Prof.

Nicoleta Prepeliță

FACTORI AI
ÎNVĂȚARII EFICIENTE

STUDIU ȘTIINȚIFIC
REALIZAT ÎN CADRUL PROIECTULUI
ERASMUS+ KA1

Asigurarea egalității de șanse elevilor aflați în

situație de risc pentru prevenirea abandonului școlar,
prin dezvoltarea rețelei de profesioniști implicați în
educație
Nr. de referință proiect: 2016-1-RO01-KA101-
024076

,,Singura cale de a descoperi limitele posibilului este de a merge dincolo de ele,

în imposibil."
Arthur C. Clarke

*Acest proiect a fost finanţat cu sprijinul Comisiei Europene. Această publicaţie reflectă numai punctul
de vedere al autorilor, iar ANPCDEFP şi Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru eventuala
utilizare a informaţiilor pe care le conţine.

1
 INTRODUCERE

Procesul de transformare continuă a societăţii, nevoile şi condiţiile vieţii în

lumea contemporană impun adoptarea unei noi atitudini cu privire la pregătirea
elevilor, ca urmare a necesităţii adecvării sistemului de învăţământ la exigenţele
sporite ale societăţii contemporane.
În condiţiile educaţiei permanente, activitatea de învăţare este, în esenţă, o
activitate de descoperire a adevărurilor care se realizează cu ajutorul unor metode şi
tehnici adecvate. Aceasta presupune implicarea activă a elevilor în actul învăţării,
printr-un efort personal consistent.
În societatea contemporană nu mai poate fi acceptat faptul ca şcoala să rămână
tributară formalismului şi tehnicilor care oferă societăţii nişte „roboţi” sau nişte fiinţe
pasive. Pregătirea tinerilor pentru viaţă presupune cultivarea şi dezvoltarea unor
calităţi cu adevărat umane, ce nu se pot naşte decât prin impactul cu cultura.
Însuşirea unui sistem de cunoştinţe cu privire la funcţionarea logică a gândirii,
mecanismele psihice, legile dezvoltării social-economice şi ale individului, natura
raporturilor cu ceilalţi, formarea unor capacităţi, deprinderi, priceperi şi atitudini în
faţa realităţii, îi permit elevului să-şi construiască o imagine de ansamblu asupra
lumii şi să poată răspunde cerinţelor fundamentale ale existenţei şi integrării sale
sociale.
El va fi pregătit să gândească liber şi creativ, să poată susţine comunicarea
interumană, să manifeste capacităţi de analiză şi apreciere a propriului comportament
şi al semenilor săi. Cultivarea respectului faţă de valorile umane, libertate,
democraţie, instituţii sociale, îl va ajuta pe tânăr să se integreze în societate ca
personalitate distinctă, capabilă de opinii personale, dialog, comportament dezirabil,
acţiune.
Formarea şi dezvoltarea capacităţilor intelectuale, funcţiilor cognitive şi
instrumentale, schemelor asimilatorii şi structurilor operatorii asigură însuşirea unor
valori care reprezintă, la nivelul individului, cultura sa generală.
Pe acest fond se grefează cunoştinţele de specialitate sau ceea ce numim cultura
de specialitate.
Învăţământul modern se conduce după o filosofie a educaţiei, care promovează
o nouă concepţie despre formarea elevului astfel încât activitatea şcolară vine în
întâmpinarea trebuinţelor dezvoltării individuale şi sociale. În spiritul acestei filosofii
se promovează gândirea creatoare, iniţiativa şi cooperarea, capacitatea de decizie,
aptitudinile şi talentul, personalitatea elevului, aşadar un învăţământ care cultivă
dinamismul şi disponibilitatea pentru înnoire, aptitudinea pentru schimbare,
capacitatea de invenţie şi inovaţie.
Conform unor asemenea cerinţe şi în condiţiile creşterii continue a volumului de
informaţii, accentul cade pe caracterul formativ al educaţiei. Unul dintre principiile
de bază care ne conduc activităţile didactice concrete, în vederea dobândirii
competenţelor menţionate anterior, este principiul instruirii prin acţiune.

2
 Această carte se adresează cu precădere elevilor care doresc să-şi însuşească
însuşescă tehnici şi deprinderi de învăţare eficient, să-şi formeze un stil propriu de
învăţare care să fructifice capacitatea de a gândi şi acţiona liber şi creativ a fiecărui
tânăr.
Învăţând temeinic, dragi elevi, veţi putea folosi cu uşurinţă cunoştinţele
dobândite, veţi deveni mai curioşi, veţi dori să ştiţi din ce în ce mai mult. Numai de
voi depinde cum să învăţaţi. Dacă îţi veţi însuşi metodele de învăţare eficientă şi veţi
învăţa cum să le aplicaţi, veţi afla ce înseamnă să învăţaţi temeinic şi cu folos.
Astfel, veţi avea timp suficient pentru învăţare, dar şi pentru joacă, sau alte
activităţi de petrecere a timpului liber.
Dezvoltarea devine astfel, o autodezvoltare, căci voi participaţi activ la propria
formare.
Învăţând la întâmplare, fără să folosiţi metodele eficiente de învăţare, fără să
ţineţi cont de factorii care vă influenţează învăţarea, cunoştinţele voastre vor fi sărace
şi nu vă vor ajuta să înţelegeţi ce se întâmplă în jurul vostru, nu veţi putea găsi soluţii
la problemele pe care le aveţi, sau le au semenii voştri.

3
 CAP. I

ÎNVĂȚAREA ȘCOLARĂ

Menirea firească a şcolii nu e să dea învăţătură, ci să deştepte cultivând

destoinicirile intelectuale în inima copilului, trebuința de a învăţa toată viaţa.
Ioan Slavici

I.1.Cerințe generale ale învățării științifice

Învăţarea şcolară este o formă de activitate care se subordonează, în principal

unor scopuri informativ - formative.
Învăţarea constituie o cerinţă socială şi totodată calea omului spre desăvârşire.
Termenul "învăţare" este folosit de secole pentru a denumi activităţi prin care
oamenii se străduiesc să asimileze informaţii şi să-şi formeze anumite genuri de
competenţe.
Învăţarea vă schimbă odată cu trecerea timpului. De la o zi la alta, învăţând, veţi
observa că ştiţi să gândiţi mai bine, vă simţiţi mai apropiaţi de ce este frumos şi bine,
îndepărtându-vă tot mai mult de ignoranţă, nepăsare, lene spirituală.
Gândind şi simţind mai bine, veţi acţiona mai bine, mai adecvat cerinţelor și
propriilor interese.
Şcoala are misiunea de a forma tineri capabili să răspundă unor realităţi în
schimbare, să asigure în mod prioritar o concordanţă între oferta educaţională şi
nevoile comunităţii anticipând schimbările care se presupune că vor avea loc la nivel
economic, politic, social și cultural.
Aceste exigenţe s-ar putea rezuma in:
- capacitate de gândire critica și divergenta;
- motivaţie și disponibilitate de a reacţiona pozitiv la schimbări;
- capacitate de inserţie socială activă.
Pentru a răspunde intr-o forma optima acestor exigente ființa umana învață să
învețe și își dezvoltă obișnuința de a învăța eficient.
A învăţa să înveţi înseamnă de fapt a afla ce metode de învăţare există şi a
decide care este cea mai avantajoasă pentru fiecare individ în parte.
Realizarea unui învăţământ eficient este strâns legată de crearea unor condiţii
optime de învăţare capabile să formeze atitudini şi valori personalizate care să le
permită tinerilor participarea la viaţa unei societăţi deschise şi democratice.
În plus, în societatea modernă se resimte din ce în ce mai mult necesitatea ca
procesul de învăţare să ajute la formarea judecăţii individuale şi a simţului
responsabilităţii fiecărui individ, astfel încât să le permită elevilor dezvoltarea
capacităţii de a anticipa schimbările din jur şi de a se adapta la ele. Cu alte cuvinte,

4
procesul de învăţare trebuie să ajute la dezvoltarea condiţiilor pentru educaţia
permanentă a individului.
Dar, pentru a şti, aţi învăţat cum să învăţaţi tot timpul, la şcoală şi acasă, în
timpul anului şcolar şi în vacanţe.
Învăţarea este temeinică dacă ştiţi să utilizaţi tehnici și procedee ştiinţifice, dacă
respectaţi nişte principii şi reguli de învăţare a căror eficienţă a fost deja validată în
practică.
Cum să învăţăm mai uşor?
Pentru a ne îmbunătăţi randamentul învăţării trebuie mai întâi să ne cunoaştem
aşa numita „superlegătură de învăţare", adică acea modalitate specifică de învăţare
care sporeşte foarte mult eficienţa şi bucuria în timpul acţiunii de a învăţa. Mai
precis, s-a observat că există în principiu patru mari categorii de persoane, numite
"tipuri de elevi":
• elevi vizuali, care învaţă folosind preponderent simţul văzului, care învaţă
mai uşor materialele tipărite sau grafice, ori pur şi simplu privind în jurul lor;
• elevi auditivi, care învaţă cel mai bine prin ascultare şi conversaţie;
• elevi tactili, care învaţă cel mai bine prin atingerea obiectelor, prin
perceperea senzorială a materiei, sau prin folosirea mâinilor şi degetelor;
• elevii kinestezici, care învaţă cel mai bine prin acţionarea maselor
musculare (şi care au nevoie să se mişte pentru a putea învăţa).
Fiecare dintre noi avem o predispoziţie nativă spre una dintre aceste patru stiluri
de a învăţa.
După ce folosim stilul nostru de învăţat pentru a prelua informaţiile, creierul le
procesează şi le stochează în una dintre emisferele cerebrale - fie cea stîngă, fie cea
dreaptă. Fiecare emisferă cerebrală reprezintă o modalitate diferită de a gândi şi de a
privi lumea. Unii oameni au o preferinţă emisferică cerebrală dreaptă, alții o
preferinţă emisferică stângă, iar alţii utilizează în mod egal ambele emisfere
cerebrale. Elevii de emisferă cerebrală stângă manifestă tendinţa de a fi secvenţiali şi
procesează liniar informaţiile. Elevii de emisferă cerebrală dreaptă manifestă tendinţa
de a gândi global, de a vedea tabloul în ansamblul lui şi de a asocia idei ce aparent nu
au nici o legătură între ele. Elevii de emisferă cerebrală stângă gândesc mai degrabă
prin simboluri de felul literelor, cuvintelor şi numerelor, pe când elevii de emisfera
dreaptă gândesc mai degrabă prin intermediul transpunerilor senzoriale ale
imaginilor, sunetelor, gusturilor, atingerilor şi mişcărilor - fără cuvinte.
După aflarea superlegăturii (una dintre următoarele variante: emisfera stânga-
vizuală, emisfera dreapta-vizuală, emisfera stânga-auditivă, emisfera dreapta-
auditivă, emisfera stânga-tactilă, emisfera dreapta-tactilă, emisfera stânga-
kinestezică, emisfera dreapta-kinestezică), putem creşte eficienţa şi plăcerea
învăţatului prin folosirea de modalităţi de învăţare în conformitate cu predispoziţiile
noastre native. Pe de altă parte, vom respecta şi vom înţelege mai uşor modalitatea
diferită de a învăţa a celorlalţi.
Testele care urmează vă vor ajuta să vă descoperiţi predispoziţia pe care o aveţi
în ce priveşte actul învăţării.

5
 A. Chestionar pentru determinarea preferinţei stilului de învăţare

Când întâlniți o persoană necunoscută, ce vă frapează prima oară la ea?

a. Înfățișarea sau modul cum se îmbracă
b. Felul cum vorbeşte, ceea ce spune sau cuvintele sale
c. Ceea ce simţiţi despre ea
d. Modul cum se comportă persoana, sau acţiunile ei
La câteva ore după ce aţi cunoscut o persoană, ce anume vă amintiţi cel mai bine
despre ea?
a. Chipul
b. Numele
c. Cum v-aţi simţit alături de ea, chiar dacă i-aţi uitat numele sau chipul
d. Ceea ce aţi făcut împreună cu ea, chiar dacă i-aţi uitat numele sau chipul
Când intraţi într-o cameră în care n-aţi mai fost niciodată, ce vă atrage cel mai
mult atenţia?
a. Felul cum arată interiorul
b. Sunetele sau discuţiile de acolo
c. Cât de confortabil vă simţiţi, emoţional sau fizic, acolo
d. Ce activităţi au loc înăuntru şi ce anume puteţi face acolo
Când îi învăţaţi pe alţii, cum procedaţi?
a. Le oferiţi ceva la care să privească - un obiect, o imagine sau un grafic - fără
explicaţii verbale ori discuţii, ori cu un nivel redus al acestora
b. Le explicaţi verbal, fără a le oferi materiale verbale
c. Desenaţi, scrieţi sau vă folosiţi de mâini pentru a le explica
d. Le demonstraţi o acţiune în mod practic şi le cereţi s-o facă împreună cu dvs.
Ce tip de cărţi preferaţi să citiţi?
a. Cărţi ce conţin descrieri menite să vă ajute să vizualizaţi ceea ce se întâmplă
b. Cărţi conținând informaţii exacte, istorie, sau cu multe dialoguri
c. Cărţi despre sentimente şi emoţii, sau despre perfecţionarea minţii şi a
corpului
d. Cărţi scurte cu multă acţiune, sau cărţi ce vă ajută să vă perfecţionaţi într-un
sport, într-un hobby sau să vă dezvoltaţi un anumit talent
Care dintre următoarele variante descrie modul în care puteţi citi sau studia cel
mai bine?
a. Puteţi studia în prezenţa muzicii, a zgomotelor sau a unor conversaţii,
deoarece le eliminaţi mental.
b. Nu puteţi studia în prezenţa muzicii, a zgomotelor sau a unor conversaţii,
deoarece nu le puteţi elimina mental.
c. Trebuie să vă simţiţi confortabil, relaxat şi puteţi lucra cu sau fără muzică, dar
vă distrag sentimentele negative ale altora.
d. Trebuie să vă simţiţi confortabil, relaxat şi puteţi lucra cu sau fără muzică, dar
vă distrag activităţile sau mişcările din cameră.

6
 Când vorbiţi cu cineva, în ce direcţie vi se deplasează ochii?
a. Priviţi direct chipul interlocutorului şi doriţi ca el să vă privească.
b. Priviţi interlocutorul doar scurt timp, apoi ochii vi se deplasează dintr-o parte
în cealaltă.
c. Priviţi interlocutorul doar scurt timp, pentru a-i vedea expresia, apoi vă feriţi
ochii.
d. Priviţi arareori interlocutorul; în majoritatea cazurilor vă uitaţi în jos, sau în
lateral, dar dacă există activitate sau mişcări, priviţi în direcţia respectivă.
Ce anume vă deranjează cel mai mult?
a. Un loc dezordonat
b. Un loc prea liniştit
c. Un loc inconfortabil din punct de vedere fizic sau emoţional
d. Un loc în care nu se permit activităţi, în care nu se oferă suficient spaţiu de
mișcare
Rememoraţi o vacanţă sau o călătorie. Petreceţi câteva secunde căutând să vă
reamintiţi cât mai multe detalii. După ce aţi retrăit episodul, ce amintiri vă ies în
evidenţă?
a. Cele văzute - descrierile vizuale ale oamenilor, locurilor şi obiectelor
b. Cele auzite - dialoguri sau conversaţii
c. Senzaţiile de pe piele şi corp, precum şi felul în care v-aţi simţit, fizic şi
emoţional
d. Acţiunile şi activităţile dvs.
Care dintre următoarele atitudini vă descrie cel mai bine?
a. Remarcaţi dacă îmbrăcămintea oamenilor nu este asortată, sau dacă părul le
este răvăşit şi adesea doriţi să rectificaţi aceste situaţii
b. Vă deranjează când cineva nu vorbeşte corect şi sunteți sensibil faţă de
anumite sunete, precum picuratul robinetelor sau zgomotul aparatelor casnice
c. Lăcrimaţi la episoadele triste din filme şi cărţi
d. Vă foiţi şi nu vă găsiţi locul când sunteți silit să rămâneți nemişcat şi nu puteţi
sta prea mult timp în acelaşi loc
Dacă răspunsurile care predomină sunt "a", sunteți un elev vizual.
Dacă răspunsurile care predomină sunt "b", sunteți un elev auditiv.
Dacă răspunsurile care predomină sunt "c", sunteți un elev tactil.
Dacă răspunsurile care predomină sunt "d", sunteți un elev kinestezic.

Aranjaţi categoriile în ordinea descrescătoare a frecvenţei. Unii indivizi au

dezvoltat câteva sau toate stilurile de învăţat, de aceea este posibil ca două, trei sau
chiar patru stiluri de învăţat să fie conectate.

B. Chestionar pentru determinarea preferinţei emisferice cerebrale

Închideţi ochii. Vedeţi roşu. Ce-aţi văzut?

a. Literele r-o-ş-u, sau nimic, deoarece nu puteţi vizualiza
7
 b. Culoarea roşu, sau un obiect roşu
Sunteți mai priceput la:
a. Folosirea literelor, cifrelor sau cuvintelor
b. Folosirea cuvintelor, formelor, imaginilor sau obiectelor
Când citiţi:
a. Auziţi cuvintele parcă rostite cu glas tare în minte
b. Vedeţi cartea derulându-se ca un film mental
Preferaţi să:
a. Discutaţi despre ideile dvs.?
b. Faceţi ceva, cu obiecte reale?
Cum este camera sau masa dvs.?
a. Ordonată şi îngrijită
b. Celorlalţi li se pare dezordonată, totuşi ştiţi unde se află fiecare lucruşor
Ce atitudine vă descrie cel mai bine?
a. Vă place să povestiţi evenimentele sau să ascultaţi relatarea lor cu toate
detaliile prezentate în ordine
b. Vă place să spuneţi direct ideea principală a unui eveniment, iar dacă alţii
povestesc ceva, vă irită dacă nu ajung mai repede la ideea principală
Când primiţi instrucţiuni şi aveţi posibilitatea de a opta, preferaţi să:
a. Urmaţi instrucţiunile
b. Vă gândiți şi încercaţi alte căi de realizare
Vă place să:
a. Faceţi planuri şi le respectaţi
b. Decideţi lucrurile în ultima clipă, vă lăsaţi dus de curent, ori faceţi ceea ce
aveţi chef în clipa respectivă
De obicei:
a. Urmăriţi cu atenţie trecerea timpului
b. Pierdeţi noțiunea timpului
De obicei, lucraţi la:
a. Câte un proiect, pe rând
b. Mai multe proiecte simultan
Dacă predomina răspunsul "a", dovediţi preferinţă pentru folosirea emisferei
cerebrale stângi.
Dacă predomină răspunsul "b", dovediţi preferinţă pentru folosirea emisferei
cerebrale drepte.
Dacă numărul de răspunsuri "a" este aproximativ egal cu numărul de răspunsuri
"b", este posibil să utilizaţi fiecare emisferă cerebrală în mod egal, fără o preferinţă
aparte.

I.2. Principii și reguli ale învățării eficiente

Prin învățare se înțelege nu numai și nu în primul rând achiziționarea de

cunoștințe și deprinderi, ci mai ales dezvoltarea unor funcții, capacități și trăsături
8
psihice și psihosociale ale personalității: intelect, atitudini, valori, trăsături de
personalitate, convingeri etc. Prin conținuturile de învățare trebuie să se urmărească
în mod deosebit construcția și dezvoltarea capacităților de învățare: cei ce învață
trebuie învățați cum să învețe, trebuie pregătiți pentru a putea și dori să învețe.
Organizarea conținuturilor de învățare pe baza logicii didactice și a legilor învățării și
construcției intelectului, precum și ordinea în care diferite conținuturi sunt învățate
este decisiva pentru eficienta învățării.

I.2.1. Principii ale învățării eficiente

1. Orice act de învățare, de însușire a cunoștințelor și formare a experienței

are o dinamică proprie, o evoluție specifică guvernată de legea curbei învățării și
cea a uitării.

Învățarea sau însușirea cunoștințelor pe parcursul unei zile, semestru sau an de

studiu nu este un proces liniar sau cu o evoluție uniformă, ci mai degrabă unul fazic,
ondulatoriu care evoluează în etape, cu ritmuri și volume inegale de asimilare, de la o
etapă la alta.
În învățarea unui material trecem obligatoriu prin următoarele faze sau etape de
asimilare:

 Etapa de acomodare sau familiarizare cu conținutul de învățare.

