Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
apropierea Prutului, lângă Iași, fiind fiul lui Dinu Negruț[1], de origine răzășească, ajuns boier în
rang de paharnic, și al Sofiei Hermeziu, fiica logofătului dreptății Iorgu Hermeziu. În
anul 1809 mama sa s-a stins din viață.
Costache Negruzzi și-a început învățătura în greacă cu unul din dascălii greci mai cu renume pe
atunci în Iași, iar să citească românește a învățat singur dintr-o carte a lui Petru Maior, precum
însuși mărturisește într-un articol intitulat Cum am învățat românește, foarte interesant pentru
detaliile pe care le dă asupra metodelor întrebuințate de profesorii din acea vreme.
Izbucnind revoluția din 1821, a fugit în Basarabia cu tatăl său. La Chișinău face cunoștință cu
poetul rus Pușkin, care-i trezește interesul pentru literatură și cu un emigrant francez de la care ia
lecții de limba și literatura franceză. Din această perioadă datează primele sale încercări
literare: Zăbavele mele din Basarabia în anii 1821, 1822.
După moartea tatălui său, intră copist la visterie, începând astfel viața politică, cum făceau mulți
fii de boieri pe atunci.
În acest timp publică câteva traduceri de poezii (Mnemon de Voltaire, Prostia
Elenei de Marmontel), și câteva nuvele, care făcură mult efect. Îndemnat de scrierile patrioților de
peste munți, studiază istoria și dă la lumină poemul Aprodul Purice ca un fel de protest indirect la
adresa domnului și a boierilor din timpul său.
Ales, în 1837, deputat de Iași în Obșteasca obișnuită adunare, instituită de Regulamentul
Organic, apoi ca funcționar superior și ca director al teatrului (alături de Mihail
Kogălniceanu și Vasile Alecsandri), se arată pătruns de idei liberale și doritor de progres.
În 1840 este ales primar al orașului Iași.
Negruzzi nu ia parte la mișcarea din 1848 și mult timp rămâne retras din afacerile statului,
reintrând mai târziu ca judecător, membru în Divanul domnesc (1857) și apoi, sub domnia
lui Cuza, ca director al departamentului finanțelor, deputat și epitrop la Sf. Spiridon.
Se stinge din viață la 24 august 1868, și este înmormântat în cimitirul bisericii din Trifeștii Vechi.
1808 – Se naște la Trifeștii Vechi (jud. Iași) Costache Negruzzi, fiul paharnicului Dinu
Negruț și al Sofiei Hermeziu. După ce învață în casă limba greacă și franceză, își însușește
limba română cu un dascăl de la Seminarul de la Socola, episod povestit cu mult umor
în Cum am învățat românește. Adevărata românească o învață după cărțile populare Floarea
darurilor și Istoria lui Arghir și a prea-frumoasei Elene și după cartea lui Petru Maior Despre
începutul românilor – „Astfel Petru Maior m-a învățat românește.“
1809 - Moare mama sa, Sofia Hermeziu.
1821/1822 – Familia părăsește Iașii în urma mișcării eteriste, stabilindu-se la
moșia Șărăuți din ținutul Hotinului, apoi la Chișinău, unde viitorul scriitor a avut privilegiul de
a-l cunoaște pe Aleksandr Pușkin, exilat aici de autoritățile țariste.
1823 – Familia se întoarce la Iași.
1826 – Moare tatăl scriitorului, Dinu Negruț.
1825/1835 – În urma morții tatălui, ocupă diverse funcții administrative, de la aceea
de diac la vistierie până la cea de secretar al Adunării Obștești.
1835 – Traduce Triizăci ani sau viața unui jucătoriu de cărți după opera cu același titlu a
lui Victor Ducange și M. Dinaux.
1836 – În Muzeul Național (nr. 36, 37) apare Corespondența dintre doi români, unul din
Țara Românească și altul din Moldova, pe de o parte I.H. Rădulescu, pe de alta C. Negruzzi,
pe teme lingvistice de mare actualitate: simplificarea alfabetului, introducerea neologismelor,
limba română unitară.
