Sunteți pe pagina 1din 18

Capitolul 1 Managementul calității la nivel de întreprindere

Consumatorii acordă o valoare mai ridicată calităţii, decat preţului produselor agricole şi
alimentare, astfel incat preţul nu mai este factorul determinant al alegerii consumatorului.
Preţul a fost inlocuit de calitate, fapt recunoscut nu numai in domeniul agroalimentar, dar şi
in domeniul industrial, al serviciilor etc. Tot mai multe intreprinderi sunt preocupate de
implementarea managementului calităţii totale, noţiune ce s-a impus in ultimele decenii atat
in literatura de specialitate, cat şi in practica unităţilor economice. Acest concept
desemnează modalitatea de imbunătăţire a performanţei şi flexibilităţii afacerii.

Orice unitate economică care operează pe principiile managementului modern trebuie să-şi
definească obiectivele şi modalităţile de atingere a acestora sub forma unei politici. Prin
urmare, calitatea este un element important al succesului unei intreprinderi, de aceea este
nevoie de o politică a calităţii.

Componentele politicii calităţii sunt următoarele:

• stabilirea unei „organizaţii” care să se ocupe de problemele calităţii;


• identificarea necesităţilor consumatorilor şi perceperea acestor necesităţi;
• evaluarea abilităţii organizaţiei de a satisface, in mod economic, aceste necesităţi;
• asigurarea compatibilităţii produselor agroalimentare obţinute cu standardele cerute de
performanţă şi eficienţă;
• concentrarea efortului mai mult pe prevenirea decat pe detectarea defectelor produselor
agroalimentare;
• educarea şi pregătirea pentru imbunătăţirea calităţii;
• revizuirea sistemului de management al calităţii in scopul susţinerii progresului.

Organizaţia Internaţională pentru Standardizare (ISO) şi Centrul Internaţional de Comerţ


consideră că politica privind calitatea trebuie să cuprindă următoarele componente:

• profilul produsului;

• identificarea segmentelor de piaţă ce vor fi deservite in scopul satisfacerii consumatorilor;

• adoptarea managementului calităţii totale;

• implicarea angajaţilor in efortul de construire a calităţii;

• concordanţă cu cerinţele de mediu şi de siguranţă in alimentaţie.


Capitolul 2. Managementul calității la combinatul de vinuri
Cricova S. A.
2.1. Prezentarea generală a combinatului

La 30 iulie 1980 are loc punerea in functiune a fabricii de producere a vinurilor


spumante in baza galeriilor de la Cricova. Proiectul este realizat cu mare succes.

Fiind conceput ca un producător al vinurilor de elită în baza tehnologiilor clasice euro-


pene. Combinatul „Cricova” a folosit ca fundal pentru ulterioara sa activitate condiţiile prospere
originale ale galeriilor sale, care se extind pe o lungime mai mare de 60 km - labirinturi cu o
microclima unică. Aici, în decursul întregului an, temperatura rămâne constantă – cca +12°-
+14°C, pe când umiditatea relativă a aerului constituie cca. 97-98%. Anume datorită acestor
condiţii naturale optime este posibilă păstrarea şi maturarea vinurilor de calitate superioară,
precum şi a spumantului clasic, cu formarea caracterului autentic al acestora. Istoria vinurilor
Cricova Cea de-a doua jumatate a secolului XX este considerata, pe drept, una dintre cele mai
importanteperioade in dezvoltarea vinificatiei Republicii noastre. Anume la inceputul anilor 50,
dupa declinulpertinent rezultat in urma celui de-al Doilea Razboi Mondial, in Moldova incepe
avantul ramurei devinificatie, fiind de o insemnatate exclusiva pentru economia nationala. Dar,
in pofida cresterii spectaculoase a capacitatilor vinificatiei primare, organizarea rationala
aprocesului tehnologic era impiedicata de lipsa acuta a unor incaperi special utilate pentru
pastrarea,prelucrarea si maturarea vinurilor. O parte esentiala din materialele vinicole se pastra
sub cerul liber, ceea ce evident influenta negativ calitatea productiei si genera mari pierderi.
Astfel apare ideea de a folosi incalitate de depozite de vinuri galeriile de mina din care se
extragea piatra pentru constructie, ceea ce siduce la fondarea, in 1952, a Combinatului de Vinuri
„Cricova” S.A. Vinurile produse la Cricova sedovedesc a fi mai calitative, mai fine si mai
rezistente la turbiditate. Curand Filiala Institutului Magaraci isi transfera aici toate experimentele
si cercetarile stiintifice.