În această etapă viteza de asimilare și volumul cunoștințelor asimilate sunt

scăzute. Este perioada de debut a învățării unui material, a inițierii într-o disciplină la
început de an de studiu sau de semestru. Cu cât perioada de timp de când nu am
practicat învățarea în mod sistematic este mai mare și cu cât conținuturile de învățare
sunt mai noi în raport cu ceea ce am făcut sau ceea ce am învățat anterior, cu atât
perioada de acomodare este mai dificilă și mai de lungă durată. În această perioadă a
învățării sunt recomandabile:
 o însușire cât mai precisa și profunda a definițiilor, principiilor, legilor;
 delimitare cât mai clară a universului semantic, conceptual și problematic
al conținuturilor respective de învățare (lecții, cursuri, discipline sau materii de
studiu);
 un efort voluntar superior de concentrare a atenției și gândirii pentru
acomodarea cât mai rapidă la specificul conținuturilor de învățare.

 Etapa asimilării rapide și în cantități mari a cunoștințelor.

După toate dificultățile pricinuite de etapa de acomodare (agitație, neliniște,

nervozitate, insomnii, sentimente de insatisfacție și incapacitate de înțelegere și
învățare etc.) simțiți că învățați, că vă dezvoltați și îmbogățiți intelectul. Folosiți din

9
plin această etapă de maxim randament în învățare și înaintați cât mai repede și cât
mai mult în însușirea conținuturilor de învățare.

 Etapa de relativă stagnare sau chiar regres a ritmului de învățare.

Pentru depășirea acestei situații de ,,criza” a învățării se recomandă

intensificarea efortului voluntar în învățare, diversificarea metodelor, mijloacelor și
resurselor de învățare pentru reactivarea și dezvoltarea interesului, mărirea pauzelor
și confruntarea cu cât mai multe surse bibliografice (dicționare, enciclopedii, articole
din reviste de specialitate etc.).

 Etapa învățării intensive în preajma verificării sau a examenelor.

În orice act de învățare, în etapa finala, randamentul învățării este cu mult

superior etapelor anterioare. Totuși, nu trebuie uitat un lucru vital: cu cât este mai
intensă învățarea (practicată în ,,salt” în preajma examenelor), cu atât mai rapidă și
mai masivă este uitarea (după examene). Uitarea începe cu detaliile, cu faptele
concrete și ideile secundare, continuă cu unitățile logice și abia la urma afectează
principiile generale. Curba uitării stabilită de Ebbinghaus ne arată că în cazul
practicării învățării intensive, forțate, în preajma examenelor, după examene se uită în
primele 2-3 zile peste 60-75% din ceea ce s-a învățat. Cine învață zi de zi și pentru un
scop mai îndepărtat reține mult mai trainic cele învățate. Cu cât o cunoștință este
reținută mai mult în timp cu atât scade probabilitatea uitării ei, cresc șansele păstrării
în continuare. Deci, repetițiile trebuie făcute imediat după învățare, iar după examene
materialul trebuie revăzut și repetat în continuare, pentru a preîntâmpina uitarea.

1. Curba atenției pe parcursul unei ore de activitate didactică influențează

calitatea învățării.

În primele 5 minute, datorită faptului că se produce o activitate nouă, intră în

funcțiune atenția involuntară, iar capacitatea de concentrare a atenției este relativ
ridicată. În continuare intră în funcțiune atenția voluntară, bazată pe efortul voluntar
conștient, organizat și orientat spre asimilarea cunoștințelor. Gradul de concentrare
crește treptat pe parcursul unei ore de activitate, atingând maximum între minutele 25
și 35 de activitate. După 35-45 minute de activitate intensă începe să scadă tot mai
accentuat gradul de concentrare al atenției instalându-se tot mai mult oboseala
intelectuală, ceea ce impune necesitatea unei pauze.

2. Profunzimea înțelegerii și activismului intelectual legate de ea, reprezintă

cea mai importantă condiție a eficienței învățării, reținerii și aplicării cunoștințelor.

Acest principiu presupune cunoașterea unor reguli ce trebuie respectate pentru o

învățare eficientă.

10
  Atenție cum învățați dacă vreți să vă formați o gândire eficientă și să aveți
succes în viață: logic, creativ și inteligent, nu mecanic, reproductiv și forțat.
Definițiile, denumirile, formulele, datele etc. trebuie învățate absolut corect de la
început deoarece dezvățarea este de zeci de ori mai grea decât învățarea. Cunoștințele
se învață și se rețin cu atât mai bine cu cât sunt integrate mai profund în experiența
proprie și cu cât stabiliți corelații și asociații multiple și variate cu celelalte cunoștințe
posedate. Nu învățați ce nu înțelegeți, eșalonați în timp repetițiile și faceți-le mai ales
în lipsa materialului de învățat. Dezvoltându-vă puncte de vedere proprii asupra a
ceea ce învățați, dominați cunoștințele noi prin gândirea și fantezia proprie. Fiți
creativi!
 In procesul învățării evitați memorarea fidelă a textului, încercați să
practicați o învățare inteligentă, selectivă, reținând esențialul, pe care sa-l filtrați prin
propria experiență de cunoaștere.
 Când studiați un text încercați să identificați punctele de sprijin ale
învățării: ideile principale, exemplele, imaginile semnificative etc.), să le structurați
logic și să alcătuiți cu ele planul textului. Prin urmare, încercați să concentrați textul
pe care-l studiați în formulări scurte și esențiale, evidențiind în fiecare formula
cuvântul central, după sens și asociind ulterior aceste cuvinte între ele pentru a forma
un lanț logic de idei.
 Dezvoltați-vă capacitatea de a organiza materialul de învățat pe unități de
sens sau microteme, de a-l sintetiza într-o concepție personala.
 Atunci când nu reușiți să înțelegeți bine și în profunzime materialul de
învățat, una dintre cele mai bune metode de a preveni însușirea lui mecanica este
confruntarea cu cât mai multe surse, manuale, dicționare, enciclopedii etc.
 Când vă aflați în situația de a învață o serie de materiale cu caracter
factologic (denumirile, datele istorice, clasificările, enumerările etc.) încercați să
stabiliți cât mai multe conexiuni între ele.
 Cel ce posedă multe cunoștințe, bine sistematizate are șanse să
achiziționeze, fără mari eforturi, alte noi cunoștințe pentru a reuși să le clasifice
diferențial, să le pună în raporturi clare față de cele vechi, posedând un mare avantaj
față de cei ce știu puțin și slab sistematizat.

3. Curba atenţiei pe parcursul unei zile de activitate intelectuală influenţează

calitatea învăţării.

Performanțele cele mai mari se înregistrează dimineața, între orele 9-11 și după-
masa, între orele 17-21. Acestea sunt perioadele în care curba atenţiei atinge apogeul.
Pe parcursul săptămânii, performanțele cele mai ridicate se obțin miercuri și joi,
iar cele mai scăzute luni și sâmbătă.
Din punct de vedere al vârstei, performanţele cele mai mari se obţin între 20-45
ani. Persoanele care învață permanent în mod inteligent și și-au însușit corect metode
și tehnici de învățare și muncă intelectuală pot obține performanțe ridicate până la
cele mai înaintate vârste.

11
 4. Calitatea învățării este determinată și de existența unui mediu ambiental
adecvat.

Cromatica ambientală a învățării este foarte importantă. Elevii cărora li s-au dat
teme de rezolvat acasă și în clasă pe fișe colorate au obținut performanțe net
superioare celorlalți. Copiii crescuți într-un mediu cromatic variat și bogat au dovedit
indici de inteligență și sensibilitate afectivă cu mult superiori celor crescuți într-un
mediu acromatic. Albul permite o mai bună concentrare; roșul generează activism
mintal; galbenul este un calmant al psihonevrozelor, stimulează și întreține starea de
vigilență, sporește capacitatea de concentrare; verdele facilitează deconectarea
nervoasă și abundența de asociații libere de idei, deci imaginația; albastrul
favorizează dezvoltarea proceselor de inhibiție și de încetinire a ritmului activității.

5. Formarea unui stil cognitiv (mod de abordare și dezvoltare a cunoștințelor

și rezolvare a problemelor) flexibil, deschis, creativ este util în creșterea
performanțelor în învățare.

Dezvoltați-vă un stil cognitiv adaptat propriilor capacități intelectuale și

cerințelor specifice actului de învățare. Încercați să gândiți problemele în mod
complex, din mai multe perspective și pe baza mai multor criterii. Stilul cognitiv
reprezintă modul personal, original de recepționare, prelucrare și interpretare a
cunoștințelor și informațiilor, felul în care abordăm și rezolvăm problemele prin
utilizarea diferitelor strategii cognitive. În esență, reprezintă modelul gândirii noastre:
predominant analitic sau sintetic, reproductiv sau creativ, inductiv sau deductiv etc.

6. Formarea unei gândiri structural-sistematice stă la baza învăţării logice.

Gândirea structural-sistematică presupune un efort de:

 înțelegere a structurii fundamentale a unui domeniu de cunoaștere;
 selecție a conceptelor și principiilor cu o mare putere de extindere;
 abordare inter și trans-disciplinară, constituie fundamentul unei învăţări
adecvate noilor cerinţe şi noilor realităţi social-economice.

7. Promovarea inter-învățării sau a învățării conversaționale bazate pe

relaţia om-om, om-calculator etc., este un principiu de bază a unui învăţământ
modern ce are la bază formarea competenţei de învăţare a înăţării.

8. Învățarea în grup, bazată pe dialoguri și interogații inteligente, stimulează

creativitatea, schimbul de experiență, dezvoltarea aptitudinilor psihosociale
(comunicare, cooperare etc.).
Acest principiu presupune însă o serie de reguli:
- dialog competent;

12
 - dacă grupul este feminin numărul membrilor este recomandabil să fie par;
- dacă grupul este masculin numărul membrilor este recomandabil să fie
impar;
- dacă grupul este este mixt este recomandabil să fie minimum 4 membri.

9. Folosirea instrumente tehnice moderne reprezintă un factor important

pentru informarea și învățarea eficientă: lecturarea rapidă, înregistrări audio-video,
conversația cu calculatorul etc.

Un elev inteligent devine tot mai mult autodidact dacă învață singur, după
indicații, recomandări bibliografice și planuri de studiu, iar apoi se întâlnește cu
profesorul și pune întrebări, cere explicații, dialoghează, își confruntă punctele de
vedere proprii, emite păreri, opinii personale.

10. Cunoaşterea şi dezvoltarea opțiunilor de învățare! Fiecare dintre voi are

un stil și o adaptare personală la învățare, generate de particularitățile psihosociale.

Stilurile de învăţare cele mai des întâlnite sunt:

a) - tipul auditiv – elevii aparţinând acestui tip învață mai bine ascultând sau
citind cu voce tare;
b) - tipul comunicativ – elevii învață mai bine conversând;
c) - tipul acțional- elevii învață mai bine făcând ceva, acționând, elaborând
conspecte, schițe, proiecte etc;
d) - tipul vizual - elevii au dezvoltată memoria vizuală și rețin mai bine
imaginile, schițele, schemele, graficele etc.;
e) - tipul abstract- elevii reţin cu uşurinţă rapoarte, procente, numere de
telefon;
f) - tipul verbal- elevii rețin mai bine ideile, principiile, legile, explicațiile
verbale etc.;
g) - tipul reproductiv – elevii reproduc cu mare uşurinţă cele învăţate;

11. Fondul afectiv pe care se desfășoară activitatea de învățare influenţează

calitatea învăţării.

Cei mai ineficienți stimuli sunt cei care nu stârnesc nici o emoție. Starea afectivă
trebuie corelată cu starea de motivare, iar uneori ea însăși poate reprezenta o
puternică sursă stimulatoare pentru învățare. Învățarea este mai eficientă în stări de
ușoară precipitare și anxietate, decât într-o stare de mare anxietate sau relaxare
ușoară.

12. Principiul contrastului cu efect retroactiv

13
 Când două conținuturi învățate sunt de importanţă și dificultate aproximativ
egale, dar au fost însușite în perioade diferite de timp, repetarea lor ulterioară sporește
reactualizarea sau înțelegerea materialului mai vechi, mai mult decât al celui nou.
dacă se însușește un conținut de învățare vast și dificil, acesta trebuie repetat și aplicat
că un întreg în perioadele imediat ulterioare, pentru a spori eficienta învățării și
reținerii. Întotdeauna după învățare și în preajma examenelor supuneți-vă
autoexaminării, încercați să simulați situația de examen, puneți pe cineva să vă
asculte și să vă dea note, faceți bilete de examinare, amestecați-le, trageți 2-3 și
răspundeți. Învățarea treptata, extensiva, distributiva pe perioade mai mari de timp
este de obicei mai eficienta decât învățarea compacta, intensiva, caracterizata prin
comasarea unui volum mare de cunoștințe pe unități mici de timp.

13. Principiul ascultării active

Știm să ascultam ce ni se spune sau predă? Atenţia are o importanţă primordială

in procesul de învăţare. Ascultarea activă presupune un efort suplimentar de
întelegere şi asimilare a cunoştinţelor chiar din momentul predării.
Știm să expunem ceea ce am învățat? În expunerea cunoștințelor asimilate foarte
important este să ne înarmăm cu puncte de vedere proprii și metode și tehnici de
persuasiune, de argumentare și convingere. În activitatea intelectuala ce promovează
principiul ascultării active un rol decisiv îl au mijloacele audio-vizuale.

14. Principiul esenţializării şi organizării conţinuturilor

Știți să consultați o bibliotecă, un fișier, un dicționar, o bancă de date,o sursă

bibliografică sau o enciclopedie? Mulți au impresia că da, dar puțini pot face bine și
corect acest lucru. Important pentru succesul învățării este cum organizăm și
esențializăm conținuturile uriașe de învățare în unități sintactice. Învățați tehnici
informative, documentare și bibliografice așa cum cercetătorul, pentru a descoperi
sau crea, trebuie să se înarmeze cu tehnici de cercetare și creativitate.

15. Principiul evitării eşecului

Feriți-vă de eșecul ca ,,reacție în lanț” în învățare și la examene. Dacă celui ce

studiază i se sugerează eșecul apar șanse mai mari ca să-l și aibă, iar celui care a
trecut printr-un eșec are și mai multe șanse să mai treacă și prin altele, datorită unor
mecanisme complexe de condiționare comportamentală negativă.

16. Principiul evitării prejudecăţilor

Feriți-vă de prejudecata părinţilor, colegilor, profesorilor în legătură cu

capacitatea voastră intelectuală. Când profesorilor care apreciau o serie de elevi ca

14
fiind slabi li s-a comunicat oficial că aceștia au fost cei mai buni la un test de
inteligență, pe neașteptate aprecierile asupra performanțelor la învățătură au crescut
simțitor în perioada imediat ulterioară.

I.2.2. Psihologia învățării

Reguli recomandate de specialiștii în psihologia învățării:

1. Înlăturați toți factorii ce favorizează și declanșează oboseala și

surmenajul.
Eliminați stimulii din mediul înconjurător; orice distragere din afară reprezintă
un stimul în plus, o supraîncărcare (zgomot, distragerea vizuală sau auditivă). Astfel,
se recomandă așezarea mesei de studiu astfel încât să se evite privirea directa spre
ușă;

2. Abordați studiul pe domenii complementare, evitând solicitarea acelorași

funcții și procese psihice. De exemplu, se poate începe cu învățarea la matematică
timp de o ora, urmată apoi, după o pauza de 10-15 minute, de învățarea la istorie;

3. Asigurați pauze de 10-15 minute între activități;

Studiile experimentale au arătat că cea mai potrivită este pauza activă, dar
aceasta nu înseamnă:
 baterea mingiei la nesfârşit, uitând de teme şi alte activităţi utile;
 vizionarea la televizor timp îndelungat a unor emisiuni nepotrivite vârstei și
preocupărilor specifice elevilor;
 pierderea timpului în fața calculatorului;
 preocupări pentru lucruri nefolositoare şi uneori periculoase pentru
sănătate;
 pierderea timpului în anturaje nepotrivite;

4. Nu vă aglomerați creierul cu informații curente, redundante, factuale sau

puțin semnificative și care pot fi păstrate în agende, carnețele ș.a. (adrese, numere de
telefon, date, cifre, termeni etc.), astfel încât memoria să poată fi utilizată pentru
sarcinile importante. Fiți cât mai selectivi în reținerea informațiilor, iar când sunteți
obligat să memorați ceva fără relații logice între ele, apelați la sisteme mnemotehnice;

5. Nu faceți mai multe lucruri în același timp, mai ales când sunt diferite ca
natură (de exemplu,nu priviți la televizor în timp ce învățați);

6. Organizați-vă masa de lucru, deoarece este știut faptul că dezordinea

contribuie la distragerea mentală. Păstrați pe masă un singur lucru, cel la care lucrați;

15
 7. Respectați un regim optim între muncă și somn; somnul trebuie să dureze
minim 9 ore;

8. Asigurați-vă un regim alimentar rațional, echilibrat şi sănătos;

În alimentatie, accentul se pune pe alimentele bogate în proteine, legume şi
fructe; se vor evita grasimile, dulciurile pâinea. S-a demonstrat ca memoria este
potentata de acetilcolina, iar sursa naturala de colina este lecitina. Prevenirea
pierderilor de memorie se face pe linia alimentara, printr-o suplimentare a lecitinei şi
a aminofosfatilor continuti, de exemplu, în galbenusul de ou, lapte, preparate din
germeni de soia, lapti de peste, drojdia de bere.

9. Nu recurgeți la mijloace farmacologice pentru sporirea eficienței învățării

decât numai la recomandarea medicului;

10. Structurați-vă ziua de munca, astfel încât să evitați întreruperile în

învățare;

11. Stabiliți priorităţile; în momentele de activitate ce presupun maximă

concentrare (cum ar fi pregătirea unui examen) nu vă lăsați distras de sarcini de
importanță secundară;

12. Învățarea în condiții ușoare de stres și mobilizare este superioară învățării

în condiții de relaxare totală;

13. Nu învățați intensiv (cu 3 zile înainte de examen), ci extensiv (zilnic,

permanent).
Învățarea intensivă este eficientă dacă ciclurile de învățare sunt secondate de
stagii aplicative, care să solicite intens cunoștințele și deprinderile achiziționate
intensiv. După fiecare 40-50 minute de concentrare și învățare faceți câte o pauză de
10-15 minute, în care să vă relaxați (întins cu ochii închiși pe un pat sau fotoliu, vă
plimbați, ascultați muzică, vă jucați, faceți gimnastică sau conversații, care să solicite
și alți centri nervoși);

14. Dacă simțiți că nu vă puteți concentra asupra unui subiect sau teme
anumite, învățați-le pe părți mici.

Factorii obiectivi care acționează asupra memoriei:

1. Volumul, cantitatea materialului - acesta trebuie să fie pe măsura

posibilităților, în funcție de vârstă și experiență. Nerespectarea acestei cerințe vă avea
că urmare apariția unor fenomene de suprasolicitare ce pot duce la blocaje ale
performantei, în cele mai bun caz, la o memorare superficiala cu o durata de păstrare
redusa.

16
 2. Natura materialului de memora - cu cât materialul este mai concret, cu atât
vă fi mai ușor de memorat. Exista o relație nemijlocita între natura materialului de
memorat și valoarea performantelor: obiectele și imaginile se memorează mai ușor,
cifrele,cuvintele, schemele mai greu.
3. Gradul de structurare logica a materialului - materialul organizat după
criterii logice, cu legături clare între idei și o succesiune clara a raționamentului de la
premise la concluzii, se memorează mai ușor decât cele ce nu îndeplinesc aceasta
condiție.
4. Continuitatea actului de învățare - fragmentarea materialului în secvențe și
alternarea timpului afectat învățării cu momente de repaus reprezintă o formă de
organizare a memoriei eficiente.
5. Gradul de omogenizare a materialului - un material ce asigura o percepție
diferențiată vă fi memorat mai ușor și mai bine decât unul omogen.
6. Semnificația materialului - un material care prezintă importanță pentru
subiect și generează o stare afectivă, fie ea pozitivă sau negativă, se memorează mai
ușor și mai trainic decât unul lipsit de interes, neutru.

