării misiunii; în cadrul acţiunilor de amânare se
reţin două variante de ale neacceptării imediate a confruntării cu agenţii stresori: dacă
este posibil, oprirea, anularea acţiunii, cu rămânerea identică sau modificarea ulterioară a
misiunii primite iniţial; fragmentarea misiunii în obiective mai reduse cu posibilitatea de
a fi îndeplinite, păstrând neschimbat scopul iniţial al misiunii;
- represiunea este o modalitate de respingere conştientă a unor presiuni sau
tendinţe de satisfacere a unor dorinţe intime pe baza anticipării unor consecinţe în
dezacord cu valorile acceptate de membrul personalului; în cazul gestionării unei situaţii

50
stresante, represiunea incită căutarea şi stabilirea acelor acţiuni care dau o soluţie comodă
situaţiei;
- reprimarea este o modalitate mai profundă care explică mecanismul definitiv
prin intermediul căruia lucrurile ameninţătoare sau dureroase şi dorinţele sunt excluse din
conştiinţă; deşi intră în discuţie un atribut al uitării selective, s-ar părea că psihologic
rămâne mai importantă realizarea amintirii selective; cu toate că se conştientizează
reprimarea materialului, a experienţei avute la un moment dat, rămâne o anumită parte
care nu este uitată; reprimarea rămâne un mecanism important de autoapărare care
asigură protecţia în experienţele traumatice până când timpul face netemătoare reacţia
individului la şoc; reprimarea poate ajuta şi la controlarea individuală al pericolului
dorinţelor inacceptabilă şi nerealizabile, asigurând şi la scăderea anxietăţii în acelaşi
timp;
- regresul este un mecanism de gestionare defensiv, care răspunde prin folosirea
modelelor de reacţie însuşite şi promovate în decursul unei perioade mai lungi de timp;
regresul poate fi aşteptat în situaţiile în care apare un eşec, după victorii succesive;
comportamentul personal constă în retragerea din realitate spre un status mai puţin
revendicativ care implică aspiraţii mai joase şi satisfacţii mai uşor de realizat;
- înlocuirea acţiunii iniţiale cu alta cuprinde ori alegerea şi desfăşurarea
unei activităţi echivalente, fie a unei activităţi diferite; în primul caz, substituirea se
realizează prin dirijarea activităţii spre un scop echivalent, iar în a doua situaţie aceasta
are loc prin înlocuirea primei acţiuni care nu a fost adecvată încercărilor de rezolvare a
misiunii, cu alta, diferită ca natură, capabilă însă de a-i oferi individului o mulţumire
echivalentă; - raţionalizarea şi intelectualizarea sunt simple modalităţi de
gestionare a stresului aflate la îndemâna fiecărui membru al personalului; raţionalizarea şi
intelectualizarea problemelor personale reprezintă un mecanism folosit frecvent, care
poate determina o anumită satisfacţie legată de faptul că problema a fost adusă în centrul
de interes; raţionalizarea cuprinde ansamblul procedurilor de gestionare a stresului prin
propria justificare a comportamentului dezadaptativ pe care un jandarm l-a avut şi de
reevaluare a situaţiei stresante astfel încât impactul său emoţional să fie redus;
intelectualizarea constă în analiza informaţiei stresante prin disocierea acesteia de
consecinţele emoţionale; - exteriorizarea trăirilor emoţionale, cognitive şi

51
verbalizarea acestora sunt alte modalităţi de gestionare a stresului, şi pornesc de la
recunoaşterea faptului că nu există individ care să nu fie stresat de teren sau de
îndeplinirea unei misiuni pentru rezolvarea situaţiei de criză şi de la întelegerea şi
autoînţelegerea raţională şi adecvată a realităţii acesteia; dialogul deschis despre pericole,
frustrări, ameninţări, neprevăzut şi imprevizibil oferă ocazia unei pregătiri mentale şi
emoţionale a jandarmilor pentru situaţiile stresante; este foarte important pentru fiecare
individ să aibă capacitatea de a discuta despre particularităţile terenului, dar mai ales
despre situaţiile negative sau confuze, despre valorile emoţionale proprii care pot fi
determinate sau care au fost produse de acţiunea agenţilor stresori pe timpul îndeplinirii
misiunilor; - recurgerea la folosirea alcoolului, a
tutunului şi a cafelei constituie o modalitate de gestionare tradiţională a stresului, cu
condiţia rămânerii la cantităţi normale de consum; astfel, recurgerea la alcool induce
înainte de începerea misiunii sau chiar pe perioada neangajării în misiune o senzaţie de
destindere şi de uşurare, care poate însă, în caz de consum exagerat, să provoace şi să
intensifice tulburările de somn, să agraveze depresia lentă şi pierderea controlului
raţional; tutunul (nicotina) stimulează producerea unei cantităţi mari de adrenalină,
diminuează angoasa, sporeşte starea de veghe şi produce o senzaţie de energie;
- asistenţa religioasă este una dintre
acţiunile spirituale cele mai dense de gestionare a stresului militarilor, deoarece indivizii
au nevoie şi caută sprijin sufletesc şi la o forţă divină, care este capabilă în fiecare
moment să dea încredere, putere şi linişte în depăşirea tuturor obstacolelor; credinţa
religioasă şi prezenţa preotului, discuţiile cu acesta în momentele dificile ale indivizilor,
determinate de factorii nemijlociţi ai câmpului de luptă, dar şi de cei situaţi în afara
acestuia, rămân modalităţi de descărcare psihică emoţională şi cognitivă, de stopare a
agravării stresului de teren.
Ministerul Administraţiei şi Internelor a întreprins, încă din anul 2002, măsuri în
vederea asigurării asistenţei psihologice angajaţilor săi, prin crearea unei baze legale şi a
structurilor de specialitate care să gestioneze acest domeniu. Astfel, în prima etapă,
prevederile Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului cu modificările şi completările
ulterioare, au fundamentat dreptul poliţiştilor şi al familiilor acestora de a beneficia de
asistenţa psihologică gratuită prin reţeaua de specialitate proprie a ministerului. Hotărârea

52
Guvernului nr. 677/2003 privind condiţiile de acordare în mod gratuit a asistentei
medicale şi psihologice, a medicamentelor şi protezelor pentru poliţişti, elaborată în baza
legii sus-menţionate, face precizări concrete asupra modului de organizare şi desfăşurare
a activităţii de asistenţă psihologică.
Ulterior, Legea nr. 604/2003 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr. 63/2003
privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor extinde
dreptul de a beneficia de asistenţă psihologică gratuită asupra întregului personal aflat în
activitate (funcţionari publici, funcţionari publici cu statut special – poliţişti, cadre
militare în activitate, personal contractual, precum şi militari, jandarmi şi poliţişti de
frontieră angajaţi pe bază de contract), celui pensionat, precum şi membrilor de familie ai
acestora.
Având o bază legală consistentă şi experienţă semnificativă acumulată în perioada
premergătoare apariţiei acestor acte normative, la finele anului 2004, în cadrul Centrului
de Psihosociologie a luat fiinţă sectorul „Asistenţă psihologică”, prin reorganizarea
sectorului „Psihologie militară”, având ca atribuţie principală coordonarea activităţii de
asistenţă psihologică în unităţile centrale şi teritoriale ale ministerului.
La nivelul instituţiilor de învăţământ proprii, precum şi la inspectoratele generale
ale poliţiei, poliţiei de frontieră, situaţiilor de urgenţă şi jandarmeriei, asistenţa
psihologică se realizează prin intermediul ofiţerilor psihologi de unitate.
Aspectele privind organizarea, desfăşurarea, coordonarea şi controlul acestei
activităţi, au făcut obiectul unei concepţii privind activitatea de asistenţă psihologică,
incluse în strategia de dezvoltare a resurselor umane ale Ministerului Administraţiei şi
Internelor.
Demersul de implementare a noii concepţii este unul etapizat, fiind condiţionat
atât de posibilităţile ministerului de încadrare a posturilor cu specialişti, cât şi de
oportunităţile de perfecţionare a pregătirii profesionale a celor existenţi.
(http://www.stiucum.com/management/managementul-carierei/423/Stresul-si-sanatatea-
la-locul-83473.php)

53
 II Cercetare privind stresul la personalul din jandarmerie

1. Obiectivele şi ipotezele cercetării

În literatura de specialitate există multe informaţii despre stresul psihic şi despre
stresul organizaţional. Unele meserii prezintă factori mai stresanţi decât altele, un
exemplu fiind aici meseria de jandarm. Cercetarea mea se bazează pe personalul din
jandarmerie, deoarece stresul produs la locul de muncă are în unele cazuri, consecinţe
grave asupra angajaţilor şi ulterior asupra familiilor sau celorlalţi indivizi din mediul
social cu care aceştia interacţionează.

Obiectivele cercetării:
1. Mi-am propus să identific instrumente psihologice valide care să îmi permită să
evaluez nivelul de stres, factori de personalitate şi satisfacţia profesională a unor indivizi
din personalul jandarmeriei.

54
 2. Mi-am propus să investighez influenţele stresului asupra personalului din
jandarmerie, precum şi efectele acestuia asupra desfăşurării profesiei acestora.
În cadrul cercetării am pornit de la următoarele ipoteze:
1. Se prezumă că există o corelaţie directă între satisfacţia profesională şi
colaborarea în grup.
2. Se prezumă că există o corelaţie inversă între stres şi colaborarea în grup.
3. Se prezumă că există o corelaţie directă între stres şi atitudinea de dependenţă-
independenţă faţă de grup.
4. Se prezumă că există o corelaţie directă între satisfacţia profesională şi forţa
Supra-Eului.

2. Metodologia cercetării
Cercetarea s-a desfăşurat între lunile februarie şi martie ale anului 2011, în oraşul
Tulcea, România.
În cadrul cercetării am ţinut cont de următoarele aspecte etice:
- obţinerea consimţământului de a participa în cadrul cercetării
- respectarea drepturilor persoanelor
- păstrarea confidenţialităţii
Pentru colectarea datelor am utilizat următoarele instrumente:
1. Chestionarul 16 PF
2. Chestionarul Julian Melgosa
3. Chestionar de satisfacţie profesională
4. Chestionar propriu de colaborare in grup

1. Chestionarul 16 PF

Inventarul a fost realizat de R. B. Cattell şi porneşte de la cele 12 trăsături sursă

care au fost obţinute prin analiza factorială. A fost conceput în ideea de a furniza
informaţii esenţiale referitoare la structura personalităţii subiecţilor investigaţi.
Denumirile alese de Cattell ca alternative riguros ştiinţifice ale termenilor comuni au un

55
înteles mai greu de decelat. Cuprinde 187 de itemi care urmăresc evidenţierea a 16
trăsături de personalitate (factori de personalitate de prim ordin) plus 4 factori de
personalitate de ordinul doi. . Itemii sunt formulate fie ca întrebări, fie ca afirmaţii.
Fiecare enunţ este format de 3 răspunsuri posibile a,b,c. Trăsăturile fundamentale pe care
chestionarul îi măsoară, sunt factorii A, B,C, E, F, G, H, I, L, M, N, O, Q1, Q2, Q3, Q4 în
lista standard a trăsăturilor fundamentale ale personalităţii.
Scorarea presupune alocarea fiecărui răspuns a,b,s a unui punctaj cuprins între 2 şi
0. Fiecare item al chestionarului cotează pentru un singur factor de personalitate. Fiecare
din cei 16 factori, dintre care 12 sunt de tip sursă iar 4 de tip derivate va întruni dupa
scorare un anumit punctaj brut. Acest punctaj este convertit în note standard cu ajutorul
tabelului de norme prezentat în manualul inventarului.

