Statul – instituția politică fundamentală

Statul, conform definiție din DEX, este instituția politică administrativă a societății, în
frunte cu un Guvern și cu organele acesteia, cu ajutorul cărora se asigură funcționarea vieții
sociale pe un anumit teritoriu. Mai poate fi definit și ca o instituție suprastructurală,
instrument principal de organizare tetorială și administrativă a unei țări.

Noțiunea de stat are o mulțime de interese, dar este în strânsă legătură cu o comunitate
politică, exprimând modul de organizare a unei comunități. Se face referire, în primul rând, la
puterea politică a cărei caracteristică principală..... Acest fapt determină apartenența
indivizilor la un anumit teritoriu.

De-a lungul timpului, relațiile de sânge dintre indivizi au fost înlocuite cu puterea
politică bazată pe autoritate și impunerea voinței celor tari. Max Weber consideră că statul
este o instituție care utilizează violența, în mod legitim, în spațiul său geopolitic. Percepția
falsă a rolului statului în viața indivizilor s-a schimbat, de-a lungul, timpului, ajungând în
epoca contemporană să se considere că statul este un factor de echilibru social, care a renunțat
în impunerea voinței la coerciție.

Statul modern este interesat de obținerea consensului și legitimității sale. În

Antichitate, formațiunile statale s-au caracterizat printr-o serie de elemente, cum ar fi:
teritoriul, număr de locuitori, religie, forma de organizare politică, dezvoltare economică,
forțe armate, obiective externe. Pentru ca una stat să apară și să se dezvolte, suunt obligatorii
câteva condiții: teritoriu, populație, granițe, limbă, națiune, suveranitate, organizare politică,
separarea bisericii de stat.

Concepția socratică despre stat

Pentru Socrate atenianul, statul, comunitatea poporului, patria, nu erau mărimi date, ci
unitatea bunurilor și a valorilor cele mai înalte, cu care Socrate se simțea răspunzător/legat.
Din punctul său de vedere, omul trebuie să se supună legilor statului, și mai apoi poruncilor
părinților. Binele sau mizeria insului/persoanei depind de statul în care acesta trăiește și
consideră că individul nu-și poate realiza fericirea decât în acord cu binele comunității. De
aceea, cine voiește să realizeze adevărata virtute, trebuie să lupte pentru binele comunității.

Concepția lui Machiavelli despre stat

1
 Obiectul central al studiilor lui Machiavelli este statul; el este creatorul acestui
concept. În primele rânduri ale Principelui, Machiavelli folosește termenul de stat în înțelesul
său modern, mai precis de putere centrală suverană, care legiferează și decide, fără drept de
apel, în numele colectivității, deopotrivă, în domeniul intern și extern.

Istoria Romei în cruzimea, dar și în grandoarea și durabilitatea sa, îi permite lui

Machiavelli să formuleze principii fundamentale, cum ar fi unitatea politică, o condiție a
existenței sociale. Se bazează pe un act, instituind statul; actul aparține aparține unui
legislator, care a definit, o dată pentru totdeauna, ce este drept și ce este nedrept, și care
exercită, în mod total, puterea; acest act fondator este un principiu care trebuie menținut în
mod constant. S-au restaurat cu promptitudine atunci când s-ar afla în pericol, indiferent de
mijloacele pe care le-ar folosi legislatorul sau succesorul acestuia. La Machiavelli, noțiunea
de stat nu este detașată de realitatea oamenilor care îl constituie; nu s-a produs încă
instituționalizarea statului – etatizarea, iar el este încă foarte legat de persoana principelui.

Așadar, Machiavelii este interesat, în primu rând, de stat, dar în primul rând de statul
principelui. El dovedește că este un gânditor politic și dezvoltă trei inovații, cum ar fi:

- o nouă metodă politică. Practic, formularea unor reguli generale de comportament

politic, eficient din istorie și din experiență, ceea ce înseamnă că politica poate fi
redusă la știință. Metoda aceasta a fost denumită... sau științifică, în sensul că
formulează concluzii din experiența practică sau istorică a firii umane, care este
neschimbătoare de-a lungul regimurilor politice, care la rândul lor, parcurg un ciclu
natural de creștere și de decădere. Pt Machiavelli, istoria nu are decât cauza raționale.
Este opera omului și a personalității sale energice și dinamice. Este o consecință a
activității umane, faptul istoric stând în forța lucrurilor. Câmpul politicii, al artei de a
guverna, este dirijat de forțe naturale, de forțe ale rațiunii. A înțelege în profunzime și
a dirija aceste forțe ale realității, a înțelege lumea reală, și nu etica, înseamnă, de fapt,
a guverna. Machiavelli abordează, în mod pragmatic și utilitarist, politica, încercând să
fie de folos, adică utile, prin aflarea adevărului real, veritae efetualle, în loc să... El
privește politica din perspectiva puterii și a controlului, pornind de la premisa că firea
umană este dominată de pasiuni și animalitate. Un conducător trebuie să fie aidoma
unui centaur, jjumătate om, jumătate fiară, să combine viclenia vulpii cu puterea
leului, să fie crud sau zgârcit după cum o cer împrejurările. În viziunea lui
Machiavelli, statul este o structură organică, guvernată de legi proprii de dezvoltare, el
susținând că succesul unui conducător va fi judecat prin verdictul popular, iar

2
 mijloacele folosite de el vor fi scuzate dacă sunt încununate de succes, pentru că în
politică, unde nu există curte de apel, faptele sunt judecate după rezultatele lor. În
acest sens, scopul scuză mijloacele.
- Doctrina privind versatilitatea morală și viclenia, de unde provone și adj machiavelir;
el separă normele morale de cele politice, pentru că politica are propriile sale regulir
de acțiune, independente de cele religioase. Virtutea politică nu are nimic de-a face cu
virtutea morală sau cu comportamentul tradițional dictat de prudență, ci constă în
cutezanță, curaj și flexibilitate. Astfel, spiritul conducătorului trebuie să fie „oricând
gata să se orienteze după cum îi dictează vânturile soții și schimbările ei”, ceea ce, de
multe ori, îl obligă „să acționeze împotriva cuvântului dat împotriva milei, împotriva
omeniei”. Când o acțin=une este necesară pt interesul colectiv, când ea concură pt
bunăstarea și înflorirea statului, atunci își poate crea propria sa morală, prorpiul său
univers etic. Unica discriminare dintre bine și rău, dintre drept și nedrept, este rațiunea
de stat. Cum rareori, aceste calități se găsesc întrunite în aceeași persoană, Machiavelli
consideră că republicile sunt preferate principatelor, pt că oferă o gamă mai largă de
caractere, necesare adaptării la împrejurări schimbătoare;
- Republicanismul – din punctul său de vedere, republicile se adaptează mai bine la
circumstanțele schimbătoare. șansele de participare