Universitatea TITU MAIORESCU

Facultatea de Finanțe-Banci, Contabilitate și Administrarea Afacerilor

Sistemul contabil în Olanda vs Italia

Student: HIRJAU ANDREI IULIAN

Master - Specializarea: CAEC Anul: I

Ȋndrumător: Prof. dr. ONCIOIU IONICA

Disciplina: Contabilitate Financiara

2018
 Capitolul 1. Sisteme contabile internaționale
1.1. Aspecte generale ale sistemelor contabile

În multe țări se utilizează limbaje contabile diferite, dar mai mult decât atat și
interpretarea rezultatelor diferă de la o țară la alta.Pentru ca misiunea contabilității să fie
îndeplinită cu succes, este indispensabil ca limbajul contabil să fie înțeles de utilizatori. În
aceste condiții, între cererea și oferta de informații se interpune procesul de normalizare.
Normalizarea contabilă este ”procesul prin care se armonizează metodele contabile,
terminologia și prezentarea documentelor de sinteză.”1 Scopul fundamental al normalizării
se manifestă în trei direcții principale:
 obținerea de către puterea publică, a unei informări omogene, referitoare la
întreprindere;
 valorificarea informațiilor contabile de către utilizatorii externi;
 valorificarea informațiilor de către factorii decizionali din intreprindere.
Având în vedere tipologia sistemelor contabile actuale, rezultă că și procedurile de
normalizare aplicabile în fiecare țară sunt diferite, în condițiile extinderii pieței unice
europene deschise schimburilor economice mondiale.
Pe plan mondial coexistă mai multe culturi și sisteme contabile, două dintre ele fiind
deosebit de marcate și influente, și anume:
Cultura contabilă și sistemul de contabilitate vest-european, denumit și continental,
ale cărui promotori sunt Franța și Germania. Țări ce subscriu acestui sistem sunt: Belgia,
Germania, Franța, Grecia, Spania, Italia, Portugalia, Elveția și Japonia.
Cultura contabilă și sistemul de contabilitate anglo-saxon ale căror promotori sunt
Anglia și SUA. Principalele țări adepte ale acestui model contabil sunt: SUA, Anglia,
Canada, Australia, Olanda, Noua Zeelandă, Singapore.
Deosebirile fundamentale dintre cele două culturi contabile se manifestă pe următoarele
planuri esențiale:
a) Pe plan instituțional contabilitatea continentală este puternic normată și deci
regizată de un plan contabil general, care cuprinde un mare numar de norme imperative și
recomandative, în timp ce contabilitatea anglo-saxonă se bazeazăpe tradiții și cutume,
nefiind „încorsetată” într-un plan contabil general, ci într-un cadru conceptual contabil;
b) Pe plan tehnico-aplicativ contabilitatea continentală operează cu clasificarea
economică a cheltuielilor, ceea ce generează în mod obiectiv ținerea a două feluri de
contabilități separate: financiară și de gestiune, în timp ce contabilitatea anglo-saxonă
operează cu clasificarea cheltuielilor dupa destinație (secții, produse, etc.), ceea ce nu
impune o separare foarte riguroasă a contabilității de gestiune de contabilitatea financiară;
c) Pe plan politico-strategic, anglo-saxonii dau prioritate informațiilor necesare luării
deciziilor de către investitori; concepția lor poartă clar amprenta liberalismului economic,
acordându-se mai puțină importanță implicațiilor asupra contabilității naționale, în timp ce
concepția franceză a normalizării contabile se vrea mai împăciuitoare între diferiți
utilizatori ai informației contabile care trebuie să se ofere într-un cadru mult mai formalizat.
Existând deosebiri importante între elementele unor culturi și doctrine diferite se
impune procesul de armonizare. Armonizarea contabilă internațională este „procesul prin

Niculae Feleagă, Sisteme contabile comparate, vol. I, Editura Economică, Bucureşti, 1999, pag. 15.
1

2
care regulile sau normele naționale, diferite de la o țară la alta, uneori divergente, sunt
perfecționate pentru a fi făcute compatibile.”2
La realizarea armonizării contabile pe plan internațional contribuie mai multe
organizații interguvernamentale și organizații de profesii contabile. Actualmente se
remarcă următoarele organizații internaționale:3
 Consiliul pentru Standarde Internaționale de Contabilitate (“International Accounting
Standards Board” - I.A.S.B.) creat în 1973, inițial sub denumirea de Comitetul pentru
Standarde Internaționale de Contabilitate (I.A.S.C.), și transformat în urma reformei
din 2001 în IASB.
 Federația Internațională a Contabililor (“International Federation of Accountants” -
IFAC), înființată în 1977.
Atât IASB, cât și IFAC sunt puternic influențate de organismul american de
normalizare contabilă FASB (Financial Accounting Standards Board).
Armonizarea și normalizarea contabilității la nivel internațional se realizează prin
intermediul Standardelor Internaționale de Contabilitate, elaborate de IASB.
La nivel european, armonizarea și normalizarea contabilității se fundamentează prin
Grupul țărilor pieței comune (CEE), organism ce a elaborat și difuzat țărilor membre în
anul 1968 un Cadru Contabil General și a adoptat următoarele directive:
 Directiva a IV-a care privește structura, conținutul și modul de prezentare a situațiilor
financiare anuale;
 Directiva a VII-a cu privire la elaborarea, publicarea și controlul conturilor consolidate;
 Directiva a VIII-a cu referire la drepturile și obligațiile persoanelor însărcinate cu
controlul și certificarea documentelor contabile.
La nivel național procesul de normalizare contabilă poate fi unul de tip public, unde
normele contabile sunt elaborate de organismele de stat, așa cum este cazul multor țări de
drept latin din Europa continentală (Franța, Italia, România etc.), sau de tip privat, normele
contabile fiind elaborate de organismele profesiei contabile, așa cum este cazul țărilor din
cultura anglo-saxonă, de exemplu Marea Britanie. Însă, în ultimii ani, procesul de
normalizare contabilăa cunoscut schimbări, astfel, normalizarea contabilă națională trece
la o abordare mixtă.

Capitolul 2. Sistemul contabil în Olanda

2.1. Scurt istoric al contabilității în Olanda

Istoria contabilității în Olanda începe cu câteva secole în urmă și este independentă de

evoluția altor țări. Acesta este motivul pentru care este dificil să încadrăm Olanda într-unul
din blocurile contabile clasice, ea de obicei făcând obiectul unei analize separate. Totuși,
în ultimele decenii, contabilitatea olandeză a ”intrat în sfera de influență anglo-saxonă, iar
eforturile de armonizare contabilă internațională ale UE, prin directivele sale, nu au rămas
fără impact asupra situațiilor financiare naționale”4.

