Managementul clasei

componentă a managementului educaţional

În procesul instructiv-educativ cadrul didactic trebuie să coordoneze resursele din mediul

de învăţare pentru a facilita munca elevilor. Aceste resurse diferite constau în resursele umane
(elevi, alte cadre didactice şi specialişti), resurse de timp şi resurse materiale (materiale
didactice şi echipamente).
Etimologic, managementul echivalează cu a ţine în mână şi a stăpâni, a conduce cu mana
forte, ceea ce implică ideea controlului acţiunii şi orientarea sau direcţionarea ei. Cuvântul
management împrumutat din limba engleză sub forma verbului to manage înseamnă a
administra, a conduce. S-a derivat apoi în limba engleză manger şi management ceea ce
înseamnă conducător sau conducere. În limba engleză verbul to manage, cu substantivul
derivat management a avut iniţial sensul de a mânui, de a” struni caii”. Cu timpul, verbul to
manage a trecut din sfera sportivă a strunirii cailor în domeniul artei operative şi al ştiinţei
militare. În ultimele decenii acest termen a fost foarte des utilizat în activităţile economice, iar
astăzi este folosit în toate domeniile – educaţie, sănătate, sport etc. –cu semnificaţia de
conducere eficientă, raţională, modernă.
Managementul clasei este definit ca abilitatea profesorului de a planifica şi organiza
activităţile clasei astfel încât să asigure un climat favorabil învăţării. Prin managementul
clasei se urmăreşte prevenirea comportamentelor disruptive, pe de o parte şi rezolvarea
problemelor comportamentale apărute, pe de altă parte.
Obiectivul final al managementului clasei este formarea la elevi a unor abilităţi de autoreglare
a comportamentului. într-o primă fază controlul comportamentului este extern (profesori,
părinţi, colegi) pentru ca apoi, prin interiorizarea unor reguli şi modele, să devină autonom.
Principiile managementului clasei sunt:
 îmbunătăţirea condiţiilor învăţării;
 prevenirea stresului profesorilor şi elevilor;
 creşterea timpului petrecut în sarcina de învăţare şi diminuarea timpului destinat controlului
comportamentelor disruptive;
 implicarea elevilor în activităţi care să le solicite participarea activă.
Strategiile preventive
Stabilirea de reguli
Profesorul proactiv este capabil să definească şi să comunice expectanţele sale faţă de elevi.
Comunicarea clară a regulilor comportamentului social şi academic la începutul anului şcolar
este esenţială pentru un management eficient al clasei. Regulile îi ajută pe elevi să-şi
controleze comportamentul impulsiv, comunicându-le expectanţele profesorului faţă de un
anumit comportament. Multe din reguli pot fi adaptări ale regulilor şcolii, în timp ce altele pot
fi stabilite împreună cu elevii, reflectând situaţia specifică a clasei. în acest caz acceptarea şi
complianţa copiilor la regulă creşte.
Stabilirea regulilor începe prin identificarea împreună cu elevii a problemelor mai frecvente
din şcoală. Regula este respectată dacă există şi presiunea grupului pentru respectarea ei.
 Autodisciplina este o consecinţă a mai multor factori: existenţa unor reguli clare şi consecinţe
bine specificate, ca şi presiunea externă din partea părinţilor, profesorilor şi mai ales a
colegilor.
Criterii de stabilire a regulilor în clasă:
 să fie stabilite la începutul anului şcolar;
 să fie formulate pozitiv, specificând comportamentul aşteptat;
 să fie precizate simplu;
 lista de reguli să fie scurtă (5-6 reguli, pentru a nu fi uitate);
 să includă numai regulile pe care le consideră necesare;
 să se focalizeze pe comportamente specifice;
 să fie stabilite împreună cu elevii;
 să fie afişate într-un loc vizibil pentru ca elevi să şi le reamintească;
 să fie discutate şi explicate elevilor;
 să fie precizate toate consecinţele nerespectării unei reguli;
 să fie precizate recompensele respectării regulilor;
 regulile să fie aplicate consecvent, fără a se face excepţii de la aplicarea lor;
 regulile să fie relativ flexibile (situaţiile sunt diferite şi vârstele copiilor sunt diferite);
 consecinţele nerespectării regulilor să fie în conformitate cu gravitatea comportamentului;
 aplicarea consecinţelor să se facă fără ca elevul să fie blamat - doar comportamentul său este
discutat;
 regulile să vizeze îmbunătăţirea condiţiilor de învăţare în clasă.