Etalonul inventarului pentru cei 16 factori de personalitate

Factor Foarte scazut Scazut Mijlociu Ridicat Foarte ridicat

(FS) (S) (M) (R) (R)
A 0-1 2-4 5-6 7 8-9 10 11 - 12 13- 15-20
14
B 0-3 4-5 6 7 8 9 - 10 11 12 13
C 0-5 6-7 8-9 10-11 12-13 14-15 16- 18 19 20- 22-26
17 21
E 0-3 4-5 6 7-9 10 11 12 13- 15-16 17- 20-26
14 19
F 0-2 3-4 5 6 7-8 9-11 12 13 14-17 18 19-26
G 0-6 7-9 10-11 12 13-14 15 16 17 18 - 19-20
H 0-4 5-6 7-8 9-10 11 12-13 14- 16- 18-21 22- 25-26
15 17 24
I 0-2 3-4 5 6-8 9 10 11- 13 14 15- 18-20
12 17
L 0-2 3-4 5 6 7 8 9 10- 12 13- 15-20
11 14
M 0-3 4-5 6-7 8 9-10 11 12 13 14 15- 17-26
16

56
N 0-5 6 7 8 9 10 11 12 13 14- 17-20
16
Q 0-2 3-4 6 7 8-9 10-11 12 13- 15 16- 22-26
14 21
Q1 0-2 3-4 5 6 7-8 9 10 11 12 13- 15-20
14
Q2 0-2 3-4 5 6 7-8 9 10- 12 13-14 15 16-20
11
Q3 0-4 5-6 7-9 10 11 12-13 14 15 16 17 18-20
Q4 0-3 4-5 6-7 8 9-10 11-12 13- 15- 17 18- 22-26
14 16 21

Etalonul pentru factorii de ordinal doi

NIVELUL
FS S M R FR
ADAPTABILITATEA –ANXIETATEA –20–(– –1,6– 2,5– 6,8– peste
1,7) (+2,4) 6,7 10,4 10,4
INTROVERSIA – –5,1– –0,6– 2,4– 5,9– peste
EXTROVERSIA (0,7) (2,3) 5,8 8,3 8,3
DINAMISMUL –INHIBIŢIA –3,1– 7,9– 13,1– 16,4– peste
(+7,8) 13,00 16,3 19,9 19,9
INDEPENDENŢA –SUPUNEREA –5– 5,6–8 8,1– 10,1– peste
(+5,5) 10 13,5 13,5

2. Chestionarul Julian Melgosa

Inventarul pentru evaluarea nivelului de stres a fost realizat de psihologul doctor

Julian Melgosa. Instrumentul evaluează nivelul de stres în condiţii normale , obişnuite de
viaţă, excluzând situaţiile excepţionale (război, catastrofe naturale, epidemii).
Chestonarul cuprinde 96 de itemi, grupaţi în 6 scale:
 Stil de viaţă (V) itemii 1-16;
 Mediu (M) itemii 17-32;
 Simptome (S) itemii 33-48;

57
  Slujbă/ocupaţie (O) itemii 49-64;
 Relaţii interpersonale (R) itemii 65-80;
 Personalitate (P) itemii 81-96.
Modul de cotare şi interpretare: prin însumarea intensităţilor exprimate se obţine
un scor total, care estimează intensitatea stresului resimţit de către subiect.
În funcţie de valorile obţinute de către subiecţi la scorul total (Tg), autorul
chestionarului propune următorul etalon pentru identificarea zonei de stres în care
aceştia se încadrează:

Zona de stres (Z) Scorul total (Tg) Semnificaţia psihologică a încadrării

într-o anumită zonă
Z1 0-70 Nivel de stres scăzut
Z2 70-120 Zona normală a stresului (zona opimă)
Z3 120< Nivel ridicat de stres

3. Chestionar de satisfacţie profesională

Acest chestionar se găseşte în cartea “Evaluarea psihologică a personalului”, scrisă

de Ticu Constantin. A construit un chestionar standardizat care evaluează satisfacţia în
muncă (ca dominantă atitudinală), atât sub forma unui scor total, cât şi sub forma unor
factori secundari: „renumerare şi promovare", „conducere şi relaţii interpersonale",
„organizare şi comunicare". Modelul de la care a pornit a fost „Job Satisfaction Survey"
(JSS), propus de P.E. Spector (1985, 1997), instrument alcătuit din 36 de itemi şi
evaluând nouă aspecte ale satisfacţiei în muncă: remunerare, promovare, supervizare,
beneficii secundare, recompense posibile, regulamente, colectiv, natura muncii şi
comunicare.
Factorii chestionarului sunt:
I. Remunerare şi promovare
II. Conducere şi relaţii interpersonale
III. Organizare şi comunicare
IV. Satisfacţie generală:

58
 Scorarea se face in felul urmator:
Scorare inversă pentru itemii: 4, 5, 9, 10, 12, 13, 15, 16, 17, 18, 21, 23, 24, 25, 28, 29, 32.
I. Remunerare şi promovare: 3, 4, 5, 6, 11, 12, 13, 14, 19, 20, 23, 24, 29, 30.
II. Conducere şi relaţii interpersonale: 8, 10, 16, 21, 24, 26, 31, 32.
III. Organizare şi comunicare: 1, 2, 9, 10, 17, 111118, 21, 22, 27, 28.

Etalon:

Intensitatea cu care se manifestă factorul

Foarte
Factorul Slab Mediu Intens Foarte intens
slab

0 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100
Remunerare şi 0 1.8 2.2 2.4 2.7 3.0 3.2 3.4 3.8 4.4 6
promovare
Conducere şi relaţii 0 3.1 3.5 3.7 3.8 4.1 4.3 4.6 5.0 5.2 6
interpersonale
Organizare şi 0 3.1 3.5 3.8 3.9 4.2 4.4 4.6 4.9 5.2 6
comunicare
Satisfacţie generală 0 2.9 3.1 3.4 3.5 3.6 3.8 3.9 4.2 4.6 6

4. Chestionar propriu de colaborare în grup

Aptitudinea de colaborare în grup este sinonimă cu cea de spirit de echipă. Este

una dintre cele mai importante aptitudini, necesară în toate domeniile de activitate
pentru că orice om, indiferent de profesie,trebuie să deţină anumite valori comune
grupului, cum ar fi interese comune, concepţii apropiate, limbaj specific, aport eterogen
pentru a asigura coeziunea de grup.
Într-un grup de muncă este bine să existe un lider puternic, dar şi membrii
puternici. Gândirea în grup este diferită de gândirea individuală deoarece grupul
favorizează gândirea sistemică: deciziile elaborate în grup depăşesc caracterul frecvent

59
monodimensional, specializat, al gândirii individuale. Colaborarea în cadrul grupului
situează şansa întregului.
Colaborarea în grup implică cu necesitate calităţi precum:
1. muncă în echipă
2. motivaţia
3. încrederea în sine
4. viziunea şi comunicarea viziunii
5. tactici de influenţare
6. asumarea responsabilităţilor
7. gândire conceptuală şi analitică
Se mai adaugă calităţi precum: echilibru psihic, fler, empatie, inteligenţă, lipsă de
prejudecăţi, optimism, coerenţă, integritate, sinceritate, creativitate, consecvenţă,
flexibilitate etc.
Chestionarul este format din 16 întrebări (Anexa 1.4.1) şi are o structură liniară.
Întrebările au o listă de răspunsuri dispuse pe o scală de intensitate cu 5 trepte: foarte rar,
rar, uneori, des, întotdeauna. Se acordă punctaje de la 1 la 5.
În demersul estimării fidelităţii-validităţii chestionarului am procedat la
aplicarea următoarelor metode: metoda test-retest (Anexa 1.4.3) pentru care am calculat
coeficientul de corelaţie lineară între prima şi a doua testare obţinând o valoare de 0.59,
semnificativă, p<.01, deci testul este stabil în timp; metoda split-half (Anexa 1.4.4) la
care am obţinut un coeficient de validitate-fidelitate de 0.99, valoare semnificativă, cu
acest coeficient am calculat valoarea lui rf , obţinând o valoare de 0.99, deci chestionarul
este fidel; metoda analizei consistenţei interne (Anexa 1.4.5) la care am obţinut un
coeficient alfa cronbach de 0.89, valoare semnificativă, deci chestionarul este omogen din
punct de vedere al itemilor.
În ceea ce priveşte etalonarea. Având în vedere că avem o distribuţie normală a
scorurilor, am utilizat ca metodă de etalonare metoda claselor normalizate (Anexa 1.4.6 –
Figura 1, Tabelul 4).
Chestionarul a fost aplicat pe un număr de 30 de subiecţi din personalul
jandarmeriei. Indivizii au vârste cuprinse între 21 si 55 de ani.

60
 Diagramă 1: Starea civilă

Consider că starea civilă este un factor important de stres. Dintre cei 30 de

subiecţi 18 sunt căsătoriţi, 6 sunt celibatari, 3 sunt divorţaţi şi 3 sunt văduvi. Subiecţii
celibatarii pot fi mai stresaţi din cauza faptului că nu şi-au întemeiat o familie, cei
căsătoriţi au ca motiv de stres faptul că sunt responsabili, cel puţin parţial de familiile
acestora, subiecţii divorţaţi pot fi stresaţi din cauza despărţirii, a partajului şi a mutarii
eventuale de domiciliu, iar cei văduvi din cauza pierderii suferite.

3. Rezultatele cercetării şi interpretarea acestora

Ipoteza 1: Se prezumă că există o corelaţie directă între satisfacţia profesională şi
colaborare în grup.

61
 Figura 2: Histogramă satisfacţie profesională Figura 3: Histogramă colaborare în grup

Se confirmă ipoteza în care se presupune că există o corelaţie directă între

satisfacţia profesională şi colaborare în grup, iar rezultatul este semnificativ (0,64)
(Anexa 2.2). Dacă indivizii sunt dispuşi să colaboreze în grup, aceştia pot avea un nivel
înalt de satisfacţia în munca pe care o realizează, atât sub aspectul modului ei de
organizare, cât şi sub cel al recompenselor pe care le pot primi pentru activitatea prestată,
deoarece gândirea şi acţionarea în grup sunt diferite de cele individuale, în sensul că
grupul măreşte şansele de reuşită.

62
 Ipoteza 2 : Se prezumă că există o corelaţie inversă între stres şi colaborare în
grup.

Figura
4:

Histogramă nivelul de stres Figura 3: Histogramă colaborare în grup

Ipoteza în care se presupune că există o corelaţie inversă între stres şi colaborare

în grup s-a infirmat, însă rezultatul este semnificativ (0,40) (Anexa 2.3). Indivizii care
lucrează sub stres sau în medii cu factori înalţi de stres nu mai sunt capabili de o bună
colaborare în grup. Colaborarea în grup solicită diverse calităti din partea indivizilor
implicaţi, dar în condiţii relative de relaxare care să le permită o bună concentrare pentru
îndeplinirea scopurilor.

Ipoteza 3 : Se prezumă că există o corelaţie directă între stres şi atitudinea de

dependenţă-independenţă faţă de grup.

Figura 4: Histogramă nivelul de stres Figura 5: Histogramă atitudinea de

dependenţă-independenţă faţă de grup

63
 Ipoteza în care se presupune că există o corelaţie directă între stres şi atitudinea de
dependenţă-independenţă faţă de grup s-a confirmat, rezultat este însă nesemnificativ
(0,34) (Anexa 2.4). Persoanelor dependente social şi ataşate de grup le place să fie
aprobate şi admirate, şi să urmeze calea majorităţii deoarece le lipsesc soluţiile personale,
iar lipsa acestor lucruri pot constitui un factor de stres, pe când persoanele independente
din punct de vedere social nu au nevoie nici de susţinerea şi nici de opiniile celorlalti,
deci sunt mai puţin predispuse la stres.

Ipoteza 4 : Se prezumă că există o corelaţie directă între satisfacţia profesională şi

subordonare-dominare.

Figura 2: Histogramă satisfacţie profesională Figura 6: Histogramă subordonare-dominare

Ipoteza în care se presupune că există o corelaţie directă între satisfacţia

profesională şi subordonare-dominare s-a confirmat, rezultatul este însă nesemnificativ (-
0,81) (Anexa 2.5). Persoanele cu siguranţă de sine, independente in opinii si cu tendinţă
de a face ce îşi doresc, încăpăţânate si autoritare au şanse mai mari de a obţine un nivel
înalt de satisfacţie profesională spre deosebire de indivizii care au tendinţa de a ceda uşor
altora, de a fi docili şi de a avea simţ dezvoltat al culpabilităţii.