Factorii subiectivi care acționează asupra memoriei

1. Starea funcțională a creierului - orice afecțiune sau tulburare a creierului vă

influenta, într-o măsura mai mare sau mai mica memorarea, păstrarea și
reactualizarea.
2. Capacitatea funcționala globala a subiectului sub aspectul posibilităților
sale de efor - scăderea capacității de efort fizic și psihic reduce semnificativ sau
blochează performanta mnezica.
3. Existenta unui fond aperceptiv în relație cu materialul de memorat - un
material care se bazează pe un fond aperceptiv se memorează mai ușor și mai
temeinic decât unul cu desăvârșire nou lipsit de posibilitatea unui astfel de sprijin.
Având că limba materna romana, ne vă fi mai ușor să învățăm o limba romanica
(franceza, italiana, spaniola etc.).
4. Motivația actuala pentru memorarea interesul pentru materialul de
memorat, atitudinea pesimista pentru acțiunea de memorare, voința de a atinge scopul
amplifica substanțial capacitatea de performanta mnezica.
5. Tensiunea afectiva a subiectului aflat în situația de memorarea scăderea
tonusului afectiv, lipsa de interes, plictiseala, pot reduce semnificativ eficienta
memorării după cum emotivitatea crescuta, anxietatea, agitația o pot frâna sau bloca.
6. Vârsta subiectului - înaintarea în vârsta scade în general, eficienta
memoriei cel puțin în ceea ce privește memoria imediata și cea de scurta durata,
capacitatea de învățare.
7. Autosugestia poate îmbunătăţi calitatea învăţării. Iată câteva idei de
autosugestionare:
 Randamentul meu creşte de la o zi la alta, rezultatele sunt tot mai
bune acum.

17
  Imi place din ce în ce mai mult să învăţ pentru a fi tot mai bun în
domeniile mele preferate acum.
 Îmi înteleg şi îmi rezolv cu uşurinţă problemele vieţii acum.

Secretul memoriei bune

 Concentrarea atenţiei;
 Interesul pentru cunoaştere;
 Voinţa - ,, Trebuie , vreau şi pot ” ar putea fi deviza oricărui elev;
 Înţelegerea informaţiilor ce trebuie învăţate;
 Atitudinea faţă de învăţare (privirea materialului ca fiind interesant,
folositor);
 Planificarea timpului pentru învăţare (zilnic, săptămânal, lunar,
anual).

I.2.3. Resursele interne şi externe ale învățării

Una din temele importante ale psihologiei sociale, cu impact deosebit în mediul
şcolar, o constituie studiul gîndirii sociale. Teoriile din acest domeniu descriu felul în
care omul construieşte explicaţia cu privire la experienţele sale. Indivizii caută să
înţeleagă lumea şi să-i desluşească determinismele, căci numai astfel pot duce la bun
sfîrşit acţiunile. În cazul în care nu reuşesc să obţină explicaţii mulţumitoare cu
privire la evenimentele mediului ce-i înconjoară, ei trăiesc o stare de discomfort
psihic.
În general, la baza oricărei acţiuni umane, deci şi la baza invăţării se află:
- factori interni (de pildă, motivaţia persoanei);
- factori externi (situaţii concrete, presiunea socială, dorinţa de apreciere din
partea semenilor).
Un elev poate să explice nota proastă pe care tocmai a primit-o punînd-o pe
seama unei cauze exterioare. Trebuie să observăm că performanţele sale şcolare
viitoare, precum şi comfortul său psihic depind de atribuirea pe care o face. Este
evident că el se va simţi împăcat cu sine şi stima de sine îi va fi menajată dacă va
invoca o cauză externă şi stabilă. Pe de altă parte, un elev înclinat să facă mereu
atribuiri interne pentru nereuşitele sale din clasă va avea o stimă de sine slabă şi, în
egală măsură, aşteptări slabe cu privire la posibilităţile sale de a obţine note foarte
bune.
Atribuirile stabile ale reuşitei sau eşecului pot marca o dimensiune foarte
importantă a personalităţii, sentimental propriei eficienţe (self-efficacy). Acesta,
definit ca aprecierea unei personae asupra propriilor capacităţi de a organiza şi duce
la împlinire acţiuni necesare pentru atingerea unei performanţe, trebuie deosebit de
stima de sine, care se constituie ca o acreciere globală a valorii propriei personalităţi.
Eficienţa proprie este un factor cardinal al succesului şcolar. Elevii care obţin scoruri
mari la scalele ce măsoară această caracteristică au rezultate şcolare mai bune. Totuşi,

18
trebuie spus că există, de exemplu, copii care au un sentiment al propriei eficienţe
foarte dezvoltat în ceea ce priveşte domeniul literaturii, şi au mult mai puţină
încredere în forţele lor cîn e vorba de a înfrunta o problemă de matematică.
Cunoaşterea condiţiilor determinative ale succesului în activitatea de învăţare
sau nereuşitei şcolare orientează activitatea elevului, care poate adopta măsuri pentru
sporirea capacităţii intelectuale şi morale sau pentru lichidarea şi mai ales prevenirea
piedicilor şcolare.
În matricea complexă a reuşitei şcolare ponderea factorilor intelectuali este
destul de însemnată, cca 50% din varianta rezultatelor şcolare fiind pusă pe seama
inteligenţei. Restul de 50% este pusă pe seama factorilor nonintelectuali de
personalitate, precum şi condiţiilor de organizare a activităţii şcolare.
Deficienţele în percepţiile vizuale, auditive sau tulburările limbajului oral pot
determina pregătirea incomplectă a copilului pentru învăţarea citirii. Insuficienţa
dezvoltare a orientării şi a structurii spaţiale a funcţiei simbolice a limbajului, a
înţelegerii masajelor verbale pot fi cauze ale imaturităţii pentru citire.
În dezvoltarea inteligenţei şi a capacităţii de autoreglare a copilului există o
anumită succesiune stadială obligatorie iar actualizarea potenţialităţilor psihice
presupune organizarea cerinţelor instructive în acord cu aceste posibilităţi.
La 6-7 ani copilul trece de la acţiunea imediată la operaţie. Reuşita la aritmetică
presupune capacitatea elevului din clasa I de a reprezenta mintal, de a imagina
rezultatul unor acţiuni, adică de a anticipa prin reprezentare desfăşurarea unor situaţii
simple.
Diferenţele individuale sunt definitorii pentru gradul de educabilitate a elevilor.
Se caută, astfel, o concordanţă între caracteristicile psihofiziologice ale subiectului şi
exigenţele sarcinilor şcolare. Criteriul acestei concordanţe este succesul la învăţătură
exprimat în calificativ ca modalitate de evaluare a randamentului şcolar. Calificativul
este un indice discutabil al valorii şi al pregătirii elevului, depinzând nu numai de
elev ci în mare măsură şi de învăţător.
Inteligenţa este unul din elementele constelaţiei factorilor interni ai performanţei
şcolare. La elevii cu insuficienţe mintale, importanţa factorilor intelectuali în
determinarea reuşitei – nereuşitei este mai mare decât la cei normali sub aspect
intelectual. Sunt deci situaţii în care inteligenţa, tocmai prin deficienţele sale, devine
factorul fundamental în determinarea randamentului şcolar.
Unul din factorii de bază ai reuşitei şcolare est inteligenţa şcolară. Termenul de
„inteligenţă şcolară”, cu valoare pur operaţională, ar desemna echilibrul dinamic
dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la acestea, la diferite niveluri de
şcolarizare. Se diferenţiază de inteligenţa generală, globală, verbală, practică, etc.,
mai ales prin specificitatea conţinutului său, dar se supune legilor generale ale
dezvoltării mintale. Inteligenţa şcolară exprimă gradul de adaptare a elevului la
cerinţele activităţii de tip şcolar. Ea depinde de variaţiile permanente ale şcolii, de
sarcinile şcolare şi de personalitatea elevului; deci se raportează la capacitatea
elevului de a-şi însuşi cunoştinţe şcolare, deprinderi intelectuale etc. în condiţii

19
obişnuite, normale, de şcolarizare cărora li se adaptează marea masă de elevi de
aceiaşi etate cronologică.
Puterea de muncă, rezistenţa la efort, vivacitatea personalităţii, ritmul şi
eficienţa activităţii etc. influenţează reuşita şcolară a elevilor. Inadaptarea elevilor
lenţi are un caracter foarte particular, având frecvent origine psiho-somatică şi care
nu relevă deloc rea-voinţă din partea elevului. Orice încercare bruscantă, venită din
partea şcolii sau a familiei, de a-l face pe acest elev mai rapid, poate duce la confuzii,
la eşec, care agravează situaţia tensională a elevului. Încetineala excesivă, ritmul prea
lent pot genera, chiar şi la un copil cu posibilităţi intelectuale normale, o formă
specifică a nereuşitei şcolare.
„Astenia mintală”, oboseala de integrare a informaţiilor şi de coordonare a
verigilor activităţii, fac ca elevul să fie lipsit de eficienţă intelectuală. Eficacitatea
inteligenţei şcolare depinde, alături de perseverenţă şi de rapiditatea funcţionării
mintale. În contrast cu elevul pasiv, cel activ se caracterizează printr-o mare
capacitate de a învinge dificultăţile exterioare, care îi stimulează energia fizică şi
mintală. Dacă activismul se asociază cu aptitudini şcolare dezvoltate, firea
perseverentă va parcurge o cale ascendentă în activitatea şcolară.
Activitatea şcolară poate provoca oboseala prevenind de fapt epuizarea
rezervelor de energie ale organismului (prin intervenţia procesului de inhibiţie).
Oboseala elevului se manifestă nu atât la nivelul rezultatelor şcolare, cât în
amplitudinea oscilaţiilor acestora. Ritmul de apariţie a oboselieste în funcţie de
intensitatea şi conţinutul activităţii, de tonalitatea afectivă lecţiei, de variaţia
capacităţii de muncă pe parcursul unei zile, în funcţie de oscilaţiile ritmice ale
excitabilităţii scoarţei cerebrale, de regimul de odihnă etc.. Starea subiectivă de
oboseală se poate instala şi pe fondul monotoniei care duce la saturaţie. Întrucât
atenţia este o condiţie indispensabilă a desfăşurării lecţiei şi implicit a reuşitei
şcolare, gradul de concentrare şi intensitatea atenţiei, stabilitatea şi flexibilitatea ei se
schimbă în funcţie de calitatea predării şi de rezistenţa elevului la efort. Oboseala
elevului, explicabilă în ultimă instanţă prin procese nervoase corticale, apare drept
consecinţă a implicării funcţiilor psihice în activitatea şcolară. Nu memorarea
mecanică, reproducerea fidelă etc.; ci capacitatea de a înţelege, curiozitatea
intelectuală sunt factori interni care pot întârzia sau preveni apariţia nejustificată a
fenomenului de oboseală.
Începând de la vârsta de cca 5 ani acţiunile copilului sunt planificate şi reglate
întrucâtva conştient – prin intermediul imaginii mintale şi al cuvântului. Astfel,
copilul îşi dă seama că el iniţiază şi tot el reglează activitatea.
Punctul de plecare în formarea operaţiilor mintale la copil îl constituie acţiunea
externă cu obiecte concrete. Limbajul înlesneşte, pe de o parte, interiorizarea acţiunii
materiale şi detaşarea de aspectele neesenţiale, iar, pe de altă parte, exteriorizarea
acţiunii mintale în conversaţie. În final procesul se transpune în planul limbajului
intern, adică în planul mintal propriu-zis în care operaţia se realizează ca act de
gândire. Elevul ajuns în stadiul operaţilor formale (gândire verbal-abstractă, formală)

20
poate fi „activ”, în sensul desfăşurări raţionamentelor ipotetico-deductive, deşi
această activitate mintală nu îmbracă o formă concretă, ci una abstractă.
Metodele intuitive fac apel la mecanisme psihologice diferite faţă de cele
implicate în metodele active şi nu sunt suficiente pentru dezvoltarea gândirii.
Elevul trece treptat de la acţiunea modelată obiectual la acţiunea mintală,
interiorizată. Aceasta din urmă devine reversibilă şi prescurtată, ceea ce marchează
formarea operaţilor mintale. La rândul lor operaţiile se grupează în structuri
funcţionale care nu sunt altceva decât aptitudini, capacităţi de acţiune mintală care, în
interacţiune cu alţi factori interni şi externi, determină reuşita şcolară a elevului.
O perspectivă interesantă ne oferă analiza factorilor care determină reuşita
şcolară şi care ne duce indirect la eficienţa învăţării.
Personalitatea elevului reprezintă factorul fundamental al reuşitei şcolare,
condiţiile interne prin intermediul cărora acţionează condiţiile externe. În cadrul
acesteia vom distinge:
- factorii fizici: starea de sănătate, echilibrul psihosomatic, rezistenţa la efort,
potenţialul genetic.
- factorii psihici:
a. intelectuali: inteligenţă, stilul cognitiv, nivelul de dezvoltare a proceselor
intelectuale (memorie, gândire, imaginaţie, atenţie);
b. nonintelectuali: motivaţia, interesele, atitudinile, trăsăturile de
personalitate.
În psihopedagogie se utilizează conceptul de maturitate şcolară vizând
maturitatea fizică, cea volitivă, socială, morală, mintală şi maturitatea pentru muncă.

I.2.4. Stilul de învăţare

Stilul de învaţare reprezintă modalitatea preferată de receptare, prelucrare,

stocare şi reactualizare a informaţiei.

A. Dupa modalitatea senzorială implicată, exista 3 stiluri de invatare

principale:

1. Stilul auditiv

Elevii care au aceasta manieră de studiu:

• învaţă vorbind şi ascultand;
• sunt eficienţi în discuţiile de grup;
• îşi manifestă verbal entuziasmul;
• suportă greu liniştea în timpul învăţării;
• învaţă din explicaţiile celui care prezintă noile informaţii;
• verbalizează acţiunile întreprinse pentru a-si depăşi dificultăţile de învăţare;

2. Stilul vizual

21
 Elevii care au acest stil de învăţare:
• preferă să vadă lucrurile sau desfăşurarea proceselor pe care le învaţă;
• învaţă pe bază de ilustraţii, hărţi, imagini;
• consideră că este important sa vada textul scris;
• au nevoie să aiba control asupra ambianţei în care învaţă;
• îşi decorează singuri mediul în care învaţă;
• recitirea sau retranscrierea materialului sunt metodele cele mai frecvent
utilizate pentru fixare de către aceşti elevi;

3. Stilul kinestezic

Elevii care adopta acest stil de învăţare:

• au nevoie să atingă şi să se implice fizic în activitatea de învăţare;
• învaţă din situaţiile în care pot să experimenteze;
• îşi manifestă entuziasmul sărind;
• nu acordă mare importanţă luării notiţelor; a lua notiţe înseamnă mai mult
un act fizic şi nu un suport vizual pentru învăţare; de multe ori nu revizuiesc notiţele.

B. In functie de emisfera cerebrala cea mai activată, în învăţare există două

stiluri cognitive:

1. Stilul global (dominanta dreaptă)

Survolarea materialului înainte de a începe studiul aprofundat al acestuia, pentru

identificarea subtitlurilor, cuvintelor cheie şi a rezumatului care poate sa ofere
elevilor ce abordează acest stil, perspectiva de ansamblu de care are nevoie.

2. Stilul analitic

Elevii care abordează acest stil îşi rescriu notiţele în manieră logică şi ordonată,
utilizează sublinierile şi fragmentarea materialului în manieră personală.

C. Tipul de inteligenţă determină, de asemenea, modul de operare cu

cunostintele, stilul de învăţare.

Conform cercetarilor lui Howard Garner de la Universitatea Harvard şi ale lui

Charles Handy din Anglia, oamenii posedă zece tipuri diferite de inteligenţă:
In timpul anilor de şcoală, ai fost testat numai pe baza inteligenţelor tale verbale
şi matematice. Studiile din ultimii ani arată, că ai mai multe tipuri de inteligenţă şi
chiar poti fi un geniu în oricare dintre ele; atunci când acestea sunt combinate, îţi
oferă şansa să realizezi lucruri extraordinare. Principalul tau scop este să-ti identifici

22
inteligenţele sau inteligenţa predominantă; apoi foloseşte cât poţi de mult din acea
inteligenţă în domeniul tău de activitate sau pentru realizarea obiectivului tău.

Cele zece tipuri de inteligenţă care corespund unor stiluri de învăţare diferite
sunt:
1. Inteligenţa verbală .

Este prima ta inteligenţă; aceasta reprezinta abilitatea de a vorbi prin ultizarea

limbajului. Capacitatea de a înţelege şi de a folosi bine limbajul este asociată cu
succesul în orice domeniu, care implică şi comunicarea cu ceilalţi. În orice societate,
există o legatură directă între nivelul de fluenţă de exprimare în limba ta nativă şi
succesul sau chiar venitul tău. Chiar poţi să îţi creşti semnificativ şansele şi rata de
promovare prin învăţarea şi folosirea adecvată a mai multor cuvinte. Oamenii de
succes, cei din vânzări folosesc un vocabular extins ce le perminte practic să devină
mai valoroşi sau să încheie mai multe contracte de vanzări. În esenţă, fiecare cuvânt,
este un instrument pentru exprimarea unui gând. Cu cât înţelegi şi ştii mai multe
cuvinte, cu atât poţi forma gânduri şi idei mai complexe. Şi desigur nu uita ce i-a spus
tatăl bogat lui Robert Kiyosaki: “ banii sunt o idee.” Cu cat vocabularul tău este mai
bogat, cu atât vei fi mai respectat şi mai ascultat de ceilalţi. Abilităţile verbale sunt
considerate o măsură de bază a inteligenţei.

2. Inteligenţa matematică.

Practic, este cea de a doua inteligenţă folosită pentru masurarea IQ-ului. Aceasta
reprezintă, abilitatea ta de a folosi numerele. În afaceri aceasta este îndemânarea de a
citi informaţii financiare şi de a dezvolta proiecţii financiare. Cu cât ştii mai multe
despre: cheltuieli, preţuri, rate financiare, cu atât vei lua decizii mai bune şi desigur
vei deveni mai valoros. Sunt mulţi aceia care cred că nu au abilităţi legate de numere.
Din acest motiv, ei evită orice domeniu sau activitate în care este nevoie de fluenţă
financiară pentru a avea succes. Acest lucru este de cele mai multe ori fatal dacă
obiectivul tău este să obţii independenţă financiară. Vestea bună este că poţi învăţa să
înţelegi calculele importantante din afacerea ta cu putin studiu, efort dar mai ales
motivare. Aşa cum poate intuieşti, vei deveni mai competent şi mai capabil de a lua
decizii bune pentru tot restul vieţii tale în afacerile pe care le vei dezvolta.

3. Inteligenţa fizică.

Acesta este cel de al treilea domeniu, în care poti fi un mic geniu. De această
inteligenţă, se bucură sportivii de performanţă, cu abilităţi foarte bune de coordonare
a mişcărilor şi de folosire a corpului lor. În scoală un elev poate pica testele verbale şi
cele de matematică, dar în acelaşi timp poate fi un atlet extraordinar. Multe persoane
se vând ieftin, prin faptul că au impresia ca nu dau dovadă de abilităţi deosebite în
domeniul sportului. Există desigur şi o veste bună; având parte de instruirea sportivă

23
necesară poţi practica foarte bine multe sporturi (fotbal, înot, atletism sau patinaj).
Este vorba numai despre motivaţia şi dorinţă din partea ta.

4. Inteligenţa muzicală.

O alta forma de inteligenţă a ta poate fi ce muzicală. Este posibil ca Mozart sau

Btethoven sa nu fi fost bun la sport sau la şcoala, dar totuşi s-au dovedit cel puţin
capabili să compună multe dintre cele mai bune şi frumoase compoziţii de muzică
clasică din toate tipurile. Există mulţi muzicieni de top în zilele noastre, care au avut
rezultate slabe sau chiar au fost exmatriculaţi în şcoală, dar au demonstrat că posedă o
abilitate excepţională de a crea o muzica extraordinară.

