CURS III

III Reprezentările

III.1. Definirea şi caracterizarea reprezentărilor

Reprezentarea este un proces psihic cognitiv senzorial care reflectă sub forma unor
imagini concrete informaţii despre caracteristicile şi însuşirile unui obiect sau fenomen în
absenţa acestuia.

Reprezentarea este imaginea sau modelul informaţional intern, actualizat al unor obiecte,
fenomene sau situaţii care au fost percepute anterior, dar care în momentul dat îţi pot lipsi din
câmpul senzorial. Aşadar, faţă de percepţie, care ne furnizează informaţii numai despre
fenomenele şi obiectele reale, prezente care acţionează în momentul dat asupra analizatorilor
noştrii, reprezentarea ne oferă astfel de informaţii şi în absenţa obiectului de referinţă.

Reprezentarea este procesul de reprezentare şi utilizare mentală a imaginilor unor obiecte

în absenţa lor. Reprezentarea atât ca produs cât şi ca proces are la bază două surse:

- Memoria de lungă durată;

- Imaginaţia;

Memoria este cea care înmagazinează, păstrează şi reactualizează informaţia structurată

iniţial în imagini receptive. Astfel încă dinainte de dezvoltarea imaginaţiei, reprezentarea devine
posibilă datorită fixării, mai mult sau mai puţin fidele şi durabile a conţinutului informaţional
furnizat de percepţie.

Reprezentările generate de imaginaţie se pot referi atât la obiecte reale (reprezentări

despre obiecte şi locuri pe care le-am perceput, am citit sau am auzit povestindu-se despre ele),
cât şi despre obiecte ideale (reprezentările personajelor sau întâmplărilor din basme).

III.2 Clasificarea reprezentărilor

Principalele criterii prin care se diferenţiează tipurile de reprezentări sunt următoarele:

  În funcţie de analizatorul (receptorul) predominant se întâlnesc:
- Reprezentări vizuale, auditive, tactile, kinestezice, olfactive şi gustative. Cel mai
bine structurate şi delimitate sunt reprezentările vizuale legate de forme şi de
spaţialitate.
 În funcţie de tipul de activitate în care este implicat individul întâlnim:
- Reprezentări ştiinţifice (în matematică, geografie, fizică);
- Reprezentări tehnice (mecanisme, agregate mecanice);
- Reprezentări artistice (literare, artistice, plastice, sportive);
- Reprezentări religioase (legate de divinitate, de viaţa de apoi, de ritualuri);
 În funcţie de gradul de generalitate:
- Reprezentările individuale (sunt imaginile plastice, vii ale unui fenomen sau fiinţă
care ne-a impresionat cândva atât de mult încât se păstrează în memoria noastră
într-o formă unică, încărcată de detalii);
- Reprezentările generale (se referă la însuşirile unei categorii de obiecte);
 În funcţie de sursa generativă întâlnim:
- Reprezentări ale memoriei (imagini reproducătoare);
- Reprezentări ale imaginaţiei (reprezentări anticipative);
 În funcţie de prezenţa sau absenţa intenţiei de reproducere:
- Reprezentări voluntare (produse prin intenţia subiectului);
- Reprezentări involuntare (se produc datorită prezenţei unui anumit stimul);

III.3 Proprietăţile reprezentărilor

Proprietăţile generale ale reprezentărilor sunt: figurativitatea, operativitatea şi

panoramizarea.