La 30 iulie 1980 are loc punerea in functiune a fabricii de producere a vinurilor spumante
in baza galeriilor de la Cricova. Proiectul este realizat cu mare succes. Destramarea in anul 1991
a U.R.S.S. a dus la distrugerea relatiilor economice constituite timp de decenii cu intreprinderile
altor regiuni ale Uniunii Sovietice. Conducerea Combinatului, in comun cu specialistii, cautau
continuu metode de depasire a situatiei create. Politica adoptata in vederea constructiei si
amenajarii continue a complexului a indreptatit toate asteptarile.

In prezent se poate constata o tendinta ferma de sporire a volumului de productie


fabricata, crescind constant si numarul medaliilor si diplomelor internationale acordate vinurilor
de “Cricova”. In anul 2002 Combinatului de vinuri “Cricova”, pentru contributia sa la
dezvoltarea economiei nationale, ii este decernat Ordinul Republicii si, ulterior, prin decretul
prezidential, Combinatul este declarat “obiect al patrimoniului cultural-national “.

Conducerea si salariatii Combinatului privesc in viitor cu optimism. E cert ca faima .


„Cricova”S.A. este rodul profesionismului si, mai cu seama, a dragostei lor pentru vita de vie. In
egala masura merita admiratie eminentii fondatori ai minunatei „Crame” din Moldova, precum si
actualii slujitori devotati ai lui Bacchus, pe care ii asteapta inca multe realizari frumoase. Iar
aceasta inseamna ca istoria Combinatului Cricova continua …

Combinatul “CRICOVA” fara indoiala, este perla a vinificatiei moldave.In subsolurile


celebre din calcar natural, sub supravegherea prudenta a vinificatiilor se pastreaza
vinurile,noastre excelente. Albefine, elegante si delicate, rosii-un pic astrigente, aromate,
perservente. Si toate acestea sunt foarte gustoase si originale,ceea ce se confirma de o multime
de medalii. Din an in an vinificatorii iscusiti completeaza celebra vinoteca Cricova, in care se
pastreaza vinurile vechi din toata lumea. Ele sunt de nepretuit.De aceea vizitarea salilor de
degustare e nu numai o placere de a simti atmosfera incomporabila a subteranei din Cricova dar
si o adevarata calatorie in lumea vinului. Vinurile din Cricova au fost appreciate la Tirgurile
Nationale si Internationale obtinind numeroase medalii (aur , argint, bronz) si granduri (Super
Grand

Prix – Spumantul Clasic “Cricova” sec - Concursul International “Grifonul de Aur 2002”
si Grand Prix – Spumantul Clasic “Cricova” brut - Concursul International “Grifonul de Aur
2001”)

2.2 Obiect de activitate

„Cricova” este una din puţinile întreprinderi din lume care produc vinuri spumante in
conformitate cu metoda clasica franceza, inventata de celebrul calugar Dom Pierre Perignon –
„Méthode Champenoise”, prin fermentare secundara in sticla si maturare ulterioara cuvée in
pozitie orizontala de cel putin 3 ani.

Beciurile de la „Cricova” adapostesc si o remarcabila colectie de vinuri – Oenoteca


Nationala. Exponate unicale, precum sunt “Ierusalim de Pasti”, licoarea “Ian Beher” (recolta
anului 1902), impreuna cu inca 158 de marci din Burgundia, Moselle, Tokaji, Rhein..., formeaza
tezaurul pretios atat al Combinatului, cat si al Republicii Moldova, cuprinzand actualmente circa
1,3 mln. de sticle.