5. Inteligenţa vizual-spaţială.

Un al cincilea domeniu de potenţial mental al tău, este reprezentat de inteligenţa

vizul-spaţială. Aceasta este afinitatea de a vedea şi de a crea forme şi modele. Un
arhitect sau un pictor, sau chiar o persoana care şi-a dezvoltat capacitatea de a
vizualiza foarte clar, posedă o asemenea inteligenţă. De exemplu un arhitect, poate fi
capabil să dezvolte, mai întâi în mintea sa şi apoi pe hârtie, clădiri frumoase, pe care
apoi oamenii cu inteligenţa matematică vor fi în stare să le transforme în proiecte şi
planuri exacte pentru construcţie. Este acea inteligenţă pe care o foloseşti pentru
vizualizarea obiectivelor tale cu ochii minţii înainte ca ţelurile respective să ia naştere
în realitate. Această inteligenţă vizual/spaţiala, o poţi dezvolta prin practică.

6. Inteligenţa interpersonală.

Al şaselea domeniu de potenţial mental îl reprezintă, inteligenţa interpersonală şi

este cea mai bine plătită formă de inteligenţă în Statele Unite. Reprezintă abilitatea de
a comunica, a influenţa şi a negocia cu alţi oameni. Caracteristicile ei cele mai
importante sunt: un nivel înalt de sensibilitate la gândurile, motivaţiile şi dorinţele
celorlalţi. O persoană cu un nivel ridicat de inteligenţă interpersonală, posedă
abilitatea de a interacţiona eficient cu oamenii şi de a rezolva calm şi eficient
situaţiile problematice. Managerii şi directorii de success, chiar şi liderii au o
inteligenţă interpersonală foarte dezvoltată. Prin urmare doresc să lucreze şi să
colaboreze cu ei pentru a îndeplini obiectivele grupului. Persoanele care lucrează în
vânzări, sunt platite cel mai bine, deoarece sunt foarte buni în a-i convinge pe alţii să
le cumpere serviciile sau produsele. Cei mai pragamtici oameni din vânzări,
consultanşi şi profesionişti, posedă acest tip de inteligenţă. Este prima abilitate a unui
politician de succes, iar acest domeniu, poate sa devină sfera ta de excelentă.

7. Inteligenta intrapersonala.

24
 A şaptea formă de inteligenţă, reprezintă abilitatea de a fi conştient de tine
însuţi. Cine eşti şi ce vrei să realizezi. Acest tip de inteligenţă, iţi oferă posibilitatea
să îţi stabileşti obiective şi să întocmeşti planuri pentru realizarea lor. Persoanele care
posedă un nivel înalt de inteligenţă intrapersonală fac introspecţii. Ei reflectă asupra
modului în care gândesc şi simt. Datorită faptului că se înţeleg mai bine pe ei înşişi,
sunt mai eficienţi în relaţiile cu ceilalţi. Cu cât este mai ridicat nivelul tău de
conştiinţă de sine, antrenat prin reflecţii şi introspecţii, cu atât este mai mare nivelul
tau de auto-înţelegere. Există o sinergie a proceselor, iar cu cât te vei înţelege mai
bine, cu ata va fi mai ridicat nivelul tau de auto-acceptare. Cu cât te accepţi mai mult
ca fiind o persoana valoroasa, cu atât te placi mai mult. De asemeni, cu cât te placi
mai mult, cu atât ii placi mai mult pe ceilalti iar ei pe tine. Acest tip de inteligenta
este important, pentru a avea o viata fericita şi inconjurata de succes. Inteligenta
intrapersonala se poate dezvolta prin practica.

8. Inteligenţa anteprenorială.

Este cea de a opt formă de inteligenţă şi constituie abilitatea de a observa

oportunităţile existente pe piaţă, dar şi de a aduce resurse variate pentru a realiza
produse inovatoare, care pot fi vândute pentru a genera profit. Acest tip de
inteligenţă, aşa cum probabil ştiţi, este printre cele mai bine plătite tipuri de
inteligenţă din societatea în care trăim. Foarte multe personae care au ajuns bogate in
decursul anilor, prin forţe proprii, au început fără a avea banii sau conditiile necesare,
dar şi-au format averile prin folosirea inteligenţei anteprenoriale. Bill Gates este unul
din multele exemple. El a renunţat să studieze la Hravard cu scopul de a fonda
Microsoft, având ideea dezvoltării de software, pentru piaţa de calculatoare
personale, în curs de formare. Michael Dell a început să asambleze calculatoare
persoanle în camera sa de colegiu şi desigur lista poate continua.Cert este faptul că
toţi au avut niveluri ridicate de inteligenţă anteprenorială. Este posibil sa ai şi tu.

9. Inteligenţa intuitivă.

Este cea de a noua formă de inteligenţă şi reprezintă abilitatea de a simti daca o

situaţie este adevarată sau nu, de a veni cu idei noi fară vreo legatură cu pregatirea ta
sau de a cunoaşte oamenii repede şi bine. In viata de zi cu zi suntem evaluate, mai
ales cand urmeaza sa cunoastem o persoana noua. Desigur suntem evaluati şi in
functie de ceea ce facem, cum aratam, ce anume spunem şi cum o spunem, dupa cu
zice celebrul orator motivational Dale Carnegie. Intuitia femeilor este ceva mai
respectata decat a barbatilor. Dar cand barbatii şi femeile sunt testate in ceea ce
priveste intuitia, ei au rezultate similare. Atunci de ce respectam atat de mult intuitia
femeilor? Pentru ca femeile isi asculta şi au mai mare incredere in intuitia lor decat
barbatii. Exista din nou, o veste buna, inteligenta ta intuitive este innascuta şi desigur
poate fi imbunatatita prin practica. Autoarea Jane Ponder a zis ca: “barbatii şi femeile
incep sa devina mareti atunci cand incep sa isi asculte vocile interioare.” C u cat ai

25
multa incredere in intuitia ta şi iti asculti “vocea interioara”, vei primi raspunsuri mai
multe şi mai bune de la acesta forma de inteligenta.

10. Inteligenţa abstractă.

În sfârșit, iata şi cea de a zecea formă de inteligenta. Ea reprezinta genul de

inteligenta a lui Einstein atunci cand s-a imaginat mergand pe o raza de lumina şi a
putut astfel formula teoria relativitatii, ce a revolutionat complet domeniul fizicii.
Omul de stiinta Friedrich August Kekule, a vazut un sarpe incolacindu-se şi
miscandu-si propria coada. Acesta a fost pentru el un indiciu in elaborarea structurii
in forma de inel a moleculei de benzen, o decoperire foarte importanta a secolului
nostru.
Probabil în viaţă îţi va veni în minte o idee sau o imagine care combină şi
sintetizeaza cativa factori. Rezultatul poate fi o noua idee de afaceri, precum a avut
Ray Kroc atunci cand a observat metodele de productie in masa pentru pregatirea
hamburgerilor şi a cartofilor prajiti, dezvoltate de fratii McDonald din San
Bernardino. Cu aceasta idee, a luat nastere corporatia McDonalds, care acum are
30000 de restaurante.

Gradul şi modalitatea de implicare determina diferite tipuri de invatare:

stilul divergent - invatarea se bazeaza pe experienta cocreta cu situatia
generatoare de cunostinte şi reflectarea ulterioara;
stilul asimilator -valorifică reflectiile personale asupra situatiilor, ajungand
la concepte şi teorii cu grad inalt de abstractizare şi generalizare;
stilul convergent- orientat spre aplicarea creativa a ideilor şi datelor
prelucrate sistematic;
stilul acomodativ - tentat de testarea in situatii reale a cunostintelor; presupune
invatarea pragmatica.

I.2.5. Managementul timpului de studiu.

Despre modul de utilizare a timpului dedicate studiului, orice elev trebuie sa

stie:
• sa inceapa cu subiecte sau materii usoare, dupa care sa treaca la cele mai
dificile şi sa pastreze pentru sfarsit ceva placut;
• sa aleaga un mediu propice pentru invatare, cu cat mai putini distractori
(televizor, telefon, zgomot);
• sa aleaga o pozitie care sa-l mentina treaz, activ;
• sa-si stabileasca un program de studiu pe care sa-l comunice şi altora;
• sa invete sa spuna nu eventualelor tentatii ( de a iesi cu un prieten care l-a
sunat, de a se uita la televozor chiar daca nu e emisiunea lui preferata);
• sa-si monitorizeze modul de utilizare a timpului.

26
 Pe masura acumularii şi utilizarii acestor depinderi de studiu, elevii dobandesc
auto-controlul asupra propriei invatari. Acesta se manifesta prin:
• stabilirea interdependenta a scopurilor şi obiectivelor personale in invatare;
• planificarea timpului de studiu;
• eliminarea şi controlul factorilor distractori;
• controlul procesului de invatare;
• selectarea şi utilizarea unor strategii potrivite de prelucrarea şi reactualizare
a materialului invatat;
• evaluarea rezultatului invatarii;
• autorecompensarea.

27
 CAP. II

MOTIVAȚIE ȘI ÎNVĂȚARE

O motivaţie corectă este mai puternică decât forţa.

James Abram Garfield

Formarea individului de către societate nu se realizează doar din interior,

dezvoltarea şi împlinirea lui se realizează printr-o interacţiune activă şi continuă cu
mediul înconjurător. În acest proces complex motivaţia constituie mobilul care pune
în funcţiune organismul, activitatea acestuia şi o susţine cât este necesar.
La baza conduitei omului se afla întotdeauna un ansamblu de stimuli sau
mobiluri - trebuinţe, tendinţe, atracţii, interese, aspiraţii, idealuri care susţin din
interior realizarea anumitor acţiuni, fapte, atitudini.
Termenul ,,motivaţie’’ derivă dintr-un verb latin medieval “movere”, care
înseamnă ,,a pune în mișcare”. Motivaţia are rolul de a orienta, susţine şi determina
eforturile depuse de elevi în vederea realizării unor scopuri proprii sau a celor fixate
de alţii.
Accepţia termenului ,,a fi motivat la învăţătură” exprimă în plan
comportamental o stare mobilizatoare şi direcţionată spre atingerea unor scopuri. În
acest mod elevul va fi profund implicat în sarcinile de învăţare, va fi orientat spre
finalităţi într-o mare măsură conştientizate. El transferă în învăţare, în mod relativ
conştient, pe o anumită perioadă de timp, potenţialul cognitiv, stările afective,
experienţa de viaţă etc.
Optimul motivaţiei implică ridicarea motivaţiei la acel nivel care corespunde
posibilităţilor maxime ale elevului. Înregistrarea de succese antrenează în continuare
procesul învăţării, acţionând în sens mobilizator asupra activităţii ulterioare a
elevului.
Pentru a fi motivaţi la învăţătură elevii trebuie să-şi descopere înclinaţiile,
pasiunile, interesele, să-şi creeze propria lor agendă de învăţare, şi, cel mai important,
să valorifice caracteristicile propriei personalităţi în activităţile desfăşurate în şcoală.

II.1 Motivația extrinsecă și recompensele exterioare

Accepţia termenului “a fi motivat la învăţătură” exprimă în plan comportamental

o stare prezentă, dinamogenă, mobilizatoare şi direcţionată spre atingerea unor
scopuri.
În acest mod elevul va fi profound implicat în sarcinile de învăţare, va fi orientat
spre finalităţi într-o mare măsură conştientizată.
El transferă în învăţare, în mod relativ conştient, pe o anumită perioadă de timp,
potenţialul de cunoastere, stările afective, experienţa de viaţă etc.

28
 La polul opus se află starea de „a nu fi motivat pentru învăţătură” ce se
caracterizează prin pasivitate , inctivitate, concentrare foarte lentă şi greoaie într-o
sarcină de învăţare, lipsă de spontaneitate şi chiar stări de depresive.Acţiunea elevului
este plină de ezitări şi deci fără randamentul dorit.
A cerceta în mod real motivaţia educaţională presupune surprinderea nu numai a
mobilului intern sau extern ca stare ce declanşează o dorinţă, o atracţie un interes
imediat de învăţare, cât mai ales caracterul de mobilizare, de angajare a potenţialului
psihic în rezolvarea sau adaptarea la sarcinile şcolare, precum şi de implicare,
organizare şi reglare a responsabilităţii elevului.
Din punct de vedere psihologic contează din ce sursă provine tensiunea
motivaţională, în funcţie de care se defineşte natura, intensitatea, durata și calitatea
conduitei de a învăța. Această sursă poate fi externă pentru activitatea de învățare şi
atunci vorbim de motivaţia extrinsecă, sau internă ei şi atunci vorbim de motivaţia
intrinsecă.
Motivaţia extrinsecă nu se declanşează din interiorul elevului, ci acţionează din
exterior; nu este pusă în acţiune de sarcina de învățare ci este determinată de alţi
factori ca : recompensă, laudă pedeapsă, competiţia şi altele care acţionează atât în
mediul familial cât și în cel şcolar. Învăţarea îl atrage pe elev doar în virtutea a ceea
ce urmează după învățare. În acest caz scopul învăţării se găsește în afara activităţii,
care constituie doar mijlocul de realizare a scopului propus.
Efectele motivaţiei extrinseci nu vor fi niciodată de durată îndelungată iar
întărirea este discontinuă şi instalabilă. Apare necesitate întăririi din exterior, pentru a
compensa stingerea rapidă a efectului motivaţiei. Acest tip de motivaţie este de o
eficacitate redusă, deoarece are loc de obicei o asimilare formală, insatisfăcătoare a
cunoștințelor .
În unele cazuri elevul ajunge să interiorizeze cerinţele şi obligaţiile externe,
apărând sentimentul datoriei, al responsabilității în raport cu sarcinile de învăţare.
Învățarea poate fi impulsionată şi de fenomene motivaţionale mult mai
semnificative ca valoare socială şi mult mai profunde cum ar fi : trebuinţa de statut
ridicat, dorinţa de a fi util societăţii etc. Dar, deşi interne în raport cu ansamblul
persoanei, ele se raportează tot la motivaţia externă a învăţării, pentru că acţionează
de afară .

II.2. Motivația intrinsecă – condiție a reușitei școlare

Motivaţia intrinsecă se declanşează în elev, acţiunea fiind susţinută în interior.

Aceasta formă de motivaţie face posibil ca elevul însuși să dorească învățarea a tot
cea ce este dat ca sarcină de învăţare. Deci motivaţia intrinsecă poate constitui o
caracteristică a situaţiei de învăţare, dar şi consecinţa trezirii dorinţei elevului de a
învăța de către familie sau şcoală, prin faptul că el a reuşit să se identifice cu
scopurile educaţionale.
Motivele intrinseci susţin activitatea elevului din interiorul ei, oferindu-i
satisfacţii prin activitatea însăşi, fără nici o recompensă exterioară. Motivaţia
29
intrinsecă este mult superioară celei extrinseci deoarece activitatea însăşi provoacă
satisfacţia şi resursele sale sunt inepuizabile. Motivaţia internă apropie și apoi face să
coincidă scopul cu mobilul învățării , furnizează energie în flux continuu învăţării,
sporind eficienţa activității de învățare. Motivaţia intrinsecă constă de fapt în
curiozitatea, în dorinţa de a şti multe, de a fi competent, deci de a învăţa. Pentru a se
trezi curiozitatea de învăţare precum şi interesul şi bunăvoinţa pentru anumite
deprinderi corecte, elevii trebuie să utilizeze ca punct de plecare interesele actuale şi
succesele pe care le-au obţinut în trecut. Fiecare situaţie şcolară trebuie legată de
trebuinţele, tendinţele, interesele, succesele şi ambiţiile actuale.
Ca expresia cea mai directă a motivaţiei intrinseci, interesele determină
atractivitate, plăcere şi satisfacţii în activitatea de învăţare, nevoia de îmbogăţire şi
aprofundare a cunoaşterii în anumite domenii, capacitatea de a învinge diferite
obstacole sau dificultăţi posibile. Ele pot susţine preocuparea perseverentă cu pasiune
pentru anumite domenii de activitate. Interesul, odată cristalizat duce la adâncirea
preocupărilor în domeniul respectiv şi deci la cultivarea aptitudinilor. Se creează în
felul acesta o înlănţuire continuă între interese şi succese: interesul a fost creat de
succese, iar succesele au fost favorizate de aptitudini, iar interesele odată formulate
mobilizează energiile, contribuind astfel la dezvoltarea în continuare a aptitudinilor.
O importantă valoare motivaţională o au şi aptitudinile deoarece omul înclină să
se manifeste în direcţia în care poate obţine un succes, deci în direcţia aptitudinilor
sale reale.
Impulsul de cunoaştere este în totalitate orientat spre sarcina didactică, în sensul
că trebuinţa de a fi implicat în realizarea sarcinii respective este internă sarcinii
însăşi, adică este pur şi simplu trebuinţa de a cunoaşte.
Deosebit de importanţă este şi intenţia elevului de a învăţa. Intenţia de a învăţa
este reprezentată de străduinţa de a atinge un anumit scop, străduinţă care este
autodirijată, fie desfăşurată după instrucţiuni explicite venite din partea altcuiva.
O influenţă deosebită asupra procesului de învăţare o au şi atitudinile care apar
ca nişte dispoziţii de acţiune, ca ceva care predispune acţiunea. Dacă motivul
dinamizează acţiunea, atitudinea canalizează activitatea subiectului spre sensul spre
care acesta o are pentru subiect.
Aspiraţiile au de asemenea un rol stimulator în procesul de învăţare.

Nivelul de aspiraţie al individului nu este constant ci suferă modificări în

conformitate cu rezultatele personale, cu rezultatele grupului, cu cerinţele impuse de
o anumită situaţie precum şi în conformitate cu cerinţele sociale. Activitatea elevului
este impulsionată de un nivel mai înalt al aspiraţiilor, succesele obţinute contribuind
la ridicarea ştachetei. Nivelul motivaţiei trebuie să se ridice puţin deasupra
posibilităţilor maxime ale elevului la un moment dat dar ridicarea ştachetei cu mult
peste posibilităţile elevului, are efecte nefavorabile. Pentru a se asigura o motivaţie
adecvată trebuie să se realizeze un nivel optim, moderat al motivaţiei.