64
 Concluzii

Orice loc de muncă poate genera stres ocupaţional, dar nu toate meseriile sunt la
fel, unele dintre acestea fiind mai stresante decât altele. Din rezultatele obţinute în urma
cercetării realizate a reieşit faptul că meseria de jandarm este una dintre cele mai
stresante, precum rezultă şi din alte studii din domeniu.
Această lucrare încearcă să scoată în evidenţă faptul că deşi în unele cazuri,
stresul ocupaţional poate fi benefic în sensul că îi energizează şi îi motivează pe indivizi
să înveţe lucruri noi şi să îşi perfecţioneze munca, în majoritatea cazurilor este nociv,
afectând atât sănătatea fizică şi psihică a angajaţilor, cât şi a relaţiilor cu familia şi cele
sociale.

65
 Faptul că personalul din jandarmerie are multe atribuţii reprezintă o sursă majoră
de stres. Aceşti indivizi nu sunt responsabili doar cu apărarea ordinii şi liniştii publice,
aşa cum răspund majoritatea civililor când sunt întrebaţi, ci şi cu apărarea drepturilor şi
libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a proprietăţilor, instituţiilor, şi colaborează în
îndeplinirea atribuţiilor cu celelalte componente ale sistemului de apărare şi securitate
naţională, organizaţii, instituţii pentru prevenirea şi descoperirea infracţiunilor.
Din cauza nivelului înalt de stres, unii jandarmi preferă să renunţe la lupta cu
acesta şi să încerce să îşi ia viaţa, considerând că este cea mai simplă şi bună soluţie de a
scăpa de probleme, sau mai sunt cazuri în care măresc consumul de ţigări şi de alcool, sau
apelează chiar şi la droguri. De aceea sunt foarte importante tehnicile de gestionare şi de
combatere a stresului.
Aplicând chestionarele pe care le-am considerat ca fiind cele mai potrivite pentru
această temă, din cele patru ipoteze, trei s-au confirmat şi doar una s-a infirmat,
însemnând că jandarmii nu sunt capabili întotdeauna de o bună colaborare în grup dacă
lucrează sub stres, indivizii independenţi de grup sunt mai puţin stresaţi decât cei
dependenţi social şi ataşaţi de grup, iar cei harnici, serioşi, conştiincioşi, au un grad înalt
de satisfacţie profesională precum şi cei care colaborează în grup.

Rezumat

Problema adaptării organismului la mediu a fost pusă încă din antichitate, dar pe
parcurs, s-a ajuns la discuţii despre stres în teoriile mai multor cercetători din domeniu.
Stresul nu poate fi evitat şi nu este neapărat consecinţa unei acţiuni nocive, iar efectul său
depinde de măsura în care solicită adaptabilitatea organismului. Stresul poate fi benefic,
dar dacă este intens şi prelungit poate afecta întregul organism al individului, dar poate
provoca şi probleme relaţionale profesionale sau în familie. Am abordat în această lucrare
influentele pe care stresul le are asupra oamenilor, asupra comportamentelor lor şi a
felului în care aceştia gândesc şi reacţionează.

66
 Deşi stresul este una dintre problemele majore ale oamenilor, manifestându-se în
viaţa de zi cu zi, are şi implicaţii mai specifice, cum ar fi stresul ocupaţional care fiind
una dintre formele cele mai importante ale stresului , influenţează atât sănătatea
individului cât şi activitatea sa socioprofesională. Astfel putem vorbi depre diferenţe în
ceea ce priveşte personalitatea fiecărui individ în parte şi despre stilul de rezolvare al
problemelor, deoarece acestea sunt importante în prezicerea căror condiţii de muncă vor
deveni factori de stres.
Factorii de stress însă nu sunt resimţiţi la fel de toţi oameni. De fapt, sunt situaţii
care sunt percepute de unii oameni ca fiind stresante iar de alţii ca neavând nici o
semnificaţie anume. Fiecare om are propria sa structură, propria sa personalitate, propriul
său character, stresul influenţând fiecare persoană într-un mod atât de personal şi diferit
încât am putea să facem o clasificare a factorilor de stres doar pe baza reacţiilor
oamenilor.
Stresul ocupaţional se referă nu doar la problemele de ordin psihic şi somatic care
apar, ci şi la problemele economice şi sociale. În ceea ce priveşte această ramură a
stresului putem să o corelăm cu meseria de jandarm, care este considerată ca fiind una
dintre cele mai stresante meserii, asta datorită implicării active şi continue a jandarmilor
în ordinea publică şi bunăstarea populaţiei.

Abstract

Body adaptation to the environment issue was put since antiquity, but along the
way, reached in discussions about stress of several researchers in the field theories. Stress
can not be avoided and is not necessarily consequence of a harmful action, and its effect
depends on whether the body require adaptability. Stress can bring benefits, but if it is
intense and extrended can affect the individual’s entire body, but can lead to professional
or family related issues. I approached in this paper the influences that stress has on
people, on their behaviors and how they think and react.

67
 Although stress is one of the major problems of the people, manifested in daily
life, has more specific implications, such as occupational stress that being one of the most
important forms of stress, affects both individual’s health and his/hers social-professional
activity. So we can talk about differences regarding the personality of each individual and
the style of problem solving because are important in the prediction of which working
conditions will become stress factors.
The stress factors are not felt equally by all people. In fact, there are situations
that are perceived by some people to be stressful and by others as having no particular
significance. Everyone has its own structure, its own personality, its own character, stress
affecting each one in a personal and so different way that we could make a classification
of stressors based only on human reactions.
Occupational stress refers not only to psychiatric and somatic problems that arise,
but also economic and social problems. Regarding this branch of the stress we can
correlate with being a constable, which is considered as one of the most stressful jobs,
thanks to the continue and active involvement of constables in public order and
population welfare.

Bibliografie

Adriana Băban, P. Derevenco, A. Coasan (1998), “Some psychological features

of children and youth in Romania” În Saklofaske D. si Eysenck S. (eds) Individual
Differences in Children and Adolescent, Hodder & Staughton, London, p. 182-195.
Beehr, T.A. (1995), “Psychological stress in the worksplace”, New York:
Routledge.

68
 Beehr, T. A. & Franz T. (1987), “The current debate about the meaning of job
stress” In J.M Ivancevich and D.C. Ganster (eds), Job Stress: From Theory to
Suggestion, New York: The Haworth Press, 5–18.
Beehr, T.A. & Newman, J. (1978), Job stress, employee health, and
organizational effectiveness : A facet analysis, model, and literature review. Personnel
Psychology, 31, p. 665-699.
Braţe, A.T. (2002), “Elemente de psihologia stresului”, Sibiu, Alma Mater.
Buessing, A. & Glaser, J. (1999), “Work stressors in nursing in the course of
redesign. implications for burnout and interactional stress”, European Journal of Work
and Organizational Psychology, 8 (3), 401-426.
Bunce, D. (1997), “What factors are associated with the outcome of individual-
focused worsite stress management interventions?”, Journal of Occupational Psychology,
70, 1-17.
Cannon, W.B. (1935), “Stresses and strain of homeostasis”, The American
Journal of the Medical Sciences, 189, 1–14.
Cooper, C. L. & Marshall, J. (1976), “Occupational sources of stress: a review
of the literature relating to coronary heart disease and mental ill-health”, Journal of
Occupational Psychology, 49, pp. 11-28.
Cooper, C. L. & Watson, M. (1992), “Cancer and stress: psychological,
biological and coping studies”.
Derevenco, P., Anghel, I. & Băban, A. (1992), “Stresul in sanatate si boala”,
Cluj-Napoca, Ed. Dacia.
Floru, R. (1974), “Stresul psihic”, Ed. Stiintifica Encicloped., Bucuresti.
Fried, Y., Ben-David, H.A., Tiegs, R.B., Avital, N. & Yeverechyahu, U.
(1998), “The interactive effect of role conflict and role ambiguity on job performance”,
Journal of Occupational Psychology, 71, 19-27.
Iamandescu, B.I. (1993), “Stresul psihic si bolile interne“, Ed. All, Bucuresti.
Iamandescu, B.I. (2002), “Stressul psihic din perspectiva psihologica si
psihosomatica”, Ed. Infomedica, Bucuresti.
Iosif, Gh. (1996), “Fiabilitatea umana in sistemele socio-tehnice”, Ed.
Studenteasca, Bucuresti.

69
 Jex, S.M. & Beehr, T.A. (1991), “Emerging theoretical and methodological
issues in the study of work-related stress”, In G. R. Ferris & K. M. Rowland (Eds.),
Research in personnel and human resources management, vol. 9, p.311-365, Greenwich,
C.T.: JAI Press.
Kahn, R.L. & Byosiere, P. (1992), “Stress in organizations”, In M. D.
Dunnette & L. M. Hough (Eds.), Handbook of Industrial & Organizational Psychology
(2nd ed., Vol. 3, pp. 571-650). Palo Alto, CA: Consulting Psychologists Press.
Lazarus, R.S. (1986), “Stress: appraisal and coping capacities”, Springer
Publ. Company, New York.
Lazarus, R. & Folkman, S. (1991), “The concept of coping”, In A. M. Monat
and R. S. Lazarus (Eds.), Stress and coping: An anthology (3rd ed., pp. 189-206). New
York: Columbia University Press.
Pitariu, H., Albu, M. (1996), “Psihologia personalului. Măsurarea şi
interpretarea diferenţelor individuale”, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-
Napoca.
Quick, J.C. & Quick, J.D. (1998), “Organizational stress and preventive
management”, New York: McGraw-Hill, 1984, Levi 1990 cit. in Băban, A – “Stres si
personalitate”, Cluj-Napoca Ed. Presa Universitara.
Ross, R. & Altmaier, E. (1994), “Intervention in occupational stress”,
London, Sage Publications.
Schabracq, M.J. & Cooper, C.L. (1998), Toward an phenomenological
framework for the study of work and organizational stress, Human Relations, V51, n5
May, p. 625.
Schuler, R.S. (1980), Definition and conceptualization of stress in
organizations. Organizational Behaviour and Human Performance, 24, pp. 184-215.
Selye, H. (1974), “Stress without Distress”, New York: Lippencott.
Selye, H. (1977), “The stress of my life”, Toronto, McClelland and Stewart.

(http://www.didactic.ro/files/formare/factorilor_favorizanti_ai_stresului_la_locul_de_mu
nca_si_modalitati_de_reducere_a_acestora.doc)
(http://ro.wikipedia.org/wiki/Stres)

70
 (http://www.scritube.com/sociologie/psihologie/STUDIU-CORELATIV-
ASUPRA-RELATI72744.php)
(http://www.myjob.ro/articole/ghid-cariera/226/27995/cauzele-stresului-la-
locul-de-munca.html)
(http://www.sfin.ro/articol_8896/stresul_la_locul_de_munca.html)
(http://stres.protectiamuncii.ro/pdfs/stresul_la_locul_de_munca.pdf)
(http://www.sfatulmedicului.ro/Diverse/managementul-stresului-provocat-de-
locul-de-munca_1221)
(http://www.jandarmeriaromana.ro/ro/intro.htm)
(http://www.scritube.com/administratie/legislatie/Atributiile-Jandarmeriei-
Roman183881817.php)
http://www.scoalarosu.ro/rom-files/revista/20/7.html
(http://www.stiucum.com/management/managementul-carierei/423/Stresul-si-
sanatatea-la-locul-83473.php)

Anexe

1. Instrumentele aplicate
1.1 Chestionarul 16 PF
Chestionarul 16 PF

71
 Instructiuni : va trebui sa raspundeti la o serie de intrebari referitoare la
dumneavoastra. Raspunsurile dumneavoastra vor permite sa se vada intr-un mod general
care sunt reactiile si interesele dumneavoastra predominante.
Nu exista raspuns “bun” sau “prost”. Fiecare individ este ceea ce este si exista o
mare varietate de portrete in domeniul personalitatii. Pentru ca acest portret al
dumneavoastra sa fie fidel, raspundeti sincer si cu constiinciozitate.