Exemplu:
Comportament Consecinţa pentru elevii care nu
Regula
aşteptat respectă regula
Rezolvăm conflictele în mod
Să nu se bată între ei 10 minute time-out
corespunzător
Să nu se alerge prin În clasă se circulă încet şi 5 minute de curăţenie în clasă la
clasă ordonat. sfârşitul zilei
Alături de aceste reguli de conduită este util să fie precizate şi responsabilităţile şi drepturile
profesorului, iar elevii să le cunoască.
Personalizarea clasei
Există mai multe modalităţi de a da claselor un aspect particular:
 aranjarea diferită a băncilor;
 utilizarea elementelor decorative pentru tapetarea claselor (lucruri de interes specific pentru
copii, produsele elevilor pe diverse domenii);
 particularizarea clasei prin culoare;
 preluarea unui nume la care aderă întreaga clasă.
Cunoaşterea elevilor
Respectul faţă de elevi este demonstrat prin atenţia pe care le-o acordăm. Memorarea
numelui, a preferinţelor sale, a relaţiilor cu colegii sunt câteva aspecte importante pentru a-1
face pe elev să se simtă în siguranţă.
Recunoaşterea şi acceptarea genului şi a apartenenţei culturale este de asemenea o formă de
respect. A acorda în aceeaşi măsură atenţie băieţilor ca şi fetelor, a prezenta o imagine
 pozitivă atât a fetelor cât şi a băieţilor în materialele utilizate şi activităţile propuse, a vorbi cu
copiii despre cultura din care provin, fără a ne aştepta că sunt experţi, doar pentru că aparţin
acelei culturi, sunt modalităţi de a demonstra respect şi acceptare.
Utilizarea metodelor active, de implicare a elevilor în activitatea de învăţare
Studiile arată că peste 80% din problemele de disciplină dintr-o clasă sunt datorate utilizării
unor metode ineficiente de implicare a elevilor în activităţile de învăţare. Ordinea se menţine,
nu atât datorită intervenţiilor frecvente ale profesorului, ci datorită angajării active a elevilor
în activitate. Activităţile pe grupe mici, interactive sunt considerare ca fiind cele mai eficiente
pentru prevenirea problemelor de disciplină, în timp ce activităţile plictisitoare sunt cele care
pot declanşa probleme de disciplină.
Există câteva artificii strategice care pot determina o mobilizare atenţională din partea
elevilor:
Controlul vocii - profesorul poate utiliza diverse tonalităţi, pentru a nu se produce fenomenul
de habituare la stimulul sonor monoton al vocii.
Contactul vizual - este ştiut faptul că elevii îşi inhibă comportamentele neadecvate la
contactul vizual direct cu profesorul.
Organizarea timpului în sarcină - se ştie că cele mai multe probleme comportamentale apar
în situaţii nestructurate. Acest lucru se poate evita prin controlul permanent şi planificarea cât
mai exactă a timpului petrecut în sarcinile şcolare, mai ales pentru cele individuale.
Rezolvarea imediată a problemelor apărute, prin:
 controlul proximităţiii- apropierea fizică sau proximitatea profesorului faţă de elev are o
influenţă considerabilă asupra comportamentului;
 recurgerea la regulă şi aplicarea imediată a consecinţelor comportamentului, în strânsă
legătură cu gravitatea comportamentului;
 comunicarea asertivă. Utilizarea de mesaje asertive la persoana I, cu descripţii clare ale
comportamentului aşteptat, „Vreau ca tu să…" „Mi-ar plăcea ca tu să.."în acest moment ar
trebui ca tu să" este o metodă mult mai eficace de rezolvare a problemelor. În astfel de
condiţii agresivitatea sau pasivitatea profesorului ar determina accentuarea şi cronicizarea
acestora.
Recompensarea meritată
Evaluările frecvente, care permit obţinerea frecventă de recompense, determină creşterea
motivaţiei pentru învăţare şi a angajării în sarcină. Pentru ca acest efect să se păstreze este
nevoie ca recompensele să fie stabilite individual, pentru fiecare elev în parte, în funcţie de
nivelul care reflectă pentru fiecare creşterea performanţei (ex. pentru un elev nota 7 este o
performanţă care trebui recompensată).