30
 II.3 Nivelul optim al aspirațiilor

Accepţia termenului “a fi motivat la învăţătură” exprimă în plan comportamental

o stare mobilizatoare şi direcţionată spre atingerea unor scopuri.
În acest mod elevul va fi profund implicat în sarcinile de învăţare, va fi orientat
spre finalităţi într-o mare măsură conştientizată.
El transferă în învăţare, în mod relativ conştient, pe o anumită perioadă de timp,
potenţialul de învățare, stările afective, experienţa de viaţă etc.
La polul opus se află starea de „a nu fi motivat pentru învăţătură” ce se
caracterizează prin pasivitate, inactivitate, concentrare foarte lentă şi greoaie într-o
sarcină de învăţare, lipsă de spontaneitate şi chiar stări de anxietate. Acţiunea elevului
este plină de ezitări şi deci fără randamentul dorit.
Efortul presupus de învăţare şi de efectuare a acţiunilor este în strânsă
dependenţă de intensitatea motivaţiei.
Elevul care este optimal motivat în activitate se dovedeşte a fi profund implicat
în sarcinile şcolare care-i revin, transferând în mod relativ constant în cadrul
activităţii sale şcolare, întregul potenţial cognitiv, afectiv şi întreaga sa experienţă de
viaţă. Optimul motivaţiei implică ridicarea motivaţiei la acel nivel care corespunde
posibilităţilor maxime ale elevului.
În aceste condiţii performanțele obţinute vor atinge punctul maxim . Aspiraţiile
la acest nivel îl activează pe elev, mobilizându-l la efort susţinut şi asigură totodată
(în cazul depunerii unui efort corespunzător) obţinerea succesului.
Înregistrarea de succese antrenează în continuare procesul învăţării acţionând în
sens mobilizator asupra activităţii ulterioare a elevului.
Nivelul prea mic al aspiraţiilor, în raport cu posibilităţile reale, exercită o
influenţă foarte nefavorabilă asupra învăţării. O motivaţie slabă o constituie premisa
unor performanţe mai slabe, iar motivaţia puternică, contribuie de obicei, la realizări
mai mari.
Spunem, de obicei, deoarece motivaţia excesivă, supramotivaţia, în loc să
contribuie la îmbunătăţirea rezultatelor, dimpotrivă, duce la performanţe mai slabe.
Intensificarea trebuinţei, a activizării motivaţionale, asigură îmbunătăţirea
performanţelor numai până la nivelul unei zone critice.
Daca motivaţia se intensifică dincolo de această zonă, performanţele încep să
scadă. Zona critică, nivelul optim al motivaţiei, variază în funcţie de gradul de
dificultate al sarcinii. În cazul sarcinilor mai pretenţioase, zona critică se situează la
un nivel mai scăzut, iar în cazul sarcinilor mai uşoare, mai stereotipe, zona critică a
motivaţiei apare la un nivel mai ridicat. Experimental, s-a ajuns la concluzia că se
învaţă mai bine dacă valoarea impulsului motivaţional creşte până la un anumit nivel
moderat. Nivelul optim al motivaţiei (şi în acelaşi timp zona critică), pe lângă gradul
de dificultate al sarcinii, depinde şi de unele particularităţi temperamentale,
aptitudinale şi de caracter ale persoanei. Unele persoane sunt capabile să suporte
tensiuni psihice mari, provocate de stări motivaţionale mai accentuate sau de sarcini

31
mai dificile decât alte persoane care probabil au un sistem nervos mai slab sau
dezechilibrat.
S-a observat experimental că la prima categorie de indivizi nivelul optim al
motivaţiei este ceva mai ridicat decât la cealaltă categorie.
Performanţe maxime se pot obţine numai dacă se urmăreşte ca sarcinile ce
urmează a fi îndeplinite să fie distribuite pe măsura capacităţii de rezistenţă la
tensiunile motivaţionale. Suprasolicitările duc la dezorganizarea activităţii iar
solicitările sub posibilităţi demobilizează şi scad nivelul motivaţional din ce în ce mai
mult.
Activitatea şcolară a elevului poate fi urmată ca orice activitate de succes sau
insucces. Copilul care reuşeşte va găsi satisfacţie în munca lui care va compensa alt
insucces, nemulţumire sau sentiment de inferioritate; încrederea în sine va spori, iar
interesul pentru situaţiile şcolare care l-a dus la succes va creşte. Copiii care
realizează o serie de succese îşi ridică în general propriul nivel al aspiraţiilor, în
schimb după o serie de insuccese, acest nivel scade. În urma succesului copiii își
fixează scopuri care corespund într-o mai mare măsură posibilităţilor lor decât în
urma insucceselor. Când insuccesul devine permanent, acesta are un efect negativ,
copilul nereuşind să facă faţă cerinţelor şcolare și în consecință, se va descuraja, va
pierde interesul pentru şcoală şi va trăi un sentiment de inferioritate de care va căuta
să scape prin implicarea în activități nu totdeauna pozitive sau va deveni un inadaptat.
Pentru ca insuccesul într-o direcţie oarecare să fie cât mai puţin apăsător, copilul
trebuie sa-şi orienteze interesul pentru alte discipline şcolare sau activităţi practice,
prin care îşi poate oferi posibilitatea de a se afirma, care să-i întrețină încrederea în
sine şi care să-l încurajeze în eforturile sale. Insuccesele sunt deseori o consecinţă a
faptului că scopurile impuse copiilor sau formulate de ei sunt neadaptate la
posibilităţile lor proprii.
Subliniind rolul, în general nefavorabil al insucceselor la învăţătură, trebuie să
atragem totodată atenţia asupra faptului că nu e bine nici atunci când omul repurtează
succese permanent. Deprinderea cu succesele permanente, îndeosebi atunci când ele
sunt obţinute ușor, acţionează în sens demobilizator, făcând să scadă eforturile celui
care învaţă.
În legătură cu acest lucru, insuccesele mici, sporadice, îndeplinesc un rol
pozitiv. Elevul se convinge în acel moment că succesul depinde de efort şi că
scăderea ritmului de lucru şi a efortului duce la insuccese.
O instruire eficientă nu se poate realiza fără participarea personala a celui
educat, participare declanşată de interese, atitudini, aspiraţii ca forme ale motivaţilor.

32
 CAP. III

TEHNICI ŞI METODE DE ÎNVĂȚARE EFICIENTĂ

Învăţat e omul care nu termină niciodată de învăţat.

Lucian Blaga

III.1. Tehnici de învăţare eficientă

III.1.1. Tehnica memorării logice

Rezultatele la învățătură depind în primul rând de modul în care-ți folosești

memoria.
A memora înseamnă a ţine minte, a învăţa.
„Ceea ce înveţi, nu trebuie numai înţeles, ci şi păstrat în minte, pentru a-ţi fi de
folos în situaţii date.
Învăţarea nu înseamnă o simplă memorare mecanică, ci înţelegerea, corelarea
cunoştinţelor, puterea de a aplica. Pentru a le păstra în minte, cunoştinţele trebuie
repetate şi utilizate, aplicate în exerciţii, probleme, experienţe, lucrări practice, etc.
A ne antrena memoria logica înseamnă a caută în materialul studiat ideea
principala, argumentele care o susțin și modul în care acestea se leagă intre ele.
Pentru a spori eficienţa învăţării este preferabil să repetaţi cunoştinţele imediat
ce le-aţi aflat pentru a vi se întipări în minte. Nu lăsaţi să treacă prea mult timp peste
cunoştinţele pe care abia le-aţi aflat, le-aţi înţeles. Repetaţi-le pentru a le învăţa
temeinic şi nu uitaţi că repetiţia este mama învăţăturii.
Când învățaţi ceva, hotărâţi de la început pe ce termen aveţi nevoie de
cunoștințele respective: mediu, lung sau scurt.
Când materialul studiat este de întindere mare, împarţiţi-l în secvențe și scoateţi
ideile principale, pe care le notaşi pe hârtie.
Când învăţaţi pentru o demonstrație la matematica sau fizica, nu ezitaţi s-o
scrieţi de câteva ori pe hârtie, până când o puteți reproduce singuri.
În cazul în care vă pregătiţi pentru un examen, organizați-vă timpul în așa fel
încât să repetați secvențele învățate după trei zile.
Este interesant de știut ca mișcările ochilor indică tipul de memorie:
 memorie vizuală - când privirea este îndreptată de cele mai multe ori în sus
și în jos; cei care au memorie vizuala învață mai ușor pe baza de scheme, desene,
grafice etc.
 memorie auditivă - când ochii se mișca dreapta - stânga; cei care au
memorie auditiva vor retine mai ușor în timpul prelegerilor și este bine să învețe cu
voce tare.

33
  memorie senzitivă - când ochii vor fi orientați cu precădere spre dreapta -
jos.
Memorarea intenționată poate acționa în doua feluri:
 logic, atunci când înțelegem ceea ce memorăm;
 mecanic, atunci când repetăm informațiile, fără a le înțelege.
Este de remarcat faptul că informațiile memorate logic sunt mai trainice, uneori
chiar pentru toată viața, pe când eficiența memoriei mecanice este doar aparentă,
deoarece cunoștințele astfel memorate se uită destul de repede.
Pentru a evita memorarea mecanică (ce presupune un maxim de efort cu
rezultate minime) în favoarea memorării logice (mult mai durabilă și eficientă) este
preferabil:
 să alcătuiți un plan de învăţare;
 să subliniați cuvintele mai importante;
 să realizați/studiați eventualele desene, scheme, grafice, ş.a.;
 să utilizați atlasul, harta, dicţionarul, culegerea ş.a.;
 să realizați unele experimente ajutătoare;
 să apelați la „munca de teren” ( biologie, zoologie, botanică).

Etapele memorării sunt:

1. Pentru învăţare:
- citirea capitolului;
- sublinierea noţiunilor mai importante;
- realizarea planului capitolului;
- repetare pe baza cărţii;
- repetare fără carte.

2. Pentru sedimentare:
- realizarea unui plan de recapitulare;
- dobândirea obişnuinţei de a renunţa la elementele neesenţiale;
- repetarea materialului în 2-3 etape.

Important de reținut:

Atunci când aveți de memorat ceva, pentru a fi mai eficienți este bine:
 memoraţi ce este important, nu repetaţi amănunte nesemnificative, care nu
vă folosesc;
 străduiţi-va să înţelegi de ce învăţaţii, ce învăţaţi şi ce trebuie să ţineţi
minte din ceea ce învăţaţi;
 să căutați ideea - cheie a textului;
 să înțelegeți ideea generala a textului, fără a memora amănuntele
nesemnificative.

34
  să începeți să studiați la materiile care vă plac cel mai mult, continuați apoi
cu materiile mai dificile și să încheiați cu materiile cele mai ușoare.
 să identificați tipul de memorie care vă este specific (cu ajutorul testelor) și
utilizați-o;
 să învățați ziua și nu pe timpul nopții;
 să faceți o pauza de 10 minute după 50 de minute de studiu;
 să vă acordați singuri note / calificative pentru calitatea celor învățate.

III.1.2. Tehnica de luare a notițelor și de elaborare a fișelor

1.2.1. Notiţele

A lua notiţe înseamnă a consemna pe scurt ceea ce este important dintr-o lecţie,
un text, o lectură. Notiţele te ajută să înţelegi mai bine ceea ce înveţi.
Notiţele trebuie să exprime clar, simplu şi pe scurt idei cu privire la o temă pe
care o înveţi. Ele nu sunt şabloane(modele fixe), ci reprezintă felul în care fiecare
studiază. Cu cât eşti mai sârguincios, mai atent şi mai interesat de a învăţa, cu atât
notiţele tale vor fi mai exacte, mai folositoare.
Este bine sa luam notițe în timpul unei lecții, în timpul unei calatorii sau al unui
spectacol, dar și pe parcursul unei discuții sau citirii unui text.
Notițele ne ajuta memoria, putând constitui un sprijin prețios în alcătuirea unor
sinteze sau pentru a interveni intr-o conversație.
Când luam notițe, scriem doar esențialul. Odată luate notițele, recitește-le și
caută sa subliniezi cat mai vizibil ideile-cheie. Lectura notițelor va fi mai eficienta
daca vei folosi creioane colorate. Astfel, pentru notarea principiilor, a definițiilor
folosește culoarea roșie, pentru exemplificări - albastru, pentru observații - galbenul
etc.
Un copil neatent, care nu-şi face zilnic temele, căruia nu-i place să înveţe, va
avea notiţele dezordonate din care nimeni şi nici el nu pot înţelege ceva.
După felul în care îţi iei notiţe, se poate vedea interesul, seriozitatea şi dragostea
ta pentru învăţătură.
Pentru ca notiţele pe care le iei să te ajute să înţelegi şi să înveţi mai bine,
trebuie să cunoşti şi să-ţi însuşeşti câteva reguli:
 notiţele să fie o consemnare simplă, clară, a ceea ce înveţi;
 când iei notiţe, trebuie să scrii corect, ordonat, îngrijit pentru a-ţi fi uşor să
le citeşti;
 informaţiile pe care le consemnezi în notiţe să fie exacte între acestea şi
textul citit să fie o legătură clară, logică(adevărată, întemeiată);
 notiţele trebuie să fie o preluare pe înţelesul tău a informaţiilor dintr-un
text(să indice modul personal de a te exprima);
 a lua notiţe nu înseamnă a copia exact, sau pe sărite propoziţii, fragmente,
idei din textul citit;

35
  poţi realiza notiţe şi sub formă de schemă, adică prezentarea ideilor
principale dintr-un text cu ajutorul unor desene(linii, segmente, săgeţi, figuri
geometrice, etc.);
 poţi realiza notiţe şi sub formă de rezumat.

Important de reţinut:

 notiţele nu se iau numai în clasă sub îndrumarea profesorilor, ci şi

individual când vă faceţi anumite teme, sau studiaţi în plus după terminarea temelor;
 pentru a învăţa să luaţi notiţe corecte şi folositoare aveţi nevoie de
următoarele modele; de exemplu, dacă ai studiat despre substantiv, îţi poţi construi
notiţele sub formă de schemă, adică foarte pe scurt, punctând numai ceea ce este
esenţial în conţinutul textului studiat:
- titlul;
- definiţie(exemple);
- felul(exemple);
- genul (exemple);
- numărul(exemple);
- exerciţii;
 pentru a realiza un conspect sau un rezumat, textul/lectura trebuie citite
astfel:
- prima citire pentru familiarizare, pentru a şti despre ce este vorba în
text/lectură;
- a doua citire pentru pătrunderea în profunzimea textului/lecturii, pentru
descoperirea înţelesului;
- a treia lectură pentru consemnarea în conspect sau rezumat al informaţiilor.
Dacă te întrebi ce obţii parcurgând toate aceste etape, răspunsul este: „o învăţare
eficientă, o înţelegere clară a conţinutului şi reţinerea în minte a informaţiilor pentru
mai mult timp, posibilitatea de a le asocia cu celelalte cunoştinţe şi de a aplica ceea ce
ştii, rezolvând cerinţele date”.

1.2.2. Fişele

Fişele cuprind însemnări cu privire la titlul unor texte/lecţii pe care le studiezi.

Ele te ajută la elaborarea unor lucrări sau rezolvarea unor teme, conţinând consemnări
scurte cu privire la conţinutul unor texte, lecturi, mesaje, personaje, autori, etc.
Fişele se realizează pe foi mici de hârtie sau de carton.
Foarte folositoare sunt fişele atunci când pregăteşti o lucrare de control, în
perioadele de recapitulare şi evaluare.
Pentru a realiza o fişă, trebuie să ştiţi următoarele:
a. pe fişă veţi consemna:
- denumirea temei(titlul);
- disciplina în care se încadrează tema pe care o studiezi;

36
 - date clare, foarte pe scurt despre conţinutul materialului studiat;
b. după completarea fişei, aceasta se introduce într-un plic, iar pe plic se scrie ce
conţine fişa:
- disciplina/domeniul;
- autori;
c. când pe fişă se scriu cuvintele autorului, acestea se redau în ghilimele, se
consemnează autorul, cartea/revista, pagina;
d. pe fişă se lasă un loc pentru a completa şi alte date pe măsură ce aprofundaţi,
studiaţi, aflaţi lucruri în plus;
e. fişele se păstrează într-un loc amenajat special care să vă permită să găsiţi
repede informaţia de care aveţi nevoie (bibliotecă, sertar, o cutie, un dosar etc.).
Este de preferat sa folosim fisele, deoarece ele pot alcătui un sistem eficient de
clasificare a informațiilor. O fișă trebuie să conțină o singură idee.

Model de fișă

Numele autorului………… Editura…………….

Titlul lucrării……………. Colecția……………
Nr. de volume…………… Data ediției…………
Locul ediției…………….. Nr. de pagini………
Titlul va fi subliniat. Informațiile vor fi separate prin virgule. Fiecare grup de
informații se va termina cu un punct. Numele colecției va fi scris intre ghilimele.
De exemplu:
Eliade, Mircea
La umbra unui crin, 1 vol., București, Ed. Fundaţiei Culturale române, ,,
Pantheon”, 1992, 255 pag.
In elaborarea fișelor este bine sa ținem cont de anumite principii:
 notițele se scriu lizibil, cât mai spațiate, subliniate în funcție de importanță;
 partea stânga a paginii sau pagina stânga a caietului se lasă liberă, pentru ca
ulterior să fie completată cu definiții, extensii ale subiectului;
 numerotați paginile;
 folosiți dicționarul ori de câte ori întâlniți un cuvânt necunoscut sau al cărui
înțeles vi se pare neclar.

Important de reținut:

• scrieţi doar ideile esențiale;

• folosiţi prescurtări ca sa vă măriţi viteza de scris;
• schematizaţi informația;
• folosiţi propriul limbaj.
• folosiţi prescurtări, eventual colorate;
• lăsaţi spații suficient de mari între idei, pentru a vă fi ușor să le descifraţi.

37
 III.1.3. Tehnica elaborării planului unei lucrări

Când trebuie să alcătuim o lucrare (compunere literara sau lucrare cu caracter

științific) vom scrie inițial un plan care trebuie sa cuprindă:
Introducerea, în cadrul căreia trebuie , în general, să răspundem la întrebările:
când?, unde?, cine?
Cuprinsul, care are întinderea cea mai mare și în care sunt prezentate faptele,
argumentele, acțiunile etc.
Încheierea cuprinde impresiile, senzațiile, dorințele, concluziile desprinse.

Când scriem o lucrare, este bine să notăm ideile în momentul în care ne apar și
apoi să le ordonăm. Ordonarea ideilor înseamnă de fapt planul lucrării.
Începeți planul prin a schița încheierea, apoi notați ideile cuprinsului și abia la
sfârșit formulați introducerea. În acest fel veți avea clar formulate în minte ideile pe
baza cărora scrieți lucrarea.
Exprimarea trebuie să fie clară, fără ambiguități. în locul expresiilor lungi și
greoaie folosiți, dacă este posibil, un singur cuvânt, așa încât textul sa fie concis.
Un paragraf trebuie să conțină maximum cinci propoziții, iar o fraza nu mai mult
de douăzeci de cuvinte.
Folosiți un limbaj obișnuit, apropiat celui de fiecare zi, însă punctați-l cu
expresii și cuvinte specifice domeniului.

Important de reținut:

 începeți prin a scrie concluzia și terminați cu introducerea;

 fiți conciși și clari în exprimare;
 fiți original în prezentarea ideilor și în exprimare.

III.1.4. Tehnica citirii rapide

Această tehnică de citire se folosește atunci când trebuie realizată o lucrare de

sinteză folosind o documentație vastă.
Citirea rapidă este utilă și când selectăm ideile principale dintr-un material, fără
a ne pierde timpul cu parcurgerea amănuntelor neesențiale.
Cât și cu ce viteză medie citim? Statisticile arată că în citirea vocalizată citim
aproximativ 9000 de cuvinte pe ora; în citirea subvocalizată - 13000 de cuvinte pe
oră. În citirea vizuală, cititorul lent parcurge aproximativ 20000 de cuvinte pe oră,
cititorul mijlociu 28000 de cuvinte iar cititorul rapid 60000 de cuvinte într-o oră.
O altă statistică arată că până la 11 ani copilul citește, în medie, 25 de pagini pe
oră, între 11 și 18 ani viteza de lectură crește până la 41 de pagini pe oră. După
această vârstă viteza scade, deoarece cititorul este confruntat, prin natura exigențelor
profesionale, cu texte mai grele care îi solicită aprofundare, interpretare, confruntare
etc.
38
 Iată câteva exerciții prin care vă puteți apropia tehnica citirii rapide:
1. mișcați degetul arătător în sus, apoi în jos, apoi la dreapta, la stânga, în
cerc, sau descrieți curbe; de fiecare data urmăriți cu ochii mișcarea degetului,
fixându-i vârful la capătul fiecărei curse; repetați exercițiul pe textul unui material.
2. fixați ochii pe mijlocul unui cuvânt, cuprinzându-l dintr-o privire, apoi
treceți la următorul, procedând la fel.; trecerea de la un cuvânt la altul nu trebuie sa
dureze mai mult de jumătate de secunda.
3. este indicat ca antrenamentele de citire rapidă să înceapă atunci când ați
ajuns la o viteză normală de citire, adică pe la vârsta de 16-17 ani.

III.1.5. Tehnica discursului

Discursul este o modalitate de comunicare a unor informații fie către colegii tai,
fie către profesor, în cazul examinării orale.
Prima condiție a unei impresii plăcute este aspectul exterior. Îmbrăcămintea ta,
curățenia ei și aspectul pantofilor pot crea o impresie pozitiva, mai ales în fața unei
persoane necunoscute. Chiar și un profesor care-ți admiră inteligența și cunoștințele
poate fi impresionat negativ de imaginea unui tânăr cu părul dezordonat, cu pantofii
murdari, sau de o rochiță nepotrivită cu locul în care te afli.
Fie ca este vorba de o luare de cuvânt, fie ca este o ascultare orala, îți alcătuiești
un plan care să cuprindă introducerea, cuprinsul și încheierea. Pentru a fi pregătit,
este bine sa exersezi acasă, în fata oglinzii, punctele esențiale ale discursului sau
lecției pe care ai pregătit-o. Îți vei observa astfel expresia fetei, gesturile, mai ales ale
mâinilor, putând sa-ti controlezi eventualele ticuri.
Limbajul pe care-l folosim trebuie sa fie adecvat temei. Vom evita termenii
științifici în prezentarea unui discurs pe o teme literara, sau termenii ,,pompoși” în
cazul temelor științifice.
Formulați fraze scurte, putându-vă astfel urmări mai bine ideile. Urmăriți ideile
principale ale temei tratate și evitați ideile secundare, neimportante pentru subiect.
Exprimarea concisa impresionează mai puternic auditoriul decât frazele lungi,
lipsite de consistenta.
Demonstrațiile din matematică sau fizică, de exemplu, se desfășoară conform cu
planul oricărei lucrări:
 ipoteza (introducerea) cuprinde date, fenomene ce pun sub semnul
întrebării anumite chestiuni deja cunoscute; aici enunțați obiectivele;
 demonstrația (cuprinsul) conține ,, discursul matematic” propriu-zis; aici
trebuie reținute în mod deosebit operațiile – cheie, algoritmii de parcurs pentru a
ajunge la ceea ce trebuie de demonstrat și locul în care apar.
 concluzia (încheierea) prezintă deducțiile, concluziile trase în urma
demonstrației făcute.