1. Am clar in minte instructiunile de urmat pentru acest test:

a.da
b. sigur
c.nu
2. Sunt gata sa raspund la fiecare intrebare cat mai sincer posibil:
a. da
b. nu
c. poate
3. As prefera sa am o casa:
a. situate intr-un cartier unde oamenii se pot vizita cu usurinta
b. intre a si c
c. izolata intr-o padure
4. Sunt capabil sa gasesc energie suficienta pentru a infrunta dificultatile pe care
le intampin:
a. intotdeauna
b. in general
c. rar
5. Ma simt putin nelinistit(a) in fata animalelor salbatice, chiar daca ele sunt
inchise in custi sigure:
a. da, este adevarat
b. s-ar putea
c. nu, nu este adevarat
6. Ma feresc sa critic oamenii si ideile lor:
a. da

72
b. uneori
c. nu
7. Fac remarci muscatoare, sarcastice oamenilor atunci cand consider ca le
merita:
a. da
b. uneori
c. nu
8. Prefer muzica clasica celei la moda:
a. e adevarat
b. nu e cert
c. fals
9. Daca as vedea doi copii ai vecinilor gata sa se bata:
a. ii las sa se descurce intre ei
b. nu stiu ce as face
c. i-as potoli
10. In societate:
a. caut sa ma evidentiez
b. intre a si c
c. prefer sa raman linistit pe ultimul plan
11. Trebuie ca este mai interesant sa fii:
a. inginer-constructor
b. nu stiu
c. autor dramatic
12. Pe strada, as prefera sa ma opresc pentru a privi un artist pictand decat sa
ascult oameni care se cearta:
a. este adevarat
b. nu e cert
c. e fals
13. In general reusesc sa ma inteleg cu oamenii pretentiosi, chiar daca se lauda
sau se arata prea satisfacuti de ei insisi:
a. da

73
b. mai mult sau mai putin
c. nu
14. Aproape intotdeauna se poate vedea pe fata unui om daca este necinstit:
a. da
b. poate
c. nu
15. Ar fi foarte bine pentru toata lumea daca vacantele (concendiile) ar fi mai
lungi si fiecare ar fi obligat sa le ia:
a. de acord
b. nu-i sigur
c. nu sunt de acord
16. As prefera sa am riscul unei munci care sa ofere posibilitatea de a castiga
mult, desi neregulat, decat sa accept o munca regulate putin renumerata:
a. da
b. nu-i sigur
c. nu
17. Vorbesc despre sentimentele pe care le resimt:
a. numai daca este necesar
b. intre a si c
c. de buna voie, ori de cate ori am ocazia
18. Mi se intampla din cand in cand sa am senzatia unui pericol vag sau sa mi se
faca frica, din motive pe care nu mi le explic:
a. da
b. poate
c. nu
19. Daca sunt criticat pe nedrept, pentru ceva ce nu am facut:
a. nu ma simt deloc vinovat
b. intre a si c
c. totusi ma simt putin vinovat
20. Cu bani poti obtine orice sau aproape orice:
a. da

74
b. poate
c. nu
21. Hotararile mele sunt dictate in mare masura:
a. de sentimente
b. in mod egal de sentimente si ratiune
c. de ratiune
22. Majoritatea oamenilor ar fi mai fericiti daca ar trai mai mult printre semenii
lor si daca ar face ca si ceilalti:
a. da
b. poate
c. nu
23. Mi se intampla cateodata, privindu-ma in oglinda, sa nu mai stiu unde imi este
dreapta si unde stanga:
a. adevarat
b. nu e sigur
c. fals
24. Cand vorbesc, imi place:
a. sa prezint lucrurile asa cum imi vin in minte
b. intre a si c
c. sa am dinainte ideile bine organizate
25. Atunci cand ceva ma scoate realmente din sarite, cred ca imi regasesc calmul
foarte repede:
a. da
b. asa si asa
c. nu
26. Lucrand acelasi numar de ore si cu o renumeratie egala, trebuie sa fie mai
interesant sa fii:
a. templar sau bucatar
b. nu stiu
c. ospatar intr-un mare restaurant
27. Am fost ales (aleasa) sa indeplinesc:

75
a. cateva functii, in numar limitat
b. mai multe functii
c. un numar mare de functii
28. “Sapa” este fata de “a sapa” ceea ce “cutitul” este fata de:
a. a subtia
b. a taia
c. a ascuti
29. Mi se intampla cateodata sa nu pot adormi pentru ca ma urmareste o idee:
a. adevarat
b. nu e sigur
c. fals
30. In viata mea personala, realizez in majoritatea cazurilor obiectivele pe care mi
le fixez:
a. adevarat
b. nu e sigur
c. fals
31. O lege invechita ar trebui schimbata:
a. numai dupa o discutie aprofundata
b. intre a si c
c. repede
32. Nu sunt in largul meu atunci cand lucrez la un proiect care impune o actiune
rapida care vizeaza alte persoane:
a. da
b. poate
c. nu
33. Mi se pare ca sunt considerat(a) de catre majoritatea oamenilor pe care-i
cunosc un partener de discutie amuzant:
a. da
b. nu e sigur
c. nu
34. Atunci cand vad oameni cu o tinuta dezordonata, neglijenta:

76
a. ii accept asa cum sunt
b. asa si asa
c. ma dezgusta si ma incomodeaza
35. Ma simt putin incurcat(a) daca in societate devin dintr-o data centrul atentiei
generale a grupului:
a. da
b. mai mult sau mai putin
c. nu
36. Sunt intotdeauna fericit(a) sa iau parte, de exemplu, la o mare reuniune,
receptie, bal sau adunare publica:
a. da
b. nu e sigur
c. nu
37. La scoala preferam (prefer):
a. muzica
b. nu stiu
c. lucru manual
38. Cand mi s-a incredintat responsabilitate intr-un domeniu, pretend sa fie urmate
directivele mele sau in caz contrar demisionez:
a. da
b. cateodata
c. nu
39. Pentru parinti, este mai important:
a. sa-si ajute copiii in dezvoltarea lor multilaterala
b. asa si asa
c. sa-si invete copiii sa se controleze
40. In cadrul unei munci in colectiv as prefera:
a. sa incerc imbunatatirea activitatii colectivului
b. nu stiu
c. sa raspund la darile de seama (rapoarte) si sa veghez ca regulamentul sa fie
respectat

77
 41. Din cand in cand simt nevoia de a ma lansa intr-o activitate fizica care
necesita un mare effort:
a. da
b. poate
c. nu
42. Mi-ar placea mai mult sa frecventez oameni cultivati decat personae fara
educatie, care ignora uzantele, normele de comportare:
a. da
b. poate
c. nu
43. Ma simt ingrozitor de deprimat(a) cand, intr-un grup, oamenii ma critica:
a. este adevarat
b. poate
c. fals
44. Cand ma cheama seful ierarhic:
a. ma gandesc ca voi profita ca sa ii cer ceva ce doresc
b. intre a si c
c. mi-e teama ca am facut ceva gresit
45. Lumea in care traim care nevoie de:
a. cetateni mai seriosi si mai “solizi”
b. nu stiu
c. mai multi ”idealisti” care ar avea idei de imbunatatire a lumii
46. Sunt pe deplin constient(a) intotdeauna de intentiile ascunse care ar putea
exista in ceea ce citesc:
a. da
b. nu e sigur
c. nu
47. Cand eram adolescent(a) participam la activitatile sportive scolare:
a. cat mai rar posibil
b. cu indiferenta
c. cu entuziasm

78
 48. Camera mea este bine organizata si, in general, stiu bine unde imi sunt
lucrurile:
a. da
b. mai mult sau mai putin
c. nu
49. Mi se intampla cateodata sa fiu intr-o stare de tensiune si de enervare reala
gandindu-ma la evenimentele din timpul zilei:
a. da
b. poate
c. nu
50. Mi se intampla cateodata discutand cu oameni, sa ma intreb daca ceea ce le
spun ii intereseaza cu adevarat:
a. da
b. poate
c. nu
51. Daca ar trebui sa aleg, as prefera sa fiu:
a. padurar
b. nu stiu
c. professor de liceu
52. In anumite ocazii festive si aniversari importante:
a. imi place sa fac cadouri personale
b. nu stiu
c. mi se pare cam plictisitor sa cumpar cadouri
53. “Obosit” este fata de “munca” ceea ce “mandru” este fata de:
a. suras
b. reusita
c. fericit
54. Care dintre lucrurile urmatoare nu concorda cu celelalte:
a. luminare
b. luna
c. lampa electrica

79
 55. Prietenii m-au parasit:
a. aproape niciodata
b. cateodata
c. intr-adevar de multe ori
56. Prin unele trasaturi ale personalitatii mele ma simt superior(oara) majoritatii
oamenilor:
a. da
b. nu este sigur
c. nu
57. Cand ma tulbura ceva, caut sa ascund celorlalti ceea ce simt:
a. e adevarat
b. mai mult sau mai putin
c. fals

58. Imi place sa merg la spectacole sau sa ma amuz:

a. mai mult de o data pe saptamana (mai mult decat media)
b. aproximativ o data pe saptamana (ca media)
c. mai putin de o data pe saptamana (mai putin decat media)
59. O libertate foarte mare are o caloare mai mare, dupa parerea mea, decat
bunele maniere si respectarea legii:
a. e adevarat
b. nu e sigur
c. fals
60. Am tendinta sa tac in prezenta unor persoane respectabile (persoane care au
mai multa experienta, care sunt mai in varsta, sau care au o pozitie mai inalta):
a. da
b. mai mult sau mai putin
c. nu
61. Gasesc ca este dificil sa ma adresez unui grup mare sau sa prezint o expunere
in fata unui astfel de grup:

80
a. da
b. mai mult sau mai putin
c. nu
62. Am simt de orientare bine dezvoltat (imi este usor sa indic nordul, sudul, estul
sau vestul) cand ma aflu intr-un loc necunoscut:
a. da
b. mai mult sau mai putin
c. nu
63. Daca cineva se infurie pe mine:
a. incerc sa-l calmez
b. nu stiu
c. ma irita
64. Cand citesc intr-o revista un articol de rea credinta am mai mult tendinta sa-l
uit, decat sa spun “cum vad eu lucrurile”:
a. da
b. mai mult sau mai putin
c. nu
65. Memoria are tendinta sa-i scape un mare numar de lucruri de mica importanta,
de exemplu, numele strazilor sau al magazinelor:
a. e adevarat
b. nu stiu
c. fals
66. Ar putea sa imi placa viata unui veterinar care ingrijeste animalele bolnave
sau accidentate:
a. da
b. nu stiu
c. nu
67. Mananc cu pofta si nu intotdeauna atat de ingrijit si manierat ca alte persoane:
a. e adevarat
b. nu stiu
c. fals

81
 68. Sunt unele zile cand nu vreau sa vad pe nimeni:
a. foarte rare
b. asa si asa
c. destul de des
69. Mi s-a atras atentia cateodata ca arat prea multa nerabdare in voce si gesturi:
a. da
b. poate
c. nu
70. Cand eram adolescent(a) daca aveam o parere diferita de cea a parintilor:
a. imi pastram propria parere
b. asa si asa
c. ma supuneam parerii lor
71. As prefera sa am un birou numai pentru mine fara a-l imparti cu nimeni
altcineva:
a. da
b. nu e sigur
c. nu
72. Mi-ar placea mai mult sa profit de viata linistita, decat sa fiu admirat(a) pentru
ceea ce as fi putut realiza:
a. e adevarat
b. nu stiu
c. fals
73. Ma consider matur(a) in multe privinte:
a. e adevarat
b. nu stiu
c. fals
74. Ma simt mult mai descurajat(a) decat ajutat(a) de genul de critici pe care le fac
majoritatea oamenilor:
a. adesea
b. cateodata
c. niciodata

82
 75. Reusesc intotdeauna sa-mi stapanesc perfect exprimarea sentimentelor:
a. da
b. mai mult sau mai putin
c. nu
76. Daca as avea idea unei inventii utile, as prefera:
a. sa o perfectionez in laborator
b. nu stiu
c. sa o valorific
77. “Surpriza” este fata de “straniu” ceea ce “teama” este fata de:
a. curajos
b. nelinistit
c. inspaimantator
78. Care din fractiile urmatoare nu apartin aceleiasi categorii ca celelalte:
a. 3/7
b. 3/9
c. 3/11
79. Unele persoane par sa ma ignore sau sa ma evite si nu vad de ce:
a. e adevarat
b. nu stiu
c. fals
80. Oamenii ma trateaza mai putin amabil decat as merita-o dat fiind bunele mele
intentii:
a. adesea
b. din cand in cand
c. niciodata
81. Utilizarea unor termini grosolani, chiar intr-un grup in care nu sunt impreuna
barbati si femei, imi displace profund:
a. da
b. mai mult sau mai putin
c. nu
82. Incontestabil, am mai putini prieteni decat majoritatea oamenilor:

83
a. da
b. poate
c. nu
83. Detest sa ma aflu undeva unde nu exista multi oameni cu care sa discut:
a. adevarat
b. nu e sigur
c. fals
84. Oamenii ma considera cateodata “farsor”, dar in acelasi timp simpatic:
a. adevarat
b. poate
c. aproape niciodata
85. Mi s-a intamplat sa “am trac” in societate in diverse circumstante:
a. foarte des
b. ocazional
c. aproape niciodata
86. Cand sunt intr-un grup mic de persoane ma multumesc sa raman pe ultimul
plan si sa-i las pe ceilalti sa anime conversatia:
a. da
b. mai mult sau mai putin
c. nu
87. Prefer sa citesc:
a. un reportaj bun despre evenimentele din razboi sau lupte politice
b. nu stiu
c. un roman bun
88. Atunci cand persoane autoritare incearca sa faca presiune asupra mea, fac
exact contrariul a ceea ce doresc ei:
a. da
b. mai mult sau mai putin
c. nu
89. De obicei superiorii mei ierarhici sau persoane din familia mea nu-mi fac
observatii decat daca acestea sunt intradevar justificate:

84
a. este adevarat
b. mai mult sau mai putin
c. nu este adevarat
90. Nu-mi place modul in care unele persoane fixeaza cu privirea oamenii pe
strada sau in magazine:
a. adevarat
b. indiferent
c. fals
91. As prefera, pe parcursul unei calatorii lungi:
a. sa citesc ceva serios, dar interesant
b. nu stiu
c. sa-mi petrec timpul vorbind despre una sau alta cu un partener de calatorie
92. In conditii care pot avea consecinte grave, nu trebuie sa ezitam sa facem caz si
sa ne facem intelesi chiar in detrimental politetei si a calmului:
a. da
b. poate
c. nu
93. Daca persoanele din cercul meu de cunostinte nu ma agreaza si imi arata ca eu
nu le sunt pe plac:
a. aceasta nu ma deranjeaza deloc
b. intre a si c
c. aceasta are tendinta de a ma deprima
94. Ma deranjeaza sa primesc elogii sau complimente:
a. da
b. mai mult sau mai putin
c. nu
95. Prefer sa efectuez o munca renumerata:
a. cu renumeratie fixa, asigurata
b. intre a si c
c. cu o renumeratie mai mare, dar care depinde de capacitatea mea de a convinge
neincetat oamenii de valoarea mea

85
 96. Pentru a fi la current, imi place:
a. sa discut anumite probleme cu oamenii
b. intre a si c
c. sa ma bazez pe elemente furnizate de faptele insasi
97. Imi place sa iau parte activa la activitatile sociale, la lucrarile unor comisii etc:
a. da
b. mai mult sau mai putin
c. nu
98. Pentru indeplinirea unei sarcini de munca nu sunt multumit(a) decat atunci
cand cele mai mici detalii au fost examinate indeaproape:
a. adevarat
b. mai mult sau mai putin
c. nu
99. Se intampla ca lucruri foarte marunte sa ma irite prea mult:
a. da
b. poate
c. nu
100. Dorm intotdeauna bine, fara ca vreodata sa merg sau sa vorbesc in somn:
a. da
b. mai mult sau mai putin
c. nu
101. Daca s-ar putea allege, in cadrul sarcinilor profesionale, ar fi mai interesant:
a. sa ai contacte cu publicul
b. nu stiu
c. sa faci munca de evidenta
102. “Dimensiunea” este fata de “inaltime” ceea ce este “necinstea” fata de:
a. inchisoare
b. pacat
c. furt
103. “AB” este fata de “DE” ceea ce este “SR” fata de:
a. po

86
 b. op
c. tu
104. Cand oamenii fac sau spun lucruri lipsite de ratiune:
a. imi este indiferent
b. nu stiu
c. ii dispretuiesc
105. Cand se vorbeste tare atunci cand ascult muzica:
a. reusesc sa raman concentrat(a) si sa nu ma las distrat(a)
b. intre a si c
c. aceasta imi strica placerea si ma deranjeaza
106. Cred ca as putea fi descris(a):
a. mai curand ca o persoana calma si politicoasa
b. intre a si c
c. mai degraba ca o persoana violenta
107. Nu iau parte la reuniuni decat atunci cand sunt obligat(a), in caz contrar stau
de-o parte:
a. da
b. nu stiu
c. nu
108. Este mai bine sa fii intelept si sa nu astepti prea multe, decat sa fii increzator
si sa astepti intotdeauna ca lucrurile sa reuseasca de la sine:
a. adevarat
b. nu e sigur
c. fals
109. Cand ma gandesc la dificultatile care vor aparea in activitatea mea:
a. incerc sa prevad cum voi proceda, inainte ca ele sa se produca
b. nu stiu
c. imi spun ca le voi putea face fata cand va fi momentul
110. Nu imi este greu sa ma apropii de oameni in cadrul unei reuniuni, intalniri:
a. adevarat
b. nu e sigur

87
c. fals
111. Atunci cand este necesara putina diplomatie sau munca de convingere, pentru
a-i face pe oameni sa faca ceva, se apeleaza in general la mine:
a. da
b. poate
c. nu
112. Este mai interesant sa fii:
a. consilier cu orientare profesionala
b. nu stiu
c. sef-serviciu de organizare a muncii
113. Daca am certitudinea ca cineva este nedrept sau se poarta egoist ii spun acest
lucru chiar daca se produc unele neplaceri:
a. da
b. poate
c. nu
114. Cateodata spun lucruri absurde, de dragul jocului, numai pentru a-i uimi pe
oameni si a vedea ce spun:
a. da
b. poate
c. nu
115. M-ar amuza sa scriu pentru o revista rubrica de spectacole (teatru, concert,
opera etc.):
a. da
b. mai mult sau mai putin
c. nu
116. Nu simt niciodata nevoia sa mazgalesc sau sa ma agit atunci cand sunt
fortat(a) sa stau joc fara sa ma misc in timpul unei sedinte:
a. adevarat
b. nu e sigur
c. fals

88
 117. Daca cineva imi povesteste ceva despre care stiu ca nu e adevarat, imi voi
spune probabil ca in cele mai multe cazuri:
a. “e un mincinos”
b. intre a si c
c. “evident, este prost informat”
118. Simt o vaga amenintare de a fi pedepsit(a) chiar si atunci cand nu am facut
nimic rau:
a. adesea
b. din cand in cand
c. niciodata
119. Este exagerata idea ca o boala poate fi atat de natura psihica cat si fizica:
a. da
b. mai mult sau mai putin
c. nu
120. Fastul si stralucirea marilor ceremonii oficiale sunt obiceiuri care ar trebui
mentinute:
a. da
b. mai mult sau mai putin
c. nu
121. Daca oamenii ar crede ca sunt boem(a) sau prea original(a) aceasta m-ar
consuma:
a. mult
b. putin
c. deloc
122. Pentru a realiza ceva, as prefera sa lucrez:
a. impreuna cu altii (in grup)
b. nu stiu
c. singur(a)
123. Trec prin perioade in care imi este dificil sa ma impiedic sa nu-mi fie mila de
mine insumi:
a. adesea

89
b. cateodata
c. niciodata
124. Adesea ma supar prea repede pe oameni:
a. da
b. mai mult sau mai putin
c. nu
125. Sunt intotdeauna in stare sa ma rup de vechile obiceiuri fara dificultate si
fara sa mi se intample sa revin la ele:
a. adevarat
b. mai mult sau mai putin
c. fals
126. La o renumeratie egala, as prefera sa fiu:
a. om al legii
b. nu stiu
c. navigator sau pilot
127. “Mai bun” este fata de “cel mai rau” ca si “mai lent” fata de:
a. vioi
b. mai bun
c. cel mai rapid
128. Care dintre cele trei raspunsuri indicate trebuie sa urmeze acestui grup de
litere: xooooxxoooxxx?
a. oxxx
b. ooxxxx
c. xooo
129. Mi se intampla cateodata, cand vine momentul de a face ceva proiectat si de
care m-am bucurat dinainte, sa nu mai am chef sa-l fac:
a. adevarat
b. poate
c. fals
130. In majoritatea lucrurilor pe care le fac reusesc sa raman concentrat(a) fara a
fi deranjat(a) de persoanele care fac mult zgomot in jurul meu:

90
a. da
b. mai mult sau mai putin
c. nu
131. Cateodata mi se intampla sa povestesc unor persoane necunoscute lucruri
care imi par importante, chiar daca nu m-au intrebat nimic:
a. da
b. poate
c. nu
132. Multe din orele libere le petrec discutand cu prietenii despre momentele
placute traite impreuna cu ei altadata:
a. da
b. mai mult sau mai putin
c. nu
133. Imi place sa realizez fapte curajoase imprudente numai in joaca:
a. da
b. mai mult sau mai putin
c. nu
134. Spectacolul unei camere in dezordine este un lucru foarte neplacut pentru
mine:
a. da
b. mai mult sau mai putin
c. nu
135. Ma consider o persoana foarte sociabila care frecventeaza multa lume:
a. da
b. mai mult sau mai putin
c. nu
136. In contactele cu altii:
a. imi exprim emotiile liber
b. mai mult sau mai putin
c. imi pastrez emotiile pentru mine
137. Imi place muzica:

91
a. usoara, clara si antrenanta
b. intre a si c
c. emotionala si sentimentala
138. Admir mai mult frumusetea unui poem decat a unei arme perfectionate:
a. da
b. poate
c. nu
139. Daca e remarca a mea bine plasata trece neobservata:
a. nu insist
b. nu stiu
c. o repet pentru a da oamenilor ocazia de a o auzi din nou
140. Mi-ar placea sa activez intr-un colectiv de reeducare:
a. da
b. poate
c. nu
141. Trebuie sa fii prudent(a) atunci cand frecventezi tot felul de straini, tinand
seama de pericolul de contaminare si de alte pericole care pot exista:
a. da
b. nu stiu
c. nu
142. Pentru a calatori in strainatate as prefera sa urmez un circuit organizat de
specialisti, decat sa decid singur lucrurile pe care as dori sa le vizitez:
a. da
b. poate
c. nu
143. Sunt considerat(a) pe drept cuvant ca o persoana care se straduieste intr-
adevar sa se realizeze si nu a reusit:
a. da
b. poate
c. nu

92
 144. Daca se intampla ca oamenii sa abuzeze de amabilitatea mea, nu ma supar si
uit repede:
a. adevarat
b. nu e sigur
c. fals
145. Daca as fi martor(a) al unei controverse violente izbucnite pe parcursul unei
discutii in grup:
a. mi-ar placea sa existe “un invingator”
b. intre a si c
c. as dori sa se restabileasca linistea
146. Imi place sa-mi organizez singur(a) ceea ce am de facut, fara ca altii sa ma
intrerupa sau sa-mi dea sfaturi:
a. da
b. mai mult sau mai putin
c. nu
147. Cateodata ma las influentat(a) in actiunile mele de sentimente de gelozie:
a. da
b. mai mult sau mai putin
c. nu
148. Sunt complet de acord cu fraza urmatoare: “ Chiar daca se inseala seful este
sef”:
a. da
b. poate
c. nu
149. Ma simt incordat(a) cand ma gandesc la toate lucrurile pe care le-am facut:
a. da
b. cateodata
c. nu
150. Cand oamenii imi dau sfaturi in timp ce sunt angajat(a) intr-un joc, aceasta
nu ma face sa gresesc:
a. da