2
Victoria Bogdan, Armonizarea contabilă internațională, Editura Econimică,București, 2004 ,pag.51
3
Victoria Bogdan, Armonizarea contabilă internațională, Editura Econimică,București, 2004 ,pag.69
4
Neculai Tabără, Contabilitate internațională, Editura TIPOMOLDOVA, Iași, 2009, pag.215

3
 Normalizarea olandeză este de dată recentă, procesul demarând sub presiunea normelor
europene. Reglementările impun doar regulile de bază, iar standardele de contabilitate
menține o flexibilitate considerabilă

2.2.Surse de drept

Sursele de drept ale contabilității în Olanda sunt:5

 Legea privind conturile anuale din 1970;
 Codul civil;
 Hotărârile Tribunalului comercial (Enterprise Chamber);
 Normele emise de Comitetul olandez pentru raportare anuală (DASB) și de
predecesorul său (CAR).
Legea privind conturile anuale din 1970 a pus pentru prima oară pe hârtie regulile
privind forma și conținutul conturilor anuale ale societăților, precum și rigorile privind
auditarea și publicarea acestora.
Ea a ținut seama de prevederile Directivei a IV-a și a separat contabilitatea financiară
de fiscalitate. Conturile anuale erau întocmite în spriritul reflectării unei imagini fidele și
consecvente a patrimoniului și rezultatelor.
Mai târziu, principiile generale au fost ușor modificate prin Volumul 2 al Codului civil.
Imaginea firmei trebuie să corespundă normelor considerate de referință în mediul
economico-social. Se adaugă caracteristica de transparență, de claritate (”clear”)
informațiilor cuprinse în conturile anuale. Aceasta, alături de celelate două caracteristici
calitative, conturează versiunea olandeză a imaginii fidele.
Codul civil, care a preluat mai multe prevederi ale Legii conturilor anuale a fost deseori
amendat cu scopul introducerii directivelor europene:
 Directiva a IV-a privind conturile anuale a fost introdusă prin Legea nr.7/dec.1983;
 Directiva a VII-a privind conturile consolidate a fost introdusă prin Legea din
noiembrie 1988;
 Directiva a XI-a a fost introdusă prin Legea din decembrie 1991;
 Directiva europeană privind întreprinderile mici și mijlocii și publicarea conturilor
anuale în ECU a fost introdusă prin Decretul din septembrie 1991;
 Directiva care extinde scopul Directivei a IV-a și a VII-a a fost introdusă prin Legea
din martie 1993;
 Directiva privind contabilitatea bancară a fost introdusă prin Legea din martie 1993;
 Directiva privind conturile societăților de asigurări a fost introdusă prin Legea din
septembrie 1993.
Una dintre trăsăturile unice ale sistemului contabil din Olanda este reprezentată de
existanța unei instituții numită ”Enterprise Chamber”, parte a Curții de justiție din
Amsterdam, cu atribuții exclusive în domeniul raportării financiare. Pot fi aduse în fața
instanței de către diferite ”părți implicate” probleme litigioase din sfera conturilor anuale,
care prezintă interes public. Datorită definiției destul de restrânse date noțiunilor de ”parte
implicată” și ”interes public”, acțiunea acestui tribunal a fost restrânsă la un număr mic de

Neculai Tabără, Sisteme contabile comparate, Editura TIPOMOLDOVA, Iași, 2012,Pag.223

5

4
cazuri. Tribunalul, format din trei judecători și doi experți, poate hotărâ rectificarea
situațiilor financiare neconforme cu regulile.
Normele emise de organismele normalizatoare CAR și ulterior, DASB, constă în
ghiduri și chiar un cadru conceptual asemănător cadrului internațional. Ghidurile
încorporează prevederile Codului civil și hotărârile emise de ”Enterprise Chamber”. De
asemenea, sunt incluse și prevederi ale standardelor internaționale, cu excepția celor
considerate neadecvate specificul olandez. În acest mod, DASB încearcă să facă
standardele mai accesibile atât pentru specialiști, cât și pentru utilizatorii și auditorii
conturilor anuale.
Textele din ghiduri sunt clasificate în ”prevederi importante” și recomandări. DASB nu
pretinde aplicarea obligatorie a prevederilor semnificative (așa cum se întâmplă cu
prevederile legale), însă ele au o mai mare importanță decât recomandările. Concluzia ar fi
că fiecare întreprindere poartă responsabilitatea întocmirii propriilor conturi anuale, iar în
caz de litigiu, intră în atribuțiile tribunalului să hotărască standardele considerate
acceptabile pentru fiecare set de conturi anuale.
Reglementările care vizează forma și conținutul informațiilor cuprinse în situațiile
financiare sunt în permanență schimbare, DASB menținând deschisă dezbaterea pe această
temă.

2.3. Organisme normalizatoare

Fundația pentru raportare financiară anuală (Fundation for Annual Reporting) a fost
înființată în septembrie 1981 de următoarele organizații naționale:6
 Federația Națională Creștină a Uniunilor Comerciale din Olanda (CNV; Christelijk
Nationaal Vakverbond in Nederland);
 Federația Uniunilor Comerciale din Olanda (FNV; Federatie Nederlandse
Vakbeweging);
 Federația din Industria Olandeză (VNO;Verbond van Nederlandse Ondernemingen);
 Federația Angajatorilor Creștini din Olanda (NCW;Nederlands Christelijk
Werkgeversverbond);
 Institutul Olandez al Contabililor Autorizați (NIVRA; Orde Nederlands Instituut van
Registeraccountants).
În decembrie 2001, Asociația Analiștilor Financiari (VBA-Vereninging van
Beleggingsanalisten) s-a alăturat instituțiilor fondatoare. I-a urmat Ordinul Olandez al
Contabililor și Consultanților Financiari NovAA (Nederlanse Orde van Accountants-
Administratieconsulenten) pe 1 iulie 2002 și Asociația Regală a Întreprinderilor Mici și
Mijlocii din Olanda MKB-Nederland (Koninklijke Vereniging MKB-Nederland) pe 1
octombrie 2002.
Obiectivele Fundației, stipulate în constituția sa, pot fi astfel rezumate:7
 să publice norme și recomandări privind raportarea externă;
 să asigure calitatea raportărilor externe, în special a conturilor anuale ale
întreprinderilor și ale altor organizații olandeze;

Neculai Tabără, Contabilitate internațională, Editura TIPOMOLDOVA, Iași, 2009, pag.217

6

Neculai Tabără, Sisteme contabile comparate, Editura TIPOMOLDOVA, Iași, 2012,Pag.225

7

5
 să furnizeze opinii avizate instituțiilor publice sau altor organisme normalizatoare, din
proprie inițiativă sau ca răspuns la cereri oficiale.
Fundația pentru raportare financiară anuală coordonează și finanțează activitatea
Comitetului Olandez pentru Raportare Anuală (Dutch Accounting Standards Board –
DASB). Acest organism și-a desfășurat activitatea până în iulie 2005 sub numele de
Consiliul pentru Raportare Anuală (The Council for Annual Reporting – CAR), care a fost,
la rândul său, precedat de Organismul Consultativ Tripartit (Tripartite Consultative Body
– TCB). TCB a fost activ în perioada 1971-1981.
DASB este format din reprezentanți ai firmelor, ai utilizatorilor și ai auditorilor
conturilor anuale. Fiecare categorie este reprezentată de patru membri numiți de Consiliul
de administrație al Fundației pentru anuală. La întâlnirile DASB paticipă și reprezentanți
din Ministerul Justiției și Autoriatea Piețelor Financiare (Authority Financial Markets),
care nu au, însă drept de vot. Acestea sunt închise accesului public.