Societatea desfăşoară următoarele activităţi

Prestarea de servicii în viticultură;

Asigurarea materiilor prime;

Vinificarea precum şi fabricare derivatelor şi subproduselor rezultate din procesul


defabricaţie;

Îmbutelierea şi comercializarea vinului, produselor pe bază de vin, a derivatelor


şisubproduselor rezultate din procesul de fabricaţie;

Realizarea de prestări servicii pentru terţi;

Efectuarea de operaţiuni de export în domeniul său de activitate;


Comercializarea en-gross şi en-detail a produselor proprii şi a altor produse
agrozootehnice şi industriale;

Producerea şi comercializarea materialului săditor horti

viticol şi prestarea deservicii pentru terţi ( cantare şi bascule, transport de mărfuri).

Excursii prin “orasul vinicol”.

2.3 Descrierea produselor

Vinuri care se produc in Cricova

1. Chardonnay

Vin de consum curent alb, demisec, produs din struguri de calitate de soi european clasic
Chardonnay, recoltaţi pe plantaţiile din Sudul Moldovei. Acest "Chardonnay" este uşor, suplu şi
proaspăt, remarcabil prin buchetul său floral compus, caracteristic soiului. Culoarea limpede,
galben-pai a vinului, este armonios completată de un gust fin şi echilibrat.nAcest vin îşi va
manifesta din plin calităţile delicate, dacă va fi servit la o temperatură de până la 10 -12C, fiind
însoşit de variate bucate din pasăre, legume şi brânzeturi.

2. Muscat

Vin de consum curent alb, demidulce, produs din struguri de calitate din soiuri europene
clasice din grupa Muscat, recoltaţi pe plantaţiile din Centrul şi Sudul Moldovei. Se remarcă prin
culoarea sa

irepetabilă de chihlimbar, cu fascicule aurii şi un buchet pur, echilibrat caracteristic soiului,


cu nuanţe pronunţate de flori de lamâie şi iasomie. Acest Muscat de la "Cricova" original îşi va
manifesta din plin calităţile delicate, dacă va fi servit la o temperatură de 10 - 12C, fiind însoţit
de asorte din fructe, fructe proaspete, îngheţată, jeleu, mus, checuri torturi de biscuite, precum şi
diverse deserturi complexe din făinoase, eclere, prăjituri etc.

3. Sauvignon

Produs din struguri de calitate de soi european clasic Sauvignon, recoltaţi pe plantaţiile din
centrul Moldovei. Acest Sauvignon este uşo, suplu şi proaspăt, remarcabil prin buchetul său
floral bine dezvoltat caracteristic soiului. Culoarea limpede, galben - aurie a vinului, este
completată de gustul său armonios şi plin cu nuanţe de salcâm şi migdale. Acest vin tânăr de la
"Cricova" îşi va manifesta din plin calităţile delicate, dacă va fi servit rece la o temperatură de
până la +10 ... +12C, cu gustări reci, brânzeturi, peşte legume, etc.

4. Codru

Vin roşu sec de calitate superioară, produs din struguri de coiuri europene clasice
CabernetSauvignon şi Merlot, recoltaţi de pe plantaţiile din Sudul Moldovei.Acest vin expresiv
şi proaspat se caracterizează printr+un buchet compus, dezvoltat, cu arome intense de coacăză
neagră, afine şi bujor. Culoarea bogată, roşie închisă a vinului este armonios completată de
gustul său extractiv şi catifelat, cu nuanţe pronunţate de migdale, prune uscate şi cimbrişor, care
se datorează, în exclusivitate, maturării în butoaie de stejar.

Vinul, prin excelenţă nobil, îşi va manifesta din plin cele mai preţioase calităţi, dacă va fi
servit la temperatura încăperii (+16 ... +18C), fiind însoţit de bucate complexe din carne şi
legume înăbuşite.

5. Cabernet

Vin de consum curent roşu, demisec, produs din struguri de calitate de soi european clasic
CabernetSauvignon, recoltaţi pe plantaţiile din Sudul Moldovei. Vinul se remarcă în special prin
culoarea sa somptuoasă, rubinie închisă şi prin buchetul suav, cu accente uşoare de migdale şi
violete. Gustul proaspăt al vinului este plin şi catifelat, irepetabil prin supleţea sa. Acest vin îşi
va manifesta din plin calităţile delicate, dacă va fi servit la temperatura încăperii, fiind însoţit de
variate bucate din carne.

