Sunteți pe pagina 1din 3

MODELE TESTE

EVALUAREA NAŢIONALĂ PENTRU ABSOLVENŢII CLASEI a VIII-a

Limba şi literatura română


 Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă zece puncte din oficiu.
 Timpul de lucru efectiv este de două ore.

SUBIECTUL I_____________________________________________________(40 de puncte)


Citeşte următorul text:
Dimineața e alburie și satul răsună încă de cântecul cocoșilor. Omul se scoală, trezește
copiii, înhamă caii si umblă de colo până colo prin curte. Nu este nimic de făcut, plecarea în
prima zi de secere pare să fie un lucru obișnuit, totuși căruța și caii înhămați asteaptă în bătătură
de mult timp; omul și copiii sunt gata; secerile și bota* cu apă sunt puse în căruță; mâncarea
gătitã de cu seară asemeni; nu se știe însă pentru ce căruța stă timp atât de îndelungat în mijlocul
bătăturii.
Omul se învârtește pe loc, se uitã prin grãdină, străbate curtea, intră în casă și strigă la
femeie fără rost, întrebând-o dacă a pus mâncarea în căruță; muierea se supără și-i răspunde cã a
pus-o de mult, dar bărbatul nu ascultă, nu aude, iese afarã cu un aer grav, foarte grăbit și foarte
îngrijorat. Se pare că s-a întâmplat ceva, a fost uitat cine știe ce lucru.
Omul se apropie de căruță, se uită la secerile vârâte între scoarțele loitrei*, le numără,
scoate una și-i pipăie zimții, o bagă la loc și începe apoi să caute sub cergă; dă totul la o parte și
se uită la oalele cu fiertură de buruieni, la mămăliga încă aburindă; le acoperã repede,
nemulțumit parcă de faptul că totul e în ordine, și trece la cai. Animalele așteaptă liniștite, cu
buzele în jos, și când omul se apropie de ele, se întâmplă ca unul din cai să ofteze adânc; omul se
uită la hamuri, apucă hățurile, bagă unuia din cai zăbala în gurã. […]
A fost uitat ceva.
-Da! Ăsta micu să meargă și el la secere, zice omul cu un glas pătruns de o neașteptatã
gravitate, apropiindu-se de așternutul de pe prispã.
Acolo, în așternut, doarme un copil de cinci-șase ani. Femeia începe să strige: copilul să
fie lăsat în pace. Are nevoie de el să-i toace la păsări, să-i culeagă stevie, să-i aducă cutare și
cutare, să aducã mâncarea de prânz. Omul nu o ia în seamă. Îi spune că să facă singură toate
treburile astea, bãiatul trebuie să vie la câmp.

(Marin Preda, Moromeții)


*bota – s.f. - vas
*loitră – s.f. parte laterală a căruței
A. Scrie răspunsul pentru fiecare dintre cerinţele de mai jos.
1. Notează câte un sinonim al cuvintelor subliniate în textul suport: curte,
buruieni. 4 puncte
2. Menţionează rolul virgulei din structura: ...să-i toace la păsări, să-i culeagă stevie, să-i
aducă cutare și cutare. 4 puncte
3. Transcrie doi diftongi diferiți din secvența: se uită la oalele cu fiertură de buruieni.
4 puncte
4. Transcrie, din primul rând al textului, un cuvânt derivat și unul obținut prin conversiune.
4 puncte
5. Formulează două idei principale/secundare. 4 puncte
6. Precizează, într-un enunț, motivul pentru care mama se împotrivește plecării băiatului
cel mic. 4 puncte

B. Redactează o compunere de 150 - 250 de cuvinte, în care să argumentezi


apartenenţa textului dat la genul epic. 16 puncte

În compunerea ta, trebuie:


- să prezinţi patru trăsături ale genului epic;
- să ilustrezi detaliat două trăsături, valorificând textul dat;
- să ai un conţinut adecvat cerinţei;
- să respecți precizarea privind numărul minim de cuvinte.
-

SUBIECTUL al II-lea_______________________________________(36 de puncte)


Citeşte următorul text:

Cele 42 de drepturi ale copilului, așa cum se regăsesc în Convenția privind Drepturile
Copilului, sunt strâns legate unele de celelalte și au toate aceeași importanță.
Copiii nu s-au bucurat dintotdeauna de locul pe care îl ocupă în prezent în societate. În
întreaga istorie a omenirii, ideea de a le acorda protecție reprezenta cel mult o preocupare a
părinților, nicidecum un obiectiv al societății și instituțiilor sale.
Recunoașterea copilului ca ființă umană cu drepturi depline, pentru care adulții au
obligații corelative, începe să devină realitate în secolul XX. Doctorul Janusz Korczak (1878-
1942), pedagog, pediatru și scriitor, supranumit ”marele prieten” al copiilor, a regândit educația
și statutul lor, considerând că aceștia nu sunt persoane în devenire, ci personalități complete care
trebuie tratate cu respect și ale căror opinii trebuie luate în considerare, participarea lor la decizii
care îi privesc în mod direct fiind fundamentală.
Ideea elaborării unui document internațional care să cuprindă drepturile copilului, extrem
de important în mobilizarea comunității internaționale, îi aparține lui Eglantyne Jebb (1876-
1928), care a fondat prima organizație Salvați Copiii în 1919, la Londra..
(Drepturile copilului, www.salvaticopiii.ro)

A. Scrie răspunsul pentru fiecare dintre cerinţele de mai jos.


1. Formulează câte un enunţ în care să precizezi următoarele aspecte din textul dat:
- numele celui supranumit marele prieten al copiilor;
- anul fondării primei organizații Salvați Copiii; 4 puncte
2. Scrie numele sursei din care a fost preluat fragmentului citat. 4 puncte
3. Menționează genul și cazul substantivelor subliniate în textul de mai sus. 4 puncte
4. Precizează funcţia sintactică a cuvintelor subliniate, menţionând partea de vorbire prin
care se exprimă: Copiii nu s-au bucurat dintotdeauna de locul pe care îl ocupă în prezent
în societate. 4 puncte
5. Transcrie propoziția subordonată din următoarea frază, precizând felul acesteia: Ideea
elaborării unui document internațional care să cuprindă drepturile copilului, extrem de
important în mobilizarea comunității internaționale, îi aparține lui Eglantyne Jebb.
4 puncte
6. Construieşte o frază alcătuită din două propoziţii în care să existe o propoziţie
subordonată atributivă, având ca termen regent un pronume. 4 puncte

B. Redactează un text de 150-300 de cuvinte, în care să-ți exprimi opinia despre


importanța respectării drepturilor copilului. 12 puncte

În compunerea ta vei avea în vedere:


- exprimarea unei opinii/viziuni personale;
- formularea unor argumente care să susțină opinia;
- conținutul adecvat cerinței;
- respectarea numărului de cuvinte.

Notă! Respectarea, în lucrare, a ordinii cerinţelor nu este obligatorie.


Vei primi 14 puncte pentru redactarea întregii lucrări (unitatea compoziţiei – 2 p; coerenţa
textului – 2 p; registrul de comunicare, stilul si vocabularul adecvate conţinutului – 2 p;
ortografia – 3 p; punctuaţia – 3 p; aşezarea corectă în pagină – 1p, lizibilitate – 1 p)

S-ar putea să vă placă și