2.4. Profesia contabilă în Olanda

Deși veche de câteva secole, profesia contabilă s-a organizat abia în sec.XIX, odată cu
apariția în 1895 a Institutului Olandez al Contabililor (Nederlands Instituut van
Accountants – NIVA). Prima reglementare a profesiei de auditor a apărut în 1962, urmată
câțiva ani mai târziu de apariția NIVRA (Nederlands Instituut van Registeraccountants).
În prezent funcționează două organisme profesionale: Royal NIVRA și NovAA
(Nederlandse Organisatie van Accountants-Administratieconsulenten).
Royal NIVRA are ca principale responsabilități protejarea reputației profesiei
contabile, asigurarea bunelor condiții pentru aplicarea profesiei și apărarea intereselor
membrilor ei. În responsabilitatea acestui organism intră trei domenii și anume audit,
contabilitate și conducere (governance).8
NIVRA elaborează standardele de audit și alte proceduri și urmărește respectarea
reglementărilor specifice; colaborează cu organismele normalizatoare în procesul
elaborării de standarde de contabilitate, asigurând pregătirea profesională a membrilor ei
în implementarea acestor standarde; joacă un rol activ în societate prin implicarea în
chestiuni sociale delicate, care pun în discuție rolul profesionistului, cum ar fi problemele
de fraudă sau etică; asigură formarea profesională continuă a membrilor săi; joacă rolul de
normalizare a profesiei contabile, elaborând standarde de audit similare standardelor
internaționale.
NIVRA este implicată în toate acțiunile legate de domeniul contabil. Are membri în
CAR/DASB și în comisiile de specialitate care modifică și actualizează Codul civil, în
”Enterprise Chamber”, în universitățile olandeze, în IASB sau în alte comitete ale UE,
OECD sau ONU; este membră a IFAC.9
Membrii NovAA sunt la origine specialiști care oferă servicii de evidență contabilă,
consultanță fiscală și alte servicii destinate întreprinderilor mici și mijlocii. În 1983, odată
cu implementarea directivei a IV-a, s-a instituit și obligația auditării conturilor
întreprinderilor de dimensiuni medii. NovAA a solicitat acordarea dreptului de certificare
a conturilor anuale ale acestei categorii de societăți, pentru membrii ei. Concomitent, se
făceau demersurile pentru asimilarea Directivei a VII-a privind auditul. Abia după zece ani

8
www2.accaglobal.com
9
www.ifac.org

6
 organismele profesiei, instituțiile publice și parlamentul au căzut de acord asupra unei
soluții de compromis, și anume ca ”Accountants-Administratieconsulenten” (AA) să aibă
dreptul de a audita conturile anuale ale întreprinderilor de dimensiuni medii după trecerea
unui test prealabil.

2.5. Cadrul contabil general

Codul civil olandez a asimilat principiile contabile din Directiva a IV-a, care sunt
aplicabile atât conturilor individuale, cât și celor consolidate.10 CAR a elaborat un cadru
contabil conceptual care reprezintă în fapt traducerea cadrului conceptual IASB.
Reglementările contabile în Olanda se aplică diferențiat în funcție de dimensiunile
întreprinderii. Criteriile avute în vedere sunt cifra de afaceri, valoarea activului și numărul
de angajați. Întreprinderile vor fi clasificate drept mici sau mijlocii dacă îndeplinesc două
din cele trei criterii menționate, în două exerciții financiare consecutive.
Olanda este una dintre puținele țări membre ale Uniunii Europene care a adoptat
articolul 57 al Directivei a patra, articol care permite companiilor abaterea de la regulile de
întocmire și publicare a conturilor anuale, dacă sunt îndeplinite anumite condiții:
 bilanțul și contul de profit și pierdere au fost întocmite în formă simplicată;
 acționarii/asociații sunt de acord cu aplicarea excepției;
 informațiile financiare au fost incluse în conturile consolidate ale unei compani care aplică
directivele europene;
 compania care întocmește aceste conturi consolidate garantează solidar cu firma care aplică
abaterea, pentru orice obligații legale generate de opțiunea acesteia;
 aprobarea dată de către asociați/acționari și declarația de asumare a răspunderii de către
societatea consolidantă sunt publicate în Olanda.
Persoanele juridice fără scop lucrativ sunt exceptate de la publicarea conturilor anuale,
existând, însă obligația de a primi certificarea unui contabil autorizat care să ateste dreptul
de a aplica excepția.11
Autoritatea care supravegează bursele de valori solicită companiilor cotate completarea
situațiilor financiare cu un tablou de finanțare. Majoritatea firmelor cotate aleg să prezinte
și o situație a fluxurilor de trezorerie, chiar dacă acest document nu este obligatoriu.
Publicarea situațiilor financiare culminează cu depunerea acestora la Camera de comerț
și la Registrul comerțului, pentru arhivare. Toate companiile menționate, cu excepția celor
de mici dimensiuni și acelor exceptate, au obligația auditării conturilor anuale.

2.6. Reguli de prezentare a situațiilor financiare

Conturile anuale sunt formate din bilanț, cont de profit și pierdere, note, raportul
administratorilor și alte informații. Conturile consolidate sunt considerate o componentă a
”notelor” la conturile individuale, nefiind un document separat.

Neculai Tabără, Contabilitate internațională, Editura TIPOMOLDOVA, Iași, 2009, pag.219

10

Neculai Tabără, Sisteme contabile comparate, Editura TIPOMOLDOVA, Iași, 2012,Pag.228

11

7
 Companiile pot opta între două modele de bilanț și patru de cont de profit și pierdere,
aceleași cu modelele Directivei a patra. DASB/CAR a recomandat un model de tablou al
fluxurilor de trezorerie apropiat de modelul IASC. Deși există o recomandare a CAR în
sensul prezentării unei ”declarații privind valoarea adăugată”, foarte puține companii
includ un asemenea document în situațiile financiare anuale.
Notele la conturile anuale vor conține cel puțin următoarele informații cerute de Codul
civil: mișcările capitalurilor și rezervelor; analiza rezultatului net pe centre de profit și pe
zone de geografice; angajamente semnificative pe termen lung; informații privind forța de
muncă; remunerarea, împrumuturile sau avansurile acordate membrilor echipei de
conducere.12
Volumul 2 din Codul civil prevede conținutul obligatoriu al raportului
administratorilor: evoluția estimată a firmei; proiecte de investiții, de finanțare (în măsura
în care informația nu expune firma); politica de personal; activitățile de cercetare –
dezvoltare; impactul anumitor evenimente asupra performanțelor financiare viitoare.13
DASB/CAR extinde recomandările privind conținutul raportului administratorilor mult
peste prevederile legale obligatorii. În viziunea organismului național de normalizare
contabilă, acest document ar trebui să conțină în plus: informații generale cu privire la
firmă și la companiile legate de aceasta; activitățile principale; descrierea principalelor
produse, servicii; poziționarea geografică; relațiile cu furnizorii și clienții; estimarea
riscurilor viitoare, etc.
La capitolul ”Alte informații” intră: raportul auditorilor; repartizarea profitului;
evenimente semnificative survenite după întocmirea bilanțului; situația filialelor pe țări,
informații despre intrumente financiare deținute.