Important de reținut:

39
 Atunci cand aveţi de susţinut un discurs trebuie sa ţineţi cont de urmatoarele
aspecte:
• faceți o impresie plăcuta celor din jur prin îmbrăcăminte curată și adecvată
momentuluiş
• este bine să exersați în fața oglinzii sau a câtorva colegi întregul discurs sau
părți din el;
• este preferabil să folosiţi un limbaj cât mai adecvat temei;
• momentele - cheie ale unui discurs sunt: introducerea și concluzia;
• introducerea va cuprinde toate obiectivele, argumentele ce vin să susțină
tema;
• concluzia va arunca o lumină finală asupra importanţei temei.

III.1.6. Tehnica recapitulării pentru teze şi examene

1.6.1. Cu ce începem ?

Clasele terminale au prevăzute examene – teze cu subiect unic, testări,

bacalaureat - examene care de multe ori pot fi o probă nu numai pentru cunoştinţele
elevilor, ci şi pentru propria lor stare psihică. Pentru cei neobişnuiţi cu astfel de
probe, anul dinaintea examenului se poate transforma într-un coşmar. Presiunea
psihică a examenului este resimţită nu numai de copii şi tineri, ci şi de întreaga
familie, care participă afectiv la această situaţie stresantă.
Cum putem preveni asemenea situaţii? Iată câteva sfaturi:
• Adunaţi-vă manualele, dicţionarele şi culegerile necesare;
• Obişnuiţi-vă să mergeţi la biblioteca şcolii și învăţaţi să căutaţi materiale
legate de subiectele pe care le pregătiţi;
• Staţi de vorbă cu profesorii voştri şi elevii mai mari, care au deja experienţa
examenului respectiv. Veţi reuşi astfel să cunoaşteţi mai bine condiţiile examenului;
• Ordonaţi-vă materialele în portofolii pregătite special pentru fiecare
materie de examen.
Pregătirea unui examen presupune un antrenament fizic, psihologic şi al
memoriei. Cum facem aceasta?

1.6.2. Antrenamentul fizic

Obişnuiţi-vă să faceţi zilnic exerciţii de gimnastică, ce vă vor ridica tonusul fizic

şi vă vor face mai apţi pentru efortul intelectual. Odihna activă trebuie să se
materializeze în plimbări zilnice cu prietenii sau părinţii, în parc sau în excursie în
afara oraşului.
Încercaţi să evitaţi utilizarea unor „pastile speciale pentru examene”, care v-ar
putea ajuta pentru o perioadă scurtă, însă există riscul de a deveni periculoase pentru
sănătate.

40
 Înlocuiţi stimulanţii clasici (cafea, ţigări) cu exerciţii fizice.
Anul examenului nu înseamnă un an al sacrificiilor, astfel încât nu este necesar
să vă schimbaţi modul de viaţă. Aveţi încredere în voi, fiţi echilibraţi şi ordonaţi în
pregătirea examenului.

1.6.3. Antrenamentul psihologic

Nu abordaţi examenul ca pe un joc de noroc, deoarece cei care mizează doar pe

şansă sunt dinainte picaţi. În schimb, rareori un elev serios ratează un examen.
Acordaţi atenţie egală pregătirii fiecărei probe. Nu vă faceţi socoteala că veţi lua
notă mare la o probă, aşa încât să puteţi lua o notă mai mică la alta. Emoţiile vă pot
juca feste. Preveniţi-le învăţând serios la toate examenele.
Nu porniţi cu ideea că sunteţi câştigător sau un candidat sigur la eşec.
Supraestimarea propriilor forţe vă va face să pierdeţi din vedere lucruri esenţiale, dar
nici nu vă subestimaţi valoarea, pentru că aceasta vă poate bloca şi descuraja.
Nu mizaţi pe cunoştinţele generale pe care le aveţi, omiţând să studiaţi serios
manualul. Faceţi sublinieri pe text, consultaţi cu atenţie tabla de materii, programa de
examen şi astfel vă veţi forma o viziune de ansamblu asupra disciplinei.

1.6.4. Antrenamentul memoriei

Experienţa de elev v-a arătat că şi profesorii recurg uneori la mici artificii pentru
a reţine anumite succesiuni de termeni. Un binecunoscut exemplu este cel al culorilor
spectrului vizibil: rogvaiv, în care „r” vine de la roşu, „o” de la oranj, „g” de la
galben etc. Poate părea copilăresc, dar acest exerciţiu îl puteţi extinde la orice altă
succesiune a cărei memorare este mai dificilă.
Exploataţi-vă tipul de memorie. Ştiind care vă este tipul vizual, auditiv, senzitiv,
nu trebuie decât să vi-l antrenaţi.
Cei cu memorie vizuală vor memora cu mai multă uşurinţă scriind. De aceea, vă
sfătuim să scrieţi şi să rescrieţi formulele sau demonstraţiile până când le puteţi
reproduce fără a mai consulta notiţele. Alcătuiţi în scris planuri, scheme ale lecţiilor
sau capitolelor. Aşezaţi-vă pe birou două-trei fişe, peste care vă veţi arunca privirea
timp de câteva zile, apoi înlocuiţi-le cu alte fişe:.
Cei cu o bună memorie auditivă trebuie să citească cu glas tare notiţele, lecţiile
din manual sau orice altă informaţie. Puteţi să vă prefaceţi că sunteţi un profesor care
îşi ţine lecţiile în faţa elevilor. Este un bun antrenament pentru probele orale. Puteţi
recurge şi la serviciile unui casetofon, Mp3 player, telefon mobil, înregistrând lecţiile
sau chestiunile esenţiale. Ascultând în mod repetat înregistrările, veţi vedea că merită
efortul.
Indiferent ce tip de memorie posedaţi, trebuie să ştiţi că, înainte de a memora
cunoştinţele în detaliu, trebuie să le înţelegeţi şi să reţineţi planul de idei, pe care este
bine să vi-l alcătuiţi pentru fiecare lecţie, capitol.

41
 1.6.5. Sfaturi pentru marele examen
În ultimul an, elevii claselor terminale au fost supuşi unor simulări ale
condiţiilor de examen. Ei sunt puşi în faţa unor subiecte asemănătoare celor de
examen, trebuind să le rezolve într-un interval de timp bine determinat. Acest lucru îl
poate realiza oricare dintre voi, aplicându-şi singur condiţiile de examen. Rezolvaţi
un subiect de examen, aşezaţi la masa de lucru timp de două sau trei ore fără a avea la
îndemână surse de informare. Exerciţiul este foarte util pentru a verifica încadrarea în
timp, capacitatea de concentrare în rezolvarea unor subiecte cu un grad de dificultate
apropiat de a celor din cadrul examenului.

1.6.6. Sfaturi pentru recapitularea materiei

În ultimul semestru dinaintea examenului, materia trebuie recapitulată.

Cel puţin o dată pe săptămână, citiţi şi recitiţi fişele făcute anterior, revenind de
fiecare dată asupra textelor fişate.
Nu învăţaţi pe de rost textele sau explicaţiile profesorului. Încercaţi să le
înţelegeţi.
Reluaţi temele făcute de-a lungul anului şi acordaţi atenţie tuturor punctelor
slabe care v-au fost semnalate de profesor(greşeli tipice).

1.6.7. Sfaturi pentru ziua examenului

Verificaţi-vă ceasul şi fiţi punctuali. Nu plecaţi de acasă fără să mâncaţi,

deoarece emoţiile vă pot provoca dureri de stomac ce se pot agrava în situaţia unui
stomac gol.
Pregătiţi-vă instrumentele de scris: stilouri, creioane, pixuri, gume, instrumente
de matematică (riglă, compas, raportor etc.). Nu uitaţi buletinul şi carnetul de elev.
Luaţi-vă la voie apă şi ceva dulce. Le veţi putea consuma în momentul în care aţi
terminat de redactat teza şi urmează să o verificaţi. La lucrările scrise, aveţi grijă ca
toate informaţiile de pe ciornă să fie scrise pe lucrare.
Rezervaţi ultimele douăzeci de minute pentru a verifica lucrarea şi a îndrepta
eventualele greşeli. Se poate întâmpla ca, în aceste ultime minute ale probei, să
descoperiţi că aţi rezolvat greşit o problemă sau că se poate face o demonstraţie mai
scurtă. Vă sfătuim să nu tăiaţi cele scrise anterior, ci adăugaţi noua rezolvare ca pe o
altă metodă. Pentru a vă stăpâni emoţiile, îmbărbătaţi-vă singuri, conştientizând
faptul că profesorul examinator este acolo pentru a vă verifica cunoştinţele şi nu
pentru a vă pica. Spuneţi-vă cuvinte de genul: „Sunt bun, ştiu, am muncit mult, şi voi
şti să rezolv orice subiect voi primi.”

1.6.8. Sfaturi în faţa subiectului

În sala de examen, cu subiectele în faţă, nu intraţi în panică, relaxaţi-vă câteva

momente, inspiraţi adânc, după care citiţi subiectele de la un capăt la altul. Unele vi

42
se vor părea foarte uşoare, banale, iar altele dificile. Aduceţi-vă aminte că sunteţi
inteligent, aţi învăţat mult pentru examen şi niciun subiect nu poate fi în afara
cunoştinţelor pe care le aveţi.
Încercaţi să alegeţi subiectele cele mai comune pentru a le rezolva mai întâi, dar
trataţi-le cu echilibru, atenţie şi consecvenţă. Nu săriţi peste faze de calcul, iar la
sfârşitul fiecărei probleme, citiţi din nou enunţul pentru a vedea dacă aţi ajuns la
finalul demonstraţiei sau dacă aţi atins toate punctele din cerinţă.
Traduceţi termenii problemelor din limba română în „limba” obiectului de
examen.
Important de reţinut

Când primeşti un test, trebuie să respecţi următoarele cerinţe:

a) să citeşti cu atenţie pentru a înţelege ceea ce ţi se cere;
b) să rezolvi integral sarcinile de lucru;
c) să citeşti cu atenţie fiecare cerinţă pentru a găsi soluţii exacte;
d) să verifici fiecare răspuns pentru a te asigura că nu s-au strecurat greşeli;
e) să utilizezi un limbaj clar, corect şi potrivit conţinutului cerinţei;
f) să te exprimi fluent, curgător;
g) să respecţi regulile ortografice;
h) să respecţi aşezarea în pagină;
i) să ai o contribuţie personală în organizarea răspunsurilor.

III.1.7. Tehnica ascultării active

1.7.1. Definiţia ascultării

A asculta înseamnă a înțelege sensul unui mesaj. Presupune concentrarea

atenției și orientarea propriei gândiri spre o anumita problema.
A asculta este artă şi o disciplină. Ca şi în cazul altor abilităţi este nevoie de
autocontrol. Cine doreşte o bună comunicare trebuie să înţeleagă ce presupune
ascultarea şi să-şi dezvolte stăpânirea de sine necesară pentru a fi tăcut şi a asculta,
asculta, lăsând deoparte propriile sale preocupări şi nevoi pentru a-şi concentra
atenţia asupra celui care vorbeşte.
Ascultarea se bazează în mod evident pe perceperea şi înţelegerea lucrurilor pe
care alţii ni le spun. A auzi se transformă în a asculta numai atunci când dăm atenţie
celui care vorbeşte şi urmărim cu grijă mesajul verbal şi nonverbal transmis. Calitatea
comunicării şi a relaţiilor dintre oameni este determinată şi de calitatea ascultării.
Puţini facem diferenţa între a auzi şi a asculta. A asculta înseamnă a descifra, a
decoda şi a interpreta cele auzite cu scopul de a le folosi personal.
O bună ascultare ne ajută:
 să înţelegem bine informaţia transmisă;
 să apreciem cele spuse;
 să construim relaţii de prietenie şi de alianţă;

43
  să lucrăm eficient într-o echipă;
 să deosebim informaţia corectă de cea falsă.

1.7.2. Tipuri de ascultare

a) Ascultarea informativă

Ascultarea informativă corespunde vorbirii ca mijloc de informare. O ascultare

informativă eficientă presupune următoarele:
 să căutăm elementele esenţiale și putem cere vorbitorului să facă un
rezumat;
 să punem întrebări şi să reformulăm cu cuvintele noastre, ideile
vorbitorului;
 să luăm notiţe pentru a nu uita ceva;
 să repetăm ce am auzit şi să rezumăm.

b) Ascultarea evaluativă

Ascultarea evaluativă corespunde vorbirii cu intenţia de a influenţa pe cineva.

Pentru perfecţionarea ascultării evaluative trebuie :
 să căutăm informaţiile necesare înainte de a ne spune părerea;
 să nu dăm atenţie apelurilor emoţionale ce pot influența luarea unei
hotărâri.

c) Ascultarea empatică

Ascultarea empatica se referă la vorbirea cu intenţia de a acorda sprijin. Pentru o

bună ascultare empatică este nevoie:
 să nu ne grăbim să dăm sfaturi, De cele mai multe ori persoana care cere
ajutor are nevoie doar să fie ascultată şi înţeleasă.
 să punem întrebări care să-l ajute pe vorbitor să descopere aspecte ascunse
ale problemei.
 să ne oferim ajutorul sub forma unui suport afectiv şi încurajator.
 să reformulăm ideile vorbitorului în cuvintele noastre. Acest lucru îl ajută
pe vorbitor să se simtă înţeles şi să descopere alte nuanţe ale problemei sale.

d) Ascultarea activă

Ascultarea activă presupune, pe lângă primirea informaţiei şi participarea la

viaţa şi experienţa acestuia. Oamenii au încredere doar în cei care îi ascultă şi îi
înţeleg.
Condiţiile ascultării active sunt:
- Acordarea de atenţie şi arătarea ei prin gesturi, priviri, zâmbete, etc.

44
 - Folosirea unor cuvinte neutre, care nu înseamnă nici aprobare, nici
dezaprobare, cu scopul de a încuraja vorbitorul să continue.
- Repetarea ultimei părţi a frazei pentru a-l asigura pe vorbitor că este ascultat.
- Rezumarea ideilor şi sentimentelor exprimate de vorbitor.
- Parafrazarea: repetarea de către ascultător a afirmaţiilor vorbitorului cu alte
cuvinte pentru a arăta că a înţeles.
- Punerea de întrebări pentru obţinerea de informaţii suplimentare. Respectarea
momentului de tăcere.

1.7.3. Bariere şi blocaje în ascultare

a) Presupuneri false

Existenţa unor concepţii şi presupuneri greşite despre rolul ascultării în

comunicare:
 Credinţa că succesul comunicării depinde în întregime de vorbitor. Dar cea
mai expresivă şi interesantă idee se pierde dacă nu este ascultată.
 Concepţia că ascultarea este o activitate pasivă, că ascultătorul este ca un
burete care absoarbe ideile ascultătorului. Dar ascultătorii buni sunt foarte activi: pun
întrebări, se asigură că au înţeles bine sau ascultă cu atenţie. În realitate ascultarea
este foarte obositoare consumând multă energie mentală.
 Concepţia că vorbirea este mai avantajoasă decât ascultarea. Dar în învăţare
este invers: nu învăţăm nimic când vorbim, dar dacă ascultăm şi punem întrebări
putem învăţa permanent.

b) Ascultarea începută – oprită

Aceasta se întâmplă deoarece omul gândeşte de circa patru ori mai repede decât
poate să vorbească.

c) Ascultarea ca un steag roşu

Pentru unii oamenii, anumite cuvinte sunt ca steagul roşu pentru un taur. Când
aud aceste cuvinte se supără şi încetează să măi asculte. Acestea sunt semnale la care
noi răspundem automat împiedicându-l pe vorbitor să continue (sau încetând să-l mai
ascultăm). în acel pierdem contactul cu el şi nu-l mai putem înţelege. Prima etapă în
depăşirea acestei bariere constă în a afla care sunt cuvintele care apar drept steaguri
roşii pentru noi şi să încercăm să le conştientizăm.

d) Ascultarea cu gândirea blocată - urechi deschise

Uneori ne decidem cam repede că vorbitorul este plictisitor şi ceea ce spune nu

are nici un sens. Alteori ne grăbim să tragem concluzia că putem spune dinainte ce

45
ştie sau vrea să spună vorbitorul şi, ca atare, nu are nici un sens să mai ascultăm. Dar
este mult mai bine să ascultăm pentru a ne da seama dacă aceste lucru este sau nu
adevărat.

e) Ascultarea cu ochii ca sticlă

Uneori ne uităm intens la o persoană şi lăsăm impresia că ascultăm, dar gândul

nostru poate fi în altă parte. Ochii ne devin ca sticla şi, uneori, ne apare pe faţă o
expresie visătoare. Dacă remarcaţi oameni cu privirea ca sticla, găsiţi momentul
pentru a sugera o pauză sau schimbaţi ritmul.

f) Prea complicat pentru mine ca să ascult

Când ne sunt prezentate idei care ne par prea complicate suntem tentaţi să nu
ascultăm. Totuşi trebuie să facem un efort pentru a urmări discuţia şi a o înţelege. S-
ar putea să descoperim că subiectul şi discuţia sunt interesante şi să înţelegem ceea
ce se spune. Este foarte util să punem întrebări de clarificare sau să cerem
exemplificări, atunci când este posibil.

g) Nu clătina barca în timp ce asculţi

Când un vorbitor spune ceva care este în contradicţie cu ceea ce gândim sau
credem noi, s-ar putea ca în mod inconştient să încetăm să ascultăm sau chiar să
plănuim un “contra – atac”. Chiar dacă vrem să facem acest lucru, este mai bine să
ascultăm. A asculta până la capăt şi cu atenţie nu înseamnă să fim neapărat de acord
cu cele spuse.

Important de reținut:

 Să fii curios.
 Să pui întrebări.
 Să observi mimica și gestica vorbitorului, deoarece acestea te ajuta sa
înțelegi mai bine discursul.
 Să renunţi la prejudecăți. Înainte de a judeca, înțelege corect mesajul.
 Să asculți cu atenție expunerea.
 Să selectezi doar ideile principale ale discursului.
 Să notezi ideile participând la înțelegerea mesajului.
 Să exersezi înțelegerea semnificației termenilor, cuvintelor - cheie, relației
dintre cuvinte, mesajului în ansamblu.

46
 III.1.8. Tehnica de elaborare a planului de idei

Planul de idei al unui text/lecţie se referă la stabilirea ideilor principale, adică

stabilirea pe scurt a gândurilor, părerilor, judecăţilor, despre conţinutului
textului/lecţiei.
Planul ne ușurează învățarea, deoarece ne obișnuiește să ne înlănțuim logic
ideile.
Un bun plan presupune realizarea următoarelor etape:
- citește materialul de doua ori (familiarizarea cu materialul);
- notează-ți ideile principale;
- fragmentează materialul în funcție de ideile principale;
- ordonează ideile principale în mod logic;
- compară schema de idei cu textul original.
Rezumatul unui text sau al unei lecţii reprezintă redarea sau prezentarea pe scurt
oral sau scris a conţinutului acestora.
Poţi alcătui un rezumat fie prezentând pe scurt momentele importante ale
textului/lecţiei, fie oprindu-le asupra fiecărei idei pentru a prezenta date esenţiale în
legătură cu conţinutul studiat.
De asemenea, mai poţi realiza rezumatul prezentând prin cuvinte proprii ideile
autorului într-o formă mai restrânsă, exemplificând cu citate, fragmente, expresii din
textul/lecţia citite.
Mai trebuie să ştii că rezumatul trebuie realizat sub forma unui text fără dialog
sau poate fi o prezentare schemică a unui conţinut învăţat.