93
b. nu e sigur
c. nu
151. Este mai interesant sa fii:
a. artist(a)
b. nu stiu
c. secretar(a) al unei asociatii
152. Care dintre cuvintele urmatoare nu face parte din aceeasi categorie cu
celelalte?
a. nu are importanta
b. putin
c. mult
153. “Flacara” fata de “caldura” este ca “trandafirul” fata de:
a. spini
b. petale rosii
c. parfum
154. Am vise agitate care imj tulbura somnul:
a. adesea
b. din cand in cand
c. practic, niciodata
155. Daca circumstantele sunt intr-adevar defavorabile pentru a reusi ceva, totusi
cred ca trebuie sa incerc:
a. da
b. nu e sigur
c. nu
156. Imi place sa ma aflu in situatii in care, stiind foarte bine ce are de facut
grupul, eu sa devin in mod natural sef:
a. da
b. nu e sigur
c. nu
157. Mi-ar placea mai mult sa fiu imbracat(a) sobru si clasic, decat sa ma fac
remarcat(a) printr-un stil original:

94
a. da
b. nu e sigur
c. nu
158. O seara linistita, consacrata unei activitati preferate, imi este mai placuta
decat sa ies pentru a lua parte la o serata plina de animatie:
a. adevarat
b. nu e sigur
c. fals
159. Nu raspund sugestiilor binevoitoare ale altora, chiar daca stiu ca gresesc:
a. cateodata
b. aproape niciodata
c. niciodata
160. In toate deciziile pe care le iau, imi fac o datorie sa ma refer la regulile
fundamentale ale binelui si raului:
a. da
b. mai mult sau mai putin
c. nu
161. Mi se pare neplacut ca un grup de oameni sa ma priveasca atunci cand
lucrez:
a. da
b. poate
c. nu
162. Dat fiind ca nu intotdeauna se pot realiza lucruri conform unor metode
rationale fara neplaceri, cateodata este necesar sa se utilizeze forta:
a. adevarat
b. nu e sigur
c. fals
163. La scoala prefer:
a. limba romana
b. nu stiu
c. matematicile sau aritmetica

95
 164. Mi s-a intamplat cateodata sa ma enervez pentru ca persoane in spate
spuneau pe socoteala mea lucruri rautacioase, inventate in intregime:
a. da
b. poate
c. nu
165. Conversatiile cu oameni de cultura medie atasati obiceiurilor si
conventiilor:
a. sunt adesea foarte interesante si instructive
b. intre cele doua
c. ma plictisesc, pentru ca sunt superficiale si lipsite de interes
166. Unele lucruri ma irita intr-atat incat prefer sa nu vorbesc despre ele:
a. da
b. poate
c. nu
167. In educarea unui copil, este mai important:
a. sa i se dea afectiunea de care are nevoie
b. nu stiu
c. sa invete bunele obiceiuri si maniere
168. Oamenii ma considera ca fiind o persoana cu o constitutie solida,
echilibrata, care nu se lasa atinsa de coborasurile si urcusurile vietii:
a. da
b. poate
c. nu
169. Cred ca ar trebui sa avem intelepciunea sa ne corectam obiceiurile si sa le
parasim pe cele vechi si nepotrivite:
a. da
b. mai mult sau mai putin
c. nu
170. Cred ca, in lumea moderna, este mai important sa se rezolve:
a. problema valorilor morale
b. nu stiu

96
c. problemele politice
171. Invat mai usor:
a. citind o carte bine scrisa
b. nu stiu
c. participand la o discutie de grup
172. Prefer sa procedez conform felului meu de a vedea lucrurile, decat sa ma
conformez regulilor stabilite:
a. adevarat
b. poate
c. fals
173. Inainte de a prezenta un argument, prefer sa fiu sigur(a) de exactitatea
lucrurilor pe care le spun:
a. intotdeauna
b. in general
c. numai atunci cand situatia o permite
174. Cateodata unele lucruri mici “ma calca pe nervi” intr-un mod insuportabil,
desi stiu ca sunt fara importanta:
a. da
b. mai mult sau mai putin
c. nu
175. Mi se intampla rar ca sub influenta impulsului de moment sa spun lucruri
complet regretabile:
a. adevarat
b. poate
c. fals
176. Daca mi s-ar cere sa particip la o actiune de binefacere (cheta, tombola de
caritate etc):
a. voi accepta
b. nu stiu
c. as raspunde politicos ca sunt prea ocupata

97
 177. Care dintre urmatoarele trei cuvinte nu face parte din aceeasi categorie cu
celelalte?
a. larg
b. sinuos
c. drept
178. “In curand” este fata de “niciodata” ca “aproape” fata de:
a. nicaieri
b. aproximativ
c. in departare
179. Daca fac o gafa in societate reusesc s-o uit repede:
a. da
b. mai mult sau mai putin
c. nu
180. Sunt considerat(a) o persoana cu idei care are aproape intotdeauna ceva de
propus la o problema:
a. da
b. poate
c. nu
181. Cred ca sunt mai dotat(a) pentru a arata:
a. sange rece in fata unor situatii dificile
b. nu stiu
c. toleranta fata de dorintele altora
182. Sunt considerat(a) o persoana care se entuziasmeaza usor:
a. da
b. mai mult sau mai putin
c. nu
183. Imi place o munca ce ofera posibilitati de schimbare, sarcini variate,
calatorii, chiar daca comporta un anume risc:
a. adevarat
b. mai mult sau mai putin
c. fals

98
 184. Sunt o persoana destul de meticuloasa care tine intotdeauna sa faca lucrurile
cat mai bine posibil:
a. adevarat
b. poate
c. fals
185. Mi-ar placea sa lucrez intr-o munca ce cere calitati de constiinciozitate si
pretinde precizie:
a. da
b. mai mult sau mai putin
c. nu
186. Fac parte din categoria oamenilor activi, care nu raman niciodata fara sa faca
nimic:
a. adevarat
b. poate
c. fals
187. Sunt sigur(a) ca n-am omis nici o intrebare din acest chestionar si ca am
raspuns de fiecare data asa cum trebuie:
a. da
b. nu e sigur
c. nu

1.2 Chestionarul Julian Melgosa

Chestionarul Julian Melgosa

Acest chestionar vizează evaluarea nivelului de stres. Citiţi fiecare afirmaţie şi precizaţi
cât de adevărată este pentru dumneavoastră. Nu lăsaţi nici o afirmaţie fără răspuns.
Răspunsurile dumneavoastră sunt confidenţiale. Nu aveţi limită de timp.

99
 I. STIL DE VIAŢǍ

Nr. Întrebări foarte rar frecvent aproape

crt. rar întotdeauna
1 Dorm un număr de ore potrivit cu
nevoile mele.
2 Mănânc la ore fixe.
3 Când sunt nervos(ă) iau tranchilizante.
4 În timpul liber mă uit la TV.
5 Fac exerciţii fizice în mod regulat.
6 Mănânc în grabă.
7 Mănânc cât am poftă din alimente
bogate in cholesterol (ouă, ficat,
brânză, îngheţată).
8 Consum fructe si verdeţuri din plin.
9 Beau apă între mese.
10 Mănânc între mese.
11 Servesc un mic dejun bogat.
12 La cină mănânc puţin.
13 Fumez.
14 Consum băuturi alcoolice.
15 În timpul liber ies în natură şi iau aer
curat.
16 Practic un hobby sau o pasiune care
mă relaxează.
TOTAL STIL DE VIAŢǍ

II. MEDIU

Nr. Întrebări foarte rar frecvent aproape

crt. rar întotdeauna
1 Familia mea este destul de gălăcioasă.
2 Simt nevoia de mai mult spaţiu în
casă.
3 Toate lucrurile mele sunt puse în
ordine fiecare la locul său.
4 Beneficiez de o ambianţă plăcută de

100
 cămin.
5 Vecinii mei sunt gălăgioşi.
6 În zona în care locuiesc se află multa
lume.
7 Casa mea este curată şi ordonată.
8 Acasă mă relaxez în linişte.
9 Dormitorul meu mi se pare mic.
10 Am impresia că locuim prea mulţi sub
acelaşi acoperiş.
11 Sunt mulţumit cum este zugravită casa
mea.
12 Consider casa mea ca fiind destul de
spaţioasă pentru nevoile noastre.
13 În cartierul meu sunt mirosuri
neplăcute.
14 Zona în care locuiesc este destul de
zgomotoasă.
15 Aerul din localitatea mea este curat.
16 Străzile şi parcurile din cartierul meu
sunt curate şi îngrijite.
TOTAL MEDIU

III. SIMPTOME

Nr. Întrebări foarte rar frecvent aproape

crt. rar întotdeauna
1 Sufăr de dureri de cap.
2 Am dureri abdominale.
3 Am digestie bună.
4 Am scaun regulat.
5 Mă supără spatele.
6 Sufăr de tahicardie.
7 Sufăr de alergie.
8 Am senzaţii de sufocare.
9 Mi se înţepenesc muşchii gâtului şi ai
spatelui.
10 Am tensiune arterială moderată şi
constantă.
11 Am memorie bună.

101
12 Nu am poftă de mâncare.
13 Mă simt obosit şi fără putere.
14 Sufăr de insomnie.
15 Transpir mult atunci când fac exerciţii.
16 Plâng şi mă descurajez foarte repede.
TOTAL SIMPTOME

IV. OCUPAŢIE PROFESIONALǍ

Nr. Întrebări foarte rar frecvent aproape

crt. rar întotdeauna
1 Lucrul meu zilnic îmi produce multă
tensiune.
2 În momentele libere mă frământă
problemele de serviciu.
3 Programul meu de lucru este regulat.
4 Ocupaţiile mele îmi permit să mănânc
liniştit acasă.
5 Lucrez acasă noaptea şi la sfârşitul
săptămânii.
6 Am mai multe slujbe.
7 La lucru mi se pare că timpul zboară.
8 Mă simt folositor şi satisfacut în
ocupţiile mele.
9 Trăiesc cu frica pierderii serviciului.
10 Relaţiile cu colegii de serviciu sunt
conflictuale.
11 Sunt în telaţii bune cu şeful meu.
12 Consider că postul meu este sigur.
13 Automobilul îmi este necesar la lucru.
14 Uit să mănânc când trebuie să termin o
treabă.
15 Mă consider competent în munca mea.
16 Am convingerea că şeful meu
apreciază munca pe care o fac.
TOTAL OCUPAŢIE PROFESIONALǍ

V. RELAŢII

102
Nr. Întrebări foarte rar frecvent aproape
crt. rar întotdeauna
1 Mă bucur să fiu amabil şi politicos cu
toată lumea.
2 Îmi păstrez încrederea în ceilalţi.
3 Sunt nemulţumit când planurile mele
depind de alţii.
4 Mă afectează afecteaza mult disputele.
5 Am prieteni care sunt dipuşi să mă
asculte.
6 Sunt satisfăcut de viaţa mea sexuală.
7 Pun mare preţ pe părerea pe care o au
alţii despre mine.
8 Doresc să fac lucrurile mai bine decât
alţii.
9 Colegii de serviciu sunt prietenii mei.
10 Am răbdare să ascult părerile
celorlalţi.
11 Cred că partenerul meu de viaţă are
nevoie să se schimbe pentru ca relaţia
noastră să fie bună.
12 Vorbesc prea mult.
13 Atunci când discut cu cineva îmi dau
seama că foarte curând încep să
vorbesc pe un ton rdicat.
14 Sunt invidios pe cei mai bogaţi decât
mine.
15 Când am o dispută cu cineva, mă
gândesc la ce-i voi răspunde în timp ce
el încă vorbeşte.
16 Devin nervos când mi se dau ordine.
TOTAL RELAŢII

VI. PERSONALITATE

103
 Nr. Întrebări foarte rar frecvent aproape
crt. rar întotdeauna
1 Mă simt satisfăcut de viaţa pe care o
duc.
2 Îmi place să vorbesc despre alţii de
bine.
3 Devin nervos când cineva conduce
automobilul încet în faţa mea.
4 Când trebuie să stau la coadă la un
ghişeu renunţ şi plec.
5 Mă simt îngăduitor cu mine însumi
atunci când se apropie termenele.
6 Privesc viitorul cu încredere.
7 Cu toate că nu-mi place am tendinţa să
mă gândesc la ce poate fi mai rău.
8 Îmi place să fac lucrurile în felul meu
şi mă supăr atunci când acest lucru nu
este posibil.
9 Sunt bine dispus.
10 Sunt mulţumit de purtarea mea.
11 Mă enervez atunci când sunt întrerupt
în cursul unei activităţi.
12 Sunt perfecţionist.
13 Mă gândesc la cei care-mi datorează
bani.
14 Devin foarte nervos atunci când simt
că sunt prins într-o aglomeraţie rutieră.
15 Mă plictisesc foarte repede în
concediu şi doresc să revin la
activităţile mele productive.
16 Trăiesc cu teamă că într-o zi s-ar putea
să mă îmbolnăvesc de o boală fatală.
TOTAL PERSONALITATE

1.3 Chestionarul de satisfacţie în muncă

104
 Satisfacţie în muncă

Vă rugăm să citiţi cu atenţie frazele de mai jos. Vă rugăm să bifaţi varianta de

răspuns care reflectă cel mai bine opinia dumneavoastră referitoare la fiecare afirmaţie.