6. Cahor

Vin de consum curent roşu, special, de desert, produs din struguri de calitate de soi European
clasic Cabernet-Sauvignon, recoltaţi pe plantaţiile din Centrul şi Sudul Moldovei. Vinul se
remarcă prin culoarea sa somptuoasă rubinie închisă şi prin buchetul bogat de fructe, cu accente
clare de violete, migdale şi safian. Gustul vinului este plin, catifelat şi armonios, cu nuanţe
echilibrate de ciocolatăşi prune negre. Este servit la temperatura încăperii şi se combină minunat
cu gustările dulci precum: şarlote, budinci, terci, clătite cu dulceaţă, mere în aluat, aluat vârtos cu
fructe, jeleu, mus, cremă, sambuc etc.
7. Merlot

Vin de consum curent roşu, demidulce, produs din struguri de calitate de soi european clasic
Merlot, recoltaţi pe plantaţiile din Centrul şi Sudul Moldovei. Vinul se remarcă prin culoarea sa
somptuoasă rubinie închisă şi prin buchetul suav, cu accente clare de sâmbure de vişină şi
migdale. Gustul proaspăt al vinului este plin, catifelat şi armonios, cu nuanţe echilibrate de
ciocolată şi prune negre, cu o dulceaţă uşoară, plăcută. Acest Merlot tânăr de la "Cricova" este
servit la temperatura încăperii şi se combină perfect atât cu variate gustări reci din carne şi soiuri
tari de caşcaval, precum şi o mare diversitate de deserturi reci:îngheţată, frişcă, mus, jeleu etc.

8. Spumant Cricova clasic matur alb brut

Se fabrică din struguri de soiurile grupei Pinot şi Chardonnaydupă o tehnologie clasică cu


maturarea în sticlă la Combinatul de vinuri "Cricova" S.A. Se recomandă a se consuma rece.

9. Spumant Cricova clasic matur roz brut

Vin special spumant clasic matur brut roz produs din struguri de calitate superioară de soiuri
europene clasice albe şi roşii, prin fermentare şi maturare în sticlă. Vinul se distinge prin cularea
sa elegantă roză şi buchetul fin, dezvoltat, cu arome subtile de flori de câmp şi coacăză. Suplinite
armonios de gustul său plin, echilibrat şi moale. Tradiţional se recomandă de a fi servit la o
temperatură de la +4...+6C, fiind un aperitiv excelent ori acompaniat de deserturi de fructe şi
pomuşoare. Poate sp fie o

10. Spumant Cricova original

Vinul spumant "Cricova" demisec este produs din struguri europeni clasici albi Aligote,
Sauvignon, Chardonnay şi altele obţinut prin fermentare în rezervoare. Culoarea deschisă,
galben-pai a vinului şi buchetul pur, dezvoltat se află într-o armonie perfectă cu gustul său
delicat şi echilibrat. Se recomandă de a fi servit la o temperatură de +4oC ... +6oC, fiind
acompaniat de brânzeturi şi felurite deserturi.

11. Frizant Cricova alb demidulce

Vin de struguri special perlant natural eminent, tânăr, produs din soiuri europene clasice
albe, cultivate pe colinele din centrul şi sudul Moldovei: Pinot, Sauvignon Chardonnay şi altele.

"Frizantul" se remarcă prin culoarea sa frumoasă galben-pai, cu fascicule aurii şi un buchet


fin şi dezvoltat, cu arome dominante de flori de câmp. Gustul acestui vin spumant demidulce este
proaspăt şi echilibrat, bogat în nuanţe subtile de catifea. Servirea vinului perlant natural alb
"Frizant CRICOVA" se face la o temperatură de la +4C până la +6C.