 Figurativitatea – reprezentările redau ceea ce este tipic pentru un obiect, caracteristicile

cu cea mai mare încărcătură informaţională. În acest sens, reprezentările se debarasează
de anumite elemente particulare ale obiectelor, devenind un fel de portret rezumativ al
acestora şi chiar al unei întregi clase de obiecte. Imaginea obiectelor devine
reprezentativă pentru ceea ce acestea au în comun în structura lor concretă. De exemplu
unele persoane asociează numerele cu diferite proprietăţi particulare ale obiectelor cum ar
fi: 100 este un „cerc perfect”, numerele pare sunt calde, iar cele impare reci sau 8 este o
persoană grasă, umflată. Aceste reprezentări i se impun individului fie când calculează
într-un context aritmetic, fie în viaţa curentă, cotidiană, ele servind la vizualizarea
numerelor implicate în realizarea activităţilor în curs de derulare.
  Operativitatea – această proprietate este surprinsă cel mai bine de către Piaget, care
defineşte reprezentarea ca pe o „reconstrucţie operatorie”. În virtutea acestei proprietăţi,
reprezentarea dă posibilitatea prescurtării şi comprimării (de exemplu un dirijor îşi poate
reprezenta în câteva minute o simfonie care durează circa o oră), dar şi a transformării
simultaneităţii într-o succesiune coerentă ( de exemplu un scriitor care are în minte
structura unui roman şi-o poate reprezenta în scene, secvenţe, capitole ce se derulează
unele după altele într-o anumită succesiune. Este ca şi cum pe ecranul minţii ar avea loc o
proiecţie cu încetinitorul).
 Panoramizarea – reprezentarea presupune îmbinarea în imaginea mintală a unor
dimensiuni ale obiectelor ce nu pot fi percepute decât succesiv. De exemplu un cub din
orice direcţie l-am privi, nu poate fi perceput decât ca având trei feţe.

III.4. Rolul reprezentărilor în cunoaştere

Reprezentările joacă un rol foarte important în cunoaştere. Ele constituie un punct de

plecare pentru majoritatea mecanismelor psihice. Astfel ele pot completa noile percepţii,
constituie „materia primă” pentru gândire şi operaţiile ei, dar şi pentru imaginaţie. Prin
intermediul reprezentărilor omul îşi poate construi propriul său mediu interior, de la care îşi
poate elabora acţiunile asupra mediului exterior.

Reprezentările sunt instrumente de planificare şi reglare a conduitei umane, fiind

integrate în diferite tipuri de activităţi (de joc, de învăţare, de rezolvare de probleme, de creaţie)
ajutând la finalizarea performantă a acestora. Dacă ne gândim doar la domeniul artelor vizuale,
putem înţelege şi mai bine rolul ce le revine reprezentărilor. De exemplu în cazul picturii este
vorba de un dublu circuit: pe de o parte de la realitatea la imaginea mintală (deci la reprezentarea
ei), iar pe de altă parte de la imaginea mintală (deci de la reprezentarea ei) la exprimarea ei,
redarea ei în afară, pe pânza pictorului. Un exemplu sugestiv în acest sens este redat de artiştii
egipteni care încercau să reprezinte pe hârtie sau pe pânză lumea percepută, desenând nu ceea ce
vedeau ei în orice moment sau din orice poziţie, ci ceea ce ştiau că este esenţial şi cel mai
caracteristic atribut al modelului lor.
 Un rol deosebit de important în cunoaştere îl joacă şi reprezentările sociale, având în
vedere că omul reacţionează la realitate aşa cum el însuşi o aşteaptă şi o anticipă. De exemplu
studenţii consideră că membrii unui grup ideal au aceleaşi idei, opinii şi cultivă raporturi de
egalitate între ei.

Un rol foarte important pentru existenţa omului o au aşa numitele „hărţi mintale” care
sunt un tip specific de cunoaştere, stocate în memorie sub forma reprezentărilor spaţiale. Ele ne
ajută să ne orientăm nu doar de la un punct la altul într-un mediu cunoscut, ci şi într-un mediu
necunoscut. De exemplu, dacă o persoană atunci când s-a angajat la un loc de muncă nu este
capabil să precizeze în ce direcţie este bufetul sau sala de fotocopiere în raport cu biroul său,
după un timp oarecare se va deplasa cu uşurinţă la bufet sau la sala de fotocopiere.