1. Îmi place ceea ce fac la muncă.

2. Comunicarea este bună în interiorul organizaţiei/întreprinderii.
3. Cred că sunt corect plătit pentru munca pe care o desfăşor.
4. Măririle de salariu sunt puţine şi rare.
5. La locul meu de muncă există şanse foarte mici de promovare.
6. Cei care-şi fac treaba cum trebuie au şanse mari de promovare.
7. Superiorul meu este foarte competent în munca pe care o desfăşoară.
8. Îmi plac oamenii cu care muncesc.
9. Majoritatea regulilor şi procedurilor de aici îţi îngreunează munca.
10. În anumite momente simt că munca mea este fără scop.
11. Beneficiile pe care le primim sunt la fel de bune ca şi la alte firme.
12. Nu sunt mulţumit de salariul pe care-l primesc.
13. Nu cred că munca desfăşurată de mine este apreciată.
14. Oamenii ar vrea să avanseze cum se întâmplă şi în alte locuri.
15. Şeful meu nu este corect cu mine.
16. Simt că lucrez mai mult şi mai greu din cauza incompetenţei colegilor.
17. Scopurile acestei organizaţii/întreprinderi nu îmi sunt clare.
18. Am un volum prea mare de muncă.
19. Pachetul de beneficii pe care-l avem este echitabil.
20. Sunt foarte satisfăcut de şansele de mărire a salariului.
21. Adesea simt că nu ştiu nimic despre organizaţia/firma aceasta.
22. Sunt foarte mândru de ceea ce fac.
23. Angajaţii sunt răsplătiţi în mică măsură pentru ceea ce fac.
24. Nu cred că eforturile mele sunt răsplătite aşa cum ar trebui.
25. Superiorii nu îşi înţeleg subordonaţii.
26. Mă înţeleg foarte bine cu colegii.

105
 27. Munca mea este mulţumitoare.
28. Repartizarea sarcinilor de muncă nu este bine stabilită.
29. Anumite beneficii nu le primim la momentul anunţat.
30. Sunt satisfăcut de posibilităţile actuale de promovare.
31. Îmi place şeful meu.
32. Există prea multă ceartă şi multe conflicte la locul de muncă.

FOAIE DE RĂSPUNS

Vârstă Ocupaţie ____________________

Loc de muncă _________________________________

1 3 4 5 6
2
Nr.
crt.
NICIODATĂ FOARTE RAR UNEORI DESEORI FOARTE DES ÎNTOTDEAUNA
ADEVĂRAT ADEVĂRAT ADEVĂRAT ADEVĂRAT ADEVĂRAT ADEVĂRAT

1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.

106
 13.
14.
15.
16.
17.
18.
19.
20.
21.
22.
23.
24.
25.
26.
27.
28.
29.
30.
31.
32.

1.4 Chestionar propriu de colaborare în grup

1.4.1 Varianta finală a chestionarului propriu

Chestionar propriu de colaborare în grup

Chestionarul vizează evaluarea aptitudinii dvs de a colabora în grup. Citiţi cu

atenţie întrebările şi răspundeţi pe rând la fiecare dintre ele, bifând una dintre cinci
variante de răspunsuri posibile,astfel : foarte rar,rar,uneori,des,intotdeauna.
Răspunsurile dumneavoastră sunt confidenţiale. Nu aveţi limită de timp .
Puteţi începe completarea chestionarului acum!

1. Obisnuiesc sa duc pana la capat sarcinile pe care le primesc, fara sa fiu influentat
de cei din jurul meu.
Foarte rar Rar Uneori Des Întotdeauna

107
2. Cer parerea celor din jur cand trebuie sa iau o decizie.
Foarte rar Rar Uneori Des Întotdeauna

3. Ma concentrez cu usurinta asupra oricarei sarcini.

Foarte rar Rar Uneori Des Întotdeauna

4. Imi pastrez calmul foarte usor.

Foarte rar Rar Uneori Des Întotdeauna

5. Intotdeauna desfasor o actiune dupa ce mi-am creat un plan.

Foarte rar Rar Uneori Des Întotdeauna

6. Imi asum responsabilitatea pentru actiunile mele.

Foarte rar Rar Uneori Des Întotdeauna

7. Ma exprim clar in orice situatie.

Foarte rar Rar Uneori Des Întotdeauna

8. In relatiile cu ceilalti sunt o persoana de incredere.

Foarte rar Rar Uneori Des Întotdeauna

9. Nu las loc de interpretari intr-o discutie.

Foarte rar Rar Uneori Des Întotdeauna

10. Imi asum raspunderea in caz de esec.

Foarte rar Rar Uneori Des Întotdeauna

108
 11. Sunt un bun mediator de conflicte.
Foarte rar Rar Uneori Des Întotdeauna

12. Intotdeauna gasesc o modalitate de a colabora cu orice tip de persoana.

Foarte rar Rar Uneori Des Întotdeauna

13. Sunt increzator in mine.

Foarte rar Rar Uneori Des Întotdeauna

14. Nu obişnuiesc să fac compromisuri, indiferent de posibilitatea unor castiguri mai

mari.
Foarte rar Rar Uneori Des Întotdeauna

15. Ii inteleg pe cei din jurul meu.

Foarte rar Rar Uneori Des Întotdeauna

16. Imi sustin intotdeauna punctul de vedere.

Foarte rar Rar Uneori Des Întotdeauna

1.4.2 Histogramele şi indicii statistici la fiecare întrebare a chestionarului iniţial

Intrebarea 1:

Caracterizarea datelor
Statistic Abaterea
Standard
Media 3
Mediana 3
109 Varianța 0,897 0,946
Skewness 0
Kurtosis -0,699
Intrebarea 2:

Caracterizarea datelor
Statistic Abaterea
Standard
Media 3,1
Mediana 3
Varianța 0,99 0,99
Skewness 0,014
Kurtosis -0,603

Intrebarea 3:

Caracterizarea datelor
Statistic Abaterea
Standard
Media 3
Mediana 3
Varianța 0,828 0,909
Skewness 0
Kurtosis -0,364

Intrebarea 4:

Caracterizarea datelor
Statistic Abaterea
Standard
Media 3,03
Mediana 3
Varianța 0,93 0,96
Skewness 0,177
Kurtosis -0,284

110
Intrebarea 5:

Caracterizarea datelor
Statistic Abaterea
Standard
Media 2,93
Mediana 3
Varianța 0,823 0,907
Skewness 0,138
Kurtosis -0,325

Intrebarea 6:

Caracterizarea datelor
Statistic Abaterea
Standard
Media 3,06
Mediana 3
Varianța 0,892 0,944
Skewness -0,14
Kurtosis -0,663

Intrebarea 7:

Caracterizarea datelor
Statistic Abaterea
Standard
Media 3,06
Mediana 3
Varianța 0,892 0,944
Skewness 0,124
Kurtosis -0,108

111
Intrebarea 8:

Caracterizarea datelor
Statistic Abaterea
Standard
Media 3
Mediana 3
Varianța 0,897 0,946
Skewness -0,261
Kurtosis -0,065

Intrebarea 9:

Caracterizarea datelor
Statistic Abaterea
Standard
Media 3,1
Mediana 3
Varianța 0,852 0,922
Skewness 0,073
Kurtosis 0,106

Intrebarea 10:

Caracterizarea datelor
Statisti Abaterea
c Standard
Media 3,03
Mediana 3
Varianța 0,792 0,889
Skewness -0,068
Kurtosis -1,57

112
Intrebarea 11:

Caracterizarea datelor
Statistic Abaterea
Standard
Media 3,1
Mediana 3
Varianța 0,921 0,959
Skewness 0,040
Kurtosis -0,284

Intrebarea 12:

Caracterizarea datelor
Statistic Abaterea
Standard
Media 3,06
Mediana 3
Varianța 0,823 0,907
Skewness 0,138
Kurtosis -0,325

Intrebarea 13:

Caracterizarea datelor
Statistic Abaterea
Standard
Media 3,03
Mediana 3
Varianța 0,861 0,927
Skewness -0,069
Kurtosis -0,531

113
Intrebarea 14:

Caracterizarea datelor
Statisti Abaterea
c Standard
Media 2,96
Mediana 3
Varianța 0,792 0,889
Skewness 0,068
Kurtosis -0,157

Intrebarea 15:

Caracterizarea datelor
Statistic Abaterea
Standard
Media 3
Mediana 3
Varianța 0,966 0,982
Skewness -0,234
Kurtosis -0,425

Intrebarea 16:

Caracterizarea datelor
Statistic Abaterea
Standard
Media 2,96
Mediana 3
Varianța 0,861 0,927
Skewness -0,208
Kurtosis 0,11

114
1.4.3 Metoda test-retest

SUBIECT X Y X2 Y2 XY
1 45 48 2025 2304 2160
2 48 51 2304 2601 2448
3 42 46 1764 2116 1932
4 48 49 2304 2401 2352
5 45 48 2025 2304 2160
6 51 53 2601 2809 2703
7 48 50 2304 2500 2400
8 47 45 2209 2025 2115
9 45 47 2025 2209 2115
10 50 52 2500 2704 2600
11 46 49 2116 2401 2254
12 48 47 2304 2209 2256
13 47 49 2209 2401 2303
14 47 51 2209 2601 2397
15 48 52 2304 2704 2496
16 51 50 2601 2500 2550
17 48 51 2304 2601 2448
18 49 46 2401 2116 2254
19 51 53 2601 2809 2703
20 51 49 2601 2401 2499
21 50 52 2500 2704 2600
22 48 50 2304 2500 2400
23 52 53 2704 2809 2756
24 47 50 2209 2500 2350
25 50 47 2500 2209 2350
26 51 53 2601 2809 2703
27 50 52 2500 2704 2600
28 53 50 2809 2500 2650
29 49 52 2401 2704 2548
30 50 52 2500 2704 2600
TOTAL 1455 1497 70739 74859 72702
Tabel 1: Metoda test-retest

115
1.4.4 Metoda split-half

I1 I2 I1 I2 I1xI2
90 93 8100 8649 8370
90 91 8100 8281 8190
88 92 7744 8464 8096
92 90 8464 8100 8280
93 91 8649 8281 8463
93 92 8649 8464 8556
91 89 8281 7921 8099
91 89 8281 7921 8099
T1=728 T2=727 66268 66081 66153

Tabel 2: Metoda split-half

I1 =scorurile obţinute de eşantion la întrebările fără soţ

I2=scorurile obţinute de eşantion la întrebările cu soţ

116
1.4.Metoda analizei consistenţei interne

SUBIECT x  x2 ( x)2
1 45 139 2025
2 48 156 2304
3 42 124 1764
4 48 154 2304
5 45 141 2025
6 51 177 2601
7 48 160 2304
8 47 153 2209
9 45 141 2025
10 50 172 2500
11 46 144 2116
12 48 156 2304
13 47 151 2209
14 47 153 2209
15 48 160 2304
16 51 177 2601
17 48 160 2304
18 49 163 2401
19 51 175 2601
20 51 175 2601
21 50 168 2500
22 48 160 2304
23 52 182 2704
24 47 147 2209
25 50 168 2500
26 51 174 2601
27 50 166 2500
28 53 187 2809
29 49 165 2401
30 50 168 2500 Tabel 3:
Metoda analizei
TOTAL 1455 4816 70739
consistenţei interne