Originalitatea acestui vin, noutatea admirabilă a gustului şi a aromei sale sunt cu adevărat
admirabile! Combinatul de Vinuri „Cricova” S.A., renumit pentru labirinturile sale subterane
unice şi, în special, pentru vinurile sale excelente, a fost fondat în 1952. Anume în acest an
hrubele de calcar din preajma oraşelului Cricova, din care istoric se extragea această piatra de
construcţie, au fost transformate într-o imensă unitate de producere şi depozitare a vinului.

Sortimentul de produse, oferit de Combinatul de Vinuri "Cricova" S.A. este foarte variat.
Vinurile se împart în mai multe categorii:

• Vinuri spumante clasice "Methode Champenoise";


• Vinuri spumante originale "Methode Charmat";
• Vinuri de colectie "CRICOVA" ;
• Seria exclusiva "CRICOVA Prestige Collection" ;
• Vinuri seci de calitate superioara ;
• Seria originala "Orasul Subteran" ;
• Seria speciala de vinuri ordinare de cupaj;
• Seria speciala "Dantela";
• Seria speciala "Avangard";
Fiecare categorie de vin contin mai multe tipuri de vin.

2.4 Tehnologiile de producere

Intreprinderea Combinatul de Vinuri de Calitate „Cricova” S.A., este o întreprindere


specializată în vinificarea primară.

Aici se păstrează cele mai bune vinuri din Moldova.


Tradiţiile de milenii sunt urmate cu grijă de specialiştii calificaţi de la întreprindere.

Materia primă este selectată din cele mai favorabile zone climaterice ale Moldovei, în
care soiurile europene de struguri au posibilitatea de a se coace adecvat, pentru a obţine un vin
de înaltă calitate. După ce strugurii sunt aduşi la întreprindere, membrii vinificatori ai Comisiei
de Degustare apreciază cu deosebită grija calităţile şi specificul fiecărui vin.

In laboratoarele dotate cu utilaj modern se fac analize şi cercetări minuţioase, care


facilitează păstrarea ulterioară a vinului.
La întreprindere a fost implementat programul de evidenţă şi asigurare cu materie primă
secundară şi primară, elaborată de Asociaţia de Management pentru achiziţionarea materialelor
PM şi International Trade UNCTA şi Standardul Internaţional ISO 9000:2000.
Combinatul “Cricova” S.A. produce vinuri de colecţie, vinuri de calitate superioară,
vinuri ordinare şi vinuri spumante.

Originalitatea vinului este determinată de o multitudine de factori. Gustul său, culoarea, aroma,
caracterul depind de sol, climă şi metodele de vinificare, utilizate în diverse zone de vinificaţie.

Fabricile de vinificaţie primară se află în apropiere nemijlocită de podgorii, ceea ce permite


de a reduce timpul dintre strângerea roadei şi prelucrarea acesteia (pentru prevenirea proceselor
spontane, care au loc în boabe, strugurii recoltaţi nu se recomandă de păstrat mai mult de 4-6
ore)

• se efectuează strângerea manuală a strugurilor;

• strugurii se recoltează cu conţinutul de zahăr de cel puţin 18 %;

• se efectuează controlul riguros al indicilor generali de calitate a strugurilor.

Toate vinurile, inclusiv cele tinere, de consum curent, sunt neaparat pastrate in budane de
stejar, un factor ce are efecte benefice asupra vinurilor, oferindu-le calitati organoleptice
specifice. Procesul de pastrare si maturare a vinurilor necesita grija si atentie permanenta.

Vinificatorii stiu firea si capriciile vinului din fiecare butoi, le creeaza conditii favorabile
de maturare, pentru a pastra neschimbate microelementele concentrate in bobitele dulci de
poama. Lemnul de stejar confera vinului tarie, corpolenta si-i imbogateste gustul, culoarea si
aroma placut surprinzatoare. Odata cu pastrarea indelungata a vinurilor in butoaie de stejar,
calitatea acestora sporeste vizibil. Conditiile de pastrare a vinurilor in galeriile subterane de la
Cricova sunt, pur si simplu, ideale: temperatura constanta (+12–+14ºC), umiditatea relativa (85-
95%) anul imprejur si linistea care nu tulbura tihna si odihna vinurilor.