1837 – Traduce, la îndemnul lui Heliade care proiectase acea vestită Bibliotecă
universală, Angelo, tiranul Padovei și Maria Tudor, drame ale lui Hugo. Publică
poemul Aprodul Purice, sursa de inspirație fiind o legendă din O samă de cuvinte a lui I.
Neculce, gândit drept un fragment din proiectata epopee Ștefaniada.
1837/1838 – Curierul de ambe sexe al lui Heliade publică nuvela romantică Zoe, apoi
traducerea poemului Șalul negru de Aleksandr Pușkin.
1839 – Tot în Curierul de ambe sexe publică povestirea anecdotă Au mai pățit-o și alții,
în Albina Românească apare Regele Poloniei și domnul Moldovei.
1840 – Apare la Iași Dacia literară sub direcția lui Kogălniceanu, a lui Alecsandri și a lui C.
Negruzzi. În chiar numărul 1 al Daciei literare apare nuvela istorică Alexandru Lăpușneanul,
care este de asemenea și prima nuvelă istorică din literatura română. G.
Călinescu afirmă: „Numele lui C. Negruzzi este legat de obicei de nuvela istorică «Alexandru
Lăpușneanul», care ar fi devenit o scriere celebră ca și «Hamlet«» dacă literatura română ar
fi avut în ajutor prestigiul unei limbi universale“. Face parte din comitetul de direcție
al Teatrului Național din Iași, alături de Kogălniceanu și de Alecsandri. Publică în Albina
Românească nuvela Provințialul, devenită Fiziologia provințialului.
1842 – În Albina Românească apare Păcală și Tândală sau Morala
moldovenească: „capodopera acestei proze de hilaritate clasică este «Păcală și Tândală»,
deschizând drumul lui Anton Pann și a lui Ion Creangă“ (G. Călinescu).
1844 – În revista Propășirea apare prelucrarea Toderică după Federigo a lui Prosper
Merimée, care nemulțumește autoritatea domnească; autorul este exilat, iar revista oprită.
Tipărește Vânătorul bun, o carte pe tema vânătorii pe care Odobescu o cunoaște, devenindu-
i model pentru Pseudo-kinegeticos, operă terminată cu un fragment negruzzian.
1846 – În Almanahul de învățătură apare nuvela istorică Sobieski și românii.
1848 – Conservator în gândire, om cumpătat, având relații bune cu domnitorul, Negruzzi
nu este printre participanții la evenimentele revoluționare din acest an.
1849 – La Teatrul Național din Iași se reprezintă vodevilul Doi țărani și cinci cârlani,
devenit Cârlanii.
1850 – Este numit director al departamentului finanțelor; devine membru al unei loji
masonice din Iași.[2]
1851 – Publică farsa într-un act Muza de la Burdujeni la sfârșitul căreia Negruzzi adaugă
o notă: „Noi am zis - nu ne mai aducem aminte unde - că sunt mulți care schingiuesc și
sfâșie frumoasa noastră limbă și în loc de creatori se fac croitori, și croitori răi. Asta ne-a
îndemnat a compune această mică comedie crezând că facem un bine arătând ridicolul unor
asemine neologiști“.
1853 – Negruzzi scoate revista Săptămâna.
1855 – În România literară a lui V. Alecsandri apar Istoria unei plăcinte și Ochire
retrospectivă.
1857 – Apare volumul Păcatele tinereților, care cuprinde toate scrierile lui Negruzzi
grupate în patru cicluri:
o I. Amintiri din junețe (Cum am învățat românește, Zoe, O alergare de cai);
o II. Fragmente istorice (Aprodul Purice, Alexandru Lăpușneanul, Sobieski și
românii, Regele Poloniei și domnul Moldovei);
o III. Neghină și Pălămidă (Cârlanii, Muza de la Burdujeni);
o IV. Negru pe alb (Scrisori de la un prieten).
1862 – În revista Din Moldova apar Studii asupra limbii române.
1866 – La înființarea Societății Academice Române este numit membru al acesteia.
1868 – C. Negruzzi moare la Iași, fiind înmormântat la moșia sa din Trifești.