2.7. Tendințe în evoluția contabilității olandeze

Contabilitatea olandeză prezintă câteva paradoxuri deosebit de interesante. Sistemul

contabil și de raportare financiară deosebit de permisiv coexistă cu standardele profesionale
deosebit de riguroase. Raportarea financiară este separată de cea fiscală. Deși Olanda este
o țară de drept, contabilitatea este orientată către ”imaginea fidelă”. Mai mult, această
orientare a apărut și s-a dezvoltat fără influența piețelor financiare. Contabilitatea în Olanda
este considerată o ramură a economiei afacerilor.
Olanda se numără printre țările care beneficiază de un sistem contabil deosebit de
flexibil, care a asimilat de timpuriu directivele europene și care, în prezent, se orientează
după modelul standardelor internaționale. 14 DASB a afirmat ca politică oficială
convergența cu IFRS, cu excepția punctelor în care mediul de afaceri sau reglementar
specific național fac imposibil acest lucru.
În condițiile în care companiile cotate,băncile și firmele de asigurări sunt obligate să
aplice IFRS începând cu exercițiul financiar 2005, se așteaptă ca tendința generală să fie
favorabilă adoptării standardelor internaționale de contabilitate și de către entitățile
necotate.

12
Neculai Tabără, Contabilitate internațională, Editura TIPOMOLDOVA, Iași, 2009, pag.221
13
www.dutchcivillaw.com
14
Neculai Tabără, Contabilitate internațională, Editura TIPOMOLDOVA, Iași, 2009, pag.221

8
 The Duch Accounting Standards Board a publicat în decembrie 2008 un proiect de
amendamente pentru IFRS 7 ”Financial Instruments: Disclosures” (”Instrumente
financiare: informații de furnizat”). Amendamentele solicită entităților să furnizeze
informații suplimentare privind toate investițiile în titluri de creanță, altele decât cele
clasificate în valoarea justă prin categoria de profit sau pierdere. Astfel trebuie prezentate
în situațiile financiare, sub formă de tabel: valoarea justă, costurile amortizate, și suma la
care investițiile sunt realizate efectiv. Entitatea trebuie să raporteze și efectul pe profit sau
pierdere și echitatea, în cazul în care toate instrumentele de datorie au fost contabilizate la
valoarea justă sau la costul amortizat.

Capitolul 3. Sistemul contabil în Italia

3.1. Scurt istoric al contabilității în Italia

Sistemul contabil din Italia urmeaza modelul contabil continental, fiind influențat de
sistemul contabil francez. Această influență nu datează de mult, Italia având o tradiție
recunoscută de multă vreme în ceea ce privește dezvoltarea contabilității.
Italia este țara în care, în perioada secoleleor al XI-lea – al XV-lea, producția capitalistă
s-a dezvoltat mai devreme decat ca în alte țari. Relațiile marfă-bani au evoluat rapid
dezvoltându-se puternic comerțul, negustoria, meșteșugurile și o dată cu acestea orașele au
devenit importante centre politico-economice. În aceste împrejurări se impunea necesitatea
unui studiu de economie, a unor reguli de conduită economică.
În anul 1494, în Italia este marcat momentul de consacrare oficială a științei
contabilității prin publicarea la Veneția de către savantul matematician Luca Paciolo a celei
mai importante lucrări, “Summa de arithmetica, geometria, proportioni et proportinalita”.
Structurata în două parți, “Arithmetica” și “Geometria”, lucrarea lui Paciolo cuprinde
prima descriere teoretică a contabilității în partida dublă. Prin așezarea în centrul sistemului
de calcul a contului “Capital”, Paciolo formulează prima egalitate contabilă, între conturile
“Casa” si “Capital”, din care prin extensie se deduce relația de echilibru
“Avere”=”Capital”.
Sistematizând după precepte știintifice practicile contabilitații în partidă dublă, din
Veneția timpului său, Luca Paciolo elaborează prima teorie a unui sistem de contabilitate
bazat pe cele patru registre contabile fundamentale, pe care, desigur sub o forma mult
evoluată le întilnim și azi, și anume :
Registrul „Inventar” - întocmit la începutul activitații agentului economic în care
acesta trebuie să înscrie toată averea sa în ordinea inversă a lichidității acesteia, precum și
la finele fiecărui exercițiu financiar;
Registrul „Memorial” - documentele justificative de azi - în care Luca Paciolo
observând practica contabilă a timpului sau spune că se „înregistrează amănunțit tot ce
privește cumpărarea și vânzarea sau alte tranzacții comerciale, nelăsând să-i scape nici o
iotă: ce, cum și unde cu indicația împrejurărilor lămuritoare”.
Registrul „Jurnal” - evidența cronologică de azi concretizată în notele sau articolele
contabile - întocmit pe baza „Memorialului”, în registrul „Jurnal” fiecare articol contabil

9
se înscrie cu indicarea datei calendaristice la care a avut loc operația economică precum și
a conturilor debitoare în partea stângă și a celor creditoare în partea dreaptă.
Registrul „Cartea Mare” - evidența sistematică de azi - în care se trec sistematizat pe
conturi toate operațiile înregistrate în Registrul „Jurnal” astfel încat totalul sumelor
debitoare trebuie să fie egal cu totalul sumelor creditoare. Astfel Registrul „Cartea Mare”
juca și rolul de Balanța de verificare.
În secolul al XX-lea, contabilitatea italiană a fost influențată de operele lui Besta și
Zappa, profesori ai universității din Veneția. Anterior lui Besta, contabilitatea era văzută
ca un ansamblu de contracte. Beta a introdus în perioada 1880 - 1922 conceptul de
contabilitate ca măsura a resurselor sau a patrimoniului. Ulterior, în 1973, Zappa a extins
teoriile lui Besta, dar a acordat mai degraba importanța rezultatului decat valorilor
bilanțiere.
În ultimele decenii, inovarea în domeniul acestei discipline a urmat însa o traiectorie
internatională, fapt care a condus la o relativă izolare a contabilității italiene de mediul său
traditional. Situația a început să se modifice sub o dublă influență:
 noua reglementare fiscală din 1986 s-a tradus printr-o mai mare ingeriența a fiscalității
în structurile contabile și o mai mare exigența în planul formalismului ;
 aplicarea Directivelor a IV-a si a VII-a care precizează mai clar și mai detaliat regulile
de întocmire și de prezentare a documentelor de sinteză.
Profesia contabilă tradițională este obligată sa se reînnoiasca o dată cu aplicarea
Directivei a VIII-a, fiind ultima țara membră a UE care a implementat Directivele contabile
europene, abia în anul 1991.

3.2. Instituțiile de normalizare contabilă din Italia

Astăzi, profesia contabilă italiană este organizată de două institute:15

 Consiglio Nazionale dei Ragionieri e Periti Commerciali;
 Consiglio Nazionale dei Dottori Commercialisti e Esperti Contabili (CNDCEC).