Vinurile respira adanc prin lemnul de stejar, se imbogatesc cu oxigen, isi perfectioneaza
calitatile curative si isi imbunatatesc calitatile organoleptice. Vinificatorii efectueaza diverse
procese tehnologice care se reflecta pozitiv si benefic asupra calitatilor vinului. Datorita
echipamentelor moderne de imbuteliere, « Cricova » S. A. reuseste cu succes sa satisfaca
cerintele consumatorilor, ceea ce garanteaza livrarea rapida si calitativa a produselor.

2.5 Analiza economico-financiară a combinatului de vinuri “CRICOVA”

EVOLUŢIA PRINCIPALILOR INDICATORI ECONOMICO-FINANCIARI

Nr Denumirea indicatorului 2008 2009 2010


1 Venituri din activitatea de bază 16.267.611 1.276.790 1.326.340
2 Venituri din alte activităţi 458.260 1.971.660 2.522.290
3 venituri din export 16.725.870 3.248.450 3.848.630
4 Cheltuieli pt. activitatea de 12.904.840 16.440.500 1.132.426
bază
5 Cheltuieli pt.alte activităţi 448.290 964.840 3.857.780
6 Cheltuieli financiare 518.750 12.143.590 11.672.120
7 Chelt.suport.direct din venituri 2.153.380 1.262.780 2.602.690
8 Profit impozabil 2.938.490 8.461.800 6.337.400
9 Profit net 1.097.890 4.169.460 2.534.710
10 Venituri totale 21.041.430 137.858.940 179.124.740
11 Cheltuieli totale 16.025.260 127.565.810 172.787.340
12 Cifra de afaceri 17.625.810 115.945.820 157.142.500
13 Active circulante 12.125.100 38.232.860 52.451.010
14 Active imobilizate 25.243.440 174.965.780 176.410.570
15 Total active 37.729.010 213.356.150 22.939.720
16 Stocuri 4.643.640 15.186.650 22.647.810
17 Capital propriu 27.578.010 181.355.580 181.512.400
18 Fondul de participare la profit 31.210 418.950 144.070
19 Provizioane pt riscuri - 393.990 -
şi cheltuieli
20 Datorii fin. pe termen mijl. şi 9.044.090 16.156.090 26.741.180
med
21 Total datorii 9.044.090 31.740.000 45.277.690
22 Creanţe incerte 6.053.370 18.143.730 29.126.210

2.5.1 EVOLUŢIA VENITURILOR

180000000 venituri din


160000000 export
140000000
120000000 venituri din
activitatea de
100000000
bază
80000000
venituri din alte
60000000 activităţi
40000000
20000000 venituri totale
0
2008 2009 2010
2.5.2 EVOLUŢIA CHELTUIELILOR

cheltuieli cu alte
activităţi
180000000
160000000
140000000 cheltuieli
financiare
120000000
100000000
80000000 cheltuieli
suportate din
60000000
venituri
40000000
20000000 cheltuieli cu
0 activitatea de
2008 2009 2010 bază
cheltuieli totale
2.5.3 EVOLUŢIA PROFITULUI

9000000
8000000
7000000
6000000
Profitul net
5000000
4000000
Profitul
3000000 impozabil
2000000
1000000
0
2008 2009 2010

2.6 Controlul calitatii produselor “Cricova”


Fabrica de îmbuteliere a vinurilor din Cricova este în felul său un vârf de munte – urcarea
căruia începe din momentul sădirii viei. Acesta este un stat-major specific, unde lucrează
vinificatorii care au un contact permanent cu piaţa, care urmăresc schimbările intereselor
consumatorilor, tendinţele mondiale de dezvoltare a vinificaţiei. În baza acestor date aici se nasc
proiectele unor vinuri noi, se introduc corective în tehnologia viticulturii şi vinificaţiei.

Principiul de bază, filosofia producerii constă în tendinţa spre naturaleţe maximă.