X= cota individuală la test

mc = 48,5
sc = 9,21 s2c = 84,82
vc =18,99
α = 0.89

117
1.4.6 Metoda claselor normalizate

Frequenc Valid Cumulative

y Percent Percent Percent

42.00 1 3.3 3.3 3.3

Valid
45.00 3 10.0 10.0 13.3

46.00 1 3.3 3.3 16.7

47.00 4 13.3 13.3 30.0

48.00 7 23.3 23.3 53.3

49.00 2 6.7 6.7 60.0

Figura 1: Histogramă distribuţie colaborare în grup
50.00 5 16.7 16.7 76.7

51.00 5 16.7 16.7 93.3

Note Tabelarea Frecventa Frecventa
52.00 1 3.3 3.3 96.7
la frecventelor cumulata
test 53.00 1 3.3 3.3 100.0
42 / 1 1
Total 30 100.0 100.0
45 /// 3 4
46 / 1 5 Tabel 5: Frecvenţele scorurilor
47 //// 4 9
48 /////// 7 16
49 // 2 18
50 ///// 5 23
51 ///// 5 28
52 / 1 29
53 / 1 30

Tabel 4: Frecvenţe

2. Prezentarea şi interpretarea datelor

2.1 Scorurile obţinute prin instrumentele folosite

Participanţi Chestionar 16 PF Chestionar J.M. Chestionar Chestionar

fact. E | fact. Q2 satisf. profes. propriu
P.I. 16 10 140 97 45
P.V. 18 6 89 119 48
I.V. 18 10 68 118 42
B.C. 20 12 62 124 48
L.E. 18 12 66 103 45

118
 D.V. 16 14 106 118 51
C.A.D. 12 12 138 116 48
V.V. 18 10 85 117 47
N.C. 12 12 87 119 45
M.R. 14 6 90 113 50
L.E. 18 8 92 118 46
S.R. 18 12 72 117 48
E.S. 16 10 63 130 47
L.D.M. 18 12 103 121 47
B.M. 14 10 102 102 48
I.N. 14 10 105 107 51
N.R.A. 15 10 107 101 48
D.E. 16 14 131 113 49
C.D. 16 12 128 114 51
N.I.E. 14 12 130 99 51
V.V.N. 18 18 107 117 50
L.R. 12 12 118 109 48
M.M. 20 14 110 118 52
S.N. 16 10 102 103 47
J.N. 20 14 118 131 50
I.A. 20 14 120 94 51
N.A. 12 12 142 100 50
J.I.N. 18 14 123 108 53
P.V. 14 10 84 102 49
A.N. 14 10 75 126 50
Total 485 342 3063 3374 1445
Tabel 6: Scorurile obţinute la chestionare

2.2 Ipoteza 1

Participanţi Scoruri Scoruri x

2
y
2
 xy
chest. chest.
satisf.profes. propriu
P.I. 97 45 9 409 2 025 4 365
P.V. 119 48 14 161 2 304 5 712
I.V. 118 42 13 924 1 764 4 956
B.C. 124 48 15 376 2 304 5 952
L.E. 103 45 10 609 2 025 4 635
D.V. 118 51 13 924 2 601 6 018
C.A.D. 116 48 13 456 2 304 5 568
V.V. 117 47 13 689 2 209 5 499
N.C. 119 45 14 161 2 025 5 355
M.R. 113 50 12 769 2 500 5 650
L.E. 118 46 13 924 2 116 5 428

119
 S.R. 117 48 13 689 2 304 5 616
E.S. 130 47 16 900 2 209 6 110
L.D.M. 121 47 14 641 2 209 5 687
B.M. 102 48 10 404 2 304 4 896
I.N. 107 51 11 449 2 601 5 457
N.R.A. 101 48 10 201 2 304 4 848
D.E. 113 49 12 769 2 401 5 537
C.D. 114 51 12 996 2 601 5 814
N.I.E. 99 51 9 801 2 601 5 049
V.V.N. 117 50 13 689 2 500 5 850
L.R. 109 48 11 881 2 304 5 232
M.M. 118 52 13 924 2 704 6 136
S.N. 103 47 10 609 2 209 4 841
J.N. 131 50 17 161 2 500 6 550
I.A. 94 51 8 836 2 601 4 794
N.A. 100 50 10 000 2 500 5 000
J.I.N. 108 53 11 664 2 809 5 724
P.V. 102 49 10 404 2 401 4 998
A.N. 126 50 15 876 2 500 6 300
Total 3 374 1 445 382 296 70 739 163 677
Total2 11 383 876 2 088 025
Tabel 7: Scoruri corelaţie satisfacţia profesională - colaborare în grup

T1  T2 3374  1445
 xy  N
163577 
30
r   0,64
T 2
T 2
11383876 2088025
( x 2  1 )( Y 2  2 ) (382296  )(70739  )
N N 30 30

Corelaţia semnificativă:
r = 0,64 -> p – 0,05 => 0,35

120
 Caracterizarea datelor
Statistic Abaterea
Standard
Media 48,5
Mediana 48
Varianța 5,914 2,43
Skewness -0,524
Kurtosis 0,393

Tabel 8: Satisfacţie profesională Tabel 9: Colaborare în grup

2.3 Ipoteza 2

Participanţi Scoruri Scoruri chest. x

2
y
2
 xy
chest. stres propriu
P.I. 140 45 19 600 2 025 6 300
P.V. 89 48 7 921 2 304 4 272
I.V. 68 42 4 624 1 764 2 856
B.C. 62 48 3 844 2 304 2 976
L.E. 66 45 4 356 2 025 2 970
D.V. 106 51 11 236 2 601 5 406
C.A.D. 138 48 19 044 2 304 6 624
V.V. 85 47 7 225 2 209 3 995
N.C. 87 45 7 569 2 025 3 915
M.R. 90 50 8 100 2 500 4 500
L.E. 92 46 8 464 2 116 4 232
S.R. 72 48 5 184 2 304 3 456
E.S. 63 47 3 969 2 209 2 961
L.D.M. 103 47 10 609 2 209 4 841
B.M. 102 48 10 404 2 304 4 896
I.N. 105 51 11 025 2 601 5 355
N.R.A. 107 48 11 449 2 304 5 136
D.E. 131 49 17 161 2 401 6 419
C.D. 128 51 16 384 2 601 6 528
N.I.E. 130 51 16 900 2 601 6 630
V.V.N. 107 50 11 449 2 500 5 350
L.R. 118 48 13 924 2 304 5 664
M.M. 110 52 12 100 2 704 5 720
S.N. 102 47 10 404 2 209 4 794
J.N. 118 50 13 924 2 500 5 900
I.A. 120 51 14 400 2 601 6 120
N.A. 142 50 20 164 2 500 7 100
J.I.N. 123 53 15 129 2 809 6 519
P.V. 84 49 7 056 2 401 4 116

121
 A.N. 75 50 5 625 2 500 3 750
Total 3 063 1 445 329 243 70 739 149 301
Total2 9 381 969 2 088 025
Tabel 10: Scoruri corelaţie stres - colaborare în grup

Caracterizarea datelor
Statistic Abaterea
Standard
Media 48,5
Mediana 48
Varianța 5,914 2,43
Skewness -0,524
Caracterizarea datelor Kurtosis 0,393
Statistic Abaterea
Standard
Media 102,10
Mediana 104
Varianța 6,11 23,86
Skewness -0,072
Kurtosis -0,971
T1  T2 3063  1445
 xy  N 30
149301 
r   0,40
T 2
T 2
9381969 2088025
( x 2  1 )( y 2  2 ) (329243  )(70739  )
N N 30 30
Corelaţia semnificativă:
r = 0,40 -> p – 0,05 => 0,35

Tabel 11: Nivelul de stres Tabel 9: Colaborare în grup

2.4 Ipoteza 3

Participanţi Scoruri Scoruri chest. x

2
y
2
 xy
chest. stres 16 PF,fact. Q2

122
 P.I. 140 10 19 600 100 1 400
P.V. 89 6 7 921 36 534
I.V. 68 10 4 624 100 680
B.C. 62 12 3 844 144 744
L.E. 66 12 4 356 144 792
D.V. 106 14 11 236 196 1 484
C.A.D. 138 12 19 044 144 1 656
V.V. 85 10 7 225 100 850
N.C. 87 12 7 569 144 1 044
M.R. 90 6 8 100 36 540
L.E. 92 8 8 464 64 736
S.R. 72 12 5 184 144 864
E.S. 63 10 3 969 100 630
L.D.M. 103 12 10 609 144 1 236
B.M. 102 10 10 404 100 1 020
I.N. 105 10 11 025 100 1 050
N.R.A. 107 10 11 449 100 1 070
D.E. 131 14 17 161 196 1 834
C.D. 128 12 16 384 144 1 536
N.I.E. 130 12 16 900 144 1 560
V.V.N. 107 18 11 449 324 1 926
L.R. 118 12 13 924 144 1 416
M.M. 110 14 12 100 196 1 540
S.N. 102 10 10 404 100 1 020
J.N. 118 14 13 924 196 1 652
I.A. 120 14 14 400 196 1 680
N.A. 142 12 20 164 144 1 704
J.I.N. 123 14 15 129 196 1 722
P.V. 84 10 7 056 100 840
A.N. 75 10 5 625 100 750
Total 3 063 342 329 243 4 076 35 510
Total2 9 381 969 116 964
Tabel 12: Scoruri corelaţie stres - atitudinea de dependenţă-independenţă faţă de grup

T1  T2 3063  342
 xy  N 30
35510 
r   0,34
T 2
T 2
9381969 116964
( x 2  1 )( y 2  2 ) (329243  )(4076  )
N N 30 30
Corelaţia nesemnificativă:
r = 0,34 -> p – 0,05 => 0,35

Caracterizarea datelor
Statistic Abaterea
Standard
Media 102,10
Mediana 104
Varianța 6,11 23,86
123
Skewness -0,072
Kurtosis -0,971
 Tabel 11: Nivelul de stres Tabel 13: atitudinea de
dependenţă-independenţă faţă de grup

2.5 Ipoteza 4

Participanţi Scoruri Scoruri x

2
y
2
 xy
satisf. profes chest. 16 PF
pt. fact. E
P.I. 97 16 9 409 256 1552
P.V. 119 18 14 161 324 2142
I.V. 118 18 13 924 324 2124
B.C. 124 20 15 376 400 2480
L.E. 103 18 10 609 324 1854
D.V. 118 16 13 924 256 1888
C.A.D. 116 12 13 456 144 1392
V.V. 117 18 13 689 324 2106
N.C. 119 12 14 161 144 1428
M.R. 113 14 12 769 196 1582
L.E. 118 18 13 924 324 2124
S.R. 117 18 13 689 324 2106
E.S. 130 16 16 900 256 2080
L.D.M. 121 18 14 641 324 2178
B.M. 102 14 10 404 196 1428
I.N. 107 14 11 449 196 1498
N.R.A. 101 15 10 201 225 1515
D.E. 113 16 12 769 256 1808
C.D. 114 16 12 996 256 1824
N.I.E. 99 14 9 801 196 1386
V.V.N. 117 18 13 689 324 2106
L.R. 109 12 11 881 144 1308
M.M. 118 20 13 924 400 2360
S.N. 103 16 10 609 256 1648
J.N. 131 20 17 161 400 2620
I.A. 94 20 8 836 400 1880
N.A. 100 12 10 000 144 1200
J.I.N. 108 18 11 664 324 1944
P.V. 102 14 10 404 196 1428
A.N. 126 14 15 876 196 1764

124
 Total 3 374 485 382 296 8 029 53 953
Total2 11 383 876 235 225
Tabel 14: Scoruri corelaţie satisfacţia profesională – subordonare-dominare

T1  T2 3374  485
 xy  N 30
39595 
r   0,81
T12
T22
11383876 235225
( x  )( y  )
2 2
(382296  )(8029  )
N N 30 30

Corelaţia nesemnificativă:
r = -0,81 -> p – 0,05 => 0,35

Caracterizarea datelor
Statistic Abaterea
Standard
Media 16,16
Mediana 16
Varianța 6,489 2,547
Skewness -0,159
Tabel 8: Satisfacţie profesională Kurtosis -1,015
Tabel 15: subordonare-
dominare

125