Organismul Italian de Contabilitate (OIC)

Pe 27 noiembrie 2001 s-a înfiintat o nouă instituție mandatată cu normalizarea
contabilității: „Organismul Italian de Contabilitate” (L’Organismo Italiano di Contabilità:
OIC).
Acest organism este o autoritate administrativă neguvernamentală, cu statutul juridic al
unei fundații, în care sunt reprezentați toti actorii interesați de informația contabilă: profesia
contabilă, preparatorii de conturi (sindicatele profesionale), analiștii financiari, bursa,
administrația publică etc.
OIC s-a născut din necesitatea, resimțită de principalele partide italiene publice și
private, să stabilească un organism national standard reprezentativ, capabil să-și exprime
în mod coeziv organismele naționale în contabilitate.
În desfășurarea activităților sale, OIC prevede:16

Feleagă N., Sisteme contabile comparate, Editura Economică, Bucureşti, 1995, p.365
15

16
www.ragioneria.com

10
  adoptarea standardelor de contabilitate pentru întocmirea situațiilor financiare ale
companiilor private, non-profit și publice pentru care nu se aplică IAS;
 oferirea sprijinului în legatura cu aplicarea standardelor internaționale de contabilitate
în Italia, lucrând în stransă colaborare cu EFRAG, IASB și alte organisme standard
europene;
 asistarea legiuitorului la emiterea reglementarilor privind serviciile de contabilitate și
servicii conexe;
 promovarea culturii contabile.

Misiunea Organismului Italian de Contabilitate

OIC este conceput pentru a pregăti principiile contabile pentru întocmirea situațiilor
financiare și al conturilor consolidate ale companiilor, precum și a bugetelor și conturilor
finale ale companiilor non-profit și ale administrațiilor publice, naționale și locale.
OIC coordonează activitațile sale cu activitațile altor "organisme de standardizare" în
Europa, în conformitate cu legile și reglementările contabile, ofera de asemenea suport
tehnic în Italia în legatura cu aplicarea standardelor internaționale de contabilitate și
directivele de contabilitate.17
OIC, de asemenea, își propune să ofere colaborare pentru legiuitorul național atunci
când adoptă standarde de contabilitate, în scopul de a facilita ajustarea rapidă și precisaă a
disciplinei în materie bugetară cu directivele europene și standardele internaționale de
contabilitate aprobate prin Comisia Europeană și propune promovarea culturii, prin
adoptarea unor documente contabile și de cercetare în acest domeniu și prin organizarea de
conferințe, seminarii și întâlniri de studiu.

StructuraOrganismului Italian de Contabilitate

Pentru a permite realizarea sarcinilor , fondatorii au conceput și au realizat o structură
institutională capabilă să asigure o prezență echilibrată a parților, privat și public, interesate
de informația contabilă, și în același timp să asigure conformitatea cu cerințele de
împarțialitate și independența de alegeri în ceea ce privește asigurarea finanțării Fundației.
OIC este compus din:18
 Consiliul de Fondatori
 Consiliul de Supraveghere
 Consiliul de Administrație
 Comitetul Tehnico – Științific
 Consiliul de Conturi

1. Consiliul de Fondatori: este constituit de către persoane fizice și juridice, publice și

private, care contribuie la patrimoniul și fondul de gestiune al fundației în modul și în
măsura stabilită de Consiliu.
2. Consiliul de Supraveghere: îndeplinește funcția de directionare generală și de control al
organismului. El este responsabil, printre altele, să numească președintele și membrii
Consiliului de administrație, să aprobe activitatea generală a fundației și obiectivele

17
ec.europa.eu
18
www.fondazioneoic.eu

11
 relative, să aprobe bugetul inițial și final al fundației. Consiliulestecompus din președinteși
16 membri.
3. Consiliul de Administrație: se ocupa cu efectuarea activității tehnice și manageriale a
fundației, cunumirea membrilor Comitetului Tehnic, aprobă standardele naționale de
contabilitate și orientările care trebuie urmate în ceea ce privește activitatea organismelor
internaționale și europene de contabilitate. Consiliul este format din nouă membrii, experți
în anumite sectoare economice cărora le sunt destinate standardele de contabilitate.
4. Comitetul Tehnico – Științific: efectuează activitatea tehnică asigurând elaborarea
standardelor naționale de contabilitate și asumând un rol „pro-activ” în procesul de formare
a standardelor internaționale de contabilitate. Se compune din nouă membrii, aleși din
randul persoanelor cu o experiența, competența și independența dovedită.
5. Consiliul de Conturi: monitorizeaza conform standardelor, corecta administrare si asigura
evidenta corecta a conturilor, corespondenta dintre buget si constatarile registrelor si
evidentelor contabile si conformitatea cu principiile privind situațiile financiare. Membrii
Consiliului de Conturi sunt trei.

Participă la reuniunile tehnice ale OIC, ca observatori, instituții publice de

supraveghere în pregătirea programelor și a standardelor de contabilitate: Ministerul
Economiei, Ministerul Justiției, Banca Italiei, CONSOB si ISVAP.
Bursa de Valori - La Commissione Nazionale per le Società e la Borsa, mai bine
cunoscut prin acronimul CONSOB, instituția prin Legea din 7 iunie 1974, nr. 216, este o
autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică și autonomie a căror activitate
constă în protecția investitorilor, eficientă, transparentă și dezvoltarea pieței de valori
italiană.

3.3. Profesia contabila in Italia

Contabilitatea (La ragioneria)este o disciplină care se ocupă cu detectarea

fenomenelor de afaceri și traducerea lor în documente contabile, pentru a oferi companiei
și altor părți interesate informații necesare realizării controlului și luării deciziilor. 19
Așadar, este vorba despre practica economiei de afaceri, incluzând aspectele fiscale și
financiare.
Astăzi, în Italia se poartă denumirea de Economia Aziendale (însemnând economia
întreprinderii sau economia de afaceri) și se studiază în “Instituti Tecnici Commerciali”,
licee care emit o diplomă, în posesia căreia, în trecut era posibil, după trei ani de ucenicie
cu un profesionist să fii admis pentru a practica profesia de contabil și expert contabil.
Începând din 1997 este obligatoriu ca diploma de contabil și expert contabil să fie urmată
de o diplomă în “Economia Aziendale”, în Drept sau Știinte politice.
În urma reformei din 2004, profesia de “contabil-afacerist” este unificată într-o nouă
formă de “contabili” și “experți contabili”.
Primul Congres Național al Contabililor a avut loc la Roma în 1879. La 15 iulie 1906,
la castelul Racconigi, Regele Vittorio Emanuele III aplica semnatura sa la o lege privind
exercitarea profesiei contabile, care prevede inființarea unei școli profesionale în fiecare
provincie, având sediul în municipiul de capitală.
19
dizionari.corriere.it

12
 Cu legislația ulterioarănr.563 din 3 aprilie 1926 a fost, totuși, un punct de cotitură care
a dus la crearea sindicatelor. După căderea fascismului, decretul legislativ adjunct nr.382
din 23 noiembrie 1944, a fost oferit pentru a restabili funcționarea organismelor
profesionale, introducând regulile pentru activitățile consiliilor lor și comitetelor centrale.
Consiliului de „ragioneri” (contabili) i-a fost delegat rolul de a ține registrele și de a
reglementa profesia contabilă.
Dottore commercialista (contabilul)
Contabilii sunt recunoscuți pentru competenta tehnică în domeniul comercial,
economic, financiar, fiscal și contabil. În special fac obiectul profesiei, următoarele
activități:
a) administrarea și lichidarea societăților comerciale;
b) consultanța și expertiza tehnică;
c) inspecțiile și recenziile administrative;
d) revizuirea și orice investigații suplimentare privind fiabilitatea situațiilor financiare,
conturilor, documentelor;
e) reglementările și decontările fiscale.