Sarcina principală a fabricii din Cricova din punct de vedere tehnic constă în faptul, ca
după îmbuteliere vinul să-şi păstreze bogăţia gustului şi aromei pe parcursul a doi ani. Însă mai
este o categorie specială de vinuri – “Reserve” – ce trebuie nu numai să-şi păstreze proprietăţile
sale, ci cu fiecare an să devină tot mai bun şi mai bun.

În acelaşi timp trebuie de atras atenţia, că vorbind despre faptul, că vinul în sticlă îşi
păstrează calităţile sale pe parcursul a doi ani, ne referim doar la aromă şi gust. Asemenea indici
ca stabilitatea fizică, chimică sau microbiologică a vinurilor nu are limite. Firma garanteaza
cumpărătorilor , că vinurile de la « Cricova » cu respectarea condiţiilor de păstrare, nu se vor
tulbura şi nu-şi vor pierde strălucirea, adică şi aspectul comercial, niciodată.
Acesta este rezultatul unei munci enorme, unei concentrări permanente asupra direcţiilor-
cheie de lucru asupra calităţii producţiei. Pe parcursul a câtorva ani la fabrica din Cricova a reuşit
soluţionarea unui şir de probleme:

• s-a elaborat şi implementat sistemul de control al calităţii în cadrul ISO 9000-2000;

• pentru implementarea sistemului de calitate s-a construit un management modern de


eficienţă înaltă;

• s-a soluţionat problema controlului tuturor operaţiilor cu vinurile – de la recepţionarea lor


la fabrica de vinuri şi până la îmbuteliere cu protecţie contra oxidării;

• s-a soluţionat problema mirosului de plută în vinurile îmbuteliate;

• s-a creat o tehnologie, care permite din strugurii crescuţi în Moldova, să creeze vinuri
internaţionale după aromă şi gust;

• s-a elaborat şi s-a implementat tehnologia utilizării stejarului pentru producerea vinului
moldovenesc.Fabrica este dotată foarte bine pentru producerea a 50 mln. de sticle pe an.
Există posibilitatea, în cazul montării unu utilaj suplimentar, de a ajunge la un volum de
producere de 70 mln. sticle pe an.

Utilajul fabricii este cumpărat de la cei mai vestiţi producători din lume:

• linia de îmbuteliere nr. 1 KHS, Germania;

• linia de îmbuteliere nr. 2 Bertolaso, Italia;

• linia de îmbuteliere Bag in Box Astepo, Italia;

• utilajul pentru filtrare Filtrox, Elveţia; Padovan, Italia; Velo, Italia;

• utilajul pentru tratarea vinului la rece Padovan, Italia;

• utilajul de laborator Grosseron şi Alianza Instrument, Franţa.

Materialele pentru prelucrarea vinurilor se procură în Franţa, Italia şi Germania.

Pluta se cumpără în Portugalia, Franţa, Spania, Italia, Germania.

În epoca globalizării cooperarea internaţională strânsă permite întreprinderii vinicole


“Cricova” cu ciclul de producere deplin, să producă în dependenţă de cerinţele pieţii vinuri în
orice stil de la vinurile Lumii Noi până la vinurile din Franţa. Totodată să nu se limiteze la o
simplă copiere, ci să includă în stilul internaţional caracterul irepetabil al vinurilor moldoveneşti,
primit de la natură.
2.7 Factori ce influienteaza caliatatea vinurilor

Originalitatea si calitatea vinului este determinată de o multitudine de factori. Gustul său,


culoarea, aroma, caracterul depind de sol, climă şi metodele de vinificare, utilizate în diverse
zone de vinificaţie.

Fabricile de vinificaţie primară se află în apropiere nemijlocită de podgorii, ceea ce permite


de a reduce timpul dintre strângerea roadei şi prelucrarea acesteia (pentru prevenirea proceselor
spontane, care au loc în boabe, strugurii recoltaţi nu se recomandă de păstrat mai mult de 4-6
ore):

• se efectuează strângerea manuală a strugurilor;

• strugurii se recoltează cu conţinutul de zahăr de cel puţin 18 %;

• se efectuează controlul riguros al indicilor generali de calitate a strugurilor.