Sfaturi pentru elaborarea unui plan de idei / rezumat:

 Reţine ce trebuie să faci pentru a reuşi să alcătuieşti un plan de idei şi un

rezumat al unui text/lecţie;
 Citeşte cu atenţie textul/lecţia în întregime, pentru a le înţelege;
 Stabileşte faptele şi întâmplările esenţiale (renunţând la amănunte) într-o
poveste orală;
 Împarte textul în fragmente;
 Citeşte fiecare fragment; pentru fiecare fragment citit, formează un enunţ
clar şi corect, folosind cuvinte şi expresii cărora le cunoşti înţelesul (idei
principale/plan de idei);
 Pornind de la planul de idei, alcătuieşte apoi rezumatul textului/lecţiei;
 Fiecare idee principală o vei dezvolta în câteva propoziţii.
Nu uita!
Înainte de scrierea planului de idei şi a rezumatului trebuie:
a) să scrii titlul;
b) să aşezi corect în pagină;
c) să respecţi scrierea cu alineat pentru fiecare idee nouă;
d) să scrii citeţ, ordonat, corect, fără ştersături.

47
 III.2. Metode de învăţare eficientă

Modul de însuşire a unor informaţii nu ţine strict de capacitatea intelectuală sau

mintală a individului. Uneori, capacitatea de reţinere a unei informaţii într-un mod
excepţional, este rezultatul unei metode de învăţare eficiente, utilizate în cadrul
învăţării.
Specialiştii spun că, în perioada sesiunilor - dulciurile, în special ciocolata este
cel mai indicat „medicament“ contra stresului. De fapt, modul de a reţine cel mai
eficient ţine totuşi de starea spirituală, în care se află individul.
Atunci când suntem presaţi de problemele cotidiene, când avem pe cap o
sumedenie de alte lucruri neterminabile, nu mai ştim unde ar mai încăpea şi însuşirea
de noi cunoştinţe. De aceea, când ne propunem să învăţăm, trebuie neapărat să avem
mintea limpede, detaşată de toate cele cotidiene.
Claritatea minţii şi liniştea sufletească sunt cele care ajută la o învăţare mai
rapidă şi eficientă.
Pentru ca materia să fie înţeleasă ca atare, trebuie să renunţăm la informaţia
acumulată din baza de date a oricărei persoane, pentru a permite acumularea de
cunoştinţe noi. Acest fapt determină fenomenul de uitarea a unei materii învăţate de
ceva timp, ceea ce reprezintă un fenomen normal.
Atunci când învăţăm, nu trebuie decât să ne gândim la materia pe care dorim să
o însuşim şi scopul pentru care dorim acumularea materiei noi.
Nu mai este nevoie de nopţi nedormite, de picioare ţinute în apă rece, ci doar de
o detaşare de cele exterioare şi lumeşti şi concentrarea asupra materiei.

III.2.1. Metoda învăţării sintetice

Se recomandă în cazul în care materialul de învățat nu este prea mare și nici nu

are un grad ridicat de dificultate, ci e compact, bine sistematizat și organizat.

Etapele acestei metode sunt:

a) o lectura sintetică (de ansamblu) de familiarizare cu lecția, urmată de
alcătuirea unei scheme generale pe o pagina (microplan de studiu individual);
b) o citire analitică (de înțelegere în profunzime cu un ritm lent și concentrat
la maxim, în care sa desprindeți ideile fiecărui capitol, subcapitol, paragraf, ipoteze,
principii etc.);
c) o lectură analitico-sintetică și evaluativă sau de consemnare (rezumare,
conspectare, luare de notițe, elaborare de fişe de studiu individual);
d) o repetiție pe baza de recunoaștere (repetați materialul parcurs, ajutat de
conspect);
e) o repetiție pe baza de reproducere (repetiție fără conspect);
f) o recapitulare generală finală după câteva ore.

48
 III.2.2. Metoda învăţării analitice sau secvenţionale

Se recomanda când materialul de învățat este amplu (o lecție voluminoasa, un

capitol complex etc.) și foarte dificil sau când este fără o unitate sau structură de
ansamblu.
Metoda cuprinde următoarele etape:
a) fragmentarea sau divizarea materialului în unități logice unitare și
compacte de studiu (lecții, secvențe tematice, capitole, subcapitole etc.); nu
fragmentați materialul după pagini;
b) învățarea fiecărei unități de studiu stabilită după modelul metodei de
învățare globală (sintetice);
c) operarea cu repetări, mai întâi, pe fragmente separate, apoi progresiv, pe
grupuri tot mai mari de fragmente, pentru a asambla sau integra într-o structură
asemănătoare celei inițiale.

III.2.3. Metoda învăţării progresive cu repetări recurente

Metoda învăţării progresive cu repetări recurente este o combinație a primelor

doua metode (1.şi 2.) ce se recomandă pentru învățarea pe perioade mari de timp
(luni, trimestre, semestre, ani de studiu) a materialelor de studiu voluminoase sau de
dimensiuni foarte mari: manuale, tratate, cursuri, cicluri de lecții etc.
Pentru a învăţa cu ajutorul ecestei metode se procedează astfel:
 citiți de 1-2 ori întregul material de studiu pentru a vă familiariza cu
conținutul;
 fragmentarea sau divizarea materialului în unități logice unitare și
compacte de studiu (lecții, secvențe tematice, capitole, subcapitole etc.); nu
fragmentați materialul după pagini;
 învățați prima unitate sau modul (ex. A) după modelul învățării sintetice în
întregime;
 învățați a doua unitate sau modul (ex. B) după modelul învățării sintetice;
 repetați cele doua unități învățate (A+B) împreună pentru a asigura
integrarea lor;
 învățați a treia unitate sau modul (C) după modelul învățării sintetice;
 repetați cele trei unități împreună (A+B+C) pentru a le reconstitui structura
de ansamblu și relațiile logice dintre ele;
 învățați a patra unitate sau modul (D) după modelul învățării sintetice;
 repetați ultimele 3 unități învățate împreună (B+C+D) pentru a preveni
supraînvățarea cu efecte negative (A);
 după 5-6 unități este indicata o repetare generala;
 după învățarea materialului, citiți și repetați pe grupuri de secvențe de
învățare (3-5-7-10 capitole, secvențe sau unități de învățare), apoi prima și a doua
jumătate a materialului, iar în final, în întregime.

49
 III.2.4. Metoda studiului individual

Studiul individual reprezintă o metodă de învăţare pe care o veţi utiliza

întotdeauna, şi după ce nu vei mai fi elevi.Dacă la început poate să vă fie greu să
folosiţi această metodă de învăţare, trebuie să insistaţi tot timpul până reuşiţi pentru
că va fi în folosul vostru în timp. Pentru a vă folosi ceea ce învăţaţi, trebuie ca ceea ce
faceţi pentru a şti, pentru a cunoaşte, să faceţi bine.
A învăţa în mod eficient depinde de voi, de felul în care participaţi corect, cu
gândul şi fapta mereu, la tot ceea ce faceţi.
Studiul individual se referă la situaţiile în care voi învăţaţi singuri, prin efort
propriu.
Când descoperiţi, înţelegeţii, cunoaşteţi, aplicaţi cunoştinţele, nedirijat,
nesprijiniţi de cineva, puteţi spune că studiaţi individual.
Pentru a obţine rezultate bune, trebuie să organizaţi şi să desfăşuraţi activităţi de
învăţare pe baza unui program de la care să nu vă abateţi.
Trebuie să fiţi sârguincioşi, să învăţaţi în fiecare zi. Cu paşi mici, puţin câte
puţin, veţi pătrunde în tainele fiecărei discipline.
Învăţând cu interes şi fiind conştiinciosi, vă va fi uşor să înţelegeţi informaţiile
dificile, dar interesante, pe care cei ce nu vor proceda ca voi nu le vor afla niciodată.
Veţi fi nerăbdători şi din ce în ce mai curioşi să ştiţi cât mai multe lucruri
interesante.
Studiul individual vă dezvăluie multe lucruri preţioase. Vă face să vă simţiţi
atraşi de cunoaşterea lor şi vă determină să învăţaţi cu plăcere.

III.2.5. Metode de dezvoltare a creativității la elevi

Gândirea critică este un proces activ care îl face pe cel care învaţă să deţină
controlul aspra informaţiei, punând–o sub semnul întrebării, integrând-o,
reconfigurând-o, adoptând-o sau respingând-o.
Gândirea critică reprezintă o capacitate ce presupune ca elevii să fie capabili:
 să analizeze informaţiile;
 să examineze ideile şi implicaţiile acestora;
 să îşi examineze propriile cunoştinţe;
 să construiască sisteme de argumente;
 să decidă ce este important şi ce nu este important;
 să devină conştienţi de propria lor gândire şi de alte sisteme de gândire;
 să ia decizii în deplină cunoştinţă de cauză;
 să-şi dezvolte vocabularul şi capacitatea de exprimare.
Prin intermediul metodelor şi strategiilor care dezvoltă gândirea critică, rolul
profesorului se transformă în cel de partener în procesul de învăţare care are la bază
atât implicarea cât şi creativitatea tuturor elevilor. Pentru a ajunge să gândească critic,
aceste metode îi ajută pe elevi să-şi dezvolte încrederea în forţele proprii, să înţeleagă

50
valoarea propriilor idei şi opinii, să se implice în procesul de învăţare, să asculte cu
respect opiniile diferite, să fie pregătiţi pentru a formula şi demonta judecăţi.
Strategia învăţării ce are ca fundament gândirea critică presupune formarea la
elevi a unor atribute şi comportamente cum ar fi:
 Încrederea – elevii trebuie să accepte ideea că ceea ce gândesc ei are
valoare unică şi contribuie la înţelegerea mai bună a conceptelor discutate. Fără
încredere în propria lor valoare şi demnitate, elevii vor refuza să se implice în
gândirea critică;
 Implicarea activă – atunci când un elev este implicat într-un proces de
învăţare, el învaţă cu plăcere, iar capacitatea lui de gândire şi înţelegere este mai
mare;
 Împărtăşirea ideilor – aceasta este o conduită învăţată, care necesită
renunţarea la anumite lucruri în favoarea celorlalţi la împărtăşirea convingerilor şi
opiniilor celorlalţi;
 Discutarea activă – acest gen de dialog ce presupune ascultarea activă le
permite elevilor să-şi reexamineze şi să şlefuiască propriile idei, să le plaseze în
mozaicul de idei format.
Metodele de dezvoltare a creativităţii se utilizează în mod special în cazul
claselor/grupelor formate din elevi cu posibilităţi intelectuale deosebite sau cu
înclinaţie spre creaţie în diverse domenii:

 Asocierea consonanta
Cu cât memoria este mai bogata, cu atât apariţia asociaţiilor este mai mare.
Asocierea reprezintă realizarea de legaturi între imaginaţie şi memorie. Factorii
esentiali sunt asemanarea obiectiva, fizica, exterioara, subiectiva, interioara,
psihologica, similitudinea şi evocarea (asocierea) imagine-senzatie.

 Analogia extrapolară
Transferul, împrumutul de idei de la o soluţie apropiata (de ex. pasare-avion,
bila care lasă urme pe asfalt-pix etc.).

 Inversia
Reprezintă abordarea inversa, susul-jos, plus-minus (de ex.: De ce se face
iluminatul indirect de sus).

 Empatia
Este substituirea gândirii proprii cu a interlocutorului (om, obiect etc.). De
exemplu, spargerea unei nuci văzuta de către un cercetător şi practicarea unui orificiu
mic pentru introducerea aerului comprimat care produce o explozie care distruge
coaja nucii, obtinând astfel o viziune din interiorul nucii.

 Combinarea
De exemplu, radiocasetofonul, pixul cu ceas etc.

51
  Modificarea-Ameliorarea-Dezvoltarea
Se cunoaste ca, din cinci brevete, patru sunt doar perfectionari.

 Analiza
Informaţiile complicate se împart în “parti digerabile”, eliminând ceea ce se
repeta sau ceea ce este fals.

 Sinteza
Trebuie sa devina obicei prezentarea informatiilor sintetic, rapid, correct şi
integral.

 Comparaţia
Se alatura doua fiinte, obiecte, fenomene stabilindu-se asemanarile şi
deosebirile.

 Generalizarea, abstractizarea
Reprezinta operatiunea de a descoperi ceea ce este general, comun, esential la o
anumita grupa de fiinte, obiecte, fenomene.

 Concretizarea
Reprezinta verificarea (validarea, motivarea) generalizarilor şi a abstractizarilor
prin apelare la situatii concrete.

 Înţelegerea
Este activitatea creierului de a descoperi relatiile între obiecte, fiinte şi
fenomene.

 Cristalizarea, imprimarea, stocarea şi reactualizarea (reamintirea

însotita de verificare şi corectare a informatiei memorate, stocate anterior) sunt
procese ale memoriei care apar în timpul folosirii concrete a unei informatii pentru
rezolvarea unei probleme, pentru atingerea unui scop. Rezulta astfel ca rezolvarea
problemei, respectiv atingerea scopului reprezinta obiectivul principal, iar
reactualizarea informatiei reprezinta obiectivul secundar.
Este recomandabil ca autosugestiile sa faca din materialul de studiu un subiect
interesant şi placut. Astfel se memoreaza mai repede, mai durabil şi mai exact.

Atentia este dalta memoriei. Actiunile care ne solicita puternic atentia se

înscriu profund în memorie. Garantia întiparirii în memorie este data de interesul
aratat, considerat pe drept cuvânt “motorul” memoriei. Emotia şi interesul suscita
atentia monopolizând atentia asupra unui singur obiectiv: concentrarea.
Se memoreaza bine ceea ce, în prealabil, a fost priceput. Se memoreaza bine
atunci când spiritul şi corpul se afla într-o receptivitate maxima.

52
 Memoria este cu atât mai buna cu cât creierul este mai solicitat, respectiv cu cât
acesta se afla într-o activitate mai intensa. Secretul memoriei consta în excitabilitate.
Trebuie sa fim preocupati, framântati cu o tensiune interioara. Se memoreaza cu atât
mai mult cu cât suntem mai interesati de ceea ce trebuie memorat, asadar valoarea
unei informatii creste cu cât interesul stârnit de aceasta este mai mare.
Unde se pierde interesul se pierde şi memoria.
Daca se fac multe repetitii fara pauza, celulele corticale suprasolicitate
declanseaza faza de inhibitie pentru a-si reface suportul energetic. Se recomanda
atunci actiune fizica sau somn. Invers, daca repetitiile sunt prea rare apare inhibitia de
stingere: uitarea.

Regula de aur: muncă, perseverență, regularitate.

53
 CAP. IV

SFATURI PENTRU REUȘITA ȘCOLARĂ

Întreaga artă a instruirii constă în capacitatea de a trezi curiozitatea naturală
a minţilor tinere cu scopul de a-şi satisface această curiozitate ulterior.
Anatole France

Ître potențialul elevilor şi factorii care determină reuşita şcolară există o strânsă
interdependență.
O perspectivă interesantă ne oferă analiza factorilor care determină reuşita
şcolară şi care ne duce indirect la eficienţa învăţării. Personalitatea elevului reprezintă
factorul fundamental al reuşitei şcolare, condiţiile interne prin intermediul cărora
acţionează condiţiile externe. În cadrul acesteia vom distinge:
a. factorii fizici: starea de sănătate, echilibrul psihosomatic, rezistenţa la efort,
potenţialul genetic.
b. factorii psihici:
- intelectuali: inteligenţă, stilul cognitiv, nivelul de dezvoltare a proceselor
intelectuale (memorie, gândire, imaginaţie, atenţie);
- nonintelectuali: motivaţia, interesele, atitudinile, trăsăturile de
personalitate.
În psihopedagogie se utilizează conceptul de maturitate şcolară vizând
maturitatea fizică, cea volitivă, socială, morală, mintală şi maturitatea pentru muncă.

IV.1.Sfaturi pentru autoevaluarea obiectivă a rezultatelor la

învăţătură

1. Evaluarea rezultatelor la învăţătură obţinute de tine într-o zi, o săptămână,

un semestru, un an şcolar, se referă la măsurarea, cântărirea, aprecierea întregii tale
activităţi în calitate de şcolar.
2. Această măsurare o fac cei care te dirijează pe drumul cunoaşterii, al
învăţării, adică învăţătorii, profesorii, părinţii.
3. Autoevaluarea rezultatelor la învăţătură se referă la aprecierile pe care le
faci singur asupra situaţiei tale la învăţătură.
4. Ca şcolar, ştii de ce înveţi, pentru că doamna învăţătoare îţi spune acest
lucru la începutul fiecărei lecţii.
5. După cum îţi îndeplineşti sarcinile, poţi aprecia rezultatele bune, sau
rezultatele slabe pe care le obţii în raport cu scopul propus.
6. Întrebând „Cum să învăţ?”, cauţi metode potrivite pentru a învăţa mai bine.
7. Şi tu, ca şi ceilalți şcolari, trebuie să ştii dacă felul cum înveţi te conduce la
obţinerea unor rezultate bune.

54
 8. Acest lucru îl poţi şti de la învăţătoarea ta. Ea îţi descoperă greşelile şi te
îndrumă să le corectezi, îţi laudă meritele şi te clasifică în cadrul grupului din care
faci parte după aceste merite. Îţi spune dacă ceea ce ai învăţat îţi foloseşte pentru a
cunoaşte şi mai mult.
9. Astfel, învățătoarea ta evaluează rezultatele obţinute de tine la învăţătură.
10. După eforturile depuse, meritele obţinute, calitatea cunoştinţelor obţinute şi
puterea de a le aplica, şi tu poţi evalua propriile rezultate şcolare. Autoevaluându-te,
poţi să înţelegi ce nu faci bine şi să încerci să îndrepţi lucrurile. Tot astfel, poţi să
înţelegi ce faci bine şi să găseşti soluţii să te perfecţionezi.

Înţelege situaţiile în care eşti evaluat!

1.Eşti evaluat/apreciat în timpul lecţiilor:

- la începutul lecţiei, când se verifică tema de acasă;

- pe parcursul întregii lecţii când poţi demonstra cât de atent eşti în receptarea
cunoştinţelor şi aplicarea lor;
- la sfârşitul lecţiei când poţi demonstra ce ai învăţat, ce poţi face cu aceste
cunoştinţe.

2.Eşti evaluat/apreciat prin răspunsurile orale şi scrise:

- teste de evaluare;
- fişe de evaluare;
- fişe de muncă independentă;
- lucrări practice;
- participarea la jocuri şi concursuri şcolare;
- portofolii;
- proiecte.

Portofoliul este „cartea de vizită a elevului”, este o colecţie a lucrărilor elevilor

pe o perioadă mai lună de timp şi oferă o imagine asupra progresului făcut, dezvoltă
respectul pentru calitate, exigenţa de sine.

Portofoliu poate cuprinde:

- lucrări scrise;
- teste de evaluare;
- răspunsuri le chestionare/interviuri;
- compuneri pe teme date, compuneri libere;
- creaţii literare proprii;
- prezentarea unor autori(fişe bibliografice);
- rezumatul unor lecţii citite;
- desene, colaje, machete, postere;
55
 - jurnal personal;
- contribuţii personale;
- înregistrări ale elevilor pe casete video/audio;
- studii/fişe personale asupra unor plante, animale, fenomene ale naturii;
- fişe de lucru individual.

Proiectul este o activitate care se desfăşoară pe o perioadă de timp mai lungă,

permiţând celor care îl realizează să aplice cunoştinţele dobândite la mai multe
discipline, pe baza calităţilor individuale.
Etapele de derulare a unui proiect sunt:
1. Stabilirea temei proiectului.
2. Formularea scopurilor.
3. Elaborarea planului de lucru.
4. Găsirea surselor şi a instrumentelor necesare realizării temei alese.
5. Formarea subechipelor de lucru în cadrul echipei de realizare a proiectului.
6. Împărţirea sarcinilor fiecărei subechipe.
7. Colectarea.
8. Finalizarea proiectului.
9. Prezentarea şi analizarea acestuia.