3.4. Cadrul contabil general din Italia

În mediul de afaceri al fiecărei țări se regăsesc două funcții de bază, respectiv funcția
comercială care realizează conexiunea dintre întreprinderi și mediul extern, prin activități
precum vânzarea și achiziționarea de bunuri și servicii și funcția industrială sau tehnica
care se regăsește în activitățile din interiorul întreprinderilor și anume producția.
Sistemul contabil italian adoptă cele două metode contabile, specifice celor două funcții
împărțindu-se în contabilitatea generală și contabilitatea de gestiune.
Contabilitatea generală înregistrează toate evenimentele administrative care au avut loc
între entitate și mediul extern.20 Datele colectate doar cele acceptate, în conformitate cu
reguli stricte formale. Contabilitatea de gestiune sau analitică înregistrează doar faptele de
management intern. Datele pot fi analitice, reclasificând costurile și veniturile recunoscute
în conturile generale și pot fi calculate sau prestabilite.

Proceduri contabile tipice

Înregistrarea contabilă – Datele primite sunt trecute într-unul sau mai multe prime,
note contabile, înregistrate manual sau automat de la alte module ale sistemului informatic.
Fiecare linie a primei note este scrisă în jurnal, în ordine cronologică.
Închiderea de lună – este o procedură obligatorie și este necesară realizarea și
menținerea disponibilă a documentației privind toate mișcările efectuate în decursul unei
luni, pentru orice solicitare din partea organelor de control.
Închiderea anuală sau închiderea bilanțului sau închiderea exercițiului financiar –
indiferent de denumire este procedura de pregătire și redactare a situațiilor financiare.

20
www.econ.uniurb.it

13
 Instrumente și documente contabile
Planul de conturi - este un “dicționar de referință” al tuturor articolelor tratate în
contabilitatea generală.21 Aceste articole sunt organizate în structuri ierarhice pe trei sau
mai multe nivele: mastro/cont/subcont sau gupă/cont/subcont.
Primanotă – document de bază pentru prima transcriere a mișcărilor, a devenit aproape
virtual, fiind încă indispensabil pentru a identifica și regrupa înregistrările elementare.
Jurnalul – cuprinde înregistrările contabile în ordine cronologică, cuprinzând pentru
fiecare înregistrare, data, articolul contabil, descrierea mișcării, suma. 22Este un document
obligatoriu, dar de o importanță managerială mică fiind denumit și “giornale bollato”
(jurnalul marcat).
Registrul TVA – raportează în ordine cronologică înregistrările referitoare la un
cont/subcont TVA, fiind obligatoriu.
Mastro (Cartea Mare) – conține pentru fiecare cont toate înregistrările, pe două
coloane, debit și credit, cu soldul final.
Bilanțul – conține raportul economic și patrimonial al întreprinderii fiind organizat în
5 secțiuni: Bilanțul contabil - Activ, Bilanțul contabil –Pasiv, Conturi de ordine, Contul
Economic, Date suplimentare.

3.5. Întocmirea situațiilor financiare anuale

Situațile financiare sunt un document contabil, elaborat și semnat de către

administratori, la sfarșitul fiecărui an fiscal, care determină rezultatul economic al
exercițiului financiar și scoate în evidența situația patrimonială și financiară a
întreprinderii.

Întocmirea situațiilor financiare conform Codului Civil

Codul civil spune că administratorii trebuie să întocmească situațiile financiare, fiind
constituit din bilanț (stato patrimoniale), contul de profit și pierdere (Conto economico), și
nota.
Situațiile financiare trebuie redate cu claritate și trebuie să reprezinte în mod real și
corect situația patrimonială ți financiară a întreprinderii și rezultatul exercițiului. Dacă
informațiile cerute prin dispozițiile legale nu sunt suficiente, trebuie furnizate informații
suplimentare.
Situațiile financiare trebuie să fie redate în euro, fără zecimale, cu excepția notei.
La redactarea situațiilor financiare trebuie să se țină cont, conform codului civil, de:
 evaluarea elementelor trebuie să se facă după principiul prudenței și principiul continuității
activității, dar și ținând cont de funcția economică al elementului, de activ sau de pasiv
 se poate indica exclusiv profitul realizat la data închiderii exercițiului
 trebuie să se ia în considerare veniturile și cheltuielile exercitiului, indiferent de data de
colectare sau de plată
 trebuie să se ia în considerare conturile de riscuri și pierderi ale exercițiului, chiar dacă sunt
cunoscute după închiderea acestuia

21
http://www.ragioneria.com
22
www.ragioneria.com

14
 elementele eterogente cuprinse într-un singur articol trebuie evaluate separat
 criteriile de evaluare nu pot fi modificate de la un exercitiu la altul. Derogarea de la acest
principiu sunt consimțite doar în cazuri excepționale, fapt care se trece în notă.

Bilanțul (STATO PATRIMONIALE)

Bilanțul este unul dintre documentele de constituire ale situațiilor financiare. Acesta
definește activele unei societăți la un moment identificat ca inchiderea exercițiului.
Schema bilanțului este organizată astfel:
Activul bilanțului este divizat în 4 clase principale: 23 A. CAPITAL NEVĂRSAT
(CREDITI VERSO SOCI), B. IMOBILIZĂRI (IMOBILIZZAZIONI), C. ACTIV
CIRCULANT (ATTIVO CIRCULANTE), D. REGULARIZĂRI (RATEI E RISCONTI).
Clasificarea valorilor patrimoniale de activ se face după destinație.
Acest fapt este demonstrat de separarea creditelor în: credite considerate imobilizări
financiare (deci de origine financiară) care sunt datorate în termen de un an și credite
considerate active circulante (de origine comercială) în perioada de peste un an.
Valoarea totala a investițiilor exigibile la un moment dat (active circulante + active
imobilizate) exploatate pentru o perioada scurtă de timp, deoarece, fiind destinate unei
rapide utilizări productive sau sa fie ușor vândute/colectate, se intorc sub formă de bani pe
termen scurt, în mai puțin de un an. În cadru acestui agregat se face distincția între:
lichiditate imediată, lichiditate întarziată și stocuri.
Pasivul bilanțului este divizat în 5 clase principale: A. CAPITALUL SOCIAL
(PATRIMONIO NETTO), B. PROVIZIOANE PENTRU RISCURI ȘI CHELTUIELI
(FONDO PER RISCHI E ONERI), C. PROVIZIOANE PENTRU ÎNCETAREA
CONTRACTULUI DE MUNCA (TRATTAMENTO DI FINE RAPPORTO DI LAVORO
SUBORDINATO ), D. DATORII (DEBITI), E. REGULARIZĂRI (RATEI E
RISCONTI), iar clasificarea se face după “natura” surselor de finantare.
Compania acoperă investițiile sale, cu diferite surse de finanțare, caracterizate prin
diverse forme de "obligațiuni". Datoriile și capitalurile proprii sunt surse de investiții.
Indică, deci, de către cine (proprietar sau terța parte) și în ce măsura a fost furnizat capitalul
necesar pentru finanțarea activitaților sale.
Că activele, pasivele sunt, de asemenea, diferențiate în funcție de scadența lor
(exigibilitate) în datorii curente și datorii pe termen lung.