Vinificatorii stiu firea si capriciile vinului din fiecare butoi, le creeaza conditii favorabile
de maturare, pentru a pastra neschimbate microelementele concentrate in bobitele dulci de
poama.

Lemnul de stejar confera vinului tarie, corpolenta si-i imbogateste gustul, culoarea si
aroma placut surprinzatoare. Odata cu pastrarea indelungata a vinurilor in butoaie de stejar,
calitatea acestora sporeste vizibil.

Conditiile de pastrare a vinurilor in galeriile subterane de la Cricova sunt, pur si simplu,


ideale: temperatura constanta (+12–+14ºC), umiditatea relativa (85-95%) anul imprejur si
linistea care nu tulbura tihna si odihna vinurilor.

Conform opiniilor specialistilor, calitatile vinurilor spumante produse dupa tehnologia


traditionala sunt cu atat mai desavarsite, cu cat se apropie de vinurile spumante clasice.

• Controlul calităţii produselor în cadrul companiei “Cricova”

SA „Cricova” s-a conformat la nivelul mai multor certificate de calitate iar in 2000 firma a primit
Certificatul de Calitate ISO 9000 aliniindu-se astfel la nivelul cerut de standardele ISO pentru
fabricarea vinului.

La 16 noiembrie 2007 combinatului i-a fost înmînat certificatul internaţional ISO 9001:2001,
pentru Implementarea Sistemului de Management al Calităţii, de către compania SGS Moldova,
filiala organizaţiei mondiale SGS (Société Générale de Surveillance)

În 2009 - Implementarea Sistemului de Management al Siguranței Alimentelor ISO-22000


Certificatele de calitate sunt documentele care certifică calitatea produselor în raportul
dintre unităţi. Ei trebuie să menţioneze încercările fizice, mecanice, chimice, organoleptice şi
probele la care a fost supus produsul în conformitate cu documentele tehnico-normative sau alte
condiţii de calitate prevazute în contract.

Cerintele ISO 9000 (alături de cerinţele celorlalte certificate de calitate respectate în


organizaţie) sunt de fapt un cadru general în raport cu care managementul (re)modelează
diversele norme interne şi sunt furnizate dovezile de bună practică în organizaţie, astfel încât să
fie atinse în mod eficient şi eficace obiectivele stabilite. Cu alte cuvinte, standardul ISO 9000
prevede doar principalele direcţii pe care trebuie să le urmeze o organizaţie pentru a-şi configura
propriul sistem de management al calităţii - propriul mod eficient şi eficace de
gestionare/administrare a activităţilor/proceselor din cadrul ei.

Bibliografia:

https://cricova.md/

Isaic-Manid. Manualul calităţii. Bucureşti, 1997.

Olaru Marieta. Managementul calităţii. Bucureşti, 1999.

Sula Victor, Experienţa implementării ISO 9001:2000 in companiile moldoveneşti,

WNF Program, 11-14 March, Sofia, Bulgaria

Colceru D. Organizarea şi conducerea sistemului calităţii la nivel de intreprindere. –Iaşi, 1995

Ionescu S. Asigurarea calităţii. Institutul de Informare şi Documentare. –Bucureşti, 1993.


Cuprins:
Capitolul 1. Managementul calitații al întreprinderilor agroalimentare

Capitolul 2. Managementul calității la combinatul de vinuri Cricova S. A.

2.1 Prezentarea generală a combinatului

2.2 Obiect de activitate


2.3 Descrierea produselor

2.4 Tehnologiile de producție


2.5 Analiza economico financiara acombinatului de vinuri ,, Cricova,,

2.5.1 Evolutia Veniturilor

2.5.2 Evolutia cheltuielilor

2.5.3 Evolutia profitului

2.6 Controlul calitatii produselor “Cricova”


2.7 Factori ce influienteaza caliatatea vinurilor
UNIVERSITATEA BABEȘ –BOLYAI FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

ȘI GESTIUNEA AFACERILOR CLUJ-NAPOCA

COMBINATUL DE VINURI ,,CRICOVA,,

Coordonator științific Student

Asist univ.dr.Leonina Emilia BACIU Crestian Mihail

S-ar putea să vă placă și