Crearea unui cadru de interacţiune pozitivă
Un astfel de cadru se caracterizează prin:
 atractivitate şi culoare;
 respectarea orarului;
 planificarea activităţilor şi dezvoltarea unor rutine pentru desfăşurarea ordonată a activităţilor;
 utilizarea unor stiluri de interacţiune pozitivă;
 deschidere la schimbare;
 ignorarea comportamentelor disruptive, ori de câte ori este posibil
 întărirea comportamentelor dezirabile
 îndepărtarea obiectelor care determină conflicte interpersonale.
Strategii de modificare comportamentală
Modificarea unui comportament presupune:
1.Identificarea celor trei componente ale unui comportament: antecedentele
comportamentului, comportamentul propriu-zis şi consecinţele comportamentului.
Exemplu:
Antecedentele Comportamentul Consecinţele
Sunetul clopoţelului S trage de păr pe X Profesorul îl atenţionează
Intră cineva în clasă S aruncă cu bucăţi de hârtie prin clasă Profesorul îl atenţionează
2.Monitorizarea comportamentului - cu scopul de a culege date precise despre un
comportament, sub aspectul frecvenţei de manifestare, a contextului în care apare şi a
intensităţii sale, în vederea stabilirii unui program ţintit de modificare comportamentală.
Metodele utilizate pentru monitorizare pot fi: observarea şi auto-monitorizarea
comportamentului, chestionarea părinţilor, colegilor, profesorilor şi reflectarea asupra
situaţiilor anterioare similare. Pentru organizarea datelor şi o mai bună vizualizare a lor se
poate întocmi un tabel sub forma unei grile de observaţie.
Exemplu:
Ziua Momentul Comportament Consecinţe
Luni - - -
Marţi
•
- - -
•
•
Uneori, simpla monitorizare (conştientizarea de către copil a frecvenţei şi gravităţii
comportamentului) poate duce la ameliorarea acestuia. Datele obţinute în urma proceselor de
observare, chestionare şi automonitorizare sunt utilizate în analiza comportamentală.
3. Analiza şi evaluarea funcţională a comportamentului.
Dimensiunile analizei comportamentale:
 forma de manifestare a comportamentului;
 frecvenţa - numărul de apariţii ale comportamentului;
 durata-intervalul de timp dintre momentul iniţierii şi momentul încetării comportamentului;
 intensitatea - magnitudinea manifestării comportamentului;
 latenţa - intervalul dintre stimul şi manifestarea comportamentului;
 contextul de apariţie a comportamentului.
Să luăm spre exemplu neatenţia la ore. Forma de manifestare a neatenţiei poate fi foarte
diferită de la un elev la altul şi în aceste condiţii intervenţia va trebui să fie diferită. Un elev
poate manifesta neatenţie prin sustragere de la activitate şi reverie, în timp ce pentru un alt
elev forma de manifestare poate să ia un aspect de distragere a celorlalţi colegi. Din
perspectiva duratei, pentru un elev poate să dureze doar pentru câteva minute, în timpul unei
ore, în timp ce alt elev poate fi neatent pe tot parcursul zilei.
4. Crearea şi aplicarea programului de modificare comportamentală.
 Avantajul analizei comportamentale este circumscrierea şi specificarea comportamentului.
Intervenţia de modificare a comportamentului nu se poate face asupra unei etichete, ci asupra
dimensiunilor unui comportament. Analiza şi evaluarea funcţională a comportamentului
reprezintă în acest sens operaţionalizarea etichetei lingvistice în comportamente care pot fi
modificate.
Funcţiile managmentului la nivelul clasei de elevi
Obiectivul final al managementului clasei este formarea la elevi a unor abilităţi de autoreglare
a comportamentului.
În clasa şcolară, liderul formal este cadrul didactic (învăţător, diriginte). El este un conducător
impus din exterior, a cărui autoritate deriva din funcţia ce i s-a încredinţat şi din faptul ca el
este singurul adult în mijlocul unei grupe de elevi. Cadrul didactic angajează şi dirijează în
acţiuni comune tot colectivul. Prin toate acestea, el concentrează energiile grupei, exercita
funcţii de comandă şi decizie, influenţând în cel mai înalt grad activitatea acestuia. Cadrul
didactic este liderul real al clasei pe care o conduce. Calitatea de educator îl obliga să exercite
şi să transpună în practică, la nivelul clasei, toate funcţiile conducerii:
 organizarea ;
 planificarea;
 îndrumarea;
 coordonarea;
 evaluarea;
 decizia.