Contul de profit și pierdere (CONTO ECONOMICO)

Contul de profit și pierdere este ”documentul component al situațiilor financiare ce
pune în contrast cheltuielile și veniturile aferente perioadei contabile, prezintă rezultatele
economice ale exercitțului finaciar, măsurând, astfel, mărirea sau micșorarea capitalului
net al întreprinderii suferit ca urmare a managementului”.24
În special, contul de profit și pierdere permite:
 identificarea tuturor factorilor care au participat în ciclul de gestionare și verificarea a
modului în care au contribuit la posturile de venituri de exploatare din bilanț;
 sa identifice rezultatele parțiale pe toate fazele de management în care pot fi defalcate în
activitatea întreprinderii;

23
www.tesionline.it
24
www.tesionline.it

15
 identificarea, ca o prima aproximare, responsabilităților fiecarui manager (șefii de
departamente).
Prezentarea contului de profit și pierdere ține cont de faptul că structurarea se realizează
după natura cheltuielilor și veniturilor, preferându-se forma listă.

Structura sa generală este prezentată în cele ce urmează :25

Contul de profit și pierdere (Conto economico)
A. Venituri din exploatare (Valore della produzione)
B. Cheltuieli din exploatare (Costi della produzione)
Rezultatul exploatării (A-B) (Differenza tra valore e costi della produzione)
C. Venituri și cheltuieli financiare (Proventi e oneri finanziari)
D. Corectările de valori privind imobilizările financiare și titlurile de plasamente
înscriseîn activul circulant (Rettifiche di valore di attivit finanziarie)
E. Venituri și cheltuieli excepționale (Proventi e oneri straordinari)
Rezultatul înaintea impozitării (A – B ± C ± D ± E) (Risultato prima delle imposte)
Impozitul privind rezultatul exercițiului (Imposte sul reddito dell’esercisio)
Rezultatul net al exercițiului (Risultato dell’esercizio)
Corectarile de valoare din motive fiscale (Rettifiche di valore operate esclusivamento
in applicazione di norme tributarie)
Donații la fondul de rezervă, cu caracter fiscal (Accantonamenti operati esclusivamente
in applicazione di norme tributarie)
Beneficiul/pierderea exercițiului (Utile/perdita dell’esercizio)

Nota integrativă
Notele sunt o parte integrantă din situațiile financiare care are următoarele scopuri:26
 completarea datelor din situațiile financiare (bilanț și contul de profit și pierdere), prin
furnizarea de informații suplimentare cantitative și descriptive;
 motivarea anumitor comportamente, în special în ceea ce privește evaluările, derogările de
la anumite dispoziții ale legii, etc.
În Italia, conținutul minim informativ al notelor este prevazută de art. 2427 din Codul
Civil.
Notele trebuie să prezinte:
Conținutul obligatoriu:
1) criteriile de evaluare a elementelor din bilanț;
2) modificări ale activelor și pasivelor;
3) lista de investiții;
4) suma totală a datoriilor din cauză după mai mult de cinci ani;
5) valoarea costurilor îndatorării suportate de active;
6) valoarea veniturilor din investiții, altele decat dividende;
7) cotele din profit, obligațiuni convertibile și obligațiuni emise de societate, precizând
numărul lor și ce drepturi le conferă.

25
www.csm.it
26
www.tesionline.it

16
3.6.Tendințe în evoluția contabilității din Italia

Contabilitatea modernă, în Italia, a început odată cu intrarea în vigoare a ultimului Cod

Civil din 1942 (dar început înca din anul 1926).
În anul 1978 se introduce directiva a IV-a cu scopul de a armoniza legile țarilor membre
cu privire la:
 conținutul situațiilor financiare anuale și documentele de însoțire
 modalitățile de publicare
 principiile contabile care trebuie aplicate
În Italia, directiva a IV-a a fost pusă în aplicare în 1991, foarte târziu în comparație cu
alte țări europene (de exemplu, Franța a pus în aplicare în 1983), iar directiva a VII-a in
1983.
În lumina dispozițiilor nationale și comunitare aplicarea a principiilor contabile
IAS/IFRS și noile informații ale situațiilor financiare fac obiectul analizei și cercetării de
către profesioniști și toți operatorii economici. Având în vedere cerința de adoptare a
standardelor IAS/IFRS din 2005, întreprinderile sunt obligate să se confrunte cu noile
standarde de contabilitate.
Pe baza cadrului de reglementare actual, IAS /IFRS ar trebui sa influențeze elaborarea
situațiilor financiare în majoritatea întreprinderilor italiene începând cu 1 ianuarie 2005.
Unele societați vor fi obligate, altele, deși nu este prevăzut, ar putea fi forțate să adopte
norme contabile diferite decât cele actuale. În acest scop este necesară distingerea
societaților care în virtutea unei obligații sau opțiuni aplică IAS/IFRS de societațile care
nu aplică.

Societăți care aplică IAS/IFRS:

Regulamentul CE nr. 1606/2002, din 19 iulie 2002 obligă societațile listate de UE, de
la 1 ianuarie 2005 să redacteze situații financiare consolidate conform standardelor
internaționale de contabilitate.27
Regulamentul prevede de asemenea că IAS / IFRS se aplică de la 1 ianuarie 2007 pentru
societațile:
 ale căror titluri de creanța sunt admise la tranzacționare pe o piața reglementată a oricărui
Stat membru;
 ale căror valori mobiliare sunt tranzacționate public într-o țară terța și, în acest scop,
utilizați deja standardele acceptate la nivel internațional (principiile de contabilitate
americană în conformitate cu U. S. GAAP).
Regulamentul prevede că adoptarea standardelor internaționale de contabilitate este
supusă, în fiecare caz, la aprobarea acestora de către Comisia Europeana. Comisia
Europeana, după consultarea țarilor membre în ACR (Comitetul de reglementare contabila)
și după ce a primit acceptul de la EFRAG a aprobat principiile generale ale IAS emise prin
Regulamentul (CE) din 29 septembrie 2003, nr. 1725/2003.

Regulamentul (CE) nr 1725/2003

Regulamentul (CE) nr 1725/2003 a aprobat în mod oficial toate cele 41 de IASB 33 și
interpretări SIC cu excepția IAS 32 și IAS 39. Cu toate acestea se remarcă ca rezultat al

27
eur-lex.europa.eu

17
 modificărilor intervenite în cursul anilor 2002 și 2003 ca o parte din standardele IAS sunt
parțial depașite. IAS revizuite se definitivează abia în 2004 și trebuie reexaminate de
Comisie.

Legea Comunitară 2003

Legea comunitară din 2003 a prevăzut cerința de adoptare a standardelor internaționale
de redactare a situațiile financiare pentru companiile listate și situațiile financiare
consolidate pentru companiile care au instrumente financiare distribuite public.
Regulamentul 1606/2002 lasă opțiunea Statelor membre de a autoriza sau obliga la
utilizarea standardelor internaționale de contabilitate:
- societățile listate pentru situațiile financiare
- toate societățile nelistate pentru situațiile financiare și pentru situațiile financiare
consolidate.
Italia a folosit această opțiune prin adoptarea Legii din 31 octombrie 2003, nr.306 care
prevede că Guvernul este delegat să adopte până la 30 noiembrie 2004 unul sau mai multe
decrete legislative pentru exercitarea acestei opțiuni.
În special, această lege dispune obligația de a adopta standardele contabile
internaționale în redactarea:28
 situațiilor financiare ale "societăților cotate"
 situațiilor financiare consolidate ale societaților care au instrumente financiare distribuite
public
 situațiilor financiare consolidate ale băncilor și intermediarilor financiari supravegheați de
Banca Italiei
 situațiilor financiare consolidate ale firmelor de asigurări
 situațiilor financiare ale firmelor de asigurări numai în cazul în care sunt cotate și nu
necesiă situații financiare consolidate.