Caracteristicile proiectului sunt:

- nu se realizează individual, ci cu întreaga clasă de elevi, sau un grup mai mic.
- durata se stabileşte în funcţie de dificultatea temei alese. Astfel, un proiect
poate dura: o săptămână, o lună, un semestru, sau chiar un an.

IV.2. Sfaturi pentru a învăţa rapid şi eficient

1. Atingerea scopului pe care îl aveți în viață este condiționat de studiul

individual;
2. Feriți-vă să vă faceți munca neinteresantă;
3. Planificați-vă pentru studiul individual un timp minim pe care ulterior să-l
măriți progresiv;
4. Faceți însemnări, extrageți ideile esențiale din text și întocmiți un rezumat
(însemnările sunt folositoare la recapitulare și mențin atenția);
5. Disciplinele sau temele asemănătoare să fie încadrate în program succesiv
(ex. matematica, fizica, chimie). Măriți pauzele dacă orarul nu vă permite acest lucru;
6. Nu treceți de la o temă la alta până când prima temă nu a fost bine însușită;
7. Faceți planul textului cât învățați; dacă nu va trebui oricum să-l construiți
improvizat, ad-hoc, puțin eficient, când veți fi examinat;
8. Când nu înțelegeți bine și în profunzime materialul de învățat, confruntați-vă
cu cât mai multe surse (manuale, dicționare, enciclopedii etc.);
9. Construiți-vă tabele de specificație (liste cu cele mai importante noțiuni, teze,
principii, ipoteze, formule, scheme etc.);
56
 10. În preajma examenelor, după învățare, supuneți-vă autoexaminării, simulați
situația de examen, puneți pe cineva să vă asculte și să vă dea note, faceți bilete de
examinare, amestecați-le trageți 2-3 și răspundeți;
11. Feriți-vă de prejudecata profesorilor, colegilor sau părinților în legătură cu
capacitatea voastră intelectuală;
12. Feriți-vă de eșecuri deoarece pot genera o "reacție în lanț" în procesul de
învățare și la examene;
13. Învățarea pentru o anumita dată condiționează uitarea după data respectivă;
14. Cunoașterea performanțelor și a erorilor în învățare mobilizează și
orientează pe cel ce învață în asimilarea cunoștințelor;
15. Învăţaţi activ-participativ (a), anticipativ (b) şi creativ (c):
a. scoateţi ideile principale, rezumaţi, conspectaţi, faceţi schiţe, proiecte
etc. (aplicaţi cunoştinţele în practică);
b. învăţaţi pentru viață, pentru a face față situaţiilor imprevizibile care se
cer intuite;
c. investigaţi, exploraţi, identificaţi noi alternative, generarea de noi
sensuri și concluzii;
16. Repetaţi imediat după învăţare, seara, nu dimineaţa şi în preajma
examenelor;
17. Repetați a treia zi ceea ce ați învățat în prima;
18. Repetarea nu trebuie să reia în întregime conţinutul precedentei repetări;
19. Memoraţi foarte uşor şi repede informaţiile:
 simple, clare și concise;
 sistematizate şi organizate într-un sistem;
 legate de emoţii, sentimente, pasiuni, scopuri, idealuri, interese.
20. Folosiţi cât mai multe și variate canale de recepţionare a informaţiilor (văz,
auz, scris) şi surse de informare (manuale, fişiere, conspecte, notiţe, bibliografii,
dicţionare, enciclopedii etc.).
21. În general, în urma unei activităţi de învăţare reţinem:
 10% din ceea ce citim;
 20% din ceea ce auzim;
 30% din ceea ce vedem;
 50% din ceea ce vedem și auzim în acelaşi timp;
 80% din ceea ce spunem;
 90% din ceea ce spunem şi facem în acelaşi timp;
22. Alternaţi învăţătura cu somnul (învăţarea fără somn favorizează uitarea; în
somn creierul selectează, prelucrează, sistematizează și ordonează cantităţi mari de
informaţie la nivel subconştient;
23. Folosiţi culorile, subliniaţi sau încasetaţi ideile principale, definiţiile,
formulele etc.
24. Dacă:
 aveţi de memorat nişte proverbe, comparaţi-le și grupaţi-le după
sensul lor;

57
  trebuie să realizați o demonstraţie matematică, reconstituiţi-o fără
sursă;
 vreți să memorați denumiri geografice, căutaţi-le şi identificaţi-le pe
hartă;
 aveți de analizat diferite structuri gramaticale, construiţi-le singuri;
 este necesar să memorați fraze și expresii dintr-o limbă străină,
realizați acest lucru prin practica retroversiunilor (retraducere a unui text în
limba din care a fost tradus);
 aveți de înțeles cuvinte străine, realizați acest lucru în context;
 trebuie să învățați texte literare sau ştiinţifice, utilizați tehnica
rezumatului și a conspectării;
25. Concentraţi-vă asupra textului de citit pentru a înţelege corect ideile
autorului;
26. Când luaţi notiţe, mai întâi, ascultaţi câteva min. (3-5'), sintetizaţi şi reţineţi
esenţialul, reformulaţi esenţialul, reformulaţi cele reţinute şi notaţi-le în forma proprie
de concepţie și exprimare;
27. Notiţele se citesc şi se corectează cât mai repede după luarea lor, la câteva
ore, în aceeaşi zi, iar pentru corectare folosiţi culorile roşu, verde, negru etc.);
28. Denumirile, formulele, datele, definiţiile trebuie învăţate corect de la
început;
29. Pentru a lua notiţe:
 nu transcrieţi cuvânt cu cuvânt ceea ce se spune ci notaţi doar
esenţialul, principalul, generalul;
 folosiţi un mod propriu de exprimare dar notaţi corect expresiile;
 folosiţi titluri, subtitluri, spaţii libere pentru completări etc.;
 folosiţi prescurtările;
 nu înghesuiţi pagina cu cuvinte (lăsaţi destul spaţiu alb în jurul
notiţelor);
 lăsaţi o margine largă pentru comentarii şi observaţii;
 folosiţi scheme, grafice, tabele în loc de cuvinte.

IV.3. Sfaturi pentru îmbunătăţirea memoriei

1. Creste nivelul de fier. Fierul este cel care ajuta neuronii să funcționeze corect,
iar creierul nostru este deosebit de sensibil la nivelurile scăzute. O dietă săracă în fier
sau perioadele de menstruație, la femei, pot cauza perioade de memorie scăzută. Dacă
nu știi cum stai cu nivelul de fier din sânge, poți vorbi cu medicul tău pentru un test
de sânge;
2. Scade nivelul zgomotului de fundal. În era digitală în care trăim, este esențial
să fii multitasking. Dar suntem oare conștienți că dacă ascultăm radio atunci când
scriem o lucrare sau un raport, capacitățile noastre sunt limitate pentru amândouă? A
fi multitasking îți limitează capacitatea de învățare întrucât nu poți fi atent la nici
unele dintre informații;
58
 3. Reîmprospătează-ți mintea. Știi deja că meditația ajută la reducerea stresului.
Ceea ce este totuși posibil să nu știi este că meditația poate ajuta considerabil și la
îmbunătățirea memoriei. Testele realizate de specialiști au demonstrat că cei care au
petrecut o jumătate de oră pe zi meditând se pot concentra mai bine chiar decât cei
care își rezervă timp pentru un somn de după-amiază;
4. Controlează-ti nivelul de colesterol. Un nivel optim al colesterolului este
necesar pentru a avea o memorie bună, precum și pentru eficiența cardiovasculară.
Depunerile de colesterol din sânge pot împiedica circulația sângelui la creier, ducând
astfel și la o scădere a memoriei;
5. Mănâncă regulat mere. Știi că un măr pe zi ține doctorul departe. Ei bine, se
pare că poate ține și neurologul departe. Mărul poate crește nivelul de acetilcolină și
antioxidanți de sânge, care ajută și la protecția celulelor nervoase și neuronilor;
6. Focalizați-vă întreaga atenție asupra a ceea ce vreți să rețineți;
7. Scrie informațiile pe care vrei să le memorezi. Poți face fișe de lucru pe care
să le afișezi în camera de lucru până reușesti să memorezi informațiile;
8. Căută să înțelegi întotdeauna semnificația informațiilor pe care doreşti să le
memorezi;
9. Grupează în clase semnificative ideile de reținut;
10. Subliniază informațiile care merită să fie memorate; citeşte având
întotdeauna un pix de culoare roșie, verde sau neagră în mână;
11. Realizează vizualizări picturale; vizualizează în mod pictural pagina
respectivă;
12. Studiază având în vedere faptul că învățarea pe capitole sau secțiuni este mai
bună decât învățarea globală;
13. Memorează prin repetare intensivă;
14. Nu încerca să memorezi ceva dacă te simți obosit, bolnav, tensionat sau
nervos.
15. Odihneste-te! Somnul ajuta enorm de mult memoria. Mai mult decat ai fi
crezut. Daca stai treaza şi nu te odihnesti nu vei putea da acelasi rezultate la locul de
munca. Puterea de concentrare este scazuta şi te vei simti mult mai obosita.
In timp ce dormim se produc celule noi in zona hipotalamusului care
influenteaza in mod pozitiv activitatile zilnice. Incearca sa dormi opt ore pe noapte şi
fa tot posibilul sa ai un somn linistit.
16. Fara alcool şi tutun!
Consumul excesiv de alcool poate afecta memoria deoarece reduce activitatea
creierului.
Tutunul diminueaza aportul de oxigen de la nivelul creierului.
Nici excesul de cafea nu face minuni. Te tine treaza o perioada, dar oboseala te
cuprinde şi nu te mai poti concentra aproape deloc.
16. Nu te imparti in mai multe locuri
Fii atent cand lucrezi şi nu incerca sa faci mai multe lucruri deodata. Ti se
distrage atentia şi nu te poti concentra la fel de bine. Foarte multe persoane asculta

59
muzica desi acest lucru nu ajuta pentru o concentrare mai buna. Depinde totusi de
felul in care te-ai obisnuit.
17. O alimentaţie corectă sporeşte eficienţa învăţării
Alimentatia este extrem de importanta. Daca esti intr-o situatie care necesita
concentrare maxima poti manca seminte de floarea soarelui (contin minerale care
ajută memoria), spanac, peşte, mere, banane şi grepfrut.
Curele cu citrice fac şi ele minuni. Consuma mult kiwi, portocale, lămâi. Îţi poţi
face sucuri naturale sau pur şi simplu le poţi consuma în timpul zilei. Rezultatele vor
fi uimitoare.
Mănâncă în fiecare săptămână peşte.
Cerealele sunt şi ele indicate pentru o memorie mai bună, acestea conţin
vitamina B6.
Rozmarinul şi salvia combat oboseala şi maresc capacitatea de memorare.
Poti consuma jumatate de ceapa pe zi deoarece imbunatateste compozitia de
oxigen a creierului.
Si salata de varza cruda şi morcovii sunt de ajutor pentru o mai buna putere de
concentrare.
18. Mai putin colesterol
Daca stii ca ai probleme cu nivelul colesterolului fa tot posbilul sa-l mentii sub
control. Colesterolul ridicat poate să încetinească circulaţia sângelui la creier.
19. Exersează!
O memorie bună trebuie să fie "intreţinută". Foloseşte-o cât mai mult şi astfel va
fi în formă oricând ai nevoie. Citeşte o carte bună, joacă şah,încearcă să ai orice altă
activitate care ţi-ar putea menţine tânără memoria.
20. Minte sănătoasă în corp sănătos
Un organsim sănătos implică şi o memorie sănătoasă. Mai mult sport te menţine
în formă, o simplă plimbare în parc asigură o oxigenare bună a creierului.
21. Stop stres!
Stresul şi depresia îţi îngreunează activitatea intelectuală. Nu te poţi concentra la
fel de bine şi gândurile îţi zboară spre alte probleme. Înainte de a face ceva încearcă
să elimini treptat stresul, să te linişteşti pentru a putea avea o activitate calmă şi plină
de succese.

IV.4. Sfaturi pentru a lua note bune

1) Învață să îți organizezi materiile.

Sună simplu, dar cele mai multe idei bune sunt simple. Să ai caiete separate
pentru fiecare materie, să faci notițe clare, ca să le poți înțelege mai târziu, și să ai un
caiet de exerciții. Pregătește-te de parca ai vrea să fii cel mai bun și vei vedea imediat
rezultatul. Elevii care primesc cele mai bune note sunt aceia care au la îndemână toate
lucrurile de care este nevoie pentru a învața. Imediat ce termină cu o materie, trec la
alta fără să irosească timp.
60
 2) Învață să îți faci temele.

Prea mulți copii vin acasă și își fac tema cu ideea de a o termina, nu pentru a
învăța. Aceasta este o greșeală. Tema ar trebui să fie ocazia clarificării ideilor
învățate la școală, și să observi cum se leagă de ceea ce ai învățat până acum, să vezi
ce știi și ce nu. în acest mod, iți organizezi materia în minte și faci primul pas spre
memorarea lucrurilor de care vei avea nevoie pentru testele din viitor. și când vă veni
timpul pentru acesta, vei fi mai bine pregătit.

3) Învață să înveți.

Sunt moduri de învățare pe care fiecare elev ar trebui să le înțeleagă. Începe cu

materia cea mai importanta, clasifica și organizează, rezuma, învață să alegi punctele
mai importante. și cel mai important lucru, gândește-te la materie în timp ce o citești.
Conecteaz-o cu alte lucruri pe care le-ai învățat. Vei începe să înțelegi lucrurile cu
mai puțin efort.

4) Învață să memorezi lucrurile mai eficient.

În realitate, dacă urmezi primele trei sfaturi, memorarea este de fapt implicata.
Vezi, memorarea adevărată nu este învățatul în noaptea dinaintea testelor, ci parte a
procesului învățării, care, efectuata corect, te vă lasă să înțelegi, reții și să iți amintești
de informațiile stocate fără prea mare efort.

Cum ne organizăm timpul?

Poţi găsi răspunsul la această întrebare, dacă vei răspunde la câteva întrebări
suplimentare:
1. De cât timp dispui?
a. într-o zi;
b. într-o săptămână;
c. într-o lună.
2. Cât timp îţi iau obligaţiile gospodărești?
a. într-o zi;
b. într-o săptămână;
c. într-o lună.
3. Cât timp îţi este ocupat cu studiul individual?
a. într-o zi;
b. într-o săptămână;
c. într-o lună.
4. Care sunt activitățile cele mai productive pentru tine?
5. Care sunt activitățile cele mai puţin productive?

61
 6. Cât timp pierzi vorbind, pălăvrăgind cu prietenii?
7. Cât timp acorzi îmbunătățirii activității tale?
8. Câte obiective ce vizează progresul tău ţi-ai propus să realizezi?
9. Dacă ţi le-ai propus, sunt ele clar formulate și eşalonate în timp?
Daca ai răspuns cu precizie la întrebări, înseamnă că știi sa-ţi planifici foarte
bine viitorul.
In cazul în care răspunsurile tale sunt aproximative, va trebui să începi să-ţi
planifici timpul cu mai multă rigoare.
Dacă ţi-a fost greu să răspunzi la întrebări, sau răspunsurile tale sunt foarte vagi,
va trebui să-ți acorzi timp mai întâi pentru întocmirea planificării propriu-zise.
Aceasta o poţi face la începutul unei zile, a unei săptămâni etc.

62
 OMUL CARE AS FI PUTUT FI
De dincolo de câmpiile de ieri,
Vine să mă vadă uneori
Un băieţel care se joacă.
Băieţelul care eram eu
Se uită la mine visător
Şi se înfiorează.
Dar se reîntoarce zi de zi
Sperând să găsească
OMUL CARE AŞ FI PUTUT FI.

 Nu spune niciodată "nu se poate", ci începe cu "să vedem". (Nicolae Iorga)

 Înţelepciunea zice: nu ţi-a izbutit un lucru, fă altul. Atâta mângâiere să ai.
(Nicolae Iorga)
 Nu părăseşti un ideal fără să-i laşi ceva din fiinţa ta. (Nicolae Iorga)
 E o mare primejdie să ajungi a fi mulţumit de tine însuţi. (Nicolae Iorga)
 Să deosebeşti între mâna ce ţi se întinde ca să te ridice şi aceea care te
prinde pentru a te opri. (Nicolae Iorga)
 De prea mult gând n-a îmbătrânit nimeni niciodată. (Nicolae Iorga)
 Ce eşti te priveşte la urma urmei numai pe tine; ce vrei, priveşte şi pe alţii;
ce faci, aceea poate privi pe toţi. (Nicolae Iorga)
 Înţelepciunea este a ta numai când o dai altuia, altfel ea este numai în tine.
(Nicolae Iorga)
 Fiţi siguri că, dacă înţelepciunea e pe buzele tuturora, e numai în mintea
câtorva; pe aceia să-i asculţi. (Nicolae Iorga)
 Omul trebuie să înveţe logica nu pentru a învăţa să judece corect, ci pentru
a învăţa mai repede să judece corect. (Grigore C. Moisil)
 Lucrurile care dor sunt educative. (Benjamin Franklin)
 Dacă vrei să înveţi învaţă pe alţii. (Marcus Tullius Cicero)
 Învăţătura fără gândire este muncă pierdută, gândirea fără învăţătură este
periculoasă. (Confucius)
 Deştepţii sunt deştepţi nu pentru că s-au născut aşa ci pentru că au învăţat
să înveţe. (Tudor Octavian)
 Este un principiu dovedit că trebuie să înveţi să asculţi pentru a şti
comanda. (Aristotel)

63
 CUPRINS
INTRODUCERE . . . . . . . . . . . .3

CAP. I ÎNVĂȚAREA ȘCOLARĂ . . . . . . . .5

I.1.Cerințe generale ale învățării științifice . . . . . .5
I.2. Principii și reguli ale învățării eficiente . . . . . .9
I.2.1. Principii ale învățării eficiente . . . . . . . .10
I.2.2. Psihologia învățării . . . . . . . . . . .16
I.2.3. Resursele interne şi externe ale învățării . . . . . .19
I.2.4. Stilul de învăţare . . . . . . . . . . .22
I.2.5. Managementul timpului de studiu. . . . . . . .27

CAP. II MOTIVAȚIE ȘI ÎNVĂȚARE . . . . . . .29

II.1 Motivația extrinsecă și recompensele exterioare . . .29
II.2. Motivația intrinsecă – condiție a reușitei școlare . . .30
II.3 Nivelul optim al aspirațiilor . . . . . . . .32

CAP. III TEHNICI ŞI METODE DE ÎNVĂȚARE EFICIENTĂ34

III.1. Tehnici de învăţare eficientă . . . . . . . .34
III.1.1. Tehnica memorării logice . . . . . . . . .34
III.1.2. Tehnica de luare a notițelor și de elaborare a fișelor . . .36
III.1.3. Tehnica elaborării planului unei lucrări . . . . . .39
III.1.4. Tehnica citirii rapide . . . . . . . . . .39
III.1.5. Tehnica discursului . . . . . . . . . .40
III.1.6. Tehnica recapitulării pentru teze şi examene . . . . .41
III.1.7. Tehnica ascultării active . . . . . . . . .44
III.1.8. Tehnica de elaborare a planului de idei . . . . . .48
III.2. Metode de învăţare eficientă . . . . . . . .49
III.2.1. Metoda învăţării sintetice . . . . . . . . .49
III.2.2. Metoda învăţării analitice sau secvenţionale . . . . .50
III.2.3. Metoda învăţării progresive cu repetări recurente . . . .50
III.2.4. Metoda studiului individual . . . . . . . .51
III.2.5. Metode de dezvoltare a creativității la elevi . . . . .51

CAP. IV SFATURI PENTRU REUȘITA ȘCOLARĂ . . .55

IV.1.Sfaturi pentru autoevaluarea obiectivă a rezultatelor la
învăţătură . . . . . . . . . . . . .55
IV.2. Sfaturi pentru a învăţa rapid şi eficient . . . . .57
IV.3. Sfaturi pentru îmbunătăţirea memoriei . . . . .59
IV.4. Sfaturi pentru a lua note bune . . . . . . .61
64