Prima funcţie a managementului educaţional este cea de planificare şi organizare a sistemului
de învăţământ .Aceasta funcţie implică valorificarea tuturor resurselor pedagogice:
 umane (cadre didactice, personal administrativ, elevi, părinţi, etc.)
 materiale (spaţiul, timpul, baza didactico-materială).
 financiare (buget central, local, contribuţiile comunităţii educative.)
 informaţionale (planuri, programe de învăţământ, îndrumări metodice, materiale curriculare ).
Cea de a doua funcţie specifică managementului educaţional este aceea de orientare
metodologică a procesului de învăţământ care presupune atât acţiuni de formare, de evaluare,
cât şi de comunicare.
Cea de a treia funcţie este cea de reglare şi autoreglare a sistemului de învăţământ şi a
procesului de învăţământ şi implică activităţi de perfecţionare a cadrelor didactice.Ca
organizator profesorul trebuie să dovedească însuşiri obiective în activitatea didactică şi
educativă, în predarea specialităţii prin care acţionează asupra formarii elevilor. Conducerea
activităţii de învăţare, crearea motivaţiei necesare, dozarea sarcinilor si stimularea interesului
pentru obiectul de învăţat pe care îl preda, evaluarea sistematică a rezultatelor obţinute şi
înarmarea elevilor cu un stil de munca intelectuala, constituie cerinţe de bază ale activităţii
sale. Evaluarea rezultatelor înseamnă a dispune de un sistem de probe, a le putea interpreta, a
raporta rezultatele unor criterii de referinţa stabile şi obiective şi a trage concluzii valabile,
care să duca la îmbunătăţirea ulterioara a activităţii. Evaluarea presupune urmărirea
sistematica a eficientei fiecărei acţiuni, raportarea ei la obiectivul proiectat şi înregistrarea
progresului pe care elevii îl realizează într-un anumit sector, de la o etapa la alta. Profesorul
urmăreşte în comportamentul elevilor tot ceea ce poate servi la stimularea lor, la dezvoltarea
dorinţei de autoperfecţionare şi de creştere a capacitaţii lor de autoevaluare.
 Şcoala, una instituţiile componente ale societăţii cu rol fundamental, pregăteşte resursele
umane capabile să pună şi să menţină în funcţie întregul sistem social. De aceea sunt necesare
mutaţii profunde în proiectarea, organizarea, desfăşurarea, dotarea materiala precum si în
evaluarea procesului de învăţământ.
Pentru favorizarea adaptării actuale şi viitoare a elevului la condiţiile evolutive ale vieţii
contemporane, cadrul didactic nu mai poate promova aceeaşi relaţie statică de predare -
învăţare; în fata acestuia se impune imperativul incitării capacităţilor de iniţiativă a elevilor,
astfel încât, dintr-o pedagogie a obiectivelor şi obiectelor de învăţământ, pedagogia
contemporana să devină o pedagogie intracţionistă si personalitară.
Managementului clasei de elevi trebuie să i se acorde o importanţă deosebită. Unul din
factorii determinanţi ai managementului clasei de elevi vizează formarea cadrelor didactice.
Randamentul unui cadru didactic într-o clasa depinde de cunoştinţele sale , de abilităţile
dobândite, de motivaţiile sale şi de anumite trăsături de personalitate.

Bibliografie:
1. Dulama Eliza Maria, Modele, strategii şi tehnici didactice activizante, Editura Clusium, 2002
2. Ghiviriga Luminita, Relaţia profesor-elevi în perspectiva lecţiei moderne, Bucuresti, Editura
Didactica si Pedagogica, 1975
3. Ionescu Mihaela, Managementul clasei, un pas mai departe în învaţarea prin cooperare,
Bucureşti, Editura Humanitas, 2003
4. Iucu Romita, Managementul clasei de elevi, Iaşi, Editura Polirom, 2000
5. Adriana Băban, Consiliere educaţională,Cluj Napoca, Editura Dacia , 2001.