Aplicarea IAS/IFRS este, însă facultativă pentru redactarea situațiilor financiare sau
situațiilor financiare consolidate ale societaților necotate și este exclusa în cazul societăților
de aigurare necotate și pentru societățile care pot redacta situații financiare în formă
prescurtată.

Societățile care nu aplică IAS/IFRS

Societățile necotate care nu aplică standardele internaționale de contabilitate și care în
conformitate cu Legea comunitară sunt excluse, continuă să aplice legislația și practica
internă în ceea ce privește situațiile financiare, modificate corespunzator în urma
introducerii de noi directive.
De fapt, în scopul de a omogeniza situațiile financiare în conformitate cu IAS / IFRS
(de către companiile cotate la bursa și reglementate de alte dispoziții comunitare) și
situațiilor financiare întocmite în conformitate cu normele interne, aceste directive au fost
modificate pentru a le face compatibile cu standardele internaționale de contabilitate.
Directiva din 27 septembrie 2001, nr 65/2001/CE și Directiva din 18 septembrie 2003,
nr 51/2003/CE au făcut următoarele modificări: 29

28
www.lege-online.ro
29
eur-lex.europa.eu

18
 Directiva nr 78/660/CEE (Directiva IV - situațiile financiare);
 Directiva nr 83/349/CEE (Directiva VII - situațiile financiare consolidate);
 Directiva nr 86/635/CEE (Bănci și alte instituții financiare);
 Directiva nr 91/674/CEE (Societăți de asigurări).
În urma acestor modificări, legislația internă cu privire la situațiile financiare trebuie să
adopte noi criterii contabile. Legiuitorul national trebuie să aplice aceste directive până la
31 decembrie 2003 ((Directiva nr 65/2001/CE), respectiv 31 decembrie 2004 (Directiva nr
51/2003/CE ).

Directiva nr 65/2001/CE și Directiva nr 51/2003/CE

Directiva nr 65/2001/CE introduce evaluarea la valoarea justă "valore equo" a
instrumentelor financiare, inclusiv a instrumentelor derivate, cum este prevăzut în IAS 39
"Instrumente Financiare: recunoaștere si contabilizare".
Această directivă a fost aplicată în Italia, prin Decretul de lege nr.394 din 31 decembrie
2003. Decretul se limitează să prevadă doar introducerea unor informații cu privire la
valoarea justă a instrumentelor financiare în notele explicative și rapoarte, ambele cu
referire la situațiile financiare anuale și consolidate, fără a prevede vreo modificare
substanțială în structura bilanțului sau a contului de profit și pierdere și criteriile de
evaluare. Aceste dispoziții vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2005.
Dacă Directiva 65/2001/CE se concentra exclusiv pe introducerea criteriului „valoarea
justă”, modificările intervenite prin Directiva 51/2003/CE are caractere mai generale.
Principalele noutăți introduse cu Directiva 51/2003/CE sunt:
 includerea de declarații suplimentare cu privire la bilanț, contul de profit și pierdere și la
note (Fluxul de numerar și declarația de miscări în capitaluri proprii);
 includerea în principiile generale a principiului de prevalența a economicului asupra
juridicului;
 posibilitatea de a reevalua activele corporale și necorporale;
 aplicarea valorii juste și în evaluarea instrumentelor financiare diverse;
Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că punerea în aplicare a directivelor nr.
65/2001/CE și nr 51/2003/CE nu consimte eliminarea tuturor incompatibilităților cu
standardele internaționale de contabilitate.

19
 Concluzii

Contabilitatea este și va rămâne mereu o serioasă sursă de informare. Ea reprezintă

istoria stării economice a unui popor, scrisă într-un limbaj rece, dar deosebit de relevant al
cifrelor.
Evoluția contabilității olandeze s-a desfășurat independent față de celelalte țări,
deoarece contabilitatea olandeză a intrat în sfera de influență anglo-saxonă, iar
normalizarea acesteia a fost o urmare a presiunii normelor europene, prin impunerea
regulilor de bază, standardele menținându-și flexibilitatea considerabilă. Italia, însă, are un
sistem contabil continental rămânând oarecum sub influența sistemului contabil francez,
fiind una din ultimele țări din UE care a implementat directivele contabile europene.
Cel mai important organism normalizator în Olanda este Fundația pentru raportare
financiară anuală care se ocupă cu publicarea normelor și recomandărilor privind
raportarea externă, asigurarea raportărilor externe și furnizarea opiniilor avizate
instituțiilor publice sau organismelor normalizatoare. Organismul Italian de Contabilitate
are rolul de adoptare astandardelor de contabilitate pentru situațiile financiare ale
companiilor private, non-profit și publice pentru care nu se aplică IAS; oferirea sprijinului
în legatura cu aplicarea standardelor internaționale de contabilitate în Italia, lucrând în
stransă colaborare cu EFRAG, IASB și alte organisme standard europene; asistarea
legiuitorului la emiterea reglementarilor privind serviciile de contabilitate și servicii
conexe și nu în ultimul rând promovarea culturii contabile.
Reglementările contabile în Olanda se aplică diferențiat în funcție de dimensiunile
întreprinderii. Criteriile avute în vedere sunt cifra de afaceri, valoarea activului și numărul
de angajați. Olanda este una dintre puținele țări membre ale Uniunii Europene care permite
companiilor abaterea de la regulile de întocmire și publicare a conturilor anuale, dacă sunt
îndeplinite anumite condiții specificate Directiva a IV-a. Sistemul contabil italian adoptă
două metode contabile, specifice funcției comerciale care realizează conexiunea dintre
întreprinderi și mediul extern și funcției industriale sau tehnică care se regăsește în
activitățile din interiorul întreprinderilor și anume producția, împărțindu-se în
contabilitatea generală și contabilitatea de gestiune.

20
 BIBLIOGRAFIE

 Feleagă N., Sisteme contabile comparate, Editura Economică, Bucureşti, 1995

 Niculae Feleagă, Sisteme contabile comparate, vol. I, Editura Economică,
Bucureşti, 1991
 Neculai Tabără, Contabilitate internațională, Editura TIPOMOLDOVA, Iași,
2009
 Neculai Tabără, Sisteme contabile comparate, Editura TIPOMOLDOVA, Iași,
2012
 Victoria Bogdan, Armonizarea contabilă internațională, Editura
Econimică,București, 2004
 dizionari.corriere.it
 ec.europa.eu
 eur-lex.europa.eu
 www2.accaglobal.com
 www.csm.it
 www.dutchcivillaw.com
 www.econ.uniurb.it
 www.fondazioneoic.eu
 www.ifac.org
 www.lege-online.ro
 www.ragioneria.com
 www.tesionline.it

21